UMORISTUL DOREL SCHOR, ÎN INTERVIU

Raquel WEIZMAN


                                                                                     Umor de calitate

                                                             fara inteligenta nu exista!


Dorel Schor (n. 30 iulie 1939, Iasi) este scriitor umorist, gazetar si cronicar plastic israelian de limba româna, membru al Asociatiei Scriitorilor Israelieni de Limba Româna (A.S.I.L.R.). Colaboreaza la numeroase reviste de limba româna din Israel (Orient Expres, Ultima Ora, Expres Magazin si Minimum), din Statele Unite, Spania, România etc. A publicat sase volume individuale si este prezent în numeroase antologii, printre care „5000 de ani de umor evreiesc” (O antologie subiectiva de Tesu Solomovici, Editura Tesu, Bucuresti 2002), sau „The Challenged Generation/ Solo Har-Herescu” (Editura Hasefer, Bucuresti, 1997, editie bilingva româno-engleza).

***

Raquel Weizman:Stimate domnule Schor, sînteti autorul mai multor carti de aforisme umoristice, iar anul acesta va aparea si versiunea spaniola a cartii „Înger cu Coarne”, o editie îmbunatatita si largita cu mai multe aforisme, sub numele „Costumul lui Adam – Ascuns dupa cuvinte”, la Editura Niram Art. În primul rînd, as dori sa îmi dati o scurta definitie a cuvîntului „aforism“, una mai putin ortodoxa si mai personala.

Dorel Schor: Aforismul este exprimarea lapidara a unui gînd, o constatare inteligenta, o cugetare care sugereaza un adevar. Daca are si un strop de umor, place si se retine. Iata un exemplu de aforism-definitie: „un aforism este un roman de un rînd“… Exista culegeri de citate celebre, de cugetari si maxime, cuvinte de duh si cuvinte potrivite, dar eu prefer sclipirile inteligente care te obliga sa le citesti de doua ori pentru ca merita.

Raquel Weizman: Ce v-a facut sa va îndreptati spre acest gen destul de rar întîlnit?

Dorel Schor: Daca aveam rasuflarea lunga a romancierului, nu as fi scris schite scurte, umoristice. Probabil ca mi se potriveste genul scurt, replica imediata. Cunoasteti cazul scriitorului care se scuza: „sînt foarte grabit, asa ca nu am timp sa scriu pe scurt“. Nici eu nu am niciodata timp, pur si simplu nu stiu sa scriu lung. Aforismul mi se potriveste… Cred ca locul aforismului spiritual este în literatura umoristica, iar aceasta poate fi satirica, ironica, cinica… Poate fi rea pîna la durere. Mai ales în cazul autorilor de umor, se potriveste de minune aforismul lui Buffon „stilul e omul“. Vom admite, asadar, ca si omul e stilul!

Raquel Weizman: Cum vedeti universalitatea acestor aforisme?

Dorel Schor: Stiti cine a formulat primele aforisme? Un medic mult mai cunoscut decât mine, „colegul“ Hipocrate. Cugetari care au strabatut veacurile ne-au ramas de la regele Solomon, de la Euripide, Democrit, Platon si Aristotel, de la Cicero si Seneca, Omar Khayam si Confucius, Shakespeare si Rouchefoucauld, Cervantes si Voltaire, Goethe, Napoleon si Tagore. Aforismul se adreseaza oamenilor inteligenti care se afla peste tot… într-o anumita masura.

Raquel Weizman: Sa reluam firul istoriei dvs. personale. Ati început sa scrieti si sa publicati de la vîrsta de 9 ani, începînd cu diverse reviste pentru copii si tineret. Ati putea sa îmi povestiti mai multe despre atmosfera familiala care a facut posibila aceasta activitate precoce? Ati mostenit de la parinti dragostea pentru carti si scris?

Dorel Schor: Raspunsul se afla în întrebarea dvs. De la bunicul dinspre mama, am mostenit numele si un dictionar Saineanu, din anul 1908. Un dictionar român-român la un evreu din Stefanesti, tîrg faimos pentru curtea unui mare rabin, nu era ceva foarte obisnuit, dar David Schor avea biblioteca pe româneste si pe idis, în care se întîlneau mari scriitori si filosofi. Tatal meu facuse liceul în Rusia tarista, a ajuns în România din

cauza pogromurilor ce însoteau anii de dupa revolutie, era un autodidact pe româneste. De notat ca eu sînt Schor si maternal si paternal, familii din tari diferite. Explicatia sta în literele shin, vaf, reish, care în ebraica semnifica shofet ve rabi, adica judecator si rabin. Dar acesti schori nu erau formal nici una nici alta, ci doar oameni pe care colectivitatea îi considera scoliti si corecti, în masura sa judece pricinile dintre evrei, fara sa recurga la autoritati.

Raquel Weizman: Paralel cu scrierile umoristice, ati alcatuit, de-a lungul timpului, o adevarata colectie de prezentari si cronici de arta despre artisti plastici israelieni si, în special, despre panorama artistica a evreilor români din Israel. Stiu ca sînteti si un colectionar de arta. Cum ati ajuns de la ipostaza de iubitor de arta la cea de cronicar?

Dorel Schor: Colectionar de arta, mai modest desigur, am fost si în România. Desi tînar medic, am fost solicitat sa fiu secretar literar interimar, pentru un an, la teatrul din Botosani. Prilej norocos de a cunoaste nu numai actrite, ci si dramaturgi, regizori, scenografi. Printre acestia din urma, Constantin Piliuta, Ion Muraru, Vasile Jurje… Printre colaboratorii ziarului la care scriam, pictorii Mocanu si Vigh. Prin ei si alaturi de ei, am descoperit pictura moderna, am început sa colectionez, dar ce era mai mare ca dimensiuni nu am putut lua cu noi cînd am emigrat. În Israel, am initiat o rubrica plastica în revista Orient Expres, însotita de o mini-expozitie pe paginile cromate. Ideea a avut succes la cititori, redactia m-a încurajat… Am scris despre Silvia Ghinsberg, Miriam Cojocaru, Edwin Solomon, Tuvia Juster, Baruch Elron, Liana Saxone-Horodi, Zahava Lupu, Moni Leibovici, Avi Schwartz, Eduard Mattes, Eduard Grossman, Vladimir Strihan, Zina Bercovici, Moris Manes, Lipa Natanson. Dar numarul este mult mai mare, incluzînd artisti plastici evrei si români de avangarda din România, pictori israelieni formati în tara sau veniti din fostele republici sovietice, din Franta, Statele Unite, Germania, Argentina, Croatia, Polonia, Ungaria, Maroc, Olanda, Africa de Sud, Yemen, Australia…

Raquel Weizman: în interviul dvs. acordat domnului Razvan Niculescu pentru revista Orient-Expres din Israel, citesc o afirmatie interesanta: „cît despre umor, nu exista umor mai de calitate decît cel involuntar. Trebuie numai sa-l culegi discret, sa-l cureti de impuritati si sa-l servesti înainte de a se evapora vitaminele.” în volumul în curs de aparitie în Spania, descopar o alta definitie a umorului: „Sîngele este sarat. Lacrimile sînt sarate. De aceea, dintre toate genurile literare, umorul este cel mai organic“. Cît este de necesar umorul pentru fiinta umana si care sînt beneficiile „uzului“ zilnic?

Dorel Schor: As putea, ca medic, sa raspund cu un truism: rîsul e sanatos. Ati auzit, probabil, de clinicile care practica „sedinte colective de rîs“. Merita sa vedeti spectacolul… Va marturisesc ca rîsul e molipsitor, la un moment dat râzi si te întrebi de ce, dar, dupa aceea, te simti reconfortat si optimist. Ziua în care nu ai râs e o zi derizorie, am scris nu de mult… Dar, în pivnita aforismelor mele, am mizat întotdeauna nu pe rîsul gros, ci pe zîmbetul subtire. Va dau un exemplu de umor involuntar. La ceremonia acordarii unor premii literare, o doamna m-a felicitat. Am întrebat-o daca ma cunoaste din scris. Oh, nu, mi-a raspuns ea cocheta, va cunosc numai din citit…

Raquel Weizman: Volumul „Costumul lui Adam” este însotit de 50 de caricaturi ale domnului Constantin Ciosu, un caricaturist de renume, într-o armonie completa scris-imagine. Cum vedeti aceasta legatura între artele plastice si literatura?

Dorel Schor: Constantin Ciosu e mai mult decît un caricaturist. El face parte din familia restrînsa a cartoon-istilor formatori de opinie, ca Saul Steinberg, Devis Grebu, Raanan Lurie… Am scris despre el si arta lui în urma cu ceva timp. Cînd s-a pus problema ilustrarii volumului „Costumul lui Adam”, m-am gîndit la dumnealui, la modul cel mai firesc. Îi multumesc si pe aceasta cale pentru buna colaborare, as spune intrinseca. Tot

asa cum precedentul volum de aforisme, editat în România, a fost ilustrat cu desene ale lui Baruch Elron, din pacate plecat dintre noi la acea data. Exista grafica de carte ca specie plastica, ilustrînd personaje sau situatii literare. Eu am preferat o autonomie a desenului, nu dublînd aforismele, ci completînd tematic, conceptual, dar independent „starea de umor“.

Raquel Weizman: Credeti ca daca exista fiinte extraterestre, cu o forma de organizare avansata, acestea ar fi posibil sa aibe si simtul umorului?

Dorel Schor: Daca exista, aceste fiinte se afla într-o etapa de dezvoltare mai avansata decît noi. Si daca sînt mai inteligente decît noi, atunci au un umor de si mai buna calitate. Probabil, subtil si cerebral.

Raquel Weizman: Daca sîntem facuti dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, atunci si Dumnezeu are simtul umorului. Marturisiti chiar dvs. Aceasta opinie, în aforismele dvs. Dati-mi macar un exemplu de umor divin.

Dorel Schor: Cîta vreme exemplele îmi apartin, umorul nu e divin, ci profan. Sa luam la întîmplare: „îti multumesc, Doamne, ca m-ai facut ateu“. Sau: „Blestemat în numele Domnului“… Cum dracu’? Sau: „Doamne, ajuta-ne aproape pe toti…“ „Ce nu poti pricepe, explica-le altora…“ „Daca ajungi la o concluzie, nu e obligatoriu sa ramîi acolo…“ „Dracul a aparut odata cu religia…“ „La început a fost Cuvîntul, apoi l-au acoperit cuvintele…“ „Dumnezeu lucreaza prin oameni. Si dracul la fel…“ în carte, gasiti mult mai multe exemple.

Raquel Weizman: Ramînînd tot pe planul religios, nu pot sa nu observ ca însusi titlul cartii dvs. are referinte biblice. Adam, în costum sau fara, ascuns sau neascuns, traieste înca în fiecare dintre noi. Daca dvs. ati fi acel Adam primordial si pomul cunoasterii binelui si al raului ar fi de fapt pomul simtului umorului, ati musca din fructul oprit?

Dorel Schor: Pomul simtului umorului? Conform legendei biblice, s-ar presupune ca nu as sti ce fel de pom este, altfel zis nu ar depinde de vointa mea sau de interesul primordial, ci de sotia mea si de calitatea fructelor… Cred ca ar merita riscul… Oricum, vorba lui Mark Twain, în gradina raiului e destul de plictisitor.

Raquel Weizman: Multe aforisme umoristice de mare savoare apartin marelui fizician Albert Einstein. Care este legatura dintre inteligenta si umor?

Dorel Schor: Ne întoarcem la sorgintea evreiasca a savantului. Umor de calitate fara inteligenta nu exista. în principiu, nici inteligenta fara umor nu ar trebui sa existe… Cît despre Albert Einstein, era el foarte destept, dar bogat nu a ajuns. Treaba asta ma cam îngrijoreaza…

Raquel Weizman: Care este aforismul dvs. preferat?

Dorel Schor: Aforismul preferat e… mai multe. Socrate: „cunoaste-te pe tine însuti.“ Buffon: „stilul e omul.“ Lec: „si pe tron se rod pantalonii…“

Raquel Weizman: Umor, literatura, religie, stiinta, toate acestea se regasesc în opera pictorului israelian nascut în România, Baruch Elron, pe care ati prezentat-o în nenumarate rînduri, în paginile mai multor reviste. Ati fost si un bun prieten al pictorului. Nu este o coincidenta ca volumul dvs. va aparea în Spania în acelasi timp cu volumul Baruch Elron al criticului de arta Hector Martinez Sanz, la editura Niram Art. Ce povesti sau situatii umoristice ne puteti dezvalui în legatura cu personalitatea marelui pictor si care credeti ca era importanta acordata de el umorului, atît în arta sa cît si în viata?

Dorel Schor: în cartea „5000 de ani de umor evreiesc” (Editura Tesu, Bucuresti, 2002), sînt si multe ilustratii semnate de Baruch Elron. Evident, cu umor subtil si de calitate, asa cum e conceput tot volumul. „Amintirile mele legate de Bik”, cum îi spuneau prietenii, se centreaza mai mult pe perioada cînd sanatatea sa era foarte precara. El continua sa picteze cu îndaratnicie, cred ca pictura i-a mai daruit niste ani, asa cum, mai înainte, el daruise picturii anii lui frumosi. Prin firea lucrurilor, situatia nu abunda în umor, am notat totusi niste vorbe amuzante ale lui, pe care le-am publicat în rubrica mea saptamînala de aforisme din revistele românesti din Tel Aviv, mentionînd autorul, ca de exemplu: „Nemurirea consta în neuitare.“

Raquel Weizman: Lasîndu-va dreptul de a ascunde dupa cuvinte orice considerati necesar, va multumesc pentru rabdarea dvs. de a raspunde la atîtea întrebari.

Dorel Schor: Eu va multumesc si va doresc sanatate. E o urare sincera, cu toate ca vine de la un medic!

Raquel WEIZMAN,

http://timpul.ro

 

 

UN INTERVIU CU UN RABIN

Rodica Botan

(Pe Ginduri, http://www.peginduri.com/)

Aseara am ascultat un interviu luat unui rabin crestin. Foarte, foarte interesant…Multe intrebari care le aveam despre majoritatea evreilor care sunt atât de liberali (în sensul pe care il dam noi cei din America cuvântului liberal) si-au gasit un oarecare raspuns în cele auzite.

Cum era seara si eram din nou la volan pe traseul meu spre casa, n-am avut la indemina cele necesare sa scriu numele rabinului- de altfel si autor al unei carti pe care am sa incerc sa vad daca o gasesc fara sa imi amintesc titlul cartii sau numele autorului…

Nascut in New York intr-o familie de evrei conservatori- (dar nu ortodocsi), este educat în traditiile evreesti pe care familia lui le tine cu sfintenie. La 7 ani merge la scoala evreiasca, invata ebraica…studiaza Torra, etc.

Ca unul care a devenit crestin, undeva prin anii de facultate, fiind un bun cunoscator si intelegind de-acum si pe evrei si felul lor de viata si apoi invatind despre crestini, omul intelege mai bine diferentele si dinamica care exista intre cele doua entitati.

Spunea el ca noi crestinii cind avem de-a face cu evreii sintem convinsi ca ei cunosc Vechiul Testament si ca vorbim pe picior de egalitate sau chiar ne simtim in dezavantaj cumva deoarece ei cunosc traditiile evreiesti si alte amanunte care dau si mai mult sens evenimentelor din Biblie. Spre mirarea mea am auzit ca 90% dintre evrei nu au habar de nimic din Vechiul Testament – ca desi pastreaza unele traditii nu au o cunostiinta intima a propriei lor mosteniri.

Am aflat ca ei sunt instruiti ca noi crestinii îi consideram pe ei vinovati de moartea lui Isus. Ca evreii au o toleranta la multe lucruri dar ca Isus nu este unul dintre aceste lucruri…ca este o mare rusine pentru un evreu sa devina crestin, s.a.m.d.

In liceu a avut un coach pe care l-a indragit mult – un om integru dar…un obsedat cu Isus…dupa cum spunea el. Acesta l-a invitat chiar la studiile biblice ce le avea cu alti tineri si i-a dat si o Biblie. Dupa ce in facultate a ajuns sa experimenteze tot felul de lucruri inclusiv drogurile, ajunge la un moment dat sa cunoasca pe cineva foarte apropiat – prietena lui care fusese un adict pe droguri si in pragul sinuciderii la un moment dat – dar – si-a dedicat viata lui Christos si a facut o intorsatura de 180 de grade. Curios si surprins pleaca de la facultate cu motocicleta iarna vreo 80 de km acasa la el sa isi ia Biblia aceea primita in liceu, vine inapoi, se inchide in camera lui si incepe sa citeasca Biblia cu o foame si o curiozitate pe care nici el nu si-o poate explica. In tot acest timp prietena lui – fosta adicta se roaga impreuna cu grupul ei de studio biblic pentru el.

Citind Biblia, in Matei vede inca de la inceput ceva ce-i fura atentia – ceva foarte cunoscut …Cartea neamului lui Isus Christos… Recunoaste numele Patriarhului Avraam si al imparatului David si este pur si simplu surprins sa afle cât de evreu este Isus…

Realizeaza ca si Isus a fost crescut de doi parinti evrei care duc jertfa la templu, ca Isus a invatat din Torra …, de unde el credea ca Isus s-a nascut la Roma, poate la Vatican… din parinti ai caror nume de familie era Christ: Iosif si Mary …

Si din ce citeste, dintr-aia intelege mai mult si mai bine. Spune el ca Isaia 54 si Psalmul 22 au fost bucatile de lectura care l-au lucrat , l-au convins, l-au schimbat…

Mai zicea el un lucru interesant…, ca dintr-o data a realizat ca traditia everilor de care tin cu atita incapatinare vorbeste de un Dumnezeu al lor care a fost in trecut, a facut minuni printre ei…, dar care parca a disparut la un moment dat si nu mai exista… Si tocmai in aceasta pauza, fara explicatie, Noul Testament vine sa completeze tot ce lipsea de acolo.

Cel care lua interviul l-a intrebat atunci daca evreii îl asteapta pe Mesiah… A raspuns ca majoritatea, de 90 la suta, nu-l amintesc de loc… ca pe undeva ei se multumesc cu acum si aici si poate acestui lucru i se datoreaza faptul ca se implica in atâtea decizii sociale care sunt impotriva propriilor lor principii: cum ar fi avortul, si assist suicide, si alte chestii sociale pentru care multi everi cheltuie timp si bani aiurea.

Si cu asta am capatat ceva intelegere in nedumerirea ce am avut-o când evreii au participat atât de intens si au investit atât in a-l alege pe Obama presedinte… si uite ce multam au dela el acuma…

Pentru mine cel putin, discutia m-a facut sa inteleg ca evreii îl resping pe Christos pentruca nu isi cunosc bine nici ceea ce au si ce zic ca pretuiesc.

Daca ar citi cu atentie Vechiul Testament ar intelege ca istoria lor nu s-a terminat acolo si ca ceea ce urmeaza…este Noul Testament si ca déjà au parcurs o mare parte din Istoria de acolo.

Ar intelege ca Isus este atât al lor cât si al nostru si Isaia 54 si Psalmul 22 aduc multa lumina in privinta asta… Si va veni vremea când înca odata evreii o sa caute dupa lege – dupa Torra sa o citeasca si sa o studieze… si nu mai este mult… si când vor intelege ceea ce citesc… istoria omenirii va fi la ceasul al 12-lea…

 

Interviu de Craciun cu Ina Sava – artista handmade

Ina Sava, o tânara artista autodidacta din Dej ne dezvaluie din secretele pasiunii sale pentru « margelit».

A realizat sute de piese unicat pâna în prezent, bijuterii de o rara frumusete pe care orice doamna si le-ar dori. Accesoriile realizate de Ina Sava reliefeaza caracterul sensibil si creativ al autoarei careia îi plac florile, cartile, culorile, zilele însorite de primavara si cele ploioase de toamna.

Cum a început pasiunea ta pentru „margele”?

Pasiunea aceasta a început acum 3 ani din dorinta de a realiza un cadou mai special surorii mele de ziua ei. Am cumparat cele necesare si am confectionat un tortulet, care îsi are locul de cinste în casa si acum.

Cât timp îti ia sa lucrezi o piesa?

Depinde bineînteles de complexitatea acesteia. De cele mai multe ori nu am o idee clara a ceea ce vreau sa fac, atunci când încep sa modelez, dar etapele procesului sunt cam acestea : ma decid asupra tehnicii pe care vreau sa o folosesc, apoi a culorilor si încet, încet argila începe sa prinda viata. Urmeaza coacerea, slefuirea si lacuirea, dar îmi place ce fac si adevarul e ca nici nu observ cum zboara timpul.

Ce materiale si instrumente folosesti?

Argila polimerica, ce vine într-o gama vasta de culori, preferatele mele fiind cele metalizate si perlate, lamele speciale pentru argila, masina cu care întind argila, care este un fel de masina pentru taietei, diferite forme de taiat, clesti, metalele necesare asamblarii bijuteriilor, precum si multe alte obiecte pe care le gasesc prin casa: diferite texturi, obiecte din sticla, hârtie, cutii si chiar nasturi.

De unde te inspiri în realizarea bijuteriilor?

Toate tehnicile pe care le stapânesc, le-am învatat cu ajutorul internetului. Exista artisti care creeaza adevarate capodopere din argila polimerica, astfel ca daca esti dispus sa înveti, ai de unde, iar inspiratie poti gasi în aproape orice: fotografii, forme, materiale, culori si chiar oameni. Exista momente când am inspiratie si as crea continuu, iar atunci când nu stiu cu ce sa încep, inspiratia vine pe parcurs.

Fiecare femeie îsi doreste sa aiba cât mai multe bijuterii, despre tine ce poti sa spui la acest capitol?

Nu am facut parte niciodata din categoria celor care poarta multe accesorii, desi îmi plac. Iar acum ca am atât de multe, nu pot spune ca le port mai des, probabil si datorita faptului ca oricând îmi pot crea ce vreau.

Care este secretul acestei pasiuni?

Nu stiu daca e vreun secret. Conteaza mult sa îti placa ce faci, sa o faci cu pasiune si dragoste si cu siguranta te ajuta sa ai si ceva înclinatii artistice imprimate în materialul genetic.

Realizezi si modele în serie sau toate piesele sunt unicat?

În general încerc sa creez doar piese unicat, am facut si câteva în serii mici: 2, 3 bucati, dar si acolo ma straduiesc de fiecare data sa adaug sau sa schimb anumite detalii.

Te adresezi unei categorii de vârsta anume prin creatile tale sau crezi ca acestea pot fi purtate oricând si oriunde?

Am creat de la albinute, floricele pentru zile de vara si primavara pâna la piese masive, cu aer si aspect vintage, astfel încât îmi place sa cred ca accesoriile pe care le creez pot fi purtate oricând si oriunde, de catre oricine, e o chestiune de gust, pâna la urma.

Care este modalitatea prin care îti faci cunoscute produsele? Te-ai gândit sa-ti deschizi un magazin personalizat de accesorii?

În mare parte cu ajutorul internetului: pagina proprie pe care postez toate noutatile, site-uri de socializare, site-urile comunitatilor artizanale, iar o parte din produse sunt expuse si oferite spre vânzare într-un magazin din oras cu obiecte de decor si accesorii lucrate manual. În afara de acestea, cea mai buna reclama o face, bineînteles, un client multumit. As minti daca as spune ca nu-mi surâde ideea unui magazin personalizat, însa constientizez ca e nevoie de multa munca si mai am pâna a ajunge acolo.

Ai un atelier în care lucrezi?

Mi-as putea numi atelier întreaga casa, pentru ca am peste tot ascunse si împrastiate materiale, dar sigur ca visez la un coltisor doar al meu, special amenajat, în care sa pot crea linistita…

Care sunt preturile pe piata româneasca pentru asemenea produse? Crezi ca e o activitate care îti poate aduce profit?

Consider ca multi artizani care îsi comercializeaza produsele sunt nevoiti sa le vânda la preturi destul de mici… si aceasta pentru ca la noi putini consumatori sunt familiarizati cu notiunea de handmade sau stiu sa aprecieze aceste produse la adevarata lor valoare, iar ca sa îti raspund la cealalta întrebare: da, cred ca poate fi o activitate care sa aduca profit, e nevoie însa de munca, rabdare, ambitie, perseverenta si multa creativitate.

Exista concureta în acest domeniu în România?

Partea frumoasa în acest domeniu, în tot ceea ce tine de handmade, este ca desi exista atât de multe produse, unele poate chiar asemanatoare, sunt totusi foarte diferite, pentru ca fiecare artizan îsi lasa amprenta proprie în fiecare lucrare a sa, imprima o particica a personalitatii sale în fiecare piesa, astfel ca, desi sunt multi creatori de accesorii handmade, unicitatea lucrarilor te face sa nu observi aceasta concurenta.

Ai participat la vreun târg sau expozitie de bijuterii handmade?

Nu am participat, din pacate, dar o voi face cu siguranta într-o buna zi.

Care e proportia între arta si munca în ceea ce faci?

Nu stiu daca este vorba de arta în ceea ce fac, pentru mine acesta e un cuvânt mare, dar cu siguranta este vorba de multa munca pentru a ajunge acolo, la arta. Este vorba si de munca, pe care o fac cu mult drag si de rezultatele careia sunt multumita.

Am vazut ca ai printre colectiile tale si obiecte de decor. Ce ne poti spune despre ele? Ti-ar placea sa-ti extinzi activitatea si spre obiectele de decor interior?

Mi-am încercat norocul si cu putine obiecte de decor : câteva globuri, omuleti de zapada si chiar cutii decorate, dar nu am mers foarte departe. Îmi place sa încerc lucruri si tehnici noi si chiar daca am avut câteva încercari esuate la acest capitol si mai multe proiecte nefinisate, voi continua sa încerc, poate într-o zi voi ajunge si la obiecte de interior, de ce nu?

Ce ai pregatit în colectia ta pentru sarbatorile de iarna?

Iarna aceasta am omuleti de zapada pe care îi fac în fiecare an de sarbatori, sunt micuti si dragalasi, iar anul acesta m-am gândit sa îi fac si sub forma de cercei. Am creat si câteva decoratiuni pentru brad, precum si niste braduti, care pot fi folositi ca obiecte de decor sau prinsi în pomul de Craciun.

Ina, îti multumim pentru aceste dezvaluiri. Îti dorim mult succes si Sarbatori fericite !

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Interviu cu Adina Sas-Simoniak, jurnalist de televiziune cu preocupari culturale si inepuizabile resurse crestine

JURNALIST DE TELEVIZIUNE CARE ARDE PENTRU SEMENI –

care nu-L cunosc pe Isus ca Domn si Mântuitor personal

 

Octavian Curpas

 

Adina Sas-Simoniak a venit pe lume intr-o zi de iarna, pe 10 ianuarie, in cel mai frumos satuc de la poalele Muntilor Zarandului, Cuvin, din judetul Arad si ca orice copil si-a iubit parintii, care din nefericire, astazi nu se mai afla printre noi. Pe tatal ei il descrie ca pe un om cu ochi bucurosi si verzi, plini de savoarea vietii si cu sufletul mare, prea mare pentru lumea aceasta mica. A fost un om pasionat de poezie, care a scris o poezie plastica si accesibila, incarcata de sentimentalism, iar de la el a si mostenit de altfel, Adina, pasiunea pentru versuri, literatura, arta, dar si fascinatia marilor taine ale lumii si setea de cunoastere. Mama, de profesie asistenta medicala, s-a distins printr-un spirit practic, prin faptul ca s-a aflat mereu in slujba oamenilor, de aceea locuitorii din satele vecine  apreciau la ea cel mai mult dedicarea si dragostea sincera pentru cei suferinzi. Daca femeia care i-a dat viata Adinei Sas-Simoniak s-a ocupat de vindecarea fizica a oamenilor, fiica ei i-a urmat oarecum chemarea, insa sub aspect interior, pentru ca si-a dorit dintotdeauna sa fie un sprijin pentru sufletele “bolnave”.

– Care este cea mai frumoasa amintire pe care o pastrezi din vremea copilariei?  

– Imi amintesc multe experiente frumoase din copilarie, totusi, legata de primii muguri ai talentului actoricesc, imi amintesc vag (si mai mult stiu din ce imi spuneau parintii si vecinii) ca pe la patru ani, suparata fiind ca bunica m-a pedepsit datorita unei nazbatii, mi-am facut “bagajul”- o bocceluta in care mi-am pus cateva haine, o pereche de pantofiori, o bucata de pâine si o sticla de plastic cu apa si… am plecat de acasa.  O, nuu, nu pe furis, pur si simplu mi-am luat ramas-bun de la ai mei si le-am spus ca merg sa locuiesc in padure, unde este libertate sa fac ce vreau, departe de “rautatea” bunicii si de pedepsele aplicate. Si fiindca tata imi tot striga din prag ca acolo sunt lupi furiosi, am luat si o bâta mare proptita de poarta, cu care bunicul “batea” nucii… Am privit spre padure si cu ochii la deal m-am apropiat de acesta, ai mei m-au urmarit indeaproape fara sa stiu. Sigur ca m-am oprit pe drum sa discut cu cateva persoane mirate, carora le-am explicat ca tocmai am decis sa imi parasesc caminul si sa iau drumul salbaticiei, ca pot fi mâncata de lupi, dar decât sa fiu certata pentru lucruri “de nimic” mai bine sa ma “pape” lupul, ca mi-ar placea sa îi vad pe toti ai mei cum se rup în doua de plâns dupa mine, daca imi vor mai gasi osemintele… Imi placea mult sa joc acel rol de victima. Dar, nu am facut prea multi pasi ca o vecina, intuind care este situatia, m-a invitat la o “cafea” de vorba, inainte de a merge sa imi dedic viata “pustiului padurii”. Si acolo, la un pahar de sirop de capsuni si intinzându-ne la multa vorbarie, a aparut Mos Ene care m-a trimis direct in bratele iubitoare ale bunicii, ce astepta cuminte semnalul la care putea sa ma “recupereze”.

 De asemenea, tot in jurul acestei vârste am compus primul cântecel pe care îl cântam pe “scena” (banca de la strada), imitând chitara, pianul, imbracata cu hainele mamei strânse cu tot felul de cordoane si incaltata cu pantofii ei. Asa ca, toti trecatorii beneficiau de un spectacol gratuit care se spune ca nu era rau, Dumnezeu inzestrandu-ma cu o voce frumoasa.

– Cum ai descrie anii de liceu si ce a avut special aceasta perioada pentru tine?

– Am absolvit liceul de matematica-fizica “Ioan Slavici” (azi “Moise Nicoara”), din Arad. Inca din copilarie am cochetat cu ideea de a fi actrita, asa ca si in liceu mi-am alimentat mult dorinta aceasta si am facut pasi “faptici”, inscriindu-ma in trupa “Teatru vesnic tânar” din Arad, o trupa de tineri talentati, selectati de actrita Emilia Dima-Jurca din Arad. Am luat lectii de actorie cu regretatul actor Ion Petrache de la Teatrul de Stat din Arad, un om care a pus in mine temelia pe care am cladit edificiul numit Teatru. Perioada liceului mi-a descoperit insa si tentatia pacatului, dorinta avida de glorie, de a fi cineva, dar a fost si un timp in care m-am infruptat cu literatura clasicilor pe care îi iubesc: Dostoievski, Tolstoi, Balzac, teatrul absurd al lui Eugen Ionescu… Am jucat în câteva piese de teatru, am realizat câteva momente poetice, unele dintre ele premiate. Cel mai mult mi-a placut momentul poetic: “A venit toamna…” de  Nichita Stanescu.

– Sa inteleg ca nu ai avut si alte optiuni, doar… teatru?

– In adolescenta am studiat muzica clasica si folk si o vreme m-am gandit sa dau examen la conservator, dar dragostea de teatru a invins.

– In ce an ai devenit studenta la teatru si cand ai absolvit facultatea?

– Am reusit la Academia de Teatru din Tg. Mures, sectia actorie în 1991, devenind licentiata în actorie în 1995.

– Ce materii ti s-au parut cele mai interesante si ce roluri ti-au placut?

– Mi-au placut arta vorbirii scenice, tehnica vorbirii scenice, istoria teatrului universal, istoria culturii si civilizatiei, dansul, canto. Sigur ca au fost interesante si materii ca: acrobatie, scrima, pantomima. Am savurat fiecare curs, mi-a placut sa cunosc cât mai mult si m-am straduit sa imi insusesc aceste cunostinte pentru a fi o actrita buna. In facultate am jucat eleva din “Lectia” lui Eugen Ionescu (in regia lui Radu Dobre Basarab) – mi-a placut mult acest rol, a fost greu, dar frumos. De asemenea, la clasa am jucat-o pe Sonia, intr-o dramatizare dupa “Crima si pedeapsa” a lui Dostoievski. De acest personaj am fost foarte legata.

– Ai avut ceva în comun cu personajele pe care le-ai interpretat?

– Nu cu toate am avut ceva în comun, dar fiecare rol a rupt ceva din mine, fiindca l-am trait. Adica, pur si simplu m-am transpus in personaj, iubindu-l asa cum era, chiar negativ. Am vrut sa merg pe linii noi, fara sa ma inspir din ce au facut altii. L-am considerat rolul meu si trebuia sa il traiesc in modul meu, unic, cu toate celulele fiintei mele.

– Ai avut vreo experienta deosebita în perioada studentiei?

– Daa, am avut o experienta care mi-a schimbat sensul, viata, tot, m-a renascut dintr-un alt “aluat”. Este cea mai frumoasa experienta din viata mea.

Inca inainte de a da admitere la teatru, l-am cunoscut pe Simi, actualul meu sot. El era crestin, eu credeam în tot felul de filosofii, îi citisem pe Kant, Shopenhauer si era un mare amalgam de de toate în mintea mea. Bunicii m-au dus la biserica, copil fiind, dar crescând, mi-am zis ca Dumnezeu nu este “modern”, nu se potrivea cu modul meu extravagant de a trai. Felul de a fi a lui Simi mi-a insuflat dorinta de a sti daca Isus exista. Si daca da, sincer, vroiam sa iau cumva legatura cu El pentru a ma schimba si pe mine si pentru a gusta pacea Sa. Interesant este ca în nevoia mea de a-L gasi, am dorit sa acopar acel gol interior cu religie, dar aceasta s-a dovedit doar un surogat. Domnul nu este o religie, El este o FIINTA care ne iubeste, ne asculta rugaciunea si doreste sa comunice cu noi. Aceasta am inteles când am citit Noul Testament si am inceput pentru prima oara sa ma rog sincer si spontan. Si asa, m-am apropiat tot mai mult de bratele Lui deschise. Cu cât ma apropiam mai mult de Dumnezeu, cu atât simteam mai acut nevoia de purificare, fiindca in lumina Sa clara îmi vedeam hainele murdare ale trairii mele fara El. Grea de pacate, am cazut la picioarele Lui si L-am rugat sa ma primeasca asa cum eram si sa imi stearga pacatele cu Sângele Sau. Alegându-L pe El ca Domn si Mântuitor personal, am facut cea mai buna alegere, fiindca Domnul a dat gust vietii mele si m-a împlinit.

– S-a vazut o diferenta in viata ta?

– Da. “Daca este cineva in Hristos este o faptura noua, cele vechi s-au dus, iata ca toate lucrurile s-au facut noi” (2 Corinteni 5:17). S-a vazut o mare diferenta in modul meu de a gândi, in raportarea la semeni, iar valorile crestine au doborât idolii non-valorilor din viata mea.

– Totusi, ai decis sa nu profesezi. De ce?

– Am vazut ca mirajul scenei este efemer. Scena mi-a dat popularitate (si aceasta trece mai curând sau mai târziu, in aceasta lume), dar Hristos mi-a dat viata vesnica, a revarsat iubirea Sa in viata mea… Cum sa mai traiesti intr-o lume iluzorie, jucându-te de-a viata, când poti sa traiesti deplin si sa te bucuri de prezenta lui Dumnezeu?

– Care a fost urmatorul pas, dupa absolvirea Academiei de Teatru?

– Dupa absolvirea Academiei de Teatru m-am ambitionat sa “atac” televiziunea. Am dat concurs pentru postul de realizator al emisiunii “Viata spirituala”, la Televiziunea din Arad si am reusit. Astfel, timp de aproape doi ani am realizat in fiecare sâmbata o ora de emisiune crestina, program care s-a retransmis in fiecare duminica dimineata. O scurta perioada am realizat si emisiunea “Agenda culturala”, in cadrul careia am avut bucuria sa îi iau un interviu regretatei actrite Leopoldina Balanuta, o actrita de mare valoare pe care am admirat-o mult.

– Sa trecem la viata ta particulara. Când te-ai casatorit cu Simi si când ati venit in Statele Unite?

– M-am casatorit cu Simi in decembrie 1995, iar in aprilie 1997 am venit in State.

– Cum a continuat cariera ta peste ocean?

– Fiindca sunt sentimentala, mi-a trebuit mult timp sa înteleg ca “aici trebuie sa imi fac rostul”, m-am simtit ca un lastar rupt din trupul copacului si ma dureau nervurile de atâta dor de ai mei, de tara, de prieteni, de “acasa” mea… Dupa câteva saptamâni de la sosirea in Chicago, am inceput sa realizez emisiuni la Televiziunea Bisericii Philadelphia din Chicago (realizam meditatii crestine si uneori prezentam emisiunea), iar când aceasta si-a incheiat activitatea, am colaborat cu Televiziunea Crestina Româna din Chicago, unde lucrez si acum. O scurta perioada am realizat emisiuni crestine, de turism, dar si recital de poezie la Romanian Sat TV din Chicago.

– Vorbeste-ne despre activitatea ta publicistica. La ce ziare si reviste ai colaborat si ai publicat?

– Debutul a fost in revista “Oastea Domnului”, unde am publicat câteva articole. De asemenea, am publicat in “Flacara Rusaliilor”, “Cuvântul Adevarului”, “Meridianul Românesc”, “Genesis”, apoi, timp de câtiva ani am editat revista Televiziunii Crestine Române – “Crestinul in actiune”. In aprilie 2003, a vazut lumina tiparului prima editie a revistei “Orizont crestin”, pe care am publicat-o pâna de curând, când am inceput sa realizam  site-ul http://www.orizontcrestin.org/

Revista “Orizont crestin” este probabil, singura care i-a unit pe crestinii din diferite confesiuni: ortodocsi, baptisti, penticostali, crestini dupa Evanghelie si adventisti. Inca de la inceput, am dorit ca aceasta sa-i adune pe crestini in jurul lui Hristos si nu in jurul unei orientari sau unei biserici. Am publicat articole semnate de pastori, preoti, crestini cu condeiul in mîna, arzând de dragul Domnului si pe paginile revistei niciodata nu s-a dat loc la puncte de vedere ale unei biserici, ci s-au dezbatut doar  subiecte comune din Sfânta Scriptura si teme care ne unesc. Revista a fost distribuita in toata comunitatea româna din Chicago si imprejurimi, in bisericile române de aici si a fost bine primita, mai ales ca a fost un fel de revista-caleidoscop care cuprindea: articole crestine, articole diverse, rubrici ca: “Stiati ca…?” (curiozitati), “Punct turistic”, “File de istorie”, “De la gospodine… pentru gospodine!”, “Sanatate”, “Coltul de literatura”, “Maxime si cugetari”, rebus, etc. Nu a fost sustinuta financiar de nici o biserica, ci ne-am straduit sa rezistam prin reclame.

In 2002, am publicat prima mea carte de versuri: “Perpendiculara pe un colt de nemurire” (Editura Multimedia, Arad). De asemenea, am editat doua carti de versuri: “Semnul vietii” (o placheta cu versuri ale pictoritei Dorothea Fleiss din Germania si fotografii ale artistei-fotograf Lia Deznan din Chicago) si cartea de versuri “Picuri din suflet” de Ion Soimosanu.

– Esti un crestin implicat, activ?

– Daca a fi implicat, activ inseamna a te “arunca” in apele furioase ale lumii pentru sufletele pierdute, atunci da, sunt un crestin activ. Fac insa prea putin din cate ar trebui sa fac, dar ma doare durerea lumii si am o mare pasiune – aceea de a câstiga suflete pentru Imparatia lui Dumnezeu.

– Ce altceva mai faci in prezent, pe lânga televiziune si scris? Care e preocuparea ta de capatâi la ora actuala?

– In primul rand, ma straduiesc sa fiu o mama si o sotie buna. In al doilea rând, m? ocup de consiliere spirituala. Sunt multe femei singure, neîntelese, in depresie, ce au nevoie de cineva care sa le asculte, sa nu le condamne, sa le puna sub picioare fasciculul de lumina care este credinta si care le conduce la Dumnezeu.

– Pentru ca esti actrita, te-ai gândit vreodata sa faci film crestin?

– Da, de multe ori. Si inca ma gândesc. Astept insa ca Dumnezeu, daca va fi voia Lui, sa ma directioneze intr-acolo, sa imi deschida o usa…

– Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?

– Da, as vrea sa va povestesc cum Domnul, in indurarea Sa cea mare, ne-a daruit-o pe Shanea, fetita noastra de 2 anisori si doua luni, minunea pe care o asteptam de zece ani. Ne-am dorit mult copii, dar timpul trecea si, dupa doua esecuri, dupa perioade in care ma simteam umilita, ca apoi sa devin resemnata, am urmat ceea ce Domnul, prin Biblie, ne sfatuieste: “Este vreunul printre voi bolnav? Sa cheme pe presbiterii Bisericii; si sa se roage pentru el, dupa ce-l vor unge cu untdelemn în Numele Domnului” (Iacov 5:14). Pastorul bisericii s-a rugat pentru mine si mi-a facut ungerea cu untdelemn, conform Cuvântului Domnului. Raspunsul a venit in scurt timp. Am ramas insarcinata, spre marea noastra bucurie. Dar iata ca, dupa opt saptamâni, au reaparut exact aceleasi simptome premergatoare pierderii sarcinii, asa cum s-a intâmplat cu cele doua sarcini precedente. Am apelat din nou la Domnul si El m-a vindecat imediat. Din acel moment,  sarcina a decurs fara nici o complicatie, fara sa intrerup lucrarea la care eram chemata. Pe 17 decembrie 2006, s-a nascut Shanea, care este o binecuvantare pentru noi.

Domnul a facut multe minuni in viata mea si consider ca acesta este modul Lui obisnuit de a fi. El este Salvatorul, Vindecatorul, Eliberatorul, El-Shaddai (Dumnezeul cel Atotputernic), un Dumnezeu “activ”, as putea zice, care comunica cu noi si intervine in viata noastra, daca Ii dam voie.

– Ce hobby-uri ai?

– Sunt pasionata de Domnul, as vrea sa-L explorez si sa cresc in relatia cu El. Imi place sa citesc Sfânta Scriptura, fiindca gasesc in ea refugiu si raspuns la dilemele mele. Ii lecturez cu placere pe John Ortberg, Bill Hybels, Smith Wigglesworth, Jim Cymbala si unele carti mi se “lipesc” de mâini. Consider ca este un hobby, dar si o responsabilitate sa le vorbesc oamenilor despre Domnul. Lucrez cu bucurie la website-ul de care va spuneam: http://www.orizontcrestin.org/ si pe care va invit sa il vizitati. Sunt fascinata de drumetii, imi plac muntele, padurea, pescuitul, fotbalul.

– Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?

– A ramâne in Hristos. Imi amintesc acum o rugaciune a lui Oswald J. Smith si care suna asa: “Doamne, iata mâinile mele. Ti le consacru. Ajuta-ma sa nu ating nimic cu ele care nu este pe placul Tau! Si aici sunt picioarele mele. Ti le daruiesc Tie. Nu le lasa sa alerge unde nu trebuie! Aici sunt ochii mei. Nu-i lasa sa priveasca la lucruri care pot intrista Duhul Sfânt! Urechile mele sa n-asculte ceea ce Te dezonoreaza pe Tine! Gura mea sa nu rosteasca niciodata cuvinte pe care Tu nu vrei sa le auzi! Mintea mea sa nu retina nici un gând si nici o imagine care nu este curata! Iar inima mea sa nu iubeasca altceva decât lucrurile Tale!”. Aceasta inseamna dependenta de Domnul, daruire totala, ramânere in El. La o astfel de traire ne cheama Dumnezeu pentru a detine cheia succesului spiritual.

– Ce planuri de viitor ai?

– Una dintre dorintele mele despre care vorbesc la timpul viitor este aceea de a publica o carte de versuri si eseuri – “Clepsidra cu sentimente”. In prezent, lucrez la un roman in care explic, pornind de la experienta mea personala, care a culminat cu intoarcerea in bratele Domnului, ce inseamna o viata traita fara Divinitate. Il rog pe Dumnezeu sa imi dea in continuare putere in consiliere, in evanghelizare si inspiratie pentru a realiza si pe mai departe  emisiunea “Cuvinte pentru suflet”, la Televiziunea Crestina Romana din Chicago.

– Cum crezi ca ar trebui sa fie biserica de azi, trupul lui Hristos, pentru a fi influenta in lume?

– Cred ca Biserica trebuie sa fie o torta in lumea de intuneric si pacat in care traim, iar crestinii sunt chemati sa iasa dintre zidurile ei frumoase, cu scaune confortabile si sa mearga in lume, in transee, acolo unde se moare, acolo unde este durere si deznadejde. Menirea Bisericii ramâne aceea de a fi un spital pentru cei suferinzi, un loc in care Duhul mângaie, leaga ranile si ridica poverile. Ne-am obisnuit sa nu avem probleme, sa ascultam cuminti predica si sa plecam acasa cu constiinta impacata ca am mers la Casa Domnului, iar in cazul in care mai etalam si o oarecare “râvna”,  nimic nu ni se pare mai normal decât sa ne indreptam atentia spre cei din tara (vorba unui crestin – “toti fac misiune in România, insa aici, in “Ierusalimul” nostru, chiar le-am rezolvat pe toate?”). La Chicago, de exemplu, traiesc câteva zeci de mii de români care nu au o relatie personala cu Domnul, deci cum se implica biserica româna de aici pentru a recupera aceste suflete? Pentru ca biserica sa fie influenta trebuie in primul rând, sa se imbrace cu putere de sus, fiindca doar Duhul Sfant ne poate salva din mocirla pacatului. De asemenea, devine imperios necesar ca biserica sa isi cunoasca menirea, aceea de a evangheliza (si sa inceapa aceasta misiune cu “Ierusalimul” in care ne-a asezat Domnul), iar in al treilea rând, sa foloseasca resursele mass media (care este o putere) pentru a raspândi Vestea Buna.

Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

Martie 2009

 

 

 

INTERVIU CU RODICA DACIN – GUVERNATOR 2010-2011 „DISTRICT LIONS 124”- ROMANIA

George ROCA

George ROCA: Distinsa doamna, va multumesc ca ati acceptat acest interviu. În perioada 2010-2011 ati detinut functia de presedinte pe tara sau mai bine zis Guvernator (România) al selectului club „Lions”, mandat încheiat de curând. Ati participat intens la diferite evenimente de prestigiu, fiind mereu implicata în actiuni de ajutorare menite sa imbunatateasca conditiile de trai ale românilor si nu numai. Stiu ca aveti un curriculum vitae demn de invidiat. As dori sa ne faceti cunoscut inceputurile dumneavoastra… De unde ati pornit?

Rodica DACIN: M-am nascut în orasul Vascau, judetul Bihor, fiind al saselea din cei sapte copii ai familiei preotului Alexandru Bursasiu. Nu întotdeauna am avut posibilitati materiale corespunzatoare, mai ales dupa confiscarea averilor si cooperativizarea agriculturii în sistemul socialist. Mi-a placut insa sa învat. Mi-a placut gimnastica, pe care am practicat-o din clasa a patra pâna în anul întâi de facultate. Mi-a placut sa desenez, mostenind talentul tatalui meu si la rândul ei, fiica mea, Camelia, care de cinci ani cutreiera meleagurile ceresti, a dus talentul mai departe… terminând facultatea de arte plastice.

Având ca model pe diriginta mea din anii de liceu am urmat facultatea de biologie în centrul universitar Cluj-Napoca. Chiar si fiul meu, Radu, mi-a mostenit ceva: talentul didactic, fiind pe lânga avocat si cadru universitar. Am visat sa devin cercetator, dar iata ca am devenit profesor de biologie în oraselul meu natal, apoi în Stei, Beius si, dupa revolutie, mutându-ma cu întreaga familie la Oradea, am functionat la Liceul Emanuil Gojdu din Oradea – liceu de elita al judetului Bihor.

George ROCA: Foarte interesant! Profesor la mai multe licee bihorene… de la Vascau la Stei, de la Stei la Beius si de acolo la prestigiosul Colegiu National „Emanuil Gojdu” unde ati devenit sefa Catedrei de Biologie-Geografie. Care au fost motivele peregrinarilor dumneavoastra si câteva amintiri placute despre aceste locuri unde ati functionat ca profesor.

Rodica DACIN: Vascau este un orasel mic. În primii ani de profesorat am fost precum cel mai constiincios elev. Aveam catedra formata din 25 de ore (când norma era de 18 ore), incluzând: biologie, chimie si psihologie. Îmi pregateam zilnic planurile de lectii cu partea stiintifica, metodica si experimentala. Abia atunci am descoperit ce frumoasa si interesanta este chimia. Am participat la un Simpozion al cadrelor didactice în Bucuresti, cu publicarea metodicii desfasurarii unei lectii de învatare prin descoperire a unei lectii de chimie si m-am simtit apreciata pentru ceea ce am realizat. Ulterior, modificându-se repartitia orelor, am obtinut completarea catedrei la Stei, fostul oras Dr. Petru Groza pe atunci – la un liceu industrial.

Treptat Liceul din Vascau s-a desfiintat si nu mai aveam ore suficiente. Sotul meu a cerut transferul ca Secretar al Primariei din Beius, iar eu m-am transferat la Liceul Industrial Beius. Aici am gândit si coordonat dotarea unui cabinet modern de biologie.

Visul sotului meu, Florian, era sa lucreze în municipiul Oradea. Întrucât eu nu aveam origine „sanatoasa”, nici el nu a putut promova pe vremea comunistilor. Dupa revolutie, a fost chemat sa lucreze la Primaria Municipiului Oradea, iar eu am obtinut prin concurs de dosare, catedra la Liceul Gojdu. Am spus atunci ca aceasta este scoala care mi se potriveste: marea majoritate a elevilor învatau bine si foarte bine. Pot sa afirm ca am adus un nou suflu la Gojdu, privind partea experimentala a biologiei. La una din sarbatorile „Zilelor Scolii” am fost caracterizata drept „eleganta calma”.

George ROCA: Eleganta calma…! Frumoasa caracterizare, frumoasa sintagma! În perioada cât ati functionat ca profesor ati avut o activitate publicistica destul de intensa. Ne puteti enumera câteva lucrari publicate si revistele unde au aparut acestea?

Rodica DACIN: De fapt sunt doar doua publicatii, una privind metodica predarii biologiei: „Fiziologia aparatului osteo-muscular” (publicata în revista „Natura”) si una privind metodica predarii chimiei: „Învatarea prin descoperire la obiectul Chimie” (publicata în volumul: „Educarea elevilor prin munca productiva”).

George ROCA: Dupa iesirea la pensie… nu v-ati lasat în acel „dolce far niente” pensionaresc, ci din contra ati profitat de timpul liber si v-ati implicat în mai multe actiuni care tin de domeniu obstesc, actiuni de caritate si ajutorare, socializare si nu în ultimul rând de coordonare si conducere. Cum va motivati acest elan? Ce v-a determinat sa deveniti membru al Clubului „Lions”?

Rodica DACIN: Dupa cem-am pensionat am realizat urmatoarele lucruri importante:

  • Am început sa învat limba engleza;

  • Am intrat în Lions;

  • Am învatat sa lucrez pe calculator;

  • Am initiat fondarea a doua cluburi de tineri în Oradea: „Leo Veritas” si „Leo Black Eagle” cu care ne mândrim;

  • Am vizitat diferite locuri din tara si din strainatate, unde mi-am facut prieteni;

  • Am tradus documente Lions (uneori cu sprijinul unor specialisti) si anul acesta am publicat un volum cu aceste traduceri;

  • Am scris numeroase articole despre viata lionistica, publicate în revista „The Lion-Romania”!

Ce m-a determinat sa intru în Lions? Cred ca sufletul meu, mostenirea mea genetica. Sotul meu a înfiintat primul club Lions din Oradea, un club mixt, pentru domni si doamne. Îmi placea tot ceea ce faceau ei; adesea veneam cu idei pe care ei le punea în aplicare. Simteam ca mi se potriveste ceea ce întâmpla acolo. Îmi place sa spun ca am activat ca „neoficial” în Lions, pe lânga sotul meu, timp de patru ani. Când sotul meu a ajuns Guvernator, a dorit sa înfiinteze un club de doamne în Oradea, iar eu am fost aleasa presedinte fondator, pentru faptul ca la prima întâlnire am explicat celor prezenti multe lucruri legate de activitatea lionistica.

George ROCA: Deci dupa aproape patru ani ca „neoficial” pe lânga Clubul „Lions” Oradea, v-ati decis sa înfiintati clubul de doamne „Lions Oradea 22”, unde ati devenit pe lânga fondator si presedinte. Care au fost obiectivele acestuia?

Rodica DACIN: Nu aveam la început un program bine stabilit. Fiindca se apropiaCraciunul, ne-am gândit sa aducem bucurie în casele unor familii cu trei-patru sau cinci copii. Am realizat prima tombola ca sa adunam fonduri, am avut prima sponsorizare în produse; am cerut o lista de la Serviciul social al Primariei cu familiile cu multi copii si desigur adresele lor si ne-am dus cu pachete si bani la ei acasa, spre mirarea si bucuria lor. Ulterior am aflat de la televiziunea locala oradeana ca trei surori (eleve), pe care le vizitaseram, au ramas orfane de ambii parinti. Ani de zile ne-am ocupat de aceste fete din punct de vedere a îmbunatatirii conditiilor de viata, de sanatate si al educatiei.

Ulterior, cazurile se iveau, veneau spre noi. Clubul a crescut de la an de an, iar noi am câstigat experienta. Acum avem programe permanente si ocazionale. De trei ani, consecutiv realizam o tabara de vara pentru copii diabetici; în prealabil un concert de caritate pentru aceasta tabara; organizam un mini-târg de Craciun ca sa adunam fonduri pentru o bursa anuala pe care sa o oferim unui student, selectat printr-un concurs riguros. Anul acesta am vândut pâine si placinte ca sa adunam bani! Actiunile sunt multe, spatiul nu ne permite enumerarea lor.

George ROCA: Ce alte activitati ati avut, în cadrul clubului în anii ce au urmat? Ma refer la perioada 2002 pâna în 2010, an în care chiar aici la Sydney ati fost „unsa” în functia de Guvernator al Districtului „Lions” – România?

Rodica DACIN: Am fost pe rând:

  • Presedinte pe Zona de Nord-Vest a României

  • Presedintele Comisiei de femei a Districtului

  • Presedintele Comisiei de regulamente, traduceri, constitutie

  • Viceguvernator II

  • Viceguvernator I

  • Guvernator în perioada 1 iulie 2010- 30 iunie 2011

George ROCA: Între timp ati reluat si activitatea dumneavoastra publicistica. Ati devenit redactor la mai multe reviste, ati înfiintat chiar una dintre acestea. Câteva detalii va rog.

Rodica DACIN: Între anii 2002-2003 am redactat prima publicatie lionistica din România: „Buletin informativ”, care a aparut în trei numere. În perioada 2010-2011 am fost coredactor în fapt la revista „The Lion – Romania”, care s-a tiparit la Oradea.

George ROCA: Stiu ca ati participat în ultimii 12 ani la nenumarate congrese, conventii, forumuri, tabere ale clubului „Lions” care au avut loc în strainatate. Ati acumulat în acest fel o experienta ampla pe plan international. Cum se materializeaza aceasta în munca dumneavoastra?

Rodica DACIN: Esenta lionismului este caritatea si prietenia, fara granite. Suntem globali, ne ajutam unii pe altii în spiritul solidaritatii internationale. Contactele si prieteniile legate pe plan international mi-au creat sentimentul special ca apartin acestei lumi si ca lumea îmi apartine. În România avem un lionism tânar, avându-si începuturile în 1990, asa ca am avut multe de învatat din experienta acumulata.

Ca Guvernator am avut cele mai strânse relatii cu „Districtul 103 Sud-Vest”, Franta. Prin e-mailuri si vizite reciproce am întarit prietenia ce ne leaga ca districte înfratite. Am construit programe comune. Am fost sprijiniti de Fundatia Internationala Lions si anul acesta la rândul nostru am sprijinit prin intermediul acestei fundatii, Lions Japonia si japonezii, în efortul lor de reconstructie al tarii dupa dubla catastrofa suferita. Ne mândrim cu faptul ca am reusit sa donam mai mult decât am primit! Sunt doar câteva exemple.

George ROCA: Sa ne reîntoarcem la Sydney! Cum a fost posibil sa fiti nominalizata si apoi aleasa în onoranta functie de Guvernator al Districtului „Lions” – România? Cine au fost cei care v-au propus si cei care v-au ales? Desigur ca as dori sa ne spuneti si câteva cuvinte despre cei care v-au acordat aceasta functie.

Rodica DACIN: Câtiva membri Lions si fosti guvernatori care îmi cunosteau activitatea m-au rugat si mi-au cerut sa candidez pentru functia de Viceguvernator II. La Conventia Nationala de la Bucuresti am fost votata pentru aceasta functie de catre delegatii cu drept de vot ai Districtului.

La fel s-a întâmplat pentru functia de Viceguvernator I si Guvernator. În perioada 28 iunie – 2 iulie 2010, în Australia, la Sydney, a avut loc Conventia Internationala Lions. Americanul Sid Scruggs III, a fost ales Presedinte International. Guvernatorii alesi ai Districtelor din cele 206 tari componente ale LCI au fost numiti în functie de catre Presedintele International; eu am fost numita Guvernatorul D 124 (România).

George ROCA: Chiar daca nu sunt membru al Clubului „Lions”, am fost invitat de catre dumneavoastra, aici la Sydney – fapt pentru care m-am simtit onorat si va multumesc – sa particip la parada care a avut loc pe principalele artere ale orasului. Grupul condus de dumneavoastra a fost destul de numeros si consider ca a facut onoare României. Uniformele purtate au fost foarte apreciate, iar palarioarele din Oas au fost foarte admirate. Stiu ca dupa terminarea parazii, în piata faimoasei „Opera House” ati daruit publicului toate „elementele românesti” pe care le aduseserati de acasa: steaguri, palarioare, insigne, suveniruri… Câti participanti „Lions” a avut România la Conventia Internationala de la Sydney si câte tari au trimis reprezentanti?

Rodica DACIN: 39 de membrii Lions si invitatii lor au participat la Conventia Internationala de la Sydney. Peste 120 de tari au avut delegati la aceasta conventie.

George ROCA: Care sunt obiectivele si dezideratele Clubului „Lions” România?

Obiectivele si dezideratele le-am transformat în realizari. Va voi prezenta câteva: stimularea activitatii cluburilor prin înscrierea acestora în programele nationale pe orizontala propuse de guvernator, si prin crearea unui cadru competitiv – constructiv, prin derularea „Concursului între cluburi”.

Cu bucurie am constatat acceptarea de catre cluburi ca programe nationale pe orizontala a trei dintre cele sase-sapte pe care le-am propus districtului si… iata ca s-a facut o treaba buna, iar concursul intre cluburi i-a ambitionat pe unii! S-a creat o emulatie intre câteva cluburi, stimulându-le sa realizeze cât mai multe actiuni.

Câtiva presedinti, împreuna cu cluburile lor, s-au ambitionat foarte tare în dorinta de a câstiga. Întotdeauna avem nevoie de competitie si învingatori. Toate cluburile care se afla în top sunt foarte bune, foarte active, inventive, de succes. Felicitari tuturor!

Multe cluburi si-au inserat în agenda ca programe noi – cele privind vederea, diabetul si mediul, înscriindu-se în programele nationale si în campaniile globale lansate de catre Presedintele International, domnul Sid Scruggs III, si nu în ultimul rând, impresionati de efectele catastrofelor naturale, fie din România, fie din Japonia, cluburile au raspuns la chemarea de a sprijini persoanele afectate, mobilizându-se exemplar, culminând cu Ziua Nationala de plantare de arbori si arbusti (PAA), când 40 de cluburi au actionat concertat în vederea îmbunatatirii calitatii mediului, realizând totodata cea mai mare vizibilitate Lions de pâna acum.

George ROCA: Ati primit nenumarate diplome, medalii, distinctii, certificate de apreciere din partea conducerii „Lions International”. Care dintre acestea va încânta cel mai mult?

Rodica DACIN: Azi am primit prin posta o frumoasa placheta din poliester de la fostul Presedinte International Sid Scruggs: „Light Keeper – Harbor Light, Master Award, Silver Level” (Motto-ul Presedintelui International 2010-2011 a fost: „Un far al sperantei”: Leii sa fie un far al sperantei în toate domeniile activitatii lionistice). Motivatia acordarii acestei plachete a fost pentru faptul ca mai mult de jumatate din cluburile districtului s-au implicat în doua din cele patru campanii global-service lansate de catre Sid. Într-adevar eu am fost cea care a informat, cerut, stimulat si impulsionat cluburile sa realizeze aceste programe: Colectarea si distribuirea de alimente si plantarea de arbori si arbusti. Mâine este ziua mea de nastere! Am primit acest premiu ca pe un cadou lionistic de ziua mea si sunt mândra pentru asta.

George ROCA: Va felicit si va doresc din toata inima „La multi ani!”. Pe insigna dumneavoastra, a guvernatorului de fapt, scrie „Prietenie, Caritate, Progres”. La ce va referiti? Putine detalii va rog. Ce reprezinta celelalte elemente heraldice ale insignei?

Rodica DACIN: Prietenie, caritate, progres, este motto-ul cu care am condus activitatea districtului în acest an lionistic. În toate întâlnirile si comunicarile realizate, s-a simtit aerul prieteniei, al respectului reciproc, al aprecierii a ceea ce este frumos în prietenia care ne leaga: dorinta de ne ajuta semenii mai putin favorizati de soarta. Am învatat, deasemenea, ca pentru a pastra prietenia si ceea ce este valoros în ceea ce ne uneste, uneori, este nevoie de a trece peste orgolii, este nevoie de a face mici compromisuri, ceea ce nu este usor, dar daca reusesti cu atât mai mare este satisfactia.

Ne-am câstigat noi prieteni, fie cu ocazia întâlnirilor internationale, fie prin cluburile nou fondate. Ca puncte slabe, sau neîmpliniri, as aminti faptul ca uneori nu am fost suficient de ferma, ca am abuzat de prietenia unora, pentru a-i împaca pe altii. Le multumesc celor care m-au înteles si mi-au acordat ajutorul. Actele caritabile pe care le-am realizat fiecare în coltul lui de tara, sau, concertat la nivel de district, au reusit sa aline suferinta oamenilor bolnavi, sa depisteze într-o faza precoce probleme de sanatate, sa asigure o masa mai îmbelsugata saracilor si batrânilor, sa sprijine zonele sinistrate ale Moldovei, sa contribuie la cresterea calitatii mediului si pe de alta parte sa educe tânara generatie Leo în spiritul voluntariatului, sa sprijine si sa stimuleze tinerele talente sau sa asigure material posibilitatea continuarii studiilor pentru elevi si studenti si sa nu uitam gestul nobil de umanitarism, de solidaritate internationala pe care l-am realizat toti împreuna pentru a sprijini locuitorii Japoniei, cea mai grav afectata zona geografica a globului de catastrofe naturale, nu numai cu bani si rechizite scolare, ci ceea ce e si mai valoros, prin oferta de a gazdui si oferi toate conditiile de viata unor familii japoneze si tot ceea ce înseamna o tabara de vara pentru copii japonezi. Am raspuns în toate aceste cazuri la „Chemarea de a fi un far al sperantei” pentru cei aflati în nevoie.

Progres? Da exista! Exista în viata celor pe care i-am sprijinit sau stimulat, dar si în viata noastra personala. Satisfactiile morale izvorâte din rezultatele lucrului bine facut, întarirea prieteniei si dorinta de a gasi si rezolva noi si noi nevoi ale comunitatii. Si toate acestea enumerate mai sus înseamna simplu: LIONS!

Fiind profesor de biologie si membru Lions, mi-am ales ca simbol o floare endemica Bihorului: „Melampirum bihariense” stilizata. Mi-a placut foarte mult deoarece aceasta evidentiaza culorile originare Lions: violet si auriu (acum sunt albastru si auriu), culori care simbolizeaza: loialitatea si integritatea, respectiv, sinceritatea scopului, idei progresiste, generozitatea în gândire, inima si punga fata de cei ce au nevoie.

George ROCA: Câti membri si câte cluburi „Lions” sunt în România?

Rodica DACIN: La 1 iulie 2010 districtul avea 1.284 de membri. La sfârsitul anului lionistic, respectiv 30 iunie 2011, numaram 1.348 membri. Privind numarul de membri din cluburile active, s-a constatat o mare fluctuatie. Pierderile de membri întreceau adesea numarul de noi membri. Cresterea numarului de membri la nivel de district s-a realizat mai mult prin formarea de noi cluburi: 8 noi cluburi au luat fiinta, doua fiind în lucru… În prezent în România exista 60 de cluburi „Lions”.

George ROCA: Cu ce îi ajutati pe cei nevoiasi? Ma refer la fapte caritabile? La actiuni de binefacere…

Rodica DACIN: Prin programele nationale pe orizontala s-au realizat urmatoarele:

  • Programe legate de sanatatea vederii. Prin Screening oftalmologic au fost testate 2.390 de persoane. Cazurile cu deficiente depistate au fost îndrumate catre cabinetele medicale specializate. S-au realizat multe alte tipuri de proiecte vizând vederea la nivelul cluburilor. De asemenea, prin Comisia districtului de Ocrotire a vederii, s-au realizat actiuni de atragere a medicilor oftalmologi catre programele Lions legate de vedere cum sunt:

-Prezentarea Programului Lions „Vedere clara – ochi sanatosi” la Congresul de Oftalmologie 2010

-Prezentarea în premiera a filmului „Going blind” – vizionat de 150 medici.

  • Programe vizând constientizarea, depistarea si tratarea diabetului. S-a facut testarea glicemiei la 1.625 persoane, iar de „constientizare si educare” au beneficiat 2580 persoane.

În câteva orase ale tarii s-a realizat iluminarea în albastru a unor cladiri reprezentative si lansarea de baloane albastre… lumina albastra fiind simbolul atentionarii asupra pericolulului pandemiei diabetice.

  • Tabere pentru copiii diabetici, au realizat si realizeaza LC Bacau, LC Oradea (+concert pentru copii diabetici), LC Satu Mare.

  • În Programul National de Plantare de arbori si arbusti au fost implicate 40 cluburi. Au fost plantati peste 29.000 arbori si arbusti si 6 hectare suprafata a fost împadurita.

Apreciez în mod deosebit numarul mare al cluburilor care au reusit sa organizeze si sa desfasoare acest program, facând apel la persoana de specialitate, antrenând ca voluntari membrii Leo, elevi, membrii de familie si alte persoane, sau realizând parteneriate cu scolile, primariile, Ocolul silvic. A fost o actiune „service” placuta, nu chiar usoara… Pentru unii accesul la parcelele alocate a fost cam dificil. Ne-am simtit bine lucrând în echipa si în general am încheiat cu o socializare bine venita. În diferite orase ale tarii mass-media a redat actiunile organizate.

Putem fi mândri ca peste ani de zile puietii pe care i-am plantat noi acum – vor deveni arbori si arbusti adulti, contribuind la refacerea unor zone defrisate, sau vor înfrumuseta parcuri si implicit vor contribui la scaderea poluarii mediului. Programul National de Plantare ramâne – o investitie pentru viitor. Ar mai fi multe de enumerat dar nu as vrea sa va rapesc spatiul…

George ROCA: Nu va faceti probleme! Internetul are spatiu nelimitat! V-as ruga sa continuati. Consider ca sunt fapte si actiuni importante…

Rodica DACIN: Am realizat un „Program National”, care s-a nascut initial ad-hoc la nivelul cluburilor si apoi dirijat prin implicarea Viceguvernatorului I, Ionel Lupu, referitor la sprijinirea zonelor sinistrate din Moldova, în vara anului trecut, exprimându-ne astfel solidaritatea fata de persoanele afectate de urmarile inundatiilor. S-au organizat puncte de colectare de alimente, îmbracaminte, mobilier; în unele cazuri Lions sau Leo au distribuit direct ajutoarele pregatite, prin deplasarea în zonele sinistrate. S-a acordat sprijin financiar, sau în produse de larg consum si materiale de constructii. S-au implicat 22 cluburi Lions si 13 cluburi Leo. Contributiunile banesti au constituit suma de 36.000 RON.

Cu materialele donate au fost sprijinite 8 familii, astfel: Caramida donata de catre Dorin Mirea din LC Câmpulung, Rucar-Bran, s-a folosit la constructia a doua case. Pentru alte 6 familii s-a asigurat ciment, adeziv, izolatii, cherestea pentru reparatii acareturi, împrejmuiri, izolatie exterior pentru case. Am beneficiat si de un grant LCIF în valoare de 10.000 USD prin intermediul Clubului Lions Bucuresti Millenium.

În lunile martie-aprilie am lansat un program national de urgenta: Sprijinirea Lions Japonia si a japonezilor în general, prin intermediul LCIF, în vederea reconstructiei tarii în urma dezastrului natural fara precedent ce s-a abatut asupra lor. Impresionati de urmarile catastrofei, de demnitatea japonezilor în lupta ce a urmat, de exemplul dat de Lions Japonia, ne-am strâns rândurile si am reusit împreuna (District, cluburi si membri Lions individual) sa donam peste 16.000 USD, incluzând si doua seturi „Scoala în cutie”.

Iata, deci, ca în acest an legatura de sprijin financiar cu LCIF s-a realizat în dublu sens. Putem fi mândri ca am reusit sa oferim mai mult decât am primit.

A mai fost demarat si programul: „Centrul National Lions de educare a câinilor însotitori de nevazatori”. Prin implicarea LC Timisoara, a Comisiei juridice si a secretariatului Districtului s-au pregatit actele constitutive. LC Timisoara, a demarat proiectul pilot privind achizitionarea si educarea primului câine. Le doresc mult succes în continuare!

George ROCA: Alte realizari?

Rodica DACIN: Alte realizari au fost cele cu privire la comunicarea dintre noi. Împartasirea activitatilor s-a realizat-lunar prin newsletters. Informatiile primite lunar, mi-au permis sa cunosc preocuparile si realizarile tuturor si sa apreciez cluburile foarte active. Odata la doua luni revista „The Lion România”, venea sa împartaseasca aceste realizari cu tot districtul, constatându-se cresterea numarului de activitati împartasite, constituind totodata un punct de inspiratie pentru cluburile mai noi.

Din consideratie si prietenie, pentru oaspetii nostri, revista care a aparut cu ocazia Conventiei Nationale de la Oradea, în mai 2011, are presarate articole în limba franceza si engleza. Am organizat un concurs de desene cu tema „Afisul pentru pace” pentru copii cu vârste cuprinse între 11 si 13 ani. Faza pe district, a reunit 19 cluburi pe arena competitiei. Imaginile lucrarilor câstigatoare au fost prezentate în „Calendarul Lions” ce a însotit revista „The Lion România”.

De asemenea, s-au organizat emotionante festivitati de premiere a copiilor talentati, care au fost stimulati sa gândeasca despre pace, sa-si exprime prin desen sentimentele lor privind pacea. Licitatia desenelor câstigatoare a avut succes.

În relatia Leo-Lions pot sa va spun ca ne preocupa educarea generatiei de mâine în spiritul voluntariatului, al caritatii si al leadershipului. As puncta aici câteva aspecte: cabinetele comune Lions-Leo; Tabara internationala Lions de la Diham; sprijin financiar, material si consiliere „Leo Europa Forum” (care se va desfasura în România, la Sibiu); parteneri de proiecte la nivelul cluburilor; sponsorizarea înfiintarii de noi cluburi… Comisia „Tabere si Schimb de tineri” raporteaza: 35 de aplicatii completate prin Cluburile Lions din România pentru tabere în Europa, America, Japonia, dintre care 25 sunt acceptate si 10 în asteptare. Acesti tineri vor fi mesagerii nostri în diferite tari. Ne mândrim cu tinerii nostri colaboratori Leo si le multumim tuturor pentru originalitatea, frumusetea si valoarea programelor pe care le realizeaza. Îi asteapta marea lor pregatire a LEF: trebuie sa le fim alaturi în continuare si sa-i sprijinim.

George ROCA: Abia acum am înteles diferenta dintre „Lion” si „Leo”. Acestia din urma sunt „leutii”, adica juniorii… As vrea sa va mai întreb cum va formati viitorii lideri? Ma refer la cei la care va trebui sa predati stafeta. Care este sistemul de alegere a unui lider „Lion”, prin vot, prin nominalizari… sau contributii financiare?

Rodica DACIN: Lions România a participat la mai multe „traininguri” privind formarea liderilor si a trainerilor. Acestea au fost reprezentate sub forma seminarii (Seminar de noi strategii – LENS) si cursuri de pregatire a viitorilor presedinti de club. Viitorul guvernator este propus si sustinut de catre clubul sau. Uneori sunt mai multi candidati pentru functia de Vice Guvernator. În cazul meu, trei membrii Lions si-au anuntat intentia de a candida, dar mai apoi… au renuntat la competitie.

George ROCA: Exista un statut, un ghid de îndrumare, sau niste documente scrise dupa care va orientati?

Rodica DACIN: Exista o Constitutie standard a districtului si una a clubului, pe baza carora se adopta statutul acestora. Privind Cadru definit, cunoscut si aplicat, din 2005 am dorit sa realizez ceva pentru district care sa dainuiasca: m-am ocupat de traducerea a numeroase documente Lions, beneficiind si de sprijinul unor membri Lions2 abilitati.

Anul acesta, am editat si distribuit conducerii districtului si presedintilor cluburilor manualul de traduceri „Ghid de orientare în Lionism 2011” cu obligativitatea de a fi retransmis presedintelui nou ales în fiecare an, ghid care este postat si pe site-ul nostru. Consider ca acest Ghid trebuie sa stea în permanenta pe masa presedintelui de club si nu numai.

George ROCA: Multumesc mult! Un adevarat raport de activitate! Din ce fonduri se gospodareste „Lions Club” din România? Primiti si ajutoare din partea Guvernului României sau din strainatate?

Rodica DACIN: Fondurile în majoritate provin din cotizatiile membrilor. În luna ianuarie a fiecarui an organizam un Revelion lionistic al districtului (unele cluburi organizeaza baluri), în cadrul caruia prin tombola si licitatie se aduna fonduri. De asemenea se obtin fonduri si prin sponsorizari.

Noi suntem o organizatie nonguvernamentala, asa ca… pentru situatii de urgenta, precum cele provocate de catastrofe naturale (ex. inundatii), Fundatia Internationala a Cluburilor Lions ne-a acordat în doi ani câte un Grant de urgenta de câte 10.000 de dolari americani.

George ROCA: Ce proiecte de viitor are „Clubul Lions” din România?

Rodica DACIN: Se vor continua unele dintre proiectele de succes ale „anului lionistic” ce abia s-a încheiat, cum sunt:

– Plantarea (în continuare) de arbori si arbusti

– Programe de ocrotirea vederii, de depistare si tratare a diabetului

– Crearea unui centru de instruire a câinilor însotitori ai nevazatorilor s.a.

dar si programe noi-privind:

– Lupta anti-drogare

– Sprijinirea refugiatilor, etc.

George ROCA: Acum, la încheierea mandatului dumneavoastra, va rog sa transmiteti un mesaj sau un apel catre cei care sunt membri ai clubului „Lions” si nu numai.

Rodica DACIN: Am încheiatmandatul meu de guvernator cu satisfactia ca am reusit sa motivez si sa inspir, sa stimulez si sa consiliez, sa simt pulsul cluburilor, sa pot sa-i apreciez pe cei valorosi, sa-i sprijin pe cei aflati în impas. Toate acestea le-am realizat împreuna cu colegii, sau mai bine zis, cu prietenii „Lions”, fapt pentru care le multumesc din suflet pentru tot si toate. Pentru mine a fost o experienta extraordinara, un mod de a privi lumea cu mai multa întelegere…

Multumesc celor doi viceguvernatori, întregului cabinet, precum si echipei de presedinti de cluburi ai acestui an, pentru toata activitatea depusa.

Multumesc familiei mele si în special sotului meu, Florian, pe care uneori i-am neglijat dedicându-ma muncii pentru „Lions” de dimineata pâna seara târziu. Florian a fost mâna mea dreapta: deosebit de ambitios în a face noi cluburi, chiar bolnav fiind în anumite perioade… Un bun consilier, un bun observator si cunoscator al vietii lionistice! El a fost cel care… a visat pentru mine realizarea înfiintarii a zece cluburi în mandatul meu si acum e fericit din acest punct de vedere, doua dintre ele fiind deja în lucru.

Nelu Ianceu si Razvan Rotta au fost pentru mine, doua puncte de mare sprijin, unul ca „ministru de finante”, consilier si organizator al Conventiei iar celalalt (Razvan), a fost cel care mi-a pus calculatorul în brate cerându-mi sa învat sa lucrez pe el! S-a putut constata de ce mare folos mi-a fost, iar anul acesta a sponsorizat „telefonul guvernatorului” si s-a implicat în directia membership si festivitati de cartare si si-a asumat o munca deloc usoara, cea de a fi Comisar al Conventiei. Deosebite multumiri pentru amândoi.

Deosebita, prezenta de suflet si sensibilitate, cu cea mai intensa comunicare si colaborare în acest an lionistic, absorbind ca un burete tot ce înseamna Lions, a fost Narcisa Mederle – presedinta tânarului, dar foarte activului club „Timisoara Diamond”.

Multumesc Clubului Lions Oradea pentru sprijinul acordat. Am lasat la urma, clubul meu de prietene Lions „Oradea 22”, care m-au înteles si m-au sprijinit si parca s-au întrecut pe sine, în dorinta de a fi anul acesta la înaltime, câstigând concursul între cluburi. Cu urari de bine tuturor!

Fie ca lionismul românesc sa cunoasca noi si noi realizari în anii ce vin. Mult, mult succes echipei care va urma. Mult, mult succes tuturor românilor în anii ce vor urma.

George ROCA: Impresionant! Va multumesc si va doresc mult succes în tot ceea ce faceti.

——————————

A consemnat,

George ROCA

Sydney-Oradea

24 august 2011

 

WAS THERE ANYONE WHO MADE A REMARKABLE DIFFERENCE FOR YOU, MARIA?

I’ve learned something from or through most of the people I ever met. There was a time in school here when I was very confused about most things and one of my teachers, Jacqueline Knapp helped me out by introducing me to meditation, which proved to be of great importance in my life. And having worked with Liviu Ciulei on a monologue in English for my audition here was an extraordinary experience. He was a real genius and helped me in just a couple of days understand things about my acting that I had not been able to get to the bottom of in years. And also Mircea Gheorghiu, one of my teachers in Romania helped me come out of a dark age I got trapped into while in my first year of UNATC. Yeah..I sometimes go down the spiral and I am very grateful to the people who helped me climb back. Roger Paul, my first manager here also means a lot to me because he had faith in me when I didn’t.. And Nicolae Gafton taught me not only how to protect my vocal folds but also my integrity. And my Literature teacher in highschool Mrs. Dumitru who was the first one to point me towards acting or directing and my class master Carmen Niculescu who gave me all her support throughout the tough four years of the intense math-physics class. And my godmother had a remarkable influence on me even though we spent very little time together but she was an artist and I believe I was spiritually influenced by her.. Oh man, good thing I have some time to work on my Oscar speech! :)))

WHAT IS THE BEST WAY, IN YOUR OPINION MARIA, THAT SOMEONE CAN SUPPORT AN ACTOR?

It’s balance that an artist mostly needs and that can mean a lot of things depending from one person to the other..

WHAT IS THE MOST CHALLENGING THING TO BE AN ACTRESS?

Getting good jobs! The most challenging thing I had to face as an actress was to understand that art is one thing and showbiz a different thing.

WHAT IS THE DIFFERENCE BETWEEN BEING AN ACTRESS HERE IN THE USA AND IN ROMANIA?

Here I first had to get the right to get jobs.. But then there is a professionalism derived from such a huge industry.. things are very well planned cause there’s too much money at stake so everybody knows exactly what they have to do for things to go smoothly.. You must have a manager and agents here to be taken seriously. You are more of a business in the States if you want to be successful..it’s a matter of scale.

I knew I was going to have much more opportunities here so I moved to NY without having visited first. I came here to play the game so I knew I was going to like it. Next stop is Hollywood.

DO YOU FEEL TEMPTED TO DIRECT OR WRITE FOR FILM?

Definitely!! I just feel like I want to take my acting to highest level I can and then I will open my own house production and start making my own projects.

IF YOU COULD CHANGE ANYTHING IN THE ENTERTAINMENT INDUSTRY, WHAT WOULD THAT BE?

I would change absolutely nothing in the entertainment industry.. it is what it is: an industry created to entertain people and everyone is doing their best at their job. I will change the people though by bringing some real joy, meaning and compassion in their souls.

WHERE DO YOU SEE YOURSELF IN 1/5/10/20 YEARS?

In one year I see myself living of my acting only and in 5/10/20 years I see myself getting better and better at it!

WHAT WOULD YOU DO IF YOU WON THE MILLION-DOLLAR LOTTERY?

I would get rid of it as soon as I can before the curse reaches me! But making most of it while at it so maybe I would go in different places over the globe in poor countryside arias and give people seeds and livestock to provide them with food. I guess I’m thinking of ways to help people by providing a lifelong way to sustain themselves.

WHAT IS YOUR FAVORITE SEASON AND WHY?

I was born in August and I love bathing in the sea and I associate that with summer. I think snowflakes are one of the most beautiful thing on Earth and when I was in elementary school I impersonated winter two years in a row so that’s a lifetime love. And then autumn, the colors, the rain and the wind I’m passionately in love with…I like the melancholic Bacovian mood for love it puts me in. The spring I recently grew more fond of the more joyous I became about life generally, because it does represent the renewal of cycles… I love the whole year round!!

WHAT IS YOUR FAVORITE COLOR?

The color of the crazed wind but you can only find that in Romania.. ;0. There is something about blue and green and especially the blend of the two that totally gets to me. So I was wondering about that for a while and then I was looking through some old linen from when I was little and I found this table-cloth we used to eat on and it clicked; it had a blue and green flower pattern. I realized that is how we acquire different tastes, based on the emotions we link to different objects according to how we experienced them with our senses during different events. In this life or in previous lives. And I also love the color of love-red. But mostly I love the colors of the rainbow.

WHAT IS YOUR FAVORITE HOBBY?

I don’t really have a hobby because I take very seriously everything that I do…sometimes too seriously and maybe that’s why I love the freedom dancing gives me. I dance a lot and I read a lot. Maybe not enough lately..I’ll see to that!

WHAT IS YOUR FAVORITE ACTRESS, FILM DIRECTOR, THEATER DIRECTOR, SINGER?

I don’t have a favorite actress because there are so many talented ones! But I do have a favorite movie star: Marlene Dietrich. Stanley Kubrik, Silviu Purcarete, Beth Gibbons (Portishead).

WHAT SADDENS YOU MOST ABOUT THE WORLD?

What saddens me most about the world is that people don’t realize we are all the same in our essence. And we are the same with everything that is around us on Earth and in the Universe. Literally. We are made of the same energy and matter as the stars. It pains me to tears to see people hurting each other and hurting the Earth that created us and sustains us. We are only hurting ourselves. I got over my self-destructive tendencies when I realized how much that affects everyone around me. I was depressed for a long time because of all the negative energy, the wars, the abuse and exploitation going on in the world until I realized that it’s all part of the process of our human evolution. Our reality is now based on overcoming different conflicts so I decided to buckle up and stand strong for what I believe in: love. Because it’s lack of affection that makes people have a hurtful behavior. They keep trying to fill up that empty space with all sorts of things and we get caught up in an infernal game of gaining power not realizing that we are only fighting ourselves because we are afraid to give more than we get from the other. There is no other. It’s just us on a beautiful colorful planet and we have all we need to just enjoy it and enjoy each other. I promise we will not get bored if we don’t have to work all day and fight everyone to make that money. Our brilliant scientists have discovered means for us to sustain ourselves without destroying our big round home. We just have to open that centered eye ourselves and see the truth that has brought science and esoteric together: we are all one big network of souls part of the same infinite pulsating vibration.

MARIA, DO YOU HAVE ANYTHING YOU DISLIKE ABOUT YOURSELF THAT YOU WOULD LIKE TO CHANGE? ANY SHORTCOMINGS AS THEY SAY?

No, I’m perfect!! Ha ha. Nobody is and I’m learning to love myself despite my shortcomings; and for that I’m constantly working on becoming a better person. I believe in aiming to be a higher self because we live in an imperfect world and the flaws we have are more than often a result of our attempt to protect ourselves and to adjust to society. And the ego is our biggest flaw and I’m a Leo so I have quite some work to do! I didn’t want to accept that for a while and my ego caught up with me, tripped me and hit me with a bat over the head. That shook me to a wider understanding of myself and ever since I’m constantly seeking to become the person I want to be. I dislike that sometimes I give in to lower frequencies and then things start to go wrong but I know now that all I have to do is to remember that I love life and it loves me back or I wouldn’t have come here and so I forgive myself and move on. It’s very important to like yourself because that’s the one person you always have around your soul..

MARIA, YOU LOOK LIKE A FOREVER AGE 19. WOULD YOU SHARE SOME OF YOUR BEAUTY TIPS?

Thank you, that is very kind of you. As corny as it may sound, beauty really comes from inside. I was ugly for a quite a while, feeling miserable and depressed. So I recommend staying connected to that source of joy of being alive that’s at the core of our existence. I believe our body is the manifestation of our psyche powered by our soul. So stay loving, throw out the cerebral window all your fears and drink a lot of water.

MARIA, IF YOU WERE TO CREATE A MANTRA THAT WOULD REPRESENT YOU WHAT WOULD THAT BE?

I am part of an infinite Universe. It gives me infinite love and it empowers me to bring joy to anyone that connects with me. I am love.

HOW WOULD YOU LIKE THE PUBLIC TO REMEMBER YOU?

I want the public to acknowledge me first! I want to put a smile on their face or/and a sparkle in the mind and fill with love the soul of anyone that sees my work.

MARIA, DO YOU HAVE ANY REGRETS?

The only regret I have is that at one point in my life I wanted so badly not to have any regrets that I acted from fear rather than love and I missed on some great opportunities…it will never happen again. I will never again be afraid of giving away too much of myself. The Universe constantly fuels me and protects me.

IF YOU HAD TOTAL CONTROL IN WHAT CENTURY YOU WOULD HAVE LIKED TO BE BORN?

I used to believe that any other century would have been better than this one run by machines and losing its natural vibration. But now I know that this is the most interesting time we’ve been living in more than 20000 years! I totally believe in this shift we’re reaching next year. I feel how the world is expanding its awareness and how we’re getting closer to the brilliant civilization we have at our fingertips. And on the other hand, I might have been around since the supernovas so I’ve probably lived in every century…

IS THERE AN ACTOR OR ACTRESS YOU WOULD LOVE TO MEET IN PERSON?

Everyone! And not just meet, but also work with them!!!

HOW DOES YOUR FAMILY FEEL ABOUT YOUR CHOSEN CAREER?

I’ve surprised my family with quite a few crazy ideas growing up so by the time I told them I want to become an actress, I think everybody was happy that at least they will see me on TV.

WHO IS YOUR BIGGEST SUPPORTER?

My father.

WHAT IS A GESTURE THAT IMPRESSED YOU THE MOST THAT SOMEONE DID FOR YOU AND/OR FOR SOMEONE ELSE?

My mother’s gesture of having a child when she wasn’t supposed to because of her health condition. She knew she was not going to be around for a long time and she wanted my father to have someone to take care of him when he was going to be old. I didn’t understand this gift for the longest time. Now I thank her every day for the life she gave me.

DO YOU HAVE A MESSAGE FOR OUR READERS?

My message to the world is to start looking at other people as being different aspects of their own soul. And to understand that no matter what form they give to their god or don’t, there is one thing that sustains all of us and we need to start caring for it more: our beautiful unique as far as we know(and we went pretty far) Earth. Oh, oh, and to laugh as often as possible! I will end on that note and quote George Carlin: ” I think people should be allowed to do anything they want. We haven’t tried that for a while. Maybe this time it’ll work.”

Maria, thank you for sharing so much with us about you and your aspirations. I wish you success in all aspects of your life, Light, Peace and Love!

I daydream that some day we shall give seeds to those in need, we shall be on the red carpet together, we shall dance in a film production, on the streets of California, Romania or wherever and whenever The Universe has a plan for us. You are enchanting!

http://www.mariaroman.com/Maria_Welcome.html

It was fascinating to chat with Romanian actress Maria Roman. The more questions she answered, the more I wanted to ask. We could have talked on for hours. I imagine she could easily tempt someone into wanting to write a book about her. I am hopeful that we will meet again so we can collaborate in cultural activities and artistic exchanges. I often wish I had more time, a month or even a week, to be in the presence of the people I write about. Time may be fleeting, but we can always plan for artistic projects, be creative, and continue to dream. For some of us those are vital parts of our existence.

Adela-Adriana Moscu

Lancaster, Pennsylvania

O conversatie cu STEFAN LUPU – actor la Teatrul Mic din Bucuresti

Nascut pe 8 mai 1985 la Sfântu Gheorghe, jud. Covasna;
Absolvent al Facultatii de Teatru si Televiziune, Universitatea Babes-Bolyai din Cluj Napoca;
A debutat pe scena Teatrului Andrei Muresan din Sf. Gheorghe;
Spectacole în care joaca la Teatrul Mic:
2008 – Ferdinand – Furtuna de William Shakespeare, regia Catalina Buzoianu
2008 – Tânar, Gudiil – Colonia îngerilor de Stefan Caraman, regia Nona Ciobanu
2008 – nu-i nimic. regia, conceptul si coregrafia Attila Bordás
2009 – Chips – Doamna noastra din Pascagoula de Tennesse Williams, regia Florin Fatulescu
2010 – Google tara mea! de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea
2010 – Prohor, Catâr, Chelner, Barbat fara cap – Mantia de stele de Milorad Pavi?, regia Nona Ciobanu
2010 – Crazy Stories in the City, un spectacol de Arcadie Rusu
2010 – Eddie, Ben Clark – Baietii de aur de Neil Simon
2011 -Dan, Hotul – Zero decibeli de Ioana Paun si Mona Bozdog, regia Ioana Paun
2011 – Oberon – Visul unei nopti de vara dupa William Shakespeare, regia Gelu Colceag

Stefan, colegi fiind la C.N. „Mihai Viteazul” din Sf. Gheorghe, jud. Covasna, ne desparteam în anul 2004 prin examenul de bacalaureat si ne îndreptam fiecare spre o noua etapa a vietii. Ce erai decis sa faci la acea vreme si în ce fel ti-a schimbat destinul ceea ce ai ales?

Eram hotarât sa dau admitere la Facultatea de Teatru, sectia Actorie, înca din clasa a X-a dupa ce am avut prima experienta teatrala în piesa lui Plaut „Aulularia”. Îmi era foarte frica si aveam emotii mari, dar în acelasi timp îmi placea foarte tare si simteam ca „ceva” se întâmpla cu mine… Odata intrat la facultate, lucrurile s-au transformat radical din toate punctele de vedere – în bine.

Au existat momente în care ai fost dezamagit sau ai regretat ca ai optat pentru arta? Cine/ce te-a sfatuit/încurajat sa mergi spre actorie?

Au existat situatii în care am fost dezamagit de anumiti colegi de breasla si am regretat ca nu am putut sa le ofer mai mult, dar nu am fost niciodata dezamagit ca am optat pentru arta. Nu stiu ce ma faceam fara actorie. Decizia am luat-o singur, dar evident am cerut sfaturi actorilor teatrului Andrei Muresanu din Sfântu Gheorghe – Florin Vidamski si Fatma Mohamed în special, carora le multumesc sincer.

Ce anume te-a fascinat din lumea teatrului? Cum a început aceasta aventura?

Frenezia, patetismul, poezia, iubirea, placerea, nebunia, ridicolul, comicul, penibilul, minciuna, sinceritatea, adevarul, comunicarea, descatusarea, improvizatia, spontaneitatea, imaginatia, conflictul, transformarea… si lista poate continua. Aventura a început în momentul în care am aflat de un concurs pe care îl organiza Teatrul Mic pentu a angaja 10 actori, 5 fete, 5 baieti. Concursul s-a desfasurat pe durata a 3 zile si au participat aproximativ 450 de candidati. Din comisie faceau parte câtiva dintre actorii teatrului, regizoarea Catalina Buzoianu, care urma sa monteze un spectacol în stagiunea viitoare si directorul teatrului Florin Calinescu, care urmarea sa întregeasca trupa cu o generatie noua. Imediat dupa ce am fost angajat am fost distibuit în spectacolul Furtuna de William Shakespeare, regizat de Catalina Buzoianu, în rolul Ferdinand, acesta fiind debutul meu pe scena Teatrului Mic. De aici încolo a început aventura aventurilor, fiind distribuit în diverse proiecte ale Teatrului Mic si Foarte Mic, având colaborari si cu Centrul National al Dansului din Bucuresti. În prezent am 12 spectacole de teatru si dans în care joc constant.

Care sunt personajele interpretate, în pielea carora ai putut sa intri cel mai usor? Cu care dintre ele te-ai putea identifica?

Iubesc toate personajele pe care le interpretez. Prima mea provocare a fost rolul lui Ferdinand din Furtuna, unde cred ca am facut o munca cel putin corecta fata de mine. M-am putut identifica destul de usor cu acest personaj, pentru ca este apropiat de vârsta si caracterul meu, regasindu-ma în multe dintre situatiile propuse de autor si de regizor.
Povestea lui Prâslea cel Voinic este una dintre povestile „dansate” în spectacolul Crazy Stories in The City, personajul potrivindu-mi-se ca o „manusa”, dupa parerea apropiatilor.
Un alt personaj cu care am reusit sa ma identific în cele din urma este Oberon din Visul unei nopti de vara de William Shakespeare. Prin multa munca, documentare, implicare si cu ajutorul unor colegi, am reusit sa dezvolt acest personaj al lumii feerice, umanizându-l si, în acelasi timp, pastrându-i fantezia si placerea lui de a se juca cu sentimentele si visele oamenilor.

Cum este sa fii pe aceesi scena cu nume consacrate ale teatrului românesc?

În momentul în care urci pe scena alaturi de alti actori,  aproape ca nu mai tii cont de nume, ci  de omul din fata ta, esti concentrat pe ce ai de facut de fapt. Abia dupa spectacol te detasezi de rol si constientizezi alaturi de cine ai interpretat… este un sentiment extrem de placut sa împarti scena cu actori ca Valeria Seciu, Mitica Popescu, Dan Condurache…

În afara de teatru ai aparut în spoturi publicitare si un videoclip. Ti-ar placea sa joci si în filme?

Am reusit sa filmez în filme de scrut metraj si în videoclipul piesei “Dream with you” interpretata de Liviu Hodor & Tara. Îmi doresc sa joc într-un film de lung metraj si stiu, simt ca se va întampla, dar toate la timpul lor…

Pe cine ai ca model din actorii români sau straini?

Îmi plac foarte multi actori români si straini – Daniel Day-Lewis, Gary Oldman sau Charlie Chaplin…

Ai putea defini carui gen teatral apartii? Ce roluri ti se potrivesc cel mai bine?

Lucrarile de licenta si disertatie le-am sustinut atât practic cât si teoretic pe Commedia dell’ Arte, o zona în care ma simt foarte bine si care m-a ajutat sa îmi dezvolt plastica corporala. În paralel, am studiat în anul I de mesterat actoria de film, dezvoltând în acelasi timp si zona teatrului realist, psihologic care îmi place foarte mult. Nu pot spune ca prefer o directie sau alta, consider ca am nevoie de toate si din fiecare pot învata pentru a deveni un actor complet.

Mai vin românii astazi la teatru?

Vin. Exista multi iubitori de teatru, indiferent de vârsta, cel putin în Bucuresti. Teatrul este si va fi o chestiune de gust. Foarte important pentru un spectacol este modul în care îl promovezi, totodata colaborarea dintre actori, regizor, coregraf, scenograf si nu în ultimul rând corpul tehnic, trebuie sa fie extrem de unita, lucru care se întâmpla destul de rar în teatrele din Romania, din cauza lipsei de comunicare si profesionalism nu se ajunge la un nivel atât de înalt al productiilor teatrale.

La ce turnee sau festivaluri participati? Te putem vedea si în spectacolele din tara?

Urmatorul festival în cadrul caruia vom participa este Festivalul National de Teatru (FNT) si vom juca/dansa spectacolul “CRAZY STORIES IN THE CITY”, cu acelasi spectacol am fost invitati la Piatra Neamt unde vom juca în data de 16 noiembrie în cadrul festivalului organizat de Teatrul Tineretului din Piatra Neamt.

Stefan, îti dorim mult succes si de la Teatrul Mic sa ajungi în Colectia Marilor Actori Români!
Tatiana Scurtu-Munteanu

DIALOG CU SIMONA BOTEZAN

 O DEZBATERE DESPRE „ROMÂNIA NOASTRA”

George ROCA în dialog cu Simona BOTEZAN

(JURNALIST DE LIMBA ROMÂNA DIN WASHINGTON DC, DIRECTOR ADJUNCT AL REVISTEI „ MIORITA”, SACRAMENTO, CALIFORNIA, SUA)

 

Simona BOTEZAN: Draga Geo, eu am o nedumerire vis à vis de concursul copiilor din Vaslui. Pâna la urma câti elevi au participat la concursul „România Mea”? Cred ca am primit de la tine vreo 30 de materiale pe tema asta (daca nu cumva mai multe!), dar înca tot n-am aflat cine a câstigat concursul, cine a facut parte din juriu s.a.m.d. Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita”, a pus în luna mai trei articole din aceasta gama pe o pagina a revistei tiparite. Eu sunt de parere ca era mai bine sa faca cineva un articol de sinteza pe acest subiect si dupa aceea sa se publice articolele câstigatoare. Mersi pentru informatii, înca mai citesc la ele. A zis Viorel sa selectez ceva din ce mi-ai trimis luna asta tot pentru ziarul tiparit. Sa ai o zi minunata!

George ROCA: Draga Simona, în legatura cu concursul „România mea” am sa încerc sa fac lumina… Acesta a fost organizat de catre Partidul National Liberal, filiala Vaslui, cu scopul de a monitoriza si promova patriotismul si notiunea de „tara de care apartinem” în conceptia elevilor de liceu din judet. Au participat la concurs 62 de eseuri scrise de tot atâtia elevi de la diferite scoli. Implicarea politicienilor nu a fost decât pe latura promovarii si sponsorizarii. A fost instituit un juriu international, compus din jurnalisti, scriitori si oameni de arta din mai multe tari. Presedinta juriului a fost doamna Lia Lungu, muzician si jurnalist american. Din juriu au facut parte: Dr. Theodor Damian, teolog, poet si jurnalist newyorkez; Viorel Nicula, directorul revistei „Miorita” din Sacramento, California; Lucian Oprea, director al ziarului „Gândacul de Colorado”, din Estes Park, Colorado; Sorin Olariu, poet, jurnalist, la revista „Curentul International”, Detroit; Tatiana Solomon, jurnalista la ziarul „Libertatea”, România si eu, George Roca, din Sydney, Australia.

Simona BOTEZAN: Asa o fi!  N-am citit cu atentie toata povestea. Am recitit trimiterile tale si mi-am amintit motivele care m-au determinat sa ignor subiectul. Tin minte ca mi-a spus si Viorel Nicula la telefon despre concurs (când s-a lansat) si despre faptul ca face parte si el din juriu, împreuna cu tine, cu Lucian Oprea si Lia Lungu.

Nu-mi plac concursurile cu teme patriotice! Îmi repugna activitatile si evenimentele organizate de partide si politicieni (de-aia evit sa particip si la cele organizate de Ambasada Româna din Washington DC). Îti marturisesc asta, cu riscul ca te superi sau ma vei cataloga drept cinica, frustrata sau ingrata. Din pacate este parerea mea si nu mi-o schimb. Sunt satula de subiectul „România mea” pâna în gât! Nu ma refer strict la eseuri, ci în general. Concursul de eseuri mi-a reamintit motivele pentru care am plecat de acasa. Am scris si eu despre România asa cum o vad eu, de mai multe ori. Dar oricum n-are importanta…  nimeni nu convinge pe nimeni si nici nu mi-am propus asta când am scris despre „România mea”. Recunosc cinstit ca nu dau pe dinafara de patriotism si nationalism, ci dimpotriva… Îmi place mai mult ideea de cosmopolitanism, de cetatean european sau cetatean al planetei.

Mie nu îmi este dor de România, desi n-am mai fost pe acolo de ani de zile. Toata lumea vorbeste despre „dor” un sentiment pur românesc, pe care-l resimti acut când pleci din România. O fi ceva defect la mine, dar mie nu mi-e dor de România! Pentru mine „acasa” este aici unde pot trai decent si sunt cu familia mea.

Nu am amintiri placute din tara mea natala. Am trait acolo, fara perspective, anii care ar fi trebuit sa fie cei mai frumosi. Pastrez doar amintirea unui lung sir de greutati, privatiuni, nedreptati si probleme fara solutie. Pastrez amintirea jertfei zadarnice a tinerilor din generatia mea la Revolutia din ’89, bâlciul politic post-decembrist centrat exclusiv în jurul luptei pentru ciolan; clientela politica si grupurile de interese care au distrus totul, au vândut totul s.a.m.d. Nu-mi amintesc cine a spus asta, dar sunt de acord ca „fiecare popor îsi merita conducatorii”, iar noi „avem o tara frumoasa si bogata, pacat ca e locuita!”.

George ROCA: Interesanta descarcarea ta sufleteasca referitoare la „România noastra”! M-ai provocat la o conversatie pe aceasta tema, cu toate ca ma feresc sa discut acest subiect cu altcineva! De ce? Pentru ca se pot ajunge la polemici, la controverse… De multe ori gândim (poate! sic!) cam la fel… chiar daca  nu în acelasi timp… ci poate în perioade diferite de viata. La o vârsta „x” am gândit si eu poate (iar zic „poate”!) la fel ca tine. Deci o fi ceva ciclic si poate chiar specific neamului nostru. Ceva asemanator cu faptul  ca tinerii nu se prea se duc la biserica si deseori se declara chiar atei, iar batrânii se duc si mai abitir decât în restul vietii vroind parca sa demonstreze ca Dumnezeul seniorilor e mai puternic decât cel al juniorilor.

Ti-am scris cele de mai sus referindu-ma la prelegerea ta despre patriotism si despre „România Mea”! Fara sa vrei, vei vedea cu timpul, vei deveni si mai patrioata… dar nu una de linie dura, ci una gânditoare, analitica! Sau o patrioata-visatoare! Utopica! Si îti mai spun ceva! Sa fii sigura ca pentru tine (mine!) si majoritatea emigrantilor români patria stramosilor va ramâne puternic în memorie. Cu timpul se vor dilua „relele” si motivul pentru care am fost nevoiti sa parasim România. Vom pastra în gând doar amintirile placute… si vom uita de cele rele! Asa este facut omul! Sa uite de rele si sa îsi aduca aminte de perioadele frumoase ale vietii! Poate si pentru faptul ca „trecutul” reprezinta pentru individ „tineretea”! Tineretea cu griji mai putine, tineretea în care erai „aparat” de parintii, tineretea când erai foarte sanatos…

Simona BOTEZAN:Asta înseamna ca multi dintre noi ar trebui sa faca o cale întoarsa?

George ROCA: Îti spun… dupa mai bine de treizeci de ani de „plecare de-acasa”, ca nu prea exista cale de reîntoarcere! Degeaba fac unii eforturi (guvern, opozitie, societati civile, etc) sa demonstreze ca „va veni soarele si pe strada noastra” (a se citi „tara noastra”) caci chiar daca ar fi asa… de întors ar fi foarte greu… Stii de ce? Deoarece frigiderul, catelul si purcelul pentru care ai transpirat sa ti-l oferi (procuri, obtii…) în strainatate este foarte greu de stramutat spre tara de bastina! Dupa cum vezi nu am pus niciun „avantaj” spiritual precum … liniste, democratie, nebalcanism, strazi curate, relatia cu autoritatile, moralitatea si mentalitatea celor care te înconjoara, plata muncii tale, etc…

Când am plecat din tara am zis în sinea noastra ca va veni vremea reîntoarcerii. Sunt convins ca toti s-au gândit sa revina si sa moara pe pamântul natal! Dar nu se poate! E greu tare la o vârsta „x” sa îti iei hangaralele, boccelele, frigiderul, catelul si purcelul si sa te reîntorci la matca! De ce? Pentru ca nu stii ce te asteapta acolo? Poate „acolo” a devenit un loc „mai strain” decât cel de unde pleci. Si n-am pus în balanta reîntoarcerii faptul ca urmasii tai nu vor voi sa te însoteasca la „repatriere”, ramânând în continuare raspânditi pe mapamond, în tara lor natala!!! (sic!). Deci nu-i poti lua cu tine si astfel ramâi fara „stâlp la batrânete”! Plus ca esti (mai) batrân, prietenii ti-au murit, oamenii s-au schimbat, mentalitatile asijderea, locurile s-au transformat si astfel tu „sentimentalule” vei avea o senzatie de înstrainare!

Vor avea un aport important si cei „de-acasa” sa te faca sa te simti strain! Deseori vei fi palmuit cu remarci de alde: „Americanule/australianule… tu n-ai mâncat salam cu soia!” sau „La banii tai…”, „Ba… australianule… shush! Tu nu stii prin ce am trecut noi acilea! Tu stateai la caldurica si te bucurai de dolari!”. Spun toate astea tot din experienta! Multi de aici, din îndepartata Tara a Cangurului, au dorit sa se reîntoarca la matca. Unii au facut eforturi enorme sa se poata repatria! Totul, pentru a-si îndeplini dorinta (de reîntoarcere!) pe care au planuit-o înca din momentul dezradacinarii. Si… s-au reîntors la matca, la strabuni! Ajunsi acolo, si-au dat seama ca „nu merge”, ca nu se pot reacomoda! Nu as vrea sa fiu critic si sa enumar  neajunsurile… dar ti-o spun ca, din zece repatriati, sapte ar dori sa se reîntoarca din nou în strainatate… în tara exilului lor. De fapt chestia asta este o boala pe care eu am numit-o „emigritis”!

Cât despre ipocritii neamului nostru stabiliti în strainatate… ce sa zic? Nimic! Ma feresc de comentarii… Îi vor judeca semenii lor pacaliti… si viata! Asa ca eu m-am consolat… Iubesc România aceea pe care mi-am construit-o în sufletul meu, îi ajut cum pot pe cei de-acasa, promovez pe cât pot limba, literatura si cultura româna… dar sunt un ambiguu notoriu româno-australian! Omul cu doua patrii! Punct!

Simona BOTEZAN:Interesanta prelegere, interesant punct de vedere! Hai sa mai pun putin gaz pe foc, sa te mai provoc! Consider ca cel mai mare handicap din viata mea este faptul ca m-am nascut în România si cel mai mare cosmar ar fi sa trebuiasca sa ma întorc definitiv acolo. Sunt convinsa ca as fi avut alte sanse, alte oportunitati si un alt viitor daca ma nasteam într-o tara civilizata. Nu stiu cum simti tu, dar pentru mine este dureros sa ma simt respectata si apreciata printre straini mai mult decât am fost vreodata în tara mea. Vreau sa-i ofer copilului meu o sansa reala de a scapa de „handicapul românesc”. Am plecat din România pentru ca ma saturasem de balcanisme si de atâta „bine”!

Niciodata n-am fost „pro” emigrare si nici atunci când am plecat nu eram convinsa ca va fi definitiv. Am plecat dupa zece ani de gândire si analiza; am plecat dupa ce am încercat de toate si m-am convins ca „acolo” nu exista solutii pentru oamenii obisnuiti, fara pile, cunostinte si relatii. Abia dupa ce am facut pasul acesta am înteles de ce insista unii ca „Viata e frumoasa!”. Pentru prima generatie de emigranti este foarte greu, dar pentru copiii nostri, merita sacrificiul! Abia dupa ce am plecat din România am realizat cât de „strâmt” este cercul în care am trait (si în care continua sa traiasca românii) si cât de penibili sunt când încearca sa-si demonstreze unii altora (si mai ales strainilor) ca România este buricul pamântului… iar apoi cersesc dolari, cadouri si favoruri occidentului si încep sa se plânga cât de rau le este. Cei din România îsi imagineaza ca daca locuiesti în SUA „te-ai scos”, automat esti miliardar, o tii tot într-o vacanta si încep sa-ti ceara o multime de favoruri, de te si miri ce ar tot vrea din America! Probabil ca asa e si la voi în Australia! Am scris un articol odata pe aceasta tema: http://www.mondonews.ro/Fite-si-snobisme-romanesti-in-comunitatile-virtuale+id-12734.html

George ROCA: Si ai nostri românasi din Aussieland sunt la fel! Au culoare… Se pupa, se invidiaza, se bârfesc, se cearta… apoi reiau legaturile de prietenie… Cât despre trimisii MAE ca sa zic? Ei ar trebui sa fie fie un catalizator între cei de acasa si cei din emigratie. Acolo la MAE, de fapt, lipseste sectorul IMAGINE! Acesta ar trebui sa fie unul dintre cele mai importante departamente! Departamentul de imagine din MAE! Acolo sa studieze tehnica comunicarii, a bunelor maniere, a întelegerii… Sa fie atenti cum se îmbraca, cum vorbesc, cum merg, cum se prezinta… cum promoveaza si cum lupta pentru IMAGINEA ROMÂNIEI! Mai avem de învatat de la straini! Bata-ne norocul… sa ne bata! Pe vremea lui Ceausescu era si mai rau…

Cel mai mult ma deranjeaza ca nu se ia atitudine atunci când ni se denigreaza poporul si tara! Parca n-ar vrea domniile lor sa îi supere pe denigratori! Îti spun ca au existat, si mai exista înca, multi rauvoitori din strainatate ne-au facut reclama proasta prin propaganda lor tendentioasa… Ma refer aici la anumite grupuri de interese, la mass-media aservita si chiar doritori de a reîntoarce istoria asa cum a fost acum o suta de ani… Poate si asta te face sa stai de-o parte… acolo unde te-a aruncat soarta!

Simona BOTEZAN:Posibil! Desi m-am enervat cumplit când am vazut emisiunea aceea de la francezi, a carei tema centrala era ca românii sunt niste cersetori. Paradoxal, dar într-un fel le dau dreptate – prima impresie pe care ti-o lasa românii este exact asta – chiar si în calitate de român care traieste altundeva… Îmi imaginez ce impact are asupra strainilor când încep si se plâng întruna, cersesc atentii, favoruri, bani, bunuri materiale si considera ca simplul fapt ca locuiesti în alta tara înseamna ca esti miliardar. „România mea” este o tara în care clasa politica e o adunatura de trogloditi, iar ineptiile politice se tin lant. „Vin ai nostri/ Pleaca ai nostri/ Noi ramânem tot ca prostii!” În ce tara civilizata ai mai vazut o conducere de stânga-centru-dreapta? În România nu exista doctrine politice clare, nici politicieni adevarati, ci o adunatura de parveniti de mâna a patra, de cameleoni care se schimba de la un partid la altul, bisnitari care s-au apucat de politica… si se pricep la aceasta precum vaca la balet! Se fac niste aliante politice de-ti sta mintea în loc! Ungurii ni s-au urcat în cap. Avem partide politice pe criterii etnice, care fac aliante cu oricine e la putere, numai ca sa nu intre în opozitie. Cameleoni! Minoritatile cer niste drepturi pentru care, în SUA ar lua cel mult un sut în dos si o palma peste cap. Cel mai mult mi-a placut eseul fetei de 17 ani care a scris ca în România votul echivaleaza cu un litru de ulei. Nici nu stii daca sa râzi sau sa plângi…

George ROCA: Vad ca esti suparata foc si pe guvernantii „de-acasa”…

Simona BOTEZAN:Stai asa… ca mai am ceva de spus! Mai tii minte sloganul: „Mândra corabia, mester cârmaciul!”? Presedintele ICR (H.R. Patapievici, pe care personal nu-l agreez) într-un material intitulat „România Medievala”  (un material pregatitor adresat ambasadelor, în perspectiva unei viitoare carti despre istoria românilor), sustine elucubratiile lui Laurent Chrzanovski: „Aceasta pentru ca România, unul dintre cele mai tinere state ale Europei actuale, nascut din Unirea de la 1859 (a Moldovei si Tarii Românesti) si din Marea Unire de la 1918 (realizata prin aderarea Transilvaniei), nu fusese niciodata pâna atunci o Natiune, ci mai degraba un mozaic de civilizatii, de populatii, de culturi si de etnii care au învatat sa traiasca împreuna, sa dialogheze, sa faca comert, si, mai presus de toate, sa îsi construiasca o limba si o constiinta comune în timp ce erau supuse, de-a lungul secolelor, predominantei politice a uneia sau alteia dintre marile puteri vecine” !?

Liga Studentilor Români din Strainatate, cu sprijinul ambasadei României la Washington, sustine sus si tare (în rândul studentilor români din SUA)  ca e mai bine pentru ei sa se întoarca în tara la finalizarea studiilor. Practica arata ca nici cei care au fost sponsorizati de statul român (si aveau contract cu statul) n-au fost angajati când s-au întors în România. Ce sanse au ei acolo? Niciuna! Statul român îi încurajeaza sa-si rateze viitorul, sa se întoarca în tara, unde vor îngrosa rândurile somerilor de lux (sau vor lucra munci prost platite si sub pregatirea lor). Vor face parte cu succes  din rândurile muritorilor de foame cu diplome universitare etc. etc.

George ROCA: Dar conationalii tai români stabiliti în SUA cum sunt? Câteva exemple te rog!

Simona BOTEZAN:Subiectul e vast! Greu de descris… Românii mei din America sunt colorati, la fel ca cei de-acasa! Multa vreme am avut impresia ca în occident (în speta în SUA, caci pe acestia-i cunosc mai bine) n-a ajuns oricine. Cu timpul, am constatat ca sunt aceiasi oameni ca si acasa… animati de invidie, de ambitii si vanitati, de egoism si mândrie prosteasca. Cei care au fost OAMENI (cu majuscule!) în tara, sunt si printre straini la fel, ceilalti… balast…  nu te ajuta niciunul… numai daca au vreun interes… sau daca te pot îngenunchia, pentru a parea ei înalti si mareti!

Chiar m-am gândit serios ce s-ar întâmpla daca eu as avea nevoie si as apela la ajutorul românilor. Nu s-ar opri niciunul din drumul lui; nu si-ar lua liber de la job ca sa ma rezolve pe mine; nu mi-ar oferi din timpul si cunostintele lor ca sa ma ajute. Sincer, am început sa-i înteleg pe românii din diaspora care prefera sa stea departe de comunitatea româneasca si prefera sa-si vada strict de viata lor.

Ca urmare, eu încerc sa pastrez distanta fata de majoritatea românilor, sa nu mai initiez contacte noi, iar dintre cele vechi sa fiu cât se poate de selectiva, pentru ca aceasta „iubire” profunda fata de conationali nu mi-a adus prea multe lucruri bune, ci doar probleme în plus, voluntariat, stres si batai de cap. Desigur ca as dori sa îmi fac prieteni de nadejde, dar sincera sa fiu… e foarte greu!

George ROCA: Observ ca ti-e sufletul tare necajit. Tu care esti o jurnalista excelenta… poate ar trebui sa fii un pic mai insensibila la necazuri. Cum e presa româneasca din America?

Simona BOTEZAN:Vorbind de presa româneasca de aici, hai sa îti dau un exemplu! A organizat si Marian Petruta, presedintele NARPA (North American Romanian Press Association) un concurs pentru jurnalistii români din SUA… Probabil ca ai auzit despre el. Premiile au fost niste statuete si diplome oferite de DRP (Directia Românilor de Pretutindeni) – sponsor oficial al festivalului de la Chicago. Am avut asa… un sentiment de neplacere când am vazut ca juriul va fi format din jurnalisti din România… Pâna la urma m-am mai linistit ca n-au fost de la ziarele de scandal, ceea ce m-a determinat sa selectez niste articole pentru concurs. Ulterior am avut a doua surpriza neplacuta – directorii ziarelor românesti din SUA (care trebuiau sa faca nominalizari de articole pentru concurs), s-au propus pe ei însisi, nu pe colaboratorii lor. Tipic românesc! Mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut sa ma propun… eu pe mine. Mi se pare de un prost gust iesit din comun. Consider ca asta spune multe despre calitatea presei românesti din diaspora… Am ramas cu impresia ca si premiile s-au dat tot asa – dupa prietenii, dupa criteriul cine face un efort si vine pâna aici sa-si ridice premiul?

Si cu colaboratorii din presa este la fel. Unii încearca sa se apropie de anumiti publisheri ca sa fie siguri ca vor fi publicati si bagati în seama de fiecare data când scriu ceva, indiferent de subiect, indiferent daca se potriveste sau nu cu politica editoriala a publicatiei respective, s.a.m.d.

George ROCA: În încheiere sa revenim la concursul de eseuri… organizat de PNL la Vaslui. Specific ca nu sunt si nu am fost membru al niciunui partid politic, atât din tara cât si din strainatate. Consider totusi, ca actiunea a fost de buna credinta! Eseistii si-au spus cuvântul! Tinerii, noua generatie… Copii sinceri! Mi-au placut mult! De aceea le-am editat materialele pentru a aparea într-o carte. Lansarea o vom face la Vaslui în luna octombrie a acestui an! Sper sa ajung acolo… taman de la Sydney… „pe drumul de costisa ce duce la Vaslui”! O sa depun tot efortul… „Promise is promise mate!”, dupa cum zice englezul.

Câstigatoarea concursului a fost o tânara din clasa a zecea, Gina Camelia Roman, de la Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui! „Roman”, nume parca predestinat! Locul întâi din cei 52 de participanti! Titlul eseului: „România mea – Tara controverselor”. Eseu câstigator al premiului cel mare – o excursie de doua saptamâni în Statele Unite ale Americii!

Dar stai asa, tine-te bine… abia acum începe dandanaua, adica partea urâta a povestii! Pentru a putea ajunge „la voi” tânara eleva de 16 avea nevoie de viza de intrare în Statele Unite ale Americii! Asa ca… s-a urcat fata pe tren, împreuna cu mamica ei… (alti bani, alta distractie si desigur o gramada de oboseala, de asteptat la rând… la portile „raiului”). Când a ajuns în fata functionarului consular… bingo! Refuz total de viza! Fara explicatii… O fi prea tânara, sau ca… ar putea sa ramâna!

Mai, bata-ne noroku’ (scriu cu cu kapa… de suparare!). Pai Gina Camelia Roman a câstigat un concurs!!! Fapt demonstrabil! Ce o sa zica ceilalti copii-eseisti? Cum o sa priveasca „imaginea României” în impotenta guvernului de a face ceva pentru a deveni si noi egali cu alte popoare „alese”!? Ce sperante de viitor pot avea tinerii români! Cum se vor simti când vor vedea ca sunt considerati „cetateni ai lumii… de mâna a doua”. Cetateni ai Uniunii Europene… în care romanii nu sunt egali cu celelalte popoare!

Pun o întrebare! Oare si copiii americani patesc la fel când câstiga un concurs de eseuri unde premiul cel mare este o excursie în România? Ambasada Romana de la tine din Washigton le refuza „micilor elevi americani” viza? Îti dai seama în ce situatie sunt organizatorii! Disperati! Le afecteaza imaginea! Au vrut sa faca o fapta buna… dar a iesit prost… Îsi pot pierde credibilitatea! Sau o fi oare vreo lucratura… a concurentei politice? Cine stie? Poti tu sa dezlegi misterul, caci pe mine ma intriga si depaseste!

Ce-o fi în sufletul acele fetite… Pentru ce sa mai lupte, pentru ce sa mai scrie eseuri câstigatoare…? Poate considera ca locul ei este la gasca capsunarilor! Acolo nu are nevoie nici de viza, nici de scoala si nici de eseuri… Mâhnit! Asta sunt! Mâhnit tare!

Simona BOTEZAN:De data asta m-ai lasat fara replica… Recit în gând… un vers de Eminescu: „Ce-ti doresc eu tie… dulce Românie…!?”. Consider ca subiectul pe care l-am disecat este mult mai vast… Vom continua în alta runda daca vom avea forte…

——————————

Sydney – Washington DC 

august, 2011

 

DE VORBA CU DELIA FLOREA, SPECIALIST ÎN BIBLIOTECONOMIE, DESPRE PASIUNEA PENTRU CARTE

de Octavian CURPAS, Phoenix, Arizona

Delia Florea provine dintr-o familie cu serioase si multiple preocupari artistice, de aceea, decizia ei de a studia pictura a venit ca un lucru firesc, normal. În prezent, Delia Florea este studenta la Facultatea de Arte plastice si decorative, în orasul natal, Baia Mare si în paralel cu scoala, lucreaza la Biblioteca Judeteana „Petre Dulfu”, din aceeasi urbe. Delia Florea este de asemenea, licentiata a Facultatii de Litere, specializarea Teologie Ortodoxa – Asistenta sociala, din Baia Mare si are un masterat în Etnologie si antropologie sociala. Delia Florea s-a nascut pe 9 mai 1965.

„Întreaga viata este o provocare.”

– Cum si când ai ajuns sa lucrezi la Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu”?

– Am început sa lucrez în cadrul acestei institutii din 2003, ca urmare a faptului ca îndragesc nespus de mult oamenii si cartile.

– În ce consta activitatea ta la aceasta biblioteca?

– De sase ani, activez ca bibliotecar în cadrul sectiei Împrumut carti pentru adulti.

– Ai terminat Asistenta Sociala în cadrul Facultatii de Teologie Ortodoxa. Cum te ajuta ceea ce ai învatat în facultate în munca ta cu publicul ?

– Specializarea în care m-am calificat ma ajuta foarte mult în munca mea cu utilizatorii. În timpul studentiei, frecventam foarte des biblioteca, deoarece trebuia sa-mi pregatesc examenele si lucrarile de seminar. Într-o oarecare masura, datorita acestui fapt, si nu numai, pentru ca un bibliotecar trebuie sa citeasca permanent si sa fie la zi cu noutatile, pot sa le recomand celor ce sunt interesati de domeniile pe care le-am studiat, cele mai bune lucrari. Sunt multi cititori care au nevoie de îndrumarea si recomandarea bibliotecarului. Unii dintre acestia sufera din cauza lipsei de comunicare si cauta modalitati de a înlatura acest neajuns.

– Biblioteca Judeteana “Petre Dulfu” editeaza revista “Bibliotheca septentrionalis”. Numeste-te câteva din contributiile tale la aceasta publicatie.

– „Calatorie pe tarâmul biblioterapiei”, „O lectie de bunatate”, „Poezia religioasa a lui Petre Dulfu”, „Sa râdeti si atunci când eu nu voi mai fi!”, s.a.

– Vorbind la modul practic, în ce masura vezi ca pe o provocare profesia ta actuala?

– Bibliotecarul trebuie sa stie sa atraga publicul, mai ales acum, când Internetul e la îndemâna oricui, iar oamenii sunt tentati sa renunte la citit.

– Ai ales arta tot ca pe o provocare ?

– Da, bineînteles. Întreaga viata este o provocare. Mereu dam examene care necesita „raspuns bun” la Judecata finala. Se pare însa, ca cea mai grea arta este arta de a ne duce crucea!

– Cum a început pasiunea ta pentru arta?

– Un rol important în stimularea acestei pasiuni l-au jucat semenii pe care i-am întâlnit, mediul în care mi-am format personalitatea, accesul neîngradit la carti, albume, expozitii, etc.

 “Ca papusar, am beneficiat din plin de admiratia micutilor spectatori.”

– Ai lucrat si ca artist papusar (amator). Ce te-a atras la teatrul de papusi?

– Da, timp de trei ani, am lucrat ca actor papusar în cadrul sectiei Papusi a Teatrului Dramatic Baia Mare. Astfel, am avut acces la o „lume noua”. Celebrul sculptor român, Constantin Brâncusi, spunea : „Când nu mai suntem copii, am murit demult”. Eram (si poate mai sunt) un copil mare, care dorea sa (se) joace în continuare.

– Ai vrea sa ne prezinti câte ceva din culisele unui spectacol de teatru de papusi?

– Pentru a realiza un spectacol, se lucreaza intens în spatele paravanului. Este foarte importanta relatia cu cei din echipa care sunt în acelasi timp, si partenerii de scena.

– Din distributia caror spectacole ai facut parte?

– Am jucat în Cenusareasa, care a luat locul I la Budapesta în anul 1992, în Cocoselul neascultator, unde am detinut rolul principal, în Elefantelul curios, în Capra cu trei iezi, în

Galosul fermecat, Locomotivioara lenesa, s.a.

– Tot la teatru ai deprins si arta confectionarii papusilor. Ne poti prezenta pe scurt, procesul în urma caruia “se naste” o papusa?

– Citesc cu atentie textul piesei si stabilesc rolul destinat personajului-papusa. Fac o schita în care încerc sa surprind expresivitatea acesteia, apoi caut materiale adecvate pentru confectionare.

– Îti mai amintesti care a fost prima papusa creata de tine?

– Baby-doll, o papusa copil.

– Care era cea mai mare rasplata în munca de papusar? Dar în cea de bibliotecar?

– Ca papusar, am beneficiat din plin de admiratia micutilor spectatori, care în pauza sau dupa terminarea reprezentatiei, doreau sa-i cunoasca pe cei ce însufletesc personajele. În meseria de bibliotecar am satisfactii atunci când pot ajuta cititorii dezorientati si-i vad plecând de la biblioteca cu zâmbetul pe buze.

Atunci când expui pentru a aduce bucurie celorlalti

– În prezent, studiezi artele plastice, sectia pictura. Cum reusesti sa îmbini munca si scoala?

– Nu e usor, deoarece ambele activitati sunt destul de solicitante. Însa gasesc multa întelegere la cei din jurul meu, ceea ce îmi da imboldul de a merge mai departe.

– Intentionezi sa faci cariera în arta?

– Nu mi-am propus acest lucru. Muncesc din placere, pentru a expune, si poate, pentru a aduce bucurie celorlalti.

– Cât din elementele deprinse pe când erai artist papusar le regasesti în studiul picturii? Unde se întrepatrund si unde se despart cele doua?

– În general, artele sunt înrudite între ele pentru ca necesita creativitate, daruire, înzestrare nativa, dar si multa, multa munca. O diferenta majora dintre cele doua ar fi faptul ca papusaria necesita o colectivitate, pe când pictura nu include neaparat acest factor; iar ca apropiere a lor, as mentiona scenografia.

– Ce cursuri îti plac cel mai mult si de ce?

– Istoria artei, Cromatologia, Estetica, Studiul culorii, Pedagogia artei. Consider ca acestea îmi sunt utile la autocunoastere si la cunoasterea altora.

– Te rugam sa numesti câteva din expozitiile la care ai participat cu lucrari.

– De obicei, particip de doua ori pe an cu lucrari, la Salonul de primavara si la Salonul de toamna, unde expun alaturi de alti colegi, membri ai Asociatiei artistilor amatori din Baia Mare, si la expozitiile organizate în cadrul facultatii, la finalul fiecarui semestru.

– Ce încerci sa exprimi prin lucrarile tale?

– Deoarece Dumnezeu este IUBIRE, prin lucrarile mele as dori sa-mi exprim iubirea fata de Tatal ceresc, dar si fata de creaturileSale.

– În ce doresti sa te specializezi dupa absolvirea facultatii, arta comerciala, istoria artei, etc. si de ce?

– Nu am luat o decizie în acest sens, pentru ca peste doi ani, când voi absolvi aceasta facultate, se vor schimba multe lucruri.

“Timpul separa valoarea de non-valoare.”

– Cine sunt pictorii tai preferati?

– Îi admir în mod deosebit, pe Arsenie Boca, Monet, Degas, Aurel Dan.

– Cine sunt artistii plastici cu care ti-ar place sa lucrezi, daca ti s-ar oferi aceasta sansa?

– Rodica Tartan si Aurel Dan.

– Ce recomandare ai dori sa le faci celor care intentioneaza sa urmeze artele plastice?

– Sa fie curajosi si sa nu se lase doborâti de piedicile care, cu siguranta, le vor iesi în cale.

– Care sunt factorii de care crezi ca ar trebui sa tina cont un viitor student la arte plastice, atunci când opteaza pentru aceasta facultate?

– În primul rând, sa aiba o motivatie puternica si disponibilitate de a face sacrificii, deoarece materialele si modelele costa destul de mult.

– Crezi ca este important sa fii în primul rând, pasionat de arta, pentru a deveni un student si apoi, un profesionist bun?

– Bineînteles. Fara pasiune si daruire nu se poate realiza nimic.

– Care consideri ca e cea mai mare realizare a ta de pâna acum?

– În tot ceea ce am întreprins am pus suflet. N-as putea spune care este cea mai mare realizare, timpul va decide. El este cel care separa valoarea de non-valoare.

– Ce îti propui pentru viitor?

– Sa ma perfectionez cât mai mult în acivitatile pe care le desfasor.

– Cum îti petreci timpul liber?

– Care timp liber!?… În putinele momente de respiro, prefer linistea si frumusetea naturii.

– Ce hobby-uri ai?

– Numismatica, filatelia, cartofilia, etc. Îmi place sa citesc, sa ascult muzica de buna calitate si sa colectionez îngeri-bibelou.

– Ai un mesaj pentru cititorii nostri?

– Sa nu uite ca avem datoria sfânta de a ne înmulti talantii (talant – talent).Tot ceea ce fac sa fie ca o rugaciune închinata Creatorului suprem si sa aduca BUCURIE celor din jur.

  
 

 

INTERVIU CU ADRIAN PAPAHAGI


papahagi_ampress_0ADRIAN PAPAHAGI – consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei

Pina acuma am publicat citeva din materialele prezentate la conferinta anuala AFR tinuta la Cluj in aprilie. Printre vorbitori a fost si d-l Adrian Papahagi, consilier al Ministrului Afacerilor Externe al Romaniei, d-l Teodor Baconschi. Dl Papahagi nu a citit un discurs anume ci a tinut o prelegere spontana. Lipsa unui text specific insa nu ne impiedica sa il introducem pe dl Papahagi cititorilor nostri, mentionind ca AFR il considera pe dl Papahagi ca pe unul dintre cei mai profamilie si provalori intelectuali din Romania. In mai, dinsul a acordat un interviu d-nei Larisa Iftime, presedintele Pro Vita Media si jurnalista la Ziarul Lumina. D-na Iftime a impartasit cu noi interviul acordat dinsei de catre dl Papahagi, ii multumim, si vi-l recomandam si d-tra. Tot mai rar aflam in Romania contemporana intelectuali carre promoveaza valorile crestine si traditionale. Dl Papahagi este unul dintre ei. Redam in intregime interviul d-lui Papahagi.    http://www.ziarullumina.ro/articole;1591;1;56147;0;Nu-concep-civilizatia-europeana-fara-crestinism.html


“Nu concep civilizatia europeana fara crestinism”

Dialog cu Adrian Papahagi, consilier al ministrului Afacerilor Externe

Introducere: Doar o societate crestina, de oameni liberi, demni si egali ar putea grabi reasezarea valorilor în România. Demolarea lumii românesti în cei 50 de ani de comunism si de ateism, de fapt, nu poate fi depasita printr-un “salt” în vidul consumist. Pentru carturar, “cautarea lui Dumnezeu împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii”, accentueaza tânarul carturar Adrian Papahagi. Generatia sa, care cuprinde o multime de carturari cu nume certe, daca “va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si, în principal al Europei, ar putea sa reediteze miracolul interbelic”, mai spune domnia sa.

 Care ar fi rostul carturarului în lumea de astazi, de la noi cel putin, unde se vorbeste nu rareori despre un haos? Despre o prelungita reasezare a valorilor? Care este prestatia lui în politic?

  Îmi place ca folositi cuvântul carturar, cazut în desuetudine în epoca de barbarie lingvistica în care traim. Îl prefer oricând nefericitului adjectiv “intelectual” care, în lipsa de substanta, se zbate sa obtina, prin impostura neologistica, prestigiu semantic. Presupunând ca intelectualul si carturarul sunt doua specii distincte – si ajung sa cred ca, spre deosebire de carturari, “intelectualii” nu pot fi decât publici -, carturarul se tine adesea departe de lumea politica. Cu alte cuvinte, carturarul este personajul nitel inactual care poate fi gasit mai degraba în biblioteca decât în studiourile de televiziune. Sunetului si furiei politicului le prefera “calmul valorilor”; cliseului, instantaneului, butadei le contrapune tomul, acumularea, durata.

  Specia intelectualilor a fost descrisa fara complezenta de Paul Johnson într-o carte memorabila: de la Rousseau la Sartre si Foucault, trecând prin Marx, gândirea lor s-ar zice ca a avut mai degraba efecte nefaste. De cealalta parte, modelul carturarului desavârsit este închis în superba formula prin care Jean Leclercq surprinde esenta benedictismului: “lâamour des lettres et le désir de Dieu”. Benedictinul sau în genere calugarul carturar, îndragostit de litere si în cautarea lui Dumnezeu, împlineste si transcende totodata idealul cunoasterii. Este orizontul în care se situeaza, pastrând proportiile, modestele mele aspiratii. Visez la un Vivarium al zilelor noastre, unde exegeza biblica si studiul literaturii clasice sa se regaseasca în fireasca îmbratisare. Dar sa nu uitam ca Vivariumul lui Casiodor este un succedaneu al falimentului politic al senatorului.

  Si fiindca tot l-am pomenit pe Casiodor, as spune ca, desi este povestea unui esec politic, viata lui demonstreaza ca si carturarii pot avea un destin public. Îl iau cu autoironie ca model pe Casiodor – un alibi convenabil daca, dupa tot ce am spus pâna acum, s-ar gasi cineva sa ma întrebe de ce am abandonat, vremelnic sau definitiv, manuscrisele medievale pentru proiectul politic crestin-democrat sau pentru diplomatie.

Casiodor, pe care l-ati evocat, apartinea clasei senatoriale a Imperiului Roman târziu. Era un aristocrat devenit “aristocrat al mintii”. Cum ati caracteriza “aristocratia mintii” românesti, unde, cum spunea tatal dvs., nu are ce cauta democratia? Cum a evoluat ea de la aprecierile facute de Marian Papahagi?

  Tatal meu se referea probabil la democratia anarhica, rousseauista, egalitarista. Însa la origini, democratia era ea însasi o aristocratie. În vremea lui Pericle, atenienii cu drept de vot erau o elita restrânsa. Idealul democratic nu este asadar unul plebeu, ci aristocratic. Ca sa-l citez pe Leo Strauss, democratia ar trebui sa fie o aristocratie generalizata. Hristos Însusi este, dupa cum zicea Steinhardt, “cel mai mare boier”, iar boieria asta e darul social al crestinismului. Crestinul este un ales, un aristocrat, si trebuie sa îsi tina permanent rangul. O societate crestina este o societate aristocratica, de oameni liberi, demni si egali. Cine nu întelege asta nu întelege nimic din crestinism.

 As vrea ca acest ideal crestin al electiunii, al meritului sa domine si în viata publica, si în cultura. O politica aristocratica e înfruntare de gentlemeni, nu cearta de tate. O “aristocratie a mintii” exclude impostura semidoctilor sau galagia intelectualilor “publici”. Din pacate, atât corpul politic, cât si mintea natiunii au cunoscut o decadere, o vulgarizare fara precedent în ultima jumatate de veac. Secularizarea a dus la o marginalizare a verticalei si, odata cu ea, a ierarhiei si a principiilor aristocratice. Relativismul si nivelarea orizontalei au luat locul înaltimii si al ordinii.

 Vorbiti si într-un manifest recent despre idealul unei “aristocratii generalizate”. Nu credeti ca dupa caderea comunismului au aparut premisele revenirii la o traditie culturala si politica “aristocratica”? Tranzitia de care tot vorbim implica si depasirea unei crize morale sau spirituale. Totusi, ce lucruri bune s-au asezat în lumea noastra în ultimii 20 de ani?

  Caderea comunismului nu a adus cu sine sanatatea, ci doar convalescenta. Asemenea unui pacient operat cu succes de cancer, dar care este expus infectiilor postoperatorii, si corpul politic al natiunii noastre este vulnerabil. În vidul postcomunist s-au insinuat, la pachet cu renasterea admirabila a credintei si reafirmarea unor elite autentice, derutele veacului: un spiritualism difuz si heterodox, hedonismul si avatarurile sale, dreptomismul tâmp si fratele sau, multiculturalismul ignar.

  Desi s-au produs multe reasezari benefice, nu cred ca putem depasi cinci decenii de ateism, minciuna si stupiditate programatica prin saltul în vidul consumist. Îmi pastrez asadar ancorarea într-un pesimism antropologic pur conservator, care ma îndeamna sa pun un prognostic rezervat. Cred ca multe lucruri bune, care au supravietuit cumva sub comunism, sunt pe cale sa dispara definitiv. De pilda, nu sunt convins ca nivelul scolii românesti a crescut în ultimii douazeci de ani. Ca profesor, vad studenti din ce în ce mai ignoranti, biblioteci goale în timpul sesiunii. Disparitia admiterii în liceu si facultate, cumulata cu persistenta unui bacalaureat formal si irelevant, creeaza un efect catastrofal. Transformarea universitatilor, inclusiv a celor cu traditie, în fabrici de diplome nu conduce la generalizarea aristocratiei mintii, ci la propagarea unei noi specii: lumpen-intelectualul.

  Aristocratia înseamna efort sustinut pentru un ideal. Înseamna credinta, comportament, doxa, înradacinare. ?aranul autentic sau marele duhovnic sunt aristocrati, în timp ce potentati ai zilei sau chiar mostenitori ai unor nume ilustre pot fi lumpeni perfecti. Dar câti tarani autentici mai avem, din care sa se selecteze Pârvanii, Brâncusii sau Rebrenii de azi? Mai poate umanitatea crescuta între betoane si hranita cu junk food, junk music si junk media sa fie legata de pamântul si traditiile acestui neam? Ce înradacinare mai poate avea un tânar care si-a hranit adolescenta cu MTV, Harry Potter si McDonalds si al carui orizont de asteptare este luminat de neoanele de la mall sau de flash-urile din discoteci? Mutatia antropologica este majora. Libertatea pe care am câstigat-o nu a devenit libertate launtrica, îmbunatatirea incontestabila a traiului nu a adus cu sine îmbunatatirea spirituala. Cu toate acestea, starea de astazi este categoric preferabila celei dinainte de 1989. Tot ce sper este sa apara anticorpi la deriva morala, intelectuala si spirituala a epocii. Astept afirmarea unei generatii de tineri conservatori, idealisti, spiritualizati, satui de relativisme laxe si de lumpenizare. Trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

Ati vorbit de scoala. Ce loc ocupa scoala, în general, printre prioritatile schimbarii în bine a lumii noastre românesti?

Un loc de frunte, fireste. Dar cred ca se merge într-o directie gresita. Cine vrea sa înteleaga de ce poate citi cu folos Criza spiritului american a lui Allan Bloom (de fapt, titlul original, The Closing of the American Mind, sugereaza chiar o “încuiere a mintii”). Nu cred într-o educatie bazata pe asa-zisele “competente”: pentru aceasta ar trebui sa existe scoli de ucenici sau de secretare – deplâng, de altfel, declinul acestui tip de învatamânt vocational. Cred într-o educatie bazata pe cunoastere si cultura. Cred în eruditie si rafinament, ceea ce înseamna învatat pe de rost date, formule, declinari, partituri, poezii. Dar va veti fi convins ca sunt un personaj profund conservator.

  Un învatamânt care înlocuieste cunostintele cu competentele va înlocui stiinta cu mestesugul, eruditia cu îndemânarea si nu va face decât sa erodeze traditia si cultura înalta. Va dau un singur exemplu: priviti în jur la decaderea jurnalismului. Odinioara, jurnalistii erau filologi care stapâneau bine limba si citisera o biblioteca întreaga.. Astazi, sunt “comunicatori”: lejer agramati, vag dezarticulati si profund inculti.

  Solutia ar fi un învatamânt cu doua viteze. Generalizarea educatiei este benefica, deci nu voi regreta epoca în care elitele erau autentice, dar si analfabetismul omniprezent. Pe de alta parte, elevii si studentii de vârf se pierd în învatamântul de masa. As vrea sa vad în România mari scoli asemanatoare acelor grandes écoles din Franta sau institute de studii avansate ca în lumea anglo-americana. În ce priveste liceul, cred ca au supravietuit colegii nationale de bun nivel: mi-as dori însa ca tinerii straluciti pe care îi produc sa nu fie exportati, ci sa ramâna în sistemul universitar românesc. Pentru asta, trebuie sa înceteze domnia mediocritatii din învatamântul universitar.

  Cum vedeti aportul generatiei dvs., scolite în anii ’90 în Occident, generatie care a ajuns deja la maturitate?

  Cred în generatia mea, si am spus-o adesea. Avem un dublu avantaj comparativ: eram prea tineri în 1989 pentru a fi fost tarati de comunism, dar nu am crescut în evul “media” pentru a fi obnubilati de hedonism si consumism. Am facut scoala buna si în tara, si în strainatate. Eu unul am studiat si am predat la Sorbona între 1997 si 2005. Pusi cap la cap, mi-am petrecut zece ani în Franta, Italia si Anglia. Dar am ramas întotdeauna extrem de legat de România. Pentru mine, România nu este cariera, ci destin. Este tara mea, ma doare tot ce e rau si ma bucura fiecare pas înainte. Am prieteni admirabili pe care îi respect si îi iubesc. Nu am întâlnit niciunde oameni mai inteligenti decât în România, desi m-am format la Ecole Normale Supérieure, pe unde trece inevitabil o buna parte din elita umanista si stiintifica a Frantei. Cred ca oameni ca Radu Preda, Mihail Neamtu sau Alexandru Gussi au enorm de dat acestei tari. Sunt extrem de fericit ca s-a putut coagula, în jurul lui Teodor Baconschi, un nucleu de tineri patrioti, crestini si bine scoliti, care sa articuleze un nou proiect politic crestin-democrat.

  Asemenea noua, exista nenumarati tineri scoliti, care au succes în afaceri, în administratie, în învatamânt sau în medicina. Ei reprezinta clasa de mijloc în România, indispensabila renasterii acestei tari. Daca aceasta generatie va sti sa fie conservatoare si sa îmbine corecta înradacinare în traditia neamului cu întelegerea mersului lumii si în principal al Europei, cred ca ar putea sa reediteze miracolul interbelic fara a cadea însa în excesele sale.

  Care este pozitia intelectualului român fata de valorile crestine si de Biserica?

  Din ceea ce am spus mai sus, veti fi dedus deja ca nu ma identific cu specia “intelectualului” si refuz acest cliseu. Pot vorbi în nume propriu, si va pot spune ce vad la prietenii mei. Eu, unul, sunt crestin-ortodox practicant, chiar daca nu unul prea vrednic. Sunt apropiat de Biserica si iubesc Ortodoxia. Sunt ierarhi carora le datorez mult, începând cu Preasfintitul Vasile Somesanul, care m-a botezat si îmi este duhovnic, si cu Înalt Preasfintitul Iosif, duhovnicul meu de la Paris, caruia îi datorez desteptarea liturgica. Totusi nu clamez apartenenta la Biserica lui Hristos ca pe un titlu de glorie, ci o vad ca pe o datorie fata de mine si semeni. Crestinismul are si o dimensiune civica, sociala, dincolo de cea mistica. De aceea, nu concep civilizatia europeana fara crestinism: identitatea noastra este una crestina, de care nu avem dreptul sa ne dezicem.

  Dar nu toti intelectualii au aceasta pozitie. Foarte multi practica un sincronism stângist, antireligios sau agnostic.. Este dreptul lor sa fie în ton cu veacul, asa cum este dreptul nostru sa fim crestini conservatori, fara a deveni habotnici. Biserica este principala forta conservatoare a neamului. Desi este nevoita sa se adapteze epocii ca institutie lumeasca, ca institutie divina ramâne dincolo de veac. Într-o vreme în care traditia a intrat în disolutie, Biserica este ancora noastra de capatâi. Sunt convins ca Biserica Ortodoxa Româna va reusi sa ramâna punctul de referinta fix într-un peisaj care se schimba cu o viteza uluitoare. Vitala si mistica, mângâietoare si severa – Ortodoxia îsi pastreaza harul si puterea de agregare spirituala si sociala.

 Adrian Papahagi, carte de vizita: Adrian Papahagi este consilier al ministrului Afacerilor Externe, director adjunct al Institutului de Studii Populare, membru fondator si vicepresedinte al Fundatiei Crestin-Democrate, director al Centrului de Istoria Cartii si a Textelor (CODEX), UBB – Cluj, si lector la Catedra de limba engleza a Facultatii de Litere, UBB – Cluj. S-a nascut la 20 martie 1976, la Cluj, a urmat Liceul “Gheorghe ?incai” (1994), apoi, ca elev strain, École Normale Supérieure – Rue dâUlm Paris (1997-2000). A obtinut licenta în engleza si germana si a urmat doi ani de studii clasice la Universitatea “Babes-Bolyai” Cluj, dupa care a studiat (master si doctorat în filologie – summa cum laudae) si predat la Universitatea Paris – IV Sorbonne si la Institut Catholique de Paris (1999-2003).

Are un volum de autor si a editat alte patru, a publicat 20 de articole stiintifice în reviste occidentale si câteva zeci de articole (editoriale, cronici, atitudine) în “România Literara”, “Adevarul Literar si Artistic”, “Revista 22”, “Dilema”, “Cuvântul”, “Echinox”. (Interviu realizat de Larisa si Constantin Iftime)

————————————————————————————–

Alte informatii transmise de AFR

DESPRE ABSTINENTA

  Saptamina trecuta am scris despre abstinenta si am redat, ca material de fond, textul unei prelegeri a d-lui Pat Fagan de la Family Research Council in Washington. Redam astazi partea a doua a prelegerii. Va reamintim ca puteti cumpara prelegerea d-lui Fagan pe DVD la costul de 10 lei adresindu-va d-lui Bogdan Mateciuc la bogdanmate@yahoo.com. DVD-ul este subtitrat in romaneste.

Abstinenta crestina

  In general Biserica si desfranarea sunt incompatibile. Cultura poliamorista reuseste asta fara vreun atac direct. Este discreta sau aproape discreta, subtila, dar foarte consecventa în privinta reusitelor si urmarile lor. Ei stiu asta si isi apara controlul asupra acestor programe cu o ferocitate cu care cultura monogama nu poate rivaliza pe scena politica. De pilda, în ultimii zece ani, cresterea educatiei pentru abstinenta, care în esenta este educatie monogama, a facut ca multe intitutii din zona anticulturala sa se alieze pentru a lansa o ampla miscare de opozitie prin care au reusit sa elimine, cel putin temporar, o multime de fonduri destinate acestor programe. Asta s-a produs în ciuda tuturor beneficiilor abstinentei: reducerea avorturilor la adolescenti si a nasterilor în afara casatoriei, reducerea bolilor cu transmitere sexuala si cresterea performantelor educationale.

  Incepând din anii ’60, cultura poliamorista a condus la o slabire a SUA prin slabirea cetatenilor la cinci capitole de baza pe care orice societate le are în vedere, orice comunitate, orice familie, orice individ: sexualitate, religie, educatie, venituri si guvernare. Toate sunt clatinate. De obicei numim aceste domenii institutii, Institutia familiei, a Bisericii, a scolii, a pietei si a guvernului. Toate sunt subrezite acum, fiecare în parte. Iar noi, cetatenii de azi, suntem mai slabi în aceste domenii decat erau stramosii nostri. Poate am creat o economie mai buna, dar nu ne-am dezvoltat ca persoane.

 Cum pot familiile monogame sa supravietuiasca si sa prospere în aceasta era post-modernista si poliamorista a asigurarilor de stat, atat timp cat programele sociale au caracter universal si sunt favorabile poliamoriei, si tot mai ostile monogamiei? Din perspectiva politica, acest lucru e nedrept pentru ca cei ce aleg monogamia sunt cei mai eficienti, cei mai economici si cei mai siguri pentru cresterea generatiilor urmatoare. Avem un caz clar de dreptate si nedreptate.

  Educatia Sexuala

  E nedrept mai ales pentru ca exista un drept universal, inalienabil al parintilor de a-si creste copiii asa cum cred de cuviinta, inclusiv de a-i creste în cultura lor. De asemenea, orice copil are dreptul natural, inalienabil la casatoria parintilor lui. Fara ea, el/ea nu isi va putea dezvolta potentialul ca adult. si mai scandalos, sistemul ajutoarelor de stat le cere monogamilor sa-i sustina pe poliamoristi si foloseste asigurarile de stat pentru a se asigura ca platesc, chiar mai mult, pentru a-i sustine pe cei ce aleg poliamoria cu tot ce tine de ea, inclusiv punctele sordide sau chiar patologice.

  Cum se face asta? Foarte simplu. Cei casatoriti castiga mai mult si platesc mai mult ca impozite. Cu cat e mai falita familia, cu atat e mai mic venitul, multi nici nu intra în limitele impozitarii si nevoia de asistenta e mai mare. Deci pe de o parte sunt veniturile si impozitul, pe de alta e nevoia de asistenta si incapacitatea de a plati acea asistenta. Avem deci un transfer masiv de plati. Acest lucru e nedrept. Mai mult, monogamii nu au programe favorabile culturii lor iar copiii lor sunt tinta unor programe poliamoriste sau a ceea ce am numit eu strategia ienicerilor. S-ar face dreptate si s-ar reduce tensiunile daca cultura poliamorista si-ar plati singura cheltuielile.

 Rolul Parintilor

 Prezenta sau absenta tatalui este una dintre principalele diferente dintre aceste culturi. Barbatii care sprijina casatoria monogama trebuie sa afirme diferenta si sa-si apere dreptul la propria cultura. Acesta e rolul barbatilor mai ales, nu al femeilor. Barbatii sunt luptatorii, femeile îngrijesc si dezvolta comunitatea pe care o protejeaza barbatii. în problemele de familie din tara asta, de când sunt eu implicat, si sunt sigur ca barbatii prezenti deseori simt asta, multora le este mai usor sa le lase pe femei sa vorbeasca. E adevarat pentru ca familie înseamna formare, crestere de copii, nastere. Dar rolul principal al barbatului e acela de a proteja familia. Barbatii fac diferenta si ei trebuie sa fie în linia intai a acestei lupte. Ei trebuie sa vorbeasca despre monogamie. E o diferenta majora si stiu ca e dificil, pentru ca e total anti-cultural, dar asta e principala diferenta. Daca barbatii nu sunt pregatiti sa arate diferenta, nu mai e nicio lupta, nici o granita de aparat. Niciun teritoriu. Cale libera pentru ceilalti. Femeile si copiii lor au nevoie de ei în mijlocul sfant al familiei. Societatea si cultura au si ele nevoie de ei, dar în spatiul public unde sa duca aceasta lupta..

  Nu vreau sa spun ca femeile sau mamele nu pot fi implicate în acest razboi. Fiecare barbat din cultura monogama si mai ales fiecare tata isi va gasi propriul mod, sper, de a se implica în protejarea copiilor si culturii lui. Cele doua sunt sinonime. Data fiind miza, toti barbatii si femeile culturii monogame trebuie sa astepte asta de la fiecare barbat. Cred ca asta e foarte interesant, trebuie sa începem sa gandim si sa actionam ca barbati. Barbatii monogami vor lupta pentru ceea ce e al lor, ca si familiile lor, în privinta impozitelor si a ceea ce pot folosi pentru cresterea copiilor, pentru controlul celor patru programe de stat: ajutorul de stat, educatia copiilor educatia sexuala, programele de sanatate pentru adolescenti. Asa toti parintii, chiar si cei apartinand culturii poliamoriste au acelasi control.

  Iata ca ne adunam, planificam si ne îndemnam unii pe altii si îi chemam de partea noastra nu doar pe barbatii monogami, ci pe toti tatii de buna credinta, în special cei aflati în zona indecisa si atrasi în zona poliamorista, poate nu neaparat prin dorinta lor, ci mai mult prin cimrcustante. Copiii lor au nevoie de ei ca sa-i salveze din propriile greseli si ar avea de castigat daca parintii lor ar avea control asupra acestor programe.

Asaltul Poliamoriei

  Cultura monogama din societatea occidentala nu a mai avut niciodata în istorie asemenea concurent. E prima oara când apare acest conflict, la un nivel atat de organizat politic, cu o competitie în ceea ce priveste natura familiei si a sexualitatii. Trebuie sa intram în lupta, daca vrem sa avem o minima egalitate si pacea ce vine odata cu ea. Mai mult, trebuie sa luptam pentru a da lucrurile înapoi si, evident, nu mai putem astepta. Pericolele sunt clare, semnele sunt peste tot. Cum mergem mai departe sa întarim cultura monogama la nivel local si national? Avem în fata o lucrare urgenta.

  Pentru a combate si schimba aceasta slabiciune, trebuie sa preluam controlul în Justitie si în acest important proces sa le oferim exemple celor din mijloc despre cum pot fi puternici. Trebuie sa tintim principalele nedreptati care trebuie eliminate. Trebuie sa avem control asupra scolilor. Parintii au acest drept. Eu am crescut în Irlanda si am apreciat sosirea în America. Sentimentul libertatii de aici era palpabil, dar unul din primele lucruri care m-a frapat a fost acela ca nu exista libertate, asa cum exista în toata Europa, în ceea ce priveste libertatea parintilor de a alege educatia copiilor. Aici America a fost pacalita de peste o suta de ani. Cu un cost urias care astazi ne facem foarte slabi. E timpul sa preluam controlul asupra scolilor si asta e o tinta politica prioritara. Împreuna cu aceasta vor veni alte avantaje. Stim ca scolile vor creste, absolventii vor fi mai multi, costurile vor scadea, cultura monogama e mai eficienta si mai ieftina.

  Controlul educatiei sexuale pentru copiii nostri. De fapt, cei ce au nevoie de ea sunt parintii, nu copiii. Parintii sunt experti în sex. Familia se refera la sexualitate, e institutia sexualitatii. Parintii sunt experti aici, au nascut copii pe cale sexuala deci, daca are nevoie cineva de educatie, parintii sunt aceia ca s-o poata transmite copiilor. Nu copiii, aici o inversiune totala.

  Controlul asistentei medicale. Avem nevoie de doctori care au depus juramantul lui Hipocrat pe viata si în care sa putem avea încredere în ceea ce priveste sanatatea si sexualitatea. E nevoie de o diferenta clara între doctorii unei culturi si ai celeilalte pentru a putea alege în cunostinta de cauza. Nu negam libertatea nimanui, dar vrem sa fie clar, sa stim cine esti ca sa putem alege. Sa poti alege singur.. Monogamii au nevoie de doctorii si medicamentele lor pentru ca lucrurile difera foarte mult în materie de sex, de viata si de moarte. Iar în medicina despre asta e vorba.

  Pentru a genera aceste reforme trebuie sa ne reformam pe noi mai întai. Iar reforma trebuie sa plece din Biserica. Bisericile, indiferent de confesiune, sunt foarte laxe în privinta castitatii, casatoriei si stabilitatii casatoriei. Refacerea apararii castitatii de catre barbati, în public, este esensiala. Dar mai exista o parte care trebuie dezvoltata, nu foarte cunoscuta si cred ca aici e treaba specialistilor. Datele sunt indicative dar spun multe. Barbatii si femeile care apartin culturii monogame, în domeniul sexual, unde apar tentatiile din partea poliamoristilor pentra a-i amagi si a-i atrage de partea lor, marele secret necunoscut este acela ca monogamii au cele mai multe relatii sexuale si cele mai calitative.

  Studiul Laumann indica asta, cel mai bun studiu pe acesta tema. Copiii nostri nu stiu asta. De fapt, când s-a publicat materialul si m-am uitat la niste grafice, am vazut ca femeile care participa saptamanal la slujbele religioase au cele mai bune relatii sexuale, cu anumite diferente între catolice si evanghelice. Evanghelicele aveau, am uitat care cum erau, frecventa si satisfactia relatiilor, evanghelicele stateau mai bine la una. Evanghelicele stateau mai bine la satisfactie, iar catolicele la frecventa. Sfatul meu este, daca esti tanar catolic, gaseste o femeie evanghelica ce s-a convertit la catolicism. Stiu ca daca sunteti evanghelici ati spune invers…)

  Comunitatea de culoare din America

  E necesara reforma casatoriei în bisericile negrilor. Foarte necesara. Nu stiu cum sa le-o spun, nu sunt negru si am un dezavantaj aici, dar e un scandal pentru Crestinism. E o piatra de poticnire, una uriasa. Daca primii crestini erau cunoscuti pentru iubirea dintre ei, crestinii de azi trebuie sa fie cunoscuti cred, si asta e marea problema azi, e un aspect profund al iubirii, trebuie sa fie cunoscuti prin castitate. Castitatea este calea catre iubire, între sot si sotie si iubirea de copii. De aceea e cineva cast. Pentru ca iubirea sa fie permanenta, credibila, neindoielnica si oferita pentru totdeauna.

  Rolul educatiei publice

  Revenind la scoli, în universitatile noastre trebuie sa dezvoltam stiintele economice si sa aratam clar legatura dintre casatorie si economie. Un lucru pe care Wall Street nu îl stie, dar el exista. Daca ne uitam la date, vedem unde e bogatia tarii. Ea se afla de obicei în familiile casatorite, în familia propriu-zisa si în cele prin alianta. Dupa aceea avem o reducere mare a averii familiei. Casatoria si cultul religios au o influenta profunda asupra economiei. Ambele au impact profund asupra dezvoltarii micilor afaceri, sectorul cu cei mai multi angajati din economie. 80% din cresterea economica vine din micile afaceri si, în marea lor majoritate, aceste afaceri sunt ale unor familii casatorite. E un domeniu necercetat, dar esential pentru întelegerea economiei. Iar unii libertarieni sunt complet orbi la asta. Stiintele economice sunt punctul lor forte. Trebuie sa studieze în profunzime. si daca nu cred, sa cerceteze si sa lase datele sa vorbeasca. Eu sunt sigur de concluzii.

  Vad aici un vechi prieten. E un exemplu. Intreprinzator, casatorit, dedicat si creeaza locuri de munca. Am spus-o de mii de ori. 80% din cresterea economica a tarii vine din firmele mici, nu din marile corporatii. Astea sunt miezul, baza stabila, dar cresterea vine de la firmele mici, de la familii si întreprinzatori. Revenind la tema barbatilor, a dezvolta o mentalitate de luptator la barbatii si femeile noastre si a ne creste copiii în acest spirit, cum nu a mai avut omenirea pâna acum, cum Crestinatatea nu a mai avut pâna acum, pentru ca nu am mai avut în istorie democratii care sa devina amare. Parintii natiunii au stiut ca democratiile devin amare si le-au studiat. Partea vulnerabila a omului e insa sexualitatea. si fiecare din noi face greseli aici la un moment sau altul. Toti suntem ispititi aici iar caderile noastre au legatura cu asta. E important insa sa te întorci. A ramane curat, în adevar. si libertatea si pacea sunt daruri care decurg din casatorie si rugaciune. Fara ele, democratiile devin sisteme ale conflictelor, stricaciunii si razboiului. Am început sa întelegem asta cu James Davis, sociolog vestit care a scris o carte, Inainte sa înceapa tragerea, [Nota AFR: “Before the Shooting Begins” in engleza] acum 20-30 de ani. Cred ca suntem aproape de tragere acum. Violenta creste, opresiunea politica e atragatoare.

  Putem întelege ce a spus Maica Tereza când a avertizat ca avortul va fi cauza razboiului. Nu am putut sa înteleg atunci logica ei. Acum lucrurile sunt putin mai clare. Sexualitatea genereaza fenomenul avorturilor. Iar cu asta vin tot felul de violente.

  Avem nevoie de barbati luptatori care sa-si protejeze familiile, care sa ceara si sa obtina dreptate pentru familiile lor, si educatie, sanatate si educatie sexuala. Sa ceara o rearanjare a societatii, daca e nevoie, pentru ca mai întai sa-si pazeasca familia si apoi sa recastige cat mai mult pentru o viata buna. Acesti barbati vor fi tari si tandri: tandri în familie si tari în public, în special când vor combate cultura poliamorista. Trebuie sa gasiti modalitati, sa fiti inteligenti, dar va fi nevoie de tarie. Trebuie sa protejati ce e al nostru si sa lucrati pentru recastigarea terenului. Aceasta lucrare ne sta înainte si cred ca cel mai bine se face de jos în sus.

  La Family Research Council facem multa munca de sus în jos pentru ca lucram mult cu Congresul, dar pentru majoritatea dintre noi trebuie facuta de jos în sus. Intai la nivel local, în familie, în cartier, în biserica. Apoi la nivel national. Aici traim majoritatea dintre noi, aici se presteaza serviciile, aici sunt scolile, spitalele si cabinetele medicale. Avem un razboi ideologic. Noi, protectorii familiei si copiilor, trebuie sa ne organizam cum n-am mai facut-o înainte. Tea Party ne-a dat un model, dar miza e mult mai mult decat o guvernare buna. Miza e institutia fundamentala a familiei. Va multumesc.

SFATURI PARENTALE: IGIENA COPIILOR

  Va iesiti uneori din minti cautind sa va convingeti copiii sa respectele regulile igienice? Daca da, nu sunteti singuri. Cu aceasi problema se confrunta partinti din treaga lume. In materialul alaturat, in engleza, aflati citeva sfaturi practice pe acest subiect: http://www.focusonthefamily.com/parenting/parenting_challenges/motivating_kids_to_clean_up.aspx?p=1&series=1

 PENTRU ROMANII DIN HOUSTON

  Anunt important pentru toti cititorii nostri romani din Houston, Texas: Simbata 6 august guvernatorul statului Texas, Rick Perry, impreuna cu organizatia American Family Association, bisericile din Houston, si lideri religiosi din diverse parti ale Statelor Unite, organizeaza pe Stationul Reliant din Houston, o zi de post si rugaciune. Detalii aici: http://theresponseusa.com/ Evenimentul se va desfasura intre 10 dimineata si 5 dupa masa. Incurajam pe toti romanii din Houston si Texas sa participe cu intregile lor biserici la acest eveniment deosebit. Scopul acestei adunari solemne este sa mobilizeze pe cetatenii statului si ai SUA sa caute Fata lui Dumnzeu in aceste zile dificile pentru societatea americana din toate punctele de vedere: economic, social, dar mai ales moral. Guvernatorul Perry, spun cei in tema, e inclinat sa candideze la presedintia Statelor Unite in 2012, dar inca nu si-a anuntat candidatura in mod oficial. A invitat la acest eveniment pe toti guvernatorii americani, cit si pe Presedintele Obama. Intre timp ateii l-au dat in judecata, invocind separarea bisericii de stat. Detalii aici: http://www.scribd.com/full/60055412?access_key=key-14yin198u9oedhbro4n5 Expertii insa opineaza ca actiunea judecatoreasca a ateilor va da esec. Adaugam ca ar fi de dorit ca si Presedintele Romaniei sa se inspire din aceasta actiune si sa cheme intreaga natiune romana la o zi de post si rugaciune. Ba mai mult: sa devina un exemplu de traire crestina pentru toti romanii. Doar reintoarcerea la valorile crestine autentice si umilinta inaintea lui Dumnezeu pot aduce binecuvintari in familiile noastre si tara in care traim.

  PENTRU ROMANII DIN SPANIA

  Romanilor din Spania le recomandam articolul alaturat privind costul social al casatoriilor unisex care au fost legalizate acolo in vara anului 2005. http://www.forofamilia.org/2011/07/15/el-coste-de-redefinir-el-matrimonio/

 SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA!

  Va multumim pentru semnaturile constante pe care ni le dati in sprijinul Declaratiei de la Timisoara. Ne apropiem de 6.600, dar dupa cum stiti, tinta este de 7.500. Deci, mai este loc. Va rugam continuati sa semnati si sa dati mai departe Declaratia la cit mai multi sa o semneze.

  Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul si semnati Declaratia. http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura d-tra nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

  Declaratia accepta doar o singura semnatura pe adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

  Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

  VRETI SA FITI INFORMATI?

  Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro..

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

 ANUNTURI

 Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.

 Alianta Familiilor din Romania

http://www.alianta-familiilor.ro

INTERVIU CU DARIE DUCAN

Raluca BERCEANU

 Raluca: Darie, voi începe cu aceeasi întrebare, cu Google. Pentru cine nu îti cauta numele pe net, cine esti tu?

 

[pullquote]

Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede?”

Darie Ducan

[/pullquote] Darie: Vreau sa cred ca sunt un poet al dracului si al lui Dumnezeu deopotriva, un om cu o taraba care vinde creier ca vata de zahar în parcul unde se dau pe role Istoria lui Calinescu si Istoria lui Manolescu. Dar mai ales cartile de carne, alea, sângeroasele pentru care au crapat ochi si au aparut basici la mâini unora si, apoi, când si-au mângâiat iubitele, acestea le-au spus – Ce mâini de taran ai!

 Sunt un om care scrie si are ambitii putin mai mari ca Balzac si care cred ca tot o va razbi cât un Cârlova. Sunt un aprig consumator de hârtie, un animal care papa coli A4, cheltui pentru aceasta mai mult decât unii pe tigari. Pâna la urma tot despre fumuri e vorba.

 Cine sa spun ca sunt? Cel din cartile mele, mai bune sau mai proaste, cel de pe strada, cel care scrie la biblioteca de la Litere la masa 42. Cel netuns uneori pentru ca parul i se termina într-un vers, neras pentru ca l-a certat cândva un poet pentru asta, cel timid, cel rau, cel nedrept, cel afurisit, cel…alalt. Sunt un om a carui cam singura treaba pe lumea asta este sa scrie dar care face mai mult altele ca sa aiba despre ce sa scrie. În parcul despre care spuneam, deocamdata am doar bani sa îmi cumpar ceata de a nu sti exact cine sunt.

 Raluca: Boemul tau profil de Facebook ne spune ca lucrezi la Poezia Româna. Vorbeste-ne despre fisa de post si obiectivele acestui job. Ai un program de functionar sau esti freelancer?

 Darie: Profilul meu Facebook nu e unul boem neaparat, adica nu e cautat boem. E pur si simplu partea mea dintr-un soi de cenaclu al vietii. Si, cum «cenaculum» vine din «cena», cina, constat ca mare parte din dezbaterea literara s-a mutat aici. Câta Capsa online!

 Am scris ca lucrez la Poezia româna pentru ca asta fac. Si când nu lucrez nicaieri tot acolo lucrez. Nu pot fi dat afara, nu îmi pot da demisia. Fireste ca nu am un program foarte fix, desi scriu foarte mult si, practic, asta ma tine în viata.

 În copilarie, când îmi faceam mâna si înca nu plecasem din Târnaveniul natal, scriam cu norma, cred ca 5 poeme pe zi – si acum pastrez în familie câteva mii bune de poeme pe care, scriindu-le, m-am format si pe care nu le voi publica niciodata. Ce a fost atunci norma e poate acum cazuistica. Nu filtru, ci devenire. Nu voi fi pedant, caut ceva mult mai pamântesc de lucru, o editura, dar, pâna una-alta, nu prea îmi pasa daca acest «loc de munca» e vazut de unii ca o megalomanie.

 Când chiar faci poezie si pui totul de la tine pentru ajungerea ei la cititor, când nu te ajuta absolut nimeni dintre cei care întorc fonduri cu lopata, vorbind aici si de  Uniunea Scriitorilor, de Ministerul Culturii si de ICR, macar atâta meriti, sa fii serb în aceste plantatii, le numeam cândva de singular, dar constat ca sunt multi prin ele doar ca le e rusine sa recunoasca faptul ca scriitorul tânar o duce foarte rau în România.

 E trist nu ca spun eu un cliseu, ci ca el e cliseu prin faptul ca toti o duc rau. S-a ajuns, prin asta, cumva, la ce voiau cei mai crânceni comunisti, poetul sa fie exclusiv al maselor. Si, daca se poate, mai prost ca ele. Traim într-o tara cumplita. Un permanent amendament la Kafka.

 Ma reîntorc la cuvântul «boem» si constat ca e o boemie, dar nu una tipica, e un fel de nebunie personala a mea, aceea de a nu ma înhaita literar cu nimeni. Stiu ce paguboasa e lumea literara si o dispretuiesc profund când o iau en gros. În detaliu spiritul meu critic devine mai tolerant. Când trec prin cârciumi si îi vad, plec acasa si noaptea le visez ficatii cirotici. Se ridica din vis ca o madona, ma pupa pe frunte si se cara. În redactii, prin suse, se îmbata fara alcool, altfel, cu relatii false de dependenta publicistica. Boemia mea e chiar libertatea, dar nu aceea cu dedesubturile miluirii cu vreun premiu, cu vreo sinecura. Ma lasa rece carierismul marunt de acest fel.

 Raluca: Esti întrebat, de obicei, despre scriitorul sau omul Darie. Cine este însa revolutionarul Darie? Care e proiectul lui grandios? Viseaza el o pagina în cartea de istorie sau doar una în cartea de româna?

 Darie: Despre scriitor sunt întrebat, cu omul se ia contact mai des decât cu cartile mele, din pacate. Nu stiu care e revolutionar dintre cei doi. Cred ca aici devin unul tocmai de rusinea ca nu stiu. A fi revolutionar e o natura, nu un deziderat. Proiectul meu grandios, si de care încerc sa ma tin, e sa scriu 100 de carti. Cred în felul de scriitor care a fost Sadoveanu. Le va puti unora acest nume aparent rasuflat, dar e fix problema lor. Daca as fi sarit cu gurita pe Blecher m-ar fi aplaudat multi pentru ca e la moda.

 Nu visez nicio pagina nici în cartea de istorie, nici în cartea de româna, nici macar în cartea de telefon. A avea o pagina într-una din aceste doua carti pe care le-ai enumerat e o consecinta, nu o tema de visat. Daca te apuci sa visezi maruntisuri din acestea te trezesti ca n-ai ce cauta acolo si ca îti maimutaresti natura prin demagogism. În manuale sunt si multe mediocritati puse chiar de unii dintre profesorii generatiei mele, din motive marginale literaturii, vezi-doamne, din acea stupida idee ca un manual de literatura româna trebuie sa aiba un criteriu democratic de alcatuire.

 Daca vrei, de pilda, sa îl resuscitezi pe Blecher, ca vizibilitate, scrie studii despre el, vântura-l prin lumea buna, dar nu îl trece în criterii, caci procesul descoperirii lui ar fi prea scurt si fara nicio satisfactie. Sau poate l-ai nascut sa-l îngropi. De aceea manualele de literatura au ajuns un fel de gazeta, un fel de revista mondena a literaturii. Sunt foarte constient ca spun asta când mâine-poimâine cei dintr-o generatie cu mine poate le vor calari paginile. Trebuie privit mai obiectiv decât facându-ti pipota monoclu!

 Raluca: Fiecare tânar poet român poate fi înca un Nicolae Labis. Un geniu liric descoperit si iubit precoce, un revolutionar al vremurilor lui, un boem care îsi bea noptile la Capsa, cu junele dansatoare din trupa Armatei. Ce doza de Labis e în tine? Ce crezi ca ai putea avea în comun cu libertinajul boemei, lupta politica si extremismul literar din generatia noastra?

 Darie: Ma bucura aceasta întrebare pentru ca la debutul în volum, petrecut la 15 ani, am fost comparat cu Labis, dar cu totul altele sunt motivele din care îmi place acest poet. Acum am 23, dar trebuie sa recunosc faptul ca la 21 de ani n-am luat niciodata tramvaiul, desi, unde locuiesc, acesta trece în mod obsesiv prin fata blocului meu si, dimineata devreme, vara, când balconul camerei mele e deschis, îl aud cum huruie ca o broasca. M-am temut de el cu un fel de blândete dar constient ca nu se mai întâmpla nimic.

 Cred ca am în comun întreg amalgamul, dar m-am saturat de lupta politica. Cel putin în acest moment când politica guvernului actual  e una înjositoare si murdara, mincinoasa si de neiertat. Cred ca toata adunarea de la Argentin, unde dupa o  anumita ora se mureaza oamenii la desimea noptii, pe sub mese, ar fi mai buna decât presedintele Basescu si aceasta chirie de neg care e Boc. Sper sa nu devin mâine un Labis calcat de o coloana oficiala! Am 23. Sunt batrân. Dar si ei, din tramvaie, au îmbatrânit în Rolls-uri.

 Raluca: Te voi întreba si asta. Care e, dupa credinta ta, adevarata poveste a accidentului de tramvai care l-a ucis pe Labis? Putem sa consideram ca acesta este cel mai boem episod din istoria literaturii române?

 Darie: Nu stiu, nu am cercetat. Si nici nu am cum. Dar cred ca mai trista e o continuare la care mi-e frica sa ma gândesc: ca balerina spre care alerga în acea noapte, dupa ce el a murit, a plecat cu cerbul caprioarei ucise. De cerb m-as mira. De ea, nu.

 Raluca: Mai este boema europeana un fenomen real sau supravietuieste doar ca instrument de marketing cultural? Este Darie boem? Proiecteaza-l în câteva cuvinte pe Darie cel ideal, cu viata lui ideala.

 Darie: Boema e acum muzeala în multe locuri. E boema cu afise ca e boema. Or, ce e asta decât un pas spre clipa când vom purta tricouri pe care scrie «om», ca altfel nu ne-am crede. Sunt si nu sunt boem. Sunt boem în felul meu. Am scris si în cârciumi si stiu ca în unele momente ai fost si tu de fata, am pierdut multe nopti în multe feluri, probabil sunt boem, probabil sunt doar trist si înfrânt, nu stiu.

 Daca as sta sa ma analizez as lua o pozitie ecvestra dar mi-e mila de cai si, în toata joaca mea, m-as vrea ecvestru numai pe aburii lor. Ca sa fie mereu vii. Desi aburul lor pare, ei nu îti sufla fumul tigarii în fata, ca decanii. Darie ideal e o prostie. Darie ideal e Darie mort.

 Raluca: Jack Kerouak era profund deranjat de faptul ca devenise regele beatnik. Operele lui nu fusesera menite sa fie doar un manifest pentru Beat Generation. Acum, imagineaza-ti ca tu ai deveni rege al unei miscari neo-boeme, ca o întreaga generatie ar dezvolta pasiuni si revolutii pe baza scrierilor tale, doar ca asta s-ar întâmpla interpretând într-o cheie gresita mesajele lui Darie. De unde am trage seva unei astfel de miscari? Cum ar arata generatia aceasta si care ar putea fi atitudinea ta în acel moment?

 Darie: As schimba tactica. As scrie altfel ca sa neg ce au înteles ei. În plina epoca Beat, daca as fi fost Kerouak as fi scos boxele la geam si le-as fi dat Monteverdi. Înainte sa am vise de genul acesta as vrea sa fiu citit si citit.

 Dar nu neaparat de toate salopetele puse direct pe oase si numite (unii) critici, adica nu de mercenarii revistelor si editurilor, zglobii figuranti remunerati, copii de casa ai unuia sau ai altuia, ci de tinerii din Facultatile de Litere din tara, de tinerii deschisi si mai inteligenti decât îi cred toti profesorii lor, uneori prea timizi si lehamisiti sa se arate. Ei sunt de fapt literatura vie pentru ca ei sunt cititorii în care am foarte multa încredere.

 Raluca: Ai publicat de curând Spirt, un nou volum de versuri. Ce poti sa spui despre el? Despre Alexandra?

 Darie:Spirt e o carte la care tin foarte mult. S-a scris ca pâinea pe unt, în transa, din iubire, din disperare si frumusete. Niciodata n-am scris o carte atât de repede si atât de direct. M-am copt uman în usurinta scrierii ei aproape ca un cartof.

 Despre Alexandra nu am ce sa spun mai mult decât am spus deja. Cartea aceasta si-a sarit rândul. Multe altele îsi asteptau la rând publicarea. Spirt însa, ca o mutare de sah, a devenit irezistibila în a se scrie si în a se publica. Aici nu avea ce sa se cearna, ce sa se decanteze. A iesit exacta. Numai buna de sicriu pe masura unei amintiri.

 Vor urma alte carti, în toate genurile literare, dar în principal poezie, caci am scris foarte multa poezie. Traim si vedem. Sau murim si stim.

Raluca BERCEANU

http://laboheme.ro

Bucuresti

iulie 2011

DIALOG CU OANA PELLEA

thAdalbert GYURIS

in

DIALOG CU OANA PELLEA

.

Doamna Oana Pellea s-a nascut la 29 ianuarie 1962 în Bucuresti. A absolvit Academia de Arta Teatrala si Cinematografica – Bucuresti, sectia arta actorului, promotia 1984, la clasa profesoarei Sanda Manu. Este fiica Domnicai Mihaela, nascuta Policrat, si a actorului român, Amza Pellea (7 aprilie 1931 -12 decembrie 1983).

Dupa terminarea studiilor, în perioada 1984-1987, a fost actrita la Teatrul de stat din Piatra Neamt, dupa care, între 1987-1999, a facut parte din prestigioasa trupa a Teatrului „Lucia Sturdza Bulandra” din Bucuresti. Din 1999 a devenit liber-profesionista. Continue reading “DIALOG CU OANA PELLEA”

ADAM PUSLOJIC: „AVEM SANSA SA DEVENIM NEMURITORI!”

Reporter: Adrian MUNTEANU

 

24 mai 2011. Adam Puslojic a venit la Brasov pentru prima oara, raspunzând invitatiei grupului „Caii Verzi de pe Pereti” care a organizat la Asezamântul Cultural Reduta o întâlnire cu poetul de dincolo de Dunare. Membru de onoare al Academiei Române, poet impetuos, Adam Puslojic are 30 de volume în limba sîrba, 8 volume în limba româna, peste 80 de volume de traduceri, în peste 20 de limbi. La Brasov a fost lansata antologia în trei volume „Asimetria Durerii” si au fost evocati Nichita Stanescu, Fanus Neagu, disparut chiar în dimineata acelei zile, si multi dintre cei care au fost aproape de poezia româneasca.

———————————–

Adrian MUNTEANU: Dragul nostru vechi si nou prieten, din departele aproape, faptul ca ai venit abia acum la Brasov, sa însemne întoarcerea necesara, as spune inevitabila, la începuturi, în preajma Primei Scoli Românesti din Scheii Brasovului, cu fantastica ei zestre de documente? Îl simti oare ca un pas necesar?

Adam PUSLOJIC: Nu voi începe cu declaratii de dragoste, desi totul a pornit de la Eminescu, iar Eminescu a fost prezent în tinerete, cu trupa lui Pascaly, pe aceasta scena unde am avut noi întâlnirea. De asta nu pot sa nu spun un poem dedicat lui Eminescu: „Cu Eminescu nu trebuie/ sa te dai mare. De ajuns/ este sa-l supravietuiesti/ citindu-l. sa-l retraiesti/ traducându-l. Atunci când/ crezi ca l-ai înteles/ de ajuns, definitiv, bine,/ el îti scapa din creier/ si din destin îti zboara,/ Trebuie sa ai grija, totusi,/ sa nu-ti fuga AZI si MÂINE./ Craniul tau, poate, este/ Prea mic – o colivie!-/ pentru pasarea Eminescu.”

 Începutul prin Eminescu este imprimat în fiecare cuvânt românesc pe care eu cu anii l-am strâns în mine si l-am strecurat pe culoarul de lumina presarat cu sclipirile numite Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, George Bacovia, Ion Barbu, Geo Bogza, Nichita Stanescu, Marin Sorescu, Petre Stoica, Anghel Dumbraveanu, Ana Blandiana, Mircea Dinescu, pâna la toti prietenii din generatia mea cum sunt Ioan Flora, Ion Stratan, Virgil Mazilescu, Daniel Turcea si altii. Vrând-nevrând simtim nevoia de o scoala. Scoala vietii, în arta, nu e de ajuns. Trebuie sa învatam si scoala-scoala. De mult timp tot doream sa vin aici, la Brasov, în mod special sa vad scoala adevarata, literara, spirituala, culturala româneasca. Am avut întâlniri de mai multe ori cu ea tot venind la Sibiu sau la Cluj. Întregul Ardeal este sub zodia acestei scoli miraculoase. Brasovul a fost pentru mine, cu anii, o localitate frumoasa de tot, ca o bijuterie, dar am fost doar calatorul, pasagerul care a trecut mai mult zburând prin Brasov. Acum, iata, sunt de doua zile. Pacat ca avem aceasta veste tragica, a mortii marelui nostru învatator, si de viata si de arta, Fanus Neagu, care ne-a parasit si ne-a tradat cu cerul. Sigur ca albastrul este linistit si nemuritor, dar noi l-am deplâns înca din clipele de dimineata, când am aflat de la televizor aceasta veste tragica. În ultimele luni traite la spital, Fanus a civilizat si a educat, în felul lui, de nemuritor în cuvinte, o multime de medici, de surori îngeresti care l-au îngrijit nu numai cu dragostea, ci l-au lustruit si cu vederea, l-au întinerit si, iata, în tragica lui etapa a vietii, când a stiut ca trece prin dureri si boli grele, el, de fapt, a ramas la suflet, la inima, la creier la fel: marele Fanus Neagu. Cel care a adorat viata, dar a stiut sa o respecte pâna în ultima clipa. În spectacolul nostru l-am evocat, l-am facut prezent. El a fost din prima zi în ceruri, dar prin noi a fost prezent si la Brasov.

 Adrian MUNTEANU: Ce te mâna, dincolo de vamile omenesti, pâna într-atât de viguros încât intri în mitologia zidirilor poetice de pe ambele maluri, un demon sau un înger?

 Adam PUSLOJIC: Mai multi îngeri. Pentru ca demonul e, uneori, prea individual. Îngerul este mult mai vast. Într-un înger doarme întregul Dumnezeu. Demonul e frumos numai în arta, într-o biserica, pe o icoana, pe o fresca, ca un antipod al îngerului si ca un antipod al vietii. Dar niciodata demonul nu este atât de plin de Dumnezeu cât este un simplu om, un om credincios. Bunaoara stiu ca noi, toti cei care suntem aici, suntem credinciosi. Artistii chiar atunci când spun ca îl simt pe demon în sine, în arta, în viata, eu cred ca spun un neadevar. Unii cred în demon, dar mie mi-e teama sa cred în el. Asa ca am alungat ideea ca el exista si merg, scriu poezie, traduc, ma întâlnesc, ma împrietenesc, cu îngerul aproape. Eu cred ca demonul exista numai în antimaterie, în anticosmos si nu în lumea dumnezeiasca. Viata, precum si moartea este de origine divina. Demonul s-a creat el singur, fara ajutorul bunului nostru Parinte.

 Adrian MUNTEANU: Daca tot vorbim, mereu si mereu, de poezie, este oare poezia o hrana îndestulatoare pentru drumul lung?

 Adam PUSLOJIC: Cred ca este asa, pentru ca noi care credem în vers, în cuvinte, suntem primii care ne îndestulam cu propria noastra hrana închipuita, inventata, imaginata. Bucuria sa constati ca ai scris o poezie buna sau doar un singur vers, simplu de tot, dar totusi lustruit, visat, pentru poet devine o totalitate, o stare de absorbtie.

 Adrian MUNTEANU: Pentru a reveni la ce s-a întâmplat în spectacolul tinut la Brasov, în care a fost prezent Adam Puslojic evocându-l pe Nichita, am sa te întreb: se poate evalua, prin omenesti si cunoscute unitati de masura, ce modificari ale destinului a produs, pentru ambele spirite, întâlnirea dintre cei doi?

 Adam PUSLOJIC: Pot sa spun ca mereu am constatat si eu, evident în maniera mea, în formula mea, în enigma vietii mele personale, un lucru pe care nu multi l-au înteles asa cum as vrea eu. Si anume ca Nichita, bunul meu prieten, fratele nostru, nici nu stie ca pâna si eu scriu poezie în limba româna. Pentru ca pâna atunci când ne-a parasit, acum 28 de ani, eu scrisesem numai în limba sârba, în afara de niste versuri ocazionale, mai mult improvizate si de amicitie. Dar iata, cu anii, dupa 30 de volume de versuri scrise în limba sârba, eu am îndraznit sa încerc sa scriu si în limba româna, sa devin si poet român. În urma cu 16 ani mi-a aparut o carticica, un volumas numit “Plâng, nu plâng”, la Timisoara, care a avut o audienta fierbinte, fericita. Asa ca am continuat sa scriu si în româneste si, iata, s-au adunat noua volume pâna acum. Volumul noua este, de fapt, o trilogie, din cele opt volume anterioare. Doua volume abia le-am schitat. Urmeaza sa le public integral. Noi construim nu numai fraze, nu numai formule de arta. Noi ne zidim prin zidirea noastra. Cred ca atunci când reusim în arta, exista un echilibru în întregul cosmos. Asa ca repetam, în miniatura, geneza. Noi devenim niste copii-zei.

 Adrian MUNTEANU: Ai pus odata o întrebare sublima si rascolitoare celor care asculta si celor care scriu: de ce uneori Nichita Stanescu scrie, el, versurile noastre si nu noi pe ale lui? Cel ce a pus întrebarea are propriul lui raspuns?

 Adam PUSLOJIC: Da. Numai asa am îndraznit si eu sa devin poet în cadrul limbii române. Numai asa, vazând ceva provocator în cazul Eminescu, în cazul Arghezi, în cazul Blaga, în cazul Nichita Stanescu, în cazul Marin Sorescu. Numai asa si noi întrebam nu numai lumea deja traita, întrebam cosmosul si în trecut si în viitor. Atunci noi suntem într-adevar aproape de Dumnezeu.

 Adrian MUNTEANU: Mostenirea lui Nichita, pe care o prelungesti, este a unui poet care nu-si uita modelele. Respecta poezia de azi aceasta dialectica sau, mai degraba, ignora, programatic, orice preluare?

 Adam PUSLOJIC: Nichita Stanescu si-a gasit un model ideal în autorul Mioritei, în autorul Luceafarului, în primul rând al poemului nemuritor, cum spunea el, „Oda în metru antic”. El a declarat, cu vocea lui sonora : „Primul vers din «Oda în metru antic» este cel mai miraculos vers spus si scris vreodata în lume, în general: Nu credeam sa învat a muri vreodata!”. Într-adevar numai un geniu a putut sa constate, sa intuiasca misterul dumnezeiesc ca, de fapt, moartea este o lectie despre viata. Adica moartea ne învata mult, daca nu chiar tot despre viata.

 Adrian MUNTEANU: Personal simt tot mai bine articulate zidurile care se ridica între creator si cititor. Dar poate sunt un caz particular.

 Adam PUSLOJIC: Da, se ridica, dar uneori trebuie sa le împiedicam si noi sa se ridice sau sa le darâmam, pentru ca cine l-a vazut si la auzit pe Nichita cum spunea propriile lui poeme, îsi dadea seama ca lui nu i-a fost rusine sa improvizeze, sa spuna versuri înca nescrise. Uneori spunea: „Scriu metafore în aer”. Adica le rostea. Mai mult de atât, el spunea aceea ce si la noi, un alt mare poet din generatia lui Nichita, Branco Mircojic, spunea: „În curând toti vor scrie poezie”. Si Nichita visa acest vis, pentru ca mi-a spus odata: „Asculta batrâne, stii cum? Daca scriu un poem miraculos, îl simt ca e miraculos, atunci înseamna ca eu l-am scris, ca tu l-ai scris, ca apartine tuturora. Noi folosim nu propria noastra limba, noi simtim limba neamului si, mai mult de atât, o limba cosmica.” De ce îi placea lui versul “Aud materia plângând” a marelui George Bacovia, de ce îi placea lui sa se gândeasca ca Miorita a fost scrisa de Mihai Eminescu? Spunea : “ De ce nu? Un Mihai Eminescu care a trait cu un secol, cu doua secole înaintea vietii lui Mihai Eminescu.”

 Adrian MUNTEANU: Iata de ce te-as întreba: sunt perimate în ziua de azi notiuni ca “emotie” si „talent”? Parca se aude tot mai putin vorbindu-se despre ele.

 Adam PUSLOJIC: Despre cine? Cum? Asta e ceva inevitabil. Emotia si talentul sunt fundamentul cuvintelor. O provocare, o invocare a cuvântului, a sunetului, a picturii. Pentru ca emotia, talentul, pur si simplu, înseamna o viata mai vie ca oricând.

 Adrian MUNTEANU: De ce întrebam, pentru ca mi se pare ca se scrie tot mai mult cerebral, mai întâi cu mintea si mai târziu, sau poate de loc, cu sufletul.

 Adam PUSLOJIC: Bine dar si cerebral e inevitabil, pentru ca noi simtim cu inima, dar gândim cu creierul. La Nichita exista un vers memorabil: „Vai de capul creierului meu!”. Acum am sa va povestesc ceva : sunt bucuros ca nu mi-a dedicat poemul în care se afla acest vers, intitulat „Autobiografie la Belgrad”, dar m-a facut eroul din poem. Adica eu exist acolo prin tipatul lui: „Aaaadaaameee!” Exista scris asa, cu mai multe vocale. Mai mult decât atât, am auzit, când eram la nunta finului lui Nichita, Alexandru Condeescu, cu doamna Ofelia, cum Nichita, când a iesit din hotelul care era pe tarmul Dunarii, a spus acel vers, a strigat la mine: „Aaaadaaameee!”. Când s-a înapoiat în sala, a cerut orchestrei: ”Va rog acum sa-mi cântati trei sârbe!” Numai doua zile dupa acest tipat al lui, el, saracul, a plecat spre ceruri.

 Adrian MUNTEANU: As vrea sa ne întoarcem la propiul destin poetic. Este „Asimetria durerii” un final de efort liric, un corolar sau o statie de pe traseu?

 Adam PUSLOJIC: As alege a doua posibilitate. Este o statie în pustiu, cum a intitulat un volum al lui Iosif Brotski, pe care am avut onoarea sa-l cunosc mult înainte de premiul Nobel, si chiar in Sant Petersburg, când era un poet necunoscut chiar si în Rusia nu numai în lume. Statiile lui în pustiu el le-a trait. Nu numai ca a fost în lagar o perioada, dar el a înteles ca, de fapt, omul mereu trece printr-o statie în putiu, pentru ca cosmosul e pustiu daca nu-l traim cumsecade, daca nu-l traim senzational, daca nu-l traim potrivit, linistit, luminos. „Asimetria Durerii” este o provocare spre cititor ca sa doreasca sa gaseasca Simetria Bucuriei, Simetria Surâsului.

 Ar mai fi o replica la aceasta, un raspuns ipotetic dintr-un poem de-al meu la o asa-zisa problema: „… Noi suntem o tara slava si nebuna/ în care nu exista nici leac de moarte,/ dar gasim alesul fir de matraguna,/ când bem apa vie din canile sparte./ La gloria lumii… iar am întârziat/ si n-am fost de fata la scena cu lauri,/ atunci când se cânta, am plecat la sat/ cu Sfântul Gheorghe… cautam balauri!/ Sub aerul înalt pe bunul meu pamânt,/ cu voi reuniti – în luminosul Cult -/ porniram iarasi spre al nostru cânt/ despre Lâna de aur, adorata de mult!/ Nu eu sunt acela : alesul vostru mut,/ ci guralivul om din lutul framântat-/ namolul verdelui din umbra unui scut/ si raza soarelui din sânge strecurat”.

 Adrian MUNTEANU: Remarcabila viziune, vitalitate, energie interioara. Eugen Simion spunea undeva ca scrii despre starea fara de stare a poeziei care în sudul Dunarii nu oboseste niciodata. Ai auzit ca undeva ar exista si cuvântul odihna?

 Adam PUSLOJIC: Cel mai miraculos titlu al unui volum de poeme al lui Cezar Baltag este „Odihna în tipat”. Auzi, domnule, odihna în tipat! Pentru ca la ce intuiesc ca se refera? Atunci când omul tipa, când aerul din el se transforma în lacrimi si din el iese tristetea lui, din el iese tipatul lui, atunci noi ne odihnim în linistea dezgolirii de durere.

 Adrian MUNTEANU: Cred ca ai descoperit prin poezie reteta tineretii fara batrânete si a fericirii pe deasupra. Ea pare sa fie o lumina, este vocatia prieteniei si a generozitatii, dincolo de generatii, grupari si ideologii. Topeste toata încrâncenarea si revolta. Dar ce pune în loc?

 Adam PUSLOJIC: Adevarul. Pentru ca adevarul este Christos, adevarul este echilibrul în cosmos si viata. Numai când suntem în viata noi avem o sansa, chiar o sansa ca dar, sa devenim nemuritori.

 Adrian MUNTEANU: Sa ne regasim în aceasta stare de nemurire si sa ramânem prieteni!

 Adam PUSLOJIC: La revedere bunul nostru Adriane, Hadrianus! Si vreau sa te laud. ?i-am citit sonetele tale cu multa bucurie. Tu lustruiesti ceea ce noi, unii, facem aspru în viata.

Brasov, 2011