Post Traumatic Stress Disorder in Veterans of Operation Iraqi Freedom

By Mathew J. Kleinhans
Woodland Community College

The war in Iraq is the most sustained combat operation since the Vietnam War, and initial signs show that this ongoing war is likely to produce a new generation of veterans with chronic mental health problems associated with participation in combat. Many of the challenges facing the soldiers in Iraq are stressors that have been identified and studied in veterans of previous wars (e.g., fear for own life, participation in killing). This war in Iraq is no different in that it also presents challenges that impact the mental health problems facing soldiers today and possibly throughout the remainder of their lifespan. In fact, I have a close friend who served three tours in Iraq who is dealing with a mental health issue called post traumatic stress disorder which he has suffered from since leaving the Marines.

Post-traumatic stress disorder (PTSD) is an anxiety disorder that may develop after an individual is exposed to one or more traumatic events. During war military service members are exposed to a number of potentially traumatic events — ones in which the individual’s life is in critical danger, he or she is seriously injured, and/or there is a threat to physical integrity, either to one’s self or to others (Maguen, S. 2008).

What are the mental health impacts of the war in Iraq? One of many comprehensive studies has examined the mental health impact of the wars in Afghanistan and Iraq. The New England journal of medicine ran a piece in 2004 regarding soldiers combat duty in Iraq and Afghanistan, and the mental health problems that can occur from such duty. This particular study evaluated soldiers’ reports of their experiences in war-zones and reports about symptoms of psychological distress. The results of this study indicated that the estimated risk for posttraumatic stress disorder (PTSD) in soldiers from service in the Iraq War was 18% (Hoge et al. 2004).

My friend, Corporal Richie Gunter enlisted in the United States Marine Corps in November 2002 at the unusually older age of 27 years old. In March of 2003, he along with his Company, Bravo Company, of the 1st Battalion 5th Regiment Infantry Marines, were deployed to Iraq and were the spear of the initial surge into Baghdad. Over the course of the next four years Ritchie completed his initial tour and was called back two more times, totaling three tours in Iraq within just four years of service. In a personal interview with Richie Gunter on November 10, 2008 he stated, “I witnessed numerous incidents of death, mayhem, and utter chaos…fucking chaos (R. L.Gunter, personal interview, November 10, 2008).” In November 2006, four years after enlisting, Richie got out of the Marines and one month later was diagnosed with PTSD.

Other studies indicate that more frequent and more intense involvement in combat operations increases the risk of developing chronic PTSD and associated mental health problems. Initial evidence indicates that combat operations in Iraq are very intense (Anderson, P. 2008). Soldiers in Iraq are at risk for being killed or wounded, are likely to have witnessed the suffering of others, and a majority of these soldiers have participated in killing or wounding enemies and/or civilians as part of combat operations. All of these activities have an association with the development of PTSD.

Symptoms of PTSD most often begin within three months of the event. In some cases, however, they do not begin until years later. The severity and duration of the illness vary. Some people recover within six month, while others suffer much longer (Chakraburtty, MD, Amal, comp. 2007). Symptoms of PTSD are normally grouped into three main categories: Re-living, avoiding, and increased arousal.

Chakraburtty (2007) describes that in a re-living scenario, people with PTSD repeatedly re-live the ordeal through thoughts and memories of the trauma. These may include flashbacks, hallucinations and nightmares. They also may feel great distress when certain things remind them of the trauma, such as the anniversary date of the event. From an avoiding aspect, the person may avoid people, places, thoughts or situations that may remind him or her of the trauma. This can lead to feelings of detachment and isolation from family and friends, as well as a loss of interest in activities that the person once enjoyed. In the case of increased arousal, these scenarios include excessive emotions; problems relating to others, including feeling or showing affection; difficulty falling or staying asleep; irritability; outbursts of anger; difficulty concentrating; and being “jumpy” or easily startled. The person may also suffer physical symptoms, such as increased blood pressure and heart rate, rapid breathing, muscle tension, nausea and diarrhea.

Two years later, after being diagnosed and treated, Richie still struggles with “Re-living” PTSD. He stated, “It’s not as bad now as it was in 06, but I still have extremely lucid nightmares that I can’t seem to suppress. The worst ones are the nightmares of the friends that I lost. My buddy Jeff Starr, Pfc Torres– I can name a bunch of names right now, you know, those are guys that I hung out with a lot… and they’re gone. I witnessed a lot of gnarly shit…Shit most people wouldn’t even be able to fathom” (R. L. Gunter, personal interview, November 10, 2008).

Hoge et al. (2004) indicated that 94% of soldiers in Iraq reported receiving small-arms fire. In addition, 86% of soldiers in Iraq reported knowing someone who was seriously injured or killed, 68% reported seeing dead or seriously injured Americans, and 51% reported handling or uncovering human remains. The majority, 77% of soldiers who were deployed to Iraq, reported shooting or directing fire at the enemy, 48% reported being responsible for the death of an enemy combatant, and 28% reported being responsible for the death of a noncombatant.

A variety of environmental factors specific to each mission may also contribute to the risk of mental health problems in veterans. For example, factors like poor diet, severe weather, and deficient accommodations will shape soldiers’ responses to war-zone deployments. Extensive time away from family members, and the disruption of occupational goals, may serve as severe stressors. Although, many soldiers may find meaning and gratification in their “care taking” roles in Iraq, which can potentially buffer the impact of some war-zone stressors.

What is the long-term prognosis for soldiers exposed to stressors in Iraq and diagnosed with PTSD? Extensive research indicates that early distress and symptoms of PTSD are not very good predictors of a long-term prognosis. Thus, while Hoge et al. (2004) reported that 18% of soldiers newly redeployed from Iraq have PTSD, it is likely that this rate will decrease over time. Compared to the 10% of Gulf War veterans that suffer from PTSD (Hogan, PhD, Michael F., ed.), the difference is noticeable. The Hoge et al. (2004) study suggests that in the face of severe military service demands, including combat, most men and women do remarkably well across the lifespan. On the other hand, if the mission is experienced as a failure, if soldiers deploy more than once, if new veterans who need services do not get the support they need, or if post deployment demands and stressors mount, the lasting mental health toll of the wars in Iraq may increase over time. “I did the whole head shrink and Ambien treatment for about a year and it did help, but I just had a hard time talking to someone who I felt couldn’t even begin to grasp what I’d been through without actually going through it himself. After about a year of treatment, I decided to deal with it myself. I was back full time with the farm, my time was occupied and I guess I had a different type of therapy. Work. I’ve just learned to live with the nightmares (R. L. Gunter, personal interview, November 10, 2008).”

For those soldiers who don’t recover, the most troubling aspect of military-related PTSD is its chronic course. There is evidence that once veterans develop military-related PTSD their symptoms remain chronic across the lifespan and are resistant to treatments that have been shown to work with other forms of chronic PTSD (Dryden – Edwards, R. n.d.). With that being said, it is extremely important to provide early intervention to reduce the risk of chronic impairment in veterans. However, there are troubling signs that many soldiers from are reluctant to seek help or that help may not be readily available to them. For example, Hoge et al. (2004) found that although approximately 80% of Iraq soldiers who had a serious mental health disorder acknowledged that they had a problem; only approximately 40% stated that they were interested in receiving help and only 26% reported receiving formal mental health care. It appears that modern career soldiers are concerned about the stigma associated with mental health problems and the potential negative impact on their careers or social status.

There is much that is still unknown about how soldiers adjust to the enormous demands in today’s new war zones. It is important to appreciate the stressors and traumas of these new wars in order to raise the awareness of civilians back home, prepare loved ones for soldiers return, and meet the clinical needs of our newest veterans.

References

Anderson, Pauline. “Combat, Deployment, Increases Risk for Posttraumatic Stress Disorder.” Medscape Today. 15 Jan. 2008. Medscape Medical News. 27 Nov. 2008 <http://www.medscape.com/viewarticle/568951&gt;.

Chakraburtty, MD, Amal, comp. “Mental Health: Post-Traumatic Stress Disorder.” WebMD. 1 Mar. 2007. 27 Nov. 2008 <http://www.webmd.com/anxiety-panic/guide/post-traumatic-stress disorder>.

Dryden – Edwards, Roxanne. “Posttraumatic stress disorder.”Medicinenet.com. Ed. Melissa Conrad Stoppler. 4 Nov. 2008 <http://www.medicinenet.com/posttraumatic_stress_disorder/article.htm&gt;.

Hogan, PhD, Michael F., ed. “Post-Traumatic Stress Disorder.” Office of Mental Health. July 2008. 27 Nov. 2008 <http://www.omh.state.ny.us/omhweb/booklets/ptsd.htm&gt;.

Hoge, Charles W., Carl A. Castro, Stephen C. Messer, Dennis McGurck, Dave I. Cotting, and Robert L. Koffman. “Combat Duty in Iraq and Afghanistan, Mental Health Problems, and Barriers to Care.” The New England journal of medicine 351 (2004): 13-22. NEJM. 4 Nov. 2008 <http://content.nejm.org/cgi/content/full/351/1/13&gt;.

Maguen, Shira. “Posttraumatic stress disorder.” POV. 14 Oct. 2008. 4 Nov. 2008 <http://www.pbs.org/pov/pov2008/soldiersofconscience/special_ptsd.html&gt;.

 

Gender Differences and Self Actualization – Psychology 33

There are numerous differences between the behaviors of males and females. Some of these differences are biological and others are driven by society and/or culture. Regardless of how the differences originate, there’s no denying the fact that there is indeed a difference between heterosexual/homosexual males and females.

A substantial portion of these differences are constructed during a process called sexual differentiation. Sexual differentiation occurs soon after conception at the six week of gestation and is considered a critical period. During the six week, reproductive organs are forming on the undifferentiated zygote. As the zygote is approaching the fetal stage it produces a wolfian duct and a mullerian duct, which with further development, will differentiate whether the fetus will become a male, female, or in some cases hermaphrodite (having both male and female reproductive organs). If the semen upon conception contains the male Y chromosome, the wolfian duct will be exposed to testosterone, triggering androgen receptors, eventually producing male reproductive organs. If the exposure of testosterone does not occur, the wolfian duct will regress resulting in the development of female reproductive organs.

As male and female reproductive organs are different, the brains of both males and females are extremely different as well. In most cases, girls are more verbally fluent and better with language skills than boys, but males are usually better at spatial calculation and directions. The development of the male and female brain occurs during a critical period similar to the reproductive organs; this occurs during the 12 week of gestation.

During this time, the fetus is being bombarded by hormones such as testosterone, androgen, and/or estrogen. These hormones will play a substantial part in the development of the fetal brain. High levels of testosterone will result in a larger hypothalamus, which is an important portion of the brain during this period, because it is a part of the brain that controls human arousal and sexual urges. In heterosexual men, the INAH-3 (Interstitial Nucleus of the Anterior Hypothalamus) of the hypothalamus can be, and usually is, up to two times larger than that in women; inevitably deciding an individual’s sexual orientation in most cases. Some studies have shown that brains with smaller amounts of INAH-3 are present in a majority of homosexual men. Thus, confirming that the amount of INAH-3 in the hypothalamus plays a substantial part in the biological reasoning of sexual orientation, in most cases.

Sexual orientation is, on average, a biological reference to one’s sexuality: heterosexual, homosexual, or bisexual. Although there are biological factors that assist in creating this orientation, cultural and social factors can have a part in directing one’s sexual orientation as well.

In western cultures such as ours, society, culture and media can play a huge part in what’s considered “right or wrong” for boys and girls. In most cases, from the day babies are free from the womb, they’re labeled as being male or female. This can occur in many ways, but the most relevant is the flooding of specific colors such as, pink (girls) or blue (boys) on babies’ environments from birth until early childhood. Also, the way that children learn to play and the gender milieus they experience extremely help dictate the way boys and girls are “supposed to be” in our society. The environments that boys and girls play in are extremely different, in most cases. Boys are usually involved in rough and tumble play such as, football, basketball, war, etc. Whereas, girls are usually involved in more communal, sharing types of plays such as, house, dolls, cooking, etc.

All of these biological, cultural, and societal factors have an extreme influence on the direction children will take in life, based on gender, starting at extremely young ages. Eventually, these factors will help shape children through adolescence and into adulthood, providing keys along their early lifespan, enabling them to unlock the door of actualizing their selves on a more elaborate level.

Each of us, from early childhood on, cognitively obtain morals and values (both consciously and unconsciously) presented to us through family, society, and the media. All of this information that we perceive and process contains a considerable amount of life as a whole, which I feel we need to fully understand our own being’s self. Indeed, this is difficult to do, because truly identifying one’s self can be viewed by many perspectives, if identified at all. You must first understand what your self is before you can proceed in identifying it. To me, self is your own being, both positive and negative traits, accompanied with all of the life experiences that you have retained over the course of your existence and also, how those experiences and traits move and shape you as a human being.

We all grow through life both physically and cognitively regardless if you are aware of it are not. During our perception of life we obtain virtues and vices that can be both positive and/or negative. In some cases, we as humans tend to turn a cold shoulder (so to speak) on our negative virtues and vices by stuffing them in what is called our “black bag”. The problem with this it is, no matter how far you suppress or cover up these object “feelings” or “trademarks”, they will always follow behind you uncomfortably in your “black bag”. In most cases, you might be able to psychologically blow them off in your mind by consciously trying to forget about them, but a majority of other individuals can see right through that bag you’re dragging, because whether you like it or not, those negative aspects are indeed a part of what makes you, you.

All of these “feelings” and “trademarks” that we possess help create our individuality. Our individuality is basically the state or quality of being a person, separate from other people. At the same time, we as individuals possess our own needs, goals, and desires. I feel that those needs, goals, and desires that we possess are a huge part of our humanistic urge to find meaning and purpose in our lives. In my opinion, it is also fair to say that our meaning and purpose in life is directly tied to our potential. Our potential can be defined as the utmost greatest functionality that can be produced by an individual as a whole, utilizing all aspects of our existence: our mind, body, and psyche. Many times an individual’s potential isn’t exceeded because of social and/or cultural conformities. These conformities can be described by the metaphor “procrustean bed.” In some cases, no matter how great or minute one’s potential, you are confined to a predisposed set of standards which can withhold or enable one’s full potential.

Ultimately, regardless of cultural or societal values and/or norms, we’re all indeed individuals. Individuals striving to be all that we can be in this game we call life. We are intelligent individuals whom process information unlike any creatures on this earth. We experience an excessive amount of emotions and situations, both consciously and unconsciously throughout our lives that all play a part in creating just what we are, individual human beings. Thus, we as individuals can decide to be, or not to be, the hero’s or heroine’s of our journeys.

By Mathew Kleinhans
Woodland, California

"For English in Our Schools… Please Press 1"

In my opinion, education is one of the most important things that an individual can do for him or herself. Without education, we would have a stagnant society. With that being said, I am torn between what in my mind I believe to be right and wrong. When it comes to an individual wanting to better their life through education, I stand behind them 100%. But if you’re going to do it in the United States, it should be mandatory to do it in English. In reference to immigrants not being able to better their lives in our educational system because of a language barrier, it makes me question if they really indeed want an education or a handout. In regards to bilingual education, I wonder why the United States should have to change its history and culture to more easily enable non-English-speaking citizens to acquire an education in an English-speaking country/society. I feel that bilingual education is an unneeded crutch for immigrants that do not respect the United States enough to learn its native language. Also, in my opinion, bilingual education can possibly make it more difficult for individuals once they reach higher grade levels of study, as well as in the job market.

Bilingual education has been around since the 1970s when educators, faced with a court decision, decided that using two languages for instruction –English and the individuals’ native language– was a good way to help children learn English while keeping up with their regular subjects. “When the civil-rights movement for African-Americans was at its height and Latino activists began to protest the damaging circumstances that led to unacceptably high proportions of school dropouts among Spanish-speaking children–more than 50 percent nationwide. Latino leaders borrowed the strategies of the civil-rights movement, calling for legislation to address the needs of Spanish-speaking children (Porter).” Basically, bilingual education is a special, tax funded effort to help immigrant children learn English so that they can do regular schoolwork with their English-speaking classmates and receive an equal educational opportunity.

“In theory, the children don’t fall behind in other subjects while they are learning English (Rothstein).” The problem that I have with this ideology is that a whole program has to be created to compensate for the fact that these kids do not know English. Discouraged enough by this “humanitarian program”, I also have a hard time understanding why these individuals make it more difficult on themselves; attempting to be educated in an English speaking educational system. The students’ parents should have the respect and responsibility to know that without English as a base language while living in the United States, their child is certain to learn in a much more difficult manner than an English-speaking child or student. I believe that the drive to want to learn English starts in the home.

Holding on to their native cultures, immigrants are coming into the United States and not accepting or adapting to American culture. Because the children are being taught they don’t have to learn our language, producing more non-English-speaking children is going to most likely reoccur when those children have children of their own. Rothstein brings up a good point in regards to this. “Today’s attempts to preserve immigrants’ native languages and cultures will not only balkanize the American melting pot but hurt the children upon whom bilingual education is imposed because their failure to learn English well will leave them unprepared for the workplace” (Rothstein). It just isn’t fair for these children to learn at such a young age that it’s OK not to do things the right way because we’ll just change the rules for you. It’s basically a slap in the face of our country and the faces of past immigrants who have been migrating to the United States for years. Those individuals progressed through our English speaking educational system and most excelled, because they had to.

For centuries immigrants have came from near and far to reap what the Americas have to offer. For them, I feel this was a sense of pride and recognition that they were going to become Americans regardless of where they were originally from. Their plans were to migrate, stay and make what they could of their lives in a different environment. Richard Rothstein states that, “In the early 20th century, public schools assimilated immigrants to American culture and imparted workplace skills essential for upward mobility. Children were immersed in English instruction and, when forced to “sink or swim,” they swam.” They “swam” because they needed to in order to make their lives better in the United States. There was no option, so they did what they had to do to survive in this country. Nowadays, our immigrants are migrating to reap the benefits, but in some cases have no desire to stay. Therefore, they don’t feel the need to adapt to our culture. I’m not saying that immigrants should completely forget about their own culture or not speak their native language; I’m just stating that if you are partaking in business, education, etc. in this country, you should speak the language of the country where those transactions are occurring.

After reading many documents on the subject of bilingual education, it seems to me that bilingual education can have more of a negative effect on a child than a positive one. Juana Zarzuela states, “My son has been in bilingual education for five years and in special education since 1994. [He] cannot read or write in English or Spanish,” she said (Chavez and Lyons). Carmen Quinones complained, “My son is in ninth grade and has been in bilingual education since he entered the school system. My son is confused between Spanish and English” (Chavez and Lyons). “I kept seeing kids doing poorly in the upper grades after they had gone through bilingual education,” said Virginia Martinez, a former bilingual educator in Santa Ana. “There was no transition to English. I felt that bilingual education was holding them back” (Hirsch in Lays). Of course, this is no more than a sample of the population but indeed accurate data.

In conclusion, I feel that it would be much easier for the immigrants entering the United States to just bite the bullet and learn the language of that country they are entering; which, will in turn move them forward in that country regardless if it’s the United States or not. The more I think about it, the refusal or laziness to do so is just regressing immigrants’ optimal potential which the majority of human beings possess. I believe that if the United States continues to pick up their “Slack” it will only make it more difficult for years to come.

Mathew Kleinhans
Woodland, California

Military Robotics: Science Fiction or Science Reality?

By Mathew Kleinhans
Woodland, California

Imagine for a moment that you are in the military in the middle of a United States conflict against an opposing enemy country or countries. Your squad is spread thin; you have your own coordinate to protect and you’re on your own. You have been taking enemy fire all day and the unfortunate probability of being hit becomes a reality. Feeling a sharp burning sensation in your lower back, you know that you’ve been wounded. Once assessing the situation and realizing that it is not a lethal wound, you move on to the next step of protocol. “Medic!” you yell. Knowing that your voice is being heard by dozens of strategically placed sensors throughout the battlefield, you wait. Within a matter of seconds you begin to hear the sound of rubber tracks and electronic solenoids slowly progressing nearer. Without thinking twice, you are not alarmed because those sounds are coming from a different creation of ally soldier. That’s affirmative; a TAC — tactical autonomous combatant medic– is meters away from helping you. The TAC unit, with minimal sound, gently reaches its lifting mechanism under your back and legs in order to slide you into its armored “womb.” Once inside the armored machine you are on your way back to the BAS — battalion aid station. During transport there are hundreds of electronic eyes scanning your body and sending information regarding your wound back to post. This enables the doctors there to assess your situation prior to your arrival so your injury may be dealt with promptly and accurately.
That scenario is just an example of science fiction which is quickly morphing into science reality. In today’s day and age there are a wide range of technologies such as tactical autonomous combatants, along with many other positive technologies regarding military robotics which are being promoted and kicked into high gear faster than we all think. “Project alpha, a U.S. Joint Forces Command rapid idea analysis group, is in the midst of a study focusing on the concept of developing and employing robots that would be capable of replacing humans to perform many, if not most combat functions on the battlefield (Shafer).” Technologies such as these are already being tested with human soldiers and could eventually remove soldiers from the battlefield entirely, replacing them with robotic technology of the future. Of course, with such technologies come questions and worries, but any technology that can reduce our military’s wartime human casualties I am certainly a proponent of and it is also something that needs to be seriously considered amongst the rest of the nation. Technologies such as these can be nothing but positive for soldier’s families, friends and colleagues. To me, making life a little easier for our soldiers, who are willing to risk their lives for our freedom, is priority number one.

One alarming problem that I do see and understand is that the United States isn’t the only country “tinkering” in military robotics. Countries such as Korea, Russia, and Iran are also very involved in these technologies. Now this is typical and no different from any other arms race, but to me, I feel being first and the best in this race can be nothing but beneficial. As explained by Dr. Ross Richards, Project alpha director, “We can be at the vanguard, or we can lag behind and some day have to oppose a lethal robotic force. Better to be in the lead (Shafer).” It’ s our government’s responsibility to keep the United States in this technological race for the future safety of our soldiers. Because in my opinion, technologies such as military robotics will drastically change the ways that wars are initiated and possibly change the psychological aspect of war both on and off the battlefield. With that being said, the United States needs to lead the way.

One issue that opponents may use to sway backers of technologies like these would be hacking issues. We all know how easy it can be for a creep to hack into our PCs; so why should we believe that they won’t be able to hack into the robotic software? Although this is a good question, I find it hard to believe that our government would overlook something such as this and not address it is one of the number one possibilities for failure; thus concentrating extremely on preventing such occurrences.

What about the moral psychological value of war? Isn’t a key factor of war the fact that people lose their lives? Ultimately, isn’t that how we have won or lost battles over the years? These are good questions, yet these questions answered themselves. With no loss of human life and only substantial loss of funds, there would be know point to war. That is why I am a firm believer that infantry soldiers will have a place in our military for many years to come. Military robotics will simply make those years less troublesome and possibly more manageable for our soldiers.

I am a firm believer that the main objective in wartime science should be to reduce loss of human life within our Coalition. Robots are used increasingly in wartime situations to reduce human casualties, being used for a mix of both combat against the enemy and non-combat roles such as scouting and bomb disposal. Utilizing these robots also has an extreme financial benefit. “At present stages robot casualties are less financially damaging than human, most robotics taking $230,000 to produce while the average cost of a U.S. soldier from enlistment to internment is $4,000,000 (Bolstering…) .” It is sad to put a dollar sign on human life but we must face the fact that we are indeed living in a capitalistic world and society. It would be foolish and irresponsible for our government to not pursue the future of military robotics when the end result is possibly saving lives as well as money.

There are many advantages to robotic technology in warefare, as stated by Major Kenneth Rose of the US Army’s Training and Doctrine Command, “Machines don’t get tired. They don’t close their eyes. They don’t hide under trees when it rains and they don’t talk to their buddies … A human’s attention to detail on guard duty drops dramatically in the first 30 minutes … Machines know no fear (Vesely).” Military robotics will allow humans to be removed from jobs that are highly hazardous, exhausting or boring. For example, an operation such as clearing mines, packing gear or night watch. They will make it possible for one person, with the aid of robots, to do the work of several.

I fully understand that when you create something new and improved there is usually a consequence or something that you have to give up in return. One problem that may occur while probing into this technology is that a majority of these robots are being built and tested within laboratory confinements. It’s all very well getting a robot to work in the clean confines of a laboratory, but the outdoors poses huge problems for robots, as it does for ordinary soldiers. One thing that any tactical military robot will need to make use of will be complicated environment sensing. “Creating a robot to work in the water or even in the air is far simpler than creating something that will be able to deal with different terrains, weather conditions, temperatures and the various rigors of nature. We humans have been dealing with those things for millions of years. Military robots will have to learn it from scratch (Weiner).” Although that may be true, we would have to assume that with the funding the government is talking about, it would be senseless to believe that our United States military is going to put something into mass production that doesn’t have some kind of guarantee revolved around it.

War is always tragic and the loss of human life is always unbearable. Yet wars are also, sadly, a part of modern life. Ask yourself, could robots be used by the military to limit the loss of life? Military Robotics is becoming a reality and is no longer confined to the imagination and to fiction or comic books. Whether we like it or not, military robotics is a technology that is going to happen. Agreed, it will be expensive. But as Retired Maj. Gen. Robert H. Scales stated, “Land warfare is no longer the cheap alternative.” Today soldiers do virtually all of the fighting and dying in Iraq. They deserve the best tools we can give them to insure that they will prevail on all future battlefields (Bolstering…).”

Un oaspete de seama la el acasa, în „Tinutul Balabanilor”

John Balaban (2 decembrie 1943) s-a nascut într-un cartier de locuinte din Philadelphia, parintii sai fiind imigrantii români Phillip si Alice Georgies Balaban. Tatal sau a fost un autodidact, si-a însusit singur notiunile de analiza matematica, a inventat un model de avion, si a studiat ingineria în România; mama lui a fost o taranca banateanca “fara studii semnificative”.
John Balaban a scris prima sa poezie, la vârsta de opt sau noua ani, sub influenta unor muzicaluri faimoase (cele trei componente ale unui muzical sunt muzica, versurile si cartea; teatrul muzical este o forma de teatru care combina muzica, cântece, dialog vorbit si dans) pe care surorile sale mai mari le cântau în timp ce spalau vasele dupa cina.
La vârsta de saisprezece ani a devenit membru al Societatii Religioase a Prietenilor în timp ce cauta alternative la violenta din cartierul sau. A obtinut diploma Bachelor of Arts (BA), specializarea Engleza, cu cele mai mari onoruri la Universitatea de Stat din Pennsylvania, în 1966. Cu sprijinul fundatiei Woodrow Wilson Fellowship, primit în anul terminal al universitatii, a studiat Literatura Engleza la Universitatea Harvard, obtinând un Masterat în Arte (Master of Arts – AM).

John Balaban a fost un contestatar constiincios al razboiului din Vietnam. A plecat în Vietnam cu Serviciul de Voluntariat International, a predat la o universitate vietnameza pâna când a fost bombardata în Ofensiva Tet. A fost ranit în umar de schije si evacuat; dupa recuperare, a lucrat pentru a ajuta copii cu arsuri si rani din razboi. A parasit Vietnamul în anul 1969, dar a revenit în 1971 pentru a lucra la Ca Dao Vietnam, o colectie de poeme în traditia populara Ca Dao.

Prima colectie de versuri, „Dupa razboiul nostru” (1974), a fost recompensata cu premiul Lamont Poetry Selection al Academiei de Poeti Americani. În 2000, a lansat „Parfum de primavara”, o colectie de poezii de HO Xuan Huong, cea mai proeminenta poeta din Vietnam (sec XVIII). Cartea include traduceri în limba engleza si versiuni, atât în alfabetul vietnamez curent cât si în sistemul istoric de scris Chu Nom.

Profesorul si poetul John Balaban a scris si alte lucrari care au la baza experientele sale traite în Vietnam. Antologia „Lacuste la marginea verii: poeme noi si selectate” a câstigat din 1998, premiul William Carlos Williams.
În prezent este un poet extrem de apreciat în S.U.A. si profesor de limba engleza în programul de scriere creativa al Universitatii de Stat din Carolina de Nord.

Phillip Balaban, un inventator român îngropat în uitare!

Tatal profesorului John Balaban, Phillip, s-a nascut în Philadelfia, în anul 1911, dar si-a petrecut copilaria si adolescenta în comuna Lovrin, jud. Timis pe strada Româneasca, în satul Schwabisch. Ani mai târziu, Phillip a absolvit Politehnica, la Timisoara. Parintii lui Phillip, ca multi tarani români din acea perioada, au emigrat în S.U.A. pentru a câstiga bani si a se întoarce în tara. Phillip (la vârsta de 1 an) si mama sa se întorc în România, la Lovrin (ca o precizare, mama si surorile lui sunt înmormântate în cimitirul din localitate). Tatal sau ramâne în U.S.A., sfârsitul vietii gasindu-l pe tarâm american.

A fost un inginer electrician de succes si a câstigat câteva premii nationale pentru realizarile sale în proiectarea instalatiilor electrice pentru Catedrala Nationala din Washington, pentru Capela Academiei Air Force si alte câteva frumoase biserici.

La paisprezece ani, nu mult dupa zborul fratilor Wright la Kitty Hawk, a zburat cu avionul sau deasupra lanurilor de porumb a vecinilor svabi în Lovrin, jud. Timis. (….) În cel deal Doilea Razboi Mondial, aflat în slujba la Santierul Naval din Philadelphia, a inventat C130 „Flying Boxcar”. („înca am desenele” marturiseste John Balaban în lucrarea „Cale, cale întortocheata”).

Alte mici inventii cu utilitate practica în gospodarie (masuta de calcat haine/un nou model de scara de urcat / scaunul înalt) i-au adus pe Phillip si John Balaban în lumina reflectoarelor popularului show de televiziune american din anii 1950 – „The big idea”.

„Cred ca se tragea din Estul României deoarece se referea într-un mod placut si familiar la Iasi si Bucovina” mi-a marturisit John Balaban într-o scurta corespondenta pe care am avut-o în iulie 2009 prin intermediul internetului, când distinsul profesorul John Balaban mi-a marturisit ca vizitase Balabanestiul cu sase ani înainte (2003), Balabanesti pe care-l mentioneaza în lucrarea „Cale, cale întortocheata” ca un „Tinut al Balabanilor” punctat în istorie printr-un act domnesc de Stefan cel Mare acum cinci secole; tinut în care unul din stramosii sai a adunat o oaste taraneasca cu care ia învins pe turci.
Phillip Balaban a decedat în anul 1997 în Philadelphia, la vârsta de 86 de ani.

Studiu, text si traducere din engleza: Florin Munteanu

http://balabanesti.net/

 

Pornografie si dezumanizare

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082


www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

26 aprilie 2012

PORNOGRAFIE SI DEZUMANIZARE

Pornografia dezumanizeaza. Pe cei care o produc cit si pe cei care o consuma. Este una din plagile sociale care permeaza intreaga societate dar care, ciudat, se bucura de protectia legii si a constitutiei. De aceea, batalia impotriva pornografiei pare ca si pierduta. Libertatea de exprimare impiedica limitarea impactului nefast care pornografia il are asupra societatii. Unii au dreptul sa o produca iar ceilalti dreptul sa o consume. In plus, e tot mai pe larg cunoscut ca pornografia afecteaza mai toate dimensiunile existentei umane, chiar creerul si viata intima. Tehnologia moderna valideaza tot mai des acest adevar. Nu ne putem gindi la nici un aspect pozitiv al pornografiei. Continua sa faca ravagii, distrugind familii, barbati odata integri, femei odata cunoscute pentru virtutea lor, tineri odata model. Efectele negative se tin in lant si se intensifica reciproc. Iar dependenta de pornografie se manifesta la fel si la barbati si la femei. Iar numarul femeilor dependente de pornografie este si el in crestere. Da, si femeile sunt dependente de pornografie.

Barbatilor, daca nu stiti, va spunem noi – femeile dispretuiesc barbatii care consuma pornografie. Tinerilor: prietenele voastre va dispretuiesc daca vizualizati pornografie. Nu o spunem noi, ci o spun ele – expertele. Noi doar repetam ceea ce aflam din partea lor. O experta de reputatie internationala care si-a spus recent opinia in sensul acesta este Raquel Welch, vedeta de televiziune americana si zeita a frumusetii anilor 60. Pe 8 martie a dat un interviu publicatiei Men’s Health in care critica chiar aspru amploarea pornografiei si declinul virilitatii barbatilor afectati de pornografie. (Articolul poate fi citit in engleza in intregime aici: http://www.menshealth.com/print/33528) Opinia ei despre acesti barbati e simpla, dar, probabil corecta – in epoca moderna se observa un declin al virilitatii masculine in masura in care consumul de pornografie creste.

Concluzia ei: “I think we’ve gotten to the point in our culture where we’re all sex addicts, literally. We have equated happiness in life with as many orgasms as you can possibly pack in, regardless of where it is that you deposit your love interest. It’s just dehumanizing. And I have to honestly say, I think this era of porn is at least partially responsible for it. Where is the anticipation and the personalization? It’s all pre-fab now. You have these images coming at you unannounced and unsolicited. It just gets to be so plastic and phony to me. Maybe men respond to that. But is it really better than an experience with a real life girl that he cares about? It’s an exploitation of the poor male’s libidos. Poor babies, they can’t control themselves. I just imagine them sitting in front of their computers, completely annihilated. They haven’t done anything, they don’t have a job, they barely have ambition anymore. And it makes for laziness and a not very good sex partner. Do they know how to negotiate something that isn’t pre-fab and injected directly into their brain?” (“Cred ca am ajuns la un punct in cultura noastra unde toti suntem dependenti de sex, literalmente. Am definit fericirea in viata cu numarul maxim de orgasme pe care-l putem avea, fara deosebire de sursa orgasmului. Este dezumanizant. Si trebuie s-o spun pe sleau, epoca aceasta a pornografiei e intr-o oarecare masura responsabila pentru situatia asta. Unde mai e secretul dragostei si al anticiparii romantice? In zilele noastre toate imaginile sunt prefabricate. Primesti aceste imagini nesolicitate si neanuntate. Pentru mine aspectele acestea sunt plastice si ireale. Poate barbatii raspund pozitiv la ele. Dar, sunt experientele pornografice chiar mai bune decit experientele cu o femeie tinara care te iubeste? E o exploatare a libidoului sarmanului barbat. Sarmanii de ei, nu se mai pot controla. Imi imaginez doar cum stau in fata computerelor lor, complet anihilati. Lipsiti de slujbe, nu fac nimic, abia mai au ceva ambitii minime in viata. Astfel de barbati sunt lenesi si niste parteneri nu tocmai buni.”)

In ultimele decade insa, femeile au declansat ele insele o revolta impotriva pornografiei. Pentru ca pornografia le dezumanizeaza si pe ele. Societatea le impune standarde de frumusete artificiale, ireale, greu de dobindit, si extrem de greu de mentinut. Presiunea de a fi frumoasa si pe placul prietenului sau al sotului e peste tot si incepe devreme in viata. Vine din partea prietenilor, al colegilor, dar mai ales a mass mediei, al show-urilor deocheate care ne infesteaza casele si viata. Astazi scriem tocmai despre aceasta revolta a femeilor impotriva pornografiei dezumanizatoare. Materialul a fost tradus si adaptat pentru noi de Cristina Maria Visovan, studenta de engleza-franceza la Cluj, dar din Sighet. Ii multumim foarte mult pentru calitatea exceptionala a traducerii si investitia de timp. Cristina este una din voluntarele AFR. Articolul integral in engleza poate fi citit aici: http://www.beautyredefined.net/porn-pop-culture-taking-our-power-back A fost publicat in August 2011 de miscarea antipornografie Beauty Redifined. (“Frumusetea Redefinita”) Titlul articolului este sugestiv – Porn & Pop Culture: Talking Our Power Back. (“Pornografia si cultura pop: Sa ne redobindim puterea”)

PORNOGRAFIA SI CULTURA POP

Beauty Redefined” sustine cu tarie cateva adevaruri. Unul dintre ele este “exista lucruri mai profunde decat cele care “inseala ochiul”. Credem ca traim intr-o lume saturata de mass-media, care foarte des contrazice acest adevar prin minciuni periculoase. In ultimul deceniu, mesajele mass-media – de care nu se poate scapa – au deteriorat imaginea pe care toti o avem despre valoarea, frumusetea si puterea femeilor. Este usor sa ne dam seama de acest fapt: bannere uriase afiseaza femei fara cap pe marginea unor texte care le spun ce ar trebui sa imbunatateasca la ele insele pentru a fi femei de succes (sau chiar femei normale). Priveste nenumaratele show-uri TV sau filme in care vei observa cum camera se misca de-a lungul trupurilor femeilor si focalizeaza anumite parti ale corpului lor. Incercati sa va plimbati printr-un magazin cu reviste fara sa vedeti trupurile sexualizate ale femeilor de pe majoritatea copertilor si de pe majoritatea paginilor – atat in reviste pentru barbati, cat si pentru femei. Vedeti ce s-a intamplat in ultimul deceniu? De-a lungul acestor 10 ani ai vietii noastre, mass-media care promoveaza aceasta degradare sexuala a devenit o norma – o noua “normalitate” despre care rareori ne punem problema. O noua normalitate care este atat de daunatoare, de periculoasa si atat de puternica. O noua normalitate care a devenit pornografica, in timp ce neaga in mod explicit ca asta este.

Acum zece ani

Deceniul trecut a fost numit “aparitia mucegaiului”, “porno chic” sau noua “cultura striptease”, ceea ce ne arata cum cultura populara transmite mesaje cu caracter sexual, in timp ce obiecteaza cu ironie cand sunt acuzati ca sunt pornografice. Intrucat definitia “pornografiei” este foarte dezbatuta, credem ca trebuie sa fie redefinita de la inceput ca fiind ceva la care ne gandim doar in momentele in care suntem singuri in lumea internetului, sau cand privim o revista obscena pe care o pastram sub salteaua patului nostru. Multi intelectuali definesc pornografia in lucrarile lor ca referindu-se la un grad de nuditate si un mod de reprezentare care provoaca o privire plina de dorinta. In ceea ce priveste aceasta definitie, vom vedea ca gasim aceste mesaje si imagini periculoase in locuri publice. Si trebuie sa fim constienti de modul in care industria pornografica, multi-milionara (in dolari), a introdus, in mod secret si treptat, pornografia, fara niciun fel de avertizare in prealabil.

De-a lungul acestor 10 ani, starletele porno au ajuns figuri celebre; industria muzicala continua sa impinga limitele “exprimarii verbale a sexualitatii” catre pornografie propriu-zisa; iar mass-media, care afiseaza aceasta degradare sexuala si transformarea femeilor in “obiecte”, se declara ca fiind “nu un produs pornografic, ci mai degraba atractiv, sexy si distractiv, ceea ce determina instalarea acestei culturi populare”. Autoarea Gail Danes exprima foarte bine acest lucru, cand spune: “industria pornografica a reusit, cu atentie si in mod strategic, sa scoata din produsele sale partea ’murdara’ si sa reconstituie pornografia ca fiind amuzanta, in trend, sexy si incitanta.” Sa luam show-ul Playboy Club, al NBC-ului, ca pe unul dintre nenumaratele exemple: este un show de maxima audienta, care este prezentat in timpul celei mai vizualizate reclame TV de catre adulti si copii deopotriva. Acest nou show de la inceputul anului 2011 este dedicat celui mai mare producator de pornografie si doar vizionand aceste reclame ne dam seama ca femeile sunt pentru a placea ochiului, iar in lumea NBC sunt facute numai si numai pentru a placea ochiului.

Stiati ca Playboy, http://www.beautyredefined.net/our-issue-with-swimsuits-in-sports-illustrated/ si Victoria’s Secret prezinta aceleasi modele an de an – afisandu-se cu o imbracaminte sumara sau dezbracate complet? Aceste modele au obtinut, de asemenea, roluri importante in filmele de top ale anului 2011 Ne dam cuvantul in privinta aceasta. Iar Sports Illustrated este “cea mai respectata voce a jurnalismului sportiv”, deci cand mult-asteptata Swimsuit Issue (colectie de costume de baie – n.t.) umple casutele postale si mesele cafenelelor, pornografia ajunge repede de sub salteaua ta tocmai pe masa din bucatarie. Cat despre Victoria’s Secret, aceasta este “pentru a fi privita de catre femei si nu de catre barbati”, declara ei, specificand ca imaginile pe care le promoveaza sunt departe de proasta calitate a pornografiei, reprezentand “frumusete si opera de arta”. Aceasta este pozitia pe care o adopta, in timp ce promoveaza aceste femei care pozeaza aproape dezbracate pentru Playboy si pentru alte companii ale industriei pornografice, pozele lor reflectand forme explicite ale pornografiei. Priviti deci cum pornografia se muta incetul cu incetul din spatele usilor inchise catre casutele postale, vitrinele magazinelor si show-urile TV de maxima audienta mondiala.

Realitatea este ca putem dezbate toata ziua ce este si ce nu este pornografia. La fel, putem dezbate daca pornografia este “buna” sau “rea”. ACESTEA sunt lucrurile pe care “Beauty Redefined” le sustine si speram ca ne veti sustine in aceasta lupta pe care o ducem pentru a readuce frumusetea si sexul sanatos catre ceva mult mai sanatos si mai complex. Repetam citeva adevaruri fundamentale: (1) Orice media care ne invata sa privim si sa apreciem femeile pentru corpul lor in loc sa apreciem integritatea lor nu este sanatoasa, nu innobileaza sufletul si nu este inaltatoare. (2) Orice media care doreste sa construiasca o noua realitate care sa reflecte cum ar trebui sa arate frumusetea, sex appeal-ul si sexualitatea, pentru a obtine un profit considerabil, nu este sanatoasa, nu innobileaza sufletul si nu este inaltatoare. (3) Orice media care ne invata ca cea mai mare putere a unei femei provine de la sex appeal-ul sau nu este sanatoasa, nu innobileaza sufletul si nu este inaltatoare. (4) Orice media care creeaza dependenta pentru privitor si/sau care obstructioneaza legatura emotionala a persoanelor cu cei pe care-i iubesc nu este sanatoasa, nu innobileaza sufletul si nu este inaltatoare. (5) Orice media care ne face sa fim introvertiti – sa inchidem usa lumii exterioare si sa-i dam afara pe cei pe care-i iubim – nu este sanatoasa, nu innobileaza sufletul si nu este inaltatoare.

Strategii

Daca observi un impact negativ asupra vietii tale, ca rezultat al mesajelor si imaginilor pornografice care s-au infiltrat in viata ta, atunci ACUM a sosit timpul sa luptam impotriva lor. Aceasta NU este o lupta fara speranta. Chiar daca mesajele periculoase din media nu se vor schimba, sa intampla sa avem toata puterea din lume asupra a ceea ce privim, pretuim si asupra lucrurilor la care reflectam in viata noastra. Rezulta, pana la urma, ca exista lucruri mult mai profunde decat cele care “inseala ochiul”. Si cand incepi sa realizezi cat de puternic esti in aceasta lupta – ridicandu-te, vorbind tare, refuzand ideile daunatoare si intorcandu-te catre o viata in care esti si faci binele pe care trebuie sa-l faci – tot ce vei mai dori va fi sa-i ajuti si pe ceilalti sa constientizeze acest adevar.

Exista strategii pentru a redobandi frumusetea, fericirea si o sexualitate sanatoasa. Prin ele putem ajunge acolo pas cu pas. Folositi-le si transmiteti-le mai departe. Citeva sugestii.

Tine un “post” fara media: Alege o zi, o saptamana, o luna, sau o perioada mai lunga in care sa te detasezi de cat mai multa media. Astfel, vei vedea cum viata ta e diferita fara toate acele mesaje si imagini, iar cand vei utiliza din nou media vei fi mai sensibil la mesajele care te ranesc si la acelea care sunt impotriva a ceea ce gandesti cu privire la meritul, frumusetea si puterea femeii.

Fugi de pornografia “normala”: Utilizarea imaginilor si limbajului sexual a devenit o parte normala a mediei la orice ora din zi si este prezentata ca fiind ceva obisnuit in reclame, cataloage, show-uri TV, filme, reviste pentru barbati si femei, carti, jocuri video, site-uri web etc. Cercetatorii se pronunta foarte clar asupra faptului ca pornografia schimba felul in care barbatii si femeile se privesc unii pe altii, sta in calea formarii unor relatii de iubire sanatoase, modifica perceptia noastra asupra atractiei personale, stima noastra de sine, stima noastra fata de ceilalti. Nu te multumi sa pleci de langa aceste lucruri – FUGI de ele!

Obiectele care ne transforma in obiecte: Fetele si femeile expuse mesajelor care privesc omul ca pe un obiect (de care nu poti scapa in peisajul cotidian al mediei) ajung sa-si urasca trupul, invata sa se priveasca si sa se stimeze in primul rand pentru infatisarea lor exterioara si sa aprobe in viitor aceste mesaje. Si un lucru care ne sperie este acela ca cercetarile demostreaza ca aceste mesaje daunatoare le fac pe femei sa fie preocupate de aspectul lor fizic, ceea ce diminueaza performanta lor scolara (care include matematica, rationamentul logic, aptitudini spatiale) si activitatile lor atletice. Infricosator. Cat despre baieti, sunt si ei expusi la aceleasi mesaje si invata sa pretuiasca femeile pentru corpul lor in loc sa le aprecieze integritatea si pe viitor cauta mai multe imagini cu caracter sexual. Obiectam!

Arata-le femeilor pe ce pui pret: Majoritatea femeilor si fetelor se plang de faptul ca incearca sa dobandeasca idealuri de frumusete in incercarea lor de a deveni mai atractive si mai placute de catre barbati. Daca aceste lucruri pe care ele vor sa le obtina din greu nu sunt tot ceea ce pretuiesti la o femeie, asigura-te ca oamenii stiu cum gandesti, vorbindu-le despre femei in mod pozitiv, referindu-te la caracterul, personalitatea si talentele lor ca fiind lucruri pe care le admiri si le cauti la femeile care doresti sa faca parte din viata ta. Alege, de asemenea, sa le faci complimente femeilor din viata ta pentru aceste lucruri. Complimentele care raman langa tine o viata intreaga sunt acelea care iti formeaza calitatile care conteaza, cum ar fi o atitudine pozitiva, grija fata de ceilalti, talent, sinceritate, simtul umorului etc.

Redobandeste-ti puterea: Cand intelegem ca pornografia include toate descrierile cu conotatii sexuale si care incita simturile sexuale, vedem ca principalele posturi de media functioneaza ca niste droguri care deschid porti spre forme ale pornografiei care creeaza dependenta si sunt daunatoare. Aceste mesaje si imagini cu continut pornografic determina baietii, fetele, barbatii si femeile sa ramana insensibili in fata unor imagini si mesaje de care oamenii ar fi FUGIT cu doar cativa ani in urma. Daca faptul de a vedea scene obscene sau femei aproape dezbracate la TV sau pe bannere nu este atat de socant, atunci video-urile XXX de pe internet sau revistele pornografice nu vor mai fi nici ele socante pana la urma. Daca cauti pornografie neaparat sau daca sta in calea relatiilor tale importante sau a activitatilor tale de zi cu zi, te rog sa cauti ajutor profesionist, care se gaseste azi mai mult decat oricand. Exista speranta pentru a combate acest tip de vicii si POTI sa iti redobandesti puterea.

Fii un avocat: Daca sugestia noastra de a renunta la media care te injoseste si te raneste nu ti se pare suficienta, exercita-ti influenta ca fiind un avocat al femeilor. Cand observi reclama unei companii care contribuie la nesiguranta femeii sau o revista care transforma femeile in obiecte, in timp ce sustine ca le face mai puternice, vorbeste! Faptul ca iti exprimi indignarea in blogul tau este un inceput foarte bun si la fel este postarea link-urilor pe site-urile cu stiri sau cu scrieri academice care dezvaluie idealuri daunatoare pe retelele sociale. Daca vrei sa mergi mai departe, scrie-le/ suna-i pe cei de la televiziunea locala, de la televiziunea online, de la ziare si de la orice alta media care raspandeste mesaje daunatoare.

Ia media in propriile tale maini: Posteaza link-uri sau lanseaza discutii pe bloguri sau pe site-uri de retele sociale pentru a ajunge la o conversatie aprinsa despre idealurile periculoase (cum ar fi slabitul, operatiile estetice etc.) si pentru a-i scoate la lumina pe cei ce profita de faptul ca credem in aceste idealuri. Si cand te gandesti la ce studii/cariera vei face in viitor, gandeste-te si la o cariera in jurnalism, publicitate sau media, astfel incat TU sa poti produce mesaje care mai degraba sa ridice omul decat sa-l injoseasca.

Puterea producatorilor de media: Cei ce iau decizii in media, ca editori, producatori, directori, redactori si directori de web pot si ar trebui sa inlocuiasca aceasta dezvoltare continua a prezentarii trupurilor idealizate si provocatoare ale femeilor cu reprezentari pozitive ale formelor si dimensiunilor normale ale corpului, cu sanatatea sexuala si cu dialoguri sau editoriale pozitive privind acele imagini care nu se concentreaza numai pe aspectul fizic.

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php

O declaratie a constiintei crestine, Declaratia de la Timisoara afirma principiile valorice crestine in spatiul public. Dorim sa ajungem la cit mai multe semnaturi, chiar la peste 10.000. Incetul cu incetul ne apropiem de 9.000. Declaratia afirma demnitatea umana si denunta manifestarile sociale care ating demnitatii umane. Va rugam cititi si semnati.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro .

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Minunea pe care o astepta Radu Muresan a venit…

dar nu dupa asteptarile lui!

Minunea pe care o astepta Radu Muresan a venit… dar nu a fost dupa asteptarile lui!

Cu profunda tristete am primit astazi vestea conform careia Radu Muresan, redactor-sef la Radio Vocea Evangheliei Cluj a parasit acest pamânt astazi, în jurul orei 10 a.m.

Radu Muresan a fost plecat cu mai multi colegi din reteaua Radio Vocea Evangheliei, împreuna cu misiunea Speranta la instalarea, scolarizarea si tot ce presupune un post nou de radio. El a plecat cu pneumonie din România, dar în Africa situatia lui s-a agravat. A fost operat, adus din Africa si internat într-un spital din Cluj Napoca dar starea lui nu s-a îmbunatatit.

 Radu a intrat în odihna sfintilor si avem nadejdea reîntâlnirii cu fratele nostru, care îl slujea pe Dumnezeu din toata inima, în Împaratia lui Dumnezeu!

Ferice de acum încolo de mortii care mor în Domnul!” „Da”, zice Duhul, „ei se vor odihni de ostenelile lor, caci faptele lor îi urmeaza!” (Apoc. 14:13)

Sursa:Radu Muresan, redactor sef la Radio Vocea Evangheliei Cluj, a trecut la Domnul | Stiri Crestine.ro

Sursa: Daniela Delibas Blog-ul Femeilor Puternice in Hristos! 

.


Declinul Credintei Crestine în România si în întreaga lume

HotNews.ro , din 18 Aprilie,  semnaleaza o situatie alarmanta pentru lumea  crestina


Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului. Cei mai multi atei, in tarile scandinave – studiu

În studiu putem citi ca „Filipinezii sunt poporul cel mai credincios din lume, spre deosebire de scandinavi si de locuitorii din fostele tari ale blocului comunist, potrivit unui studiu al cercetatorilor americani care noteaza ca, cu cat o persoana este mai in varsta, cu atat crede mai mult in Dumnezeu, relateaza AFP.

Tarile in care oamenii cred cel mai mult in Dumnezeu sunt adeseori catolice. La acestea se adauga Statele Unite, Israelul si Cipru, potrivit raportului universitatii din Chicago (NORC) “Credinta in Dumnezeu in timp si pe tari”, bazat pe studii internationale realizate in 30 de tari in 1991, 1998 si 2008. Romania nu a fost cuprinsa in acest studiu.

Aproximativ 94% dintre filipinezi sunt credinciosi, urmati de chilieni (88%) si americani (81%), fata de doar 13% dintre germanii din fosta RDG si 20% dintre cehi.

Potrivit acestui studiu, tarile cu cei mai multi atei sunt cele scandinave si cele ale fostului bloc estic (cu exceptia Poloniei). Cea mai mare proportie de atei se intalneste in randul germanilor din fosta RDG (59%), care nu au crezut niciodata in Dumnezeu.

Credinta in Dumnezeu este in declin in intreaga lume, cu exceptia Rusiei, Sloveniei si Israelului.

In Statele Unite, 54% dintre tineri sunt siguri de existenta lui Dumnezeu, fata de 66% in randul persoanelor in varsta

***

Studiul scoate în evidenta o trista realitate, procentul mic al tinerilor care cred în Dumnezeu, 23%:

In schimb, credinta este mai mare la persoanele in varsta. In medie, 43% dintre oamenii în vârsta de 68 de ani sau peste sunt siguri ca Dumnezeu exista, fata de 23% in rândul persoanelor cu varste de 27 de ani sau mai tinere.”

***

Dintre posibilele cauze, mentionam:

1. Ateismul este starea normala a omului natural, firesc. Îns? ortodocsii cred, gresit, ca omul se naste in religia parintilor lor, precum primesc cetatenia, care vine de la sine.

2. Traditiile oamenilor nu sunt crestine. Scoala nu mai promoveaza crestinismul, Biblia nu e o carte recomandata.

3. Oamenii, prin „grija” si la îndemnul preotilor,  au scos vorbe cum ca au vazut icoane facând minuni, ape care au tamaduit, locuri care au facut cutare sau cutare lucruri. Aceste “fapte” nu sunt decât niste minciuni scornite care sa atraga oamenii (populatia) în acele locuri unde si-au deschis ei punctele de lucru.

Observatie: În toate locurile, satele, orasele lumii, nemaivorbind de spitale si policlinici, Dumnezeu a facut si face zi de zi multe minuni,  dând sanatate oamenilor în nenumarate rânduri. Iar în acele locuri speciale, nu s-a întâmplat  si nu se întampla nimic iesit din comun.

4. Religia crestina – majoritara, catolica sau ortodoxa – promoveaza obiceiuri omenesti, interesele conducatorilor lor, materiale, doctrine false (icoanele, crucea, moastele si mistificari, fara numar), puse alaturi de adevarul prezentat deformat.

5. Nu este promovata Scriptura – Biblia, Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, ci surogate ale denominatiunilor crestine

6. Nu este urmarita smerenia înaintea Dumnezeului nevazut, Creatorului  care poarta de grija creatiunii Sale, omului. Nu icoanele si apele, zise tamaduitoare, aduc binele omului, ci numai Dumnezeu care e Singurul care  face minuni.

CRESTINISM SAU ISLAMISM?

George Danciu

La început era Cuvântul si Cuvântul era cu Dumnezeu si Cuvântul era Dumnezeu.

Si Cuvântul S-a facut trup si a locuit printre noi, plin de har si de adevar...

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine

                                                 Evanghelia IOAN, 1.1; 1.14; 14.6

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul.”                                

                                                                                        Geneza, 1.1

.

CE ALEGEM, ÎN CINE NE PUNEM CREDINTA

ÎN DUMNEZEU SAU ÎNTR-UN OM MURITOR?

 

.

Când te intereseaza doar partea materiala, jonglezi cât poti de bine cu sufletele oamenilor, amagindu-i, când pe unii, când pe altii, pe toti deopotriva!

.

 

Sub un titlu incitant, în CampusNews din 13 aprilie 2012, citim ca:

O universitate din Londra vrea sa interzica vânzarea de alcool în campus, pentru a atrage studenti musulmani.

de R.P. CampusNews

O universitate din Londra vrea sa interzica vnzarea bauturilor alcoolice in anumite zone ale campusului pentru a atrage mai multi studenti musulmani, scrie The Telegraph, care noteaza ca este prima propunere de acest gen din Marea Britanie.

Profesorul Malcolm Gillies a anuntat in cadrul unei conferinte de presa ca London Metropolitan University ia in considerare interzicerea comercializarii de bauturi alcoolice in campusul universitar, pentru ca “un procent ridicat” de studenti considera “imoral” consumul de alcool.

“Este o experienta negativa, de fapt o experienta imorala pentru un procent ridicat dintre studentii nostri”, a declarat profesorul universitar Malcolm Gillies. Potrivit acestuia, 6.000 dintre cei 30.000 de studenti ai universitatii sunt musulmani. Oficialul a sustinut ca infiintarea de zone in care este interzis consumul de alcool este o chestiune de “sensibilitate culturala”, precizand ca “nu este un mare sustinator al consumului de alcool in campus“.

***

Traim într-un secol mai degraba al întunerecului moral si spiritual, decât al prosperitatii

Imoralitatea a ajuns cumva o banalitate, o obisnuinta, ceva care face parte din viata normala a omului zilelor noastre, iar cei care traiesc moral sunt exceptii. Nu luam în seama dorinta acestora de-a promova creatia si Scriptura în scoli si institutii, de a-L onora si preamari pe Dumnezeu, creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor.

Tot ce nu e în concordanta cu pretentiile Lui Dumnezeu, cu încalcarea moralei crestine, este imoral si condamnat de Dumnezeu.

Din cauza lipsei de seriozitate al crestinilor ultimelor secole, morala a scazut tot mai mult, aceasta ajungând sa nu mai fie cunoscuta ca atare, iar anumite dorinte ale unor grupari de oameni se ridica în locul acesteia, ca si cum ar avea acest drept. Asa se face ca au aparut foarte multe denominatiuni crestine si religioase, una dintre acestea fiind si islamul.

Când Domnul nostru, Fiul lui Dumnezeu, vine si ne descopera prin Cuvântul Sau:

Isus a zis: Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6)

La început Dumnezeu a f?cut cerurile si pamântul.”  (Geneza, 1.1)

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile. A lui sa fie slava în veci! Amin.(Romani, 11.36)

atunci nu mai este loc de îndoiala si de necredinta si de alte surogate ale credintei, ci ne punem toata nadejdea în Dumnezeu, Creatorul nostru, care ne poarta de grij? prin Iisus Hristos si Sfântul Duh.

Sarbatoarea pastilor, poruncita de Dumnezeu în cinstea Lui, ne aduce o reîntâlnire cu Domnul Vietii si la o reînoire a mandatului de a-L vesti pe Dumnezeu (Isus) si altora.

Daca voi veti tacea, pietrele vor vorbi, a spus Isus. Si vedem ca El vorbeste prin pietrele cutremurelor de Pamânt, prin piatra cu care ploua adesea, sau chiar prin oamenii împietriti si nestiutori, dar care au îndrazneala sa spuna mesajul Lui.

Dumnezeu sa se îndure si sa aiba mila de noi! Amin.

De ce doresc românii sa plece din tara?

Emigrarea înseamna plecarea din tara ta, înseamna o schimbare a vietii cu  repercusiuni în plan psihologic.

Este un proces care rupe într-un fel linia  vietii. Unii cred ca este o “boala”, un curent ce rastoarna si modifica valorile  existente pâna în acel moment al vietii si “ne usuca radacinile”. Putem spune  totusi ca este o provocare, putini având curajul s-o  încerce, ca o proba de atletism – saritura în lungime sau înaltime, de exemplu -, de teama unei dezamagiri, dar putem vorbi si de radacinile adânci care îi tin pe unii legati  de  pamântul din care s-au nascut, au crescut, s-au format. Aceasta desprindere  pentru unii este usoara, pentru altii este grea, pentru altii chiar imposibila.

Schimbarile locului de trai, locuintei, serviciului, chiar daca se fac în conditii mai  avantajoase, ele impun “reajustari psihologice” foarte dificile, afirma Toffler în cartea sa “Socul viitorului”. Omul trece prin diferite stari: de anxietate si depresie chiar, de  framântare, comparatie sau nemultumire si numai dupa aceste stari începe adaptarea, la unii realizându-se mai curând, la altii mai târziu, la altii poate niciodata. Oricum, omul fara radacini se pare ca traieste în nesiguranta, ca “ printre dune miscatoare”.

El se poate consola cu cuvintele unui critic: „Nici unul dintre noi nu are un locas sigur, un adevarat camin. Toti suntem la fel, oameni în camere de închiriat de pretutindeni,  încercând cu disperare si înfrigurare sa stabilim  relatii sufletesti cu vecinii nostri”.
În data de 25 iunie, 2010, a avut loc emisiunea „Adevar sau baliverne” la ANTENA 2, invitatii realizatoarei Irina Cordoneanu fiind: Ioan Carmazan – regizor, si Ilie Marinescu – psiholog. Emisiunea a fost motivata de Hotarârea Curtii Constitutionale referitor la  cuantumul pensiei care este un drept câstigat si nu poate fi diminuat, deci legea propusa este neconstitutionala. Imediat, a sustinut realizatoarea, a urmat suita de informatii referitor la ce ne asteapta: Cresterea taxei pe valoare adaugata, cresterea impozitelor, devalorizarea  leului, marirea preturilor, scaderea consumului, concluzia fiind ca oamenii vor fi afectati la fel de rau sau chiar mai rau dupa aceasta Hotarâre, iar românii au început sa-si pune problema emigrarii.

Subiectul discutiei a fost deci EMIGRAREA, întrebarile esentiale fiind: cum sa te pregatesti pentru emigrare, daca este bine sau nu sa emigrezi, ce sfaturi pot fi date oamenilor?

Regizorul a vorbit despre impresia sa în urma vizitei facute cândva în Franta, spunând ca a constatat o înstrainare a oamenilor, o lipsa de comunicare, mentionând, printre altele, cuvintele lui Buda: “Cea mai mare suferinta este sa nu fii alaturi de cei dragi”. Românul din tara, spunea dumnealui, se conduce dupa zicala: ”Când construiesti o casa, tu însuti devii o fereastra si atunci te desprinzi mai greu, nu pleci, nu o poti lasa”. În general când ajungi în strainatate, toti asteapta sa fii docil, cu capul plecat si sa accepti o leafa mica. Ori, sunt tineri care se uita în ochii tai si spun adevarul si nu accepta orice. Românii au o inteligenta nativa, sunt si smecheri multi; caruta oricum este trasa de cei capabili, „pe un tâmpit îl treci o data strada, dar nu merge la infinit”, apropo de pilele si relatiile existente, de promovarile care se fac. Dar, mai spunea dumnealui, în România parintii au învatat un lucru bun, ca singura investitie reala sunt copiii. Dureros i se pare ca nu a reîntâlnit oameni plecati, pe fata carora sa citeasca fericirea. În timpul discutiilor, la un moment dat, realizatoarea a fost întrebata câti prieteni si-a facut în ultimii 5 ani? Dovada ca si la noi s-au schimbat mentalitatile: “Ai un grup de prieteni pe care i-ai format într-o perioada a vietii tale, când exista o anumita disponibilitate si aceia îti ramân ca un Patrimoniu.” “Oricum, în tara ta calci pe toata talpa, într-o tara straina calci pe vârfuri”. La întrebarea ce trebuie sa-si ia romanul care pleaca, regizorul, scriitorul a spus ca este suficient sa se uite la cele 10 porunci…

Psihologul , la întrebarea: “Vremurile pe care le traim va înteapa catre a pleca în  strainatate?”, a dat un raspuns negativ, ca si regizorul de altfel, argumentând ca are o stabilitate emotionala, psihica, are o familie, o vârsta, dar pentru copilul sau gândeste altfel, fiindca în tara la noi daca încerci sa faci ceva, nu poti din cauza nonvalorilor. Îsi face un Masterat aici în Statele Unite, colaboreaza la revistele : MIORITA USA (Sacramento, California) si Phoenix Mission Magazine (Arizona), a scris un articol despre Psihologia emigrarii; a adus vorba despre cei doi jurnalisti de seama “oameni admirabili, fiind vorba de jurnalistii Octavian Curpas si Viorel Nicula”.

La întrebarea realizatoarei: “Poti fi acasa si sa-ti manânci pâinea cu lacrimi pentru ca sunt promovati prostii si puturosii; ce sfat le dati oamenilor?” acesta a vorbit despre emigrarea definitiva care implica mai multi factori:


Adaptarea, asimilarea, alienarea (opusa asimilarii), stratificarea (daca ma voi adapta la alt sistem de referinte), sindromul strainului (nu ai pe nimeni, apar frustrari, nu-ti gasesti imediat servici, cu un cuvânt cumul de frustrari); omul când pleaca din tara îsi ia  problemele pe care si le transfera, si acolo ele nu se mai caleaza pe cele întâlnite; vor pleca oamenii cu spirit de aventura, ei vor fi cei care vor lua o decizie sub impulsuri. Munca în afara tarii poate genera nevroza: neofobia (teama de nou), anxietatea, depresia si sindromul strainului.

Referitor la raspândirea culturii române în tarile straine, psihologul a exemplificat pe domnul V. Necula care organizeaza spectacole cu actori din Romania, bucurându-se si dumnealui de o astfel de invitatie la Ambasada româna.
A intervenit si regizorul Carmazan, concluzia fiind aceea ca nu reusim sa depasim granitele zidului românesc, adica spectacolele numai pentru românii din strainatate.

11 milioane de români pe diferite perioade de timp au trait, muncesc în strainatate, au emigrat temporar si în aceasta cifra se includ si cei emigrati definitiv. “Ce s-ar cere unui om care se pregateste de emigrare?” – Rigoare,  corectitudine, profesionalism. De ce doresc românii sa plece din tara? –Nu atât  din motive economice, cât din motive morale.

Mesajul venit din partea unei telespectatoare în cursul emisiunii, a ajutat la concluzionarea dezbaterii: “Iubirea de tara si de Dumnezeu exista în inima fiecaruia si cu ajutorul acestor sentimente poti sa te duci oriunde în lume si poti sa gasesti un oarecare echilibru, sa muncesti, sa revii acasa, sa fii aproape de cei dragi”.

http://www.infonews.ro

Un pictor pasionat de avocatura

“Am cautat un loc cu mai mult soare” afirma avocatul si pictorul Lucian Bistreanu.
Nume: Lucian Bistreanu
Data si locul nasterii: 30 Iunie,1971, Targu -Jiu, Gorj.
Studii: Scoala generala nr. 12 Tg -Jiu, Liceul ‘Tudor Vladimirescu” Tg-Jiu, Facultatea de Drept din cadrul “Universitatii Romano- Americane”, Bucuresti.
Licentiat in Drept in 1999. Urmeaza intrarea in Baroul Gorj, unde a fost activ pana in noiembrie 2004.
Activitate: In Massachusetts a lucrat pentru o firma de avocatura, ca ‘Litigation Assistant” iar in prezent lucreaza intr-un domeniu similar, pentru o alta firma de avocatura din Phoenix, Arizona.
Stare civila: Casatorit cu Camelia Udristeoiu. Are un fiu de 12 ani.
Data si imprejurarile emigrarii in SUA: Dupa cateva vizite in SUA (prima fiind in vara anului 2000), in Noiembrie 2004 am ales sa dau curs impulsului de a experimenta viata in SUA, altfel decat ca turist. La aceasta decizie au contribuit mai multe imprejurari, pe care voi incerca sa le transpun in scris, candva.E un proiect de viitor, asa ca nu pot divulga acum prea multe detalii.
Am locuit la inceput in Malden, MA, un oras la vreo 12-15 mile de Boston, iar in prezent locuim in Phoenix, AZ.
Hobby: Cand inca traiam in Romania si eram intrebat cu ce ma ocup, nu de putine ori raspundeam ca sunt pictor si am ca hobby avocatura. Avand in vedere ca inca mai pictez, dar nu mai practic avocatura de ceva vreme, consider ca nu eram departe de adevar. Revenind la hobby-urile din prezent, as putea mentiona pictura si fotografia. In 1998 am avut primul vernisaj de pictura. Au urmat cel putin 10 personale si 6 de grup. Anul 2008 este anul in care am avut prima expozitie personala de fotografie.
Website personal: http://www.lucianbistreanu.com
-Domnule Lucian Bistreanu, va rog sa ne spuneti ce anume v-a determinat sa studiati avocatura?
– Ce m-a determinat sa studiez avocatura? La momentul admiterii la Scoala de Drept (1992) nu eram hotarat sa devin avocat. Eram hotarat sa studiez Dreptul, stiind ca la finele scolii existau mai multe optiuni in ceea ce priveste profesia ce putea fi urmata. Vorbesc despre posibilitatea de a deveni judecator, procuror sau avocat. In 1989 terminam liceul. Incercarea de a intra la Facultatea de Matematica – Fizica esueaza. In Septembrie 1989 ma alatur soldatilor romani care vor experimenta “Revolutia”, din aceasta postura. In 1990 ma angajez electrician la o intreprindere din Tg-Jiu. Dupa 2 ani de munca solicit transferul pe un santier minier. Dupa 6 luni de munca pe santier, tot ca electrician, decid ca e momentul sa merg mai departe. In sensul de a urma o scoala. Demisionez si gasesc un job ca paznic de noapte la un liceu, la marginea orasului. Aici incep sa invat. Peste un an sunt admis la Facultatea de Drept. Cred ca prin anul III am inceput sa colaborez cu un avocat, si cel mai probabil, asta m-a indreptat spre aceasta profesie.
– Ce ne puteti spune despre perioada de studentie?
-Faptul ca gasisem un post la arhiva Judecatoriei din Tg-Jiu, m-a ajutat mult, in ceea ce priveste procedurile civila si penala, ca student la drept. Da, un nou job, cumva trebuia sa platesc taxele de scolarizare. Daca nu ma insel, in 1994 plec la Bucuresti, unde gasesc de lucru la o agentie de paza si protectie. In 1992 am inceput sa frecventez cercurile artistilor, in randul carora aveam si inca mai am foarte buni prieteni. Am avut o studentie neobisnuita, frumoasa, plina de tot felul de evenimente, unele mai fericite, altele nu tocmai. As vrea sa ma refer la episodul (nu mai stiu in ce an a fost) examenului la Logica Juridica. Inainte de examen se vorbea pe holurile facultatii, ca “profu” de Logica e dur si ca examenul e si mai dur. Procentajul de trecere era foarte mic. Am intrat la examenul scris, afectat de aceste zvonuri. Dupa examen, asteptam pe acelasi hol, rezultatul. La un moment dat, una dintre secretare apare cu stirea ca notele sunt foarte proaste, insa completeaza cu faptul ca exista o singura nota de zece, a unuia numit Liviu, Iulian sau cam asa ceva. Imi iau gandul ca voi trece examenul de data asta, dar astept in continuare. Cand in sfarsit apare catalogul, numele celui care a luat zecele e dezvaluit: Lucian Bistreanu. Recunosc, au fost cazuri cand am picat examene si a fost nevoie sa le dau din nou. Imi amintesc un alt eveniment mai aparte, tot din perioada studentiei. In 25 Decembrie, 1995 pe scena Teatrului National din Bucuresti, cu ocazia spectacolului de Craciun, a avut loc prezentarea de moda a clasei “Textile”, a Academiei de Arte Plastice, Bucuresti. Impreuna cu modelele Doinei Levinta, am debutat ca model, printr-un concurs de imprejurari pus la cale de un bun prieten . Eram in anul 3 de facultate. A doua, zi am defilat la Casa Americii Latine, Bucuresti, iar peste cativa ani, am recidivat la insistentele unor prieteni, cu o prezentare la Hotel Gorj, din Tg-Jiu. Alt episod pe care mi-l amintesc cu placere se intampla intr-o vara (nu mai retin anul) cand am ucenicit pe langa un sculptor in lemn. Vreo doua-trei luni, mergeam aproape zilnic la el, la atelier si ciopleam lemnul. O experienta pe care as vrea s-o repet, candva. Amintesc doar in treacat ca am fost invatat sa imprim matasea si sa modelez lutul.
– Va rog sa enumerati cateva din abilitatile pe care trebuie sa le detina un bun avocat?
-Din perspectiva clientului e mai simplu, un bun avocat nu pierde procesul in care e angrenat. Din perspectiva profesionistului, un bun avocat e acela care cunoaste dosarul in care apara, legea/legile care sunt incidente cazului si are puterea de a intelege si a se face inteles (comunicarea). De asemenea, as aminti abilitatea de convingere in relatia cu judecatorul si eventual procurorul, insa aici intervin abilitatile personale ale celor din urma. Citeam recent intr-un ziar romanesc, o statistica a judecatorilor condamnati pentru infractiuni de coruptie, in Romania. Daca nu ma insel, era vorba de vreo 11 persoane, in ultimii 7-8 ani. Cand elemente de coruptie intervin in procesul infapturii actului de justitie, cu greu se mai poate vorbi despre un bun profesionist, fie el avocat, procuror ori judecator.
– Cum caracterizati sistemul juridic american?
– Nu sunt foarte familiar cu sistemul juridic american. Stiu ca e inspirat din dreptul englez, precedentul judiciar e folosit ca lege, spre deosebire de legislatia romaneasca. Stiu ca exista curtile cu jurati, care au functionate candva, si in Romania- daca nu ma insel intre cele doua razboaie mondiale. Am avut contact prin prisma job-ului din MA, cu procedura civila a statelor MA si Rhode Island. Pe alocuri sunt similitudini cu sistemul romanesc, dar desigur sunt si diferente. Cred sistemul juridic american este mai stabil decat cel romanesc. Din cate stiu, inca mai exista pedeapsa cu moartea in cateva dintre statele americane, pe cand in Romania a fost inlaturata din codul penal in 1989 sau 1990.
– Care considerati ca sunt punctele forte ale sistemului juridic american? Dar carentele?
– Punctul forte al Sistemului juridic al SUA este “Constitutia”. Punctul slab este paradoxal, tot “Constitutia” sau mai degraba, a fost, s-a intarit din nou, odata cu ratificarea amendamentelor.
– Ce anume credeti ca ar trebui sa invete romanii de la americani in ceea ce priveste sistemul juridic?
– Nu stiu daca romanii ar trebui sa invete ceva de la americani privind sistemul juridic sau americanii de la romani. Mai degraba gandesc ca oamenii in general, ar trebui sa invete sa respecte regulile.
– Va rog sa ne spuneti cateva cuvinte despre Massachusetts.
– Massachusetts e unul din cele sase state care impreuna, formeaza regiunea “New England”. In ciuda climei care e foarte schimbatoare. mie imi lipseste Bostonul, oceanul. MA nu e un loc bun pentru cei care sufera de reumatism.
– Ce v-a determinat sa va mutati in Arizona si cum v-ati acomodat aici?
– Eu si sotia mea ne-am hotarit sa cautam un loc cu mai mult soare si mai multa caldura, pentru a uita de durerile de oase. Ea a ales Arizona. Eu am condus cinci zile. In 15 Iunie 2007, am ajuns aici. Cred ca ne-am acomodat destul de usor. In doua saptamani de la mutare, am deschis prima expozitie de pictura, urmata in decursul anului de inca 3-4. A trecut mai mult de un an, in care s-au intamplat atatea si suntem inca, aici. Cu siguranta vom mai fi multa vreme, de acum inainte.
– Care sunt diferentele pe care le-ati remarcat intre statul Massachusetts si Arizona?
– Ca si diferente majore intre MA si AZ, as aminti clima: foarte schimbatoare in MA – cu ierni reci, multa zapada, viscol, cu umiditate greu de suportat in timpul verii, desi cu toate acestea, mi-a placut sa traiesc acolo. Downtown Boston este diferit de Phoenix, indiferent de anotimp este foarte populat, oamenii se plimba pe strazi, arhitectura e altfel, de fapt se spune ca Bostonul e cel mai european oras american. Cred ca e adevarat. Oceanul era la 20-30 minute de casa. Aici, ca sa vad oceanul, ar trebui sa conduc 4-5 ore. De cand am plecat din MA am vazut oceanul o singura data, intr-o vizita la San Pedro, California.
– In final, va rog sa transmiteti un mesaj cititorilor nostri.
– Vreau doar sa multumesc pentru interesul acordat si nu uitati, daca aveti nevoie de un avocat bun…nu contati pe mine.
Octavian D. Curpas
Publicat in Phoenix Magazine – Septembrie, 2008

SCRISORI DE DEPARTE (POEME)

 by Carmen BARBU

.

NIMICURI

.

Te-am iubit acum o vara

Aveam fluturi în stomac

Sufletu-mi era „pe-afara”

Stiai bine ca te plac.

.

O iubire pe furate…

N-o doream, dar a venit

De ce tu, plecat departe

Tocmai tu, nu m-ai iubit?

.

Chip romantic, aventura

Alte lumi duceai cu tine,

Eu voiam iubire pura

Tu zâmbeai, trecând de mine

.

Asteptam cu dor cuvinte

Orice lucru ai fi spus

Cine râde, cine minte

Nu credeai ca m-ai sedus.

.

Si-n trecuta lunga vara,

Eu traiam cu tine-n gând

Asteptam sa te vad iara

Batalii duceam pe rând

.

Cu himere de iubire,

Inventam povesti de amor

Tot cu tine, tot cu tine…

Un iubit ratacitor.

.

Timpul trece, tot te plac

O iubire de o vara…

Si am fluturi în stomac??

.

COJI DE PORTOCALE

.

Sunt înca femeia cu mâini delicate,

Care-ti cojea adesea portocale dulci

În vase vechi de dragoste patate,

Iubeam arome tari si ne hraneau… naluci.

.

Când ai plecat de-aici, pe drum de primavara,

Ti-am dat o portocala, cu tine sa o iei,

De-ti va fi greu sau sete în arsita de vara

Sa bei o picatura stoarsa din trupul ei.

.

Eu sunt înca aici, si de pamânt ma rup,

Caci de-atâta vreme, te uit, amar suspin…

Naucitor ma doare, ca boala e în trup,

Manânc o portocala si de dureri m-alin!

.

Dar ce-i un fruct zemos alaturea de tine?

Nici nu-mi aduc aminte prea bine cum a fost,

Iubirea ta o uit, se stinge-ncet în mine

Mocnit, dar cu durere, si vise fara rost!

.

Trecut-au anii-n zbor, o lume ne desparte…

Doar amintiri ramas-au pe farfuria goala,

Si gândurile sumbre – vechi dorinti desarte

Si cojile uscate din trup… de portocala.

.

.

PLATONIE PE FORUMUL UNUI CENACLU VIRTUAL

(Improvizând o parodie cu poetul G.R.)

.

Ea: Tulburatoare îmbratisare, tulburator sarut,

Înfiorata le-am primit fara sa stiu ca-s de-mprumut
Mi le-ai lasat în suflet doar un pic,
Eterna clipa pentru mine, pentru tine nimic!

El: Nu-s de-mprumut iubita mea stapâna,
Dar eu te vad cam rar pe net… o zi pe saptamâna,
Si am uitat sa merg, pe calea cea batuta
Doar stii zicala cu… ochii care nu se vad se uita!

Ea: De calea ce-ai uitat, pot sa-ti aduc aminte,
Dar ce rost are, când tu nu esti cuminte!
De acuma, alteia-i, oferi al tau dulceag amor
Aceeasi serenada veche si-acelasi trist decor!

El: În trupul tau, vazut-am mai multe universuri
Ce nu le pot descrie, nici dac’-as vrea, în viersuri
Când ma gândesc la tine, din unghiul meu obtuz
Ma pierd în labirintu-ti si-apoi devin confuz!

Ea: De ma iubeai era de ajuns un singur univers,

Oriunde-n departari cu tine as fi mers,
Te mai gândesti la mine? Cât vrei sa mai astept?

Ca unghiul cel obtuz sa redevina drept!

El: O, cât esti tu de buna, vrând sa-mi mai dai o sansa
De-atâta bucurie, ma pierd si cad în transa.
Ma vad batând pamântul, ca sa ma-ntorc la tine
Dar ma trezesc si cuget ca ceea ce fac nu-i bine!

Ea: De vrei sa te întorci, eu dorul nu-mi amân
Macar pentru o zi, cu tine sa ramân!

Sa retraim trecutul si tot ce am fi vrut

Astept înfiorata, sarutul de-mprumut!

.

NOSTALGIE
(Improvizând o parodie cu poetul G.R.)


GR: Reverie printre glastre
Admirând florile-albastre
Ca un pui de bogdaproste
Care cânta a dragoste…
Gângurit de gugustiuc
Ma-ndeamna sa ma duc…
Sa ma duc ori unde, aiurea,
Sa ma iubesc cu padurea.
Sa vad o turma de oi
Pascând iarba în zavoi
Si un munte cu tichie
De zapada argintie
Sa ascult frunza cum creste
Si o vorba-n româneste…

CB: Pe la porti sa vad matusi
Prunci frumosi scâncind la usi
Veselie cu cirese la ureche
Zambetul fara pereche
Scoate pâinea din cuptor
Cânta jale, cânta dor
Dragoste pe fân uscat
Vara dulce, pere coapte
Luna plina, stele-n soapte
Cuget liber, trup usor
Câmpuri multe, drumuri line
Calator… eu vin spre tine!

Carmen BARBU

Bucuresti

martie, 2012

Zapada de peste drum

Boris Marian

 

 Zapada de peste drum nu s-a topit,

Moartea lui Labis, ar fi avut 77 de ani,

Hoelderlin a stat în turn o viata, nebun,

 Primesc o scrisoare din adolescenta mea

 Sfâsiata,

 Picuri de sânge pe hârtia virgina,

 E ceasul trei spre dimineata,

  liniste funebra învaluie orasul,

 Dormi, orasul meu etern,

 Am sa ma culc si eu, cine se va trezi

 si unde?