TEOHAR MIHADAS: „L-AM PURTAT PE UMERI PE LUCIAN BLAGA“

On January 16, 2010 By nelursIn History, Inspirational, Interview, Life and Health, literature, poetryLeave a comment

Interviu realizat de I. OPRISAN

I. OPRISAN: Mult stimate domnule Mihadas, rugîndu-l, de curînd, pe domnul D.R. Popescu sa-mi indice cîteva dintre personalitatile clujene la care as putea apela spre a afla unele aspecte mai putin cunoscute despre ultima perioada a vietii lui Lucian Blaga, domnia sa a rostit înainte de toate numele dumneavoastra, ceea ce m-a mirat întrucîtva, deoarece era pentru prima data cînd numele dumneavoastra era asociat cu cel al filosofului. În ce relatii v-ati aflat, de fapt, cu poetul si în ce împrejurari l-ati cunoscut?

Teohar MIHADAS: Întîi si întîi multumesc, si pe aceasta cale lui D.R. Popescu pentru ca „a rostit înainte de toate numele“ meu atunci cînd l-ati rugat sa va indice cîteva personalitati care sa raspunda la întrebarile dumneavoastra despre Lucian Blaga.

Relatiile dintre mine si poet erau acelea dintre adorator catre adorat. Eu ma duceam înspre el cu toata fervoarea celui îndragostit de frumusetile poeziei si ale întelepciunii, iar el ma primea cu generozitatea proprie adevaratei poezii si filosofii. Erau adevarate bucurii eleusine pentru mine întîlnirile acelea… Traiam starea de fericire a unui neofit în fata înaltului initiat.

Prima data l-am vazut în anul 1942, în sala Dalles, unde domnia-sa venise pentru a tine o conferinta1. Mi-a ramas întiparita în memorie doar fata alba, cu gulerul camasii alb, cu barbia îndaratnic rasucita-n sus, restul fiind doar vestmînt negru. Continutul conferintei nu m-a impresionat. Era vorba despre o problema epistemologica2, tratata oarecum mistic si fara elocventa oratorului de catedra, ca, de pilda, a profesorilor mei Ion Petrovici, Mircea Vulcanescu, Tudor Vianu, Mihai Ralea si Mircea Florian. Îsi citea si prelegerile de la curs si pe cele rostite-n public, fapt care indispunea, în schimb era tulburator atunci cînd se afla între oameni dragi si le vorbea lor. Printre cei care predau la Facultatea de Filosofie din Bucuresti, nu se bucura de audienta. Unii zîmbeau superior si cu subîntelesuri contradictorii, altii – mai precis vorbind, unul3 –, declara, cu o impasibilitate uluitoare, pe o intonatie englezeasca, fara nici un gest, ca, citez: „Din punct de vedere filosofic, Lucian Blaga este o valoare nula. Ca poet, nu stiu, nu ma pricep, dar ca filosof este o valoare nula“. Observatia ma razvratea, drept care, la un seminar, m-am obraznicit din cale-afara tratîndu-l pe domnul conferentiar drept copist în materie de filosofie. Vorbea, filosoful Lucian Blaga, în acea conferinta, despre niste îngeri care nu erau altceva decît niste categorii de cunoastere. Oamenii din sala ascultau vorbind pe un filosof-poet.

Tîrziu, prin anii 1955–57–58, l-am cunoscut îndeaproape, pe dealul Dumitrei sau Schiferberg – daca nu ma-nseala memoria –, de deasupra orasului Bistrita, unde poetul avea o casuta înconjurata de-o tabla de pamînt proprietate personala4. Acolo, pe prispa acelei case taranesti, serveam pîine alba cu telemea proaspata si rosii rupte chiar de mîinile noastre de pe lujeri, ne învioram cu cîte un pahar de vin, fie de Dumitra, fie de Vermes, Sîn-Iacob, Lechinta, Iuda sau Viisoara, apoi ne pierdeam cu sufletele printre pomii încarcati de rod, sau, tîrziu, înspre seara, „în purpura asfintitului“, aidoma unor crai…

– Ce impresie v-a lasat întîlnirea cu poetul? Doriti sa schitati un portret al lui Blaga asa cum vi s-a întiparit în minte?

– Impresia era aceea ca ma aflu în preajma unei fiinte cu o dotatie genetica neobisnuita. înalt, adus nitel din umeri si cu capul vesnic „aplecat asupra întrebarilor lumii“, cu niste ochi mari, cu o forta în orbitele lor si o tacere ca acelea ale noptii cu departari înstelate, pasind rar si agale, neaccelerînd niciodata mersul, orice s-ar fi întîmplat în preajma-i, absent fata de ordinea imediata, dar minunîndu-se ca un copil în fata a ceea ce se afla dincolo, parea un Marsyas angajat la întreceri cu Apolo, dublat acel Marsyas de un fel de solomonar din pustietatile Daciei. Trecea pe strada fara a întoarce ochii catre nimeni… decît, cu fericita nostalgie, doar catre fecioarele cetatii. Vorbea aforistic si rîdea în clocote cînd ceva îl bine dispunea…

Foarte susceptibil, se întuneca de suparare daca ziceai ceva rau despre opera sa; de asemenea, daca laudai pe cei pe care nu-i agrea. Devenea, brusc, din om aparte, un fel de crotal si musca veninos. Dar se însenina numaidecît si-si arata din nou, în lumina soarelui, înaltimile.

Daca Eminescu reprezinta dimensiunea anabazica, astrala a verbului românesc, Blaga o reprezinta pe cea catabazica, cea abisala. Primul este lumina înaltimilor, celalalt tacerea adîncurilor, iar între cele doua limite, aidoma unui templu pitagoreic, împresurat de gradini semiramidice, poezia româneasca, arhitecturile sonore, grave, ale lui Ion Barbu.

– V-as ruga sa evocati întîlnirile ulterioare cu filosoful.

– Întîlnirile ulterioare se dovedeau a fi din ce în ce mai mohorîte, dar nu lipsite de elevatie, si se întîmplau la Cluj, unde ma mutasem si eu, fara buletin, doar ca muncitor necalificat, manipulant de lazi la depozitul I.C.R.A. (Întreprinderea Comerciala cu Ridicata etc.), fie pe strada, fie acasa la domnia-sa, fie la braseria Melody, fie, mai frecvent, la Biblioteca Academiei…

– Cum se simtea poetul în acei ani de întrerupere a contactului sau firesc cu publicul? Relatati-mi despre starea sa psihologica si zbuciumul sau sufletesc, ce trebuie sa se fi întrezarit dincolo de masca olimpiana5 pe care si-o confectionase.

– Parea un munte înzapezit, în adîncurile caruia întunericul plîngea cu ploi neauzite… Era trist, dar îsi purta cu demnitate tristetile; era serpuit de nelinisti, dar trecea calm si indiferent prin lume; muncit de viziuni funeste, dar arborînd seninatatea desavîrsita si o, demna de un întelept dublat de un poet si de un nobil caracter, încredere în viata si omenire. Cunoscîndu-l pe Blaga ti se risipeau negurile disperarilor si ale dezolarii.

Cît a putut fi de amarît (ca un copil caruia i s-au luat toate jucariile) atunci cînd Emil Cioran –, ma abtin sa-mi spun parerea despre eminenta-sa –, l-a apostrofat în felul stiut: „Ce vrea acest cadavru fosforescent?“6… Ne abtinem de la comentarii.

– Era, într-adevar, înconjurat L. Blaga cu dragoste, de un cerc larg de intelectuali, cum pare sa rezulte din numeroasele marturii tîrzii sau, dimpotriva, era ocolit, fiind frecventat numai de cîtiva?

– Fapt este ca oamenii se gîndeau cu respect si simpatie la el, dar din motive specifice structurii omului din timpurile noastre, adica din motive dialectice, îl ocoleau, ferindu-se de a fi vazuti împreuna cu el. Eu însa, ca muncitor liber si necalificat, îmi puteam permite sa ma afisez, chiar ostentativ, alaturi de superbul „Anonim“. Si-l mai vizita Monica Lazar, si înca vreo cîtiva tineri, mai îndrazneti.

– Ati vorbit despre vizitele pe care i le faceati la Biblioteca Academiei, filiala Cluj. Cum se desfasurau ele? Va citea cumva poetul din versurile sale ? Îi citeati si dumneavoastra? Primea cu bucurie asemenea vizite? Nu-l stînjeneau ele de la lucru?

– Se bucura cînd ma vedea în usa. Statea singur într-o sala imensa. De doua ori m-am dus împreuna cu prietenul meu, admirator al lui Blaga, profesorul Alexandru Husar7. Discutam si ne bucuram tinereste, parca am fi fost trei studenti. Ne citea voios versuri, si am citit si eu.

– Si daca i-ati citit din creatiile proprii, ce obervatii sau aprecieri v-a facut?

– Citindu-i – nu eu, ci Husar – din Ortodoxia pagîna, placheta mea de debut (1941, Bucuresti), a zis: „Esti un vitalist mistic“. Mai apoi, citindu-i, într-o dupa-amiaza, acasa la domnia-sa, din versurile inedite, care au aparut în 1967 în placheta ?arina serilor, a zis: „Am ascultat o liturghie esoterica“, si ca as fi un soi „de inorog, un metafizician cu corn care împunge“. Iar alta data, citindu-i o proza, a remarcat la mine un aparte simt al cruzimii, al ferocitatii. Era foarte generos cu aprecierile, mai ales fata de cei tineri, nesovaind a-i declara chiar genii pe unii, care n-au ajuns decît doar niste angajati la unele ziare locale…

– Ce impresii, gînduri sau reflectii rostite de Blaga v-au ramas în amintire?

– Cele amintite mai sus precum si aceasta zicere aforistica despre Faust (era pe vremea cînd lucra la traducerea acestei capodopere) ca: „este un basm filosofic“.

– V-a vorbit vreodata, cumva, L. Blaga si de proiecte de lucrari care nu au prins contururi? La ce anume se referea?

– Da, si voi raspunde la aceasta întrebare în contextul celei ce urmeaza…

– Circula o legenda despre originea macedoneana a strabunilor îndepartati ai lui L. Blaga. Cunoasteti ceva mai multe amanunte în aceasta privinta ?

– Nu e vorba de nici o legenda, ci de un adevar, adevar pe care-l gasim limpede spus de însusi Lucian Blaga, în cartea cu amintiri, Hronicul si cîntecul vîrstelor. Mama poetului se tragea dintr-o familie de aromâni, pe nume Moga, dintre acelea care s-au stabilit în Transilvania, dupa arderea de catre turci a frumosului oras prosper, un fel de mini-Neapole al Balcanilor, Moscopole (care se talmaceste: „orasul pastorilor“), precum atîtea altele. Poetul îsi amintea cu mîndrie de stirpea sa macedoromâna si – acum raspund la întrebarea anterioara – îmi marturisea ca dorea sa mearga la locurile de nastere ale înaintasilor lui dupa mama si sa scrie, dupa o anumita sedere acolo, o mare balada despre arderea luminosului oras distrus de turci, Moscopole.

– Evocati, va rog, ultima vizita pe care i-ati facut-o poetului la spital. Marturiseati ca dumneavoastra si Tudor Vianu ati fost cei de pe urma vizitatori care l-au mai apucat în viata. Venise Tudor Vianu special spre a-l vedea pe L. Blaga?

– Ultima vizita i-am facut-o la spital, Medicala II, sectia dr. Moga, din Cluj, înainte dea muri cu cîteva zile. Anterior, îl vizitase Tudor Vianu, care venise anume la Cluj… ca sa îsi ia ramas, bun pentru totdeauna de la prietenul sau. Altii nu îmi amintesc sa-l fi vizitat.
Am intrat cu sfiala mare în camera de suferinta a poetului. Era alb si nu deosebeai albul oaselor lui – caci doar oasele mai ramasesera din el, de albul cearceafurilor. Din acea masa alba – aratare a mortii –, se detasau farurile ochilor mari, negre si mistuitoare, aidoma unor cercuri Bermude. Îl pazeau, în picioare, – cînd vestale, cînd mucenice – doamna Blaga si cu nepoata poetului, Gigi. Am bîlbîit cuvinte fara sens… Apoi i-am aratat fotografia fiului meu, pe care dorise sa-l boteze… Dar… a privit lung, cu drag, poza, apoi a zis: „e un pui de pinguin“, si i-a surîs îndelung, de departe si din adîncuri. A zîmbit pentru ultima oara, adresînd ultimul zîmbet chipului unui copil.

Cînd sa parasesc încaperea, s-a înclestat cu atîta putere de mîinile mele încît de abia am putut sa ma desprind din acele cleste ale mortii, albe.
Am iesit de-a-ndaratelea, cu fata înspre aratarea aceea alba. A îngaimat: „Mai sînt oameni care ma mai iubesc“.

– Întrucît ati fost unul dintre putinii care l-au însotit pe L. Blaga pe ultimul drum, de la Cluj la Lancram, va rog sa vorbiti pe larg despre înmormîntarea poetului. Cum s-au desfasurat funeraliile de la Cluj? Cine au stat în preajma ramasitelor pamîntesti ale filosofului ? Ce s-a facut cu acele foi pe care era scris „Viersul“ cîntat la înmormîntare?

– La cîteva zile dupa ultima mea vizita, a sosit acasa, pe la orele 23 si ceva, postasul cu o telegrama trimisa fulger (asa de fulger încît a ajuns la mine de abia dupa 15 ore!) în telegrama expediata de doamna Blaga sta scris atît: „Soarta ne-a învins!“ Am înteles. Am facut sumare pregatiri si am alergat la gara, unde m-am suit într-un tren personal, care pornea din Bistrita la orele 1 si ceva si ajungea la Cluj pe la cinci si ceva. Am cumparat un buchet de lacramioare din piata Mihai Viteazul si m-am dus de-a-dreptul la morga clinicilor de pe strada Hasdeu.

Era devreme. Acolo, stînd pe un scaun, cu bratele suprapuse peste speteaza, dormita paznicul. „Domnule – îl misc usor si îi zic –, pot sa intru în morga?“ „Nu, a mîrîit el cu hotarîre! Numa’ la opt se deschide morga ofitial“.

I-am înmînat niste bani, nu tocmai putini. Norma oficiala a fost data de-o parte. Mi-a deschis poarta si am intrat în morga. A trîntit-o cu raget dupa mine. Era cam întuneric. Am apasat pe un buton si am aprins lumina. Amarnica priveliste! Pe un fel de suport din lemn, acoperit cu o pînza soioasa, neagra, sta o targa, iar peste targa – trupul neînsufletit al poetului. Cum poetul era înalt, picioarele lui se revarsau cu mult peste lungimea targii, în neant. Pe pereti: închpuiri fantasmagorice de scurgeri si igrasie. Nici o lumina la capatîiul mortului, nici o floare nu lumina pe pieptul lui. Am depus în mîini buchetul de lacramioare. M-au podidit neguri si am pornit a plînge ca un nemernic. Si am tot plîns, pîna ce m-am linistit si înseninat. La scurt timp dupa ce s-a deschis oficial usa, a intrat în morga o fecioara. A depus un buchetel de flori pe pieptul mortului, a stat cîteva momente concentrata-n reculegere rostea, pe semne, o rugaciune –, apoi a scos din poseta un bloc-notes si un stilou, si a scris ceva, lipind, apoi, cu o pioneza, de marginea targii, hîrtia scrisa. Apoi s-a dus. Curios, m-am dus sa vad ce sta scris pe biletul acela… Era scrisa acolo, cu litere gingase, poezia Cînele din Pompei.

Întarîtata, atentia mea a devenit mai ascutita. Observ în buzunarul dinlauntru al hainei poetului ceva alb. Si mai curios, iarasi, savîrsesc indiscretia si caut sa vad… Era acolo plicul cu felicitarea pe care i-o trimisesem eu de ziua nasterii lui, dar care a ajuns tîrziu, iar doamna Blaga, dupa ce l-a spalat si l-a îmbracat de plecare, a înteles sa-i puie plicul cu felicitarea mea în buzunarul hainei… Era, probabil, unica felicitare pe care o primise de ziua nasterii.

Apoi, s-a strecurat în morga o aratare neagra, gîrbova, sprijinindu-se pe un fel de par, îmbrobodita toata, de nu i se zarea decît nasul, si s-a asezat pe bancheta. Eu, în continuare, la capatîiul mortului, în picioare. Aratarea întreaba: „?i-e ruda?“ Eu raspund: „Nu“. „Prieten?“ reia dînsa. Eu dau din umeri. „Nu vrei sa vii sa stai lînga mine?“ ma roaga… M-am dus. „Eu sunt Veturia Goga“, se recomanda aratarea. „Am vrut, continua ea, sa-l duc la Ciucea, sa-l asez lînga Tavi…, dar el a tinut sa fie înmormîntat lînga parintii lui, la Lancram… Stii care i-au fost ultimile cuvinte pe care le-a rostit?“ „Nu“, îngaim eu. – „Cresc arborii din mine!“, graieste pentru ultima data vedenia, si se duce.
Îmi reiau locul la capatîiul mortului. La scurt timp, apare alta aratare: un tînar înalt, cu chica furtunoasa, pasind ca un actor pe scena. Se opreste teatral, face o scurta pauza si se lanseaza-n imprecatii: „Cum!? Lucian Blaga e mort si lumea nu stie?… Blestemata sa fie natia care nu-si cinsteste oamenii alesi pe care i i-a dat Pronia!“ Si a parasit interiorul scenei vociferînd cu mîinile ridicate spre cer. Era, am aflat mai tîrziu, pictorul maramuresean Mihai Olos.

Apoi, s-au aratat doi medici, îmbracati în alb clinic, bine dispusi si dolofani, care, spre indignarea mea, au venit la obrazul poetului si au început sa-l palpeze cu buricele degetelor… „Cum va permiteti!?“ am scrîsnit spre ei si… gata-gata sa-i strîng de grumaz. Ei, însa, politicosi si ceremoniosi, mi-au explicat ca este vorba de o chestiune profesionala, în felul acesta executîndu-se ultima proba de verificare si constatare a mortii reale… I-am înteles si mi-am cerut scuze, morocanos.

În fine, au aparut si cioclii cu sicriul. Au apucat de targa, au coborît-o lînga sicriu si, apucînd – unul de picioare iar celalalt de umeri –, au dat sa-1 aseze-n cutie. – Cel care a apucat de umeri, nu stiu cum anume a prins si-a smucit, ca mîna poetului, lunga si alba, a pornit a se ridica, vroind parca sa-mi arate ceva înainte de a se trage peste ea încuietorile. M-am dus, dupa ea, cu ochii, înfiorat. Cioclul însa a rasucit-o la locul ei, rapid.

Cînd sa aseze capacul peste sicriu, apare un functionar de la Sanepid. „Ce faceti aici?“, întreaba el cu importanta. „Iaca ce vedeti.“ „Nu permit, nu permit – striga el – deplasarea înainte de a se captusi sicriul cu hîrtie gudronata. Nu permit!“ Cioclii au tacut, cu mîinile de-a lungul corpului, zicînd, fireste, ceva foarte plastic în gîndul lor.
Ma apropii de functionar si încerc sa-i explic : „stiti este un caz special, e poetul Lucian Blaga“… „Lasa, dom’le, iordanele si nu ma vraji pe mine. Eu nu calc legile tarii…“ Am alergat la un telefon public si-i telefonez lui Aurel Rau: „Draga Aurel, Blaga nu poate fi deplasat la Lancram, fiindca nu este captusit cu hîrtie catranita.” El ma roaga sa revin peste 10 minute. Am revenit. Zice: „Am vorbit cu presedintele Uniunii si mi-a raspuns ca nu-l intereseaza. «E-al vostru si faceti ce stiti cu el!» Dar am vorbit si cu conducerea locala de partid si s-a dat dezlegarea necesara“.

Mortul a fost dus si asezat pe catafalc, în sala Casei Universitarilor. Eu si cu Liciniu, un nepot de-al poetului, am facut o halta de consolare la bufetul „Continental“. Acolo, în sala de la Casa Universitarilor, alta situatie: erau depuse coroane de flori peste sicriu, se intona în surdina marsul din Eroica, iar tinerii scriitori din Cluj faceau de garda, îmbracati foarte lejer ca la gradina de vara, cu sandalete-n picioare, haine pestrite si gulerele de la camasi date peste cele de la haina, chiar cu ochelari de soare la ochi. Iarasi m-am aflat slab de înger si iarasi am început a plînge, drept care, distinsa doamna Ilin, admiratoare a poetului, ca sa nu fie vazuta ca sta lînga unul care plînge, s-a departat urgent, la mare distanta de mine.

Ultima garda au facut-o batrînii, îmbracati în negru. A vorbit Aurel Rau si dupa el, gîtuit de emotie, D.D. Rosea8, dupa care sicriul a fost depus pe platforma unul camion. I-am întrebat pe cei de la Steaua si Tribuna – naiv cum sînt – daca nu cumva au si pentru mine un loc în masina în care aveau sa mearga ei9… Au dat din cap ca nu. Atunci, spre uimirea acelora care au facut brusc tensiune la ochi si exoftalmie, din doi, trei pasi aruncati în directia camionului si un salt în sus, m-am pomenit iarasi la capatîiul mortului, si-am pornit spre Lancram… În partea cealalta a sicriului, sedea un tînar îmbracat în negru si cu un aparat de fotografiat trecut peste umeri. O neagra suspiciune staruia între noi. El credea despre mine ca…, eu despre el… Cînd ne-am cunoscut, la capatul calatoriei, – el era un nepot de-al poetului, inginerul Serban –, sa ne dam în cap de ciuda nu altceva.

Era de ziua eroilor, o zi într-adevar napadita de lumini, ce se revarsau de dincolo de soare. Departe, pe fundal, Muntii Apuseni, în care se putea vedea somnul aurului, aievea. Întîlneam, trecînd prin sate si orase, coloane de olovi, însotiti de profesori, în haine de sarbatoare, mergînd cu flori la mormîntul eroilor, iar eroul trecea printre ei si nimeni nu-1 vedea. Ce minunat album de vederi din acea zi am fi împlinit, daca nu ne-am fi suspectat unul pe celalalt ca straini dusmanosi, eu si cu inginerul Serban.

Am ajuns la Lancram. Satul era strîns în fata bisericii, îmbracat de sarbatoare. Catarig, intendentul care raspundea de camionul Academiei, a disparut, inginerul de asemenea. Cum sa cobor sicriul…? M-am uitat împrejur. M-am oprit cu privirea asupra a trei feciori oare mi s-au parut a fi mai sfiosi si mai chipesi. I-am rugat sa vie sa ma ajute. Au tacut si au venit si, împreuna eu cei trei feciori curati ca tinerii daci aruncati în suliti, l-am dus pe poet, pe umeri, din sosea pîna-n biserica, Femeile – dar si barbati, parca, între ele – din sat, sub conducerea parintelui Ion Lasita, au cîntat o ciudat de frumoasa litanie, cu bocet de demult, apoi s-a oficiat slujba de înmormîntare, si poetul a fost depus în pamîntul din care s-a nascut, alaturi de osemintele parintilor. Textul acelui bocet se afla la parintele Lasita.

Mai sosise, cu autostopul, la Lancram, si foarte tînarul, pe atunci, poet Ioan Alexandru împreuna cu prietenul si consateanul sau Ion Papuc. Doamna Gherghinescu Vania, acea minunata prietena a marilor nostri poeti, s-a întors în Cluj de pe dealul Feleacului, facîndu-i-se rau.

Nici un delgat din partea Academiei, a Uniunii Scriitorilor la înmormîntare, nici din Bucuresti, nici din celelalte centre culturale ale tarii. S-a aprobat si un ajutor, de înmormîntare, din partea Asociatiei din Cluj a Scriitorilor, de 700 de lei…

– Orice alte amanunte despre viata poetului sînt binevenite in încheierea convorbirii noastre.

– Stimate domnule Oprisan, daca s-ar întîmpla ca cineva sa ma gaseasca vrednic de a fi trecut în vreun dictionar enciclopedic, si sa ma întrebe ce anume fapta din viata mea as dori sa fie trecuta printre datele biografice, i-as raspunde: aceea ca l-am purtat pe umeri, împreuna cu trei feciori neprihaniti din Lancram, pe Lucian Blaga.

Dupa zece ani, coboram de la spitalul oncologic, unde îmi murea cea mai draga si mai nobila fiinta din cîte-am cunoscut în viata mea, Zoe. Si în fata statuii poetului – opera sculptorului Ladea – din Piata Pacii, astazi în fata Teatrului National10, un copilas o tot tragea de mîneca pe bunica-sa, aratînd spre statuie si întrebînd: „Ce face nenea acela, ce face nenea?“ „Se roaga, scumpul bunicii, se roaga“, a raspuns batrîna.

I. OPRISAN
„Lucian Blaga printre contemporani, dialoguri adnotate”
Editura Minerva, Bucuresti, 1987
februarie 1987

——————————-
1 În 1942, L. Blaga a tinut o singura conferinta în Bucuresti, la Ateneul Român, pe data de 5 decembrie. A se vedea mai pe larg impresiile despre aceasta conferinta si precizarile privitoare la data si împrejurarile în care ea a fost tinuta, în convorbirea cu Vasile Netea si in comentariile ce-o însotesc. Prin epistola datata „Cluj, 25 apr[ilie] [19]87“, Teohar Mihadas ne-a confirmat ca este vorba de conferinta de la Ateneu: „Da, este vorba de conferinta tinuta la Ateneu, cu sala arhiplina, din 1942“.

2 L. Blaga a conferentiat în 1942, la Ateneu, despre Spiritualitatea româneasca.

3 „Conferentiarul, sau, mai degraba, asistentul pe atunci, de la Universitatea din Bucuresti, care afirma cu calm englezesc ca din punct de vedere filosofic, Lucian Blaga este o valoare nula, era domnul Alexandru Posescu, adept al definitiei pe care o dadea filosofiei seful catedrei – si mi se pare ca si tata-socru – P.P. Negulescu, anume ca «filosofia este analiza principiilor si sinteza rezultatelor stiintelor exacte»“ (Precizare facuta în scrisoarea din 25 aprilie 1987).

4 Dupa marturisirile facute de Dorli Blaga, „gradina“ de la Bistrita a fost vîndutamediat dupa razboi, asa încît poetul nu mai avea ce cauta acolo. El a mai fost, ntr-adevar, în acea zona, doar în vizita la Lucian Valea, în preajma Sîngeorzului. În scrisoarea din 25 aprilie 1987, interlocutorul nostru face precizarea: „E drept ca pe la sfîrsitul anului 1946, poetul vînduse gradina de la Schlferberg la Bistrita, dar se interesa mereu, staruitor si nostalgic, ca si cum n-ar fi fost vîndut-o, de dînsa, iar întîlnirle noastre au avut loc în toamna lui ’45 si ’46 si chiar si dupa ce nu mai era proprietar, caci reaparea acolo ca fantoma“.

5 Vezi nota nr. 46, la convorbirea cu Dorli Blaga.

6 Curios e ca Emil Cioran a fost în tineretea sa unul dintre cel mal mari admiratori ai lui L. Blaga. Vezi nota nr. 30 la convorbirea cu Ovidiu Papadima. Un raspuns ferm la atacul neasteptat al lui Emil Cioran a dat însusi filosoful în articolul (aparut dupa moartea sa): Farsa originalitatii, Contemporanul, nr. 45, 9 noiembrie 1962, p. 17.

7 Numele lui Al. Husar, mentionat în epistola din 12.III.1943, catre Domnita Gherghinescu, îi prilejuieste poetului o reflectie cu caracter generalizant asupra tineretului acelei epoci si o marturisire fundamentala asupra formatiei sale intelectuale. „Articolul lui Husar – scrie el – nu-l cunosteam. Spune-i ca-i multumesc. Interesant. Totusi, fie vorba între noi, se remarca la tineretul de astazi tot mai mult o apucatura ciudata: tinerii încep sa faca teoria înotului stînd pe tarm, si nu sar în apa. Eu am sarit în apa si-am învatat sa înot acolo. E un simptom de sterilitate sa tot filosofezi cum trebuie sa filosofezi si sa nu te hotarasti la actul creatiei. De un alt aspect o sa ma ocup în numarul 2 al lui Saeculum, într-o nota despre asa-zisul «existentialism» care a devenit o scuza a neputintei de a crea“ (BAR 148423). Alta data, în epistola din 11.V.1943, îi amintea aceleiasi partenere de corespondenta sa „nu uite sa scrie pentru Saeculum lui Noica, lui Sulutiu, lui Comarnescu, lui Husar“ (BAR 148426). Cu ocazia aparitiei articolului Probleme si perspective literare, din Contemporanul (nr. 18, 29 aprilie 1960, p. 1), Al. Husar se alatura lui Gherghinescu Vania, Henrietei Cocea si lui G. Istrati, spre a-l felicita pe poet: „Ne-am bucurat – se spunea în misiva expediata la 29.IV.1960 – de limpezirea «problemelor» si mai ales [a] «perspectivelor literare»“ (MLR 19.960).

8 Reproducem începutul cuvîntarii rostita de D.D. Rosea în fata catafalcului filosofului – ce nu a aparut la vremea respectiva în presa, în care sînt evocate, cu durerea despartirii, relatiile de prietenie dintre cele doua mari personalitati : „M-a legat – acum trei zile puteam spune înca: «ma leaga» – de Lucian Blaga o veche si credincioasa prietenie. L-am întîlnit acum 50 de ani la Brasov: citea cu pasiune Primele principii ale lui Spencer, la vîrsta cînd altii citesc doar romane si «poezii» usoare. Am fost colegi de an la liceul din Brasov si apoi, doi ani, la Universitatea din Viena. Aici Blaga a continuat sa fie acelasi pasionat cititor de filosofie si neobosit rascolitor de probleme, cum îl cunoscusem cu ani înainte la Brasov. De altfel, si ulterior, opera lui de mare artist al cuvîntului va fi nu numai rodul darurilor lui poetice, ci si rezultatul unei încordate si meticuloase munci de cîntarire a valorii cuvîntului“ (BCU Cluj-Napoca, ms. 4827/1)

9 „La plecarea spre Lancram – îmi relata Teohar Mihadas în epistola din 1 martie 1987 – nu e vorba de masina celor de la Tribuna si Steaua, ci de o masina la înmormîntare; la Lancram, la pomana mortului, neobservînd a fi prezenti decît pe tribunistii Grigore Beuran, Radu Enescu si Miron Scorobete“.

10 „Statuia lui Blaga, din Piata Pacii – observa Teohar Mihadas în epistola anterior citata – se afla acum în fata Teatrului National, lînga a lui Eminescu, dupa ce a facut un stagiu si-n parc“.

FRUCTELE INSOMNIEI (2): CE NE ADUCE NOUL AN?

On January 13, 2010 By nelursIn Europe, History, Life and Health, literature, News, RomaniaLeave a comment

REMEMBER (2)
Ce scriam în urma cu zece ani pe vremea aceasta!

10 ianuarie 2000

Iata ca s-au terminat si iluminatele serbari de revelion, serbari prin care pamântenii au vrut sa demonstreze Universului ca pot sa faca Pamântul sclipitor si luminos. Aici la Sydney, în jurul Operei House, peste un milion de suflete au avut onoarea si bucuria sa participe la cel mai minunat si organizat spectacol de întâmpinare a noului an, recunoscut ca cel mai bun de pe mapamond. Focurile de artificii au costat mai mult de cinci milioane de dolari, alte cinci milioane cheltuindu-se pe serbarile marii si ale solului. Au fost construite animale, dragoni si pesti uriasi, adevarate opere de arta, de marimea unor ambarcatiuni, care au evoluat pe apa golfului de lânga Harbour Bridge, parada acestora fiind insotita de sunet si lumina. Spectacolul a fost feeric, fantastic si formidabil!

La sol, în Piata Operei s-au perindat cunoscuti cântareti si formatii de muzica de toate genurile, dar cea mai minunata performanta a fost cea a trupei de acrobati pe verticala care au transformat acoperisul minunatului edificiu, într-o scena deschisa. Asemenea unor paianjeni uriasi, acestia au executat un dans care a fascinat si a încântat ochiul, fiind ajutati de diferiti instrumentisti, producatori de muzica celesta, plasati în diferite colturi ale faimosului acoperis în forma de corabie cu pânze construit de arhitectul danez Jørn Utzon.

Nici spectatorii „de seama” nu fost mai prejos. În golful Port Jackson, peste care trece faimosul pod de otel poreclit „Coathanger” (umerasul de haine), pe un spargator de gheata (transformat într-un palat plutitor contra sumei de patruzeci de milioane de dolari), multimiliardarul australian, Kerry Packer, i-a avut ca oaspeti de onoare pe John Howard, prim-ministru al Australiei si pe Bill Gates. Patronul Microsoft-ului, care dupa cum spun ziarele, a ajuns, la sfârsitul anului 1999, sa aiba o avere personala de o suta de miliarde de dolari, mai mult decât vistieria nationala a Greciei. Au mai fost prezenti pe alte vapoare sau la sol, multi-milionarii Lachlan Murdoch, Rene Rivkin si Christopher Getty, printul Pavlos al Greciei, printul Alexander von Furstenberg, faimosul cuplu, actorii Tom Cruise si Nicole Kidman, jucatorul de tenis Pat Rafter, premierul statului NSW, Bob Carr, primarul orasului Sydney, Frank Sartor…

Publicul participant a fost cuminte… la masa de oameni mai-sus-amintita, facându-se doar unsprezece arestari. A doua zi au fost colectate peste douazeci de tone de gunoi. Nici morti, nici raniti, nici teroristi!

Totusi, nu numai Sydney a fost singurul oras, de pe batrânul continent australian, care a sclipit în noaptea de revelion! Au mai fost si Melbourne, Brisbane, Perth si bineînteles, dupa cum am vazut la televizor, si alte metropole si capitale ale lumii. Tot mapamondul a fost în sarbatoare! Oamenii îsi luau „bai-bai” de la vechiul mileniu!

Diferenta de fus orar dintre Sydney si Bucuresti este de noua ore, deci când aici s-a trecut în noul an, în emisfera nordica, era înca mijlocul zilei de 31 decembrie! ?i acolo… se întâmplau lucruri importante pentru viitorul omenirii.

Scandal la Moscova! Tatiana, fiica presedintelui rus, Boris Eltîn a fost acuzata de coruptie, trafic de influenta si luare de mita, pentru însusirea a milioane de dolari de la firma de arhitecti si decoratori elvetieni care au renovat Kremlinul. Situatie misterioasa, care seamana aidoma cu înbogatirea lui Gorbaciov, cel care a vândut România la Malta si care dupa ce si-a îndeplinit misiunea obscura a fost ajutat (de cine oare!?) sa câstige milioane de dolari americani din reclamele pe care le facea la televiziune pentru diferite firme occidentale, un exemplu fiind compania McDonald’s. Acestea or fi recompensele pentru knock-out-ul dat comunismului?

Tarul vodcilor, Boris Eltîn, cu lacrimi in ochi, a tras o cacialma (oare!?) stapânilor noii ordini mondiale, predând, de bunavoie si nesilit de nimeni (oare!?), puterea statului rus si presedentia, lui Vladimir Putin. Acestuia i se spune la Moscova „Jeleznîi Kulak”, adica „Pumnul de Fier”, poate si pentru faptul ca este un pasionat al judo-ului. Fara transparenta, a demonstrat pâna acum aceeasi culoare politica pe care o au zapezile siberiene. Dupa cum mentioneaza Agentia France Presse, gospodin Putin a fost un necunoscut pâna în luna august a anului trecut, când a fost facut prim-ministru, ramânând si pâna în prezent o enigma a politicii. Nascut la Leningrad, în 1955, îsi începe cariera ca spion în 1975, când este trimis de KGB, în RFG pentru a „învata” secretele companiei americane de computere, IBM.

Îmi pun întrebarea, oare acest domn Putin o fi având intentii bune fata de pacea lumii, sau poate, o fi acel mult trambitat anticrist care trebuia sa-si faca aparitia cam în aceste vremuri? Semnul diavolului 666, îl avem deja, întorcând cifrele neterminatului mileniu al doilea, mileniu care a tinut doar 999 de ani. Acesta nu a putut sa-si dea duhul pâna nu a desemnat un nou lider „marii puteri adormite” de la Rasarit! Vom trai si vom vedea! Interesanta mi se pare coincidenta de nume cu calugarul de trista faima, Rasputin, cel care a distrus monarhia rusa si a impins tara spre haos si ruina ca sa ajunga mai-apoi în mîinile revolutionarilor rosii. Putin si Ras-Putin (…parca am zice „popit” si „raspopit”!!!) creaza enigme si dau batai de cap celor care studiaza evolutia si biografia acestor doua personaje istorice. Ciudat este si faptul ca singurul razboi, de la începutul asa-zisului nou mileniu, este cel dus de rusi în Cecenia, avându-l ca arhitect tot pe domnul Pumn de Fier. Poate totusi va fi un conducator bun si va consolida relatiile cu tara noastra dându-ne înapoi Bucovina, Basarabia, Tinutul Hertei, Insula ?erpilor, tezaurul, patriotul Ilie Ilascu si retragând în totalitate Armata a XIV-a din Transnistria.

Mi se pare interesanta schimbarea de optica a comunitatii internationale fata de România. Ne-am trezit dintr-o data ajutati si cu multdoritele împrumuturi financiare în buzunar. Ajutorul dat tarii noastre sa fi fost generat de premonitiile schimbarilor recente de la Moscova? A vrut cumva occidentul sa închida rusilor coridorul de trecere prin Balcani si limitarea sferei de influenta a acestora. Daca e asa, trebuiau sa o faca de mult, atunci am fi intrat si noi cu dreptul în Europa!

Odata cu terminarea anului au intrat si teroristii în concediu. Mare a fost bucuria noastra atunci când am auzit ca extremistii islamici din Kasmir, cei care au terorizat o saptamâna întreaga pasagerii avionului companiei „Indian Airlines”, au eliberat toti ostaticii. Chiar si indienii au fost mai intelegatori cu fratii lor pakistanezi (si vice-versa), nemaiamenintându-se unii pe altii cu bombele lor atomice. În Orientul Apropiat s-a facut, deasemenea, liniste de sarbatori, palestinienii lasând pietrele sa se odihneasca iar vecinii lor israelieni închizând în magaziile armatei grenadele lacrimogene si gloantele de cauciuc!

Y2K, sindromul anului 2000 din microchips-urile computerelor, nu a lovit prea tare. În afara de câteva cazuri minore, s-a intrat în noul an fara incidente sau accidente. Totusi îmi pun întrebarea, dece s-a facut atâta caz de acest fapt, dece s-au cheltuit la nivel mondial atâtea miliarde de dolari si în buzunarele cui au intrat aceste sume? Cui a folosit Y2K? Jale mare pe Wall Street! Faimoasa bursa din New York îsi pierde echilibru si ajunge la cel mai scazut nivel al ultimilor doi ani, tragând dupa ea, conform principiului dominoului, si restul institutiilor de acest gen din celelalte tari. Actionarii sunt cuprinsi de disperare. Se discuta reasezarea dobânzilor bancare.

Dupa atâtea surprize cu care a început anul 2000, prevad ca acesta va excela în evenimente de prima mâna, nemaiîntâlnite, care vor afecta viitorul omenirii. Nici în prezent, dezastrele si calamitatile, nu ocolesc lumea! Din Australia pâna în Norvegia, vedem trenuri ciocnindu-se, din America pâna în Asia, vedem flora si fauna distrusa de incendii, vedem inundatii în Europa sau mareele neagre create de petroliere scufundate, vedem foamete în Africa, India, în Timorul de Est. Vedem… dar ce nu vedem? Traiasca zvonacii, raspândacii, presa, televiziunea si …Internetul!

Prevad ca marii comercianti ai lumii vor avea o schimbare de optica dupa prima jumatate a anului, initiind noi pregatiri pentru celebrarea mileniului trei, care va începe in anul 2001! Parca sarbatorile comerciale de Craciun nu încep peste tot pe la sfâsitul lunii noiembrie. Banii sa se miste! Gândind pesimist am putea concluziona ca odata cu terminarea anului 2000, se va marca si multdiscutatul sfârsit al lumii.

Încercând totusi sa gândim optimist despre viitor, traim cu speranta ca noul mileniu – al treilea – ne va aduce si lucruri pozitive, schimbari care vor afecta benefic viitorul omenirii. Sa speram ca va prevala pacea si bunastarea pe pamânt. Vor disparea oare teroristii, extremistii, luptele religioase ajungându-se ca toate popoarele sa înbratiseze o religie unica? Robotizarea productiei de bunuri ne va reduce timpul de lucru la zece ore pe saptamana, vom mânca pastile de friptura sau de înghetata, vom purta îmbracaminte care se auto-curata, vom avea automobile pliante în valiza diplomat, vom conduce cu 1000 de km pe sosea, ne vom face vacantele pe Marte si vor fi eradicate SIDA, cancerul si… prostia! României îi doresc sa devina cea mai dezvoltata tara din Europa. Nu râdeti! Avem si noi dreptul la putina fericire!

George ROCA
10 ianuarie 2000
Sydney – Australia

—————————————
*Articol a aparut pe Internet in revista electronica “OBSERVATOR” Nr.14/ 11 IAN 2000
Vizitati website: http://www.asalt.seanet.ro

PROFIL DE PERSONALITATE CREATOARE – GEORGE ROCA

On January 13, 2010 By nelursIn Inspirational, Life and Health, literature, poetryLeave a comment

by Carmen CATUNESCU

Ce este George Roca? Un român plecat in Australia, dar care n-a uitat ce este si de unde a pornit…

Cum este George Roca? Un individ vulcanic, imprevizibil, jovial, simpatic, superprietenos. Are dezinvoltura unui actor american, îndrazneala unui ziarist englez, alura unui suedez, olandez ori norvegian, privirea albastra tintind la mari departari, de parca ar apartine popoarelor nordice, încapatânarea unui dac, profilul unui roman. E volubil, degajat, plin de personalitate. Si are foarte, foarte, foarte multi prieteni. Fiind gata oricând sa capteze altii, si altii, si altii. Fara sa fie dezamagit de cei care îl dezamagesc, plictisit fata de cei care îl plictisesc, arogant fata de cei care insista. Gasindu-le motivatii, atunci când ele nu exista, întelegându-i, când acestia fac gesturi de neînteles, acceptând putin, chiar daca merita totul. Este si ramâne un bun crestin, împacat cu Dumnezeu, cu sine si cu semenii.

Cine este George Roca? Jurnalistul neobosit, entuziast, gata oricând s-o ia de la capat, sa trimita noi si noi articole, sa comenteze, sa dialogheze, sa socializeze. Filolog de formatie, el manifesta pasiunea pentru jurnalism, corespondând în atâtea si atâtea reviste, ziare, publicatii on-line, fiind redactor-sef ori simplu, prelucrând materiale, luând interviuri, remarcându-se, evidentiindu-se, stralucind fara a epata, a exagera, afisa orgolii desarte. Numai daca vom enumera o parte din periodicele la care a colaborat (nenumarate!) ori a participat efectiv la realizarea lor facând parte din colegiul de redactie: „Arcada” (Bucuresti); „Unu” (Oradea); „Provincia Corvina” (Hunedoara); „Familia Româna” (Oradea-Baia Mare); „Agero” (Stuttgart); „Românul Australian” (Melbourne); „Jurnal Olimpic”, „Spirit românesc” si „Viata Parohiala” (Sydney); „Romanian VIP” (Dallas), „Miorita” (Sacramento) etc., ne vom întreba când a avut, are, va avea timp sa le cuprinda pe toate… Este genul de jurnalist care asediaza revistele cu materialele sale si ale prietenilor sai literati pe care îi reprezinta, dar nu la modul agresiv (paradox!!!), ci pasionat-întelegator. Afirm aceasta în ideea ca s-ar vaita unii sau altii de tumultul, ori cascada, ori avalansa de materiale realizate de simpaticul om de litere si promotor cultural. Ca ar agasa cu acest extraordinar (pe cât de simplu) fapt pe vreunul din confratii sai… Poate are o sinceritate brutala si e nemultumit uneori în frustrarile ce le acumuleaza în confruntarile cu colegii, dar nu e genul de agresiv, care doreste sa se impuna cu orice pret… El spune lucrurilor pe nume si se retrage elegant, lucru pe care l-am apreciat în mod deosebit la o persoana… Spre deosebire de alti confrati care se infiltreaza, care insinueaza, facând parada modestiei, declarând ca nu vor nimic, nu cer o iota, obtinând în final totul si vrând si mai mult. El este decent si transparent. Nu are nevoie de nici o concesie. De nici o interventie speciala.

Cine este George Roca? Artistul profund (cu studiile aferente), cu calitati actoricesti, dar si de regizor, si de scenarist, proteic, plin de posibilitati, poznas, gata oricând sa interpreteze un rol, sa-si valorifice pasiunile, înclinatia spre ludic… De altfel, a jucat pe scena câtiva ani buni, având chiar si un rol de compozitie într-un film. El e artistul pasionat si de alte arte, cum ar fi cea fotografica, design-ul – grafica digitala, calitati pe care le valorifica în revistele sale sau unde colaboreaza. Imaginatie, fantezie debordanta, simt al culorii, al luminii – iata câteva trasaturi definitorii. El se dovedeste neobosit si în acest domeniu.

Cine este George Roca? Poetul grav, gânditor, sentimental, pierdut în reverie. Poezia sa e o evadare, un refugiu. Lipsita de fior liric, ea impresioneaza prin detaliul semnificativ, prin amanuntul nud, învalmaseala de fapte, câstigând prospetimea trairilor, veridicitatea senzatiilor, verosimilitatea starilor interioare. Fiecare vers împartaseste o mare seninatate, luminozitate, multumire sufleteasca, aceea de a exista, de a respira, de a simti palpitul vietii. Temperamental, coleric, poetul sufera de sentimentalism si când afirm acest lucru nu ma gândesc la întelesul peiorativ, ci la o impetuozitate a sentimentelor, la un entuziasm captivant, la o aglomerare de stari, perceptii si simtaminte.

Acesta este cel care poarta numele de George Roca.

Persecutia crestinilor: realitati si intrebari

On January 12, 2010 By nelursIn Christian Life, History, Life and Health, News, PersecutionLeave a comment

de Dragos Paul Aligica HotNews.ro
Luni, 11 ianuarie 2010

Alte doua biserici din Malaysia au fost tinte ale unor atacuri ca urmare a unei decizii judecatoresti care le permite non-musulmanilor sa utilizeze cuvantul “Allah” pentru a-l desemna pe Dumnezeu, scrie CNN preluat de Hotnews. Iata ca in pofida blocajului mediatic si placiditatii opiniei publice occidentale, o tema izbucneste regulat in prim-planul dezbaterii publice. Exista in acest moment in lume sute de milioane de oameni asupra carora planeaza continuu abuzul sau violenta, pentru simplul fapt ca au o anumita credinta religioasa: mai precis, pentru ca sunt crestini.Altfel spus, crestinii reprezinta grupul cel mai persecutat din lume. Supusi discriminarii legalizate, violentei, inchisorii, deportarii si convertirii fortate, soarta acestor oameni ramane un secret bine ferit de atentia opiniei publice globale. Tema nu face prima pagina niciodata. Magnitudinea fenomenului ar cere-o. Prioritatile par insa altele. In ultimele sase luni s-a scris mai mult despre soarta ursilor polari decat despre soarta acestor semeni.La varful piramidei, in marile trusturi media occidentale, unde se da tonul si acolo unde se afla principala sursa a acestui blocaj informational, tema este considerata ca prea incorecta politic si prea subversiva pentru noua ideologie a stangii liberale promovata de aceste institutii.

Click aici si citeste articolul integral pe www.hotnews.ro

„LA MULTI ANI!” NORA IUGA

On January 3, 2010 By nelursIn History, Inspirational, Life and Health, literature, NewsLeave a comment

Cu ocazia implinirii varstei de 79 ani urez poetei Nora IUGA un calduros

“LA MULTI ANI!”

Nora IUGA este numele literar al Eleonorei ALMOSNINO, (nascuta Eleonora Iuga la
4 ianuarie 1931, Bucuresti) este o poeta româna, romanciera si traducatoare din limba germana .
Este sotia poetului George ALMOSNINO si mama balerinului Tiberiu ALMOSNINO.
Este licentiata a Facultatii de Filologie, specializarea Germanistica, Universitatea din Bucuresti (1953). I-a avut ca profesori printre altii, pe Tudor Vianu si G. Calinescu.
Profesoara de limba germana între 1954 si 1955. Lucreaza ca bibliograf la Biblioteca Centrala de Stat, în perioada 1955-1969. Din 1969 pâna în 1977, a fost redactor la Editura Enciclopedica. A fost ziarista la publicatiile in limba germana “Neuer Weg” si “Volk und Kultur” . Din 1971 este membra a Uniunii Scriitorilor din România; membra PEN-Club. Din anul 2000 detine functii de conducere în Uniunea Scriitorilor: secretara a Sectiei de Poezie (initiatoarea Cenaclului Uniunii Scriitorilor “Gellu Naum”) în perioada 1999 – 2002, membra în Consiliul de conducere a Uniunii Scriitorilor în 2002, membra în Biroul Asociatiei Scriitorilor din Bucuresti în 2002.. Face lecturi publice în strainatate si primeste numeroase burse.
A publicat 15 volume de poezie, 10 volume de proza, numeroase traduceri.
Printre cele mai importante premii primite se numara:
– A obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor în 1980 pentru volumul de versuri „Opinii despre durere”
A obtinut Premiul orasului Slobozia, 1993
A obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor în 1994 pentru romanul „Sapunul lui Leopold Bloom”
A obtinut Premiul Asociatiei de Bucuresti, 1996
A obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor în 1998 pentru traducerea romanului „Die Blechtrommel” („Toba de tinichea”), de Günter Grass.
A obtinut Premiul Uniunii Scriitorilor în 2000 pentru romanul „Sexagenara si tânarul”
A obtinut Premiul de excelenta al revistei „Poesis”, Satu Mare, 2000
A obtinut Premiul revistei „Cuvântul”, 2000
A obtinut Premiul orasului „Calarasi”, 2001
A obtinut premiul revistei „Cuvântul” în 2005 pentru poemul-roman” Fetita cu o mie de riduri”
I-a fost înmânat în 2007 Premiul „Friedrich-Gundolf” de catre Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung. Distinctia i-a fost oferita la Castelul Wörlitz. Premiul Friedrich-Gundolf se acorda din anul 1964, printre câstigatori numarându-se nume celebre, precum: Imre Kertesz, Patrice Chereau, Konstantin Asadowski sau Giorgio Strehler.
Autoarea a obtinut în 2009 diploma „Una dintre cele mai frumoase carti aparute în anul 2007 în Germania” pentru antologia de poezie „Gefährliche Launen „(„Capricii periculoase”), aparuta la editura Klett-Cotta, 2007, cu o postfata semnata de Mircea Cartarescu.
Nora Iuga a câstigat în 2009 cea mai importanta bursa oferita de statul german unui scriitor strain: ” Deutscher Akademischer Austausch Dienst” (DAAD).
Nora IUGA este si va ramane una dintre marile voci ale literaturii romane, atat prin volumele de poezie, proza, cat si a traducerilor sale .
Domnia Sa a suscitat in intreaga cariera numeroase aprecieri, controverse, dar si ignorare, atat din partea cititorilor, cat si din partea criticilor. O recunoastere europeana si nu numai, a valorii sale, se constata prin numeroasele cronici in reviste prestigioase de specialitate, aparitii radio, tv si on line, dar, mai ales, a numeroaselor traduceri din opera sa , dupa cum consemneaza „Frankfurter Rundschau”: „…Nora Iuga se prezinta ca o mare scriitoare europeana”.
Nora Iuga spune in nenumarate ocazii ca se simte cel mai bine in prezenta tinerilor, fie ca este vorba de public, sau a generatiilor tinere de scriitori, sprijinandu-i si promovandu-i pe acestia din urma atat in tara, cat si in strainatate si pentru acest lucru merita toata admiratia noastra.
Traind in preajma unor asemenea personalitati, fiind contemporani cu acestia, trebuie sa ne bucuram si sa le recunoastem valoarea. Din toata inima va urez multa sanatate, inspiratie si sa ramaneti mereu la fel de tanara, atat in suflet, dar si in spirit.
„La multi ani!” Doamna Nora IUGA.

Angela BACIU
www.phoenixmission.org

„Confruntari” de Iosif Ton – Cum este sa traiesti experienta întalnirii cu Hristos, ca individ si ca biserica

On December 25, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, History, Inspirational, Life and Health, literature, Ministry, Persecution, Romania, TheologyLeave a comment

Este destul de usor, atunci cand traiesti într-o societate în care principiile libertatii de constiinta sunt respectate, sa uiti istoria plina de lupte si de suferinte a celor pe care Dumnezeu i-a ales sa fie „campioni” ai credintei, în mijlocul unei lumi pline de întuneric. De fapt, biserica crestina s-a ridicat tocmai datorita unor astfel de oameni, care depasindu-si slabiciunile si punandu-si toata încrederea în Dumnezeu, au reusit sa zideasca o temelie puternica pentru libertatea de închinare a fiecarui om, conform cu credinta pe care o are. Din randul acestor oameni, face parte si pastorul Iosif Ton, care prin intermediul volumului „Confruntari”, ne pune la dispozitie materiale pline de valoare pentru istoria bataliei dintre ateismul comunist si credinta crestina.

Atlanta, Georgia, 27 iulie 1939

La peste 20 de ani de la caderea comunismului în Romania, s-ar putea ca pentru multi sa nu mai prezinte interes ceea ce s-a întamplat timp de 40 de ani în tara noastra. Cea mai mare greseala ar fi sa uitam ce s-a petrecut atunci, sa stergem cu buretele toata seria de nedreptati, persecutii si încalcari flagrante ale drepturilor omului si astfel, sa devenim nu numai lipsiti de apreciere, dar si vulnerabili fata de întoarcerea, oricand posibila, a unor noi forme de despotism. Istoria anilor grei ai comunismului „biruitor” nu trebuie uitata si nici nu trebuie sa se repete în vreun fel. Iata de ce, volumul „Confruntari” ne ofera posibilitatea de a pastra vie memoria faptelor rele din acele timpuri, pentru ca ele sa nu mai revina.

În acest sens, gandul central al acestei culegeri de documente este bine sintetizat de Declaratia facuta la Congresul Mondial al Bisericilor Baptiste, desfasurata la Atlanta, Georgia, în 27 iulie 1939. „Nici un om, nici un guvern si nici o institutie religioasa, civila, sociala sau economica nu are dreptul sa-i dicteze vreunei persoane cum sa se închine lui Dumnezeu sau daca sa se închine sau nu. În continuarea practicii noastre constante, suntem imperativ constransi sa insistam din nou, asupra deplinei mentineri a absolutei libertati religioase a fiecarui om, de orice credinta sau fara credinta.”

„Cine îsi va pierde viata?”

În continuare, suntem placut surprinsi de prospetimea conceptelor pe care Iosif Ton le exprima într-unul dintre documentele marcante, scrise împotriva regimului totalitar, intitulat „Cine îsi va pierde viata?”, întocmit în anul 1973.

Prin intermediul unei prezentari sintetice de exceptie, Iosif Ton ne conduce prin istoria conceptului libertatii de constiinta, de-a lungul veacurilor. În final, autorul aplica elementele de dogmatica crestina cu privire la liberate, la situatia cultelor religioase neoprotestante, din Romania comunista. Oferind o binemeritata lectie autoritatilor statului referitor la respectarea drepturilor omului, stabilite prin Declaratia de la Helsinki si avand si curajul de a distribui acest manifest document, Iosif Ton transpune în practica ceea ce el a studiat atunci cand si-a realizat teza asupra martirajului.

Libertatea copiilor lui Dumnezeu

În privinta libertatii pe care Dumnezeu o recunoaste omului, Iosif Ton nota: „Cristos a plecat de la premiza ca omul este liber sa îsi aleaga destinul, ca el are nevoie sa experimenteze puterea eliberatoare a Evangheliei, înainte de a gasi aceasta libertate, pe care Pavel a numit-o libertatea copiilor lui Dumnezeu.” În continuare, el spune, citand din Declaratia de la Atlanta: „Religia adevarata se sprijina pe convingerea ca fiecare om poate sa intre în legatura directa cu Dumnezeu. A-i nega vreunui om deplina exercitare a acestui privilegiu, înseamna a-l priva pe individ de dreptul lui cel mai sacru si de a-i viola demnitatea si valoarea ca fiinta umana.”

Pornind de la aceste principii, Iosif Ton demasca complotul pus la cale de autoritatile comuniste, care actionand din interiorul bisericilor neoprotestante, prin intermediul conducerii acestora, si-a impus un sistem bine gandit de subminare a dezvoltarii lor, sub aparenta mentinerii libertatii de constiinta. Acest duplicitarism nefast, manifestat de autoritatile comuniste, este pus în evidenta de autor, care subliniaza nevoia mutarii centrului spiritual al bisericii de la conducerea organizata, la Cel care este Capul – Isus Cristos.

Stapanul nostru suprem este Dumnezeu

„Ceea ce vrem sa spunem este ca prin reglementarile si instructiunile nescrise, bisericile au fost împinse într-o situatie neconstitutionala, nestatutara si nebiblica. Este timpul sa ne oprim si sa ne întrebam unde am ajuns, cum de am ajuns unde suntem si daca este bine asa. Iar daca ajungem sa vedem ca nu este bine, sa avem curajul sa ne întoarcem de unde am cazut si sa ne refacem fiinta biblica, nou-testamentala, asa cum vrea Domnul nostru, Isus Cristos.”

Aceste cuvinte curajoase ale lui Iosif Ton sunt însotite si de niste cereri precise pentru oprirea imixtiunii autoritatilor de stat în administratia bisericii, dincolo de ceea ce este legal, conform tratatelor internationale. „Biblia ne învata sa pretuim tara în care traim si sa stimam autoritatile ei, sa le dam tot ceea ce le apartine acestora. Dar Biblia ne mai învata ca Stapanul nostru suprem este Dumnezeu si pentru noi, autoritatea Lui este cea care ne cere angajare neconditionata si deplina.” Urmarea raspandirii acestui document se poate intui usor. Nu a fost simplu pentru Iosif Ton sa faca fata autoritatilor comuniste si temutei securitati.

Pe de alta parte, contextul international era într-un proces de schimbare, iar dorinta autoritatilor statale din Romania de a obtine „Clauza natiunii celei mai favorizate” din partea SUA a condus la oprirea unui sir nefast de evenimente, care s-ar fi încheiat cu lichidarea fizica a autorului. Lucrul cu adevarat deosebit este acela ca acest document ajuns peste hotare, a silit autoritatile comuniste sa îsi revizuiasca comportamentul fata de cultele neoprotestante si sa dea curs acelor cereri privind neamestecul lor în viata interna a bisericii.

„Manifest crestin”

Un alt document cu un profund caracter istoric si spiritual al acelor timpuri este asa-numitul „Manifest crestin”, care se constituie ca o replica la „Manifestul comunist” scris de Karl Marx. Mergand pe principiul opunerii la teza ateismului comunist a unei antiteze bazate pe conceptele religiei crestine, pastorul Iosif Ton demonstreaza în mod admirabil, faptul ca societatea comunista a fost incapabila în a produce acel om nou, „constructor devotat si constient al comunismului.” Singura învatatura capabila sa produca un om nou este cea crestina.

„Sa spunem direct si deschis ceea ce credem si ceea ce vom cauta sa demonstram în continuare: cauza pentru care nu se realizeaza omul nou este tocmai ideologia materialista, atee. Fiindca aceasta este piedica cea mai formidabila care a fost înaltata vreodata, în calea formarii caracterului nobil al omului.”

Sufletul omului este însetat dupa lumea spirituala

Examinand obiectiile împotriva credintei aduse prin intermediul materialismului dialectic, conceput de Marx si Engels, precum si prin tezele evolutioniste ale lui Darwin, Iosif Ton ne ofera o imagine sintetica asupra lipsei de fundament ideologic al acestor învatatori, relevand contradictia de fond a acestora. Sistemul comunist destinat sa produca aparitia omului nou, era el însusi cauza care împiedica dezvoltarea unui om cu adevarat nou, superior din punct de vedere moral si spiritual.

„Ceea ce se poate constata este ca materialismul a creat în oameni un imens gol spiritual. Sufletul omului nu poate fi satisfacut numai prin bunuri materiale si culturale; el este însetat dupa lumea spirituala si nu poate fi satisfacut decat în contactul viu cu aceasta.”

Locul crestinului în socialism

În continuare, autorul consemna: „Lucrul pe care-l dovedesc cu claritate toate faptele istorice este ca religia crestina în forma ei autentica a fost cea care a reusit într-un mod nemaicunoscut în istorie, sa creeze un om moral si o societate curata si ca prabusirea credintei a avut ca rezultat prabusirea moralitatii societatii în ansamblul ei.” Acest manifest crestin lansat în cursul anului 1974 defineste în cele din urma, „Locul crestinului în socialism”, reliefand faptul ca nu este corect statutul de toleranta acordat crestinilor neoprotestanti.

„De Isus Cristos se tem numai aceia care ar vrea sa transforme lumea întreaga, dar care se tem ca aceasta transformare sa înceapa în ei însisi, în propriul lor caracter. Revolutia trebuie sa înceapa în noi însine, în fiecare dintre noi si aceasta o poate face numai acela care a iubit omenirea atat de mult, încat S-a rastignit pe Sine pentru ea.” Întrebarea finala a acestui manifest era în ce masura comunismul avea sa accepte crestinismul autentic si daca avea sa respecte libertatile fundamentale ale omului.

Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974

Raspunsul îl cunoastem – comunismul a respins o astfel de oferta, iar în cadrul documentului „Schimbarea de directie a persecutiei religioase dupa 1974”, vedem cum autoritatile statale au trecut la alte forme de discriminare si înabusire a cultelor crestine neoprotestante, prin retrogradari sau disponibilizari, prin amenzi pentru adunarile în familie si mai ales, prin persecutarea studentilor si elevilor crestini. Ca urmare a acestor lucruri, Iosif Ton, alaturi de înca patru personalitati marcante ale crestinismului evanghelic din Romania a întocmit un manifest numit „Chemarea la adevar”, care a fost citit la postul de radio „Europa libera”.

„Persecutarea noastra începe prin atitudinea generala a autoritatilor de la toate nivelurile fata de noi, credinciosii. Pretutindeni suntem priviti ca dusmani, ca oameni ai unui trecut care trebuie extirpat, ca anacronici, ca indezirabili. Ni se spune mereu si deschis, ca noi nu avem loc aici, ca suntem periculosi, ca stricam unitatea natiunii, ca subminam regimul.” Aceste cuvinte scrise în anul 1977 ne dovedesc un spirit plin de curaj, abnegatie si jertfire de sine. Si nu întamplator trebuie mentionat acest lucru, pentru ca toti semnatarii aveau sa fie supusi detentiei, anchetelor brutale si persecutiei.

„Învataminte spirituale”

Lupta împotriva comunismului ateu din Romania nu a fost nici simpla si nici usoara. Aceste documente stau ca marturii ale celor care au avut curajul sa urmeze pilda lui Isus Cristos si a apostolilor Sai. Un lucru extraordinar pe care Iosif Ton l-a descoperit, avand ca baza inspiratia Sfintelor Scripturi a fost acela al caderii comunismului. Acest lucru l-a condus la speranta unui timp în care credinta avea sa fie libera, cand ateismul pretins stiintific si impus cu forta avea sa dispara si cand Evanghelia avea sa fie predicata în toata libertatea pe plaiurile romanesti. Fata de alti colegi de generatie, care nu vedeau decat o întindere progresiva si universala a comunismului, Iosif Ton a avut intuitia timpurilor pe care azi le traim.

Iata de ce, în ultima perioada a comunismului, atentia sa s-a concentrat pe formarea noii generatii de predicatori, care sa aduca lumina Cuvantului în spatiul romanesc. Aici poate, se observa cel mai bine, nu numai talentul de evanghelist, dar si cel de lider spiritual de exceptie al autorului. La finalul volumului „Confruntari”, sub titlul „Învataminte spirituale”, putem citi prin intermediul a doua interviuri, realizate de postul „Radio Vocea Evangheliei”, opiniile, întrebarile, framantarile, dar si raspunsurile pe care le-au gasit în acea perioada tulbure, pastorul Iosif Ton si sotia sa, Elisabeta.

Interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice

Putem spune ca experienta familiei Ton este un exemplu pentru ceea ce înseamna a fi un adevarat crestin, care Îl marturiseste pe Isus chiar si în vremuri de negura si de încercare. Si astfel, ne putem gandi ca niciodata întunericul spiritual al acestei lumi nu va fi atat de dens, încat sa-i distruga pe cei ce aleg sa ramana alaturi de Hristos. „Istoria nu este numai o însiruire de fapte umane. Cel care crede în Dumnezeu si a învatat sa umble cu Dumnezeu stie sa vada interventia Sa în mijlocul evenimentelor istorice.”

„Biserica in asediu” de Petru Lascau – O carte despre propovaduirea credintei crestine in lumea contemporana

On December 25, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Inspirational, Life and Health, literature, Romania, TheologyLeave a comment

Intr-o cunoscuta carte, numita „Cetatea lui Dumnezeu”, Sfantul Augustin de Hippo ilustra prin intermediul unor simboluri deosebit de plastice, lupta dintre biserica lui Hristos si lume. Astfel, folosind metafora cetatilor, Sfantul Augustin asocia biserica lui Isus Hristos conceptului de cetate a lui Dumnezeu aflata in opozitie si lupta continua cu cetatea acestei lumi. Aceasta frumoasa ilustratie avea sa fie admirabil dezvoltata multe secole mai tarziu de catre predicatorul John Bunyan in doua carti monumentale, „Calatoria crestinului” si „Razboiul sfant”.

„Biserica in asediu”

Nu putem decat sa ne bucuram asadar, ca utilizarea acestor metafore fundamentale pentru intelegerea luptei spirituale ce se poarta de peste doua mii de ani sunt folosite si pentru a ilustra evolutia bisericii din Romania in perioada comunista si dupa aceea. Acest lucru il avem foarte bine evidentiat in cartea „Biserica in asediu”, scrisa de pastorul Petru Lascau. Ca intotdeauna, autorul, avand un talent extraordinar in ceea ce priveste exprimarea conceptelor spirituale profunde prin cuvinte simple, ne calauzeste in intelegerea fenomenului religios crestin din Romania. Plecand de la asediul bisericii de catre puterea ateismului comunist de dinainte de revolutie, suntem calauziti pas cu pas catre conflictul prezent, in care fortele ostile, de data aceasta imbracate in haine religioase, incearca sa distruga puterea Evangheliei in spatiul romanesc.

Pornind de la tragedia asediului cetatii Samariei, relatata in cuprinsul Scripturii, Petru Lascau isi structureaza cartea in mai multe etape, care cuprind evolutia bisericii crestine din tara noastra. Utilizarea termenului biserica crestina din Romania ar putea sa fie ambigua, pentru ca autorul nu doreste ca volumul de fata sa se adreseze unui anumit curent religios, ci face apel la toti cei care respecta principiile invataturii lui Isus Hristos.

Marea lupta

„Afirmatia acestui titlu („Biserica in asediu”) poate fi socanta pentru unii dintre cititori. Biserica crestina este supusa constant unui asediu din partea fortelor raului, care se vor folosi de tot ce le sta la dispozitie pentru a o reduce la tacere, pentru a-i secatui energiile si pentru a-i anihila toate eforturile sale. Ne este atat de proaspat in minte exemplul bisericii din Romania, care a fost tinuta sub izolarea asediului ateismului comunist peste 40 de ani. Biserica din Anglia a fost aproape redusa la tacere si moarte spirituala de liberalismul materialist al gandirii teologiei moderne. In Statele Unite asistam in aceste zile la atacul umanismului ateu al pornografiei si al coruptiei alimentate de abundenta materiala.”

Prin urmare, asediul la care a fost supusa biserica crestina din Romania nu reprezinta altceva decat o parte a marelui front deschis de catre fortele raului impotriva bisericii lui Hristos de pretutindeni. Pornind de la aceasta perspectiva, intelegem ca este esential sa invatam lectiile istoriei pentru a putea face fata realitatilor prezente si viitoare, care in mare masura vor relua multe din temele luptelor despre care am citit in Sfintele Scripturi.

„Divide et impera”

Revenind la realitatile romanesti, pe parcursul capitolului „Asediul”, autorul realizeaza o radiografie impresionanta asupra efectelor presiunilor exercitate de catre ateismul comunist in Romania. Astfel, o prima consecinta a fost cea a ridicarii de ziduri inalte intre confesiunile protestante din Romania, dupa principiul „Divide et impera”. Una dintre realizarile cele mai de seama ale comunismului se descopera prin intermediul acestor ziduri confesionale, care au condus la faramitarea bisericii lui Hristos din Romania.

„O alta expresie destul de vizibila a asediului este zidul confesional prin care ne izolam unii de altii din punctul de vedere al credintei. Imi aduc aminte cata furie a declansat atat la nivelul liderilor religiosi, dar mai ales la cel al politicienilor, cand in Romania am inceput colaborarea mai stransa cu unele dintre bisericile de alta confesiune. Aceeasi rezistenta am intalnit-o si peste hotare, in Chicago, atunci cand am organizat intrunirile tinerilor crestini din toate bisericile crestine romane din Chicago. Izolati unii de altii in spatele zidurilor confesionale din spatele carora liderii lor se afurisesc reciproc, devenim ca si crestini, cu totul ineficienti pentru transformarea societatii in care traim.”

Lupta pentru supravietuire

O alta consecinta a asediului ateu se poate vedea in absenta bisericii de la datoria pe care o are fata de lume. „Biserica din Romania a ajuns o mare absenta din viata sociala. Daca in spitalele din timpul de dinaintea venirii comunismului cei suferinzi beneficiau de asistenta a mii de lucratori crestini, azi cu greu se mai poate vedea asa ceva pe culoarele spitalelor. Orfelinatele, casele de batrani au fost secularizate ca orice institutie. Contributia bisericii in aceste sectoare este nula. Absenta bisericii de la datorie, o absenta fortata, a fost apoi folosita de propaganda anticrestina pentru a demonstra inutilitatea unor astfel de institutii crestine in societate.”

In legatura cu tehnica asediului, Petru Lascau enunta un principiu deosebit de relevant. „Asa cum am anticipat, scopul principal al asediului este ruperea legaturilor asediatilor cu restul lumii. Izolati fiind, victimele vor cadea curand prada aliatului principal al asediatorilor, care este foametea. Asediatii vor inceta lucrul, resursele lor umane si materiale se vor concentra pentru supravietuire, spectrul foametei va crea deruta si deznadejde. In lupta pentru supravietuire, interesele colective dispar si instinctele de autoconservare ii vor face pe multi indivizi sa caute evadarea.”

„Vino sa vezi”

Mergand mai departe, Petru Lascau examineaza cauzele asediului. Astfel, identifica o prima mare problema, in strategia de lupta pe care biserica crestina a adoptat-o impotriva provocarii ateist-comuniste si ateist-materialiste. „Pentru a atrage oamenii inauntrul organizatiei, utilizam azi tot felul de tehnici. Formatiile noastre muzicale, uneori slefuite pana la rafinament, au ca scop atragerea „prietenilor” si nu atat de mult slavirea lui Dumnezeu. Pe aceasta linie, se inscriu bisericile moderne ce au adoptat muzica rock, care atrage mai ales tanara generatie. Intreaga structura a bisericii se organizeaza in jurul acestei strategii „vino sa vezi”, iar atunci cand se pune problema trimiterii de misionari, comunitatea nu are niciodata bani, pentru ca trebuie sa ii cheltuiasca cu tapitarea mobilierului, pentru instrumente muzicale, pentru cumpararea unor cladiri mai mari, etc.”

Liderii

O alta cauza a asediului este reliefata de lipsa de viziune a celor aflati in pozitii de conducere. „Este o adevarata tragedie ca in fruntea unui popor sa se afle un om fara Dumnezeu, un om corupt si vandut idolilor. Este o drama sa ai in fruntea bisericii un lider compromis, fara viziunea lucrarii lui Dumnezeu, care nu urmareste interesele ei, ci mai degraba ale sale, un lider ce nu isi asuma responsabilitatea oamenilor de sub conducerea sa, unul care va sacrifica pe cel nevinovat, pentru a pastra aparentele.”

Petru Lascau concluzioneaza: „Un lider care va trasa o strategie gresita bisericii sale, o strategie de lupta contrara celei stabilite deja de Dumnezeu, isi va ruina biserica. Este imperios necesar a alege in fruntea noastra oameni ai lui Dumnezeu, devotati slujirii Sale, oameni neprihaniti ce fac din inaintarea Imparatiei lui Dumnezeu scopul vietii lor.”

Frica si necredinta

O alta cauza majora a asediului bisericii crestine rezida din frica si necredinta. „Frica este dovada sigura a nesigurantei mantuirii si a vietii vesnice. Ea dovedeste cat de putin ne mai incredem in cuvintele Domnului. Cand suntem gata sa murim pentru El, incepem sa gustam din adevarata libertate, pentru ca libertatea nu inseamna altceva decat ce ai tu in interiorul tau. Frica si necredinta te tin in blocajul asedierii pagane.”

In continuare, Petru Lascau ne arata care sunt „consecintele asediului” si enumera cateva dintre ele. Printre acestea sunt foametea spirituala, luptele interne, pierderea tinerei generatii si necredinta. „In multe dintre bisericile noastre exista tensiune si nemultumire, lupte si partide. Rezolvarea situatiei nu se poate face prin predici despre dragostea frateasca, care sa ne adune la un loc. Energia spirituala a bisericii trebuie sa fie canalizata numai spre lucrarea lui Dumnezeu. In caz contrar, ea isi va croi drumuri neobisnuite pentru a se elibera.”

Clipa unei decizii supreme

Dar bineinteles, nu ar fi suficient doar sa se zugraveasca imaginea unei biserici sub asediu. Acest lucru nu ne-ar conduce decat la descurajare. Iata de ce, autorul ne propune si solutia biblica la astfel de probleme. Astfel, indruma spre intelegerea masurilor ce trebuie luate pentru timpul de fata, avand ca model imaginea leprosilor care au fost martori ai retragerii armatelor siriene, ca urmare a interventiei miraculoase a lui Dumnezeu in timpul lui Elisei.

In primul rand, este necesara o judecata limpede, pentru a intelege faptul ca e necesar sa ne schimbam modul de a fi. Dupa aceea, trebuie sa actionam in vederea realizarii acestei schimbari. In acest sens, suntem chemati sa iesim din mijlocul lucrurilor cu care ne-am obisnuit in materie de religie si sa incercam cai noi, inspirate de Dumnezeu. Nu in ultimul rand, avem datoria de a reincepe lupta impotriva fortelor raului. Astfel, vom intelege ca biruinta a fost deja castigata prin Isus Hristos, iar vrajmasul este pus pe fuga.

„Aruncarea in tabara adversa a fost un act de disperare din partea leprosilor. Sosise clipa unei decizii supreme. Foamea si lipsa de perspectiva i-au adus la o hotarare de viata si de moarte. Nu vom lua decizii majore cat timp avem alternative in care putem eventual, evada. In fata unei crize, ne evaluam resursele si posibilitatile de rezolvare. Ceea ce este deosebit de rau e faptul ca Dumnezeu intra in calculele noastre numai atunci cand epuizam prin incercari, toate iesirile posibile.”

Uriasul care doarme

Exista o veste buna pentru fiecare dintre noi – potentialul pe care il are biserica crestina din Romania este imens, fiind asemenea unui „urias care doarme”, dar care poate fi trezit din amortirea de moarte in care a fost adus de catre ateismul comunist de dinainte de revolutie si de cel materialist de dupa 1989.

„Biserica de astazi este un urias care doarme. Institutionalizandu-se in ierarhii de diferite nivele, fiecare incearca sa lase celuilalt sa faca ceea ce ar trebui el sa faca. Piramidele structurilor de conducere creeaza zi de zi noi si noi nivele in ascensiunea pentru locul din varf, neglijand pana la indiferenta infrastructura bisericii, care ar trebui sa fie in acelasi timp, obiectul suprem al interesului sau: cei pacatosi, care au nevoie de mantuire.”

Pescuirea minunata

Alternativa pe care o propune Petru Lascau la suprainstitutionalizarea organizationala a bisericii crestine din Romania incepe de la o reforma individuala care sa evolueze colectiv, conducand la o trezire spirituala. Cei care gandesc la fel ar trebui sa se uneasca in rugaciune si actiune pentru a trezi uriasul din somnul sau, pentru a-L ruga pe Dumnezeu sa intervina sa schimbe acest curs al lucrurilor si sa ne ofere „o pescuire minunata”.

In acest sens, biserica poate sa fie asemanata cu o corabie ce trebuie condusa departe de tarm, conform cu porunca Domnului pentru a avea parte de o pescuire bogata in lucrurile spirituale si in salvarea celorlalti. „Lectia de pescuit data de Isus ucenicilor Sai ar trebui sa ne inspire, mai ales ca El este acelasi, neschimbat in dorinta Sa de a mantui intreaga lume. Detaliile acestei lectii sunt mai mult decat graitoare. Dincolo de spiritualizarea si daca vreti, interpretarea lor teologica, exista simplul adevar ca Isus ne vrea pescari de oameni.”

Este adevarat ca atunci cand purtam luptele Domnului, putem sa avem de-a face cu confruntari care nu vor fi usoare. „Multimea lucrarilor aparute in ultimii ani referitoare la suferintele si persecutiile crestinilor din multe parti ale lumii, in special din tarile marxiste, a scos in relief unul din aspectele contemporane ale crestinismului: suferinta. S-a constatat ca cei mai multi martiri crestini au fost dati de secolul XX. Numai in China comunista numarul lor se ridica la cateva milioane.”

„L-am intalnit pe Isus Hristos”

Se pare ca nu este suficienta „evanghelizarea prin stilul de viata” pentru a-i aduce pe oameni la Hristos. Mai degraba, este necesara o prezentare de tip „Zacheu”, care va avea un impact ce intrece orice imaginatie. „Sa ne imaginam scena cand Zacheu a batut la usa primului napastuit de el. Ce uimire ! Demnitarul nu numai ca inapoiaza banii luati in mod necinstit, dar si recunoaste fapta murdara savarsita, isi cere iertare si cand in uimirea sa, bietul om incearca sa afle motivatia unei astfel de minuni, Zacheu ii spune: „L-am intalnit pe Isus Hristos, care mi-a iertat pacatele. El m-a invatat ca Dumenzeu este drept si ca asteapta de la mine sa indrept raul facut altora. Va puteti imagina o Evanghelie mai simpla si mai frumoasa? Predicarea ei nu este doar prin cuvinte, ci printr-o intreaga viata schimbata de Hristos.”

Dar bineinteles, nimic nu se poate face fara revarsarea Duhului Sfant, care ne va calauzi si imputernici sa fim lucratori pentru Dumnezeu. „Trebuie afirmat ca Dumnezeu nu a incetat si nu inceteaza sa faca interventii miraculoase in istorie, pentru a sprijini Evanghelia Sa. Insa El are nevoie intotdeauna de oameni sfinti, cu totul dedicati lucrarii Sale. Pe acestia ii inzestreaza cu darurile Sale, ii imbraca cu putere de sus si ii foloseste la raspandirea Evangheliei.”

Sa luptam sau sa fim infranti

Prin urmare, se poate iesi din asediul in care se gaseste biserica crestinsa din Romania, insa acest lucru presupune o actiune unita, menita sa dea la o parte orice opreliste pusa de vrajmas. Pe de alta parte, desi asediul ateismului comunist este de domeniul trecutului, asalturile vrajmasului nu sunt si niciodata nu vor fi de o mai mica amploare, mai ales in viitor.

„Vrajmasul va folosi din nou fortele disponibile pentru izolarea bisericii lui Hristos. Se va incerca din nou, inchiderea comunitatilor crestine intre ziduri pentru ca foametea spirituala sa ne macine fiintele duhovnicesti. Presiunile vor fi menite sa distruga credinta tinerei generatii si influenta crestina in societatea romaneasca sa fie din ce in ce mai putin simtita.” In fata unei asemenea realitati, nu ne ramane decat sa luptam sau sa fim infranti. Insa imaginea biruintei asupra ostirilor vrajmase din timpul lui Elisei ne inspira sa credem ca este posibil ca in spatiul nostru romanesc, atat din tara, cat si din diaspora sa se produca o schimbare majora. In masura in care tot mai multi oameni vor raspunde chemarii divine, asemenea unui ecou, Evanghelia se va raspandi de la inima la inima si de la suflet la suflet, pentru ca neamul nostru romanesc sa devina cu adevarat crestin pentru Domnul. Nu este oare acesta cel mai mare dar pe care-l putem oferi Mantuitorului nostru? Iata care este adevaratul mesaj pozitiv al cartii scrise de pastorul Petru Lascau si merita sa fie urmat.

NE VORBESC STELELE!

On December 18, 2009 By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Life and Health, Theology1 Comment

by Zaharia Bonte
Bruxelles, Belgia

Atunci cand André Malreaux a pronuntat celebra formula ,,Secolul al XXI-lea va fi religios sau nu va fi de loc ?’’- invatatii, carturarii, dar mai ales teologii au privit intrebarea aceasta si posibilul ei raspuns ca pe o profetie. Dar oare s-a gandit cineva ca secolul pe care generatia noastra il trece ar putea fi si vremea unor mari erezii ? Ati bagat de seama ca una nu doar bate la usa, ci a si intrat deja victorioasa ? Ceas de ceas, clipa de clipa ne asalteaza pe toate caile si canalele, pe toate undele si in toate ziarele, voci mieroase, care ne imbie sa luam aminte ce ne spun astrele. Ati chibzuit vreodata adanc asupra mesajului ce vi se transmite ? ,,Ocazie prielnica pentru plasamente financiare reusite, oportunitati de afaceri, mai ales ilicite, moment prielnic pentru aventuri amoroase, etc…’’ (Sinteza a horoscopului din 13 ianuarie ’98)

Chiar nu v-ati intrebat, niciodata, ce forte dracesti stau in spatele acestor predictii, doar aparent, nevinovate ineptii gazetaresti ? Nu stiti de ce nu ati auzit niciodata la horoscop, formula, sa zicem : o zi tocmai buna pentru munca cinstita ; somnolenta, lenevia, te-ar putea costa astazi mult mai mult decat iti inchipui, sau nu uita sa-ti rostesti rugaciunea ? Nu dorim altceva decat sa va incredintam ca noi nu ascultam, nu citim aceste speculatii ce se joaca periculos cu soarta oamenilor, si nu ne randuim viata, nu ne incepem ziua dupa sfatul zodiacelor si al horoscoapelor. Nu e un moft al nostru ! E o porunca a lui Dumnezeu ! Noi ne incepem ziua cu rugaciune, cu cantare, cu Biblia, cu Dumnezeu ! El ne calauzeste si ne ocroteste, El ne controleaza destinul. El este bun si iubitor ; ba este chiar gelos ! Dumnezeu ne porunceste ,,Sa nu ghiciti dupa varcolaci sau dupa nori… (Leviticul 19. 26), Sa nu fie la tine nimeni care sa aiba mestesugul de cititor in stele… Caci oricine face aceste lucruri este o uraciune inaintea Domnului…’’ (Deut. 18. 10,12)

Unii ignora poruncile lui Dumnezeu, le incalca ; se iau dupa duhurile necurate : vrajitorii, varcolaci, zodiace. Stiati ca in partea Olteniei pana in ziua de astazi se pastreaza traditii oculte cu descantece, cu inchinari idolesti, si formule magice, iar etnologii le considera ca facand parte din zestrea spirituala a poporului nostru, fara ca Biserica ortodoxa si nationala si autoritara si majoritara… sa ia atitudine ? Dar ca in Franta si alte tari europene, numarul vracilor, al descantatorilor, mediumurilor, intr-un cuvant al ocultistilor este comparabil cu al preotilor si medicilor luat la un loc, dupa unii, chiar mai mare ? Si America de Nord, vestita atat pentru credinta ei cat si pentru libertatea exprimarii oricarui crez este bantuita de fantome. Printre milioane de crestini si iudei budisti, musulmani, (ciudata intretesatura, nu ?)prolifereaza si atei si chiar satanisti. Asta chiar ca este anacronic ; ba inca printre savanti si astronomi, crestini si pagani, si-au facut un loc important fachirii, vrajitorii, astrologii. In anul 1997 astronomii au prevazut ca o mare cometa, o stea foarte stralucitoare si ciudata se indreapta spre Terra. Ar putea fi un semn, o catastrofa, un cataclism ! Este un fenomen extrem de rar, ultimul din secolul ce se sfarseste cu mare tam-tam. Astrologii au intrat si ei in actiune…

Cometa a venit si s-a dus, putini au vazut-o ; viteza apropiata de a luminii, distanta mica, dar cosmica. Insa a doua zi dupa eveniment, intr-un hotel de lux din Statele Unite, au fost gasite cadavrele a zeci de tineri ce prezentau ciudate similitudini. Politia federala a cercetat urgent si cu mare atentie totul, dar a publicat putine informatii. Ce se stie cu siguranta, ca, erau o grupare de tineri licentiati, sub indrumarea unui reputat profesor universitar, dar care avea un comportament excentric. Impreuna ei se ocupau cu ocultismul, faceau unele experimente. In SUA, astfel de preocupari se intalnesc des. Exista presupunerea ca si ilustrul savant Ioan Petru Curianu, discipolul lui Mircea Eliade, disparut peste ocean ar fi fost victima unor astfel de intamplari. Dar in timp ce celebrul nostru compatriot a fost asasinat, tinerii cu cometa, si ei reputati specialisti in stiintele de varf, s-au sinucis, voind sa plece cu cometa in Univers, sau sa nu fie ucisi de ea. Fara sa fie licentiat in vreo stiinta si nici celebru, un roman se intreba : ’’De ce nu au vrut sa moara de moarte naturala, sau sa plece cu cometa vii ? Doar erau tineri, sanatosi, sportivi si in plus specialisti in domenii de varf ale stiintelor omenesti. Le-a luat Satana mintea, i-a inselat, i-a rapus ! “ Si este doar inceputul. Scriptura ne invata: Pamantul, Soarele si Luna, Stelele, Universul intreg sunt Creatia lui Dumnezeu, il asculta, I se supun: ,,Cerurile spun slava lui Dumnezeu si intinderea lor vesteste lucrarea miinilor Lui.’’ Ps. 19. 1, sau ,,Stelele diminetii izbucneau in cantari de veselie.’’ (Iov 38. 7) Si noi suntem creatia Celui Vesnic si Atotputernic ; dar Creatia cea mai minunata ; mai presus de stele, pentru ca suntem facuti dupa chipul si asemanarea Lui. Genesa 1. 27 Noi suntem din Dumnezeu si ascultam numai de El. Ne vorbeste prin toata Creatia Lui ; ne avertizeaza si prin astre, stele, comete. Dar limpede, clar pe inteles, ne vorbeste prin Cuvantul Scripturii, prin Fiul Sau, Isus Hristos. Noi nu ascultam de alte voci. (Ioan 10. 5) Noi primim in suflet lumina Lui, cu ea ne hranim ochii mintii. Lumina astrelor, a stelelor, o primim doar pentru ochii firesti; Ii multumim pentru ea, este minunata ! Cine dintre noi nu a zabovit macar o data sa priveasca noaptea stelele, luna ? Dumnezeu i-a zis lui Avraam ,,Uita-te spre cer si numara stelele daca poti sa le numeri.’’ (Gen. 15. 5)

Astazi cu numaratoarea si cercetarea stelelor se ocupa mii si mii de savanti, indeobste astronomii. Ei dispun de aparatura ultramoderna, de telescoape care maresc imaginea de mii de ori. Masuratorile si observatiile lor vin sa ilustreze maretia si splendoarea lucrarii lui Dumnezeu. Toate vechile si noile civilizatii ale lumii au privit si s-au minunat de grandoarea lucrarii Celui vesnic. Nu putini au fost insa cei care au cautat sa afle de la stele, de la astre, lucrurile tainice ale lui Dumnezeu privitoare la viata si moarte, la vremuri si evenimente. Dorim sa va incredintam ca Scriptura ne da o lumina clara despre lucrarile lui Dumnezeu, despre scopul si rostul lor : « Ridicati-va ochii in sus si priviti ! Cine a facut aceste lucruri ? Cine a facut sa mearga dupa numar, in sir, ostirea lor ? El le cheama pe toate pe nume, asa de mare e puterea Lui, ca una nu lipseste » Isaia 40. 26 In Evanghelii citim de asemenea ca la Nasterea Mantuitorului s-a aratat o stea in rasarit, care i-a calauzit pe magi pana la ,,Imparatul de curand nascut al iudeilor,’’ pana la iesle. (Matei 2. 1-10) Iata versurile unei preafrumoase colinde e inspirata din acest text biblic:

”As fi dorit sa vad eu steaua Betleemului,
Si al inimii dar s-aduc ‘naintea Domnului;

Dorit-ai fi si tu aceasta sa o faci voios,
Adus-ai tu inima ta predand-o lui Cristos ?

Jertfa ta ca margaritar va fi,
Ca steaua frumos va straluci.
Adus-ai tu inima ta
Predand-o lui Cristos ?

As fi dorit si eu a fi la ieslele acelea,
Inaintea lui Cristos si eu a ma bucura.

As fi dorit de mii de ori pe El a-L saruta,
Pe Mantuitorul din inima a-L saluta.”

Mai citim ca la crucificarea lui Isus ,,Soa-rele s-a intunecat si Pamantul s-a cutremurat.’’ Mt. 27. 45, In Apocalipsa gasim scris ca in Împaratia glorioasa pe care Hristos o pregateste, Soarele si Luna, astrele vor disparea si El, Domnul domnilor, Imparatul imparatilor va lumina Sfanta Cetate. (Apocalipsa 21. 23) Hotarat lucru pozitia si miscarile astrelor nu sunt intamplatoare. Mesajul lor este in concordanta cu planul Celui ce a creat tot Universul. Iata ce-l intreaba Dumnezeu pe Iov in cap. 38. 32: ,,Tu faci sa iasa la vremea lor semnele zodiacului ?’’ Domnul Isus i-a mustrat pe farisei si pe saduchei spunandu-le : ,,Fatarnicilor, fata cerului stiti sa o deosebiti si semnele vremurilor nu le puteti deosebi ?’’ (Matei 16. 3)
Apoi vorbind despre pustiirea Ierusalimului si Venirea Fiului omului in slava, Mantuitorul nostru spune in Evanghelia dupa Luca 22. 11 ,,Vor fi aratari inspaimantatoare si semne mari in cer.’’ Rastalmacind aceste pasaje din Scripturi si altele asemanatoare, unii s-au apucat sa ghiceasca dupa stele, atragand asupra-le osanda pacatului. Dar noi am primit Cuvantul Adevarului, care ne spune prin insasi gura Mantuitorului : ,,Nu este treaba voastra sa stiti, vremurile sau soroacele ; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapanirea Sa.’’F. Ap. 1. 7
Oricine nu pretuieste darul pe care Dumnezeu ni l-a dat, adica pe Isus Hristos, oricine nu invata de la El si nu asculta de El, oricine cauta salvarea in alta parte este idolatru, este hot si talhar. A se vedea : Ioan 14 etc In Evrei 1. 1-2 citim : ,,Dupa ce a vorbit in vechime prin prooroci in multe randuri si in multe feluri, Dum-nezeu la sfarsitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul prin care a facut si veacurile.’’ Noi privim astrele, Soarele, Luna, stelele. Ele sunt lucrarea lui Dumnezeu. Ele reflecta maretia si stralucirea Lui.

Noua ne vorbesc stelele…

Fara grai, in taina, dar limpede clar, despre Cel ce le-a creat si le tine pe orbita, le porunceste si ele Îl asculta.
Ele spun Slava lui Dumnezeu !

Pledoarie pentru viata – Pledoarie pentru natura

On December 14, 2009 By nelursIn Inspirational, Life and HealthLeave a comment

Am ales aceasta tema deoarece pentru orice fiinta de pe aceasta planeta cea mai mare comoara este VIATA. Insa uneori aceasta “comoara” este distrusa voit sau nu. Ma voi referi mai intai la viata organsimelor vegetale din care plantele numite ”oceanul verde” al Pamantului sunt o lume care s-a nascut inaintea omului, dar care a suferit unele transformari, mai ales, dupa aparitia acestuia. Astazi, sunt putine locuri pe Pamant care au ramas neatinse de om (de exemplu, o parte din padurile ecuatoriale). Omul a distrus viata multor specii prin taierea salbatica a padurilor, dar si prin poluarea tot mai accentuata din prezent. Nu trebuie sa ne mai miram de ce se intampla acum in lume si implicit si la noi in tara. Natura, doreste ca omul sa-si dea seama ca si padurile sunt foarte importante. De apreciat campaniile care se fac cu privire la reimpaduriri insa le-au trebuit 20 de ani ca sa-si dea seama ? Acelasi lucru se intampla si cu animalele: braconajul a dus la disparitia multor specii de pe glob. Unele specii sunt pe cale de disparitie, motiv pentru care sunt protejate. Delta Dunarii numita si “Paradisul pasarilor” nu mai este ce a fost candva desi astazi este rezervatie a biosferei. De ce? Din neglijenta, indiferenta, nepasare fata de frumusetile naturii sau pur si simplu dorinta de a distruge. Omul, cea mai evoluata forma de viata din fericire nu este pe cale de disparitie ! Insa oare de ce am fost creati? Ca sa distrugem sau sa protejam? Viata unui om-un miracol deoarece din doua celule atat de mici:ovulul si spermatozoidul sa se formeze un OM. Ea a fost data de Dumnezeu si nu avem nici un drept sa o oprim sa existe.

Pledoarie pentru natura
Desi sunt la perioada adulta totusi nu pot sa uit acele ierni frumoase, geroase si cu multa zapada care erau in perioada copilariei mele. Copilaria, ce frumos suna-perioada cea mai frumoasa a fiecarui copli-deci si a mea, cu bucurii si fara griji.Imi amintesc cu mare drag de ea si parca imi este dor de ea. Nu vreau sa fiu nostalgica dar parca azi aceasta perioada pare sa dispara sau pentru ca suntem in era calculatorului este cu totul altfel. Vemurile se schimba si ne schimbam si noi, se schimba si generatiile. Este o lege a firii, ca sa existe si o succesiune a anotimpurilor.Iarna-sezonul hiemal, se caracterizeaza prin temperaturi scazute iar aproape toata vegetatia ierboasa isi pierde organele aeriene ramanandu-le fie radacinile, tulpinile subeteane, fructele sau semintele care pot rezista sub stratul de zapada. Impotriva frigului oamenii ingroapa vita de vie si cultiva diferite legume in sere si solarii.Pomii si majoritatea arbustilor raman golasi,cu exceptia majoritatii coniferelor la care frunzele sunt verzi si nu cad in timpul iernii.
In acest numar al revistei incerc alaturi de cei care doresc sa-si rapeasca putin din timpul sau pretios,, sa sensibilizam oamenii ca este bine sa avem mare grija de ceea ce ne incojoara. Sintagma „bine faci-bine gasesti”, ar trebui sa o gasim tot mai des. De multe ori cuprinsi de febra grijlor zilnice uitam sa ne gandim si la vietatile din jurul nostru, la florile care ne fac sa ne descretim fruntile cand le vedem,la trilurile pasarelelor cand la auzim, la calmul padurii, la susurul izvorului, toate parca ne imbie sa le ajutam si sa le protejam.Oare de ce? Societatea aceasta si-a pierdut orice principiu, nu mai doresse nimic ? Eu cred ca nu, lucru dovedit de tinerii, copii, adultii care totusi se implica si pun mult suflet in munca lor de protejare a naturii. Ce mult imi place cand il aud horind pe Tudor Gheorghe despre natura: Au innebunit salcamii /De atata primavara,/Umbla despuiati prin ceruri/Cu tot sufletu-n afara/Si l-au scos de dimineata/Alb si incarcat de roua/Cu miresme tari de ceruri/Smulse dintr-o taina noua/Au innebunit salcamii/Si cu boala lor odata/S-a-ntamplat ceva imi pare/Si cu lumea asta toata/Pasarile aiurite isi scot sufletul din ele/Pribegind de doruri multe/Calatoare printre stele/S-a-mbatat padurea verde/Nu mai e asa de calma/,Tine luna lunguiata/Ca pe-o inima in palma/Nu-mi vezi sufletul cum iese/In haotice cuvinte/,Au innebunit salcamii/Si tu vrei sa fiu cuminte?” sa ne deschidem inima si sa ascultam rugamintea naturii-nu ma loviti !. Cum afirma Francis Bacon :„Nu putem porunci naturii, trebuie sa o respectam “, desi „Natura nu poate fi mandra cu noi. O secatuim, ii stricam linistea si-i afumam permanent tavanul.” (Vasile Ghica), totusi inca mai existam datorita EI.

Prof.Camelia Cosma
www.phoenixmission.org

„A gandi realist nu inseamna a te ingrijora continuu.” Dialog cu psihoterapeut Cristiana Alexandra Levitchi

On October 17, 2009 By nelursIn Family, Interview, Life and HealthLeave a comment

Cristiana Alexandra Levitchi este psiholog-psihoterapeut la spitalul Dr. V. Gomoiu, din Bucuresti. Licentiata a Facultatii de Sociologie-Psihologie-Pedagogie, sectia Psihologie, la Universitatea Bucuresti, Cristiana Alexandra Levitchi isi incepe in 2000, formarea in psihoterapia experientiala a unificarii. Trei ani mai tarziu, aceasta decide sa isi continue instruirea si opteaza pentru o specializare in psihoterapie individuala (numita si psihoterapie adleriana). Cristiana Levitchi este de asemenea, practicant de NLP autorizat de International NLP Foundation si a colaborat ca si redactor la revista “Psihologia Azi Magazin”. De-a lungul anilor, Cristiana Levitchi a participat in calitate de invitat, la emisiuni de radio si televiziune, la Radio Delta, Radio Romania Cultural, Radio Romania Actualitati, Antena 1, B1 TV, Prima, Goodlife Channel si a scris articole de specialitate la numeroase reviste. Cristiana Levitchi s-a nascut pe 12 decembrie 1973 la Bucuresti. De la parintii sai a mostenit simtul frumosului, simtul critic, placerea de a se instrui si a citi, instinctul in situatii critice, curajul de a merge mai departe, perseverenta, energia, insa si sensibilitatea care o ajuta in munca pe care o face. Cristiana Levitchi este casatorita din 1998, cu Bogdan Levitchi, de profesie inginer.
“Deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale”
– Esti psihoterapeut specializat in psihoterapia experientiala a unificarii si psihoterapie adleriana. Ce este „psihoterapia” si de ce ai ales acest domeniu?
– Sunt specializata in psihoterapie experientiala a unificarii, psihoterapie adleriana si am multe ore de formare in analiza tranzactionala. Psihoterapia este o modalitate de tratament care se face prin metode si tehnici specifice, fiind centrata pe reducerea/eliminarea simptomatologiei, a disfunctionalitatilor si integrarea mai buna a persoanei in societate, dezvoltarea unor abilitati noi de a face fata in viitor, gasirea unor solutii mature la situatiile de viata, restructurare si o reconfigurare a propriei personalitati, o integrare a sinelui mai buna. Psihoterapia se bazeaza pe tehnici verbale, experientiale, artistice, dramatice. Dincolo de tipurile de psihoterapie, cea mai importanta in procesul de psihoterapie este relatia psihoterapeutica. Daca clientul nu lucreaza la problema lui, terapetul nu poate face nimic. Cei doi au nevoie pentru rezultate, sa faca o echipa. Psihoterapeutul il ajuta pe client sa isi puna intrebarile potrivite si sa isi dea raspunsurile si solutiile potrivite. Psihoterapeutul impreuna cu clientul gasesc semnificatia simptomelor si cauza lor. In terapiile umaniste nu este importanta simptomatologia (atac de panica, compulsie, obsesie, fobie, depresie, cefalee psihogena, gastrita, enurezis, tic), ci semnificatia si cauza simptomatologiei. O terapie eficienta pe termen lung, dupa mine, nu urmareste ca persoana sa nu mai aiba simptome, ci sa fie eliminate cauzele care dau simptomele. Daca nu se lucreaza pe cauza, ci doar pe simptome, mai devreme sau mai tarziu, clientul va gasi “un alt simptom”, deoarece cauza nu a fost atinsa, inteleasa si vindecata. Simptomul este “virful icebergului”, cauza fiind cea care este necesar sa fie analizata in psihoterapie. Este foarte impoartant ca in terapie, clientul sa inteleaga ca este parte din proces, nu ceva sau cineva pasiv, care asteapta o “vindecare” miraculoasa. Psihoterapia ajuta persoana sa devina mai matura emotional, capabila de responsabilitate, de a gandi singura, de a se schimba si a evolua. Psihoterapeutul pune intrebari in asa fel incit persoana poate sa isi ofere singura solutiile. Pe de alta parte, unii psihoterapeuti isi exprima si opiniile proprii in legatura cu o problema ridicata de client fara a da sfaturi, rareori sugestii. In psihoterapie conteaza si personalitatea psihoterapeutului si personalitatea clientului, nu intotdeauna tipul de psihoterapie. Fiecare este liber sa isi aleaga psihoterapeutul, tipul de psihoterapie, la fel cum si un psihoterapeut poate sa isi selecteze clientii. Personal, incurajez foarte mult in terapie – biblioterapia si incurajez autoanaliza dincolo de orele de terapie. In definitiv gandirea disfunctionala nu se schimba numai in 55 minute, cat dureaza sedinta de psihoterapie, ci se schimba de-a lungul intregului proces de psihoterapie, si atunci cand clientul nu este in ora de terapie, ci la serviciu, acasa, cu prietenii. O metafora pentru psihoterapie ar fi: psihoterapia este ca o operatie. Sa spunem ca un om se juleste si ii curge sange – are o rana deschisa. Ajunge acasa, nu se spala, nu se dezinfecteaza si isi pune un bandaj… Peste o saptamana, rana a copt si a facut puroi si se sparge.. Rana e suprainfectata. Avem nevoie de a da jos bandajul care s-a dovedit nefolositor, sa dezinfectam rana (si deseori ustura si doare)…, sa lasam sa se vindece, sa se formeze o cicatrice in timp. Clientul vine deseori in criza…, cu rana suprainfectata de ani de zile (din copilarie)…, dupa ce a incercat sa o bandajeze fara sa o curete. Rana e adanca, are puroi si supureaza. Clientul are nevoie sa inteleaga ca trebuie sa dea la o parte bandajul pentru a lucra asupra ranilor trecutului. Lucrul asupra trecutului nu e intotdeauna placut, insa este intotdeauna util. Dupa clarificarea trecutului, rana se inchide, se cicatrizeaza si incepe sa creasca un strat nou de piele…. Acel strat nou de piele, in psihoterapie poate fi: o credinta benefica-realista (care inlocuieste o credinta negativa-disfunctionala), o viziune despre sine, lume si viata realista si matura. In psihoterapie, se lucreaza pe trecut pentru prezent si viitor. Fireste ca o persoana care vine la psihoterapie se dezvolta si personal. Mai multe detalii la http://www.sensart.ro/psihoterapie-ce-este.html
Psihoterapeutii adlerieni spun ca orice persoana care are in copilarie o amintire unica in care apare ceva legat de moarte se prea poate ca la maturitate sa devina medic, psihiatru. Foarte interesanta remarca…. si fireasca, de altfel. Medicul si psihoterapeutul au rolul de a “da ajutor” unei persoane in suferinta. Deseori, si medicul si psihologul au avut in familie persoane aflate in suferinta sau persoane a caror moarte i-a marcat. In acest fel, acesti profesionisti ajung sa vindece prin meseria lor o problema personala de familie. Ce face un medic ? Sfideaza moartea prin profesia sa.
– Am citit acum cativa ani, cartea lui Daniel Goleman, „Inteligenta emotionala”. S-a spus despre acest volum ca a marcat momentul unei revolutii in psihologie prin analiza importantei emotiilor in dezvoltarea personalitãtii umane. Lucrarea ta de diploma, “Inteligenta (abilitatea) emotionala si creativitatea” este prima lucrare din Romania care trateaza conceptul de inteligenta emotionala. Te-am ruga sa ne spui ce te-a determinat sa te opresti la inteligenta emotionala?
– In 1997, tin minte ca erau foarte putine carti noi pe piata. Am avut intuitia de a imi lua ca si lucrare de diploma importanta acestei abilitati emotionale in viata noastra. Dupa 1990, s-au tradus multe carti despre inteligenta emotionala si acum acest concept este foarte cunoscut si foarte utilizat, mai ales in cadrul cursurilor de dezvoltare personala in firme, companii. Mai toata lumea vorbeste astazi despre mai multe tipuri de inteligenta diferite si despre rolul lor particular in succesul persoanei pe plan profesional si personal. M-a atras aceasta tema pentru licenta posibil si pentru faptul ca eu sunt stangace ca lateralitate si stangacii de obicei, au emisfera dreapta dominanta – cea corespunzatoare caracterizata prin: creativitate, globalism, stil analogic, intuitie. (Mai multe detalii la : http://www.sensart.ro/dominanta-cerebrala.html). Am intuit ca doar cu logica rationala nu putem atinge un echilibru interior, nu putem fi multumiti de noi insine si cu ceilalti. Studiile stiintifice si experientele de viata arata ca un om cu inteligenta academica (care poate face doua facultati si avea multe diplome) nu are o viata implinita si fericita, daca nu poseda si acest tip de inteligenta emotionala. (Mai multe la http://www.sensart.ro/inteligenta-emotionala.html) Radacinile inteligentei emotionale le putem gasi la Th. Ribot care vorbeste despre simtire si o logica afectiva si Gustave le Bon care face diferenta intre eul afectiv si eul rational. (Mai multe in http://www.sensart.ro/logica-afectiva..html). Pe de alta parte, deciziile noastre de viata nu sunt aproape niciodata rationale sau exclusiv rationale, ci dimpotriva, sunt afective. Rolul emotiilor in viata este mai important decat rolul ratiunii, desi multi dintre noi credem contrariul.
Fizicul si psihicul se influenteaza reciproc
– „Si Dumnezeu poarta negru uneori – Incursiune in partea ascunsa din noi”, „Istorii la o cafea cu ciocolata – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, “Istorii la umbra unor castele vechi – Cazuri terapeutice istorisite inedit”, „Istorii cu parfum de leandri – Cazuri terapeutice istorisite inedit” sunt cateva din volumele care iti poarta semnatura. Te rugam sa ne prezinti unul din cazurile terapeutice descrise in aceste lucrari.
– Nu o sa vorbesc explicit despre un caz, ci doar despre unele cazuri care au puncte comune. Multe dintre problemele celor care au venit la terapie izvorau din credintele disfunctionale pe care le aveau despre sine, lume si viata, transmise deseori, din generatie in generatie de catre parinti si bunici.
De exemplu: O femeie avea atacuri de panica. Acesta era simptomul. Atacul de panica servea la ascunderea adevaratelor sentimente si ganduri fata de sotul ei si fata de seful ei. In loc sa isi exprime frustrarea, mania autentica fata de cele doua persoane din viata ei, ea inventase atacurile de panica pentru ca ceilalti sa se poarte frumos cu ea. Ea se simtea culpabila pentru ostilitatea pe care o resimtea fata de sef si sot. Astfel, pentru a isi proteja eul, folosea acest simptom. Cu cat facea pe plac sotului si sefului mai mult, cu atat era mai pasiv-agresiva in comportare si ii sabota si se sabota si pe ea. A invatat in terapie sa isi exprime dorintele si cererile direct si onest, fara a mai disimula.
– Se stie ca fizicul si psihicul interactioneaza in dublu sens, influentandu-se reciproc. Cu totii am auzit de asa numitele „boli de stres”. Ai intalnit in practica ta de pana acum, astfel de cazuri? Ce solutii concrete poti sa le oferi cititorilor nostri, pentru a face fata mai usor „bolilor de stres”?
– Da, fireste ca trupul reactioneaza la problemele emotionale si la gandirea disfunctionala si noi putem sa ne inducem o stare proasta din punct de vedere fizic si psihologic. As putea spune cumva ca viata insasi este un stres…, ca sa nu patologizam prea mult acest termen prea utilizat in ultima vreme. Alti termeni utilizati tot in ultima vreme sunt criza si depresie. „Toata lumea” trece prin criza si prin depresie… Uneori, se abuzeaza de aceste notiuni si nu se inteleg adecvat. In definitiv, parafrazand pe cineva : nu exista boli, ci bolnavi. Fiecare reactioneaza diferit la angoasa de viata si de moarte. De fapt, daca vrei, exista stres „bun” si stres „rau”. „Stresul bun” se numeste eustres si „stresul rau” disstres. As spune ca stresul bun constituie provocarea medie pe care este necesar s-o avem in viata, pentru a trai echilibrati si multumiti, satisfacuti. Studiile arata ca cei care nu au in viata provocari sunt la fel de stresati ca si cei cu stres negativ (tensiuni la locul de munca, in familie, cu vecinii si altele). Concluzia tipic greceasca – avem nevoie de „stres mediu” in viata. Asa cum o motivatie medie ne indreapta spre succes, un stres bun si mediu ne mentine vii, functionali si eficienti. Avem nevoie pentru a contracara stresul negativ, de o igiena psihologico-emotionala in fiecare zi pentru noi insine, pentru cuplul si /sau familia noastra. Daca nu ne facem timp zilnic, macar ½ de ora pentru noi insine, „oboseala cronica” si „stresul” (sub orice forma) nu vor intarzia sa apara. Exista foarte multe metode de destresare (fiecare ar fi de dorit sa si le cunoasca si sa le aplice): tehnici de relaxare, qi-qong, masaj, aromoterapie, biblioterapie, yoga, desen, muzica, de preferat clasica, scrierea automata – intr-un jurnal, si altele. Intr-o societate de consum in care ne lasam consumati de altii…, de societate si produsele ei…., avem nevoie mare de o limita pe care s-o punem societatii. Altfel, devenim niste morti vii, niste alienati din punct de vedere afectiv, social, mental, niste roboti.
“Dependenta si singuratate”
– La Conferinta Nationala a Psihologilor din Romania ai prezentat lucrarea “Dependenta si singuratate”. Ai pornit de la niste cazuri pe care le-ai tratat, atunci cand ai conceput aceasta lucrare? Poti sa ne descrii un astfel de caz si solutia pe care ai oferit-o?
– Intr-un caz, era vorba de o persoana cu tulburari de alimentatie si cu relatii de parteneriat multiple. Practic, avea adictie de mancare si relatii. Prin ele, isi suplinea un gol afectiv. Avea de fapt, o “foame” de recunoastere si iubire, foame care nu ii fusese satisfacuta in copilarie. Am lucrat cu ea mai ales pe relatia cu mama ei, care fusese abuziva (cicalitoare, critica) si pe acceptarea de sine. Clienta a avut rabdarea si puterea de a intelege si invata ca a avea relatii pasagere sau relatii nesatisfacatoare nu inseamna fericire…, ci dimpotriva. Dupa o vreme, a ales un partener care ii oferea o relatie stabila emotional si intimitate afectiva, renuntand la relatiile cu parteneri abuzivi, asemanatori mamei ei.
– Cand trebuie sa apelam la un psihoterapeut?
– Cand simtim ca nu mai suntem functionali intr-o parte a vietii noastre, cand am trecut sau trecem printr-o trauma (pierderi, deces, familie abuziva, divort al parintilor cand eram copii), cand avem simptome somatice (cefalee, gastrita, crize cardiace, lipotimie, ameteli si altele), cand avem tulburari fobice, obsesiv-compulsive, atacuri de panica, tulburari de somn, distimii, cand avem de trecut printr-un doliu, cand nu ne mai intelegem cu cei din jur, cand nu ne mai intelegem cu si pe noi insine (pentru ca am pierdut contactul cu noi insine), cind pur si simplu, dorim sa ne cunoastem mai bine pe noi insine, sa fim constienti de noi insine, sa ne dezvoltam.
Pentru ca pierderile fac parte din viata, este important sa stim sa le gestionam
– Se stie ca pictatul, desenatul, sculptatul, cantatul, scrierea poeziilor sunt un mod creativ de a ne exprima emotiile. Cand si de ce ai inceput sa pictezi?
– Am preluat talentele artistice de la bunicii mei si de la mama. Imi plac mai mult crochiurile decat pictura si mult timp, am lucrat crochiuri. Nu este intamplator ca eram tentata sa desenez mai mult figuri, decat peisaje. Imi place sa desenez crochiuri in carbune – mai ales, portrete. De mica m-au fascinat expresiile fetelor (evident neintamplator fata de ceea ce fac acum – descrifrez dupa expresii ceea ce simte persoana din fata mea).
– De ce anume esti interesata in prezent? La ce lucrezi zilele acestea?
– Lucrez la o carte care – cred eu, o sa fie foarte practica si folositoare : despre pierderi, traume, doliile din viata noastra. Nu exista persoana pe lumea aceasta care sa spuna ca nu a pierdut nimic in viata. Pierderile fac parte din viata, insa este important sa stim cum le integram. Aceasta carte o scriu in colaborare cu editoarea Clara Toma (fiecare are o alta formare si cartea va surprinde abordarile fiecareia).
„…as prefera sa traiesc clipa”
– Ce planuri de viitor ai?
– Mai intai, as prefera sa traiesc clipa. Asa cum spun intr-un articol, societatea occidentala a uitat sa Traiasca, fiind caracterizata doar de verbul a face si a avea. Doresc sa ma bucur de tot ce imi ofera viata si sa fac cu placere tot ce fac si acum. Profesional, doresc sa incep si alte formari in domeniul psihoterapiei (considerand ca diversitatea este mai buna decat o singura abordare terapeutica).

– Cum iti petreci timpul liber?
– Citesc, merg cu sotul si catelusa in parc, ma intalnesc cu prietenii, vizionez emisiuni pe Discovery Travel & Living, desenez.
– Ce hobby-uri ai?
– Ca si hobby-uri pot spune ca am in genere, arta – o cunsum si o produc (cand imi fac timp), acupunctura, homeopatia, insa si lucruri care nu pot fi postate la hobby-uri, cum ar fi natura. E o adevarata incantare sa ma plimb pur si simplu, pe strazi, cu sotul, cu catelul sau singura si sa privesc arhitectura unor case vechi incadrate de copaci si natura. De altfel, Cartile denumite „Istorii” sunt scrise intr-un stil care releva dragostea mea pentru arhitectura veche. Una dintre meseriile pe care as fi putut sa le am este designul arhitectural.
– In loc sa te invit sa le adresezi un mesaj final cititiorilor nostri, as vrea sa te rog sa transpui pentru ei, in calitate de psihoterapeut, aceasta sintagma – „Don’t worry! Be happy!”
– Sintetizand, sintagma aceasta semnifica libertatea interioara a persoanei care „fiinteaza”, mai mult decat „face” (care nu este specifica societatii occidentale…, poate mai mult unora dintre societatile orientale… sau unor triburi, poate). Mai semnifica, dupa parerea mea, si lipsa de ganduri disfunctionale – de ingrijorari ale zilei de maine, gen : „Daca se intimpla X…..? „, ingrijorari care fac mai mult rau decat bine, deoarece unele nu sunt fondate in realitate, ci doar inventate. A gandi realist intr-o situatie nu inseamna a te ingrijora continuu sau a face din „tantar armasar”, ci a evalua situatia si cu mult calm si echilibru, a lua o decizie. Sintagma insa, poate avea si o conotatie mai putin buna, ascunzand un mecanism de aparare defensiv – negarea. Cand o persoana trece printr-o situatie care nu suporta amanare, ar face o mare greseala daca si-ar spune „Ei si ?”. Practic, intre cele doua extreme: persoana care vrea sa controleze totul, perfectionistul si persoana care lasa lucrurile la voia intamplarii, care nu se responsabilizeaza pentru nimic, se afla persoana echilibrata care analizeaza si evalueaza – cand sa nu se panicheaza si cand sa actioneze in functie de situatie.

Plafonarea – un cuvant tabu pentru angajatii din imobiliare din SUA

On October 1, 2009 By nelursIn Christian Life, Life and HealthLeave a comment

Peste 90% din tranzactiile imobiliare care au loc in SUA sunt efectuate prin intermediul unei agentii de intermedieri imobiliare.
Tranzactiile imobiliare sunt un domeniu complex de activitate si implica o serie de aspecte legale, fapt pentru care, in unele state (cu precadere pe Coasta de Est a Americii), angajarea unui avocat este obligatorie atunci cand cineva vinde sau cumpara un imobil.
Deoarece din punct de vedere juridic “a scrie contracte” inseamna “a aplica legea”, unele state, inclusiv Arizona, California, Oregon si Washington, au anumite dispozitii legale care le confera agentilor imobiliari dreptul de a scrie contracte inerente tranzactiilor imobiliare. In aceste state, implicarea unui avocat “in tranzactie” nu este obligatorie.

Agent imobiliar sau REALTOR?

Pentru a deveni agent imobiliar in SUA, este necesara obtinerea unei licente emisa de statul in care persoana isi va desfasura activitatea (licenta numita “State license”). Continue reading “Plafonarea – un cuvant tabu pentru angajatii din imobiliare din SUA” →

Berea zilnica mareste riscul de cancer la stomac si colon

On August 26, 2009 By nelursIn Europe, Family, Life and Health, Media, NewsLeave a comment

by Madalina CHITU
cotidianul Gandul
Oamenii de stiinta de la Universitatea McGill din Montreal sustin ca persoanele care beau zilnic bere sau alte bauturi alcoolice tari prezinta un risc de trei ori mai mare de a dezvolta diferite forme de cancer. Mai mult, cercetatorii canadieni spun ca persoanele care beau zilnic cel putin un pahar de alcool sunt expuse riscului de a dezvolta celule cancerigene in organism, comparativ cu cele care beau alcool ocazional sau deloc.
La cercetare au participat 3.600 de barbati, cu varste cuprinse intre 35 de ani si 70 de ani, iar specialistii au monitorizat efectele consumului de alcool asupra organismului. Cele mai frecvente tipuri de cancer inregistrate in randul persoanelor care consuma zilnic alcool sunt cele la esofag, stomac, colon, pancreas, plamani, ficat si prostata.

Expertii de la Universitatea McGill au luat in considerare si tipul de alcool baut si au observat ca numai berea si bauturile spirtoase, nu si vinul, pot spori riscul de a dezvolta aceste forme de cancer. Ei au descoperit ca barbatii care consuma alcool de pana la sase ori pe saptamana prezinta cu 83 la suta mai multe riscuri sa dezvolte cancer la esofag decat abstinentii si persoanele care consuma alcool ocazional, in timp ce cei care consuma alcool zilnic risca de trei ori mai mult sa se imbolnaveasca. “Rezultatele pe care le-am obtinut arata ca cei care au consumat alcool cel mai frecvent de-a lungul vietii au fost expusi si celei mai mari cresteri a riscurilor de a avea mai multe forme de cancer”, spune profesorul Andrea Benedetti, coordonatorul studiului.

In memoriam Ioana Dumitriu, Phoenix Symphony Orchestra ii dedica fostei violoniste romance, trei concerte

On July 25, 2009 By nelursIn Family, Life and Health, Media, NewsLeave a comment

In dimineata zilei de vineri, 17 iulie, in Phoenix, Arizona, soarele nu a mai rasarit pentru violonista Ioana Dumitriu. Dupa o lupta cu cancerul care a durat 18 luni, aceasta a trecut in nefiinta, la ora 3:50AM, la Sherman House Hospice. I-au fost alaturi in ultimele clipe de viata, membri familei si cativa prieteni apropiati. Ioana Dumitriu a parasit Arizona, Phoenix Symphony Orchestra, unde era membra de aproximativ trei decenii, dar si pe cei dragi, plecand spre o alta lume.

La inceputul anului trecut, Ioana Dumitriu este diagnosticata cu cancer metastatic. Boala debuteaza, insa in 2001, cand in urma unei mamografii, violonista afla ca are un nodul tumorar in stadiu incipient. in 2004, rezultatul biopsiei indica o inrautatire a situatiei, iar verdictul medicilor este nici mai mult nici mai putin decat cancer mamar. Fire optimista, aceasta nu se lasa intimidata de suferinta si de aceea, in 2008, refuza chimoterapia. Mai mult, se apuca sa studieze pe cont propriu diverse metode naturiste de tratament. O data pe saptamana, merge in Mexic, pentru a urma terapii alternative. Are incredere in viitor si din acest moment, nu mai lupta pentru drumul ei in viata, ci pentru viata insasi.

Ioana Dumitriu, in persoana careia am pierdut o prietena, nu a abandonat nici o clipa, speranta. Am cunoscut-o pe violonista romanca la un concert al orchestrei “Phoenix Symphony“. I-am propus atunci, un interviu si ne-am intalnit apoi, la restaurantul Mimi’s Cafe, din Glendale. Aici mi-a depanat istoria vietii ei. Fara a fi urmarita de obsesia bolii, a zambit, a ras, a vorbit intr-un ton pozitiv, timp de trei ore, cat am stat cu ea la taifas. Marturisesc ca ma asteptam sa aud clasica poveste de succes, despre un om cu o evolutie normala, intr-o ascensiune programata inca din copilarie. Am fost surprins sa descopar ca lucrurile erau diferite, ca se dezvoltase in conditii neobisnuite. Nascuta pe 20 iunie 1950, intr-o familie saraca din Darmanesti, Ioana Dumitriu cunoaste neajunsurile materiale de la o varsta frageda. Cand implineste sase ani este adoptata de o familie de intelectuali maghiari din Bucuresti. In paralel cu scoala normala, frecventeaza si scoala elementara de muzica, unde studiaza vioara. Unei copilarii nefericite i se adauga traumele din timpul adolescentei. Odata ce afla cine ii sunt parintii naturali, le face o vizita. Contrastul izbitor dintre mediul de viata cu care era obisnuita si ceea ce vede acum, o determina sa se gandeasca la faptul ca radacinile nou descoperite o vor trage in jos si ii vor afecta viitorul. Se apuca serios de studiu. Dupa multa munca, in 1973, Ioana Dumitriu este proaspat absolventa a Conservatorului de muzica “Ciprian Porumbescu” din Bucuresti. Se casatoreste in acelasi an, cu Dan Dumitriu, un coleg mai mare, de la viola, pe care il cunoaste in timpul studentiei, in 1969. impreuna, au trei copii – Monica (1975), Roger John (1983) si Robert Daniel (1988). in 1979, Dan isi indeplineste visul si reuseste sa paraseasca Romania, pentru Statele Unite. Sotia si fiica il urmeaza in 1980. in 1981, avand deja un masterat in vioara, Ioana Dumitriu se angajeaza la Phoenix Symphony Orchestra. in 1986, membri familiei Dumitriu primesc cetatenia americana.

Ioana Dumitriu va ramane la Phoenix Symphony Orchestra pana in ianuarie anul acesta. Printre pasiunile ei se numarau gatitul, counseling-ul, tricotatul si ingrijirea celor doua animale de companie ? o catelusa, Lala si Noah Bird. Dupa momentul interviului, am revazut-o pe Ioana Dumitriu la o intrunire romaneasca crestin-culturala, in Surprise. De asemenea, am mai discutat cu ea, din cand in cand, la telefon. La fel de prietenoasa cum o stiam, ma invita de fiecare data, la concerte.

Din nefericire, cancerul a curmat acest destin frumos implinit. Ioanei Dumitriu ii supravietuiesc sotul, Dan, membru la aceeasi Phoenix Symphony Orchestra, cei trei copii si singurul nepot, Zion Noah Henderson. Serviciul divin de inmormantare va avea loc vineri, 24 iulie 2009, ora 1:00pm, la Desert Hills Mortuary, 6500 E. Bell Rd., Scottsdale, AZ.