DUBLA LANSARE DE CARTE LA CRAIOVA

NEDELCU Georgeta
De vorba cu sufletul
Editura Contrafort, Craiova 2010
ISBN 978-606-545-186-5

NEDELCU Georgeta
Destinul, o scuza
Editura Contrafort, Craiova 2010
ISBN 978-606-545-181-0

Biblioteca Judeteana „Theodor Aman” in colaborare cu Liga Scriitorilor din Romania, va invita vineri, 10 decembrie ora 14:00, la Biblioteca Judeteana „Theodor Aman”, unde va avea loc o dubla lansare de carte: doua volume de poezii: „De vorba cu sufletul” si „Destinul, o scuza?” de Georgeta Nedelcu.

Prezinta Mihai Dutescu, scriitor, N. N. Negulescu director al revistei de cultura universala „Constelatii diamantine”, Ina Calin – profesor de limba romana si Mioara Buz – profesor universitar

Moderator: Doina Dragut, redactor sef al revistei „Constelatii diamantine”

***
Iata si doua cometarii despre autoare: Georgeta NEDELCU este o prezenta mai proaspata in bibliotecile craiovenilor si nu numai ale lor, dar nu inseamna ca este o incepatoare. Se simte tehnica, se simte incordarea, se simte lirismul. Versurile scrise de ea sunt de o sinceritate dezarmanta care te fac sa te apleci asupra lumii, sunt cantabile, deci pot fi lesne puse pe muzica. Fiecare din ele este in sine un cantec. Si tot acum as vrea sa vorbesc despre o anume curatenie a versului. Tot mai rar se intampla asta, in multitudinea de carti aparute ca grindina in rafturile bibliotecilor. In volumele ei de poezii, gasesti o curatenie a gandului, a sufletului de luare in posesie a unei viziuni, de sinceritate si sensibilitate. Amintirile, familia, fac din cartile ei, sa-ti dea o nuanta de interes pe care trebuie sa o avem cand deschidem o carte, pentru ca altfel nu ar mai avea rost sa citim. Simti de la inceput aceasta aplecare catre temele zilnice, catre preocuparile de mare frumusete ale noastre, ale tuturor. Georgeta NEDELCU cred ca are un viitor interesant si ii asteptam cu incredere si interes, urmatoarele carti.

Cu sincera si inalta pretuire
Mihai DUTESCU – poet, scriitor si critic literar din Craiova

***

Citind poeziile Georgetei NEDELCU, iti dai seama cu usurinta de gandurile sincere, spuse pe sleau, aranjate in versuri usor curgatoare…

Alergi prin viata cu folos
Si tot ce faci tu e frumos
Si pentru multi folositor
Comoara pentru viitor!

Imparti cu darnicie, sfat
Din tot ce ti s-a intamplat,
Esti toata scris si numai vers!
Cred c-ai ajuns sa dormi din mers
Spre margine de univers…

Si birui, ghiocel candid,
Nu te opreste nici un zid
Si nici un ger nu te ingheata…
Razbind, tu chemi pe toti la viata!
Sa ai mereu acelasi zbor
Si fericire-n viitor!

Cu sincera prietenie,
Antuza Maria Ana ANTOCE

***
De acelasi autor:

– „Exmatriculat din viata” (roman), Editura Opera Magna, Iasi, 2008
– „Cenusa unui suflet!” (versuri), Editura Sitech, Craiova, 2009

George ROCA

Cetati pereche

Cand satul se termina soseaua despartea distinct vegetatia in doua; in partea dinspre fluviu o liziera de salcii, scorburoase, incepea padurea stejarilor de lunca, plopilor si frasinilor care aruncau arome salbatice de ghinda, verdeata si fluviu domolit; iarba inalta, grasa si moale urca inspre cetate iar dincolo in zare, Dunarea, scazuta mult, lasase o insulita. din bolovanis si nisip sa iasa la iveala; peste sosea se lasau abrupt cateva coaste prapastioase si fagasuri facute de ploi; dealul, aparent inaccesibil, era acoperit cu tufe de jnepeni crescute la intamplare.
Lumina intelegerii o patrunse brusc, incalzindu-i excesul de testosteron din pantec; avea nevoie de el insa barbatul nu-i dadea posibilitatea; o evita mereu desi ii vedea trupul, ca o clepsidra nesfarsita, tremurand cand isi expunea singuratatea; il urma in toate ideile trasnite supunand-o la incercari suplimentare si inutile; acum alerga dupa el atatata de valtoarea intrecerii, fericita ca il urmeaza la doi pasi vrand sa-i demonstreze ca-i egala lui.
Urcau si ii simtii rasuflarea aproape in ceafa, o lasa sa se apropie mai mult iar cand il prinse de mana pricepu ca n-o poate refuza la nesfarsit; isi potoli ardoarea fugind mai incet si tragand-o dupa el. Hormonii dansau neintrerupt, transpiratia si mai ales dorinta isi aratasera fata; incetini ritmul… aveau peste 10 minute avans fata de ceilalti.
Acum escaladau cu efort cea mai inalta creasta a unui tel din preajma Capidavei, cetate parasita de arhangheli, asteptand vizita unor cuceritori inconstienti, ametiti de putere, batandu-si joc de singuratate, nestiind ca in curand vor face ca cerul sa se prabuseasca in ape pe aceste meleaguri.
Totul pornise de la o provocare in grup: ca nu poate urca acel versant iar ea il urma fara cea mai mica ezitare.
S-au scurs neauziti in varf si s-au trezit pe un podis intins, printre molizii pitici plantati in rezervatie care-i fereau de privirile celorlalti; se opri brusc intorcandu-se spre ea; intrasera intr-un con de umbra jilava si ea, isi ciocni voit, violent, trupul frematand de al lui; isi lasa sanii puternici sa-l izbeasca in piept si aluneca spre pamant dezlanata; surprins, antrenat de caderea si forta femeii o urma vrand s-o protejeze insa ea il cuprinse in brate din zbor; se prabusira lent, cu incetinitorul, printre tufisuri; iarba aici era uscata, parjolita si deasa insa tufele ii fereau de curiozitati insalubre; cateva clipe cuprinsi de pasiune n-au mai stiut ce fac.. sarutul care  pandea de atata vreme o coplesi; grupul era departe; uitand unde se afla gafaind, intaratati ca doua animale flamande se cautara scotandu-si ce haine aveau de prisos; se unira intr-o frenetica, profunda si neasteptata repezeala, agonizand de incordare; dorinta ii ascunse pana nu le mai pasa de nimic. In departare se auzeau nedeslusit grohaiturile mistretilor, de tundra, impletit cu geamatul lor, distributiv, amestecat cu soapte de chin in chemarile greierilor; perechea stoarsa de nerabdari stia ca se afla la adapostul clipelor nesfarsite intrate in galeria ratacirilor.
Pasiunea care-o pandea de-atata vreme ii linisti pe amandoi; ramasera atemporali, nemiscati cu fata agatata de cer, dezgoliti de sentimentul inutilitatii, privindu-se si tainuindu-si nehotararile; razele lumii se scaldau pe chipurile lor radioase. Se intoarse spre el cercetandu-l cu atentie; incepu sa-l mangaie si alinte, intaratandu-l:
–    Ii asteptam sau le-o luam inainte?
Se furisara inapoi printre copaci ca doua umbre fugare tinandu-se iarasi de maini dar grupul  rasfirat se apropia; fusesera zariti… de acum nu se mai fereau si alergau ca doua victime disperate cautandu-si sihastriile. Ceilalti intelesera si nu-i mai urmarira, curand s-au pierdut in cetate, prin iesirile nenumarate, in labirinturile nesfarsite dintre pietre si ziduri pana gasira in situl transformat, locuinta ispasita de traditii si plina de vise bizare mostenite din viitorul tainuit; zestrea care-au gasit-o aici le era suficienta… nu le trebuia decat o mana de fan raspandit la intamplare, mirosind a floricele albastre din paduricea de pe malul stralucitor al Dunarii.
Au luat masina si s-au scurs nevazuti prin tinutul dobrogean; au parcurs intr-o clipita drumul, de la apa curgatoare la Marea cea mare, trecand prin sate parasite de arsita zilelor, ajungand in sfarsit la alta cetate.
Histria, ii astepta flamanda, gata sa-si sacrifice mileniile de pustietate.
Pelicanii majestosi se abateau in cohorte asupra lacurilor din jur. El, vroia sa-i ofere peste… un peste deosebit sa intareasca legatura lor neintrerupta cu supusenia, neingradita de perspectiva imprevizibilului.
Au lasat papucul alb pe un drum pierdut in nisip, batut de carutele braconierilor, impotmolit in balti si stufaris.
Peisajul se schimbase… au zarit doi copii alergand dezlanati pe langa balti cu bete in maini iar ei… au luat-o incetisor dezlegati de juraminte, imbratisati, impletind aripi eclectice, pandind si aspirand la prinderea reginei pestilor… randunica de mare; noi, muritorii avem ocazia o singura data in viata sa-i cercetam privirea aprinsa si dintii inclestati a moarte; la cherhana,  lipovenii ii asteptau sa-si arate marfa ascunsa de ochii binevoitori ai sefilor; ametiti in aroma aspra a viitoarelor prazi le cazusera ca nada-n plus victimele… pestii solzosi, argintii de un colorit indescifrabil aruncand iridescen?e inegalabile.. ca de fiecare data erau uimiti de varietatea sorturilor.. au vazut pastrugi incovoiate, moruni uriasi cu butoane osoase si pe mijloc un simplu cartilaj galbui  fluorescent; pastravi de mare cu punctisoare de-un colorit  impresionant atingand toata gama spectrala; anghile uriase cu sange otravitor a caror vitalitate ii uluia cand trebuia sa le apuce corpul alunecos; ele se rulau in jurul mainii ca un blestem ce-l proferau necesitatii carnivorelor… ciclica razbunatoare vendeta; stavrizi, guvizi si minunatele scrumbii albastre,  lufari ambitiosi, neintrecuti la gust, labani argintii egali orientati, chefali  prapastiosi cu zalele curgand ca niste rauri neintrerupte; la rand urmau barbunii mustaciosi, dragoni cu spini paralizanti, zarganul cu ciocul si spinarea verde, fosforescenta; bogatia marii le aratau cambule,  calcani si limbi de mare cu nasturii gustosi si palamida roz-vinetie, rechinii promitatori cu pielea intunecoasa si aspra; ultima a aparut regina, robusta cu aripile infoiate incingand lanturi brune, roscat-verzui pe spate; falfaindu-le, se deconspira  aratandu-si dorsala albastruie-roza si burta galbuie. Au tresarit recunoscand-o fara tagada, si-au ramas uimiti de frumusetea ei nefireasca!
Animalele prezente din folclor: corbi, scorpii, cai, vulpi si pisicile maronii completau tabloul vietuitoarelor marii din navod, alaturi de vestitii curcani salbatici care se strigau in curtea fara de sfarsit a pescarilor; cand aveau nevoie, pescarusii erau momiti in plase cu o mana de maruntis: ceatal, hamsii, rizeafca alba, gingirica, aterina si bacalia vicioasa fiindca marea secatuita refuza sa mai dea altceva drept hrana si trebuia vazduhul de lumina sa satisfaca cererea neostoita a omului.
Au despicat mai mult decat suficient trecand prin spalatoria vietii.
Satui de risipa si incarcati de patimi parjolite, au plecat inspre cetate unde-au gasit alta locuinta lacustra acoperita de astrii; isi cladeau in nisip nazuintele, pigmentate intr-un albastru-cenusiu intunecat si profetii desarte. Nu mai aveau ochi pentru nimic altceva, rascolind numai pentru ei, vartejul amintirilor; se vedeau stapanind rotocol, vesnicia impreuna…  asfintitul isi labarta chipul neindestulat al clipelor mai lungi ca orice inchipuiri; fantomatice linisti dintr-un apus indicibil, franjurat in culori plapande… galben-rosiatice intareau viziunile; vazduhul albastru se destramase gradat prin goblenuri in degrade; lumina patrunsese peste zgomotul apasator al inserarii; marea innegrita se bucura impingand spuma valurilor nesfarsite spre tarm iar intunericul, instapanit pe oriunde, arunca umbre lungi spectrale.
Pluteau singuratici  rascolind secolele in asteptari; dezmatul pregatit de natura a cazut cu toate stelele din cer… se apropia furtuna intalnirii cu astrul selenar!

Stanescu Aurel Avram

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE SI EPIGRAME “ROMEO SI JULIETA LA MIZIL”

FESTIVALUL INTERNATIONAL DE POEZIE SI EPIGRAME “ROMEO SI JULIETA LA MIZIL”,INITIAT SI ORGANIZAT DE LICEUL TERORETIC „GRIGORE TOCILESCU”,REFLECTAT IN OPINIILE CATORVA PARTICIPANTI PREZENTI LA EDITIILE PRECEDENTE
Coordonator proiect: prof. Badicioiu Laurentiu

EDITIA A II-A, 2008-2009

Emil Proscan, primarul orasului Mizil
Mult mai mult decat o sarbatoare obisnuita. Eveniment de inalta tinuta care, prin prestanta si prestatia invitatilor, a produs, aproape pe tot parcursul desfasurarii, emotii, vibratii, trairi, parcurgandu-se, prin adevarul si lumina celor spuse, intregul areal dintre zambet si lacrima.  Felicitari, felicitari, felicitari celor care au facut sa fie acele momente!

Daniel Cristea-Enache, conf.univ.dr., critic literar, scriitor
„De multe ori, concursuri precum cel organizat de fostul meu coleg de facultate si actualul profesor de literatura romana Laurentiu Badicioiu, au un iz provincial. Texte mediocre sunt notate pozitiv si ridicate artificial la rang de literatura veritabila. Aceasta fiind trista regula statistica, concursul de la Mizil reprezinta o fericita exceptie. Ma refer in special la sectiunea poemelor de dragoste, de un foarte bun nivel in ansamblu, si cu cateva individualitati poetice deja conturate. Am citit cu reala surpriza si cu efectiva incantare texte publicabile in orice publicatie culturala centrala. Literatura actuala, scrisa de oameni tineri si foarte tineri, da semne de vitalitate (si) la Mizil. Felicitari asadar participantilor si organizatorilor, cu o mentiune speciala pentru sufletul manifestarii: Laurentiu Badicioiu.”

Corneliu BERBENTE, prof.univ.dr.ing., vicepresedintele Clubului „Cincinat Pavelescu”
Lectia de liceu
Desi cu facultate, eu –
Declar deschis, cinstite fete –
Luai azi lectii de liceu:
De stima si de tinerete!
Moment
– Cine-s oare-acei barbati
De eleve-nconjurati?
– Sunt profesori elev… ati!

Profesorului Laurentiu Badicioiu,
marele animator
Vezi, badita Badicioiu,
Cand bea vinuri din tot soiul,
Pentru-al sau liceu trudeste:
Nu “pileste”, “TOCILESTE”!
Unu-i invitat de seama, Maestrul Corneliu Leu,
dezamagit ca nu a avut succes la soprana
S-aduca diva la Mizil,
Se zice c-au platit din greu.
Atunci pricepe si-un copil
Ca nu s-ar multumi c-un LEU!

Profesorul Ion Busuioc a intarziat la un pahar
Un pic de busuioc in vin
ii da aroma, gust deplin,
Dar nu-i de-ajuns un poloboc
Sa-l “dregi”, in schimb, pe Busuioc!

Vasile Larco, Premiul „Grigore Tocilescu”, Epigrama
Ajungand acasa mi-am dat seama ca totul a fost un vis. Un vis frumos si tot ce-i splendid, e putin. Asadar: Mizilul amintiri placute-mi lasa, / Umor si voie buna cu toptanul- / si zau, ca n-as mai fi plecat acasa… / Dar am plecat sa pot veni la anul! Sau altfel spus: Plecand spre Iasi, atata doar / Afirm, cu inima curata: / Asa Spectacol, zau, mai rar… / Pacat ca-i la un an o data! Despre Sarbatoarea Liceului „Gr. Tocilescu”, despre slujitorii de ieri si de azi ai acestui renumit lacas de invatamant, numai cuvinte frumoase, si anume: La „Tocilescu” sa aflati / si nu sunt vorbe goale, seci / Ca dascalii sunt toti notati / Cu note doar de douazeci! Liceul este demn de numele ce-l poarta, se mandreste pe buna dreptate, cu inaintasii: Grigore Tocilescu, George Ranetti, etc. si cu actualii profesori: Victor Minea, directorul liceului, Milena Covaliuc, director adjunct, Aura Frusinoiu, Laurentiu Badicioiu si tuturor celorlalti le spun: “La revedere in 2010.”

C.Tudorache, un participant pretentios
[…] La masa festiva am stat langa o doamna, participanta la concurs, care i-a reprosat subtil dlui Laurentiu Badicioiu faptul ca nu a fost onorata cu o distinctie la festivitatea de premiere. Am citit acasa lucrarile dumneaei si nu mi-am dat seama daca a participat la sectiunea epigrama, calambur, poezie, proza scurta, fabula, enigmistica sau literatura SF, ca scrierile respective sunt sub orice critica, de neinteles, incat pot spune: ,,Mare e gradina Ta Doamne!”Acest tip de participant, cu tupeu, vazandu-se azi publicat, la concursul viitor, daca nu i se acorda Marele Premiu, face scandal si este vai si amar de organizatori. Vinovati sunt cei ce i-au tiparit ineptiile.

Laurentiu Ghita, Premiul „Agatha Bacovia”, Epigrama
Ma leaga deosebite amintiri de Mizil. intai pentru ca sunt ploiestean de origine, adica de la o aruncatura de bat  (cu bazooka, e adevarat), apoi pentru ca drumurile mele de vacanta spre bunici treceau obligatoriu prin Mizil, spre Glodeanu Silistea. Asa ca, oarecum, meleagurile astea nu-mi sunt de-a dreptul straine. Dar oamenii, pe oamenii acestia nu am avut prilejul sa ii cunosc. Auzisem, ca omul, de luptele ca acceleratul sa opreasca si in Mizil, citisem de un Romeo si Julieta bastinasi, dar atat. Ei bine, am avut privilegiul sa fiu in centrul unui eveniment cultural cum mari metropole cu ifose nu sunt in stare sa organizeze. Cu fortele lor modeste, acesti oameni inimosi au lansat provocarea acestui festival , „Romeo si Julieta la Mizil” de care s-a auzit si se va mai auzi cu siguranta. Un festival foarte curat si corect organizat, cu invitati de soi, cu recitaluri de prima clasa si cu un vin…, pardon, niste premii, jos palaria! Multumesc, Mizil, multumesc organizatorilor, si abia astept editia urmatoare!

Sa ne laudam un pic!
in aceasta zi de gala,
Capitala-i mizilic
Iar Mizilul capitala!

Nicolae Ionita, inginer, coordonatorul site-ului http://www.personality.com.ro/, un Muzeu Virtual al Neamului Romanesc
M-am intors de la Mizil cu senzatia ca am revenit din capitala culturala a judetului Prahova. Va felicit pentru extraordinara performanta, de a organiza, alaturi de colegii dumneavoastra, o manifestare culturala de exceptie. Sunt sigur ca Ion Luca Caragiale, care a participat la manifestarea dumneavoastra prin COLECtIA CARAGIALE, cea mai mare colectie din lume de portrete ale unei personalitati a culturii universale, ne-a privit, de acolo de sus, cu mandria ca este prahovean. in speranta ca editiile viitoare imi vor intari aceasta convingere va felicit inca o data.

Corneliu Leu, scriitor, jurnalist, coordonatorul portalului cultural http://www.cartesiarte.ro
Mi s-a propus aici de catre superbul organizator, Laurentiu Badicioiu, sa fac un laudatio inainte de festivitatea de premiere, tocmai mie, care-i injur pe toti […] Sa fac un laudatio azi, si de ziua lui Caragiale. De dimineata am facut revista presei, si despre acest eveniment nimic, dar despre al doilea amant al Mihaelei Radulescu da.
Laudatio am facut inca de anul trecut, cand am participat la prima editie si am alocat in „Albina romaneasca” doua pagini in care se lauda initiativa dumneavoastra. Anul trecut, acest festival-concurs a inceput la un nivel foarte inalt, cu incununarea operei profesorului Berbente, de o extraordinara valoare intelectuala.[…] Din pacate, indraznesc sa spun ca nu mai stam la fel de bine cu productiile de umor prezentate la concurs. tin sa subliniez ca eu ma simt angajat fata de dumneavoastra, fata de acest oras, fata de liceul „Tocilescu”, asa ca va stau la dispozitie sa gasim formule de stimulare, ca la anul productia umoristica a concursului, care devine si un brand al orasului, sa fie de un alt nivel. Numai faptul ca acest festival-concurs se petrece la Mizil, nu e o samanta de umor? Mizilul, indiferent de oranduire, indiferent de orientare politica, de doctrina politica, merge inainte in politica si cultura romaneasca. De aici putea iesi o unda de umor. Eu, in locul domnului Adrian Nastase, va spun numai ca gluma, deoarece il respect, este un intelectual superior, in scrisoarea pe care i-as fi trimis-o lui Laurentiu, scriam asa: „Va multumesc ca m-ati invitat la manifestarea Dvs, dar nu pentru ca nu pot sa vin va scriu, ci pentru nu mai are rost, devreme ce tot m-ati ales.”  si, in locul sefului cancelariei prezidentiale (n.r. Catalin Avramescu), de care ma leaga o mai veche si placuta colaborare profesionala, as fi scris: „As veni, dar seful meu (n.r. presedintele Basescu) mi-a inghetat salariul.” in incheiere tin sa multumesc primarului Emil Proscan pentru sprijinul neconditionat pe care ni l-a acordat, alaturi de inca 40 de primarii si consilii locale pentru ca, in viitor, sa serbam Ziua Limbii Romane pe 29 august.

Mihaela Lunca – profesoara in Galda de Jos, judetul Alba
Cred ca ceea ce emotioneaza la parametri inalti este greu de prins in cuvinte, iar manifestarea de la Mizil a fost o intalnire de suflet, incarcata de frumos si nobile sentimente. Voi pastra pe retina memoriei momentele de exceptie, organizarea impecabila, freamatul si efervescenta organizatorilor care parca s-au multiplicat prin sine, fiind alaturi de fiecare invitat. Voi pastra in buzunarul inimii intalnirea cu personalitati marcante ale lumii culturale. Ce s-a intamplat la Mizil a fost un act de curaj si noblete sufleteasca manifestata in formele cele mai elevate… intr-o lume bulversata si parca lipsita de far calauzitor, e un act de curaj, aducerea aminte si polarizarea energiilor intr-un elogiu adus IUBIRII si CUVaNTULUI.
FELICITaRI COLEGILOR CARE AU ORGANIZAT ACEST EVENIMENT. MULtUMIRI Ca, PRIN ACtIUNEA LOR, MI-AU OFERIT OCAZIA DE A-MI iNMIRESMA SUFLETUL CU CELE MAI ALESE EMOtII.

La Mizil, cu bucurie…
de Bucur Alexandra-Emilia, castigatoare la Poezie

Veneam pentru prima oara in Mizil, desi auzisem de ceva vreme de un concurs national de poezie cu ecouri mari printre participantii frecventi la acest tip de manifestari. Vazusem anuntul demult, dar cand am vazut ce personalitati sunt in juriu mi-am spus ca nu am nicio sansa si, decat sa simt gustul infrangerii, mai bine nu particip. Dar, din fericire, o inspiratie divina, sa spun asa, m-a determinat sa trimit in ultima clipa. Primul lucru pe care o sa-l tin minte toata viata in legatura cu festivitatea de premiere va fi, cu siguranta, un lucru care nu poate fi uitat: auzirea imnului national. A fost prima oara cand, la un concurs cultural national auzeam imnul national, asa cum era si firesc. La premiere am remarcat organizarea meticuloasa, liceul pregatit de sarbatoare, elevii implicati imbracati in tinute de protocol. A fost un cadru de o inalta respiratie, oameni alesi invitati la eveniment, de la cadre didactice pana la cei din cultura, organizatori de exceptie si nu in ultimul rand oameni iubitori de literatura si arta. Evenimentul prilejuit de festivitatea de premiere a concursului „Romeo si Julieta la Mizil” a degajat ideea organizarii, a lucrurilor puse la punct in detaliu. Ceea ce am sesizat indata a fost fundalul sonor care a insotit evenimentul pe toata durata desfasurarii lui. Nu numai pentru crearea atmosferei, ci si un fel de stimul psihlogic pentru ca reducea din emotii si nu in ultimul rand era un factor care inspira, detensiona emotiile evenimentului. Am remarcat diversitatea si valoarea acestui eveniment care a adus in fata celor prezenti secvente artistice de la opereta (n.r. Daniela Vladescu) pana la prezentarea unor caricaturi  cu I.L.Caragiale (n.r. Nicolae Ionita, caricaturist ploiestean, administratorul celebrului site http://www.caricatura.ro ). Cred ca fiecare oras isi poate aduce contributia la cultura nationala. insa, dincolo de buget, trebuie si multa, foarte multa pasiune. Alt moment emotionant a fost apelul umanitar pentru un baietel care si-a pierdut membrele superioare. Prin cumpararea acelei carti ( n.r. autor prof.Gore de la Grupul scolar Ciorani) aveai posibilitatea sa ajuti. Acesta a fost un al prilej pentru a reflecta mai mult cum literatura, cultura, in general, se apropie de sufletele oamenilor, le alina, le panseaza, le vindeca, cum scrisul este o cale de a te elibera de framantarile interioare, dar si un mod de a comunica cu a

EDItIA A III-A, 2009-2010

Mircea Ionescu Quintus
„Felicit liceul, primaria, pe domnul primar pentru acest festival de anvergura. intr-adevar Concursul National de Poezie si Epigrame la care am participat a fost o manifestare prestigioasa, evidentiind remarcabilele dumneavoastra preocupari culturale. Va felicit si astept cu nerabdare viitoarea editie.

Mihai Stanescu
„Va multumesc pentru invitatie. Mi-a facut mare placere.”

Nicolae Angelescu, inspector scolar general
Sunt impresionat de ceea ce am gasit in Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu”. Ma informasem pe internet, stiam despre dimensiunea evenimentului, dar ceea ce am trait la Mizil, in acest liceu, intrece asteptarile pe care oricum le aveam in legatura cu „intamplarea” in care am fost si eu „personaj”. Marturisesc ca a trebuit sa aleg, pentru ca mai aveam o invitatie la Busteni. Ma bucur ca am facut aceasta alegere. Mai venisem la Mizil in aprilie 2009, la sarbatorirea a 90 de ani de existenta a liceului. Ziua Liceului si Concursul National de Poezie, Epigrame si Calambururi „Romeo si Julieta la Mizil”au polarizat energii si au atras personalitati culturale nationale. in timpul festivitatii, care a durat peste doua ore, a fost o adevarata desfatare a spiritului. Tot ceea ce a urmat dupa aceea, la Casa de Cultura, piesa Romeo si Julieta, jucata trupa de teatru a liceului, spectacolul de revista al Palatului Copiilor Ploiesti si interpretii de muzica folk, au completat o zi foarte densa si plina de emotie si spiritualitate. Felicit conducerea liceului, pe coordonatorul proiectului si pe toti cei care au colaborat la aceasta de neuitat zi de 30 ianuarie 2010. Sa ne revedem cu bine in 2011, la o noua editie.

Emil Proscan, primarul orasului Mizil
Sunt putine momentele in care stereotipia zilelor obisnuite, poate fi depasita si ignorata, pentru a ne putea permite sa simtim vibratiile si trairile din viata cea adevarata. Cei care au avut privilegiul de a fi in ziua de 30 ianuarie 2010 in cladirea Liceului Teoretic Grigore Tocilescu, cu siguranta au simtit astfel de momente, cu siguranta au avut serioase motive sa dea alte conotatii acelei zile si in general despre tanara generatie si viata in general.
ii anunt pe amatorii de previziuni ca sfarsitul lumii este foarte departe! Viata, cu tot ce are mai frumos si mai luminos exista peste tot in jurul nostru. Nu trebuie decat „ceva” sau „cineva” care sa ne deschida fereastra sufletului! Felicit si multumesc celor care au reusit sa faca acest lucru intr-o zi deosebita de iarna, 30 ianuarie 2010.

Prof. Doru Dumitrescu, inspector general in MECTS, nascut la Mizil
„Cu veneratie pentru -educatorii din trecut, pentru Mizil, liceul meu de suflet, pentru ceea ce au realizat in aceasta zi sfanta pentru incalzirea sufletului si a spiritului.”

Prof.Gheorghe Matei, fost inspector scolar general, nascut la Mizil
„Daca Geo Bogza, oprindu-se doar 175 de minute la Mizil, a scris o memorabila pagina de istorie a acestuia, am convingerea ca si Concursul Romeo si Julieta la Mizil, trecand de cea de-a III-a infatisare si crescand valoric si organizatoric de la o editie la alta, a devenit deja o frumoasa si emblematica traditie a urbei.

Inspector Tudor Iancu, I.s.J. Prahova
in existenta noastra marunta, de truditori anonimi asupra cuvintului spus cu teama de a nu schilodi limba romana si sufletele invataceilor nostri, clipele de adevarata sarbatoare spirituala sunt foarte rare. Aflasem ca la Liceul Teoretic „Grigore Tocilescu” Mizil se intimpla ceva deosebit, dar nu credeam ca saltul de la o activitate obisnuita la un eveniment de anvergura nationala a fost facut dintr-o data. in binecuvintata zi de 30 ianuarie 2010 am fost acceptat, fie doar si prin simpla prezenta , alaturi de spirite inalte care fac cinste culturii romane. Lauda binemeritata celor care s-au ingrijit ca aceasta zi sa ramina pentru toti participantii o amintire de neuitat.

Aurelian Ranetti, medic, comandandul Spitalului Militar Central „Dr. Carol Davila” si Maria-Cristina Ranetti, sotia acestuia
in acest vartej care ne-a cuprins pe toti si din care cu greu ne mai putem rupe cateva ore pentru sufletul nostru – si  „ce va da omul in schimb pentru sufletul sau?” – iata ca sunt oameni, locuri, momente create cu ravna, pasiune si multa dragoste, care stiu sa te atraga si sa te faca sa iesi pentru o clipa din cotidian si sa iti poti bucura sufletul, de a carui existenta aproape ai uitat.Un astfel de crampei de bucurie uimita a fost si “momentul” la care am participat impreuna cu doi dintre copiii nostri, Antonia si Andrei Ranetti. Impresiile sunt multe, frumoase, bucurii care vor dainui si care ne-au unit pe noi ca familie – si cat de rar ne mai putem strange cu totii – cat si pe noi cu dumneavoastra, oameni care stiti sa dati culoare zilelor prin pasiune. Ati reusit sa strangeti laolalta oameni deosebiti, invitati de marca, intru sarbatorirea Liceului “Tocilescu” pe care atat de mult il iubiti. Am fost onorati sa ne aflam alaturi de dumneavoastra si de invitatii prezenti la Mizil, intr-o zi aparent banala, o zi in care nimic nu prevestea micul miracol ce avea sa se petreaca in mijlocul dumneavoastra, profesori si elevi, deopotriva pasionati  si entuziasti.inainte de a incheia insa, vom mentiona foarte pe scurt ecoul evenimentului in sufletul unui baiat de 11 ani, fiul nostru cel mic, elev in clasa a V-a la scoala  Centrala Bucuresti. A fost foarte fericit sa fie acolo impreuna cu noi. Din doua motive obiectiv-subiective: poarta numele Ranetti si este mandru de aceasta si al doilea motiv, dorinta de a-si bucura profesoara de romana care stia despre evenimentul de la Mizil si care l-a incurajat pe Andrei sa fie prezent acolo. Primul contact al lui Andrei cu doamna profesoara, un om tanar dar deosebit de daruit profesiei si copiilor pe care ii formeaza, a insemnat primul contact direct cu George Ranetti. Andrei a primit ca tema cautarea unei poezii purtand semnatura lui George Ranetti pe care a gasit-o si a citit-o in fata colegilor de clasa cu mare drag, “tifra zero”. in loc de final va vom spune ca Andrei s-a intors la scoala cu “tolba” plina de impresii si nu numai. Revista aniversara si publicatia “Mizilul” au fost daruite doamnei profesoare de romana impreuna cu  promisiunea de a o anunta despre urmatoarea dumneavoastra intalnire, pentru a fi si dumneai prezenta acolo.
Consideram ca, intr-o lume in care copiii sunt interesati aproape exclusiv de jocurile pe calculator si intr-o maniera infima de cultura si de dorinta de a citi, evenimentul organizat de domniile voastre isi atinge cu siguranta scopul de a se constitui “intr-un inceput pentru alte minti si alte suflete dornice sa-si afle identitatea”.

Efim Tarlapan, scriitor basarabean, premiu special la Epigrame
Pe fundalul mondialei avalanse nivelatoare de identitati, activitatea gen Concursul National de Poezie, Epigrame si Calambururi „Romeo si Julieta la Mizil” se prezinta ca o darza aparare antiglobalizare… Aici, trecutul romanesc isi da mana cu prezentul, lirica face duet cu zambetul, critica literara valseaza cu beletristica. Sa le impaci pe toate acestea nu e usor, dar s-a incercat si s-a reusit.
in fata celei de-a treia editii  a Concursului mizilean – carnaval multicolor desfasurat pe bogate traditii romanesti – Concurs initiat de zelosul profesor Laurentiu Badicioiu si sustinut de Liceul Teoretic „Gr. Tocilescu” Mizil, globalizarea s-a vazut nevoita sa dea un pas indarat, facand loc romanizarii celebrelor personaje shakespeariene…

Prof. dr. Elis Rapeanu, Bucuresti, premiul „Agatha Bacovia”, Epigrame
„Prin acest festival Liceul „Grigore Tocilescu” transforma un fost targ, azi oras, in capitala umorului romanesc, a epigramei scrise in limba lui Eminescu. Statiunea Busteni, cu „Salonul umorului” si Mizilul cu „Romeo si Julieta la Mizil”, tin sus, la ora actuala, drapelul istetimii prahovene. in ceea ce-i priveste pe dragii elevi, ii iubesc, ma gandesc la ei cu speranta, dar si cu grija: sa nu fie coplesiti de haosul societatii inca neasezate, dupa randuri de cutremure. Sper ca nu vor uita cartea din cauza calculatorului. Acesta iti da informatii, dar numai cartea iti formeaza cultura. Iata si o epigrama cu circulatie libera:
La mare
Pe sub soare, pe sub stele,
Ei se plimba printre dune:
El bogat in note rele,
Ea saraca-n note bune.

Mihai Molesag, Tulcea, Marele Premiu „George Ranetti”, Epigrame
A fost un concurs greu, a dat de furca participantilor, a solicitat la maxim abilitati, subtilitati si alte calitati, dar si veleitati si sensibilitati, Juriul a fost insa competent, profesionist, obiectiv si intransigent si a acordat marele premiu unei mari valori nationale… eee… he-he!
in zilele Festivalului la care am participat, Mizilul, un orasel mic, si-a umflat pieptul infruntand semet marile orase, cu traditie in festivaluri si concursuri nationale de umor.  S-a simtit munca organizatorilor, incepand cu primirea, cazarea si masa invitatilor, implicarea unui numar mare de oficialitati in acest demers cultural. Dupa parerea mea, juriul, format din profesionisti  ai genului, si-a facut bine treaba, a fost obiectiv in aprecierea materialelor din concurs, lucru confirmat si de intensitatea aplauzelor celor prezenti in sala, la citirea lucrarilor premiate. Referindu-ma la sectiunea Epigrama, cred ca ar fi putut participa la concurs mai multi epigramisti de valoare. Poate ar trebui ca, la editiile viitoare, datele concursului sa fie comunicate si prin posta, internetul nefiind accesibil chiar tuturor concurentilor. A fost un festival de tinuta, cu o participare selecta, invitati de valoare, e un lucru bun  ca au fost implicati si elevii, ca niste ucenici pentru manifestarile culturale viitoare. Standul de carte a fost exceptional ! Un adevarat targ de carte.

Claudiu Contevici, Leeds, Anglia, Premiul „Grigore Tocilescu”, Epigrame, Mizil, my love!
intr-o interventie telefonica din cadrul galei concursului, mi-am permis sa fiu nonsalant si ludic, desi, in fond, eram extrem de emotionat: tocmai obtinusem premiul al II-lea, la chiar primul meu concurs de epigrame! De data aceasta, sunt cat se poate de serios, afirmand ca „Romeo si Julieta la Mizil” este un concurs de exceptie. Argumentele sunt greu de combatut, si le prezint intr-o ordine aleatorie. La Mizil au participat, cu doar cateva exceptii, numele mari ale epigramei romanesti de azi. Organizatorii manifestarii sunt cativa oameni harnici si inteligenti: Laurentiu Badicioiu (initiatorul si sufletul evenimentului ), Emil Proscan (entuziastul primar-poet ), cei din conducerea liceului „Grigore Tocilescu” si multi sponsori generosi. Nu in cele din urma, sa remarcam calitatea deosebita a juriului. De altfel, organizatorii au dovedit o laudabila transparenta, prezentand, ca si anul trecut, foile de jurizare. in plus, editarea volumului cu textele selectate va „face lumina” si va elimina, cu siguranta, micile (inerentele ) carcoteli. Se poate face si mai mult: publicarea, si pe site-ul concursului, a textelor premiate (nu toti forumistii au acces la volumul de prezentare).
Revenind la umila mea persoana, v-as spune mai multe, fiind eu un tip sociabil si cumsecade. Prefer, insa, deocamdata (adica, pana la urmatorul „turnir”), sa va mai atat curiozitatea si sa raman misteriosul, anonimul epigramist de peste mari si tari… Bravo, Mizil, felicitari! La revedere, in 2011.

Sinziana Stoie, studenta in anul I la Facultatea de Litere din Brasov,
Marele Premiu „George Ranetti”, Poezie
imi pastrez convingerea ca nicio multitudine de cuvinte, nicio inlantuire de fraze oricat de pertinent expuse, menite sa contureze si sa transmita o parte din atmosfera deosebit de densa, care cu siguranta i-a proiectat pe toti cei prezenti la premierea Concursului „Romeo si Julieta la Mizil” intr-o dimensiune a reiterarii de valori, nu ar putea reda pe deplin – si fara riscul de a-l face pe emitatorul lor culpabil de a nu fi surprins esentialul – trairile grandioase, implementate de modul exemplar in care s-a desfasurat festivitatea de premiere, dar si evenimentele culturale care au precedat-o si succedat-o pe aceasta, in pliurile fiintei mele, cel putin.Ar fi un loc comun sa spun cat de placut am rama surprinsa de corectitudinea si sobrietatea juriului, de stradania organizatorilor si de simtul ascutit al umorului care a reprezentat pentru unii participanti reala lor vestimentatie. Singurele care pot exprima ceva cu adevarat pretios si demn de luat in seama sunt creatiile participantilor, ele ridicandu-se, dupa umila mea parere, la un nivel demn de luat in seama chiar si de catre cei mai rafinati. Am fost deosebit de placut impresionata de modul in care s-au desfasurat evenimentele in cadrul premierii si de atmosfera generata de caldura spirituala a organizatorilor, membrilor juriului si invitatilor in egala masura.

Cristinescu Filip, elev la Colegiul National „Doamna Stanca” din Satu Mare, Premiul „Grigore Tocilescu”, Poezie
Peste sapte tari si sapte mari, intr-o tara aproape non beletristica, deraiata intr-un decor glaciar intre tranzitie si globalizare ca un personal intre doua halte imparatite de crivat, pe cand Televizor si Procuror ramasesera usor dezamagiti ca sora lor, Formatia, nu isi botezase odrasla Manelizarea, iar pentru desprimavarare guvernul alocase circa 0 % din P.I.B., astfel  incat numai in prima luna a anului se inregistrasera cincizeci si patru de decese cauzate de ger, a fost odata ca … altadata un orasel de provincie, ai carui locuitori dealtfel ospitalieri si bonomi ca painea lui Dumnezeu, dar hatri si oarecum pezevenchi se adresau unii altora pe numele lor de botez, desuete si  imprumutate din biblie, precedate ca un titlu nobiliar de interjectia „bre”. Un absolvent de invatamant la distanta de la „Spiru Haret”  ar fi putut constata prin metode sociologice pe buna dreptatate ca specia lor e pe cale de disparitie. Contrariind mai ales ciudata lor incapatanare de a nu se lasa transformati in aplaudaci ai normalitatii. Cica asa ii  invatase pe ei unchiu’ Ranetti si mos Caragiale!.
Concursul „Romeo si Julieta la Mizil”, editia a III-a, fu numai o noua recurenta la normalitate, o acatista pe adresa Sfantului bun simt, un renghi cu miros de tamaie jucat tuturor catavencilor.

tarus Ramona, eleva, Botosani, premiul „Agatha Bacovia”, Poezie
Este imbucurator faptul ca pana si in aceste vremuri de criza, cand s-ar spune ca oamenii se pierd cu firea, inca se mai scrie poezie de calitate si inca exista sustinatori ai celor ce-si adancesc  sentimentele si starile in celuloza. „Romeo si Julieta la Mizil ”, un concurs de elita prin insusi numele sau, a reusit si anul acesta sa reuneasca nume mari si nume promitatoare care impreuna fac din acesta un eveniment cu adevarat special.
Din partea mea nu pot veni decat regrete ca nu am putut fi alaturi de  toata lumea la premiere, la care nici nu incape indoiala ca s-a muncit mult. Domnul profesor Badicioiu Laurentiu si stimatul juriu  isi merita laudele, mai ales pentru antologia de versuri. Sper sa descoperiti  in poeziile tuturor o rampa de ajutor pentru „handicapurile de toate zilele” care pun in fata noastra limite fixe. Treceti prin paginile volumului ca prin peretii unui camin si veti afla in fiecare camera ceva familial, intim si intrigant totodata, ceva al fiecaruia.
De pe meleaguri botosanene va felicit atat efortul si rezultatele, cat si initiativa de a pune poezia si dragostea sub aceeasi aura, pentru ca „intotdeauna este mai mult decat iubire/ este Dumnezeu care trage cu urechea de dupa usa”.

Constanta Vica, director Palatul Copiilor Ploiesti
Sfarsitul lui ianuarie 2010, o zi frumoasa cu soare bland peste zapada alba, a adus bucurie in sufletul copiilor din ansamblul de estrada al Palatului Copiilor Ploiesti si in sufletul profesorilor care vegheaza pentru educatia lor. Ei, copiii, aduc intotdeauna fericirea fiecarei clipe prin zambetul luminos, prin ochii curati ca lacrima, prin replicile pline de haz si candoare. A fost o zi superba, cu o incarcatura emotionala imensa, cu oameni minunati prin tot ceea ce au realizat cu puterea cuvantului, a scrisului. A fost o sarbatoare de „familie” in care s-au reunit generatii, in care copiii, tinerii s-au intalnit cu „bunicii” sau cu „strabunicii” lor si ne-am bucurat cu totii de povestile si versurile spuse sau nespuse. Asteptam ianuarie viitor pentru a fi din nou prezenti la festival ca sa daruim tot ce avem mai bun, sa daruim din talentul nostru pentru dans, muzica si teatru, sa aducem zambete si bucurie. Va multumim!

Rotaru Danut, student Ploiesti, concurent la Poezie, prezent la premiere:
As dori sa incep prin a va felicita pentru ce ati realizat la Mizil, pentru concursul care a devenit, in adevaratul sens al cuvantului, national, fiind totodata constient de faptul ca parerea mea conteaza, poate, cel mai putin dintre toate persoanele care au fost sambata in incinta Colegiului „Grigore Tocilescu”. Acest mesaj al meu are doua scopuri: acela de a va multumi pentru ospitalitatea dumneavoastra, pentru organizare si nu in ultimul rand pentru vorbele pline de patima care au tot fost „aruncate” in sala, care m-au facut sa ma simt total in alta lume, intr-o lume a titanilor, daca-mi permiteti sa spun asa.
Vreau sa precizez ca mi-au placut articolele din revista, le-am citit cu membri familiei mele, le-am povestit unde am fost si cum a fost. O nebunie era in mintea mea. O nebunie frumoasa…  Va urez tot binele din lume.

Roxana-Elena Buzea, judecator:
„Toata admiratia si respectul pentru corpul profesoral si pentru elevii care, cu daruire si pasiune, au facut dintr-un vis o realitate: o manifestare culturala extraordinara! Cu speranta ca vor mai exista si in viitor asemenea frumoase „intamplari”, va doresc mult succes! Multumesc din suflet lui Laurentiu Badicioiu pentru invitatie.”

Constantin Mihai, profesor de romana la scoala Darvari, Prahova
Iarna a luat-o razna. si cum nu putea sa mearga singura, a pus-o Dracul sa ma duca la Mizil. Fericita plimbare si minunata zi. intr-o incapere prea mica pentru cate capete luminate adapostea si insuficienta pentru infinitele vorbe ce s-ar fi dorit rostite, m-am simtit in al… cer si multumesc bunului meu prieten Victor Minea pentru invitatie. Voi, cei care n-ati venit la Mizil, sunteti cu mult mai saraci. P.S. Te voi injura, Victore, mereu ca nu m-ai invitat si la editiile trecute.

Raul Carstea si Constantin Neculae, cantareti de muzica folk:
Toate gandurile bune pentru niste oameni minunati. Va daruim toata muzica noastra cu dragoste.

Agonie si extaz sau intoarcerea din lume la romani

O clipa mai tarziu, Olesya m-a sarutat, tandru, pe obraz, apoi si-a rezemat  fruntea de umarul meu. Cand stewardesele au adus gustarea, ea deja  dormea.  Am ramas, o vreme, nemiscat. Imi parea rau sa o trezesc, mai ales ca, atunci, picata, parca, in vis, parea acel ingeras, bob de roua, bun tocmai de gustat. Mai tarziu insa, s-a rezemat de spatarul scaunului. Atunci, am privit pe langa ea, pe fereastra avionului.  Dincolo de aripa lui, un fel de reazem al sperantelor mele, intinderea, parca, fara de sfarsit! Sub noi, se stransesera norii, despre care Oly nu-mi vorbise. Privelistea ametea. Am incercat sa deslusesc, jos, departe, pamantul. Nu am putut. Un fel de fum zvarcolit se ridica vazand cu ochii. Nu departe de aeronava, am zarit fulgere. Dintr-o data, cerul s-a intunecat. In  avion, s-au aprins toate luminile. Una, parca si in inima mea. Apoi, poc, si intuneric! De teama, am vrut sa o trezesc pe Olesya. Dormea profund. I-am strans centura de siguranta, apoi pe a mea.  Din clipa in clipa, asteptam sa se intample ceva.  Am privit, iarasi, pe fereastra. Avionul inota de parca pamantul isi mutase apele pe cer. Aripile  sale pareau scaldate in valuri. In capatul culoarului, a aparut una dintre stewardese.
– Stimati pasageri, liniste!…  Putina liniste, va rog! Asa! Toti sa aveti centurile de siguranta! Doamnelor si domnilor, traversam o zona cu maxima turbulenta atmosferica! Avionul nostru cat si  pilotii sunt insa pregatiti  sa reziste unor astfel de situatii. Incredere si calm! Nimeni nu trebuie sa stea in picioare! Nu va ridicati de pe scaun! – abia a apucat sa mai zica ea si, ca secerata, s-a prabusit. S-a ridicat insa cat ai clipi.
– Awu! – s-a auzit un fel de rumoare pana spre coada avionului!
– Vai di mini, Domnuli, mi-i rau! – abia am apucat sa aud un tanar, ce statea, crispat, in scaunul de alaturi.
Avionul a cazut in gol. Cu el, toti, parca, ne scufundam in  cer. Sangele mi-a lovit, atunci, ca un ciocan, crestetul capului, gata sa improste tavanul. Stomacul imi ajunsese si el in gura. Speriat, am  prins-o pe Olesya in brate si i-am sprijinit intre maini, tamplele.  La un moment dat, aeronava a plutit din nou. Se zgaltaia insa parca si mai rau. Instinctiv, in gand spuneam o rugaciune.
–  Stai, ca ma sufoci! Ce e? Ce s-a intamplat? – a intrebat Olesya, o jumatate de ora mai tarziu.
– Nimic! Am trecut printr-o furtuna…
– Da?
– Si era cat pe-aci sa ne prabusim… Sa murim… Praf si pulbere…
– Hai, ma!…
– Nu glumesc! Pana jos, praf si pulbere…
– Sa stii tu ca si eu am visat ceva!… Da! Uite, parca vad! Aci, pe aripa, se faceau a fi doua cosciuge… Doamne, doua cosciuge! Nu gresesc, parca le vad… Mi se parea ca inclina totul. Pe noi, avionul… Si cerul, si pamantul… Toate, si cerul si pamantul pareau asa, in dunga. Dupa aceea… parca zburau pe langa noi. Cosciuge in zbor!… Mai tarziu, din ce in ce mai multe! Apoi, o lumina! M-a orbit lumina! Si ele au disparut. S-au topit… Doamne, cum au disparut!
– Gata, lasa-le!  O sa fie bine! O sa ajungem… Abia astept sa ating pamantul! Sa-L iau pe Dumnezeu in spate si sa cutreier lumea. Da, nu El pe mine, ci invers,  si, pe jos: pas, pas!  Ce atata graba?!
– Si eu?
– Am sa te iau si pe tine. Da, am sa te iau… Si o sa  mergem impreuna pana la marginea pamantului. Ce-o sa-si mai aminteasca omenirea!… Ala cu  femeia aia frumoasa, in brate, si cu Dumnezeu in spinare! Pas, pas! Apoi, am sa ma urc, singur, pe un vapor…
– Singur?
Da, singur! Tu o sa ramai la tarmul marii. Tu si Dumnezeu! –
– Eu?!
– Da, tu! La sfarsitul lumii, musai, femeia! Femeia si Dumnezeu. O sa rescrii Evanghelia. Fara carte, nu se poate! Parca vad: Evanghelia dupa Oly! Apoi, o sa faci copii! Cineva trebuie sa o ia, iar, de la inceput!
– Si tu?
– Eu am sa mor, acolo, in larg. Apoi, am sa fiu peste. Fat, fat, prin valuri, pana aproape de mal. Cand va fi cazul, am sa ma las prins. Cu mine o sa-ti hranesti poporul…
– Nick, ce e cu tine?
– Nimic! Tu si Dumnezeu la inceputul lumii! Ce Adam? Ce Eva?!… Abia astept sa ating pamantul! Si, pas, pas!
***
In momentul in care am simtit avionul ruland de-a lungul  pistei de aterizare, zeci de aplauze au rasunat in interiorul sau. Cateva secunde, am stat nemiscat  Nu-mi venea sa cred ca am atins, din nou, pamantul.
–    Nick, suntem  la tine acasa! In Romania! Nu te bucuri?
–   Ce sa zic?  Da, numai ca spaima, pe care am tras-o… Tu cu visul tau…  Cosciuge in zbor?!… N-am s-o uit, tot restul vietii!
– Nici eu? Mai stii?…
– Ce?
– Ma, nu face pe uitucul ca…  Hai, ia-ma in brate! Dumnezeu, daca vrea, se urca El singur! Sa te vad!  Trece-ma pragul! Ca pe mireasa ta! Dintr-o lume, in intr-alta?! Macar doi pasi, aci, pe pamant romanesc! Si dupa aceea, mai vedem noi!Ca pana la capatul lumii, ehe, poveste lunga!
– Asa, in vazul oamenilor?
– Da!
– Si daca, uite, raman teapan?
– Ma, daca ai sa ramai, afla ca am sa te duc eu in carca, pana la Cernauti, iar acolo…
–  O sa-ti puna nisti ventuzii ca, numa!… – s-a amestecat in vorba tanarul de langa noi.
– Da? Ca sa vezi?! Dar, dumneata de unde…
– De la Chisinau, domnule! Student in Romania, iar acum, cu o bursa la Dijon! – a raspuns el, vorbind bine romaneste.
– Eee, asta e altceva! Rusoaica din Odessa, unul din Banatul sarbesc, frumoasa mea din Cernauti, si…
– Romania Mare!
– Nu, domnule, romanii la un loc!
– Mie mi-ar placea! – s-a amestecat Olesya.
–  Asculta-ma, daca mai stam, pe o terasa, la un suc, pun pariu ca ne gasim rude! – am glumit eu.
–  Poate chiar frati! – a insitat moldoveanul.
– Apropo, ea e Olesya, din Cernauti, eu…
– …Nick, cel mai iubit dintre iubitii  lumii! De mine, bineinteles ! –  mi-a luat-o ea inainte.
– …Iar eu, Igor! Igor Cuscenko! Moldovean din…
– Polonia, sau?…
– Nu, domnule, Chisinau. ,,,Orasul meu din alba  piatra!”
– Chiar ca alba! – a confirmat Olesya. Am fost la voi. Odata, cand cu… Ma rog, nu are importanta…
– Intr-o zi, poate am sa ajung si eu…  Ce zici? – am intrebat-o pe Oly.
– Pana una, alta, drumurile tale spre Cernauti… Adica spre mine. Ma, nu cumva sa te duci, ca te strang de gat! Astia au niste femei asa de frumoase, ca… pe-acolo o sa-ti putrezeasca oasele…
– Daca ar fi si ar fi,… parca tot aici ar trebui! Nu de alta, dar alea, despre care zici tu ca sunt, au impanzit Romania…
– Of! Saracuta de mine! Doar eu am ramas tocmai dincolo de… Nick!   Ce zici, vrei?
– Ce?
– Sa mutam Bucovina mai la sud!
– Cu tine cu tot, nu?
– Pai, alfel, cum?!
***

–   Da, cum si in ce fel? Mai vedeti voi! Important e sa vreti, ca de putut se poate! –ne-a zis Igor inainte de a ne desparti.
– Ai auzit? Totul se poate!
De la Baneasa, la Gara de Nord,  am mers cu un taxi. Pe tot parcursul drumului, Olesya a tacut. Privea, adesea, cladirile cenusii, copacii ruginii, de pe marginea drumului, si tresarea, de fiecare data, cand scartaiau rotile masinilor din trafic. O priveam cu coada ochiului si ma sfasiam in propria-mi incertidudine. Cu cat ma apropiam de gara, cu atat simteam cum un fel de vuiet nemilos al lumii imi taia respiratia, si cum timpul se imputineaza precum omul in ultimele clipe de viata. Eram, in adancul sufletului, cand disperat, cand fericit, si imi venea sa tip: „de ce, Doamne, de ce?”
– Am ajuns! – am confirmat eu oprirea taxiului aproape de intrarea principala a garii. Olesya a tacut din nou. A coborat, cuminte, din masina, si m-a asteptat. Privea, parca, peste dealurile Moldovei, la ea, in curte, la Cernauti. Soferul ne-a dat bagajele, apoi am pasit in interiorul cladirii.
– Reintram in timp! – mi-a soptit ea. In amarata asta de istorie… Betia de noi  se duce… Ramane contingenta… Politica!… Nimicul! Ce ai sa faci in zilele urmatoare?
– De maine?
– Da! Abia acum suntem la rascruci! Pupaza ta isi ia zborul…
– Adica, se urca in tren…
– Si, fal-fal,  daca am noroc…
– …Cam pe la pranz, am sa-ti arat drumul mantuirii. Scara spre cer!… Crede-ma, chestiune unica!
– Ce nu s-a dovedit pe fata pamantului, vorba rusoaicei…
– Afla! Daca ar avea astia, prin Occident, o asa minune, ca romanii, la Targu Jiu…
– S-ar perinda, pe-acolo, crestinii, ca arabii la Meca. Maa, hotule! Tu ma duci cu zaharelul si, pana la urma, tot la  acrituri ajung!
– Cum vrei, insa o portie de suflet, la Masa tacerii, doar la mine in Oltenia!… Ca sa nu-ti mai zic de Poarta spre suflet… Tot acolo, la doar doi pasi, spre rasarit… Vrei?
– Eu stiu?!… Poate alta data…
– Nu da  vrabia din mana pe  cioara de pe gard!
– Ce sa fac?
– O vorba de pe la mine.  Cu alte cuvinte, cand prinzi o gasca, jumoale-o, daca vrei sa iti faci burduf  de perna cu puf.
– Tot nu inteleg!
– Atunci, musai o trecere prin Oltenia mea!
– Si acasa?
– Doua, trei zile mai tarziu, ce mai conteaza! Ca doar nu se muta Cernautiul din loc!…
– Mai stii?! Vin tatarii, vin vandalii… Insa, fie! Ca doar n-o sa plesneasca pamantul!
***
La scurt timp, si eu si Olesya eram, din nou, suflete pe drumuri. De data aceasta, puse pe sinele de cale ferata. Trancanitul rotilor de tren, acum semn al intoarcerii, il traiam  la nivelul unei amestec. In emotie, ingredient, Olesya, eu, pacatul si Dumnezeu.  Ultimul, parca liber de orice. „In definitiv, ce obligatie ar avea  Dumnezeu fata de mine?! –  m-am  intrebat in gand, in timp ce incercam sa gasesc un loc, cat de cat confortabil, in mijlocul unei lumi care, parca, vesnic,  batea toba.  Cand tocmai, gata, gata, sa scap de obsesii,  am auzit-o, un fel de halucinatie acustica, pe mama: ,,ma, baiete nu cumva sa iti bati joc de vreo fata  mare, ca blestemat vei fi! Si blestemat vei ramane!” Am tresarit. O clipa mai tarziu, Olesya  mi s-a parut a fi victima, eu, pacatul unei iubiri cantate la flaut,  iar vecinii de pe scara blocului, in care locuiam, barfitorii universului.
,,L-ai vazut, draga? Nici ca ne mai baga in seama!…Nu-i mai ajungi cu prajina la nas! A fost in Franta si…”  ,,De-aia nu mai pot eu!” ,,E, nu e chiar asa! Ai vazut si tu, si-a luat una, de prin partile alea… Auzi, de parca a ta si altele, de pe aici, nu ar avea si ele, acolo, ce trebuie sa aiba…” „De-aia, uite,… dar cine stie ce panarama?1 Ho, ca o sa vada el…Ehe! Vine aia din buricul Parisului, sa stea cu asta, in doua camere, la bloc?! Cand o zbura porcul  cu soacra-mea in spinare!” ,,Pai, na, uite, ca zboara…!” ,, Da? Atunci, duca-se dracu, si porc, si ea, si tot!” ,,…Puico, fa, ascult-ma pe mine! Leana e fiarta!” „Aoleo!” Profesorul s-a intors cu una. …Iar acum, fie-sa… Vai de mine, da` s-o vezi pe ea, pe Leana… Au cam ramas cu destiul in gura!” ,,Las` ca asa le trebuie!  Cand le-am spus: fata,… prea toapa! Una, doua, tasti-basti, cu buricul gol si fusta pana la cur! Ma mir ca nu s-a pus ala cu daravela pe ea! Si atunci s-o fi vazut eu pe Leana, pe unde scotea camasa?!” ,, E, si cu tine! Cum de n-a dat pleasca peste ea? Leana! Scapa de dracu!”
–    Nick! La ce gandesti, omule?
–   La nimic! Adica, da, la chestia aia: eu cu tine in brate si Dumnezeu in spinare, spre sfarsitul lumii?! Frica, agonia, iti dai seama?
-Nuu! Nu asa, ci altfel: Impreuna, pana la marginea marii… Acolo, tu, pestele, fat, fat, pan` la Dumnezeu, apoi eu,  si-un alt inceput!…
***
La Videle, trenul aproape ca s-a golit. Cel putin, noi am ramas singuri in compartiment. Olesya privea pe fereastra. Campurile negricioase pareau pustiite. Taranii isi culesesera porumbul,  insa araturile de toamna inca mai asteptau ploile ce trebuiau sa inmoaie pamantul.
– Nick! Stii ce? Tot ce avem, aici, in tara, la tine, in fata ochilor, seamana cu cerul de  adineauri, culcat pe pamant.
– Lipseste furtuna!
– Totusi, ceata, valuri, valuri!  Soarele, parca se  ineaca in nori… Vezi acolo, departe, copacul acela stingher?
– Da!
– Cum ti se pare?
– Copac!
– Si atat?!
– Mda!…
–  Eu il vad un urias revoltat, ce  sta la sfada cu Dumnezeu,… E, un fel de a zice!… In timp ce gusta din relicvele, cine mai stie ale carui muritor?!
– In definitiv, cam totul e de mancat! …Animalul mananca iarba, omul, animalul, pamantul, pe om… Iar pomul, pamantul.
– Nu m-as mira sa ma simt, odata, intr-o zi, frunza agatata spre cer, intr-un fel de respiratie istorica!  Cum s-ar zice, stafie colorata pe creanga unui copac…
– Adica, moroi?
– E, si cu tine, moroi! In definitiv, ce e ala, moroi?!
– Un fel de… unul mort, dus pe lumea cealalta, si intors!
–  Da!  Cam aceeasi chestiune, stafie!…
– Nu prea… Stafiile au ceva din momaile mergatoare… Sau seamana cu alea puse in capul viei! Paznici!… Moroiul insa, e moroi! Cu personalitate, cu… Da ordine, face, drege… Cand i se pune pata, harsc! Mai trage cate unul in teapa!
– Si-n timpurile astea?!
– Da!
– Vai, ma sperii! Sunt si pe la tine?
– Cum sa nu! Numai ca, ai mei, din Oltenia, sunt mai romantici. Nu rezista la femeile frumose. Cand le vad, devin asa, pufosi… Bureti de spalat cu ei pe spinare.
– Taci, ca ma trec fiorii! Draga, stii ce?  Vreau sa ma intorc! Unde mai opreste trenul asta?
– Ehe, tocmai la Craiova! Moroii de sus! Nu ti-am spus?
–  Vai de mine!… Nu mai am de ales?
– Nu!
– Nick, macar spune-mi, cand ajungem, ma duci la hotel si pleci?
– Doamne fereste! Am si eu casa, masa… Ca omul!
– Nu ma pacalesti?
– Nu!
– Ah! Mi-a venit inima la loc. Impreuna, e altceva!
– Abia astep sa-ti vad cuibusorul si sa fac un dus! Apoi…
–  Nici o problema… E apa calda, sampon, spumant, eu…
***

Dupa cele intamplate pe drum, Craiova mi s-a parut locul, in care Dumnezeu a facut, pentru prima data, si cerul si pamantul. ,,Raiul meu de cand lumea!” – mi-am zis, in gand, dupa ce am iesit in fata garii. Se intunecase bine cand m-am oprit langa fantana arteziana si am respirat adanc. Drumul spre casa, in oras, l-am facut pe picioare.
– Am vazut lumina zilei, la nord, peste dealurile dimprejur, insa… Draga mea, oraselul asta… – am rupt eu, pentru a nu stiu cata oara, tacerea.
– Ba, nu! Frumoasa ta!… Frumoasa ta din Cernauti!  Suna, cum sa-ti spun, ca intr-o partitura bizantina!
–    E, suna! Spune-mi ca iti place!
–    Da! E ca un inceput de replica intr-o piesa de teatru…
–    Lumea, ca spectacol! Idee veche de cand…
–   Si totusi, in fiecare zi, noua!  Sau, alta… Personajele… La noi, de exemplu, actul I : Montpellier sau drumul oaselor.  Actul II: Lyonul cu seductia… Trebuie sa spun ca m-ai cam pacalit! Eu, curioasa, iar tu, hat! Smecher!
–  Ce sa faci? Asa e cand intri in saptamana chioara!
– Oarba, ziceai ca se zice!…
– Oarba, chioara, cam tot un drac e!… Actul III?
– Chestia aia cu… ,,Ce-o sa-si mai aminteasca omenirea?!… Ala, cu  femeia aia frumoasa, in brate, si cu Dumnezeu in spinare! Pas, pas!” M-ai dat gata! Asculta-ma, tu ai un soi de nebunie care cucereste! Iti ia mintile!
– Sa nu exageram! E plina lumea… Insa, de cand lumea, musai si un nebun in vremuri! Pentru explicatii, pentru chestii, socoteli… Cineva trebuie sa fie si responsabil! Ceilalti, adica, aia zdraveni,… cica la cap, s-ar zice,… au patologia in oase! Srambi, fragili! Nu rezista la terfeleala.
– E, asta e! Iar acum, partitura cu Statul in stat, Drumul mantuirii, si Cina cea de taina la Masa tacerii…
– Doamne, ce le-ai incurcat! Pai, eu asta am spus?
– Nu?
– Nu!
– Atunci, zii tu!
– Uite, calea de urmat trece prin pat. Asta e sigur! Dar sa o lasam mai spre miezul noptii, dupa dus, intalnirea cu moroiii si…
– Ma, ia vezi, ca iar ma sperii! Si?
– Pusul ventuzelor!
– Hotule! Iti arde de pupat! Care va sa zica… Manca-l-ar mama de baiat!
– Mda… Un fel de preludiu, inainte si dupa! Mancam si? Sau?… Ritualul locului in vremurile de acum, astea postmoderne, ca pe vremea de dinainte…
– Adica in modernism, vrei sa spui?!
– Ia-o cum vrei tu si nu ma mai intrerupe, ca pierd firul istoriei! Deci, in vremurile… dupa cum spui tu, totul incepea cu bataia… Venea omul, acasa, si trosc! pleosc!
– Vai de mine, dar brutali mai sunteti! Norcul meu, ca au trecut timpurile…
– N-ai inteles! Asta era curatitul! Nu puteai intra, oricum, in asternut! Preludiul, relaxarea, inceputul… Isi varsa omul naduful. Apoi,  mancau… Mai suspina ea… Da! Suspina,… suspina! Iar el isi  rasucea o tigara cu tutun frectat in podul palmei, si hartie de ziar. Stii, asa, de-al dracu! Se odihneau o idee, pana la primul cantat al cocosilor. Abia atunci se intorceau aia pe lumea ailalta!  Adica, moroii, in lumea moroilor!… Si, spre ziua, tavaleala… Fiecare dupa puteri! Oricum, o simtea femeia pana spre seara urmatoare…
– De unde stii?
– Cantau! Ale dracu, cantau! …U-a-la-uaa!… U-a-la-ba!…
– Interesant! Mai invata omul! Adica, eu… Si, de inchinat?
– Aaa! In fiecare zi, de dimineata! Beau aghiazma, pupau si icoana… Cum s-ar zice, spalau pacatul! Asta, cand se intampla sa stea barbatul mai mult pe acasa. In caz contrar, toate cele zise incepeau, acum, tarziu, toamna, cand se intorcea el din lume… Venea, asa, din lume! Pe drum, i se mai nazarea cate una, alta, si o lua la palme, de cum deschidea ea poarta…   Unii  se intorceau acasa doar  sa-si bata muierile!… In special! Tine minte! Era si o explicatie: ,,ma nene, se face a dracu, da boala in ea,  isi ia lumea in cap…!”
– Si?
– Si: Trosc! Pleosc! Apoi, proba cu aghiazma, icoana! Unele se mai si jurau, ca … Mai pe la pranz: …U-a-la-uaa!… U-a-la-ba!…
– …Cu suspinatul?
– Suspinau, suspinau! Un fel de ragaz, intre si intre!
– Cat isi rasucea ala tigarea, asa,… de-al dracu?!

N. Balasa

ARTUR SILVESTRI… DIN NOU PRINTRE NOI!

La doi ani de la inaltare in Nirvana

Nu intotdeauna cel care se inalta in „Patria vesniciei” lasa urme adanci si roditoare, precum brazda  rasturnata de plug in ogorul roditor, insa in cazul scriitorului, istoricului, filozofului si enciclopedistului Artur Silvestri urmele rodniciei sale din timpul vietii se vad si azi pe ogorul memoriei si al cuvantului „cules de pe pajistile infinit colorate si cu parfumuri inefabile, pe care le parcurge fara oprire, ne cuprinde si ne supune, strecurand in noi intelesuri superioare, menite sa ne extraga din contigent”. (Acad.Prof. Dr. Zoe Dumitrescu Busulenga).

Acest dor vesnic de Artur Silvestri izvoraste din intelepciunea  lasata in cartile de proza scrise, de istoria culturii si eseistica, de analiza imobiliara, economica si sociala, de documentele initiate si ingrijite de el, de generozitatea sufletului sau pusa la temelia publicatiilor infiintate si mai ales de caldura interumana pe care o degaja cand interactionai cu el.

Reverberatiile primite si acum de la Artur Silvestri, vin, nu numai dinspre paginile cartilor sale, dar si prin memoria celor care l-au cunoscut, prin amintirile vi turnate in samburii cuvintelor insamantate, intr-un rodul vesniciei, in ogorul fertil al paginilor recentei carti aparute „ARTUR SILVESTRI – Asa cum l-am cunoscut”, volumul I, Editura Carpathia Press, Bucuresti, 2010. Colectie initiata si ingrijita de Mariana Braescu Silvestri.

Cartea, ce se deschide cu „Fatetele unui portret” de Mariana Braescu Silvestri si o prefata „O carte onesta” de Teodora Mindru – sociolog, ce s-a ingrijit de alcatuirea acestui volum -, cuprinde 25 de marturii semnate de personalitati marcante ai culturii noastre care l-au cunoscut, in diferite etape ale vietii, pe autorul lucrarii „Perpetuum mobile – Piese improvizate pentru violoncel si oboi”.

Citind cu emotie marturiile lui Ion Marin Almajan, Nicolae Georgescu, Theodor Codreanu, Preot Theodor Damian, Adrian Dinu Rachieru, Vasile Parizescu, Melania Cuc, Viorel Roman, Doina Maria Pacurariu, Dimitrie Grama, Virgiliu Radulian, Lucian Hetco, Al. Florin Tene, Dan Brudascu, Vasile Andru, Elvira Irsai, Monica Atanasiu, Mariana Gurza, Teofil Rachiteanu, Elena Buica, Cristian Bunea, Maria Cristea Vieru, Elisabeta Iosif, Rodica Lazarescu si poezia lui Traianus, statura morala si  verticala a lui Artur Silvestri se incheaga, se recompune, precum bronzul modelat, intr-o statuie a vesniciei.

Imaginile de la sfarsitul cartii unde il revedem pe Artur Silvestri cu Nicolae Georgescu (reputat eminescolog), cu Vasile Parizescu, prof.univ. Virgiliu Radulian, Dan Atanasiu,  Dumitru Grama, Mariana Braescu, Aurel Sasu, Lucian Hetco, Mircea Micu, Al.Ruja, N.N. Negulescu, Nicolae Petre Vranceanu, Ion Spanu, Ovidiu Ghidirmic, Anghel Rugina, Z.Carlugea, Constantin M. Popa, Octavian Lohon, Mihai Unghianu, Gabriela Hurezean, Constantin Stan, Nicolae Dan Fruntelata, Vasile Levitki, dr.Rares Nechifor, A.I.Zainescu, Ion Marin Almajan, Iosif Constantin Dragan, Al. Florin Tene, Dan Atanasiu, Ion Rotaru, Florin Constantiniu, reconstituie asemeni unui puzzle, personalitatea acestui mare om de cultura despre care Pr.Dr. Theodor Damian spunea ca „Locul lui Artur Silvestri in cultura romana e cel de ctitor. Creator. Nu numai prin ceea ce a scris el, dar si prin faptele lui de cultura si spiritualitate”.

Monseniorul Vladimir Ghika spunea ca „Omul este una dintre fapturile care se alcatuiesc cel mai incet si care trec cel mai repede”. Din pacate acest adevar  la Artur Silvestri este mult mai dureros fiindca opera lui monumentala a ramas, neterminata. Multe ar fi avut de spus cel care a scris cu multa profunzime, interpretare si acribie „Arheologia unei ore”.

Acum, la doi ani de la urcare in Nirvana, acel repaus absolut, meritat pe drept cuvand dupa atata zbatere in folosul culturii si al „OMULUI MARE”   merita din plin sa-l citim, sa-i interpretam faptele si sa-i apreciem opera. Asa cum o fac prietenii sai ramasi aici, cei stiuti si ne stiuti, in Tara Morilor de Vant, dar mai ales scriitoarea Mariana Braescu Silvestri, a carei dragoste fata de memoria sotului, a carei inteligenta, spirit justitiar, luciditate, tenacitate si stapanire de sine, imi aduce aminte de o alta moldoveanca, din „Baltagul” lui Mihai Sadoveanu, Vitoria Lipan, personaj mitic si  figura reprezentativa de erou popular.

Al. Florin TENE
Cluj-Napoca
noiebrie 2010

Medalionul literar ”Carte frumoasa cinste cui te-a scris”

Miercuri, 24 noiembrie, a avut loc sedinta de lucru a cenaclului literar “Vasile Sav“ din cadrul Centrului de Zi pentru Varstnici nr.2, patronat spiritual de Liga Scriitorilor din Romania.
Sedinta a fost deschisa de Maria Bobina coordonatoarea Centrului, dupa care scriitorul Al.Florin Tene, presedintese cenaclului, a anuntat ordinea de zi si, asa cum a intrat in traditie, motto-ul sub care s-a desfasurat sedinta. Acesta fiind: “Artistul trebuie sa faca din arta sa o arma, din succesul sau o infrangere si din bucuria sa o suferinta”( Panait Istrati).
Sedinta s-a deschis cu medalionul literar ”Carte frumoasa cinste cui te-a scris“. In cadrul acestuia critical literar Al.Florin Tene a prezentat cartile:” A sosit si timpul…vremii “ de Ionel Andrasoni, “Artus Silvestri-Asa cum l-am cunoscut “,”Nimeni nu este mai presus de lege “ de Ion Ghercioiu, “Sonata pentru cresterea ierbii “ de Al.Florin Tene.
Un moment important al acestui medalion a fost lansarea celor doua carti semnate de publicistul Sorin Grecu: ”Reportajele mele “ si “Viata lucreaza cu alte date “. Despre acestea a vorbit cu multa acuratete si simt critic Al.Florin Tene, care a remarcat fondul narativ tensionat si incandescent al reportajelor, dupa care autorul si-a impartasit din experienta sa de ziarist si om de televiziune, exemplificand cu faptele personajelor sale. A mai vorbit despre autor si cartile sale Vasile B.Gadalin.
Medalionul literar ”Oaspetii-bucuria gazdelor “ a cuprins un moment poetic deosebit. Scriitoarea Virginia Paraschiv, din Baia Mare, a vorbit despre cartea de debut a Elenei Dorina Halas, din Baia Mare, intitulata ”Pasi pe nisip “.Dupa care a urmat proiectia  unui video-clip-muzical, pe versurile acesteia in lectura autoarei, realizat de scriitorul dr. Mihai Ganea, din Tecuci.
In continuare a urmat medalionul literar ”Poezia noastra cea de toate zilele “, in cadrul acestuia citind versuri poetii: Raveca Vlasin, din Dej, Vasile B.Gadalin, Ionel Andrasoni, Maria Botiza, Elena Dorina Halas, Titina Nica Tene.
In incheiere in cadrul traditionalului medalion “Prin adevar
invingem o parere “, Aurel Vuscan a tinut conferinta, foarte bine documentata,”Fundatia Gojdu “.
In cadrul discutiilor au mai luat cuvantul Ioan Benche si dr.Mihai Ganea.
Manifestarea s-a bucurat de un real succes din partea numerosului public.
Viitoarea sedinta are loc in 15 decembrie a.c. orele 11.
Karina Dragas

Articolul de presa, oglinda literara a realitatii

Recent au aparut doua carti ale cunoscutului realizator de emisiuni de televiziune Sorin Grecu, carti ce cuprind importantele reportaje al acestuia de-alungul anilor. Detinator a mai multor premii in domeniu si autor al unui volum de versuri, Sorin Grecu prin cele doua carti ”Reportajele mele “si “Viata lucreaza cu alte date “, aparute la Editura EICON, Cluj-Napoca, 2010, avand pe ultima coperta o prezentare de Constantin Zarnescu, se inscrie in galeria ziaristilor care scriu o istorie a prezentului , lasandu-se amagit de iluzia clipei ce  nu este efemera, ea facand parte din viata noastra. Personajele sale reale le respecta, cu sinceritatea lui Geo Bogza, le aduleaza, e un Cezar Petrescu sentimental care stie sa-si umezeasca ochii pentru a castiga increderea cititorului, inclinandu-si capul cu demnitate solemna, ceremonioasa, facand reverente. Cand autorul se face nevazut in spatele cuvintelor, fosnind prin aerul incendiat de spiritul sinceritatii, se bucura, ca un poet, ce este, vibrand si ascunzandu-se in tufisurile melancoliei. Da, autorul acestor doua carti este un melancholic ce isi iubeste personajele cunoscute, un generos care isi da pe fata caldura interioara, preferand sa se dezbrace la nesfarsit, infasurat in sudoarea nostalgiei.
Aceste doua carti sunt o sinteza a tot ce a exprimat pe micul ecran Sorin Grecu ca “ realizator indraznet, star transilvanean al canalului PRO TV,” asa cum subliniaza Constantin Zarnescu pe ultima coperta a unei carti, si in presa, trasmitand prin puterea cuvintelor si artei sale narativ-imagistice, fapte si oameni, situatii si evenimente, prin reportaje condensate intro splendoare baroca .
Personajele sale provin din Romania profunda, sunt acei oameni care construiesc in tacere, cu acribie, punand cate o “caramida “ la edificiul spiritual si material al civilizatiei romanesti. De la Pavel Onoaie-“discipolul “ lui Stradivarius,” lutierul numarul unu al Romaniei,” Ion Ivascu, maestru bucatar care” i-a hranit pe Ceausescu, Jivkov si pe majoritatea ministrilor Romaniei” sau  autopsierul-scriitor Florin Tanaselea, pana la “Omul care a vandut statuia poetului Ovidiu de la Constanta “ Mircea Spataceanu care a reusit sa vanda statuia poetului Ovidiu, avand ca rezultat caderea multor capete ale nomenclaturii constantene.
Daca in volumul “Reportajele mele “autorul pare un renascentist intarziat in cel de-al doilea volum”Viata lucreaza cu alte date “ accentual cade pe acele personaje mistuiti de nebunia creatiei, mai bine zis excentricii. Sorin Grecu are voluptati sirete pentru oameni si fapte ce se incadreaza la limita dintre normal si nebunie, intre intelept, ascet si bolnav psihic. Acestea sunt personaje care, datorita felului cum  autorul scrie despre ele il face pe cititor sa le simpatizeze, sa le inteleaga sufletul, sa dialogheze cu ele prin frazele directe cu o concizie a relatarii aproape neverosimila.
De la Mihai Alb, care este considerat de sateni “ca si-a tras decenii de la gura, investind fiecare banut” pentru a construi o biserica ortodoxa destul de mare, construita chiar deasupra casei familiale din satul Bucea, pana la clujeanul Ion Mahala care a facut ani grei de puscarie trecand granita chiar in…URSS. Amagind fiind de propaganda sovietica. Cartea lui Sorin Grecu”Viata lucreaza cu alte date “ este o oglinda in care putem vedea modul voltairean al anecdotei oferita de viata, ori acela, cervantin, al inutilitatii unor actiuni traite.
Sorin Grecu prin cele doua carti ne face sa apreciem nu numai reporterul conectat la realitate, dar  descoperim in el  prozatorul admirabil, unul din putinii ziaristi transilvaneni de azi care stiu sa-si inalte talentul la limita de sus a rafinamentului.

Al.Florin Tene

Despre premiantii ,,Cetatii lui Bucur,, – 20 noiembrie 2010

Sambata 20 noiembrie a.c. a avut loc in Bucuresti premierea castigatorilor concursului literar national ‚,Cetatea lui Bucur,, eveniment gazduit si moderat de catre presedinta Ligii Scriitorilor Romani – filiala Bucuresti – dna Elisabeta Iosif, alaturi de binecunoscutul si talentatul Paul Polidor si Nicoleta Stavarache- membra a Ligii Scriitorilor Romani –filiala Bucuresti. Acestea fiind spuse, vreau sa fac cunoscut faptul ca existenta unui asemenea eveniment in viata fiecarui scriitor, fie el si debutant, poarta un inteles aparte prin semnificatia importanta creeata de o astfel de manifestare. Fiindca literatura si dragostea pentru arta cuvantului, a facut posibil acest concurs, gazdele, s-au straduit cu mare maiestrie sa depaseasca emotiile  in fata celor prezenti.
Nu trebuie sa trecem peste faptul ca tot ce se scrie in prezent, va sta marturie peste timp, devenind, de ce nu, valori nationale. De aici si explicatia, ca, cei prezenti in numar foarte mare, au facut dovada unei dorinte reale de-a citi, de-a promova talente si valori adevarate. Iata ca asa a fost posibil, ca la acest concurs sa participe 38 de poeti si 37 de prozatori, a fost un concurs destul de greu de diferentiat, si mai ales de departajat, pentru ca majoritatea participantilor n-au fost la prima incercare, multi sunt autori de volume de poezie sau proza, deci, scriitori, cu destula maturitate artistica.
De apreciat este efortul pe care l-au depus criticii literari Cleopatra Lorintiu si Cristian Neagu, organizatorii, Elisabeta Iosif, Cristina Stefan, Paul Polidor, poeti deopotriva, si membri ai juriului, si nu in ultimul rand multumiri si sincere aprecieri sponsorilor nostri. Intre premianti amintim pe IONUT TANDARA, din Focsani- Vrancea, care a primit pentru bilingvismul sau literar  premiul ,, Nichita Stanescu,,  mergem mai departe si amintim epigramistul convins si destul de tanar inca(90 de ani), OVIDIU CREANGA, din Canada, care a primit premiul ,, Cetatea lui Bucur,,  pentru diaspora.
DANIELA VOICULESCU si  CEZAR CAZIMIR STOICESCU sunt cei doi desemnati cu premiul ,,Artur Silvestri,, pentru poezie,  in memoriam Artur Silvestri, pentru ca au facut dovada darurii talentului si harului scriitoricesc. GEORGE BACIU, cunoscutul om de cultura argesean, membru si el al Ligii Scriitorilor Romani – filiala Arges, a primit pentru metafora poetica premiul ,,Tudor Arghezi,,  De la filiala Dambovita, amintim poetul GEORGE IONITA, care a primit premiul ,,Nicolae Labis,,  pentru poezie lirica. Sibianul DAN HERCIU, membru al cenaclului ASTRA, castiga premiul pentru poezie ,,Lucian Blaga,, si inca doi bucuresteni au primit premii: CARMEN MANUELA MACELARU- premiul ,,Ion Alexandru,, si talentatul jurnalist ION MARTIN- premiul ,,Gheorghe Tomozei,,.Amintim si pe MARICA HAGIANU VIORICA , scriitoare a meleagurilor din Calarasi, care primeste diploma de onoare ,,Cetatea lui Bucur,,  pentru imagistica poetica.
La sectiunea de proza scurta, ne putem lauda cu urmatoarele premii:
NICOLETA STAVARACHE, membra a Ligii Scriitorilor Romani, autoare a 3 volume de poezie, castiga primul sau premiu intitulat : ,,Lira 21, pentru sensibilitatea evocarii satului ,, premiu oferit de poeta si fondatoarea cenaclului on-line, ,,Lira 21,, in speta, Cristina Stefan.
Dr. MIHAI GANEA, detinator al numeroase premii, castiga si anul acesta premiul pentru excelenta pentru sectiunea proza scurta ,,Cetatea lui Bucur,, iar pentru activitatea sa la proiectul cultural ,,Cititor de proza,, dedicat promovarii artelor plastice si literaturii primeste si premiul ,,cititor de proza,, oferit de finantatorul si fondatorul proiectului Emanuel Pope, Anglia.
Mergem mai departe si amintim pe scriitorul GEO GALETARU, membru al filialei Timis, care castiga premiul ,,Liviu Rebreanu,, pentru imagistica literara. Ramanand in aceeasi nota, amintim pe scriitorul GHEORGHE MOCANU, un talentat vrancean, care pentru descrierea vietii mocanilor vranceni, pentru oralitatea lumii satului, castiga premiul ,,Ion Creanga,,
Cu dragoste de scris si pentru scris, pentru arta de a scrie, inchei aceste randuri cu speranta ca de acum inainte, atat premiantii cat si ceilalti participanti la concurs, nu ne vor dezamagi niciodata literar si vor continua drumul lor anevoios, trist uneori, patimas, poate, al artistilor. Timpul va defini aceasta lupta pentru vesnicie pentru cuvantul scris, pentru configurarea unei civilizatii cat mai moderne din punct de vedere literar.
Ma-nclin cu deosebit respect in fata premiantilor si-i felicit inca odata si pe aceasta cale!
Nicoleta Stavarache

Socialul vazut prin ochianul pamfletului poetic

Volumul de poezii “Cobai in Tara Dezamagirilor: poezii sociale “ semnat de poetul, compozitorul si interpretul Paul Polidor, aparut la Editura Fundatiei ”Paul Polidor, “Bucuresti, 2010 , cu o prefata de Traian T. Cosovei, reluata din volumul anterior ”Pe autostrada sociala. Utopie si critica  “, aparut in 2007, ne redescopera un artist cu o sensibilitate deosebita, al carui eu vibreaza acut la reverberatiile mediului in care traieste si compune.
Paul Polidor, autor a 18 carti cu tematici diferite, este un poet nelinistit fara skepticism, iar prezentul volum pune in dublu registru ( unul livresc , ironic, si unul grav, afectiv) conditia aristului in propria tara pe care o denumeste Tara Dezamagirilor. Poetul ca receptor creiaza poemul ca discurs vorace, vede lumea inconjuratoare prin ocheanul pamfletarului. Spiritul incitant si caustic fac din poeziile sale o provocare  histrionica. Sub forma gestului burlesc, in versuri de un clasicism maladiv, autorul induce, in fapt, o stare de complicitate, sugerand la tot pasul subintelesuri adanci, insinuand mereu o alta fata a adevarului: “Imi beau strugurii si via,/ Am numai tupeu in vine,/ pentru ca in Romania/ Pot sa cumpar pe oricine!“( Copilu` de bani-gata ).Replierea in fata grozaviilor e un mod de a persifla vanitatile prin exaltarea poemului. Descrierea fiind, deopotriva, o forma de posedare si de critica a obiectelor si fenomenelor sociale, tot astfel poezia poate fi o forma de magie si de obnibulare a realului. Descoperim an acest volum un criticism teatral si histrionic, o comedie a societatii exprimata prin poezie: “ Stam la coada vietii-n ploaie,/ Munca nu mai e la pret:/ Pensia romanului/ Moare-n stand-by de inghet.” ( Pensie de suparare ).
Paul Polidor consuma experienta in registru ironic, inaltand poemul la dificilul rol de personaj al discursului liric. Poetul regizeaza o veritbila comedie sartcastica a societatii romanesti, exultand siret la gandul spectacolului si dand o imagine fidela despre ingenuitatea , adevarul si libertatea pierdute:”Gradina casei, libertate, zburda/ Si-asteapta oaspeti in descatusari/ La care ea se face ca e surda,/ Instinct de conservare, blande stari. “( Bilet pentru libertate ).
Ca un actor dedublat in pamfletar si profet, poetul cultiva, asadar, cu buna stiinta, discursul direct, dar si cel ambiguu, vorbind adica in douza stiluri diferite: unul direct, afectat si amuzat, celalalt subtil, aluziv si instigator. Gestul gratuit are intotdeauna si  o functie alegorica. Unele poezii se incheie cu versuri purtatoare de valoare aforistica. Sentimental si cinic, politicos si virulent, seducator si imbufnat, poetul e, in ciuda comportamentului duplicitar-ironic, si o constiinta adevarata care-si pune cu seriozitate problema eficientei poeziei pamfletare, a posibilitatii ei de a schimba lumea romaneasca.
Caracterul acesta ambivalent, de spectacol si criticism, de premonitie si alegorie, de luciditate si pamfletism, inclusiv de vigilenta, da versurilor o nota puternica de avertizare fata de real. De altfel, scenariul ludic are, in versurile lui Paul Polidor, si un sens carnavalesc, insa unul trecut prin grila spiritului vigilent. Versurile au aerul unei superbii sarcastice frisonata de un dor de normalitate, in care recunoastem orgoliile poeziei pamfletare adevarate.
Al.Florin TENE

STEFAN DORU DANCUS – DUBLA LANSARE DE CARTE LA «GAUDEAMUS» BUCURESTI

Sambata, 20 noiembrie 2010, incepand cu ora 18.30, in cadrul Targului de Carte „Gaudeamus” din incinta Romexpo Bucuresti, la Sala „Cupola”, scriitorul Stefan Doru Dancus va lansa cele doua carti ale sale aparute in acest an: „Scrum/Cendre” (volum de poezie bilingv romano-francez, Ed. Grinta, Cluj-Napoca) si „Barbatul la 40 de ani” (proza, volumul I, Ed. Criterion Publishing Int., Bucuresti).
Despre volumul de poezie „Scrum/Cendre” (distins cu Premiul I la Festivalul National „George Cosbuc”, Bistrita, 2010) au scris:
Andrei Zanca: „(…) Prevad in Dancus o revenire spectaculoasa la un laconism, o simplitate si o concizie, care si-a facut ucenicia intre malaxoarele suferintei, neputintei, lehamitei, revoltei, deconspirarii, intelegand ca solutia nu se afla in ceea ce asteapta ei in fond: exteriorizari, care oricat de incisive si oneste ar fi ele, nu fac decat sa se indrepte abil si manipulativ impotriva poetului insusi. (…)”
Gabriel Gojocaru: “(…) Volumul de fata demonstreaza fara tagada ca autorul are grupa de sange a poetilor adevarati. (…)”.
Ionut Caragea: “(…) Atat de multa suferinta in poezia lui Stefan Doru Dancus! „Dumnezeu nu indraznea sa se apropie de suferinta aceea”. (pag. 78). Printre ganduri si printre versuri incercam sa-i reamintim poetului ca „Dumnezeu ii ajuta pe cei care se ajuta singuri” (v. Benjamin Franklin) si ca „Dumnezeu este singuratatea oamenilor” (v. Sartre). Dar   replica nu intarzie sa apara: „nimeni nu mai e cum trebuie cu totii sunt reci / calorifere / gheturi fara vremuri prin metropolele lor stinse” (pag. 86). Trist dar evocator. Lumea se schimba si poetii raman ca niste fosile ale iubirii. Trebuie sa fie atenti, trebuie sa umble si ei cu „duhul inghetat” pentru a nu fi judecati si condamnati la singuratate. Stefan Doru Dancus plateste un tribut greu, al celui care STIE. Pentru el iubirea capata alte conotatii, mult mai intime, mult mai profunde. Chiar daca fondul liric este unul cotidian, plin de traume sociale si psihice, poetul are vocatie si misiune spirituala. El nu se leapada de credinta sa si nu se leapada nici de oameni. S-a intors dintr-o lunga calatorie, marcata de purificari, de arderi intense, si ne-a oferit acest volum superb de poezii pe care vi-l recomandam spre citire. (…)”.
Adrian Botez: “(…) Pana azi, nefericita intamplare a facut sa nu-mi cada sub ochi poezia lui Stefan Doru Dancus. Azi, printr-un plic pe care l-am deschis cam apatic, am vazut viscerele, sangele, piroanele si am auzit strigatele omenesti (lansate catre cer si catre incendiile demonico-terestre)  ale Poetului. Un Poet de o  putere teribila – asemanatoare cu cea a lui Atlas – cel ce uneste gunoaiele/reziduurile bolborosind fierbinti, ale pamantului (in plin proces de desacralizare!), cu Cerul  – Olimpian si Mistic! (…)”.
Remus Foltos: “(…) Fara a fi nici un pic complezenti, trebuie ca ne aflam in fata unui poet formidabil. Poetul a reusit, volumul „Scrum” reprezinta cheia sol a intregii sale opere! Pentru ca, nefiind un clasicizant supus canoanelor aferente, a reusit sa se scufunde pana la nivelul „betiei de cuvinte” care sa redea cel mai bine ceea ce se afla in sufletul sau. Un Titu Maiorescu l-ar fi impuscat! (…)”.

Angela Nache Mamier: “(…) “Scrum” este volumul simbolic al unei lumi dezumanizate: “nu ma pot intoarce din santul mileniului/care iata expulzeaza…”.
Suntem in fata poeziei unui om liber, nesupus, care denunta valetii ideologiei dominante politice dar si culturale. Stefan Doru Dancus este un poet rebel, o victima a societatii ca toti ceilalti. Dar el este in acelasi timp Scribul, deci deranjeaza: “diavolul vine zilnic, rasturnand cele cinci sute de/cupole ale mintii mele/lasa mereu vraiste dupa ce amesteca limbile/pamantului /in corneea cerului meu/tintuit cum sunt slabe sperante/sa scot iadul din termometrele lumii” (…)”.
Despre volumul “Barbatul la 40 de ani”, abia aparut pe piata cartii, prozatorul Ioan Grosan scrie: “O tristete grea ca o nevazuta lespede aeriana apasa paginile acestei carti. Dar nu este neaparat un sentiment “auctorial”, ci mai degraba filtrul narativ prin care se face o incursiune sui-generis in Romania zilelor de azi. Fraza cu fraza, pagina dupa pagina, cu un sclipitor sarcasm de sorginte cellineiana, cu ironie si autoironie bine strunite, se creeaza tabloul unei “no man’s land”, al unei lumi in cautarea identitatii pierdute.
“Romanul la 40 de ani” – ar putea fi un alt titlu al acestui prim volum unde pare ca nimeni si nimic nu poate fi mantuit, dar totul e salvat prin scriitura.”.
In toata perioada targului, cartile lui Stefan Doru Dancus pot fi achizitionate de la standul Ed. Criterion Publishig Int., Romexpo Bucuresti, etaj II.
Grigore TIMOCEANU
Director  Relatii publice
Grup Media SINGUR
15 noiembrie 2010

GEORGE ROCA: «EVADARE DIN SPATIUL VIRTUAL»

Un poet cu un evantai liric si policrom, avand o cromatica fluida deosebita, este George Roca in volumul „Evadare din spatiul virtual” (Florilegiu de poezie), aparut la Editura ANAMAROL, Bucuresti, 2009.

Inca din titlu poetul ne face cunoscut ca desprinderea de preocuparea sa de  jurnalist si ctitor de publicatii pe internet este echivalentul unei evadari in lumea poeziei. Cunoscand pasiunea sa pentru ziaristica, imi pun intrebarea retorica, fireasca, ce a fost intai poezia sau articolul de ziar? Dar, tot eu raspund, dupa ce am citit o parte din publicatiile scriitorului George Roca, inclusiv volumul cu interviuri: a fost, parafrazand Sfanta Scriptura, CUVANTUL cioplit cu „dalta” sufletului.

Volumul de care facem vorbire, deschis de o prefata semnata de Maria Diana Popescu, intitulata „Un romantic avant la lettre”, este structurat in sapte cicluri a caror tematica se interfereaza, fiind un seismograf al vibratiilor eului pus in diferite ipostaze ale trairilor: „Evadarea din spatiul virtual”, „Antipozi”, „Cromatica Australiana”, „Amintiri”, „Dedicatii”,  „De iubire” si „Fabule si parodii“.

Intreg volumul e construit pe un scenariu liric ingenios, desi nu atat constructia „injectata” de un romantism lucid da coerenta versurilor, cat permanenta stare de veghe, provenita dintr-o stare de criza, resimtita acut, tangentiind cu visceralul: „In timpul viitor,/ arata-mi Universul/ si-arata-mi calea buna/ ce aduce-acolo-n cer.“ (Ruga).  De aici provine si confesiunea frenetica si sincera, in fapt o explozie a interioritatii sub forma retoricii impetuoase: „Am deschis acum o carte/ In limba mea stramoseasca/ Sa dau grijile deoparte,/ fruntea sa mi-o descreteasca”. (Transilvania). Poetul, fiind departe, „peste mari si tari”, ca in basmele noastre, retraieste clipele petrecute in tineretea sa pe pamantul strabun.

Versurile par strabatute de o dragoste adanca fata de oamenii si istoria neamului sau, inclusiv de o dorinta ambigua, ce poate insemna deopotriva cautarea identitatii pierdute in spatiul fabulos al universalitatii Terrei, si invocarea istoriei romanilor, dar si a unei fiinte complementare, a jumatatii mitologice, sub diferite ipostaze. Poetul este supus unui supliciu, poarta crucea locurilor natale pretutindeni in lume, chiar si in spatiul cromatic australian: „…avea nuante de bleu marin/ aidoma/ celor din perioada mea sinilie/ cand mai vizitam inca/ Manastirea Voronetului“( Albastru). Discursul liric are un anume dramatism si un fel de incordare, starnind sentimente contradictorii asemeni fetei din poezia „Zburatorul” de Ion Eliade Radulescu. Poetul aduce o infuzie de vitalitate, o prospetime a confesiei si o exuberanta melancolica si, cand obiectul rememorarii e copilaria, istoria neamului si dorul de pamantul natal, densitatea lirica este incontestabila: „Mi-a iesit in cale copilaria/ dar a trecut pe langa mine/ de parca nu as fi avut-o niciodata.” ( Evadarea). Dramatismul si romantismul, frenezia si infrigurarea trairilor prin rememorare sunt proiectate in decorul amintirilor, in care se amesteca gestul penitent si impulsul eliberator. Nota puternica de vitalism si ardenta vibratorie contamineaza intregul universe liric, incat vibratiile eului ia forma exploziilor agonice, ca in splendida poezie „Eminescu”: „Spre seara,/ la lumina luceferilor/ pentru a-si  desavarsi lucrarea,/ a creat poetul,/ pe… Eminescu!” (Eminescu).

Spuneam la inceput ca volumul este un evantai policrom. Justificarea acestui epitet acordat, este, printre altele, si ciclul cu care se incheie cartea, „Fabule  si parodii”. In literature romana putini mai scriu fabule, cu toate ca societatea in care traim ne ofera destule subiecte, la fel ca in vremea lui La Fontaine, sau a rusului Krilov, englezului John Gay sau a romanului Grigore Alexandrescu. Sub „masca” fabulei, care este o povestire alegorica ce se incheie cu o morala, George Roca critica unele moravuri omenesti ca in: „Datoria”, „Nebunul si pisica”, „Nebunul si catelul”, etc. Iar parodiile (insemnand un fel de cactus) sale sunt o critica tradusa in fapte, cum spunea odata George Pruteanu, aduse fostului Mos Gerila, anumitor oameni ce-si uita limba materna, rusilor bautori de votca, etc.

Citind aceasta carte ma gandeam la ceea ce spunea monseniorul Vladimir Ghika ca „Omul este una dintre fapturile care se alcatuiesc cel mai incet si care trec cel mai repede”, la care adaug ca moartea ne desavarseste viata, pentru ca, punandu-i limite, ii da forma. Viata poetului nu este ceva care exista oricum, ci este o exceptie a mortii. Asa cum lumina este o exceptie a intunericului universal, precum iubirea din versuri este o exceptie a intunericului urii dintre oameni.

George Roca este un poet admirabil, in plinatatea sa creatoare, cartea fiind un poem liric al sensibilitatii si inteligentei, o confesiune pornind de pe malurile Crisului Repede pana la Oceanul Pacific, cu chipul rasfrant in oglinda.

Al Florin TENE
21 octombrie 2010
Cluj-Napoca

ASOCIATIA ROMANA PENTRU PATRIMONIU A DECIS INSTITUIREA PREMIILOR ROMANIA TAINICA

„Noi suntem Romania Tainica
si vocea noastra nu se stinge
orice s-ar intampla.”
Artur Silvestri

Premiile se acorda anual scriitorilor, realizatorilor de documentarea si emisiuni tv., radio, filme, carti, evenimente importante si sustinute cu consecventa, care contribuie la cunoasterea si recunoasterea postuma a filozofului, scriitorului, istoricului, editorului si criticului literar ARTUR SILVESTRI.
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
acorda
Premiul ROMANIA TAINICA la prima editie

Doamnei Cleopatra Lorintiu, scriitoare, diplomat, realizator tv, pentru cele doua filme documentare difuzate pe posturile TVR3 si TVR Cultural:
• Remember Artur Silvestri. Noi suntem Romania tainica
• A.R.P. – o creatie a scriitorului Artur Silvestri

Premiul se acorda de asemenea pentru documentarul
• ARTUR SILVESTRI in lumina eternitatii
si pentru cartea
• ARTUR SILVESTRI – Vocatia Caii Singuratice
 
Scriitorului Mircea Micu, postum, pentru cele doua emisiuni din cadrul „Ateneului Artelor” dedicate scriitorului Artur Silvestri, emisiuni realizate in anul 2009 si difuzate pe postul TVRM.

Mariana Braescu Silvestri
Presedinte ARP

***

INVITATIE

Doamna Mariana Braescu Silvestri
si
Asociatia Romana pentru Patrimoniu
va invita
sambata, 20 noiembrie 2010, ora 13:00
in cadrul Targului International Gaudeamus – Carte de invatatura
la un eveniment cultural deosebit:

• Lansarea cartii

ARTUR SILVESTRI
Asa cum l-am cunoscut

Evenimentul v-a avea loc in pavilionul Central Romexpo,
In spatiul de lansari amplasat la nivelul 7.70 (etaj 3, ultimul nivel)

• Decernarea Premiului
ROMANIA TAINICA – Prima editie

• Vizitarea standului Artur Silvestri

La etajul 1, nivel 3.20, stand 110, unde se ofera gratuit cartile lui Artur Silvestri si despre Artur Silvestri, in perioada 18.22 noiembrie a.c.

Pentru informatii, detalii:

mariana.braescu.silvestri@gmail.com

Maria Anghel
Tel: 0744 380 643

Georgeta Dencu
Tel: 0745 251 152

PREMIILE CONTEMPORANUL 2010

EVENIMENTUL TOAMNEI 2010 – CONTEMPORANUL – TOAMNA CRITICILOR

3 noiembrie 2010, ora 17.00. In Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane, in parteneriat cu CORECTbooks, Aura Christi si Sorin Rosca Stanescu, director general al portalului CORECTbooks, au decernat, cu sprijinul Ministerului Culturii si Patrimoniului National din Romania, Premiile Contemporanul – veche si prestigioasa publicatie nationala, numita „nava-amiral” a culturii romane. Infiintata la 1881, Contemporanul este o foaie de cultura, politica si stiinta, care se apropie, iata, de varsta de 130 de ani de la fondare, prilej cu care a fost lansata Editura Contemporanul. In Rotonda Muzeului National al Literaturii Romane, care gazduia o expozitie de fotografii realizate de neobositul, inspiratul Dan Vatamaniuc, avandu-l ca protagonist pe regretatul prozator Gheorghe Craciun.

Lume multa, lume buna, majoritatea dintre acestia fiind membri ai „tribului” Conte: Ion Ianosi (ne-a urat noroc; si-i multumim domnului Profesor pentru efortul pe care l-a facut, ca sa fie cu noi!), Alex Stefanescu, Stefan Borbély (ne-a adus, multumim, semnalele la o carte de referinta, semnata de d-sa: Pornind de la Nietzsche), Eugen Negrici, Dan Mircea Cipariu, Ion si Lidia Lazu, Domnita Stefanescu, Steluta Rosca Stanescu, Andrei Potlog, Liviu Ioan Stoiciu, Marian Victor Buciu, Cosmin Ciotlos, Razvan Voncu, Maria-Ana Tupan, Mihail Galatanu, Adrian Dinu Rachieru. Presa scrisa. Jurnalisti invitati de la Radio si TV. De la cateva agentii de presa. Echipa de la TVR Cultural. Entuziasta Ileana Baja, ingerul purtator de cuvant la scriitorilor, fermentul viu al literaturii romane, prezenta, ca de obicei, monopolizand cu gratie si farmec, poeti, romancieri, critici.

Laureatii de pana acum ai Premiilor Contemporanul: Octavian Paler, Radu G. Teposu, Marta Petreu; Stefan Borbély, Eugen Negrici, Magda Ursache

Jurnalistul Sorin Rosca Stanescu, devenit membru de onoare al „tribului” Conte – grup literar alcatuit din mari personalitati ale culturii romane, membri ai Academiei Romane, membri ai Uniunii Scriitorilor din Romania, personalitati de varf ale literaturii romane – a vorbit aplicat despre megaportalul CORECTbooks, opera de pionierat in contextul actual autohton, construita la sugestia sotiei jurnalistului, Steluta Rosca Stanescu (Zexe), opera digitala, care debuteaza cu o librarie de carte in format electronic securizat, anuntand evenimentul acestei toamne: in curand va fi lansata cea mai complexa platforma online integrata din Romania, CorectBooks fiind una dintre componentele acesteia. Odata cu aceasta lansare-eveniment, Sorin Rosca Stanescu, incomodul ziarist, nascut la Brasov, autorul unor anchete, analize incendiare, care au bulversat nu o data opinia publica, personalitatea care a sprijinit puternic literatura romana, oferindu-i un spatiu generos in paginile cotidianului Ziua, lansand, in 2006, impreuna cu Aura Christi si Nicolae Breban, Apelul pentru salvarea culturii romane vii, a anuntat provocarea de ultima ora a CORECTbooks:

„Nicolae Breban a ales CorectBooks pentru a lansa incendiarul volum Istoria dramatica a prezentului”

„Istoria ne arata ca uneori se imbolnavesc si comunitatile, nu numai indivizii. Si pentru sau contra acestor boli, ciudate foarte, mai se gasesc si vraci din cei mai ciudati: razboiul; sau o forma sau alta a dictaturii” sunt cuvintele care deschid primul capitol al acestei carti publicate in exclusivitate in format digital pe CorectBooks. „Lansarea acestui volum reprezinta, sustine Sorin Rosca Stanescu, o dubla premiera pentru piata din Romania, fiind prima carte a unui autor consacrat editata in exclusivitate in format digital si primul eveniment de lansare de carte a domnului acad. Nicolae Breban realizata cu ajutorul platformei Skype, prin care acesta va putea dialoga cu reprezentantii presei si bloggerii din Romania”. „Ii multumesc marelui romancier Nicolae Breban pentru increderea acordata atunci cand ne-a incredintat manuscrisul sau si ne-a oferit posibilitatea de a-l publica in exclusivitate in libraria noastra. Sunt convins ca aceasta carte va naste polemici si controverse dar nu va putea fi ignorata” a declarat Sorin Rosca Stanescu, Director General Virtual Big Bang, compania care detine CorectBooks. „Istoria dramatica a prezentului reprezinta viziunea personala a acad. Nicolae Breban asupra felului in care a fost influentata evolutia Romaniei de catre cele 4 dictaturi prin care a trecut in secolul XX si este disponibila exclusiv pe CorectBooks incepand din data de 7 noiembrie 2010”. „Sunt incantat ca am acceptat provocarea de a tine pasul cu tehnologia, fara suspiciune si fara rezistenta. Am facut-o din dorinta de a impartasi generatiilor de astazi si de maine perspectiva mea de scriitor asupra istoriei tumultuoase a acestei tari pe care, partial, am si trait-o. Este viziunea mea asupra unei realitati pe care acestia nu o pot cunoaste decat, fragmentat, din cartile de istorie” a declarat Nicolae Breban. Marele scriitor, autor a 13 romane, 10 povestiri si nuvele, trei piese de teatru si doua scenarii de film, va utiliza pentru prima data platforma Skype pentru a se alatura presei din Romania, in direct de la Paris, pe data de 7 noiembrie 2010. Cu o zi inainte, dialogul d-sale cu domnul Sorin Rosca Stanescu in care prezinta, printre altele, si motivele pentru care a acceptat colaborarea cu libraria virtuala, va fi publicat pe site-ul si pagina de Facebook CorectBooks, precum si pe YouTube.

Aura Christi i-a facut un elogiu jurnalistului Sorin Rosca Stanescu, omul-actiune, omul-legenda, forta caruia devine evidenta inclusiv atunci cand vezi ce dusmani puternici are. Poeta l-a comparat cu jurnalista-legenda Anna Politkovskaia.

Intr-o atmosfera calda, neobosit de vie, Doamna Conte, Aura Christi, si Sorin Rosca Stanescu, membru de onoare al „tribului Conte”, au decernat Premiile Contemporanul:

Omului-Munte: Alex Stefanescu – Premiul „Criticul Anului 2010”

Alex Stefanescu, unul dintre cei mai importanti critici romani din perioada postbelica, este bucovinean, desi s-a nascut la Ligoj. In ciuda faptului ca s-a nascut, a fost crescut si „scolit” in Romania, este, dupa cum declara ritos d-sa, un om serios; e un profesionist de prim rang, are cultul lucrului bine facut, ii este straina lenea, lucrul lasat la jumatatea „facerii”, detesta fusereala, atacurile la persoana, adora singuratatea, cu toate ca are multi prieteni, ar face statui din oceanul de ciresi infloriti in faimoasa-i gradina. Ingrijeste punctual, ca englezii, gardul viu din jurul casei sale, un gard alcatuit din peste doua mii de brazi divini, absolut divini, mai ales, iernile, cand acestia se transforma intr-un zid de un alb incredibil. E fermecator ca o hetaira, este inteligent, fin, puternic si totodata de o fragilitate care ar concura-o, fara complexe, pe cea a poetilor ciopliti din coasta lui Rilke. Ii plac enorm femeile, si spune in gura mare aceasta (s-a si grabit, in fuga mare, sa-i faca o declaratie de dragoste, spre surpriza lui Sorin Rosca Stanescu, fermecatoarei Zexe), o iubeste exclusiv insa pe femeia vietii sale, Domnita. Spre deosebire de N. Manolescu, care nu are talent si, in ciuda aparentelor menite sa sugereze contrariul, a parasit terenul literaturii romane vii, Alex Stefanescu iubeste constant literatura romana, si, sustinea acad. N. Breban, este cel mai talentat critic si istoric literar roman din ultima jumatate de secol. Poetul Aura Christi l-a botezat „Omul-Munte”, facandu-i un elogiu de zile mari si multumindu-i pentru darul facut tribului Conte, devenind membru al acestuia in primavara acestui an. Alex Stefanescu, un ferment viu al literaturii romane vii, a creat emisiuni literare, a sprijinit si lansat zeci de tineri. Si a scris, a scris si a citit tot timpul, dand literaturii romane un raft de carti, dintre care mentionam, in mod special, Preludii, Dialog in biblioteca, Jurnal de critic, Introducere in opera lui Nichita Stanescu, Intamplari, Ceva care seamana cu literatura, corolarul operei d-sale fiind Istoria literaturii romane contemporane (1941-2000), conceptia grafica: Mihaela Schiopu, fotografii de Ion Cucu, Bucuresti, Editura Masina de scris, 2005, Premiul Uniunii Scriitorilor. Este una dintre cartile de un succes major ale literaturii romane, admirate, contestate, atacate cu virulenta in presa literara.

Profesorului craiovean: Marian Victor Buciu – pentru consecventa in istoria literaturii romane.

Unul dintre criticii si istoricii literari de forta, pe care i-a dat in ultimele decenii literatura romana, profesorul Marian Victor Buciu are cultul Operei, al constructiei, mergand impotriva curentului in voga la ora actuala. Persuasiv si plin de farmec, nefiindu-i straine recursul la metafora, stilul elegant, expresia fina, inteligenta percutanta, Marian Victor Buciu este profesor doctor la Facultatea de Litere a Universitatii din Craiova, preda cursuri de istoria literaturii romane interbelice, din perioada comunista si postcomunista, cuprinzand analize si sinteze ale unor curente si opere de mare interes artistic. A publicat in reviste numeroase cronici, studii si eseuri literare. Mentionam volumele: Celalalt Arghezi. Eseu de poetica retorica a prozei, Breban. Eseu despre stratagemele supravietuirii narative, Ionesco. Eseu despre onto-retorica literaturii. A publicat monografii, eseuri, sinteze axate pe opera unor scriitori ca, de pilda, Cioran, Caragiale, Tepeneag, Dieter Schlesak, monografii substantiale despre cei mai importanti prozatori ai literaturii romane: Zece prozatori exemplari. Perioada interbelica, Zece prozatori exemplari. Perioada posbelica, la Editura Contemporanul vazand lumina tiparului relativ recent volumul intitulat provocator: 10 + 10 prozatori exemplari. Sta sa apara o monografie despre N. Manolescu si Panorama literaturii romane din secolul XX.
Un spirit critic inconfundabil in contextul literaturii romane, care prin critica literara, transformata in instrument, „incearca sa descopere o cunoastere lucida si patrunzatoare, analitica, sintetica, evaluativa (canonica, ierarhizatoare) a literaturii, in limite con-textuale concentrice, clar precizate, de la individual la categorial si universal”.

Lordului de pe malurile Dambovitei: Razvan Voncu – pentru critica si istorie literara

Un critic si istoric literar puternic, neafiliat nici unui grup literar, afisand un aer de independenta si singuratate asumata, „un tanar care nu mai e demult tanar, are insa, in ciuda tineretii, lecturile puse la punct, un critic profesionist care trateaza vecinatatea unor maestri vii drept un nesperat dar, avand – un detaliu rar, tot mai rar, din pacate, intalnit – emotia prezentei unui maestru; un critic format la scoala lovinesciana, cautand intre multele carti citite: Cartea, Autorul, Capodopera, dorinta de a construi Opera. Avem, in aceste pagini splendide – repet, splendide – un spirit lipsit de astampar, un spirit constructiv in pofida pornirilor departe de a fi edificatoare ale cotidianitatii postrevolutionare. Avem un scriitor care, spre deosebire de alti, nu putini scriitori, stie sa scrie, aflandu-se in posesia convingerii ca literatura este o vocatie capricioasa la extrem, ca sa nu repet – si cu acest prilej – asertiunea gnomica a Annei Ahmatova, conform careia «literatura este o lupta a caracterelor puternice», definitie care, presimt, nu-i va displace lui Razvan.” (Aura Christi)

Razvan s-a nascut la Constanta. Isi face studiile la Facultatea de Litere din capitala, unde isi sustine si doctoratul, fiind, la ora actuala, lector universitar la Catedra de literatura romana a aceleiasi universitati. Debut in literatura: 1988. Scrie critica si istorie literara, eseu, literatura confesiva. A colaborat si colaboreaza la cateva dintre revistele de prestigiu din tara. Publica, de asemenea, in reviste literare din Serbia. Este membru al Asociatiei Scriitorilor din Serbia, nu si membru, surprinzator, al Uniunii Scriitorilor din Romania. Dintre cartile publicate de Razvan Voncu, mentionam, intre altele, Jurnalul unui an satanic, Secvente literare contemporane, Despre Preda, Orizonturi medievale, Eseuri critice, Textul confesiv in literatura romana veche, Romania de zi cu zi. O lectura, Pieton prin tranzitie, Un deceniu de literatura romana, Fragmente de noapte. I s-au decernat Premiul „Titu Maiorescu” pentru critica literara al Academiei Romane pe anul 2001 (2003); Premiul National „Marin Sorescu” (2002); Premiul pentru jurnalistica al Academiei Internationale „Mihai Eminescu” (2004)

ecouri

Razvan Voncu:
Draga Aura,
Dupa un asa de frumos eveniment, se cade, intai de toate, sa le multumim celor care l-au facut posibil: tie si lui Andy. Se cade, cu atat mai mult cu cat suntem prieteni si stiti ca va iubim.

Te rog sa crezi ca am spus adevarul: acesta este premiul cel mai drag din cate am primit in viata mea. Pentru ca stiu ca e dat din inima, fara socoteli si fara alt gand decat cel al literaturii si prieteniei. Nici nu iti imaginezi cat de fericit m-ai facut, mai ales ca ai tinut sa il aduci pe dl Profesor Eugen Negrici sa ma prezinte. A fost surpriza surprizelor, iar ziua de ieri, una dintre cele mai fericite din viata mea. Va imbratisez si va iubesc.

Ion Lazu:
Aseara, la Rotonda MNLR, premiile revistei Contemporanul. In sala, mai ales colaboratori ai Contemporanului, revista ce va implini 130 de ani de la aparitie. Si prieteni ai literaturii, cititori, actanti ai vietii culturale bucurestene.  Televiziune, interviuri, fotografi. De remarcat neobositul Dan Vatamaniuc, cel caruia i se datoreaza fotomontajele de la MNLR, mereu schimbate, totdeauna interesante, performante. In ultimele saptamani: o expozitie cu scriitoarele romance de limba franceza, apoi Gheorghe Craciun, Gellu Naum, acum din nou Gh. Craciun. De cate ori intri in Rotonda, ai ceva de vazut, ai de invatat. Traim in era vizualului, ar fi pacat sa nu folosim toate prilejurile de a etala aspecte din istoria literaturii. Au rostit alocutiuni: Aura Christi (despre actiunile Contemporanului, desigur; cateva exprimari: „noi venim cu fapte”, „noi adunam la Contemporanul tot ce e bun”, „o data intrat la Contemporanul nu mai poti sa pleci”), Sorin Rosca Stanescu (despre noua initiativa a unui portal pe internet, cu literatura romaneasca digitalizata, care are avantajul de a fi accesibila tuturor cititorilor de carte romaneasca, de aici si din toata lumea, de la metropola la bibliotecile satesti, dand in acelasi timp sanse egale fiecarui autor sa-si prezinte cartile, etc), Dan Mircea Cipariu (cu precizari privind aceasta initiativa, ce ofera facilitati pentru cei ce lucreaza cu cartea), Ion Ianosi (o evocare a vizitei de acum doi ani in Grecia, in cadrul unui turneu de conferinte si intalniri cu publicul), Eugen Negrici. Au fost premiati si au rostit alocutiuni interesante: Alex Stefanescu (succes de public asigurat!), Marian Victor Buciu, criticul literar venit de la Craiova, autor a catorva monografii de autor importante, si Razvan Voncu, devenit colaborator al Contemporanului dupa ce schimbase cateva reviste unde nu se simtea confortabil, nici apreciat cum se cuvine. La inceputul festivitatii, jurnalistul SRS primise el insusi o diploma de onoare, semn de bun inceput in actiunea Corectbooks, aflata in tratative cu cca 40 de edituri si care nadajduieste sa aduca pe suport electronic 8.000 de titluri din literatura romana, o adevarata panorama a ceea ce ofera scriitorimea noastra confruntata cu provocarea internet. La finalul serii Contemporanul, Aura Christi a citit 7 poeme de ultima ora, iar Lidia Lazu a recitat din Blaga: poezia Noapte la mare si apoi, in romana, franceza si engleza poezia Lumina, incheind cu unul dintre trilurile care au facut-o inconfundabila. Marele absent al serii, scriitorul Nicolae Breban, care de la Paris anunta aparitia pe suport electronic a unei noi carti cu titlu incitant: Aventurierii politicii romanesti, se pare un eseu despre varfurile politicii noastre din ultimele doua decenii. Lansarea acestei carti se va face de asemenea online.

In sala: Maria Ana Tupan, Liviu Ioan Stoiciu, Mihai Galatanu, Adrian Dinu Rachieru, Cosmin Ciotlos, George Gibescu, Teodora Stanciu, Oana Georgiana Enachescu, Paul Suster-Stein, Andana Calinescu, alti actanti mie cunoscuti doar din vedere.
Liviu Ioan Stoiciu:

In aceasta seara am participat la Premiile revistei Contemporanul, acordate de redactorul-sef Aura Christi (felicitari!), ajutata de… surprinzator, jurnalistul Sorin Rosca Stanescu (care mai nou a pus la punct un portal intitulat CorectBooks, vrea sa rupa gura targului cu cartile pe suport exclusiv electronic, vandute amatorilor de pe Internet). Exista se pare un proiect comun al Aurei Christi si Contemporanului cu Sorin Rosca Stanescu si acest portal CorectBooks de a pune lumea la cale pe o zona de pionierat literara – in care sunt inclusi si criticii Alex Stefanescu, coordonator si Razvan Voncu, consilier (ei vor face selectia cartilor „postate”). (…) In sala, lume buna critica si eseistica: Eugen Negrici, Ion Ianosi, Alex Stefanescu, Stefan Borbely, Marian Victor Buciu, Razvan Voncu, Cosmin Ciotlos (singurul care semneaza cronica literara in Romania literara, e de necrezut ca i s-a dat pe mana acestui tanar cronica literara; de regula ii lauda fara masura, neconditionat, pe tineri si le cauta nod in papura celor care nu mai sunt tineri; dar N. Manolescu pariaza pe discernamantul critic al tanarului Cosmin Ciotlos; eu ii strang mana), dar si Adrian Dinu Rachieru sau Maria Ana Tupan (il las la o parte de fostul critic de revista George Gibescu). Plus poetii Mihail Galatanu, Dan Mircea Cipariu sau scriitorii Lidia si Ion Lazu (pe ei i-am notat la prima vedere; Lidia e poeta si actrita, a recitat la final; sa retin, i-a aparut la Editura Ideea Europeana patronata de Aura Christi o carte de versuri intitulata „In voia luminii”). Curios, a fost permanent pomenita sotia lui Sorin Rosca Stanescu (cu… frumusetea ei interioara si exterioara, chiar asa s-au exprimat vorbitorii), n-am inteles de ce. Directorul revistei Contemporanul, N. Breban e azi la Paris. Din cate a anuntat Sorin Rosca Stanescu, N. Breban va publica o carte electronica pe CorectBooks in curand, intitulata Aventurierii politicii romanesti (a celor ce afecteaza constiinta romaneasca), va fi lansata pe Internet…

Revista Contemporanul. Ideea Europeana
Asociatia Contemporanul
Sediu central: Str. Blanari, nr. 21, et. 1, sector 3, Bucuresti

Adresa de corespondenta:
OP 22, CP 113, Sector 1, Bucuresti
Cod 014780, Romania

Tel./fax: 4021-212.56.92, 310.66.18
http://www.contemporanul.ro
office@contemporanul.ro
contemporanul@yahoo.com