Actorul pentru Iisus ne fusese ”trimis”.

Menirea filmului a fost de a dărui acestei lumi zbuciumate a zilelor noastre un strop de credință. Cine nu poate primi Învierea în sufletul său, nu poate accepta nici creștinismul

de  LUCIANA POP

Cea mai apreciată dintre adaptările biblice, „Iisus din Nazareth”, drama regizată de italianul Franco Zeffirelli, a împlinit 40 de ani. Patru decenii în care un film de referință a schimbat și a marcat destine, apropiindu-i pe mulți de Dumnezeu și de Sfanta Evanghelie.  Este ceea ce și-a dorit încă de la început cineastul italian care, în cartea „Il mio Gesu”, ( „Iisus. Povestea unei capodopere”) apărută în același an cu prima difuzare a filmului, 1977, descrie odiseea realizării unei producții impresionante.

Fă-ţi griji pentru conştiinţa ta, nu pentru reputaţia ta. Conştiinţa este ceea ce eşti tu, reputaţia este ceea ce gândesc ceilalţi despre tine. Iar ceea ce gândesc ceilalţi  despre tine, este problema lor.

Inspirația de a scrie acest comentariu mi-a venit acum câteva zile, în timp ce citeam o carte extraordinară, cu un subiect fascinant: God in the Rainforest: A Tale of Martyrdom and Redemption in Amazonian Ecuador („Dumnezeu în pădure: O poveste despre martiraj și iertare în Amazonia Ecuadoriană”). Destul de lungă și detaliată în evenimente, cartea a fost publicată anul acesta de Oxford University Press și mi-a luat câteva săptămâni să o citesc. Vă ofer o recenzie:

https://www.kouya.net/?p=9698

Evenimentele descrise în carte încep în anii 1950 și se încheie în primul deceniu al noului mileniu.

by Wilhelm Busch (1897-1966)

În urmă cu mai mulţi ani a trăit în Norvegia un profesor renumit, pe nume Hallesby.

Am mai apucat să-l cunosc. Un om minunat. Un adevărat norvegian, distins şi grav. Şi el a ţinut timp de o săptămână meditaţii biblice la radio. Pot să mi-l imaginez aievea cum stă în faţa microfonului când spune:

„Se poate prea bine ca în seara aceasta să vă culcaţi liniştit în patul dumneavoastră şi să vă treziţi mâine dimineaţă în iad. Aş vrea să vă avertizez!”

Aceste cuvinte au iscat o mare furtună, căci şi norvegienii se încadrează la rubrica „oameni moderni” – şi aceştia joacă un rol fantastic în ziua de azi.

În ultimele luni ale anului 2018 am citit una dintre cele mai importante cărți peste care am dat în ultimii ani privind conflictul dintre secularism și creștinism: Pagans and Christians in the City („Păgâni și creștini în cetate”), scrisă de Steven D. Smith, un autor creștin.

Cartea examinează, în cele aproximativ 400 de pagini ale ei, apariția creștinismului acum 2000 de ani într-o lume ostilă și păgână, ascensiunea creștinismului în detrimentul lumii păgâne, marginalizarea până la anihilarea completă a păgânismului în Europa și formarea și dezvoltarea civilizației creștine în Europa, iar apoi în Lumea Nouă, adică în America de Nord și America de Sud.

Președintele României, Klaus Werner Iohannis, a declarat marți la dezbaterea organizată de One World România că românii au dat o lecție imensă acestor infatuați care au promovat ura și, așa cum se spune popular, i-au tratat cu flit. ,,Românii au fost mult deasupra acelei părți a clasei politice care a promovat agresiv și cu un mesaj intolerant acel referendum”, a declarat Iohannis, citat de Știri pe surse.

În urma acestei declarații, domnul președinte a rămas corigent la câteva materii:

de Monalise Hihn 

Gândul evadării din România socialistă i-a încolţit încă din 1979, când a însoţit cuplul Ceauşescu într-o vizită în Valea Jiului.

Constantin Dumitru, un român stabilit în Australia, a scris și o carte despre fuga sa din ţara natală. „Frontieristul” a apărut la o editură din ţară şi prezintă istoria evadării din lagărul comunist a unui fost angajat al TVR.

În 1986, Constantin Dumitru, angajat la TVR, şi soţia sa, Anca, dactilografă la IATC, au reuşit să fugă din România, trecând Dunărea înot. Gândul evadării din România socialistă i-a încolţit lui Constantin Dumitru încă din 1979, când a însoţit cuplul Ceauşescu într-o vizită în Valea Jiului.

Viața ta poate fi dată peste cap în 60 de secunde. Sunt oameni care pierd tot ce au iubit în 60 de secunde. Noi vedem asta zilnic. E o realitate pentru care nu sunt pregătiți nici pacienții, nici medicii. Cu toate astea, luptăm zi de zi să salvăm vieți. Încercăm să uităm tragediile. Uneori ne iese, alteori nu. Mă numesc Anelore Maria Gruneanțu, sunt medic primar Anestezie și Terapie Intensivă la Spitalul Județean de Urgență din Timișoara și am să vă povestesc câte ceva despre munca mea”. (Interviu de Mircea Gherase)

Mulțumim Press One! Și la mai multe reportaje de acest fel!

Există și lucruri bune în țara asta! Există și oameni buni!