Mesaje: Bumper Stickers and License Plates

Bumper stickers si license plates de toate soiurile; ordinare si personalizate (acestea din urma comune sau originale, terne ori excentrice) iti fulgera pentru o clipa prin fata ochilor pe drumurile publice. Zambesti involuntar, ori pufnesti in rafale de ras, te cabrezi in duh ca palmuit peste orgoliu, strambi din nas a dispret sau dai din cap dezaprobator, in functie de natura fugarului mesaj si de gradul in care te simti lezat de el.
Oricum ai reactiona la vederea lor, pe strada, in magazine, ori la locul de munca, toate acestea au devenit in ultimii ani o alta forma de expresie a individului (sau a grupului caruia apartine). Desigur, aceste fituici purtatoare de mesaje sunt create de industria de comert, dar alegerile sunt ale individului si-ti pot spune cate ceva despre alchima lui mentala. Unele se vor nostime – ocheada aruncata lumii (la intamplare), altele sunt “dead serious”. Traim intr-o lume, poate nu atat libera, cat eliberata din constrangeri si tabu-uri vechi de milenii; unele justificate, altele doar justificabile. Primul impuls al libertatii proaspat dobandite este a da frau liber personalitatii pana mai ieri constranse intre parametrii previzibili ai normei sociale. Dar, o libertate nestrunita, fara considerente morale autoimpuse, fara reglementari sociale unanim acceptate si fara o filosofie de viata coerenta, vor duce inevitabil la confuzie ideologica, impas social si fundatura finala a conditiei umane, ale caror semne se prefigureaza clar pe cerul viitorului.

Exemplific cu mesajul unui singur “bumper sticker”, voit nostim in forma, nociv in esenta, care pare sa caracterizeze mai cu seama genul feminin (nu exclusiv). No offense!
“I saw it; I wanted it; I trew a fit, and I got it”.
Un merit, care trebuie recunoscut acestor ”mesaje”, este scurtimea lor în forma si concizia in continut, ambele reclamate de spatiul limitat si, in multe cazuri, de viteza cu care isi trec prin fata ochilor. Daca aceste tablite te provoaca si te inspira, ce-ai alege, la randul tau, sa transmiti lumii, limitat fiind la o singura fraza?

By Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Un roman a facut „Fuziunea Informatiei” in capitala Scotiei

In perioada 26-29 iulie 2010, romano-americanul Florentin Smarandache, nascut la Balcesti in 1954, profesor universitar la Facultatea de Matematica a Universitatii „New Mexico”, din orasul Gallup, statul New Mexico, SUA, a fost in orasul Edinburgh, din Scotia, Marea Britanie, pentru a participa cu mai multe lucrari stiintifice la A 13-a Conferinta Internationala de Fuziunea Informatiei, organizata anual de catre Societatea Internationala pentru Fuziunea Informatiei in diverse locuri de pe glob, gazduita in acest an de catre Centrul International de Conferinte din capitala Scotiei.

Fuziunea Informatiei este un domeniu al tehnologiei de varf care foloseste informatii (date) provenite de la surse de naturi diferite (electronice, optice, acustice, mecanice, umane), cu numeroase aplicatii militare si civile. Deoarece intre informatiile provenite de la aceste surse pot exista contradictii, este necesar un model matematic pentru selectarea informatiilor credibile, ca sa se poata lua decizii corecte. Exista mai multe astfel de modele matematice, purtand denumirea generica de „Teorie”, unul dintre ele fiind „Teoria Dezert-Smarandache” (notata prescurtat TDSm, pentru a se deosebi de „Teoria Dempster-Shafer”, care se prescurteaza TDS), realizata de catre inginerul electronist francez Jean Dezert, cercetator la Oficiul National pentru Studii si Cercetari Aeronautice (ONERA) din Chatillon, Franta, impreuna cu Florentin Smarandache. Din anul 2008, o sectiune a conferintei, condusa de Jean Dezert si Florentin Smarandache, se numeste „Dezvoltari si aplicatii ale TDSm”.

La Edinburgh, acesta a fost si titlul unei conferinte de trei ore sustinuta de catre cei doi autori ai TDSm.

In cadrul sectiunii speciale dedicate TDSm, Florentin Smarandache a prezentat lucrarile: „Fuziunea surselor de probe cu diferite importante si credibilitati” (scrisa impreuna cu Jean Dezert si cu un alt cercetator francez, Jean-Marc Tacnet, de la CEMAGREF (Institutul de Cercetari pentru Stiintele si Tehnologiile Mediului Inconjurator) si „Metoda ?-reducerii pentru luarea multicriteriala a deciziei” (scris numai de catre balcesteano-gallupeanul Florentin Smarandache).

Mircea MONU
septembrie 2010

Cum sa cunoastem si sa intelegem „Cele zece porunci” – Un volum de Cristian Barbosu

O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la inceput de secol XXI? Cu siguranta ca multi ar raspunde ca problematica atat de complexa a Decalogului reprezinta ceva depasit, lipsit de actualitate. Cu toate acestea, cartea „Cele Zece Porunci” de Cristian Barbosu ne convinge ca este important sa reexaminam cu seriozitate continutul acestor porunci date de Dumnezeu prin Moise, pentru intreaga umanitate.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

Nevoia de Absolut

Subliniind mutatiile ce au avut loc in gandirea oamenilor pe parcursul ultimei perioade de timp, Cristian Barbosu mentiona: „Filosofia post-modernista a patruns subtil in toate ramurile vietii, influentand pe nesimtite atat creierul cat si inima, ba uneori, si sufletul, creand o noua etica, un nou sistem de valori, ba chiar si o noua forma de spiritualitate, privata insa de absoluturi si mai ales de Absolut.”

Pornind de la aceasta nevoie de Absolut, cartea „Cele Zece Porunci”  ne cheama la o reevaluare temeinica a continutului si actualitatii poruncilor divine aplicate la viata de zi cu zi. Fara a insista pe aspecte scolastice care ar fi condus la o prezentare academica, prin reliefarea aspectelor de baza ale invataturii morale din cuprinsul Celor Zece Porunci, autorul reuseste sa transmita unei mase largi de oameni un mesaj pozitiv, ce se constituie ca o chemare in a respecta adevarul de origine divina.

Despre legile morale si spirituale

Autorul spune: „Asa cum exista legi materiale, legi ale fizicii, biologiei, chimiei, etc., la fel exista si legi morale sau spirituale impuse de catre Dumnezeu. Asa cum legile naturii sunt imposibil de contestat, ele actionand indiferent daca vrem sau nu, la fel si legile morale sau spirituale exista si nu pot fi ignorate. Si asa cum cercetatorul stiintific studiaza si le explica oamenilor intelesul adanc al legilor naturii, este de datoria noastra, a celor ce studiem Sfintele Scripturi, sa explicam semenilor nostri legile morale si spirituale, legi care afecteaza atat destinul terestru al omului, cat si dimensiunea eterna a sufletului nostru.”

„Cele Zece Porunci” – o carte ce li se adreseaza tinerilor

Asa cum putem citi din primul capitol, cu privire la porunca intaia, vom constata faptul ca argumentele lui Cristian Barbosu se succed intr-o ordine logica, fara a forta in vreun fel textul biblic si fara a purta amprenta prejudecatilor de natura spirituala. Putem spune ca autorul reuseste sa prezinte in mod obiectiv adevarurile Scripturii, presarand impresii si experiente ce tin de realitatea cotidiana. Beneficiul unei astfel de abordari consta in faptul ca aceasta carte poate fi citita si de catre cei care nu au o pregatire teologica. Si aici in mod deosebit, autorul a tinut sa se adreseze tinerilor, mai precis acelei generatii de regula ignorata de catre mesajul evanghelic traditional.

O lista a dependentelor

Iata ce afirma Cristian Barbosu despre practica idolatriei in secolul nostru: „Omul, fie ca vrea sau nu, fie ca recunoste sau nu, se inchina cuiva. Pe vremea lui Moise, cand Cele Zece Porunci au fost scrise in piatra, oamenii se inchinau diferitilor zei. Indiferent unde s-ar fi aflat, inchinarea oamenilor a fost devotata unor anumiti zei. Da, astazi nu mai avem Baali si nici Astartee. Dar astazi avem aceleasi concepte, aceleasi ritualuri, imbracate insa sub o alta forma. Baal si Astarteea erau zeii placerilor de orice fel. Inchinarea inaintea lor nu era ceva mistic, ci dimpotriva, consta din pereceri si orgii scaldate in alcool si sex. Azi noi nu mai avem inchinatori la idoli, dar avem atat de multi oameni care au cate un viciu, oameni care se intoxica in mod abuziv cu alcool sau care isi distrug casnicia din cauza prostitutiei sau pornografiei. Nu, ei nu se inchina niciunui idol, dar ei sunt vanduti poftelor lor. Iar lista dependentelor poate continua.”

Este posibila renasterea spirituala?

Aceasta idolatrie ascunsa a zilelor noastre nu poate fi scoasa la lumina decat prin intermediul Celor Zece Porunci. Prin urmare, mesajul pe care ni-l transmite Cristian Barbosu consta in faptul ca nu este posibil sa iesim cu bine din dilemele morale ale sec. XXI decat luand in considerare ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin aceste porunci.

Intotdeauna, idolatria a fost distructiva si autodistructiva, afectand deopotriva pe cei care o practica, dar si pe cei ce se afla in vecinatatea acestor inchinatori. De aceea, renasterea spirituala a generatiei prezente nu se poate produce decat prin cunoasterea si aplicarea deplina a Celor Zece Porunci.

Importanta fundamentelor

Cu siguranta ca aceasta provocare pe care ne-o lanseaza autorul se consitutie ca un element de valoare ce recomanda citirea acestei carti si insusirea elementelor de valoare prezentate.

„In era post-moderna in care traim exista o nevoie acuta de absoluturile lasate de Cel Divin pe paginile Scripturii. Relativismul a patruns in mai toate sferele societatii in care traim. Avem nevoie insa, de niste fundamente, de aceste absoluturi dumnezeiesti, cuprinse in Cele Zece Porunci. Ele iti pot oferi o baza sanatoasa, trainica, atit in viata aceasta cat si in eternitate.”

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

JURNALISTUL OCTAVIAN CURPAS (PHOENIX, ARIZONA, SUA)

Nascut în luna august, 1972, în Oradea, Romania, Octavian Curpas a ajuns pe pamântul fagaduintei în martie 1997, dupa ce a lucrat timp de trei ani ca redactor la un cotidian din România. A ales pentru început California unde a locuit timp de opt ani, dupa care s-a stabilit – din 12 martie, 2005 – în orasul Surprise din Arizona, Statele Unite. În acelasi an, dupa sosirea în acest stat, si-a unit viata cu Roxana, de profesie asistent dentar. Amândoi înzestrati cu putere de munca si harnicie si-au deschis propriul business în domeniul imobiliar în care lucreaza si în prezent. În data de 19 mai 2009 au primit cel mai frumos dar al Domnului, primul lor copil, micuta Janice, nume ales de parinti pentru semnificatia deosebita „Dumnezeu este îndurator”.

Scriitor, publicist de voca?ie si jurnalist (cu studii superioare în jurnalism, stiinte juridice si business international), Octavian Curpas este un nume important al presei zilelor noastre. Scrie cu har si daruire la multe publicatii din Statele Unite, dar si din România; este redactor la publicatiile „Gândacul de Colorado” si „Phoenix Magazine”. Întotdeauna mi-am imaginat jurnalistul ca un iubitor de literatura si oameni, cu un caracter frumos, cu dragoste de meserie, acea emulatie scriitoriceasca, chemare, talent, spirit de observatie si de dreptate, dragoste pentru tot ce este în jurul sau.

Am crezut si cred ca jurnalistul nu trebuie sa se lase pacalit de aparente sau de interventii, sa aiba discernamânt în ceea ce vede, aude si scrie; sa fie cinstit fata de sine, adica fata de gândirea si judecata sa, cinstit si fata de cel care greseste si caruia îi sare în ajutor cu deschiderea judecatii sale, expusa în cuvinte, pe pagina unui ziar; sa-i lipseasca îngâmfarea, aroganta, dar sa fie integru, transant; sa aiba demnitate, sa nu se lase ispitit de provocari, insulte; sa aiba umor, desigur numai în situatii posibile, acel umor specific spiritului românesc, cu care poate descreti fruntile cititorilor, încruntate din cauza provocarilor cotidiene ale vietii; sa nu fie ranchiunos, ci prietenos si sa admita cu seninatate ca si el poate gresi; sa stie sa-si ceara, în aceasta situatie, scuzele necesare; sa fie îndraznet, curajos si cu iubire de Dumnezeu; articolul lui sa fie concis, adica sa aiba maximum de informatie cu minimum de cuvinte. Cam multe cerinte si totusi, pentru o atât de frumoasa cariera, merita sa cauti aceste calitati în sufletul tau si sa le scoti la suprafata, sa le cizelezi, pentru binele oamenilor, al societatii în care traim.

Toate aceste calitati le-am descoperit la Octavian Curpas. Prin trupul sau curge acea « vâna » de jurnalist si aceasta se simte în nenumaratele interviuri, dialoguri, în care stie sa uzeze de calitatile respective, scotând în evidenta oameni deosebiti, de multe ori vârfuri ale societatii care merita sa fie mai bine cunoscute. În activitatea de critica literara are capacitatea de a deosebi o carte buna de o carte proasta si talentul de a descoperi autori care stau cu sfiala deoparte, dar a caror opere merita sa fie comentate, sa fie scoase din anonimat, si o face cu talent, cu meticulozitate si profunzime a întelegerii. În cronicile pe care le realizeaza, prinde cu inteligenta ideile si mesajele cartilor, pune în lumina elementele pretioase, valoarea literara a lucrarilor si în final creeaza titluri rezumative foarte bine inspirate.

Spre deosebire de unii cronicari care trateaza cu superficialitate opera, omitând multe „perle” ale scrierilor, Octavian Curpas prefera sa realizeze o concisa monografie a cartii, sa scoata în relief frumusetile ascunse ale creatiei, dându-le stralucire, fiindca bine spunea Cioran: „Când scrii o carte nu stii niciodata care-i va fi soarta… O carte uitata sau o carte fara ecou poate oricând sa revina la viata.” Dupa cum literatura este arta a cuvântului prin intermediul careia scriitorii dau expresie artistica imaginatiei, sentimentelor, fenomenelor sociale, tot asa si critica literara este arta, iar celui care se încumeta sa o faca, i se cere chiar mai mult decât unui scriitor, existenta obligatorie a bagajului culturii, atât din punct de vedere cantitativ, cât si din cel al calitatii. Octavian Curpas are acest bagaj si este un vesnic însetat de cultura.

Sunt convinsa ca toti jurnalistii ziarului „Gândacul de Colorado” au intrat în viata si-n cariera cu entuziasm, cu optimism si cu idealuri. Numarul aparitiilor revistei a crescut, va creste, vor trece anii si ei, jurnalistii, vor fi si mai tineri si mai frumosi ca la început, fiindca vor avea acea tainica lumina pe chipuri, ce va izvorî din sufletele lor, savârsind adevarate minuni ale creatiei lor jurnalistice.

Sarbatorindu-va, sarbatorindu-ne, traim o mare satisfactie profesionala, caci putem rosti cu mândrie, fiecare la rându-ne : sunt si voi fi colega ta!

Domnul sa ne dea sanatate, sa ne putem bucura de ceea ce înfaptuim!

La multi si frumosi ani revistei, colectivului de conducere si colaboratorilor ei!
Cu recunostinta si cu veneratie,

Vavila Popovici

„Fiti oameni” – Un volum semnat Iosif Ton despre rugaciune, credinta si biruinta

Nimic nu este mai simplu decat sa predici Evanghelia intr-o societate libera. Este usor sa le vorbesti oamenilor despre Hristos, atunci cand nu iti este nu exista restrictii cu privire la ceea ce poti spune. Nu e nicio problema sa fii un predicator care aduna masele de oameni, cand acest lucru nu este interzis, dar a realiza toate aceste lucruri in contextul unei societati supuse unui regim dictatorial reprezinta o provocare careia putini pot sa ii faca fata.

„Cuvinte fara de moarte”

Societatea comunista a apus, cel putin in Romania. Deja vorbim de timpuri trecute, ce nu isi mai gasesc un corespondent imediat in lumea in care traim. Cu toate acestea, invatamintele pe care le-am deprins in acea perioada ar trebui sa ramana vii, tocmai pentru ca istoria sa nu se mai repete. In acelasi timp, memoria actelor de curaj si barbatie dovedite de catre oamenii credintei in acele timpuri nu trebuie sa dispara. Astfel de amintiri se constituie ca adevarate diamante de mare pret, zamislite in cuptorul suferintelor pentru Hristos, in mijlocul noroiului si pietrisului unei societati abrutizante.

In acest sens, cartea „Fiti oameni”, alcatuita dintr-o selectie a predicilor tinute catre Iosif Ton in perioada 1973-1981 reprezinta un adevarat tezaur de nestemate, ce stralucesc in lumina care vine de la tronul lui Dumnezeu. Valoarea acestor „cuvinte fara de moarte” poate fi in mod corect evaluata doar in perspectiva vesniciei, fiind cu atat mai mare cu cat timpul in care au fost aduse la viata era unul de intuneric, necredinta si disperare.

Chemare la o viata transformata

„Care au fost caracteristicile de baza ale predicilor mele din acea perioada adunate in volumul acesta reprezentativ?”, spune Iosif Ton. „In primul rand, prin multe dintre aceste predici am cautat sa dau oamenilor curajul de a sta drept in picioare, de a infrunta persecutia cu barbatie, de a fi gata de orice sacrificiu pentru credinta, de a ramane cu Domnul Isus prin orice incercare.” Nu este simplu sa iti propui un astfel de obiectiv si cu atat mai greu este sa il si realizezi, dar prin viata si exemplul pastorului Iosif Ton putem spune ca acest obiectiv a fost atins. De asemenea, in aceste predici se poate urmari o tema care apare iarasi si iarasi in scrierile lui Iosif Ton, avand drept subiect transformarea vietii.

„In al doilea rand, preocuparea mea a fost sa vad ca credinta oamenilor nu ramane ceva teoretic, ci ca ea este un act care duce la o viata transformata. Pe scurt, prin predicile mele am vrut sa produc oameni de caracter. Am predicat un mesaj care sa duca la transformare launtrica si la o traire curata.”

Sursa adevaratei bucurii

O prima tema pe care o abordeaza Iosif Ton este cea a „adevaratei bucurii”. Pare destul de dificil sa vorbesti despre bucurie unor oameni intristati si apasati de felurite suferinte, dar aici este puterea de exceptie a crestinismului. Un crestin nu poate fi decat un om care gusta din adevarata bucurie cereasca, in timp ce bucuria oferita de aceasta lume este intotdeauna trecatoare si dureaza putin.

„Sursa acestei bucurii este o gandire schimbata. Si eu accentuez – si ati vazut ca accentuez mereu: sa te lasi patruns mereu de acest gand: ca esti fiul lui Dumnezeu, ca esti unit cu Hristos, ca esti in mana Lui. Acest gand trebuie sa te patrunda pana in adancurile tale. Eu asa inteleg secretul bucuriei, prin a sti ca Dumnezeu imi este tata.”

„Voi biruiti!”

Un alt aspect important din viata de credinta este cel al „luptei impotriva pacatului si biruinta asupra sa”. Cu siguranta ca acest subiect a fost amplu dezbatut in repetate randuri, de catre multe persoane. Dar caracteristica pentru Iosif Ton este acea abordare practica, avand implicatii imediate, a luptei pe care o dam impotriva pacatului, indiferent de forma. In aceasta lupta ne regasim ori de cate ori ne opunem raului din lume si celor care-l promoveaza. Dar in aceasta lupta, cel care prezinta adevarul nu trebuie sa ramana singur, ci alaturi de el trebuie sa fie toti cei care cred in Hristos.

„Vreau sa stiti ca voi, cei care va rugati in taina, voi sunteti cei care faceti biruinta Evangheliei. Nu predicatorul este cel care biruie; voi biruiti! Predicatorul este asemenea lui Iosua, care se lupta in vale cu dusmanul. Moise, cel de pe munte, cel care se roaga pentru Iosua, sunteti voi! Cand Moise isi lasa mainile in jos, Iosua era slab si pierdea batalia. Aceasta se aplica si la mine, ca si la toti cei care vestesc Evanghelia. Daca noi slabim, slabim pentru ca voi ati lasat mainile in jos, pentru ca nu v-ati rugat indeajuns pentru cei care prezinta adevarul.”

„Oameni care indraznesc sa lupte”

De asemenea, atat in vremuri totalitare, cat si in cele „normale” avem datoria sa il recunoastem pe „cel rau si metodele lui”. Imaginea propusa de Iosif Ton cu privire la natura bisericii este deosebit de relevanta, fiind intr-o directa contradictie cu ceea ce ar fi dorit stapanii acelui regim de intuneric. Irozii din toate vremurile au cautat sa aduca slabiciune in mijlocul poporului lui Dumnezeu, propagand idei si conceptii care sa-i nimiceasca puterea. Adevaratii martori ai lui Dumnezeu au stiut sa aiba o conceptie corecta despre biserica.

„Unii oameni isi imagineaza de cele mai multe ori biserica, asemenea unui spital, un locas al sufletelor bolnave, o adunare a oamenilor infranti in viata, care nu mai pot tine piept problemelor vietii acesteia si care gasesc in religie un refugiu, o alinare, o mangaiere intr-o viata pierduta. Insa imaginea aceasta este cu totul falsa. Daca ar fi sa comparam biserica cu o institutie omeneasca, in mod corect si dupa cuvantul lui Dumnezeu, nu am compara-o cu un spital, ci cu o armata. De ce? Pentru ca aici nu vin oameni infranti cum s-ar crede, ci oameni care indraznesc sa lupte. Aici vin oameni care nu dau inapoi in fata vietii, ci oameni care au fost descatusati de sub puterea celui rau si care au declarat pe fata razboi intunericului.”

„Sa stai singur in furtuna”

Daca exista un lucru care provoaca abaterea de la acest ideal crestin al unei biserici luptatoare si biruitoare, atunci acela decurge din influenta demoralizatoare a vremurilor pe care le traim, caracterizate de neliniste, ingrijorare si teama. Iar dintre toate acestea, poate cea mai periculoasa amenintare este cea a compromisului, a abaterii de pe calea cea dreapta.

„Primejdia de a nu mai merge pe drumul drept, primejdia de a o lua pe ocolite, aceasta este primejdia cand vremurile sunt cumplite, vremuri in care oamenii se abat de pe cale, cand oamenii o iau razna. Vremuri in care nu ai pe nimeni ca sprijin langa tine. Vremuri in care nu ai pe nimeni care sa te ajute sa stai pe calea cea dreapta. Vremuri in care esti aruncat fara mila intr-o situatie in care trebuie sa stai singur in furtuna.”

„Adevarul, corectitudinea si cinstea”

Tocmai in astfel de vremuri, adevaratii crestini sunt asemenea unor repere morale si spirituale, stand in picioare atunci cand toti se culca la pamant, fiind oameni atunci cand toti ceilalti abandoneaza acest statut. A fi om, a fi puternic in mijlocul furtunii presupune o experienta interioara pe care putini oameni o dobandesc. Inseamna sa ai radacini adanci in Sfanta Scriptura si in Dumnezeu si sa nu te lasi impresionat de desfasurarea fortelor celui rau sau chiar de propria neputinta.

„Omul adevarat este omul care are principii clare. Are principii sanatoase si nu le sacrifica. Mai bine moare. El nu isi calca principiile dumnezeiesti, iar cand e vorba sa le aplice, el o face cu dragoste, cu blandete. El este in dragoste credincios adevarului. Este omul care se daruie pentru altii, care abandoneaza egoismul marsav si meschin si iese sa imbogateasca pe altii. Care se revarsa in dragoste spre altii. Omul adevarat este omul care tine la principii, care este sever cu el insusi si nu incalca in niciun chip adevarul, corectitudinea si cinstea.”
Adevarata sete dupa Dumnezeu

Ce ideal deosebit a asezat Iosif Ton in fata celor care erau destinati sa ajunga „ oameni noi”, dupa chipul fricii! Fara a vorbi in mod direct impotriva regimului, pastorul Iosif Ton lovea la radacina principiilor de intuneric care stateau la baza acestuia. De fapt, crestinismul autentic va fi totdeauna o amenintare pentru oricine doreste sa fie stapan peste semenii sai, precum si pentru oricine doreste sa se inalte impotriva Celui Prea Inalt.

Experimentul comunist nu a fost altceva decat o batalie pentru mintea oamenilor, o incercare de a-i abate de la realitatea lumii spirituale, de a-i arunca in suferinta si de a distruge notiunea de om. Pentru toate aceste aspecte, Iosif Ton a dedicat predici care sa restaureze valoarea umana, care sa ne determine sa nu fugim de suferinta pentru Hristos, sa credem in realitatea lumii viitoare, sa invatam abecedarul Evangheliei si sa castigam batalia pentru mintea noastra. Autorul ne-a aratat ce inseamna adevarata sete dupa Dumnezeu si cum putem primi viata de la Duhul Sfant, pentru ca in final, sa traim experienta unor solutii neobisnuite pentru situatii deznadajduite si sa ne acceptam pe noi insine, sa nu mai fim cu inima impartita si sa fim asemenea cu Hristos.

„Functionam bine… pe baza de dragoste”

„Cand Dumnezeu ne-a conceput, primul lucru pe care l-a realizat a fost ca noi sa nu functionam bine decat pe baza de dragoste. Primul lucru de care are nevoie un copil este dragostea mamei lui, nu numai hrana. Daca un copil nu simte dragostea mamei, daca un copil nu este inconjurat de iubirea parintilor, el se usuca in interior. Uitati-va la un copil nedorit si la un copil caruia parintii ii spun ca e nedorit. Uitati-va cat e de speriat, cat e de complexat si cat e de derutat in viata, copilul caruia nu i s-a aratat dragoste.”

In creuzetul urii, minciunii si fricii, al timpurilor in care experimente aberante se faceau pe natiuni intregi, cu totii devenisem niste copii nedoriti ai acestei lumi sau conceputi doar pentru a fi sclavii unui sistem fara mila. Uitand de Dumnezeu, am ajuns sa uitam si de noi insine, de ceea ce suntem si de ceea ce putem deveni. Indoctrinati cu o ideologie atee, materialista si evolutionista in sensul rau al cuvantului, am ajuns sa credem ca omul este doar un animal evoluat si ca nu exista nimic dincolo de mormant si de orizontul acestei lumi. Cu toate acestea, Biblia a continuat sa straluceasca si in vremuri de intuneric. Ba chiar, lumina ei a fost mai puternica decat in timpuri obisnuite. Cum a fost posibil acest lucru? Minunea descatusarii Cuvantului lui Dumnezeu s-a realizat prin oameni adevarati, oameni ai credintei, oameni ai adevarului, printre care se numara si pastorul Iosif Ton. De aceea, aceasta carte apel – „Fiti oameni” – ramane valabila, indiferent de vreme. Nimic nu s-a schimbat, decat doar decorul. Lupta este aceeasi.

„Femeie in fata lui Dumnezeu” – Simboluri, credinte si cautari intr-un volum semnat Melania Cuc

In romanele Melaniei Cuc, fiecare volum are etapa sa cronologica, epoca istorica, personaje care se deosebesc intre ele sau se aseamana, dupa cum merge firul ,,povestii”. In „Femeie in fata lui Dumnezeu”, prozatoarea se apleaca spre civilizatia Samizegetusei si credinta batranului Zamolxes, dar face si trecerea spre conditia femeii in lumea de azi. Romanul se inscrie in proza erosului, avand ca tema mitul iubirii si motivul cuplului. Experientele limita traite de eroina, aflata in cautarea iubirii perfecte, simbolizeaza unitatea primordiala a spiritului uman, dorinta de a descoperi absolutul. Totusi, o astfel de iubire nu poate fi oferita decat Dumnezeu, Cel despre care autoarea afirma in carte ca venea „calarind un asin; nu avea plete, nici barba, nici mustati… doar o coroana aprinsa de spini.”

Melania Cuc – „O scriitoare originala”

,,Numele scriitoarei Melania Cuc… este un nume care mi-a retinut atentia prin unele poezii, proze, insemnari, interviuri, reportaje si anchete literare ce au impus-o in peisajul literaturii romane contemporane ca pe o scriitoare originala si inzestrata cu multiple disponibilitati creatoare”, spunea istoricul literar Nicolae Scurtu.

Autoare a douazeci de volume de versuri si proza, printre care „Impozit pe dragoste”, „Tablete contra disperarii”, „Fructul oprit”, „Miercurea din cenusa” sau „Graal”, Melania Cuc este detinatoarea a numeroase nominalizari, distinctii, diplome, premii si medalii. Intre acestea se remarca Premiul Editurii Minerva pentru Poezie, obtinut la Festivalul de literatura „Mostenirea Vacarestilor”, Targoviste, 1988 sau DIPLOMA si Premiul I , acordate la Concursul National de Proza “Liviu Rebreanu”, Bistrita, 2003. In 2009, Melania Cuc primeste Diploma si Titlul de Femeia Europeana pentru Municipiul Bistrita, pentru cultura europeana. Fiecare din cartile pe care le-a scris Melania Cuc are viata ei, destinul si vibratia proprie. De referinta pentru opera sa sunt cartile de proza, dar si cele cu tablete.

“O moneda subtire”

Actiunea din povestirea Melaniei Cuc, “Femeie in fata lui Dumnezeu” oscileaza undeva, la limita dintre real si fabulos. Asa cum o spune si titlul, eroina este o femeie, “Dacia Diugan, singura artista din lume care isi asigurase nu averea imobiliara, nu contul din banca, nu sanatatea, nu viata, ci… picioarele”, dansatoare in trupa Gloria Mundi. Dacia ajunge intr-un moment de rascruce in viata, cand are de parcurs un intinerariu spiritual decisiv. Fugita de acasa pentru ca este satula de existenta artificiala pe care o duce in lux, alaturi de Sergio, un barbat care nu o iubeste, ci doar profita de pe urma ei, Dacia o intalneste in tren pe baba Chiva, tiganca daruita cu “harul” ghicitoriei, un fel de oracol, de profetesa, care ii anunta dansatoarei, viitorul. Calatoria ei spre Munte se realizeaza intr-o atmosfera fantastica, noaptea, cu acest personaj misterios, Chiva, care in cele din urma, dispare, ca si cum ar fi fost „extrasa prin vraja.”

De la Chiva, Dacia afla “ce va va fi sigur”, cu ea. “Acolo, unde vaz ca te-o trimes Soarta, nu-s-exista pravalii cu chiloti-snur si cu pijamale de matasa… Tu, soro, daca mai ajungi pana la capat de linie ii bine, ii tare bine…”, o anunta Chiva.” Mai mult, baba dispare si pe bancheta unde statuse, ramane “o moneda subtire” ce “marturisea, fara cuvinte, ca fiinta aceea nu fusese chiar o fantasma… Dacia simti cum acvila regala din efigie, isi implanta clontul, scormoneste in carnea sa tanara, cum ii cuibareste cu indiferenta la durere, celula dupa celula, cum ii atinge si maduva din sira spinarii, dar… osul vertebrei este inca puternic, tare si nu se rupe, nu se frange de bunavoie.» Acvila sau pajura reprezinta in simbol, un spirit protector al lumii, inceputul, arhaicul, primordialitatea.

“Lumea din care plecase”

Dacia are parte de un “dincolo” si un “dincoace”. Ea se crede “detasata de lumea din care plecase. Dincolo, in lumea din care ea evadase sau din care fusese ,,extrasa”, era inca zi plina, era amiaza, cu arsita trasa in aparate sofisticate de climatizare, canicula purtata direct dintre ciulinii baraganelor de odinioara. Dincoace, in vagonul de lemn vechi, lumina Lunii pline manjea noaptea ca pe o ciozvarta de carne cruda, vopsea in rosu de lupanar fetele celor doua fapturi – una ca si batrana si cu aur cat sa astupe cu el o fantana; cealalta inca in putere, dar… fara dorinte strict personale, fara bagaje si care se credea detasata de lumea din care plecase.”

Dacia paraseste aceasta lume civilizata, in care ramane Sergio, cel pe care il iubea si pe care “il asteptase sa urce pe munte, sa o caute si s-o gaseasca.” Fosta Diva ajunge pe Munte si patrunde intr-o alta lume, o lume veche, arhaica, cu rosturi din vesnicie. Aici o gaseste Mutu, om ce traieste “in cealalta parte a Piscului”, care vaneaza impreuna cu lupii. El o duce in casa lui Barba, barbat “voinic ca un taur, dar bland din fire ca mielul si frumos ca un zeu pregatit de ursitoare sa infrunte pentru altii primejdiile”, ce isi castiga traiul din “negot cu miere si pastravi”.

“Un alt Dumnezeu”

Dacia, femeia cu nume simbolic, traieste un vis, intr-o lume arhaica, a cutumelor, in care oamenii se inchina „batranului Zeu”, nefiind inca pregatiti sa accepte “rosturile si legile primite de la un alt Dumnezeu, unul care Se nascuse din femeie pentru ca mai apoi sa se lase prins, crucificat, cum le povestea preotul sosit la ei de la Pont.” In timp ce asista la o ceremonie ritualica, “in creierul” ei “se dadea lupta intre fantasmagoric si realitate… Chiva, vrajitoarea, ii ramanea singurul detaliu clar din viata.” Cei in mijlocul carora traieste se inchina Soarelui, asteptand “un semn de la vechiul lor Zeu”. Ne aflam intr-un univers in care crestinismul abia acum incepe sa patrunda, in lumea dacilor, la Sarmizegetuza. Aici , Dacia, nume predestinat, ajunge sa “execute in fata lui Dumnezeu numarul forte al luptei ei decisive dintre doua civilizatii atemporale”, intre doua realitati – una pe care o cunoaste si alta spre care aspira.

Intre simbolurile care se detaseaza in carte este acela al casei in care Dacia locuieste cu Barba, “barbat si femeie, pereche unita prin timpi si spatii nedefinite.” Aceasta locuinta este un simbol al intoarcerii dinspre o lume, lumea civilizata, contemporana, spre trecut. Este un spatiu al initierii in ritualurile celeilalte lumi, o trecere de “dincolo” catre “dincoace”. Tot din lumea de “dincoace” face parte si printul TalariK, fiul Matcii, indragostit si el de Dacia. Pentru ea, “Sergio juca rol de print, se numea TalariK! Sergio-TalariK-Barba devenisera trei imagini intr-o singura rama decolorata.” Dacia se intoarce mereu in trecutul din care vine, incearca sa recupereze macar momentele semnificative, insa singura certitudine este ca sta “nepasatoare, dezbracata de vointa personala, sta in fata lui Dumnezeului care… era nehotarat intre a-i arata ce e bine sau rau.”

“Drumul… spre Piscuri”

Important este si ritualul la care Dacia este supusa de Matca, mama printului TalariK, decisa sa isi desparta fiul de aceasta “vrajitoare” aparuta de niciunde, pe care vrea “s-o jertfeasca cu mana sa”. Cele doua urca spre Piscuri. “Drumul acela, spre Piscuri, Matca nu-l mai facuse niciodata nici cu gandul, nici cu pasul, doar auzise, de la ciobanii din vale, despre locul unde urcau si se rugau, locuitori vechii dave, cei care aveau curaj si putere sa ajunga pe culme si sa depuna jertfa in vin si in grane Zeului lor, un zeu ca toti oamenii, adica din carne si sange.” Dacia se loveste de rezistenta Matcii si de duritatea conceptiilor ei conservatoare, specifice lumii careia ii apartine. Si totusi, Dacia invinge. Religia noua invinge vechiul, paganismul, profanul. “Chiar sub ochii ei, Dacia sta in vesminte ca din aur, nu pe stalp si nu legata cu franghii de maini si picioare. Era rastignita direct pe o cruce de aer.” Din acest moment, Matca ii ofera respectul si atentia cuvenite celei pe care o iubeste printul TaraliK.

„Armasarul din vis”

Un moment de referinta in carte, marcand finalul istoriei Daciei, este nasterea inorogului – “calul din vis”, Vifor. Dacia si TaraliK, femeia si barbatul, cuplul, asista la venirea pe lume a acestuia. “Nu se insela, era un inorog de-adevaratelea! Manzul din poveste o asteptase pe ea, acolo in pustietate, sa o convinga ca tot o Lume era cat incapea si cat nu incapea in basme… Era un inorog adevarat, poate ultimul de pe Pamant.” Inorogul, numit si licorna sau unicorn, este un animal mitologic, reprezentat ca un cal alb avand un corn in mijlocul fruntii. Legendele descriu acest corn ca detinand puteri miraculoase: vindeca bolile, curata raul, da viata. Inorogul este si simbolul omului superior, neinteles de cei din jurul sau.

Cu simbolul inorogului de altfel, se si incheie „Femeie in fata lui Dumnezeu”. Dacia Diugan, dansatoarea fugita de acasa si salvata de pe un varf de munte, dintr-un sloi de gheata, ajunge in urma unei operatii fatale, intr-un scaun cu rotile. Tot ce s-a intamplat in carte a fost visul acesteia, in timp ce zacea, zbatandu-se intre viata si moarte, pe stanca Muntelui. Aici, planul fantastic pare sa se incheie, lasand loc celui real. Dacia scapa cu viata, insa ramane paralizata, intr-un scaun cu rotile. Picioarele ei asigurate nu ii mai sunt de niciun folos. Intr-o seara, Dacia se afla alaturi de Sergio, la un spectacol de circ. In program urmeaza o dresura de cai. „Brusc, Dacia se ridica din caruciorul supersofisticat… De la locul ei, din sala, vazuse armasarul din vis,- un cal cu coama spulberata ca o zapada… Era el, manzul inorog! Retraia cu intensitate colosala clipa, limita dintre real si poveste. Printre oamenii cu grija facturilor care le umpleau zilnic cutiile postale, trecea Inorogul!”

„Pana cand coama sa alba acoperi palmele ei”

Fiinta aceasta din alta lume, o recunoaste. Stie cine e Dacia, nu a uitat ca ea l-a ajutat sa vina pe lume. „Inorogul nu mai stia, uitase ce-i teama stapan, de povara, ce-i cravasa sau galeata cu apa statuta, din regie. Era iar un simbol fara dimensiune precisa. Se cambra falnic, isi apleca doar grumazul pana cand coama sa alba acoperi palmele ei.”

Tragismul este ilustrat indirect in carte, prin descrierea starilor Daciei, care oscileaza permanent intre speranta si deznadejde. Semnificatia paradisiaca a visului Daciei, in care este descris un univers nevazut, naste o intrebare – ceea ce am citit pana acum a fost o simpla calatorie prin intuneric sau o incursiune intr-un fragment exceptional redat, din viata si religia strabunilor nostri, dacii? Cu certitudine, cititorul va intelege ca a avut ocazia, prin talentul de prozatoare al Melaniei Cuc, sa asiste „pe viu” la o autentica pagina de istorie antica. De altfel, evadarea Daciei in acest necunoscut este pentru autoare un simplu pretext. Intentia sa a fost si ramane aceea de a ne provoca la descifrarea unor semnificatii tainice si adanci, cum este de exemplu, cea a Muntelui. In final, intre cele doua divinitati, Dumnezeu adevarat si un zeu „din carne si sange”, ramane Dacia, o femeie in fata lui Dumnezeu. Iar ea stie ce are de facut. „Trebuie doar sa astept trenul meu, poate drezina care sa ma scoata in lumea adevarata. Voi dormi in halta, pe banca scrijelita-n briceag, voi reciti revistele mototolite… cu date de aparitie care nici nu exista!”

SACALIZAREA „INTELIGHENTIEI” ROMÂNESTI CONTEMPORANE

by Prof. Dr. Adrian BOTEZ
februarie 2010

Deschideti, va rugam, televizorul (oriunde îl aveti, în casa…). Apoi, dati-va, cu scaunul sau fotoliul (sau, pur si simplu, asezati-va capul pe speteaza canapelei), cât mai departe (în spatiul camerei dvs.), de televizor. Evident, acest îndemn este adresat oamenilor obisnuiti, ca mine, iar nu „baietilor destepti”! Caci acestia fie sunt „jucatori”, pe ecranul televizorului – fie, din umbra, procura premizele Ospatului Sacalilor (care NU se va da, însa, în direct, la televizor!).

Ce vedeti, acum, pe ecranul televizorului, când va departati, pâna la a vedea, totul, din „zarea perspectivei”? Si asta vedeti, de fapt, zilnic – numai ca nu bagati de seama, de obicei, pentru ca prea sunteti cu nasul în ecran – „implicati” de o foame de imagine, maladiva (în niciun caz „empathica”)! Cred ca vedeti ceea ce vad si eu: o satra „actanta”, o menajerie scârbavnica, în plina manifestare. Un bâlci, de o vulgaritate puturoasa (mai ceva decât de la o ciurda de sconcsi), care tine, de-acum, de „science fiction”! Dar bâlciul la care sunteti spectatori, devenind, treptat, prin lipsa de reactie, COMPLICI, nu este pentru distractie, ci pentru DISTRUCTIE! (Si nu e deloc „science fiction” ci ”ciné-verité”). Si nu pentru distructie a oricui, NICI M?CAR „A ALTORA” – ci a noastra, A TUTUROR CELOR „NE-DESTEPTI”/ NE-DESTEPTATI! De fapt, asistati (în loc sa actionati) la PARADA SACALILOR, care nu mai au rabdare: vor sa ne prefacem trupurile (prin tembelizarea si depersonalizarea/„virtualizarea” televizionistica!), cât mai grabnic, în cadavre (multe, cât mai multe cadavre, care sa le sature ne-satiul!), în care sa-si înfiga ei balele si coltii!

Nu e tara mea, nu e tara ta – România asta sfâsiata, sub ochii nostri?! Cum sa nu fie! Este extrem de nociv sa confundam „tara”, care este Gradina Lui Dumnezeu – cu acest moment istoric, populat, spatio-geografic, pe de o parte, de „baietii destepti”, pe de alta, de privitori „nedesteptati”, precum noi (lasi, inactivi, care nu-si simt responsabilitatea spectacolului de bâlci, în care s-a transformat istoria tarii lor, nici macar cât si-o simt niste râme ori testoase – ca tot au trimis iranienii, zilele astea, la „universitati cosmice”, un soricel, doua testoase si niste râme). Sa plecam/fugim NOI din tara?! Ba! Ar fi, din partea noastra, culmea lasitatii si tradarii de Dumnezeu! Sa faca bine sa iasa EI afara, de-a berbeleacul sa iasa, toti sconcsii si sacalii, toti invalizii de Duh – ca doar n-or iesi, din Gradina Maicii Domnului – Paradisul Noului Ierusalim, cei (înca!) teferi la Duh!

Cum adica, faptul ca îi vedeti bulucindu-se, zilnic, ceas de ceas si clipa de clipa, sa sufoce ecranul, cu prostia si mârlania si mârsavia lor obraznica, dementa, cu urletele lor de sacali, amusinând groapa de gunoi a crimei si amoralismului, ca îi vedeti „brand”-uiti (cu „brand de tara”!), pe niste indivizi de doi bani gramada, precum Gigi Becali (analfabetul care se lasa pe spate, pe perna-soclu, atoatestiutor întru toate, inclusiv întru eminescologie), Bercea Mondialu’ (care a adus Ierusalimul la Cotroceni), Guta „Imnologul Prezidential” etc. – pe toate târfele Babilonului/Târfa Babilonului Însasi! – nu va scoate din minti?! Nu. Nu va scoate, nu va cuprinde impulsul sa dati macar cu televizorul de pamânt, daca nu cu toti cei „reprezentati imagologic de/prin televizor”! În curând, vor aparea, pe piata româneasca, salamuri cu eticheta „Florin Salam”, caviar cu eticheta „Bercea Mondialu’”, parfum (de brânza) marca „Gigi Becali” Si, totul, va fi în ordinea firii!

Parada personalitatilor, a „MODELELOR NATIONALE DE SUCCES”!!! Pentru ca succesul se masoara, azi, în tone de nesimtire moluscos-flescaita si de obraznicie hidoasa, exasperanta – iar nu în CREATIE/CREATIVITATE, ÎNTRU SFÂNT? MORALITATE – CUM NE-A ÎNV?TAT NAZARINEANUL CEL BLÂND!

Si nu va este rusine ca, pe ecran, apare „spuma”-nveninat-cremoasa, care ne conduce destinele, si în care se balacesc, ca în „sânul lui Avrum”, alde Traian Basescu-Cavalerul (Pilit…) al Justitiaritatii „zonale”, sau Boc-Deloc (varianta: Adevar-Deloc) – si Nuti- Spaima… („Constitutii”) Udrea, care capata NUP, din partea unei eminente si absolut ne-înfeudate Justitii, înainte sa-l fi cerut?! Nu. Nici acest fenomen „behavioristic” nu se întâmpla, cu domniile voastre. De fapt – noastre. Noi tacem (filosofie de doi bani: „eh, toate trec, o sa treaca si astia!”– si zâmbim, ca drogati! Nu, N-O S? TREAC?, CI O S? SE PUIASC?, CEVA DE SPERIAT! – a se vedea toti „honoriusii” si „ebele”!

Si nici atunci nu „blestim” ceva, nici macar când un narcisiac, chel de atâta infatuare, CTP-ul, îl numeste, pe Eminescu-Aminul Românilor de Deasupra de Veac : „ateu” – cu sastiseala, cu grasa si gretoasa suficienta, aducându-l, pe Luceafar, cot la cot cu el, „inginerul” brav, la o „berica” si o pipita (pentru ca azi, daca vrei sa te numesti, credibil, „intelectual”, e de bon-ton sa fii ateu, cum era-n Franta postbelica, de bon-ton, sa fii comunist! – si sa-L ridiculizezi, în primul rând, pe Dumnezeul Crestin!) – habarneavând despre mistica existetei si Misiunii Aminului, pe planeta Terra.

Hai sa zicem, precum respectatul, dar gresitorul întru interpretarea semanticii Liturghiei Mioritice, OCTAVIAN PALER, ca Neamului Românesc nu-i pasa de istorie si e comod, fatalist etc. etc. (cam nesimtit si „slavit de lenes”, în rezumat).

Dar când afli urmatoarea stire, nu despre interlopii-vedete nocturno-diurne, nu despre politicienii-caracatite televizionistice si nici despre ziaristii-sacali, în genere, si despre Florin Calinescu, în special – umflatul agramato-bolborositor (acord, pe loc, un premiu, din salariul meu de profesoras, aceluia care a auzit – SI O SI DEMONSTREAZ? ASTA, CREDIBIL! – macar o fraza ispravita cu bine, în ultima vreme, de bolborositorul batracian de serviciu, la „turul” basescian – unde întâlneste, „carambolistic”, nasul lui Ion Cristoiu), cel care, când nu candideaza la Senat, o face pentru a medita asupra candidaturii Preagratioasei Sale Flatulatii, la Presedintia României si când nu face nici asta, se cere de la dom’ presedinte Basesc’ – „ambasador la Washington, saaaa traiti!” – ci despre unul care, în orice tara si vreme normala, ar trebui sa fie, din pozitia sa, un model culturalo-moralo-spiritual NATIONAL, extrem de credibil, autoritar de credibil, prin austeritatea, onorabilitatea si verticalitatea sa – ei bine, te pune, serios, pe gânduri, problema Calauzelor Moral-Spirituale ale Neamului, problema ELITELOR DE DUH CONSTRUCTIV (probleme obsedante, la români, înca de la jumatatea veacului al XIX-lea!), si, implicit, soarta de Neam si Tara a Românilor. Ma refer, evident, la dl prof. univ. dr. Nicolae Manolescu, Presedintele USR, dar si ambasadorul UNESCO la Paris (simultan si coplementar, se pare) etc.:

„Nicolae Manolescu, plurivalentul critic literar, presedinte al Uniunii Scriitorilor din România, presedinte al Consiliului National de Acreditare Titluri si Diplome Universitare de pe lânga Ministerul Educatiei si Cercetarii, membru de vaza al Comisiei Tismaneanu, profesor doctor la Universitatea Bucuresti, director al revistei „România literara“, comentator sportiv la „Evenimentul Zilei“ si editorialist la „Adevarul“ lui Patriciu si, în acelasi timp, simultan si concomitent, ambasador la Paris al României, la institutia internationala însarcinata cu protejarea patrimoniului cultural si natural mondial, UNESCO, s-a gândit ca, în folosul banilor, poate nesocoti decizia Academiei Române. Drept urmare, si-a pus revista pe care o patroneaza, „România literara“, cu tot cu angajatii ei, intelectuali de la sate si orase, în slujba „Gold Corporation – Rosia Montana“, care o sponsorizeaza oficial, ca pe o echipa de fotbal oarecare, împreuna cu Fundatia Anonimul, dar nu venetian, ci moscovit, tinând cont ca e vorba de însusi vânzatorul Rompetrol, Dinu Patriciu” (cf. Victor Roncea, Nicolae Manolescu a pus „România Literara” în slujba Gold Corporation, sursa: CURENTUL INTERNATIONAL, http://www.curentul.ro/, vineri, 29 ianuarie 2010).

Si asta, dupa ce Academia Româna, prin „conclavul” specialistilor ei geografi, mineralogi, istorici, sociologi etc., afirmase (iar dl Nicolae Manolescu e membru corespondent al Academiei probabil, actiunea sa tine de oarece ranchiuna personala, tradusa printr-o razbunare care incumba o TR?DARE A INTERESULUI NATIONAL: „E drept, s-ar putea sa fie vorba si de niscai resentimente, tinând cont ca distinsul intelectual a fost rejectat chiar de doua ori de catre forul academic, ultima oara anul trecut. «Respingerea titularizarii (pentru a doua oara!) a lui Nicolae Manolescu e cel mai limpede indicator al dezastrului moral în care Academia se balaceste de ani si ani de zile», avea sa afirme, la vremea respectiva, angajatul sau Mircea Mihaies, evident, chiar în «România literara» – sursa: idem) si daduse urmatoarea Declaratie: „Academia Româna este dispusa sa participe, prin specialistii ei, la aceste operatiuni care ar putea salva un spatiu care are pentru români si o valoare emblematica. Este vorba, sa nu uitam, de «tara» lui Avram Iancu, simbol al luptei pentru libertate a românilor din Transilvania“, se spunea, cu claritate de cristal, în Declaratia Academiei, cu privire la „cazul Rosia Montana”.

Sigur, nu-i asa? Când vecinul nu-ti raspunde la „buna ziua”, pentru ca l-ai înjurat de mama, trebuie, musai, sa dai foc satului si padurii, cu toate anexele naturalo-sociale! […Ne pare rau s-o marturisim, dar asta este adevarul-adevarat: europarlamentarul liberal Adina Valean, sotia lui Crin Antonescu (presedintele PNL), a avut, la Antena 3 si Realitatea TV, pe 2 februarie 2010, cu privire la „cazul Rosia Montana”, o prestatie absolut penibila, manolesciano-dinupatriceasca, din/de sub care transpareau atât de multe lucruri rele si jegoase, încât „achiesarea”, tradatoare, la interesele lui Gold Corporation (adica, la jefuirea dementa, absolut iresponsabila, a României, de cel mai mare zacamânt, din Europa, de aur, argint si uraniu! – în schimbul a 17 ani de „ocupare a fortei de munca din zona”!), parea a fi cel mai putin nociv dintre ele! A avut prilej „popa” Tökes sa se dea mai român decât Valeanca (tocmai pentru ca fura canadienii1, ceea ce voia sa fure numai ungurii lui: „Initiativa europarlamentarului Adina Valean, sotia presedintelui PNL, Crin Antonescu de a organiza la Parlamentul European un seminar de promovare a proiectului minier Rosia Montana a fost dur criticata de o buna parte din europarlamentarii români care nu au fost informati de aceasta initiatia. Tonul acuzatiilor a fost dat ieri chiar de colega sa de partid, eurodeputatul Renate Weber, iar astazi stafeta criticilor a fost preluata de europarlamentarul Laszlo Tökes, care a acuzat caracterul propagandistic si de lobby pe care l-a avut actiunea eurodeputatului PNL” – cf. Antena 3.ro]

Întorcându-ne, iarasi, la „înjuraturile” dlui profesor N. Manolescu. Si ce „înjuraturi de mama” a proferat dl profesor N. Manolescu? Pai, sfruntarea nerusinata si minciunile lui sfruntate, toata cariera sa ante- si post-decembrista, de tradator profesionist (a-toate-cele!) – au valabilitate de „înjuratura de mama”, la adresa Neamului si „intelighentiei” românesti, pe care o conduce, prin sefia USR-ului: „Nicolae Manolescu, devenit milardar în 2005, gratie unui premiu oferit de aceeasi marinimoasa Fundatie Anonimul Patriciu, a mimat dizidenta înainte de 1989 pentru a se urca, în 1990, pe cadavrele Pietei Universitatii, la conducerea Aliantei Civice care, la fel ca si Frontul Salvarii Nationale, avea sa se transforme rapid în partid, tradând propriile declaratii de la întemeiere. În memoria celor care le pasa de România, Manolescu a ramas bine întiparit, dupa ce, imediat dupa sângeroasa mineriada din iunie 1990, când înca se aflau închisi studenti arestati ilegal de regimul FSN, distinsul intelectual s-a înfatisat cu Zigu Ornea la poarta lui Ion Iliescu pentru a-i lua un „interviu cretin“, dupa cum l-a caracterizat Paul Goma, de spalare a noului „conducator iubit(…). Iata cum, dupa 20 de ani, aceeasi „principala revista literara din tara“ socoteste firesc sa puna „simpatia scriitorilor si intelctualilor“ între faldurile trenei celor care platesc mai bine, indiferent ca reprezinta un proiect distrugator al valorilor României, cele pe care trebuie sa le apere, nu-i asa, un ambasador la UNESCO. Ce sperante pot avea toti realii intelectuali români care se lupta sa prezerve siturile arheologice milenare, pentru înscrierea localitatii Rosia Montana în patrimoniul UNESCO, atunci când însusi reprezentantul României la forul mondial este platit de firma care si-a propus distrugerea acestuia?

Duplicitatea si decaderea morala a lui Nicolae Manolescu, consacrat drept demolator al lui Eminescu, cu scopul de a-l instala pe soclul românului absolut pe fiul sau literar nelegitim, Cartarescu – nu dureaza de azi-ieri. Într-un interviu publicat anul trecut în (acelasi) „Adevarul“, Manolescu afirma fara jena: „Înainte de 1989 n-am scris niciodata despre 23 August, sarbatoarea nationala a Republicii Socialiste România. Desi numerele festive ale revistelor erau de rigoare, am reusit sa evit orice comentariu. Compromitator, indiferent ce ar fi continut.“

Manolescu se pare ca uitase o parte importanta din biografia sa. Astfel, în „Contemporanul“, nr. 34 din 21 august 1964, în cinstea „marii sarbatori“, distinsul „anti-comunist“ scria: „23 august 1944 a avut urmarile cele mai profunde în literatura pusa în fata unor probleme umane nemaicunoscute, a unui peisaj social si moral cu totul deosebit. Arta, hranita secole întregi din negare, devine un mod de a afirma noul umanism socialist. Factorul hotarâtor al revolutionarii literaturii noastre este Partidul, chiar numai pentru faptul ca avangarda marxist-leninista a clasei noastre muncitoare e arhitectul structural al prefacerii sociale si politice, al unei noi realitati, al unui nou tip uman, mult mai evoluat, care pune scriitorilor probleme noi, mult mai complicate…

Întregul nostru front scriitoricesc a înteles ca literaturii noastre îi revine – asa cum spunea tovarasul Gh. Gheorghiu-Dej la Conferinta pe tara a scriitorilor, în cuvântarea din 24.I.1962 – misiunea de mare raspundere de a contribui prin toata forta ei de înrâurire la formarea si dezvoltarea constiintei socialiste, la formarea omului nou, a moralei socialiste(…) Începând din anul 1961 (cf. „Viata româneasca“, nr. 7) si pâna 1965 (cf. „Literatura româna de azi“, încercare de sinteza, în colaborare cu D. Micu), domnul Manolescu a fost un incredibil propagator al ideologiei literare bolsevice… La vârsta de 23 ani, proaspat absolvent si colaborator la revista, de mare prestigiu pe atunci, „Contemporanul“, condusa de comunistul-ilegalist George Ivascu, seful lui Nicolae Manolescu, tânarul critic facea exact contrariul a ce se spune în Postfata de catre Sorin Alexandrescu.

Sa citam de ici-de colo: „Literatura realist-socialista este, prin natura ei, o literatura a valorilor etice, surprinzând mutatiile profunde, determinate în cunostinta de ideea socialismului, promovând idealuri de viata noi, îndeplinind, adica, un rol educativ însemnat în formarea omului epocii noastre. Înzestrati cu cunoasterea stiintifica a realitatii, scriitorii nostri reflecta cu perspicacitate desavârsirea fauririi constructiei noi, socialiste, reflecta chipul omului nou, constructor al societatii viitorului. Acesta este în primul rând muncitorul comunist. E o mare cucerire a literaturii noastre contemporane zugravirea acestui erou al revolutiei.“ (cf. Înnoire, în „Contemporanul“, nr. 34, 24 august, 1962).

A se observa ca este vorba de articole aniversare. Ultimul slaveste cele doua decenii de la Eliberare. Un bilant literar al socialismului victorios. Manolescu a semnat saptamânal asemenea cronici în «Contemporanul» si, normal, era bine stipendiat.

În anul 1965, împreuna cu D. Micu (binescolit la «Scânteia» ani de zile!), editeaza volumul «Literatura româna de azi» (se reia titlul aniversar de mai înainte!), într-un tiraj de 12.120 de exemplare. Un diluviu de laude Partidului, lui Marx, Lenin, Gh. Gheorghiu-Dej si lui Nicolae Ceausescu si literaturii socialiste/comuniste“.

Asadar, echipa de intelectuali profitori, de la Ceausescu la Iliescu, la Constantinescu si, apoi, iar la Iliescu, pâna la Basescu, se pare ca stie sa profite cu brio de toate oportunitatile „Gold“ (cf. Victor Roncea, art. cit.).

Am insistat pe “activitatea” tradatoare de sine si de Neam a dlui prof. univ. dr. Nicolae Manolescu (a se observa si contributia pretioasa a „interpusului” sau, în Afacerea Gold Corporation, dl scriitor Mircea Cartarescu, , foc de gelos pe Eminescu, dar foarte decisi, el dimpreuna cu “mecena” si “ciceronele” sau spiritual, dl N. Manolescu, sa…”taie acest nod gordian”, dintr-o singura lovitura de… revista!).

Dar acum doi ani… Oare trebuie sa facem uitata tradarea Duhului Românesc, Crestin-Ortodox, tocmai de catre unul dintre cei mai „oficiali dintre oficialii” culturii române contemporane, un alt exponent al „intelighentiei tradatoare/sacalizate românesti”, dl Director al ICR: Horia Roman Patapievici, cel care expunea, la New York, „România Paranoia” (dupa ce respinsese/exclusese, categoric, un Omagiu lui Nichita Stanescu, mult mai ieftin, dar si mult mai…non-paranoia!), în care „rolul principal” l-a jucat un ponei roz-bonbon, cu swastika pe… „dos”, apoi, la Bochum-Germania, „Omagiul lui Iuda”, ambele ale naibii de scumpe kitschuri, dar cu pretentii de a reprezenta, cât se poate de fidel, Duhul Românesc! Iata cum comentam atunci (punând fenomenele “culturale” patapievicene în legatura si cu miscarea suicidara a tinerilor – EMO):

“De ce, mai neica „TOT”, supranumit „Patapievici” (de la „pata”/”a pata”… – TOTUL, evident!!!), vrei ca România sa se arate lumii (ma rog, New York-ul, dupa mine, este, mai curând, anti-lume… – dar e vorba ca vestea „expozitiei”/expunerii lui Patapievici (nu ma intereseaza cei trei „artisti”-gunoieri, pentru ca EI AU FOST SELECTATI EXPRES DE DL PRESEDINTE AL I.C.R., CEL CU GRAD DE SECRETAR DE STAT!) s-a dus, cu tot cu scârnavele imagini, în toata lumea…ailalta – poate o lume mai breaza decât cea americana!) – deci: de ce vrei mata sa ne arati lumii ”Paranoia”?! Acum îmi dau seama de ce te „excrementai” matale pe „România” pai, saracul Pata/Patapievici, daca asta e România LUI! Unul vede Raiul, ca asa-i e dat, altul – Iadul tot asa, pentru ca iad îi cere „sufletelul” lui! Fiecare vede dupa boala de care sufera. Ce poti sa-i faci, daca, în paranoia lui, îsi închipuie ca toti suntem ca el. Auzi ce titlu de expozitie da domnul de la ICR: „România Paranoia” Daca te simti „paranoia”, domnu’ Pata/Patapievici – macar fii discret si nu o mai si zi, tare si la ora de vârf si nu-ti expune-cracana, pe toate continentele lumii, leprele si zdrentele împutite ale „constiintei” matale!
Hai sa zicem ca americanii, care sunt demult zbanghii si dilii (nu toti, evident – ci majoritatea – adica, majoritatea aia care l-a votat presedinte pe George W. Bush, cel ce sta la telefonul scurt/„rosu”, de vorba cu Dumnezeu, când e sa dea peste oamenii de treaba, peste neamurile de treaba peste tarile cu petrol), poate ca merita ce le arata Pata/Patapievici-Cel–Cu-Fundita-Rosie. Pata-Cea-Romana (si ”horita”/zorita, de Piaza-Rea izbita…). Dar noi, românii, chiar nu meritam asa ponegrire! Ce ne arata sifilitica asta de „expunere” patapieviceasca? Ne arata niste, în loc de icoane crestin-ortodoxe (care, da, ar fi exemplificat Spiritul/Duhul Românesc) – niste „femei de serviciu” (mai curând, niste „boarfe”, în pauza dintre schimburi!) – apoi, obsedant, niste „scule”, cum noi românii (vestiti prin „ciobania” noastra viguroasa, iar nu prin „urina”, excremente, starea de „patibulatie” si alte delicatesuri patapievicene) chiar nu avem. Un martian cu erectie orizontala (spre-în-jos!) – fie acolo la el! – alt martian, cu alta erectie, la fel de prapadita si o Mâto-Camila, cu o erectie doar de mâta. Pai ce faci, Pata/Patapievici?! Îti exhibi neputintele, mascându-le sub sclifoseli freudiene?! Nu mai bine te duceai în baia matale, si trageai un bocet, peste aceste monumente ale matale, ruinate din nastere?! Dupa care, trageai lantul. Nu, caci tot prostul, pâna nu-i fudul, parca nu e prost destul…

Deci, expozitia cu pricina NU este (caci nu poate fi, din punct de vedere logic, etnologic, sexual, sau cum vreti domniile voastre!) expozitia României – CI ESTE EXPOZITIA PERSONAL? A COMPLEXELOR FREUDIENE ALE DLUI PATA-CU-FUND?! Dar, va întreb chiar pe dvs., asa-zisii intelectuli – „lideri de opinie” (confectionati si re-confectionati, dezgropati si re-dezgropati, pâna ne sufocati cu duhorile putrefactiei dvs. morale – de fiecare presedinte postdecembrist, pe rând da, i-ati servit, dlor zombi, cu credinta, pe rând, pe Iliescu-Constantinescu-Basescu, imoralitatea dvs. funciara „sublimându-se” în fariseismul unor autoapeluri „catre lichele”, sau în minime „moralii” daca atâta puteti ca-n comunism: „de la fiecare dupa putinta, fiecaruia dupa nevoi” si, pentru ca putinte aveti minuscule, dar pofte/nevoi – URIASE asta e!): dlor Liiceanu, Plesu, Cartarescu, Manolescu etc. – de ce exhibarile freudiene ale UNUI cetatean român (chit ca e un cetatean holeric/diareic, în raport cu propria „bastina” – noi evitam orice discriminare!) – de ce aceste exhibari ABSOLUT PERSONALE – trebuiau facute pe banii nostri, bani munciti amarnic, bani de oameni/contribuabili care nu (ne) „expunem” (si nu o vom face, probabil, daca ne va feri Dumnezeu de contaminare cu… „Pata-Cea-Romana”) NICIODAT??!

Nu-i corect. Si, daca m-ati fi banuit de cârdasii cu „dusmanul” (cui?!) sau cu cine v-o mai fi trecut domniilor voastre prin cap (cam tot asa stau lucrurile si cu „cabala mârsava”, având drept scop „însingurarea” prezidentiala…), sa vedeti, acum, cum va fac de râs: APELEZ LA SPIRITUL JUSTITIAR AL PRESEDINTELUI T?RII/ROMÂNIEI, DOMNUL TRAIAN B?SESCU, S?-I IMPUTE DOMNULUI PATAPIEVICI TOAT? NENOROCIREA/NEFERICIREA AIA A LUI, EXPUS? LA NEW YORK, PE BANII NOSTRI, „F?R? ÎNTREBARE”/CONSULTARE PREALABIL?!!! Si sa-i impute si scandalul international iscat, somându-l sa plateasca, din propriu-i buzunar, daune morale tuturor popoarelor Pamântului, care au fost scârbite, în direct si la ore de vârf, cu/prin asa niste mascari/porno-imagini/iazme teratologico-fistichii si oribile/”horror”!!! Cred ca, pentru exhibarea, absolut indecenta, în public, daca „adamistii” fac pârnaie… – pai, musiu Pata musai sa nu scape prilejul de a vizita, pe dinauntru, un astfel de stabiliment al discretiei, numit „puscarie”.

Dar, daca Presedintele, care l-a numit, prin propria sa semnatura (deci, vointa si dorinta si în urma proriei sale selectii!) nu va face ceea ce este OBLIGAT sa faca – ACTUL DE JUSTITIE MAI SIMPLU SI FIRESC, MAI SUS ENUNTAT – atunci, sa-mi fie cu iertaciune, dar se va dovedi complice si co-partas cu Pata Neamului Românesc/Patapievici, la TOT ce a facut acesta, pentru a jigni România si bunul simt al Umanitatii! – si iata de ce ar trebui sa aiba parte unul de ceea ce are si celalalt parte…Puscarie sau balamuc unul, puscarie si balamuc si celalalt: fratern si con-sensual!!! Deoarece înseamna ca împartasesc despre Neamul Românesc si despre Umanitatea Terestra exact aceleasi opinii, în totala convergenta „ideatic-activistica”!

Tradare, blasfemie, jignire/afront adus unui Neam/unor Neamuri, cele ale Pamântului. Adica, România adevarata icneste si suspina din greu, sub povara inundatiilor, care au ras de pe fata pamântului, oameni, animale, case…au distrus destine si agoniseli de-o viata – si lui Pata/Patapievici îi arde sa devina CUTREMUR DE 9 GRADE (pe scara Richter), asa, ca supliment si divertisment, în plina napasta a apelor – sa-si puna/aplice „pata” anti-umana, anti-crestina, anti-bun-simt etc. peste România, batându-si joc de suferinte, saracie, moarte, plânsete – si sa cheltuiasca banii (care, în mod judicios, trebuiau dirijati, din ordin prezidential, catre nenorocirile Neamului), pentru sinistrati, pe „România Paranoia”?! Un pic de obraz, totusi „domnilor”! (faptuitori si complici, deopotriva!). Vedeti ca au dat în rosu pâna si bucile poneiului vostru (…”roz bonbon”… de degenerati), numai tovalul vostru pace! Patatilor/Patapievicilor, la pârnaie sau la (dusurile reci de la) balamuc! – ca nu vad alta solutie, pentru trezirea voastra din propria-va PARANOIE DEZL?NTUIT? FURIBUND (cf. Adrian Botez, Pata/Patapievici -si, eventual, Traian Basescu & Comp! La pârnaie sau la balamuc! – în revistele ARP – Monitor cultural)

(…) „Emo kids sunt o combinatie de goth kid, rock kid si punk kid, de la fiecare dintre aceste subgenuri preluand cate ceva, din muzica, stil si atitudine”), pentru a patrunde DIRECT, fara intermediarul ratiunii, în sufletele bietilor tineri-cobai, spre a împlini un dezastru, caracterizat, în primul rând, prin DIZARMONIE INTERIOAR? TOTAL?, CARE DIZARMONIE S? ÎMPIEDICE ÎNCHEGAREA NUCLEULUI DUMNEZEIESCO-DEMIURGIC DIN TINERI – S? ÎMPIEDICE, DEFINITIV, FORMAREA LUI „HOMO RELIGIOSUS” ELIADESC… – SI DEFORMAREA UMANULUI ÎN TOT CE ESTE CONTRAR LUI „HOMO RELIGIOSUS” SI, DECI, DUMNNEZEULUI/ CREATORUL LUI („De multe ori, aceste persoane au tendinta sa se urasca, sa se considere inferioare, toate culminand, uneori, cu tentative de sinucidere. Emotional a fost folosit pentru a descrie trupe precum: A Fire Inside, Fall Out Boy, Funeral for a Friend, My Chemical Romance, Panic! at the disco, Taking back Sunday”- observati, va rugam, panica si depresiunea sufleteasca dezesperanta, pe care le induc CHIAR TITLURILE PIESELOR MUZICALE!) – obtinând o biata fiara solitara, incapabila de solidaritate, de iubire, de încredere în semenii-frati, complet debusolata, alienata total, deci gata sa dezerteze, fie si prin îngrozitorul gest final, demonic, al suicidului, dintr-un loc/zona pe care Diavolul le sopteste ca nu e al lor… ca este complet strain/a de orice nadajduire oarba a lor.

SI, DECI, S-O URASC?! (…aceasta zona-lume) – precum Iuda, CEL OMAGIAT DE DL PATAPIEVICI, LA EXPOZITIA DE LA BOCHUM-GERMANIA!!! Da, DL HORIA ROMAN PATAPIEVICI PROMOVA, ACOLO, SUICIDUL DE TIP EMO, ÎN NUMELE DUHULUI ROMÂNIEI! Si nimeni nu s-a aratat dispus, pâna acum (nici macar seful/directorul sau onorific, dl Traian Basescu!), sa-l aresteze, sub acuzatia de crima morala, DE IMPOSTUR? MORAL? (cu grave repercusiuni asupra imaginii României în lume!) si de subminare a intereselor de stat si nationale!

DA, „MISCAREA EMO” FACE PARTE DINTR-O STRATEGIE MONDIAL?, DE DISTRUGERE A TINERETULUI…PENTRU ÎNTÂRZIEREA DRUMULUI DUHULUI EVOLUTIV AL PLANETEI TERRA!

Dar, ATENTIE, VOI CARE ATI PORNIT BOLOVANUL LA VALE: TOTDEAUNA, SUICIDUL NU ESTE DECÂT CEALAT? FAT? A CRIMEI – UCIDEREA DE SINE SE POATE SCHIMBA, ÎNTR-O FRACTIUNE DE SECUND?, ÎN UCIDERE DE „ALTUL/ALTII”! (cf. Adrian Botez, Miscarea EMO si misionarismul socio-religios. „Sa se duca naibii lumea voastra!” – în revistele ARP – Ecoul).

Si daca am vrea sa continuam cu enumerarea „ispravilor” acestor pseudo-intelectuali, impusi noua, la modul diversionist-televizionistic, dupa 1989, ca „modele spirituale de urmat”, am vedea lucruri cel putin demne de suspicionat: „filosoful fara de opera”, Gabriel Liiceanu, face figura de Hamlet neguros, cât timp tace pe scaun, la TV – dar când vorbeste, spumega de banalitati, iar când scrie, narcisismul sau luciferic si cam tembel îl trage catre descrierea parfumului sampoanelor sale de baie, cu care îsi desfata trupul gol(!) si flescait. El trebuie luat „la pachet” cu Andrei Plesu, pentru ca „dizidenta” lor ante-decembrista, „pute rau”, sau, folosind registrul academic, „ridica serioase semne de întrebare”… – la fel de puturoasa fiind si cârdasia „idilica” a celor doi, cu un infractor moral (daca nu mai mult), Traian Basescu – si aici ar trebui sa vorbim de alta zona a „intelighentiei” românesti, „populata” de un Sever Cotoi, ori Traian Ungureanu – dar stomacul nostru, zau, nu mai rezista!

Sau dl „istoric” Adrian Cioroianu, intelectual de rasa, care, dupa ce i-a aratat Maiestatii Sale, Regelui Spaniei, cu degetul gros ridicat, „good point”, se legana aseara (3 februarie 2010), labartat, pe scaun, la Realitatea TV, si îl îngâna pe cheliosul killer de idei, CTP-ul, în ce priveste „revolta” fata de initiativa unui atât de stimabil patriot, precum dl Alexandru Florin Tene, care, traind, dimpreuna cu mine, disperarea lipsei de Elite Spirituale, de Modele de Duh Românesti, propusese otioasei B.O.R. (e drept, cam stângaci si cu argumente nepertinente, netinând de domeniul mistico-religios, spiritualist-ortodox), sanctificarea lui Mihai Eminescu!

Pai, si de s-or pune cu „dosul în sus”, si B.O.R., si domnii N. Manolescu, A. Cioroianu etc., Aminul tot Amin va ramâne, indiferent daca este recunoscut în calendar, ori ba! Daca stam si analizam viata si faptele sfintilor, si la noi, la greco-bizantini (a se vedea, spre-o pilda, asa-zisul „Sfânt” Cosma, care a fost sanctificat pentru ca i-a îndemnat pe greci sa-i macelareasca/aneantizeze pe aromânii din Grecia, dupa ce-i calomniasera, ca homosexuali!), dar, mai cu seama, la „politicienii” romano-catolici, care-si fac sfinti din cei mai suspecti papi si „activisti” religiosi. NU! Nu stau lucrurile deloc bine si nici macar, totdeauna, curat! Asa cum am mai scris, Eminescu, atât prin martiriul si mucenicia mortii sale, cât si prin actiunea Societatii “Carpatii”, fondata cu scop de eliberare a Ardealului si a unirii Ardealului cu Patria-Muma – dar, în registru mistico-spiritualist, mai cu seama pentru ca este PRIMUL RECEPTACUL TERESTRU AL EPOCII MIHAELICE, ADIC? DOMINATE DE ARHANGHELUL SPIRITULUI, MIKAËL, este un „sfânt militar”, Duh Protector si Conformator al Neamului Românesc, cel de peste veac!

Julien Benda, în cartea sa Tradarea carturarilor (La trahison des clercs – publicata în 1927, reeditata în 1946 si în 1958), spunea, despre realitati de atunci, în care stau ascunsi-colaciti viermii realitatilor de azi: „Carturarii moderni au propovaduit acest realism nu numai natiunilor, ci si claselor. Au spus atât clasei muncitoare, cât si burgheziei: organizati-va, întariti-va, luati puterea sau, daca o detineti, straduiti-va s-o pastrati; nu va sinchisiti, în relatiile cu clasa adversa, de mila, dreptate sau alt moft cu care destul ati fost pacaliti. Si nici macar n-au spus: fiti asa, fiindca asa trebuie; au spus (si în asta sta noutatea): fiti asa, fiinca asa cer morala si estetica; dorinta de putere este semnul unui suflet elevat, dorinta de dreptate este semnul unui suflet josnic” (cf. Julien Benda, Tradarea carturarilor, Humanitas, Bucuresti, 2007).

Pai, uite cum dl Liiceanu, Marele Patron al fostei Edituri Politice Antedecembriste (caci asta este, de fapt, Humanitas-ul pentru care el, Marele Profitor Comunist, Gabriel Liiceanu, si-a vândut sufletul, lui Ion Ilici! – iar apoi, „din creanga în creanga”, din presedinte tradator în presedinte tradator… TOT ASA, CU TR?DAREA de sine si de Neam/Duh de Neam Românesc! – dar, de altfel, sigur ca da: înversunat campion al luptei pentru “democratie” si „anticomunism” scrâsnit… – mama-mama! – alaturi, umar la umar, de cel al carui tata a adus, „komisareste”, pe tancuri si prin ziare, comunismul în România – politrucul „pocaito-metanoiat” Tismaneanu/Tismenetki) si-a pus singur streangul de gât, publicându-si parca, prin publicarea textului lui Benda, propriile „Memorii”!

Regretam ca a trebuit sa ne scufundam pâna la 1927, pentru a afla simptomele tradarii acestor sobolani, pentru a afla explicatiile „filosofice” ale comportamentului de SACALI, al „intelighentiei” din 2010…al celor pe care ni-i însira, zilnic, pâna la obsesie paranoida sau paralizie cerebrala, ecranele cele mici dar eficiente – ale naibii de eficiente, de au pacalit peste 5 milioane de români, basca majoritatea diasporei pe 6 decembrie 2009!

Pe vremuri (pe la sfârsitul anilor ’90, când profesorii universitari, „dezabiati” nocturn, jucau pe mese manèle, în aplauzele fascinat-lingusitoare ale orfeilor tuciurii – ERA DE BONTON S? FII RRROM!), spuneam ca toata România e o mahala; acum, în 2010 – spunem ca „mahalaua” suntem noi, ca „mahalaua” este, în definitiv, o zona fericita… – totdeauna „se poate si mai rau”! – este “provincia iadului” – o rezervatie a cvasi-linistii, departata de mandragorele veninoase si de sconcsii puturosi, de la Centru!

Da, SACALIZAREA „INTELIGHENTIEI” (nu tu morala, nu tu mila! – NICI VORB? DE DREPTATE! – „E-O PROSTIE, dovada unui suflet josnic!” – ci doar „pura” sete de putere – dar, mereu, VAMPIRESCO-SACALESC: putere prin sângele altora!) nu are, în esenta, nimic nou („nil admirari”, sau: „nimic nou sub soare”), dar, pentru ca noi n-om fi ajuns, înca, total rinocerizati, NE REVOLT? PÂN? LA EXASPERARE! – pentru ca simtim cum clestele implacabilului monstru socio-politico-masonic (comunisto-liberal!) se strânge în jurul gâtului nostru, si nu avem solutii „mundane” – DECÂT, FIRESTE, PE HRISTOS-DUMNEZEU-MÂNTUITORUL!

Iar duhorile cadaverice, care se scurg, în lungi efluvii, din boturile rânjite ale SACALILOR, ale celor care ne asteapta moartea, pentru a se hrani cu roadele victoriei lor anti-spirituale, ne sufoca înca dinainte de ceasul mortii noastre clinice!

Dar, parafrazând celebra zicala româneasca, NOI SPER?M S? SE SI ÎMPLINEASC?: „Nu mor caii când vor SACALII!” Acum, dupa ispravirea experimentului nostru, va rugam sa va apropiati, din nou, de televizor, si sa-l închideti! Si tineti-l asa, închis, pâna ne vom decide, cu totii, sa ne TREZIM – si sa dam de pamânt cu Sacalii si Vampirii, cu Salamii-Gutii-Mondialii si cu Patapievicii-Manolestii-Liicenii-Ungurenii etc. Daca nu ne vom decide, TOT ÎNCHIS S? V? STEA TELEVIZORUL! Oricum, tot mai salubra atmosfera veti/vom avea (cu el asa, închis!), în casa si în minte-suflet-Duh, daca nu veti/vom mai participa, complice, „virtual” (…dar, cine poate sti: în registru spiritual, poate ca este o participare chiar „de-a binelea/de-adevaratelea”) la Bâlciurile Pustiei Satanice!

Daca mai credeti în salvarea mintii si sufletului si Duhului vostru, în teandria mistica, în Mântuire – DESCHIDETI (acum) BIBLIA – si, mai cu seama, Cele Patru Sfinte Evanghelii Hristice! Si cititi, cititi, „cu sudori de sânge” cititi…poate iese, odata, dracul – din madularele paralizate ale Tarii asteia, ale biet Neamului astuia, care, din radacini, a fost binecuvântat de Dumnezeu, cu Mare Misiune pe Pamânt!

1 – În Canada, cianurarea, în industria extractiva, ESTE INTERZIS?!

TINERII TORTURATI ÎL INCULPA PE GENERALUL VORONIN

by Maria BULAT-SAHARNEANU
Vocea Basarabiei
februarie 2010

Desi premierul Vlad Filat s-a întors glorios din Statele Unite ale Americii, iar cresterea peste noapte a preturilor a afectat grav imaginea guvernului condus de el, inclusiv a Aliantei pentru Integrare Europeana în rândurile si asa saracite ale populatiei, desi la Chisinau este asteptat Presedintele României, Traian Basescu, iar calvarul redobândirii cetateniei române nu s-a diminuat nici întrun fel, cred ca tema despre care trebuie sa vorbim ramâne a fi evenimentele din 7 aprilie: ce s-a întâmplat si ce se face ca astfel de lucruri sa nu se mai întâmple!?

Or, dezvaluirile Oxanei Radu, tânara din orasul Cahul, aflata pe 7 aprilie cu treburi personale la Chisinau, care s-a trezit din senin în subsolurile Comisariatului General de Politie si tot acolo, dupa umilinte îngrozitoare si contrar procedurilor judiciare, instanta de judecata în persoana judecatorului Dorin Popovici a condamnat-o la 5 zile de arest, readuce în atentia publica, inclusiv repune pe ordinea zilei faradelegile crase, necunoscute înca, ale fostelor autoritati. Fiindca la sigur, nu e de nici o saga, sa te afli întrun microbus, sa-ti doresti sa ajungi cât mai repede la copilul lasat în grija unei vecine si la un moment dat un grup de barbati mascati sa dea buzna în microbus, sa scoata toata lumea din el si, cu amenintari dintre cele mai urâte, sa se vada aruncati într-un subsol, unde pe lânga îmbrânceli si tot felul de sudalme, li s-a ordonat (era cu sora ei si alta femeie în microbus) sa se dezbrace în pielea goala în prezenta mai multor politisti, inclusiv a unei politiste, care râdea cu pofta de isprava colegilor sai. Mai mult ca atât, dupa un proces de judecata în afara legii, au fost duse la Drochia, unde au trebuit sa-si ispaseasca „pedeapsa” numai de atâta ca au avut nenorocul de a se afla la acea ora, în acel microbus si în acel loc (lânga cinematograful Gaudeamus din Chisinau) în seara zilei de 7 aprilie.

Sa luam aminte – vânatoarea de oameni nu a avut loc în acea seara, precum se afirma, doar în centrul capitalei, ea nu se stie înca pâna unde s-a extins, iar aria desfasurarii ei, probabil, înca se va descoperi, asa cum s-a întâmplat în cazul Oxanei Radu, care nici macar nu participase la protestele din Piata Marii Adunari Nationale. În asemenea cazuri important este ca cei care au fost maltratati pentru evenimentele din 7 aprilie, sa aiba curajul, la fel ca si Oxana Radu, sa vorbeasca despre ele. Or, pâna nu demult, fostele autoritati, afirmau sus si tare ca nu au fost arestate, maltratate si umilite femei în contextul protestelor din 7 aprilie. Adevarul iese, însa, la suprafata prin marturii, care descopera fata inumana a unei politii condusa de un militian. De asupra la toate, însa, militianul continua sa-si bata joc pâna si de procurorii care-l ancheteaza, precum ca nu au computere functionale, de parca saracia în justitie, la fel ca oriunde în societatea noastra, nu ar fi fost lasata drept mostenire de „falnica” lui guvernare. El continua sa sfideze bunul simt si pe toata lumea, chiar daca apar tot mai multe dovezi, ca timp de 8 ani, clanul i s-a îmbogatit din furtul celor saraci, pe care atât de mult îi dispretuieste.

Acum, însa, când vedem de pe toate ecranele obraznicia si lipsa de scrupule a fostului presedinte, când suntem martorii aplicarii unei abilitati rar întâlnite de sustragere de la responsabilitate pentru tot ce s-a întâmplat pe 7 aprilie, atât a generalului, cât si a politiei lui, e nevoie de si mai multe dovezi, care ar arunca lumina asupra faradelegilor întâmplate în acea zi, dar si în multe altele ce au urmat ei. Principalul e sa aiba curaj, la fel ca si Oxana Radu, si celelalte femei, nimerite fara de voia lor în masinaria politieneasca a fostului regim condus de Voronin.

Necunoasterea pâna la capat a adevarului din acele zile trebuie sa ne lase fara de somn pâna în momentul, când toti cei care au participat, dar si cei care au încurajat acest dezmat, vor primi pedeapsa meritata, iar tinerii si tinerele, inclusiv fiecare cetatean vor avea siguranta ca iesind în strada nu li se va întâmpla ceea ce li s-a întâmplat la 7 aprilie 2009. Nu de alta, dar tolerarea unei astfel de situatii, mai cu seama a unei astfel de atitudini fata de femei, ne va scoate din civilizatie si multa vreme vom rataci în cautarea unui loc mai bun sub soare.

P.S. Astazi, 7 organizatii neguvernamentale pentru apararea drepturilor omului vor picheta sediul Consiliului Superior al Magistraturii. Protestatarii vor cere examinarea obiectiva si în regim de urgenta a plângerilor depuse, inclusiv autosesezarea CSM referitor la judecatorii care au examinat cauzele din 7 aprilie si tot odata vor face apel catre alte institutii privind tergiversarea urmaririi penale, intimidarea victemelor torturii si ineficienta investigatiilor.

Dar justitia, noua justitie, cum va proceda!?

DECLARATIE SOC!

Alexandru Tanase: Voronin sta în spatele actiunilor de maltratare a tinerilor în comisariatele de politie dupa 7 aprilie!

„Judecatorii, care au acceptat judecarea în comisariatele de politie dupa 7 aprilie, au comis o abatere grava care nu permite persoanei sa exercite mai departe functia de judecator”. Declaratia apartine Ministrului Justitiei, Alexandru Tanase.

„Sunt sigur ca toate dispozitiile au fost date de Vladimir Voronin prin intermediul serviciilor care îi erau la dispozitie, altfel nimeni nu ar fi riscat sa comita asemenea faradelegi si sa aiba asigurari ca totul va trece bine”, a mai adaugat ministrul, subliniind în acest sens ca scopul Ministerului Justitiei este sa afle, totusi, la ordinele cui judecatorii au judecat în comisariate. Potrivit lui Tanase, au existat si judecatori care au refuzat sa mearga în comisariate.

În acelasi context, avocatul Oxanei Radu (tânara care a fost umilita în comisaratele de politie în urma evenimentelor din aprilie 2009), Natalia Molosag, a mentionat ca a depus o plângere pe actiunea judecatorilor la Consiliul Superior al Magistraturii la 16 octombrie 2009, iar un raspuns în acest sens au primit abia la 14 ianuarie 2010, în care se preciza ca CSM nu a gasit temei pentru a intenta o procedura disciplinara împotriva judecatorului Dorin Popovici.

În calitatea sa de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, Alexandru Tanase a spus ca va intenta o procedura disciplinara împotriva judecatorului Popovici, care a admis încalcari grave ale legislatiei si, anume, examinarea dosarului în afara procesului de judecata si a judecat-o pe Oxana Radu fara a-i oferi garantii procesuale.

Totodata, ministrul a specificat ca o asemenea plângere nu a fost examinata la CSM. „Raspunsul a fost semnat de domnul Clima, care la momentul semnarii nu mai era presedinte al CSM de la 31 octombrie 2009, iar raspunsul este într-o maniera unipersonala, caracteristic fostei guvernari comuniste”, a precizat Tanase.

CHIPUL DE ZEU PAGÂN AL MASS-MEDIA ROMÂNESTI…

by Magdalena ALBU

Claude-Jean Bertrand spunea ca este putin prea sumar sa se vorbeasca doar despre trei roluri de baza, pe care mass-media ar trebui sa le detina într-un regim de presa liberal. A informa, a educa si a distra, preciza specialistul francez, devin, astfel, în contextul unei invazii din ce în ce mai evidente, azi, a mijloacelor de informare de masa în spatiul societar general, niste pârghii mult prea simpliste pentru abordarea rigoroasa a tuturor functiilor, pe care acestea le afiseaza din ce în ce mai ostentativ. De aceea, nu as începe într-un mod abrupt dezvoltarea subiectului propus – privit din punctul de vedere a cetateanului-spectator care sunt si pe care îl intereseaza aspectele lumii înconjuratoare cu logica sau cu formalismul lor cu tot -, ci as face o trimitere directa, mai înainte de toate, la definitia notiunii de functie în matematica.

Acolo, functia reprezinta o relatie de asociere dintre doua elemente apartinatoare aceleiasi multimi sau facând parte din doua multimi diferite. Privind din punct de vedere analogic, putem spune ca, în cadrul teritoriului intens dezbatut azi al comunicarii, problema interrelationarii celor doi factori fundamentali specifici ecuatiei mediatice cunoscute azi – emitator si receptor – este una de o similaritate evidenta cu aceea continuta în interactiunea domeniu-codomeniu prezenta în explicitarea sus-amintita. Altfel spus, influenta unui sistem bine articulat, denumit generic “mijloace de informare de masa”, asupra altui sistem fizic, la fel de consolidat din punctul de vedere a personalitatii sale si cu un discernamânt din ce în ce mai bine conturat, denumit “public”, reprezinta o relatie de directa proportionalitate exprimata prin intermediul mesajului promovat în dublu sens, dar cu multe omisiuni semnificative proliferate, din pacate, din partea primei componente specificate.

Am vrut sa institui aceasta paralela formala, folosindu-ma de principiul complementarit?tii diverselor st?ri sau fenomene fizice întâlnite la tot pasul în imagistica mediului înconjurator, pentru ca e necesar s? ad?ug?m ca o parantez? minor?, dar deosebit de relevanta, faptul c? mass-media si publicul sau sunt, din punct de vedere conceptual, doua entitati distincte, care pot coexista si f?r? s? fie nevoite a se r?ni unul pe celalalt, asa cum se întâmpla foarte frecvent astazi, întrucât ambele contin în substanta proprie o serie de elemente, care le completeaz? reciproc si nicidecum nu le determin? s? fie disjuncte. Avem de-a face, asadar, cu doi vectori bine individualizati, care, compusi printr-un simplu paralelogram al fortelor mecanicii clasice de tip newtonian, conduc înspre o rezultant? esential? si cu caracter concret: comunicarea informatiei în sens bidirectional evident. Sigur ca e doar o analogie de ordin comparativ, dar este una supus? exactit?tii si rigorii stiintifice certe. Sa ne amintim ca si Edgar Papu instituia, de altfel, cu ceva timp în urma, aceast? paralel? obiectiv? între fenomenele psihiei umane si cele fizice – fapt pe care l-am mai amintit, de altfel, si cu alte ocazii -, scriind, la un anumit moment dat, cam asa: “Ca si fenomenele naturale, care au trecut de la omogen la eterogen, fenomenele constiintei si, indeobste, ale vietii spirituale urmeaz? aceeasi cale.”

Procesul de decodificare a rolurilor detinute de catre mass-media într-un regim de presa românesc de tip liberal, asa cum se considera el astazi, trebuie realizat tinând cont de referentialul constituit din multimea parametrilor descriptivo-definitorii, pe care acesta îi implica. Adoptat ca norma internationala în anul 1948 de catre Organizatia Natiunilor Unite, regimul de presa liberal – în cadrul caruia mijloacele de informare de masa românesti încearca sa îsi pozitioneze specificitatea intrinseca, identitatea în sine, asadar, cu foarte mare greutate, însa, ca sa nu zic ,,scremere” sau “travaliu de facere” – si-a desenat conturul sau ideatic initial pe fundamentul teoriei iluministe a secolului al XVIII-lea, teorie care avea în prim-planul sau ideologic principiul dominant dupa care „toate faptele sa fie raportate cu obiectivitate si toate opiniile sa apara pe “piata ideilor”.

Doua secole mai târziu, însa, metamorfoza, care s-a produs la nivelul mentalitatii mass-media, a înlaturat definitiv si cu o destul de mare duritate, am putea spune, perceptia utopic-iluminista anterior mentionata, asezând în locul sau nimic altceva decât suprematia fenomenului de comercializare a presei, deci, a profitului pecuniar imediat, dar si a influentei, dupa spusele lui Claude-Jean Bertrand, pe care un „numar tot mai restrâns de proprietari de presa” o au, prin intermediul „întreprinderilor de presa” detinute, asupra publicului larg. Sigur ca, în comparatie cu regimurile despotice coercitive, unde „conceptul de libertate a presei nu are nici o relevanta”, regimul liberal implica o varietate a rolurilor mass-media extrem de nuantate azi si care dezvolta o influenta multipla deosebit de importanta la nivel societar.

Pornind, asadar, în comentariul de fata, de la relatia de incluziune statuata de catre Claude-Jean Bertrand între mass-media si societatea de masa, si anume, “din moment ce nu putem vorbi despre mass-media în afara unei societati de masa, nici societatea de masa nu poate exista fara mass-media”, dar si de la cele “trei ipostaze întrucâtva incompatibile”, dupa spusele aceluiasi specialist francez, ale mijloacelor de informare de masa dintr-un regim liberal, adica, “o industrie, un serviciu public si o institutie politica”, creionarea principalelor functii ale mass-media românesti actuale presupune o abordare, oarecum, simplificata din perspectiva influentei decisive, pe care acestea o au asupra tuturor grupurilor de indivizi de diferite categorii, ce compun societatea contemporana româneasca în acest moment istoric temporal.

Din acest punct de vedere, în cadrul acestei interpretari sumare pe care o întreprindem aici, facem trimitere directa la primul si cel mai important rol, de altfel, detinut de mijloacele de informare din România, anume acela care le confera atributul de “cea de-a patra putere în stat”. Considerata a fi o functie definitorie si deosebit de necesara, activitatea de “supraveghere a mediului”, asa cum o califica Bertrand, se afla în corelatie directa cu metoda de alegere a segmentului informational concludent – inclusiv cu analiza intrinseca a acestuia -, relevant pentru cetatean si pentru putere din multitudinea evenimentelor prezente în perimetrul limitrof la o anumita data precisa de timp, dar si – în ipoteza ideala a independentei si a profesionalismului firesti, de altfel, ale mass-media, dar nepracticate la ora actuala decât pe paliere foarte înguste de activitate – aprecierea obiectiva prin promovarea si prin atentionarea opiniei publice asupra pericolelor sau asupra beneficiilor venite dinspre sfera politicului sau dinspre cea a anumitor persoane cu o un gen specific de reputatie, pozitiva ori negativa, din vastul ansamblu deosebit de eterogen al societatii din care facem parte acum. Aceasta functie a mass-media permite, asadar, pe acest culoar extins al evidentierii selective a tuturor faptelor desfasurate într-un anumit segment temporal, operatiunea de diseminare rapida, accelerata a acestor seturi multiple de informatii necesare catre multimea alcatuita din diversii receptori conjuncturali existenti.

Mass-media, însa, trebuie vazuta astazi nu numai în sens restrictiv, doar ca o alta „putere” în stat, ci si ca un spatiu amplu de dezbatere, de exprimare a feluritelor opinii fie jurnalistice, fie ale reprezentantilor anumitor grupuri sociale cu o identitate recunoscuta la nivel national. Este un alt rol definitoriu, am putea spune, al acestor mijloace de informare, care le înfatiseaza întocmai ca pe o interfata comunicationala între omul politic si cetatean (alegatorul în sine), unde propaganda partizana se desfasoara, însa, cu o serie de disfunctionalitati total unilaterale si deosebit de vizibile din partea primului partener de dialog, politicianul, omisiuni absorbite si difuzate, însa, catre receptor, fara discernamânt, de cele mai multe ori, prin intermediul substantei mesajului – acel filon interstitial instaurat între cele doua sisteme ale aceluiasi organism în transformare numit “societate” – tocmai de aceste canale mediatice actuale, diversificate si multiplicate pe zi ce trece tot mai mult în cuprinsul lumii supratehnologizate, dar dezumanizante, din ziua de azi. În acest context, „forumul mediatic joaca un rol politic crucial”, dupa cum afirma francezul Claude-Jean Bertrand în analiza, pe care o realizeaza asupra întregului complex de roluri ale mass-media contemporane.

Considerata a fi astazi drept „cea mai importanta” functie a spatiului mediatic international si autohton, “stimularea distractiei” individului este o alta componenta extrem de sensibil de abordat, daca facem trimitere directa la tendintele imprimate notiunii de divertisment la ora actuala de catre toate mijloacele de informare extrem de diversificate de acum si la implicarea acestuia la nivel psihologic uman, implicare care trebuie abordata din perspectiva “confectionarii” unor pseudoprototipuri umane mai mult sau mai putin acceptate de publicul larg sau din aceea a metamorfozarii realitatii obiective în produs ludic, sa-i spunem asa, vârât pe gâtul spectatorului cu intentia fatisa de a-l îndeparta cu orice pret de logica esentei edevarate, tragice, în mod frecvent, si precise a evenimentelor desfasurate în planul vietii de zi cu zi. Tratarea aceasta supusa superficialitatii în termeni ludici a ansamblului evenemential înfatisat zilnic de mass-media cetateanului-spectator ofera factorului de receptie vizat un parcurs prestabilit cu semnificatie antagonica, pe de o parte activarea emotiilor, iar pe de alta disiparea lor, cu mentionarea unui aspect foarte important de specificat, de altfel, legat de procesul de interrelationare la nivel de indivizi, anume acela de anulare a contactului uman direct. Este o mentalitate generala total gresita astazi în a impune o viziune colectiva “prefabricata”, sa o numim asa, asupra realitatii din jur într-o cheie explicita deloc exacta, definita printr-un soi de parametri “caracteristici” anterior stabiliti de catre canalele mediatice respective. Cu alte cuvinte, o alta realitate, mult îndepartata de cea fireasca, un “produs” comercial, mai bine zis, cu pretentii de obiectivitate si corectitudine în prezentarea lui.

Pe lânga indiferenta autoritatilor, hatisul intereselor sumbre economico-partinice, în general, de tip ocult, si necesitatile vitale ale zilelor noastre, omului contemporan i se aseaza în fata acum de catre întreg peisajul mediatic diversificat si complet aservit unui grup economic sau altuia un perimetru din ce în ce mai extins si mai umplut la maximum cu asa-zisele ”modele” ale timpului sau. De fapt, se propune acum animalizarea cu orice pret a fiintei umane înainte de a deveni în mod controlat nimic altceva decât un robot conectat la niste „surse” mai mult sau mai putin vizibile si palpabile. Totul se întâmpla cu un scop extrem de precis, bineînteles, anume acela de a modifica atitudini si de a schimba comportamente umane, de a seta într-un alt fel procesele cognitive ale creierului uman actual. În sens negativ, desigur. E o directie de actiune a mass-media complet revoltatoare, o latura sumbra, întunecata, pe care nu si-o face cunoscuta deloc, dar îi este continuta în fibra sa launtrica, în gena pervertita de mania imoralitatii generaszate, o latura ce necesita explicatii clare de ordin moral firesc, daca vreti, din partea acestor „facatori”-emitatori de non-sensuri, de non-valoare, de antivaloare, dar si de accente grave ale haotizarii informationale prin proliferarea starilor de confuzie alarmante în launtrul psihomentalului colectiv receptor. Cum se face acest lucru ? Nimic mai simplu. Prin repetarea constanta a tuturor fatetelor unei realitati deformate intentionat si nicidecum prin promovarea celei exacte si firesti. Ceea ce face mass-media acum este, sa-i spunem, un fel de halucinare controlata a psihomentalului colectiv, despre care aminteam putin mai sus, care va duce în viitorul extrem de apropiat la „formarea noului prototip uman” în ochii caruia nu prea ai vrea sa te mai uiti cu niciun chip. Si cred ca, într-un timp foarte scurt, nici mass-media nu ar mai fi capabila sa-si doreasca acest lucru, din simplul motiv ca privirea „omului nou de tip mediatic” va fi un construct al sau care îi va da o replica asa cum si-o merita din plin, adica, o privire nesigura de drogat aflat în stare de sevraj continuu si pe care nicio minune a medicinei nu îl mai poate salva de la moartea sinelui propriu.

Putem afirma, astfel, ca mass-media românesti s-au îndepartat în mod extrem de clar de la menirea lor initiala, încercând sa-si creioneze în linii mari propriul traiect funciar într-un regim de presa asa-zis liberal, având la baza, de fapt, o analiza de detaliu gândita doar din perspectiva influentei decisive, pe care ele o exercita asupra tuturor grupurilor de indivizi, de homo communicans din ce în ce mai confuzi, ce compun si definesc organismul complex al societatii românesti din acest moment dat al evolutiei sale istorice. „Primejdia de ordin moral a unei atari atitudini rezida în riscul de a cultiva la receptor o anume ‘’detasare estetica’’ în raport cu problemele grave ale realitatii”, asa cum mentioneaza renumitul profesor al Universitatii din Bucuresti, Mihai Dinu, în cartea sa “Comunicarea – repere fundamentale”. Practic, aceasta functie dominanta a mass-media se distinge printr-o esenta eterogena, unde temelia sa fundamentala nu este reprezentata doar de divertismentul în sine sau de “divertismentul pur”, cum îl denumeste Bertrand, ci, putem spune ca este dublata aceasta ecuatie mediatica dezbatuta aici, deloc atipica, de altfel, de un substrat cu frecventa joasa, patologizant în esenta sa atât la nivelul individului, cât si al societatii umane în sine.

Ca suport instructiv-culturalizator, mass-media românesti îndeplinesc astazi un rol destul de limitat. Acesta încearca sa îsi delimiteze arealul sau restrâns prin intermediul câtorva produse prezentate în mod constant publicului sau: filme documentare, unele dintre ele remarcabile, de altfel, varii articole de popularizare a noilor descoperiri stiintifice necunoscute, înca, publicului larg, productii de televiziune cu diverse nuante, unde apar înfatisate modele umane ce cuprind toate sferele culturii si ale stiintei si care încearca sa-i stabileasca societatii, prin valoarea lor personala aparte, norme, conturându-i, astfel, o serie de coordonate specifice neoaxiologiei modern – e-adevarat, mai mult sau mai putin acceptate de catre publicul receptor, de cele mai multe ori, extrem de avizat si de critic pe buna dreptate si într-un mod ce respecta cu precizie canoanele unei obiectivitati bine conturate. Dupa cum se poate constata, acest al rol al mijloacelor de informare de masa se desfasoara pe un segment de dreapta cu o dimensiune destul de limitata. Ceea ce nu este normal deloc, cutezam a zice.

Spatiu de intermediere între ceea ce numim “modelul societar uman” si cetatean – „libertarul”, vorba lui Marcel Moreau, de foarte multe ori, înlantuit de tarele vadit negative ale realitatii înconjuratoare contrafacute sau nu -, tarâm al prezentarii artelor si corpusurilor stiintifice valoroase, mass-media, ca factor important de instruire si de culturalizare, nu prezinta astazi un ecart al disfunctionalitatilor unilaterale, atât de vizibile, ca atunci când vine vorba despre functia de informare sau despre cea de interpretare specifice mijloacelor de informare într-un regim de presa liberal. În cazul acestor doua functii, mass-media nasc voit omisiuni, stabilind ierarhii de importanta în raport cu propriile interese, care sunt, mai apoi, difuzate înspre receptor prin intermediul mesajului si absorbite de catre acesta din urma total diferentiat, în acord, bineînteles, cu gradele sale extrem de variabile de discernamânt si de întelegere a realitatii faptelor, asa cum sunt ele, de fapt, si nu cu înfatisarea lor trucata complet intentionat. În acest context, „forumul mediatic joaca un rol politic crucial”, dupa cum afirma francezul Claude-Jean Bertrand în analiza sa. Rolul instructiv-culturalizator risca, însa, în atari conditii de explozie informationala diversa si totdeauna controvesata si interpretabila, care creeaza panica si confuzie în mod controlat si repetat, sa ramâna un segment marginalizat pe nedrept, cu o pondere destul de neînsemnata ca posibilitate de alegere pentru public, în sistemul sufocant de tip colivie de interese ale mijloacelor de informare actuale.

Doua dintre emisiunile care aduc bucurie în sufletele spectatorilor prin modul lor de concepere si prin cel de prezentare, este vorba despre “Profesionistii” (TVR1) si „Grantat 100%” (TVR1), sunt emblematice pentru definirea functiei culturalizatoare a mass-media. Daca „Profesionistii” Eugeniei Voda – acest „“Jacques-Yves Cousteau” al sufletului omenesc – retraseaza albia destinului personalitatilor invitate, recompunând, pe tronsoane de viata, din amintirile si din relatarile personale ale fiecaruia în parte, drumul profesional-uman al acestora, „“Garantat 100%” sfredeleste fondul ideatic personal al fiecarui participant la emisiune, stoarce concluzii din experiente traite si contureaza valori individuale remarcabile (vezi cazul academicianului Solomon Marcus), care pot constitui piedestalul, pâna la urma, a ceea ce se vrea a fi si este, indubitabil, pilda culturala a societatii actuale.

Stabilitatea acestei paradigme culturale trebuie sa devina azi unul dintre factorii deosebit de importanti, fundamentali, am putea spune, la care aportul tuturor canalelor mediatice trebuie sa tinda a deveni unul major. Mai ales, în contextul actual al metamorfozelor de gândire si de comportament uman, pe care tot mass-media le genereaza prin articulatiile sale conceptuale negative, ce vizeaza interesul economic si politic evident al grupurilor existente în spatele lor. Iar acest lucru rezida tocmai în ponderea diferentiata conferita tuturor functiilor sale de catre chiar mass-media în sine, pentru ca, asa cum scrie acelasi Claude-Jean Bertrand în cartea sa intitulata “O introducere în presa scrisa si vorbita”, “puterea de a informa (sau de a nu informa), puterea de a defini marile teme de dezbatere nationala, de a stabili “ordinea de zi” a tarii” se afla “în mâinile unui grup tot mai restrâns de proprietari de presa”, a caror tendinta, dupa spusele aceluiasi specialist francez, este aceea de a concentra totul în jurul profitului imediat si a intereselor politico-economice tot mai usor deslusibile de catre receptorii mai mult sau mai putin constanti ai mass-media.

De aceea, putem afirma faptul ca functia instructiv-culturalizatoare, în atari conditii mediatice bulversante si deloc pline de bune intentii, ar trebui sa fie singura capabila a aduce fiinta umana mai aproape de ea însasi si de tot ceea ce înseamna valoare reala în jurul sau, desetând, astfel, tipologiile repetabile propuse de mass-media în mod constant. Pentru ca, rotunditatea intelectuala a unei natii, asa cum am afirmat nu de mult, spatiile ei de circulatie valorica intrinseca se regasesc zabovind latent si predestinat, parca, în “sâmburul” viu si fascinant al “coexistentei contrariilor” omului universal, modelul uman desavârsit, în speta, nu cel animalizat si supratehnologizat propus cu ostentatie azi, iar pasii definirii ample a acestei notiuni, oricâti ai numara în sirul istoriei vremilor, se ating ca o curgere lina în geometria lor fixa, proiectând cu o spectaculozitate rar întâlnita dansul ziditor al expresiei înalte si plina de profunzimi, care fluidizeaza unic si major adevarul despre existenta în sine si rolul oricarei fiinte umane pe acest pamânt.

Transmiterea culturii trebuie sa devina, astfel, în acceptia mijloacelor de informare de astazi, un culoar pe care sa se paseasca fara a te izola tu ca receptor într-un “conservatorism paralizant” si fara ca zestrea culturala straveche mostenita sa fie înmânata mai departe noilor generatii cu omisiuni ori cu distorsiuni de tot felul în mod vadit intentionat. Abordarea simbiotica si netrunchiata dintre nou si ceea ce este vechi si plin de valoare, cu alte cuvinte, interactiunea dintre “normele traditionale ale societatii” si “noile norme în curs de formare“, conform gândirii lui Claude-Jean Bertrand, dar si conform conceptiei lansate cu ani în urma de catre poetul indian Rabindranath Tagore – „sufletul Bengalului si poetul Indiei moderne”-, reprezinta temeiul solid, pe care mass-media actuale ar fi necesar sa îsi aseze fundamnetul filosofiei sale atât de controversate în ziua de azi de catre omul contemporan.

Nu stiu daca, pe baza obscenitatilor prezente la tot pasul – vezi articularea constant a modei “mitului antifemeii, a femeii-animal, prostituate si imbecile”, ca fiind emblema singulara a notiunii de femeie în general -, a proiectelor vulgare de tot soiul, ce invadeaza distructiv societatea româneasca în tot ansamblul ei, si a informatiilor aduse din condei pe tarâmul sexualizarii cu orice pret a fiintei umane, al inculturii si al violentei fara margini în detrimentul adevaratelor norme ce guverneaza notiunea de OM în sine, mass-media câstiga altceva în afara de bani murdari imediati si deformarea opticii asupra lumii la nivel mental individual si colectiv, ceea ce este un fapt extrem de grav.

Se poate observa în mod clar, însa, la toate nivelele „politicii sale de interese” efemere, dominanta unei lipsei de gândire bine structurata – precum este cea franceza, bunaoara, creionata în baza unei logici exemplare de catre Claude-Jean Bertrand, Rémy Rieffel si ceilalti colaboratori ai lor -, care sa sublinieze identitatea de sine a sa ca segment societar omniprezent, care îsi vâra nasul peste tot doar pentru a manipula, pentru a crea panica si confuzie în rândul populatiei receptoare, pentru a modifica decisiv atitudini si, implicit, ceea ce este foarte de-a dreptul înfiorator, comportamente umane în lant.

Daca trecerea, în cazul mass-media românesti, de la regimul de presa comunist la cel liberal înseamna doar echivalentul restrictiv al unui câmp de linii de forta trasate de diferitele grupari de interese actuale, atunci, concluzia care se poate stabili aici este una pe cât de simpla, pe atât de dureroasa în esenta ei, anume aceea ca se poate vorbi în mod obiectiv, privind din punctul de vedere a configuratiei locului, doar despre o modificare a pozitiei centrului de greutate al unei epoci, cea totalitara, cu pozitia centrului de greutate al alteia, respectiv, a grupurilor de interese a proprietarilor de presa, asa cum preciza însusi Claude-Jean Bertrand. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu a schimba un model de haina ideologica cu un altul sau, altcumva zis, cu o permutare de elemente deloc imaginare, cu un alt tip de structurare a mijloacelor de informare comparativ cu perioada comunista, dar care, din nefericire, implica o categorie de scopuri, în general, ascunse, bine disimulate chiar de catre cortina activitatii lor de „suprafata”, exercitate, chipurile, deontologic si justitiar. Întâlnim, desigur, alte fagase de desfasurare a activitatii profesionale, alte culoare de actiune, cum e si firesc, a caror chip real sta, însa, de cele mai multe ori, în spatele semanticii generoase a ceea ce denumim constant „libertate de expresie” si libertate personala, în general.

Sigur, nu luam în discutie aici rolurile pozitive ale mass-media, „jurnalismul drept”, asa cum corect îl categorisea de curând Cristian Tudor Popescu, si profesionistii onesti, câti înca mai sunt ei astazi, care urmeaza o cale liniara a activitatii lor de zi cu zi, desprinsa de logica matematica a numaratului banilor facuti în fel si chip de catre „escrocii de presa”, dupa spusele aceluiasi jurnalist, ci facem aici referire stricta doar la complexul de disfunctionalitati existente la ora actuala în arealul mediatic românesc (si repet înca o data, realizez aceste aprecieri numai din postura spectatorului-cetatean interesat de logica si de irationalitatea lumii în care gândeste si respira zilnic), care, sprijinit pe fondul teoriei deterministe, genereaza, asadar, un lung sir de efecte negative ca raspuns implicit la impulsurile multiple nascute de mijloacele de informare de masa, azi, la umbra servilismului lor usor de remarcat de orisicine în contextul economico-politic actual.

Cu cele doua fete ale sale, una orientata înspre trecut si alta înnamolita în prezentul mlastinos si viciat al vremurilor de acum, pe care suntem nevoiti sa le parcurgem dupa un traiect prestabilit de altii la mesele mai mult sau mai putin rotunde ale intereselor lor colturoase, ma tem ca viitorul mass-media românesti este cufundat în bezna, pe care ele însele au semanat-o în toti anii scursi de dupa epoca totalitara si pâna în prezentul discontinuu al zilei de azi. Ele au devenit, astfel, aidoma unei divinitati pagâne a mitologiei romane, cu chipul de dinainte învaluit în ceata chipului de dinapoi într-un timp asimetric si bolovanit constant cu arma potrivnica, de aceasta data, a cuvântului. Un cuvânt care ascunde în launtrul semanticii sale bogate adevarul, trunchiind fatal constiinte si îndoind siruri întregi de coloane vertebrale la cea mai mica adiere de vânt…

În slujba cui este jurnalistul?

by Marina Glodici

Daca în materialele anterioare am vorbit despre statutul jurnalistului maramuresean, acum mi-am propus sa dezbat o alta tema extrem de importanta si foarte de actualitate. Aceasta ar putea fi raspunsul întrebarii care si-o pun aproape toti în ziua de azi: „În slujba cui este jurnalistul?”
Desigur ca odata ce statutul de jurnalist este gresit înteles si rolul acestuia este la fel perceput.
Mi s-a întâmplat sa vad jurnalisti înregimentati politic, ba chiar cu functie în partid, sau chiar consilieri la primarii. Ma întrebam atunci eu, cum pot acestia sa slujeasca la „doi stapâni”, adica reprezentau statul, dar si societatea civila. Ori cum puteau ei oare a fi echidistanti în materialele pe care le semnau? Dar asta nu e tot. Zelosi cum se dadeau, luau exemplul politicienilor galagiosi (respectiv neeficienti) si hartuiau chiar si colegii pe motive politice. Si te trezeai ca esti învaluit din toate partile, ba din punct de vedere politic, ba social, ba religios si nimeni nu întelegea, cui profita vacarmul acesta din societate? Cuiva îi era tare drag, cineva se alegea cu ceva în urma acestei distrageri totale a atentiei de la lucrurile importante.
Legislatia presei reglementeaza clar profesia de jurnalist. Ori daca cineva este atras de politica poate sa o faca în mod deliberat si cu succes într-un cadru legal si nu blocând dreptul de exprimare al jurnalistilor în favoarea unei fomatiuni politice. Personal nu pledez pentru un anumit partid politic, dar apreciez foarte mult valorile noastre ale românilor care sunt în fiecare partida politica. Problema e ca trebuie sa se gaseasca o modalitate de compromis în care sa se oglindeasca solutii privind ridicarea nivelului de trai si progresul societatii românesti si de ce nu, al celei europene.
Am observat un regres privind libertatea jurnalistului din cauza unei paturi corupte care fac presiuni, hartuie social, financiar si emotional reprezentantii acestei bresle. Si nu e corect. Eu cred ca Guvernul României ar trebui sa faca ceva pentru jurnalisti. Pentru ca pâna al urma aparam aceleasi valori si dorim sa se faca dreptate si adevarul sa triumfe întotdeauna.
De asemenea si agentiile de presa care cunosc cadrul legal de exercitare a profesiei sa ia masuri împotriva jurnalistilor care nu corespund din punct de vedere al pregatirii si mai ales sunt membrii ale unor partide politice. Si asta pentru ca ei nu vor putea fi niciodata obiectivi. Trebuie sa ne respectam unii pe altii si sa vedem în fiecare un potential. De aici se nasc acele informari eronate, materialele scandaloase care nu au gir jurnalistic, ataca persoana, si genereaza o stare generala nu tocmai propice pentru munca si solidaritate precum si de dialog si de armonizare între membrii societatii si chiar între stat si societatea civila.
O alta problema ar fi conducerile firmelor din mass media care ar trebui sa angajeze manageri cu pregatire de specialitate care stiu legislatia presei si cunosc felul în care se procedeaza în sectorul de marketing. Dar din pacate nu înteleg multi de ce oamenii nepotriviti la conducere ar trebui eliminati. Si cum se spune din popor ca „sunt multi chemati” sa facem cumva sa fie cât mai putin „nealesi”si cât mai multi oameni de calitate („alesi”). În concluzie, sa se creeze conditii ca toti jurnalistii sa fie numai în slujba poporului ale carei democratii si interese le promoveaza.

CLUBUL INTERNATIONAL DE CULTURA „BOEMA”

Punerea în ecuatie a unor nostalgii literare cu visurile unor scriitori nu mai e de natura sa atraga atentia, ci mai degraba poate fi usor trecuta cu vederea, câta vreme mai marii tarii discuta despre un buget pus la zid, iar „restul” îsi face calcule între cheltuielile de zi cu zi si gripa porcina.

Si totusi, fara a fi insensibili la ceea ce se întâmpla „în toate domeniile de activitate”, câtiva scriitori si iubitori de literatura au gasit cu cale sa puna înaintea tuturor crizelor, sperantele lor în colocvialitatea vietii literare, în capacitatea ei de a creste prin dialog, prin cunoastere, parteneriate.

Caci ce altceva poate fi Clubuluil International de Cultura “Boema”, constituit la Bistrita, la ceas de seara, între o „Vatra veche” si un „Autoportret” al Melaniei Cuc? Într-un astfel de context, de prezentare a primului numar al unei publicatii trecuta în al doilea an editorial, „Vatra veche”, si o noua carte de versuri a Melaniei Cuc, s-a nascut un gând bun, acela de a coagula preocuparile culturale ale unor prieteni ai literaturi si culturii, si din afara si din interiorul ei.

A fost ideea unei scriitoare foarte harnice si mereu cu preocupari novatoare, atât în literatura cât si în arta plastica, Melania Cuc, care a facut casa buna, si la propriu si la figurat, cu generozitatea Cristinei Sângeorzan, care a pus la bataie logistica propriului Hotel Krone, care a si devenit sediul noului Clubul International de Cultura “Boema”. S-au raliat fara ezitari acestui proiect Nicolae Baciut, care si-a asumat si prima presedentie a acestei, sa-i zicem, organizatii culturale, Menut Maximinian, Grigore Avram, Oscar Willard Aruniegas Toro Betancourth (Columbia), Florin Bojor, Florin Sasarman, Florin Sângeorzan, Elena M. Cîmpan, Alexandru Cristian Milos, Cornelia Ardelean, Codruta Baciut, Dumitru Cuc, Traian Parva Sasarman, Victoria Nalat, Emil Nechiti, Alexandru Cristian Milos, Radu Ignat, Florentin Archiudean, Ovidiu Pojar, Maria Oltean, Ana Zegrean… etc., care au devenit si membri fondatori, iar unii facând parte în prima structura de conducere a acestui Club.

E un prim pas, acela al constituirii, urmeaza urmatorul, al înregistrarii ca ONG cu un Statut care a fost deja întocmit, urmeaza planuri… Deocamdata, primul proiect care are termeni concreti este marcarea, la 21 martie, a Zilei Internationale a Poeziei si lansarea primei antologii a membrilor Clubului, “Boemia”, care urmeaza sa apara la Editura Nico din Târgu-Mures.

Clubul este deschis tuturor care vor sa puna umarul la fapte culturale, nu exista niciun fel de subordanari ascunse, nu vrea sa afecteze în vreun fel activitatea altor ONG-uri culturale din zona, ci, dimpotriva, sa sporeasca împlinirile culturale.

by Nicolae BACIUT
Presedinte

TURMA, FIARA SI TELEVIZORUL

by Adrian Botez

Noi am mai afirmat ca, în planul globalizant al Guvernului Mondial, televizorului si Internetului le sunt rezervate locuri de frunte, în ce priveste efectul de tâmpire a omenirii. Acest Guvern care urmareste, prin calitatea de „turma”, sa-si asigure SCLAVII – iar prin aspectul de „fiara”, sa-si asigure LIPSA DE CONSTIENTIZARE / RESPONSABILITATE A NECESITATII LUPTEI ÎMPOTRIVA STAPÂNILOR ÎNJOSITORI – impotenta întru solidaritatea luptei pentru eliberarea de Stapânii Înjositori Spiritual si Exploatatori Tiranici – si, deci, potentarea unei lupte oarbe, între „fiare”, pentru ca razvratitii sa se distruga între ei! Fara sa implice, deci, eforturi deosebite, din partea Guvernului Mondial al Tiranilor!

Nu trebuie sa fii mare pedagog ori savant, pentru a observa cum multimi de elevi nu mai frecventeaza scoala, „uitati” în fata celor doua ecrane fluorescente, devoratoare de personalitate: ecranul TV si ecranul Internetului. Si cum aceleasi multimi au pretentii social-economice, cu totul disproportionate, fata de performantele lor reale…iar nesatisfacerea pretentiilor lor activeaza un potential de violenta, DE URA ori de aroganta, dublata de insolenta si totala lipsa de respect si bun-simt social, extrem de îngrijorator…! Si scoala de stat cultiva, asiduu, LIPSA DE EDUCATIE!!! (….si dispretul total fata de comorile inestimabile de spiritualitate luminoasa, eliberatoare întru Duh, si de filosofie educationala ale Bisericii Ortodoxe…!!!). Orice dascal vrea, azi, sa faca EDUCATIE, în scoala de stat (unde domneste, cica, „elevul rege”…) – este sanctionat extrem de grav, de catre sistemul actual de învatamânt, de un formalism si cu un potential de ipocrizie tot mai mari si mai periculoase!

Nu trebuie sa fii mare filosof, ca sa bagi de seama:
1-cum lumea aluneca, tragic, dar pe nesimtite, spre virtualitate: observati, va rog, cu câta nesimtire si foame de „altceva”, trateaza „televizionistul” ecranul fluorescent – în cautarea, perpetua, de „ferocitate/acutizare a senzatiei, crescuta (DA, SPRE PURA SENZATIE-SENZATIONAL!), a evenimentului! Tot ce-i „acolo” trebuie doar sa-l distreze, „omul” (?!) nu mai e capabil sa discearna între industria de „entertainment” si dezastrele reale ale oamenilor reali, de pe o planeta REALA!!! Noi am vazut cu ochii nostri câta plictiseala si dezamagire stârneau, în telespectatori, cifrele de morti, CARE NU MAI CRESTEAU!!! – în urma cutremurului devastator, cumplit, din Haiti!!! Crimele REALE, nu mai sunt distinse de cele din filmele politiste…!!! Iata cum vor Guvernantii Lumii sa transforme populatia Terrei într-o masa de animale/FIARE însetate de senzatie, de vederea sângelui…„distractiv” (care scoate „mecanismul” dez-umanizat, „Terminator”-ul, din toropeala plictiselii…pentru ca automatismele tot mai demonice ale specializarii, din procesul muncii, duc spre o feroce, inumana stare de plictis, de lipsa totala de reactie, fata de tot ceea ce nu „sare” din peisaj!!! – „SENZATIONAL!!! SI-A RUPT GÂTUL!” – este tocmai ceea ce s-a petrecut si se petrece la OTV: va invitam sa va amintiti de cazul „Adrian si Romanita Iovan” – în care publicul dadea dreptate ucigasului Adrian Iovan…(„apropitarul”, deh…fata de prezumatul…”amant calic”…si …„coate goale/mate fripte”) – pentru ca, la vreo luna, sa urmeze un alt caz, la care „turma”/FIARA a reactionat la fel, aparând „sacrosancta proprietate” – câta blasfemiere, în aceasta formulare, aparent „legala”!!! – a unui Dinu Paturica, ce l-a împuscat pe un cetatean, aflat în PROPRIA-I MASINA, pentru ca „a îndraznit” sa se duca la/spre iazul parvenitului ucigas…!); amintiti-va ca la OTV se pun pariuri (telefonice/SMS-uri…cu mari câstiguri ale firmelor!) pe…crime, pe asasini si pe morti! Si, va rugam, nu uitati ca OTV-ul a devenit MODEL PENTRU TOATE TELEVIZIUNILE – SI A DEVENIT…TELEVIZIUNEA PREZIDENTIALO-MANELISTA!!! ;

2-cum scade puterea de concentrare umana ( e drept, mai ales la copii, care sunt „carnea de tun”, pentru „viitorul de aur” al Masoneriei…), treptat, odata cu lunile si anii de vizionare a ecranului televizorului si Internetului. În lipsa paginii de carte, mate si fixe, care te obliga la „fixarea” atentiei si la re-luarea/MEDITAREA lecturii mesajelor, pentru re-considerarea, spre aprofundare, a informatiei, omul devine înmarmuritor de superficial si aiuritor de autosuficient. O masa spirituala… ”gelatinoasa”! De aici, si ivirea acestei noi generatii de tineri, caracterizata prin iresponsabilitate („turma”, spre…FIARA!): si, în definitiv, nici nu poti cere sa fie responsabil, cuiva care nu mai e în stare sa fixeze si reia mesajele din mediul înconjurator, pentru procesare si aprofundare a informatiei, cât, mai ales, pentru a ajunge la starea de simpatetism, de „ a se pune în pielea altuia”… – si, ulterior, de a re-actiona, de a lua atitudine, de a SOLUTIONA SPRE BINE SI ADEVAR!!!!

Dar, iata ce spun specialistii, dând si explicatii si conturând „peisaje” asupra fenomenelor fiziologice, determinate de vizionarea televizorului, de catre copil: „Copilul, în fata televizorului, nu are parte de experienta obisnuita a limbajului, de stimularea gândirii si reflectiei pe care parintii, bunicii sau mediul uman le ofera, în general. Stimulii vizuali si auditivi perceputi în fata micului ecran sunt atât de agresivi, se succed cu o asemenea rapiditate, încât depasesc capacitatea creierului de a-i controla. Efectul inevitabil va fi inhibarea unor importante procese mentale (…). De mici, copiii, obisnuindu-se cu astfel de experiente care îi bruscheaza si le seduc atentia, atunci când sunt pusi în fata realitatii (diferite activitati zilnice care nu socheaza în nici un fel) nu îsi mai pot concentra atentia pentru a finaliza activitatea respectiva în care sunt angrenati. De exemplu, la scoala ei asteapta ca prezentarea profesorului sa surprinda, având forma unui spectacol: asteptarea nefiindu-le satisfacuta, atentia este dezactivata gândindu-se la altceva. Un simptom al acestei tendinte este faptul ca ei nu mai gasesc nimic interesant din tot ceea ce presupune efort, totul îi plictiseste” (cf. institutor: Televizorul, calculatorul – privite ca factor nociv asupra dezvoltarii intelectuale a copilului – de Vît Cristina Adriana, G.P.N. CIONESTI- ALBAC).

Tot ceea ce se poate face este prezervarea (prin orice metode … ortodoxe!) a esentei umane din…om! Cu riscul de a fi tratati drept…”anacronici”…!

NU TREBUIE SA NE FIE RUSINE CA, PRIN BASME POVESTITE DE NOI, COPIILOR NOSTRI – SA NE CAUTAM IDENTITATEA NOASTRA AUTENTICA, DIVINA…ORIGINEA NOASTRA PARADISIACA… – SI SA LE-O DARUIM SI COPIILOR NOSTRI!!! Traditia este însusi „rezervorul nostru de identitate umano-divina”! De exemplu, în cazul copiilor, sunt necesare povestile SPUSE, pentru ca numai astfel se dezvolta imaginatia copilului, îl obliga sa se initieze în GÂNDIRE SI ÎN MORALITATE (ÎN TOATE BASMELE POPULARE, ÎNVINGE CEL BUN, GENEROS…FAPTURA UMANO-DIVINA!), SI ÎNTRU CUVÂNT, CA ÎNFIINTATOR AL LUMII: „… Copiii care au petrecut mai mult timp în perioada prescolara ascultând povesti se pare ca vor fi mai buni la scoala mai târziu, si asta pentru ca povestile nu sunt legate de imagini deja existente si stimuleaza astfel gândirea si imaginatia. Televiziunea din acest punct frâneaza dezvoltarea gândirii, a imaginatiei, a abilitatilor si strategiilor verbale, deoarece, în timpul vizionarii, imaginile sunt punctul axial al comunicarii si nu cuvântul; televiziunea nu dezvolta abilitatile si strategiile verbale, ci mai degraba le reprima, acesta fiind motivul pentru care televizorul nu va putea ajuta la elaborarea gândirii abstracte, ci mai curând va încetini sau va bloca acest proces.

Egoist si individualist, ghidat numai de propriile interese si placeri, tânarul crescut în fata micului ecran este incapabil sa se descurce singur în viata. Tiranic cu propriii parinti, îndraznet pâna la obraznicie cu cei mai mari decât el, ca si cum i s-ar cuveni totul, îsi aroga toate drepturile si libertatile, fara a considera ca are vreo datorie sau responsabilitate; neexersându-si acest comportament – asumarea unor responsabilitati – nu si-a dezvoltata ariile corticale care proceseaza aceasta abilitate. Astfel ca si atunci când în viata va vrea cu tot dinadinsul sa îsi asume o responsabilitate, din punct de vedere mintal, va întâmpina mari dificultati. Crescut într-o camera de bloc, cunoscând lumea prin sticla micului ecran, nu are cunostinte elementare privind natura, animalele, plantele sau fenomenele fizice acela mai obisnuite. Nu se pricepe la nici un mestesug si nu stie sa se descurce într-o situatie oarecare. Tânarul care si-a format prin televizor o perceptie falsa despre lume si despre sine însusi este, practic, lipsit de orizontul de întelegere pe care oricare copil de la tara sau din trecut îl avea în mod normal.

Cu toate ca face pe „durul”, aratându-se sigur pe sine, precum i-a vazut pe cei de la televizor, acest copil, datorita nedezvoltarii normale a ariilor prefrontale este foarte impulsiv, este labil emotional, incapabil sa îsi controleze comportamentul si sa îsi înfrâneze dorintele. Învatat sa faca numai ce vrea, sa nu asculte pe nimeni, mai cu seama de parinti sau cadre didactice, tânarul plamadit de televiziune în duhul culturii nihiliste se supune însa cu docilitate comandamentelor impuse de moda, este deschis superstitiilor, reclamelor publicitare si urmeaza cu fidelitate modelul eroilor de pe micul ecran, mai nou „membrii familiei lui” în lipsa parintilor si a fratilor care de cele mai multe ori au cu totul alte preocupari considerate mai „importante” (idem).

…Da, „durul”, ca FIARA, nu trebuie transfigurat în element de „turma” bleaga, ci adus la DEMNITATEA UMANO-DIVINA!!! La autentica maretie umano-divina.

…Da, povestile TRADITIEI UMANO-DIVINE, sunt necesare unei educatii autentice, iar nu asa-zisele „desene animate” – care, chiar în cazuri aparent inofensive, contin mesaje subliminale extrem de nocive! Iata ce spuneam, anul trecut, într-un studiu despre „celebrul” (putini stiu, azi: de ce atât de celebru…?!) Walt Disney: „Parintii va trebui sa le spuna copiilor lor si sa le si demonstreze (cu argumente luate din cercetarile unor oameni care doresc ca Binele Dumnezeiesc sa se instaureze în viitorul omenirii, iar nu Guvernul Mondial Mancurtizant al Satanei Ucigase a Trufiei si Nepasarii Criminale – Guvern al celor putini si demonizati/luciferizati, care vor sa-i zdrobeasca spiritual/transforme în sclavi mentali, pe cei multi si neatinsi de Marea Prihana A Superbiei Satanei!), cu binisorul, dar si cu o fermitate a insistentei blânde, unde sta ascuns „cel viclean”…! În cazul de fata, „cel viclean” sta, îmbracând forme extrem de perverse, chiar în „lucrarea” satanica a Companiilor Walt Disney si în productiile Caselor de Filme Walt Disney!

(…)Dar cine era CU ADEVARAT, acest “campion al moralei”!?
“Walt Disney era mason de grad 32. La casa sa de vacanta din Palm Springs obisnuia sa joace golf împreuna cu Ed Sullivan si Bob Hope, ambii masoni de grad înalt. Daca Disney era atât de nepatat si bine intentionat, cum de avea astfel de prieteni apropiati?
Alt prieten apropiat al sau era Ronald Reagan. Ambii erau masoni de grad înalt si proveneau din medii socialiste, ambii erau informatori FBI si ambii erau implicati în abuzuri facute asupra „sclavilor” controlati mental. Walt a sustinut mereu, plin de generozitate, campaniile politice ale lui Reagan, iar acesta din urma i-a oferit favoruri politice lui Disney, în calitatea pe care o avea de guvernator al Californiei. Ronald Reagan si prezentatorul TV, „iluminatul” Art Linkletter, l-au sustinut foarte mult în public pe Disney. Printre ocultistii faimosi care au sustinut industria Disney pe parcursul timpului se numara: Bob Hope, Sammy Davis Junior, Frank Sinatra si familia Clinton. Uriasul parc de distractii construit de Disney, Disneyland, a fost vizitat de-a lungul timpului de toti presedintii americani, de la Dwight D. Eisenhower la George Bush Jr., împaratul Akihito al Japoniei, toti regii „iluminati” ai Danemarcei si ai Belgiei, cel de-al treilea presedinte al Egiptului – Anwar El Sadat, Robert Kennedy, fostul dictator al Indoneziei – Suharto, sahul Iranului – Mohamed Reza Pahlavi.

Disney a primit de la începutul carierei sale premii de recunoastere de la multe organizatii promotoare ale Noii Ordini Mondiale, cum ar fi loja masonica B’nai B’rith, de la care a primit titlul de „Omul anului”; Camera de Comert i-a daruit în anul 1936 premiul anual „Tânar remarcabil”; institutiile Yale si Harvard i-au dat medalii de onoare. Cei care se ocupau de imaginea lui Disney exercitau o presiune imensa asupra oricui insinua macar ca Walt Disney nu ar fi arhetipul perfectiunii binevoitoare si al moralitatii ideale,” declara Leonard Mosley în cartea sa „Disney’s World”.
(…)…Ce urmarea, de fapt, “lucrarea” sa? Ce se ascunde, în spatele aparentelor “serafice” a imaginilor filmelor walt-disney-ene si în spatele “onorabilitatii” creatorului lor?

“<<În spatele fatadei placute a lui Disney se gasesc productii de filme hard porno, snuff (filme care presupun filmarea unei crime), prostitutie, controlul mintii precum si atragerea mai multor generatii de oameni catre practicile de vrajitorie>>, sustine Fritz Springmeier, în cartea „Deeper Insights into the Illuminati Formula”. În America, nimeni nu a mai vândut ocultismul negru si vrajitoria asa cum au facut-o fratii Disney. Film dupa film, acestea au fost aduse în atentia publicului sub masca asa-zisei distractii. De exemplu, „Întoarcerea de pe muntele vrajitoarelor” a fost una dintre cele mai mari promovari facute vreodata vrajitoriei.

Vincent Price a fost unul dintre principalii ocultisti care a introdus în lume multa oroare oculta prin cartile si scenariile pe care le-a scris. A lucrat câteva proiecte pentru Disney si a fost vocea lui Ratigan din „Marele soricel detectiv”.

În ce priveste filmele pentru adulti, la un moment dat Disney a ramas dator sindicatelor. Pentru a putea plati datoria, a început în secret sa produca o cantitate mare de filme porno. Fritz Springmeier afirma ca directorul Joe Roth al studiourilor Walt Disney se ocupa de asemenea cu conducerea studiourilor Touchstone, Miramax, Hollywood, „care sunt toate create pentru a ascunde productia de filme pentru adulti apartinând lui Disney”.

…Doar atât? O, NU! SATANA ESTE MULT MAI SEDUCATOR SI MAI CUMPLIT, MAI “HARNIC CRIMINAL, MAI CUMPLIT “INVENTIV”, ÎN “OPERA” LUI , PRIN CARE SPERA SA NE CÂSTIGE (PRIN DIZOLVAREA-RENEGAREA DUMNEZEIRII DIN ELE…) DUHURILE!!!

“Pare greu de crezut ca desenele animate cu care cresc copiii nostri abunda de mesaje sexuale subliminale? Va oferim câteva astfel de exemple, pentru a va convinge singuri. Internetul abunda de analize detaliate ale unor filme de desene animate produse de Disney, care ascund astfel de mesaje subliminale.

În „Mica Sirena”, unul dintre turnurile castelului (a treia coloana de la dreapta la stânga) prezinta un organ sexual masculin în erectie.

Chiar si preotul care oficiaza o nunta în desenul animat intra la un moment dat în erectie.

În spatele cuvintelor cântecului din Mica Sirena „Kiss the girl…” se afla un grup Jamaican care pronunta cuvinte africane pentru a blestema fiecare persoana care priveste.

În filmul Alladin, daca rulati încet filmul el spune foarte repede ca sa nu se înteleaga „good teenagers, take off your clothes” – „dragi adolescenti, dezbracati-va”.

Un alt desen animat faimos este “Pocahontas”. Fata de povestea originala, Disney „a uitat” sa precizeze ca personajul principal se converteste la crestinism.

Filmul animat ,,Lion King”– „Regele leu” contine de foarte multe ori mesajul subliminal cu cuvântul „sex” si „lie” (lie înseamna a minti). Daca priviti filmul Regele Leu cu încetinitorul, în multe imagini apare cuvântul sex. Una dintre cele mai evidente este în momentul când leul loveste cu labele în pamânt: În mijlocul particulelor de praf care se ridica, pe mijlocul ecranului, se formeaza cuvântul „sex”.

Mesaje subliminale cu cuvântul „sex” pot fi gasite si în „Frumoasa si bestia”.

“Gargoleys” este un serial de televiziune de desene animate, care este pura demonologie. Ideea principala a serialului este aceea ca o rasa de demoni protejeaza New York City. Unul dintre personaje se numeste Demona.

În interviul doctorului James Dobson, din cadrul emisiunii TV „Focalizare asupra familiei”, apare Mickey Mouse prezentând ultima productie a lui Disney: cartea de benzi desenate „Crescând Homosexual”. În prezentarea cartii „Crescând Homosexual”, purtatorul de cuvânt al Disney îi invita pe toti adolescentii de sex masculin sa exploreze „frumoasa lume a homosexualitatii”.

În ziua de azi, Disney promoveaza întâlnirile anuale „Gay and Lesbian Day at Walt Disney World.” Disney a permis organizatorilor homosexuali sa îi portretizeze pe Mickey Mouse si Donald Duck ca iubiti homosexuali, iar pe Minnie Mouse si Daisy Duck ca lesbiene. Disney a extins serviciile de sanatate de care beneficiaza angajatii homosexuali ai companiei care „traiesc” împreuna. Aceasta politica nu se aplica însa si cuplurilor heterosexuale. Presedintele Disney, Michael Eisner a declarat ca circa 40% din cei 63.000 de angajati ai companiei sunt homosexuali. Michael Eisner, care detine 60% din actiunile Disney, si-a parasit sotia si s-a casatorit cu un barbat homosexual la Disneyworld, în Orlando, Florida”(cf. Adrian Botez, Copilaria copiilor nostri este cumplit amenintata!- în Napocanews, 16 iulie 2009 etc.).

…Iata si discutia (cu argumentele de specialitate ale doamnei Vît Cristina) despre aspectele înjositor-instinctuale, pe care televiziunea le cultiva, întru triumful Turmei, dar si cu Semnele Fiarei – vizate nu doar de Guvernul Mondial, ci si de unealta sa ideologic-antispirituala, Miscarea Internationalista NEW AGE: aspectului “erotic”. “… Nu sunt deloc nesemnificative transformarile în structura si functionarea cortexului produse de educatia sexuala pe care televiziunea, ca amplificator al tendintelor mediului cultural contemporan, o face copiilor si tinerilor. Mai mult decât în cazul altor comportamente, deviatiile produse în comportamentul sexual se rasfrâng cu putere în functionarea ariilor prefrontale. Transformarea sexului în centru obsesiv al preocuparilor individului, cultivarea emotiilor intense sunt factori care submineaza o atitudine reflexiva privind existenta si posibilitatea copilului de a-si largi orizontul experientei.

Învatarea si procesele mentale în general sunt influentate semnificativ de televizor, prin vatamarea pe care comunicarea audio-video o produce cortexului prefrontal. Aceasta afectiune a ariilor prefrontale se rasfrânge cu putere în comportament, în gândire si în întregul mod de viata al tinerilor care au acumulat prea multe ore de vizionare de a lungul copilariei. Tinerii acestia sunt incapabili sa se concentreze cu atenti pe o perioada mai lunga si sa se motiveze în urmarirea unei actiuni pâna la finalizarea ei. Nu pot sa îsi planifice si sa îsi organizeze programul de viata, sunt delasatori si neglijenti, irascibili si hiperactivi, nu îsi pot controla emotiile si pot avea un comportament instinctiv exacerbat – bulimie, agresivitate sau chiar pulsiunii sexuale. Prin inhibarea comunicarii intra si interemisferice, vizionarea TV pasivizeaza procesele intelectuale, reactiile si comportamentul indivizilor, punând în pericol dezvoltarea inteligentei.

O asemenea preocupare maladiva în ceea ce priveste erosul micsoreaza capacitatea de concentrare si motivatia implicarii în alte activitati, îl pasivizeaza pe individ si, de asemenea, îi slabeste controlul comportamentului si al emotiilor prin dezinhibarea tuturor comportamentelor ce vizeaza dobândirea placerii. Prin toate acestea este afectata functionarea si, practic, dezvoltarea normala a ariilor prefrontale. Legatura care exista între o functionare corecta a cortexului prefrontal si comportamentul sexual se vede si din faptul ca vatamarea celui dintâi are ca urmare exacerbarea pulsiunii sexuale.

Totodata, ideologia mediatica îl învata pe copil sa se încreada în el însusi, în parerile, în senzatiile si dorintele lui individualiste si egoiste, care sunt în principal, modelate prin vizionarea TV. Se subîntelege desigur, ca numai instanta care se exprima prin televizor este autorizata, prin persuasiunea mesajelor TV., sa primeasca încrederea noastra deplina, caci aceasta exprima glasul celor care-l „iubesc” pe om, îi „apara” drepturile si libertatile de toti cei care ar atenta la acestea (parinti, bunici , preoti sau prieteni). În realitate copilul este învatat sa spuna „nu” la tot ce poate însemna un sprijin sau un reper real în viata sa si sa se încreada în aceia care au interes sa-i manipuleze gândurile, sa-i exploateze potentialul de consumator.”

Este evident ca Programul Guvernului Mondial urmareste de-spiritualizarea omului (sau, deocamdata, a celui mai fragil dintre oameni, cel care va forma societatea terestra de mâine: COPILUL!), rapirea lui din sfera spiritual-religioasa si operatiunea diversionista, cu efecte anti-spirituale, ba chiar demonice, extrem de grave. Practic, prin televiziune, asistam la aplicarea unor procedee de magie neagra implicita, daca luam în seama finalitatea ultima a actiunii televizionistice: OBTINEREA TURMEI/FIAREI! Individul rupt de realitate devine bestia egosta, ba chiar … autistul perfect!

„… În privinta aspectului religios, educatia pe care o formeaza televiziunea în timp este una liberala (în sens nihilist) si sincretica. Ideile darwiniste sunt amestecate cu credinta în extraterestri, în puteri si fenomene supranaturale. De la credintele orientale pâna la crestinism, de la mistica rasariteana pâna la pietismul apusean, toate sunt amestecate în creuzetul emisiunilor de televiziune. Ceea ce cultiva televiziunea este o credinta sincretista, bazata pe o pseudocultura religioasa – curiozitati, senzational sau chiar sarlatanii. Orizontul de cultura si perceptie dezvoltat prin vizionarea TV este unul de tip magic.

Prin vizionare, mintea tinerilor devine foarte pasiva, deschisa sugestiilor televizualului si influentelor venite din subconstient. Este o minte care cauta cu aviditate placerea, care simte ca traieste plenar mai cu seama sau exclusiv pe parcursul experientelor evazioniste (în imaginar).

…Nu suntem sectanti neo-protestanti, dar suntem obligati moral fata de semenii nostri sociali, iar apartenenta noastra la societatea umano-divina (în plus, avem si obligatii pedagogice si de parinti!) ne obliga la observatiile de mai sus. Nu negam ca se mai strecoara, în programele TV, si filme istorice cu încarcatura educativ-identitara…si filme artistice de buna calitate…poate si 1-2 documentare non-darwiniste (…acest aspect îl nominalizam mai mult ca prezumtie, decât ca realitate…!). Dar aceasta, adica aparitia, aleatorie, a unor aspecte cvasi-benefice si potential constructive, printre „scândurile” esafodajului „ghilotinei”, apar (din pacate…) …poate din greseala, poate ca parte a strategiei diversioniste, de „drogare”-intoxicare/fascinare, spre înselare – a publicului televizionistic: „Pai cum, ia uite, cum, nu dam noi tinerilor lucruri bune?! Uite-uite!”- ACEASTA ESTE EXCEPTIA, IAR NU REGULA! Noi stim cât de ipocrite sunt „atentionarile” televizionistice: „interzis copiilor sub 12…sub 18 ani…” – pentru ca realitatea societatii demente de azi, societate a goanei, fara scop si fara masura, catre neant si pierderea firii… – îi prigoneste pe parinti, întru „religia banului”, sau, macar, întru truda pentru asigurarea „zilei de mâine”, într-o societate-jungla…

C.N.A.-ul urmareste si amendeaza câte un post TV sau câte pe un producator sau realizator de emisiune TV din motive politice, SI NICIDECUM DIN MOTIVE SPIRITUALIST-EDUCATIONALE! Or, obligatia morala a televiziunii, oricât de „comercializata” ar fi ea, ar trebui sa nu fie aceea de a ne „face cunostinta” cu extraterestrii, cu magia din Stapânul inelelor…nici sa promoveze erotismul ca instinctualitate înjositoare, nici sa predice, explicit sau implicit, „surzenia” egoismului si egotismului…ci AR TREBUI SA FIE ACEEA DE A PASTRA, BA CHIAR ÎMBOGATI, ESENTA UMANO-DIVINA DIN OM, IAR NU DE A DISTRUGE-O SI A-L OBLIGA PE INDIVID SA SE ÎNCHINE „ZEULUI BAN”/MAMONEI!!!

…Dar, pentru a ajunge la acest stadiu, televiziunile mai au multe decenii (poate si secole!) de evoluat…Caci evolutia lor (…uneltelor…) tine de evolutia umanitatii…or, în acest început de nou mileniu, Guvernul Mondial este „stresat”, pentru ca a cam întârziat cu…DE-CONSTRUCTIA DUHULUI UMAN… – si ar fi în stare de orice ticalosie ori promisiune mârsava, numai sa asigure, cât mai repede si pentru cât mai multa vreme, Instaurarea Domniei Satanei…Dar, fireste, Satana nefiind decât tot o creatura, Domnia lui nu va fi vesnica… – sfârsitul ei/Domniei Celei Negre îl vor vedea, probabil, generatii urmatoare! Pâna atunci, însa, dragi parinti de copii, daca nu puteti sa-i ajutati, efectiv, pe copiii vostri, pentru a discerne între Bine si Rau, calauzindu-i spre Bine – atunci, mai stingeti-le televizorul… – SI PUNETIL-LE ÎN MÂINI CARTILE „MATE” ALE CLASICILOR, BLÂNZI SI CONSTRUCTIVI, AI LITERATURII ROMÂNESTI SI UNIVERSALE: cartile bune de meditat ale unor Creanga, Sadoveanu, Topârceanu, Otilia Cazimir…ori ale unor Andersen, Perrault, Dickens, Hector Malot…Ca doar nu-s „prea destepti” copiii vostri (…cum spun/repeta unii parinti tembeli, cu admiratie infinita, despre odraslele lor…!), CI MULT PREA PUSTII/PUSTIITI DE DUH!!!

…Si, prin aceste carti spiritualizante (prin normalizarea/reglarea „atmosferei” spirituale…cu totul de-reglate, din lumea contemporana!!), tot va fi un câstig, pentru voi si copiii vostri…pâna va veti lamuri voi, parintii de copii, cum e cu goana nebuna dupa banii… „anti-crizei”…si cu cât mai sfânta este grija pentru educatia DIRECTA, de la parinte la copil, a odraslelor voastre…: ”CEI SAPTE ANI DE-ACASA!” Da, în niciun caz, nu trebuie sa lasati aceasta SFÂNTA EDUCATIE, pe „mâna”…televiziunii si Internetului! – adica, sa lasati oaia, pe/în …laba lupului! Caci, de pe „laba” lupului, nu iese decât…pielea copiilor vostri, asasinati spiritual… – ca turme azvârlite, de voi însiva, conditiei de victima…Sau, dupa „modelul vampiresco-vârcolacesc” – copiilor vostri li se va inocula …”luposenia”! Adica, apucaturile de lup, de fiara, urmând autodistrugerea!
…Dumnezeu sa fie cu toti oamenii, si, în primul rând, cu copiii de parinti si cu parintii de copii!!! Nu uitati, oameni-parinti, ca Hristos s-a rastignit ca sa-i scape de Satan-Distrugatorul si pe copiii vostri! Si voi, ce faceti?! Îi lasati prada, pe propriii vostri copii, Satanei, Mortii, Distrugerii?!

…E drept, numai Mila Nesfârsita a Lui Dumnezeu ne va scapa din aceasta Vale a Ispitelor prin FANTASMARE, prin NON-DISCERNERE, tembela si aroganta, egoist-narcisiaca, prin punerea în miscare a întregului arsenal al …”Marelui Iluzionist”-SATANA! Dar si noi trebuie sa ne aratam omenia din noi (suprem dar al Lui!), prin constientizarea Mântuitorului, de catre noi…a Ranilor Sale Sfinte, pentru noi!

E TIMPUL CA ROMÂNIA SA RUPA TACEREA

by Ion Mihai PACEPA

Curând se vor împlini douazeci de ani de la dramaticele evenimente din decembrie 1989, când revolta populatiei l-a alungat din palatele sale pe Nicolae Ceausescu, omul care a terorizat România 24 de ani. Aceste evenimente sunt etichetate si azi în România drept „revolutie”, desi în fiecare zi ies la lumina noi fapte ce atesta ca revolta populara a fost furata de o mâna de comunisti educati la Moscova. Acestia au fost nevoiti sa deschida frontierele si sa restaureze dreptul la libera exprimare, dar au facut tot ce le-a stat în puteri ca sa pastreze servicile secrete de tip comunist cu ajutorul carora sa se mentina la putere.

În 1978, cand am „tradat” comunismul, România avea doua servicii secrete majore: Securitatea si Directia de Informatii a Armatei (DIA), încadrate cu cca 16.000 ofiteri operativi. Acum România are sase servicii secrete majore: SRI, SIE, UM 0962, STS, SPP si DGIA, care au absorbit o buna parte a ofiterilor fostei Securitati si a fostei DIA, precum si conceptul lor operational importat din Uniunea Sovietica. Potrivit datelor din presa româna, aceste 6 fantome comuniste sunt acum încadrate cu 30.000 de ofiteri operativi(1), ce consuma o buna parte din bugetul tarii. SRI-ul (contrainformatii interne), care acopera o populatie de 22 milioane, are 12.000 ofiteri. Echivalentul sau francez, DST (Direction de la Surveillance du Territoire) care acopera o populatie de trei ori mai mare, are 6.000 ofiteri operativi. Iar echivalentul german al SRI, Bundesamt für Verfassungsschutz (BfV), care deserveste o populatie de 82 milioane, are doar 2.448 ofiteri(2). Daca Statele Unite ale Americii ar folosi acelasi raport pe cap de locuitor, FBI ar trebui sa aiba 190.000 agenti, nu 12.156 cât are astazi.

Si ce daca, mi-au spus sceptici din România. Într-o tara cu presa libera serviciile secrete nu-si mai pot face de cap. Oare? În Rusia, care are de asemenea presa libera, serviciile secrete domina întreaga viata economica, sociala si politica. Presedintele Rusiei si peste 50% din membrii guvernului federal sunt fosti KGB-isti. Potrivit datelor revistei Novaya Gazeta (republicate în SUA de Center for the Future of Russia), peste 6.000 de lideri ai administratiei centrale si locale, identificati nominal, provin de asemenea din KGB. În anii comunismului, KGB-istii erau un stat în stat. Acum ei sunt statul.

Avalansa de servicii secrete din România de azi face o serioasa gaura în bugetul ei. Aceste servicii secrete continua sa aiba finantare secreta, ca si în anii când eram la conducerea lor, si sa consume în secret cantitati semnificative de bani ce pot fi folositi pentru îmbunatatirea asistentei medicale a populatiei, cresterea pensiilor si alte scopuri sociale. De ce România a ramas stat politist dupa 20 de ani de la caderea comunismului?

În 1988, într-un interviu cu Dr. Michael Ledeen, consilier pentru terorism al Presedintelui Ronald Reagan, publicat în revista franceza Politique Internationale, am prezis posibilitatea ca Kremlinul sa organizeze o lovitura de stat în România menita sa-l înlocuiasca pe Ceausescu cu Ion Ilici Iliescu, un comunist educat la Moscova, al carui tata fusese atât de devotat lui Lenin încât si-a botezat propriul copil cu numele lui. Pe ce mi-am bazat aceasta afirmatie? În anii 1970, când am avut în subordine U.M. 0920/A, o unitate speciala a Departamentului de Informatii Externe (DIE) ce era însarcinata cu activitatea contrainformativa împotriva URSS, aceasta a depistat si înregistrat magnetic contactele secrete pe care Ion Ilici Iliescu, atunci secretar al CC al PCR pentru propaganda si agitatie, le-a avut cu un membru al unei delegatii „ideologice” sovietice în vizita la Bucuresti. Acesta i-a spus: „Kremlinul ar fi mai fericit cu tovarasul Iliescu în fruntea Partidului Comunist Român”. Kremlinul se temea ca românii îl urau pe Ceausescu atât de înversunat încât l-ar fi putut izgoni fara interventia Moscovei, si ca ura împotriva lui Ceausescu va degenera în ura împotriva comunismului care ar fi putut merge atât de departe încât România sa ceara retragerea din Pactul de la Varsovia. Kremlinul se temea de asemenea si ca o eventuala relaxare politica în România ar fi putut exacerba dorinta populatiei din Republica Moldoveneasca de a se uni cu Patria Mama, creând astfel un val de fervoare nationalista în alte republici sovietice.

Ceausescu, care stia de la U.M. 0920/A ca sovieticul ce l-a contact pe Ion Iliescu venise în România sa recruteze aderenti pentru o lovitura de stat în România, a ascultat de câteva ori banda de magnetofon ce continea înregistrarea acestei convorbiri pe care Iliescu, bineînteles, nu i-o raportase. La scurt timp dupa aceasta Ceausescu l-a îndepartat pe Iliescu din anturajul sau apropiat, numindu-l secretar al unui comitet judetean de partid. Pentru a nu irita Moscova, Ceausescu l-a pastrat însa membru supleant al Comitetului Politic Executiv, dar a ordonat U.M. 0920/A sa-l tina pe Iliescu în continua supraveghere. (Dupa ce am parasit România, U.M. 0920/A si-a schimbat indicativul în U.M. 0110 si a fost condusa de generalul Victor Neculicioiu.)

Un proverb spune ca pe cine nu lasi sa moara nu te lasa sa traiesti. La 22 decembrie 1989, dupa ce Ceausescu a abandonat sediul Comitetului Central, Ion Ilici Iliescu s-a proclamat presedinte al unui Comitet Provizoriu pentru Unitate Nationala creat ad-hoc. La 23 decembrie Iliescu a anuntat ca Ceausescu a fost arestat, si un purtator de cuvânt al sau a asigurat România ca tiranul va fi judecat public. În ziua de Craciun televiziunea româna a informat însa ca Nicolae si Elena Ceausescu fusesera condamnati la moarte si executati. Primele indicatii ca revolta populara din decembrie 1989 a fost furata de comunisti educati la Moscova au fost continuate în articolul jurnalistului francez Kosta Christitch intitulat „Mâna Moscovei,” care a aparut la sfârsitul lui decembrie 1989 în revista Le Point din Paris. A urmat apoi o carte despre evenimentele din decembrie 1989, primita cu viu interes în Occident, scrisa de francezul Radu Portocala(3) care în mai 1990 a venit în România împreuna cu jurnalistul Olivier Weber pentru a studia „revolutia” româna. Potrivit acestei carti, generalii Victor Stanculescu si Mihai Chitac, care au avut un rol crucial în evenimentele din decembrie 1989, ar fi actionat pe baza indicatiilor primite de la Moscova prin GRU (serviciul sovietic de informatii militare), care i-ar fi contactat cu câteva luni înainte la Budapesta(4).

În cartea Mostenirea Kremlinului (Bucuresti: Editura Venus, 1993), am descris similitudinile dintre evenimentele din decembrie 1989 si planul sovietic Dnestr(5) pentru înlocuirea lui Ceausescu cu un comunist mai docil Kremlinului – plan pe care l-am cunoscut în anii când am avut în subordine U.M. 0920/A. Planul Dnestr a fost declansat în august 1969 când Ceausescu a invitat în România, fara acordul Moscovei, pe viitorul presedinte american Richard Nixon, care deocamdata pierduse alegerile si era ostracizat de Kremlin. Lansarea operatiei Dnestr a fost precedata de anularea de catre Moscova a vizitei pe care Brejnev si Kosâghin urmau sa o faca în România în 1969, vizita ce fusese larg popularizata în presa celor doua tari. Redau pe scurt aceste similaritati, deoarece marturii ulterioare ale unui înalt ofiter de Securitate prezinta alte asemanari, extrem de relevante, între planurile Kremlinului pentru înlocuirea lui Ceausescu si evenimentele din decembrie 1989. Planul Dnestr, al carui continut l-am cunoscut pâna în iulie 1978, a avut cinci prevederi de baza: (1) preluarea conducerii Armatei si Securitatii de catre un înalt ofiter român recrutat de organele sovietice; (2) crearea unui Front al Salvarii Nationale – care figura si în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne pro-sovietice în Grecia si Spania; (3) atragerea simpatiei internationale prin lansarea zvonului ca zeci de mii de oameni au fost ucisi de teroristi straini veniti în ajutorul lui Ceausescu; (4) informarea permanenta a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat; si (5) solicitarea interventiei militare a URSS în cazul când succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat. Similitudinile dintre aceste prevederi si evenimentele din decembrie 1989 sunt relevante. La 22 decembrie 1989, doar la câteva ore dupa fuga lui Ceausescu, generalul în rezerva Nicolae Militaru, a carui recrutare de catre sovietici (înregistrata magnetic de U.M 0920/A) a fost prezentata în 1987 în prima mea carte, Orizonturi Rosii(6), s-a autoproclamat sef al fortelor armate si a pus imediat Securitatea sub controlul sau. În noaptea de 22 decembrie 1989 Ion Ilici Iliescu, ale carui contacte secrete cu Moscova le descrisesem de asemenea public, a creat Frontul Salvarii Nationale si s-a autoproclamat presedintele sau.

Ideologul acestui Front a fost Silviu Brucan, care a anuntat imediat ca Frontul avea binecuvântarea Moscovei. Ca sa fie si mai convingator, a spus ca obtinuse personal acea aprobare cu ocazia unei vizite pe care o facuse la Moscova în urma cu câteva saptamâni. Televiziunea româna a raportat pe larg afirmatiile lui Brucan. El si-a înghitit însa propriile vorbe a doua zi, când Eduard Sevardnadze, un ofiter KGB acoperit ca ministru de Externe al Uniunii Sovietice, a negat vehement orice amestec sovietic în evenimentele din România.

În prima sedinta a Frontului Salvarii Nationale, care a avut loc în aceeasi noapte la sediul CC al PCR, Iliescu a chemat la telefon pe liderul sovietic Mihail Gorbaciov spre a-i „raporta stadiul evenimentelor.(7)” Prof. Dumitru Mazilu, care mi-a fost subaltern în Securitate si care la 22 decembrie 1989 a devenit vicepresedinte al Frontului Salvarii Nationale, a asistat la convorbire. El a descris-o pe larg în cartea sa Revolutia furata precum si în numarul din 27 iulie 1991 al saptamânalului Lumea Libera din New York.

Regretatul ambasador Aurel Dragos Munteanu, care a fost de asemenea dizident politic în anii lui Ceausescu si unul din liderii rascoalei din decembrie 1989, dupa care a cerut azil politic în SUA, mi-a confirmat ca aceasta convorbire telefonica a avut într-adevar loc. Ambasadorul Munteanu, care a fost si el martor la convorbirea telefonica dintre Iliescu si Gorbaciov, nu a avut însa impresia ca acestia s-ar fi aflat în relatii apropiate.

De îndata ce Ion Iliescu si generalul Militaru s-au instalat la cârma tarii, ei au lansat o dezinformare de tip KGB conform careia Securitatea ar fi ucis 60.000 de oameni numai în Bucuresti si Timisoara. Lansarea de stiri false menite sa incite populatia contra lui Ceausescu era de asemenea parte a planului Dnestr. Presa sovietica s-a grabit sa confirme cifrele, si sa toarne benzina pe foc cu „detalii” despre masacru. În iunie 1990, noul guvern din Bucuresti a admis ca de fapt totalul victimelor rascoalei pe întreaga tara a fost de numai 1.030, din care 889 au murit dupa executarea lui Ceausescu. La orele 2 în dupa-amiaza zilei de 23 decembrie 1989 televiziunea româna a anuntat ca Frontul Salvarii Nationale a cerut ajutor militar Uniunii Sovietice deoarece „teroristi neidentificati” erau pe cale sa-l reinstaureze pe Ceausescu. Aceasta era o alta prevedere a planului Dnestr: gasirea unui pretext pentru o interventie militara sovietica, ce trebuia sa aiba loc daca succesul loviturii de stat ar fi fost primejduit. Ambasada Sovietica din Bucuresti a intrat prompt în joc, declarând presei ca personalul ei era în pericol din cauza teroristilor. În aceeasi seara programul de televiziune sovietic Vremea a „confirmat” ca Ceausescu era sprijinit de „mercenari straini” si a anuntat ca Gorbaciov a informat deja pe „tovarasul Iliescu” ca Uniunea Sovietica i-a aprobat ajutorul militar solicitat. Departamentul de Stat al SUA, care voia sa opreasca continuarea „genocidului”, a anuntat public ca Washingtonul priveste cu simpatie o interventie militara sovietica în România. Kremlinul a evitat însa implicatiile politice ale unei astfel de interventii deoarece, în ziua de Craciun, Ceausescu a fost împuscat.

Asasinarea dictatorului a fost singurul eveniment care nu a facut parte din planul Dnestr pe care l-am cunoscut pâna în iulie 1978, când am facut ruptura cu Ceausescu. La 29 decembrie 1989 televiziunea româna a anuntat formarea unui guvern provizoriu, si similitudinile cu planul Dnestr au continuat. Conform acestui plan, oamenii Moscovei trebuiau ca, dupa succesul loviturii de stat, sa preia imediat conducerea celor trei „forte vitale” cu ajutorul carora Kremlinul si-a consolidat întotdeauna controlul politic al tarilor pe care le-a sovietizat: Armata, Externele si Internele.

Merita reamintit ca dupa ce Armata Rosie a „eliberat” România, Kremlinul a instalat pe ofiterul NKVD Emelian Bodnarenko, românizat ca Emil Bodnaras, în fruntea Armatei, pe cominternista Ana Pauker la Externe, si pe agentul NKVD Teohari Georgescu la Interne. În primul guvern al regimului Iliescu ministrul Apararii a fost, bineînteles, generalul Nicolae Militaru. Ministrul de Externe a fost Sergiu Celac, fost adjunct sef de sectie la CC al PCR si translator personal al lui Ceausescu, care în 1978 a fost contactat secret de organele sovietice pentru a fi atras în planul Dnestr.

În Mostenirea Kremlinului am descris întâlnirea secreta (înregistrata magnetic) pe care Sergiu Celac a avut-o în vara lui 1978 cu un reprezentat al organelor de informatii sovietice trimis la Bucuresti cu misiunea de a-l atrage pe demnitarul român în operatia Dnestr sub promisiunea ca i se vor acorda înalte raspunderi în guvernul ce va fi constituit de Moscova(8). Faptul ca Celac nu a raportat despre aceste contacte l-a convins pe Ceausescu ca intentiona sa lucreze pentru sovietici, din care cauza l-a îndepartat din functie cu câteva saptamâni înainte ca eu sa cer azil politic. Iar ministru de Interne a fost generalul Mihai Chitac, despre care Radu Portocala a afirmat ca era de asemenea în contact cu organele sovietice(9).

Noul prim-ministru, chipesul Petre Roman, a scos si mai mult în evidenta mâna Moscovei. El fusese urmarit zi si noapte de generalul Nicolae Plesita, primul adjunct al ministrului de Interne, deoarece devenise amantul Zoiei Ceausescu. Aceasta a fost ultima picatura din paharul lui Ceausescu: daca s-a îndoit vreodata ca Moscova îi voia scalpul, acum nu mai avea dubii. Valter Roman, tatal noului iubit al Zoiei, a fost ofiter sovietic, sub numele Ernst Neuländer, în una din Brigazile Rosii Internationale constituite pentru Razboiul Civil din Spania, si s-a reîntors la Moscova dupa terminarea lui. În 1943-1944 Valter Roman a urmat cursul special al Cominternului pentru viitorii conducatori ai partidelor comuniste straine, si a fost trimis sa lucreze la emisiunile pentru România ale postului de radio Moscova. Acolo a colaborat cu Ana Pauker, Iosif Chisinevschi, Leonte Rautu si alti „înalti” comunisti ce primisera azil politic în Uniunea Sovietica. Un an mai târziu a fost trimis în România ca ofiter politic al Diviziei Horia, Closca si Crisan. La 27 iunie 1945, Prezidiul Sovietului Suprem l-a decorat pe Valter Roman cu ordinul „Steaua Rosie” pentru activitatea sa la „radiodifuziunea speciala.”(10) Curând dupa aceea Kremlinul l-a impus pe Valter Roman în CC al PCR. În 1946 el a devenit sef al Marelui Stat Major al Armatei României comuniste, si apoi ministru al Postelor si Telecomunicatiilor. Zece ani mai târziu, Valter Roman a fost implicat de KGB în rapirea liderului maghiar Imre Nagy din ambasada iugoslava de la Budapesta, unde s-a refugiat în urma invaziei militare sovietice a Ungariei. În Orizonturi Rosii (pp. 357-359), publicata în 1987, am descris modul cum a fost adus Imre Nagy în România, si ce s-a întâmplat cu el cât timp a fost tinut sub arest în Bucuresti.

În 1988, Orizonturi Rosii a fost publicata ilegal la Budapesta, sub forma unei editii de buzunar (samizdat) în doua volume, si în 2000 a facut obiectul unei emisiuni speciale la Duna TV, produsa de ziaristul maghiar Imre Szabo cu sprijinul subsemnatului. Emisiunea despre Orizonturi Rosii a prezentat noi documente din arhivele maghiare legate de rapirea lui Imre Nagy din Budapesta. Printre ele se afla si o telegrama cifrata din 23 noiembrie 1956 catre Hrusciov, trimisa din Budapesta de Malenkov, Suslov si Aristov, membri ai Biroului Politic al PCUS(11). Redau textul acestei telegrame: „Catre Comitetul Central al PCUS Imre Nagy si grupul sau au parasit ambasada iugoslava si în prezent se afla sub paza de încredere. În momentul plecarii, Nagy si ai sai s-au îmbratisat si s-au sarutat cu colaboratorii ambasadei. La un moment dat, dupa îmbarcarea grupului într-un autocar, Nagy a încercat sa revina în cladirea ambasadei, dar niste unguri si colaboratorii nostri l-au împiedicat. Tovarasul Walter Roman (*), sosit la Budapesta împreuna cu tovarasul Dej, ieri, 22 noiembrie, s-a întretinut cu Nagy, pe care-l cunoaste înca din perioada activitatii desfasurate în Komintern. A reiesit ca Nagy refuza categoric sa paraseasca tara sau sa dea vreo declaratie favorabila actualului guvern maghiar, invocând faptul ca este lipsit de libertate. Precum se vede, iugoslavii l-au instructat temeinic pe Imre Nagy… Tovarasul Kádár si tovarasii români sunt fermi si considera ca Nagy si grupul sau trebuie porniti, fara zabava, la drum. În baza întelegerii dintre tovarasii unguri si români, Nagy si grupul lui vor porni azi spre România, unde, conform celor declarate noua de tovarasul Dej, li se va asigura sederea (sub paza adecvata). Tovarasul Kádár si tovarasii români [discutau] când, cum si ce fel de comunicat sa dea publicitatii, în acord cu guvernul român, despre trimiterea în România a lui Imre Nagy si a grupului sau. Malenkov, Suslov, Aristov, 23 noiembrie 1956
(*) Walter Roman, membru al CC al PCR”

În 1990, fragila presa de opozitie care se înfiripa în România a dezgropat cartea Secolul XX: Secolul Marilor Revolutii, scrisa de tatal premierului PetreRoman. „Cine va veni dupa noi?” cugeta profetic Valter Roman în cartea sa. „Dupa noi vor veni cei care vor trebui sa vina, caci nu exista post-comunism,” îsi raspunde singur. „Noi nu scriem istoria; noi o cream,” a conchis Valter Roman. Acesta era, cuvânt cu cuvânt, motto-ul KGB înscris cu litere capitale pe prima pagina a cursului sau pentru pregatirea cadrelor de conducere ale DIE. Câtiva ani mai târziu, Comisia Senatoriala pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 a descoperit alte asemanari, cel putin tot atât de relevante, între planurile Kremlinului pentru înlocuirea lui Ceausescu si evenimentele din decembrie 1989. Este semnificativ ca regimul Iliescu a încercat sa pastreze secret marturiile respective. În 1996, acestea au fost publicate însa sub forma unei carti de vicepresedintele acestei comisii, senatorul Serban Sandulescu(12). Din marturii rezulta ca în noiembrie 1989 Ceausescu a ordonat conducerii Securitatii sa prelucreze cu cadrele superioare o varianta actualizata a planului Dnestr, recent descoperita de organele Securitatii. Generalul Iulian Vlad si ceilalalti fosti conducatori ai Departamentului Securitatii Statului audiati de comisie au refuzat „sa vorbeasca despre pregatirile puciste facute de o structura autohtona din care faceau parte numerosi agenti KGB si GRU, civili si militari.”(13) Unii din subalternii lor au fost însa mai putin fanatici. Potrivit declaratiilor lt. colonelului Dumitru Rasina, seful Securitatii judetene Arad(14), noul plan al Moscovei a fost prelucrat la 11 noiembrie 1989 cu toti sefii judeteni de Securitate, convocati simultan în trei centre: Bucuresti (sefii din Muntenia, Oltenia), Brasov (Transilvania, Timisoara, Gorj, Caras-Severin) si Iasi (Moldova si Dobrogea). Prelucrarea a avut un caracter extrem de secret si un ritual neobisnuit. La ora 11 fix generalii Iulian Vlad în Bucuresti, Constantin Stamatoiu în Brasov si Victor Neculicioiu în Iasi au desfacut un plic sigilat care „continea sase foi si jumatate scrise la o masina cu caractere mari” [n.a.: în anii 1970, am comandat masini electrice de scris cu caractere mari de la IBM pentru rapoartele speciale ale DIE si UM 0920/A destinate lui Ceausescu, si am dat câteva din aceste masini IMB la cabinetul sau.] Documentul a fost intitulat „Nota” si purta „antetul Cancelariei CC-ului.” În materialul prelucrat s-a aratat ca „din datele si informatiile primite din exterior” precum si din „lucrarea informativa de catre aparatul de informatii interne a unor persoane adverse presedintelui Ceausescu” rezulta „neîndoielnic” ca Moscova pregateste o lovitura de stat în România menita sa-l schimbe pe Ceausescu de la conducerea ei. Potrivit documentului: „În urmatoarele trei luni se vor întâmpla unul din urmatoarele evenimente: a) lichidarea lui Ceausescu în urma unei vizite pe care o va face în Crimeea sau la Moscova, ca invitat la o plenara de partid sau consfatuire; b) schimbarea sa din functia de secretar general si sef de stat, urmare a unei plenare care va avea loc în Bucuresti într-un loc secret, unde va fi demis; c) aparitia unor manifestari de strada de tip Brasov sau Valea Jiului, la care vor participa elemente declasate si fosti detinuti de drept comun, unde vor avea loc ciocniri cu armata, vor fi ocupate sediul [CC al PCR] si [Ceausescu] va fi obligat sa fuga sau va fi prins si judecat.”(15)

Alte semnale ce sugereaza implicarea Moscovei în evenimentele din decembrie 1989 sunt cuprinse în stenograma asa-zisului „proces Ceausescu” extrasa de pe pelicula filmului procesului. Stenograma a fost publicata în cea de a doua editie a cartii Orizonturi Rosii, aparuta în februarie 1990, deoarece atesta ca majoritatea acuzatiilor aduse Ceausestilor în proces au fost preluate din aceasta carte. Era normal sa fie asa. În acele zile, România era atât de izolata de restul lumii încât Congresul XIV al PCR, deschis la 20 noiembrie 1989, dupa ce Zidul Berlinului fusese deja demolat, l-a zeificat pe tiran si l-a reales lider pentru alti cinci ani. Atunci doar cei ce aveau curajul sa asculte
Europa Libera cunosteau câte ceva despre adevarata fata a lui Ceausescu din serializarea cartii Orizonturi Rosii, care a început la 1 ianuarie 1988, si a fost reluata în 1989.

În 1996, stenograma procesului a fost publicata si în România, într-o carte intitulata Procesul Ceausescu: Stenograma Integrala si Necenzurata a Procesului de la Târgoviste.(16) Din stenograma se desprinde clar faptul ca tiranul a fost omorât în graba deoarece era hotarât sa expuna public rolul Moscovei în evenimentele din decembrie 1989. Potrivit stenogramei, Ceausescu a declarat la deschiderea procesului ca noii conducatori ai României servesc „o putere straina” cu ajutorul careia s-au instalat la cârma tarii. „Nu recunosc aceasta banda de tradatori de tara care sunt în legatura cu strainatatea!” a adaugat Ceausescu. „Nu raspund celor ce au chemat armatele straine în tara,” a spus el de mai multe ori. „Raspund în fata Marii Adunari Nationale si a poporului, nu a celor care au organizat lovitura de stat cu ajutorul agenturilor straine.”(17)

La mai putin de o ora dupa începerea „dezbaterilor,” presedintele asazisului tribunal si-a citit sentinta: acuzatii au fost condamnati „la pedeapsa capitala si confiscarea totala a averii, pentru savârsirea infractiunilor de genocid prevazute de art. 357 aliniatul 1, litera c, Cod Penal; subminarea puterii de stat prevazuta de art. 162 Cod Penal; act de diversiune, prevazut de art. 163 Cod Penal si subminarea economiei nationale prevazuta de art. 165, aliniatul 2 Cod Penal.” (p. 51) „Nu recunosc nici un tribunal!” a raspuns Ceausescu. Aceasta a declansat lovitura de teatru. „Avocatul apararii,” Nicolae Teodorescu, a cerut cuvântul si a declarat solemn: „Nerecunoscând tribunalul, nu exercita nicio cale de atac. Va rog sa constatati ca hotarârea este definitiva în conditiile acestea.” La sfârsitul acestei parodii judiciare, ale carei detalii se tin si azi secrete, Ceausescu si sotia au fost „executati” în conditii cel putin bizare, care nu au fost înca total elucidate.

Reprezentantii la proces ai noii conduceri a României, Virgil Magureanu, profesor pentru ofiterii de securitate la Academia de Partid Stefan Gheorghiu, Gelu Voiculescu-Voican, pretins expert în stiinte oculte, si generalul Stanculescu, un fel de omolog al meu la MFA, au organizat însa aceasta lichidare în stilul KGB si al Securitatii, care s-au ferit întotdeauna sa-si puna victimele în fata plutonului de executie de teama ca ele vor demasca înscenarea juridica în fata celor care urmau sa-i execute.

Dupa omorârea Ceausestilor, Magureanu a devenit sef al „noii” Securitati, care a fost românizata ca Serviciul de Informatii Român. Voiculescu-Voican si gen. Victor Stanculescu au devenit vice-premieri. Colonelul Gica Popa, care a prezidat aceasta parodie judiciara, a fost avansat la gradul de general de justitie. La 1 martie 1990 un comunicat al guvernului a anuntat însa ca el s-a „sinucis în biroul sau.” Autoritatile nu au
aprobat cererea de autopsie facuta de sotia generalului Popa si au refuzat sa elibereze cadavrul familiei. Potrivit relatarilor sotiei sale, care a vazut cadavrul generalului Popa doar cu ocazia înmormântarii, acesta ar fi avut vânatai la încheieturile mâinilor. Ea a mai spus ca sotul ei a avut mustrari de constiinta si ca a intentionat sa contacteze ambasada SUA pentru a o informa despre ceea ce s-a petrecut în mod real la procesul Ceausestilor.(18)

Potrivit relatarilor lui Napoleon Popa, fratele decedatului general (publicate în Lumea Libera din 13 iulie 1991, pp. 24-25), Gica Popa nu a fost de acord cu omorârea Ceausestilor. El i-a repetat de multe ori fratelui sau ca a dat sentinta de condamnare la moarte „cu drept de recurs” deoarece voia ca Ceausestii sa fie pâna la urma condamnati pe viata si sa „traiasca într-o camera cum am trait si noi, cu doua felii de salam.” Napoleon Popa a mai spus ca fratele sau nu a îmbracat noua uniforma de general decât o singura data, si ca a refuzat o propunere ulterioara de a deveni ministrul Justitiei deoarece nu vroia sa fie recompensat pentru ceea ce a facut. Cinci alti generali implicati în evenimentele din decembrie 1989 au murit în împrejurari la fel de suspecte, înca neelucidate: gen. Vasile Milea, ministrul Apararii, aparent sinucis; gen. Nicolae Doicaru, fost sef al DIE, care cunostea legaturile secrete ale presedintelui Iliescu cu KGB, mort „accidental” si îngropat fara ca familia sa poata vedea cadavrul; gen. Emil Macri, seful directiei II a Securitatii si gen. Constantin Nuta, sef al Militiei, care au co-organizat represiunea de la Timisoara; gen. Dumitru Puiu, comandant al aeroportului Otopeni, unde au fost ucisi numerosi revolutionari. Sute de alte personaje cheie implicate în evenimentele din ’89, care puteau spune adevarul despre modul cum revolta populara a fost furata de comunisti, si-au gasit sfârsitul în conditii bizare.(19)

Cinismul înscenarii juridice menite sa închida gura Ceausestilor a fost scos si mai mult în evidenta în Occident în 1996, când s-au împlinit 50 de ani de la procesul din Nürenberg. Procesul criminalilor de razboi nazisti s-a judecat în fata întregii lumi si a durat 403 sesiuni. „Procesul Ceausescu” s-a desfasurat în secret si a durat 55 de minute. Procesul de la Nürenberg s-a bazat pe 300.000 de documente si marturii. „Procesul Ceausescu” a avut la baza un singur petic de hârtie pe care procurorul militar, maiorul Dan Voinea (avansat si el general dupa terminarea procesului), si-a mâzgalit acuzatiile. La sfârsitul procesului de la Nürenberg zece acuzati au fost executati în prezenta a numerosi martori reprezentând puterile coalitiei anti-hitleriste. Ceausestii au fost omorâti „la negru” la doar câteva minute dupa terminarea „procesului.”

La 28 decembrie 1989, ziaristul francez Franz Oliver Giesbert a scris în Le Figaro ca daca Ceausescu ar fi avut parte de un proces public, „ar fi putut face dezvaluiri cu privire la fostii sai tovarasi care au devenit gorbaciovisti si troneaza astazi în Consiliul Frontului Salvarii Nationale. De aceea era urgent sa i se închida gura, era urgent sa fie omorât.” Într-un alt articol, aparut a doua zi în revista Le Point, jurnalistul francez Kosta Christitch a ajuns la aceeasi concluzie. Guvernul din Bucuresti, realizând grotescul simulacrului juridic numit pompos „Procesul Ceausescu,” a încercat sa-l legalizeze post-mortem, recurgând la practica sovietica a crearii de documente fictive. Un exemplu concludent îl constituie „Hotarârea pentru Instituirea unui Tribunal Militar Exceptional care sa procedeze de urgenta la judecarea faptelor comise de CEAUSESCU NICOLAE si CEAUSESCU ELENA.” Aceasta Hotarâre, publicata la mult timp dupa „proces,” este semnata: „Presedintele Consiliului Frontului Salvarii Nationale ION ILIESCU. România, Bucuresti, 24 decembrie 1989.” Cei care au falsificat acest document au uitat însa ca Ion Iliescu a devenit presedinte al Consiliul Frontului Salvarii Nationale numai la 26 decembrie 1989. (subl. n.)

Un alt fals este documentul intitulat „RECHIZITOR din 24 decembrie 1989” care dispune „punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata” a Ceausestilor. Acest document este semnat de „maior de justitie Voinea Dan,” care a aflat însa despre procesul Ceausescu numai la 25 decembrie 1989. Documentul falsificat poarta aprobarea unui „colonel de justitie” al carui nume este indescifrabil si arata ca ar fi fost înregistrat la Directia Procuraturilor Militare sub numarul „1 – S.P. / 1989.”(20)

De îndata ce Ion Ilici Iliescu s-a autoinstalat la cârma României, presa din Occident s-a grabit sa dezgroape o stire publicata anterior potrivit careia el ar fi fost coleg cu Mihail Gorbaciov în timpul studentiei la Moscova, unde ambii ar fi fost secretari de partid – Iliescu pentru studentii straini si Gorbaciov pentru cei sovietici. Presa occidentala si-a reamintit, de asemenea, un articol în care Iliescu pleda pentru o politica de „restructurare” (echivalent românesc al perestroika-ei) în România. Articolul respectiv fusese publicat în 1987 în gazeta România literara si fusese reluat în acelasi an de revista vest-germana Der Spiegel (9 noiembrie, 1987, p. 186). Presa occidentala si-a reamintit si faptul ca Ceausescu l-a scos pe Iliescu din Comitetul Politic Executiv dupa ce Gorbaciov a devenit conducator al Uniunii Sovietice, si ca acelasi Ceausescu l-a tinut pe Iliescu în afara Bucurestiului în timpul vizitei pe care Gorbaciov a facut-o în România.

Ritualul succesiunii de la Ceausescu la Iliescu a produs alte dovezi ca noii conducatori de la Bucuresti urmau, pas cu pas, regulile Kremlinului. Una din legile nescrise ale succesiunii comuniste a fost ca noul lider sa puna toate nejunsurile generate de comunism pe seama exceselor predecesorului sau. Aceasta necrofagie politica a fost urmata cu sfintenie de toti liderii din Kremlin. Lenin a acuzat tarii rusi de mizeria economica, politica si sociala creata de revolutia sovietica. Stalin l-a acuzat pe Trotky de foametea care a omorât milioane în noua Uniune Sovietica, iar Hrusciov l-a acuzat pe Stalin de odioasele crime comise de politia politica sovietica. Trei zile dupa ce Brejnev a venit la putere, el a pus pe umerii lui Hrusciov toate calamitatile tarii, de la ruina ei economica pâna la conflictul dintre Moscova si Pekin. La rândul sau, Gorbaciov l-a acuzat pe Brejnev ca a muls tara pentru profit personal, si a ordonat arestarea unora din rudele sale pentru a convinge lumea ca fenomenul coruptiei care devasta Uniunea Sovietica se datora unor indivizi, nu sistemului comunist. La rândul sau, Dej l-a acuzat pe Regele Mihai de foametea ce bântuia România dupa cel de Al Doilea Razboi Mondial, iar Ceausescu a justificat starea economica precara a României prin nepotismele si abuzurile lui Gheorghiu-Dej. Noul conducator al României, Ion Ilici Iliescu, a pus întregul dezastru al României pe spatele predecesorului sau. Iliescu a expus garderobele lui Ceausescu si blanurile Elenei si a informat ca 21 de palate, 41 de vile prezidentiale si 20 de cabane de vânatoare care apartinusera lui Ceausescu au fost
confiscate. Toate acestea au fost salutare. Este însa semnificativ, si tipic sovietic, ca Iliescu nu a repudiat sistemul care l-a adus la putere pe Ceausescu si i-a permis sa devasteze tara cu impunitate. Sub presiunea maselor populare, Iliescu a trecut partidul comunist în afara legii, dar a doua zi s-a razgândit si a anuntat ca soarta partidului va fi decisa într-un referendum popular care, din fericire, nu a mai avut loc. Când partidul comunist s-a autodizolvat, Frontul Salvarii Nationale s-a intitulat el însusi partid politic si a absorbit pe cei mai importanti membri ai defunctului partid comunist. Conducerea Frontului a decis, în acelasi timp, ca membrii nomenclaturii lui Ceausescu care au dovedit „competenta profesionala” în trecut sa fie mentinuti în functii.

De la bun început Iliescu si guvernul Roman nu au facut niciun secret din faptul ca privesc capitalismul ca inamic si Occidentul ca anatema. „Nu vrem privatizare” si „Nu ne trebuiesc splendorile Occidentului” au devenit lozincile lor cotidiene din acele zile, iar numeroasele ziare din România care le-au publicat constituie marturie pentru posteritate. Spre deosebire de guvernele cehoslovac, polonez si maghiar, care au atras emigratia din Occident în efortul de democratizare a tarii, noul guvern român a tratat cu ostilitate pe emigrantii care voiau sa-l ajute: „Cei ce vor sa ne fericeasca cu experienta Apusului se pot întoarce de unde au venit” era o alta lozinca a noilor conducatori din Bucuresti publicata frecvent în ziarele vremii din România.

Spre deosebire de guvernele celorlalte tari din Europa rasariteana, care s-au distantat de Uniunea Sovietica de la bun început, noul guvernul din Bucuresti a devenit si mai apropriat de Moscova decât guvernul lui Ceausescu. Faptul ca primul demnitar strain care a vizitat România – la doar câteva zile dupa impuscarea lui Ceausescu – a fost ministrul de Externe sovietic, Eduard Sevardnadze, este concludent. Nimic nu a fost însa mai definitoriu decât Pactul semnat de Iliescu si Gorbaciov la 5 aprilie 1990. Pactul prevede ca România si Uniunea Sovietica recunosc granitele prezente ale celor doua tari, si ca România nu va adera la nicio alianta militara „detrimentala Uniunii Sovietice.” Moscova a încercat sa atraga celelalte tari ale Europei rasaritene la semnarea unor acorduri similare, menite sa le interzica viitoare cooperari cu NATO, dar a fost respinsa cu indignare si demascata public.

La sfârsitul anului 1996 cancelarul german Helmuth Kohl a publicat cartea Vreau Unitatea Germaniei în care a relatat ca în 1989 „KGB si Stasi au încercat sa organizeze o lovitura de stat [în RDG] si sa creeze pretexte pentru a solicita interventia militara sovietica.” Moscova avea, evident, un plan Dnestr pentru Republica Democrata Germana tot asa cum avea si pentru celelalte tari ale fostului bloc sovietic. Din fericire, planurile Moscovei care vizau aceste tari nu au avut sorti de izbânda. Avalansele de oameni din Germania de Est ce au luat drumul Occidentului dupa caderea Zidului Berlinului au amenintat sa lase în urma o tara depopulata. Asta l-a convins pe Gorbaciov ca e mai avantajos sa vânda RDG pentru cele 34 miliarde de dolari cash oferiti de guvernul de la Bonn. Cehoslovacia si Polonia au reusit sa-si salveze de la macelul comunist doi remarcabili militanti politici ce urau comunismul cu toate fibrele fiintei: Václav Havel si Lech Walesa, care au reusit sa dejoace planurile Moscovei. Noii conducatori ai Ungariei le-au urmat exemplul. Populatia celor trei tari a încetat sa mai vada în perestroika o mana cereasca, si a început sa se îndrepte cu pasi vigurosi catre democratia occidentala si economia de piata care le-a adus pâna la urma mult râvnita libertate politica, prosperitate economica si securitate teritoriala.

Faptul ca România nu a avut frontiere cu Occidentul si ca a fost complet izolata de restul lumii datorita blocadei informationale impuse de Ceausescu si de Securitatea lui a facut populatia mai accesibila planurilor Moscovei. Ceausescu a completat dezastrul eliminând majoritatea liderilor politici ce ar fi putut conduce procesul de reinstaurare a democratiei în România. În sfârsit, sarcina Moscovei a fost usurata si de mizeria economica din România, care a facut ca pâna si Uniunea Sovietica sa fie de invidiat prin comparatie.

* *
România si Rusia sunt singurele tari în care trecerea de la comunism la democratie s-a facut cu varsare de sânge. Celebrul istoriograf american John Lukacs, acum în cea de a noua decada a vietii, explica aceasta prin izolarea geografica a celor doua tari. Pentru el, Rusia si România nu apartin Europei. „Barocul, Renasterea, Iluminismul, toate aceste epoci care au civilizat Europa, nu au existat în Rusia, România, Moldova, Oltenia, Wallachia, Basarabia.”

Faptul ca zeci de mii de luptatori împotriva comunismului continuau sa fie nereabilitati în Rusia si România dupa 17 ani de la colapsul acestei erezii a fost un alt motiv ce l-a determinat pe Lukacs sa traseze frontiera politica a Europei la granita de Vest a României. Ma numar printre admiratorii lui Lukacs, unul din cei mai en vogue istorici contemporani a carui expertiza se extinde de la radicalismul neo-Whiggish pâna la istoria psihologica contemporana, dar nu-i împartasesc aceasta teza.

România în care m-am nascut a fost un epicentru al culturii europene, si capitala ei era supranumita Le Petit Paris. Gheorghe Sincai, care a înfiintat peste 300 de scoli în limba româna, ocupa loc de cinste în panteonul iluministilor europeni, alaturi de Voltaire, Diderot, Herder. Nicolae Balcescu, sufletul Revolutiei din 1948, s-a format la scoala Revolutiei Franceze. Iar George Enescu, Constantin Brâncusi si Traian Vuia, titani ai muzicii, artei si respectiv stiintei europene, s-au nascut si format în România. În 1945, aceasta Românie a fost însa cotropita de un gigant feudal care a transformat-o într-o samoderjavie, traditionalul totalitarism rusesc în care un dictator conduce tara cu ajutorul politiei sale politice.

În anii 1970 l-am însotit pe Ion Gheorghe Maurer la o audienta la Papa Paul VI, care l-a întrebat, în gluma, daca a venit la Vatican cu vreo dorinta speciala. „Da,” i-a raspuns premierul. „Schimbati-ne pozitia geografica a tarii.” România a fost singura tara din fosta Europa estica care nu a avut frontiere cu Occidentul. Si România este acum singura tara din fosta Europa de est care, ca si Rusia, a ramas un stat politist.

În ultimii 20 de ani românii au darâmat zidurile cu care securistii au izolat tara de restul lumii precum si barierele pe care le-au ridicat între cetatenii ei, si o noua generatie se straduieste sa dea tarii o noua identitate nationala. Din pacate însa securistii au devenit un fel de fac totum în viata politica, economica si sociala a tarii, tot asa cum KGB-stii sunt în Rusia. Ion Ilici Iliescu, care cunostea doar sistemul sovietic de guvernare cu ajutorul politiei politice, a salvat Securitatea si serviciul ei de spionaj rebotezându-le cu nume noi, si pretinzând ca sunt organizatii democratice.

În 1996 am primit de la Virgil Magureanu, directorul SRI, Cartea Alba a Securitatii, o monumentala opera de dezinformare în patru volume continând 1.947 pagini care acrediteaza ideea ca dupa „îndepartarea NKVD-istilor” si „evreilor” din Securitate aceasta „a servit interesul national,” si ca deci securistii ar fi patrioti care trebuie mentinuti în serviciile secrete de azi. Occidentul, care a catalogat de mult Securitatea drept una din cele mai criminale politii politice ale fostului bloc sovietic, a zâmbit compatimitor. Regretatul senator Ticu Dumitrescu, presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, a condamnat însa zguduitor aceasta deformare a istoriei: „Vorbesc rareori despre anii mei de temnita si patimiri, si aproape deloc despre cosmarele care mi-au sfârtecat somnul dupa eliberare.” Potrivit senatorului, aceste cosmare nu au fost determinate de „cei 14-15 ani de temnita, lagare de exterminare, de domiciliu obligatoriu sau viata de haituit”, ci de faptul ca «acesti calai» care m-au haituit, nu erau sovietici, ci erau fratii mei români îmbracati în uniforme de securisti, de militieni si nu în ultimul rând de magistrati.”

Din pacate însa, Magureanu si securistii lui au învins. În 1996, „afacerea Bucur” a dovedit ca SRI-ul era, ca si Securitatea, un instrument personal al presedintelui României cu care acesta supraveghea în secret opozitia politica. În acel an capitanul SRI Constantin Bucur a prezentat presei numeroase benzi de magnetofon marcate cu emblema SRI, ce fusesera înregistrate ilegal de serviciul de interceptari al SRI. Aceste benzi contineau discutii telefonice ale unor conducatori ai partidelor de opozitie cum ar fi Corneliu Coposu si Alexandru Paleologu, precum si ai principalelor ziare de opozitie. Capitanul Bucur a relatat ca s-a speriat de amploarea pe care a luat-o interceptarea ilegala a telefoanelor în SRI, si a vrut sa se puna la adapost pentru ziua când „va veni o revolutie adevarata.” Potrivit relatarilor capitanului Bucur, larg publicate în presa vremii, „numai în cabina mea se faceau 1600 interceptari pe an; în unitatea SRI în care am lucrat sunt 3 asemenea cabine, deci totalul ar fi de 4.800.” Capitanul Bucur nu cunostea numarul total al telefoanelor ascultate ilegal de SRI, dar a estimat ca daca s-ar pune cap la cap toate interceptarile facute de toate cabinele SRI din Bucuresti si din judetele tarii s-ar ajunge la o „cifra înspaimântatoare ce contrazice flagrant comunicatul SRI care vorbeste doar de 840 de mandate de interceptare” date SRI-ului în mod legal de catre parchet.

Aceasta a constituit o încalcare grosolana a Constitutiei României, care garanteaza inviolabilitatea telefoanelor. Din relatarile ofiterului a rezultat ca SRI încalca tot atât de grosolan si dispozitiile legale ce reglementau interceptarea telefoanelor. Ordinele de interceptare, de exemplu, se dadeau verbal de catre diferiti sefi ierarhici din SRI si nu în scris de catre organele juridice însarcinate sa aprobe aceste masuri exceptionale. Pentru a ascunde acest abuz, SRI nu tinea o evidenta reala a numelor persoanelor ascultate, în majoritatea cazurilor folosind identitati fictive. Tot pentru a evita depistarea acestor ilegalitati, numerele de telefon interceptate erau scrise în creion si sterse din registrul unitatii dupa terminarea urmaririi. Nici macar Securitatea lui Ceausescu nu a comis asemenea ilegalitati. Din 1972 pâna în 1978 am coordonat o unitate speciala de ascultare (U.M. 0920/AT) si stiu cu certitudine ca aprobarile pentru fiecare cerere de interceptare se dadeau numai în scris, si ca exista o evidenta reala, nemasluita, a tuturor persoanelor care faceau obiectul interceptarilor si ascultarilor.

Cum s-a încheiat aceasta „afacere”? Capitanul Bucur a fost trimis în justitie pentru „divulgarea secretului de stat,” si nimeni nu a mai îndraznit sa scoata o vorba despre interceptarea ilegala a telefoanelor de catre SRI. În SUA, presedintele Richard Nixon a fost fortat sa demisioneze pentru ca a aprobat doar trei interceptari ilegale, si a scapat de închisoare doar pentru ca a fost gratiat de presedintele Ford, care l-a succedat. Colaboratorii apropiati ai presedintelui Nixon care au fost implicati în aceste interceptari, printre care si ministrul de Justitie al SUA, George Mitchell, au petrecut însa ani grei în închisoare.

De ce practicile Securitatii continuã sã fie si azi la moda în România, care este membru NATO si al Comunitãtii Europene? Profesorul Tom Gallagher, unul din cei mai informati experþi în problemele românesti, care preda un curs de evolutie a statelor post-comuniste la Universitatea Bradford din Anglia, a conchis cã „în ultimii 25 de ani România s-a transformat dintr-un stat egalitarist într-un stat super inegalitarist condus de fosti comunisti,” care „au adâncit prapastia dintre un guvern parazitar si o societate demoralizatã.” Acesta este si subiectul cartii sale Romania since Communism: The Denial of Democracy (Hurst, 2004), care conchide ca „o Românie sub controlul acestor comunisti corupti ameninta sa devina o forta destructivã ce poate genera instabilitate regionala.” În traducere libera: dupa 20 de ani de la caderea comunismului stim cum o
democratie poate fi schimbata în tiranie, dar continuam sa învatam cum sa inversam acel dezastru.

———————————————————————————-

1 Laszlo Kallai, „Comoara Serviciilor Secrete.” ZIUA (Bucuresti, România), 8 mai 2007, p.1
2 Laszlo Kallai, „Servicii Secrete de Lux,” ZIUA, Mai 11, 2007, p. 1.
3 Radu Portocala, Autopsie du coup d’État roumain: Au pays du mensonge triomphant
(Paris: Calmann-Lévy, 1990).
4 Ibidem, p. 35.
5 Planul Dnestr a fost descris pe larg în Mostenirea Kremlinului, pp. 289-312.
6 Red Horizons (Washington: Regnery Gateway, 1987), pp. 116, 193-197, 201-203.
7 Prof. Dumitru Mazilu, care mi-a fost subaltern în Securitate si care la 22 decembrie 1989 a devenit vicepresedinte al Frontului Salvarii Nationale, a asistat la convorbire, pe care a descris-o apoi pe larg în cartea sa Revolutia furata precum si în numarul din 27 iulie 1991 al saptamânalului „Lumea Libera“ din New York, p. 9.
8 Pacepa, Mostenirea Kremlinului, pp. 309-310.
9 Radu Portocala, op. cit, p. 35.
10 Noiembrie 1945, Nr. 791/bs. Ambasadorului URSS în România, tov. S.I. Kavtaradze: „Va trimitem împuternicirea Prezidiului Sovietului Suprem al URSS pentru înmânarea decoratiei si ordinului „Steaua rosie“ – nr. 1651765 cu diploma însotitoare – nr. 283631 privind decorarea lucratorului de la radiodifuziunea speciala, Walter Roman, prin Decretul Prezidiului Sovietului Suprem al URSS din 27 iunie 1945. La înmânarea decoratiei este necesar sa se întocmeasca un protocol si sa se transmita prin NKID la Sectia pentru decoratii a Prezidiului Sovietului Suprem al URSS. Loctiitorul Sectiei tarilor balcanice, A. Lavniscev.”
11 Document receptionat pe linia K. Colectia Zenith, Arhiva fostului CC al PCUS.
12 Senator Serban Sandulescu, Decembrie 1989. Lovitura de stat a confiscat revolutia
româna; Agenti ai GRU si KGB au avut un rol determinat (Bucuresti, Omega Press, 1996).
13 Sandulescu, op. cit. p. 35.
14 Ibidem, Anexa 9, „STENOGRAMA sedintei de audiere din ziua de 2 iunie 1994, pp. 246-282.
15 Ibidem, p. 255.
16 Tana Ardeleanu, Razvan Savaliuc, col. Ion Baiu, Procesul Ceausescu: Stenograma integrala si necenzurata a procesului de la Târgoviste (Bucuresti, Omega Press, 1996)
17 Ibidem, pp. 28-33.
18 Procesul Ceausescu, p. 150.
19 Bogdan Nicolai si Lica Manolache, „Blestemul lui Ceausescu”, România libera, 11
decembrie 2005, p. 1.
20 Procesul Ceausescu, pp. 62-64.

——————————————————————————————————————

Acest articol a fost comunicat la a IX-a editie a Simpozionului „Experimentul Pitesti –
reeducarea prin tortura” (2-4.10.2009, Pitesti)