Nicholas Buda
Intr-un cadru, mai degraba intim decat festiv, la Cenaclul „Mihai Eminescu” din New York a avut loc, vinerea trecuta (22 octombrie, 2010), un eveniment de suflet: sarbatorirea zilei de nastere a criticului si istoricului literar M.N.Rusu. Revenit anul acesta, dupa o perioada de absenta destul de lunga, in cercul literar de la cenaclu, M.N.Rusu a demonstrat, totusi, ca nu si-a intrerupt munca sa de pasionat cercetator al istoriei literare romanesti, ci a continuat-o – cu acordul tacit al conjucturii sociale – in atelierul sau de restaurare istorica de acasa. Prieten foarte apropiat al poetului Nichita Stanescu, coleg de breasla al marilor jurnalisti dar si al marilor boemi, martor al evolu?iei literaturii din Romania timp aproape jumatate de veac, impatimit cercetator al documentelor de arhiva si deopotriva colectionar, criticul M.N.Rusu a impus de la inceput prin talent jurnalistic, profesionalism si dedica?ie. A devenit un nume care catalizeaza acum literatura romana, de la New York, pe o noua dimensiune.
Intalnirea de vineri seara a avut o emotionalitate aparte, binestiindu-se ca M.N.Rusu a mai adaugat un an la nobila sa varsta! Ignorand vremurile mai putin bune la care a fost partas dealungul vietii, si in virtutea inertiei sale de boem, M.N.Rusu nu isi arata anii pe fata-i mereu luminoasa, nici durerile launtrice ale dezamagirilor, pentru ca asa cum spunea prietenul sau, prof. Aurel Sasu (de la Cluj), „criticul nu imbatraneste, din moment ce cartile nu au varsta…”(„M.N.Rusu – 60 sau Calea si viata” de Aurel Sasu, in capitolul „Literatura Diasporei Nord Americane”, din volumul Lumina Lina,  an X, nr. 3, iulie-septembrie, New York, 2005). Surprins in acest amor etern cu intimitatea slovei, M.N.Rusu uita notiunea timpului, orbitand intr-un spatiu istoric foarte sensibil, unde numai un initiat poate sa supravietuiasca. ?i tocmai acest context al supravietuirii sale, reflectat in ignoranta zilei, l-a facut, pentru multi dintre cei care credeau ca-l cunosc, sa fie un mare neinteles.
Momentul aniversar, la care am luat si eu parte, din dorinta sincera de a-mi arata gratitudinea fata de rolul pe care M.N.Rusu l-a avut in viata mea de activitate literara – lansandu-mi, la New York, primele doua carti – a fost si unul revelator. Descinderea in istoria amintirilor legate de personalitatea lui M.N.Rusu a fost inceputa de catre poetul Theodor Damian, care a dat tonul unei atmosfere de nostalgie, de pe vremea cand l-a cunoscut pe critic, pe care l-a numit nasul meu literar: „M.N.Rusu, in cariera lui indelungata si bogata, a format multe generatii de scriitori, i-a nasit pe acestia cum m-a nasit si pe mine, publicandu-ma in «Almanahul Coresi», pe care il edita la Brasov. As dori sa impartasesc o amintire despre felul in care l-am cunoscut pe M.N.Rusu, prin unchiul meu de la Brasov, nenea Ionel (Ionel Georgescu) care a fost seful librariei «?tefan O. Iosif» (din Brasov n.n.), de pe strada 7 noiembrie. Cred ca acum i s-a schimbat numele… Ionel Georgescu a fost, de asemenea, scriitor dar blocat de regimul in care a trait, nefiind publicat niciodata, cartile lui fiind ingropate in edituri. Deci unchiul meu care era din Brasov si M.N.Rusu care era la Brasov erau priteni vechi, facand lansari de carte impreuna. Astfel am ajuns eu pe mana lui M.N.Rusu! inceputul prieteniei mele cu acesta a fost un… negot – eu aduceam carte de la Dorohoi si ei imi procurau benzina de la Bucuresti! Era in perioada acelei saracii, cand benzina nu se gasea de loc… Asa am inceput sa ne vizitam si sa ne legam prietenia. M.N.Rusu este – si cred ca mai trebuie sa o dovedim – un critic de mare valoare! Este un om de inteligenta ascutita, un bataios dar si un mofturos, asa cum il stim, dar este al nostru. Ne este drag pentru ca, iata, crestem impreuna! Poetul Theodor Damian si-a incheiat cuvantul sau recitand trei poezii, dedicate lui M.N.Rusu: „Urmele mele clocotind”, „Guten Abend” si „Locul unde incepe slujba de seara”.
A vorbit apoi venerabilul pictor iconograf, Garabet Salgian care a ridicat tonul nostalgic al discutiilor, in registrul unei sobrietati caracteristice-i, marturisind ca M.N.Rusu are o intrumentatie critica si in teritoriul artelor plastice, mai ales al iconografiei. Poeta Valentina Ciaprazi a continuat, intr-o tonalitate perfecta, cu un elogios cuvant adresat personalitatii lui M.N.Rusu, pe care aceasta l-a numit „un carturar desavarsit” si caruia i-a dedicat o poezie. Ziarista Mariana Terra (de la ziarul „Romanian Journal”), a deschis cutia pandorei amintirilor din anii studentiei, cand a auzit pentru prima data de M.N.Rusu, pe atunci student in anul terminal. Aceasta a citit si o serie de epigrame dedicate sarbatoritului. Nuanta atmosferei de seara, de la intalnirea literara de vineri, a fost usor schimbata de interventia scriitorului Mircea Sandulescu, printr-o incercare a acestuia de a vorbi despre M.N.Rusu, evitand in mod special constructia apelativelor, dorind sa sublinieze ca se poate vorbi despre o persoana, chiar daca nu ai beneficiat de nici o favoare din partea acesteia: „eu vreau sa trec dincolo de lista aceasta a inventarului… mi-a facut, m-a vazut, m-a dres, m-a ajutat… toate sunt bune, dar sunt un inventar al unor lucruri de care ai beneficiat. Deci un om este bun in masura in care ti-a facut tie bine?! Eu merg mai departe de acest invetar… si desi mie pesonal nu mi-a facut nici un bine, tin sa-i multumesc pentru ca exista si face tot ceea ce face. La fel ca si mine, el a trecut prin servicii (in America n.n.) care sunt la antipodul literaturii. Daca ar fi sa definim un om prin ceea ce nu este, iata ce as spune despre M.N.Rusu – nu este mandru, chiar daca i-a inca zece premii va ramane la fel, nu este un inchipuit… nu este un tradator, nu i-a vorbit niciodata de rau pe cei cu care s-a asociat cultural si de care, la un moment dat, s-a despartit. Deci nu are rautate… Acesta este M.N.Rusu: capacitatea de a pastra fundamentulul! La multi ani”!
Urarile au continuat prin scurta alocutiune a poetului Liviu Georgescu, care printe altele spunea: „il cunosc pe M.N.Rusu de vreo doisprezece ani… atunci dansul a spus «eu sunt critic literar», iar eu am zis «eu scriu poezii» si astfel am devenit prieteni. M.N.Rusu este un spirit enciclopedic  foarte bine informat, un intuitiv foarte exigent, iar cuvantul dansului de ordine valorica este metafizica… o matefizica religioasa, esentiala, de fond, nu de suprafata. Dansul a scris foarte mult in Romania la ziarele la care a lucrat… si a avut un volum numit „Utopica”, aparut in 1969, dar s-a oprit la acesta. Ar trebui sa isi publice articolele, pentru ca timpul nu e pierdut, mai poate face inca o carte din acestea! ii doresc fericire multa si viata indelungata, cu multi si fericiti ani”!
A mai vorbit Grigore Culian, directorul ziarului „New York Magazin”, care a tinut sa-si prezinte in mod public, respectul si admiratia – pur profesionale – fata de M.N.Rusu: „stiti ca eu nu sunt adeptul osanalelor, acesta nefacand parte din arsenalul meu de exprimare, de aceea am sa spun doar cateva lucruri pentru ca intr-adevar il apreciez pe M.N.Rusu. Atunci cand am inceput munca mea de ziarist, acum cincisprezece ani, el a fost alaturi de mine in redactie, unde a muncit o perioada impreuna…am invatat foarte multe de la el. Lucrurile acestea trebuiesc recunoscute… pe de alta parte, sunt un om care isi apreciaza semenii, in functie de ceea ce produc, luand in valoare calitatile si nu defectele acestora. Mircea este unul dintre cei care a produs foarte mult la viata lui, prin activitatea sa literara si istorica… de aceea nu pot decat sa-l felicit si sa-i urez un calduros «La multi ani»”!
Spre finalul serii a luat cuvantul si M.N.Rusu. Afisand un zambet larg de boem si ascunzandu-si cu grija emotia unui astfel de moment festiv, criticul a spus: „va multumesc, in primul rand, pentru ca m-ati onorat cu prezenta… intalnirea din aceasta seara este extraordinara datorita dumneavoastra, nu datorita mie. M-am gandit sa o iau si eu pe partea anecdotica despre ceea ce inseamna sa ajungi la o anumita varsta. Pot sa vorbesc din propria mea experienta, despre un fapt care dovedeste prezenta unui element de predestinitate in individualitatea unei persoane si individualitatea unei natiuni. Individul face parte din natiune, iar natiunea da identitate individului. Merg inapoi in istorie: am fost botezat de un preot moldovean, cu barba alba… am aflat mai tarziu ca se numea Neculai Hodoraba…, din Dorohoi. Dar acest preot era prieten intim al lui George Enescu, despre care a si publicat o monografie prin anul 1926. Mama mea, desi era o intelectuala… nu cunostea acest amanunt despre preotul Codoraba. Aceasta este prima intalnire astrala a copilului care eram atunci, cu religia. A doua intalnire astrala, simbolica, se produce atunci cand parintii mei cheama fotograful care ma fotografiaza intr-un lighean spalandu-ma, fireste gol, dar numai eu apaream si ligheanul… insa sub acesta se afla ziarul «Universul». A treia intalnire astrala… a fost la taierea motului, cand de pe o tava in care erau mai multe obiecte, eu am luat in mana creionul! Ce inseamna aceasta, daca nu o predestinare… Nu sunt numai simboluri intamplatoare, care te urmaresc toata viata. Cu un preot m-am intalnit si mi-a marcat destinul, iata, in presa am lucrat la cele mai importante ziare ale perioadei respective («Luceafarul», «Viata Studenteasca», «Amfiteatru» si «Saptamana»)… I-am cunoscut pe cei care abia iesisera, in anul 1964, din inchisoare, pe marii carturari cum ar fi Noica, Streinu, Cioculescu, Pandrea… intalniri absolut directe, de la care am invatat anumite lucruri, in contextul in care daca te intalneai cu ei apareai in notele informative, care sunt publicate acum, dar doar cu numele, atat. Cum apare si numele lui Mircea Sandulescu in notele informative din dosarul lui Dorin Tudoran – un lucru extrem de important… Trebuie sa stiti ca eu sunt, in primul rand, un gazetar, un ziarist. Opera mea nu este cea scrisa ci cea care va fi dupa moarte… Daca vreti o opera interioara, care sa-ti satisfaca si sa-ti bucure viata in continuare, sa te poti uita in oglinda linistit, ca nu ai pacatuit. Experienta de viata de pana acum mi-a demonstrat ca eu sunt modelat de toate personalitatile, mari sau mici, cu care m-am intalnit in viata si care mi-au acordat prietenie…”
Printre cei veniti sa-l felicite pe M.N.Rusu i-am remarcat pe Constantin Virgil Negoita (profesor emeritus la CUNY), scriitorul Ion Burcin, poetul George Nanau, epigramistul Constantin Aronescu, John Predescu (de la „Romanian Journal”), Valeriu Moldoveanu si altii. Cu toti acestia impreuna, am ridicat paharul de sampanie in cinstea celui sarbatorit, dorindu-i ani multi de acum inainte, cu sanatate, fericire si noroc.