Lola

de Jianu liviu-Florian

 

Bunicul a fost inspector financiar. Bunica, casnica.

Intr-o vreme, au avut o gospodarie bogata intr-una din plasele Timisoarei. La Jamu Mare.

Cresteau pe langa casa porci, si vaci. Laptele, ca si belsugul vietii, era atat de abundent, incat, saturand si gurile flamande ale celor care veneau la poarta, si cereau, surplusul era dat la porci.

Dar cea mai frumoasa amintire a bunicului, din acea vreme, era legata de un caine. O catelusa. Alba, cu pete negre. Lunga, si cu picioare puternice, si scurte  Se pripasise intr-o buna zi in ograda lor.

Bunicul, vazand-o, a strigat: Lola! Si catelusa si-a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului. Lola i-a ramas numele.

Intelegea totul ca un om. Era suficient ca unul din stapani sa-si faca aparitia in curte, ca Lola venea intr-un suflet, isi ridica capul, si il privea in ochi, pentru a-i ghici dorintele.

Fereasca Dumnezeu sa dea un strain sa intre in curtea lor! Lola l-ar fi sfasiat pe loc. Era neagra in cerul gurii de rea cu cei veniti cu intentii necurate. Porcii, chiar, si vitele, ii stiau de frica. Si nu odata avusesera de-a face cu coltii ei, cand se incaierau, sau dadeau sa strice cate ceva prin ograda.

 

Intr-o buna zi, bunicul a plecat spre banca, cu servieta lui de piele maronie, cu doua inchizatori cu cheie, doldora de bani. in mana, sa predea la casierie o mare suma de bani. Deschizand poarta, Lola i s-a incurcat printre picioare, si a iesit si ea. Bunicul s-a bucurat ca nu este singur. Lola! Vino Lola cu mine! Si catelusa l-a privit in ochi, si a latrat bucuroasa, urmandu-l, cu codita ridicata ca un steag..

 

Ajuns in banca, bunicul s-a asezat la rand, la Casierie. La Casa i s-a cerut un act de la Directia Financiara. Si bunicul a plecat intr-un suflet la Financiar, sa  obtina acel act, si sa se reintoarca apoi sa predea banii.

 

Dupa un ceas si ceva, bunicul se reintorcea in banca, cand  brusc, si-a dat cu palma peste frunte. Servieta cu bani! Am lasat-o jos, langa casa, inainte de a pleca  la Financiar. Bunicul a plecat in goana catre banca.

Un functionar al bancii, zarindu-l de departe, a inceput sa strige disperat:

–         Domnul inspector! Domnule inspector!

–         Ce este? Ce s-a intamplat?

–         Veniti, va rog frumos, repede, la casierie, caci catelusa dumneavoastra parca e turbata! Nu se poate apropia nimeni de casierie! Si sunt atatia clienti la rand! Am incercat sa o indepartam, dar nu am reusit!

Bunicul s-a grabit, si intr-adevar, langa ghiseul de casa, era Lola. Si la zece -12 metru de ea  distanta, o multime de oameni astepta, neputincioasa, ca Lola sa le permita sa se apropie de ghiseu. Langa Lola, servieta cu bani a bunicului. Neatinsa. Cine ar fi putut sa o atinga, cu cel mai  darz cerber langa ea?

 

Asa era Lola.  Credinta la datorie.

 

Au urmat bombardamentele. Suflul unei bombe a lovit casa bunicilor. O parte din acoperis a fost smuls. Un colt de zid a cazut. Bunicii s-au refugiat in graba, luand cu ei numai hainele de schimb, si niste bani. In zorul plecarii, au uitat de Lola

Dupa o vreme, s-au reintors sa mai ia o parte din mobila de pret ramasa in casa.

Intrand in curte, au zarit-o, culcata pe pivnita, pe Lola. Mai traia.

Lola! A strigat bunicul. Si cainele a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului, pentru a-i ghici dorintele. Dar trupul nu a mai avut putere sa si-l ridice.

Lola ramasese in curte, desi putea oricand sa plece prin ulucile gardului, sfaramate de suflul exploziei.. Ramasese sa-si astepte stapanii, si sa apere curtea, si casa. Fara mancare. Fara apa.

Zadarnic i-au dat bunicii apa si hrana. Lola nu mai avea putere sa manance. Zadarnic au chemat un veterinar.

Lola a murit intinsa deasupra pivnitei, privindu-si stapanii, pana ce ochiul dinspre cer nu a mai clipit.

Si i-am dat apa, domnule inspector! Au spus venicii. Si i-am dat mancare. Dar Lola nu manca decat din mana stapanilor.

 

La 91 de ani, a murit si bunicul. Departe de Jamu mare. In Craiova. Inaintea bunicii chiar, se poate ca prima fiinta care l-a intampinat sa fi fost un caine. Bunicul sa fi strigat: Lola! Si Lola sa-l fi privit fix in ochi, pentru a-i ghici cea mai mica dorinta.

 

31 mai 2011

 

 

FANUS NEAGU

Directorul Teatrului National din Bucuresti

 

[pullquote]

„Am muncit din rasputeri sa scap de mizeriile proletcultismului.”

„Am fost strâns legat de Nicolae Labis, Nichita Stanescu, Baesu, Raicu, Cosasu, Grigore Hagiu s.a.”

[/pullquote]

Sunteti directorul Teatrului National din Bucuresti, stimate Fanus Neagu…

 

Înca…

 

Sunt bucuroasa ca am reusit sa ne întâlnim astazi, aici, chiar în incinta Teatrului, în biroul dumneavoastra. Îmi puteti spune ce înseamna aceasta functie pentru dumneavoastra si cu ce probleme va confruntati?

 

Probleme foarte mari nu am avut, doar ca, spun acum cu tristete, mi se încheie mandatul, împlinind trei ani si jumatate de când sunt director de teatru. Acum ma pregatesc sa predau mai departe stafeta, probabil bunului si vechiului meu prieten Ion Cojar, regizor de mare prestigiu, cunoscut atât la noi în tara, cât si în strainatate.

 

Cum s-a împletit activitatea de scriitor cu cea de director al primei institutii teatrale din România?

 

Usor nu a fost, dar am reusit sa cunosc o lume minunata, cea a teatrului, cu bulversari, drame, tragedii si, mai ales, cu premierele ei. Este o lume, pot spune, fabuloasa, pe care nu îmi pare rau ca am traversat-o, dimpotriva. Însa este o lume în care intri, dar într-o zi trebuie sa si iesi, caci daca te scufunzi în ea, intri în mlastinile desfatarii sau în mlastinile nimicului. Este ca orice strat social, fantastic, frumos de vazut, mai ales de la distanta, dar înlauntrul fenomenului vezi ca lucrurile nu stau chiar asa. Sper ca mi-am facut mai multi prieteni adevarati printre actori decât aveam înainte de a deveni director. Acum, dupa trei ani si jumatate, plec cu inima curata, în sensul ca am facut tot ce se putea face într-o perioada data. S-ar putea, si ar fi bine asa, ca regizorul Ion Cojar sa faca mult mai mult.

 

Ati împlinit, de curând, în 5 aprilie a. c., vârsta de 65 de ani. La multi ani, maestre! V-ati facut un bilant cu aceasta ocazie?

 

Nu. Nu-mi fac bilantul. Poate, numai uneori, când mi-e frica de moarte; sau alteori, când sunt cutremurat de îndoieli, spaime, dar întotdeauna am credinta ca mâine voi scrie mai bine si mai mult.

 

În perioada de directorat ati reusit sa mai scrieti literatura?

 

Am scris destul de mult. Am terminat un volum pe care l-am si predat la „Cartea Româneasca”. De fapt, as fi vrut sa-l predau Editurii „Porto-Franco”, dar, dupa cum stim, este prea saraca astazi, cum sunt si eu prea sarac; e o carte de povestiri numita O corabie spre Bethleem, de aproximativ 200 de pagini. Dupa ce am terminat acest volum am reluat o carte mai veche, o rescriu, iar în aceasta vara, pentru ca vara sunt mai lenes, voi scrie o piesa de teatru, nu voi dezvalui înca despre ce este vorba.

 

Sa ne întoarcem cu câtiva ani în urma, în perioada 1954-1956, când erati redactor la „Scânteia Tineretului” si colaborator la „Amfiteatru” si „Luceafarul”. Comparati, va rog, munca gazetareasca de atunci cu cea de astazi.

 

Astazi nu mai sunt gazetar, sunt director, redactor-sef la „Literatorul”; atunci eram doar un începator si un trepadus. Nu este acelasi lucru sa fii începator si director. Eram foarte tânar, fermecat de viitor, cu toate ca erau toate usile închise pentru mine si toate ulitele ferecate, dar credeam în viitor, stiam ca voi face lucruri bune si frumoase si trebuia sa muncesc mult pentru aceasta.

Astazi stiu cum se face o revista, cum se face un ziar si cât de greu este sa scrii. Întâmplator, lucrez si cu generatia tânara, sunt niste tineri entuziasti si culti, poate mai culti decât pe vremea noastra, pentru ca epoca s-a deschis catre întreaga lume, s-a diversificat. În timpurile mele, trebuia sa fii mereu aplecat, nu subjugat, literaturii ruse – cea mare si celebra, clasica si dominatoare, pe care o voi iubi întotdeauna si toti, cred, o vor iubi; pentru ca m-a ajutat enorm. Îi amintesc pe Pasternak, Solohov, Evtusenko, Rasputin. Târziu, am patruns si în literatura occidentala, îndragostit fiind mereu de anglo-saxoni, apoi am patruns în literatura franceza si italiana, dar toate acestea cu mari sacrificii, cu întortocheri si zapaceli, mai ales pentru faptul ca am fost mereu un tip zanatec, împrastiat, neordonat, cu o cultura eclectica. A trebuit sa ma ordonez toata viata în tot ce am facut. Nu stiu daca este bine sau rau, dar cred ca uneori este bine sa fi si sarit într-o copca, dintr-o copca într-un fluviu, dintr-un fluviu într-un bloc-turn etc. Dar, în mod cert, ca un tânar sa poata razbi astazi, trebuie sa aiba o cultura temeinica.

 

Sa ne aducem aminte de debutul Dumneavoastra din 1954, produs în revista „Tânarul scriitor”, cu povestirea Dusman cu lumea.

 

În realitate, am debutat mai întâi, si sunt foarte mândru de acest lucru, la Galati, în ziarul local „Viata noua”, eram tare fascinat de plumb, de litera scrisa, de miracolul foii de ziar. Pot spune ca am întâlnit acolo niste oameni draguti, binevoitori. Tot în acea vreme era si un cenaclu literar vestit în Galati, o adevarata scoala de literatura, pe str. Gamulea, numit „13 iunie 1916”, pe care îl frecventam cu Tia Chiper, cu un mare prieten, doctorul Viorel Dumitriu, care a murit, cu Stefan Negrea, care a murit în închisoare, eu fiind, ma gândesc acum, unul din putinii supravietuitori. Eram niste tineri frumosi, entuziasti, plini de bucuria poeziei, a literaturii, de mirosul teilor de pe strada Domneasca, de frumoasa Dunare… Pacat ca la vârsta aceasta nu mai putem sa ne adunam cu totii, sa stam la un pahar de vin bun, ca odinioara, calatorind pe Dunare, între Braila si Galati…

 

Primul volum v-a aparut în 1959, Ningea în Baragan, retiparit, cu unele adaosuri, în 1964, sub titlul Cantonul parasit, volum premiat de Uniunea Scriitorilor. Au urmat Somnul de la amiaza (1960) si Dincolo de nisipuri (1962). Se publica greu o carte?

 

Era foarte greu sa publici. În primul rând, pentru ca trebuia sa fii, într-o oarecare masura, proletcultist. În volumul meu de debut sunt doar doua povestiri bune, restul sunt niste chestii ratate, dar simteam ca zestrea primita de la parinti, de la stramosi, trebuia dezvoltata.

Am muncit din rasputeri sa scap de toate mizeriile proletcultismului.

 

Ce prietenii v-au marcat în viata?

 

Foarte multe. Nu pot sa amintesc decât putine nume, nu am avea spatiu pentru toate, am fost strâns legat de Nicolae Labis, Nichita Stanescu, Baiesu, Raicu, Cosasu, Grigore Hagiu s.a., a fost o generatie superba, care nu se va mai repeta. Generatie de mari poeti care, iata, dispare. De curând au murit marele prieten Gheorghe Tomozei, Marin Sorescu, Cezar Baltag – prieteni de inima…

 

Ce înseamna sa primesti de atâtea ori Premiul Uniunii Scriitorilor?

 

Demult, sa primesti acest premiu însemna niste bani în plus. Prima data esti fermecat, te crezi chiar vrajitor, consideri ca ai primit totul, esti îndragostit de iele si ele de tine. Dar celelalte premii devin rutina. Premiile nu fac un scriitor, ci îl ajuta sa scrie alte carti. Ca scriitor, pot spune, nu o duc prea bine, dar nici foarte greu, dar ma gândesc la bietii tineri care abia încep sa scrie, cum se vor descurca ei?

Astazi, un prozator, ca sa traiasca decent, trebuie sa aiba un tata mosier sau fabricant, pentru ca proza este o osânda, nu o desfatare. Ca sa scrii 6-7 ore pe zi, sa citesti apoi 2-3 ore, trebuie sa fii rupt de realitate, de mizeriile cotidiene, sa nu-ti pese de nimic, doar sa scrii.

Cred ca, la ora actuala, literatura noastra este în pragul nenorocirii. Neajutata de stat, nu se mai poate descurca. Într-o tara mica, asa cum este România, într-o tara hartuita de toate neamurile închipuite din jur, literatura trebuie sa beneficieze de sprijinul statului. El neexistând, literatura nu mai rezista.

 

Dar revistele literare?

 

Nu sunt profet, sunt doar redactor-sef. Dezastruos viitor! Sigur, solutia la îndemâna este cea a sponsorizarilor. Dar banii se pare ca nu sunt dati în aceasta directie. Toata stima mea pentru echipa de fotbal din Galati care mi-e draga si felicitari celor ce o sprijina, dar are nevoie de ajutor în primul rând literatura.

Exista în Galati o editura si o revista „Porto-Fran­co” serioase, foarte puternice, care ar trebui sprijinite cu toate puterile, caci altfel se pot pierde.

Si ma gândesc acum, ca prima statuie a marelui nostru poet Mihai Eminescu a aparut în Galati, în acel minunat oras de negustori…

 

13 iunie, Bucuresti, Teatrul „Nottara”

 

Vocea Pastorului

Isus a zis: „Eu sunt Pastorul cel bun”

 

Meditatia din  Evanghelia dupa Ioan, 10:1-21 si Psalmul 23


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com


 

Cum traiesti Psalmul 23, astazi?

Citeste ca  întrebare fiecare verset al Psalmului 23 (scris de imparatul David).
[pullquote]

Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (…) Eu sunt Pastorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, si ele Ma cunosc pe Mine, asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si cum cunosc Eu pe Tatal; si Eu Îmi dau viata pentru oile Mele. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.„ ( Ioan, 10. 7-16)

[/pullquote]

Domnul este Pastorul meu?

Nu voi duce lipsa de nimic?

El ma paste în pasuni verzi si ma duce la ape de odihna?

Îmi învioreaza sufletul si ma povatuieste pe carari drepte din pricina Numelui Sau?

Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine?

Toiagul si nuiaua Ta ma mângâie?

Tu îmi întinzi masa în fata potrivnicilor mei?

Îmi ungi capul cu untdelemn?

Si paharul meu este plin de da peste el?

Da, fericirea si îndurarea ma vor însoti în toate zilele vietii mele?

Si voi locui în Casa Domnului pâna la sfârsitul zilelor mele?

Doamne, multumesc ca ma înveti sa nu ma tem ca Tu esti cu mine. Este asa de usor sa ma tem. Ajuta-ma sa cred ce mi-ai spus prin Psalmul 23.

Cum te învioreaza Domnul astazi?

 


SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE

de Adrian Botez


SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE


de ce sa ne tot mâncam numai unii pe

altii – în lumea asta atât de înghesuita si

strâmta? – de ce sa nu înfulecam – cu

nadejde si pofta

mistica – din noi

însine?

 

atâta grasime de

lene avem în suflete – atâta

carne de vointa

nevoita – în toti muschii

constiintei – încât

ne-ar mai ajunge de

hrana – pentru înca o

viata

 

dar Dumnezeu ne asteapta

deocamdata – sa ne consumam

ce ne-a dat fiecaruia

aici

 

sa mâncam – deci – din noi

însine – cu smerenie si

luare-aminte – ca si cum

ne-am împartasi din carne de cer – ca si cum

ne-am sopti rugaciunea fierbinte – din

urma – fumegând

proaspata – cu toate aromele negustate ale

lumii de-apoi – ca si cum

deja am fi ajuns – printre

icoanele bisericii – sa

stralucim a sfintenie – plina de toata

amânata de milenii

lumina

***

 

PROGRESIE ARITMETICA

 

tineri – oameni – chinuiti de

sexul lor – toti – trupuri nepotrivite cu

boala: Duhul – mereu mult mai

chircit – decât oricare dintre

zvârcolirile delirante (extravagante si

penibil acceptate – cu înghitituri de

maxima umilinta) – ale

trupului

 

tineri – oameni – cautând unde

nimic nu exista – sau

cel mult un spasm nocturn – tot mai

cetos si ambiguu sematic – si-apoi

iar – neantul întrebarii fara

buza de raspuns

 

carnea se supara aprig – de

atâtea sincope ale

simturilor si ale

pustiitei constiinte bolovanoase (poti

sa îneci – cu ea în sac – toti câinii din

ograda lumii) – carnea cade – cortina de lepra

în spatele careia

rânjeste – pedant si

triumfal – bonom suficient – scheletul

 

…scheletul

concluzia – ca miza ascunsa de seful

tripoului lumii – scheletul – concluzia care

de mult – se asteapta pe sine – într-un

joc masluit – de la-nceput – pâna la

sfârsit

 

…nu aplaudati – la iesirea din scena

trisorii

***

 

DOR DE STINGERE

Marelui Român – lui IOAN MICLAU

 

Doamne – stinge-ma undeva

între ape mari – cu tarmuri ametitor

departate – tarmuri pline de

lacrimi

 

stinge-ma – Doamne – sub un cer – care

sa-mi faca sufletul sa plânga de

bucuria înaltului – zborului

sufocarii cu mult mai larg si

mult mai departe

 

stinge-ma – Doamne – într-un

amurg în care – înca

nevazute – toate stelele sa-mi

cânte – toate izvoarele sa-mi

sopteasca – toti îngerii sa-mi

lumineze – despre o lume

în care durerile sfâsietoare si

nelamurite – sa se faca-prefaca – precum

soarta sfintilor – în bucurii

sfâsietoare si

atotlamurite

 

…Doamne – deasupra fluviilor

marilor si oceanelor – deasupra

tuturor cerurilor – bat clopotele – bat

noul ritm al inimii mele

sarmane – al inimii mele care a prins

curaj – a prins dor – necuprins

dor – sa se stinga – în

inima Ta

***

 

UN VAGABOND

 

vagabond – ducând în cârca o cocoasa:

rele gânduri – rele vremi – în traista strânse

…a fost om – e-o aratare lasa

trup de umbra – cu priviri prelinse

 

nu e sigur ca-i din lume – e vânat

nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi

se-ncordeaza a pastra un loc curat

pe-unde pasu-i totdeauna sovai

 

când si-a frânt în’untru curcubeul?

când din jaruri stinsu-s-a cenusa?

asta stiu doar domnii cei de ceara

 

cei cu sufletul far’ de feresti ori usa:

l-au strivit – gonit din casa si din fire

de-si lasa si cer si soare-n parasire…

***

 

VREMURI FARA CEAS

 

pasari vremuiesc cu glasuri sure

vremea nu mai stie cum sa fie

vântul bate parca sta sa-njure

o lume livida – vinetie

 

asteptam sa fie iarna – -a câta oara ? –

urmele sa ni se stearga în zapezi

…cârd de gânduri – cârd de ciori coboara

facând întuneric bezna la namiezi

 

am uitat sa-ntorc vreun ceas sa mearga

stau la geam si-astept vreun om sa treaca:

nimeni nu s-arata – doar o barca

 

scârtâie-ntre nori prafosi ca o teleaga…

…Dumnezeul lumii e cenusa

n-a lasat pe nicaieri vreo usa

***

 

NEPUTINTE MISTICE

 

bat clopotele neputinta lumii

de-a-si duce-n linisti trai cuviincios

bat clopotele nestiinta lumii

de-a gasi-n ceasuri miezul cel gustos

 

degeaba plâng în batatura pomii

degeaba-si risipesc apele-argintii:

de peste tot se furiseaza domnii

vampirii-si tot ascut la luna dintii

 

ce nobila-i Gradina cu-a ei îngeri… –

de peste tot vin incendiatorii

de esti Hristos ori numai om – tot sângeri

 

culegi din praf preaînjosite glorii…

…drept în orbite îti înfig faclia

n-apuci sa-i vezi: îsi fac doar meseria

***

 

STUDIO 6 IN GALERIE

ATELIER EMBLEMATIC

de Dr. DOREL SCHOR

 

In urma cu niste ani, doua pictorite entuziaste din Natania, Liana Gross si Dita Liron, au infiintat un studio de lucru la care au mai invitat citiva artisti. Probabil pentru ca se afla pe o strada la numarul 6 si din cauza ca acesta era si numarul initial al pictorilor care si-au impartit spatiul atelierului, numele a ramas “Studio 6”. Cei care s-au perindat prin aceasta “cooperativa artistica” au participat la expozitii individuale sau comune, in tara si peste hotare, au editat cataloage si albume sau carti de arta…

 

 


 

Dar nucleul solid si permanent l-au alcatuit patru pictori, la cele doua initiatoare adaugindu-se Eduard Grossman si Rozi Shaham. Intimplarea face ca studioul , oaza de creatie originala, sa devina emblematic pentru ceea ce este Israelul. Pentru ca Liana Gross , nascuta la Dubrovnik, in Croatia, a ajuns la virsta tinara, Rosalind (Rozi) Shaham a venit din Canada, Eduard Grossman a imigrat de prin Uralii Rusiei, iar Dita Liron e sabra, nascuta adica in tara. Acest aspect interesant se adauga caracterului pluralist al echipei, conceptelor variate, al fiecaruia, experientei profesionale individuale.

 

 

 

Bogatia mijloacelor de exprimare permite artistilor dezvoltarea personalitatii fiecaruia in contextual unei colaborari rodnice.

Eduard Grossman creaza o lume fascinanta in care magia culorilor este predominanta. La formatia sa clasica, suplimenteaza lumina mediteraniana si bogatia cromatica a postimpresionismului. El renunta la dogme si canoane, permitind abstractului interpretari asociative, metafore plastice, o imbinare creativa a realului si imaginarului.

Liana Gross picteaza cu sensibilitate si lirism, notiuni care se impletesc surprinzator dar armonios, cu energia unor tuse curajoase, cu senzatii intense si dinamice. Putem descifra uneori in lucrarile ei drame neconsumate sau simboluri temporale, paradoxuri si aluzii la problemele acute ale lumii contemporane.

 

Dita Liron si-a gasit, fara indoiala, un stil personal… Ea picteaza peisajele cu un unic concept al spatiului, desfiintind limitele si continuindu-l catre infinit. Isi gasesc loc, in pinzele ei, intr-o atractiva simbioza, realismul si abstractul, culorile calde, emotiile, simbolurile, lumina, corpul uman,ciclurile naturii, infinitul…

 

 

 

Rozi Shaham e si ea o impatimita a naturii, careia ii subliniaza simplitatea dar si unicitatea, prin culori vibrante.

Tablourile ei sint compozitii libere in care se regaseste realitatea inconjuratoare. Lumea ei este subiectiva, dar pictorita o comunica privitorului ca pe o invitatie la meditatie si iubirea frumosului.

 

 

 

 

 

 

 

EXPOZITIA

de Jianu liviu-Florian

 

Intr-o buna zi, a plecat de acasa, la Oradea,  si n-a mai venit.

Sotia lui, Maria, este de o frumusete tulburatoare. I-am vazut chipul la o expozitie a femeilor parasite, si, desi casatorit, m-am indragostit de ea. De privirea ochilor ei negri, de ciuta. As fi vrut sa aflu povestea vietii ei. Cum a suportat  singuratatea, o viata. Cum a tresarit la fiecare zgomot al usii, sau la bataia vantului, ploii, sau ninsorii in ferestre, crezand, pentru cateva  clipe, ca este sotul ei, Dumitru.  Dar expozitia femeilor parasite nu ofera vizitatorilor decat fotografia victimei. Numele. Maria. Data la care a fost parasita. Si atat.

Si totusi, mai era un amanunt care mi-a spus ca femeia nu s-a recasatorit. Casa. Casa lor comuna. La intrarea ei, femeia a pus  doua fotografii. A ei, si a sotului. Fara indoiala, daca s-ar fi recasatorit, pe frontonul casei ar fi ramas una singura. Dar au ramas amandoua. Categoric, femeia nu s-a recasatorit.

La 70 de ani, Maria a  murit. Eu cred ca a murit visand reintalnirea cu sotul. Care n-a mai revenit

In tot acest timp, am trecut de multe ori pe strada lor. Privind si reprivind fotografia Mariei. Sotul  nu s-a mai intors acasa. Stiu sigur ca nu s-a mai intors. Daca ar fi revenit, ar fi pus langa fotografia Mariei o floare.

Dar flori am pus numai eu. Ghiocei, salcie, tamaioare, trandafiri, sau garoafe.

Trecand pe strada  lor, priveam fotografia Mariei, si ma gandeam: A cui este azi, casa lor? Tot acest timp, de cand a fost parasita, pana la moartea ei, o vedeam pe Maria singura, asteptand. intoarcerea barbatului ei.

Intr-o buna zi, pe frontonul casei lor, langa fotografiile celor doi, a mai aparut una. Un chip cu ochii  de ciuta ai Mariei, si privirea darza si blanda a sotului ei, Dumitru. Violeta, se numea noua parasita. M-am indragostit  de ea. Am inteles imediat ca Maria nu a ramas singura, dupa disparitia sotului. Cei doi au avut o fiica. Pe Violeta. Care sau a fost parasita, sau a parasit pe cineva. Altfel, expozitia femeilor parasite nu i-ar fi pus fotografia aici.

Trec uneori pe langa casa lor comuna. Las, uneori, cate un fir de iarba, la casa Mariei, a lui Dumitru, si a Violetei. Si ma bucur. Acum sunt toti trei,  impreuna. Colonel Marinescu Dumitru, cazut in 1945, pe frontul de vest, la Oradea. Sotia lui. Maria. Ochi de ciuta. Si Violeta, cu ochii de ciuta ai mamei, si privirea darza, si blanda, a tatalui ei.

De multe ori, langa piatra alba a casei, pe care sunt scrise numele lor, sunt asezate, de o mana pe care as vrea sa o sarut, candele si flori..

 

 

30 mai 2011

 

Statiunea Saint-Gervais din Mont Blanc – acoperisul Europei

Orasul Saint-Gervais face parte din departamentul francez Haute-Savoie, situat in regiunea Ron-Alpi, la granita cu Elvetia si Italia, un oras spa, construit la rascrucea dintre secole, cu un patrimoniu bogat in cladiri traditionale, biserica in stil baroc si zone pietonale. Hotelul Le Regina, de aproape 100 de ani, situat in centrul orasului St. Gervais, este in apropierea restaurantelor, a magazinelor, a telescaunului si a statiei de autobuz.
Statiunea este situata la altitudinea de 850 m, in inima zonei Evasion Mont-Blanc cu 445 km de pista de schi. Cea mai inalta partie porneste de la 2350 m altitudine. Aici gasim 65 km de partii deservite de 27 instalatii de transport pe cablu, care fac legatura cu celelalte statiuni din regiune. Snowborderii se pot bucura de zapada in snowpark, iar copiii au la dispozitie cursuri individuale de schi.
Apa termala din Mont-Blanc iriga baile termale de peste 200 de ani. Datorita beneficiilor sale terapeutice, Saint-Gervais este singura statiune balneara de altitudine din Alpi.
Cu cladirile sale de la inceputul secolului trecut, caracterizate de eleganta acelei epoci, St. Gervais ofera vizitatorilor o panorama de vis cu bogatia unei naturi luxuriante prin prezenta maiestuoasa a muntelui Mont-Blanc, cel mai inalt varf din Alpi si din Europa de Vest, cu inaltimea de aproximativ 4810 m.
Unul dintre mijloacele de transport in comun este tramvaiul, care ofera posibilitatea de deplasare pe parcursul intregului an, fiind o necesitate pentru toti vizitatorii din zona.
Saint-Gervais pune la dispozitie o piscina acoperita, un patinoar – gazda clubului de hochei pe gheata Mont Blanc, care ofera sansa de a incerca unul dintre sporturile olimpice de iarna – curling-ul.
In timpul verii, St. Gervais se transforma dintr-o statiune a zapezii in una cu peisaje alpine, paduri, pajisti cu flori si animale salbatice. Parcul Merlet este unul favorit al iubitorilor de animale, cu 20 de hectare de peisaje naturale, neatinse, inclusiv cascade. Gasim aici trasee impresionante pentru drumetii, calarie sau ciclism montan. Se pot practica de asemenea tenisul, golful, tirul cu arcul, zborul cu parapanta si alpinismul. Este permis pescuitul si scaldatul in lacurile cu apa cristalina de munte.
Saint Gervais nu este atat de izolat de agitatia lumii moderne cum ar parea. Aeroportul  din Geneva este doar la o ora distanta, iar la poalele muntelui gasim gara Le Fayet.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Imagisme

de Nicoleta MILEA

 

Imagisme

 

La raspântia stelelor

serpii musca

octave senine.

 

Castelul lui Kafka

în parabole deschise

curge verde.

 

Endecasilabii

nebuni alearga

prin ploaie.

 

În plin tsunami

discobolul

saruta luna plina.

 

xxx

 

Pe strada frunzelor

la numarul sapte

locuieste

ultima taina a noptii,

pas lânga pas,

armura pentru verde –

trec doruri

pe sub ceata oglinzilor,

cuvânt lânga cuvânt,

ardere pâna-n zori…

Cine spune

ca-mi joc nenorocul

pe o potcoava de fum?…

 


IN ZORII ZILEI IN TEMPLU

 

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan, 8:2 ” Dar dis-de-dimineata, a venit la Templu.”


de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

 

[pullquote]

Motto: „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. ” – Ioan, 14.6

[/pullquote]

 

Doamne,

Tu Te-ai dus dis-de-dimineata la Templu. Acolo au venit tot felul de oameni si Tu le-ai descoperit pacatul. Vreau si eu sa vin la Casa Ta dis-de-dimineata si sa Te las sa-mi vorbesti, sa-mi descoperi pacatul la care sa renunt. Stiu ca Tu nu ma condamni, ci ma iubesti si ma ierti.
Porunca Ta este „Du-te în pace si sa nu mai pacatuiesti“. Vreau sa ascult porunca Ta, dar nu pot prin puterea mea. Am nevoie de ajutor de sus, de la Tine.

Cum pot sa fug de pacat? Alerg la Tine, strig catre Tine, ma bazez pe Tine, ma încred în Tine. Tu esti Salvatorul si sprijinul meu. La Tine caut scapare. Scapa-ma!

Multumesc ca ma ierti si vreau si eu sa iert pe altii si sa uit ce mi-au facut. Vreau chiar mai mult. Vreau sa ma rog pentru cei care au gresit fata de mine. Vreau sa-i iubesc. Te rog sa ma ajuti.
Cred ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu si ai toata puterea si privilegiul sa-mi ierti pacatele si sa-mi schimbi inima, innoind-o, prin dragostea Ta minunata.

[pullquote]

Si a zis iudeilor care crezusera în El: „Daca ramâneti în Cuvântul Meu, sunteti în adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va face liberi.” – Ioan, 8.31-32

[/pullquote]


Vreau sa cunosc Adevarul care ma face libera. Nu vreau sa fiu robita de vreun pacat si de aceea alerg la Tine dupa ajutor, inca de dimineata, devreme.

 

Cauta-L pe Domnul dis-de-dimineata!

 

 

 


Pentru prima oara in istorie

 

DESPRE CE ESTE VORBA?

Cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA – aflam  pe REALITATEA.MOBI- din 29 Mai 2011.

 

http://realitatea.mobi/pages/article.aspx?extid=839157.


Nu e cu totul o surpriza – mersul lumii, spre regretul nostru si al multora – directia in care se indreapta omenirea, in general.

Majoritatea gresesc tinta spre care ar trebui sa se indrepte.

 

[pullquote]

Isus a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului, si n-o veti vedea. „ (Luca, 17.22)

[/pullquote]

„Pentru prima oara în istorie, cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA.

Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%.  Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.

ad

Institutia casatorie se zdruncina puternic în SUA. Potrivit New York Times, pentru prima oara în istorie cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare.

Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%.  Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.

[pullquote]

Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan, 14.6)

[/pullquote]

Tendinta este ca femeile cu studii superioare sa se casatoreasca mai târziu si sa formeze cupluri trainice, în timp ce femeile care au doar liceul prefera sa nu se casatoreasca, chiar daca au copii. Femeile invoca faptul ca institutia casatoriei le-ar crea obligatii, iar criza financiara nu ajuta deloc acest lucru. Se pare ca rationaeza în felul urmator: “;a pot întretine pe mine si copilul, dar nu îl pot întretine si pe el”.

La scaderea procentului cuplurilor casatorite si cu copii contribuie si faptul ca speranta de viata a crescut, multi oameni traind singuri la batrânete. ?i imgratia a crescut, imigrantii, de obicei, facându-si familii mai târziu.

Cel mai mult, potrivit statisticilor, a crescut numarul femeilor care îsi cresc singure copiii si a cuplurilor care traiesc în concubinaj.”

 

Cum s-a ajuns aici?

 

De unde a plecat omul la drum, in istorie?

 

„De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.” – Geneza, 2.24

 

Isus le-a zis: „Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la început i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup”? Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei, 19.5-6).

 

Dumnezeu le-a lasat un anume tipar de urmat, si atunci le-a promis o viata fericita, binecuvantata, chiar daca cu sudoarea fruntii isi vor castiga painea!

 

Pe vremea cand poporul american avea un procent mare de credinciosi autentici (evlaviosi), in trecut, si, beneficiind de o constitutie buna, s-a bucurat decenii la rand de binecuvantarea lui Dumnezeu.

 

Insa, dupa cum arata si procentele celor care sunt casatoriti, in scadere drastica de la 78 la 48, deci sub jumatate din populatie traieste in neoranduiala, ceea ce denota o mare impietrire a inimii americanilor, care-L ofenseaza brutal pe Dumnezeu, prin neascultare si traire in pacat si desfrau.

 

In loc sa existe o adevarata binecuvantare in America, belsugul si prosperitatea, dimpotriva, acum USA are mari datorii, iar populatia e bantuita de numeroase boli si s-a dezobisnuit sa strige catre Domnul pentru iertare si vindecare.

 

Se vede ca si rata divorturilor este foarte mare, dupa cum aflam din mass media.

De ce? Pentru ca nu sunt satisfacuti de loc de felul lor de a trai, la intamplare, evitand cu buna stiinta stilul de viata bun avut de familiile traditionale, traiul ca si cupluri, care aduc cumva, palid, a casnicii, nu numai ca nu sunt durabile, dar fericirea pentru astfel de oameni este un fel de fata morgana pentru majoritatea celor care incalca invatatura si pretentiile Creatorului nostru.

[pullquote]

Domnul Isus a spus: „Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara. ” (Matei 11.28-30)

[/pullquote]

Ce e de facut?


Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (Ioan, 10.7-11 )

 

 


 

CRONICA – TITIANA NICA TENE

de Doina DRAGAN

Titina NICA TENE: Viata ca o punte, Editura Dacia XXI Cluj-Napoca 2011

 

Emotiile si sentimentele în viata oamenilor au un rol foarte mare. Trairea sentimentelor de cei care scriu o carte. Fie de proza, fie de versuri, înfrumuseteaza viata omului. Omul este o fiinta complexa cu ratiune si vointa, cu dorinte si împliniri.

 

Cartea Titianei Nica Tene cu povestiri sincere si dezarmante, are doua capitole: „Pietre de aducere-aminte” si, „Bucuria întoarcerii în timp”, si fiecare se disting prin timpul lor de poveste. Aceste povestiri sunt chiar realitati traite de autoare în copilarie în primul capitol si, la maturitate în capitolul al doilea. Ilustratia copertei este întocmita de catre sciitorul George Roca din Australia si reprezinta dupa opinia mea, un urcus spre puntea fericirii, lasând în urma timpul care se scurge foarte repede.

[pullquote]

Dar prozatoarea Titiana Nica Tene îsi aminteste cu lux de amanunte aproape toate etapele din copilaria ei, de la nastere-povestita ulterior de catre tatal ei-, prima zi de scoala, Craciunul, tata si colectivizarea agriculturii, parul cu pere pitulate, gâstele… pâna la îngerii din vis. Fiecare în parte are un of, o durere, dar si o bucurie copilareasca.

[/pullquote]

Dar prozatoarea Titiana Nica Tene îsi aminteste cu lux de amanunte aproape toate etapele din copilaria ei, de la nastere-povestita ulterior de catre tatal ei-, prima zi de scoala, Craciunul, tata si colectivizarea agriculturii, parul cu pere pitulate, gâstele… pâna la îngerii din vis. Fiecare în parte are un of, o durere, dar si o bucurie copilareasca. Asa cum a trait Titiana la sat, asa sunt multe scriitoare care-si amntesc cu dor, dar si cu placere acele clipe de neuitat. Cititorul însa remarca mai mult decât povestioarele, el simte viata de acolo, conditiile de trai, situtia politica, saracia de atunci si de acuma, dar si frumusetile naturii si mediul ecologic.

 

Titiana Nica Tene a conceput aceasta proza ca o arta. Prima etapa nasterea, apoi pasii ce i-a parcurs de-a lungul copilariei. Eu cred ca si-a stabilit un obiectiv anume. Ne-a descris în mod organizat si ne-a furnizat informatii adevarate traite chiar de ea. A redat în detalii activitatile copilariei sale, discutiile cu cei din jur,fratii, colegii de joaca apoi colegii de scoala. A stabilit pe baza sentimentelor relatii de conditionare. Am gasit în aceste povestioare note si cerinte necesare fiecarei situatii .Oricarui titlu de poveste i se poate asocia altul-unul sau mai multe documente,- locul în care se definesc si se ilustreaza sentimentele.

[pullquote]

„Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala.” (Titina Nica Tene)

[/pullquote]

În partea a doua – „Bucuria întoarcerii în timp” – Titiana Nica Tene ne povesteste intâmplari traite împreuna cu copii si nepotii Domniei Sale si, îsi arata dragostea nemarginita fata de acestia, în special în povestioara care are acelas titlu precum capitolul.

 

Semnificative sunt toate, dar „Puntea” ne da o lectie de viata. Prin raspunsul autoarei, fiului Dânsei, – cum face ca sa fie mereu vesela,- prin cuvinte simple, dar adevarate, cuvinte crestinesti ne exemplifica motivatiile fericirii la pagina 76. Si mai spune autoarea la pagina 40; „Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala”.

La finalul cartii se gaseste poezia „Întoarcere” care completeaza ambele capitole si este semnificativa autoarei, poezia cuprinde toate etapele vietii Titianei încununate în aceste deosebite versuri.

 

Doina DRAGAN,

Timisoara

20 mai 2011.

 

 

„TOTUL (PREA) NOU”…, PE FRONTUL CARTII SI ARTELOR

„TOTUL (PREA) NOU”…, PE FRONTUL CARTII SI ARTELOR:

„LECTURA – CALE SPRE TARÂMURILE ARTEI” – coordonator: RODICA LAZARESCU

 

de prof. dr. Adrian Botez


…Sub mâna energic-coordonatoare a doamnei prof. dr. RODICA LAZARESCU, de la Colegiul National „Ion Creanga”, din Bucuresti, a aparut, la Editura Gabriel 2005 („Creata ca sa lumineze”), Bucuresti, în primavara lui 2011, cartea „Lectura – cale spre tarâmurile artei”. Aceasta lucrare sintetizeaza tot ce s-a scris, spre a se dezbate, la Editia a IV-a a Simpozionului dedicat lecturii, simpozion cu participare intern-românesca (comunicari din 22 de judete si din Bucuresti) si international-româneasca (participanti din Republica Moldova – 3, din Canada – 2, din Japonia – 1 si din Australia – 1). De data aceasta, fata de editia de anul trecut, conexiunile Artei Lecturii cu celelalte Arte sunt explicite si, în general, rafinat îmbinate, precum „corespondentele” baudelaire-iene.

Lucrarile s-au desfasurat pe cinci sectiuni, care au dat nastere, în carte, la tot atâtea capitole activ-meditative (cel putin, în intentie) : I – Incursiune printre arte (14 lucrari); II – Incursiune prin literatura (17 lucrari); III – Incursiune prin mitologie si istorie (7 lucrari); IV – Lectura, carte, biblioteca (13 lucrari); V – Concretizari (20 de lucrari).

Organizarea materialului, tehnoredactarea, corectura, coperta lucrarii (foarte sugestiva, pentru cele cuprinse… între coperti!) – sunt opera (exclusiva si integrala!) a aceleiasi harnice, iscusite si extrem de exigente (în primul rând, cu sine!) doamne prof. dr. RODICA LAZARESCU. O munca teribila, mai ales când nu totdeauna te întâlnesti, în organizarea acestor simpozioane si în sintetizarea materialelor lor, cu… „onestitatea în carne si oase”… mai ales în aceste vitrege vremi (din punct de vedere spiritual), în care multi vor „sa iasa în fata”, prin mijloace nu mereu si constant… „ortodoxe”!!! De aceea, munca de „plivitor/gradinar” al unei astfel de lucrari este una care nici nu poate fi evaluata, vreodata, la justa (si cumplit de trudita) ei valoare…!

[pullquote]

Organizarea materialului, tehnoredactarea, corectura, coperta lucrarii (foarte sugestiva, pentru cele cuprinse… între coperti!) – sunt opera (exclusiva si integrala!) a aceleiasi harnice, iscusite si extrem de exigente (în primul rând, cu sine!) doamne prof. dr. RODICA LAZARESCU. O munca teribila, mai ales când nu totdeauna te întâlnesti, în organizarea acestor simpozioane si în sintetizarea materialelor lor, cu… „onestitatea în carne si oase”… mai ales în aceste vitrege vremi (din punct de vedere spiritual), în care multi vor „sa iasa în fata”, prin mijloace nu mereu si constant… „ortodoxe”!

[/pullquote]

Cum se declara în Argumentul (deschizator de carte) al doamnei prof. dr. RODICA LAZARESCU, „data fiind tema acestei editii, multe lucrari au fost bogat ilustrate cu fotografii, postere, ppt-uri, documente html, filmulete, ilustratii care, din motiv de ordin tipografic, nu au putut fi incluse în acest volum. Din aceleasi motive, am renuntat la bibliografiile indicate de autori, în finalul lucrarilor si, în unele cazuri, la mottouri”.

Lucrarea coordonata de doamna prof. dr. RODICA LAZARESCU are multiple merite – dar lasa loc si la cel putin o întrebare severa, pe care o vom pune spre sfârsitul prezentarii. Evident, nu doamna prof. dr. RODICA LAZARESCU raspunde pentru atitudinea intelectuala a „contributorilor” acestei lucrari.

Sa începem, cum e si firesc, si onest – cu meritele (incontestabile).

Este o alcatuire/structura riguros-stiintifica, deschide perspective ideatice largi si fertile, în domeniile artelor, favorizeaza discutii si dialoguri interesante inter-arte, readuce în discutie profunzimea semantica a unor termeni, rar uzitati, din cultura antica, dovedind ca vremurile noi sunt extrem de sarace în inventii (autentice si viabil-operatorii!) si revelatii cultural-artistice ideatic-fertile (desi, nu trece bine anul si se gaseste câte unul care se proclama „buricul pamântului” si „Demiurgul/Ctitorul”, fara dubii, întru Arta Cutare… sau Curentul Artistic Cutarescu!).

Poate cel mai substantial câstig (semantic – nu neaparat si de eficienta) al lucrarii: ideea ca „lectura” este si devine tot mai mult un concept cu limite largite. „A lectura” nu mai înseamna, aici, doar „a citi o pagina de carte”, ci si a descifra codurile celorlalte arte: lectura de imagine, lectura de culori, lectura de forme cultural-arhitecturale, lectura de semne istorico-arheologice, lectura de efecte sonor-muzicale etc.

 

Sa luam sectiunile pe rând.

 

I – INCURSIUNE PRINTRE ARTE

Se fac corelari (unele fascinante):

1 – între pictura si literatura, ba chiar între heraldica, pictura si literatura (cf. Ekfrasis, stema si mise en abyme – sau conexiuni între heraldica, pictura si literatura – de prof. dr. Elisabeta Lasconi Rosca, Colegiul German „Goethe” – Bucuresti, precum si „Privirea în abis” – punct de întâlnire între literatura si pictura, de Daniela Maria Andrasciuc si Gheorghe Andrasciuc, Colegiul National „Dragos Voda”, Sighetu Marmatiei, jud. Maramures – sau: Breughel, noaptea de razboi si jocul, de prof. Laura Marilena Danaila, Colegiul Economic „Virgil Madgearu”, Galati – sau: Feuchtwanger si Goya. O plimbare narativa printre operele plastice, de prof. drd. Simona Ardelean, Liceul Pedagogic „Gh. Sincai”, Zalau, jud. Salaj – ori interesantul studiu al prof. Cristian Sava, Colegiul „Ion Creanga”, Bucuresti, despre reprezentarile plastice ale celebrei Judecati a regelui Solomon: Întelepciunea regelui Solomon etc.);

2 – între literatura si filmografia moderna (Literatura si cinematografia – încercare de studiu comparativ, de prof. Steliana Mihaela Lambru, Colegiul Militar Liceal „Dimitrie Cantemir”, Breaza, jud. Prahova), sau chiar cu cea de tip ultramodernist, videoclipul – cazul studiului prof. dr. Iuliana Crângus, de la Liceul Bulgar „Hristo Botev”, Bucuresti (Scene din viata de azi, în cultura strazii – lectura unui videoclip), care, pentru a putea crea o comparatie/contrapunere între „scenele din viata ieri” a României (propuse de cartile unui N. Filimon, Caragiale, G. Calinescu etc.), cu „scene de azi”, din existenta româneasca, se foloseste de un videoclip relativ cunoscut – Americandream – ilustrând, de fapt, kitsch-ul de existenta românesca actuala, stimulat „viguros”, evident, de blestemul globalizarii amalgamante întru haos – umilitor de umanitate, dez-identitar si schizofrenic-alienant – globalizare distrugatoare nu doar de identitate nationala, ci si de cultura autentica: „…prin lectura de imagine, videoclipul s-a dovedit destul de ofertant (…): Ion Iliescu în postura de presedinte, rostind un discurs în originala-i engleza cu accent de Moscova; masa patriarhala, cu ciorba (…), dar cu Coca-Cola pe masa; (…) un batrân costumat în Mos Craciun, cautând ceva recuperabil prin cosul de gunoi stradal (…) o caruta, alaturi de un Mercedes, printre blocuri-ghetou, gri (…). O alta tema centrala a videoclipului pare a fi fenomenul globalizarii, al americanizarii societatii românesti, prin abandonarea trasaturilor de specific national, în favoarea celor americane, promovate prin comert, cu reclamele aferente (…)”. Concluzia „lecturii de imagine” a videoclipului Americandream este una fara niciun fel de… „perspectiva luminoasa”: „Toate aceste elemente contureaza niste <<scene din viata de azi>> care înfatiseaza, cu ironie amara si autoironie, o societate româneasca alienata, haotica, fragmentata, complexata, deziluzionata, cautându-si salvarea, pseudo-identitatea – în copierea unui model strain, impus de globalizare. Totul este un vis American, de fapt o himera a fericirii, a autorealizarii individului (<<I can be want I want to be>>), însa cu pretul scump al pierderii demnitatii, identitatii, într-o lume – tavalug, neiertatoare”. Trist, nici macar tragic, ci dezintegrator de umanitate… „pe tacute”. Adevarat, dar neînchipuind (macar) vreo sansa de scapare…

3 – sugestii totalizante, în stil maiorescian, sugerând „corespunderi” depline, pe toate fronturile, între arte („Ca niste lungi ecouri ce se unesc profund / Într-o misterioasa, adânca unitate, / Întinsa ca lumina, ca nesfârsita noapte, / Parfum, culoare, sunet de-a pururi îsi raspund”): Literatura si pictura: pasi de dans – de prof. Viorica Remes, Grup Scolar „Mihai Viteazul”, Zalau, jud. Salaj: „Ca si pictura, muzica, sculptura, literatura transfigureaza realitatea, cautând sensul adevarului existentei”. Adevar si truism, deodata – inutil si inutilizabil, într-o lume degradata fizic si, mai cu seama, moral-spiritual, o lume înjosita, care, mai curând, cauta „adevarul” prin gunoaie, decât prin expozitii de pictura…;

4 – se „rataceste” si o lucrare rolandbarthiana („gradul zero al scriiturii”), cu aplicatii pe textele elevilor: Ispita lui „a traduce”. Retusul unui manifest, de prof. Anca Vieru, Colegiul National „Petru Rares”, Suceava;

5 – Sincretismul cuvintelor, în care prof. drd. Georgiana Caliman, de la Colegiul National „Elena Cuza”, Bucuresti, pune în discutie, pe de o parte, romanul „en vogue” al lui Tracy Chevalier, Fata cu cercel de perla, raportat la opera picturala a lui Jan Vermeer van Delft, din veacul al XVII-lea olandez – pe de alta, corespondenta dintre literatura si muzica, ilustrata de romanul lui Eric-Emmanuel Schmitt, Viata lui Mozart, care „nu numai ca include un CD, dar care e construit pe baza corespondentei dintre literatura si muzica (…). Miza acestui roman autobiografic epistolar este întâlnirea scriitorului cu muzica lui Mozart, la vârsta problematica a adolescentei”.

Frumos – dar cam elitist, fara „tinta reala” – nu credeti?

***

II – INCURSIUNE PRIN LITERATURA – începe printr-un studiu harnic, dar fara „descoperiri” speciale: „Pictura cuvintelor sau auditie colorata…” – lectura în cheie sincretica asupra culorilor, a sunetelor si a cuvintelor, în poezia lui George Bacovia, de prof. dr. Florina Rogalski, Scoala Centrala, Bucuresti. Tot asupra lui Bacovia „atenteaza”, dar, de data acesta, asupra prozei (proza poetica, fireste!) acestuia (cu multa „aplicatiune”, trebuie sa recunoastem!) si prof. Camelia Melania Marin, Liceul Teoretic „C. A. Rosetti”, Bucuresti: Proza bacoviana – poezia unui autoportret.

Poate ar fi de remarcat si studiul comparatist (cu vagi tuse de snobism vetust, precum si doamnele scriitoare/artiste despre care se face vorbire…deh, vremea trece – neluând integral, cu ea, totdeauna, si valoarea!), al prof. drd. Carmen Georgeta Ardelean, Liceul Pedagogic „Gheorghe Sincai”, Zalau, jud. Salaj: Arta, psihologie si literatura la Hortensia Papadat-Bengescu si Virginia Woolf.

…Virgil Huzum – un orfic la hotarele modernitatii, de prof. Mircea Dinutz, redactor-sef Pro Saeculum, Focsani, jud. Vrancea – este rezumarea, bine stilizata, a unui studiu, mult mai amplu, de istoria literaturii, prin care farmacistul poet focsanean, „înrait” meloman (si transpunând patima muzicii, în poemele sale!), Virgil Huzum, este salvat (cu drept cuvânt!), de Mircea Dinutz, de la uitarea nu doar a con-urbanilor sai, ci si a conationalilor, prea grabiti spre frivolitatile modei si foarte putin dispusi sa-si încerce/verifice (macar „din an în Pasti”!) struna orfica interioara – si sa si-o puna în armonie cu scriitorii/Duhurile cele mai expresive, ale unui popor…

…Nu pentru ca este organizatoare sau gazduitoare-prin-carte a comunicarilor despre care facem, aici, o scurta trecere în revista, cu comentarii mai aplicate sau mai putin… – dar ideea doamnei prof. dr. Rodica Lazarescu de a face o incursiune prin „cuhnea” literaturii române este, deocamdata, si salutara, si insolita (facând abstractie de observatiile calinesciene, în aceeasi directie, culinar-literara) – si, mai cu seama, aduce un suflu de viata, de nonconformism (foarte rafinat, însa, din punct de vedere formal!), precum si…arome ademenitor-ispititoare, printre scortoseniile stiintei literaturii si comparatismului (aceasta neînsemnând ca excursul domniei sale nu ar fi sistematic executat si cu toata patima hermeneutica „implementat”): De la arta culinara la arta literara – sau despre arta înghititului în sec, în fata unei pagini de carte. Defileaza, prin fata (din pacate, DOAR) ochilor nostri, mese încarcate si bucate îmbelsugate, din paginile descriptive ale lui Anton Pann, Filimon, Negruzzi, Creanga, Caragiale, Calinescu, Voiculescu, si (rege al regilor „cuhniei”! – voi, ceilalti artisti, „hai, ia dati-va deoparte, mai pacatosilor, ca numai ati crâmpotit mâncarea”) – Mihail Sadoveanu!

…Nu se putea sa lipseasca, din aceasta lucrare sintetica despre… apetitul lecturii, în România postdecembrista, „pila” dlui N. Manolescu – Mircea Cartarescu si… Travestiul lui…„sonor”: „Travesti”, un roman sonor, de prof. Maria Stefania Manea, Colegiul National „Ion Creanga”, Bucuresti.

 

Un studiu remarcabil este si cel cu iz borges-ian: Biblioteca, topos labirintic, în literatura lui Mircea Eliade: prof. drd. Aurelian Daniel Tache, Colegiul National „Constantin Carabella”, Târgoviste – are în vedere, aici, romane cunoscute si, îndeobste, citite de elevi: Romanul adolescentului miop, Gaudeamus, Maitreyi, Isabel si apele diavolului. „Drumul catre centru, prin parcurgerea celor 7 inele ale initierii, devine calea prin care este recuperata, prin constientizare, deci prin anamneza, unitatea primordiala”.

Pentru „simtul sau muzical înnascut”, prof. Florentina Maria Românu (Scoala cu clasele I-VIII, Rusca-Teregova, jud. Caras-Severin) aduce în discutie opera putin cunoscuta a lui Sorin Titel: Universul poetic al personajelor, în opera lui Sorin Titel.

Ultima lucrare de interes a acestei sectiuni: Acad. Zoe Dumitrescu-Busulenga – un spirit umanist în pantheonul literaturii si al muzicii universale, de prof. dr. Florina Rogalski. Marturisim ca am citit acest text nu în memoria criticului si comparatistului Zoe Dumitrecu-Busulenga (pentru care nici n-am avut, deci nici nu-i pastram, acestuia, vreo stima!), ci în aceea a pocaitei si înteleptitei calugarite de la Varatec…

***

 

III – INCURSIUNE PRIN MITOLOGIE SI ISTORIE

La sectiunea aceasta, ne întâlnim cu lucrari al caror continut incita, prin inedit, prospetime si profunzime a viziunii. Autentice si modelare comunicari stiintifice, unele chiar stralucitoare – demne de un Simpozion eminamente elitist. Vom vedea, mai jos, daca acesta e „de bine” si daca aduce patriei (în contemporaneitate) un „ce folos”…

Prima dintre ele ar fi aceea a „assistant” prof. dr. Carmen Sapunaru Tamas, Osaka-Electro Communication University, Japonia: Mit si ritual, în motivul „soarelui ascuns”, din vechile cronici japoneze: „O caracteristica deosebit de interesanta a miturilor japoneze este faptul ca reusesc sa includa în câteva rânduri un numar impresionant de teme si motive universale”. O cultura si o civilizatie care are, ca zeitate a Soarelui, o… zeita (Amaterasu) – nu poate decât stârni interes. „Una dintre tesatoarele divine se sperie atât de tare, încât se împunge cu o suveica în zona genitala si moare, moment în care Amaterasu, pe jumatate speriata, pe jumatate furioasa, decide sa se retraga într-o pestera si lumea întreaga se scufunda în întuneric” (similitudinea cu Greuceanul românesc credem a fi destul de stravezie!). „Amaterasu este vazuta atât ca obiect al veneratiei, cât si ca prima femeie-saman din traditia japoneza (…) Iesirea soarelui din pestera reprezinta succesul ritualului, victoria luminii asupra întunericului, a ordinii asupra haosului, a fertilitatii asupra fortelor distructive”.

…Aproape la fel de plin de magie si buna aplicare hermeneutica este studiul Povestea marului, al prof. dr. Marcela Gratianu, Colegiul National „Octavian Onicescu”, Bucuresti – urmarind dezvoltarile semanticii si simbolismului marului, de la antici (Catullus, Sapho, Gradina Hesperidelor… – sugerând, în mod egal, nuptialitatea, paradisiacul sferic-absolut, cât si… „fructul fals”!) – pâna la Biblie, unde este „fruct al arborelui cunoasterii”, povestile bretono-celtice, unde marul este si obiect de magie, si contragere a universului – si povestile românesti, unde marul e simbol triplu: al initierii, al dragostei, al recunoasterii (se trimite la Prâslea cel voinic si merele de aur, dar si la Voinicul cel fara de tata, Fat-Frumos cel ratacit, Poveste taraneasca, Pasarea maiastra) – dar si, prin culoare si taiere în jumatati, simbolizeaza yin-ul si yang-ul, cele doua principii cosmice, antagonice si complementare, cosmogonic-demiurgice.

[pullquote]

Dupa opinia noastra, cel mai valoros studiu al acestei sectiuni este cel al cercetatorului George Liviu Teleoaca: Devenirea prin lectura: de la poemul Memento mori, la Columna lui Traian. Pacat ca spatiul acordat unei lucrari de simpozion nu permite o mai larga dezvoltare a niciunui subiect – pentru ca ideile dlui Teleoaca sunt de o rodnicie remarcabila si extrem de bine-venita, pentru aceste vremi fara crezuri.

[/pullquote]

Dupa opinia noastra, cel mai valoros studiu al acestei sectiuni este cel al cercetatorului George Liviu Teleoaca: Devenirea prin lectura: de la poemul Memento mori, la Columna lui Traian. Pacat ca spatiul acordat unei lucrari de simpozion nu permite o mai larga dezvoltare a niciunui subiect – pentru ca ideile dlui Teleoaca sunt de o rodnicie remarcabila si extrem de bine-venita, pentru aceste vremi fara crezuri. Scena XXIV de pe Columna traianica ne priveste, cu osebire: „Savantii din Europa întreaga, si nu numai ei, aveau datoria sa vada si sa-nteleaga, dar, cu toate acestea, au trecut cu nepasare, atât pe lânga elocventa plastica a scenei de pe Columna, cât si pe lânga precizarea, de exceptie, transpusa de Eminescu, în poemul Memento mori. S-a ratacit, astfel, cheia sacra a identitatii noastre, prin care ne legitimam menirea în lume, respectiv ramânerea ca factor activ în lume. Întru salvarea noastra si a lumii (sic!) suntem chemati sa recuperam urgent aceasta tragica eroare a istoricilor, pentru a stopa ruina, la care te expune pierderea adevaratei identitatii si acceptarea obedienta a unor identitati masluite, de unii ca Roesler sau Keramopulos.

Macar acum, dupa ce am platit, cu secole de suferinte imense, secolele noastre de uitare si de neglijenta intelectuala, trebuie sa luam aminte ca, prin regulile clasice de compozitie, scena XXIV de pe Columna confera Dragonului Dacic acelasi rang de rege al zeilor, pe care îl are Zeus în Olimp. Spre deosebire, însa, de Zeus (Jupiter) care n-a iesit din Olimp, Dragonul Dacic, ca hieroglifa pentru numele Unicului Ziditor Transcedental, reprezinta semnul sub care s-a facut istoria, pe larga arie dintre Persia si Britania, pâna la anul 1485 d.Chr., asa cum a aratat Whitney Smith, fostul director al Institutului American pentru Drapelele Lumii.

Întrucât viata religioasa a prezentului o continua pe cea din perioada Renasterii, Dragonul Dacic se dovedeste a fi, si acum, reperul sacru al lumii, de unde si rolul determinant pe care trebuie sa ni-l asumam în edificarea unitatii religioase, motiv esential pentru a pastra nedevalizata, nepângarita si întreaga Gradina Maicii Domnului.

Slujirea nu-i trufie, ci datorie” .

***

 

IV – LECTURA, CARTE, BIBLIOTECA

Din aceasta sectiune am remarcat, cu bucurie, interventia (frusta si de mare întelepciune! – exact ceea ce lipseste omenirii contemporane, spre a nadajdui în salvarea esentelor si, deci, a Duhului ei!) a lui Ioan Miclau, marele român din Australia: Sunt român si punctum, oriunde as trai în lume! „Pentru scriitorul român de pretutindeni, traditia eposului literaturii române ramâne un izvor vesnic si sfânt, nesecat, izvoditor de noi doruri, de amintiri si sperante, întotdeauna cu iubire pentru neamul sau”.

Remarcam celelalte lucrari, doar prin titlu: Lectorul model al Povestii fara sfârsit (este vorba despre Poveste fara sfârsit, de Michael Ende), de prof. drd. Marcela Cristina Iuga, Colegiul National „I.M. Clain”, Blaj), Corelatia dintre arta si lectura, de prof. Mihai Florea, Liceul „Traian Vuia”, Bucuresti, A citi – a nu citi – aceasta este întrebarea, de prof. Mirona Olivia Crisan, Colegiul Tehnic „Dorin Pavel”, Alba Iulia (în care ne asteptam, mai curând, sa apara problemele reale, de lectura, ale elevilor si ale tineretului „internaut”, în genere – si mai putin… Platon si Coleridge! – este descurajant exhibitionismul intelectual, într-o problema atât de urgenta, cum este aceea a „lecturii”-ca-izvor-de-reînteleptire-a-lumii). Biblioteca, o poarta deschisa spre univers, de prof. drd. Diana Socaciu, Scoala cu clasele I-VIII, Blaj – …foarte romantic si pretios si pretentios titlu, dar nu folosesc nimanui titlurile frumoase, într-o lume contemporana, în care criza cunoasterii prin reflectie/meditatie, stimulatoare de identitate umano-divina, iar nu prin rulare de imagini imbecilizanta si pulverizanta de identitate – este una grava si teribil de adevarata…

Mai lipsea doar Lectura filmica a cartii (de prof. Cecilia Barbu, Colegiul National „Ion Creanga”, Bucuresti) si apologia tehnicii computerizate, în lucrarea De la lectura la arta… digitala!, de prof. dr. Mihaela Stefan si prof. Cornelia-Andreea Cojocaru, ambele din Bucuresti – pentru ca premizele atentatului împotriva Duhului umanitatii sa se datoreze, în proportie de peste 60%, complicitatii noastre (foarte generoase!), cu asasinii Duhului nostru, cu rau-voitorii lumii contemporane, una plina de capcane, care de care mai fascinanta!

…Deci: lectura (ma rog…), carte (sa zicem!) – dar BIBLIOTECA LUMII (biblos = carte, iar theke = dulap, cufar – „templul învataturii, locul de tezaurizare a culturii si civilizatiei umane”, cf. Carl Thomas Rowan), de unde izvorasc fluviile Duhului, aflat în efervescenta aproape auto-demiurgica (pentru ca Biblioteca Babel, a lui J.L. Borges, are o existenta a ei, AUTONOMA fata de om, dar în legatura directa cu Transcendenta si cu Efectele Ei în Cosmicul-Uman!) – UNDE-I?!

 

***

V – CONCRETIZARI

…Exact unde speram sa gasim, în sfârsit, problemele autentice, cu care se confrunta profesorul, si solutionarile lor, în lupta sa brava cu mult prea „relaxatul” elev de azi, aflam cu totul altceva (daca nu neasteptat, cel putin cu totul nemultumitor!): infoteca (da-da, tocmai în momentul când criza moral-spirituala a tineretului omenirii izvoraste, proiectiv, din disfunctionalitatea esentelor transcendente ale BIBLIOTECII!!!), softul educational … – si iar Între carte si film (de prof. dr. Odarca Bout si prof. dr. Raluca Lozba, Colegiul National „Dragos Voda”, Sighetu Marmatiei, jud. Maramures) – toate, numai mofturi de inspectorate scolare! – scârbos si scabros de obediente, unui ministru absolut impostor (într-ale educatiei), precum este dl Daniel Funeriu.

Elevul nu trebuie „sedus” (cf. Lectura – pasiune si atitudine, de prof. Rita Cîntiuc si prof. Daniela Ceredeev, Vatra Moldovitei, Suceava) prin postere (noi am zice ca nu trebuie „sedus” deloc… ce, a devenit, deja, scoala, bordel de pedofili?!), ci trebuie EDUCAT! Cu rafinament, arta discursiv-revelatorie, à la Ioan Gura de Aur, cu MULTA stiinta de carte (dar, deja, a aparut generatia profesorilor prost pregatiti, si cu ochii pe avionul de… Australia!) – si, evident… fermitate! O fermitate rezultata, însa, din AUTORITATEA STIINTIFIC-DIDACTICA SI DE HAR. Dar acestea, se vede treaba, nu mai sunt „la moda”… de parca educatia poate fi „moda”, fara ca viitorul planetei Terra sa devina, succesiv si complementar… „modei” – Apocalipsa, ori, cine stie, o alta stare spirituala/mutatie genetica, precum aceea sugerata în Planeta maimutelor… – dar, din pacate, „flendurit-înjosita” ca vai de ea, fara sansa rafinamentului din final!

Studiul de caz „Dimensiunea religioasa a existentei” – o posibila cheie de descifrare a artei – de prof. Iulia Magdalena Grecu, Liceul de Arta „Ionel Perlea”, Slobozia, jud. Ialomita) ar fi putut deveni interesant, daca nu s-ar dovedi, în cele din urma, curata pierdere de timp si actiune de mare pericol spiritual, prin zapaceala „transdisciplinarismului si interculturalismului ecumenist”: „(…)Tema ca atare mi-a asigurat o predare transdisciplinara, caci informatiile necesare întelegerii si aprofundarii acestui studiu vizeaza domeniul religios, istoric, psihologic, axiologic”. Daca nu va place „formalismul practician” al lui Coresi, atunci de ce dati tema acasa, doamna profesor – si, în special, de ce tema consta în comentariul scris, asupra unui psalm impresionant, de o poeticitate imponderabila, precum La apa Vavilonului? Poezia religioasa trebuie sa devina, integral, stare a Duhului, iar nu sa calcati peste ea, cu cizmosenia… pixului!

…Observam, cu melancolie, câta influenta nefasta au, în învatamântul românesc contemporan… GRADATIILE DE MERIT! Profesorul, bietul si saracul, ar face si lucrari despre beneficiile bombei atomice, pentru dezvoltarea bobului de fasole… numai sa nu scape nenorocita aia de gradatie, printre degete! Iata, în sfârsit, un punct unde noi si dl Funeriu suntem de acord: Jos cu gradatiile de merit!, ca sa se linisteasca, odata, nelinistitul profesor famelic (sau, poate, lacom…?), si sa se apuce de predicat adevaruri, iar nu sa fie apelpisit si obsedat de cum sa faca „mai frumos” (în fata superiorilor, din inspectorate si minister!) si cum sa fie mai la… „moda obedientei” sclifosite, dar tot atât de lipsite de demnitate: „Executati îndoirea din sale, în fata sefului – numarul 2.549!” (numarul indica felul „îndoirii”, iar nu ordinea sefilor… „respectati” cu nasul!).

…Cât despre „Senzorialismul”/„simtirismul” si plezirismul lucrarii prof. Adina Sorohan (Colegiul National „Lucian Blaga”, Sebes, jud. Alba), din Receptarea textului liric prin simturi – pur si simplu, nu ne intereseaza… – altfel, deveneam fan al „epicureanului” Sebastian Vladescu!

 

***

…Se impune, deci, o concluzie: daca Simpozionul de anul trecut (Editia a III-a) avertiza, cu gravitate, asupra pericolelor disparitiei, treptate, a lecturarii de carte, de catre tineri – Simpozionul de anul acesta parca ar constata ori:

1) eliminarea (între timp si într-un mod cu totul ocult!) a pericolului disparitiei dimensiunii meditative a omului (pentru ca tinerii de azi, axiomatic, vor fi generatia matura, deci calauzitoare, de mâine… – …ce fel de calauze, fara simtul elementar al orientarii spirituale si al perceptiei Duhului Meditativo-Reflexiv?!) – ori:

2) dezangajarea „luptei cu inertia”, lipsa totala de solutii spiritualiste si, deci, propunerea (implicita) a necesitatii adaptarii tineretului contemporan la… toate formele raului, oricâte vor fi fiind ele si oricât de distructive de fibra umana se vor dovedi, în cele din urma (atât de… „în urma”, încât nu va mai fi loc de întors!) .

…Da, multe dintre lucrari (mai cu seama cele din sectiunile 4-5) au un grad înalt de „stiintificitate” pretioasa (aproape… poetica! – de fapt, vinovat conformista, fata de o lume care vrea sa elimine omenia din om…!), pot deveni lucrari de cercetare la Institutul de literatura comparata… – …dar cu ce salveaza asta situatia dezastruoasa a „educatiei” tineretului contemporan, care tineret (în majoritatea lui) nici nu mai cunoaste sensul cuvântului „educatie” – deci, nu da „doi bani vechi” pe actul regal-cvasitranscendental (prin consecinte!), al EDUCATIEI…?! Practic, odata cu scoaterea orei de Dirigentie din orar, noi am înteles perfect de unde si spre unde bate vântul…, dar aceasta certitudine ar trebui sa diminueze gradul de „servilism stiintific” al dascalului de scoala – si sa-l mareasca pe acela de… rezistenta/re-activitate pro-educationala – …adica, PRO-NATURA UMANO-DIVINA!

[pullquote]

…Frumoasa si interesanta, cartea coordonata de doamna RODICA LAZARESCU.

[/pullquote]

…Frumoasa si interesanta, cartea coordonata de doamna RODICA LAZARESCU.

Dar, din pacate, nu tot ce suna frumos si stârneste interesul (care poate fi, între altele, ori unul ludic si vremelnic, ori unul nociv-maladiv!) este, totdeauna, si deosebit de folositor, în perspectiva viitorului planetei Terra.

…Altfel, daca volumul de fata se adreseaza, cumva, cercetatorilor atmosferei spirituale a altei planete decât biata noastra Terra – atunci, da (si numai!) : CELE MAI SINCERE SI CALDE FELICITARI!!!

Nota de subsol:

1. Coordonator RODICA LAZARESCU, Lectura – cale spre tarâmurile artei, Editura Gabriel 2005, Bucuresti, 2011.


CRONICA – BAKI YMERI

de Ioan LILA

 

Poeme alese din volumele „Kaltrina”, 1994, „Dardania”, 1999, „Lumina Dardaniei”, 2004 (aparut sub egida Muzeului Literaturii Române), „Drumul iadului spre Rai”, 2005.

 

Multumesc, domnule Olaru. O sa încerc sa scriu despre despre poeziile si valoarea poetului Baki Ymeri, care este concis si metaforic prin excelenta („Cu sânii tai strapungi noptile,/ Cu pântecul tau rotesti soarele”); de obicei, în poezia moderna, se bate saua ca sa priceapa iapa, care este la pascut; glumeam! e bine ca se scrie multa poezie… pe mine ma bucura orice poet, mai ales cei „alesi” („Si te-neci tot mai goala/ Si nu-i nimeni sa-ti prinda/ În agrafa din poala/ Parul greu ca o bezna/ Tremurând lânga glezna.”)

 

Locuind în Franta de vreo cinci ani, numai internetul ma mai tine aproape de limba romana… Si ce limba minunata… („Numai zeitele se pot lauda/ Cu acelasi cutremur/ al sînilor/ atunci cînd pasesc”) Cît despre mine, nu va luati dupa cele auzite… nu am orgoliul asta… scriu si eu, cum pot, cît simt… si, mai ales, sînt romancier (de, ma laud, ca n-are cine!!!), dar, mai ales, nu sînt critic, sînt cristic.

Ziceam ca se scrie multa poezie în patria noastra limba romana si e bine ca se scrie, pentru ca în oceanul lingvistic în care înnotam cu totii, valurile se prabusesc peste malurile strivite de stele si nuferi albastri. Un poet uluitor de delicat este Baki Ymeri: „Esti ca boarea cea usoara/ Ca o pofta leganata/ La un piept de domnisoara./ Esti, oricând, ca niciodata./ Niciodata nu stii când/ Esti ca pasarea furata/ De vazduhuri pe pâmânt.”

Neavînd uneltele necesare ale unui critic, ca sa-i analizez poezia, îmi asum bucuria de a scrie numai despre ceea ce îmi place mine. „Atât de dulce/ Încât/ Buzele tale/ Pun doua amprente/ Cu zmeuri de miere/ Pe buzele mele.”

 

Citindu-i poemele, m-am trezit în fata unor tablouri pline de gratie, cu tuse delicate, amintindu-mi de François Boucher, unde tablourile capata o coloratura emotionanta. Sa pomenim numai de „Diane sortant du bain” sau de „Blonde Odalisque”. Si asta face Baki Ymeri, picteaza delicate scene emotionante, pe fundalul carora parca auzi sonata „Claro de luna” a lui Beethoven. Dar, dincolo de simplitatea desavîrsita a emotiei pure, se desfasoara mai multe straturi de lectura, pe linia marilor poeti, ca la François Vilon: „Où sont les gracieux galants/ Que je suivais au temps jadis,/ Si bien chantant, si bien parlant,/ Si plaisant en faits et en dits”. („Le testament”, XXIX). Sau la Rimbaud („Ophélie”): „Sur l’onde calm et noir où dorment les étoiles/ La blanche Ophélie flotte comme un grand lys”. Si linia asta poate continua cu Pierre de Ronsard (Odes I, 17): „Mignonne, allons voir la rose…” Uite aici perfectiune: „Vino, iubito/ Sa devenim vecinii luminii!/ Tu nici nu stii/ Ca în fata ta/ Exista biblioteci neguroase!/ Vino, am soptit./ Deschide aceste antice carti / Si lasa-ma/ Sa-ti mângâi trufia!”

Baki Ymeri este un poet adevarat si, mai ales, important în pieisajul liric romanesc: „De ce ma vrei?/ M-ai întrebat. (…) Nevazute albine/ Îti desenau pe buze o inima./ De ce ma vrei?/ M-ai întrebat./ Nevazute albine/ Se trudeau sa poarte prin aer/ Tremurul inimii tale.”


Ioan LILA

28 mai 2011

Franta