Category: Persecution

George Sbarcea – compozitor, jurnalist si…agent secret

On By nelursIn Persecution3 Comments

Omul pe care am ratat sa-l cunosc,
George Sbarcea – compozitor, jurnalist si…agent secret (I)

A fost un jurnalist incisiv si incomod, dar de mare succes in epoca. A realizat interviuri cu Mussolini si Hitler, fapt care i-a adus notorietate si atentia presei internationale. A fost insa si un compozitor de mare succes national si international. Nemuritoare raman peste timp, celebrele melodii ”Ionel, Ionelule”, ”De ce ai plecat?”, ”Un tangou de adio”, etc. In spiritul acelei epoci, un caracter puternic ca George Sbarcea – pe deasupra si fiu de colonel al armatei romane – nu putea sa nu fie si patriot. Asa ca, ”putin” spionaj in favoarea Biroului II al armatei regale, au dat un plus de ”culoare” vietii maestrului. Dar si de tumult. A fost arestat de cateva ori. Prima data de contrainformatiile maghiare, in timp ce incerca sa intre in Clujul ocupat, iar mai tarziu, de Siguranta statului, apoi de Securitatea romana.     

De vorba cu rudele din Cluj si din Sibiu ale maestrului Sbarcea
Intamplarea a facut ca, in urma cu mai bine de 30 de ani, sa fiu la un pas de a-l cunoaste pe George Sbarcea. Eram prieten cu o stranepoata a domniei sale, din Toplita Romana, locul unde ilustrul maestru isi petrecea o parte din concedii, acelasi loc in care mi-am petrecut si eu cativa ani din copilarie si adolescenta. La vremea aceea, stiam insa foarte putine despre acest om plurivalent, care a excelat in mai multe domenii si care, in opinia mea – si nu sunt catusi de putin patetic – a fost atins de aripa geniului. Marturisesc insa, ca la vremea aceea nu maestrul era obiectul interesului meu…ci stranepoata maestrului. Dupa aproape 30 de ani de la acel moment, participand la ”Zilele Miron Cristea”, la Toplita Romana, am fost din nou la un pas de a-l cunoaste pe maestru. Doar cateva zile, intre plecarea mea din oras si sosirea domniei sale in Toplita, ne-au despartit. Viata maestrului Sbarcea – un adevarat roman, inca nescris –  ma intriga insa din ce in ce mai mult, pe masura ce incepusem sa cunosc mai multe amanunte referitoarela la personalitatea, viata si opera sa. Dar nu suficiente. In decembrie 2004, am realizat pentru cotidianul Zi de Zi, un material despre compozitorul George Sbarcea si promovarea tangoului argentinian pe meleagurile romanesti. Am reusit atunci sa stau de vorba cu sora sa, doamna Margareta Stoica din Sibiu si cu nepotul sau, Petre Sbarcea, prof. univ. la Cluj. M-au asigurat ca intalnirea este posibila, ba chiar maestrul se va bucura, insa pe moment, fiind usor bolnav, o vom amana pentru anul urmator. Din pacate insa…”omul propune, iar Dumnezeu dispune.” Pe 27 iulie 2005, maestrul George Sbarcea a plecat la cele vesnice. Cu putin timp in urma, implinise 91 de ani. Un an mai tarziu – extraordinara coincidenta! – tot la 91 de ani impliniti, pleca la cele vesnice, prietenul sau de-o viata, cantaretul Gica Petrescu. Cu siguranta ca George Sbarcea a dus cu el multe amintiri si multe taine care ar fi meritat probabil consemnate. Au ramas insa arhivele Securitatii si…zelul unui cercetator, Vasile Valentin, gratie caruia am putut reconstitui o parte importanta din viata maestrului. Cu umor amar, am putea spune ca cel putin in cazul maestrului Sbarcea, dintr-un anume punct de vedere, arhivele Securitatii s-au dovedit a fi utile.           

”Rebelul” George Sbarcea …si compozitiile sale
Fiul medicului Constantin Sbarcea, colonel in rezerva al armatei romane, George Sbarcea s-a nascut pe data de 23 martie 1914, la Toplita Romana. La 9 ani a ramas orfan de tata alaturi de inca doi frati si o sora. Studiile le-a inceput Toplita, le-a continuat la Reghin si le-a incununat cu o diploma in drept, la Cluj. Nu s-a simtit catusi de putin atras de domeniul juridic, cochetand insa cu muzica si dovedind in acest domeniu certe abilitati componistice, dar si calitati de pianist de mare perspectiva. Fire romantica, dar si rebela, George Sbarcea si-a alcatuit o orchestra cu care, in tinerete, canta in localurile din Cluj, Satu-Mare, Sibiu, Timisoara…A fost picatura care a umplut paharul. Mama, dar si familia sa nu agreau ideea ca un tanar de perspectiva, cu studii juridice finalizate, sa fie ”muzicant” care canta in localuri. Pe deasupra era si nepot de Patriarh (Miron Cristea – n.a.). George Sbarcea perseverase in gesturile sale de fronda fata de familie. Primele nemultumiri ale familiei au fost generate de casatoria sa. Abia implinise 21 de ani cand s-a casatorit, iar sotia, Ana Bodo, fiica unui croitor, era maghiara. Intr-o epoca marcata de puternice resentimente intre romani si maghiari, casatoria respectiva parea mai degraba o sfidare a unor canoane familiale nescrise. Acolo unde a existat si exista dragoste, barierele etnice sau de alta natura, rareori conteaza. Drept urmare, Sbarcea nu a tinut seama de canoane. Era preocupat de muzica in cel mai inalt grad, iar succesul nu a intarziat sa apara. George Sbarcea, alias Claude Romano, a imbinat in creatia sa tangoul cu tematica romantei. Tangoul, romanta si alte forme dansante, au prins la public pentru ca s-au nascut din sentimente adevarate. George Sbarcea, Ion Vasilescu, Gherase Dendrino, Eli Roman, Ionel Fernic si altii au fost compozitori de nivel european care prin creatia lor si-au pus amprenta artistica definitiv, asupra unei epoci. Cristian Vasile, Viorica Vrioni, Jean Moscopol, Titi Botez, Dorel Livianu, Gica Petrescu…erau cantaretii care faceau vanzari colosale cu discurile lor. La vremea aceea, muzica romaneasca era cautata si in strainatate. Cei amintiti anterior, au plecat de mult timp la cele vesnice, dar creatiile si interpretarile lor au ramas in arhivele radio…si in memoria unora dintre noi, fiind ascultate si azi cu nostalgie. Auzindu-le, parfumul discret al unei epoci apuse, ti se insinueaza treptat in suflet. Totul pe ritmul inconfundabilului tango.

George Sbarcea, jurnalist…si frontierist arestat la Cluj
Inteligenta nativa, spirit cautator si plurivalent, George Sbarcea avea un verb percutant si caustic. Concomitent cu cronicile muzicale pe care le scria in cel mai ales stil, indeosebi intre anii 1940-1944, publica insa si articole cu caracter literar, dar si articole politice antisovietice. Iar ziare precum ”Rampa”, ”Porunca vremii”, ”Viata”, ”Neamul romanesc” sau ”Curentul”, se intreceau sa-l publice. Era deja cunoscut, mai ales – e drept – pentru muzica sa, dar era un nume care dadea bine pe pagina intai a oricarui ziar. Iar gloriei de compozitor i se adauga acum si cea de jurnalist, fapt care nu-i displacea tanarului Sbarcea a carui stea urca pe firmamentul muzicii romanesti, concomitent cu gloria jurnalistica. Dictatul de laViena, din 1940, l-a determinat sa-si mute familia la Bucuresti. La Cluj, va ramane insa mama sa, care a refuzat sa se mute. Ajuns in Capitala Regatului roman, George Sbarcea a fost incadrat la Ministerul Propagandei, Sectia Secretariat, cu misiunea de a tine legatura telefonic cu redactiile ziarelor, dar la scurt timp a fost cooptat in Directia Presei Straine. Cunostea mai multe limbi straine, iar sarcina sa era aceea de a intra in legatura cu ziaristii straini acreditati in Romania. Nu era numai o munca de reprezentare, trebuie sa recunoastem. Sarcina sa era in primul rand una de informare, iar ziaristii, se dovedesc in foarte multe ocazii niste surse de informare de mana intai. Alteori insa, tot cu ajutorul lor – mai mult sau mai putin deliberat – se pot „orchestra” si campanii de dezinformare foarte bine tintite. Cert este faptul ca tanarul Sbarcea isi facea munca foarte bine, de vreme ce pleca mult in strainatate, ocazie cu care a si realizat interviurile cu Mussolini, iar ulterior cu Hitler. In iunie 1944, mama sa, ramasa la Cluj, a fost grav ranita intr-un bombardament, iar tanarul George Sbarcea nu a mai asteaptat aprobarea organelor maghiare de frontiera pentru a trece granita, aprobare pe care dealtfel o ceruse. S-a deghizat in mecanic de locomotiva si a trecut frontiera clandestin…..

Arestat…si apoi schimbat pe dealul Feleacului
La scurt timp dupa ce, deghizat in mecanic de locomotiva a traversat frontiera impusa prin Diktatul de la Viena, George Sbarcea a fost arestat de organele maghiare de contraspionaj. Dupa 10 zile petrecute intr-o inchisoare din Cluj, a fost innapoiat romanilor, pe dealul Feleacului, la schimb cu un maghiar, ofiter de informatii, deconspirat si arestat pe teritoriul Romaniei. Interventia partii romane pe langa partea maghiara, s-a facut la nivel inalt, cel mai probabil la sugestia Biroului II din Marele Stat Major al armatei romane, cu care Sbarcea deja colabora, fiind probabil recrutat de organele de informatii romanesti, la momentul in care incepuse sa lucreze la Directia Presei Straine. De vreme ce se intervenise pentru Sbarcea, este evident faptul ca el, prin pozitia, dar si prin prestatia sa, avea o valoare deosebita ca sursa. Se misca intr-o alta lume, avea un farmec personal aparte, era cunoscut si stia sa se faca placut, dar in aceeasi masura util, si dispunea totodata de capacitatea de a se insinua discret intr-un mediu din care se puteau obtine informatii importante si valoroase. De la Biroul II, a fost detasat, tot cu sarcini informative, la Centrul de Control Militar nr. 3 din Cluj, fiind in legatura locotenent-colonelului Ion Almajan. In acelasi timp insa, in 1946, a intrat in atentia Sigurantei romane pentru legaturile pe care le intretinea cu consulul englez la Cluj, James Hartley. Avusese sarcina de la Biroul II sa-l contacteze pe consul sau facuse acest lucru din proprie initiativa? Este greu de spus, dar in schimb este cert faptul ca Siguranta romana nu cunostea activitatea informativa a lui Sbarcea in favoarea Biroului II al armatei, intrucat acesta din urma nu avea interesul de a-si deconspira agentii si cu atat mai putin misiunile. Pe de alta parte, atunci, la fel ca si acum, exista si o oarecare concurenta intre serviciile de informatii.     

”Criminalul de razboi” George Sbarcea, arestat si la Petelea-Mures
Dupa 23 august 1944, George Sbarcea, a colaborat sporadic, dar sub pseudonim, la ziarul ”Drapelul”. Era din ce in ce mai preocupat de viitor si mai ales cel al familiei sale. Prin sentinta numarul 5 din 1946, Sbarcea a fost condamnat pentru crime de razboi, la 15 ani detentie grea. I se imputa faptul ca facuse jurnalism la ”Curentul” lui Pamfil seicaru, ca scrisese articole antisovietice, dar mai ales ca el colaborase cu organele informative ale regimului Antonescu. S-a ascuns un timp la Petelea, in judetul Mures, localitate unde avea niste rude, dar cateva luni mai tarziu, in 1947, a fost arestat in urma unui denunt.  In cursul aceluiasi an 1947, a fost achitat si eliberat, dar la foarte scurt timp, a fost din nou arestat. Cateva saptamani mai tarziu – in mod cu totul inexplicabil – a fost insa din nou pus in libertate. Pe parcursul anilor urmatori, George Sbarcea a fost in permanenta hartuit de organele represive ale statului comunist. In ianuarie si decembrie 1949, dar si in vara anului 1959, Securitatea romana l-a anchetat dovedind un interes deosebit pentru activitatea depusa de el pe linie de informatii, dar mai ales de legaturile sale cu fostul consul Hartley.

”Duios”, sursele ”Toni” si ”stefanescu”, il turnau….
Cu ordinul MAI, nr. 113/357271 din 9 iunie 1952, Directia Generala a Securitatii Statului i-a deschis lui George Sbarcea dosar de urmarire informativa pentru a documenta ”activitatea si legaturile sale” cu ”elementele dusmanoasa.” Pe data de 22 iunie 1952, dosarul a fost insa inchis, dar asta nu a insemnat ca George Sbarcea a scapat de „ochiul vigilent” al organelor represive romane. Dimpotriva, cativa ani mai tarziu i se vor deschide alte dosare fara insa a se putea defini in mod clar, obiectul vinovatiei sale. In 1968, dupa 24 de ani de interdictie, a primit insa acceptul autoritatilor romane de a participa la diverse festivaluri si reuniuni cu caracter international. In 1979, cand una dintre cele doua fiice ale sale era cu el, in Austria, aceasta a profitat de ocazia ivita si a ramas la Viena. S-a intors in tara fara ea, iar acest fapt, ulterior, i-a fost deseori imputat. Mult mai tarziu, si cea de-a doua fiica va reusi sa plece si apoi sa ramana in strainatate. Plecarea celor doua fiice si ramanerea lor in strainatate, ii va cauza o mare suparare, acestui fapt adaugandu-i-se ulterior si moartea sotiei sale. S-a recasatorit, iar acest fapt ii va aduce reprosuri dure din partea celor doua fete care au refuzat sa mai comunice cu el. In intervalul de timp 1966-1979, George Sbarcea a facut obiectul interesului Securitatii romane, dar la modul cat se poate de discret. Sursele ”Toni” si ”stefanescu”, plasate in imediata sa apropiere, se vor dovedi deosebit de active in acest sens. Maestrul a continuat sa munceasca, munca devenindu-i un fel de refugiu spiritual, fiind insa profund si definitiv marcat de regretul de a nu-si mai fi vazut vreodata fiicele.     

Nicolae BALINT

Primul simpozion international de martirologie din Romania

On By nelursIn Christian Life, Devotional, History, PersecutionLeave a comment

Sub egida Fundatiei „Sfanta Irina”, a Companiei Dan Puric si a Athenee Palace Hilton, s-a organizat la Bucuresti, in perioada 10-11 octombrie 2010, primul simpozion international de martirologie din Romania, intitulat „Moartea martirica”. 200 de specialisti, distinse personalitati universitare si bisericesti din tara si din strainatate s-au intalnit la prima reuniune care a dezbatut problema mortii martirice, din perspectivele antropologica, medicala si teologica. „Simpozionul acesta vine ca sa clarifice o conditie a Romaniei, pentru ca noi avem un destin istoric tragic, avem un destin politic marginal, dar avem un destin crestin tulburator. Despre lucrul acesta nu se stie. In clipa in care un popor devine constient de sacrificiul, de jertfa facuta, acel popor are un grad de demnitate mai mare”, a spus Dan Puric. „Cuvantul martir este legat foarte mult de crestinism. Dar nu numai crestinii sunt martiri. Si preotul budhist, care si-a aparat manastirea. Peste sase mii de temple budhiste au fost distruse de sisteme comuniste. Si seful de trib Indian, care se uita la manitu si a fost omorat si calcat. Constiinta martirica este constiinta nevinovata a omului. Putem numi toti nevinovatii din toate timpurile, din toate popoarele care au avut de suferit de pe urma unor oameni cu probleme mintale. Un suflet de martir este un suflet nevinovat. Un om care isi realizeaza nevinovatia este un om curat. El vede viata altfel. Oricare dintre noi poate sa devina martir, sau sa devina criminal. Depinde de gradul de credinta in Dumnezeu. Oamenii cu mare credinta in Dumnezeu si cu dar de la Dumnezeu au reusit sa fie martiri. Ceilalti, saracii, au cazut. Este o lucrare a raului. Tortionarii sunt oameni care au cazut. Noi nu-i consideram o alta clasa politica, asta e gandire occidentala. Noi ii consideram crestini cazuti in mana raului, pentru ca numai asa au putut sa faca ce au facut”.
Dominic Rubin, Episcopul Sofian Brasoveanu, dr. Dimitry Avdeev, prof. dr. Tristan Engelhardt jr., prof. dr.Vasile Mihoc, prof. dr. Georgios Metallinos, domnul Dan Puric, alaturi de ceilalti participanti la simpozion, au dezbatut aceasta tema care face parte din istoria recenta a romanilor.
„A fost un adevarat privilegiu sa pot veni si vorbi despre marii martiri ai Romaniei”, a spus unul din parintii fondatori ai bioeticii americane, profesorul doctor in medicina si filosofie, domnul Tristam Engelhardt jr, de la Rice university din Houston. „Eu locuiesc in Texas! Suntem niste pacatosi, nu avem niciun fel de martiri acolo. Astfel ca venirea mea aici a fost o bucurie. Cand am primit invitatia, si primesc multe invitatii, aceasta a fost cea pe care am acceptat-o cu mare placere”.
In cadrul acestor lucrari, au fost definite conotatiile martirologiei, prilej cu care s-a lansat si volumul „Principiile cercetarii martirologice” (Editura Christiana) realizat de prof. dr. Ilie Badescu, lector dr. Andreea Bandoiu si prof. dr. Pavel Chirila.
Vizita la inchisoarea Jilava, fortul 13, a fost un ultim punct al agendei simpozionului. Zidurile, azi ruine, ale unui loc incarcat de istorie trista, inca provoaca fiori in sufletele celor care le revad, sau ale celor care le vad pentru prima data. Prof. dr. Vasile Mihoc, impreuna cu prof. dr. Georgios Metallinos, a condus o slujba de pomenire in amintirea celor care au trecut in nemurire in incinta acestor celule, dar si pentru sufletele celor care au supravietuit chinurilor si noptilor nesfarsite ale anilor de temnita.
Ca o concluzie a lucrarilor sustinute de participanti, domnul Dan Puric a subliniat: „Este un inceput care denunta doua lucruri, dupa parerea mea: nevoia unuia de altul, ma refer romanii si, iata, oamenii care au venit de dincolo, din strainatate, dintr-un spatiu occidental, gandind ca acum Occidentul nu mai este numai Europa, este si America si Australia, in noua paradigma care se pune, si nevoia ca noi, romanii, sa ne intalnim, pentru ca, asa cum am spus si in simpozion, a fost ca o bomba care a explodat dezorganizat, dar o bomba”.

Madalina Corina Diaconu

Si intr-o zi calatorind mereu ne vom trezi in cer cu Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, Ministry, Persecution, Romania, USALeave a comment

Aurel Popescu,

A trecut la Domnul, “cel mai iubit dintre vorbitori”. Nu stiu de ce nu putem vorbi despre trecut fara sa dorim sa ne intoarcem. Amintirile raman un loc cu iarba cea mai verde, cu apele cele mai limpezi, cu bucuriile cele mai adevarate, chiar daca ni s-a spus ca aici “orice soapta s-a depozitat ca si strigat” nu mi se pare nimic mai real decat amintirea.

In vremile ferbinti ale miscarii din ’77, la Arad Bujac intr-o predica , Iosif Ton a aratat spre locul inde erau, Aurel Popescu si Paul Niculescu spunand, “tot ce am facut am facut datorita lor, ei mi-au dat curaj ei nu se tem”. In vremurile in care fr Ton era cel mai vizibil a fost un gest laudabil de a arata spre ei, pentruca multi dintre noi simteam prezenta lor foarte vie.

Spiritul ascutit, vorba din regat cu un umor irezistibil, vorbirea din Cuvant bine articulata, smerenia si neinfricarea lui Aurel Popescu m-au cucerit. Mi se parea mereu ca este in dialog cu un personaj anonim care in imaginatia mea era lumea comunismului ateu: “Domnilor, daca Isus Hristos este o poveste, trebuie sa recunoaste-ti ca este o poveste frumoasa, si daca este o poveste, de ce nu o puneti domnilor in cartile de scoala, ca sa o citeasca copii?… Dar voi stiti ca nu este o poveste, voi stiti ca aceasta istorie pune mana pe tine si cand te prinde nu te mai lasa pana nu te transforma” (la Sega)

Ianinte ca sa vorbeasca ne-a invatat o cantare a carei cuvinte le-am memorat cu cea mai mare viteza in viata mea, canta cu atata verva si convingere cantarea, ca ma simteam undeva pe baricada cantand un imn de biruinta: Nu, nu suntem un vis o intamplare/ un lut de sine insusi framantat./ Ci ne-a zidit o minte creatoare/ O-ntelepciune fara de hotare/ Exista Dumnaezeu ce minunat / Niciodata nu pot canta cantarea fara sa vad in minte, bucuresteanul cu verva de adolescent cu privire vioaie mereu bine dispus, asa cum continua sa fie in amintirea mea.

Era in 1978 undeva la inceputul lui Noiembrie, am aflat ca sub presiunea regimului, fr Aurel Popescu a fost dat afara din cult. Pe 11 noiembrie trebuia sa fie nunta mea cu Liana, nu stiam cum sa imi arat simpatia fata de dansul. Am rugat un prieten din Arad sa mearga la Bucuresti si sa-i dea lui fr Popescu un plic. In plic i-am pus banii pentru biletele de avion si o invitatie la nunta. Pastorul nostru era atunci Fr Chiu Pavel, m-am dus la dumnealui si i-am spus, la nunta noastra va vorbi Fr Popescu. Bine, dar tu stii ca a fost dat afara din cult. Stiu, dar cred ca nu are nici o problema cultul cu nunta mea. Am fost de acord sa nu vorbeasca de la amvon. A vorbit despre cum se construieste o casa. Era si inginer constructor. Masa a fost la Cantina fabricii de strunguri , a venit sa ne felicite si mi-a spus frecandu-si mainile bucuros : “mai sfintim si locul asta sub ochii astuia, si mi-a facut semn cu capul spre portretul tov-ului.”

C.S.Lewis spune ca : “ne trebuie un trecut…. sa avem ceva de pus impotriva prezentului”. Se spune ca Biserica a fost pusa la doua teste majore si continua sa fie. Testul oprimarii al prigoanei, pe care biserica l-a trecut mereu cu brio, si testul libertatii pe care biserica l-a cazut mereu.

Generatia tanara stie mai multe despre informatori decat despre eroii nostri, datorita noua care tacem si sugeram prin tacerea noastra, ca nimic nu a fost inainte si nimic nu va mai fi dupa.

Sa insemneze ore cuvantul acela “se duc oamenii de bine si nimanui nu-i pasa” ca ei se duc si nimeni nu observa, nimeni nu le simte lipsa? Daca ar fi sa scriu un epitaf in amintire Fr Aurel Popescu care a fost pentru mine, cel mai iubit vorbitor, as scrie:

” Cu el am fost cu totii mai curajosi”

Imi amintesc de interviul care, A.Popescu l-a dat la Europa Libera pe cand era in Italia in drum spre State, unde a fost exilat. La incheierea interviului domnia sa a spus:

” Da fratilor noi facem politica,”politica lui Dumnezeu”. “Omul este un animal care face politica”- zice filosoful. Este adevarat. Dar politica cui o facem ?

( florian guler troy mi )  www.desculti.wordpress.com

Verticalitate si adevar

On By nelursIn History, literature, Persecution, RomaniaLeave a comment

Dr. Dan BRUDASCU
 O carte mai veche a cunoscutului ziarist Viorel Cacoveanu, intitulata Istoria risipita , peste care am dat curand cu totul intamplator, a constituit pentru mine nu numai surpriza de a descoperi pasiunea autorului pentru abordarea unor subiecte istorice, de cele mai multe ori delicate si controversate, ci si de a ne gasi in fata unui intelectual patriot, care nu poate ramane indiferent fata de evenimente, situatii sau intamplari care aduc atingere demnitatii nationale si, nu in ultimul rand, identitatii noastre ca popor.
 Viorel Cacoveanu nu numai ca este deplin stapan pe instrumentele scrisului, ci vadeste si o benefica deschidere spre tot ceea ce priveste tara si poporul sau. De o maniera aproape ludica, cartea lui incepe cu un capitol intitulat Facerea dupa Biblie, al carui prim subcapitol poarta un titlu socant: La inceput a fost pacatul!. Acesta continua apoi cu o serie de consideratii legate de plaiurile stramosesti, abordand, din aceasta perspectiva, chiar daca nu intotdeauna cu citarea propriu-zisa a surselor comentate, diverse teorii legate de acest spatiu. Apoi, chiar daca-i lipsesc uneori specializarile istoricului de profesie, Viorel Cacoveanu ne vorbeste despre daci si romani, apoi despre caracterul popoarelor, precizand ca „popoarele slabe si credibile, lase si lingusitoare, au fost doar decoruri in istorie, chiar daca, uneori, au avut vulcanice rabufniri de orgoliu, incercand sa se opuna, sa arate ca exista si ca inseamna ceva”. (p. 21)
 Pentru Viorel Cacoveanu, perioada cuprinsa intre secolele XIII-XVIII din istoria poporului roman echivaleaza cu inceputul unui somn de moarte, incercand sa explice absenta romanilor din cronicele si documentele istorice ale vremii. Odata cu cel de-al doilea capitol, intitulat Inaintasi si intemeitori, Cacoveanu intra efectiv in substanta propriu-zisa a istoriei nationale, recurgand, nu numai la date si tratate de istorie, ci si la valorificarea, cu inteligenta intelectualului rafinat, a literarurii populare, traditiilor si obiceiurilor acestui popor, graitoare prin ele insele despre vechimea si complexitatea fenomenului romanesc. Din acest incitant capitol, am retinut in mod deosebit textul cu titlul: Tradarea e o traditie?, care porneste din cele mai vechi timpuri si pana la rasunatoarea tradare a generalului Pacepa. Despre acesta din urma, Viorel Cacoveanu, cu riscul de a-si atrage din nou criticile mincinoase ale cavalerilor neadevarului, afirma: „Pacepa nu l-a tradat pe Ceausescu ca om, ci ca sef al statului si al armatei”. (p. 37)
 In opinia lui Viorel Cacoveanu, odata cu secolul luminilor a inceput renasterea poporului roman, problematica abordata in capitolul cu acelasi titlu al cartii. In texte succinte, bine scrise, Cacoveanu face trimiteri la anul revolutiei de la 1848, vorbeste cu convingeri despre spiritul european a lui Avram Iancu, il numeste pe Al. I. Cuza drept ctitorul Romaniei, scoate in evidenta legatura dintre tradare si jug cu trimitere la cele intamplate dupa tradarea dictatorului si venirea la conducerea Romaniei a unui somer etc. Apoi, acorda un spatiu mai amplu Unirii celei Mari, care reprezinta, in opinia autorului, momentul de afirmare al Romaniei in spatiul european.
 Cel de-al patrulea capitol este consacrat Istoriei… nesincere, care-i prilejuieste lui Cacoveanu apropierea in timp de evenimentele petrecute pe meleagurile romanesti dupa cel de-al doilea razboi mondial. El incearca sa descifreze si sa inteleaga contradictiile fundamentale ale Romaniei, desi, in opinia noastra, nu credem ca autorul e multumit si convins ca a patruns pana in cel mai tainic ungher al acestei spinoase teme. Cu argumente irefutabile, el isi continua excursul abordand ocupatia terorista a URSS, apoi dezvaluie, in subcapitolul Vulpea din Carpati, numeroasele crime savarsite de o serie de lideri cocotati in fruntea noului regim dupa 1945. Lista acestei secaturi este lunga si, as adauga eu, poate fi continuata cu numele unora dintre urmasii lor aflati in continuare in functii din institutiile statului post-decembriste.
 Viorel Cacoveanu face o incercare de a prezenta, dintr-o perspectiva mai obiectiva si mai realista activitatea si rolul jucat de Gheorghe Gheorghiu Dej in prima parte a existentei regimului comunist in tara noastra. Influentele pe care le ofera, in acest scop, nu reusesc sa-l exonereze pe Dej de multe din abuzurile si atrocitatile in timpul domniei sale. Tot un fel de incercare de a-l prezenta dintr-o alta perspectiva pe liderul din Scornicesti intreprinde Cacoveanu in subcapitolul cu acelasi titlu. Apoi, el subliniaza rolul nefast al Elenei, cu referire directa la activitatea dezastruoasa pe plan politic si national pe care a avut-o acest odios personaj pentru ca, asa cum spune autorul: „Nici unul din marile servicii secrete ale lumii – CIA, KGB, Mosad – nu-i puteau face atata rau, nu-l puteau compromite  si distruge, asa cum a facut-o Elena”. (p. 79)
 In continuare, Viorel Cacoveanu adasta asupra perioadei 1968-1989 si vorbeste despre o comedie vitriolanta cu trimitere la personaje si evenimente pe care le-a cunoscut din perioada de dinainte de 1989. Lista este lunga, dar alcatuita riguros, cu actiuni si fapte de mare gravitate si responsabilitate prin implicatiile nefaste pe care le-au avut asupra destinului acestui popor.
Capitolul cinci al cartii sale este unul extrem de amar pentru autor, care-si revarsa aici multele si justificatele lui nemultumiri fata de cele intamplate in Romania dupa 1989. Dupa ce vorbeste despre suferinta ca destin, Cacoveanu considera anul 1989 o mare si ultima ratare pentru destinul poporului roman. Apoi, el subliniaza implicarea directa a URSS si SUA in ceea ce unii mai numesc astazi Revolutia Romaniei, pentru ca apoi sa evidentieze primele roade ale acestei lovituri de stat. Autorul afirma, cu numeroase argumente credibile, ca UDMR este o forta politica ostila Romaniei. Acelasi curaj il dovedeste si atunci cand numeste CDR drept cacealmaua democrata din Romania. Cacoveanu ne ofera apoi cateva mostre dintr-o democratie din import si ne atrage atentia asupra erorilor politice extrem de grave la inceput de mileniu. Rand pe rand, el vorbeste despre furt si escrocherie, sanctionarea milogilor din viata politica romaneasca, se revolta impotriva prizonierilor dosarelor si pune sub lupa sa critica coruptia puterii judecatoresti din aceasta tara. In opinia sa, de situatia dramatica in care se afla astazi Romania se face vinovat insusi electoratul, intrucat in oglinda directa a acestuia sunt alesii acestuia de la diverse nivele. La fel de interesante si incitante sunt si textele despre lupta de clasa, urmasii lui Molotov s.a.
 Ultimul capitol al cartii este, dupa parerea noastra, si cel mai acid si, chiar, vitriolant intrucat el este consacrat culturii… inculturii. Viorel Cacoveanu nu ramane indiferent fata de dispretuirea valorilor nationale, se preocupa de felul cum scriu marii gazetari, afirma ca nu exista o literatura de sertar, pretinsa a fi fost scrisa de asa-zisa intelectualitate de elita post-decembrista. Apoi vorbeste de opera literara ca afacere si scrie un text dur la adresa culturii… inculturii, luand atitudine si fata de cele intamplate la Uniunea Scriitorilor. Chiar daca nu o spune raspicat, autorul se revolta impotriva atitudinii institutiilor teatrale fata de piesa romaneasca si dramaturgii autohtoni . Apoi, cu intelegere, vorbeste despre destinul potrivnic a lui Petru Dumitriu si pune la stalpul infamiei gastile literaturii (cu sustinerea criticii) post-decembriste. Nu in ultimul rand, se revolta fata de practicile rusinoase ale unor asa-zisi critici literari si atitudinile acestora de cultivare si promovare a non-valorii .
 Si restul textelor cartii pe care o prezentam sunt scrise in aceeasi cheie critica, autorul dovedindu-se neimpacat fata de cele ce se petrec, ilogic si nefiresc, in viata si cu viata romanilor. Un acerb atac lanseaza Cacoveanu, in textul intitulat Intelectualii si politica, fiind necrutator fata de toti acei intelectuali romani, care, de-a lungul anilor, indiferent de regimul politic, au cochetat si profitat de pe urma relatiilor cu si sustinerii din partea celor aflati la putere.
 Capitolul final al cartii, intitulat Epilog evidentiaza o parte dintre sentimentele si trairile unui autor vertical , deci incomod, si pune la stalpul infamiei atitudini si practici care subliniaza abuzuri, ilegalitati si infinite mizerii legate de numele unor lideri politici actuali. Cartea se incheie cu o marturisire cu numeroase accente pesimiste si de neincredere, impuse de degringolada care, in cazul istoriei romane, este de departe de a se fi incheiat.
 Istoria risipita a lui Viorel Cacoveanu este o carte document, care probeaza convingator ca n-au disparut complet intelectualii verticali si demni din aceasta tara, intelectuali a caror singura si nobila preocupare ramane rostirea adevarului despre trecutul si prezentul acestei tari.

„LA ANUL, LA IERUSALIM, O CARTE”

On By nelursIn Christian Life, History, literature, Persecution, TheologyLeave a comment

Angela FURTUNA
La anul, la Ierusalim
Ed. Biblioteca Bucovinei, 2009
Coperta Devis Grebu

I. Ce este aceasta carte si cui se adreseaza ea?

– O carte care, fara a fi dogmatica,  identifica drumuri ale iudaismului catre noi, precum si trasee construite de noi catre iudaism, incercand sa refacem o cale spirituala, initiatica, dar si un demers cultural actual, cat si unul democratic, chiar daca inca dificil de construit intr-o democratie  recenta.

– O carte care cerceteaza unele aspecte conceptuale ale totalitarismului din secolul trecut, dar si cateva fenomene totalitare ce  tulbura civilizatia iudeo-crestina din nou, in acest mileniu. De aici si nevoia de memorie, de etica a continuum-ului istoric, de civism si de civilitate. Este nevoia de a privi, sub diferite unghiuri, cu o perspectiva transdisciplinara catre Holocaust si catre Gulag, catre fascism si catre comunism* (in fond o ideologie unica). DE CE O FACEM?  din dorinta de a evita logicile extreme, dar si din dorinta de a pune in opera, ca pe un background al filosofiei politice actuale, observatia facuta candva de filosoful si politologul Vladimir Tismaneanu, anume ca cele doua totalitarisme esentiale ale Europei secolului trecut – Holocaustul si Gulagul – trebuie tratate impreuna, si tot impreuna isi vor afla vindecarea. Din aceasta vindecare noi trebuie sa desprindem astazi – prin etica si prin iubire –  roadele impacarii cu trecutul, precum si intelepciunea de a nu repeta drumurile tragediilor colective. Cumva, precum Ortega Y Gasset, sa observam procedeul dupa care are loc transformarea terapeutica: „cu morala corectam greselile instinctelor noastre, iar cu dragostea – greselile moralei noastre”.

– O carte in care, prin memorii culturale si meditatii, suntem deopotriva in cautarea conceptiei crestine despre om dar si in cautarea conceptiei evreiesti despre om, cautare preluata de mine de la un maestru de gandire unic, asa cum a fost preainteleptul dr. Alexandru Safran, de la a carui nastere s-au implinit, acum trei zile, pe 3 septembrie 2010, o suta de ani. El mi-a transmis conceptul in care a excelat, anume acela de dialog intercultural, anume de dialog intre iudaism si crestinism.

(Marele Rabin Dr. Alexandru Safran (Yehuda Alexandre Shafran) (ebraica ????? ??????? ???? ) n. 12 septembrie 1910, Bacau, Romania , ca fiu al inteleptului rabin (gaon) Betzalel Zeev Safran (1867-1929) – d. 27 iulie 2006, Geneva, Elvetia) carturar, teolog, filosof, istoric si literat evreu, roman si elvetian a fost intre anii 1939-1948 Sef-Rabinul Cultului Mozaic din Romania, senator de drept in Senatul Romaniei (1940}, iar dupa 1948 Mare Rabin al evreilor din Geneva. Membru de onoare al Academiei Romane.

A contribuit la salvarea evreilor din Romania in anii Holocaustului si ca un sprijinitor activ al sionismului a avut o pozitie independenta si de respingere a presiunulor de infiltrare comunista in anii postbelici, fapt pentru care a fost demis si expatriat. A publicat carti in domeniul religiei, filozofiei moralei si misticii iudaice. Atasat de limba si cultura romaneasca el a fost un activ promotor ai dialogului intre iudaism si crestinism).
Iudaismul, spune Safran (intr-o conferinta prezentata la Sorbona, pe 30 martie 1949, publicata in Revue de Théologie et de philosophie, Lausanne, 1965 – text preluat in cartea intitulata Etica evreieasca si modernitatea, Ed. Hasefer, Colectia Judaica, 2005), isi doreste omul in actiune, iar in acest scop iudaismul cere omului sa caute sa dobandeasca o cunoastere de sine, cu alte cuvinte constiinta fortelor creatoare pe care le cuprinde si care ii confera asemanarea cu creatorul. Iudaismul nu cuteaza sa fie o teologie potrivit oamenilor, se ambitioneaza sa ne ofere o antropologie potrivit lui Dumnezeu, adica o stiinta a conduitei omului deci o etica, neaparat conforma cu vointa divina, pe care omul se straduie sa o descopere, sa o cunoasca si sa o realizeze.

Exista in aceasta carte si reflectii asupra descoperirii omului abrahamic, a eticii sale, a intelegerii perspectivei iudaice potrivit careia «oricare om, pentru a primi harul lui Dumnezeu, are capacitatea de a i se adresa Lui in mod direct».

Dumnezeu vrea sa aduca omului mantuirea prin iubire dar vrea sa aduca si societatii mantuirea prin justitie. Mai departe, in cadrul acestui concept, exista doua legi, una a singularului si alta  a pluralului.

1. Iata, pe scurt, formularea singularului: «Cand vei secera holdele tarii, sa lasi nesecerat un colt din campul tau, si sa nu strangi spicele ramase pe urma seceratorilor. Nici sa nu culegi strugurii ramasi dupa cules in via ta, si sa nu strangi boabele care vor cadea din ea. Sa le lasi saracului si strainului » .

2. Apoi iata pe scurt formularea pluralului: «Sa va purtati cu strainul care locuieste intre voi ca si cu un bastinas din mijlocul vostru; sa-l iubiti ca pe voi insiva».  Avem, asadar, porunca biblica formulata in acelasi timp la plural si la singular – ea se adreseaza omului ca persoana si individului ca fiinta sociala. Alexandru Safran atragea atentia asupra faptului ca in acest mod dual, singular – plural, al poruncii divine, ea se adreseaza societatii ca suma a indivizilor si ca personalitate in sine. Dreptul este aici iubire, caritatea e justitie. Nu exista aici opozitie intre lege si iubire, intre lege si credinta, ele se intrepatrund. Termenul de drept este adeseori insotit in Biblia ebraica de acela de justitie, caci dreptul nu este arbitrar. Cat despre omul astfel definit, acesta este un om total, adica un om deopotriva al rationalitatii si al sensibilitatii, un om al carui destin este de a practica binele cu toata fiinta sa.

– Acest top de memorii culturale iudeo-crestine vine si din alt maestru de gandire iudaica, profesorul Moshe Idel, profesor de gandire iudaica la Universitatea din Ierusalim, nascut tot in Moldova (n.1947, Tg. Neamt, Romania). El vorbeste, profetic, despre rostul carturarului: „te duci si citesti ce-au scris si altii, in alte culturi, fara presiunea utilitatii imediate, dar mereu atent. Trebuie sa astepti activ ideile noi, cautand peste tot…”

– O alta sursa a reflectiilor mele este calea Hannah Arendt si calea Monica Lovinescu, numita acum calea est-eticii, asadar etica obligatorie a omului de cultura sub totalitarism, asa incat intelectualitatea sa devina si intelighentzia (vocea intelectualului sa devina importanta si pe discursul etic-civic). Intelectualitatea romana, spre deosebire de cea polona, germana, ceha ori maghiara, de ex.,  din tarile omonime bolsevizate, nu a dat o intelighentzia.

Cartea de fata ofera cateva perspective de lectura multipla asupra volumului Etica neuitarii, de Monica Lovinescu, coordonat de Vladimir Tismaneanu in colectia Zeitgeist, a editurii Humanitas, volum care a fost declarat in Romania cartea anului 2008.

Cateva meditatii, in capitole diverse, asupra sionismului si a Modelului israelian de determinare pentru ideea de stat si de democratie; pornind de la spiritul de emulatie filosofic-politic aferent si pornind de la odiseea gandirii si a conceptiei ce au premers odiseea intemeierii statale propriu-zise din 1948 – asadar, vorbim despre un drum interesant ce porneste din 1896, de la Theodor Herzl si de la proiectele sale formulate la 1895-1896 – adica Der Judenstaat (German, “The State of the Jews”) pentru a ajunge catre zilele noastre (Theodor Herzl – May 2, 1860 –– July 3, 1904) .

– Cartea de fata ofera si cateva priviri asupra Holocaustului: fie prin jurnalele de lagar (Miklos Kanitz, Esther Hillesum, Abel Herzberg etc.), fie prin interpretari pe opera unor martori la Holocaustul romanesc (intre acestia, Norman Manea, situat intre Sofocle si Hegel, modeland sufletul european – o lectie de istorie si de atitudine impotriva Raului, p. 196). Sunt in carte si marturii despre lipsa de adecvare in chestiunea totalitarismului in zilele noastre, despre indepartarea de spiritul central – european, despre Raul politic care este aproape invincibil in absenta memoriei si a eticii. Este, de aceea, si o carte de retrospective multiculturale asupra Gulagului, mai ales despre destinul minoritatilor versus dogma majoritatii xenofobe si protocroniste. Sunt citate si descrise cateva cazuri notorii de abuzuri comise de propaganda antonesciana si respectiv ceausista asupra oamenilor de cultura romani, unul dintre acestia fiind Norman Manea. Cazul de abuz comis impotriva sa si descris de autor in romanul Intoarcerea huliganului a fost deconstruit folosind martori din epoca, unul dintre ei fiind scriitorul si pictorul Constantin Severin, a carui marturie este utilizata in volum.

– La anul la Ierusalim este si o carte de dialoguri (cu Vladimir Tismaneanu, Norman Manea, Simona Grazia Dima, Eugeniu Coseriu etc). Si tocmai de aceea o carte care sacrifica orice confort de dragul principiilor democratiei. Nu intamplator am asociat lansarea ei cu ziua de 15 septembrie, Ziua Internationala a Democratiei. „Atunci cand dialogul este sacrificat pentru intretinerea carnavalului isteriei publice nu mai raman foarte multe lucruri care sa opreasca disolutia unei societati”, spunea recent Vladimir Tismaneanu.

– Actualitatea acestor memorii si jurnale din volumul de fata, a meditatiilor filosofice privind Raul totalitar si discretionar, este evidenta. Povestea e repetabila. Accelerat repetabila. Probabilitatea ca un grup de oameni, autodeclarati superiori, sa se considere indreptatit de a sacrifica un alt grup de oameni, desemnat ca inferior, este intotdeauna maxima in societatea umana. Si nu numai in societatile ancestrale, ci chiar in Europa moderna. In Italia acum doi ani, in Franta acum cateva zile, chiar si in Romania (de ex. asupra mea si a colaboratorilor mei) fascismul explicit prinde forta, este pus in opera prin decizii, adesea chiar de stat (decizia recenta a Presedintelui Sarkozy privind expatrierea rromilor romani si bulgari). Interventia facuta in presa internationala in 2007 de Norman Manea, concetateanul nostru roman si sucevean stabilit la New York, in Cazul Mailat, este o ireprosabila atitudine de cetatean roman si de cetatean al lumii, care prevede si presimte repetabilitatea solutiilor finale aplicate asupra vinovatului de serviciu: „Europa poate si merita sa se dovedeasca o reala comunitate, demna de civilizatia ei veche si noua. Diversa, democrata, spirituala, libera, prospera. Exemplara”.
………………………………………………………………………
– Ca un omagiu adus scrierii ebraice, cartea contine si o culegere de poeme noematice, cu miza filosofica si simbolistica iudaica, Elegiile pentru V. Unele dintre ele au fost publicate in periodice romanesti si americane remarcabile.
………………………………………………………………………

Coperta volumului La anul  la Ierusalim o carte …apartine marelui artist roman Devis Grebu, despre care scriam acum cateva luni (iulie 2010), cand maestrul Sorin Iliesiu lansase proiectul cinematografic Devis Grebu, in care m-am implicat la randul meu:

Iata, mai jos, articolul publicat de mine la vremea aceea:

DEVIS  GREBU – UN  DEMERS  DE  PARTEA  VALORII

Frenezia cu care Romania (spre deosebire, bunaoara, de Franta, de Germania, Olanda, Israel sau de Statele Unite, dar exemplele pot continua) isi marginalizeaza, isi neglijeaza si isi distruge intelighentzia este inegalabila. Iar politicile romanesti orientate impotriva valorilor sale autentice (apartinand modernitatii, deci critice, si apartinand eternitatii, deci universale) cunosc o recrudescenta mai ales in perioadele de criza.

In acest sens, perioada crizei actuale imi aminteste, prin toate componentele sale definitorii (0. falimentul statal, politic si economic, 1.radicalism , 2. extremism socio-politic, 3. atacul impotriva intelectualilor, artistilor si oamenilor de cultura liberi, 4. exhibarea comenzii de inregimentare xenofoba si fascista la dreapta si la stanga, in devalmasie), de crizele majore ale civilizatiei romanesti (insotite mereu de mari derapaje) din anii 30-40 si respectiv anii 50-60. In consecinta, astazi, atacul dat impotriva elitelor intelighentziei, artei si culturii majore este din nou foarte puternic.

Cine dirijeaza din umbra acest atac? Raspunsul e foarte clar: acest atac e dirijat de intreaga clasa politica si de clientela sa oligarhica si administrativa.

De ce au loc atacurile clasei politice la adresa intelectualilor si artistilor, a oamenilor liberi, in vremuri de criza?

Motivul este  limpede: in vremuri de criza, diriguitorii politici ai dezastrelor nationale (solidari transpartinici in demersurile de conservare a unor privilegii nemeritate) nu suporta nici valoarea si nici spiritul critic cu care veritabilii oameni de cultura si veritabilii creatori intervin in viata Cetatii, de partea Adevarului si a valorilor democratice, si impotriva regimurilor antidemocratice si incompetente, situandu-se de partea meritocratiei, a libertatilor si drepturilor omului si a ideilor de salvare prin meritocratie si munca.

Oamenii de cultura si de stiinta romani, artistii, scriitorii si creatorii romani traiesc astazi una din cele mai teribile tragedii (desi nu e prima si nici singura, pentru ca si crizele anterioare din istoria nationala recenta, enumerate mai sus, au generat, in epoca, prigoniri, suprimari si exiluri masive). In timp ce in ultimii douazeci de ani o clasa politica rapace si cinica, mai corupta decat toate celelalte de dinainte la un loc,  a transformat Romania intr-o colonie, si-a impus in administratie numai aghiotantii distructivi si a sustinut in mod activ si direct jaful national si asasinarea valorilor, … statul de drept a fost subminat, in timp ce elitele democratice au fost distruse de aceasta caracatita mafiota si au fost indepartate de la vizibilitatea meritata precum si de la exercitarea in viata publica a rolului, notorietatii si competentei pe care le merita.

Prostii si agramatii, veleitarii si cei mai imorali politruci au pus mana IN ULTIMELE DECENII pe destinele Romaniei, cu mari “performante” in distrugerea ei si deja semnand astazi decesul iluziilor populatiei si falimentele economic, moral si civic.

Esecul major sta, insa, in sacrificarea celor buni si merituosi, a celor valorosi, a geniilor si a excelentei romanesti profesionale, civice si etice. EXCELENTA ROMANEASCA ESTE CONDAMNATA LA MOARTE. REPREZENTANTII EI SUNT DECREDIBILIZATI CU BUNA STIINTA. In loc sa fie promovati, sunt vanati si exclusi. In loc sa fie asezati la locul cuvenit, sunt indepartati. In loc sa fie lasati sa gireze, prin competenta, ei (IARA NU NON-VALORILE NUMITE POLITIC SI INCOMPETENTE), circulatia valorilor si sa salveze Romania de la dezastru, tocmai ei sunt cei primii eliminati de catre patura politruca, anomica si lipsita de scrupule.

Din cauza acestui climat, Romania a decazut enorm in ultimii douazeci de ani, cand, la ravagiile lasate in urma de comunism si de post-comunism, s-au adaugat lipsa de educatie si de deontologie, distrugerea respectului pentru munca, geniu si valoare, pe fondul proliferarii exclusiviste a lumii clientelare si a oligarhiilor transpartinice.

DEVIS GREBU este un autentic geniu romanesc, recunoscut si onorat in toata lumea internationala buna, dar destinul sau il condamna sa apartina acestui spatiu romanesc ce nu cultiva nici respectul pentru eroi, nici cultul valorilor. Printr-o opera personala unica si complexa a adus lauri si numelui sau (laudat fie el) si tarii sale, fiindu-i un inalt ambasador si un prestigios reprezentant provenit din elita romaneasca majora. Atitudinea autoritatilor fata de domnia sa ramane, insa, tacerea ingrata, o tipica omerta prin care mafiile puterilor romanesti, intotdeauna politizate si deprofesionalizate, au ucis de-a lungul timpului mintile stralucite si continua sa o mai faca, in dauna idealurilor de progres.

Omul de cultura si cineastul Sorin Iliesiu isi lanseaza in aceste zile proiectul construirii unui lung-metraj despre DEVIS  GREBU. Remarc faptul ca prin astfel de proiecte tintite si duse la capat cu tenacitate, societatea romaneasca ii poate salva macar pe unii dintre cei ce sunt predestinati, prin opera si valoarea iesita din comun, sa vorbeasca si generatiilor urmatoare. Il sustinem din toata inima pe Sorin Iliesiu cu proiectul sau si lansam la randul nostru acest Apel la luciditate, omagiu si atentie fata de inca un geniu romanesc condamnat la ignorare: DEVIS  GREBU.

Angela Furtuna
19 iulie 2010
……………………………………………………………………………………………………

– Institutul Cultural Roman a editat un album Devis Grebu, pe care filosoful Mihai Sora il considera recent o carte de referinta a culturii nationale. A fost lansat la Paris, dar nu inca si in Romania.

Ignorat si marginalizat, Devis Grebu se pregateste sa emigreze din nou in Franta, la o varsta de peste 70 de ani, iar astfel Romania va pierde cu prea multa usurinta inca un  maestru genial.
…
Angela FURTUNA
(Conferinta sustinuta la Suceava, 15 septembrie 2010, la lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, coperta Devis Grebu, ed. Biblioteca Bucovinei, 2009). ………………………………………………………………………
* Putina lume cunoaste textele politice eminesciene din 1878 si respectiv 1881, dar si din anii de dupa, texte in care tanarul jurnalist si scriitor denunta pericolul importat mai ales dinspre Rasarit odata cu  socialismul si liberal-socialismul ce se propagau accelerat si in Romania. El nu ezita sa descrie fanatismul si teroarea aferente, logica asasinatelor politice, de care nihilistii rusi si socialistii germani din epoca erau entuziasmati, desi reprezentau la vremea aceea doar o secta.

In Timpul, din 6 august 1878, in articolul Din Petersburg ne soseste stirea… tanarul de 28 de ani avertiza cu gravitate: „O serioasa tulburare socialista ameninta Europa. Cetatenii liberi, independenti si infratiti ai republicii universale, care la noi sunt reprezentati prin partidul rosu, incearca a rasturna toate formatiunile pozitive de stat, si daca n-o vor putea face aceasta, ceea ce e de mai nainte sigur, totusi vor incerca s-o faca pe calea lor obisnuita a atentatelor, scenelor de ulite, tulburarilor etc., iar acele incercari incep a-si arunca umbrele de pe acum. Noi, care suntem siguri ca victoria principiilor liberale-socialiste insemneaza moartea oricarei culturi si recaderea in vechea barbarie, vom combate tendintele lor, ori in ce punct s-ar fi ivind“. (a se vedea integral pe blogul  http://angela2008furtuna.wordpress.com/2010/08/27/despre-recaderea-in-barbarie-prin-comunism-pana-si-eminescu-june-stia/)

……………………………………………………………………..

II.
– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte, a fost insotita de auditii muzicale prilejuite de celebrarea, pe 16 septembrie, la Besançon, a implinirii a 60 de ani de la ultimul concert public sustinut de marele pianist roman Dinu Lipatti.

Auditii muzicale :

In Memoriam
DINU  LIPATTI
(19 martie 1917, Bucure?ti – 2 decembrie 1950, Geneva)
Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”

AUDITII
DINU  LIPATTI in original:
CD. 1. Track Nr. 3,
(Ultimul concert: 16 septembrie 1950, Besançon.
Ultima piesa interpretata: J.S.Bach, Chorale “Jesu bleibt meine Freude”)

CD. 4. Track Nr. 5 , Concertul pentru pian si orchestra, Op. 16 ,  de Eduard Grieg.
………………………………………………………………………………………………

Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei, 15 septembrie, ora 17

III.

– Lansarea cartii La anul, la Ierusalim, o carte  a marcat celebrarea unui eveniment important pentru Romania :

15 septembrie
ZIUA  INTERNATIONALA A DEMOCRATIEI
Romania este membra fondatoare a acestei sarbatori internationale.

Decizia privind sarbatorirea acestei zile a fost luata de Adunarea Generala a ONU, la 8 noiembrie 2007, ca rezultat al unei propuneri avansate initial de Qatar si de un grup de 8 state, printre care si Romania. DEMOCRATII  RECENTE

Contributia Romaniei la promovarea conceptelor si practicilor democratice in plan international a inclus:

– Gazduirea celei de a treia Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate – Bucuresti, 2 – 4 septembrie 1997.

– Asigurarea Presedintiei miscarii Democratiilor Noi sau Restaurate in perioada 1997-2000.

– Initierea si promovarea, in perioada 2000 – 2005, in cadrul Adunarii Generale a ONU si al Comisiei Drepturilor Omului, a unei serii de rezolutii privind democratia, statul de drept si drepturile omului.

– Organizarea unei conferinte sub-regionale, in cadrul procesului Comunitatea Democratiilor, cu tema Parteneriatul dintre guverne, societatea civila si organizatiile internationale pentru intarirea democratiei – Bucuresti, 14-15 noiembrie 2003.

– Coordonarea, in perioada 14 -16 februarie 2005, sub auspiciile Comunitatii Democratiilor, a unei Misiuni internationale de experti pentru schimb de experienta si asistenta democratica in Georgia.

– Asigurarea, in 2007, a presedintiei Grupului de lucru nr. 3 (GL 3) privind cooperarea regionala si inter-regionala pentru guvernare democratica, al Comunitatii Democratiilor.

– Contributii voluntare la Fondul ONU pentru Democratie si la Fondul ONU pentru Asistenta Electorala.

– Reprezentarea Grupului est-european la ONU in Consiliul Consultativ al celei de-a sasea Conferinte Internationale a Democratiilor Noi sau Restaurate si in Consiliul Consultativ al Fondului Natiunilor Unite pentru Democratie.

Angela FURTUNA
Scriitoare, publicista
Membra a Uniunii Scriitorilor din Romania
Master in Comunicare si PR
Master in Semiotica Limbajului in Massmedia si Publicitate
Doctorand in  literatura exilului romanesc
Specialist in biblioteconomie si bibliografie,
PR, Marketing cultural si informare UE
BIBLIOTECA  BUCOVINEI

TINERII TORTURATI ÎL INCULPA PE GENERALUL VORONIN

On By nelursIn Europe, Media, Persecution, YouthLeave a comment

by Maria BULAT-SAHARNEANU
Vocea Basarabiei
februarie 2010

Desi premierul Vlad Filat s-a întors glorios din Statele Unite ale Americii, iar cresterea peste noapte a preturilor a afectat grav imaginea guvernului condus de el, inclusiv a Aliantei pentru Integrare Europeana în rândurile si asa saracite ale populatiei, desi la Chisinau este asteptat Presedintele României, Traian Basescu, iar calvarul redobândirii cetateniei române nu s-a diminuat nici întrun fel, cred ca tema despre care trebuie sa vorbim ramâne a fi evenimentele din 7 aprilie: ce s-a întâmplat si ce se face ca astfel de lucruri sa nu se mai întâmple!?

Or, dezvaluirile Oxanei Radu, tânara din orasul Cahul, aflata pe 7 aprilie cu treburi personale la Chisinau, care s-a trezit din senin în subsolurile Comisariatului General de Politie si tot acolo, dupa umilinte îngrozitoare si contrar procedurilor judiciare, instanta de judecata în persoana judecatorului Dorin Popovici a condamnat-o la 5 zile de arest, readuce în atentia publica, inclusiv repune pe ordinea zilei faradelegile crase, necunoscute înca, ale fostelor autoritati. Fiindca la sigur, nu e de nici o saga, sa te afli întrun microbus, sa-ti doresti sa ajungi cât mai repede la copilul lasat în grija unei vecine si la un moment dat un grup de barbati mascati sa dea buzna în microbus, sa scoata toata lumea din el si, cu amenintari dintre cele mai urâte, sa se vada aruncati într-un subsol, unde pe lânga îmbrânceli si tot felul de sudalme, li s-a ordonat (era cu sora ei si alta femeie în microbus) sa se dezbrace în pielea goala în prezenta mai multor politisti, inclusiv a unei politiste, care râdea cu pofta de isprava colegilor sai. Mai mult ca atât, dupa un proces de judecata în afara legii, au fost duse la Drochia, unde au trebuit sa-si ispaseasca „pedeapsa” numai de atâta ca au avut nenorocul de a se afla la acea ora, în acel microbus si în acel loc (lânga cinematograful Gaudeamus din Chisinau) în seara zilei de 7 aprilie.

Sa luam aminte – vânatoarea de oameni nu a avut loc în acea seara, precum se afirma, doar în centrul capitalei, ea nu se stie înca pâna unde s-a extins, iar aria desfasurarii ei, probabil, înca se va descoperi, asa cum s-a întâmplat în cazul Oxanei Radu, care nici macar nu participase la protestele din Piata Marii Adunari Nationale. În asemenea cazuri important este ca cei care au fost maltratati pentru evenimentele din 7 aprilie, sa aiba curajul, la fel ca si Oxana Radu, sa vorbeasca despre ele. Or, pâna nu demult, fostele autoritati, afirmau sus si tare ca nu au fost arestate, maltratate si umilite femei în contextul protestelor din 7 aprilie. Adevarul iese, însa, la suprafata prin marturii, care descopera fata inumana a unei politii condusa de un militian. De asupra la toate, însa, militianul continua sa-si bata joc pâna si de procurorii care-l ancheteaza, precum ca nu au computere functionale, de parca saracia în justitie, la fel ca oriunde în societatea noastra, nu ar fi fost lasata drept mostenire de „falnica” lui guvernare. El continua sa sfideze bunul simt si pe toata lumea, chiar daca apar tot mai multe dovezi, ca timp de 8 ani, clanul i s-a îmbogatit din furtul celor saraci, pe care atât de mult îi dispretuieste.

Acum, însa, când vedem de pe toate ecranele obraznicia si lipsa de scrupule a fostului presedinte, când suntem martorii aplicarii unei abilitati rar întâlnite de sustragere de la responsabilitate pentru tot ce s-a întâmplat pe 7 aprilie, atât a generalului, cât si a politiei lui, e nevoie de si mai multe dovezi, care ar arunca lumina asupra faradelegilor întâmplate în acea zi, dar si în multe altele ce au urmat ei. Principalul e sa aiba curaj, la fel ca si Oxana Radu, si celelalte femei, nimerite fara de voia lor în masinaria politieneasca a fostului regim condus de Voronin.

Necunoasterea pâna la capat a adevarului din acele zile trebuie sa ne lase fara de somn pâna în momentul, când toti cei care au participat, dar si cei care au încurajat acest dezmat, vor primi pedeapsa meritata, iar tinerii si tinerele, inclusiv fiecare cetatean vor avea siguranta ca iesind în strada nu li se va întâmpla ceea ce li s-a întâmplat la 7 aprilie 2009. Nu de alta, dar tolerarea unei astfel de situatii, mai cu seama a unei astfel de atitudini fata de femei, ne va scoate din civilizatie si multa vreme vom rataci în cautarea unui loc mai bun sub soare.

P.S. Astazi, 7 organizatii neguvernamentale pentru apararea drepturilor omului vor picheta sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Protestatarii vor cere examinarea obiectiva si în regim de urgenta a plângerilor depuse, inclusiv autosesezarea CSM referitor la judecatorii care au examinat cauzele din 7 aprilie si tot odata vor face apel catre alte institutii privind tergiversarea urmaririi penale, intimidarea victemelor torturii si ineficienta investigatiilor.

Dar justitia, noua justitie, cum va proceda!?

DECLARATIE SOC!

Alexandru Tanase: Voronin sta în spatele actiunilor de maltratare a tinerilor în comisariatele de politie dupa 7 aprilie!

„Judecatorii, care au acceptat judecarea în comisariatele de politie dupa 7 aprilie, au comis o abatere grava care nu permite persoanei sa exercite mai departe functia de judecator”. Declaratia apartine Ministrului Justitiei, Alexandru Tanase.

„Sunt sigur ca toate dispozitiile au fost date de Vladimir Voronin prin intermediul serviciilor care îi erau la dispozitie, altfel nimeni nu ar fi riscat sa comita asemenea faradelegi si sa aiba asigurari ca totul va trece bine”, a mai adaugat ministrul, subliniind în acest sens ca scopul Ministerului Justitiei este sa afle, totusi, la ordinele cui judecatorii au judecat în comisariate. Potrivit lui Tanase, au existat si judecatori care au refuzat sa mearga în comisariate.

În acelasi context, avocatul Oxanei Radu (tânara care a fost umilita în comisaratele de politie în urma evenimentelor din aprilie 2009), Natalia Molosag, a mentionat ca a depus o plângere pe actiunea judecatorilor la Consiliul Superior al Magistraturii la 16 octombrie 2009, iar un raspuns în acest sens au primit abia la 14 ianuarie 2010, în care se preciza ca CSM nu a gasit temei pentru a intenta o procedura disciplinara împotriva judecatorului Dorin Popovici.

În calitatea sa de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Alexandru Tanase a spus ca va intenta o procedura disciplinara împotriva judecatorului Popovici, care a admis încalcari grave ale legislatiei si, anume, examinarea dosarului în afara procesului de judecata si a judecat-o pe Oxana Radu fara a-i oferi garantii procesuale.

Totodata, ministrul a specificat ca o asemenea plângere nu a fost examinata la CSM. „Raspunsul a fost semnat de domnul Clima, care la momentul semnarii nu mai era presedinte al CSM de la 31 octombrie 2009, iar raspunsul este într-o maniera unipersonala, caracteristic fostei guvernari comuniste”, a precizat Tanase.

VREMEA VORBELOR DE BINE

On By nelursIn Life and Health, literature, Persecution, RomaniaLeave a comment

by Pr. Al. STANCIULESCU-BÂRDA
Scrisoare Pastorala Nr. 174

În Patagonia a trecut vremea vorbelor de bine, a venit vremea vorbelor de bine! A fost odata, demult-demult, pe când puricele se încalta cu papuci de nouazeci si noua de ocale de fier si sarea pâna deasupra norilor, vremea când nu aveai voie sa vorbesti decât de bine. Cum ziceai ceva pe-alaturi, chiar cu aluzii sau în dodii, cum punea lupa pe tine si apoi plasa si te pescuia când îti era lumea mai draga. Adevarul era cel oficial. Dincolo de acesta era numai negru si minciuna. Ceea ce dincoace de Alpi era adevar, dincolo de Alpi era minciuna. Musai!

Am gasit o Istorie a filozofiei aparuta prin 1953, în prefata careia spunea ca adevarul este stabilit de militie. Corect, nu? Daca scriai, daca vorbeai, ba chiar daca gândeai, trebuia sa ai permanent o atitudine „pozitiva”, „constructiva”, sa preamaresti întotdeauna faptele planetare ale conducatorului „iubit”, sa-l tamâiezi cu toata fiinta ta, cu toata puterea ta, cu toate ale tale. Atunci erai bineplacut si-ti azvârlea un oscior.

Ziarele si revistele trebuiau sa-i pomeneasca numele de un anumit numar de ori pe fiecare pagina, cu citate din el si din întelepciunea lui, altfel nu apareau. Fiecare carte trebuia sa aiba ceva în ea, care sa-i aduca osanale, altfel nu aparea în vecii vecilor. Fiecare emisiune la radio sau la televizor trebuia sa fie marcata de preamarirea eroului veacurilor. Fumul preamaririlor, al jertfelor de cuvânt si de duh i se aduceau si ziua si noaptea.

A venit un cutremur si dumnezeii de aur cu picioare de lut s-au darâmat, parca n-ar mai fi fost. Au crezut patagonezii ca au venit alte vremuri, ca a fost descatusat spiritul, gândul, sufletul. Au crezut sarmanii ca pot gândi liber, ca pot vorbi liber, ca pot scrie liber, ca au voie sa nu vorbeasca numai de bine. Au crezut sa pot spune chiar si adevarul. Au fost câtiva ani, când a parut ca e o perioada de haos, de vid de putere, în care poti spune orice, ca tot nu te ia nimeni în seama. ?i s-au spus multe! S-a spus chiar si adevarul. Din pacate, s-au vehiculat în Patagonia asa de multe minciuni, încât adevarul, descult si zdrentuit, a parut mai degraba un copil al strazii si lumea l-a socotit ca atare si i-a aruncat câte ceva de mâncare sau de îmbracaminte. Prea putini l-au luat în serios. Credeau ca Adevarul va veni pe norii cerului încarcat de slava, întru sunetele trâmbitelor îngeresti, asa cum sperau iudeii ca avea sa vina Mesia. Nu l-au acceptat zdrentuit, descult prin praful drumurilor, dispus sa fie palmuit, batjocorit, huiduit si rastignit. Mai marii zilelor l-au împroscat cu noroi de sub rotile gipurilor, au asmutit pe el rotvaielerii si pitbulii salbatici, care le pazeau palatele, l-au ciuruit cu minciuni care mai de care mai colorate si mai gogomanate. L-au compromis cât nu a putut cuprinde mintea omului obisnuit, asa încât Adevarul a devenit un mascarici bun de dus la circ.

Daca spui Adevarul si nu vorbesti de bine pe cine trebuie, esti gonit la marginea societatii, esti palmuit de câte ori vrea neicanimeni sa-ti arate ce „poate” muschii lui. Te loveste pe tine, îti loveste parintii, sotia si copiii, te umileste si te batjocoreste, te da afara din serviciu si din casa, te lasa fara pâine si fara izmene, te face sa-ti iei lumea-n cap, sa regreti ca nu te-ai dus cât mai departe de Patagonia. Te face sa întelegi, ca nu poti sa existi decât daca faci parte din haita, sau numai daca vorbesti de bine!

Romanii ne sfatuiau cu doua milenii si mai bine în urma: „de mortuis nisi bene”, adica „despre morti numai de bine!” Cine are urechi de auzit sa auda, ca altfel… e vai de capul lui!

Cine pe cine controleaza?

On By nelursIn Persecution, RomaniaLeave a comment

by Marina Glodici

O plaga cu care am ramas de pe vremea regimului totalitarist este naravul unora din societate de a tine controlul asupra semenului, colegului ori a vecinului sau. Ceea ce este extrem de periculos.
A existat o categorie de persoane care dadeau informatii la diferite institutii, precum politie ori securitate si se alegeau probabil si cu bani pentru asa ceva. Ei, acum, acestia se straduiesc sa-si pastreze „mâna de lucru” si au grija de câte cineva din societate.
Observ cunoscuti care nu întretin relatii de amicitie sau prietenie cu tine, dar pun pe altcineva sa te spioneze, sa afle totul ce faci. Pentru ce oare? Pentru simplul fapt ca le sta în fire si acum trebuie sa le spun ca obligatoriu va trebui sa-si schimbe practica, si în primul rând mentalitatea. Dictatura, totalitarismul, dorinta de subordonare absoluta a celuilalt, dorinta de a intra în lucruri strict legate de intimitatea individului duce la o practica infractionala care este pedepsita de Codul penal, dar si de Constitutia României.
Unii dintre oamenii de afaceri si-au pus camera de supraveghere (si bine au facut, daca este vorba despre domeniul public) pentru protectie. Însa unii vor sa stie chiar tot despre angajati, ori cine stie despre cine. Aici vreau sa spun ca e inadmisibil sa stie mai multe decât trebuie, respectiv ”Ce tie nu-ti place altuia nu face!”.
Am întâlnit oameni care au în subordine angajati pe care îi conduce prin coruptie, manipulare si control. Întâi izoleaza persoana în cauza si este interesat de tot ce vorbeste cu subordonatii lor. Apoi îi blocheaza orice legaturi pe care nu le pot controla. ?i a fost o mare perioada de timp în care oameni aflati în situatia aceasta nu au simtit ca a fost o revolutie în societate. Pentru ca acesti ”controlori” sunt pregatiti bine, nu se tem de nimeni deoarece sunt sustinuti de o parte dintre cei care au parvenit si au scopuri obscure sau cum se spune în popor despre lup si-au „schimbat parul, dar naravul ba”.
Aceasta practica de spionaj personal duce la formarea de controverse, dar chiar la o devianta, respectiv ruperea legaturilor dintre indivizi. Ceea ce ar putea genera dezechilibru si o stare generala degradata din punct de vedere al relatiilor sociale. De aceea sunt si atâtea nerealizari deoarece practica „controlului” este specifica persoanelor autoritare. Contrar unui stat democratic.
Desigur ca rautatea, lipsa de toleranta si respect fata de cei din jur îi determina pe unii sa aiba grija „caprei vecinului” sau mai stiu ce alt motiv tot meschin si neonorabil sa fie la mijloc?
Remediul la asemenea manifestari antipersoana porneste de la fiecare individ în parte, de la o analizare amanuntita a sinelui si de o hotarâre puternica de a fi autentici si corecti în raport cu concetatenii si cu întreaga societate în care ne ducem existenta de zi cu zi.

CEZAR IVANESCU – MOARTEA UNUI MARE SCRIITOR ROMAN

On By nelursIn History, News, Persecution, poetry, RomaniaLeave a comment

Celor care nu cunosc sau care au uitat coordonatele acestei drame le amintesc ca Cezar Ivanescu a murit în conditii tulburatoare si suspecte, pe 24 aprilie 2008.

Decesul s-a produs din cauze necunoscute înca, la doua zile dupa o interventie medicala banala, programata si garantat moderna si neinvaziva. Poetul a fost constient pâna la urcarea sa în elicopterul SMURD, pe 24 aprilie, ora 15 si a vorbit si s-a interesat de actele necesare pentru procesul împotriva lui Mircea Dinescu.

Toate circumstantele si documentele legate de interventia chirurgicala care a provocat decesul sunt în continuare ocultate cu obstinatie de toate institutiile abilitate (IML Mina Minovici Bucuresti, Colegiul Medicilor, Spitalul Judetean Bacau) sa raspunda cu transparenta solicitarilor legitime ale familiei de a afla adevarul.

Pe 29 ianuarie 2008, ora 16, ca urmare a unui atac declansat de o „sursa“- rapid-si-galagios-autodivulgata, printr-o institutie media (agentia NewsIn, parte a Grupului Catavencu), Cezar Ivanescu a fost livrat linjasului public. Sursa, conform propriilor afirmatii facute în direct si pe postul TV Realitatea, s-a dovedit a fi nimeni altul decât Mircea Dinescu, membru al Colegiului CNSAS, fost secretar U.T.C. al U.S.R., fost membru al P.C.R., condamnat penal cu suspendarea conditionata a efectuarii pedepsei (pentru infractiunea de lovire prev. art. 180 alin. 2 din codul penal, cf. sentintei penale nr. 1439, data în sedinta publica de la 4 septembrie 1981, Judecatoria Sectorului 3, Municipiul Bucuresti, dosar nr. 10121/1980), si în lumina dezvaluirilor facute relativ recent chiar pe un post de televiziune, un personaj care reprezinta interese straine ostile României.

Începând cu acea data (29 ianuarie 2008) Cezar Ivanescu a fost suspus unui atac mediatic care a avut la baza o actiune premeditata si concertata si care a vizat, în mod evident eliminarea scriitorului Cezar Ivanescu din viata publica. La acesta a participat – oferind implicit o sustinere oficiala prin nerespectarea Statutului Uniunii Scriitorilor si prin lipsa de reactie – si conducerea U.S.R., formata la acea data, ca si astazi, din Nicolae Manolescu, presedinte si Varujan Vosganian, vicepresedinte.

Ca raspuns la atacul ilegal si profund imoral al lui Mircea Dinescu, membru al U.S.R. si la atitudinea incorecta si nestatutara a întregii conduceri a Uniunii Scriitorilor, Cezar Ivanescu a recurs la toate formele legale de reactie si protest social nonviolent. A scris, în calitate de membru al U.S.R., câteva scrisori deschise; una din ele presedintelui Uniunii Scriitorilor din România, ambasador UNESCO al României la Paris (1 februarie 2008, 4 februarie 2008, scrisoare preluata si de agentia Amos News). O alta scrisoare redactata de Cezar Ivanescu, în calitate de cetatean al României, dar si de Comandor al Ordinului Steaua României, i-a fost adresata, în aceleasi conditii de legalitate, presedintelui României Traian Basescu, totodata Sef al acestui Ordin (scrisoarea  Nr. 2994 din 4.02.2008, depusa la Administratia Prezidentiala, Registratura Generala. Vedeti textele reproduse mai jos). În scrisorile sale Cezar Ivanescu a denuntat nedreptatea flagranta si ilegalitatile comise de Mircea Dinescu, care a uzat în acest scop imoral de autoritatea functiei sale publice într-o institutie a  Statului Român.

Pe 4 februarie 2008, poetul a declarat greva foamei în Sala cu Oglinzi a U.S.R., ca o ultima si decisiva forma de protest social nonviolent. La nivel institutional, urmarile tuturor acestor forme legale de protest fata de o ilegalitate comisa de un Înalt Functionar al Statului Român au fost practic nule. Pe 29 aprilie Cezar Ivanescu a fost înmormântat.

Astazi, la doi ani de la declansarea acelui atac mediatic, de o virulenta fara precedent în presa româna postdecembrista, mai cu seama ca persoana vizata, poetul Cezar Ivanescu, nu ocupa functii în vreo structura a puterii de stat, va cer sprijinul pentru a sustine oficial demersul de stabilire a adevarului în cazul Cezar Ivanescu.

Adresez pe aceasta cale un apel tuturor redactiilor si tuturor ziaristilor din presa tiparita si din cea on-line, care au publicat pâna la moartea lui Cezar Ivanescu si chiar dupa aceea, în ferpar, informatia ca Cezar Ivanescu ar fi primit o asa-numita decizie de colaborare sau de politie politica din partea CNSAS, considerând ca au obligatia, din punct de vedere deontologic si uman, sa clarifice o situatie pe care au generat-o constient si benevol în momentul în care au preluat o informatie care nu avea la origine absolut nicio proba.

Am dorit sa transmit acest apel în mod public pentru ca, în pofida evidentei nevinovatii a scriitorului Cezar Ivanescu si a întregii sale vieti traite în onestitate si saracie, dar si a zguduitoarei declaratii facute de Cazimir Ionescu, în februarie 2008, pe un post public de televiziune: „NU EXISTA NICI O DECIZIE! CINE A VRUT SA-I FACA RAU LUI CEZAR IVANESCU I-A FACUT!”. (Miron Manega, Cezar, Poeta Magnus, Jurnalul National, 30/04/2008), nimeni dintre cei implicati, direct sau indirect, nu a manifestat buna-credinta de a dori îndreptarea acestei situatii.

În continuare, si post-mortem, poetul este supus unei cenzuri de neexplicat pentru o personalitate de o asemenea anvergura si pentru un mare scriitor român elogiat de Marin Preda, Petru Cretia, Constantin Noica, Basarab Nicolescu si înca de multe alte personalitati ale vietii culturale din România si din afara tarii (Mircea Eliade, Besnik Mustafaj s.a.).

Pe 24 aprilie 2009 s-a împlinit un an de la tragica moarte a lui Cezar Ivanescu. Ar fi fost firesc ca în presa sa apara macar câteva cuvinte. Am propus ziarului Jurnalul National un colaj de documente continând si ultima înregistrare video, inedita, a poetului facuta în Albania, la Tirana, pe 15 aprilie 2008. Nu a fost posibil sa apara, cum nu a fost cu putinta sa obtin un simplu drept la replica, de doua rânduri, conform legii presei, drept pe care l-am solicitat înca din anul 2008 ziarului Evenimentul Zilei. [Pentru a întelege cât de mare este gradul de manipulare si dezinformare redau si reactia Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România. În newsletter-ul (nu buletin, nota bene!)  din 1 februarie 2008 era reprodusa, printre alte câteva stiri, si informatia ca Cezar Ivanescu a primit de la CNSAS decizie de politie politica. Sursa informatiei citate era chiar un articol din Cotidianul, ed. 29 ian. 2008, cu un link. În acel interval (29 ian -1 febr.), în presa din întreaga tara au aparut pe tema presupusei colaborari a scriitorului sute de articole, în Bucuresti numarul acestora fiind de ordinul zecilor. Atunci am încercat sa raspund la întrebarea: „De ce ar alege niste «profesionisti», ca cei de la IICCR, un singur articol (si acela bazat pe o sursa dintr-un ziar satelit al grupului de interese Realitatea-Catavencu?!), de ce un institut serios ar functiona aparent doar ca o agentie de presa de cea mai proasta calitate, si din nou, unde este deontologia, onestitatea sau macar dreptul la revizuirea opiniei.

Crezând ca aceasta institutie are printre cei care întocmesc „news-letter-ul“ doar neprofesionisti, nu si oameni de rea-credinta, am încercat sa iau legatura cu reprezentantii acesteia, prin e-mail. I-am informat, imediat dupa aparitia articolului din Jurnalul National, 12 febr. 2008, „Cazul Ivanescu: O nebuloasa pentru CNSAS“, ca au acum si o pozitie cvasioficiala a membrilor CNSAS si ca ar fi profesional sa o posteze si pe aceasta. Nu mi s-a raspuns si nu a fost efectuata, desigur, nici o modificare pe site. La solicitarile mele repetate, trimise prin e-mail, prin care îi rugam sa posteze, asa cum au postat acea stire incriminatoare (1 februarie 2008), o alta prin care sa dezminta informatia falsa, mi s-a raspuns într-un târziu ca, citez: „Regretam disparitia poetului Cezar Ivanescu, o mare pierdere pentru literatura româna. IICCR nu poate însa confirma sau infirma un act emis de o alta institutie de stat, în speta CNSAS, care are atributia de a se pronunta asupra calitatii de colaborator al fostei Securitati.“ (From: IICCR <office@iiccr.ro>; Subject: RE: Cazul Cezar Ivanescu, un caz grav de incalcare a drepturilor omului).]

Va multumesc,
Clara ARUSTEI
Fiica scriitorului Cezar IVANESCU
februarie 2010
Bucuresti

De Ziua Internationala a Holocaustului, 27 ianuarie 2010, Mizzi Locker si livada cu visini

On By nelursIn Europe, History, Inspirational, News, PersecutionLeave a comment

by Lucretia Berzintu

Israel

În anul 1947 a aparut cartea (jurnal) Groapa e în livada cu visini, în librariile din Bucuresti, tiparita la editura SOCEC & S.A.R. si scrisa de pictorul Arnold Dagani în timpul deportarii în lagarul mortii de la Mihailovka (Ucraina), din timpul Holocaustului. Tur virtual in Muzeul Holocaustului
Titlul originalului în engleza este Let Me Live (Copyright 1947 by Arnold Dagani & Adam Press, 28 Emperors`Gate, London).

Arnold Dagani a fost deportat, împreuna cu sotia sa, Anisoara (Ana Rabinovici), nu numai în Transnistria, ci si în Transbug, adica dincolo de râul Bug, în lagarul de la Mihailovka (Ucraina), acolo unde a scris jurnalul.
Lagarele de dincolo de Bug erau administrate de catre germani, deportarea fiind facuta de autoritatile române antonesciene. Regimul era la fel de dur, ca la Auschwitz (Polonia), doar tehnica era altfel.

Ce este Transnistria? Citez: ”Acest teritoriu, cuprins între Nistru si Bug, pâna la Marea Neagra la sud si pâna la linia artificiala Moghilev – Podolsk la nord, denumit Transnistria…” (Jean Ancel, Introducere la volumul de memorii ”Un taciune smuls flacarilor” de Al. ?afran).

În introducerea la jurnal, semnata de autor (Bucuresti, iulie 1944), scrie:
”As fi dorit sa arat celor ramasi acasa mapa mea de tablouri lucrate în lagar si notitele mele. Vazându-ma ca desenez si scriu, unii oftau si spuneau:
– De le-ar vedea America, ar întelege cât suferim.
Altii îsi bateau joc:
– La ce bun?…
…În seara de 15 iulie 1943, Anisoara, sotia mea, si cu mine, am riscat si am fugit din cladirea societatii Dohrmann din Gaisin. (Nota mea: erau pentru câteva zile la lucru în localitatea Gaisin, Ucraina).
În noaptea de 18 spre 19 iulie am trecut Bugul, îndreptându-ne spre ghetoul din Bersad. Cinci luni mai târziu, între 10 si 18 decembrie 1943, toate lagarele de dincolo (de Bug, nota mea) au fost dizolvate, prin exterminarea generala a oamenilor. Gropile n-au nici un semn, nici un monument. Gropi comune într-o livada, într-un sant, în fata unui grajd, în spatele unui grajd, într-o porumbiste, lânga o fântâna. Peste tot!…”

Întâmplarea face ca am cunoscut aici, în Israel, pe o supravietuitoare a Holocaustului, pe doamna Mizzi Locker, nascuta la Radauti, traind la Storojinet, deportata din Cernauti (în noaptea de 14 iunie 1942) îmreuna cu sotul, fratele si mama sotului, plus numerosi evrei, catre lagarul german de la Mihailovka, peste Bug (Ucraina).
Mama si fratele sotului, ulterior, au murit în lagar.

Mizzi Locker traieste în orasul Ramat Gan, Israel. De la ea am auzit prima oara ca a fost deportata în ”Transbug”. Adica, exprimându-se corect, cu ”Transbug” si nu ”Transnistria”. În lotul acela au fost 745 de persoane si s-au salvat doar 13, adica cei care au reusit sa fuga, sa evadeze, cu riscul vietii, bineânteles. Se pare ca, doar doamna Mizzi Locker mai este în viata, din cei 13.

La 26 mai 1943, Arnold Dagani avea sa scrie în jurnal:
”Eu ramasesem în curte, când deodata Anisoara iesi într-un suflet din cladire si, cu ochii înlacrimati, îmi spuse ca totul era pierdut! Pepi, Bernhard si Mizzi Locker au fugit în cursul diminetii…”

Iata si una din relatarile supravietuitoarei noastre, Mizzi Locker:
”… Într-una din zile, pe când eram la lucru cu totii la cariera de piatra, am observat pe sub gene ca sunt urmarita cu privirea de catre SS Scharfuhrer Walter Mintel. Am simtit ca-mi îngheta sângele. Walter Mintel a trimis pe cineva la mine sa-mi spuna ca-i plac cizmele mele si ca seara, când ma voi întoarce în lagar, sa le pregatesc si sa i le duc lui, în birou. Nu aveam deloc liniste! I-am spus lui Buzu (Bernhard Locker – sotul) si l-am întrebat ce sa fac. Mi-a raspuns ca nu ma lasa la el singura.
– Chiar daca ne va împusca, vom merge împreuna, mi-a spus el.
Dar minunea s-a produs si nu a mai fost cazul. În acea seara Walter Mintel fusese înlocuit. Kiesel si Mintel au fost transferati”.

Mentionez ca deportatii lucrau la cariera de piatra si la construit sosele, zi lumina. Ziua începea la ora 3:00 dimineata, si, pâna la locul de munca, mergeau 6-7 kilometri pe jos, dus, si asemenea la întors. Ca ”hrana” primeau, numai seara, o supa cu mazare furajera iar la zece zile, o jumatate de pâine.

Dupa razboi, cei 13 supravietuitori, s-au stabilit în Bucuresti, si, au tinut legatura permanent, unii cu altii, iar în fiecare an, se adunau la câte unul acasa (prin rotatie) pentru a comemora victimele din lagar. La comemorare se pregatea pentru masa de prânz doua feluri de supa de mazare, una din cea furajera (ca în lagar), doar sa se guste si sa nu se uite, iar una din mazare buna pe care o mâncau. Aceste comemorari s-au facut pâna în anul 1950, când au imigrat în Israel.

Mizzi Locker a fost cântareata de opera si profesoara de canto.

”O cântareata exceptionala, una dintre cele mai aplaudate artiste, care apare în spectacol ”10 ani – La Multi Ani” (Nota mea: se sarbatoreau 10 ani de la înfiintarea statului Israel, în 1958) al domnului Lica Abramovici, a fost Mizzi Locker, dotata cu o voce foarte cultivata. Ea acucerit publicul meloman” – asa era scris în presa acelei vremi din Israel.

„Spiritualitate si caracter crestin” – Mesaje semnate Iosif Ton, despre cum sa ajungem la ascultare deplina de vointa lui Dumnezeu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, literature, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Se intampla in anul 1988. Propaganda comunista in Romania incerca sa creeze falsa imagine ca partidul merge inainte si ca niciodata epoca de aur nu va apune. Cu toate acestea, de dincolo de cortina de fier si chiar de peste ocean, existau o multime de voci care anuntau sfarsitul erei totalitare si inceputul democratiei, intr-un timp foarte scurt. Deja lucrurile se aflau intr-un proces de schimbare profunda in mai toate tarile socialiste, iar Romania nu avea cum sa ramana in afara acestui proces istoric evolutiv.

Iosif Ton – O voce la Radio Europa libera

Printre vocile celor care vorbeau despre inceputul unei noi ere a libertatii si democratiei pentru Romania se afla si cea a lui Iosif Ton, care prin mesajele transmise la postul de radio Europa libera, reusea sa mentina vie flacara credintei in Dumnezeu si intr-un destin mai bun. Avand ocazia de a tine o „slujba religioasa evanghelica” pe calea undelor, pastorul Iosif Ton a putut sa zugraveasca inaintea ochilor mintii ascultatorilor, tezaurul plin de valoare al Sfintelor Scripturi, in materie de „Spiritualitate si caracter crestin”.

In momentul de fata, avem sansa de a citi mesajele pastorale prezentate de Iosif Ton la postul de radio Europa libera in perioada ianuarie 1988- aprilie 1989. Este o ocazie de a retrai atmosfera unei epoci care desi a apus, inca ne mai determina prezentul si poate chiar viitorul, ca popor roman. Dorinta cea mai fierbinte a autorului era de a reaprinde credinta in spatiul romanesc si de a-i face pe oameni sa se intoarca la Dumnezeu si la Scriptura. De aceea, cartea „Spiritualitate si caracter crestin” de Iosif Ton se constituie ca un apel peste timp, avand aceeasi forta motivatoare ca si acum mai bine de 20 de ani. In cele din urma, mesajul Evangheliei lui Hristos este valabil pentru fiecare generatie.

„Ce am pierdut si ce am castigat”

„Caracterul poate fi viciat si pervertit tot asa cum poate fi si remodelat sau refacut. Eu cred ca cei 40 de ani de nenorocire comunista au distrus anumite trasaturi ale caracterului romanesc si au format altele. Ramane de vazut ce am pierdut si ce am castigat. Poate ca nici nu este rau ca am pierdut anumite caracteristici ale noastre din trecut. Poate ca traumele produse in caracterul nostru nu fac altceva decat sa ne pregateasca pentru adoptarea unor noi trasaturi de caracter, care sa ne faca o natiune mai buna pentru viitor.”

Este admirabil modul in care Iosif Ton intrezarea perspectiva renasterii natiunii romane dincolo de suferintele si durerile produse de comunism. Mesajul sau plin de speranta aducea lumina si bucurie intr-un timp de intuneric si persecutie. Putem spune astfel, prin prisma evenimentelor pe care acum le stim, ca Iosif Ton a fost un vizionar, un om care a avut capacitatea sa intrezareasca miscarile istorice ce aveau sa se produca la putin timp dupa aceea. De fapt, aici este esenta mesajului crestin, si anume ca niciodata nu este prea tarziu sa te intorci si ca in orice cadere exista refacere. Iar cand vorbim despre caracterul poporului roman, intelegem ca exista o sansa de refacere, odata cu sfarsitul dictaturii.

„Avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu”

Un prim grupaj al predicilor tinute de Iosif Ton se concentreaza pe tema „caracterului si comportamentului crestin”. Pe parcursul a sase ocazii si parcurgand mai multe fragmente cheie din Sfanta Scriptura, autorul ne familiarizeaza cu diferitele curente de opinie contemporane la acea data, relativ la ce inseamna si rostul caracterului. Astfel, intr-o prezentare sintetica de exceptie, ne sunt expuse roadele conceptiilor de sorginte evolutionist –darwinste despre lume si viata, asa cum s-au manifestat la Kant, Nietzsche si Jean Paul Sartre, precum si in gandirea unor „practicieni revolutionari”, cum au fost Lenin, Stalin si Hitler. In final, toti acestia nu au reusit sa ofere o formula logica si rationala pentru caracterul uman. Si demonstratia de maestru a lui Iosif Ton sta in faptul ca fara credinta in Dumnezeu, nu poate exista un adevarat caracter.

„Daca vrem sa traim intr-o societate unde fiecare fiinta umana are valoare si unde principiile morale sunt puternic ancorate, avem nevoie sa ne intoarcem spre Dumnezeu si sa-L intrebam pe El cum vrea El sa ne traim viata si cum vrea El sa ne organizam societatea. El nu ne obliga sa venim la El si ne lasa sa incercam sa facem asa cum consideram sa facem si fara El . Dumnezeu ne da aceasta libertate tocmai pentru ca in final sa vedem unde ajungem fara El. Si sper ca noi, in Romania, am ajuns la momentul adevarului. Acum stim ce fiinte devenim fara Dumnezeu si stim ce societate producem fara El.”

Caracterul – chipul lui Hristos in noi

In concluzie, caracterul nu este rodul intamplarii si nici consecinta vreunei filosofii omenesti. Chiar comportamentul crestin autentic reprezinta standardul cel mai inalt la care poate ajunge fiinta umana, insa numai in relatie cu Dumnezeu. Parcurgand diferite fragmente din cuprinsul Bibliei, autorul ne arata mai departe, modul in care Cuvantul lui Dumnezeu ne ofera acea motivatie rationala pentru a fi oameni buni, de caracter, oameni integri, adica oameni de valoare.

„In masura in care noi citim Biblia, meditam si ne rugam, Duhul Sfant ne da priceperea de a aplica in vietile noastre ceea ce citim si ne da puterea de a birui inclinatiile naturii noastre cazute, ne da biruinta asupra ispitelor si astfel, creeaza in noi chipul lui Hristos sau caracterul dupa voia lui Dumnezeu.”

Ascultarea de Dumnezeu

O alta tema asupra careia scriitorul insista de-a lungul a trei prelegeri este cea a „ascultarii de Dumnezeu”, care pe de o parte, este baza caracterului autentic, iar pe de alta parte, ne conduce la acceptarea de sine. De fapt, nu se poate vorbi de un crestinism autentic in afara respectarii principiilor si normelor stabilite prin intermediul Cuvantului lui Dumnezeu, al Scripturii, si de aceea, amorsarea procesului de preschimbare interioara se realizeaza atunci cand intelegem sa ne supunem cu totul Creatorului nostru.

„Cand asculti de poruncile lui Dumnezeu, devii frumos in caracter, ca Dumnezeu. Si opusul este adevarat: cand refuzi sa asculti de Dumnezeu, launtrul tau se urateste, caracterul tau se schimonoseste. Legea lui Dumnezeu reflecta si descrie caracterul Sau. Si a asculta de legile lui Dumnezeu, a trai dupa poruncile Sale inseamna a trai ca Dumnezeu, a imprima caracterul Sau in fiinta ta.”

„O stare suprema de armonie si fericire”

Mai departe, Iosif Ton ne vorbeste despre ce inseamna sa-I dam slava lui Dumnezeu si prin ce se caracterizeaza smerenia si mandria, doua atitudini extreme. Teza principala este ca trasatura de baza a unui caracter crestin se fundamenteaza pe dorinta de a-I da slava lui Dumnezeu si de a ramane intr-o atitudine de smerenie sincera.

„Noi avem nevoie sa vedem si sa recunoastem ca tot ce suntem si tot ce avem ne vine de la Dumnezeu si astfel, sa Ii dam cinste si slava cu scopul de a ajunge la fericita stare a partasiei, a comunicarii cu Cel ce ne-a creat si ne sustine. Astfel, gloria lui Dumnezeu reprezinta binele nostru suprem si cand facem din aceasta scopul vietii noastre, ajungem intr-o stare suprema de armonie si fericire.”

In ce priveste umilinta crestina, Iosif Ton nota: „A fi umil nu inseamna a umbla incovoiat si a zice ca nu esti inzestrat cu nimic special. Dimpotriva, a fi umil inseamna a vedea clar cate lucruri bune a pus Dumnezeu in tine si a recunoaste ca toate iti vin de la Dumnezeu, fapt ce te conduce sa-I dai slava si lauda.”

Cea mai mare porunca

O alta tema cu un impact direct asupra problemei caracterului este legata de definirea a ce inseamna „cea mai mare porunca” data de Dumnezeu, pentru a ajunge la o ascultare deplina de vointa Sa. Cu siguranta ca nu este simplu si nici usor sa conturezi valoarea poruncilor divine si cu atat mai putin sa evidentiezi la modul practic, care este cea mai mare. Cu toata aceasta dificultate, Iosif Ton are acea capacitate de a extrage esenta invataturii crestine in materie de ascultare de Dumnezeu. Prin ilustratii deosebit de sugestive, imbinate cu o prezentare profunda a invataturilor biblice, cuvintele sale ne inspira, ne indeamna si ne conduc la Creatorul nostru.

„Cine traieste dupa legile lui Dumnezeu este un om de caracter, asa cum l-a conceput Dumnezeu sa fie. Prin urmare, Domnul Isus ne spune ca a fi om de caracter, a fi asa cum vrea Dumnezeu sa fii, inseamna – reducand totul la esenta – sa Il iubesti pe Dumnezeu cu toata fiinta ta si sa-l iubesti pe semenul tau ca pe tine insuti.”

In consecinta, intelegem ca implinirea poruncilor lui Dumnezeu consta in a fi un om de caracter, un om care reflecta imaginea lui Dumnezeu. „Cand Dumnezeu ne porunceste sa fim drepti, curati, sa spunem numai adevarul, sa iubim pe aproapele nostru, sa fim buni, sa-i ridicam si sa-i reabilitam pe altii, sa fim credinciosi, statornici, plini de bucurie, El de fapt, Se descrie pe sine si ne cere sa fim ca El. Poruncile pe care ni le da Dumnezeu au un caracter creativ si sunt menite sa creeze in noi un caracter divin.”

Fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos

Insa, cele mai multe prezentari din acest volum se concentreaza pe conceptul de „viata spirituala crestina”. Ce inseamna acest lucru si cum poate fi tradus in viata noastra, reprezinta o preocupare permanenta a lui Iosif Ton, ce trece dincolo de acest volum de predici. Am putea spune ca aproape in orice prezentare a sa vom regasi cate ceva din aceasta tema principala a vietii spirituale crestine. Cu un talent deosebit si folosindu-se de cunostintele aprofundate dobandite in materie de limba greaca, autorul ne calauzeste in intelegerea conceptului nasterii din nou, precum si in cel de sfintire a vietii.

Fara sa intre intr-o teologie foarte inalta si ramanand la simplitatea a ceea ce sta scris, avem ocazia sa intelegem planul lui Dumnezeu pentru noi de a deveni asemenea Lui in ce priveste caracterul. „Trista este situatia oamenilor care desi spun ca au credinta in Dumnezeu, care desi stiu ca au un suflet si un spirit, totusi nu-si cultiva partea lor spirituala. Repet. Exista foarte multi oameni care cred sincer in Dumnezeu, cred ca au o parte spirituala in ei insisi, dar niciodata nu fac nimic pentru a-si hrani si dezvolta viata spirituala.” Putem afirma ca apelurile autorului sunt adresate celor care desi se numesc crestini, nu sunt constienti de valoarea acestui cuvant si de implicatiile pe care le aduce si nu ajung sa guste puterea lui Dumnezeu si fericirea de a fi asemenea cu Isus Hristos.

Sigiliul Duhului Sfant

Iata de ce, pe parcursul a 13 prelegeri, suntem invatati asupra fundamentelor credintei crestine in materie de preschimbare a vietii, mai precis, a caracterului. Pe de o parte, Iosf Ton ne demonstreaza pe baza Scripturii, deosebirea dintre „firea pamanteasca” si trupul nostru, precum si dintre spirit si suflet. In final, ne dezvaluie secretul unei vieti impreuna cu Dumnezeu, care consta in locuirea Duhului Sfant in interiorul nostru.

„Duhul Sfant este Dumnezeu venit in noi. El este Cel care ne-a dat credinta in Domnul Isus. El este Cel care ne-a intors privirile spre Isus si Cel care ne-a ajutat sa ne deschidem fiinta inaintea Lui. El este Cel ce ne-a nascut din nou si ne-a facut copii ai lui Dumnezeu. El a venit in fiinta noastra ca un sigiliu, ca o pecete a proprietatii lui Dumnezeu si ca o garantie pe care ne-o da Dumnezeu ca suntem copiii Sai.”

Dupa 20 de ani

Folosind conceptia nou-testamentala ca trupul nostru este Templul Duhului Sfant, Iosif Ton dezvolta astfel, o suita de prezentari ce ne ajuta sa urcam treapta cu treapta pe scara desavarsirii crestine. Revenind la atmosfera anilor 80, atunci cand dictatura se apropia de sfarsit, ne putem gandi la impactul deosebit pe care l-au avut aceste cuvinte, asemenea unor stele stralucitoare in intunericul noptii, asupra celor ce le ascultau. Cati oameni poate, stand in frig sau in conditii precare, langa un aparat de radio dat la un volum minim, nu au primit lumina din lumina, care este Isus Hristos, prin cuvintele lui Iosif Ton. Facand referinta la cei 20 de ani care s-au scurs de atunci, putem constata cat de actuale au ramas cuvintele rostite atunci, prin intermediul postului de radio Europa libera.

De fapt, „Spiritualitate si caracter crestin” reprezinta un volum ce se recomanda a fi citit de catre orice credincios crestin, indiferent de confesiune. In spiritul unui adevarat mesaj ecumenic, dar si evanghelic, autorul ne demonstreaza ca a avea un caracter autentic nu este o intamplare, ci este pur si simplu rodul legaturii pe care o putem dezvolta cu Dumnezeu. Daca ne gandim la renasterea morala a natiunii noastre romane, atunci vom afirma cu siguranta, ca destinul nostru fie va fi crestin, in sensul autentic al cuvantului, fie nu va fi deloc.

Persecutia crestinilor: realitati si intrebari

On By nelursIn Christian Life, History, Life and Health, News, PersecutionLeave a comment

de Dragos Paul Aligica HotNews.ro
Luni, 11 ianuarie 2010

Alte doua biserici din Malaysia au fost tinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoresti care le permite non-musulmanilor sa utilizeze cuvantul “Allah” pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Iata ca in pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o tema izbucneste regulat in prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini.Altfel spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre soarta acestor semeni.La varful piramidei, in marile trusturi media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata de aceste institutii.

Click aici si citeste articolul integral pe www.hotnews.ro

„Mesaje transmise la Radio BBC si Radio Europa Libera” de Iosif Ton – Cuvantul Evangheliei pentru vremuri de criza

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, History, Inspirational, literature, Media, Ministry, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Cine isi mai aduce aminte in clipa de fata, de acele vremuri cand multi dintre noi stateam in fata aparatului de radio, ascultand cu teama, insa si plini de curiozitate, postul de radio „Europa libera”? Era ca si cum pret de cateva ore am fi evadat din Romania, dintr-un loc devenit un lagar de prizonieri in mana comunistilor. Sau cine isi mai aminteste de semnalul de identificare inconfundabil al postului de radio BBC, in limba romana? Ascultand emisiunile difuzate prin intermediul BBC, de la Londra, aveam ocazia sa gandim ca exista un „dincolo” de realitatea cenusie a epocii de aur.

Toate acestea s-au transformat in amintiri pline de farmec, dar si de nostalgie, amintiri din vremuri cand puteam auzi glasul celor care ne vorbeau din lumea libera, in genul lui Max Banus, Dumitru Stanisoara, Nestor Rates, Neculai Constantin Munteanu, precum si Iosif Ton, pastorul baptist care ne deschidea inaintea ochilor mintii comorile cunoasterii lui Dumnezeu, prin intermediul Sfintelor Scripturi.

„Mesaje transmise la Radio BBC si Radio Europa Libera”

S-ar putea afirma ca flacara credintei a fost mentinuta vie in acele vremuri tulburi, de catre cativa oameni care au avut curajul, demnitatea si sansa de a-L sluji pe Dumnezeu prin cuvantul scris, dar mai ales rostit. Intr-o perioada cand cei mai multi faceau compromis cu puterea, cand glasul liderilor religiosi era amutit de interese personale sau de teama, oameni ca pastorul Iosif Ton au fost putini, insa lucrarea lor s-a dovedit nebanuit de mare.

Trimitandu-ne adevarate „mesaje de dincolo” prin intermediul posturilor de radio BBC si Europa Libera, Iosif Ton a contribuit intr-un mod hotarat la caderea de mai tarziu a comunismului, pregatindu-ne pentru timpul de libertate ce a urmat. Securitatea romana a crezut ca exilandu-l peste hotare pe Iosif Ton, a reusit sa aduca la tacere glasul celui care cerea libertate pentru credinta crestina. Ei au considerat ca in opulenta si avantajele oferite de civilizatia occidentala, Iosif Ton se va multumi cu un statut de pastor bine platit, in strainatate. Nimic mai fals, fiindca in loc sa uite de tara de unde a plecat, el a raspuns chemarii de a vesti Cuvantul Evangheliei nu doar la cateva comunitati neoprotestante, ci intregii Romanii. De aceea, marturia acelor timpuri nu trebuie sa piara si nici ceea ce s-a spus, fapt pentru care nu putem decat sa consemnam cu bucurie o carte cum este „Mesaje transmise la Radio BBC si Radio Europa Libera”, scrisa de Iosif Ton.

„Sa ne intoarcem la valorile… de temelie”

Rasfoind aceasta carte, nu poti decat sa tresari plin de emotie, cand citesti aceste apeluri calde, pline de sensibilitate umana si compasiune, pentru ca romanii sa nu dea uitarii calitatile deosebite care ii distingeau ca natiune si popor, inainte de venirea comunistilor, exprimate prin „bunatate, omenie, demnitate, amabilitate, cinste, dreptate si adevar.”

„… Sa nu ne lasam ispititi sa devenim ca ei. Sa readucem in neamul romanesc bunatatea, omenia, iertarea, amabilitatea, politetea – calitati care au fost zdrobite si ne-au fost rapite de partidul comunist si de securitate. Adevarata noastra razbunare este sa nu fim ca ei. Adevarata noastra reactie la rautatea lor fara margini este sa ne recapatam bunatatea, omenia, demnitatea, amabilitatea, cinstea, dreptatea si adevarul. Comunistii s-au luptat sa ni-L ia pe Dumnezeu, Biblia si credinta. Sa ne intoarcem la valorile acestea de temelie si sa reconstruim moralitatea si caracterul pe ele.”

„…cine sunt sfintii?”

In privinta mesajelor radiofonice transmise de la BBC, Iosif Ton a lasat deoparte diferentele ce separa diversele culte religioase din Romania si intr-un spirit cu adevarat ecumenic, ne-a oferit ocazia de a studia marturia adusa de catre cei care sunt sfintii bisericii lui Hristos din toate timpurile. Astfel, putem invata din experienta lasata peste timp de catre cei care au fost canonizati de catre bisericile istorice si respectati de catre confesiunile protestante, in genul apostolilor, dar si al sfintilor parinti.

„Asadar, cine sunt sfintii? Folosind limbajul modern, putem spune ca sfintii sunt oamenii de seama ai Bisericii Crestine, oameni care s-au ridicat in generatia lor, deasupra celorlalti si intr-un fel sau altul, au excelat, au facut fapte de seama sau au trait un fel de viata care a fost o pilda pentru altii sau si-au jertfit viata pentru altii ori pentru credinta lor crestina.”

Din aceasta marturie asupra vietii sfintilor, putem intelege ca a fi un „om sfant” presupune sa iei atitudine impotriva raului care exista acolo unde te gasesti, sa nu te lasi zdrobit de catre cei care-L ignora pe Dumnezeu, sa nu te sperii in fata imperiilor raului, din randul carora au facut parte atat Imperiul Roman cat si cel comunist si mai presus de toate, sa-ti dai viata, daca acest lucru este necesar, pentru idealul sfant al cunoasterii lui Dumnezeu si al predicarii Evangheliei. Putem spune ca acest model al „sfintilor” coincide aproape in totalitate cu cel al dizidentilor, care au refuzat sa faca pactul tacerii cu puterea comunista, care au stat tari in credinta, pana la moarte, mentinandu-si marturia lor, in ciuda tortionarilor sau persecutorilor.

„Oamenii acestia au iubit Biblia”

Un lucru neobisnuit pentru un predicator protestant este acela de a vorbi despre cei numiti „parintii” bisericilor istorice ortodoxe si romano-catolice. De aceea, deschizand aceasta carte, nu putem sa nu remarcam noutatea unei astfel de situatii, insa pe de alta parte, nu putem decat sa apreciem calitatea prezentarii acestor persoane deosebite care au fost sfintii parinti. Astfel, putem citi despre Iustin Martirul, Irineu, Origen, Atanasie, Vasile cel Mare si Ioan Gura de Aur. De asemenea, putem sa invatam din viata lui Tertulian, Ciprian, Lactantiu, Ambrozie, Ieronim si Augustin. Putem spune ca avem un curs sintetic de patristica, in cel mai bun sens al cuvantului, oferind o informare la obiect pentru orice cititor, indiferent de cult.

„De un lucru putem fi insa, siguri. Oamenii acestia au iubit Biblia si au considerat-o Cuvantul lui Dumnezeu. Ei au fost in primul rand, interpreti ai Bibliei si in intentia lor, fiecare a cautat sa formuleze crezul crestin dupa Biblie, sistematizand in primul rand, ceea ce spune aceasta.”

„Crestinismul este o religie misionara”
Printre mesajele radiofonice ale lui Iosif Ton s-au numarat, de asemenea, si cele in care ne-a vorbit despre diferitele personalitati ale lumi crestine contemporane. Am aflat astfel, despre oameni ai lui Dumnezeu, cu totul deosebiti, in genul lui John T. Raleight Mott, Elisabeth Elliot, Maica Tereza, Watchamn Nee, Toyohiko Kagawa, Helmuth Thielicke, Carl Henry, Billy Graham, Wolfhart Pannenberg, Dumitru Staniloae si Joseph Hromadka. Vorbind despre toate aceste personalitati, Iosif Ton ne-a facut sa intelegem ceva din universalismul religiei crestine contemporane si ca religia lui Hristos are reprezentanti de seama in fiecare natiune.

„Crestinismul este o religie misionara. Adica cel ce o imbratiseaza simte imediat impulsul de a o impartasi si altora. De la inceputul lucrarii Sale pe pamant, Domnul nostru Isus Hristos Si-a ales oameni pe care i-a format si i-a educat cu acest scop, de a-i face apostoli. Apostol inseamna in greaca, trimis. Apostolii sunt trimisii lui Isus Hristos. De atunci si pana astazi, crestinii din diferite tari au plecat in alte locuri, sa duca si acolo vestea cea buna, adica Evanghelia. Noi le spunem acestora, misionari.”

„Niciodata nu e prea tarziu”

Calitatea de a fi misionar nu a fost niciodata usoara, iar a predica Evanghelia in interiorul lagarului comunist a fost provocare careia putini i-au facut fata. Cu toate acestea, dorinta de a-L prezenta pe Dumnezeu in Romania epocii de aur l-a condus pe Iosif Ton sa nu taca si sa vorbeasca, oferindu-ne adevaratul model de „om nou, constructor devotat si constient al Imparatiei Cerurilor” si nu al societatii comuniste.

„Convingerea pe care o am este ca trasaturile de caracter se invata. Copiii le vad la parinti si le copiaza. Sau parintii le imprima niste principii de comportament si astfel, ei cresc cu ele, ramanand cu acestea pentru toata viata. Dar nu numai in copilarie se formeaza caracterul. Omul este reeducabil. El insusi se poate reforma. El poate decide sa abandoneze anumite principii si sa adopte altele. El isi poate desfiinta anumite deprinderi si isi poate forma altele. Niciodata nu e prea tarziu, nici chiar la adanci batraneti.”

„Loialitatea pana la capat…”

Din acest punct de vedere, emisiunile radiofonice realizate de catre Iosif Ton au avut ca scop sa remodeleze gandirea ascultatorilor din Romania, in vederea dezvoltarii acelor trasaturi de caracter care au fost reprimate in mod sistematic de regimul comunist. Astfel, dragostea de adevar, curajul si bunatatea, alaturi de acceptarea de sine, recunostinta si loialitatea, precum si atentia acordata problemelor altora, omenia si marinimia au fost amplu ilustrate in apelurile transmise catre tara. Era ca si cum semintele adevarului ar fi fost aruncate cu speranta in ogorul romanesc, cu credinta ca ele vor rodi, in cele din urma.

„In jurul celui ce cadea in dizgratia partidului si a securitatii se facea un gol imens. Toti cei ce i se aratasera a-i fi prieteni cautau sa-l evite, nici macar nu-i mai zambeau, pentru a nu fi vazuti fraternizand cu un dusman de clasa. Atunci s-a ucis in multi romani floarea aleasa a credinciosiei fata de un frate, fata de un prieten. Loialitatea pana la capat si mai ales, cand prietenul sau cei dragi ai lui sunt in necaz si au nevoie de ajutorul tau, iata o trasatura de caracter pe care ar trebui sa o recultivam, sa o reintroducem in structura alcatuirii noastre launtrice.”

In consecinta, era necesara refacerea natiunii, a societatii romanesti, care sa fie astfel, eliberata de comunism, de teroare si de cultul personalitatii. Numai asa, oamenii puteau sa isi invinga frica de a fi ei insisi si sa renunte la mastile impuse de sistem. „Romania are nevoie de vizionari si de eroi, dar neamul nostru are nevoie si de profeti care sa indrepte privirile si inimile natiuni spre Dumnezeu. In felul acesta, natiunea romana va reinvia, va renaste, se va reface si va intra intr-o epoca de lumina si de bogatie spirituala, asa cum o ofera Dumnezeu.”

„Adevarata libertate”

Mesajele de la Radio BBC au fost intr-un mod admirabil complemenate de cele de la Radio Europa Libera, oferindu-ne ocazia sa intelegem cum adevarul ne va face liberi si cum putem fi eliberati de frica, un slujitor credincios al sistemului totalitar.

„Adevarata libertate este o libertate launtrica, o libertate a spiritului. Aceasta libertate este conditionata de Adevar. Spiritul nu poate fi liber daca este dominat de minciuna. Spiritul este eliberat numai prin Adevar. Deschide-ti spiritul fata de Adevar. Lumina Adevarului va arunca din tine intunericul minciunii si dintr-o data, vei fi liber. Primeste lumina Adevarului, caci primesti libertatea si din clipa cand primesti Adevarul, increde-te in el si mergi inainte descatusat si liber.”

Dintre mesajele transmise de Iosif Ton in acea perioada, fac parte si cele care vorbeau despre lupta crestina, duhul lui Antihrist, semnele vremurilor, dar mai ales, lucrarea lui Dumnezeu in istoria si viata neamului romanesc.

„Adevarata biruinta”

„Poporul roman trece printr-una dintre cele mai grele incercari ale istoriei sale. Foametea si frigul sunt greu de suportat. Dar si mai greu de suportat sunt lipsa de libertate, teama de cei ce detin puterea, faptul ca nu te poti exprima cum doresti si nu te poti implini cum crezi tu ca ar trebui sa te implinesti. Mai greu, mai apasator si mai inspaimantator decat toate este intunericul, intunericul prostiei, intunericul ingustimii ideologice, intunericul minciunii si intunericul spiritual.”

Pornind de la o astfel de realitate trista prin care trecea Romania in acele timpuri, Iosif Ton a cautat sa ne indrepte atentia catre Dumnezeu si catre puterea eliberatoare extraordinara a Sfintelor Scripturi. „Greseala intelectualilor romani este ca ei au asteptat o eliberare fizica prin distrugerea de catre cineva de afara a celor rai. Ei nu au inteles ca adevarata biruinta sta in eliberarea spirituala ce vine numai prin descoperirea lui Dumnezeu. Si cand mii si mii de oameni se vor elibera spiritual de frica fortei brute, cei rai vor deveni neputinciosi tocmai prin taria spiritului celor eliberati de frica.”

Apeluri patriotice

In mod deosebit, Iosif Ton a facut un apel special pentru oprirea planului de demolare a satelor. De asemenea, el a dedicat o serie de prezentari aniversare la trei sute de ani de la tiparirea Bibliei in limba romana. Pe masura ce comunismul se apropia de sfarsit, mai multe mesaje au fost adresate cu privire la schimbarile ce aveau loc in rasaritul Europei. Putem spune ca mesajele pe care Iosif Ton le-a transmis la postul de radio Europa Libera, au avut ca scop renasterea spirituala a neamului romanesc, preluand modelele biblice si transpunand invatatura eliberatoare a Evangheliei Domnului nostru Isus Hristos. Prin toate acestea, Iosif Ton a demonstrat ca un crestin protestant poate fi un roman autentic si ca invataturile oferite de Sfanta Scriptura sunt de natura a contracara influenta nefasta a oricarui sistem totalitar, inclusiv cel comunist.

„Calauzire, putere si har”

Se poate spune ca Biblia este antidotul oferit de Dumnezeu contra oricarei forme de oprimare a spiritului, indiferent de forma, timp sau loc. In felul acesta, vocatia pastorala a lui Iosif Ton se implineste in cea de invatator pe calea ce duce spre liberate. In finalul volumului de mesaje transmise la radio BBC si Radio Europa Libera, imediat dupa caderea comunismului in Romania, Iosif Ton adresa un apel care ramane de actualitate:

„Fratii mei dragi, Dumnezeu ne-a izbavit. Slavit sa fie El in vietile noastre si in tara noastra, in veci. Atatia ani am dorit si ne-am rugat pentru eliberare. Acum, Dumnezeu ne-a dat-o. Dar ce vom face noi cu ea? Cum vom trai acum, in liberate? Vom folosi libertatea sa ne apropiem de Dumnezeu si sa fim mai buni, mai curati, mai drepti sau o vom folosi pentru libertinaj, dezmat si pacat? Eu ii chem acum pe toti crestinii din toate cultele, sa ne rugam lui Dumnezeu mai mult ca oricand sa ne dea calauzire, putere si har, ca sa stim cum sa participam activ la construirea Romaniei libere.”

La 20 de ani de la Revolutie si de la ultimul mesaj adresat de Iosif Ton la Radio Europa Libera, consemnat in acest volum, ne putem pune pe drept, intrebarea daca am reusit sau nu sa ne eliberam de acel sistem totalitar, nemilos si aducator de rau. Insa indiferent de situatie, aceste mesaje raman de actualitate, atata timp cat Antihrist poate reveni oricand, daca nu veghem, pentru a ne prinde din nou, in robia fricii si a supunerii oarbe fata de un sistem opresiv si distrugator de liberate. Fie ca aceasta istorie sa nu se mai repete niciodata!