VIZITA

de Jianu Liviu-Florian

 

 

“I-au facut vila. 2 Etaje. Demisol. Mansarda. 4000 de metri patrati.Piscina. Sala de bowling. Sala multimedia. Satelit. GPS. Sala de conferinte. Sauna.  Jeepuri. Limuzine de serviciu. Adapost antiatomic. Copiii lui studiaza in strainatate. Cambridge. Oxford. Massachuset. Au viitorul asigurat. Cele mai mari companii  ii vor angaja, cand vor termina. Sotia lui este invitata peste tot in lume. La conferinte internationale. Cele mai mari case de moda din lume ii asigura toaletele. La fiecare data la care el a realizat recordul, mass media il omagiaza ore intregi. Se trimit imagini in intreaga lume cu filmul clipelor acelea de vis, in care s-a depasit pe sine. Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire – s-a spus la primul pas al omului pe lume. El a facut un pas mare, pentru ca  oamenii sa faca un pas infinit, intr-o n-dimensiune…”

Ghidul mai facea cativa pasi, mai adauga, atent,  cateva fraze, si imi arata vila, demisolul, piscina, barul, adapostul antiatomic…

Eu nu vedeam decat o piatra. Alba. Pe care scria: Stanica Ion. Colonel de aviatie. Si o elice de avion verticala.

In definitiv, ce a facut acest om? Am intrebat.

“Un fleac”. A spus ghidul. “Se faceau incercari. Pe un nou tip de avion. Nu se stia cum se comporta in aer. Teoretic, perfomantele erau uluitoare. Dar trebuiau confirmate practic. El era pilot de incercare. S-a ridicat cu aparatul deasupra orasului. Totul mergea bine. Pana la un moment dat, cand motoarele au inceput sa rateze. Avionul a inceput sa piarda din inaltime. Cadea ca o bomba peste oras. Priviti filmul: pilotul se putea salva in orice moment. Era suficient sa apese un buton. Si ar fi fost catapultat. Ar fi scapat fara nicio zgarietura. Dar avionul cadea peste oras. Peste case. Peste blocuri. Priviti aceste imagini: in locuinte erau mii de oameni. Care faceau curat. Citeau ziarele. Se uitau la televizor. Jucau table. Isi beau nechezolul. Dormeau. Se jucau. Se iubeau. Si pilotul a inceput sa traga de mansa. Sa ridice aparatul cu o mana. Cu doua maini. Sa il duca cat mai departe. De lumea aceasta naiva care habar nu avea ce moarte o asteapta.. Avionul cadea. Si omul tragea de mansa. “Hai”. Auziti? Spunea. “Hai, ca se poate. Hai, ca mai poti face un kilometru. Hai, ca mai poti face o suta de metri. Hai, ca mai poti face zece metri. Trage de mansa! Trage de mansa!”

Aparatul a cazut la marginea orasului. La cateva sute de metri de ultima lui casa.

Pilotul a fost decorat. Si avansat.

–         E acasa? Am intrebat, aratand cu mana inainte.

–         Sigur ca da, a raspuns ghidul. Dar am primit instructiuni ca se odihneste. Sa nu il deranjam.

–      Venim alta data. Cand vom fi  programati.

Dar sa va arat vila pe care i-au facut-o. A continuat ghidul. Demisolul. Mansarda. Garajele. Piscina. Sala de bowling. Adapostul antiatomic…

Si ghidul a luat-o inainte, aratandu-mi toate aceste minunatii, larg, cu mana, una cate una, in timp ce eu nu vedeam nimic, decat o piatra alba, pe care scria “Stanica Ion. Colonel de aviatie”. Si langa ea, o elice de avion, verticala…

 

 

27 mai 2011