„POEME INTERMINABILE”, de EUGEN EVU
Cu destui ani în urma (2006), îi reprosam, cu jumatate de glas, eminentului Poet româno-hunedoreano-european, EUGEN EVU, în recenzia la volumul sau, „Purpura iarna” (Eubeea, 2006), excesul gongoric de neologisme. Maestrul a tacut, a acceptat…si, peste trei ani, numai, când citeam si recenzam „Vânatoarea de curcubee” (Hestia, 2009), constatam, cu bucurie umila: „(…) acest nou si splendid volum de versuri, de 64 de pagini, s-a <<scuturat>>, ÎN TOTALITATE, de orice dizarmonie (prin exces de <<modernitate>> neologistica), tot asa precum poezia eminesciana cunoaste epoca deplinei maturizari, apoteotice, în care s-a produs <<scuturarea podoabelor>>”.
Poetul impresionantelor doine/”dainale” este, azi, probabil cea mai puternica personalitate lirico-reflexiva, din Poezia româna. Nu aruncam vorbe-n vânt: nu exista tema, adânc îndurata/suferita de Duhul uman terestru, pe care EUGEN EVU sa nu si-o fi apropriat, sa nu o fi trait, întru carnea Logos-ului sau personal si sa nu o fi exprimat, cu dramatism – uneori atingând treptele sublime ale tragicului.
Asa ca nu ne mira cum, prin noul sau volum („Poeme interminabile”), Poetul EUGEN EVU, academician al Accademiei Internazionale “Il Convivio”, Sicilia, Italia – a ajuns sa “adulmece”, îndeaproape, indeterminarea/”interminabilitatea” divina a orfismului.
Poemele sale, din acest volum, vorbesc despre Supra-Omul-POET, ca despre o fiinta vecina cu impersonalitatea zeilor si cu o moarte care, paradoxal, poate, “regurgiteaza” viata – eternitate umanizat-expresiva, de fapt: “Nu te mai zbate/suflet al meu/zbaterea însasi/ti-e dumnezeu.//(…) GEAMANA MOARTE/NASTE MEREU/Nu te mai zbate/EU NEALMEU” – cf. Invocatie nocturna.
Învierea-Renasterea umana este, la scepticul si sarcasticul tragedian, EUGEN EVU, un fenomen mai curând Gnostic, decât Crestin. “Mielul” sta sub blestemul amestecului con-fratern (precum tracicul Fartat, con-fratern, întru demiurgie, cu Nefartatul – aparent paradox, exprimat astfel: “Noi, cei adusi aici de moartea Ta murim/Abject sublim./Retro, Elohim!” – cf. Good morning!), pâna la non-disjunctie semantica: CAIN-ABEL. “În pastoralia în pastoralia!/Acolo unde cele dintâi sanctuare/Au ajuns reptiliene cuibare/Acolo am auzit plânsul mieilor/Plânsul de primavara,/Al învierii prin înjunghiere -/În pastoralia, în pastoralia!”. Nu e decât o parodie (cumplit sardonica!) a pastoralelor/bucolicelor viziuni vergiliene. “Pastorirea” nu mai este, demult, izotopica semantic cu “ocrotirea” – ci cu jertfa/asasinare, pagân-salbatica, din partea unei omeniri coborâte, pe linia Revelatiei antroposofico-steiner-iene, pâna la STADIUL INFERIOR-LEMURIAN (“reptiliene cuibare”): “Pâna la un anumit moment al evolutiei Pamântului, existau doar FIINTE CU SÂNGE RECE SI LIPSITE DE PASIONALITATE; CELELALTE S-AU NASCUT PE LA MIJLOCUL PERIOADEI LEMURIENE. Prin aceasta s-au format si cele doua sexe, din sexul unic care existase pâna atunci. Datorita faptului ca omul a eliminat din sine animalele inferioare, care mai traiesc si azi ca reptile, si, mai târziu, când a devenit o fiinta cu sânge cald, a îndepartat din sine si neamul pasarilor, el a ajuns la maturitatea necesara pentru a primi în sine spiritul, în prima lui forma” – cf. Rudolf Steiner, “Notiunile fundamentale ale teosofiei”.
“Înjunghierea” nu este (aici, cel putin!) transfigurare, prin “junghiul solar”-Raza/Revelatie – ci este marturia involutiei canibalice, autofage (“mutatia/Reciclarile din interregn/Energofagia reciproca”), a unei umanitati damnate (dar damnate, dimpreuna cu Dumnezeul ei! – “nemila” este complementara tradarii/”vânzarii” Sinelui Divin, anticipând functia Iudei!): “Mieii zburdând pe morminte/Mieii întarcati – carne rosie/Adulmecata de canibalii pastori/Ofranda cea placuta domnului/Motivatia fratricidului/Cainul iertat de cel de mai sus/Ca sa se împlineasca mutatia/Reciclarile din interregn/Energofagia reciproca/Paradigma si stramutarile/Namilei,Nemilei/si rodnicei de frate vânzare/sângele busnind în celesta lucrare” – cf. Plânsul mieilor.
Învingându-si, fie si ludic, înclinatia pesimist-apocaliptica, precum Poetii/Preotii Logos-ului antic (care se sinucideau – a se vedea Petronius sau Seneca! – în mijloc de fast si ospete!), si EUGEN EVU (chiar daca, lucid, stie ca “pastravii-n amonte mor la praguri” si, spre amurgul lui ICHTHEOS/Hristos-Dumnezeu, “Nici icre de samânta n-or mai fi…” – ambiguu, spre apoteoza…”nocturnului”: “Sub parapante, corbii zbat stihii” – CORBUL fiind nu doar simbol funebru, ci si Pasarea FOCULUI!) – se situeaza (militant ANAMNEZIC, razvratit contra “iernii” existential-proliferante!) sub semnul solar si armonic al COCORULUI. Pasarea lui Apollon! (“Cocorul este pasarea lui Apollo, zeul soarelui (…). Cocorul este asociat cu poetii, ce îl au pe Apollo ca patron” – cf. Dictionar de simboluri, de Jean Chevalier/Alain Gheerbrandt): “Urcat pieptis nu-mi vine sa cobor/(AM FOST, UITAT ÎN IARNA, UN COCOR..)” – cf. Balada la Uroi-Simeria. Sau, SOFIANIC-ESENTIAL (“Sophia androginul din moarte înviind” – cf. Oarba empatie), taumaturgic („DIN MIEZ SPRE MARGINI VINE VINDECAREA” – cf. Balada de septembrie): “În timpul cel mic, al duratei, COCOR,/din smulgere spre starea de zbor/Al inimii psalm niciodata nu piere…/Stoarce SOPHIA din fagure miere/Esenta de leacuri,himere” – cf. Aumbre (amintind, fireste, de Omul Divin/Cosmic al invocatiei buddhiste: AUM!).
…Poetul nazuieste, precum Blaga, printr-o anamneza implicita Logos-ului descatusat, spre ORIGINARITATEA MISTERIOS/MISTIC-SALVATOARE, functionând ciclic (“Roiri stelare, sori ce ard miriade/Eonii ce se-alunga si rasar/Cu stingerea si iarasi vii cascade/SE-NTORC IZVORURI LA ORIGINI, IAR SI IAR” – cf. Stralumini – dar si: “CICLICA nastere/Întru cunoastere/Prin zodii mastere…” – cf. La Novalis):“A ne reumple lumea de mister (…)Noi, fii din flori ai cerului din cer,/CAZUTI DIN SEMINTIILE DIVINE ?/Am fost din îngeri? cei dintâi, vazutii,/ASCUNSI ÎN RAI CA-N CURCUBEU PAUNII?” – cf. Balada la Vâlcele Bune. Sa nu uitam ca hierogamia luciferian/luciferica a Eminescului se realizeaza, în fapt, între Paunarul Cosmic (”Ce împle cupele cu vin/Mesenilor la masa,/Un paj ce poarta pas cu pas/A-mparatesii rochii” – hephaistico-anamnezic si, în acelasi timp, tinând/stapânind “trena de foc con-stelar/con-stelativ” a Lunii!) si Luna/“Fata din rude mari împaratesti”…! Astfel, devenind/atingând Stadiul Eliberarii Ante-Nirvanice, Brahman: “Vis visat oglindit/Libertate luminând” – cf. Sanctuar pe umeri.
Totul, pentru soteriologie! – caci: “Nu-i scris la care pagina e moartea” – cf. Epifanie. Altfel, ramâi în nadir – “stiind”, dar/deci murind: “Pulsatia zburând prin armonii/Se-ntoarce-n orizont-nadir. Vei sti” – cf. Epifanie. “Cine stie prea multe, moare prea repede”, nu? Probabil, daca nu crede în Sansa Revelatiei. Dar numai daca Misterul blagian al “minus-cunoasterii”/”cunoasterii luciferice”, de fapt, al Re-Armonizarii cu “susul”, prin ruptura, ACUM, cu “josul” – este pastrat (consecutiv, apare, o, mult-asteptata “DAINA” din colinda!): “Murindu-mi moartea-ntre pamânt si cer/Reumplu Nemurirea de Mister./Al Spiritului, moartea nu-mi da pace/De-aceea cânt si Florile-sunt-dalbe…” – cf. Florile dalbe.
Da, “dainaua” barbilian-soteriologica, prin “orb” Misterul Re-Armonizarii Cosmice: “AINA-DAINA, orb misterul/Zdreanta purpurei, BALAUR/Când îngenunchiase Cerul/Din splendoare-n frig de aur” – cf. De adio. Balaurul fiind Paznicul Sacru al Misterelor Eleusin-Demiurgice…!
…“SOPHIA” nu este “stiinta”, ci “STIRE ÎNTRU SINELE UMANO-DIVIN/întelepciunea Magului Kogaionic” – altfel, se micsoreaza sansa Revelatiei Soteriologice (fanta dinspre Misterul Învietor se îngusteaza!): “Hristos stiind aflase. Eternitatea scade” – cf. Oarba empatie.
Voind sa des-cânte Kali Yuga/Vârsta Întunericului/Fierului (când “Moartea batrâna-n stihii/Urla gravida prin gloate…” – cf. Kali Yuga) – Poetul este/devine, initiatic, “Pasarea Haar”, orfica si thanatica, totdeodata (dar exorcizarea de moarte se face tocmai prin…”murirea” întru CÂNTEC-REARMONIZARE, ÎNTRU NOU COSMOS! – “cu moarte pre moarte calcând”): “Acea pasare prea-înalta plutind/Sub care inima ta se mai zbate/Numele si-l CÂNTA parca murind”- cf. Pasarea HAAR. Sau, din nou, echivalarea dubla, a Poetului si a Revelatiei, cu Harul Apollinic/COCOR, taumaturgic, întru thanatomahie: “Sub azimut batrân COCOR/râzând eu MOARTEA MEA SA-MI MOR!” – cf. Cântec pentru Canon-Group. Si, altfel si mereu la fel: “Logos strapuns ca rit al învierii…” – cf. Miel al durerii (varianta). Moarte initiatica, autosacrificiala, a Poetului, pentru a adeveri Efectul Soteriologic/Cathartic, al Poeziei: “Nu plânge-n vis batrân, Miel al Durerii…/În paradis vor înflori iar merii/Gustând samânta cu amar ocult,/Cunoasterii altoiul vindecarii/Cel reprimit ca dar, prinos placut,/Se-nfrupte-n noi misteru-mpreunarii?”- cf. Miel al durerii (varianta).Iata cum apare Poetul eliberat/mântuit, prin Logos orfico-demiurgic – imperativ si inspirat, chiar theogonic, întru a sa demiurgie: “Dati-i poetului padurea vie/O va sculpta si o va umple de zei/Apoi va inventa o teogonie/la care sa se-nchine discipolii sai” – cf. Dati-i o padure…
…Coperta ar trezi, poate, impresia ca Poezia Maestrului este una erotico-sexuala. Si novicii, vazând reiterarea cuvântului “orgasm”, vor întretine aceasta falsa idee, despre Poezia Poetului! Sa fie, aici, si o oarece usuratate a Maestrului, care mai derapeaza, când si când…poate calculat, atragând cititorul în viitoare capcane semantice: “Zdrente bikini chiloteii primelor orgasme” (cf. Un pamphlet, ma non troppo)…?! Se poate.
Pentru ca, iata ce structura sintagmatica domina semantica “orgasmului”, din acest volum “evuian” (si nu numai!):
“Ontologia orgasmelor tale/Si verticala punere-n cruce a/Îngerului în organic napârlind/- TU ASEMENI SCALDATOAREI/EU ASEMENI CASCADEI -/Jertfe placute Daimonului”- cf. Eros t.v. nocturn – O descriere a orgasmului, în DOIME (varianta). …Da, Pacatul Proliferarii (sexualitate înjosita/înjositoare!)-DOI trebuie transfigurat în OPUSUL sau – deci, resacralizat: deasupra de DOI, sa fie, din nou, pitagoreic, Stapân-UNU – deci, REFACEREA TREIMII!!!
Francezii, buni cunoscatori ai mythos-ului sexual, vorbesc de “la petite mort”. Ca metafora a ORGASMULUI. Dar si grecii antici îi “înfrateau” pe Eros, pe Thanathos si pe Hypnos…!
Ce este, deci, “orgasmul evuian”? Este forma specifica de “moarte initiatica”. “Tu asemeni scaldatoarei/eu asemeni cascadei” – spune stihul evuian. EA este atotcuprinzatoare/îmbratisatoare a mortii, iar EL se “arunca”, initiatic-cascadic, blagian (“TIMPUL CASCADA îi caracterizeaza pe cei ce traiesc în trecut, pe CEI CE ACORDA VALOARE TRECUTULUI, CARE A FOST DE AUR” – cf. Lucian Blaga, Orizont si stil, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1995, pp.84-101) – în îmbratisarea mortii, spre a avea parte de Înviere: Noua Femeie/Noua Lume!
Harap-Alb a “înviat”, în finalul basmului, prin “orgasmul” erotico-thanatico-hypnotic: “I se taie capul” (radacina fiintei umano-divine) – si devine (prin Fata Împaratului ROS – adica, a Soarelui!) – “TREZITUL” si, deci, RE-ÎNSCAUNATUL COSMIC, cu “palosul demiurgic” redat: “(…) atunci Harap-Alb îndata ÎNVIE ?i, ?tergându-se cu mâna pe la ochi, zice suspinând: – Ei, da’ din GREU MAI ADORMISEM! — Dormeai tu mult ?i bine, Harap-Alb, de nu eram eu, zise fata împaratului Ro?, sarutându-l cu drag ?i DÂNDU-I IAR PALOSUL ÎN STAPÂNIRE”.
…Da, EUGEN EVU dezvolta, astfel, Mistica Femeii. Prin Femeie ne-a venit Moartea, tot prin Femeie (FEMEIA COSMICO-MARIANICA!) ne vine ÎNVIEREA/”verticala punere-n cruce”! Tot “scenariul” erotic, preamarirea FEMEII – este “jertfa placuta DAIMONULUI” socratic, Logos-ului Întrupat (daca folosim limbajul crestin).
…De la volum la volum, asteptam, de la EUGEN EVU, noi revelatii existentiale si, mai cu seama, revelatii re-sacralizante. Continuu în viziune, mereu si mereu (“interminabil”!), el nu ne dezamageste, nici macar o data, nici macar o clipa de/din …”interminabilitate”!
Singura problema este (si ramâne!) una destul de grea: ca EUGEN EVU sa fie citit “în cheia” sa originara, în care si-a deslusit, sie însusi, ceea ce divinitatea i-a dezvaluit (cât de ocult!) Misterele Isiaco-Eleusine. Oare va fi posibil? Si în ce proportii umane?
…Se va vedea, în timp. “Á la bon entendeur, salut!”
…Dar Poetul va apuca, oare, sa stie/afle (sofianic!) daca…”da”, ori daca “ba”?! Când “interminabilul” poetico-initiatic va deveni “desavârsire/terminare” a STIRII SOPHIANICE – a INITIERII generale? Asta n-o poate sti nimeni, din zona “orgasmului initiatic”.
prof. dr. Adrian Botez