Category: Opinions

CASTELUL PELES, RESEDINTA REGILOR ROMÂNIEI

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

de Carmen MARIN

România, se poate mândri cu unul dintre cele mai frumoase castele din Europa. Constructia sa s-a facut în vremea regelui Carol I, între anii 1873 si 1914. Considerat ca unul dintre cele mai importante edificii de tip istoric din România, se evidentiaza prin caracterul sau de unicat si este prin valoarea sa artistica si istorica si unul, din cele mai importante monumente din Europa.

 

Dupa alegerea sa ca domn al României, 1866, principele Carol I, viziteaza Sinaia fiind fascinat de frumusetea locurilor. Domnitorul hotaraste sa se zideasca castelul, într-un loc pitoresc, cumparând terenul (1000 de pogoane). Arhitectii Johannes Schultz si Karel Liman, fac din acest edificiu un „sediu’’ al noii dinastii. Au lucrat la constructia lui, circa 300 de muncitori, fiind supravegheati de aproape, de chiar domnitorul Carol. Acesti muncitori erau de toate neamurile: români salahori si carutasi, italieni zidari, albanezi si greci sapatori în stânca, germani arhitecti, maghiari dulgheri, turci arzând caramida, polonezi sapatori în piatra, cehi fierari, francezi gradinari. Nu au existat ziduri, domnitorul considerând ca acest castel este al tuturor, singura poarta fiind aceea a cetatii Vidin, în razboiul independentei (1877-1878).

 

Asadar, castelul Peles a fost inaugurat în anul 1883, iar asezarea sa n-a fost întâmplatoare. Ridicat pe Valea Prahovei, se învecina cu Predealul, care pe vremea aceea era granita României, cu Austro-Ungaria. Dupa unirea Transilvaniei cu Vechiul regat, Pelesul se va gasi în inima tarii. La sfintirea castelului în anul 1883, regele a rostit urmatoarele cuvinte: „Am cladit acest castel, ca semn trainic ca sunt adânc înradacinat în aceasta frumoasa tara, îndeplinind o datorie sfânta si închinând zidirea cu vin românesc, în cinstea si fericirea României’’. Si tot atunci poetul Vasile Alecsandri a urat: „Din stramosi când un domn sau un boier mare, intra în casa noua poporul îi ureaza: sa ai atâtea cinstiri si atâtea biruinte câte grinzi si caramizi sunt în casa; atâta fericire câte graunte de nisip sunt în ziduri. Aceasta urare o facem astazi în numele poporului întreg’’. Între peretii acestui castel s-au luat hotarâri importante pentru tara, una dintre acestea fiind, neutralitatea României în primul razboi mondial. Cei care i-au trecut pragul au fost: regi, regine, scriitori, muzicieni. Însa, cea mai importanta vizita a fost aceea, a împaratului Franz Joseph, în 1896, care impresionat de grandoarea castelului si de frumusetea acestuia, a facut numeroase fotografii. Chiar daca a fost inaugurat în 1883, Pelesul se va extinde mereu, pâna în anul 1914, anul mortii regelui Carol I. La Peles s-a nascut, în 1893, viitorul rege Carol al II-lea (1930-1940), iar în 1921, s-a nascut regele Mihai I, fiul regelui Carol al II-lea. Castelul Peles detine 160 de camere si mai multe intrari si scari interioare. În apropierea Pelesului se mai gaseste, alte doua constructii mai mici, Pelisorul si Foisorul. „Sala de teatru” din interiorul castelului, „Holul de onoare”, „Biblioteca regala”, „Salile de arme”, „Sala de muzica”, „Sala florentina”, „Sala maura”, „Sala de concerte”, „Apartamentul imperial”, „Sala de consilii”, „Cabinetul de lucru”, „Salonul turcesc” si „Dormitorul regal”, sunt cele mai importante sali de vizitat, din castel.

 

Frumusetea castelului, este aratata si de vitraliile, care au fost cumparate din Elvetia si Germania, piese datând din secolele XV si XVII. Cele sapte terase ale Pelesului, au fost decorate cu statui de piatra, fântâni si vase ornamentale din marmura de Carrara. Turisti din S.U.A, Australia, Japonia, Noua Zeelanda, au vizitat castelul, ramânând impresionati de acest monument, ce dateaza din a doua jumatate a secolului al XIX-lea. Pelesul va ramâne resedinta familiei regale pâna în 1948, când este confiscat de regimul comunist. Desi, castelul putea fi vizitat înca de pe vremea regelui Carol I, devine muzeu în 1953. Banii cheltuiti cu castelul Peles între 1875 si 1914, au fost de 16 milioane lei-aur. Nicolae Ceausescu a vizitat castelul regal, destul de rar. Dupa revolutia din 1989, Castelul Peles si Pelisorul au fost deschise vizitatorilor. Guvernul României, în anul 2006 retrocedeaza castelul fostului rege Mihai I. Fostul rege a decis sa pastreze în continuare, calitatea de muzeu a castelului.

 

10 Mai 2011

 


OM AL VREMII LUI

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Din Scripturi nu reiese ca apostolul Petru a fost la Roma.

Iar din traditia Bisericii aflam ca nici unul din cei 264 de papi, care s-au perindat la Vatican, nu a purtat numele sfântului apostol. Este deci fireasca întrebarea pe care o pun multi: chiar este papa urmasul direct al apostolului Petru si împuternicitul lui Hristos peste turma Lui?

Absolut previzibil si chiar asteptat de lume, evenimentul trecerii în vesnicii a suveranului pontif întâmplat pe 02 aprilie 2006 a avut o neasteptata nota de spectaculozitate. Parerea de rau a celor care l-au pretuit si iubit s-a împletit în mod ciudat si original cu nevoia lor de a se compara cu el, de a se raporta la el. Nu puteau face asta în nici o alta împrejurare, aceasta era unica. Prin urmare în tot timpul agoniei lui prelungite si în zilele înmormântarii prin toate mijloacele de presa sute si mii de persoane depanau amintiri reale sau închipuite, depuneau marturii, faceau aprecieri, rosteau judecati adevarate sau sublime, ori fanteziste.

 

Dornic sa înteleaga si sa-i ajute în cautarile lor pe cât mai multi muritori, omul nostru cu ochii pe fereastra „lumii crestine’’ si urechile pe canalele ei de stiri a urmarit o parte din cele zise si scrise. Mirarea mi-a fost – zice el – ca nu am întâlnit înca nici un cuvânt de sinteza rostit sau scris de un reprezentant al bisericilor protestante. Iata de ce, pentru cititorii revistei, as vrea sa prezint câteva gânduri pe care le am cu acest prilej, fara pretentia ca ele sa fie sau sa reprezinte nici macar punctul de vedere al confesiunii careia îi apartin.

Suntem egali în fata mortii, dar trebuie sa fim si demni; iar el a fost. Dintr-un barbat puternic, atletic, sanatos, s-a transformat în lungul anilor într-un batrân gârbovit, neputinta trupului fiind la el mult agravata si grabita în comparatie cu altii. Daca este adevarat ca aceasta a fost urmarea gloantelor ce le-a încasat de la atentatorul turc, atunci nu a ramas din punct de vedere crestin în nici un fel dator. Ultimii doi ani de viata au fost pentru el doar un calvar, iar dorintele-i, proiectele ce le visa erau mereu amânate, ramâneau neîmplinite. I-a socat pe cei mai multi când a refuzat sa se retraga din slujba pe care, era limpede, nu o mai putea îndeplini, dar i-a lamurit când a refuzat sa mai fie transportat la spital si sa-i mai prelungeasca medicii agonia. A respectat un crez pe care îl avea si a acceptat în liniste si pace vointa divina; a murit papa, tacut si senin.

Milos si rabdator, zice Pavel în Evrei ca trebuie sa fie un mare preot, iar el a fost. Dupa trei ani l-a vizitat în închisoare pe cel care voia sa-l ucida, si s-a rugat pentru el. Nadajduiesc sa nu-si fi pus mâinile în Numele Domnului pe un crestet criminal si pagân. Efectul unui asemenea gest necugetat ar fi macar asemanator cu a unei maladii Parkinson, de nu mai rau. Nici sovietelor proletare care l-au naimit pe turc sa-l omoare nu le-a purtat dusmanie si nici surorii lui de cruce, biserica ortodoxa rusa, supusa mai mult Kremlinului decât ascultatoare de Hristos; s-a dus în vizita de pace chiar daca au refuzat sa-l primeasca cu onorurile pe care alta data papii le storceau cu forta sabiei. Iubirea crestina sau dorinta de originalitate l-au facut sa se aplece mult spre exponentii cei mai radicali ai cu-rentelor de gândire filozofice si spre religiile pagâne.(!)

 

Este tot atât de adevarat ca pretutindeni unde a calatorit si la resedinta lui domneasca de la Vatican a primit si i-a mângaiat si pe bolnavi, sarmani si deznajduiti. Ca dovada ca nu este în slujba marilor puteri mondiale a respectat si buchisit limbile popoarelor mici, iar în româneste a rostit corect mai multe formule crestine. De altfel cunostea relativ bine cam 15 limbi omenesti si nu se bâlbaia nici în aceea a iubirii dumnezeesti. Atunci însa când s-a rugat pentru iertarea teroristilor de pe 11 septembrie, morti în pacatele lor (1 Ioan 15. 16), a facut-o în mod pacatos si într-o limba de lemn, alta decât cea comunista; dovada ca erezia si opacizarea spiritului nu îi prinde numai pe proletarii atei, ci pe toti muritorii.

Caut printre ei un om care sa înalte un zid, si sa stea în mijlocul sparturii în fata Mea pentru tara, ca sa n-o nimicesc; dar nu gasesc niciunul! (Ezechiel 22. 30)

 

Pâna la marginile lumii trebuie dusa vestea mântuirii, marturia despre Isus, ne cere Sfânta Scriptura, chiar în cuvintele Mântuitorului, si Ioan Paul al II-lea într-un sfert de secol de pontificat a fost cunoscut ca cel mai misionar papa din peste doua sute despre care vorbeste traditia catolica. Oricum truda si roada acestor calatorii nu le egaleaza pe ale apostolului Pavel, care nu calatorea cu nave supersonice si automobile blindate, ci cu vapoare care dadeau în naufragiu, iar slujba nu si-o facea în ovatiile si aplauzele multimii ci în temnite, batai si multe lacrimi, si chiar printre fratii mincinosi.

Am fi dorit sa aflam si care este numarul misionarilor catolici raspânditi prin lumea de acum; cum pregateste si sprijineste Vaticanul aceasta lucrare si mai ales ce roade aduce ea printre pagâni. Stim ca astazi în lume exista în jur de doua miliarde de crestini din care cel putin jumatate sunt catolici, dar nu cunoastem câti din ei figureaza doar la numaratoare, caci formalistii sunt multi de tot. Multimile l-au iubit si pentru ca a pretuit si cultivat tot ce era traditie catolica, cultul Sfintei Fecioare, pelerinajele la Fatima si Jasnagora, vedeniile miraculoase si vindecarile, semnele si minunile divine.

 

A acceptat modificari în canoanele si tiparele liturgice; fara sa promoveze femeile în slujba preotiei a permis la cele mai importante slujbe catolice ca si femeile sa citeasca pasaje din Scripturi, ori sa prezinte un mesaj crestin în versuri. Puteti compara aceasta cu înversunarea cu care unii conducatori locali din adunarile noastre nu accepta sa citeasca si rosteasca norodului decât ei însisi cuvântul de învatatura? Nu stim daca a predicat în vreo biserica protestanta, dar în pelerinaj la Mecca sigur nu a fost si nici baie ritual-purificatoare în râul Gange nu a facut.

 

Îngaduitor si întelept trebuie sa fie robul Domnului, sa nu se certe si sa îndrepte cu blândete pe potrivnici. O spun cu bucurie ca daca Biserica universala-catolica ar fi avut dintotdeauna în fruntea ei câte un om masurat si cumpatat precum Karol Voityla, alta ar fi fost astazi configuratia geografica a raspândirii religiilor pe glob. A uimit nu numai pe contemporani, dar si pe tovarasii lui de slujba prin toleranta fata de toate celelalte religii crestine si necrestine. În antiteza cu cruciadele si inchizitia a înteles sa nu siluiasca nici o constiinta, sa nu abuzeze de nici un privilegiu. În schimb a cerut sincer iertare poporului evreu pentru suferintele pe care acesta le-a îndurat dealungul secolelor din partea catolicilor, a intrat într-o moscheie si a organizat mai multe întâlniri pentru reconciliere între religii, inclusiv cu cele necrestine.(?!)

 

A retractat mai multe excomunicari catolice, dar nu si a lui Martin Luther. A iertat si „fericit, ori sfintit’’ mai multi slujitori catolici de peste veacuri si i-a înscris în calendarul lor crestin. Ar fi nedrept sa nu subliniem si faptul ca a sustinut cu tarie interdictia biblica privitoare la adulter, divort, perversiuni sexuale. Se crede ca ar fi aprobat cu bucurie unificarea cu ortodocsii, daca scaunul papal si primatul ar apartine în continuare catolicilor, ceea ce – se stie – si ortodocsii ar aproba daca ar obtine ei prerogativele conducerii bisericii rezultate dupa unificare.

În ce-i priveste pe protestanti, acestia nu au în momentul de fata doctrina privind un conducator unic, decât Isus Hristos, si ea nu are sanse sa fie impusa dinafara. S-ar putea însa ca în viitor sa fie acceptata din interior, caci pe plan local ideia de lider al adunarii, de conducator unic nu numai ca e-xista, dar se impune cu mare elan si patima.

 

A fost un om de caracter, hotarât, asa cum se cere si se cauta. Dumnezeu a zis: „cau-tati un om si voi ierta Ierusalimul’’ (Ieremia 5. 1), dar si oamenii pe partea lor cauta conducatori integri, hotarâti, luminati. Cine ar putea sa ne spuna astazi cum ar fi aratat harta imperiului comunist daca vechiul conclav ar fi ales în urma cu 26 de ani un papa sud-american vaccinat cu virusul utopiei comuniste de care înca nu s-au vindecat de tot ? Dar istoria razboaielor religioase oare ce traseu ar fi parcurs daca s-ar fi înscaunat un fanatic de care sa recunoastem nici unele din confesiunile crestine nu duc lipsa? Daca ar fi sa retinem doar acest adevar: ca a dat raspunsul istoric la întrebarea lui Stalin „Câte divizii are papa?’’ fiind factorul uman principal care a contribuit la demolarea orânduirii comuniste, si atunci tot vom recunoaste ca Dumnezeu are de lucru printre catolici, ca nici o stapânire si nici un papa nu vine de la sine, ci sunt rânduieli asezate de Dumnezeu pentru o vreme si pentru anumite lucruri bune sau rele, dar care trebuie sa se întâmple, ca fac parte din voia Lui cea tainica si buna, sfânta si desavârsita.

Înainte de a încheia cuvântu-mi plapând de omagiu si a aseza lacrima-mi saraca între miresmele primaverii am si doua întrebari: Daca primim marturisirea oamenilor, marturisirea lui  Dumnezeu este mai mare; si marturisirea lui Dumnezeu este aceasta pe care a facut-o El despre Fiul Sau. Ioan 5. 9 Cine are pe Fiul are viata ; cine n’are pe Fiul n’are viata. V 12

 

Cap al Bisericii ? Orice catolic s-ar simti ofensat daca as pune aceasta întrebare în dreptul bisericii cu peste un milliard de adepti, de aceea o pun în lumina Scripturii, care raspunde fara drept de tagada : nu-mai „Hristos este capul Bisericii’’ (Efeseni 1. 22 ; 5. 23 etc), si nici mare preot macar, Biblia nu recunoaste altul decât pe Isus Hristos (Evrei 3. 1; 4. 14 s.a)

Diferenta între Hristos, capul Bisericii si papa, capul catolicismului pare sa fie scoasa cel mai bine în evidenta de multimile adunate în jurul lor. Pe Hristos Cel Viu îl huiduiau si strigau „La moarte cu El!’’ si „Rastigneste-L, Rastigneste-L !’’ (Luca 23. 21) iar pe pontiful mort îl aplaudau si strigau „Faceti-l sfânt!’’ ( ?! ) Ce este întelepciunea si vointa omului (chiar daca este papa!) în comparatie cu sfintenia, dreptatea si judecata Domnului?

A cui marturie o primim?

Am ascultat si citit zeci si zeci de marturii despre papa Ioan Paul II, si toate au fost frumoase si în mare masura adevarate. Am putea depune si noi neoprotestantii altele tot pozitive, ar putea s-o faca si necrestinii. Dar ca si lui, ne va veni si noua rândul sa parasim lumea aceasta cu stralucirile, laudarosiile si umbrele ei. În fata Scaunului de Judecata al Mielului vom fi rasplatiti, ori pedepsiti dupa cele scrise în acele carti, unde nu a semnat nici un pa-pa, nici un preot sau pastor, si marturia fiecaruia va fi în raport cu împlinirea voii lui Dumnezeu descoperita noua prin Scripturi.

Vorbele oamenilor, slujba lor, biografia unui papa, pot sa fie, poate sa fie frumoasa, sa ne impresioneze, dar mântuirea noastra a fost urzita de Însusi Fiul lui Dumnezeu si noi primim marturia Lui si umblam dupa învatatura Lui, El este Capul Bisericii adevarate a lui Dumnezeu si El ne-a mântuit platind cu sângele Lui pretul rascumpararii noastre. A se vedea Ioan 3. 16 ; F. Ap. 4. 10-12 ; Apoc. 5. 9-10 ; 7. 9-14, etc.

În veci marire Lui ; Numai lui HRISTOS-AMIN

 

Red. „Vremea de acum”

aprilie 2005

 

***

Post Scriptum:

 

Mai mult protestanta decât catolica, Biserica anglicana a fost supusa unui sever examen de spiritualitate exact în zilele mortii papei de la Roma. Se stie ca în decursul anilor cele doua surori rivale s-au întrecut în a descuraja adulterul si a interzice divortul. Masura absolut laudabila atunci când o privim prin prisma învataturilor Scripturii. Dar si înaltele fete bisericesti au si ei slabiciuni omenesti si interese partinitoare.

Asa se face ca arhiepiscopul de Canterbury ignorând mai multe pasaje biblice, a gasit o formula de compromis pentru casatoria dubla, de fiecare parte, a printului Charles cu ducesa Camilla, încât în cele din urma a rostit o rugaciune de iertare si o formula de binecuvântare pentru noii însuratei.

Într-o vreme când printul mostenitor al Danemarcei abia a divortat iar Principatul Monaco este zguduit de urmarile desfrâului casei princiare, pentru sutele de vlastari cu sânge domnesc, prezenti acolo, nu a fost o lectie de spiritualitate ci de imoralitate.

 

În urma cu nu multa vreme într-una din adunarile în care frecventeaza unul din colaboratorii revistei s-a aprins o disputa pe tema despartirii în casatorie si a recasatoririi celor împricinati. Din aroganta sau din prudenta, si nefiind prinsi în sfera acestui interes, o parte dintre „fratii sfatosi’’ au refuzat sa contribuie la elaborarea unei doctrine pentru tema în cauza, considerând ca cea existenta, care incrimineaza divor?ul ?i nu promoveaza recasatoria, este si buna si bine cunoscuta. Exista semne ca atitudinea lor i-a suparat deadreptul pe iubitorii de compromisuri, care, cel putin de data aceea nu au facut vreo inovatie, pastrând regula anterioara. S-a facut însa în mod pacatos referire la faptul ca adunarea generala stabileste regulile, uitându-se ca normele moralei crestine nu le votam, ci le împlinim, iar daca avem esecuri, nu schimbam legile sfinte dupa starile noastre pacatoase, asa cum s-a întâmplat si la britanici : Dupa peste 35 de ani de adulter la casa regala poporul s-a scârbit si a zis cununati-i odata sa nu mai auzim de amanta printului si de curviile palatului. Iar înaltii ierarhi au amestecat lucrurile sfinte cu cele murdare ca sa împace poporul ; au rostit binecuvântarea peste cei care luasera în brate blestemul.

Avem un raspuns pentru toti cei care cauta solutii salvatoare pe calea spre pierzare: Dumnezeu a rostit binecuvântarea pe un munte si blestemele pe alt munte, tocmai pentru ca poporul sa nu le amestece. Pâna în ziua de azi binecuvântarea pentru casatorie se rosteste la altare, iar blestemul la tribunal. Fiecare se face la cererea celor interesati.

Chiar nu stiti ce se întâmpla atunci când ele se amesteca? Avem iata un exemplu, întâmplat în vazul întregii lumi, uitati-va la el si gânditi-va si la ce va urma.

 

Zaharia BONTE

Bruxelles

mai 2011

 

 

Bin Laden, la trecut

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Daca Osama bin Laden a fost ucis acum sau mai demult ramane sa aflam vreodata sau … niciodata. Cert este ca Statele Unite ale Americii au decis sa incheie un capitol in razboiul global asupra terorii. Odata cu finalizarea acestei operatiuni sa ne gandim si la cateva coincidente si lucruri mai putin stiute. Poate ca acestea merita atentie si o judecata rezervata.
In primul rand, desele informatii venite dinspre partea capului retelei teroriste Al Qaeda sugerau ca a predat comanda operatiunilor la scurt timp dupa atacurile din 2001. Asadar, real sau imaginar, bin Laden nu mai coordona reteaua, la nivel operational. Serviciile secrete pakistaneze, au pierdut in mod nejustificat un deceniu pentru localizarea si monitorizarea miscarilor lui bin Laden. Cu multa ingaduinta se poate accepta un asemenea esec, mai ales ca moartea teroristului s-a petrecut pe teritoriu pakistanez. Schimbarile de conducere la nivelul comunitatii de informatii si militare din SUA au avut loc cu doar cateva zile inainte de distribuirea imaginilor cu lichidarea lui bin Laden. Pare din nou o coincidenta, insa transformarile nu sunt intamplatoare. De exemplu, comandantul operatiunilor militare din Afganistan, generalul Petraeus a devenit seful CIA.
Ramane insa o lovitura de imagine uriasa pe care Statele Unite o realizeaza la nivel national si global. Probabil ca a fost momentul cel mai oportun pentru distrugerea unui mit. Poate ca substanta mitului s-a risipit si nu mai oferea niciun avantaj strategic pe teren. Oricare ar fi adevarul, trebuie sa consemnam incheierea celui mai lung capitol din razboaiele duse de americani in alte spatii de conflict. Un terorist, vanat mai bine de un deceniu, pe capul caruia s-au pus 25 de milioane de dolari, a fost eliminat, si nu prins, de fortele speciale americane.

De acum inainte, este de asteptat sa remarcam o moderatie in retorica fortelor militare occidentale impotriva terorismului global. In egala masura, disparitia unui finantator al terorismului va conduce la lupte pentru suprematie in interiorul organizatiei si deci la posibile actiuni care sa capteze atentia lumii.

Claudiu Lucaci
http://www.claudiulucaci.ro

Teza, antiteza si sinteza în poezia cu iz preputian

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Desi nu suntem niste fani declarati ai internetului, totusi trebuie sa-i recunoastem utilitatea. Cu un calculator în fata, cât am bate din palme, tastam ceva si aflam… Uneori chiar si ce nu ne trebuie. Pe de alta parte, în ziua de astazi, niciunde si nicicând nu am putea fi atât de repede, ca text, imagine si sunet, pentru oricine, oriunde pe fata pâmântului. În consecinta, din câte se pare, Internetul, este cea mai rapida modalitate de a ne face cunoscuti, ce-i drept, uneori oameni în lume, alteori, un fel de râs al ei. Ultima varianta, categoric, nu tine de tehnologie, ci de propria noastra structura, (în care colcaie, de cele mai multe ori, tuicile îngurgitate, iar din ele, evident, nebunia si nesimtirea ce iese pe obraz si în frunte, ca paduchele, tocmai când ne este lumea mai draga). Cu alte cuvinte, a fi de râsul lumii tine de gramul de minte, dupa caz, lipsa, sau, în plus, minte ce-si are radacinile în structura genetica, de cele mai multe ori, contextual, alterata la bodega din colt, singurul loc unde ne luceste genialitatea. Spunem si subliniem aceasta chestiune, fie si numai pentru a nu-l mai amesteca pe Dumnezeu în orice fel de lipsa, sau a-L face vinovat pentru toate tâmpeniile noastre.

Revenind la internet si avantajele lui, îl marturisim si noi, citând astazi, 25 04 2011, adresa:

pe ,,Ion de la gara”. Da, Ion de la gara, despre care se stie „sigur” (conform aceleiasi surse), ca scria (si, probabil, înca mai scrie) poezii. Pâna aici, totul ladabil. Regretam însa faptul ca, în aleasa noastra democratie, nu s-a pastrat obiceiul vremurilor trecute, vremuri în care culturnicii neamului promovau, cu îndârjire, în pagini cu renume, când poetul taran, când taranul poet. Pentru a nu da liber interpretarilor jegoase, va avertizam ca nu despre el, Taranul român, este vorba în expresia de mai sus. În fata lui, noi, cei care punem pe hârtie rândurile, stam în pozitia de drepti si-i prezentam onorul.

Odata cu aceasta precizare, ne exprimam iarasi regretul pentru faptul ca aceeasi culturnici nu au militat pentru permanetizarea Cântarii României, manifestare („culturala”, nu gluma!), demna de cel putin un Nobel, daca nu mai multe, având în vedere generoasa adunatura de creatori. Cântarea României, ce vremuri! Unii se pare însa ca au uitat-o, altii, nu! Generatia mai tânara nici macar nu-i stie gustul! Din acest motiv, pentru toti, va propunem un exercitiu, desigur, la nivel mental. În consecinta, imaginati-va o actuala finala a Cântarii României pe marele stadion (la vremurile de atunci, 23August), unde, la tribuna oficiala, musai, ,,conducatorul iubit”, guvernul, iar pe gazon, în fata lor, creatorul recitând:

,,Cât despre sex (sexul lui Ion de la gara), ce sa mai vorbim?!/ Si-l arata el domnisoarelor/Dar numai asa ca sa le sperie cu marimea lui colosala/Nu-i trecea prin cap sa si-l puna în versuri/ Si, probabil, nici în practica/Ion de la gara a fost poet adevarat…/ (…) Nu e asa, doamnelor si domnisoarelor, care i-ati vazut sexul din greseala si v-ati speriat/Vai de mine e cât o pisica!/…” „Ptiu! Om bâtrân, si o asa narozie, mai rar!… Muica, sfârsitul lumii!…– a zis si baba Floarea, tragând cu urechea si coada ochiului la adresa

deschisa de nepotul sau, copil ce repeta, în soapta, versurile (de mai sus), versuri pe care urmeaza sa le recite, pe scena, la serbarea acestui sfârsit de an.

Mda! Reflectam asupra „versurilor”, presupuselor aplauze de la tribuna, asupra reverentei creatorului si, mai conservatori din fire, ne facem cruce, apoi scuipam. Scuipam si în sân, nu de alta, dar la vemuri noi, tot ei, cu re-creatii noi!

Fara a fi istorici sau critici literari în domeniu, totusi, fie si numai din motivul de a ne baga singuri în vorba (nu de alta, dar nu ne mai rabda gura!), ne dam si noi cu parerea si întrebam:

1. cam pe unde ar fi versurile, apoi ideea în însiruirea de cuvinte: „Melcul e un tanc mai mic cu doua mitraliere/tancul e un melc mai mare/mult mai periculos/Si unul si altul înainteaza spre o viata mai buna/…” poemul ,,Melcul si alte idei” – aceeasi adresa

– Zilele scriitorilor români 13-16 decembrie 2010. Lasând la o parte faptul ca înaintarea tancului spre o viata mai buna poate fi interpretata, asa cum e spusa aici, si ca o incitare la violenta (incitare pe care noi, „cei saraci cu duhul”, o detestam), recomandam creatorului, pentru început, cel putin, teoria cunoasterii la Platon, locul în care lumea ideilor este si lumea formelor pure, lume din care, zice-se ca am veni spre întrupare si din care am învata, prin reamintire (anamnesis, în graca veche).

2. în ce masura notiunile de „Fiinta”, „Lucru” chiar si cea de „Infinit” îi sunt clare „versificatorului” în rândurile: „Am tot încercat sa perfectionez frunza/Sa storc marea din bobul de nisip/Sa fac din fiinta mea o zburatoare cu chip (…) /Degeaba vrei sa perfectionezi lucrurile si chiar pe tine/…” (poemul ,,La infinit” –

Despre „Fiinta”, oricum ai da-o, fie stiintific, fie metafizic, fie filosofic, în general (chiar si în abordarea materialist-dialectica), greu de vorbit! În istoria gândirii omenirii, doar doi întelepti s-au încumetat sa rosteasca, nu întâmplator, cuvântul si sa spuna câte ceva despre el. Primul, Parmenide nascut la Elea, la începutul secolului V î.Hr.:

,,Vreau sa-ti vorbesc (ci tu fi acuma cu luare aminte)/Câte drumuri se pot gândi spre-a afla adevarul:/Unul, ca este Fiinta si nici va putea sa nu fie;/Asta e drumul crezarii (si lui îi urmeaz-adevarul);/Celalalt – ca nu e Fiinta, ca trebuie nici sa nu fie./Calea aceasta (ti-o spun) cercetata nu poate sa fie,/Caci Nefiinta nu poti s-o cunosti (sa încerci e zadarnic)/Nici sa vorbesti despre ea.”

(Fragmentul 4, Diels, Vorsocratiker 4, I, 152 – redat în traducere proprie de St. Bezdechi în Introducerea sa la Parmenide, editia 1943, p. 9)

Într-o reformulare a noastra, celebra fraza a gânditorului eleat ar suna astfel: Fiinta este si nu poate sa nu fie!. Nu vom aduce argumente pro sau contra ei, a aexpresiei, si nici a lui Parmenide, nici din logica, conform careia negarea negatiei ar fi însusi adevarul, nici din alt domeniu, însa nimeni nu ne opreste sa atribuim expresiei atât profunzimea, cât si universalitatea kantiana picurata de autor, de Kant, în Imperativul absolut.

Al doilea mare gânditor care a cutezat sa redeschida, dupa aproape 2000 de ani, problema ,,Fiintei”, cu tendinte chiar de conceptualizare (în ontologic) a fot Martin Heidegger (nascut 26 septembrie 1889, Meßkirch/Baden – decedat 26 mai 1976, Freiburg im Breisgau). Martin Heidegger, în celebra lucrare ,,Sein und Zeit” ,,Fiinta si timp”, 1927! Ce sa facem, vrem sau nu, neamtul, tot neamt!

Dar pentru ca, indirect, cu câteva rânduri mai sus, am pomenit numele lui Kant, reamintim tuturor (mai mult sau mai putin destepti, mai mult sau mai putin instruiti), ca ,,Lucrul’’ din perspectiva kantiana (si nu numai a sa, aproape toata filosofia continentala moderna pune sub semnul întrebarii cuvântul ,,lucru’’), are si o alta conotatie total diferita de utilizarea lui întâmplatoare de catre un fistecine, ca la începutul alfabetizarii.

Cât despre ,,Infinit’’, dupa stiinta noastra, oricum initiata si în ale matematicii, omenirea, pâna în prezent, înca nu i-a gasit subtilitatea nici în micro si nici în macro-cosmos. Din acest motiv, dar si pentru a nu fi ridicoli sau taxati drept babe ce îsi dau cu parerea despre orice pe marginea santului, ne abtinem.

Ca sa mai destindem putin atmosfera, într-un anume fel, parca prea didactica, trebuie sa recunoastem, sincer, frumusetea expresiei ,,…Sa storc marea din bobul de nisip”, expresie care însa ne-a amintit de un comentariu pe blog, comentariu aparut la publicarea pamfletului Cinzeaca ,,Omul de cultura” si noua ordine universala:

,,Domnilor, stau aci, aproape de casuta asta in care a fost conceputa ani de zile revista „X”. Mi-a fost dat sa vad oameni de cultura si ,,oameni de cultura”. Astia, ultimii, mi-au oferit ani de zile un spectacol gratis. (…) Pai, cum altfel, câta vreme daca cineva i-ar baga la un teasc si i-ar stoarce, s-ar inunda Valea Vlaicii cu alcool 100%.”. Asta apropo de stors!

Nu putem încheia cu parerile noastre înainte de a mai cita poemul ,,Adam si Eva”, poem aflat la aceeasi adresa http://www.youtube.com/watch?v=DEnVVCo7rnQ

,,Nu credeam ca batalia dintre creationisti si evolutionisti va ajunge intacta pâna la noi/ (…) Sunt un evulutionist/Ma trag din doua maimute/Adam si Eva”

Asta da „poezie”! Numai ca, Doamne, iarta-ne, Adam si Eva (fara gram de misticism!), sunt personaje biblice! Sunt Dumnezeul întruchipat, pus în capul mesei (ca sa-l amintim pe Tutea), sunt Dumnezeul barbat si femeie ce vine sa explice nu evolutia omenirii, ci sensul ei. …Si nu numai atât! Greu însa de înteles! Si mai ales greu, de catre cei care, ani si ani au servit cu pocalul doar dialectica marxist-leninista la bodegile totalitarismului de tip comunist.

Ce sa mai spunem? Dupa atâta poezie, ne simtim si noi o idee mai instruiti, si, de ce nu, o alta, mai nobili. Ca doar asta e menirea artei si a poeziei cu iz preputian, în special! De aici, din desteptaciune si noblete, parca vad întreg poporul român pus la patru ace, cu papion si frac, oricând si oriunde zâmbind! De! Bine ar fi! Cum însa staruie în noi Toma Necredinciosul, solicitam, din nou, public, Parlamentului României, reintroducerea aricolului 400, cel care interzicea, pe vremuri, înainte de `89, consumul de alcool mai devreme de orele 10 si în timpul programului. La început, (pentru a nu fi acuzati de masuri radicale si antisociale), macar în institutiile de cultura, unde vrei, nu vrei, productia de falusuri, dupa cum se vede, pe toate gardurile! În caz contrar, averizam Ministerul Sanatatii, chiar si Guvernul României sa mareasca numarul de paturi în spitalele de profil.

Nicolae Balasa–

Craiova, 25 04 2011

 

 

NUNTA REGALA, IMORALITATE LA DRUMUL… MARE

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Asaaaa, deci s-a petrecut si nunta fiului (nepotului) de împarat (regina)! Cu tot cu traditie, pompa, celebritati si… religie. Iar o sa ma credeti îngust la minte, si iar n-o sa-mi pese. Pentru mine, nunta printului a fost o parodie aducând a mascarada. Imaginea antenelor parabolice multicolore (înainte era moda farfuriilor zburatoare, aaah ce vremuri…) carate de duduile de societate m-a dezgustat suficient cât sa îmi reînoiasca ferm loialitatea fata de basmaua româneasca. Tras(at)urile regale cu armasari iuti, plimbându-se mofturos printre Rolls Royce-uri mi-au întors inima spre pitorescul carutelor noastre satesti mânate de mârtoage în calea Daciilor trepaduse. Mai ales când a intrat cântaretul Elton John cu ”nevasta”, am regretat momentele din copilaria mea când intram în grajdul lui tataia la tara, în vacantele de vara.
În sfârsit, sa trecem la nunta zisa la propriu – mai degraba la (des)figurat ca, ce nunta e aia fara feciori – ca sa ne ra(s)co(r/l)im putin cu de-ale credintei.
Ce sa le mai faci nunta, ca stau împreuna de câtiva ani!…
Dar uite cum Îl bagam noi pe Dumnezeu în mizeriile noastre. Biblia din care au citit arhiepisco-(po)pii lor, nu scrie ca trebuie sa ne pastram curati pâna la nunta, si dupa? Era sa cad cu tot cu scaunul (recunosc, m-am uitat la oficiere) când l-am auzit pe arhiepiscop cerându-le sa marturiseasca daca exista vreun motiv pentru care nunta nu poate fi oficiata. Am sperat într-un semn divin când era cât pe ce sa nu-i intre inelul pe deget. Probabil ca atât a fost. Parca a rosit putin, sau mi s-a parut…
Eeeeh, ce sa ne mai miram, Biserica Anglicana s-a separat de cea catolica pentru ca regele Henri sa se poata (des)casatori – cititi cum vreti, se potriveste oricum – pâna îi va da regina mostenitor. Altfel, unde le-au stat picioarele, acolo si capul…
Si pe urma, pe urma sarutul. Sfios, pudic, cu iz de ”prima data”…
Acum se duc în luna de miere (fara miere ca au mâncat-o demult). Sa vedem cât tine luna.
Si asa s-a terminat si petrecania asta.

Cristian Ionescu
Chicago, Illinois
http://popaspentrusuflet.wordpress.com

CUI ÎI E FRICA DE CNSAS?

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Cine anume are de câstigat din „dezvaluirile” abuzive, grosolane, calomnioase ale acestei entitati, departe de a fi o institutie europeana? Chiar este nevoie de aceasta entitate distrugatoare? Nu este o povara prea scump platita din bugetul tarii în vremuri de criza economica, morala?

Purtatorul de cuvânt al CNSAS, dna Ancuta Median, ne-a informat – într-un limbaj departe de a fi civilizat, amabil, departe de a se circumscrie rigorilor comportamentale ale unui functionar public – surprinzator, ca presa, sa auzi si sa nu crezi!… a aflat de la tribunal stirea, contrazicând astfel – jenant, ca sa nu spun penibil! – întreaga presa nationala în care se scrie raspicat ca informatiile provin din surse ale CNSAS; nicaieri, interesant, n-am gasit vreo trimitere la sursele tribunalului. La mijloc, da, e acelasi CNSAS, transformat – dupa cum se sustine tot mai convingator, tot mai argumentat, nu-i asa? – în sursa de intoxicare, poluare, învrajbire, calomniere, terfelire, distrugere a legendelor vii ale literaturii române: Stefan Augustin Doinas, Cezar Ivanescu, Nicolae Balota, Eugen Uricaru, Augustin Buzura, Ion Caraion, Adrian Marino, Ioan Grosan, Nicolae Breban s.a. – opera carora face parte, de buna seama, din patrimoniul national al României.

CNSAS – o fantoma (se zvoneste ca e vorba, de fapt, de… o „noua politie politica”, asa sa fie oare?!) care distruge imaginea unor personalitati de prim rang, distruge vieti, destine, instrumentând cazuri, bricolând dosare, în functie de interesele unor grupuri aflate în spatele acestei entitati, nu-i asa? Cu totii cunoastem care anume sunt acele grupuri de interese; multora le este frica sa vorbeasca despre ele din varii motive. Multora le este frica sa vorbeasca onest si deschis despre CNSAS, GDS – Grupul de Dialog Social, transformat într-o secta exclusivista. Despre rolul nefast jucat de aceste entitati. Pentru prima data, Breban – în cartile d-sale Tradarea criticii si Aventurierii politicii românesti; si nu numai în acestea! – si revista Contemporanul a pus în discutie detaliat, cu franchete, radicalism, aceste subiecte incomode, ca sa nu spun, incendiare – amanunt care, se pare ca, evident, contrazice tabieturile în voga pe malurile vesel-absurde ale Dâmbovitei!

O fantoma malefica, rau intentionata, bântuie, asadar, lumea româneasca post-decembrista: CNSAS – entitate care functioneaza pe bani publici, nota bene – o fantoma care duce, evident, o politica antinationala, atacând patrimoniul spiritual al României, nu-i asa? Pâna când? Pâna unde? Ce scop se urmareste în esenta? Si cine anume are de câstigat din „dezvaluirile” abuzive, grosolane, calomnioase ale acestei entitati, departe de a fi o institutie europeana? Chiar este nevoie de aceasta entitate distrugatoare, CARE RECURGE LA DIVERSIUNI ÎNTR-O TARA FALITA DIN PUNCT DE VEDERE MORAL SI ECONOMIC? Nu este CNSAS o povara prea scump platita din bugetul tarii în vremuri de criza economica, morala?
Cui îi este frica de CNSAS?

Aura CHRISTI
ideeaeuropeana.blogspot.com
12 aprilie 2011
Bucuresti

Despre asumarea personala a Învierii Domnului nostru Iisus Hristos

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Va întâmpin pe toti cu Hristos a Înviat! Este realitatea ce cuprinde în sine nu numai persoana lui Iisus Hristos, a Dumnezeului-Om, ci a tuturor în Iisus Hristos. Si în acelasi timp ma întreb, daca a înviat cu adevarat si în mine, daca eu am murit odata cu El pacatului si am înviat odata cu El virtutii, faptei celei bune. Si nu stiu ce sa raspund si atunci ma cutremur caci mi-e teama ca pentru mine El a înviat în zadar, însa încerc si ma straduiesc sa nu fie asa!… Simt, observ si constat cu multa amaraciune ca înca în mine nu a murit mândria, orgoliul,vanitatea, egoismul, pacatul si matima; în schimb zac în nesimtire, adormire si nemiscarea fapta cea buna, smerenia, milostenia, ascultarea, postul si rugaciunea!… Si în aceste conditii aflându-ma vin si îi cer ajutorul Preaînaltului, Bunului si Milostivului Dumnezeu – Care toate le poate celui ce crede în el, fiindca El pe „cele neputincioase le întareste iar pe cele bolnave le vindeca”… Si am nadejde, un firicel de credinta si tare putina dragoste, însa stiu si traiesc cu toata convingerea ca atunci când rostim Hristos a Înviat nu spunem numai taina negraita a lui Iisus Hristos ci si chemarea noastra, a fiecaruia dintre noi, de a participa la Învirea lui Iisus Hristos, pentru ca numai asa putem fi autentici crestini. A raspunde la întrebarea cum particip eu la Învierea lui Iisus Hristos nu este un lucru usor. Dar Sfintii Parinti de Dumnezeu purtatori au dat un raspuns nu doar teologic ci si personal. Ei au aratat ca omul daca participa, ca experienta la viata lui Dumnezeu si în aceste conditii ori împrejurari poate sa si învie în Iisus Hristos.

Practica, expertiza, experienta si metodologia lor este unica, si sigura în acelasi timp, ei au aratat ca întâi traim ca experienta, ca realitate personala, ca practica, viata în Iisus Hristos si numai dupa aceea teologhisim, vorbim ca discurs, marturie si marturisire despre Iisus Hristos. La ei, în teologia Bisericii Ortodoxe unitatea, relatia si raportul dintre teologie si viata, dintre teorie si practica este organica, simfonica, unitara si de nedespartit.

Astfel pentru ca noi sa fim vrednici de învierea lui Iisus Hristos în plan eshatologic, al împaratiei lui viitoare trebuie sa înviem în El înca de acum, participând la viata în Iisus Hristos data în Biserica din ziua cincizecimii. Asadar, participarea la viata în Iisus Hristos, la învierea lui Iisus Hristos este calea Bisericii întrucât ea, Biserica este un trup viu, al carei cap este Iisus Hristos precum ne spune Sfântul Apostol Pavel: „ci în iubire traind dupa adevar, în toate sa crestem întru El care este Capul, Hristos” (Ef 4,16).

Prin urmare, viata în Iisus Hristos ne este data în Biserica si de catre Biserica, si de aceea Însusi Iisus Hristos a instituit Sfintele Taine. Omul îsi poate crea premisele mântuirii numai participând la Sfintele Taine. În ele el se rînoieste, participa la viata lui Iisus Hristos, se ilumineza si se desavârseste .
De la Sfântul Botez, Harul Duhului Sfânt este în sufletul omului, si de la acest început el poate spune ca are premisele vietii în Iisus Hristos. La Botez se cânta „Câti în Hristos v-ati botezat în Hristos v-ati întrupat”. Dar aceasta haina ce o îmbraca credinciosul este natura umana asumata de Iisus Hristos, cu tot ce a facut El, în ipostasul sau, pentru noi. În Sfintele Taine este Iisus Hristos personal, si asumat în mod personal; aceasta este taina ce multi nu o cunosc. În ele omul, fiecare credincios participa la tot ce a facut el pentru noi, ca întrupare, rastignire, moarte si înviere.

A participa la viata lui Iisus Hristos este identic cu a spune a participa la taine. De aceea când vorbim teologic despre Sfânta si Dumnezeiasca Euharistie (sau Împartasanie) Sfintii Parinti, continuând pe Parinti Apostolici si Sfinti Apostoli spune ca lumea, noi avem pe Iisus Hristos – A doua Persoana a Sfintei Treimi, Cel ce s-a întrupat pentru noi, a patimit, s-a rastignit, a înviat si s-a înaltat de-a dreapta Tatalui.

Ce mare taina, ce cutremur, ce pronie si iconomoie dumnezeisaca, în Sfânta Împartasanie. Mântuitorul nostru Iisus Hristos arata apostolilor ca el este Pâinea vietii: „Eu sunt Pâinea cea vie, care s-a pogorât din cer. De va mânca cineva din Pâinea aceasta, viu va fi în veci. Iar Pâinea pe care Eu o voi da pentru viata lumii este trupul Meu”(6,51).
Si le-a zis Iisus: „Adevar, adevar va spun: Daca nu veti mânca Trupul Fiului Omului si nu veti bea Sângele Lui, nu veti avea viata întru voi. Cel ce manânca Trupul meu si bea Sângele Meu are viata vesnica si Eu îl voi învia în ziua de apoi”(53, 54). Vedeti asadar, ca viata de veci, învierea sunt legate de participarea si împartasirea de Iisus Hristos data de El în Sfânta Biserica, în Sfintele Taine si mai precis în Sfânta Euharistie.
Acest adevar ar trebui sa ma înfricoseze si sa ne înfricoseze toti, dar totodata, sa ne minunam si de marea iconomie a lui Dumnezeu facuta cu noi. Ma întreb ce spun ereticii care s-au rupt de viata lui Iisus Hristos din Biserica. Cum poti sa participi la viata de veci, la învere daca nu esti în Biserica, daca nu te împartasesti de Iisus Hristos. Aici în Biserica este realism, este anamneza, este jertfa, la secte este neadevar, ceremonialism. În Sfintele Taine el ni se da cu natura sa umana rânoita, restaurata antologic si numai participând la viata lui Iisus Hristos, data realitate în taine, noi participam la reînoirea naturii noastre, la iluminarea si desavârsirea ei. Viata în Iisus Hristos data în Sfintele Taine este începutul vietii vesnice, si premisa învierii noastre.

Drept urmare, viata aceasta nu este un simplu ascetism sau moralism, nu este o împlinire juridica a poruncilor. Orice spiritulailtate, orice forma de asceza, de efort personal se altoieste pe acesta viata în Iisus Hristos data în Sfintele Taine, în special în tainele initierii: Botezul, Mirungerea si Sfânta Euharistie. Aceste probleme, ar trebui mult abordate de Biserica, este timpul ca acum sa se de-a lamuriri, sa se insiste asupra faptului ca temeiul oricarei vieti personale, orice forma de asceza si mistica îsi are sursa, originea, puterea, si seva de viata numai în Sfintele Taine.Numai participând la vita trupului tainic al Bisericii putem vorbi de o despatimire, de ilucinare si desavârsire. Aceasta este credinta bisericii ca viata în Iisus Hristos si cu Iisus Hristos de doua milenii. Restul este o iluzie, o cale fara finalitate, un verbalism despre Iisus Hristos, o teoretizare, dupa cum afirma, sustine si numeste Sfântul Ioan Scararul.

Acesta este Testamentul Domnului si Mântuitorului nostru – Cel rastignit, mort si înviat: „Eu sunt vita, voi mladitele. Cel ce ramâne întru Mine si Eu Întru el, acela aduce roada multa, caci fara Mine nu puteti face nimic” (In. Cap. 15. 5). Acesta a fost si Crezul Bisericii în istorie când si-a precizat învatatura sa dogmatica. Ea arata ca continutul dogmelor priveste viata si participarea la adevar ca viata, ca mântuire. Am aratat pâna acum ca viata în Iisus Hristos si Învierea în Iisus Hristos ne este data în Sfintele Taine si am particularizat cu Taina Sfintei Împartasanii.
Este cuprinzator si esential sa spun ca în Sfânta Împartasanie ne este data si starea de jertfa a lui Iisus Hristos – Mortul si Înviatul, si ca din aceasta se hraneste si dispozitia noastra de jertfa. Precum tainei cruci urmata de slavvita înviere asa si în cazul nostru, din dispozitia si capabilitatea de jertfa va urma ca o încununare învierea noastra în Dumnezeu.

Sfântul Chiril al Alexandriei a aratat în lucrarea sa intitulata „Închinarea în duh si Adevar” ca la Iisus Hristos nu se intra numai în starea de jertfa, iar noi împartasindun-ne cu Hristos, ne împartasim si de acea stare ca disponibilitate. În Euharistie starea de jertfa si cea a Învierii sunt unite organic. Acesta l-a facut pe dascalul Ortodoxiei, Sfântul Maxim Marturisitorul sa afirme ca Iisus Hristos vrea cu „fiecare dintre noi sa savârsesca taina întruparii sale” (Ambigua).
Aceasta stare de jertfa este foarte importanta pentru spiritualitatea ortodoxa, ce nu s-a numit niciodata numai ascetica sau mistica ci în primul rând este bisericeasca, comunitara, eclesiala si evanghelica. Traditia filocalica este vazuta ca o viata în Iisus Hristos, iar treptele de despatimire, iluminare si desavârsire sunt vazute ca o înoire, ca o înviere în Iisus Hristos, sau ca o înainte înviere în Iisus Hristos – Domnul si Stapânul, Fiul Omului, Cel ce a venit „pentru noi si pentru a noastra mântuire”, ca sa ne rascumpere din boala, din pacat si din moarte pe mine si pe noi, cei multi…

În alta ordine de idei, Sfântul Ioan Scararul spune despre curatire: „o numesc liberare de patimi si pe buna dreptate, caci ea este începutul învierii de obste si al nestricaciunii celor stricacioase” (treapta XXIX), ce ne duce pe noi la adavarata libertate, cea în Iisus Hristos. El vrea sa ne arate, ca un al doilea Moise ca cel ce ajunge partas al nestricaciunii ca si culme a vietii spirituale, este partas chiar al învierii sufletului si trupului, înainte de învierea obsteasca. Toata asceza si mistica lui practica este vazuta ca o moarte si o înviere în Iisus Hristos.
Acesta ma îndeamna ne îndeamna pe noi toti, la un dialog si o reflectie: „Sa cercetam, va rog, cine este mai mare cel care a murit si a învaiat, ori cel care de fel nu a murit. Cel care a fericit pe cel de-al doilea s-a înselat deoarece, murind Hristos a si înviat, cel care fericeste pe cel dintâi adevereste ca acei ce mor si, mai mult înca, acei ce cad, nu sunt încercati de vreo deznadejde”(XV.-Despere curatenie). Acest cuvânt este de o mare forta a caintei, o putere în a lasa viata pacatului si a placerii si a învia în Iisus Hristos, si de o nadejde ca chiar daca cazi, ridicarea ta si a mea este oricând posibila.

Parintii au aratat ca nimeni nu moare sub cruce, cine îsi asuma crucea,ca metania, ca pocainta, pronie si judecata biruie si învinge pacatul, moartea, lumea si pe diavolul. Dar ei au aratat ca pe cruce în final trebuie sa fim, nu sub cruce, cel ce se rastigneste pe ea în sens personal, în viata acestei lumi, în lupta fara odihna fata de pacat si de diavol cunoste propria sa înviere, a naturii sale înca de acum. Asa au gândit toti parintii mari ai Bisericii. Însasi salutul Hristos a Înviat! Este un realism, un adevar si o realitate, o convingere ce o traia fiecare sfânt parinte în planul vietii de zi cu zi. Sfântul Serafim de Sarov, de pilda, a vazut, din punct de vedere cotidian, în toate sfintele sale nevointe învierea sa în Iisus Hristos, de aceea el întâmpina pe fiecare om cu cuvintele: „Hristos a înviat, bucuria mea!”

Caci iata, în mijlocul istoriei sta pururea Învierea Domnului si Dumnezeului nostru Iisus Hristos – Marele Eveniment si Marea Taina a Crestinatatii, a lumii, a cosmosului si a universului întreg… Caci, cu adevarat a Înviat!…

 

Stelian Gombos

PRIVIND VIATA CU OCHI DE COPIL

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Rememorez cu putere clipele când copil fiind obisnuiam sa cutreier la întâmplare strazile orasului în care m-am nascut. Eram fascinat de noutatea lucrurilor ce mi se ofereau la fiecare pas. Perspectivele inedite si unghiurile neasteptate ale cartierului în care locuiam ma determinau sa caut o astfel de experienta. Nu de putine ori ma rataceam în labirintul de strazi si alei înguste, pentru ca în final sa disting din nou un drum cunoscut.

Uneori, pentru a nu relua experienta panicii celui ce se simte ratacit, îmi notam pe o bucata de hârtie numele strazilor si îmi întocmeam o mica schita a locului, astfel încât sa evit unele situatii neplacute. Cel mai dificil era sa tin piept animalelor ce vagabondau pe trotuare sau gastilor de cartier, formate din copiii la fel ca mine, dar care te agresau imediat ce nu le îndeplineai cerinta de a plati dreptul de trecere.

Cu bune sau rele, vârsta copilariei a trecut mai repede decât mi-as fi dorit, iar maturizarea precoce adusa de feluritele evenimente din viata mea a lasat în urma una dintre cele mai frumoase perioade ale vietii. Astfel, nu pot sa uit senzatia de mirare în fata necunoscutului pe care o experimentam în fata oricarui lucru nou si uimirea ca un anumit lucru exista sau este posibil. Toate aceste trairi am continuat sa le simt cu putere de-a lungul vietii, dar niciodata ca atunci.

Revad cu privirea mintii cladirile vechi de câteva secole din centrul orasului si strazile pavate cu piatra cubica datând din perioade de multe apuse. Este ca si cum ieri am fost pe acolo, desi au trecut peste patruzeci de primaveri. Nu pot sa nu fiu nostalgic privind timpul care a trecut, dar care a lasat urme adânci în mine, în fiinta mea. As vrea uneori sa fac sa renasca acea perioada, sa traiesc din nou mirarea în fata unei lumi coplesitoare, precum si credinta ca întotdeauna Cineva, chiar nevazut, intervine în favoarea mea, îmi vorbeste si ma ia de mâna pentru a merge mai departe.

Când suntem mici comunicam usor aproape cu orice lucru. Obiectele din jur ni se par însufletite, animate de o viata tainica pe care numai noi stim sa o privim. Adultii sunt insensibili la astfel de detalii. Viata i-a batucit si au pierdut facultati pretioase în genul celei de a se bucura pentru o noua zi sau de a tresalta interior la vederea copacilor înfloriti si a cerului nespus de albastru. Inocenta pe care oamenii maturi au avut-o si-a pierdut albul imaculat, capatând o culoare tot mai cenusie.

Într-o societate care treptat, dar sigur, îti ucide sufletul prin o mie si una de reguli, imaginea copilului începe sa paleasca, sa se estompeze si în cele din urma sa dispara. Adolescentul va mai pastra pentru o vreme amprenta copilariei, dar în scurt timp asa zisa maturitate îl va împietri sub forma unei anumite masti, pe care o va purta tot mai ferm pâna la sfârsitul zilelor.

Dar a ramâne în atmosfera copilariei, a avea în continuare prospetimea simturilor în fata unei realitati aflate în continua miscare, reprezinta o performanta la care putini oameni ajung. Fiindca aici este o taina mare, si anume ca în adâncul sufletului ramânem pâna la capat copii. Undeva, acea bucurie a începutului de viata ramâne vie, însa ascunsa sub straturi groase de „steril” prafuit, ce ne îmbatrânesc si ne curma în cele din urma puterea de a mai trai, de a mai fi viu.

Puterea de a fi copil, de a renaste în ciuda vicisitudinilor vietii, reprezinta un lucru necesar pentru a putea intui sensul existentei, al rostului nostru pe acest pamânt. Ei bine, o mare bucurie am avut-o, atunci când eram copil, sa întâlnesc o persoana a carei inocenta a ramas aceeasi de-a lungul existentei terestre.

La început am simtit-o asemenea unui fior launtric ce îmi zicea prin idei si gânduri lamurite, as putea spune chiar din primele momente ale constiintei mele, ca nu ma va lasa singur vreodata. Mai târziu, aceasta persoana m-a însotit când ma jucam cu diferitele obiecte din jur si a stat lânga mine în zilele când febra ma determina sa vad deformat toate lucrurile. Ulterior, l-am redescoperit când ma plimbam pe strazile si aleile nenumarate din cartierul în care locuiam.

Si mare mi-a fost surpriza sa descopar involuntar acea persoana prezenta, dar invizibila pentru ochiul de adult, pe un chip, pe o idee, care m-a urmarit întreaga viata. De fapt era vorba de mai mult decât doar de o imagine, ci de o realitate a rastignirii de catre cei mari a Celui care a ramas mereu cu inocenta si bucuria de copil în fata marelui mister al universului.

Daca adultii ar ramâne cu inima plina de sensibilitate a unui copil, atunci multe dintre problemele cu care se confrunta ar disparea subit. Încremenirea în suficienta acelui „stiu eu mai bine” aduce dupa sine invariabil crucificarea lui Dumnezeu în interiorul tau, distrugerea a ceea ce este imaculat si de valoare.

Prin afectiuni gresit orientate, printr-o viata dezordonata si ambitii lipsite de masura, ajungem sa ne vindem puterea de a trai, acea capacitate de a da nume si sens realitatii în mijlocul careia evoluam într-un fel sau altul. Devenind mai putin divini, devenim de fapt mai putin umani, pâna când monstruozitatea devine o regula, iar aberatia un principiu.

Undeva, am crezut ca putem sa ne vindem puritatea simtamintelor pentru ca asa face toata lumea. Am crezut ca apostolul Iuda, ca putem controla acest proces al vinderii si cumpararii, fara sa realizam ca vom ceda pe nimic ceea ce este de cea mai mare valoare si anume frumusetea sufletului.

Alteori, am cedat de frica, asemenea lui Petru, dorind sa ne scapam „pielea”, fara a realiza nedreptatea cumplita pe care ne-o provocam atunci când acceptam doctrina compromisului. Sau poate, am fugit fara sa mai schitam un alt gest, când Maestrul era dat afara din viata noastra prin ateismul celor ce ne înconjurau si ne convingeau demagogic asupra faptului ca este mai bine asa.

Dar El nu are cum sa ramâna singur, ci doar noi ne-am însingurat. Când fugim de El, fugim practic de adevarata noastra identitate. Când Îl lasam singur, de fapt noi ajungem sa fim singuri într-un spatiu lipsit de viata, într-o existenta amorfa si lipsita de sens. El nu pierde nimic, însa noi pierdem totul.

De aceea, când privesti amintirea sacrificiului Sau de fapt te uiti în viitor la ceea ce va fi cu tine, daca nu revii la inocenta de copil pe care ai avut-o dar ai lasat-o prada uitarii. Cel care uita copilul din el va deveni în scurt timp un adult lipsit de viata. Este ca si cum trunchiul de copac si-ar uita radacina care îl tine. Sau ca lacul ale carei izvoare au secat.

Dar exista speranta. Niciodata ea nu dispare cu totul. Sa încercam prin urmare sa ne întoarcem cu o inima de copil la Cel care ne-a purtat cu bunatate si iubire de-a lungul întregii vieti si sa reluam legatura cu Acela caruia îi datoram totul. Sa nu uitam acest lucru niciodata si sa redevenim copii în simtire, purtând inocenta bucuriei în suflet.

„Ucenicii s-au apropiat de Isus si L-au întrebat: “Cine este mai mare în Împaratia cerurilor?” Isus a chemat la El un copilas, l-a pus în mijlocul lor si le-a zis: “Adevarat va spun ca, daca nu va veti întoarce la Dumnezeu si nu va veti face ca niste copilasi, cu niciun chip nu veti intra în Împaratia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilas va fi cel mai mare în Împaratia cerurilor.”

Octavian LUPU
18 aprilie 2011
Bucuresti

INOCENTA – FUSE SI SE DUSE…

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

Inocenta este primul cuvânt care-ti trece prin minte când te uiti în ochii unui copil. Puritate, inocenta,  sinceritate, iubire si dragoste neconditionata sunt trasaturile de baza ce caracterizeaza un copil. De ce când ne maturizam ajungem sa înlocuim iubirea cu ura, inocenta cu parsivitatea, sinceritatea cu minciuna sau dragostea cu gelozia. De ce nu putem fi si la maturitate inocenti, iubitori, sinceri si empatici?

De ce ajungem sa fim, unii dintre noi,  monstri cu chip uman? De ce ne transformam pe parcursul câtorva ani din suflete pure si frumoase în suflete nepasatore, pline de ura, gelozie si invidie?

Sunt oare aceste „calitati” genetic impregnate la nastere – care sunt în stare latenta pe perioada copilariei si se trezesc la realitate când devenim adolescenti si maturi? Sau se dezvolta pe parcus? Poate acest „evil” chiar exista si îsi intra în drepturi la început de adolescenta si ataca precum o carie sufletul uman..  Sa fie banul radacina acestui „evil”?

Cautând un raspuns, m-am oprit asupra „Genezei 3” si am descoperit o explicatie plauzibila… probabil cei cu teoria Darwin nu vor fi de acord, dar nu putem ajunge toti la unison, fiecare vede lucrurile prin prisma lui si fiecare are convingerile lui.

Probabil inocenta s-a pierdut în momentul în care Adam si Eva si-au dat seama ca erau goi… dupa ce au picat la testul Celui de Sus, când sarpele parsiv si insidios a convins-o pe Eva sa muste din marul pacatos care le-a deschis ochii la amândoi; au cunoscut ca erau goi si au cusut loalalta frunze de smochin din care si-au facut sorturi. Ochii li s-au deschis într-adevar, exact asa cum le spusese sarpele (Satana), numai ca acum au vazut lumea si realitatea cu totul altfel.

Pierderea inocentei, pacatul lor si noile lor raporturi cu Dumnezeu si unul cu altul sunt exprimate prin tema constientizarii goliciunii. Întelegem deci ca ei nu constientizasera pâna atunci, în inocenta lor, ca sunt goi, ci li se parea firesc sa fie asa si nici nu se gândisera la lucrul acesta. Acum nu numai ca se gândeau la lucrul acesta, ci erau coplesiti de rusine din aceasta cauza… INOCENTA a disparut din acel moment…

Does it make sense? Asadar,  noi suntem inocenti, nu suntem vinovati cu nimic… sumtem niste victime, niste urmasi ai unei situatii nefericite, a unei decizii gresite, a unei curiozitati tragice din care se pare ca nu mai exista iesire. Eva e de vina si, of course, sarpele… Asa o fi? O întrebare retorica….

Viorel VINTILA
San Francisco
Saptamâna Mare 2011

PASTE 2011…

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor, ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!

…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… – lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE: „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului – si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi, e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români), pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul1. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain2 (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: http://www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

PASTE 2011…

On By nelursIn OpinionsLeave a comment

…Vine, si anul acesta, Sfânta Sarbatoare a Pastelui Crestin-Ortodox…!
Dar seamana, oare, ce-i azi, cu sarbatorirea Pastelui, de catre românii crestini, de altadata? Fie si sub regimul ateisto-comunist…

Nu. Hotarât, nu!

…Înainte de razboiul al doilea mondial (timp pe care eu nu l-am apucat si despre care numai mi s-a povestit, ca o legenda frumoasa…) – în sate si târguri, oamenii scoteau mesele în ulite ori pe strazi, si-si uneau, astfel, bucatele si dragostea întru Hristos! Deloc formal, ci întru Adevar!!!

…Chiar si pe timpul ante-revolutionar (si acest timp îmi este foarte bine cunoscut, mai viu decât tot ce ma înconjoara azi!) , în Saptamâna Mare era o framântare luminoasa si generoasa, de într-ajutorare, în orasul blocurilor,  ca si-n satul casutelor (proaspat spoite cu var!) – a gospodinelor celor harnice, a copiilor cuminti, care erau dusi sau se duceau singuri, de erau mai mari – la spovedanie si la-mpartasanie…nu erau, niciunde, opriti preotii sa-si faca datoria cea rânduita!

…Tin minte cum bunica mea facea adevarate minuni, din pensia dupa bunicul: 100 (una suta) de lei! Facea atâta pasca si atâtia cozonaci si rosea atâtea oua, de avea de dat si de pomana, saracilor mai saraci decât ea, si le dadea, de gâfâiau carând toastele… – tuturor celor cinci copii ai ei…Iar, pe de alta parte, mama mea si fiica ei, când facea pastile si cozonacii si, mai ales, când rosea ouale, strângea, în bucatarie, un conclav întreg de femei: toate gospodinele de pe scara blocului, sfatuindu-se toate si împartasindu-si, tainic, experiente de coptura sau de rositura de oua, din ani trecuti…!
Dar nu vedeai, pe niciuna, sa ofteze, uitându-se în fundul (golit obscen…) al portofelului…De-i lipsea, vreuneia, ceva, celelalte-i dadeau pe loc, cu bucurie si cu totala uitare a daruirii: ele, toate gospodinele, faceau parte dintr-o Confrerie a Femeilor Lui Hristos Atoatedaruitorul! Si nu avea, niciuna, salariul de la stat, mai mare de 1.000 de lei…Dar inima buna nastea bucuria, iar deschiderea sufletelor, cu toata sinceritatea si cu toata dragostea de Sfânta Sarbatoare a Învierii Lui Hristos, le facea ca, în Noaptea cea Minunata, dupa ce trudisera, din greu, pe la cuptoarele de aragaz, sa cânte, la slujba din Biserica, „Hristos a înviat din morti,/Cu moartea pre moarte calcând…!!” – din toata inima si cu ochi stralucitori de roua, de parca tocmai se trezisera dintr-un somn odihnitor si învietor! Si asa si era!!!
…Azi, totul se face mohorât…pidosnic…oftat…de parca nu vine Minunea Învierii, ci Vesnica Osânda a Iadului!
E drept ca nu-s bani în punga sfrijita, de felul ei… –  lipsa ticaloasa, ca expresie a „binelui”, revarsat de PDL si complicii sai întru crima si genocid, peste tara si oameni…(taieri aberante, cinice si sadice, de salarii si pensii…sanatatea si viata noastra pamânteasca ne sunt amenintate, fiind date, spre aneantizare, Calailor României Contemporane – CSEKE, ÎN CÂRDASIE CU BASESCU ET COMP.!) – …dar nu-i nici Duhul oamenilor sanatos…în Gradina Maicii Domnului! Nu mai poarta în suflete, decât putini dintre ei, Duhul Sfânt al Sarbatorii!

Pentru tare putini dintre oamenii crestini, din România, mai rasuna, în inima, vorbele sfinte ale Lui Hristos, catre poporenii adunati pe Munte si catre propriii Lui Apostoli: „Luminatorul trupului este ochiul; de va fi ochiul tau curat, tot trupul tau va fi luminat. Iar de va fi ochiul tau rau, tot trupul tau va fi întunecat. Deci, daca lumina care e în tine este întuneric, dar întunericul cu cât mai mult! Nimeni nu poate sa slujeasca la doi domni, caci sau pe unul îl va urî si pe celalalt îl va iubi, sau de unul se va lipi si pe celalalt îl va dis-pretui; nu puteti sa slujiti lui Dumnezeu si lui Mamona. De aceea zic voua: Nu va îngrijiti pentru viata voastra ce veti mânca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti îmbraca; au nu este viata mai mult decât hrana si trupul decât îmbracamintea ? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna în jitnite, si Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Oare nu sunteti voi cu mult mai presus decât ele ? Si cine dintre voi, îngrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot ? Iar de îmbracaminte de ce va îngrijiti ? Luati seama la crinii câmpului cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon, în toata marirea lui, nu s-a îmbracat ca unul dintre acestia. Iar daca iarba câmpului, care astazi este si mâine se arunca în cuptor, Dumnezeu astfel o îmbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Deci, nu duceti grija, spunând: Ce vom mânca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc pagânii; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai întai împaratia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” – cf. Matei, Predica de pe Munte (Sa nu ne grijim prea mult de cele pamântesti), cap. 6, vss. 22-33.

…Nu mai avem nici trup si nici suflet luminat: „lumina care este” în noi este întuneric”, deci „întunericul cu atât mai mult!” Si, în loc sa lasam grijile Celui care ne-a creat, iar noi sa ne bucuram de Creatie si de Învierea Duhului Creatiei – noi oracaim si ne olicaim…BANUL devenind obsesie, cresc si demonicele strigari ale „nivelului nevoilor crescute”! Dar de ce sa ne creasca „nivelul nevoilor”?! Ca asa ne induc ideea negustorii lumii, prin promo-uri consumiste, care de care mai imbecile si pline de tot mai multa crima implicita, prin produsele promovate, în care s-au cuibarit tot mai multe otravuri, pana la 100%…?! Dar ce, ne-au crescut douazeci de burti si saptezeci de guri?! Nu, tot o burta avem, si tot o gura…dar am uitat, complet, „ca omul nu numai cu pâne se hraneste”! Unde e grija noastra pentru Duh? „Ce va folosi unui om daca va câstiga lumea toata, dar îsi va pierde sufletul sau?” – ne zice, pe sleau, nu în parabole, Hristos-Dumnezeu, Lumina Lumii…noua, atât de putin credinciosii!!!

…De ce n-om mai sti sa ne bucuram, cu Hristos dimpreuna, la Ospatul Lui, cu masa  de Ospat…pe o Raza de Soare?! Pentru ca, tot îndemnati fiind noi de tradatorii care s-au cocotat în „fruntea bucatelor”, am învatat sa ne otravim singuri sufletele, crezând ce nu trebuie nicicând crezut: ca poti sluji „la doi domni” deodata, lui Mamona si Dumnezeului Cel Viu!!! Nu, multor români a ajuns sa le fie complet indiferenta Morala Dumnezeului Crestin…deci, au ajuns sa-L dispretuiasca pe însusi Tatal Ceresc, pe Tatal Tururor Creaturilor!!! Au pierit, din noi, ROSTURILE SACRE ale Lumii-Creatie Dumnezeiasca…
…Iata pentru ce noi, subsemnatul, condamnam tot ce s-a facut împotriva firii de smerenie luminata a românului crestin ortodox, în acesti blestemati ani asa-zis „postrevolutionari”! Ni s-a pervertit sufletul, am fost tentati sa ne vindem bucuria de Hristos! – …s-a ajuns cu pervertirea pâna la „os”, pâna la Inima-Biserica Ortodoxa, „de zid”…!!!

…În schimb, urâm bine si ne îngrijoram cumplit, de orice tine de materia cea  trecatoare, cu iz de hoit! Ne vindem vesnicia dumnezeiasca, pentru „clipa cea repede” („…ce ni s-a dat”, dreptu-i… – dar nu ni s-a dat pentru ura, CI, CUM ÎNSUSI EMINESCU ZICE:  „PENTRU IUBIRE”!!!), clipa care se stinge înainte chiar s-o gândim!!! O vedem pe o fleoarta ca EBA sau ca Udrea, întolite ca de bâlci si în masini „supertari”, si cu ceasuri care costa cât o mosie (SFÂNTA/SFINTITA DE SÂNGE MARTIRIC!) de vechi boier de tara…si Erou-Martir (de-al lui Stefan al V-lea Musatin sau de-ai altor Martiri-Atleti ai Lui Hristos…) – si râvnim, si noi, la nimicurile care atârna si zdranganesc si lucesc…! – îl vedem pe un smecher analfabet si hahait si mahalagiu, precum Vanghelie sau Basescu sau Gigica Becali, scaldat în sudorile trufiei lui mârlanesti si pline de bani furati-smulsi de la vaduva si de la orfan… – si, pe loc, si noi VREM! Fara sa ne gândim, o clipa, cu ce pret infernal au capatat acestia, si spre cine au înaltat ei legaminte, pentru a se lipi, precum lipitorile scârbei, de mlastina secundei lor de asa-zisa „marire”…si unde se vor duce sufletele lor, în ce bezne vesnice, dupa o „scârba” de viata de câteva clipe!!!

…Da, suntem vinovati de scrântirea mintii si de pierderea caldurii sufletului, dar nici ispititorul smintirii noastre nu va scapa de raspundere! „Vai lumii, din pricina smintelilor! Ca smintelile trebuie sa vina, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala” (Matei 18, 7).

…În Rusia, ne povesteste, documentaristic, Carmen Avram (emisiunea de duminica, ora 21, de pe postul Antena 3: În premiera: Au ales salbaticia) – mii de intelectuali (care, pe când se complaceau, înca, în ghearele civilizatiei urbane, a BANULUI – erau foarte bogati…) – si-au dat seama de primejdiile de moarte, pe care le-au adus BANUL si CIVILIZATIA TEHNOLOGICA (depersonalizant-robotizanta): pierderea personalitatii umano-divine, pierderea vremii de meditatie, pierderea fortei de a visa, adica, de a evada din închisoarea tehnologica, din închisoarea virtualitatii, Ucigasa Perversa a Duhului de VIATA!!! – …din închisoarea asfaltului, a zgomotului infernal, a stresului cumplit, care îmbolnaveste inima si nervi si…toate, si-ti apropie moartea, cu o viteza incredibila…
Traiesc, toti, acum, în iurte, scaldându-se în apa înghetata, dimpreuna cu copiii lor (pe care nu si-i tin neinstruiti, dar si-i tin departe de capcanele letale ale civilizatiei Banului, Tehnologiei si a Asasinatului Disimulat Savant: copiii lor nu stiu ce-i vaccinarea, nu stiu ce-i mâncarea gatita din altceva decât produci cu mâinile tale, în pamântul curat, sub energia stelar-cosmica…nu stiu ce e “comanda sociala” absurda si nelegiuit-birocratica, nici ce e stresul “orarului muncii”!), într-o Siberie a perfectei salbaticii (fara curent electric, fara alta apa decât cea din zapada siberiana a taigalei…). Ei se simt curati, se simt aproape de Duhul Neamului –  si, ceea ce-i fundamental: SE SIMT DIN CE ÎN CE MAI PUTIN VINOVATI FATA DE PAMÂNT, FATA DE STRAMOSI SI FATA DE CERUL CU STELE…DECI, FATA DE DUMNEZEU-CREATORUL…!
…Si, spun ei – în urmatorii ani, tot mai multi oameni vor constientiza dezastrul pe care-l produce, în Duh si în trup, civilizatia asasina, a smecherilor, care doar te paralizeaza în munca ta obsedata, malign fanatizata, pentru interesele lor meschine… – îti sug, vampiric, sistematic, Aripile Duhului, cu care ai putea  zbura sa-l întâlnesti, curat, pe Viul Dumnezeu!

…Sa ne întoarcem în “acum”-ul si “aici”-ul (deocamdata!) ale României si ale românilor.

Pramatia Suprema a României anului 2011, Basescul disimulat în “Traian” (invadatori, si unul, si altul…dar acesta, de azi,  e o SMÂRDOARE A IADULUI, pe când acela, de-atunci, voia sa-si salveze, prin alchimie, neamul de adoptiune, cel roman, re-aducându-l la Obârsia Dacica!) – se pregateste sa schimbe Constitutia, spre a ne oferi (în continuare si tot mai accelerat!), pe tava, Tara-Cea-Sfânta/Gradina Maicii Domnului – veneticilor si tuturor liftelor  straine / multinationalelor vampirice (prin “REGIUNILE ECONOMICE”!!!), DAR, MAI CU SEAMA, MAGHIARILOR!
…Asta – în loc sa-si schimbe fundamentul fiintei sale, de “mahalagiu al Duhului” – sa schimbe  “macazul” sufletului lui (?!), si sa intre la ascultare, undeva, în vreo sfânta mânastire (pâna la sfârsitul vietii lui!), unde sa se pocaiasca  de Pacatele contra Sfântului Duh, dintre care cele de capetenie sunt TRADAREA DE DUMNEZEU SI TRADAREA DE NEAM!
…Dimpreuna cu „SMÂRDOAREA IADULUI” vor trebui preluati, „la subsolul” lumii, însa, si „cântaretii” din drâmbe…slavitori de slava desarta: acum vreo  saptamâna, ANDREI PLESU (unul dintre multii „intelectuali de carton”, promovati, de micul ecran, ca…pasta de dinti ”Blend-a med”…sau ca… „tampoanele ecologice pentru femei”…) – s-a evidentiat (e drept, în urma lui Liiceanu, Patapievici, Traian Ungureanu, Catalin Avramescu etc.etc.), „pieptanând”…chelii! – afirmând, în subtext, ca românii sa fie împacati (definitiv!) cu…soarta! – adica, împacati cu faptul ca Dumnezeu, ducând lipsa de orice înlocuitor al Mârlanului Sef si al Paiatei Supreme a României, i-a condamnat (pe numitii români),  pe vecie, la…”BASESCORIE/BASESCRATIE” – vesnica stapânire a României, întru BOALA/BOLIRE DE DUH (…si „întâmplata” prin „mila washingtoniana”…”of course”!), de catre „Dictatorul Luminat”…adica, de catre Hahaitorul Suprem, Soitarul-Sef si  Urdoarea Pamântului… !

…Dar „omul (prost si orbit) propune, Dumnezeu dispune”…

…Daca „Hristos a înviat”, si…”Cu-adevarat a înviat!” – ATUNCI, TOTUL E POSIBIL! Chiar sa nu mai auzim si vedem, în veci, mutre de homunculi criminali, în ograda României…Profesorul universitar de la Cluj-Napoca, dr. Dan BRUDASCU, propune ca, daca tot se schimba, cândva, CONSTITUTIA ROMÂNIEI  – atunci sa se prevada, acolo, pentru tradatorii de Patrie si de Neam – nu pedeapsa cu moartea, pentru ca suntem popor crestin, dar: „sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunul . Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala (s.n.) […]Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain  (s.n.)[…] Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara” (s.n.) – cf. art. Sugestii pentru schimbarea Constitutiei, de prof. univ. dr. Dan BRUDASCU – sursa: www.napocanews.ro si: revista Contraatac, Adjud, nr. 26, aprilie-mai 2011.

…Bine zis, carturarule patriot, frate Brudascule! Numai sa nu-si uite firea românul începutului de veac 21…”anno Domini” 2011 – …cum aproape ca pare a-si uita Duhul si pe Mântuitorul de Duh, Hristosul-Lumina Lumii…!!! Ca si Mântuirea prin DUMINICA Pastelui…pentru ca Saptamâna CRESTIN-ORTODOXA este sfârsita/încununata, glorios, cu DUMINICA ÎNVIERII LUI HRISTOS, Preafericite Patriarh DANIEL…iar nu cu „Sabbatul/Sabatul” celor care-L rastignira…!

prof. dr. Adrian Botez

A FI SAU A NU FI RROM

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Se tot agita unii sa se revina la numele de tigan, titulatura care ar înlocui actuala denumire oficiala de rrom acordata etniei tiganesti. Cica, s-ar confunda românul cu rromul si apelându-se din nou la traditionala denumire de tigan, România ar scapa de aceasta stigma pentru totdeauna. Eu unul sunt neutru la toata aceasta tevatura vis-à-vis de tigania aceasta si îmi permit sa fiu putin cârcotas si sa va prezint niste statistici care s-ar putea sa va îngrijoreze putin.

Mi-e indiferent daca tiganusului nostru, venit din India medievala via Imperiul Otoman, i se zice rom(rrom) sau tiganus, deoarece indiferent de eticheta, fie ea de rom (rrom) sau de tiganus, mentalitatea lui va ramâne neschimbata iar perceptia occidentului vis-à-vis de România tot aceeasi va ramâne. Nu am sa intru în detalii tehnice amanuntite în încercarea de a fi pro sau contra termenului de „rrom” pentru ca pererile sunt împartite si adevarul probabil e undeva la mijloc… totusi am sa va prezint câteva amanunte interesante.

Unii sustin ca „rrom” este un cuvânt vechi al limbii rromani, folosit dintotdeauna pentru desemnarea apartenentei etnice a rromilor. Cica vine de la imigrantii indieni provenind din diverse grupuri etnice, care s-au amestecat si au realizat casatorii mixte în Persia, formându-se ca popor acolo si pornind apoi spre Europa.

„John Sampson gaseste originea triburilor rome în nord-vestul Indiei determinând dupa cercetarea idiomului ca stramosi apropiati ai limbii romani (tiganeasca), limbile singhaleza, marathi, sindhi, punjabi, dardica si pahari de vest (dialecte hinduse vorbite de bastinasi). De asemenea graiul romilor contine amprente exacte ale limbii sanscrite, fiind identificate peste 500 de cuvinte a caror origine indica poate fi usor de recunoscut. Conform dovezilor lingvistice, proto-romii au trait în zona centrala a Indiei.

A existat o migratie initiala catre nord-vestul subcontinentului indian, urmata de migratia în afara Indiei.[19]” Altii sutin ca Etimologia cuvântului nu este clara: „o teorie spune ca numele de „tigani” („zingari”, „tsigans”, „Zigeuner”, „cigani”, „cikani” în alte limbi) provine din grecescul „athinganoi”, (tradus: „a nu se atinge”), numele unei secte din Bizant care practica izolationismul, cu care tiganii (rromii) au fost confundati [16]; o alta teorie spune ca numele vine de la cuvântul persan „ciganch” („lautar”„dansator”), de la cuvântul persan asinkan („fierarie”) sau de la un cuvânt cuman care ar însemna „sarac, lipsit de mijloace” [17] (sursa wikipedia).

Eu însa vreau altceva sa subliniez. Conform unor studii de specialiate, viitorul românasului si implicit al României nu arata prea pe roze. În anul 2050 se estimeaza ca populatia României va ajunge în jur de 15 milioane, în prezent fiind în jur de 21 de milioane de capete. ?i acum „cireasa de pe tort”… conform statisticilor o românca da nastere în medie la 1.3 copii, în timp ce o tigancusa produce în medie 3.1 copii. Asadar, exista o sumbra dar reala posibilitate ca rromul sa-si merite denumirea de rrom, deoarece ar putea deveni majoritar daca se continua acest trend în care natalitatea tiganilor depaseste de trei ori pe cea a românilor. Precum în Franta locuiesc francezi, în Spania sunt spanioli, în Italia sunt italieni, în Germania sunt germani, asa si în România sunt romi (rromi)… în concluzie romul se afla în tara lui si nu vad de ce am schimba denumirea cu cea de tigani… pentru ca daca am face-o, în 50 de ani România ar fi trebui sa se numeasca Tigania (si spun asta fara nicio tenta de rasisim, ci ca o posibilitate data de statistici), deoarece va fi locuita în mare parte de tigani… asa ca las ca-i bine ca se numesc romi, astfel ne pastram si noi identitatea nationala si numele de ROMÂNIA!! C-asa-i în România! O tiganeala care nu se mai termina…

Viorel VINTILA
http://vioryny.blogspot.com/
California, SUA

Sugestii pentru schimbarea Constitutiei

On By nelursIn Opinions, RomaniaLeave a comment

Dupa 1990, emanatii loviturii de stat, comandata, sustinuta si finatata de serviciile secrete straine, s-au preocupat constant pentru a îndrepta tara exclusiv în directia dorita de diverse cancelarii straine. Pentru a salva aparentele si a preveni eventuale reactii negative din partea poporului român, cei în cauza, sfatuiti de noii lor stapâni, au declarat ca, în realitate, ei ar actiona exclusiv în interesul poporului, orientând tara spre valorile democratiei si civilizatiei. În realitate, scopul lor a fost unul singur: spolierea avutiei nationale, distrugerea economiei, agriculturii, sanatatii, învatamântului, cercetarii stiintifice, a artei si culturii românesti, astfel încât, noii lor stapâni sa-si poata implementa obiectivele de transformare a României dintr-o tara suverana, independenta si unitara, într-o colonie jalnica, dependenta de împrumuturi externe pentru a avea cu ce hrani un popor saracit, umilit, disperat etc.

Noile forte antiromânesti, beneficiind de largul concurs al asa zisei clase politice post decembriste (în realitate o gasca de indivizi fara scrupule, pusi pe capatuiala si înavutire, pe seama disperarii unui întreg popor), urmareau consecvent si pragramatic, perpetuarea starii de blocaj intern, concomitent cu distrugerea oricarei unitati economice profitabile, prin vânzarea, pe nimic, a zeci de mii de fabrici, doar spre a fi închise si a elimina orice concurenta interna. În felul acesta ne putem explica de ce, în prezent, în România s-au pierdut milioane de locuri de munca – românii, în general bine pregatiti profesional, fiind nevoiti sa emigreze spre a nu muri de foame, îngrosând rândurile, cot la cot cu alte milioane de cetateni de prin fostele colonii engleze sau franceze, fugiti din tarile lor de teama represaliilor noilor regimuri, dar si alungati de foamete si de lipsa unui loc de munca.

La mai putin de doua decenii de la aminta lovitura de stat, produsele românesti au fost practic scoase de pe vechile piete de desfacere din întreaga lume, iar unitatile care le produceau au disparut definitiv de pe harta tarii, lasând în urma lor mii si mii de someri, dar si saracie si lipsa oricarei sperante.
Dar avem mândria ca, desi lihniti de foame si vânati sistematic, mai rau ca niste ciumati prin tarile Europei civilizate, românii au „bucuria” de a fi devenit „cetateni europeni”. De mâna a VII-a, dar cetateni europeni. Cel putin cu numele. Caci de curând, speriati de nesfâsitul exod al flamânzilor, occidentalii ne-au trântit, pur si simplu, usa în nas, neadmitându-le, nici macar ca sclavi moderni, în spatiul elitisto-exclusivist Schegen.

Responsabilii politici, ascunzând adevaratul motiv al acestei atitudini (respectiv faptul ca se „privatizase”, a se citi „furase” tot ce era important din România, vest euopenii si-au cam dat arama pe fata si vor sa scape de rudele lor sarace din Est) încearca acum sa ne convinga ca, de fapt, noi, românii, suntem singurii vinovati pentru decizia neprimirii tari noastre în spatiul Schengen. Si, culmea, au dreptate! Caci, daca în aceasta perioada, tara ar fi fost condusa cu competenta si responsabilitate, luându-se, prompt si imediat, atitudine ferma si masuri de protejare a patrimoniului national, cei care au cumparat pe nimic mari unitati economice, doar spre a le închide si a ne obliga sa cumparam produse de calitate inferioara, în general rebuturi, dar la preturi mult mai mari decât în tarile lor de origine, astazi alta ar fi atitudinea Occidentului fata de România si fata de români. Dar nu a fost sa fie asa. Caci, în astfel de conditii, grupurile de interese mafiote din tara, sustinute nemijlocit de asa zisele partide politice, indiferent de nume sau coloratura, au putut jefui tara, protejate de Justitie si Politie, sporind zestrea de … miliardari de carton.

Pe acest fond s-au încurajat, prin acel nefast „restitutio in integrum”, pe de o parte recuperarea de minoritari rapace, fara scrupule, inclusiv a unor propretati pentru care, în baza celebrei „Legi a optantilor”, Statul român acordase despagubiri proprietarilor, de origine maghiara care, dupa Unirea de la 1 Decembrie 1918, au decis sa plece în Ungaria. Cu concursul unor oameni politici care tin cu disperare de Putere, dar si a unei Justitii incompetente si corupte, s-au anulat, în fapt, efectele unor tratate si acorduri internationale, iar tara a fost nevoita sa plateasca din nou un tribut urias, inclusiv unor falsi proprietari sau unor organizatii sau persoane cu trecut horthyst si extremist.

De aceea, gratie unei astfel de politici tradatoare, o mare parte a avutiei Transilvaniei a încaput pe mâna unor grofi sau organizatii religioase si horthyste, care actioneaza fatis, sistematic si agresiv înpotriva statului ntional unitar si a intereselor lui.
În plus, printr-o atfel de politica s-a urmarit, mai ales de care UDMR, la comanda stapânilor lor de la Budapesta, pentru blocarea dezvoltarii economico-sociale a României si, implicit, pentru înrautatirea nivelului de trai al populatiei. Inclusiv prin lipsirea statului de resursele necesare sustinerii sanatatii, învatamântului, cercetari stiintifice si a culturii. Se urmareste, îndeosebi prin intermediul ministrior si demnitarilor UDMR, compromiterea oricarui program de dezvoltare economico-sociala, astfel încât România sa devina o tara saraca, care sa descurajeze, prin corupie si instabilitatea sociala, orice investitie straina de proportii.

Pe acest fundal, au aparut si devin pe zi ce trece tot mai obrznice si violente, manifestarile unor grupari maghiare extremiste, revizioniste si sovine, care organizeaza, nederanjate de autoritatile române, manifestari sfidatoare si jignitoare, de promovare a unor simboluri, principii si valori extremiste si horthyste, de sfidare a istoriei nationale române. Cel mai recent si nerusinat exemplu, în acest sens, este manifestarea anti româneasca de la Cluj-Napoca [1], cu concursul ministrului UDMR-ist al culturii, Kelemen Hunor [2], la care au defilat, cu specifica obraznicie, organizatii fanatice de tip si inspiratie fasciste. Din pacate, neîntelegându-si aributiile si competetele, conducerea Politiei[3] a neglijat grav îndeplinirea obligatiilor ce îi revin, tolerând proferarea, cu salbaticie, a unei obraznicii fara seaman si amenintari directe împotriva României si a poporului român.
Tolerarea la nesfârsit a unor astfel de manifestari va încuraja si mai mult extremismul unguresc sa provoace atacuri împotriva României, care ar putea duce inclusiv la acte sângeroase, importante pierderi materiale si de vieti omenesti.
Si pentru ca tot se doreste modificarea Constitutiei, cred ca se impune includerea în documentul suprem al tarii câteva prevederi menite a readuce siguranta si linistea si a descuraja astfel de situatii extrem de periculoase nu doar în ce priveste integritatea statului national român unitar, ci si nivelul de trai si linistea populatiei.
Pentru a fi pe placul stapânilor lor occidentali, politicienii români au eliminat pedeapsa cu moartea. Neexistând acest risc major, au sporit, în ultimul timp, actele de fraudare a economiei si de tradare a tarii. Recentele dezvaluiri gen Wikileaks sunt o dovada clara în acest sens. Nu suntem favorabili reintroducerii acestei pedepse, dar trebuie sa o înlocuim cu altele, la fel de grave, dar mai putin sângeroase. Poporul român trebuie sa aiba câteva pârghii menite a-i proteja interesele. De aceea, sugerez celor ce lucreaza la modificarea si amendarea textului Constitutiei ca, pentru delicte grave si foarte grave, sa prevada exilul si surghiunu[4]. Doar în felul acesta vom putea preîntâmpina înmultirea actelor de jaf si tradare nationala.

Orice decizii în acest sens ramân valabile doar daca sunt luate de reprezentantii Justitiei, pe baza probelor administrate. Sunt interzise orice fel de presiuni sau ingerinte din partea factorilor politici sau administrativi.
Durata exilului si surghiunului vor putea fi stabilite în raport cu gravitatea faptelor savârsite. Pentru subminarea si defaimarea statului si a economiei nationale e de dorit a se aplica pedepse maxime, cu interzicerea revenirii vreodata în tara, pierderea cetateniei române si confiscarea averii. Pentru delicte mai putin grave vor putea fi aplicate condamnari pe termene variind între 5 si 25 de ani, precum si pierderea unor drepturi.
În cazul implementarii unei astfel de masuri, am certitudinea ca, în termen foarte scurt, se va reduce substantial coruptia în Romania, se vor rari cazurile de jefuire a economiei sau cele de tradare a intereselor natiunii române. De asemenea, aplicarea unei astfel de prevederi va face imposibile manifestari[5], atitudini sau actiuni de tipul celor petrecute la Cluj-Napoca sau cele ce apartin acestui mare dusman al României – Lászlo Tökes. De asemenea, multi politicieni români vor fi descurajati în viitor sa colaboreze cu forte straine – din Est sau din Vest -, pentru a-si trada tara[6] si a-si pomova interesele lor personale[7] sau ale grupului politic din care fac parte.

O asemenea masura nu intra în contradictie nici cu legislatia europeana, nici cu cea a altor state democratice si civilizate. Ea ar reprezenta o masura sanatoasa de aparare a tarii, pe plan intern, împotriva detractorilor si dusmanilor ei. Un alt beneficiu enorm îl constituie faptul ca ar duce la reducerea – obiectiv urmarit frecvent si de partenerii nostri din U.E., dar si de alte cancelarii occidentale – coruptiei si aplicarea si respectarea legii de catre toti cetatenii acestei tari.
Cer, totodata, legiuitorilor ce vor lucra la modificarea Constitutiei României sa prevada interzicerea categorica a desfasurarii, pe teritorul nostru national, în interes extremist si revizionist, a oricarei manifestari, initiata de revizionistii de la Budapesta, de sarbatorire a zilei nationale a vreunui stat strain[8]. Iar cei surprinsi la astfel de actiuni dusmanoase si sfidatoare sa fie, în regim de maxima urgenta, retinuti si alungati peste granita, indiferent de demnitatile ce l-ar detine, interzicându-li-se revenirea, vreodata, în România. Doar în felul acesta se va da un semnal clar si ferm ca România este un stat suveran si independent si nu o colonie a vreunui stat strain, iar ca teritoriul nostru national trebuie respectat.
Daca vrem sa pastram aceasta tara întreaga, trebuie sa nu mai toleram batjocorirea ei de dusmanii din afara si de cozile lor de topor din tara.

NOTE.
(1) Prilejuita de asa zisa inaugurare a statuii lui Matei Corvin de pe al carei soclu, la presiunea UDMR, administratia locala a acceptat (tolerat) sa fie eliminata placuta cu citatul marelui istoric Nicolae Iorga. Si în felul acesta, avem dovada indeniabila ca actuala putere este complet straina de interesul national, închizând ochii la nerusinatele manifestari antinationale inspirate sau comandate de partenerul ei de guvernare!

(2) Din câte se vehiculeaza prin târg, acesta ar fi nepotul unei extremiste de la Budapesta, fosta ministra a Justitiei din Ungaria, care actineaza violent si neobosit împotriva României. Simpla sa prezenta si totala lipsa de reactie critica fata de demersurile si actele gruparilor revizioniste prezente la Cluj-Napoca sunt dovada certa ca UDMR si Kelemen Hunor încurajeaza pe fata politica revizionista si revansarda a Budapestei.

(3) Din acest motiv, pentru vadita neglijenta în serviciu, tolerarea unor maifestari de sorginte fascista, dar si pentru încurajarea infractorilor, s-ar cuveni ca întreaga conducere a Politiei, municipale, judetene si de la nivel national, sa-si prezinte demisia si sa fie deferita Justitiei. La rândul sau, Parchetul ar trebui sa se autosesizeze si sa demareze urgent urmarirea penala atât împotriva grupurilor revizionist-fasciste participante, cât si împotriva liderilor UDMR prezenti la acest moment de rusine nationala. Aceleasi demersuri se impun si împotriva reprezentantilor autoritatilor române care au fost prezenti la aceasta rusinoasa manifestare în care s-a adus o grava atingere demnitatii noastre nationale, trecutului poporului român. În plus, conform legislatiei în vigoare, Politia Justitia si administrati publica sunt obligate sa actioneze prompt împotriva oricaror act si manifestari promovate de grupari fasciste, extremiste si sovine.
(4) Sugeram ca, de regula surghiunul sa fie pe o insula pustie, la mii de kilometri distanta, în Oceanul Pacific sau Atlantic. Pentru cei exilati si surghiuniti se va proceda, de asemenea, la confiscarea integrala a averii, iar la revenirea din surghiun, la decaderea din drepturi pentru totdeauna. Cei ajunsi în astfel de situatii, vor trebui tratati ca niste paria ai societatii. Doar în felul acesta societatea va descuraja acte si fapte de coruptie, jaf sau tradare nationala. În cazul în care cei exilati sau surghiuniti nu vor respecta locul în care au fost condamnati sa-si ispaseasca pedeapsa se poate proceda inclusiv la retragerea definitiva a cetateniei române si interzicerea, pentru totdeauna, pentru ei si urmasii lor, a accesului în România. Încalcarea acestei prevederi va fi sanctionata cu detentia pe viata.

(5) O atitudine similara, imediata, ferma si hotarâta se impune si împotriva ipochimenului ungur ce si-a permis sa spânzure papusa ce-l simboliza pe Avram Iancu. Acest individ trebuie surghiunit nu la Câmpeni, ci în Pacific, interzicându-i-se lui si tuturor apartinatorilor lui sa mai calce vreodata pe pamântul românesc.

(6) A se vedea, în acest sens, si recentele dezvaluiri cu privire a intentiile grupului Iliescu de a chema fortele armate sovietice pentru a asigura succesul loviturii de stat din decembrie 1989. Oricând, dupa acest nefast model, lucrurile se pot repeta, punând în grav pericol tara si interesele poporului român.
(7) Mihai de Hohenzollern, fostul stipendiat, cu mii de dolari pe luna, al regimului comunist pe toata perioada exilului sau, pentru a nu sprijini grupurile ostile comunismului constituite în rândurile emigratiei românesti, a revenit în tara, dupa caderea comunismului. Dar revenirea sa în tara a urmarit nu sprijinirea României într-un moment grav al existentei sale, asa cum, mincinos, au sustinutel si partizanii lui, ci recuperarea unei averi uriase si obtinerea altor avantaje nemeritate pentru el si familia sa!
(8) Sa nu se uite niciodata ca atoritatile de stat unguresti s-au opus pâna si închirierii unor spatii închise unde ar fi urmat sa aiba loc manifestari dedicate sarbatoririi Zilei Nationale a României! Asta în vreme ce diversi trepadusi politici unguri ne otravesc, an de an, sufletul pentru a omagia diversi odiosi criminali unguri are au îndoliat, prin crimele lor, poporul român de-a lungul veacurilor.
(Dr. Dan BRUDASCU)