12 octombrie

                              IN MEMORIAM

   .
       1981– A murit Agatha Grigorescu Bacovia, poeta, prozatoare, memorialista (n.08.03.1895)
     .
.
.
.
.
Iubita spunea
    .
Ni se închid
Privirile
În sclipatul
Iubirii,
Si nu mai dorim
Decât ultimul
Sarut
Al nici unei
Alte fericiri…
Clopotul
Cerului
Suna amurgiri…
Noaptea
Sa ne afle
Îmbratisati…
.
(Trimisa de poetul  Liviu Jianu Florian)

Cuiul

 

Tudor Arghezi – Cuiul

Într-o vreme la-nceput
Si-ntr-un leat nemaistiut,
Care, nu pot sa însemn,
Casele erau de lemn.
Si ulucile de scînduri,
Ca si azi, întinse rînduri,
Puse strîmb si cap la cap
Si proptite cu protap.
Dar zburau cu fiecare
Vînt mai tare,
Case, garduri si patule;
Si în timpurile toate
Grijile erau destule.
Le-adunai împrastiate
Si-ncepea din nou si iar
Truda muncii în zadar.
Ca sa scoli din clatinare
Iarasi doagele-n picioare
Si din nou sa le anini
Cu te miri ce radacini.Nazdravan, cum altul nu-i
Un baiat al nimanui
Nascoci, atunci, un cui.
Si l-a scos si aratat.
Cuiul nou o saptamîna
A umblat din mîna-n mîna.
A fost strîns si pipait,
pus pe limba, mirosit,
Nici-un om nu întelege
Cuiul teapan cum sa lege,
Fara funii si curele,
Scîndurile între ele.
Nazdravanul si golanul
Îl înfipse cu ciocanul.

Zice unul: “- Dragul meu,
Asa cui faceam si eu,
Poate chiar mai dichisit,
Însa, vezi, nu m-am gîndit.

(Trimisa de poetul  Liviu Jianu Florian)

CÂNDVA…

CÂNDVA

cândva – pe aceste meleaguri oameni iubeau
cândva – pe aici treceau regi si sfinti
cândva – sori pe-aici se-ntreceau – rânchezau
cândva – râdeau si cântau pe-aici zeii-parinti

…lacrimi de luna erau distilate
si orbii pe harfe se rastigneau
stime în valuri jucau razgâiate
flacaii  – pe numele-adevarate
le strigau – le iubeau – le mirau – le rapeau
pe când la urechi si în par le sopteau
povesti si minuni auriu-desucheate

…au fost veri frumoase pe-aceste tarâmuri
pescarusii scriau epopei peste ape
centaurii beau – de copite sa scape
cobolzii teseau la covoare de rime
scântei luminau munca-ntinsa pe rinuri
si ape si frunze-unduiau peste vise si crime…

…cine mai stie pe unde sunt astazi
duhuri-paianjeni  – împletind nostalgii
nu mai suport sa vad oameni – când stiu ca marirea
nu sta-n coroanele reci: cununìi
nu se mai fac – sfinte – decât daca-nchizi ochii
si-asculti –cu auz de-odalisca – -adâncirea
în fosnetul feciorelnicei – unicei rochii visate:
aceea-a celestei regine – Uimirea
aceea-a vesnicei Izvorâri Amânate

…cine mai stie – cine mai stie
unde e sânge – unde e glie
unde sunt vise – unde-i chilie
unde sunt valuri – unde-i betie
unde e viata – sorbind curatie…
unde e cer si unde-i otrava
unde-i regina cu rima bolnava…
…cine mai stie – cine mai stie
daca macar ea-lumina e vie
daca la patu-i veghez poezie…
cine mai stie – cine mai stie…
***

3 august 2012                  Adrian Botez

INCANTATIA COSMICA A UNUI INITIAT-

N. N. NEGULESCU


Avem în fata poemele unui initiat, N.N. NEGULESCU. Un transmodernist initiat. Sunt doua volume („LACRIMI DE DIAMANT1 – cu o Prefata de Florea Miu – Forma Cuvintelor – si „OCHIUL DE FOC2 – cu o dubla Prefata: una de Harion Voroneteanul – Calea Regala, precum si una de Petre Ciobanu: Metafizica triunghiului originar).

Ambele volume sunt împartite în câte cinci sectiuni:

I-„LACRIMI DE DIAMANT”: 1-„Piramida ontica”; 2-„Crucea Sephirotica”; 3-„Pendulul percutiei opalice”; 4-„Cupola cu haikaiuri”; 5-„Domnia Logosului”.

II-„OCHIUL DE FOC”: 1-„Omul gnostic”; 2-„Roua Hierogliptica”; 3-„Întruparea Luminilor”; 4-„Misterele Verbului”; 5-„Fântâna Panomphee”.

Se vede clar, cel putin, prin intermediul primului volum, „LACRIMI DE DIAMANT” – ca Poetul N.N. Negulescu tine „mortis” la cifra cinci, în sectionarea pe care si-o propune: partea a V-a, a primului volum, nu contine decât doua poeme (fata de celelalte patru parti din volum: 16, 11, 33 – respectiv, 9 „haikaiuri”). Dar…TREBUIA sa se iste, si a cincea „sectiune”, caci era nevoie de binecuvântarea Cifrei Sacre!!!

Si orice initiat are toata dreptatea de partea sa, în ce priveste grija si respectul (dus pâna la adoratia pythagoreica!), fata de cifra 5: la ebraicii vechi, spre exemplu, Cifra 5 era echivalenta cu Litera HÉ – „Numarul CINCI al Literelor si 15 al Cailor – Hieroglifa Marelui Hierofant, Quinta Eterna – Numarul Stiintei Binelui si Raului; Litera Femeii si a Religiei; Pentagrama Angelica si Diabolica” (cf. Eliphas Lévy, Chei majore si Pantaclul lui Solomon) – este, deci, CIFRA SUPREMA A CUNOASTERII REGAL-COSMICE, CIFRA A CONTRASTELOR DEMIURGICE SUPREME SI A NUNTILOR COGNITIVE SUPREME!

Este „semn al unirii, numar nuptial” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt – Dictionar de simboluri, vol. I) – dar si numar al Centrului! – deci, al Armoniei si Echilibrului! „Cinci este si simbolul Omului (având bratele desfacute, acesta pare dispus în 5 parti sub forma de cruce)” – cf. idem. În hinduism, „reprezinta conjunctia dintre 2 (numar feminin) si 3 (numar masculin) – este, deci, Principiul Vital” – iar în buddhism si crestinism, este simbolul sintezei si al Treptelor Iluminarii-Revelatiei (cele 4 principii elementare cruciforme sunt „cimentate”-unificate si semantizate, întru eternitatea Învierii, de catre Hristos-CENTRUL!).

…Din punctul de vedere al continutului, însa, opinia noastra este ca titlurile (atât ale sectiunilor, cât si ale poemelor!) sunt de-a dreptul futile: avem de-a face cu o incantatie/VIBRATIE CONTINUU-DEMIURGICA (PARASHABDA brahmanica!), asa cum numai în templele buddhiste am mai putea auzi, atunci când „Marii Hierofanti” invoca, identifica, si reprezinta/actualizeaza eternul AUM/Omul Divin.

…Cum se defineste Poetul, prin N.N. Negulescu? Ca fiind CAUTATORUL TACERII MISTICE – adica, Ucenicul Supremei Aflari: „Eu caut în mine/tacându-mi roza tacerii” (cf. Temelie a Puterii Începuturilor, p. 9). „Roza”, în crestinismul esoteric medievalo-alchimic, este Hristos-Lumina Lumii. Roza/Trandafirul/Tradafillos este hieratica Floare cu 1.000 de Petale…!

Numai prin simtirea efectiva, a Verbului Demiurgic, se pot stabili, si pentru om („precum în cer, asa si pre pamânt” – sau, în Tabula Smaraldina: „Ceea ce este jos este la fel cu ceea ce este sus, si ceea ce este sus este la fel cu ceea ce este jos”), „Marile Ierarhii” si „Marii Ierarhi”, care conduc la starea de SFERA platoniciana a Re-Armonizarii Cosmosului („Din maretia sferelor/ vine duhul asupra limbilor:/<<în>> – zice;/<<în-spre>> – zice;/fluturii monahi ies din gânduri” – cf. Din maretia sferelor, p. 14; „în” este SPLEDOAREA MEDITATIV-EXTATICA, iar „în-spre” este DINAMISMUL LOGOS-ULUIFLUTURII fiind simbolul Dublului Zalmoxis-HRISTOS: Om târâtor care, prin metamorfotica crisalida, devine DUMNEZEU MÂNTUITOR/ILUMINATOR DE SANSE DEMIURGICE!)!) , întru SPLEDOAREA SUPREMA si VESNICA (întâi cea al Fiintei Proprii, si, prin aceasta, ulterior, Re-Armonizarea Creatiei Divine – viziunea aceasta exista atât în crestinismul isihast, cât si în ocultismul astrologic, alchimic sau al Kabalei!) : „Si-n vibratiile/Marii Ierarhii/îmi devin sfera a sunetului,/îmi devin sfera a culorilor,/îmi devin temelie/a puterii începutirilor/din substanta opalica/a Spiritului Zohar” (cf. Temelie a Puterii Începuturilor, p. 9).

 

OPALUL are semnificatii mistico-mentale: are rolul de a ajuta individul sa-si descopere/reveleze ADEVARATUL EU, “stimulând originalitatea si creativitatea(cf.http://www.semipretioase.ro).

ZOHARUL este, de fapt: Sepher ha-Zohar (Cartea splendorii”), care a fost publicata, în 1290, de evreul spaniol Moise ben Semtov de Leon. Înca din veacul al XII-lea (Languedoc), KABALA (cea mai veche traditie – caldeeana, egipteana si ebraica, în egala masura!) era considerata Izvor de Energii Cosmice. Circulatia energiei prin Sistemul Solar este reprezentata prin Arborele Sephiroth, la care face apel (metaforic, evident!) N.N. Negulescu:

Pe masura ce Forta Vietii se manifesta, ea exprima noi calitati precise. Pornind din punctul superior Kether (Coroana), printr-o traiectorie în zig-zag, ea exprima, în ordine, Hokmah (Întelepciunea). Binah (Întelegerea), Hesed (Mila), Gheburah (Severitatea), Tifereth (Frumusetea), Netzach (Victoria), Hod (Gloria), Yesod (Fundatia) si, în final, Malkuth (Împaratia), care este a zecea Emanatie.
Între limbajul si simbolistica planetara din astrologie, pe de o parte, si Arborele Vietii, pe de alta, exista o corespondenta strânsa. Primele trei Emanatii se numesc Triada Superioara. Începând cu a treia Emanatie, gasim corespondenta cu planetele sistemului solar, cunoscute în antichitate si caracteristicile asociate acestora în astrologie: Binah – SaturnTimpul, scleroza, batrânetea, uscâciunea, rasplata actelor fiecarei fiinte. Hesed – Jupiter-Maretia si stralucirea, guvernarea, justitia, succesul social, banul, prosperitatea materiala, burghezia. Gheburah – Marte-Lupta, razboiul, violenta, forta. Tifereth – Soare-Viata, dragostea altruista, sanatatea, aristocratia. Netzach – Venus-Emotia, sentimentalitatea, placerea, atractia erotica, artele. Hod – Mercur-Cunoasterea, inteligenta, energia mentala, cartile, scoala, comunicarea, adaptabilitatea. Yesod – Luna-Inconstientul, nasterea, caminul, femeia ca mama, multimea, democratia. Malkuth – Pamântul-Manifestarea cea mai densa si cumulul tuturor calitatilor enumerate mai sus.  Si mai stim ca: Cabala împarte omul în trei parti fundamentale:

1.Nefes – corpul eteric sau principiul vietii, ce sta la baza corpului fizic si al existentei concrete. Nefes este forta care contribuie la construirea trupului. Cabala ne spune ca nefes se introduce în samânta barbatului când se uneste cu sotia sa. Dupa ce omul, duhul, a parasit lumea terestra, nefes înconjoara mormântul sau;
2.Ruah – suflu, viata, sufletul format din corpul dorintelor si mentalul concret, este un mediator între nefes ti nesamah. Ruah nu este atât de sensibil la influentele lumii exterioare ca si nefes si cuprinde personalitatea sau ego-ul. Plutind între activ si pasiv, între interior si exterior, ruah reprezinta legatura dintre spirit si materie, unind în om lumea interna cu cea externa;
3.Nesamah – arborele vietii” – este spiritul ce cuprinde vointa, inteligenta si memoria. Este în legatura cu Divinitatea, astfel ca ruah si nefes ajung la Sursa divina, prin nesamah. Patrunzând în nesamah, Divinitatea le da viata lui ruah si nefes.
Nefes si nesamah sunt esente diferite – ca uleiul si apa – între care nu poate exista o conexiune directa. Din acest motiv, este nevoie de un mediator, de ruah, care le uneste. Nefes, ruah si nesamah nu sunt complet distincte si separate, ci se interfereaza, asemenea culorilor spectrului, care, desi sunt successive, se topesc una în alta. Dupa moartea biologica, nefes, ruah si nesamah se separa de trup si se înalta, fiecare în sfera de unde a venit” –
cf. http://www.opal-astre.ro.

Pâna la blânda chemare/a efluviului TIFERET,/împodobite de planete/merg pe urmele însângerate/ale lui Iosif din Arimateea/sa umplu drumul cu plânset,/suflete sihastre” („sihastru” – sinonimul Initierii) – cf. Trecerea Eului, p. 34.

…Din aceste izvoare pur spirituale, pline de Otrava Regala a Adevarului Ultim, se trage si domnia (aparent, oximoronica!) a Poetului: „imperiul bogatei saracii/întemeindu-mi domnia” (cf. Imperiul Bogatei Saracii” – p. 10) – o domnie a „dezmarginirii”, prin „îmblânzirea” (FAPTUIREA cognitiv-ontologica, îngânare/dublare demiurgica!) a Focului Sacru al Duhului: „eu îmblânzesc focul/zidit de îngeri/din fiinta lumii/care se dezmargineste” (cf. Îmblânzirea Focului, p. 11) – dezmarginire, sinergica, a Fiintei Umano-Divine si Lumii!

…”Smaraldul” (cf. Seniorii Smaraldului: „Din noua vremi/din noua fulgere/din noua împaratii/seniorii smaraldului/ma cauta/pe o corabie zburatoare/în ploaia de aur/a amurgului” – adica, în Viata GLORIOASA, de Dincolo de Ierarhiile Cerului, oricând amurgitoare!) este un alt simbol para-biblic si ocult, care este utilizat, pentru lucrarea sa alchimica, de N.N. Negulescu: „Au cele tesute/pe vai retrase în rugaciune/ stralucirea smaraldului ceresc” (cf. Culegatorii de seri, p. 12).

SMARALDUL :”(…) este piatra luminii verzi, ceea ce îi confera atât o semnificatie esoterica, cât si putere regeneratoare. (…)Chezasie a fertilitatii(…). Pentru alchimisti, era piatra lui Hermes, crainic al zeilor si Mare Psihopomp. (…) Are proprietatea de a strapunge cele mai întunecate tenebre(…). Din fruntea lui Lucifer s-a desprins, în timpul caderii acestuia, un smarald (…). Piatra a cunoasterii secrete(…). Era piatra clarviziunii, precum si a rodniciei si nemuririi. La Roma, era atribuita lui Venus, iar în India conferea nemurirea” (cf. Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt, idem).

Sa nu uitam si ce spun V.Lovinescu si R.Guénon, în cartile lor: din Smarald a fost cioplit Potirul GRAAL…pe care Iosif din Arimateea l-a purtat, întâi, prin “Tara EVALAC” (probabil, Maramuresul VALAHILOR CTITORI!…datorita lor, a aparut Tara lui VENUS/”CEA VERDE”/SFÂNTA VINERI/PARASCHEVA/MOLDOVA!), dupa care l-a dus în Irlanda/Tara-cea-VERDE, se pare…oricum, la druizii din “Tara Bretaniei” (probabil, partea ei scufundata, azi…: OCULTATA SACRU!) – Regatul Regelui Arthur!

…Oricum, cunosterea duce la hierogamia celest-solemna, trans-temporala, deci trans-istorica/trans-terestra, re-întregitoare/re-structuratoare ANDROGINIC-ARMONICA: „dati-mi sunetul linistii unice/întru limpedea solemnitate/a nuntirii astrale” (cf. idem, p. 13).

…Din „pânza carnii” crisalidice (adusa sub semnul Eros-ul hesiodic – „cel dinainte de toti zeii”: „Sunt nascut înainte/de vremea care se nastea” – cf. Nasterea dintâi, p. 17), se produce Revelatia Logos-ului Demiurgic, a Crucii Învietoare de Cosmos si a Rascrucii Noilor Lumi-Cai Nebanuite decât de Poet si Demiurg (alter-ego-ul mistic al Poetului) : „Asa, încântator de nevazut,/la capatul strigatului/pierzi locul omului” (omul pierdut este cel Înviat, Re-Gasit în Eternitatea/Anastasias); „Doamne,/este primavara biblica!/si embrionii îngerilor/luminosi/îmi vor salaslui inima” (cf. Primavara biblica, p. 23); zeitatile sunt „îmbracate în lotusii” infinirii Luminii (cf. Semn prorocit, p. 31); pâna la ICONARUL VESNICIEI PARASHABDEI/SUNTETUL ORIGINAR-DEMIURGIC („Eu, creatul eu/ivit prin fii omenesti,/ma vedeam înaltat/pe aripa sunetului/de iconarul vesniciei” – cf. Pe Aripa Sunetului, p. 37) si la Mumele Logos-ului: „O, Doamne,/privesc si ascult/apropierile, înrudirile, / familiilor de limbi/care se traiesc,/ care se ridica/din radacini originare” – cf. Familii de limbi, p. 73).

Astfel, prin Initierea în Arborele Sephirotic al Fiintei Cosmice, se produce Re-Sfintirea, întru ORFEUL Re-Armonizator al Starii Paradisiace a Fapturii Lui, a Logos-ului, Re-Încoronarea Logos-ului-CUVÂNT DEMIURGIC: „În stralucirea/cântului tau / arbore sephirotic,/limba mi se împodobeste/cu ambrozia/ slavitilor craisori” (cf. Împodobirea Limbii – p. 79 – „craisorii” erau Regii Mistici ai Neamului Românesc, neîncoronati de oameni, dar purtând aureole de la Logos-ul Dumnezeiesc!); se produce Originalizarea „Zilei Înalte” A Facerii prin Cuvânt A Lumii (YOD este Slova si Semn al Lui Dumnezeu!): „De atâta armonie/la nordul (n.n.: NORDUL este Capul Lui Hristos, Iluminarea/Învierea Duhului!) poemului/îngenunche oceanele” (…) IOD straluceste/peste întinderea stralucirii,/arborele Universului” (cf. Zi înalta, p. 87); Tatal Logos s-a stârnit, si initiatul cade (cu trupul) în extaz – dar cu Duhul îsi ia zborul, alertant, dintre noi (cei „din Cercul Strâmt”!): „Tata LOGOS – /Domn al Lumilor, Domn al INIMII/vietilor arzatoare/din inimi/zbor Visul Tau/din interiorul Cercului,/zbor maretia/întreitei recunoasteri,/zbor ashramul/gravat/de cele sapte raze,/zbor Taborul,/cu aripile Varsatorului” (cf. Tata Logos, p. 88).

***

…Vizibil influentat de proiectiile masonice asupra lumii, volumul din 2008, „Ochiul de foc”, nu aduce, din punct de vedere al eficientei incantatorii, nimic nou (adica, are MAXIMA eficienta, precum volumul proxim, din 2005!) – ceea ce, evident, nu este echivalent, în niciun caz, cu sterilitatea semantica! Dimpotriva, semantica se dezvolta maiestuos, într-un ritm perfect al Armoniei Sferice.

Doar ca, ceea ce, în volumul Lacrima de diamant, era învaluit în surdine, aici, în volumul Ochiul de foc, explodeaza într-o apoteoza steiner-iana/antropozofica!

Avem, la pagina 110, enumerarea tuturor perioadelor de evolutie spirituala a Pamântului:

1-perioada polara;

2-perioada hiperboreeana;

3-perioada lemuriana;

4-perioada atlanteeana (si postatlanteeana), sugerându-se, ulterior, si „cele 7 rase” si cele „Sapte Epoci de Cultura” – cf. Rudolf Steiner – Apocalipsa lui Ioan, Univers Enciclopedic, 1996, p. 200 (India veche, Persia veche, egipto-chaldeana, greco-latina, actuala, Filadelfia, Laodiceea…).

Ies din nasterea Galactica/visat de Geniile Ierarhiilor/si cobor în nadirul materiei/fostelor trupuri/Îmi caut scânteia puterii/Sufletului Hyperboreean/Îmi caut scânteia puterii/Sufletului Atlanteean/Îmi caut flacara splendorii/Sufletului Arian (…) Se fac curcubeie/si urca, urca/un munte etherat/de Aura Lui Dumnezeu/Ce ne e noua?/întreb viata înaripata/Ea deschide zâmbetul/polului austral/Misca cheile/vechilor Sfere/si întinde radacinile/diminetii cazute în genunchi” (cf. Viata Înaripata, p. 110).

De ce cade „dimineata” – „în genunchi”? Pentru ca Starea Gloriei Spirituale Finale se numeste „Locul cu PATRU RASARITURI” – si este, evident, starea de Iluminare Spirituala superioara oricarei încercari de imaginare, din partea noastra, aici, pe acest Pamânt prapadit si tot mai amurgit, cu lumina tot mai îngenunchiata, chiar din „radacina” (de la a doua „frângere” COMPLETA a Fiintei, dupa GLEZNA… – …si Prima „FRÂNGEREÎNTRU CRUCE: Prakrti re-unificata, functional, cu Purusha)!!!

Însasi Lumina Originii se închina…SUPREMEI ORIGINI, HRISTOS-LUMINA LUMII/IZVORULUI LUMII/LUMINII!

…Din pacate, din acest poem evocând sferele evolutive ale spiritului terestru, lipseste „carnea”, simtirea autentica, din primul volum. Totul, în poemul citat (partial) mai sus (Viata Înaripata), pare o însiruire, iar nu o traire. O consemnare de „jurnal de bord”, febrila si rapida, iar nu reproducerea (imposibila, spun multi!) unui/unei…EK-STASIS!

…Peste tot, în întreg volumul, sunt, totusi, metafore splendide, iconografice/iconoglifice sau icono-dinamice („O padure de umeri /cauta-n vadul visului/urma Omului”- p. 16, „Lyra-flutura” – p. 31, „farâmiturile cuvântului” – p. 31, „alergau pe cararile/cerbilor/speriate sub/sinusoida sarpelui” -, p. 36, „îi dau drumul/cântecului crucii/prin furtuna poemului” – p. 44, „eonii filigranati” – p. 119 etc. ) – dar care nu pot sugera…”ceva mai înalt decât înaltul”! În plus, e mai putin evidenta Calea spre Lumina, tocmai din pricina Betiei de Lumina, naucitoare!

Un singur poem convinge, nu prin Lumina (NIMIC nu ar mai convinge, prin Lumina, dupa Initierea din Lacrima de Diamant!) – ci, tocmai, prin durerea re-gasita, re-luata, re-traita… – poemul Desculti (p. 131): „Fratele meu Sufletul/umbla descult!/Si ma întreb/în Biserica nasterii: pe ce mai calcam, Doamne?/ca, uite, am venit/sa ascult tacerea,/cu tot Cerul în mine” – p. 131.

Da, este consemnata, clar, criza celui care constientizeaza ca a ajuns la CAPAT – indiferent unde ar fi capatul acesta – în cer ori pe pamânt…Cine nu mai „calca”(masurând, ritmic, Pamântul, cu limitele Inimii sale!), este silit la…”plutirea eterna”, adica, la conditia non-terestra, a-corda/anti-corda!

Chiar nu stim a raspunde la întrebarea: oare, dupa Iluminarea Suprema, Dionysiaca (din aceste doua ultime doua volume), Initiatul N.N. Negulescu n-ar trebui, oare, sa nu mai scrie despre Gloria Armonica, o vreme…”si-nc-o vreme”…?!

…Apoi, într-un târziu, ca si cum ar fi uitat de ele/volumele cele doua, ar trebui sa schimbe registrul poetic…Poate.

Criza din poemul de mai sus (Desculti) ne face sa credem ca Initiatul întru Cer va avea o sansa, precum Kesarion Breb, al lui Sadoveanu: dupa Cer – Pamântul, Mlastina Augusteonului, poate…

VISUL, mai curând: da, o re-scriere, în cheie personala, a viziunii romantice – este o solida speranta de „pipaire (penibila, dar teribil de UMANA!) a Dumnezeului”, în maniera argheziana!

…Nu ne lasa inima sa parasim aceste poeme „cu cheile sferelor” într-însele, înainte de a sublinia o posibila afinitate templiera, a Initiatului N. N. Negulescu: „(…) cormoranul tâsneste /prin etherul privirilor/chemat la Învierea/LITEREI CHINONULUI” (cf. Poemul luminos, p. 68).

În ciuda titlului, poemul nu evoca DELOC lumina, ci blestemul fruntasilor TEMPLIERILOR (primul prizonier – JACQUES DE MOLAY!), închisi, de Filip cel Frumos (cu complicitatea papei Clement al V-lea!), în donjonul castelului de la Chinon!

Litera (de pe peretii castelului) Chinonului” este, în fapt, o lucrare satanica! „Ordinul Templierilor era un organism viu, în deplina stapânire a depozitului sau traditional, si atunci ei (n.n.: TEMPLIERII) au socotit crima (n.n.: regelui si a papei) într-atât de mare, încât au cerut razbunare pentru criminali si pentru posteritatea lor. Ei nu si-au dat seama ca ordinul, fiind la sfârsitul ciclului lor de existenta, cazuse sub dominatie demonica. Proba cea mai evidenta a acestei situatii consta în faptul ca Templierii foloseau actiuni de MAGIE NEAGRA” (cf. Vasile Lovinescu, Mitul Sfâsiat, cap. Blestemul Templierilor din Donjonul din Chinon, Institutul European, 1993, p. 105).

…Asa se face ca, pe 21 ianuarie 1793, când a cazut capul nevinovat al regelui Ludovic al XVI-lea, din multime a aparut un asa-zis „calugar”, care, luând sânge din gâtul taiat al bietului rege, i-a „botezat” pe toti cei prezenti la hidoasa executie-asasinat, „Au nom de Jacques!”/„În numele lui Jacques”…

…Adica, al demonizatului JACQUES DE MOLAY…ars pe rug, cu „tovarasii” sai cei demonizati, dimpreuna, „în ziua de<<13 martie 1313>>, iar nupe 18 martie 1314” – cf.www.osmth.ro, Marele Priorat al  României,Obedienta Regulara de Porto, art.La  ce  data   s-a  produs supliciul   lui   Molay?, de Cav.CRISTIAN  TIBERIU  POPESCU, Comandantul Comanderiei nr. 1 „Dimitrie Cantemir !

…Doua carti ne stau, ne pândesc, acum, de pe birou. Asteapta sa le reluam hermeneutica, mereu, la nesfârsit: NUMAI asa vom afla Taina despre Lume si despre Sinele propriu devenit, prin miracolul trans-substantierii – SINEA COSMICA!

Numai asa INITIATUL (Poetul – N.N. Negulescu) care le-a scris/înscris (prin Poemele-Glife Sacre!), în Vesnicia Învierii, îsi va fi împlinit Luminata lui MISIUNE, fata de Om, Omenire – fata de Creator si fata de…mirabila, etern-enigmatica Lui Creatura, care (dupa ce a vazut, precum Lazar cel Înviat – Minunile Paradisului!) – nu-si mai poate curba, spre jos, Fiinta-CAPUL-Duhul, înapoi, spre Pamânt… – ci asteapta Efectul ORFIC-Sarbatoarea-fara-de-Sfârsit, Efectul de Transcendere a MUNTILOR, în Unicul Munte-MERU – efectul de anulare a ultimei ramasite de tânjire, perversa-diabolica, dupa borboros-ul „argintilor lui Iuda”, dupa starea de „parere” – efectul desprinderii de contingent, întru CERTITUDINEA SACRA a „viorilor de sarbatoare”: „Daca se dilata muntii/topind peste noi argintii,/mi se pare, mi se pare/ca-s viori de sarbatoare” (cf. Daca vin…, p. 132).

prof. dr. Adrian Botez

 

1-N.N. Negulescu, „Lacrimi de diamant”, Ed. Autograf, Craiova, 2005.

 

2-N.N. Negulescu, „Ochiul de foc”, Ed. Autograf, Craiova, 2008.

 

Dans l’ettente de toi

L’attente tinte dans les os,
Comme les capsules du coquelicot,
Le temps fremit sur un cerf-volant
Quand le ciel sort de son noyau.

Les anges tombent avec la pluie
Comme les cierges sur l’echelle.
Je ramasse le gant du ciel
En maintenant le silence dans la cendre.

Il me souleve sur des pilastres,
Dans le vers des yeux bleus,
Pour me protejer entre les etoiles
Avec la brume de son regard.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Le printemps me prend dans ses bras

Le printemps me prend dans ses bras
Et m’entoure avec les fleurs de cerisier,
L’encre coule dans mes veines
Avec la couleur des nuages collectionés

Du crepi vert sur le ciel.
J’entends le jardin bouillant,
Les fenêtres transpirent dans la pluie,
L’air est embaumé en or et en argent.

La terre sirote de sa coupe,
Je fraye un chemin dans tes yeux,
Qui rendent vert à côte de fenêtre,
Ils sont comme les petales d’une glace.

Je saupoudre des caresses dispersées
Sur les épaules des roches de granite,
Je te claqemure dans un baiser immaculé,
Dans la fraicheur matinale agreable.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Un pommier a fleuri dans nous

Un pommier a fleuri dans nous,
C’est un fruitier avec les pommes murs,
Nous avons tendu les bras
Dans son taillis riche,
Plein de fleurs et de murmures.

Le printemps chante dans un vol
Sur les ailes d’un rossignol,
Et l’arbre decoré de fleurs
D’une ârome seduisante,
Dans une journée très éclatante.

Les lettres germent sur un rameau,
Je les ancre d’une pluie et d’un vent,
Elles volent vers l’horizon,
Elles battent dans ta fenêtre au matin
Pour te réveiller dans mes pensées.

J’étends les petales des fleurs
Avec l’odeur des pommes murs
Sur la vieille table du coin,
Tu mets les lettres dans mes cheveux,
Ecrites tranquillement pendant la nuit.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Les printemps

Je te ceinture avec tous les printemps,
J’écris les absoutes sur la neige tricotée dans tes cheveux,
Je cours avec toute la joie à la colline fatigué,
Où les fleurs dansent et le pas de la porte chante.

Je bois la rosée de la maison,
Le berceau moldave de l’enfance,
Je cueille les couleurs du ciel sur une fresque du matin,
Dans le carnaval d’encre des printemps masqués.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Sur la colline

Prends les papillons dans tes mains
Et vole avec eux dans le ciel,
Entrons dans la danse avec la fleur de lys,
Egrises-moi dans une gorgée de vin.

Laisse-moi dans la pluie de mai,
Prends ma taille comme un évantail,
Couche le soleil sur la colline,
Quand les souffles courent vers la lune au galop.

Tenons sur nos epaules et nos bras
Le tapis d’herbe fauchée dans la rosée,
Un choeur de cigales chante une serenade,
Nous sommes égarés dans le verger.

Tatiana Scurtu-Munteanu

La pluie

La cendre coule boulversée
Sur les lacs gelés de bronze.
Les rues sont couvertes de fumée,
Et l’obscurité devient jaune.
Les pissenlits ont rempli l’air
Avec l’amertume de la nostalgie,
Le lait des fleurs coule
Dans les veines de l’esprit.
Le vide complète
La disparition des saules,
Des lacs gelées de bronze.

Tatiana Scurtu-Munteanu

La lumiere douce

Sur les eaux celestes tombent les cercles de lumière,
Ils entrent dans mon corps avec les doux sons,
La romance des étoiles sonne dans mon coeur
Et dans la coeur de la romance j’ai fait la poussière d’étoiles.

Ce verset reste
Entre ciel et terre,
Il est rempli de nostalgie et d’espoir.
Dans un siecle passé
Et dans une douloureuse pensée,
Il est resté seulement une romance.

Les violons me noient dans tes yeux ouverts,
Où mes pensées respirent dans le feu,
L’obscurité est rompu dans l’echo des voix,
La romance et son ange sont toujours avec moi.

Ce verset reste
Entre ciel et terre,
Il est rempli de nostalgie et d’espoir.
Dans un siecle passé
Et dans une douloureuse pensée,
Il est reste seulemet une romance.

par Tatiana Scurtu-Munteanu

Le paysage

Une chandelle et un piano,
Les accords des fleurs bordeaux
Et toutes les notes humides
Vibrent comme les beaux cailloux.

Je suis une reverie
Dans les mots de la pluie,
Une cascade sous les étoiles,
Dans tes yeux je suis un voile.

Comme un violon perdu,
L’égarement m’a entendu,
Entre la rosée du ciel
Je m’embarque en l’éternel

Dans ton regard plein d’amour
Pour la vie, un fil trop court,
Les vieux espoirs muets
Sont restés dans la tourmente.

Les accords des fleurs bordeaux,
Une chandelle et un piano,
Et toutes les notes humides
Vibrent comme les beaux cailloux.

Par Tatiana Scurtu-Munteanu

LINISTEA LUMII SAU CAUTAREA CERULUI LA ADRIAN BOTEZ

Recenzie de Constantin Stancu

Linistea lumii

de Adrian BOTEZ

Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca

2011

 

Linistea lumii1 este un titlu neobisnuit pentru Adrian Botez2, spirit tumultuos, energic si revoltat pentru mersul spre haos al lumii în care traieste, o lume care a uitat valorile curate ale crestinismului, o lume a caderii în gol… E un popas în miscarea sufletului spre infinitul spre care tânjeste poetul, oprirea care se regaseste în psalm, pentru ca exista psalmi în care apare brusc acest semn – oprire! Cuvintele se prefac în peisaj, în cântec, în imn, în vis, în speranta, dar sunt acolo, cu adevarul lui Dumnezeu în consoane sau vocale…

Adrian Botez este un scriitor aplecat spre rânduiala, îsi organizeaza volumele în cicluri care sa reziste, anotimpuri ale poeziei, iata ca si acest volum are mai multe parti, legate între ele, simbolice, cu deschidere spre vibratiile lumii:

Cartea I: LINISTEA LUMII;

Cartea a II-a: VÂRTEJURI;

Cartea a III-a: DINCOLO DE ZARE.

Volumul mai cuprinde OPINII CRITICE si sectiunea PERSONALITATE SI OPERA, toate legate de mesajul poeziei lui Adrian Botez, aducând explicatii, argumente, texte, pretexte si bucuria lecturii si a scrisului.

Un volum complex în care autorul pune accentul pe valorile crestine, pe marturia lui Dumnezeu în lume, pe rezistenta crestinului, pe revelatia personala, particulara, pe literatura ca soapta în cetate, soapta care pentru altii, necunoscatori, pare tipat, tipatul zimtat de la miezul noptii…

Brusc, în poezia lui Adrian Botez apar temele care pot aduce linistea unui suflet ce tânjeste sa vada dincolo de zare, prins în vârtejurile lumii, în valurile care zguduie lumea si timpul în care traim, pentru a produce netimp!

Asteptând florile, mântuirea, zapezile, primavara, sarbatori de primavara, metamorfozele, Visul Gradinii – toate devin elemente ale asezarii lumii în matca initiala, cele care sustin posibilitatea existentei ca realitate prin cuvinte, în Cuvânt. Dar lumea e prinsa în tentaculele aruncate de tsunami în aceasta parte de univers, pentru ca apar umbrele: singuratatea de acasa, instabilitatea, vremuri fara ceas, jocul leprei în lume, spasmul cosmic, pastele orbilor (!!), conversatii cu un asasin. Dar speranta se coaguleaza în posibilitatea vederii cu inima dincolo de zare: iubirea ca valoare, Hristos ca stânca în vârtejurile lumii, mustrarea Domnului, supraidentitatea. Pendulând între poezia lirica a lui Octavian Goga, între cuvintele potrivite ale lui Arghezi sau metafora lui Nichita Stanescu, volumul lui Adrian Botez este unul al cautarii echilibrelor posibile într-o lume care si-a pierdut orizontul, iar oprirea pare o solutie…

Autorul, într-un moment de împacare cu sine, dedica volumul sotiei, Elena, ca semn al reîntoarcerii în matricea familiei…

Prezenta Gradinii în constructia volumului este tânjirea poetului dupa raiul pierdut, dar posibil a fi visat, gândit, trait prin imnul dedicat muntilor, anotimpului, florilor…

Îngerii sunt bolnavi de roua diminetii, iar Hristos viseaza într-o stea, raiul e aproape si totul e promisiune sau clipa captata de poet în poemele sale. Dumnezeu cu barba în palme priveste dincolo de orizontul marii, apa botezului curge spre noi radacini, trupul poate fi de raza, animale ucise de prea multa blândete… Prezenta lui Hristos în peisajul lumii, Duhul Sfânt miscând poemul: „a fâlfâit Duhul Sfânt peste mine/de-am simtit – …o, în sfârsit – ca e bine…!/ nu exista frica-nici moarte: sa stii//numai om Dumnezeu vrea ca iarasi sa fii/…va trimite – la tine – alai cu faclii:/povesti-vei – tihnit – ce durere-i în glii…/” – A TRECUT DUHUL SFÂNT.

Atâta liniste declanseaza delirul în primavara, ca posibilitate a salvarii: „o Doamne – ?i-ai deschis comoara-n/ceruri/nu se mai vad arhangheli la creneluri:/nu merit izbavirea – dar ma simt izbavit/în tot arde fratia – desi toti m-au hulit!” – DELIR DE PRIMAVARA.

Dar luciditatea poetului îl prinde în oglinda ei: partea corecta câstiga din ce în ce mai rar, trebuie sa se schimbe ceva în lume din temelii, demnitatea umana a pierdut ritmul în fata vârtejurilor de toate felurile… (Balada si rugaciunea lui Joan Sala I Ferrer Serrallonga). Dumnezeu poate sa mântuiasca, Dreptatea e Mireasa de Taina a lui Hristos, crima e legea celui tare, Hristos lacrimeaza pe fruntile noastre uscate. Paralela bine-rau demonstreaza ca raul poate fi învins prin binele pe care omul îl poate face în lumina divina, e o balada a celui care tânjeste dupa reforma, dupa schimbarea cea mare, dupa linistea lumii care poate da roade în fiintele noastre. Poetul e neîndurator cu negustorii burtosi care au scos lumea la mezat, e prezent si smecherul cu aureola în buzunar, patronul de stele, paiatele lumii. Privind din perspectiva divina, Adrian Botez vede clar nevoia lumii dupa Dreptatea lui Dumnezeu, pentru ca dreptatea oamenilor nu mai are efect, dreptatea oamenilor s-a stins pe un munte care s-a topit.

Strainatatea de acasa pare semnul departarii de sine, pierderea identitatii, câinele mort în sant, copaci scheletici care cersesc mila într-un secol al masinariilor de toate felurile, masinarii care imprima viteza fenomenelor, e un „suflu al arogantei”!

Metaforele poetului sunt sugestive: spinarile cerului se ating, se freaca una de alta, masa la care scrie are mereu alte dimensiuni, nici un lucru nu e la locul lui! Luciditatea se misca în linistea lumii, spiritul omului atras de miracole, de mântuire lucreaza prin cuvinte, prin rugaciune, prin apropieri… Sunt vremuri fara ceas: „pasari vremuiesc cu glasuri sure/vremea nu mai stie cum sa fie/vântul bate parca sta sa-njure/ o lume livida – vinetie/” sau „ Dumnezeul lumii e cenusa/n-a lasat pe nicaieri vreo usa/” – VREMURI FARA CEAS.

Sfârsitul de vremuri fara de timp se vadeste prin prezenta Pasarii Cenusii, care îl priveste pe poet în ochi, e moartea care are îndrazneala sa arunce fulgere cenusii într-o lumea a culorilor cazute din curcubeu si este o dunga, fizic, inexplicabila, caderea perspectivelor, orizontul care s-a topit în moarte.

Poate ca imaginea cea mai dura si care depaseste durerea fizica e prezenta fiintei alunecate în moartea cea de toate zilele: „trag dupa mine un cadavru,-n salturi/nu ma trezesc – nu stiu unde-l ascund:/nu-s vinovat – ci blestemat de–nalturi…/si lepra-ncape-n timpul tot mai scund/. – ADVERSARUL.

Speranta, însa, e dupa zare, acolo, în aproapele din inima: „aerisind luminile în pasari/ne sprijinim de cer spre-a trece-n linisti:/acolo nu-s recolte si nici miristi/ doar cântec de incendii hialine/”- ACOLO.

Dincolo de zare e un pisc de rugaciune, un munte care se poate urca prin staruinta sau încapatânare, muntii dau argumente pentru o alta viata, curg pâraiele din cer, muntele visa un om… E, desigur, Muntele Dreptatii lui Dumnezeu! Muntele acesta a fost vazut de proorocul Isaia (vezi Biblia), a fost urcat de Iisus, e motivul poemelor lui Adrian Botez, care se topeste, dupa considerente divine, într-o lume în faliment.

Natura e parte a sperantei, natura e parte a creatiei si puterii lui Dumnezeu de a reforma cele vazute: verdele plin al gradinilor, albastrul sever al cerului, gradina, boarea din gradina, pasarile cânta prin copacii din rai, lumina cerului, marile lumii, porti enigmatice, cirezile faptelor, ploaia de roua ca o ploaie spirituala, aer sfânt, o lume proaspata ce trimite la un alt cer si un alt pamânt din Apocalipsa (vezi Biblia).

Despre sine Adrian Botez marturiseste: „n-am fost bun – nici/rau: un oarece/ om// am vazut ape-n amurg/ le-am înfruntat – am vazut/ munti în rasarit – si/ m-am înaltat/” – MARTURIA LUI DISMAS.

În ultimul poem al cartii care poarta un titlu frust si marturisitor – C.V. DE CIOBAN AL CERULUI, autorul se vrea un biruitor, un luptator, unul care stie sensul bataliei spirituale si care are argumente la înaintasii sai, purificati de un foc divin. Se poate observa si o anumita oboseala la poet, viata e un joc în care energiile se strivesc, se duc: „Doamne – stinge-ma undeva/între ape mari – cu tarmuri ametitor/departate – tarmuri pline de/ lacrimi”. – DOR DE STINGERE.

Dar lumea tânjeste dupa linistea dintâi, e o lume în care Pastele s-a modernizat, care vrea altceva, dar nu gaseste: „nu-L mai plânge – astazi – nimeni pe Hristos/ nimeni nu-i mai simte dorul Lui de noi/ Crucea-I grea n-o înduram – direct – pe os/ nici hidosu-i strigat – horcaind în toi/ … nevinovata carne sa înghita/ în vina lui mereu deschisa-i pofta/ oricine-i pregatit – smerit – sa minta/ sa cumpere privata lui Golgota…/ – MODERNIZAREA PASTELUI.

Poet incomod, dar pregatit sa se ierte pe sine si sa-si recunoasca limitele, Adrian Botez recunoaste ca nu poate evada din aceasta lume în care îsi cânta si cânta nedesavârsirea, ca etapa spre omul de dincolo de zare. Versurile sunt dure, cuvinte aparent nepoetice strivesc corola poemelor si aduc mirare cititorului clasic de poezie, dar cel care citeste Scriptura stie ca sunt acolo cuvinte mult mai dure si ca Dumnezeu vrea sa ne recunoastem ticalosia.

Stilul sau penduleaza între clasic si modern, virgulele sunt înlocuite de linia care desparte cuvintele, ideile capata astfel putere, versurile sunt sentinte pentru cititor, uneori cuvintele curg simplu, cadentat, alteori se cauta complicat si simbolic, e un simbolism crestin, cu pecetea lui Hristos, vocalele striga, consoanele cauta linistea noptii, vechi linii ale literaturii române se regasesc în scrierile acestea tulburate de vis si dorinte neîmplinite, lumea se deschide în fata poeziei ca o carte a Privirii Extatice… Poate ca poetul ar trebui sa-si cenzureze uneori discursul liric pentru a lasa aurul din gând sa iasa la suprafata, prin versul cercetat de sapte ori…

Luminita Aldea scria despre Adrian Botez: „Întâmplarea a facut sa citesc poezie scrisa de domnul Adrian Botez si sa exclam fericita: Iata Poetul! … Tema dominant-esentiala a poeziei domnului Adrian Botez este credinta – raportare la divinitate. Toate celelalte teme palesc sau sunt mici, prin comparatie cu tumultul si vibratia înaltator – sfâsietoare a cautarii caii spre Cer.” – Luminita Aldea, Cornul Luncii/Suceava – Scrisul ca destin.

 Nota

 1Adrian Botez, Linistea lumii, Editura „Dacia XXI” – Cluj-Napoca, 2011, versuri, Colectia Poezie si muzica crestina. Cartea aparuta în colaborare cu Primaria Gura Humorului.

2 Scriitor român, autorul cartilor: POEZIE1-Jurnal din marea temnita interioara(Axa-Botosani, 1998); 2-Rog inorog(Salonul literar-Focsani, 1998); 3-Povestea unui colectionar de audiente(Corgal Press-Bacau, 2003); 4- Epopeea Atlantica(Corgal Press-Bacau, 2003); 5- Eu, barbarul(Casa Scriitorilor-Bacau, 2005); 6- Crezuri crestine – 70 de sonete cruciate; Van Gogh – perioada Borinage (tumorile artei), Casa Scriitorilor, Bacau, 2005. 7-Nu mai ridicati din umeri! (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 8-În contra dementei de astazi în cultura româna (Ed. ProPlumb, Bacau, 2008); 9-Aici – la-ntâlnirea tuturor câinilor, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2009; Cartea Profetiilor, Ed. Rafet, 2010, Linistea lumii, Ed. Dacia XXI, Cluj-Napoca, 2011, Obârsii, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2012. PROZA: volumul Basme- pentru copii, pentru oameni mari si pentru foarte mari oameni (Corgal Press-Bacau, 2004). CRITICA/HERMENEUTICA:1- Prigonitii cavaleri ai Mielului – despre poezia culta aromâneasca (Ed. Dimândarea parinteasca, Buc., 2000); 2- Spirit si Logos, în poezia eminesciana – pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textului eminescian(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2005); 3–Loja Iohanica Româneasca – ION Creanga, ION Luca Caragiale, IOAN Slavici– pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Ion Creanga, Ion Luca Caragiale si Ioan Slavici(Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2006)–; 4Cei Trei Magi ai prozei românesti (Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu, Mircea Eliade) – si Epoca Mihaelica : pentru o noua hermeneutica, aplicata asupra textelor lui Mihail Sadoveanu, Liviu Rebreanu si Mircea Eliade (Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2007); 5- Opera scrisa a lui Corneliu Zelea Codreanu – între vizionarism si alchimie nationala, Criterion Publishing, Bucuresti, 2009. ESEURI: 1-RuguriRomânia sub asediu, Carpathia Press, Buc., 2008 (postfata de dr. Artur Silvestri); 2-Cartea Cruciatilor Români, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2008; 3-„Cazul Dacia…”, Ed. Rafet, Rm. Sarat, 2011etc.