Category: Theology

Despre dimensiunea asceticii si misticii in opera Parintelui Dumitru Staniloae

On By nelursIn TheologyLeave a comment

Teologia contemporana romaneasca si chiar cea ortodoxa, in general, a fost in mod simtitor imbogatita in ultimul timp prin activitatea de exceptie desfasurata de Parintele Dumitru Staniloae, recunoscut ca fiind cel mai mare profesor al Ortodoxiei secolului nostru. Fin observator al subtilitatilor patristicii rasaritene si apusene, cunoscator profund al gandirii protestante si catolice din perioada medievala si din cea a ultimelor secole, om al condeiului, surprinzator al farmecului dar si al capcanelor prezente in lucrarile de cultura ori filosofie ale epocii sale sau anterioare acesteia, Parintele Staniloae este persoana cu care i-a binecuvantat Dumnezeu pe romani si Ortodoxia. Ca dogmatist, luptator in campul atat de spinos si alunecos al formularilor invataturilor de credinta, doritor sa descopere sensuri ascunse din mari lucrari duhovnicesti si sa faca mai limpede, prin concizie si sistematizare, cunoasterea greutatilor urcusului spiritual, dar si maretia intalnirii ultime cu Dumnezeu, nu era posibil ca din preocuparile sale sa lipseasca studiul asceticii si misticii, adica cercetarea drumului pe care trebuie sa-l urmeze omul pana la unirea cu Hristos si vederea luminii dumnezeiesti.
Orice fapt mistic fascineaza si incanta prin alura ezoterica, tainica, de necunoscut, pe care notiunea si-o impropriaza datorita unei alaturari pur terminologice. Dar, dincolo de incantare si fascinatie, se simte fundamentul duhovnicesc al unei trairi care trimite la nebanuite izvoare de autenticitate, la descoperirea resurselor personale, la urcus si nevointa, lupta, autodepasire si incununare cu daruri supranaturale. Indumnezeirea omului! Iata cununa, iata izbanda, iata valoarea datorata mai intai lui Iisus Hristos iar apoi asceticii si misticii, via media intre teologia dogmatica si cea morala, care imprumuta si din una si din cealalta spre a impreuna si oferi, intr-o lumina noua, asumarea indumnezeirii omului, castigata de Mantuitorul nostru Iisus Hristos prin cruce si inviere. Urcusurile sunt grele, dar cu atat mai mult cel duhovnicesc, taram unde lupta nu se da «impotriva trupului si a sangelui, ci impotriva incepatoriilor, impotriva stapaniilor, impotriva stapanitorilor intunericului acestui veac, impotriva duhurilor rautatii care sunt in vazduhuri» (Efes. 6, 12). De aici si varietatea metodelor si modalitatilor de imbogatire spirituala spre bine, de crestere cu Hristos si in Hristos, in vederea unirii reale cu Dumnezeu.
Procesul de mantuire presupune recunoasterea realitatii pacatului stramosesc savarsit de protoparintii Adam si Eva si a starii pacatoase in care a ajuns firea omeneasca prin repetarea greselii fata de Dumnezeu si de semeni. Intruparea Fiului, petrecuta din iubirea divina pentru om si pentru intreaga creatie, aduce restaurarea si ridicarea firii noastre pana la acel nivel de indumnezeire peste care, daca ar trece, ar inceta sa mai fie fire umana. Iar in dorinta aprinsa dupa indumnezeire se simte dorul profund de depasire si inscriere a persoanei pe frontul luptei spirituale care poate duce la asemanare cu Dumnezeu, prin experienta, cunoastere si progres.
Pentru Parintele Staniloae, ascetica si mistica sau antropologia desavarsirii crestine semnifica un urcus si un pisc, echivalente experierii supremei apropieri a divinitatii de persoana umana cu ajutorul fortelor naturale ale acesteia, sprijinite de puterea divina ce se afla, de la Botez, in fiecare suflet. Operele Sfintilor Parinti sunt indispensabile induhovnicirii si indumnezeirii noastre, prin urmare, nefolosirea lor in examinarea regulilor care duc pe om de la prima treapta a urcusului spre desavarsire pana la contemplatie este de neinchipuit. Caci ei ne arata ca acesta este piscul la care se ajunge prin efort sustinut: contemplarea si unirea cu Dumnezeu. Avem, asadar, un indelungat efort de purificare (asceza) si incununarea acestuia prin atingerea asemanarii cu Dumnezeu (mistica): «Daca mistica indica punctul culminant al vietii religioase, asceza cuprinde urcusul care duce spre acest pisc»1. Desi este aproape unanim recunoscut ca delimitarea dintre ascetica si mistica este data de natura specifica a fiecareia (in asceza lupta impotriva pacatului si rodirea de fapte bune pana la atingerea virtutilor, in faptul mistic vederea luminii dumnezeiesti), nu se poate impune o limita precisa, ca granita care sa nu poata fi depasita de puterile spirituale castigate in primele etape ale urcusului ori de energiile divine care ne asteapta la capatul lui. Pentru ca, pe de o parte, lumina care se impartaseste in starea de contemplatie insoteste persoana si pe parcursul etapelor ce trebuiesc parcurse prin asceza, iar pe de alta parte, la vederea luminii omul este ajutat de binele progresiv pe care l-a castigat prin urcarea succesiva a treptelor spirituale care se impun a fi depasite. Dar, atat in asceza, cat si in mistica, umanitatea este binecuvantata cu un har special al lui Dumnezeu oferit ca ajutor si sprijin pentru atingerea desavarsirii fara ca fiinta umana sa fie coplesita in asa masura de aceste daruri incat sa nu mai pastreze constiinta de sine ca puterile sale sunt limitate si ca nu prin sine, ci prin Dumnezeu gusta din bunatatile de la masa Imparatiei.
Posibilitatea indumnezeirii se ofera in primul rand printr-un dar: acela al iubirii lui Dumnezeu si al intruparii si jertfei lui Iisus Hristos ca Fiu al Tatalui, pentru om. Dumnezeiasca dragoste imbraca toata creatia. Fiecare existenta, asa-zisa de sine, se sustine de fapt prin supraexistenta lui Dumnezeu, Care pe toate le imbraca in iubire. De-abia dupa ce ne-a iubit El pe noi am incercat si noi experierea iubirii personale pentru El, ca raspuns la dragostea Lui. Doar ca raspunsul nostru, oricat de bine intentionat ar fi si oricata vointa ar contine, nu poate fi decat iubire din iubirea pe care am primit-o ca dar de la Creatorul si Proniatorul nostru. Dragostea noastra este de fapt dragostea Tatalui, insa El o primeste ca si cum ar fi intru totul straduinta umana in vederea impropierii jertfei pe care Hristos a primit-o, in acelasi motiv al dragostei, pentru mantuirea neamului omenesc. Rastignirea, ca jertfa, cere sa fie asumata de catre fiecare persoana prin jertfelnicie proprie si smerenie, care reprezinta trepte ale urcusului spiritual. Parintele Dumitru Staniloae arata ca: «Jertfa lui Hristos pentru noi s-a dus pentru a ne atrage in starea de jertfa adevarata, pentru a ne ridica din viata de egoism. De aceea ea trebuie sa-si faca efectul pana la capat, trebuie sa-si vada implinita urmarea dupa care se cere»2. Si cum poate fi urmata jertfa, daca nu prin alte jertfe, in scopul atingerii asemanarii cu divinitatea si ridicarii eului personal pana la trairea vietii in Iisus Hristos?
In al doilea rand, ascetica si mistica propun cea mai stransa relatie interpersonala. Ca chip al Chipului Fiului lui Dumnezeu, omul a fost creat persoana, pentru ca sa se poata raporta in mod viu, dinamic, la Persoana suprema. Relationarea sa nu este moarta, pustie, lipsita de vivacitate, ca si cum ar incerca punerea in circulatie a unei pluralitati de valori spirituale intre sine si o natura statica. Dimpotriva, partenerul de dialog este Persoana absoluta, necreata, Care-l imbraca in cele proprii Ei, fara sa poata lepada fiinta creata. Relatia este posibila numai daca persoanele au o intalnire a lor in ceva propriu fiecareia, in caracteristica sau ideal. Aspiratia sufletului omenesc dupa lumina, cunoastere, transcendent, dovedeste dorirea de cele spirituale si neputinta subjugarii totale de catre materialitatea creatiei. Aceasta aspiratie, insa, ajunge sa fie implinita prin intrarea in comuniune cu Dumnezeu numai intrucat Dumnezeu-personal se deschide spre om, in revelatie, de unde omul ajunge sa-l cunoasca. Deschiderii umane, generate de iubire si jertfa, Dumnezeu ii raspunde prin deschiderea Sa catre om, de unde izvoraste cunoasterea, intai ca atentie si curiozitate, apoi «fata catre fata»: «Daca persoanele umane sunt manate launtric spre deschiderea prin lumina, inseamna ca ele au, ca fundament care le-a creat si le sustine cu aceasta tendinta, comuniunea treimica de Persoane, ca vesnica si suprema deschidere reciproca, in lumina iubirii»3. Fiindca este persoana, omul nu-si duce singur greutatea crucii, a luptei impotriva pacatului si a suferintelor pentru savarsirea lui, ci simte continuu prezenta personala a Domnului Iisus Hristos, Care-i este ajutor si model, sprijin si tinta. Viata Mantuitorului Hristos, ca Om, ofera in permanenta modele de traire si izvoare de cunoastere coborate din preaplinul personal al Sfintei Treimi. Inlaturarea de catre om a pacatului si atintirea privirii spre Dumnezeu intalnesc bratele intinse ale Tatalui care-Si asteapta fiul risipitor. Si-l intampina pentru ca stie ca este al Sau si este persoana.
Celor doua motivatii anterior expuse in scopul dovedirii posibilitatii de indumnezeire a firii omenesti li se adauga, dupa Parintele Staniloae, o a treia: ajutorul efectiv pe care-l primeste omul in incercarea de a-si stapani pornirile pacatoase, de a se intrece pe sine in savarsirea binelui si a se face placut lui Dumnezeu. Toate cele intreprinse de Dumnezeu de la creatie pana la Cincizecime, iar in sens mai larg, pana in ultima clipa a existentei noastre: aducerea intru fiinta, revelatia, providenta, intruparea Fiului, moartea, invierea, inaltarea la cer, pogorarea Sfantului Duh, sunt evenimente majore care intra in planul de mantuire a lumii. Inca de la Botez, Iisus Hristos locuieste in camara ascunsa a sufletului nostru, asteptand prima intentie hotarata si cel dintai pas spre El, care se face, adeseori, tot la imboldul Sau, de Care ne impartasim si prin celelalte Sfinte Taine, iar in modul cel mai apropiat si personal, in Sfanta Euharistie, vine sa intregeasca sprijinul spiritual si acesta nu doar in sensul mortii fata de pacat si daramarii omului vechi din noi, ci si ca lucrare pozitiva de castigare a virtutilor. Chiar acordul nostru de a accepta sa lucram impreuna cu Domnul Hristos Cel din noi, la devenirea cea noua, nu ne apartine, ci este tot un har al Lui. Cu toate acestea, Dumnezeu nu poate lucra impotriva vointei, nu poate constrange ori sili, respectand libertatea acordata prin creatie, iar prezenta Sa in adancurile fiintei nu contravine liberului arbitru si nici nu-l contrazice. In momentele de fericire, in cele de suferinta si necaz, de la nastere la mormant, prezenta divina este un «alter ego», completand si intregind eforturile spre mantuire, caci «nu e vorba numai de moartea omului vechi, al pacatului, ci de moartea noastra ca subiect general, pentru ca sa vietuiasca Hristos in noi ca subiect (Gal. 2, 20). Dar eu insumi sunt in Iisus Hristos. El S-a facut subiectul dinlauntru al subiectului meu, fara sa inceteze de a fi in El, ca subiect, dar vazandu-ma implinit in El si plin de bucurie pentru aceasta implinire4. Asadar, sinele propriu se substituie prezentei reale si iubitoare a lui Iisus Hristos Care traieste in propria-mi persoana, iar faptele pe care le savarsesc reprezinta efectiv o simbioza de buna intentionalitate si implinire. Daca cea dintai imi apartine, ca rezultanta a inclinarii vointei spre savarsirea binelui, desavarsirea faptei, incununarea intentiei, sunt ale lui Hristos. Locuirea Lui intru mine si incununarea intentiei sunt ale Domnului Iisus Hristos. Locuirea Lui intru mine si incercarea mea de a fi asemenea Lui – ceea ce ma situeaza intru El – reprezinta relatia cea mai apropiata dintre Dumnezeu si omul care se straduieste sa atinga unirea deplina cu persoana divina. Trebuie sa remarcam insa si faptul ca Iisus Hristos nu ne este doar sprijin si ajutor, fiind alaturi de noi in urcusul spiritual. El este si tinta, scop, infrangerea patimilor si castigarea virtutilor implinindu-se cu privirea indreptata spre Cel ce ne asteapta, astfel incat nu rareori avem impresia ca faptele bune sunt opere care ne apartin in intregime. Realitatea este ca Dumnezeu ne calauzeste pasii, caci fara El nu putem face nimic.
Urmand celor mai multi Sfinti Parinti si in special lui Evagrie si Sfantului Maxim Marturisitorul, Parintele Dumitru Staniloae imparte teologia ascetica si mistica sau cercetarea asupra vietii spirituale in trei etape: faza activa, a contemplatiei naturale si a contemplatiei mistice a lui Dumnezeu; astfel cele trei se mai pot numi: a purificarii, a iluminarii si a vederii lui Dumnezeu. Prima apartine in mod categoric ascezei, iar ultima misticii. Treapta iluminarii, in functie de prisma prin care este privita, poate sa apartina si asceticii si misticii, desi foarte adesea este aratata ca facand parte din urcusul propriu-zis, adica din ascetica. Motivul este ca ea pleaca de la contemplarea creatiei si, cu ajutorul apofatismului, il duce pe om pana la unirea tainica, fiind umplerea de harul divin prin apropiere neincetata, dar niciodata deplina, de lumina dumnezeiasca.
Purificarea, prima treapta a vietii spirituale, este una de lupta sustinuta si necontenita a sufletului care tanjeste dupa implinirea perfectiunii oferite de posibilitatea impartasirii de imbucuratoarele daruri izvorate din fiinta lui Dumnezeu. «Razboiul nevazut» se duce impotriva pacatului si patimii, realitati care marcheaza «cel mai coborat nivel la care poate cadea fiinta omeneasca»5. Substanta lor trebuie cautata intr-o anumita sete a firii dupa infinit, ca dupa elementul care sa-i confere implinirea, doar ca aceasta sete, nu se mai gaseste indreptata spre autenticul infinit, omul putand el insusi sa devina un centru (fals) al infinitatii. Asezarea sa intr-o lumina care nu curge din divinitate si care poseda o stralucire inselatoare este amagirea strecurata de catre diavol in sufletul omului, reusindu-se astfel starnirea esentei pacatului – egocentrismul. In loc sa tinda si sa se subordoneze unui punct central situat in afara de sine si pe care sa-l recunoasca drept realitate ultima, omul le aduna pe toate la sine, crezandu-se stapanul lor si unicul posesor. Amara inselatorie! Din fals chivernisitor, devine adevarat slujitor si supus celor pe care a incercat sa si le subjuge, ajungand sa fie purtat acolo unde nu-i este voia. Cand isi va da seama de realitatea in care se gaseste, va fi tarziu, iar aceasta revenire intru sine ii va aduce un dezgust total, pe care, aproape intotdeauna, uitand de Dumnezeu (adevaratul Centru), va incerca sa-l «indulceasca» prin uitare si prin reinceperea activitatii inselatoare de a deveni el centrul de gravitatie. «Prin patimi, sensul omului comunica lumina sensurilor. Toate se intuneca. Nu este vorba de un intuneric in care nu se mai vede nimic, ci de un intuneric care nu mai deschide vederea spre sensul adevarat al existentei, de o cale care nu arata decat spre o infundatura care este data drept sens. (…) Omul se resemneaza cu moartea totala, cu scurtele placeri, urmate de dezgust. Este un intuneric care este vazut ca lumina. Este o falsa lumina»6. Egoismul, odata manifestat, aduce cu sine mandria, mama a tuturor pacatelor si patimilor. Cauza ultima a raului nu este insa nici mandria. Mistica rasariteana dovedeste ca uitarea de Dumnezeu este pilonul pe care se cladeste intregul edificiu al fiintei pacatului.
Cat priveste evolutia care se produce prin transformarea afectelor nepacatoase (bune, in sine, atat timp cat raman in functiunea lor biologica) in pacate si apoi, prin repetare, in patimi, ni se arata ca procesul este de o subtilitate inimaginabila si ca primul pas al acestuia este momeala sau atacul. Acesta marcheaza aruncarea, prin contributia diavolului, a unui gand care ne propune posibilitatea savarsirii faptei pacatoase. Ca provenienta, propunerea este a diavolului, care prezinta diluat, ca prin ceata, o situatie anume, dar poate veni si din adancimile spirituale ale omului, indeosebi cand este vorba de repetarea pacatului. Momentul culminant, nu al atacului propriu-zis (ca propunere), ci al procesului complex care urmeaza sa se desfasoare, este cel in care constiinta ia aminte la tentativa de atac. Etapa are importanta decisiva prin aceea ca, desavarsita inchidere a simturilor in fata momelii aruncate si respingerea, cu ajutorul ratiunii, a propunerii facute, inseamna stoparea evolutiei si neprimirea treptelor urmatoare, adica a insotirii, consimtirii si a faptei propriu-zise. Daca atacul gaseste ecou in vointa, vor aparea, dintr-o falsa ratiune, argumente sustinatoare ale subiectului atacului, care, integral ori macar in parte, vor trada ratiunea autentica, justificandu-si cat mai bine pozitia. Inceputul adeziunii este echivalentul clipei de ezitare in care se poate afla ratiunea si, alaturi de ea, vointa, amandoua lasand poftei destul timp pentru a se starni in asa masura incat o respingere sa fie, daca nu imposibila, cel putin greu de realizat. Si, pentru ca este vorba in special de vointa si ratiune, cele de care depinde in mod cu totul deosebit primirea sau respingerea atacului, operele patristice arata ca prima treapta a ruperii de pacat si de starea pe care acesta o creeaza este credinta, singura in stare sa impuna o atitudine ferma.
Se vorbeste deci de o lupta care se duce pe plan spiritual, dar in care – trebuie remarcat – creaturalul are un aport deloc lipsit de importanta. Prin structura dihotomica, omul, si el creatura, este asezat intre fiinta pur spirituala si starea pur materiala, amandoua reprezentand tendinte ce nu pot fi ignorate. Este foarte adevarat ca fortele lor sunt inegale, dar la fel de adevarat este ca si pacatul a introdus in lume situatia anormala de cautare infrigurata a celor materiale, a palpabilului, a imediatului daruitor de placeri, nu de bucurii: «Daca n-ar fi un Dumnezeu transcendent lumii, la varful existentei si o materie la treapta cea mai de jos a ei si daca n-ar fi omul, care este in legatura si cu Dumnezeu si care cuprinde si materia lumii prin trup, existenta ar fi monotona, extrem de saraca. Prin om se poate spiritualiza si indumnezei materia, organizata in trup si in ordinea uriasa a cosmosului, dar omul poate fi si ispitit mai usor, dobandind iluzia, prin placeri inferioare, ca ele sunt singurele placeri posibile»7. Starea de dependenta a omului, prin suflet – de ratiunea transcendenta, iar prin trup – de materie, il impune ca factor de echilibru intre cele doua stari, avand menirea de a spiritualiza cele materiale si de a le ridica, cu sine, in Dumnezeu. Rolul sau si responsabilitatea sunt pe masura idealului pentru care a fost creat, din care vine si in care se intoarce.
Intruparea Fiului aduce cu sine revenirea omului in starea primordiala, de frumusete spirituala negraita, dar si depasirea acestei stari, caci firea umana a fost ridicata in Sfanta Treime odata cu inaltarea Mantuitorului. Realizarea este insa obiectiva, impropierea ei necesitand personala inaltare catre cele mai presus de fire. Intram, asadar, in esenta celei dintai trepte spre indumnezeire, a purificarii, la sfarsitul careia virtutea trebuie sa ia locul pacatului, spre a face posibila depasirea situatiei de influenta a materialului asupra spiritualului si de propulsare a sufletului catre celelalte doua trepte, iluminarea si unirea mistica.
Fara a evita prezentarea amanuntita a vreunei metode practice care sa duca la purificare, asemenea modele putand fi intalnite la tot pasul in teologia patristica, Parintele Staniloae expune mai ales reflexii despre regulile ascetice si despre trairea lor, urmarind in special «Scara» Sfantului Ioan Scararul, «Metoda» lui Calixt si Ignatie Xantopol, «Razboiul nevazut» al lui Nicodim Aghitoriul. Reflexiile sunt presarate insa de remarci insemnate ale altor Sfinti Parinti, la loc de frunte situandu-se, intr-o posibila ierarhizare: Sfantul Maxim Marturisitorul, Sfantul Marcu Ascetul, Diadoh al Foticeii, Antonie cel Mare, Nil Ascetul etc. Chiar de la Sfantul Maxim este imprumutata «schema cea mai simpla si cea mai corespunzatoare vietii duhovnicesti (…), care considera ca urcusul spiritual are urmatoarele sapte trepte: credinta, frica de Dumnezeu, infranarea, rabdarea si indelunga ingaduinta, nadejdea, nepatimirea, iubirea»8.
Dintru inceput se arata ca singure fortele umane sunt insuficiente pentru a initia lupta de purificare, subliniindu-se rolul harului pe care-l primeste omul in Taina Botezului si neputinta celui care nu se impartaseste din aceasta prima Taina de a progresa pana la lucrarea nepacatoasa a virtutilor. Prin mijlocirea limbajului antinomic, suntem insa obligati sa afirmam ca harul nu este totul, ca singur nu poate realiza nimic, mai mult, ca daca lui nu i se adauga contributia volitiva, practica (si nu cea de intentionalitate) a omului, prezenta lui in suflet ramane aproape nesimtita, inactiva. La inceput, impresia oricarei persoane care vrea sa lucreze binele este ca niciun ajutor din afara nu i se da, ci totul ii apartine, lucrarea de sinergie realizand-o mental de-abia mai tarziu, cand, aflandu-se pe trepte superioare ale vietii spirituale, are revelatia actului initiator, care, nu prin sine, ci prin har s-a facut. In acest mod se accentueaza necesitatea conlucrarii sale prin propria contributie si omul este intarit in ceea ce savarseste, avand senzatia posesiunii unor puteri care-l pot duce spre desavarsire. Atingerea acestei constiinte poate fi insa periculoasa, caci aduce cu sine parelnica siguranta ca totul apartine omului si nimic lui Dumnezeu: «Cel caruia i se pare ca sta neclintit sa ia seama sa nu cada» (I Cor. 10, 12) si «Daca i se pare cuiva ca stie ceva, inca n-a cunoscut cum trebuie sa cunoasca» (I Cor. 8, 2). Iata de ce, in stabilirea etapelor, Sfantul Maxim, dupa credinta, care se dezvolta pe masura ce omul implineste poruncile si dobandeste virtutile, pune frica de Dumnezeu, impreunata cu descoperirea axiologica a vietii spirituale, ceea ce ne face sa simtim si frica de a cadea in automatismul pacatului.
Nu trebuie uitat ca in procesul de purificare nu se poate delimita punctul in care dispare pacatul si locul unde incepe virtutea. Cea din urma creste in functie de statornicia si curajul pe care le dovedim in batalia spirituala impotriva raului, iar pacatul se pierde pe masura ce recunoastem valoarea binelui si-l savarsim. Si aici este prezenta puterea Duhului Sfant. Cel ce pe toate le lucreaza in noi, fara a ne anula libertatea primita la creatie. Dumnezeu este in noi si cu noi cand parcurgem drumul despatimirii, ajutandu-ne sa gasim in poruncile Sale sensul adevarat al existentei, caci «virtutile insesi sunt opera lui Dumnezeu. Ele sunt pe cale cu noi sau calea insasi. In fiecare virtute este o parte din taria Lui spirituala coborata la nivelul trebuintelor noastre. Pe masura ce urcam spre El, ni se face mai simtit. Virtutile sunt intinderile noastre spre Dumnezeu, dar aceste intinderi nu se fac fara coborarile Lui la noi»9. Impreunalucrarea omului cu Dumnezeu se continua, dupa cum vedem, si in urcusul propriu-zis. Chiar in treptele cele mai inalte pe care poate ajunge fiinta umana, ea este sustinuta de harul divin, in mod tacit, aproape nesimtit, dar in mod tainic aceasta prezenta are efecte binefacatoare, determinand aparitia unor rezultate nescontate si imposibile pentru puterile pur omenesti. Harul isi sporeste prezenta lucratoare in fiecare pas inainte spre nepatimire si cu fiecare refuz de a mai savarsi pacatul, astfel ca sufletul isi nutreste fortele, pe de o parte, in existenta reala a lui Dumnezeu in sine care, in timp, devine tot mai simtita, pe de alta parte, din unirea tainica a sa cu Creatorul (a treia treapta a asceticii si misticii), tel care-i ramane mereu in fata ochilor duhovnicesti si care-l indeamna neincetat la desavarsire. Omul, ca fiinta libera, poate sa refuze ajutorul harului, caz in care acesta ramane latent, insa intotdeauna gata sa raspunda afirmativ chemarii, fara sa se poata vorbi de o anumita forta de determinism, ca si cand s-ar putea dispune cum se doreste de puterea imateriala aflata in adancurile spirituale. Desi opera – in mare masura – harului, virtutea nu dovedeste deci libertatea umana, care poate oscila intre a conlucra ori nu cu Dumnezeu, semn al recunoasterii sau al nerecunoasterii Lui ca existenta de Sine, pur spirituala, personala, superioara oricaror creaturi: «Virtutea nu este ceva ce se adauga firii din afara, ci este expresia libertatii recucerite si, ca atare, mijlocul prin care redam firii stralucirea ei naturala, stralucire care fulgera in lumina soarelui dumnezeiesc»10.
Staruinta in lucrarea binelui ne apropie Binele cel mai presus de minte si de fire, facandu-ni-L cunoscut si noi devenind cunoscuti Lui prin descoperirea bucuriilor de care ne putem impartasi, ca si a elementelor proprii prin mijlocirea carora receptam existenta si valoarea acelui bine. Se produce o deschidere inspre Creator, care umple de Sine (cu har si energie necreata, nu cu fiinta) intelegerea, vointa si simtirea creaturii rationale, apta si sa perceapa misterul dumnezeirii si sa tinda catre el. Puterile spirituale, fortificate la maxim si potentate sa-si ofere existenta celui mai nobil scop – al indumnezeirii – vor simti nevoia inlaturarii actului de slujire a celor materiale si trecatoare. Odata cu aceasta este iminenta explozia darurilor Duhului Sfant, care rasplatesc si implica persoana in savarsirea pe mai departe a binelui si in cautarea dreptatii dumnezeiesti. Asa se prezinta virtutea. Si pentru ca ea este, in fapt, moarte pentru pacat si viata pentru Viata, Parintele Profesor Dumitru Staniloae o numeste «stare de inviere»: «Starea de inviere este domnia desavarsita a spiritualitatii asupra trupului. Dar, pe masura ce spiritualitatea noastra sporeste si devine mai evidenta, ne devine mai evidenta si prezenta spirituala a lui Iisus Hristos sau prezenta Lui in noi prin Duhul Sfant. Propriu-zis, lucrurile se dezvolta intr-o reciprocitate. Se inlatura pentru noi, tot mai mult, de pe prezenta lui Hristos, acoperamantul care-L ascunde si noi putem privi cu fata descoperita slava Lui sau spiritualitatea Lui, care se rasfrange in interiorul nostru si in comportarea noastra exterioara»11. Dar Domnul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos nu este si nu se lasa descoperit dintr-o data, ci treptat, pe masura ce, din dragoste pentru El, ajungem la nepatimire si la iubirea suprema, corolar al tuturor virtutilor. Binele, oricat de temeinic ar fi facut, daca nu este invesmantat in camasa iubirii, are valoare nula. Ea da culoare si stralucire intregului proces de purificare, dar reprezinta si fundamentul celei de-a doua etape a procesului de indumnezeire, luminarea si conditia de netagaduit a implinirii mistice.
Treapta iluminarii pleaca de la considerentul prezentei darurilor Sfantului Duh in persoana umana, a intelegerii semnificatiei lor si a fructificarii prin contemplarea fapturilor, ca cele ce pot trimite mai departe spre cuprinderea, in rugaciune, a ratiunilor divine existente in creaturi. Se trece de la cunoasterea voalata, ca in oglinda, la «cunoasterea in duhul», adica la dezlegarea tainelor aflate in adancurile lucrurilor si ale existentelor. Realitati ininteligibile, dar pline de sens, trimit – atunci cand pot fi patrunse – la Realitatea Cea mai plina de sens. Intre noi si Dumnezeu sta lumea care poarta inca – si va purta pana la curgerea ei in eshaton – pecetea creatiei primordiale si a re-creatiei venite prin cruce si inviere. Lumea este simbol al transcendentului divin si asa a fost randuit ca, descoperind-o, sa ne situam pe drumul spre Dumnezeu. In acest mod, mantuirea omului se conjuga cu mantuirea cosmica. Cosmosul intreg indeamna la a se descoperi, dincolo de el si de materialitatea in care il cunoastem, spiritualul. Greutatea cea mai mare este sa ajungem la acea simtire a sensului duhovnicesc pe care il contine ratiunea lucrurilor. Doar discernamantul are forta surprinderii esentiale existentelor, a finalitatii spre care ele trimit, la inceput mai greu, apoi tot mai usor. Prin exercitiu, se ajunge la o fulgeratoare intuitie a prezentei divine creatoare, proniatoare, mantuitoare. Astfel, fiecare lucru este perceput in relatie cu Dumnezeu, ceea ce confera creatiei frumusetea interioara ascunsa si coplesitoare. Paradoxal, materialitatea creatiei nu apasa fiinta umana si nu o leaga de sine, n-o face inerta sau nesimtitoare, ci intelegerea justa naste raportarea ei la Fiinta Absoluta. Interdependenta creatie – Creator nu este insa subiectiva din punctul de vedere al umanului, ca si cand acesta ar nascoci relatia si ar afirma-o acolo unde nu este. Descoperirea lui Dumnezeu in creatie denota caracteristica ontologica a raportului si obiectivitatea lui. Dumnezeu este descoperit pentru ca exista acolo!
Contemplatia naturala, afirmare a prezentei divine in tot ceea ce ne inconjoara, face trecerea la negare. Sesizand inconsistenta de sine si in sine a naturii create si neputinta ei de a-si fi suficienta ori de a multumi pe om in cautarea supranaturalului, realizand, asadar, imperfectiunile fapturii, afirmam suprarealitatea lui Dumnezeu prin respingerea tuturor definitiilor inguste si neincapatoare in care avem impresia ca L-am putea constrange sa incapa. Numai ca nimic, niciodata, nu va reusi sa-L cuprinda in fiinta Sa pe Dumnezeu, nici chiar conceptele sau rezultatele gandirii pure. De aceea, negarea imperfectiunilor este mai potrivita pentru cunoasterea lui Dumnezeu. Apofatismul, calea negatiei, departe de a sustine incognoscibilitatea absoluta (prezenta totusi la Varlaam, oponentul Sfantului Grigorie Palama si, in timpurile mai noi, la Vladimir Lossky), afirma tot mai multa cunostinta, inclusiv a faptului ca fiinta lui Dumnezeu se gaseste deasupra oricarei cunoasteri. Atingerea acestei trepte inseamna apropierea ametitoare de lumina dumnezeiasca. Dar, tinand seama de invataturile Sfantului Grigorie Palama, Parintele Dumitru Staniloae admite o forma superioara de apofatism, care apare in timpul rugaciunii, cand sufletul, negand in mod cu totul absolut lumea, uita de ea si se inalta spre Dumnezeu, ceea ce inca nu este echivalent cu vederea luminii. Necesara de la inceputul vietii duhovnicesti, rugaciunea devine esentiala in acest moment. Cea mai importanta conditie: sa fie neincetata, ca sa nu rupa legatura sufletului cu Stapanul sau. Se produce aceeasi deschidere reciproca si personala, ca in cazul primirii de catre om a harului: «Asa cum Dumnezeu l-a facut pe om capabil sa inteleaga prin minte cuvantul Sau direct sau revelat, tot asa l-a facut capabil sa se faca, prin rugaciune, impreuna subiect al faptelor Sale mai presus de fire: mintea si organele trupului omenesc sunt capabile sa primeasca si sa slujeasca, ca organe de implinire si comunicare, puterile lui Dumnezeu. Mintea omului se inalta si se deschide pentru a prinde intelesurile comunicate de Dumnezeu, organele trupului sau se imprima cu spiritualitatea puterilor dumnezeiesti, superioara legilor naturii. Omul se face incapator si impreunasubiect al lucrarilor lui Dumnezeu si al vietii dumnezeiesti»12. Scurta si cu un continut concis, rugaciunea inimii se impune sa fie castigata cel putin in aceasta etapa, daca nu in cele anterioare. Dorul dupa Dumnezeu da puteri nebanuite sufletului, iar harul sprijina eforturile limitate ale omului in a descoperi frumusetea fara seaman a trairii in Dumnezeu si cu Dumnezeu. Ce reuseste rugaciunea? Revenirea subtila a persoanei in sine insasi, nu cu gand de mandrie (caci smerenia ii aduce cunostinta teocentrismului), ci spre a se gasi si a-si recunoaste starea de nevrednicie si pacatosenie. «S-ar putea spune ca Kenozei revelationale voluntare a lui Dumnezeu trebuie sa-i corespunda din partea noastra un act de smerenie, de acceptare prin credinta a comunicarilor Lui, prin renuntarea la mandria de a-L cunoaste prin noi insine, ca urmare a unei exponibilitati involutare a lui Dumnezeu. Dar noi, prin aceasta smerenie, ne inaltam unde n-am putea ajunge prin puterile noastre»13.
Trecerea din faza iluminarii in cea a desavarsirii se realizeaza in cea mai mare parte datorita intoarcerii ratiunii umane in sine, act prin care omul se recunoaste simpla creatura si simte izvorul harului, prin care cunoaste parga bucuriei spirituale de care poate beneficia. Acesta este rostul smereniei, iar punctul culminant al rugaciunii il determina sa intuiasca, dincolo de neputinta sa, puterea lui Dumnezeu de a-l face nemuritor: «Mintea, intorcandu-se spre sine, trebuie sa uite de toate ca sa se vada pe sine si, in sine sau dincolo de sine, pe Dumnezeu. […]. Prin subiectul nostru avem senzatia ca ne scufundam in oceanul subiectului divin; ordinea obiectelor definite este depasita si prin aceasta ne-am intalnit, prin realitatea indefinita a subiectului nostru, cu realitatea subiectului divin, realitate indefinita si ea, ca si realitatea subiectului nostru, dar intr-un grad infinit de indefinita»14.
Vederea luminii dumnezeiesti nu o pot insa oferi doar rugaciunea curata si smerenia. Ele trebuie sa fie inregistrate de iubire, singura care face posibila unirea in cel mai mare grad a omului cu Dumnezeu. In iubire, doua persoane se apropie reciproc, prin ganduri si intentii frumoase; mai mult, isi trimit una alteia parte din sinele propriu, chiar pe acesta intreg, desi nu inceteaza existenta eului personal. Pe de alta parte, cel care primeste, neramanand pasiv, nu devine doua persoane, ci ramane el insusi, de sine, ca si inainte. Caracteristica lui, acum, este bogatia imateriala castigata prin comunicare interpersonala a energiilor de natura spirituala. «Faptul ca vederea luminii dumnezeiesti echivaleaza cu o unire cu Dumnezeu, iar unirea aceasta este o unire din iubire, de care sufletul se umple tot mai mult prin implinirea poruncilor lui Dumnezeu, sau a voii Lui, arata ca intalnirea cu Dumnezeu in lumina, este o unire sau o intalnire in care persoanele sunt intregi si totusi nu se confunda»15. Schimbul care se produce in relatia iubitoare dintre Dumnezeu si om este, practic, unilateral: omul nu are ce sa ofere ca fiind dintr-ale sale. Totul este al lui Dumnezeu, inclusiv iubirea, energia divina necreata, cu care este inconjurata intreaga creatie. Raspunsul iubitor al umanitatii este schimbarea de sens, prin intentionalitate, la actul creator al Sfintei Treimi.
Un alt gen de iubire, careia omul nu-i poate raspunde nici macar prin intoarcerea ei spre Cel de care a primit-o – ca in cazul anterior – este iubirea ca extaz, in care se poate vedea lumina dumnezeiasca. Acesta este darul exclusiv al lui Dumnezeu si prin el se poate experia prezenta energiilor necreate (fiinta divina ramane in continuare nepatrunsa) si un tip de cunoastere la care n-am putea ajunge prin puterile proprii. Apropierea de Dumnezeu pana la un asemenea grad si descoperirea de catre om a infinitatii de iubire si cunoastere a Lui, vor face sa fie simtita infinitatea sentimentului de fericire si senzatia de umplere perpetua din acela. Se ajunge la adevarata si unica indumnezeire, desi inceputurile ei se gasesc departe, in Taina Botezului. Lucrarile naturii umane inceteaza si-si fac aparitia lucrarile dumnezeiesti care le coplesesc pe cele naturale. Omul ajunge Dumnezeu prin har, treapta la nivelul careia, «uniti cu El, ne vom umple toti de lumina si tot universul va fi in Imparatia cerurilor o Imparatie a luminii, o Imparatie a luminii raspandite intre Persoanele Sfintei Treimi si din Ea intre persoanele umane, unite cu Hristos»16.
In viziunea Parintelui Staniloae, acestea sunt etapele prin care se poate ajunge la vederea lui Dumnezeu in lumina cea «neapropiata». Intemeiate scripturitic si patristic, indrumarile pe care ni le da nu se cer decat sa fie urmate prin traire autentic crestineasca. Este un drum greu, dar acesta este crestinismul!
Drd. Stelian Gombos

________________________________
Note

1. Revista Studii Teologice, seria a II-a, anul XLVI, nr. 4-6, iul.-dec. 1994, p. 71-82.
2. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Ascetica si mistica crestina sau teologia vietii spirituale, Cluj-Napoca, Casa Cartii de Stiinta, 1993, p. 11.
3.Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Legatura intre Euharistie si iubirea crestina, in „Studii Teologice”, an XVII, nr. 1-2, 1965, p. 16.
4. Idem, Semnificatia luminii dumnezeiesti in spiritualitatea si cultul Bisericii Ortodoxe, in „Ortodoxia”, an XXVIII, nr. 3-4, 1976, p. 441.
4. Ibidem.
5. Idem, Ascetica si mistica crestina sau teologia vietii spirituale, Cluj-Napoca, Casa Cartii de Stiinta, 1993, p. 65.
6. Idem, Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1991, p. 312.
7. Ibidem, p. 241.
8. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Ascetica si mistica…, p. 110.
9. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Natura si har in teologia bizantina, in „Ortodoxia”, an XXVI, nr. 3, 1974, p. 416.
10. Ibidem, p. 407.
11. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Criteriile prezentei Sfantului Duh, in „Studii Teologice”, an XIX, nr. 3-4, 1967, p. 125.
12. Pr. Prof. Dr. Dumitru Staniloae, Chipul nemuritor al lui Dumnezeu, Craiova, Editura Mitropoliei Olteniei, 1987, p. 156.
13. Idem, Cunoasterea lui Dumnezeu la Sfantul Ioan Gura de Aur, in „Ortodoxia”, an IX, nr. 4, 1957, p. 562.
14. Idem, Natura si har in teologia bizantina, loc. cit., p. 426.
15. Idem, Semnificatia luminii dumnezeiesti in spiritualitatea si cultul Bisericii Ortodoxe, loc. cit., p. 440.
16. Idem, Studii de Teologie Dogmatica Ortodoxa, loc. cit., p. 316.

Mainile Lui

On By nelursIn Christian Perspective, Devotional, TheologyLeave a comment

Ne impresioneaza, cand citim in Evanghelii, felul cum Isus S-a atins de oamenii carora le-a facut bine. Nu s-a ferit de atingere, S-a amestecat printre ei, a mancat impreuna cu pacatosi, i-a hranit pe multi, a acceptat ospitalitatea lor, chiar cand era nesincera. Si oamenii au inteles ca Proorocul venea pentru ei si au cautat sa se atinga de Isus.
Dr. Paul Brand a petrecut multi ani in India, ingrijind bolnavii de lepra din Vellore si imprejurimi, fiind printre primii care nu s-a ferit sa-i atinga pe acesti paria, scosi afara din orase si sate, izolati in leprozerii, considerati incurabili si uitati de lume. in una din cartile sale, scrisa impreuna cu Philip Yancey, el povesteste o seara semnificativa, petrecuta in mijlocul pacientilor sai leprosi, o seara neuitata, de inspiratie deosebita.
Dr. Brand s-a apropiat de curtea in care erau adunati pacientii leprozeriei din Vellore si s-a asezat pe o rogojina alaturi de ei, cum facuse si de alte dati. Aerul era incarcat de mirosul greu emanat de trupurile celor prezenti, de saracie, bandaje naclaite de infectie si izul medicamentelor. Vazandu-l printre ei, pacientii au insistat ca doctorul sa le adreseze cateva cuvinte, rugaminte pe care doctorul a acceptat-o cu greutate. S-a ridicat in picioare, nestiind ce sa le spuna, si a ramas in tacere cateva momente. Ochii ii erau irezistibil atrasi de mainile lor, zeci de maini de leprosi, cele mai multe tinute ascunse, unele fara degete, altele reduse la un simplu ciot. Multi stateau cu ele varate sub coapse, obisnuiti sa le ascunda vederii.
Cand a inceput sa vorbeasca, doctorul le-a spus: “Sunt medic chirurg, specializat in chirurgia mainii. Oridecate ori intalnesc pe cineva pentru prima data, nu ma pot abtine sa nu-i privesc mainile. Ghicitorii in palma pretind ca pot citi viitorul cuiva doar privind la mainile lui; eu va pot spune trecutul. De exemplu, pot sa va spun care v-a fost meseria pe cand erati sanatosi, dupa bataturile din palme si dupa conditia unghiilor. Pot sa va spun multe lucruri despre obiceiurile si caracterul vostru. Sunt de-a dreptul fascinat de mainile oamenilor”. S-a oprit apoi pentru cateva clipe, privind la fetele atente ale pacientilor, incremenite in asteptare.
“Cat de mult as fi dorit sa-L fi putut intalni pe Isus si sa-I cercetez mainile! Dar, stiind din descrierile Evangheliilor cum a fost El, aproape ca mi le pot inchipui”. incepu apoi sa le spuna, visand parca, cum isi inchipuia el mainile lui Isus, de cand a fost un prunc cu maini micute, neajutorate, invatand cu stangacie sa apuce primele obiecte. A continuat apoi sa descrie mainile copilului Isus, tinand o pensula, sau un instrument de scris, incercand sa caligrafieze literele alfabetului.
Apoi mainile dulgherului tanar, maini aspre, noduroase, cu unghii crapate si cicatrici lasate de ciocan si fierastrau. Apoi mainile lui Isus, vindecatorul. Emana din ele sensibilitate si compasiune, in asa fel incat oamenii pe care-i atingea puteau sa simta curgand prin ele putere divina. Mainile Lui l-au atins pe orb, pe neputincios, pe nevoias.
“Apoi”, continua dr. Brand, “imi pot inchipui mainile lui Isus crucificat. Ma doare numai sa ma gandesc la un cui batut prin mana mea, deoarece stiu prin ce trebuie sa treaca – o uimitoare complexitate de tendoane si nervi, vase de sange si muschi. Este imposibil s-o strapungi cu un cui fara s-o mutilezi. Gandul la mainile Lui vindecatoare, mutilate de cuie, imi aduce in minte tot ce a fost Isus gata sa indure pentru mine. in acele momente de insemnatate eterna, pe cruce, acceptand sa-I fie strapunse si mutilate mainile, El S-a identificat cu oamenii din toata lumea, care au o deformatie fizica in trupul lor, inclusiv in maini”.
Efectul acestor cuvinte, rostite in fata leprosilor, a fost electrizant. Isus … un mutilat, cu maini ca ale lor, niste leprosis Ce simtaminte vor fi starnit in inimile lor! Cum le va fi batut inima, ascultand cuvintele acestea, care le strecura in inimi o noua si calda speranta!
“La urma, mainile Celui inviat”, continua doctorul. “Unul din cele mai uimitoare lucruri mi se pare a fi faptul ca Isus a pastrat in mainile Sale semnele cuielor, macar ca noi vorbim despre viata viitoare ca avand trupuri perfecte: “Adu-ti degetul incoace, si uita-te la mainile Mele”. De ce a dorit Isus sa pastreze semnele umanitatii Sales Poate ca sa duca cu El in cer o amintire eterna a suferintelor celor de pe pamant. El poarta semnele suferintelor, ca sa continue a intelege nevoile celor ce sufera. El a dorit sa fie pentru totdeauna aproape de noi”.
De indata ce a terminat de vorbit, dr. Brand a observat o uimitoare schimbare de atitudine printre pacientii lui. in toata curtea, mainile tuturor erau ridicate in sus, cu palmele unite in traditionalul semn indian de respect. Aceleasi cioturi, aceleasi maini fara unghii, fara degete, mutilate de lepra … Nimeni nu mai incerca sa si le ascunda. Maini ridicate in sus, in dreptul fetei, in semn de respect pentru doctorul englez, venit sa-i ingrijeasca. Un gest aproape uitat, reluat acum cu un nou inteles, incarcat de o noua demnitate. intelegand cum Dumnezeu a facut fata suferintei ii ajuta pe ei s-o poata face mai usor…
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Nicolae Moldoveanu – A Saintly Hymn Writer Went to be with His Lord

On By nelursIn Bible, Christian Life, Devotional, Inspirational, Ministry, Persecution, Theology2 Comments

Almost three years have passed since the Romanian Evangelical composer Nicolae Moldoveanu went to be with the Lord and I still feel like it is breaking news. His songs are so present within our worship that it is hard to imagine he is no longer with us.
The titles “composer” and “saint”, do not go together very well nowadays. However, this is precisely what I have been reading about and hearing on Romanian internet blogs, Christian radio and TV stations, ever since July 12, 2007. On that date, 85-year-old Nicolae Moldoveanu, prolific hymn writer, died in Sibiu, Romania. For more than 62 years, God enhanced our faith through his music, lyric and especially his uncompromised Christian testimony during Romania’s dark communist era of forty-five years.

Named “the Bach of Romania” (1), Moldoveanu wrote more than 6,000 songs, with 361 of them written while being persecuted for the faith in prison. Although while he was alive he rarely ventured out of his city, or even his personal residence for that matter, he was so present in the lives of at least one million Romanians that, “we could not believe he could ever die”, said M. Cruceru, VP of Emanuel University, Oradea.(2)

Born on February 3, 1922 to a very poor family, this extraordinary man lost his father by the age of three and a half and his only opportunity for education involved enlisting in the military program called the “Army’s Children” at the age of twelve. These destitute children lived in garrisons with soldiers, but due to his love for music, Moldveanu was enrolled in the military’s brass ensemble. There, a conductor recognized his talents and helped him develop his musical ability. Later, he would write, “I am now seeing God’s hand in everything that has happened in my life, good or bad”.

When he would come home for short vacations, Moldoveanu would accompany his mother to a newly-founded church belonging to “The Lord’s Army”, a reforming arm of the Greco-Orthodox Church that emphasized the need for repentance and of being born-again. Shortly, Moldoveanu met his Savior and also fell in love with the Lord’s Army’s musical tradition, putting its words and music to paper and publishing them, as well as his own original music, in “Village’s Light”, The Lord’s Army’s publication. Music also likely saved his life during World War II, as his ensemble was stationed far from the war-ravaged front lines. Still young, Moldoveanu wrote very mature music and spiritually-deep lyrics during this time of conflict. In order to buy his first Bible, he sold half of his bread ration and his entire milk ration for an entire month; he would eventually keep this very same Bible until his death. During this and the short post-war period of freedom, before the communist regime’s ascent to power, Moldoveanu was able to publish hundreds of songs. (3)

In 1948, the Communists declared the Lord’s Army illegal and threw its leaders in prison. Nicolae continued to worship in secret and in 1959, after refusing to stop attending Christian gatherings and writing songs, he was arrested and sentenced to 12 years in prison for “conspiring to overthrow the communist regime”, in spite of his right hand’s infirmity due to an accident. Still, he praised the Lord and in return God “gave” him the optimistic song: Clear Skies. On the day of his arrest, Moldoveanu was able to whisper to his wife. “Lena, look at the skies”. It was “the only thing we could share while separated”, he later said. The comment was to prove prophetic as after months spent in an underground section of the prison, Moldoveanu was finally allowed above ground. The new cell he had been moved to had a broken window, and although it was a bitterly-cold day, at least he could share the same sky as his wife.

In prison, he met Traian Dorz, a prolific Christian poet from Lord’s Army, and many well-known Christian brothers, including Tortured for Christ’s author and The Voice of the Martyr’s founder Richard Wurmbrand. Moldoveanu and Wurmbrand praised each other for their testimonies during persecution. Both considered it an honor and a grace to suffer for the Lord. “Moldoveanu was one of the two greatest saints I have met in my 15 years of prison”, Wurmbrand said in a sermon. “He came smiling from the torture room. His approach was that of a lamb. While I was protesting the guards’ abuses against others or me, he never protested” continued R.W. (4)

Amnestied five years later, though still under the secret police’s surveillance, he continued to meet with his small church house whenever possible. Warrant-less home searches, abuses and threats continued for decades, but Moldoveanu always thanked the Lord for them, and also prayed for persecutors. In a time when the communist regime kept a tight grip on any publication, even owing a typewriter could put you in prison for a couple of years. However, the spread of his songs could not be stopped. Memorized, copied by hand, and later recorded, Moldoveanu’s songs were used by the Lord to nurture our faith for more than six decades. Because of the surveillance, poverty, and poor health, he could not work or travel too far. But he was visited daily by Christians from all of Romania who were welcome in the small apartment he was renting. And a visit to him was quite an experience! In a country of religious divisions, Moldoveanu mended all fences and never asked visitors for anything other than their first names. He was even aware that some “Christians” might be police agents, but “they needed to hear the good news too”!

There was one exception to his presence though: after waking up, for at least two hours, he used to sing songs of praise to the Lord, alone and without any audience. Most of the songs he would write were granted to him during this intimate time. After that, he shared freely with anybody what God “gave” him, whether a song or a meditation. Even in more recent years, when recording artists sold CDs or DVDs with recordings and performances that included his songs, he never asked for copyright royalties. On the contrary, he encouraged musicians to arrange his songs for choirs or orchestras as he always looked upon his hymns as “God’s copyright”.

At times, his lyrics move one to feel spiritual immaturity; “This is a curse”, said Jan Staneschi, former Bucharest Baptist Seminary Principal, when he heard the song Break my Will, Even with Heavy Blows. “It is not a curse”, Moldoveanu would reply. “It is my commitment to God’s will, as was the Virgin Mary’s”, recounted him, at a ’99 symposium, as saying and adding: “and His will is good and perfect” (Rom. 12:2). (5)

It has been God’s infinite wisdom to choose a hymn writer and not a preacher to enhance our faith. In a country where translated Evangelicals’ music was considered a means to westernize Romanians, Moldoveanu’s folk style met no resistance. Although many of his songs are more sophisticated and require elevated vocal capability, most of Moldoveanu’s songs came naturally for Christians, whether alone or in church, and they went directly to our souls. It is my prayer that these humble words would bring some well-deserved recognition to this miracle of God, Nicolae Moldoveanu. “May the Lord be praised”, was the Lord’s Army’s old greeting. And the answer was, “For Ever and Ever, Amen”.

www.desculti.wordpress.com

Dorin Radu, domn100@hotmail.com
Dan Cure, Consultant
Warren, Michigan, August 2007

(1) Doina Catana, Director – Ioan Vidu National College of Arts, Timisoara – remarks on a special presentation of Moldoveanu in “Viata Spirituala”, a weekly series on Romanian public television, broadcast on July 22, 2007
(2). Marius Cruceru’s blog: “lapatratosu” , July 12, 2007
(3). All biographic details come from “Hope’s Hostages”, “Strigatul de la miezul Noptii” Book House, November 2002, Arad, Romania (A book, printed in Romanian, and dedicated to Christians who spent years in communist prisons for their faith).
(4). Richard Wurmbrand, Audio Recordings of Sermons 1987- 1996
(5).Moldoveanu Symposium, 1999 Maranatha Baptist Church, Arad, Romania, Video Recordings.

Prima conferinta Peniel, in Austria

On By nelursIn Bible, Christian Life, Devotional, Europe, Media, News, TheologyLeave a comment

Va auntam cu bucurie ca Fundatia Peniel va organiza in aceasta toamna prima conferinta de tineret Peniel din Austria! Preocuparea noastra este ca tinerii romani de pretutindeni sa cunoasca harul lui Dumnezeu, sa accepte identitatea lui Cristos si sa traiasca o viata calauzita de Duhul Sfant, care sa largeasca Imparatia Domnului pana va veni El.
Detalii:
1. Conferinta se va desfasura sub denumirea “Noi Perspective”. Motto: Ieremia 29:11.
2. Locatie: Vienna Christian Center aflat pe Baumgasse, nr. 72 (www.viennachristiancenter.at).
3. Vor predica evanghelia: Lucian ONIGA, Adi FISCA si Iuliu CENTEA. Vor sustine diverse seminarii: Adi FISCA & Peniel band (Despre inchinare), Lucian ONIGA (Cum sa te casatoresti bine) si Sami PETER (Plinatatea Duhului Sfant). La sesiunea panel vor raspunde la intrebari: Stefan PESEL, Martin SCHASER, Ioel ROTARIU, Iuliu CENTEA si Lucian ONIGA.
4. Ne vor conduce in inchinare: Peniel band – RO si alte formatii muzicale din Linz, Salzburg si Viena (Agape & Hebron).
5. Participarea la conferinta va fi conditionata de:
a. Inscrierea pe situl Peniel (www.peniel.ro) pana la data limita de 8 OCTOMBRIE. Recomandam ca fiecare lider de tineret sa-si inscrie grupul de care va raspunde pe intreaga perioada a conferintei! La registratura, numai liderul de grup se va prezenta pentru a face demersurile necesare intrarii in sala!
b. Achitarea unei contributii de 10 Euro la locul conferintei.
Avand in vedere numarul limitat de locuri, numai primele 650 de persoane inscrise vor putea participa la aceasta conferinta! Va rugam sa nu va inscrieti pe lista decat daca veti participa cu siguranta la conferinta!
6. Program:
Vineri, 15 oct.:
Receptia: 17:00 – 18:00
Sesiunea I: 18:00 – 20:00 (sesiune comuna)
Sambata, 16 oct.
Sesiunea II: 10:00 – 11:15 (seminarii paralele)
11:15 – 11:45 – pauza de cafea / ceai
Sesiunea III: 11:45 – 13:00 (sesiune comuna de intrebari si raspunsuri – panel)
Timp liber: 13:00 – 18:00
Sesiunea IV: 18:00 – 20:00 (sesiune comuna)
7. Organizatorii Peniel nu vor asigura cazarea participantilor, dar vor acorda asistenta pentru cazare, in masura locurilor oferite de catre bisericile evanghelice din Viena. Pentru a ne usura munca si pentru a va rezolva singuri cazarea, va rugam sa luati legatura direct sau prin pastorul dv. cu crestinii din Viena! De asemenea, va puteti caza si la locatiile afisate in linkul din mesajul de pe www.peniel.ro. In cazul in care nu va descurcati, va rugam sa luati legatura cu Beni Lavu, la tel. 0043-660-658.35.60, prin e-mail la benylavu@yahoo.com sau pe messenger la id-ul benylavu.
Pentru pregatirea spirituala a acestei conferinte, va rugam sa fiti alaturi de noi in post si rugaciune speciala pe data de 10 octombrie.
Multumim si va asteptam cu drag!
In numele echipei,
Lucian Oniga
PS 1. Speram sa reusim transmirea live a conferintei pe internet.
PS 2. Recomandam intalnirile Global Leadership Summit (GLS) care se vor desfasura in mai multe orase din Romania. Indiferent de varsta si experienta ta in lucrare, participarea la aceasta conferinta va fi o incurajare si o buna provocare pentru tine. Pentru detalii si inscrieri: www.willowcreek.ro.
Pasi.ro

In cautarea raspunsului la intrebarile fundamentale ale existentei

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Family, Inspirational, Parenting, TheologyLeave a comment

„Alege viata”, de Iosif Ton, Editura Cartea crestina, 2007, Oradea, 154 p.

Motto: „Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare.”

„Alege viata” reprezinta o provocare de a gandi asupra drumului pe care mergem, asupra a ceea ce suntem si ceea ce facem, asupra destinului nostru ce se reflecta in fiecare lucru din ceea ce numim atat de usor, ca fiind „viata noastra”.  A alege viata reprezinta prin urmare, un act fundamental de a merge in directia cea buna, de a renunta la orice carare ce duce in moarte, de a cauta sa iesim din labirintul situatiilor ce ne arunca in vartejuri care in final, ne distrug cu desavarsire.

Iosif Ton si scrierile sale

Iosif Ton s-a nascut pe 30 septembrie 1934. Licentiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana din Cluj, acesta isi continua studiile la Seminarul Baptist din Bucuresti si apoi, la Oxford University, in Anglia. Iosif Ton este pastor mai intai, la Biserica Baptista din Ploiesti, apoi la Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea. Incepand din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ton este arestat de mai multe ori, astfel ca in 1981, obligat fiind de autoritatile comuniste, acesta paraseste impreuna cu familia sa Romania, stabilindu-se in Wheaton, Illinois, SUA.

Iosif Ton este autorul volumelor „Confruntari”, „Credinta adevarata”, „Fiti oameni”, „Traind prezentul in lumina viitorului”, „Curs de viata spirituala” (vol. 1, 2 si 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viata de familie”, „Sa ne cunoastem crezul”.

„Alege viata” – o carte apel

Cartea lui Iosif Ton – „Alege viata” este un strigat, un apel, o adresare plina de caldura si sensibilitate catre orice om, pentru a merge in directia cea buna, a-L alege pe Hristos si a urma destinul celor ce vor fi mantuiti. De fapt, „Alege viata” nu este o carte, ci un mesaj adresat pe tot parcursul anului 1978, sub forma unei suite de opt predici, prin care se cauta explicarea planului cosmic al lui Dumnezeu cu omul.

Desi aceste cuvinte au fost gandite la inceput pentru a fi auzite, totusi punerea lor ]n forma scrisa nu scade cu nimic din puterea pe care autorul a reusit sa o aseze in cuvintele pe care le-a adresat la acea data. In general, trecerea de la cuvantul vorbit la cel scris poate genera anumite probleme de intelegere sau de interpretare, dar cu toate acestea, in cazul de fata putem spune ca exprimarea orala a condus la o cursivitate a textului scris ce se recomanda de la sine cititorului prin intermediul unei abordari facil de urmarit, in fraze si expresii ce se retin cu usurinta, prin ilustratii care confera plasticitate mesajului scris si nu in ultimul rand, printr-un apel emotional care nu poate sa ramana fara ecou.

„Cine esti tu…?”

„Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare. Tu trebuie sa afli cine esti, sa stii de unde vii, unde te duci si de ce esti aici, in lumea aceasta. Acestea sunt intrebarile fundamentale ale existentei umane. Cine nu si le pune si cine nu gaseste raspunsul bun la ele isi iroseste viata si isi rateaza destinul.”

Intr-o astfel de atmosfera a cautarii, a regasirii, a cizelarii unei identitati in Isus Hristos, Iosif Ton ne poarta pe parcursul a opt etape, de-a lungul capitolelor principale ale planului de mantuire si astfel citim despre: originea raului in univers, pacatul si consecintele lui, cine este Isus Hristos, ce inseamna credinta, ce este pocainta, la ce se refera viata cu Isus Hristos, cum poti deveni un om dupa inima lui Dumnezeu si ce va semnifica a doua venire a lui Hristos. Vedem astfel cum cu un talent de maestru, pastorul Iosif Ton ne conduce in stilul sau caracteristic, adica sistematic si pas cu pas, catre o intelegere suficienta a drumului spiritual pe care trebuie sa il urmam in viata, cu alte cuvinte, ne indruma sa ajungem sa alegem viata.

„Sa avem certitudinea ca El exista”

„Mesajul acesta este dedicat cautatorilor de Dumnezeu, acelora care nu fac parte dintre cei care Il cunosc pe Dumnezeu, si acestora voi cauta sa le explic cat se poate mai limpede de ce este atat de greu sa Il cunoastem pe Dumnezeu, ce ne separa de El, cum putem totusi sa-L gasim si mai mult, sa fim siguri ca L-am gasit, sa avem certitudinea ca El exista si ca El este in fiecare dintre cei care L-au cautat din toata inima.”

Intr-un discurs ce evolueaza cursiv, asemenea unei ape limpezi ce pleaca de la izvoare, Iosif Ton ne conduce sa intelegem originea alienarii umane in raport cu Dumnezeu, cauzele care au condus la separarea lumii noastre de Creatorul sau, chemandu-ne sa ne intoarcem la Cel care ne este Dumnezeu si Tatal, sa primim oferta Sa de mantuire si sa devenim oameni adevarati, oameni noi, oameni drepti, oameni dupa voia Sa.

Lumea si teoriile ei

Avand la baza o christologie foarte bine pusa la punct dogmatic si avand si talentul de a comunica in cuvinte simple si usor de inteles taina evlaviei, prin manifestarea lui Dumnezeu in Fiul Sau, scriitorul reuseste sa imprime in mintea cititorului o amprenta de nesters asupra intentiilor clare pe care Creatorul nostru le are cu fiecare dintre noi, fapt bine exprimat prin intermediul cuvintelor Sfintelor Scripturi. Intr-o diatriba nemiloasa cu necredinta, intr-o polemica ce nu admite compromis cu ateismul, Iosif Ton, cu un talent pastoral de exceptie, unit si cu vocatia de predicator, cauta sa il smulga pe cititor din adormirea pe care teoriile seducatoare ale acestei lumi o aduce asupra celor care inainte de a-si da seama, ajung sa fie cuprinsi de o nestiinta condamnabila asupra planurilor lui Dumnezeu.

„Lumea aceasta te-a invatat sa gandesti ca ai aparut la intamplare si ca nu esti mai mult decat un animal. Esti mai mult doar prin faptul ca gandesti. Atata esti. Dar in esenta, esti o fiinta nascuta la intamplare, fara rost si fara viitor.”

„Acum este clipa de har”

Din aceasta conditie amorfa, din aceasta nebuloasa a pierii, Dumnezeu cauta sa ne scape si acesta este mesajul central al cartii „Alege viata” – fapt care o recomanda oricui, crestin sau ateu, oferindu-ne invatatura, calauzire, putere si o iubire mistuitoare fata de Cel care Si-a dat viata pentru noi, adica fata de Isus Hristos. Am putea spune ca nu este o carte pur si simplu religioasa, ca nu are de-a face cu nimic cu limbajul de lemn al exprimarilor religioase, ci vorbim despre un mesaj viu, usor de inteles si puternic in a-l transforma pe cititor.

„Acum este clipa de har. Acum este clipa in care hotarasti ce va fi atunci cand Hristos va reveni. Pentru ca acum vei hotari daca vei sta la dreapta sau la stanga Lui.” Aceasta este chemarea, aici se afla alegerea vietii.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

„LA ANUL, LA IERUSALIM, O CARTE”

On By nelursIn Christian Life, History, literature, Persecution, TheologyLeave a comment

Angela FURTUNA
La anul, la Ierusalim
Ed. Biblioteca Bucovinei, 2009
Coperta Devis Grebu

I. Ce este aceasta carte si cui se adreseaza ea?

– O carte care, fara a fi dogmatica,  identifica drumuri ale iudaismului catre noi, precum si trasee construite de noi catre iudaism, incercand sa refacem o cale spirituala, initiatica, dar si un demers cultural actual, cat si unul democratic, chiar daca inca dificil de construit intr-o democratie  recenta.

– O carte care cerceteaza unele aspecte conceptuale ale totalitarismului din secolul trecut, dar si cateva fenomene totalitare ce  tulbura civilizatia iudeo-crestina din nou, in acest mileniu. De aici si nevoia de memorie, de etica a continuum-ului istoric, de civism si de civilitate. Este nevoia de a privi, sub diferite unghiuri, cu o perspectiva transdisciplinara catre Holocaust si catre Gulag, catre fascism si catre comunism* (in fond o ideologie unica). DE CE O FACEM?  din dorinta de a evita logicile extreme, dar si din dorinta de a pune in opera, ca pe un background al filosofiei politice actuale, observatia facuta candva de filosoful si politologul Vladimir Tismaneanu, anume ca cele doua totalitarisme esentiale ale Europei secolului trecut – Holocaustul si Gulagul – trebuie tratate impreuna, si tot impreuna isi vor afla vindecarea. Din aceasta vindecare noi trebuie sa desprindem astazi – prin etica si prin iubire –  roadele impacarii cu trecutul, precum si intelepciunea de a nu repeta drumurile tragediilor colective. Cumva, precum Ortega Y Gasset, sa observam procedeul dupa care are loc transformarea terapeutica: „cu morala corectam greselile instinctelor noastre, iar cu dragostea – greselile moralei noastre”.

– O carte in care, prin memorii culturale si meditatii, suntem deopotriva in cautarea conceptiei crestine despre om dar si in cautarea conceptiei evreiesti despre om, cautare preluata de mine de la un maestru de gandire unic, asa cum a fost preainteleptul dr. Alexandru Safran, de la a carui nastere s-au implinit, acum trei zile, pe 3 septembrie 2010, o suta de ani. El mi-a transmis conceptul in care a excelat, anume acela de dialog intercultural, anume de dialog intre iudaism si crestinism.

(Marele Rabin Dr. Alexandru Safran (Yehuda Alexandre Shafran) (ebraica ????? ??????? ???? ) n. 12 septembrie 1910, Bacau, Romania , ca fiu al inteleptului rabin (gaon) Betzalel Zeev Safran (1867-1929) – d. 27 iulie 2006, Geneva, Elvetia) carturar, teolog, filosof, istoric si literat evreu, roman si elvetian a fost intre anii 1939-1948 Sef-Rabinul Cultului Mozaic din Romania, senator de drept in Senatul Romaniei (1940}, iar dupa 1948 Mare Rabin al evreilor din Geneva. Membru de onoare al Academiei Romane.

A contribuit la salvarea evreilor din Romania in anii Holocaustului si ca un sprijinitor activ al sionismului a avut o pozitie independenta si de respingere a presiunulor de infiltrare comunista in anii postbelici, fapt pentru care a fost demis si expatriat. A publicat carti in domeniul religiei, filozofiei moralei si misticii iudaice. Atasat de limba si cultura romaneasca el a fost un activ promotor ai dialogului intre iudaism si crestinism).
Iudaismul, spune Safran (intr-o conferinta prezentata la Sorbona, pe 30 martie 1949, publicata in Revue de Théologie et de philosophie, Lausanne, 1965 – text preluat in cartea intitulata Etica evreieasca si modernitatea, Ed. Hasefer, Colectia Judaica, 2005), isi doreste omul in actiune, iar in acest scop iudaismul cere omului sa caute sa dobandeasca o cunoastere de sine, cu alte cuvinte constiinta fortelor creatoare pe care le cuprinde si care ii confera asemanarea cu creatorul. Iudaismul nu cuteaza sa fie o teologie potrivit oamenilor, se ambitioneaza sa ne ofere o antropologie potrivit lui Dumnezeu, adica o stiinta a conduitei omului deci o etica, neaparat conforma cu vointa divina, pe care omul se straduie sa o descopere, sa o cunoasca si sa o realizeze.

Exista in aceasta carte si reflectii asupra descoperirii omului abrahamic, a eticii sale, a intelegerii perspectivei iudaice potrivit careia «oricare om, pentru a primi harul lui Dumnezeu, are capacitatea de a i se adresa Lui in mod direct».

Dumnezeu vrea sa aduca omului mantuirea prin iubire dar vrea sa aduca si societatii mantuirea prin justitie. Mai departe, in cadrul acestui concept, exista doua legi, una a singularului si alta  a pluralului.

1. Iata, pe scurt, formularea singularului: «Cand vei secera holdele tarii, sa lasi nesecerat un colt din campul tau, si sa nu strangi spicele ramase pe urma seceratorilor. Nici sa nu culegi strugurii ramasi dupa cules in via ta, si sa nu strangi boabele care vor cadea din ea. Sa le lasi saracului si strainului » .

2. Apoi iata pe scurt formularea pluralului: «Sa va purtati cu strainul care locuieste intre voi ca si cu un bastinas din mijlocul vostru; sa-l iubiti ca pe voi insiva».  Avem, asadar, porunca biblica formulata in acelasi timp la plural si la singular – ea se adreseaza omului ca persoana si individului ca fiinta sociala. Alexandru Safran atragea atentia asupra faptului ca in acest mod dual, singular – plural, al poruncii divine, ea se adreseaza societatii ca suma a indivizilor si ca personalitate in sine. Dreptul este aici iubire, caritatea e justitie. Nu exista aici opozitie intre lege si iubire, intre lege si credinta, ele se intrepatrund. Termenul de drept este adeseori insotit in Biblia ebraica de acela de justitie, caci dreptul nu este arbitrar. Cat despre omul astfel definit, acesta este un om total, adica un om deopotriva al rationalitatii si al sensibilitatii, un om al carui destin este de a practica binele cu toata fiinta sa.

– Acest top de memorii culturale iudeo-crestine vine si din alt maestru de gandire iudaica, profesorul Moshe Idel, profesor de gandire iudaica la Universitatea din Ierusalim, nascut tot in Moldova (n.1947, Tg. Neamt, Romania). El vorbeste, profetic, despre rostul carturarului: „te duci si citesti ce-au scris si altii, in alte culturi, fara presiunea utilitatii imediate, dar mereu atent. Trebuie sa astepti activ ideile noi, cautand peste tot…”

– O alta sursa a reflectiilor mele este calea Hannah Arendt si calea Monica Lovinescu, numita acum calea est-eticii, asadar etica obligatorie a omului de cultura sub totalitarism, asa incat intelectualitatea sa devina si intelighentzia (vocea intelectualului sa devina importanta si pe discursul etic-civic). Intelectualitatea romana, spre deosebire de cea polona, germana, ceha ori maghiara, de ex.,  din tarile omonime bolsevizate, nu a dat o intelighentzia.

Cartea de fata ofera cateva perspective de lectura multipla asupra volumului Etica neuitarii, de Monica Lovinescu, coordonat de Vladimir Tismaneanu in colectia Zeitgeist, a editurii Humanitas, volum care a fost declarat in Romania cartea anului 2008.

Cateva meditatii, in capitole diverse, asupra sionismului si a Modelului israelian de determinare pentru ideea de stat si de democratie; pornind de la spiritul de emulatie filosofic-politic aferent si pornind de la odiseea gandirii si a conceptiei ce au premers odiseea intemeierii statale propriu-zise din 1948 – asadar, vorbim despre un drum interesant ce porneste din 1896, de la Theodor Herzl si de la proiectele sale formulate la 1895-1896 – adica Der Judenstaat (German, “The State of the Jews”) pentru a ajunge catre zilele noastre (Theodor Herzl – May 2, 1860 –– July 3, 1904) .

– Cartea de fata ofera si cateva priviri asupra Holocaustului: fie prin jurnalele de lagar (Miklos Kanitz, Esther Hillesum, Abel Herzberg etc.), fie prin interpretari pe opera unor martori la Holocaustul romanesc (intre acestia, Norman Manea, situat intre Sofocle si Hegel, modeland sufletul european – o lectie de istorie si de atitudine impotriva Raului, p. 196). Sunt in carte si marturii despre lipsa de adecvare in chestiunea totalitarismului in zilele noastre, despre indepartarea de spiritul central – european, despre Raul politic care este aproape invincibil in absenta memoriei si a eticii. Este, de aceea, si o carte de retrospective multiculturale asupra Gulagului, mai ales despre destinul minoritatilor versus dogma majoritatii xenofobe si protocroniste. Sunt citate si descrise cateva cazuri notorii de abuzuri comise de propaganda antonesciana si respectiv ceausista asupra oamenilor de cultura romani, unul dintre acestia fiind Norman Manea. Cazul de abuz comis impotriva sa si descris de autor in romanul Intoarcerea huliganului a fost deconstruit folosind martori din epoca, unul dintre ei fiind scriitorul si pictorul Constantin Severin, a carui marturie este utilizata in volum.

– La anul la Ierusalim este si o carte de dialoguri (cu Vladimir Tismaneanu, Norman Manea, Simona Grazia Dima, Eugeniu Coseriu etc). Si tocmai de aceea o carte care sacrifica orice confort de dragul principiilor democratiei. Nu intamplator am asociat lansarea ei cu ziua de 15 septembrie, Ziua Internationala a Democratiei. „Atunci cand dialogul este sacrificat pentru intretinerea carnavalului isteriei publice nu mai raman foarte multe lucruri care sa opreasca disolutia unei societati”, spunea recent Vladimir Tismaneanu.

– Actualitatea acestor memorii si jurnale din volumul de fata, a meditatiilor filosofice privind Raul totalitar si discretionar, este evidenta. Povestea e repetabila. Accelerat repetabila. Probabilitatea ca un grup de oameni, autodeclarati superiori, sa se considere indreptatit de a sacrifica un alt grup de oameni, desemnat ca inferior, este intotdeauna maxima in societatea umana. Si nu numai in societatile ancestrale, ci chiar in Europa moderna. In Italia acum doi ani, in Franta acum cateva zile, chiar si in Romania (de ex. asupra mea si a colaboratorilor mei) fascismul explicit prinde forta, este pus in opera prin decizii, adesea chiar de stat (decizia recenta a Presedintelui Sarkozy privind expatrierea rromilor romani si bulgari). Interventia facuta in presa internationala in 2007 de Norman Manea, concetateanul nostru roman si sucevean stabilit la New York, in Cazul Mailat, este o ireprosabila atitudine de cetatean roman si de cetatean al lumii, care prevede si presimte repetabilitatea solutiilor finale aplicate asupra vinovatului de serviciu: „Europa poate si merita sa se dovedeasca o reala comunitate, demna de civilizatia ei veche si noua. Diversa, democrata, spirituala, libera, prospera. Exemplara”.
………………………………………………………………………
– Ca un omagiu adus scrierii ebraice, cartea contine si o culegere de poeme noematice, cu miza filosofica si simbolistica iudaica, Elegiile pentru V. Unele dintre ele au fost publicate in periodice romanesti si americane remarcabile.
………………………………………………………………………

Coperta volumului La anul  la Ierusalim o carte …apartine marelui artist roman Devis Grebu, despre care scriam acum cateva luni (iulie 2010), cand maestrul Sorin Iliesiu lansase proiectul cinematografic Devis Grebu, in care m-am implicat la randul meu:

Iata, mai jos, articolul publicat de mine la vremea aceea:

DEVIS  GREBU – UN  DEMERS  DE  PARTEA  VALORII

Frenezia cu care Romania (spre deosebire, bunaoara, de Franta, de Germania, Olanda, Israel sau de Statele Unite, dar exemplele pot continua) isi marginalizeaza, isi neglijeaza si isi distruge intelighentzia este inegalabila. Iar politicile romanesti orientate impotriva valorilor sale autentice (apartinand modernitatii, deci critice, si apartinand eternitatii, deci universale) cunosc o recrudescenta mai ales in perioadele de criza.

In acest sens, perioada crizei actuale imi aminteste, prin toate componentele sale definitorii (0. falimentul statal, politic si economic, 1.radicalism , 2. extremism socio-politic, 3. atacul impotriva intelectualilor, artistilor si oamenilor de cultura liberi, 4. exhibarea comenzii de inregimentare xenofoba si fascista la dreapta si la stanga, in devalmasie), de crizele majore ale civilizatiei romanesti (insotite mereu de mari derapaje) din anii 30-40 si respectiv anii 50-60. In consecinta, astazi, atacul dat impotriva elitelor intelighentziei, artei si culturii majore este din nou foarte puternic.

Cine dirijeaza din umbra acest atac? Raspunsul e foarte clar: acest atac e dirijat de intreaga clasa politica si de clientela sa oligarhica si administrativa.

De ce au loc atacurile clasei politice la adresa intelectualilor si artistilor, a oamenilor liberi, in vremuri de criza?

Motivul este  limpede: in vremuri de criza, diriguitorii politici ai dezastrelor nationale (solidari transpartinici in demersurile de conservare a unor privilegii nemeritate) nu suporta nici valoarea si nici spiritul critic cu care veritabilii oameni de cultura si veritabilii creatori intervin in viata Cetatii, de partea Adevarului si a valorilor democratice, si impotriva regimurilor antidemocratice si incompetente, situandu-se de partea meritocratiei, a libertatilor si drepturilor omului si a ideilor de salvare prin meritocratie si munca.

Oamenii de cultura si de stiinta romani, artistii, scriitorii si creatorii romani traiesc astazi una din cele mai teribile tragedii (desi nu e prima si nici singura, pentru ca si crizele anterioare din istoria nationala recenta, enumerate mai sus, au generat, in epoca, prigoniri, suprimari si exiluri masive). In timp ce in ultimii douazeci de ani o clasa politica rapace si cinica, mai corupta decat toate celelalte de dinainte la un loc,  a transformat Romania intr-o colonie, si-a impus in administratie numai aghiotantii distructivi si a sustinut in mod activ si direct jaful national si asasinarea valorilor, … statul de drept a fost subminat, in timp ce elitele democratice au fost distruse de aceasta caracatita mafiota si au fost indepartate de la vizibilitatea meritata precum si de la exercitarea in viata publica a rolului, notorietatii si competentei pe care le merita.

Prostii si agramatii, veleitarii si cei mai imorali politruci au pus mana IN ULTIMELE DECENII pe destinele Romaniei, cu mari “performante” in distrugerea ei si deja semnand astazi decesul iluziilor populatiei si falimentele economic, moral si civic.

Esecul major sta, insa, in sacrificarea celor buni si merituosi, a celor valorosi, a geniilor si a excelentei romanesti profesionale, civice si etice. EXCELENTA ROMANEASCA ESTE CONDAMNATA LA MOARTE. REPREZENTANTII EI SUNT DECREDIBILIZATI CU BUNA STIINTA. In loc sa fie promovati, sunt vanati si exclusi. In loc sa fie asezati la locul cuvenit, sunt indepartati. In loc sa fie lasati sa gireze, prin competenta, ei (IARA NU NON-VALORILE NUMITE POLITIC SI INCOMPETENTE), circulatia valorilor si sa salveze Romania de la dezastru, tocmai ei sunt cei primii eliminati de catre patura politruca, anomica si lipsita de scrupule.

Din cauza acestui climat, Romania a decazut enorm in ultimii douazeci de ani, cand, la ravagiile lasate in urma de comunism si de post-comunism, s-au adaugat lipsa de educatie si de deontologie, distrugerea respectului pentru munca, geniu si valoare, pe fondul proliferarii exclusiviste a lumii clientelare si a oligarhiilor transpartinice.

DEVIS GREBU este un autentic geniu romanesc, recunoscut si onorat in toata lumea internationala buna, dar destinul sau il condamna sa apartina acestui spatiu romanesc ce nu cultiva nici respectul pentru eroi, nici cultul valorilor. Printr-o opera personala unica si complexa a adus lauri si numelui sau (laudat fie el) si tarii sale, fiindu-i un inalt ambasador si un prestigios reprezentant provenit din elita romaneasca majora. Atitudinea autoritatilor fata de domnia sa ramane, insa, tacerea ingrata, o tipica omerta prin care mafiile puterilor romanesti, intotdeauna politizate si deprofesionalizate, au ucis de-a lungul timpului mintile stralucite si continua sa o mai faca, in dauna idealurilor de progres.

Omul de cultura si cineastul Sorin Iliesiu isi lanseaza in aceste zile proiectul construirii unui lung-metraj despre DEVIS  GREBU. Remarc faptul ca prin astfel de proiecte tintite si duse la capat cu tenacitate, societatea romaneasca ii poate salva macar pe unii dintre cei ce sunt predestinati, prin opera si valoarea iesita din comun, sa vorbeasca si generatiilor urmatoare. Il sustinem din toata inima pe Sorin Iliesiu cu proiectul sau si lansam la randul nostru acest Apel la luciditate, omagiu si atentie fata de inca un geniu romanesc condamnat la ignorare: DEVIS  GREBU.

Angela Furtuna
19 iulie 2010
……………………………………………………………………………………………………

– Institutul Cultural Roman a editat un album Devis Grebu, pe care filosoful Mihai Sora il considera recent o carte de referinta a culturii nationale. A fost lansat la Paris, dar nu inca si in Romania.

Ignorat si marginalizat, Devis Grebu se pregateste sa emigreze din nou in Franta, la o varsta de peste 70 de ani, iar astfel Romania va pierde cu prea multa usurinta inca un  maestru genial.
…
Angela FURTUNA
(Conferinta sustinuta la Suceava, 15 septembrie 2010, la lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, coperta Devis Grebu, ed. Biblioteca Bucovinei, 2009). ………………………………………………………………………
* Putina lume cunoaste textele politice eminesciene din 1878 si respectiv 1881, dar si din anii de dupa, texte in care tanarul jurnalist si scriitor denunta pericolul importat mai ales dinspre Rasarit odata cu  socialismul si liberal-socialismul ce se propagau accelerat si in Romania. El nu ezita sa descrie fanatismul si teroarea aferente, logica asasinatelor politice, de care nihilistii rusi si socialistii germani din epoca erau entuziasmati, desi reprezentau la vremea aceea doar o secta.

In Timpul, din 6 august 1878, in articolul Din Petersburg ne soseste stirea… tanarul de 28 de ani avertiza cu gravitate: „O serioasa tulburare socialista ameninta Europa. Cetatenii liberi, independenti si infratiti ai republicii universale, care la noi sunt reprezentati prin partidul rosu, incearca a rasturna toate formatiunile pozitive de stat, si daca n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totusi vor incerca s-o faca pe calea lor obisnuita a atentatelor, scenelor de ulite, tulburarilor etc., iar acele incercari incep a-si arunca umbrele de pe acum. Noi, care suntem siguri ca victoria principiilor liberale-socialiste insemneaza moartea oricarei culturi si recaderea in vechea barbarie, vom combate tendintele lor, ori in ce punct s-ar fi ivind“. (a se vedea integral pe blogul  http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/08/27/despre-recaderea-in-barbarie-prin-comunism-pana-si-eminescu-june-stia/)

……………………………………………………………………..

II.
– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, a fost insotita de auditii muzicale prilejuite de celebrarea, pe 16 septembrie, la Besançon, a implinirii a 60 de ani de la ultimul concert public sustinut de marele pianist roman Dinu Lipatti.

Auditii muzicale :

In Memoriam
DINU  LIPATTI
(19 martie 1917, Bucure?ti – 2 decembrie 1950, Geneva)
Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”

AUDITII
DINU  LIPATTI in original:
CD. 1. Track Nr. 3,
(Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”)

CD. 4. Track Nr. 5 , Concertul pentru pian si orchestra, Op. 16 ,  de Eduard Grieg.
………………………………………………………………………………………………

Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, 15 septembrie, ora 17

III.

– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte  a marcat celebrarea unui eveniment important pentru Romania :

15 septembrie
ZIUA  INTERNATIONALA A DEMOCRATIEI
Romania este membra fondatoare a acestei sarbatori internationale.

Decizia privind sarbatorirea acestei zile a fost luata de Adunarea Generala a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate initial de Qatar si de un grup de 8 state, printre care si Romania. DEMOCRATII  RECENTE

Contributia Romaniei la promovarea conceptelor si practicilor democratice in plan international a inclus:

– Gazduirea celei de a treia Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate – Bucuresti, 2 – 4 septembrie 1997.

– Asigurarea Presedintiei miscarii Democratiilor Noi sau Restaurate in perioada 1997-2000.

– Initierea si promovarea, in perioada 2000 – 2005, in cadrul Adunarii Generale a ONU si al Comisiei Drepturilor Omului, a unei serii de rezolutii privind democratia, statul de drept si drepturile omului.

– Organizarea unei conferinte sub-regionale, in cadrul procesului Comunitatea Democratiilor, cu tema Parteneriatul dintre guverne, societatea civila si organizatiile internationale pentru intarirea democratiei – Bucuresti, 14-15 noiembrie 2003.

– Coordonarea, in perioada 14 -16 februarie 2005, sub auspiciile Comunitatii Democratiilor, a unei Misiuni internationale de experti pentru schimb de experienta si asistenta democratica in Georgia.

– Asigurarea, in 2007, a presedintiei Grupului de lucru nr. 3 (GL 3) privind cooperarea regionala si inter-regionala pentru guvernare democratica, al Comunitatii Democratiilor.

– Contributii voluntare la Fondul ONU pentru Democratie si la Fondul ONU pentru Asistenta Electorala.

– Reprezentarea Grupului est-european la ONU in Consiliul Consultativ al celei de-a sasea Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate si in Consiliul Consultativ al Fondului Natiunilor Unite pentru Democratie.

Angela FURTUNA
Scriitoare, publicista
Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania
Master in Comunicare si PR
Master in Semiotica Limbajului in Massmedia si Publicitate
Doctorand in  literatura exilului romanesc
Specialist in biblioteconomie si bibliografie,
PR, Marketing cultural si informare UE
BIBLIOTECA  BUCOVINEI

LUPTA CREDINTEI de Vasile Bel

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Family, History, Inspirational, Ministry, Romania, Theology4 Comments

O prezentare a aparitiei primilor crestini  baptisti în zona orasului Târgu Lapus (Maramures)

PREFATA

Paginile prezentei lucrari se constituie a fi o adevarata „mina de aur” pentru credinciosii baptisti din zona Maramuresului si, în general, pentru baptistii din România. Motivele care stau la baza unei asemenea afirmatii îndraznete sunt multiple. In primul rând, continutul lucrarii este inestimabil. Cititorul va descoperi file din istoria miscarii baptiste din zona orasului Târgu Lapus si a satelor din împrejurimi, de la origini si pâna în prezent, marturii ale unor oameni care au fost parte activa în desfasurarea evenimentelor descrise, date statistice, detalii de „culise”, puncte de cotitura, interviuri etc. Mai apoi, stilul în care este scrisa lucrarea este unul captivant si dinamic. Atmosfera care se creeaza atunci când citesti paginile ei este una de curiozitate, interes si angajament personal.

Autorul, pastorul Vasile Bel, se distanteaza de stilul clasic, rece si adesea plictisitor de relatare a unor date istorice (motiv pentru care multi oameni au o reticienta fata de istorie) si recurge la un stil vioi, dinamic si atractiv presarat uneori cu interventii si lamuriri care au scopul de a clarifica cele spuse. Este clar ca autorul nu a intentionat sa scrie o lucrare stiintifica în sensul strict al cuvântului (desi tezaurul informatiilor oferite de autor este deosebit de valoros si vrednic de crezare), ci mai degraba o cronica a istoriei credintei baptiste care a înmugurit si a înflorit pe meleaguri maramuresene, cu bune si rele, dar marcata în mod pregnant de providenta desavârsita a lui Dumnezeu.Valoarea lucrarii reiese si din importanta acesteia pentru contemporaneitate. Da, baptistii români din zona Maramuresului si, de fapt, din întreaga tara, au la dispozitie un instrument în plus prin care îsi pot cunoaste originile si istoria. Datorita harului lui Dumnezeu si efortului impresionant al pastorului Vasile Bel, cititorul contemporan are acces la informatii care nu mai apar în nici o alta carte de istorie baptista româneasca. Chiar daca exista aspecte care se regasesc si în alte lucrari, autorul amintit mai sus aduce contributii unice. Prin acestea, credinciosul de astazi gaseste un sprijin real atât în demersul apologetic de aparare si dovedire a credintei crestine cât si în demersul de crestere spirituala individuala si comunitara.

In sfârsit, desi ar mai putea fi spuse multe alte lucruri, mentionam doar câteva cuvinte sarace cu privire la autor, numite astfel pentru ca ele nu pot descrie cu suficienta acuratete profilul uman pilduitor al pastorului Bel. Astfel, evidentiem ca autorul acestei lucrari este un personaj cunoscut în zona Maramuresului si foarte apreciat de comunitatea credinciosilor din aceasta zona si nu numai. Slujirea pastorala desfasurata cu lepadare de sine pe parcursul zecilor de ani, iubirea de semeni si bonomia prin care s-a facut remarcat dovedesc ca pastorul Vasile Bel merita sa fie ascultat atunci când are ceva de spus. Mai mult decât atât, se impune a fi metionat si faptul ca paginile acestei lucrari au fost scrise dupa cercetari minutioase facute la fata locului si dupa discutii si interviuri realizate cu oameni care au fost într-o relatie strânsa si directa cu evenimentele descrise. Pentru toate acestea îl slavim pe Dumnezeu si îi multumim autorului ca nu a uitat de noi, generatia mai tânara. Da, avem nevoie ca înaintasii nostri sa ne spuna de unde venim pentru ca, poate asa, vom sti si noi mai bine încotro sa mergem.

by Prep. Drd. Costel Ghioanca,

Institutul Teologic Baptist din Bucuresti

Autorul are deosebita placere sa ofere cartea gratuit tuturor cititorilor nostri:

Citeste aici

Descarca aici:

Cum sa cunoastem si sa intelegem „Cele zece porunci” – Un volum de Cristian Barbosu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, Media, Ministry, Romania, TheologyLeave a comment

O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la inceput de secol XXI? Cu siguranta ca multi ar raspunde ca problematica atat de complexa a Decalogului reprezinta ceva depasit, lipsit de actualitate. Cu toate acestea, cartea „Cele Zece Porunci” de Cristian Barbosu ne convinge ca este important sa reexaminam cu seriozitate continutul acestor porunci date de Dumnezeu prin Moise, pentru intreaga umanitate.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

Nevoia de Absolut

Subliniind mutatiile ce au avut loc in gandirea oamenilor pe parcursul ultimei perioade de timp, Cristian Barbosu mentiona: „Filosofia post-modernista a patruns subtil in toate ramurile vietii, influentand pe nesimtite atat creierul cat si inima, ba uneori, si sufletul, creand o noua etica, un nou sistem de valori, ba chiar si o noua forma de spiritualitate, privata insa de absoluturi si mai ales de Absolut.”

Pornind de la aceasta nevoie de Absolut, cartea „Cele Zece Porunci”  ne cheama la o reevaluare temeinica a continutului si actualitatii poruncilor divine aplicate la viata de zi cu zi. Fara a insista pe aspecte scolastice care ar fi condus la o prezentare academica, prin reliefarea aspectelor de baza ale invataturii morale din cuprinsul Celor Zece Porunci, autorul reuseste sa transmita unei mase largi de oameni un mesaj pozitiv, ce se constituie ca o chemare in a respecta adevarul de origine divina.

Despre legile morale si spirituale

Autorul spune: „Asa cum exista legi materiale, legi ale fizicii, biologiei, chimiei, etc., la fel exista si legi morale sau spirituale impuse de catre Dumnezeu. Asa cum legile naturii sunt imposibil de contestat, ele actionand indiferent daca vrem sau nu, la fel si legile morale sau spirituale exista si nu pot fi ignorate. Si asa cum cercetatorul stiintific studiaza si le explica oamenilor intelesul adanc al legilor naturii, este de datoria noastra, a celor ce studiem Sfintele Scripturi, sa explicam semenilor nostri legile morale si spirituale, legi care afecteaza atat destinul terestru al omului, cat si dimensiunea eterna a sufletului nostru.”

„Cele Zece Porunci” – o carte ce li se adreseaza tinerilor

Asa cum putem citi din primul capitol, cu privire la porunca intaia, vom constata faptul ca argumentele lui Cristian Barbosu se succed intr-o ordine logica, fara a forta in vreun fel textul biblic si fara a purta amprenta prejudecatilor de natura spirituala. Putem spune ca autorul reuseste sa prezinte in mod obiectiv adevarurile Scripturii, presarand impresii si experiente ce tin de realitatea cotidiana. Beneficiul unei astfel de abordari consta in faptul ca aceasta carte poate fi citita si de catre cei care nu au o pregatire teologica. Si aici in mod deosebit, autorul a tinut sa se adreseze tinerilor, mai precis acelei generatii de regula ignorata de catre mesajul evanghelic traditional.

O lista a dependentelor

Iata ce afirma Cristian Barbosu despre practica idolatriei in secolul nostru: „Omul, fie ca vrea sau nu, fie ca recunoste sau nu, se inchina cuiva. Pe vremea lui Moise, cand Cele Zece Porunci au fost scrise in piatra, oamenii se inchinau diferitilor zei. Indiferent unde s-ar fi aflat, inchinarea oamenilor a fost devotata unor anumiti zei. Da, astazi nu mai avem Baali si nici Astartee. Dar astazi avem aceleasi concepte, aceleasi ritualuri, imbracate insa sub o alta forma. Baal si Astarteea erau zeii placerilor de orice fel. Inchinarea inaintea lor nu era ceva mistic, ci dimpotriva, consta din pereceri si orgii scaldate in alcool si sex. Azi noi nu mai avem inchinatori la idoli, dar avem atat de multi oameni care au cate un viciu, oameni care se intoxica in mod abuziv cu alcool sau care isi distrug casnicia din cauza prostitutiei sau pornografiei. Nu, ei nu se inchina niciunui idol, dar ei sunt vanduti poftelor lor. Iar lista dependentelor poate continua.”

Este posibila renasterea spirituala?

Aceasta idolatrie ascunsa a zilelor noastre nu poate fi scoasa la lumina decat prin intermediul Celor Zece Porunci. Prin urmare, mesajul pe care ni-l transmite Cristian Barbosu consta in faptul ca nu este posibil sa iesim cu bine din dilemele morale ale sec. XXI decat luand in considerare ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin aceste porunci.

Intotdeauna, idolatria a fost distructiva si autodistructiva, afectand deopotriva pe cei care o practica, dar si pe cei ce se afla in vecinatatea acestor inchinatori. De aceea, renasterea spirituala a generatiei prezente nu se poate produce decat prin cunoasterea si aplicarea deplina a Celor Zece Porunci.

Importanta fundamentelor

Cu siguranta ca aceasta provocare pe care ne-o lanseaza autorul se consitutie ca un element de valoare ce recomanda citirea acestei carti si insusirea elementelor de valoare prezentate.

„In era post-moderna in care traim exista o nevoie acuta de absoluturile lasate de Cel Divin pe paginile Scripturii. Relativismul a patruns in mai toate sferele societatii in care traim. Avem nevoie insa, de niste fundamente, de aceste absoluturi dumnezeiesti, cuprinse in Cele Zece Porunci. Ele iti pot oferi o baza sanatoasa, trainica, atit in viata aceasta cat si in eternitate.”

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

DUMNEZEUL MEU

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, Miracles, poetry, Theology3 Comments

by Corina Diamanta Lupu

Dintr-un potop, Tu, Doamne, m-ai salvat,
În pumnu-Ti ape mari si dese ai strivit –
Cu glasul Tau de tunet, din ceruri ai strigat,
Si ploaia ce curgea-n perdele s-a oprit.

De-un nou pamânt, Tu parte mi-ai facut,
Sa-l stapânesc, ai spus, de-acum-nainte –
Si-un curcubeu din mâna-Ti sfânta s-a nascut
Ca semn dumnezeiesc de-aducere aminte.

Eu chem de-atunci, în ruga, pe Nume a-Ta Fiinta,
Un vârf de munte-am temelie sub picioare –
Te vad, de pe înalt acoperisul lumii, prin credinta,
Croindu-mi drumul prin Iordan si mare.

Care este unica religie adevarata?

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Life and Health, Ministry, TheologyLeave a comment

by Marina Glodici

Într-una din zile, câteva persoane m-au întrebat daca este adevarat ca se va impune o singura religie în tara noastra. Le-am asigurat ca este o speculatie cine stie a cui si nu e bine sa creada în zvonieri si raspândaci.
Daca am optat pentru pluripartidism în politica, de ce oare am impune o singura confesiune religioasa obligatorie? Nici gând. Asta ar însemna dictatura si lezarea libertatii de constiinta. Ca si casatoria care se face „de buna voie si nesilit de nimeni”doar pe baza dreptului de alegere si la viata intima tot asa omul decide sa aiba sau sa nu aiba relatie cu Dumnezeu. Fiecare actioneaza în concordanta cu propria sa revelatie.

Fara a sustine vreo confesiune religioasa crestina, sunt de parere ca exista o unica religie adevarata. Adica relegarea (religia) adevarata cu Dumnezeu prin jertfa Domnului Isus Hristos care a gratiat lumea de pedeapsa pacatului ascentral.

Definitia religiei adevarate care are o pratica adecvata este scrisa în Biblie în Epistola catre Iacob: „Religia curata si neîntinata înaintea lui Dumnezeu si Tatal este: sa cercetezi pe orfani si pe vaduve în necazurile lor si sa te pazesti pe tine însuti nepatat de lume”.

Teoria ca teoria, dar practica ne omoara pe toti, spune o vorba româneasca. Si se pare ca se adevereste si în zilele noastre. Unii se multumesc doar cu apartenenta la o confesiune si cred ca e deajuns. Ei nu au un crez autentic, ci fac o politica religioasa. Aceasta categorie de oameni provoaca cele mai multe controverse pe teme religioase, ajungându-se chiar la dispute serioase, injuste.

Religia nu reprezinta o doctrina, ci un crez, o cale si o practica cristica si nu anticristica. Adica pentru stimularea si regenerarea persoanei si nu împotriva persoanei, respectiv distrugerea ei. Greu de înteles acest lucru pentru unii. Si din pacate, numarul acestora se înmulteste din zi în zi. Înterese? Lipsa de întelepciune? „Omul nou al comunismului” înca neschimbat în democratic? Ramâne înca o dilema. Am întâlnit oameni realizati profesional si financiar, dar care erau nefericiti. Ei nu au un ideal maret, un scop bine identificat. Prin faptele lor, ei dau dovada ca nu au Dumnezeu. Stimuleaza si îndeamna tineretul la desfrânare, la tot feluri de practici murdare si apoi duminica se duc la o biserica. Ce pacat ca nu cunosc cu adevarat preceptele biblice care pot avea puteri miraculoase asupra caracterului!

Ceea ce este esenta tuturor poruncilor date de Dumnezeu este sa-l iubim pe Domnul Dumnezeu din toata puterea noastra si numai Lui sa ne închinam si pe aproapele nostru ca pe noi însine. Atunci nu vom putea fi lacomi sa luam nici proprietatea, nici nevasta sau sotul aproapelui nostru si în concluzie, vom fi cu adevarat toleranti cu toti cei din jurul nostru, respectând legile statului în care traim si principiile unei societati umane.
Un mare ciritc literar român a spus ca respectul fata de sine si cel de aproape înseamna onoare. Sa dea Dumnezeu ca religia noastra a fiecaruia sa ne transforme pe toti în Oameni onorabili.

„Trecerea prin icoana” de Ionatan Pirosca – Poeme crestine despre durerea transformata in zambet

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, literature, poetry, Romania, TheologyLeave a comment

Volumul de versuri „Trecerea prin icoana” – partea intaia, de Ionatan Pirosca, a aparut in 2009, la editura Hypogrammos, din Oradea. Volumul este dedicat Sorinei, sotia autorului, fara de care, “scrierea acestei carti” nu s-ar fi intamplat. Stihurile din acest tom sunt un simbol al fiintei poetului si poarta insemnele crestine consacrate, precum rugaciunea, lumina, invierea. Propria experienta religioasa, umblarea pe calea mantuirii, inaltarea spirituala sunt tot atatea teme ce vorbesc in „Trecerea prin icoana” despre permanenta cautare a lui Dumnezeu de catre autor. Cele doua poeme care alcatuiesc volumul de fata – “Raza pentru ochi senini” si “Fantana in clocot” – surprind cu sensibilitate dorinta poetului de a pune ordine in propria relatie cu Creatorul, de a elimina orice contradictie ce mai exista intre omul pamantesc si cel spiritual, dar si fiorul dragostei, remarcabil transpus in ludic.

Cartea aceasta a aparut dupa ce poetul, care deja suferea de o  paralizie foarte veche, a mai aflat ceva: ca a  primit un carcinom (cancer) hepatocelular malign care, omeneste vorbind, i-ar putea curma viata. Dar cum la Dumnezeu toate sunt cu putinta, intelege sa accepte aceasta ca pe o incercare prin care trebuie sa treaca si nu se gandeste decat la ceea ce Dumnezeu i-a incredintat: scrisul spre lauda Domnului.
De aceea, face un apel catre toti aceia care ar putea sa-l ajute financiar, fie pentru ca sa-si scoata urmatoarea sa carte (“Trecerea prin icoana” – partea a doua), care e gata si al carei manuscris asteapta editarea, fie pentru cheltuielile implicate de tratarea acestor boli. Daca se gaseste cineva caruia Dumnezeu ii pune pe inima un astfel de ajutor, poetul poate fi contactat pe e-mail la adresa ionatan.p@gmail.com sau la telefon  0114.0339.110240. Numele celor care isi ofera ajutorul, la dorinta lor, va fi mentionat in carte.

“Le stil c’est l’homme”

Pentru Ionatan Pirosca versurile pe care le plasmuieste sunt o exprimare a intregii sale vieti. Nu l-a “ajutat” nimeni, niciodata sa faureasca stihuri, ci s-a trezit pur si simplu facand acest lucru de indata ce a deprins literele. Avea doar opt ani cand a asternut primele rime pe hartie, fara sa stie ca se apucase de ceva special, de o activitate complexa. Poeziile lui se remarca printr-un stil literar inconfundabil, in care calitatea se impleteste cu mesajul izvorat dintr-un autentic fundament ideatic crestin. “Le stil c’est l’homme”, de aceea poetul nu crede in conceptul de “arta pentru arta” si nici nu depinde de anumite conditii pentru a scrie.

Ionatan Pirosca a debutat publicistic cu doua grupaje de poezie publicate in anul 1984 de revista Astra, de la Brasov. În acelasi an, acesta obtine si primele doua premii la concursuri literare nationale. Abia dupa zece ani, in 1994, dupa mai multe premii si recunoasteri publicistice in diverse reviste literare, Ionatan Pirosca debuteaza editorial cu placheta Cu fata la cruce. Era poezie scrisa de-a lungul anilor, dar schimbata si regenerata astfel incat sa reflecte o mare modificare ce se petrecuse la nivelul sufletului sau – intoarcerea cu fata catre Hristos si catre crucea Sa mantuitoare. Pana in prezent, poetul a publicat sase volume de poezie si are in pregatire inca patru.

“Roaga-te definitiv”

“De obicei, scriu ca o exprimare a intregii mele vieti. Ca o reintoarcere catre frumos si sensibil a tot ceea ce Dumnezeu a lasat desavarsit si curat pe pamant si care a fost pervertit de pacat. A propriilor mele simtiri, care nu pot fi recuperate de adevar decat prin Cel ce poate recupera toate lucrurile. De aceea, nu pot renunta la a ma inchina lui Hristos, cu poezia mea. Din punctul meu de vedere, crestinismul nu este numai o influenta in poezie, ci insasi conceptia mea despre lume si viata, care sta la baza intregii mele existente si a tuturor manifestarilor mele. O alta dimensiune definitorie care trebuie sa caracterizeze o poezie crestina este aceea de… poezie, de excelenta literara”, marturisea poetul Ionatan Pirosca.

Iata de ce, poezia lui este impregnata de pasiunea pentru Dumnezeu, astfel ca personalitatea sa profund religioasa razbate din fiecare vers. Rugaciunea este folosita ca simbol, ca solutie viabila pentru efemeritatea vietii. Dimensiunea religioasa a liricii lui Ionatan Pirosca vorbeste despre natura, ca trimitere la creatiune, ca o desprindere de teluric. “pe Dumnezeu nu poti sa-L scoti din jurul mainilor Lui/cand vrei mangaiere roaga-te definitiv/ca atunci cand trec anii/si vei pricepe un colt de frunza un capat de drum/o intoarcere seara acasa/ca un pahar cu apa in Numele Lui/dupa masa.”

“Doamne, condu-ma pana acasa”

Aspiratia poetului spre lumea de dincolo, spre paradis, are legatura cu miracolul invierii. Viziunea sa este usor mistica – “sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o” – iar marea trecere este legata de implinirea menirii sale pe acest pamant. Abia atunci cand si-a implinit menirea pentru care a fost harazit, “portile deschise” nu il vor mai durea pe poet si patrunderea in raiul crestin va deveni o integrare in absolut. “Doamne cand si portile deschise ma dor/si ma intreb de ele cu tot decorul/mai lasa-ma trei zile cat o inviere/apoi fa sa scartaie zavorul Tau/ca sa stiu cum sa trec prin icoana neranind-o.”

Expresia lirica este dominata de imaginar. Poetul evoca realitatea de aici, dar si o realitate de dincolo, imposibil de vazut altfel decat cu ochii spirituali. Umbra este simbol al universului reflexiv, vorbind despre o deconectare de la concret. Frontiera dintre teluric si paradisiac este marcata de aceasta umbra, “importanta” pentru poet. Este seara, amurg, iar timpul nu mai are valoare. “Doamne condu-ma pana acasa/in seara asta sunt singur nu stau mult/desi mi se pare atat de importanta umbra/si parca a trecut un univers de cand/traversam strada.”

“Culorile curcubeului”

Creatia lui Ionatan Pirosca are o nota de mister, inedita si specifica in contextul civilizatiei moderne. Culorile in care poetul isi zugraveste sinele sunt cenusii, dezolante. Totusi, elementul religios crestin vine sa restaureze aceasta tristete, sa aduca speranta, sa salveze. Desi aflat intr-o situatie limita, poetul evoca in versurile sale curcubeul, a carui frumusete contrasteaza cu accentele terne si sumbre de pana acum. “cutremurele vin din/adanc eu nu le vad/ori plang ori ma bucur plutesc/sus in lacrima Lui de acolo soptesc/cutremurele nu stramba niciodata/culorile curcubeului.”

Versurile sunt de altfel, in concordanta cu declaratiile autorului: „Niciodata nu am scris poezie in mod neserios”, spune Ionatan Pirosca. „E ceva neserios in a respira ? De fapt, totul a decurs cat se poate de dramatic, as spune. Întreaga mea biografie poate fi privita ca o corabie plutind pe o mare. Numiti marea aceasta poezie, apoi imaginati-va toate furtunile si toate panzele care poarta aceasta corabie pana se rup si furtunile, dar si panzele… Numai susurul bland si subtire al Duhului lui Dumnezeu m-a adus la un liman linistit.”

„Duminici albe”

Cromatica lui Ionatan Pirosca include si albul, care devine reper. Albul simbolizeaza puritatea, curatenia, linistea. Duminica, ziua prin excelenta a cultului crestin, este comemorarea invierii lui Hristos, o zi aducatoare de bucurie sfanta. Cu toate acestea, duminica, simbolul renasterii spirituale, inseamna pentru poet, intoarcerea intr-un trecut in care sacrul era exilat. Prins in labirintul lumii profane, autorul traieste intr-un ritm ametitor o existenta ce sta sub semnul tragicului. „duminici albe duminici lungi duminici iar/drojdia lumii schimonosindu-le singuratatea/involburate secunde jucandu-se-n miristi/de neinchinare de suflete in raspar /pe aici a luat-o si inima mea odinioara/cand timpul s-a scris cu cerneala ecosez/ea calarea peste cadavre era era/toate aceste cadavre calaritoare.”

În continuare, asistam la o stare de gratie absoluta, intr-o lirica meditativa, in versuri in care sacrul se transforma intr-o manifestare a iubirii jertfitoare. Comuniunea dintre om si Dumnezeu se realizeaza prin intermediul sacrificiului mantuitor, laborios exprimata in stihuri bogate si sensibile. „asa s-a frant El in bucati pentru ca eu si tu/asa a curs El in potir pentru ca eu si tu/ca frangerile si curgerea lumii eu si tu/noi pentru ca painea ca trupul Sau ca iubirea.”

„Numai ziua mea”

Versurile lui Ionatan Pirosca sunt tributare metaforei. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data/nu mai conteaza/de aici/incolo dau drumul florilor de salcam/sa-si viziteze albinele vedeti nu intarziati prea mult/ca vine seara vine ora parfumului asa e si ziua mea/si as darui ziua aceasta stie cineva/cum se intoarce iubirea/ca sa sune la soare si-un sfert fix adica/peste un om si ceva dupa ce scriu.” Floarea, in speta floarea de salcam, iar ulterior, cea de cires, este un simbol al principiului pasiv, dar si al dragostei si al armoniei. Floarea reprezinta copilarila, puritatea, inocenta si are legatura cu Edenul. Floarea este un centru spiritual.

Aspiratia spre absolut a poetului se realizeaza prin faptul ca el are constiinta unei misiuni ce trece dincolo de timp. „de aici incolo cat vezi cu ochii e/numai ziua mea/nu are importanta calendarul luna anul data.” Ionatan Pirosca nu mai resimte fragilitatea si efemerul existentei. Stilului sobru si intunecat de pana acum ii iau locul limpezirea, lumina, floarea de salcam. Poetul accepta realitatea si dobandeste pacea interioara. Nonsalanta exprimarii dovedeste ca speranta este de acum inainte sursa de inspiratie, ca Ionatan Pirosca a atins o dimensiune spirituala superioara, ca trecerea prin icoana s-a produs. Versurile sale vorbesc despre aceasta realitate: „eu stiu unde imi este izvorul oriunde-as curge.”

Abel vorbeste azi, macar ca este mort.Credinta transforma viitorul în prezent

On By nelursIn Bible, Children, Christian Perspective, Devotional, Family, Theology1 Comment

Motto: “Si credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie. Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvantul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad. Prin credinta a adus Abel lui Dumnezeu o jertfa mai buna decat Cain. Prin ea a capatat el marturia ca este neprihanit, caci Dumnezeu a primit darurile lui. Si prin ea vorbeste el inca, macar ca este mort.”-Epistola catre Evrei 11. 1-3.

In crestinismul autentic e vorba (fara nici o indoiala) de o incredere neclintita în Dumnezeu, in promisiunile Lui nevazute si dorite. Credinta transforma viitorul promis, în prezent.
Observam ca stiinta (nu odata) schimba mâine, ceea ce astazi a prezentat ca adevar sigur. Si pentru cei care s-au încrezut si s-au bazat pe estimarile facute stiintific nu a fost tocmai ok. Ei sunt zdruncinati profund, ca urmare pot pierde averi, prestigiu si chiar viata lor. Insa, cine se increde pe deplin in Dumnezeu nu va fi nicidecum inselat. Intr-un fel, dupa cum spune apostolul Pavel, trebuie sa fim nebuni pentru Cristos, crezând Cuvântul scripturii (Biblia canonica). Nu buni pentru lume, sa nu ne potrivim tiparului ei, ci dimpotriva, sa ne potrivim pasii dupa pretentiile lui Dumnezeu, pentru ca asa zisa stiinta te inseala deseori. Principiile stiintei si ale lumii sunt schimbatoare. Credinta materializeaza viziunea primita din Scriptura sfânta. In vechime, ca si acum, inaintea lui Dumnezeu nu puteai sa te prezinti oricum. La El putea veni oricine, oricând, dar nu oricum. Inaintea Domnului Dumnezeu trebuia sa vii cu o jertfa. Iar jertfa trebuia adusa cu sare. Adica cu o buna marturie, prin credinta. Prin credinta pricepem lucruri de nepriceput. Ratiunea si mintea umana nu pot pricepe totul. Cineva a detaliat putin, completând definitia conceptului de credinta asa cum o gasim in epistola catre Evrei, spunând: Credinta se bazeaza pe ratiune, dar este superioara ei. Ce nu poate vedea sau intelege ratiunea si mintea noastra, vedem si intelegem prin credinta. Pentru credinta nu exista niciun impediment. Apostolul Pavel le explica corintenilor ca crestinii umbla prin credinta, nu prin vedere. Da, e adevarat, ca si stiinta umbla prin credinta, nu prin vedere, un timp, la inceput, pentru ca in final sa vedem ca a prins „viata” ceea ce era doar un simplu proiect. Stiinta nu e insa perfecta. Apar cauze tehnice, cauze umane, cauze de forta majora care nu pot fi controlate de om. Numai Unul, Dumnezeu, poate controla totul, El urmareste sa se duca la indeplinire, in cele mai mici amanunte, ceea ce El a promis, ceea ce El a proiectat inca din eternitate pentru eternitate (Ieremia 1.11-12).

Tot asa, si crestinul, acum nu are decât un proiect de viata, el se bazeaza cu deplina incredere pe promisiunile si proiectul de mântuire puse la indemâna noastra de Dumnezeu prin Isus Cristos si desavârsite de El pe Crucea Golgotei.
Sta scris (Evrei 10.37) ca cel neprihanit va trai prin credinta. Noi nu dam înapoi ca sa ne pierdem, ci avem credinta pentru mântuirea sufletului.

Care e primul om care a trait prin credinta?

Nu, nu e Adam. E Abel. Adam nu avea nevoie de credinta, el a vazut lucrurile din Eden. Dupa cadere, dupa ce au cazut în neascultare, Dumnezeu face o proorocie (Gen 3.15):

„Vrajmasie voi pune intre tine si femeie, intre samanta ta si samanta ei. Aceasta iti va zdrobi capul, si tu ii vei zdrobi calcaiul. Femeii i-a zis: Voi mari foarte mult suferinta si insarcinarea ta; cu durere vei naste copii, si dorintele tale se vor tine dupa barbatul tau, iar el va stapani peste tine.”

si aceasta pe vremea când Abel si Cain nu se nascusera. Dar îi capatase cu ajutorul Domnului. Cain, numit primit. Samânta femeii, o taina, care vorbea despre nasterea Domnului Isus Cristos. Contrar parerilor multora, omul nu a evoluat, a involuat. Adam a fost foarte destept, nu a pornit ca ignorant, acum suntem ignoranti. El singur a pus nume la toate vietuitoarele pamantului. Avea doi copii, unul plugar, celalalt cioban. Lucrau bine organizati, cu pricepere. Când veni vremea sa se prezinte inaintea lui Dumnezeu, fiecare si-a pregatit jertfa sa.

Jertfa lui Abel a fost primita, dar a lui Cain nu a fost placuta. Cum a reusit unul, dar de ce a clacat celalalt? Ce a facut diferenta? CREDINTA!
Credinta face diferenta noastra inaintea lui Dumnezeu. Unul cânta, altul se roaga, altul cinsteste prin tacere, slujire, darnicie…. Fiecare aduce ca si crestin o jertfa placuta sau nu. Diferenta o face credinta! Iar credinta vine în urma auzirii; iar auzirea vine prin Cuvantul lui Hristos (Romani 10.17).

Prima jertfa, a fost, când goliciunea noastra a fost acoperita de pieile de animale. („Domnul Dumnezeu a facut lui Adam si nevestei lui haine de piele, si i-a imbracat cu ele.” –Geneza 3.21). Apoi, cei din vremea lui Moise trebuiau sa aduca ca jertfe animale fara cusur in Cortul intalnirii dupa randuiala primita de la Domnul.
Ioan Botezatorul l-a prezentat pe Isus „Mielul care ridica pacatul lumii”.
Isus îl îmbraca pe om in haina neprihanirii, prin credinta in El, in ceea ce este El si in ceea ce a facut El ca jertfa de ispasire pentru omul credincios.

Adam a vazut si a înteles ce fel de jertfa a adus Dumnezeu. O închinare în duh si în adevar. Acum e mai greu dupa cadere. Adam a auzit si le-a spus copiilor lui. Abel a primit cuvintele parintilor lui, Cain, însa le-a respins. Abel a auzit cuvintele si le-a crezut, a ajuns credinta în inima, si i-a facut jertfa sa mai buna, chiar daca jertfa era slaba, dar o aducea prin credinta. Sa venim prin credinta înaintea Domnului, cu jertfa, El ne da jertfa mai buna, a Mielului fara cusur (Romani 12.1-2). Si, daca venim la El prin credinta deplina, suntem invitati la Cina Sa! Si asa sa manânce fiecare! Prin credinta. Lasi lucrul la altar, rezolvi si asa manânci. Credinta transforma nevazutul în vazut, imposibilul, în posibil. Nu avem vrednicia în noi însine, ci prin credinta în El. Capeti marturia de la Dumnezeu ca esti neprihanit (Abel). Glorie Domnului!

Lui Luther i-au picat solzii de pe ochi când a aflat ca exista o neprihanire care se da prin credinta. Putem deveni fara nici o pata si fara vina, ajungem sa avem o haina alba, curata! Glorie Domnului!
Haine albite în sângele Mielului, prin credinta.
Despre Abel, Dumnezeu spune un lucru minunat. Abel vorbeste si azi, prin credinta, macar ca este mort.

Apostolul Pavel (ca si Avraam de altfel) a lasat copiilor sai spirituali credinta sa, si, prin ei si Cuvântul scripturii, generatiilor urmatoare. Om mort, care traieste, memoria-i este vie, si vorbeste prin credinta. Nimic nu este mai frumos decât credinta. Prin ea vorbeste el, macar ca este mort. Aceasta poate fi si este si mostenirea pe care o poate lasa un crestin autentic urmasilor sai: CREDINTA.
De fapt si binecunoscutul pastor luteran Richard Wurmbrand povesteste ca in parohia sa avea si un ukrainian care avea o credinta care se lua ca si gripa!

Unul care credea ca a descoperit un elixir care-l va face sa traiasca vesnic, murise la 57 de ani. Dar prin credinta vei trai vesnic! Ia credinta! Si lasa credinta în urma ta, si Domnul va vorbi, în locul tau, generatie dupa generatie…. pe limba lor, în limba lor. Credinta face lucruri mari, altfel imposibile: o jertfa mai buna, o marturie mai buna.
Putere n-avem nici pentru noi nici pentru altii. Dar toata grija pentru viitorul copiilor si nepotilor nostri o va purta Domnul Dumnezeu, dar numai sa avem credinta (fiecare). Daca suntem ceva, suntem numai prin credinta in Dumnezeu.

În evul mediu stateau la biciuit. Credeau ca asa trebuie adus trupul… ca o jertfa. Unul a stat 15 zile. Veneau sa se închine. Unii se autoflageleaza. Insa trebuie pocainta însotita de credinta. Dumnezeu îmi spune ca nu sunt perfect, ci stam în picioare datorita harului Sau. Biciul nostru spune ca nu avem voie asta sau aia.
Trebuie sa ajungi sa crezi ca esti vrednic sa stai la masa Domnului, prin credinta. Pocainta înseamna pocainta si credinta. Ele sunt impreuna si sunt darul dat de Dumnezeu (Fapte 11.18; Romani 10.17; 2 Timotei 2.25).
Trebuie sa regreti pacatul infaptuit de tine si totodata sa nu mai comiti ce e rau inanitea Domnului.

Du-te si sa nu mai pacatuiesti. Umbla si traieste cu credinta.
GLORIE DOMNULUI!

***
Credinta-i ca un brad mereu verde,
Ce-n sufletele credincioase arde,
Ea vesnic arde nu se stinge,
Cum prin vene curge mereu sange.

Credinta-i un inger luminos,
Ce staluceste armonios,
Un inger alb si blând,
Ce face ordine in al tau gand.

Ea schimba raul din tine,
Cat ai clipi devine bine,
Dar pentru aceasta,trebuie sa sporeasca,
In sufletul tau sa creasca.

Credinta un simplu cuvânt,
Dar oare pe acest pamânt,
In câte suflete mai infloreste,
Si pe cati in viata-i intareste? (Hirja Bogdan Marcel)
***

Cântarea:
Credinta mea eu o zidesc pe-al Domnului Cuvânt ceresc.
Ca spuma toate vor pieri, Cristos ca Stânca-n veci va fi.

Zidesc pe Stânca, pe Cristos,
Nicicând pe malul nisipos, nicicând pe malul nisipos
Pe nisip nu mai zideste.

Desi-I ascunsa Fatza Sa, cu mila ma va-nconjura.
Si orice vifor de-ar veni pe Stânca sigur eu voi fi!

Când vin primejdii pe pamânt, eu sunt scutit prin legamânt,
Chiar toate de s-ar clatina, Cristos ramâne Stânca mea.

Iar când Isus va judeca si celor morti : „Sus!” va striga,
Neprihanirea Lui va fi chiar haina-n care voi luci!

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Family, Inspirational, Media, Parenting, Romania, Theology, USA, YouthLeave a comment

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!