Stam prea mult în afara noastra,
Singuri tragem obloanele, închidem usile,
Umblam bezmetici printre oameni,
Ne este teama sa intram
În interiorul nostru, preferam ocolul,
Cercul perfect,
Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic
Darâma, rupe totul
În interiorul nostru
Pâna în ziua când cineva deschide
Usile, ferestrele,
Bine ai venit, iubito.
Pamântul nu arde, e rece,
Numai fiintele vii ard
Ca niste faclii,
Unele ascund focul lor interior,
Altele ard precum Hus ori Giordano,
Tu, iubito, gasesti în mine un rug,
Eu aud cum soptesti,
Focul arde, el arde, va veni si tacerea
Pe-ntregul pamânt,
Noi vom arde în stele,
Alaturi, pe rând.
