Drumul alb

Carare prin zapadaJianu Liviu-Florian

Tocmai m-am reîntâlnit cu o poezie scrisa în urma cu 37 de ani.

Habar n-aveam ce înseamna Razboiul Rece. Eram elev in clasa a VIII-a, si voiam pace. Ca sa ma bucur de scoala. De premii. Sa fiu printre primii, in profesiile care ne asteptau, negresit, la absolvire.

Nu trebuia sa imi spuna nimeni de doua ori: scrie o poezie despre pace. O faceam cu bucurie. Totul era sa am inspiratia sa scriu o poezie care sa ajunga pana la gazeta de perete a scolii. Caligrafiata artistic, cu litere de tipar. Sau sa ajunga pâna in paginile ziarului Inainte. Un ziar citit de mii de profesori, si zeci de mii de elevi, muncitori, si intelectuali.

Nu cunoasteam pe nimeni la ziarul Inainte. Am urcat scarile sediului, in uniforma de elev, si m-am ratacit printre etaje si holuri. In cele din urma, am intrat intr-un birou. “Buna ziua! Am adus o poezie”, am spus. Redactorii erau scriitori. Poeti. Gazetari. “Poftiti, luati loc”. Poezia a fost citita. “Felicitari!”. Mi s-a spus. “O retinem pentru publicare! Unde sunteti elev?” “La scoala generala numarul 5. Triscu.” Trebuia sa mai spun ca am avut o profesoara emerita de limba si literatura romana. Doamna. Tovarasa. Tudor Elena. Ca in Scoala a poposit, pentru un timp, la cercul de literatura, o profesoara poeta. Doamna. Tovarasa. Negrea Constanta.  Care ne-a citit poeziile dansei, fara egal, despre Eminescu. Si Basarabia. Dar amutisem. Nici nu stiu daca am multumit. Si am iesit pe usa camarutei redactiei, ca un soarece, nestiind cum sa ma fac cat mai mic, ca sa nu deranjez pe nimeni, dar cu inima mare de bucurie, mai mare decat sediul cu doua etaje al ziarului Inainte, si Comitetului Judetean al Uniunii Tineretului Comunist.

De atunci, cumparam in fiecare zi, ziarul. Rasfoiam paginile infrigurat, asteptand. Asteptand.

Pana cand a aparut poezia.

Drumul alb

Nu,

Eu nu vreau

Sa adun

Schije frante de tun

De pe munti de atomi

Nici

Somnul apelor frant

Sa-l preschimb in pamant

Cotropit de ninsori

Sunt

Inca om, nu atol

Singuratic si gol

Bombardat de taceri

Nu vreau mari fara glas

Nici oceane de scrum

Ancestrale poveri,

Nici comori de pripas,

Travestite in fum

Stiu

Monstrii, gheare de fier

Mai tintesc catre cer

De sub reci carapace

Greu

Este drumul spre vis

Dar odata deschis

Va ramane mereu

Drumul alb catre pace!

1976

Au trecut de atunci 37 de ani. Cu razboaie. Cu revolutii. Cu industrii de armament. Care nu au produs in zadar. Cu oameni  carora razboiul le-a oferit un loc de munca. Razboiul care continua si azi. Chiar si Razboiul Rece continua. Neoficial.

Poezia nu mai era pe nicaieri. Ziarul pe care o pastrasem,  se pieduse demult.

Dar la vremea la care am scris-o, am invatat-o pe dinafara. Si de cateva luni, versurile ei imi tot veneau in minte. Fragmentat. Lipsea pasajul central. Pâna cand, acum trei zile, memoria mi-a restituit si acest text lipsa.

Ce poate sa faca un om, impotriva razboiului? Cum sa se apere de el, cu o armata cu un buget de 1 miliard de euro in acest an ( 3 miliarde de paini ), an in care numai dobanzile la creditele cu care tara lui este datoare sunt de 2 miliarde si jumatate de euro ( cate o paine pentru fiecare locuitor al planetei )?

Nimic mai mult, decat sa isi aduca aminte Drumul Alb, de acum 37 de ani…

Ce sa-ti aduca Anul Nou?

RestemanGettaGeorgeta Resteman
  .
De vrei ca tânar sa ramâi, iubeste
Dragostea-ti daruieste vesnicie
Râde cu toata fiinta, hai, zâmbeste
Ascult-a sufletului simfonie.
.
Iar daca-ti vine uneori sa plângi
Inima-ti mare de iubire-i plina
Citeste, lasa mâinii tale stângi
Emotii strecurate prin lumina
.
Cu dreapta scrie apasat „speranta”
Si fii ascultator si întelept
Inteligenta n-o uita restanta
Vei reusi gândind, mereu destept!
  .
Viseaza, visului nu-i tine locul
De neguri ocupat, e-n legea firii
Cu busuioc în sân s-astepti norocul
Visarea-i rasuflarea fericirii!
  .
Nu uita jocul, fiind copil mereu
Si-n a copilariei prospetime
Te scalda, în lumini de Dumnezeu
Cu bratul Lui în vesnics unime.
  .
Fa-ti timp ca sa traiesti, caci clipa trece
Se scurge lin, pe fruntea-nrourata
Nu lasa nouri, ca-s povara rece
Iar clipa nu se-ntoarce niciodata!
  .
Cu suflet cald si plin de bucurie
Treci vesel iarasi pragul dintre ani
Sa fii cu Universu-n armonie
Când îti urez din suflet „La multi ani!”
.
Limassol, Cipru, 1 ianuarie 2013

Colind de Anul Nou

Manastirea Sâmbata de SusEu imi doresc, de Anul Nou,

Sa vii, Pastorule, din nou –

Sa plamadim o vesnicie,

Universala Simfonie!

 

Din dascali buni, si din parinti,

Din simfoniile de sfinti,

Sa plamadim din noi, izvoare

Rodind belsug de Rai, spre mare –

 

Iar tu, Pastorule de geti,

A cumpani – sa ne înveti –

Intre masura de iubire,

Si propria noastra rastignire –

 

Din suferinta,si pacate,

Sa ne amirui, a razbate,

Sa-ti fim – din lut, sub pasi, in mers –

Luminile din Univers!

 

Binecuvânta, si mângâie,

In zborul fara cer, si frâie,

Din rana Ta Dumnezeiasca,

Eternitatea Româneasca!

 

Si din piciorul ei de plai,

Din gura dulcelui ei Rai,

Cu noi compune, Siderala,

Iubirea Ta Universala!

 

 

28 decembrie 2012

Jianu Liviu-Florian

Marius Tuca: Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii (încheiere)

Sentimentul iubiriiAm sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Indiferent daca o sa se alinieze toate planetele,
Nu ma sperie informatiile de ultima ora,
Apocalipsa nici nu poate fi infirmata, dar nici confirmata,
Hai sa nu disperam, nu ne-ar ajuta la nimic,
Sa nu bagam toti disperatii lumii în seama,
Dar, în acelasi timp, sa ne pregatim pentru orice
Si, mai ales, pentru tot ce poate fi mai rau.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Ba chiar si pâna dincolo de sfârsitul ei
Iar pentru asta m-am pregatit cum scrie la carte,
Trusa de supravietuire sta marturie,
Am pus acolo toate cele necesare într-o astfel de împrejurare,
Nu lipseste nimic din ceea ce ne-ar putea ajuta
Sa trecem prin marea încercare a Planetei.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Chit ca va trebui sa luam în trusa de mâna
Toate nimicurile din lume fara de care n-ai mai fi tu,
Toate margelele, oglinjoarele, rujurile si cerceii
Toate câte-n luna si stele, fara de care
N-ai apuca nici sfârsitul liniei de tramvai 41
Daramite ditamai cataclismul universal

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Dar te rog sa nu-mi faci o scena tocmai acum
Daca n-o sa aiba loc esarfa-rosie, esarfa verde si clama de par sidefie,
Pentru numele lui Dumnezeu, ne pregatim de urgie
Nu pentru balul bobocilor, ceaiul dansant sau petrecerea de Craciun
Lasa si tu un pic de la tine, zece, douazeci de bratari,
Si, mai ales, lasa deoparte toate cele n perechi de pantofi.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Si daca ar fi sa ramânem desculti prin ea,
Totul e ca sa fie gata trusa de supravietuire,
Si ca sa vezi ca mai las si eu de la mine
Poti sa-ti iei toate talismanele si pietrele pretioase
Exista sansa ca astea sa ne poarte noroc,
Cum la o adica, estetic vorbind, poti sa-si iei si o  palarie

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
Chiar daca asta ar însemna sa se deschida cerurile
Iar pamântul sa se dea de tot la o parte
Si sa nu mai fie nimic din ce a fost
Caci am pregatit pentru tine, de la rusi citire,
Pentru gongul final, ultima bataie de ceas care sa fie,
O sticla de votca si doua paharele, pentru ultima betie.

Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii…

Marius TucaCiteste si:
Am sa te iubesc pâna la sfârsitul lumii
introducere
cuprins

De sarbatori

Sa picure doar
Dragostea într-un pahar,
Si ce vin as face din ea!
L-as bea de sarbatori
Si pe stomacul gol, uneori,
Cu musafirii l-as închina.

Rabdarea s-o coc
Cu lemne pe foc
Si pâine din ea ar dospi.
Cu miros românesc
Sa ma-mpartasesc
Din ea, mi-as dori, zi de zi.

Tatiana Scurtu-Munteanu, 2001

Sfârsit de Autograf…

de Anna Panovici

.

Te urasc
 pentru ca ai stiut
 sa îmi daruiesti
 cele mai fericite clipe,
 dar si cele mai triste.

Te caut mereu,
stiind ca acum te-ai cazat în alte suflete,
 cautându-ma…

Nu vei gasi acolo
 decât usoare plagieri
si ieftine imitari.

De când te-am pierdut,
 cioburi de mine sunt peste tot…
 Daca te multumesti cu ele,
 risti sa fii urmarit de amintiri
 care nu te vor lasa sa uiti.

Daca gasesti cumva
 o bucata de suflet,
 la tine,
 adumi-o înapoi..
 poate are altcineva nevoie de ea…

Dar pâna atunci…

Nu ma cauta…
 nici eu înca nu m-am gasit!

.

poezie de Anna Panovici din Sfârsit de Autograf

.

VINCENT VAN GOGH- perioada Borinage

    VINCENT VAN GOGH- perioada Borinage

–  tumorile artei  –

  RAPSODIE NEAGRA

 

ce dureri scurma prin lume  –  tunel încâlcit  –  precum

cârtitele? ce tunel mineresc se tot surpa  –  si-n locul

viscolit de

prabusire   –  în gaura beznei îti râgâie traiul   –  numindu-se cu

numele Soarta?

 

Dumnezeu  –  vecin pagubos   –  haìnul ce-ti roade metodic capatâiele

zilei si noptii  –  risipind

rumegus de-ngrasat sobolanii turbati

cu gust de genune

 

Dumnezeu  –  felinarul cel rosu  –  din ulita

nebuniei  scârnave

 

saracie  –  blestem si cetate de scaun a Mortii

cataclism  – schilodire a

tereziilor lumii  –  decretul regal de ghilotinare-a

Credintei: doar un crin mai arde  –  frânt în desert   –  si

Hristos  –  tehnicianul floricol  –  si-a ascuns sub burnuz

Mâna de Dreapta

 

corole de doliu  –  corole de

pacuri  aprinse  –  tu  –  Suferinta  –  muma cea buna a

tuturor vietilor  –  blestem si

feroce iubire: din tâtele tale  –  hidos plescaind

guita si cresc Tumorile Artei

*

buburoase  –  îmi ies prin piele

veghile : strigoi decorticati îsi taie

reciproc  –  hlizindu-se  –  sclifosindu-se

beregata

un ochi îi lincheste  –  staruitor  –  celuilalt

lumina

 

sfarâmând orice împotrivire de

spatiu  –  bivolii griji înainteaza prin mine: în copite-mi mesteca

lumina de paie :  chirpici se face speranta

 

da cep  mizeriei  –  sa-mi îngrase

landele gânduri  –  sa pot culege

la vara  –  manunchiuri rosii de

îngeri

*

coastele durerii au strapuns pielea lui Dumnezeu

un schelet evadat din trup esti

Doamne: un schelet care

merge în paralel cu trupul  –  pe

autostrada pustiului cosmic

*

nu te pot iubi decât beat: din

hahalera cu destin curbat  –  te vad atunci

printesa-ntr-un palat  –  cu

nurii toti scosi la uscat

 

o  –  efemerul stat în stat:

de fundul sticlei iar am dat…

*

bastardul târfa si milogul

lui Dumnezeu fac necrologul:

ofera binecuvântare

cu tot cu pâine fara sare

 

milogul târfa si bastardul

au lins febril din lucruri fardul:

toti sfintii zac de insolatii

din Dumnezeu  apar doar ratii

 

apoi milog bastard si târfa

atârna-n loc de cer o bârfa  –

toti facem ulcer pe retina:

când zici divin  –  vezi o jivina

*

am patruns în pestera: zaceau   – mestecati laolalta

leprosi si îngeri  –  viermi grasi si serafi

duhnea cumplit a pansamente îmbibate

egal  –  cu formol  –  puroi si

cu stele

 

dincolo de bezna  –  cineva clefaia  –  devenind astfel

altcineva

 

Iisus orb  –  tusea gaunos  –  urla ragusit de

febre   – si-si rupea

în nestire  –  asternutul fosnind de paduchi si

albastra iertare

lichid oarecare  –  risipit pe prundis  –  Sfântul

Duh gâlgâia dintre gingiile

însângerate

halucinant  –  trupul Hristosului se dumica singur  –  se

împartea fara nici o masura  –  se

zvârcolea  – hidos  si greoi se rotea  îmbalat :

solzi cleiosi de balaur damnat  –  iscând

oribil vârtej   –  meniri si-ispitiri

 

lumina-ntre degete mi s-a farmat  –  si-a curs

peste-ntuneric si stânci : curgea piezis

nisip  –  ucigas de

clepsidra materna

 

din pestera n-am mai iesit de atunci: la ce

sa rasar pe un cer fara chin  –  fara

stele ? –  mâini bandajate-n straine destine

si fara –  macar  –  sub brat  – vre o pâine

*

arhanghelii n-au dinti  –  n-au spade  –  n-au

armuri: plutesc ( printre aiuritoare ceruri  – aidoma stirbe)

schelete roz-albe  –  mucilaginoase

 

si astea toate  –  pentru ca pamântul

pacatelor  –  nu mai exista  – decât în

teoriile metafizicienilor(specie de saurieni  – corciti cu

galinacee si dihori)

 

nimeni n-afirma  –  nici nu

neaga: pe ce sa sprijini

aripi si armura  –  deznadejde

iubire si ura?

 

primeste-ma  –  Doamne  –  în caria

Ta  –  cea mai scobita

mai neagra  –  ascunsa si

de durere crâncena  –  pura:

când Tu vei urla în nestire  –  pe scaunul de

tortura  –  eu

ma voi naste: îti spun dinainte  –  nu voi fi stea si nici

mag  –  voi fi un plapând   –  schilav pui de

clatiri si scursura  –  dar tot e ceva ( când

nu mai poti îndura ) sa

ai în cine lovi  –  pe sub masa   –  cu celebra

mânie  –  divina Ta ura

 

accepti târgul asta  –  sau fainile

negre îti vor ploua  –  monoton

peste ochi  – peste gura?

 

vrei sanatate  –  ori

zgura?

*

maturatorii de flori  –  viscole negre de

praf înalta peste corole: fâs-fâs  –  se-aude coasa

de primavara fardata  –  prin labirintul

timpanelor

 

moartea si-a-nceput razboiul de gherila  –  dintre

înmiresmate boschete: se trage cu fulgere

episcopal-liliachii  –  din toate pozitiile

yoghine

 

sadice  –  duhurile clopotarilor morti bat

cu precizie de

cari  – piroane -n sicriul  cerului  –  vast cât si

lumea  – îngust cât minunea

 

reumatice   –  genoveve lipesc timbre postale  –  peste

stralucirea zborului alb  –  scapat negutarii de spatii

 

aici a fost casa calaului  –  mai departe-i pustiu  –  si

cioclii beau sânge  –  direct din gâtlejuri

 

copacii-si raschira  –  desucheat  (de parc-ar vrea sa

urineze pe sub fuste  –  ori sa faca sex sub nasul

lui Dumnezeu  –  pe ascuns)  –  cracile

încarcate de ispitele albe: au început sa li se zareasca

obscen  –  picioarele  –  daca te uiti bine

si potcovite  –  discret

o –  demoni primavaratici  –  câte

va mai trec   –  printre picioare si minte: de-aceea

va-nmultiti asa spornic : pasarile în zbor v-au ghicit

de mult  –  bestial  –  spasmul orgiilor  –  doar ca

nici unei pasari nu-i e dat sa traduca

ele planeaza peste urdori si racori  –  peste

putrid si livid  –  peste orice niciodata nu se urneste din sine  –  si

totdeauna  –  acolo în ceruri  –  au dublat

( playback-ul divin!) scursoarea-n

lentoare de vis

*

oamenii-si cheama moartea la

celular  –  se-ntretin politicos cu

ideea macabra  –  apoi luneca  –  grobian

în urina propriei umbre

 

o  – tragici snobi  –  umiliti de lipsa progresului în

domeniul gropnitei si cenusii: urmati-va  – urmariti-va  – odata cu

propriul cortegiu funebru

telenovela: siliti sunteti sa va

mâncati  moartea  – inestetic  –  cu mâna

 

*

necropola terestra  –  priviti-o în ochi si

sughitati entuziast

 

aur topit scalda orbite  –  vorbele  curg

valutare  –  bancnote de un milion  –  planetare

 

o  –  zeu parazeu  –  prosternare!

orb fericit  –  pe tine te am

credit si zare  –  betonata

onoare: Iubirea-i sunetul dulce-al

Bursei Solare  –  nicicând stationare

 

Iubirea-i fosnetul ochilor care numara

numara fara istov si fara pacat

înregistrat

 

Mântuire! Salvare!  –  numele tau: paduchernita

Bancilor  –  cura de mercantilism si

conturi bancare  –  carduri si valori

imobiliare

 

Iubire  –  divin sentiment fiscal si

bancara ardoare  –  Iubire dividenda

crescenda  –  concrescenta  –  ardenta  –  placenta

scadenta

 

Doamne-n fisicuri  –  sfânta polita de

inaugurare  –  logoree-abundând poliodorant  –   sub

lumini fanare  –  peste alizee

colisee altare  – nicicând colindând

cu samare  –  pe poteci

ipotecare

 

nevertebrat Dumnezeu : faliment

compensat în

sentiment

………………………………………………………………………

se mira cumplit si  –  nu-ndraznesc sa ma urmeze:

trec agale  –  printre chipuri schimonosite de

uri  –  asteptari  – cratere de nadejdi

explodate

 

o lume rasuflata  –  nebarbierita cu

saptamâna: eu trec calare

pe gânduri  –  pe sub nasul celor care

un ceas înainte  –  racneau ca vor

în pamânt sa ma culce

 

i-am si uitat  –  orice harta de-obraz

se sterge de la sine  –  în fata

rasaritului orizont  –  care-a tresaltat inspirat

si ma-ngroapa-n tacere

 

Dumnezeu  s-a desprins de pe ziduri  –  si

s-a luat dupa mine: nu bodyguard  –  ci

discret  –  de nadejde-n pustie

prieten

 

poate-i chiar fata mea

pentru poze facute cu norii  – barbierita

***

Adrian BOTEZ

Dor de parinti

 

 

 

 

 

 

 

Tocmai acum, cand sunt parinte,

Si-mi fac copiii rugaminti,

Cand nu mai am puteri si minte,

Cat am nevoie de parinti!

 

Sa uit de ultima mea grija,

Sa fiu din nou copil iubit,

Dintr-un alun, sa-mi fac o tija,

Si sa ma uit la pescuit!

 

Pe unde v-ati ascuns, pe lume,

Parintii mei ce-ati fost copii,

De ce nu ma strigati, pe nume,

Si nu-mi dati tot ce pot pofti?

 

De ce istoria se tot zbate,

Cu alti copii si rugaminti?

Cine le da, cand cer de toate,

Cand nu mai pot acesti parinti?

 

Unde-mi sunt, Doamne, ei, parintii,

Sa imi tot dea, din viata lor,

Putere trupului si mintii,

Sa dau copiilor, ce vor?

 

O lume-ntreaga de mi-ar cere,

Le-as da-o fara rugaminti,

De as primi din cer, putere,

Le-as da parintii mei, parinti…

 

Va sarut mana tata, mama,

Veniti cand nu mai stiu si pot,

Cand ma ingheata marea teama,

Sa ne mai dati odata tot!

 

1 noiembrie 2012

 Jianu Liviu-Florian

.

ÎNCEPUT DE DISCURS

OMUL BEZNEI

 

aspre astre-mi fripsera retina

m-am întors în scorbura din suflet

nu ma mai închin la raze – iar lumina

în zadar mototoleste al sau umblet

 

sunt vecin catelului de-adâncuri

economisesc în cârtiti noaptea

orb romantic – pipai lumii soartea

de mi se-nglodeaza-n palme smârcuri

 

nu ma vezi – dar radacina vietii

e în suierul de serpi si-n târâtura

nu ma vrei – dar cresti umbra sagetii

 

cu cât minti – cu cât sporesti în ura

…nu-ncerca sa lingusesti buretii:

nu mai plâng nici daca versi oceanul

 

nu m-arat nici de-nfrunzesti ocheanul!

***

CICA PLOUA

 

m-au muscat frunzele de mâini – îmi curg

prin palme balele lor furioase

verzi-înspumate – înveninate – grabit

parfumate

 

cica ploua: margini de lume

margini de imensa rabdare

 

spontan – mi se aprind palmele si

explodeaza : tandari de palme îti dau sa bei – când

ti-e sete – dupa atâta dement  – epuizant efort al

cerului de a ploua cu cenusi – cu uitare

salcie – searbada – sinucigasa uitare

 

grele – mustoase de ura – palmele mele-nfrunzite

zemoase – cum perele moi – înmuiate de

febra verii trecute – pastrata – cu spaima sacra – în

palatele subterane ale fructelor: ochii mei

plesniti de atâta coacere – rascoacere

tescuita întelepciune – cu care-mi vopsesc

tipator îmi

vopsesc – exasperarea

 

nu mai am niciun strop de

rabdare – nu mai am niciun strop de

zeama de lume

 

o – zei natângi – fructele mele nu plâng – fructele

mele va blestema si în fresca va zugravesc – ca pe

o noapte cu stele-explodate – latite vâscos

pe tipsiile cerului

 

…câta ospitalitate neroada – cleioasa – cosmica

receptie de suflete

 

…cica ploua: sunt exasperarile mele de

arbore singuratic – urias nemaivazut arbore – în care

au navalit – s-au azvârlit – terorizati mistic – spre a se salva de

toamna – toti arborii verii

 

sunt lacrimile fierbând de

furie – ale ochilor mei larg – obscen de

larg cascati – precum

rasfrântele – cu toata carnea lor rosie sângerânda

indecentele vintre ale unei moarte lehuze

***

 

LA CRAMA CERULUI

 

galbene lacrimi tremura copacii

moartea se coace împroscând cu sânge…

cotcodacesc în turnuri prostanacii

iar un nebun în mâneca îsi plânge

 

a-nfipt cutitul toamna pân’ la os

îl scoate si-l înfige iar – vârtos:

macelarie de sublim e-n lume –

atât sublim – ca toti turbam cu spume!

 

…iar soarele-mi ajunge ici – sub talpa

mi-e frica sa ramân pe întuneric

gradina-a-ncremenit stupida –  calpa

 

furnici îmi contureaza groaza – sferic…

…prelinge-Te Hristoase-n cer de rane

sa vad serafi bolborosind din vrane!

***

 

ÎNCEPUT DE DISCURS

 

distinsi mârlani si sfinte curve

voi functionati ca vomitiv:

umplând cu balegi bleaga urbe

treziti în mine-un primitiv

 

smerind blenoragia voastra

cu snob potop de avutii

cu sifilis  – lepra cea casta:

sunteti model de maretii!

 

nefericiti broscoi de gloata

ma faceti fericit în zloata:

orbit  – pendula-n streang sa mori

 

de preferat e tot ce misca

decât orfeul vost’ de chisca

decât delirul de putori!

***

 

Adrian Botez

 

24 octombrie 1921

S–a nascut poeta Veronica Porumbacu (m.1977)

 

Veronica Porumbacu – De Toamna

.

Asta-noapte s-a comis o crima în strada :
vara a fost ucisa.
Nimeni n-a auzit-o gemând.
Prin fereastra deschisa
venea din gradina
vântul, plângând.

.

.

Arborii toti au tacut.
Pe ziduri, din vita salbatica, picura sânge.
Irodul toamnei trecu asta-noapte prin sabie
sute de frunze.

 
..

 

.

.

Publicata –  acum –

prin grija poeului

Liviu Jianu-Florian

.

.

Aprinde o lumânare pentru mine

APRINDE O LUMÂNARE PENTRU MINE

                                          .

   .

aprinde o lumânare pentru mine

omule: sunt un suflet pierdut – si

la lumina ei voi ajunge acolo unde

nu stiu

 

aprinde o lumânare pentru mine: nu-mi esti

frate – dar poti fi – oricând

mai neputincios decât orice frate al

meu

 

aprinde o lumânare pentru

mine: la lumina ei – vei putea vedea cât de

departe – în rau – se poate ajunge

 

Adrian Botez

 

Oda ocupatei

       .

   de Jianu Liviu-Florian

 

 

.

Prin iarna lumii, crunta si cerbice,

Haladuim – popice si arsice –

Cu cât mai vânturat ne este traiul,

Cu-atât, în groapa lumii, zidim Raiul –

 

Nici nu se stie cine nu ne musca –

Cei singuri – liberi – sau cei multi – din cusca –

Nici nu se stie cine ne sugruma –

Calaii noi, sau cei de-aceeasi muma –

 

Nici nu se stie care mai e scopul –

Sa tot ridici, sau sa dobori – tot topul –

Nici nu se stie care mai e tinta –

Noi suntem carti – progresul este chinta –

 

Si altii vin, si altii, mereu pleaca,

In tragi-comedia geto-daca,

In Iudo-Iubeiada cea crestina,

Intotdeauna altii sunt de vina –

 

E bine ca e toamna, deocamdata –

Avem de munca, si avem de plata –

E bine ca avem o ocupatie –

Ca suntem ocupati – si avem ratie –

 

12 octombrie 2012

( zi de salariu )

Îmi vine sa plâng de ciuda

ÎMI VINE SA PLÂNG DE CIUDA

îmi vine sa plâng de ciuda – când
citesc despre poetii-soldati – despre
filosofii-eroi – precum
Socrate
Xenofon Eschil Tucidide Pindar…
au fost odata ca
niciodata – poeti-soldati
poeti-de-cetate-aparatori – iar nu
pirati – nu
scursori – tradatori – umplând pietele lumii de
cotcodaceli si de
gainat în culori – si de alte
duhori

îmi vine sa plâng de ciuda – când
toti sfintii lumii îmi recita din jertfele
lor – când observ ca fereastra s-a acoperit de
luminat nor: Hristos sta de vorba cu
frati înarmati – sabii-cuvinte si
priviri-de-vultur – fulgere sinaite
crunte si sfinte – se înfasor pe brate – de la gât
în sus – si dau
onor

îmi vine sa plâng de ciuda – amintindu-mi de
parinti – sfinti – de
rude si veacuri din care înca se scurge-nfocata
agheasma – dar eu – cu gura-nsetata – degeaba
ma-ntind sa ling stropi de lumina si
apriga viata senin?: la senin si la foc – cu
gura mea nu ajung deloc – eu
biet lepros al putrefactei
istorii – zemuiesc de duhori – rup stinghii de
ata – în
poiata unor vremuri de
sarcastica piata

Adrian Botez