Mircea Geoană a preluat oficial funcția de secretar general adjunct al NATO: „Securitatea națională a României nu a fost niciodată mai bine protejată

de  VLAD PÂRĂU

Mircea Geoană a preluat joi oficial funcția de secretar general adjunct al Alianței Nord-Atlantice, devenind astfel prima persoană din Europa Centrală și de Est care ocupă această poziție, a anunțat NATO într-un comunicat. Diplomatul român a declarat, după preluarea funcției, că desemnarea sa este „o recunoaștere a faptului că România este un aliat serios”, adăugând că securitatea națională a României nu a fost niciodată mai bine protejată ca în prezent, informează Mediafax.

„Desemnarea mea în această funcție este o recunoaștere a faptului că România este un aliat serios, care își ia în serios angajamentele, care cheltuiește 2% din PIB pentru Apărare, obligațiile noastre asumate în cadrul Alianței”, a declarat Mircea Geoană, joi, la Antena 3. Continue reading “Mircea Geoană a preluat oficial funcția de secretar general adjunct al NATO: „Securitatea națională a României nu a fost niciodată mai bine protejată”

Tiberiu DIANU: Antifa şi portretul unui terorist

Mișcarea Antifa din Statele Unite este alcătuită din grupuri militante autonome de stânga și indivizi angajați în tactici de protest violente împotriva celor pe care îi identifică drept fasciști, rasişti sau de extremă dreaptă. https://www.aol.com/article/news/2017/05/04/what-is-antifa-controversial-far-left-group-defends-use-of-violence/22067671/ Activiştii tind sa fie anti-capitalişti şi includ anarhiști, comunişti, socialiști, şi unii liberali și social-democrați.

Mișcarea Antifa a crescut de la alegerile prezidențiale din 2016, iar din august 2017 există aproximativ 200 de grupuri. https://www.washingtonpost.com/news/made-by-history/wp/2017/08/16/who-are-the-antifa/ Continue reading “Tiberiu DIANU: Antifa şi portretul unui terorist”

Adrian BOTEZ: Din nou, despre anti-românii României

DIN NOU, DESPRE ANTI-ROMÂNII ROMÂNIEI

Când sunt înjunghiat din față, nu mă supăr: e vina mea, că doar știam, dintotdeauna, că dușmanul, din jurul meu, nu-mi poate deveni, peste noapte, prieten…și, deci, trebuia să fiu cu ochii-n patru, jur-prejur…

Dar când mă înjunghie prietenul, fratele, nu e vina mea – ci e dovada mișeliei lui…și, dacă aș fi evreu, l-aș plăti, pe junghietor, cu aceeași monedă…dacă nu cu una chiar și mai mare !

…Li-e comod domnilor ziariști să afirme că, în municipiul Roman, au acționat „hoții”, la statuia lui Ștefan cel Mare – la baza căreia este scris, pe o bandă lată (de piatră albă), cu litere negre și enorme, Adevărul: „MAGNUS STEPHANUS SANCTUS DEFENSOR EUROPAE” – asimilând fenomenul din municipiul Roman, cu cel al statuii lui Ștefan cel Mare, de la Suceava. Continue reading “Adrian BOTEZ: Din nou, despre anti-românii României”

Documente de Arhivă: Mihai Șora și părinții lui Tismăneanu și Patapievici au avut trecut comun

„Obrăznicia și tupeul golănesc au devenit principalele arme în apărarea lui Mihai Șora după dezvăluirile publicate de „Evenimentul zilei” și „Cotidianul” în legătură cu trecutul stalinist al lui Mihai Șora și așa-zisa sa disidență din cabinetul Anei Pauker”, opinează scriitorul Ion Spânu în Cotidianul, ultragiat de recenta amenințare a lui Vladimir Tismăneanu la adresa tuturor românilor. Continue reading “Documente de Arhivă: Mihai Șora și părinții lui Tismăneanu și Patapievici au avut trecut comun”

Tiberiu DIANU: Groenlanda, noua Alaskă a Americii

Groenlanda, cu o populație de numai 56.000 de locuitori, este cea mai mare insulă din lume și un teritoriu autonom al Regatului Danemarcei. În 1985 Groenlanda a părăsit Comunitatea Economică Europeană (CEE) după ce și-a obţinut autonomia, întrucât nu era de acord cu reglementările CEE în domeniul pescuitului comercial. Continue reading “Tiberiu DIANU: Groenlanda, noua Alaskă a Americii”

Cei care se străduiesc să ne „educe” au ocazia să contemple dezastrul pe care ei înșiși l-au provocat. Nu puteți stinge focul cu benzină.

de Vlad Pârău  

Asociația Pro Vita București și Alianța Familiilor din România atrag împreună atenția asupra faptului că educația sexuală, cerută insistent de ONG-urile progresiste din România, și-a dovedit ineficiența în urma implementării în sistemul de învățământ al SUA, demonstrându-se empiric nu doar că nu ajută la îmbunătățirea sănătății, ci că, dimpotrivă, este nocivă, contribuind la răspândirea masivă a bolilor cu transmitere sexuală. Continue reading “Cei care se străduiesc să ne „educe” au ocazia să contemple dezastrul pe care ei înșiși l-au provocat. Nu puteți stinge focul cu benzină.”

Tiberiu DIANU: Jocul abject de schimbare a numelor al stângii americane

Democrații își practică din nou jocul abject de schimbare a numelor.

Mai întâi, în 2015, președintele Obama a schimbat numele celui mai înalt vârf muntos al Americii de Nord din McKinley (care îl onora pe președintele republican originar din Ohio) în Denali. După alegerile prezidențiale din 2016, președintele Trump a dorit să anuleze schimbarea numelui, însă cei doi senatori republicani (doar cu numele) din Alaska, Lisa Murkowski și Dan Sullivan, i-au spus președintelui că nu doresc acest lucru, iar Trump a acceptat, în cele din urmă, să nu se opună schimbării numelui. https://www.foxnews.com/politics/trump-asks-alaska-senators-if-he-should-reverse-obama-decision-to-rename-mount-mckinley Continue reading “Tiberiu DIANU: Jocul abject de schimbare a numelor al stângii americane”

Vavila POPOVICI: PACE SAU RĂZBOI?

Nu este suficient să vorbești despre pace. Trebuie să crezi în ea. Și nu este suficient să crezi în ea, trebuie să muncești pentru ea.”  – Eleanor Roosevelt

Pacea se definește, atât în plan colectiv, cât și în plan individual, prin starea de liniște, o stare lipsită de conflicte între oameni, atât în familie, cât și în întreaga societate, pe întregul glob pământesc.
În mitologia  greacă Eirene (Irina) era zeița care personifica pacea, având echivalentul Pax în romană. Simbolul porumbelului cu ramura de măslin era tot simbolul Păcii, deoarece porumbelul a ales casca zeului războiului, s-a cuibărit în ea, împiedicând astfel acțiunea zeului. Continue reading “Vavila POPOVICI: PACE SAU RĂZBOI?”

De ce permite Dumnezeu escroci spirituali și eretici…

George's avatarARMONIA MAGAZINE - USA

Mereu m-am întrebat de ce există oameni religioși care se dau drept parte din Biserica lui Cristos, dar care răstălmăcesc grosolan Cuvântul și mai mult de atât introduc pe lângă Scripturi învățături nimicitoare, cum ar fi închinarea și venerarea morților ca și cum ar fi Dumnezeu și ne-ar putea auzi sau ajuta.

De ce permite Isus ca Numele Său să fie “sabotat”, de ce permite ca milioane de oameni să fie înșelați de tot felul de escroci spirituali? De ce permite Isus alți “Cristoși” mincinoși care promit mântuirea, dar nu o pot oferi?

View original post 337 more words

Demisia lui Gabriel Liiceanu e cîntarul care află că GDS e un gol plin de propriul gol

Ai carte, n-ai parte!

de Traian Ungureanu

După 30 de ani irosiţi cu cărţile bine închise pe masă, am aflat ce trebuia să ştim din prima zi: prea multă minte strică, dacă nu e deloc. Ne-am întors, adică, la vechea noastră datină intelectuală: oportunismul guraliv al vînătorilor de importanţă culturală. Îi datorăm actul de constatare lui Gabriel Liiceanu.

Continue reading “Demisia lui Gabriel Liiceanu e cîntarul care află că GDS e un gol plin de propriul gol”

pînă cînd moartea ne va despărți. (povestea tatuajului de pe omoplatul drept)

by Petronela Rotar

Aveam 16 ani cînd l-am cunoscut și era cel mai mișto tip de la noi din liceu. Venise din Germania, asculta muzici deștepte și îi bubuia capul de inteligent și cool ce era. Voia să se facă regizor. De la el am aflat, toată gașca, despre Tarantino și Jarmusch și Von Trier și Wenders și Kusturica și Greenaway. La noi acasă, în anul dinante de accident, se făceau cinemateci de artă, unde casetele noastre video rulau continuu pînă învățaserăm zeci de replici din Underground, de exemplu, pe de rost, în original. Sigur, el studiase în Capitală, era mai cu moț decît noi toți. Era pe vremea de dinaintea internetului, cînd mă suna prin centrală la un telefon al unui vecin, și printre suspine se mai auzea la răstimpuri regulate vocea metalică și iritantă a centralistei, alooo, aloo, Satu-noul, vorbiți? Bine! Continue reading “pînă cînd moartea ne va despărți. (povestea tatuajului de pe omoplatul drept)”

Valerian Stan: Situațiunea (XXXVII)

*Zilele trecute am cerut Președinției să-mi comunice cât a cheltuit președintele „României normale” pe ultima deplasare cu avionul în Statele Unite.

Mi s-a răspuns: contractul în cauză e clasificat. În 1998 am fost în Suedia să aflăm cum e la ei cu accesul la informațiile de interes public. Despre Regele Carl Gustaf puteai să afli în câteva minute și ce a mâncat și cât a costat pe fiecare zi din ultimii ani. Despre securistul ranchiunos Iohannis – justițiarul și anti-coruptul – nu poți afla absolut nimic. De cinci ani el e servit la Cotroceni de oameni unul și unul, asemeni lui (în cazuri de acest gen de consilierul de stat Gabriel-Cristian Piscociu). Continue reading “Valerian Stan: Situațiunea (XXXVII)”