Cuvântul ca melcul
Cuvântul de fier nu mi-este prieten,
Cuvântul ca melcul îmi pare mai bând,
Te-nșeli, zice melcul, tu nu știi ce zace
În mine, durerea dormind în adânc. Continue reading “Boris Marian – Cuvântul ca melcul”
Cuvântul ca melcul
Cuvântul de fier nu mi-este prieten,
Cuvântul ca melcul îmi pare mai bând,
Te-nșeli, zice melcul, tu nu știi ce zace
În mine, durerea dormind în adânc. Continue reading “Boris Marian – Cuvântul ca melcul”
Strada Polonă
Intră cu motocicleta în camera mea,
Intră teroriștii în camera mea,
Intră un fluture, nu-l ia nimeni în seamă,
Undeva, un om cade cu zgomot,
Cineva urcă scările, ah, țipă o fată la etajul opt, Continue reading “Boris Marian – Strada Polonă”
Am căutat iubirea ca pe-o cetate sfântă
ca pe un cer de cântec în lumea de dureri.
Am dat năvală-n lume spre tot ce ochiu-ncântă.
Şi-am întâlnit durerea. Dar cerul nicăieri. Continue reading “Costache Ioanid – Am căutat iubirea”
DILEMĂ
era umilitor: mereu şi pretutindeni
cădeam
acum – m-am ridicat – dar
atât de jos am ajuns – între timp – încât Continue reading “Adrian Botez – “POEME DILEMATICE””
„Testament în Alfabetul Tăcerii”de Theodor RĂPAN , Tipo Moldova,
Opera Omnia, Poezia contemporană, Iaşi, 2013
„O, realitate ireală, dacă mâinile mele te-ar strânge la piept,
nu-i aşa că întregul cuprins al firii ar tresări într-o lacrimă?
Nu-i aşa că mâinile mele te-ar sugruma de Cântec, ca apoi,
să mă plâng în Tăcerea de mine Adâncului?”
(Theodor Răpan)
Întrebări, mirări, tăceri sunt tot atâtea forme ale rostirii, câte pot pătrunde în acel ton fonic afectiv pe care-l întrupează gândul omului.
Continue reading “Nicoleta Milea – Cronică la „Testament în Alfabetul Tăcerii””
VIZIUNE, INSPIRAŢIE, REVELAŢIE
în
„SONETARUL” lui THEODOR RĂPAN
Descătuşarea de sine, aceasta este simţirea pe care o transmite citirea ultimei cărţi (a 17-a), a poetului Theodor RĂPAN, căci, catharsis-ul său, deopotrivă, labirintic şi somptuos, liric şi metaforic, voluptuos şi magic, este generator şi re-generator al unor stări pe care doar marii poeţi ar putea să le mai provoace.
Oricât am încerca, nu-l putem „înregimenta” în nicio castă, el este un solitar, rezervat de grupările literare, retras într-o singurătate pe care timpul trăirii în Cuvânt i-o cere. Continue reading “Nicoleta Milea – Cronică la cartea de sonete FIIND 365 + 1 Iconosonete”
Ben (Benedict) Corlaciu s-a născut la 6 martie 1924, la Galați și a murit la 15 iunie 1981, la Paris. A studiat la București, absolvind Facultatea de Litere și Filozofie, a fost redactor la revistele Albatros (cu Geo Dumitrescu și Dinu Pillat), Flacăra, iar în 1975 s-a stabilit în Franța. Pentru a-și aduce familia a fost nevoit să facă o grevă a foamei, în fața Ambasadei române din Paris și a reușit. Poet, prozator, traducător, menționat și de G. Călinescu, el este un nume practic necunoscut la noi, deși ar merita să fie citite și cărțile sale reeditate.
În 1969 a apărut la Editura pentru Literatură , volumul – antologie Poezii, cu o prefață de Laurențiu Ulici. Cunoscutul critic a știut să prezinte, cu elogii meritate, valoarea operei poetului. El a reținut și versuri care încântă Sunt un munte fugit în pământ/m-am întors în fântânile mele de rocă bătrână/prea se cățăraseră mulți pe umerii mei/prea multe tălpi mi-astupaseră stelele cu bătături de țărână. Continue reading “Ben Corlaciu poet necunoscut?”
O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ
cei mici sunt cu atât mai
mici – când îl aşteaptă pe
Cel Mare
niciodată cât am trăit – în sufletul meu n-am auzit
fanfare – ci doar câte un Continue reading “O VIAŢĂ ÎNTREAGĂ”
Cãmãșile de vise
ceas cupã ceas si clipã dupã clipã
se scurg prin noapte ca printr-o firidã
când dragostea pe rug se înfiripã
si vântul moare într-o vale-aridã Continue reading “Ioan Vasiu – Cămășile de vise”

L-am întrebat pe Vasile ce este bătrânețea.
Mi-a spus, este vremea când te scoli noaptea
și-ți măsori pulsul, tensiunea, după un vis greu
pe care-l împingi ca Sisisf către culme. Continue reading “VASILE TREI”
Prea bună Mamă, ia-ne încă-n seamă,
Si-ndreapta-le coloana vertebrală,
Celor ce osârdesc in edituri,
Sa Iti inchine ode, de la furi – Continue reading “Rugaciune – Triptic editorial”
Eternul Eminescu
.
Prin cetinile-albastre torceau cărări oblime,
Luceferii de ziuă în holdele de mac,
Se scuturau în pleoape torentele virgine,
Ca lancea grea de vise a tainicului veac. Continue reading “Eternul Eminescu”
ERA UNUL
era unul – în copilăria mea (îmi amintesc
parcă ar fi – toate
acum) – unul uriaș – tocmai hăt – în
capul satului – așa cum erau probabil urieșii din
vechiul testament – și umbla prin sat – pe umăr
cu o piele de elefant – de
amurgea cerul – când ieșea el cu
pielea lui pe-afară Continue reading “ERA UNUL”