OM AL VREMII LUI

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

 

 

INTERVIU CU COLONELUL VALENTIN NEACSU

Dialog cu colonelul Valentin Neacsu, seful Serviciului Muzicilor Militare, inspector pentru Arma Muzici Militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale.


Marin Voican-Ghioroiu: Stimate domnule col. Valentin Neacsu, într-o perioada foarte scurta de timp am avut onoarea si fericitul prilej de a participa la nu mai putin de trei concerte de exceptie pe care le-a sustinut Muzica Reprezentativa a Ministerului Apararii Nationale, al carei conducator sunteti. Aveti amabilitatea si împartasiti-le cititorilor nostri, caror evenimente se datoreaza aceste manifestari culturale?

Col. Valentin Neacsu: În primul rând, doresc sa fac o precizare: Orchestra Reprezentativa a Armatei, titulatura cea mai potrivita pentru aceasta formatie de elita a tarii si armatei, îmi este foarte draga. De ea ma leaga amintiri deosebite. Împreuna am cutreierat lumea în lung si-n lat în cautarea succesului, am cules aplauze pe scenele lirice ale tarii, am încântat sufletul si inima publicului meloman. Timp de zece ani am fost conducatorul acestei minunate orchestre. Actualmente, cariera si destinul m-au propulsat în fruntea muzicilor militare din întreaga tara, ca sef al Serviciului Muzicilor Militare. Revenind la întrebare, mentionez ca în ultimii doi ani, institutia pe care o conduc a initiat un proiect cultural îndraznet, intitulat „ARMY IN CONCERT”, proiect care include colaborarea cu dirijori valorosi din tara si din strainatate.

Marin Voican-Ghioroiu: Când a început colaborarea dvs. cu Fundatia „Cavalerii Daciei” – Club UNESCO, al carei presedinte este domnul diplomat ec. Ionel Ilie Ciuclea? Cum vi se pare aceasta combinatie dintre orchestra de fanfara a armatei si corul „Divina Armonie”?

Col. Valentin Neacsu: Aceasta colaborare a debutat în urma cu câtiva ani, din dorinta fireasca de a realiza spectacole complexe, de o înalta tinuta artistica. Datorita restructurarilor succesive din cadrul Armatei României, corala barbateasca a Ansamblului Artistic al Armatei a fost desfiintata, lasând în urma sa un gol imens. Miscarea aceasta a însemnat o ireparabila eroare pe tarâmul artei românesti. Fundatia „Cavalerii Daciei”, patronata de inimosul domn Ionel ilie Ciuclea, caruia îi multumesc în mod deosebit pentru sprijinul si sustinerea neconditionata acordate muzicii si artei, a aparut ca o solutie naturala si necesara de fuziune si completare reciproca. Corul, aflat sub directa îndrumarea remarcabilei doamne profesoare Paula Ciuclea, un adevarat mecena contemporan, o patimasa iubitoare a muzicii, a fost si este condus de ofiteri – maestri ai artei dirijorale: Lt. col. Aurel Gheorghita si Lt. col. Marius Cristian Firca. Cu asemenea premise, colaborarea, sau „mariajul” daca vreti, dintre Orchestra Reprezentativa a Armatei si Corul „Divina Armonie” a fost o simpla formalitate, în beneficiul tuturor, cu rezultate de exceptie si pe masura asteptarilor.

Marin Voican-Ghioroiu: La concertul extraordinar „Nemuritorul Luceafar… Eminescu” si-a dat concursul Orchestra de estrada „Angely’s”, avându-l la pupitru pe Lt. col. Marius Cristian Firca, acompaniind corul „Divina Armonie”, un adevarat regal, omagiu adus Voievodului Limbii Române. Puteti sa ne spuneti când a luat fiinta aceasta orchestra si ce si-a propus sa întreprinda în planul de viitor, tinând seama ca repertoriul muzical pe care îl abordeaza, fiind foarte diversificat: de la muzica populara – aranjamente pentru fanfara – muzica de promenada, clasica si nu numai?

Col. Valentin Neacsu: Data de 1 iunie 2009 marcheaza, în cadrul Fundatiei „Cavalerii Daciei”, aparitia orchestrei de estrada „Angely’s”, creata cu scopul de a promova valorile culturale nationale si universale, de a sustine tinerele talente autohtone, de a pastra traditiile, obiceiurile si datinile stramosesti, de a reliefa posibilitatile de exprimare ale instrumentelor de suflat în ansamblu. Calitatile interpretative ale artistilor instrumentisti, studenti si absolventi ai Universitatii Nationale de Muzica Bucuresti, au condus la un real succes pe scenele din Bucuresti si la largirea repertoriului: de la muzica simfonica la piese folclorice românesti si internationale, prelucrari instrumentale moderne si clasice, lucrari în prima auditie, muzica ambientala, de promenada, duete, arii si coruri din opere celebre, jazz, pop, rock, muzica de film, latino, etc.

Marin Voican-Ghioroiu: La Casa de Cultura „Ion Manu” din orasul Otopeni, unde Orchestra „Valahia”, condusa de tânarul Lt. Marius Zorila, a sustinut un spectacol de mare tinuta artistica, intitulat generic „Cu drag, de Dragobete”, având ca realizator pe d-na prof. etno-muzicolog Elise Stan de la TVR, spectacol la care si-au dat concursul cei mai talentati cântareti de muzica populara (peste 40 de tineri) din cele doua generatii (pe parcursul a 10 ani), surpriza enorma pentru mine: de unde si cum a rasarit aceasta formatie de adevarati profesionisti, care au încântat publicul, au demonstrat ca sunt cei mai buni? Detaliati.

Col. Valentin Neacsu: Mi-am dorit din totdeauna sustinerea si reprezentarea la loc de cinste a traditiei si folclorului muzical românesc. Ca sef de muzica, tânar locotenent fiind si proaspat absolvent al Scolii militare de ofiteri, specialitatea muzici militare, am fost numit în prima functie la Medgidia, pamânt sfintit de mare, binecuvântat de soare si daruit cu un filon nesecat de inspiratie, adevarat tezaur al folclorului românesc. Aici s-a nascut ideea înfiintarii unei orchestre, a unui taraf, cu care de altfel, în colaborare cu Casa de cultura oraseneasca, am concertat în tara si strainatate, am participat la toate concursurile interne de profil. Astazi m-am revazut în acest tânar si talentat ofiter, Lt. Marius Zorila, de care ma leaga aceeasi iubire – vioara. Virtuozitatea, talentul, zâmbetul sau carismatic si neastâmparat…. m-au determinat sa ma decid si astfel a luat fiinta „Valahia” – Orchestra Nationala de Folclor a Serviciului Muzicilor Militare.

Marin Voican-Ghioroiu: În sala „Mihail Jora” de la Radio, pe 24 Februarie, în concertul din ciclul „Army in concert” – dirijor Lt. col. Aurel Gheorghita, de data aceasta Orchestra Reprezentativa a Armatei a sustinut un concert de o rara frumusete…, printr-o prestatie impecabila a Simfoniei a IX-a „Din lumea noua” de Antonin Dvorak si „Concertul pentru pian si orchestra” de Edvard Grieg – la pian prof. asistent Horia Maxim de la Academia Nationala de Muzica din Bucuresti – motiv ce-mi mareste curiozitatea de-a afla câte orchestre aveti, unde si când vom avea posibilitatea sa fim spectatorii, ascultatorii, telespectatorii care sa ne bucuram de o muzica ce merge la sufletul si inima celor ce, sunt sigur, vor deveni fani incontestabili ai muzicii de fanfara?

Col. Valentin Neacsu: Aveti dreptate. A fost o premiera deosebita. Atât Horia Maxim, cât si Aurel Gheorghita au transformat concertul într-un eveniment unic. Pentru prima data Orchestra Reprezentativa a Armatei a prezentat un concert integral de muzica simfonica ce a stralucit cu adevarat în interpretarea impecabila a celor doi artisti. Actualmente avem 15 orchestre în Armata României, 3 în capitala si 12 în tara, orchestre care se constituie ca o prezenta artistica activa în viata culturala si spirituala a comunitatilor din care fac parte, ansambluri ce ne reprezinta cu onoare în misiunile internationale la care participa. Cel putin în Bucuresti ne vom întâlni lunar cu cele trei formatii, pe tot parcursul stagiunii, iar în tara vom proiecta, sub egida „180 de ani de la înfiintarea primei muzici militare în Armata României”, o serie de concerte aniversare: la Cluj-Napoca, Iasi, Giurgiu si Alexandria, culminând cu Concertul extraordinar pe care-l vom sustine la sfârsitul lunii iunie la Arenele Romane din Bucuresti.

Marin Voican-Ghioroiu: Ce le transmiteti cititorilor nostri?

Col. Valentin Neacsu Cititorilor si tuturor militarilor, prin intermediul dumneavoastra le trimit gândurile mele cele mai alese, urari de bine si prosperitate. Fie ca muzica sa ne însoteasca pretutindeni, sa ne faca mai buni si mai curati.

Marin Voican-Ghioroiu: Va multumesc si va urez succes deplin în munca dvs. de-a bucura inimile si sufletele noastre dornice de muzica foarte buna de fanfara.

Marin VOICAN-GHIOROIU

Bucuresti


NICOLETA MILEA – Gând de seara

Poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea – a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare” [/pullquote]

Gând de seara

Ultima lectica verde,

O felie de pâine uscata,

Prima pagina a unui ziar

Pe care zace cadavrul

Visului înjunghiat…

Cititorule,

Cu ochi asfintit

În firul de iarba,

Astazi e mâine,

Mainele cerului

Din poiana smaraldelor!

Pe-nserat,

Numai filele albe

Pe care n-am scris

Niciun cuvânt

Asteapta-n genunchi

La poarta mirarii…

Cine-mi aude

Tacerea albastra…

DINCOLO DE ORIZONT SE AFLA MEREU ALBASTRUL NEMARGINIRII

Trecerea timpului nu poate fi oprita de nimic si de nimeni, oricât de mult s-ar încerca acest lucru. În lupta împotriva trecerii clipelor vietii, perseverenta nu ajuta la nimic, iar încapatânarea genereaza numai probleme. Cu toate acestea, refuzul interior persista în a ignora schimbarea ce se produce continuu în jurul tau, precum si în tine. De fapt, nu exista cale de a evada de sub tutela trecerii si devenirii. Esti constient de acest lucru?

Câta vreme esti copil, scoala îti mentine un tonus viu la nivelul mintii prin programe ambitioase de învatamânt care te tin mereu în alerta pentru a trece diferitele examene si a promova diferitele trepte de educatie. Dar într-o zi, în mod abrupt, acest proces înceteaza si esti literalmente aruncat în vâltoarea unei vieti ce nu cunoaste o regula precisa, în care criteriul valorii este înlocuit de cel al sansei sau relatiei, iar oportunitatea valoreaza mai mult decât tot ce ai acumulat prin studiu si perseverenta.

Chiar daca ai sansa de a avea un serviciu bun, tot ramâne nerezolvata împlinirea în viata de familie, fiindca oricât de mult ai cauta, este greu sa gasesti un partener de viata pe care sa îl iubesti si care sa te înteleaga. Iar daca ai întâlnit o astfel de persoana, nu ai cum sa stii daca relatia va fi sau nu de durata, fiindca realitatea cruda se manifesta printr-o schimbare continua care poate transforma peste ani un aparent paradis într-un iad nimicitor.

Dar care este sensul? De ce se întâmpla aceste lucruri? Mintea asaltata de atât de multe întrebari nu se odihneste vreodata în cautarea unui raspuns satisfacator. Dar poate fi cunoscut un astfel de raspuns? Si îndoiala pune încet dar sigur stapânire pe sufletul tau, pe mintea ta, transformându-te în cele din urma într-un sceptic convins, tot acest proces fiind doar o chestiune de timp, de durata a rabdarii pe care o ai, care oricum nu are cum sa fie decât finita, asa cum esti si tu.

Iar atunci când îndoiala se pune în miscare, ea se rostogoleste asemenea unui bulgare de zapada pe deasupra unui strat gros de zapada adunând tot mai multa putere si volum pe masura ce se deplaseaza catre partea de jos a unei vai adânci dintr-un masiv montan. În final, forta teribila a unui astfel de fenomen ajunge sa distruga tot ce îi sta în cale. Tot astfel, nemultumirea si îndoiala pe care le ai în suflet, pe care inerent le acumulezi în trecerea vremii, risca oricând sa distruga structura sensibila a afectiunii si mintii împietrind inima, distrugând orice ideal nobil si orice speranta.

Alteori, valurile schimbarii din jurul tau ajung sa depaseasca pragul a ceea ce poti suporta, iar interiorul tau se revolta într-o sfortare suprema de a opri potopul nimicitor sau de a pieri o data cu el, luptând din rasputeri sa te salvezi sau sa scapi ceea ce ai mai drag. Talazuri înalte de griji si de durere vin peste tine si nimic din ce ai învatat nu te mai ajuta, ci doar îti dai seama ca esti teribil de singur si fara putere.

Realitatea este ca dincolo de orice înaltime se afla o vale, iar dupa un urcus luminos exista o coborâre pe care nu o doresti. Fluctuatia evenimentelor vietii uneori te poate surprinde, iar alteori vine în împlinirea celor mai sumbre asteptari. Lumina nu de putine ori este înghitita de întuneric, iar ploaia urmeaza repede unui cer senin, care ai crezut ca va dura o vesnicie. Cine a trait la munte stie mai bine acest lucru, dar chiar si asa, nu poti sa fii multumit cu explicatii ce nu tin loc de rezolvarea situatiei defavorabile în care te gasesti sau care va veni.
Dar ce este timpul? Cum poti transcende desertaciunea lui? De ce natura are aceasta atitudine schimbatoare? Cum se poate trece dincolo de clipa prezenta ce nu îti aduce decât amaraciune?
„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adapost, din neam în neam. Înainte ca sa se fi nascut muntii si înainte ca sa se fi facut pamântul si lumea, din vesnicie în vesnicie, Tu esti Dumnezeu! Înaintea Ta, o mie de ani sunt ca ziua de ieri, care a trecut, si ca o straja din noapte.”

Însa dincolo de suportul miscator al realitatii în mijlocul careia traim se afla eternitatea Creatorului întregului univers. Din aceasta perspectiva a adâncului abisal al vesniciei toate schimbarile pe care le traiesti nu înseamna mare lucru. Daca ai putea vedea aceasta, atunci bucuria ar lua locul întristarii, fiindca pâna si suferinta nu reprezinta decât ceva trecator. Iar daca timpul rezolva prin trecerea sa totul, atunci de ce sa îti mai faci griji?

Daca nu poti cladi decât pe nisip, atunci de ce sa te mai temi atunci când lucrurile se desfac din nou în elementaritatea lor redevenind ceea ce au fost dintotdeauna si anume niste particule adunate temporar laolalta. Tristetea si bucuria, faima si ignorarea, toate acestea, precum si multe altele, sunt aspecte de o clipa ale unei realitati aflate mereu în schimbare. Nu poti opri acest proces al facerii si desfacerii. Nu ai cum sa i te opui, însa poti sa privesti dincolo de ele, fiindca deasupra lor se afla mereu Marele Autor, Maestrul care nu a gresit niciodata indiferent de opera pe care a realizat-o.

„Domnul împarateste îmbracat cu maretie; Domnul este îmbracat si încins cu putere: de aceea lumea este tare si nu se clatina. Scaunul Tau de domnie este asezat din vremuri stravechi; Tu esti din vesnicie! Râurile vuiesc, Doamne, râurile vuiesc tare, râurile se umfla cu putere. Dar mai puternic decât vuietul apelor mari si mai puternic decât vuietul valurilor naprasnice ale marii este Domnul în locurile ceresti.”

Astfel, reusesti sa înveti lectia trecerii si transformarii lucrurilor cu scopul unic si precis de a-ti dezvolta intuitia eternului, neschimbatorului, a ceea ce nu poate fi vreodata mistuit de vreme. ?i cu cât deprinzi acest lucru mai repede, cu atât este mai bine, fiindca în felul acesta cunostinta vesniciei va începe sa se formeze tot mai puternic în interiorul tau înlocuind treptat mintea cea plina de griji. Acesta este un proces de durata, uneori placut si extatic, dar cel mai adesea dureros si descurajator, pâna când ajungi sa te întâlnesti cu Marele Autor pe cararea vietii tale.

„Orice lucru El îl face frumos la vremea lui; a pus în inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la început pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.”

Iar daca vei avea rabdare si nu vei ceda revoltei ce îti apare în suflet, atunci vei ajunge sa Îl cunosti pe Marele Autor si sa primesti de la el darul vesniciei în inima ta care va face ca toata curgerea vietii tale sa aiba sens prin revarsarea ei în oceanul eternitatii, fiindca în final, dincolo de orice înaltime sau vale se afla mereu si dincolo de orizont albastrul neasemuit al nemarginirii. Iar atunci gândurile pline de griji si suparari nespuse se vor topi în constiinta nemuririi ce nu poate fi distrusa vreodata, asupra careia timpul nu mai are nici un fel de putere.

„În ziua de pe urma a sarbatorii, Isus a stat în picioare si a strigat: Daca înseteaza cineva, sa vina la Mine si sa bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apa vie, cum zice Scriptura.”

Octavian LUPU,

Bucuresti


CASA REGALA A ROMANIEI

DECIZIE ISTORICA

Regele Mihai anunta ruperea legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern.

Casa Regala româna va fi cunoscuta drept “CASA REGALA A ROMANIEI”-  citim in GÂNDUL din 10 Mai 2011

 

“Noi, Mihai I, în virtutea autoritatii noastre nedisputate ca sef al Casei Regale a României, luând în considerare decizia iubitului nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un caracter national si independent dinastiei si Casei Noastre Regale, si urmând datoria mea fata de istorie si fata de urmasii si succesorii mei, tinând cont de articolele 1(10), 15 si Anexa 1 ale Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României, adoptate de noi la 30 decembrie 2007, actionând în conformitate cu vointa mea libera, fac cunoscut: Art. 1 Ruperea tuturor legaturilor istorice si dinastice cu Casa de Hohenzollern”

“Începând cu data de 10 mai 2011, niciun membru al familiei regale a României nu va mai purta si nu va mai avea dreptul sa poarte, sau sa foloseasca vreun titlu conferit (ereditar sau ad personam) de orice sef al casei princiare de Hohenzollern. Capul Casei Regale a României ramâne singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea oricarui titlu sau distinctie”

“Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, amendate, vor fi transmise membrilor Familiei Regale a României”

 

http://www.gandul.info/news/decizie-istorica-regele-mihai-anunta-ruperea-legaturilor-istorice-si-dinastice-cu-casa-de-hohenzollern-casa-regala-romana-va-fi-cunoscuta-drept-casa-regala-a-romaniei-8257617

NICOLETA MILEA – Nelinisti

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

 

„Nelinisti”, este un alt prilej de bucurie pentru cititori!

 

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea –  a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

[pullquote]Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”[/pullquote]

Nelinisti

Cum sa te resping, inima,
Jertfa cenusiului searbad
Al zbaterii de fiecare zi!
Cum sa te resping, inima,
Când A FI e mereu mai mult
Mereu altceva decât el însusi!
Cum sa te resping, inima,
Prietena pâna-n strafunduri
Cu lumea întreaga!
Cum sa te resping, inima,
În asteptarea ispititorului,
A aflarii pietrei filosofale a Poetului!
Cum sa te resping, inima,
Tacerea precuvintelor mele,
Eu-non-eu!
Cum sa te resping, inima,
Noema
Golului plin!

 

 

 

 

PARINTI STRALUCITI, PROFESORI FASCINANTI” DE AUGUSTO CURY

GENERATIA ACTUALA DE PARINTI a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a încercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca învatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, însa parintii nu au înteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, în care copilul are nevoie sa inventeze, sa înfrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


1. Blocarea inteligentei


Sistemul educational actual aduce foarte multa informatie, de cele mai multe ori inutila. Copiii si tinerii învata cum sa opereze cu fapte logice, dar nu stiu cum sa abordeze esecurile. Învata sa rezolve probleme de matematica, dar nu stiu sa-si rezolve conflictele existentiale. Sunt antrenati sa faca calcule fara sa greseasca, dar viata este plina de contradictii si probleme care nu pot fi calculate. Acest lucru se întâmpla pentru ca inteligenta lor a fost blocata, noi ne-am transformat în masini de muncit, iar pe ei îi transformam în masini de învatat.


2. Utilizarea gresita a functiilor memoriei


Prin sistemul educational actual memoria copiilor este transformata într-un depozit de informatie inutila, iar excesul acesteia blocheaza inteligenta copiilor si bucuria lor de a trai. Cea mai mare parte a informatiilor pe care le acumulam nu vor fi folosite niciodata. Numarul actual de scoli este mai mare decât în orice alta epoca, însa acestea nu produc persoane care gândesc, si nu e de mirare ca elevii au pierdut placerea de a învata. Pe de alta parte, mediile de informare îi seduc cu stimuli rapizi, gata preparati, care îi transporta pe tineri, fara ca ei sa faca vreun efort, în mijlocul diverselor aventuri – sportive, de razboi, politice sau sentimentale. Bombardamentul acesta de stimuli care vin prin televiziune si internet actioneaza asupra subconstientului, marindu-le nevoia de placeri în viata reala. Astfel în timp ei nu mai gasesc placere în micii stimuli ai rutinei zilnice si vor cauta stimuli tot mai puternici, trebuind sa faca foarte multe lucruri pentru a avea putina placere. Toate acestea genereaza personalitati fluctuante, instabile si nemultumite.


3. Informam si nu formam


Noi nu îi formam pe tineri, ci doar îi informam. Ei cunosc tot mai mult despre lumea în care se afla, dar nu stiu mai nimic despre lumea lor interioara. Educatia este tot mai lipsita de ingredientul emotional si produce tineri care rareori stiu sa îsi ceara iertare, sa îsi recunoasca limitele sau sa se puna în locul celorlalti.

 

Care este rezultatul? O generatie de copii si tineri mai bolnava psihic decât oricare alta din istoria umanitatii: copii depresivi, preadolescenti si adolescenti care dezvolta obsesii, sindroame de panica, timiditate, fobii sau agresivitate. În plus, tot mai multi dintre ei cauta placerea de moment în consumul de tutun, alcool si droguri.


CE ESTE DE FACUT?


Dr. Augusto Cury ne spune ca în ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti. Pentru aceasta ne vorbeste despre sapte deprinderi ale «parintilor buni» si cum trebuie transformate ele de catre «parintii inteligenti». Iata prima dintre ele:

 

  • Parintii buni dau cadouri, parintii inteligenti daruiesc propria lor fiinta. Parintii buni au grija sa satisfaca, în masura posibilitatilor lor economice, dorintele copiilor lor. Fac petreceri pentru aniversari, le cumpara pantofi, haine, produse electronice, organizeaza excursii. Parintii inteligenti dau copiilor ceva incomparabil mai valoros. Ceva ce nu se poate cumpara cu toti banii din lume: fiinta lor, povestea vietii lor, experientele lor, lacrimile lor, timpul lor. Parintii care le fac în permanenta daruri copiilor lor sunt pastrati în amintire doar pentru un moment. Parintii care se preocupa sa le daruiasca copiilor exemple si povestiri din viata lor ramân de neuitat.

 

  • Parintii buni alimenteaza corpul, parintii inteligenti alimenteaza personalitatea. Astazi, parintii buni cresc copii zbuciumati, înstrainati, autoritari si angoasati, pentru ca societatea s-a transformat într-o fabrica de stres. Parintii care nu-si învata copiii sa aiba o viziune critica asupra publicitatii, a emisiunilor de televiziune si a discriminarii sociale îi transforma într-o prada usoara pentru sistemul acaparator. Pentru acest sistem, copilul vostru nu este o fiinta umana, ci un consumator. Pregatiti copilul pentru «a fi», caci lumea îl va pregati pentru «a avea». Ajutati-va copiii sa nu fie sclavii problemelor lor. Alimentati amfiteatrul gândurilor si teritoriul emotiilor cu curaj si îndrazneala. Nu le acceptati timiditatea si nesiguranta. Daca problemele se pot rezolva, vor fi rezolvate, iar daca nu, trebuie sa ne acceptam limitele.

 

  • Parintii buni corecteaza greselile, parintii inteligenti îsi învata copiii cum sa gândeasca. Vechile corectii si binecunoscutele predici nu mai functioneaza. Când deschideti gura sa repetati acelasi lucru, declansati un resort din subconstient care deschide anumite arhive ale memoriei, ce contin critici mai vechi. 99% din criticile si corectiile parintilor sunt inutile în influentarea personalitatii tinerilor. A-ti surprinde copilul înseamna a spune lucruri la care ei nu se asteapta. De exemplu: copilul a ridicat glasul la voi. Se asteapta sa tipati si sa-l pedepsiti. Dar puteti începe prin a tacea si a va relaxa, apoi puteti spune: «Nu ma asteptam sa ma superi în felul acesta. În ciuda durerii pe care mi-ai provocat-o, eu te iubesc si te respect mult». Apoi copilul trebuie lasat sa se gândeasca. Parintii buni spun: «Gresesti»; parintii inteligenti spun: «Ce parere ai despre comportamentul tau? Gândeste înainte sa reactionezi».

 

  • Parintii buni îsi pregatesc copiii pentru aplauze, parintii inteligenti îsi pregatesc copiii pentru esecuri. Parintii buni educa inteligenta copiilor lor, parintii inteligenti le educa sensibilitatea. Stimulati-i pe copii sa aiba obiective, sa caute succesul în studiu, în munca, în relatiile sociale, dar nu va opriti aici. Ajutati-i sa nu le fie teama de insuccese. Nu exista podium fara înfrângeri. Multi nu stralucesc în munca lor pentru ca au renuntat în fata primelor obstacole, pentru ca nu au avut rabdare sa suporte un «nu», pentru ca nu au avut îndrazneala de a înfrunta unele critici, nici umilinta de a-si recunoaste greseala.

 

  • Perseverenta este la fel de importanta ca si capacitatile intelectuale. Pentru parintii inteligenti, a avea succes nu înseamna a avea o viata fara greseli. De aceea sunt în stare sa spuna copiilor lor: «Am gresit, Scuza-ma, Am nevoie de tine». Parintii care nu-si cer scuze nu-si vor învata copiii cum sa abordeze aroganta.

 

  • Parintii buni vorbesc, parintii inteligenti dialogheaza ca niste prieteni. A sta de vorba înseamna a vorbi despre lumea care ne înconjoara, a dialoga înseamna a vorbi despre lumea în care suntem: a relata experiente, a împartasi ceea ce se afla ascuns în inima fiecaruia, a patrunde dincolo de cortina comportamentelor. Peste 50% din parinti n-au avut curajul de a dialoga cu copiii lor despre temerile, pierderile si frustrarile personale. Nu trebuie sa deveniti o jucarie în mâna copilului, ci un prieten foarte bun. Adevarata autoritate si respectul solid se nasc din dialog. Dialogul este o perla ascunsa în inima. Ea este scumpa, pentru ca aurul si argintul n-o pot cumpara.

 

  • Parintii buni dau informatii, parintii inteligenti povestesc istorioare. Captati-va copiii prin inteligenta voastra, nu prin autoritate, bani sau putere. ?titi care este termometrul care indica daca sunteti agreabil? Imaginea pe care o au despre voi copiii si prietenii acestora. Daca le face placere sa fie în preajma voastra, ati trecut testul. Odata, una dintre fiicele mele a fost criticata pentru ca era o persoana simpla. Se simtea trista si respinsa.Dupa ce am auzit povestea ei, mi-am pus imaginatia la treaba si i-am spus urmatoarea pilda: unii prefera un soare frumos pictat într-un tablou, altii prefera un soare real, chiar daca este acoperit cu nori. Am întrebat-o: ce soare preferi? A ales soarele real. Atunci, am adaugat, chiar daca unii oameni nu cred în soarele tau, el straluceste. Tu ai lumina proprie. Într-o zi norii se vor risipi si oamenii te vor vedea. Sa nu-ti fie teama ca îti pierzi lumina. PARINTII INTELIGENTI Î?I STIMULEAZA COPIII SA-?I ÎNVINGA TEMERILE ?I SA AIBA ATITUDINI BLÂNDE.

 

  • Parintii buni ofera oportunitati, parintii inteligenti nu renunta niciodata. Parintii inteligenti sunt semanatori de idei si nu controleaza viata copiilor lor. Ei seamana si asteapta ca semintele sa germineze. Pe timpul asteptarii poate sa apara mâhnire, dar, daca semintele sunt bune, vor încolti. Nimeni nu-si ia diploma în misiunea de a educa. Înainte, parintii erau autoritari; astazi sunt copiii. Învatati sa spuneti «nu» fara teama. Daca ei nu aud «nu» de la d-voastra, nu vor fi pregatiti sa auda «nu» de la viata. Parintii nu trebuie sa cedeze în fata santajelor si presiunii copiilor. În caz contrar, emotia copiilor va deveni un balansoar: astazi sunt docili, mâine explozivi. Trebuie stabilite clar ce aspecte pot fi negociabile. De exemplu, a merge la culcare noaptea târziu în cursul saptamânii si a se trezi devreme pentru a învata este inacceptabil si prin urmare ne-negociabil.


Traim vremuri grele. Parintii din toata lumea se simt pierduti. Cucerirea planetei sufletului copilului este mai compexa decât cucerirea planetei.

 

CELE 7 PACATE CAPITALE ALE EDUCATIEI

 

1. A distruge speranta si visele.

2. A pedepsi la furie si a pune limite, fara a da explicatii.

3. A exprima autoritatea cu agresivitate.

4. A fi excesiv de critic: a obstructiona copilaria celui educat.

5. A fi nerabdator si a renunta sa mai faci educatie.

6. A nu te tine de cuvânt.

7. A corecta în public.


Dr. Augusto Cury, psihiatru si psihoterapeut, si-a dedicat 17 ani din viata cercetarii modului în care construieste si se dezvolta inteligenta. Analiza pe care o face societatii contemporane ajunge la urmatoarea concluzie: singuratatea nu a fost niciodata atât de intensa: parintii îsi ascund sentimentele de copii, copiii îsi ascund lacrimile de parinti si profesorii se refugiaza în autoritarism. Cantitatea de informatie si cunostinte disponibile este mai mare; cu toate acestea, noile generatii nu sunt formate pentru a gândi, ci pentru a repeta informatii. În cartea sa, «Parinti straluciti, profesori fascinanti», tradusa si în româna, Dr. Augusto Cury atrage atentia asupra necesitatii schimbarii felului în care se face educatia contemporana.

 

E.U. FROSIN

http://eufrosin.wordpress.com

LANSAREA SECTIUNII DE SELECTIE

 

PENTRU

sustinerea financiara a taberelor de creatie nationale si internationale

 

Ministerul Culturii si Patrimoniului National anunta organizarea sesiunii de selectie a ofertelor culturale pentru Programul Cultural National pentru sustinerea financiara a taberelor de creatie plastica nationale si internationale, în conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 51 din 11 august 1998 privind îmbunatatirea sistemului de finantare a programelor si proiectelor culturale, cu modificarile si completarile ulterioare.

La sesiunea de selectie poate participa orice persoana fizica autorizata sau persoana juridica de drept public sau privat, româna sau straina, cu sediul în România, care sa îndeplineasca calitatea de operator cultural. Înscrierea la sesiunea de selectie se va realiza fara taxa, prin depunerea documentatiei/iilor la sediul Ministerului Culturii si Patrimoniului National din Sos. Kiseleff nr. 30, sector 1, Bucuresti sau prin transmiterea acesteia/acestora prin posta la aceeasi adresa. Termenul limita de depunere a ofertelor culturale: 6 iunie.

Relatii suplimentare la:

Ministerul Culturii si Patrimoniului National, Compartimentul Monumente de For Public si Arhitectura Contemporana, E-mail: cmfpac.mccpn@gmail.com, Tel.: 021. 222.32.13;

sau pe site-ul MCPN: www.cultura.ro.

 

Biroul de presa

05.05.2011

Georgeta RESTEMAN

Revolta?

 

Noapte de mai cu stele reci pe bolta

Si flori de mar pe ramuri împietrite

Gânduri icnind arar dintr-o retorta

În care disperate, durerile-nfratite

De-atâta chin în mine se revolta.

 

 

 

 

Parinti plângând neputinciosi destine

Copiii pribegind prin lan de vise

Pândind grauntele de dor de bine

Atunci când bat timid la usi închise

Si-s nevoiti s-apuce cai straine.


O tara-n care-i rege-acum minciuna

Batrâni cersind – cu lacrimi ruginite –

Un colt de pâine… si doar matraguna

Cu-amar le umple cupele-alamite

Din care sorb când îi mângâie luna…


Indiferenti, în jilturi aurite

Sfideaza un popor si vând iluzii

N-au teama de nimic, caci sunt elite

Ce nu mai vad si care fac pe surzii

La disperarea tarii de puteri sleite…


Frici razletite-n suflet, disperare

Cozi la sperante spulberate-n vânt

Biserici întesate si strigate-n altare

Cât mai rabda-vom pe acest pamânt

Atâta umilinta si-a lor nerusinare?


 

Sacuieu, 7 Mai 201

 

 

 

NICOLETA MILEA – Lentoare

Cu bucurie scriem: poeta Nicoleta MILEA a obtinut Premiul I pentru poeziile prezentate la sectiunea creatie literara, faza nationala a Concursului de Creatie ,,Lauda semintelor, celor de fata si-n veci tuturor“, din cadrul Festivalului International ,,Lucian Blaga“, editia 6-8 mai 2011, Sebes- Alba Iulia.

Ne propunem cinci zile de poezie cu Nicoleta Milea.

O poezie in fiecare zi.

 

„Lentoare”, este intaiul prilej de bucurie pentru cititori!

 

Talentata si inspirata – Nicoleta Milea –  a ales sa priveasca prin oglinzile cerului cu disperare!

 

Motto: „Te privesc în oglinzile cerului cu disperare”

 

Lentoare

 

Nu stiu

Daca am murit de tot,

Dar sigur stiu

Ca mor în fiecare noapte

Strivita

De sângele zorilor…

Dimineata

Conduc cortegiul la gara…

Si nu oberv ca

Strada si-a fisurat

Glezna dreapta strigând:

-Ava,

Unde e sufletul noptii…

 


„POEME CU STATUI” – O CARTE PREZISA…

Ma bucur de fiecare data când ochii unei carti vad lumina tiparului! Da! Cuvântul ne-scris e ca un copil ne-nascut!

Astazi, 4 mai 2011, un tânar cu nume Ioan-Emanuel Gruia, vine spre noi cu un asemenea dar – „Poeme cu statui”! Am citit cartea si ea s-a vrut citita… Dintre copertile ei razbat, precum de sub dalta flamânda, aschii de lumina, rob al focului nestins ma stiu, strainul mirosind a poezie, eu nu doresc sa fiu o umbra fara zile, e moarta o umbra, porturi fara zare… Întâmplator sau nu cartea cuprinde 33 de poeme!

As îndrazni sa spun, este o rastignire voita, niciodata duruta, pe crucea poeziei, când putrezea vecia în ultimul ei ceas… Asemenea pu-treziri o sa întâlniti mereu în aceasta gradina, în care gradinarul si-a aruncat semintele într-un amurg putrezit… Ecou putrezit! Da! Aceasta e spre o noua trezire!

Moartea fara Viata nu exista! Câta vreme Perfectiunea este Dumnezeu, iar omul – mai putin ca perfectul.

Se vede pe alocuri fragezimea pasilor, m-as coborî din lut în Poezie, m-as înalta din lut în poezie – îndraznesc sa-i spun autorului, ea – Poezia – întotdeauna e mai presus decât lutul…, precum sufletul, se vad uneori aripile aparent inegale, pregatite pentru zbor, se simt adieri placute venind dinpre Eminescu, Bacovia, Blaga! Exista asemanari! Si lanurile de grâu se aseamana între ele!

Emanuel Gruia însa are vocea lui, statuile din poemele sale nu dorm! Se aude limpede respiratia lor oftând filosofic! Prefer o lume veche. Filozofie si venin! Veninul atât de dulce uneori!

Exista poezie aici, o poezie, care am credinta, va purta un nume – Emanuel Gruia! Sa-i spunem, la fel de curat si fara invidie-bine ai venit, prietene, cu aceasta amfora în mâini, amfora plina de mir, în biblioteca sufletului nostru! Cuvintele acestea îti spun acum si aici – Ai grija de harul care este în tine!

 

Nicolae NICOARA-HORIA, Arad mai 2011

DE VORBA CU ACTORUL LUCIAN SPIRU IANCU

„Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul !”

Actorul Lucian Spiru Iancu s-a nascut în data de 3 februarie 1940 la Botosani. În 1964 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I.L. Caragiale” din Bucuresti. A interpretat numeroase roluri în teatru si a jucat în peste douazeci de filme pe marele ecran si la televiziune. Debutul si l-a facut la la Teatrul „M Eminescu” din Botosani, apoi a fost actor al

Teatrului Tineretului din Piatra Neamt, unde a jucat în celebrele spectacole ale regizorului Andrei Serban: „Noaptea încurcaturilor” si „Omul cel bun din Siciuan”. În martie 1985, îmbarcat pe mineralierul Uricani, unde comandantul vaporului a fost Florentin Scaletchi, au plecat, fara aprobare, catre Turcia, catre lumea libera. Au ajuns în apele teritoriale ale Turciei, dar au fost prinsi cu ajutorul unei nave libaneze, care a anuntat paza de coasta. Pentru acest fapt a fost condamnat la 20 ani de puscarie.

Am stat de vorba o ora cu maestrul Iancu si l-am ascultat cu mare drag. Are o voce blânda si placuta.

Am aflat lucruri interesante din viata unui actor ce a fost greu încercat pe drumul presarat cu flori si jar încins.

*** Adalbert GYURIS: Maestre Iancu, pentru început as dori sa va întreb de unde pasiunea pentru actorie?

Lucian Spiru IANCU: A fost în cazul meu un „dat” nativ personal ce l-am descoperit la momentul potrivit. Tine de o trasatura anume de a deveni ceva, în cazul meu actor. M-am prezentat la examen si spre bucuria mea am reusit. Acest „dat” personal a iesit la suprafata si s-a valorificat. Sunt bucuros ca mi-am urmat chemarea. Pentru mine teatrul este a doua casa!

Adalbert GYURIS: Ati debutat la teatrul „M.Eminescu” din Botosani, credeti ca meseria de actor se poate face pe orice scena?

Lucian Spiru IANCU: Da, unul ce-si iubeste meseria nu tine cont de loc pentru exercitarea ei. La Botosani a fost un public mai bun decât în multe alte orase. A fost un oras patriarhal cu multi evrei de la care ceilalti au avut de învatat. Chiar si cladirea teatrului a fost – si este superba. Exista aceasta apetenta, lumea se ducea la teatru pentru ca era singura posibilitate de a se întâlni, de distractie si de frumos. Era un public avid de teatru. Îmi aduc aminte cu mare drag de debutul meu la Botosani. Aici am lucrat si primul meu rol mare Cyrano din „Cyrano de Bergerac” de E. Rostand, o piesa superba de altfel. Eram tânar, venisem câtiva de la institut si cucerisem orasul. Era o placere sa lucrez.

Adalbert GYURIS: Unde va simtiti mai bine, în fata aparatului de filmat sau pe scena?

Lucian Spiru IANCU: Pe scena ma simt mai bine. Am jucat la Botosani, Piatra-Neamt, Bucuresti si Constanta. Filmul consuma si multa energie fizica. Ca exemplu am jucat în „Pintea” care s-a filmat în Maramures. Am mers cu trenul de la Constanta la Bucuresti. Apoi cu avionul pâna la Baia Mare. Mai departe cu un autobuz pâna pe Gutâi si de acolo cu o sanie trasa de cai.

Adalbert GYURIS: Care a fost ,,nebunia” plecarii din tara cu un… vapor? Lucian Spiru IANCU: N-a fost deloc o nebunie. Toate se leaga, eu care am cultul libertatii, m-am simtit întotdeauna întemnitat, ca într-o camasa de forta. Eu am facut atunci un gest de condamnare. Am fost director de teatru, membru de partid si asa m-au trecut pe listele de deputati pentru Marea Adunare Nationala. Am avut chiar întâlnire cu alegatorii. S-a întâmplat într-o sala mare, afara era rece si înauntru la fel. Eu stiam ca plec peste doua zile si de aceea le-am recitat „Strofe de iarna” o poezie de Topârceanu: „Doamne, tu te tii de glume?/ Nu ne vezi mizeria?/ Pentru ce-ai lasat pe lume/ Geruri ca-n Siberia?// (…)// Asta-noapte mi se pare/ Gazda mea, Emilia,/ S-a-ncalzit la lumânare/ Cu toata familia!” Cei din sala au ramas cu gura cascata. În poezie era vorba despre frigul si mizeria care de fapt o îndurau ei. Activistul de partid care era cu noi s-a îngrozit si era panicat. Ca sa schimb registrul am facut o invitatie la teatru unde noi actorii ne vom încalzi cu aplauzele lor si ei prin glumele noastre îsi vor descretii fruntile. Peste doua zile am plecat… si toata Constanta vuia de cele întâmplate. În perioada aceea cred ca mai multi trebuiau sa faca gesturi asemanatoare.

Adalbert GYURIS: Care a fost cea mai grea perioada din detentie? Lucian Spiru IANCU: Detentia pentru mine a fost ca un film, eu fiind în rolul principal la propriu, din pacate. A existat o dedublare a personalitatii. Mizeriile materiale, frigul, lipsa de mâncare, cel de lânga mine care-si facea nevoile si faptul ca am stat într-o celula de doi metri pe trei metri,toate acestea au amplificat durerea. Am stat o perioada singur si apoi la Aiud cu înca cinci persoane în celula, trei paturi pe o parte si trei pe partea cealalta. Am stat sase luni legat în lanturi la picioare si mâini. Când mi s-a dat prima oara mâncarea într-un blid, am uitat ca mâinile-mi sunt legate si mi-am rasturnat mâncarea pe burta. În primele zile totul a fost asa de interesant, n-aveam timp sa sufar efectiv. Impactul informational era asa de puternic pentru mine care sunt o fire curioasa. Când am intrat în holul de la Poarta Alba, ne-au dezbracat, ne-au dat haine, mi-au tuns barba. Se întâmplau multe lucruri noi, pe care nu le vazusem nici macar în filme. Au venit cu nicovala si mi-au pus lanturile la mâini si la picioare cu nituri. Când am ajuns la Aiud peste câteva luni, aveam drept la pachet si sotia mi-a trimis printre altele o pereche de ghete. Când mi-am pus ghetele în picioare, ceva s-a întâmplat… nu s-au potrivit! La început n-am stiut ce este, apoi am realizat ca încaltamintea din puscarie erau cu defecte, una mai înalta cealalta mai îngusta. Asa ca pot spune ca toata perioada a fost grea. Nu degeaba este proverbul: „Nu-i da, Doamne, românului câte poate sa îndure!”

Adalbert GYURIS: Dintre cei care v-au înjurat si umilit a venit cineva dupa 1989 sa-si ceara scuze pentru ce v-a facut?

Lucian Spiru IANCU: Pâna în 1985 am fost director de teatru, un actor pretuit si lumea ma iubea. În cercul meu de prieteni si uneori chiar pe scena îmi permiteam glume la adresa puterii si regimului. Se dezvoltase un limbaj, se putea citi printre rânduri sau întelege printre vorbe rostite si prin gesturi. Ai spus ceva si se întelegea altceva. Era o atitudine. Mi-am vazut dosarul si eram denumit obiectivul „Barbosul” sau „Actorul”. În grup, cei care am luptat împotriva comunismului si împotriva dictatorului, am fost denumiti „balene sinucigase”. Dupa detentie, imediat ce am iesit, asupra mea s-au aruncat cu „pietre”! Imediat dupa 1990 „baietii” s-au regrupat, având toate mijloacele, si au început sa dea cu noroi în tot ce reprezenta un posibil lider de opinie. Am fost sunat la telefon si mi s-au adus fel de fel de injurii la adresa mea. Prezenta noastra, a celor care au fost împotriva comunismului a fost inconfortabila oriunde si poate ca mai este….

Adalbert GYURIS: Ar trebui sa se faca film despre viata dumneavoastra, în care ati putea interpreta chiar rolul dumneavoastra, ce spuneti?

Lucian Spiru IANCU: Daca s-ar face un film dupa viata mea si eu sa interpretez chiar rolul de acum mi-ar face placere însa pâna la un punct care mi-ar da poate chiar anumite satisfactii. Dumneavoastra folositi termenul „ar trebui” iar eu spun ca „era obligatoriu” sa se faca filme si nu neaparat despre mine… Sunt nenumarate cazuri de oameni care au luptat împotriva comunismului. Sunt numeroase personalitati care ar putea sa faca subiectul unor filme extraordinar de emotionante puternice. Era obligatia celor care în mod formal au condamnat comunismul. Presedintele Basescu în fata unui parlament în „clocot” a citit declaratia de condamnare a comunismului. Au fost de fata presa straina, diplomatii acreditati la noi în tara, a fost invitat regele. Vadim Tudor si o sleahta de derbedei urlau si strigau! Era un vacarm de huiduieli împotriva acestui document asa de important. Asa ne putem da seama cine se afla printre cei care conduc tara si daca sunt acestia interesati sa faca un film împotriva comunismului si implicit împotriva celor ce sunt acum la putere. Un asemenea film ar merge la sentimente si emotii de revolta, dispret, ura si chiar de dorinta de razbunare. Toate acestea ar face efectul unui film în sustinerea unei ideei, împotriva la ceva rau care nu mai trebuie sa fie facut. Ori noi observam ca în România dupa 1989, acum dupa atâtia ani ca la televizor se proiecteaza filme de propaganda… comunista. În concluzie nu exista vointa politica de condamnare reala a comunismului, o condamnare a celor care au fost torsionari, care au fost în esalonul doi,activisti, securisti si care au pus mâna pe putere dupa revolutie. Asta-i societatea în care traim! Doamna Lucia Hossu-Longin face o treaba buna cu serialul „Memorialul durerii”. Felicitari! Tinerii ar trebui sa învete sa respecte trecutul! Sa condamne ce s-a întâmplat. Nu avem dreptul sa fim într-o pozitie echidistanta între calau si victima.

Adalbert GYURIS: Acum privind peste umar ati schimba ceva din viata dumneavoastra?

Lucian Spiru IANCU: Nu! Asta mi-a dat-o Dumnezeu, asta o duc! Mai târziu o sa ma duc la El si o sa-i spun ca mi-am facut datoria asa cum am putut eu. Daca puteam sa fac mai mult as fi facut! Însa atât s-a putut… Ma bucur ca am gustat din toate ce mi s-a oferit bune si rele, frumoase si grele. Actorul are o atitudine politica sau nu are, el trebuie sa fie un artist-cetatean. Actorul poarta tichia de nebun, el este nebunul de la curtea regelui. El are dreptul sa spuna adevarul chiar daca uneori nu este pe placul regelui însa pentru asta nu este si nu trebuie sa fie omorât.

Adalbert GYURIS: România este departe de normalitate sau nu?

Lucian Spiru IANCU: Este înca foarte departe de imaginea care ne-o facusem noi cei care am stat în puscarie despre viitorul acestei tari. Noi am crezut ca va fi mai bine, ca într-o ecuatie matematica în care rezultatul se va schimba în bine. Din pacate nu s-a întâmplat asa!

Adalbert GYURIS: Maestre Iancu multumesc pentru ca ati acceptat sa realizam acest interviu! Va doresc sanatate si înca multe realizari în domeniul artei teatrale si cinematografice.

Adalbert GYURIS, Germania

 

mai 2011

COMUNICAT

Marti, 10 mai a.c., ora 14,00, în sala EXCELSIOR a Casei de cultura a municipiului Cluj-Napoca, va avea loc un eveniment de exceptie: debutul expozitional al doamnei Rodica NEGRESCU – grafica digitala.

Este si pentru prima oara când institutia noastra ofera clujenilor, tuturor iubitorilor de arta o expozitie de acest gen. Lucrarile expuse pe simezele noastre va invita sa descoperiti o lume în care tehnica, arta, imaginarul, precizia, inspiratia, elaborarea, coexista si se întrepatrund surprinzator, dar organic, cu transcendent-oniricul si memoria senzoriala a fiecaruia dintre noi. Prin subiectele si temele abordate, lucrarile artistei Rodica NEGRESCU, sunt o adevarata “sarabanda vizuala” ce declanseaza perceptii, senzatii si experiente estetice inedite.

Totodata, artista ne demonstreaza simbioza extraordinara existenta între tehnica si arta. Ele nu sunt domenii incompatibile, nu se exclud. Prin stapânirea lor, asa cum ne demonstreaza doamna Rodica NEGRESCU, rezulta opere de arta de o exceptionala profunzime, un univers complex, prin nimic inferior celui al operelor executate manual de artistii autentici, cu har. Artista ni se confeseaza, afirmând: Dintotdeauna am avut arta în suflet, fie ca a fost muzica, poezie sau pictura, ea, arta, a fost un vis amânat, dar la care nu am renuntat niciodata.

 

De ce grafica digitala? Pentru ca este un subiect inepuizabil: aceasta tehnica îti da posibilitatea sa depasesti orice limite, sa lasi libera fantezia, sa îndraznesti, sa inventezi.

Cu certitudine ca altul ar fi fost parcursul artei plastice universale daca Michelangelo, El Greco, Tizian si atâtia alti mari pictori ai secolelor anterioare ar fi beneficiat de cuceririle si avantajele tehnicii moderne!

Invitam pe cei interesati sa descopere nu doar universul artistic de exceptie al doamnei Rodica Negrescu, ci si posibilitatile extraordinare deschise artei de tehnicile moderne de care dispunem azi.

 

Manager (director general),

Dr. Dan BRUDASCU