Category: Europe

SCRISOARE DIN BENISSA:MAGII CUM SOSIRA

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Cum e Craciunul in Spania? Subiectul pare banal, dar tot ma pune in incurcatura. Fireste, Craciunul e acelasi peste tot, premizele religioase sunt identice: cu totii suntem crestini si ne inspiram din aceeasi biblie. Insa ma tem ca paralelele raman, cuminti, prin biserici. Pentru ca, de cum iese din locasul de cult, Craciunul imbraca straie surprinzatoare, altele decat cele cu care ne-am obisnuit noi acasa.
 
In satul ardelean in care am copilarit, luam primul contact cu „Mosu’” pe 6 decembrie, cand ieseau pe inserate „Nicolausii” sasi pe strada. Pocneau amenintator din bice si somau copiii sa fie cuminti. Aveam o frica teribila de ei, chiar daca banuiam ca, la cat de cuminte eram, nu m-ar fi bagat tocmai pe mine in sac. Dar parca poti sa stii? Nici baiatul vecinilor – Culita al lu’ Stefenel – nu facuse cine stie ce nazbatii in anul in care l-am vazut itindu-si capul dintr-o gura de sac, din carca unui mos zelos nevoie-mare. Abia peste ani aveam sa aflu ca era acolo de bunavoie, la schimb contra unei pungi de boboroante.

Si pe Costa Blanca adie vantul innoirii de pe data de 6 decembrie, dar motivul e mai prozaic: natiunea sarbatoreste cu alai Ziua Constitutiei. Familiile de la oras imbraca hainele de duminica si se plimba alene pe falezele Mediteranei, asaltand ca la comanda hotelurile de lux si restaurantele scumpe. „Puente” – puntea –  e minivacanta care uneste zilele libere de 6 si 8 decembrie (Intampinarea Fecioarei Maria) cu weekendul cel mai apropiat. Se umplu casele ramase pustii dupa vara iar forfota turistica proprie sezonului estival ia litoralul cu asalt. Cat despre Mos, nici urma!

Usor zburataciti si bucurosi de oaspeti, noi, localnicii, ne scuturam veseli dupa plecarea „invadatorilor”, caci incepe sa miroasa a halvita de Craciun de prin fabricile din Alicante si Jijona, responsabile pentru exportul in intreaga lume a hranitoarei delicatese lipicioase, framantata din migdale pisate si miere. Strazile prind viata sub ghirlandele viu colorate, cu motive hibernale, pe care nu prea stii de unde sa le iei, aici unde zapada nu este. Nu exista localitate, oricat ar fi ea de mica sau de nevoiasa, care sa nu geama sub povara tavanelor grele de lanturi si plase din beculete colorate. Poate doar fastul paradelor de mauri si crestini, din vara de mult uitata sa depaseasca avantul nestavilit cu care lanseaza municipalitatile locale chemarea la intrecere in disciplina „lumini si umbre”.

Prin curtile si gradinile Costei Blanca „ard” frunzele arbustilor supradimensionali de „flor  de Pascua” (poinsetia), planta tipica de Craciun, care se vinde la ghiveci prin alte tari. Aici e la ea acasa si atinge inaltimi de pana la trei metri. Punctuala cum e, la cumpana anilor, ne putem fixa ceasurile pe ora de iarna dupa ea. Si asta in ciuda numele ei neasteptat, care aminteste de …Pasti. Frunzele afla pe cai nestiute cand se scurteaza lumina zilei si se branseaza automat pe rosu aprins. Un semafor de alarma pentru anul caruia in curand ii va suna ceasul. Un pom de Craciun mai reusit nici ca se putea!

Desi, parca poti sa stii? Nu sunt de ici colo nici portocalii si lamaii, care atarna plini de fructe. In preajma Craciunului, „globurile citrice”, comestibile si zemoase, isi ating apogeul in parg.

Entuziasmul pune de pe acum stapanire pe toata lumea. Se inghesuie popor ciorchine pe la targurile presarate generos in sambetele si duminicile inceputului de decembrie. Unele sunt de dimensiuni imense, cum este balciul din Cocentaina, care se tine fara intrerupere de mai bine de 650 de ani incoace (adica de la descoperierea Americii!). In cele doua zile de targ, oraselul de provincie lasa impresia ca nimic nu s-ar fi schimbat de cand lumea. Mesterii, imbracati in straie medievale, exercita in public cele mai diverse indeletniciri istorice. Strazile stramte, cat sa incapa un carucior tras de un magarus, au pavajul lustruit de talpile fluviului uman curgator. O jumatate de milion de oameni trec pe aici in doar doua zile!

Popoarele conlocuitoare stabilite la Marea Mediterana purced la treaba. Nemtii impletesc coroane din ramuri de brad si aprind lumanarile de advent. Englezii scot mosul cu baterii de la naftalina si-l plaseaza in fata usii, pe post de detector de miscare, care striga „Ho-Ho-Ho” cand ii vine careva prea aproape. Americanii atarna adevarate lanturi si retele electrice pe fatadele caselor. Bazarele chinezesti vand mosi gonflabili in marime naturala, de atarnat pe scarite sau franghii pe la geamurile caselor. Olandezii impart dulciuri, norvegienii impodobesc brazi importati. Se scot cizmulite in fata usii, se agata sosete la gura caminului, se canta colinde in coruri, se merge la restaurant cu colegii de serviciu. Unii se bucura si de-o jordita, altii vor vin fiert si gasca impanata.

In puhoiul de obiceiuri exuberante, spaniolii trec aproape neobservati in propria lor tara. Dar nu si la ei acasa, aici e chitibusul. La loc de cinste, in fiecare camera de zi, se amenajeaza ieslea, infatisand nasterea Mantuitorului.

Noi, cand eram mici, ne alegeam cate un glob preferat, pe care il cautam infrigurati in pomul impodobit. Pustii spanioli au inventat, in replica, jocul de-a ieslea. Fiecare membru al familiei „adopta” cite un personaj biblic si il impinge imperceptibil, zi de zi, cu cate un pas mai aproape de pruncul binecuvantat. Asa se face ca in seara de Ajun se intalnesc toti ai casei in jurul mesei bogate, la fel ca figurinele, bulucite parca sa vada minunea. Nu lipsesc nici oitele, magarusii, pastorii. Ba chiar si prin boschetii „ieslei” nu-i exclus sa dai peste surprize. Poarta ghinion daca nu ascunde intr-un colt silueta chircita a unui personaj surprins de solemnitatea evenimentului intr-un moment nepotrivit. Micutul  simbolizeaza nevinovatia copilului nou nascut si, intr-un fel, propria noastra marginire fata cu maretia si miracolul vietii.

Daca noua, luarea in deradere a Nasterii Domnului ni se pare un sacrilegiu, spaniolii sunt lejeri. Comerciantii inventivi profita de moda inedita si scot pe piata, an de an, figurine de „cagones” cu „fata umana”. In Barcelona, onoarea revine primarului general iar in anul nuntii princiare figurinele stilizau dragastos un Felipe si o Letitie cu pantalonii lasati pe vine.

Ieslea publica (el belen) e prilej de mandrie. Primariile expun orgolioase rezultatul migalei artistilor locali. Se angajeaza actori pentru personajele principale, se incorporeaza fantani, mori de vant sau paraie cu apa curgatoare. Exista muzee de „belenuri” festive. Doar Mosul, ia-l de unde nu-i!

Hotarati parca sa ne puna rabdarea la incercare cu orice pret, spaniolii ne mai trag o fraiereala oficala pe 28 decembrie – Ziua Inocentilor – echivalenta cu 1. Aprilie de pe la noi. Trecem, asadar resemnati pragul Anului Nou si ne pregatim de pe acum de normalitate, consolandu-ne ca am ramas fara cadouri.

Cand colo, ce sa vezi?! Pe 6 ianuarie, rasuna ulitele de harmalaie ca la balamuc. Suflarea satului se aduna sa intampine nu un Mos, ci trei deodata! Cei trei Crai de la Rasarit  – „Los Reyes Magos” – vin cu ce se nimereste, uneori cu barca sau cu camila. Irod le taie calea, dar cedeaza si el, momit de o dansatoare din buric. Aerul e plin de confetti, zboara bomboane si nu-i exclus sa te trezesti bombardat cu „carbune dulce” (carbon de reyes). 

De pe tronuri fastuoase,  Caspar, Baltazar si Melchior ii striga pe copiii, inmanandu-le cadourile ravnite. Parintii indeamna odraslele sfioase sa recite o poezie sau sa cante un cantecel. In scuarul invecinat se incing deja primele hirjoneli si jocuri intre pustanii scapati cu bine de emotiile inca unui „interogatoriu” cu Inaltimile Lor.

Magii cum venira, la fel si disparura, in lumea lor de basm, peste mari si tari. A doua zi, nimic nu mai aminteste de miracolul serii precedente, de imbujorari si ochi sclipitori. Anul cel nou are deja o saptamana implinita. Scoala a inceput, nici pruncul nu mai trebuie infasat. „Mosii” de la rasarit vin cu intirziere, dar vin la plural.

Gabriela Calutiu-SONNENBERG
Benissa, Spania
decembrie 2010

Traditii culinare si cutume belgiene de Craciun

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

E bine cunoscut ca sezonul sarbatorilor de iarna in Belgia incepe pe 6 decembrie, odata cu sarbatoarea Sfantului Nicolae – patronul elevilor si se termina cu Revelionul sau Anul Nou.
Ajunul Craciunului se petrece in familie, se merge la Liturghia de la miezul noptii sau iluminand piata orasului cu lumanari in timp ce bat clopotele de la 12 noaptea. Traditiile variaza in functie de oras si de particularitatile fiecarei familii. Copiii primesc cadouri impartite, evident, de Mos Craciun. In Nivelle si Andenne, de exemplu, cei mici au posibilitatea de a descoperi deliciile din regiune, cum ar fi „cougnous” – biscuiti care il infatiseaza pe micul Isus sau pe Sfantul Nicolae. Toata lumea se poate bucura, de asemenea, de o alta specialitate: „boukètes” – un desert insotit de vinul fiert. Urarea obisnuita de Craciun in Belgia este „Zalig Kertfeest”.
Indreptandu-ne atentia spre orasul Liege, descoperim acolo organizarea unui festival cu ocazia sarbatorilor de iarna, iar in a doua zi de Craciun a unui concurs la care candidatii pot castiga titlul de cel mai rapid mancator al placintei Gaumais, o placinta cu carne care trebuie mancata in 20 de minute. O specialitate, care duce la multe alte feluri de mancare oferite pe tot parcursul lunii decembrie in tara este vanatul. Budinca facuta din varza creata si mezeluri se bucura de popularitate in sudul Belgiei. Gama meniurilor este foarte variata, putem intalni pe mesele de Craciun de la carnea de strut pana la carnea de cangur, iar in ziua de Anul Nou, nelipsita varza murata.
Targurile de Craciun au o veche traditie in orasele belgiene, acestea se organizeaza cu mare fast in Bruxelles, Liege, Bruges si alte mari orase, unele mai fermecatoare decat altele. Acestea sunt caracterizate de sclipirile miilor de luminite si concerte in aer liber, patinoare in inima oraselor si o oportunitate unica de a face turism pentru comerciantii din zona care isi expun obiectele artizanale, bijuterii si decoratiuni.
Cei trei magi reprezinta un simbol al sarbatorii Nasterii lui Isus. Povestea lor provine din Evanghelia dupa Matei, care i-a portretizat ca pelerini nobili ghidati de o stea, in cautarea nou-nascutului Isus. Acestia ajung la Betleem in ziua de Boboteaza, conform versiunii lui Jacques de Voragine si ofera pruncului daruri ce constau in aur, smirna si tamaie.
Impodobirea pomilor de Craciun reprezinta un obicei relativ nou pentru belgieni. Ei aleg ca decoratiuni biscuitii pe care ii atarna de ramurelele bradului, in timp ce la Muzeul de Stiinta si Industrie pomul e impodobit cu fructe, in semn de recompensa bogata a agriculturii belgiene.
Piesele de teatru si scenetele care descriu Nasterea Mantuitorului sunt foarte populare in Belgia. In satele mai mici „cei trei regi” canta colinde din usa in usa pe 6 ianuarie.
Ziua de Anul nou este numita Nieuwjaarsdag. La miezul noptii din ajunul Anului Nou oamenii din Belgia se saruta si isi fac urari pentru noul an, sa fie plin de bucurie si surprize.

TRADITIILE SARBATORILOR DE IARNA IN CARINTIA

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Expozitie Nasterea Domnului. Obiceiuri de Craciun din Carintia, Austria

Muzeul de Etnografie Saseasca „Emil Sigerus” din Sibiu adaposteste gratie colaborarii dintre Muzeul ASTRA si Asociatia de Parteneriat Klagenfurt o expozitie temporara, inedita cu carcater etnografic, mai exact Expozitia Nasterii Domnului ce ilustreaza prin aproximativ patruzeci de machete, calendarul obiceiuri de Craciun din Carintia, sudul Austriei. Vernisajul expozitiei a avut loc in data de 4 decembrie, aceasta putand fi vizitata pana in data de 11 ianuarie 2011.

Trebuie precizat ca o parte dintre obiceiurile prezentate se regasesc si in Transilvania, zona Sibiului datorita convietuirii sasilor cu landlerii, o minoritate etnica raspandita pe arie restransa in Romania in localitatile Turnisor (astazi cartier al Sibiului), Cristian si Apoldu de Sus. Expozitia este structurata pe doua segmente: pe de o parte sunt reprezentate scene ale Nasterii Domnului, pe de alta, evenimentele ce fac parte din ciclul anual al sarbatorilor de iarna.

Calendarul sarbatorilor din Carintia

Obiceiurile de iarna debuteaza odata cu prima duminica de Advent, post al Craciunului. Cu acest prilej se confectioneaza o coronita din crengute de brad, pe care sunt dispuse patru lumanari, fiecare dintre acestea reprezenta cate o duminica din perioada de post si simbolizeaza lumina adusa prin Nasterea lui Iisus. Pe 6 decembrie intalnim personajul Sfantului Nicolae, care aceeasi menire de a merge din casa in casa pentru a imparti daruri copiilor. Ineditul apare prin dedublarea acestuia de Krampus, extrema negativa a lui Mos Nicolae, acesta pedepseste cu o jordita copiii neascultatori. Traditia celor doua personaje isi are sorgintea in precrestinism, trimitand la ideea luptei dintre primavara si iarna, bine si rau.

Craciunul carintian nu exclude prezenta bradului. Decoratiile acestuia sunt diversificate, insa modelul traditional este acela in a carui recuzita intra turtele dulci, stelutele confectionate din paie, figurine de lemn, si globurile rosii din sticla. Despre clasicele globuri se spune ca initial se realizau doar in cateva glajerii din Alpi si erau accesibile doar nobililor, pentru ca mai apoi acestea sa ajunga in casele oamenilor simpli.

Pentru perioda Anului Nou sunt infatisate alte personaje precrestine, spirite care alunga iarna. Cea mai impresionanta figura din alaiul austriac este Perchten, acoperit de blana si o masca fioroasa din lemn, pe care sunt dispuse coarne, acesta are menirea de alunga demonii prin zgomotele pe care le face cu lantul si talangi. Alaturi de acesta in cadrul expozitiei apare o vrajitoare care pe perioada celor trei nopti de Craciun trebuia sa tamaieze casele oamenilor cu muguri de salcie, matisori, cregute de ienupar si tamaie, pentru a le feri pericole.

Ciclul sabatorilor de iarna continua cu un eveniment indragit de copii si nu numai, colinda. In seara de 28 decembrie, de Ziua Pruncilor Nevinovati acestia merg din casa in casa cu sorcova.. Tot o traditie dedicata copiilor este Epifania, sarbatoarea Celor Trei Crai de la Rasarit, care incheie calendarul pe 6 ianuarie, prilej cu care copiii degizati colinda din casa in casa cu steaua pentru a vesti bucuria Nasterii lui Hristos.

Traditia miniaturilor reprezentand Nasterea lui Iisus

Traditia confectionarii machetelor este una destul de indelungata, inceputurile acesteia fiind plasate in sec XIII. Daca la inceput au fost folosite doar in bisericile din Franta, Italia si Germania, prin Ordinul Iezuitilor utilizarea acestor reprezentari a patruns in toata lumea crestin-cataolica, intrand si in casele oamenilor. Sub forma de caseta, reprezentate in forme de butoi sau felinar, confectionate din lut, piatra, paie, lemn sau sticla, scenetele au fost intotdeauna punctul central al sarbatorilor de iarna. In timp mesteri specializati, au adaugat peisaje pictate specifice zonelor din care provin, fie diverse detalii care confera autenticitate.

Maria STOIAN

Servus aus Wien!

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Nici nu ne asezam bine in fotoliile de avion si deja ne iau in primire acordurile vesele din mica serenada mozartiana. Ecranele monitoarelor multiplica zambetul irezistibil al lui Nicky Lauda, seful in persoana al companiei cu care zburam, renumitul fost pilot de formula I. Intr-o germana apasata, cu puternic accent austriac, ne sugereaza plin de umor ce sa facem in caz de surprize nedorite. Bineinteles ca nu uita sa recomande, la final, cu mare caldura, „charmanta” sa echipa de insotitori de bord si deliciosul meniu oferit de renumitul restaurant vienez Demel.
Tinerele stewardese, imbracate in rochii moderne din blue jeans, poarta parul prins in coada de cal si sunt foarte discret fardate. Comparate cu cliseul insotitoarelor de bord atat de migalos puse la punct cu care am fost obisnuiti pana acum, „charmantele” par niste liceene sprintene, dintr-o piesa de teatru experimental.
Lista de bucate a furnizorului imperial trezeste nedumerirea vorbitorilor de germana clasica, majoritatea ingredientelor si metodelor de preparare nefiind prezente decat in vocabularul austro-ungar: „mere de pamant” in loc de cartofi, „paradisiace” pe post de tomate, „smantana batuta” ca frisca si „melange” drept cafea cu lapte. De botez n-a scapat nici banala punga pentru rau de aer, numitul „saculet scuipator” in care o mana inspirata a plasat o bombonica Tic-Tac, ca sa merite efortul.
Orasul ne primeste cu frig si cu zapada, dar si cu miresme de iarna, de vin fiert cu scortisoara, de vanilie si ceai cu rom. Radiatoarele duduie de caldura iar mirosul de lemn de prin case aminteste, parca, de vacantele de iarna de prin cabanele montane. Pe strazi, puhoi de lume, din toate partile. Se vorbeste in slovena, slovaca, ceha si maghiara, mult in romaneste si intr-o puzderie de alte limbi pe care nu le-am putut deslusi. Si in austriaca, dar mai rar. Ca un arc peste timp, fosta capitala de imperiu continua sa-si atraga, ca un magnet, „vasalii”. Vin cetateni din toate tarile care inconjoara mica republica alpina.
„Mica, mica, dar ridica!” – iti vine sa exclami a uimire cand vezi cladirile monumentale din centrul orasului cum se intrec in semetie, care mai de care. Atatea palate, catedrale si sedii parca n-am vazut niciunde in Europa, aliniate curat la apel, proaspat renovate, cu fatade perfecte, luminate feeric. Acum, de sarbatori, basoreliefurile, coloanele, cariatidele si portile triumfale ating apogeul. Norocul Vienei de a fi scapat nevatamata de bombardamentele celui de-al doilea Razboi Mondial se vede la fiecare pas, iar austriecii stiu sa valorizeze la justa sa valoare acest cadou facut posteritatii.
Conturul cercurilor concentrice in care a crescut progresiv orasul in decursul secolelor se descifreaza lesne direct de pe harta, ca un pandantiv la inelele din trunchiul unui copac. In jurul ruinelor forului roman Vindobona, se inchide Ringul in care pulseaza inima orasului, culminand cu catedrala – renumitul Stephansdom. In locul zidurilor de aparare, s-a construit artera cu multe benzi de circulatie, pe care se invart necontenit, in cerc, legendarele tramvaie 1 si 2. Te asezi in tramvai si ti se perinda prin fata orasul-muzeu, cu cladirile in stil romanic, baroc, Biedermeier sau Art nouveau. Nu rareori rasare si strania combinatie supranumita glumet „historismus”, stil pe care puristii intr-ale artei il privesc cu sentimente amestecate. Daca vrei mai mult, n-ai decat sa cobori si sa te dedai unei plimbari ghidate pe traseul imperial, evreiesc, culinar, alternativ sau erotic.
„Vienna walks” apare lunar si e gratuit, la fel ca si puhoiul de ziare si reviste doldora de informatii, stivuite in suporturi speciale, prin statiile de autobuz. Imposibil sa le citesti pe toate, de aici si sentimentul ca iar ti-a scapat ceva important si, implicit, dorinta arzatoare de a reveni cat mai curand in orasul care creeaza dependenta.
Dincolo de Ring, se intind Viena medievala si cea moderna incinsa temerar de Gürtel (cordon), zidul fostelor fortificatii de aparare ale cetatii, pe care edilii ingeniosi au preferat sa nu le darame. Asa se face ca metroul circula adesea la inaltime, oferind generos vederi citadine panoramice. Liniile de metrou strabat inelul si cordonul, pornind din centru si continuand catre toate colturile orasului, suprapuse peste pulsul citadin care-si urmeaza cursul pedestru, fara interferente nedorite cu lumea sordida a garilor.
Secanta peste toate, sageata lichida a Dunarii, sau mai bine zis a Dunarilor, caci sunt doua brate regularizate care inchid la mijloc o Donauinsel – paradisul sporturilor in aer liber la umbra skyline-ului UNO-City. La urma urmei, fluviul e cauza si inceputul, „mama” blanda a orasului. Nu pot sa nu zambesc amar la gandul traversarii inot, atat de facile, pe care am intreprins-o in vara trecuta, pe post de copilareasca revansa tarzie, prin albia fluviului care, la Portile de Fier, punea, pana nu de mult, capat atator sperante.
Dar nu numai arhitectura Vienei face sa lase gura apa multor amatori de frumos. Rezonanta muzicala a orasului e la tot pasul: Beethoven, Haydn, Mozart, Schubert, Schönberg sau Strauss pandesc ascunsi in detalii, incepand cu afisele concertelor si mergand pana la nume de cladiri, muzee, strazi, piete si statui. Ba, pe unii ii mai intalnesti si-n carne si oase, mai ales pe Mozart, care pare sa aiba program incarcat vanturandu-se pe corsoul vienez – renumita Kärntnerstrasse – si facand deliciul turistilor, nu numai japonezi. In costum cu pantaloni-pana, redingota si pantofi cu catarama, bineinteles cu peruca alba, e oricand gata sa se traga in chip cu strainii incantati de cunostinta.
Ametiti de atata forfota si arhitectura domneasca, ne-am trezit admirand o constructie de sticla si fier forjat, imbinata gratios ca un minicastel in filigran. N-a durat mult pana ne-am lamurit ca aveam in fata o… statie de metrou. Ce-i drept, nu una banala, ci insasi Karlsplatz, continuand secolul de buna functionare. Ca sa ne mai revenim din soc, am intrat in invecinata „Schnitzelhaus”, unde, in loc de hamburgeri la minut, se servesc crocante snitele-instant, in trei variante: maricel, mare-mare, si imens, toate insotite de o salata orientala ca la mama acasa.
La zece metri mai incolo, fara fasoane inutile, se afla intrarea in muzeul altui bun de larg consum: arta. O usa normala, dincolo de care pandeste o betie de mozaicuri multicolore pictate cu pedanterie fotografica, tablouri semnate Gustav Klimt. Vecinatatea dintre arta si cotidian! Era sa zic „sordidul cotidian”, dar sordid nu exista la Viena. Exista cel mult scuril, daca e sa cauti cu lumanarea. Vecinatatea asta, asadar, ne face sa ne credem mai spirituali decat, probabil, suntem, asa ca ne trezim, dupa cinci zile de sejur, molipsiti de la vienezi, valsand rasfatati in plina strada. Sa te mai miri ca vienezii au renume de „inchipuiti” printre conationalii lor?!
Vocea dispecerului din tramvai anunta statiile incarcate de istorie de parca ar cita din ghidul muzeal al orasului: Schloss Schönbrunn, Palais Belvedere, Stephansdom, Rathaus, Volktstheater, Parlament, Hofburg, Votivkirche, Naschmarkt, „atentie, se inchid usile”.
Reteaua mijloacelor de transport in comun e de-a dreptul grandioasa. Nu cunosc oras european cu un sistem atat de bine pus la punct. E, de altfel, lucru stiut ca multi vienezi nu poseda carnet de soferi, pentru ca, pur si simplu, ajung mai usor si mai rapid in orice colt al orasului cu un banal abonament universal pentru toate mijloacele de transport. In cazul nostru, „cartonul-minune” de o saptamana.
Ori de cate ori aud vocea dispecerului anuntand statia „Berggasse”, mi-l inchipui pe doctorul Freud, ascutindu-si meticulos creionul in clinica lui de la parter si asteptand sa-i vina pacientii la interogatoriu. Mi-am propus sa nu cobor la statia asta, cel putin deocamdata…
In cafenelele vieneze, specialitatile de cafea – care niciodata nu se cheama simplu „Kaffee”, ci „Melange”, „Kleiner Brauner” sau „Bombon” – vin insotite de un pahar cu apa proaspata, de la robinet. In renumita apa vieneza se poate intampla sa-ti inghete dintii la toaleta matinala, caci e rece ca gheata. Provine direct dintr-un izvor de mare adancime. Aproape ca arde la atingere, de parca ar zice: „hai, scularea, ca n-avem timp de pierdut!”
Chelnerul imi ia paltonul – „Madam, pe aici va rog” – si-mi aduce ziarul. Tema la zi e aglomeratia de Craciun. Un tren cu capacitate de 300 de locuri a fost oprit la granita cu Ungaria, pe motiv ca era supraincarcat, cu 600 de calatori. Bineinteles ca nu trebuiau vandute atatea bilete la Budapesta, dar, spre deosebire de colegii din Est, preocupati, dupa modelul post-socialist, sa demonstreze ca nu e vina lor, colegii occidentali s-au concentrat direct pe problema, rezolvand-o. Nasul austriac nu s-a lasat pana n-a dat jos jumatate din calatori – pentru siguranta traficului – iar societatea austriaca de cai ferate a suplimentat prompt ruta, dubland capacitatile. Zis si facut. La intervale de o ora-doua vin trenuri din tarile vecine, pline de proaspeti cetateni europeni dornici sa faca shopping pe Mariahilferstrasse.
Pe Mariahilferstrassse s-a inchis circulatia. Cinci sute de politisti in civil protejeaza discret buzunarele cetatenilor onorabili de degetele celor mai putin onorabili care, la randul lor, au mirosit conjunctura propice, iesind si ei la „cumparaturi” de Anul Nou. Efectul globalizarii.
Imi compar, pe ascuns, mainile si picioarele cu amprenta unei renumite schioare austriece, a carei placa de bronz se aliniaza in varianta locala de „hall of fame” alpin, pe pavajul trotuarului inconfundabilei Maria Hilfer.
Imbujorati, mai comandam un „Punsch” si ne vine greu sa alegem din sortimentul vast: de portocale, fructe de padure, lichior de oua, cu frisca (da, da, „smantana batuta”), visinata, rom etc. Duhuri aburinde urca din cana necontrolat precum duhul din lampa lui Aladin. Cana e decorata cu motive de iarna si avem voie s-o luam cu noi acasa.
Mancam un carnat la botul calului, intr-una din cele cinci piete cu casute din busteni de lemn, rasarite in oras ca niste sate de iarna de pe felicitarile copilariei. Carnatul il primim din mainile unui slovac inimos care isi lauda marfa pe buna dreptate. Carnea proaspata musteste de seva si are gust ca de la porcul de casa sacrificat in ograda bunicilor nostri, acum nu chiar atat de multi ani.
Sa ne miram ca vanzatorul nu e austriac pursange? Ba, bine ca nu: se spune ca un vienez nu e autentic decat atunci cand poate demonstra ca are cel putin o bunica unguroaica, cehoaica sau slovaca. Dovada sta cartea de telefon, care in Viena e plina de nume scrise cu caractere cu diacritice imposibil de pronuntat. Oare porcul din care mancam o fi avut bunici ardeleni?
In curtea castelului Schönbrunn se imbulzesc familii venite sa guste bunatatile de la tarabe sau sa observe animalele din parcul zoologic. Gradina Zoologica intemeiata de Habsburgi seamana mai degraba a parc baroc – o bijuterie cu pavilioane amplasate in forma de stea, in jurul unui minipalat central. Nicidecum nu par a fi grajduri si, in paranteza fie spus, nici nu miros asa. Animalele sunt curate si bine hranite. Multe au pui – semn bun. Perechea de ursuleti polari proaspat nascuti se poate vedea pe ecrane, ursuletii pufosi cuibarindu-se pe langa mama lor. Bineinteles ca au deja nume regale, pe masura: Sissi si Franz, vesnic tineri.
Fetita prietenilor nostri tocmai si-a serbat ziua de nastere la Schönbrunn: copiii erau costumati ca nobilii de la curte, iar sarbatorita era imbracata in costum de Maria Theresa. Muzeul copiilor din incinta Schönbrunnului fabrica zilnic sarje intregi de nobili in miniatura. Noi ne-am multumit cu o plimbare cu caleasca – vestitul „Fiaker” tras de cai lipitani sclipind de curatenie – mijloc de transport frecvent in centrul istoric unde aproape ca nu intalnesti masini.
Fericiti sunt si copiii care vin la primarie sa-i dea o mana de ajutor lui Mos Craciun, confectionand cadouri mai mult sau mai putin comestibile destinate vanzarii in pavilioanele special amenajate din incinta targului de Craciun sau ale centrelor de orfani. „Everyone`s invited!”
Pe strada trece o coloana de Mosi in costum complet, inclusiv barbi. Poarta pancarte pe care sunt scrise revendicari. Sunt in greva. Sa speram ca nu vor lua… barba. Din pacate – sau fericire – lumea nu e in dispozitie razboinica. Se aplauda vesel si se ingana colinde. „Mosul, tot Mos, ce sa-i faci daca trezeste dorinta de armonie? Pace cu noi, pe barba mea!”
Cum adica, s-a terminat vacanta? Pai, ce, e dupa ea?! Stai putin, nu se poate. Abia am venit! Cum ramane cu roata mare din cel mai renumit parc de distractii, Praterul, cu plimbarea prin gradina cu statuia aurita a lui Mozart cantand la vioara – da, da, cea de pe cartile postale! – cu monumentele lui Beethoven, Schubert, Brahms, Strauss, Schoenberg, Stolz si Mozart din cimitirul central, cu birtul grecesc, ale carui bolti gazduiesc semnaturile acelorasi ilustri musterii care acum se odihnesc in cimitirul de la punctul anterior? Cum ramane cu localurile rustice din Grinzing, unde chelneritele imbracate in costume tiroleze servesc numai vinul casei de anul acesta, Heuriger? In localurile de acest tip, berea este interzisa. Vinurile vin asezonate cu de-ale porcului, aliniate pe funduri de lemn, in acompaniamentul lautarilor infocati, obsedati de ceardasul unguresc.
Cui lasam cladirile concepute de genialul Hundertwasser, unde nu sunt doua linii paralele, nici doua ferestre la fel si totul pare sa curga in volute moi, dar, in ciuda legilor fizicii, nu se surpa? Unde lasi Triunghiul Bermudelor, loc nu tocmai clar delimitat in spatiu, unde in fiecare noapte se deschide cate un local nou? Dar nimeni nu stie exact care si unde e, zona e intesata de tineret vesnic pus pe sotii, unde, daca te pierzi, nu mai apari inainte de rasarit, „imbogatit” sau „falimentat” cu o duzina de noi prieteni. Ce facem cu nevinovatul Áugustin (cu accent pe a), personajul preferat al vienezilor, cetatean cu domiciliu aproximativ undeva, prin evul mediu, cu halba de bere lipita de mana, care a salvat orasul de epidemia de holera demonstrand pe exemplu propriu ca un corp imbibat cu usturoi e, practic, invincibil?!
Da, da, inteleg ca avionul nu asteapta, asa ca pasim pragul serii – seara dinainte de repatriere, ca de ramas bun, intr-una din cele cinci berarii ale orasului, care inca mai produc, prin traditie, propria lor bere. Ciocnim o halba pentru grabnica revedere. Cele doua cazane de cupru sclipesc lustruite perfect iar berea proaspata, cu mai putin alcool decat cea imbuteliata in sticle, arunca bule de aer sifonate in cerul gurii. Explozia de arome aminteste de gustul studentiei. Comandam „o coasta” si stim ce facem. In calitate de cunoscatori, ne trezim cu o claviatura intreaga de „spare ribs”, fripta cu acuratete intr-un sos care ne face sa ne lingem pe degete. Portia noastra e trecuta drept „gustare” in meniu; comesenilor „seriosi” li se recomanda versiunea „doua coaste”, adica o completa cutie toracica.
Intorc cartonul rotund, care tine loc de suport pentru halba de bere („biscuitele”) si tanarul vietnamez care face oficiile de chelner imi face semn ca a inteles mesajul. Pe dosul cartonului sta scrisa poezioara: „De-ti intorc cartonu-asa, / Inc-o bere as mai vrea”.
Intre timp, isi face de lucru la cazane un tanar blond cu parul prins la spate si cu obrajii rumeni, clasica fizionomie a monitorilor de schi din Landul Steiermark. Cu o lopata demna de un miner, rastoarna fiertura de cereale din cazane si pregateste o sarja noua. „Cat timp dureaza un ciclu de fabricat bere?” – il intreb eu, curioasa. „Opt ore de fierbere si cinci saptamani de odihna” – vine raspunsul lui de cunoscator.
Direct proportional cu procedeul de fabricat berea creste si respectul meu pentru lichidul auriu din paharul aburit. Intrebarea despre frecventa cu care deserveste cazanele se soldeaza, din pacate, cu un raspuns diplomatic: „Nu pot decat sa spun ca am o norma de lucru extrem de obositoare, care ma tine in priza continua. Daca ti-as spune ce capacitate au cazanele, ai putea calcula consumul total, iar seful nostru s-ar supara pe mine”. Aha! Priceput, mestere, asa, in ceata, cum ma situez acum, nu-mi ramane decat sa constat toastand: „Prost!”, in traducere libera echivalentul german pentru romanescul „Noroc”, care sper sa nu se aplice mot-à-mot in cazul de fata.
O ultima seara in cercul prietenilor dragi, rasfatati de o bunica medieseanca, care ne imbie cu ciorba de potroace si cu varza cu costita afumata de-ti lasa gura apa. Nu-i de mirare ca banatenii si ardelenii cu locuri de munca in Austria fac saptamanal naveta acasa: Orient Expresul si-a schimbat doar numele, dar si-a dublat viteza, facand opt ore, de la usa, la usa. Europa e dodoloata!
La Naschmarkt, renumita piata vieneza, despre care se spune ca are absolut totul, ma asalteaza un miros suspect de putina cu varza murata. Manata de nostalgia sarmalelor, cer cu demnitate, in cea mai pura germana care mi-e proprie, o unitate din respectiva. Vanzatorul – un sarb – ma intreaba respectuos in cea mai curata romana posibila: „doriti cu moare la punga sau o lasam la casoleta pentru sarmale de Craciun?”… Sa mai zica cineva ca nu sta scris pe fruntea noastra ce hram purtam! Cine-a zis ca nu suntem internationali?
In avion, odata ajunsi la Palma de Mallorca, ascultam la casti Billy Joel. Se spune despre el ca in fiecare an de sarbatori isi viziteaza mama in Austria, dar nimeni nu stie cine e mama lui. Ne pune pe jar cu cantecul lui penetrant: „Vienna waits for you”.
Parca ne-a citit gandurile. Curata vrajitorie!

Gabriela Calutiu Sonnenberg
Benissa, decembrie 2007

CA LA MAMA ACASA…

On By nelursIn EuropeLeave a comment

Un proiect  pe care l-am avut pe inima de cativa ani a luat chip si forma in ultimele saptamani, fapt ce dovedeste inca o data ca Dumnezeu este bun!  Este vorba de nazuinta noastra de a arata in primul rand cetatenilor Capitalei Uniunii Europene, dar si dumneavoastra, ca Romania este o tara binecuvantata de Domnul, ca oamenii ei sunt harnici si priceputi, ca gusturile noastre sunt alese, rafinate, diversificate si ca merita testate.  Cofetaria Transilvania va dovedi cu prisosinta aceasta. Intelegerea deplina pe care am gasit-o in aceasta privinta din partea a trei prestigioase firme din Romania ne face sa fim optimisti si ne da garantia ca la noi veti fi bine serviti si ca nicaieri in capitala si in toata Belgia nu gasiti gust si arome ca la « Cofetaria Transilvania », ca « la mama acasa… »  Cofetaria Rodna Baia Mare,  cu o experienta  de 20 de ani, laborator propriu si personal  de exceptie, ne pune la dispozitie o gama de prajituri, torturi festive, turta dulce si alte delicatese, ca doar  ce le auzi numele si pofta vine: tort diplomat, savarine, Katy tészta, albinita, amadine, ciocolatine… Dupa ce a ospatat zeci de mii de nuntasi si a urat ‘casa de piatra dulce’ la sute de miri nu doar maramu-reseni si satmareni si salajeni, a venit  timpul  sa ne indulceasca viata si celor plecati si indepartati. 
Fabrica de panificatie romano-germana Grewe din Sibiu si-a castigat deja, de ani buni, un binemeritat prestigiu; produsele lor, intre care vreo zece sortimente de paine, inclusiv cu cartofi, cozonaci si cornulete cu nuca, mac, stafide, rahat, cacao, etc, se gasesc in mai toate marile magazine din tara, inclusiv la supermarketuri. Suntem convinsi ca dupa Germania si Belgia vor urma alte destinatii, ca si romanii din Spania, Italia, Franta… vor avea in curand pe masa bunatati ca la mama acasa. Visul este pe jumatate implinit avand in vedere ca in urma cu doar o luna de zile a intrat in folosinta o hala noua moderna care permite diversificarea si modernizarea productiei. Dar poate mai presus de astea sa fie ordinea nemteasca, disciplina si devotamentul recunoscute pe deplin ale cetatenilor ora-sului cu adevarat european care se situeaza exact in centrul tarii. Cei peste 100 de angajati au ceva din farmecul si darzenia Marginimii Sibiului, din ordinea si disciplina sasilor si din daruirea crestinilor.
 Brutaria Panemar din Cluj este deodata cu revolutia, deodata cu noi si si-a castigat un real prestigiu atat prin calitatea produselor si disciplina muncii, dar mai ales prin gama larga de servicii ce presteaza in domeniu, de la moara pana la cuptor, pana pe masa noastra cea de la mama de acasa. Cozonacii de aici, batoanele, covrigii si alte bunatati va vor convinge. Dumnealor ne stau la dispozitie si cu asis-tenta de specialitate.  Ca aici am deprins taina meseriei si dragostea pentru framantat, dospit, copt…  Capitala recunoscuta a Ardealului, Clujul, locul nasterii, copilariei si tineretii… mi-a ramas cel mai aproape de inima, Aici poposesc motii, ardelenii, moldovenii, aici  isi aduc legumele spre vanzare oltenii, aici investesc austriecii, britanicii, ungurii, italienii…  Aici se coace painea care are gust si romanesc si unguresc si european. De aici vine si numele cofetariei, din centrul si inima  Ardealului.
La multi ani Transilvania ! Eljén Kolozsvàr !! Vive La Roumanie !!! Vive La Transilvanie !!!!
Incepand de Miercuri 22 decembrie 2010,  orele 19.30 (inclus ceremonie si surprize !) la adresa :
Chausseé de Waterloo nr. 344  –  1050  Saint Giles – Bruxelles,  va asteptam cu zambetul mamei, cu bunatati ca acasa, cu stima pentru toti.  Orarul exact il vom anunta ulterior.  
Sarbatori fericite si La multi ani dragi romani !

Vasile B. – 18 dec. 2010 – Aische en Refail – Belgia

„Venetia de nord” din Belgia

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Unul dintre cele mai frumoase orase ale Europei, cu o atmosfera de basm si o istorie de peste 2000 de ani, orasul Bruges din NV Belgiei, face parte din patrimoniul mondial al UNESCO.
Scurt istoric al orasului:
Teritoriul orasului a fost ocupat de o colonie galo-romana, locuitorii sai dedicandu-se agriculturii si relatiilor comerciale cu Anglia si Tara Galiilor. In jurul anului 270 germanii ataca coasta campiei flamande pentru prima data. Romanii isi mentin trupele militare in teritoriu pana in secolul IV. Prin urmare, orasul a fost locuit de-a lungul perioadei de tranzitie la inceputul Evului Mediu. Atunci cand Sf. Eligius a ajuns pe coasta flamanda pentru a raspandi crestinismul, in jurul anului 650, Bruges era capitala fortificata a zonei.
Aproximativ dupa 100 de ani Bruges dezvolta relatii comerciale si cu regiunea scandinava, numele de „Bruges” fiind derivat din vechea norvegiana, cuvantul “Bryggja” semnificand „mal” sau „punte”, acesta apare in actele si pe monedele de la mijlocul secolului al IX-lea. La acea vreme orasul avea deja o cetate care adapostea locuitorii de jafurile normanzilor. Chiar si asa, relatiile comerciale intre Burges si peninsula Scandinava au fost mentinute, la inceputul Evului Mediu fiind un important centru comercial si port cu iesire la mare.
Cele mai vechi biserici parohiale din Bruges dateaza din secolul IX, Biserica Maicii Domnului si Catedrala Sf. Sauveur.
In secolul al XI-lea Bruges devine un important centru de afaceri al Europei de Nord-Vest, iar Flandra una dintre zonele cele mai urbanizate din Europa. Lenjerii de pat si tesaturi din lana erau exportate in toata Europa din Bruges, oras care avea in secolele XIII-XV intre 40.000-45.000 de locuitori. In secolul al XIV-lea Bruges putea fi numit un oras-port bogat, dezvoltandu-se in egala masura o retea hoteliera si una bancara.
Cu toate acestea orasul a fost zguduit in mod constant de tulburari. Diferentele de venit intre oamenii obisnuiti si antreprenori au trezit revolte ale maselor care au fost reprimate cu brutalitate, precum cele din 1280 sau din 1436-1438.
Secolul XIV a fost o perioada de criza, insurectii, epidemii si tulburari politice. S-a incheiat cu fuziunea dinastiilor de Flandra si Burgundia. Perioada burgundiana a inceput in Bruges in 1384. Timp de un secol, orasul a ramas principalul centru comercial la nord de Alpi. Industria panzei a fost inlocuita treptat cu bunurile de lux. Orasul a cunoscut un avant economic. Arta si cultura au inflorit ca niciodata pana atunci. Aceasta perioada prospera a luat sfarsit dupa moartea neasteptata a Mariei de Burgundia din 1482.
In literatura europeana, Bruges este facut cunoscut prin romanul “Bruges la Morte” de Georges Rodenbach (1892), in care este descris ca un oras adormit, mort, dar misterios.
Arhitectura contemporana a orasului:
Sala de Concerte – cladire de 120 de metri lungime si 50 de metri latime, al carei turn poate gazdui 300 de persoane, iar sala de concerte a cladiriiare aproximativ 1300 de locuri, este opera arhitectilor Paul Robbrecht et Hilde Daem care au imbinat modernul in peisajul urban existent. In fiecare an in incinta acestei cladiri sunt organizate peste 100 de evenimente, variind de la muzica clasica, la jazz, opera sau teatru.
Muzeele oferite de http://www.brugge.be:
* Béguinage et maison de béguine
* Cour Bladelin
* Basilique du Saint-Sang
* Choco-Story
* Musée brugeois du Diamant
* Frietmuseum (musée de la frite)
* Ter Doest
* Lumina Domestica
* Couvent Anglais
* Dali Xpo-gallery
* Eglise de Jérusalem
* Centre de la Dentelle
* Guilde des Arbalétriers de Saint-Georges
* Cathédral Saint-Sauveur
* Guilde des Archers Saint-Sébastien
* Abbaye Saint-Trudo
* Observatoire Beisbroek et planétarium
Atractii turistice in Bruges reprezinta Muzeul de Arte si Traditii Populare, Muzeul de Ciocolata, plimbarile de-a lungul canalelor sau cu trasura, precum si morile de vant din zona. Din septembrie 2009 o noutate a orasului o constituie proiectul „Bruges pe calea ferata”, orasul la scara 1/87.
In prezent Bruges are o populatie neerlandofona de 117.073 locuitori. Este denumit „Venetia de nord” datorita numeroaselor canale care incercuiesc si traverseaza orasul.

Sfantul Nicolae vine in Belgia

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Sfantul Nicolae (Sinterklaas) vine in Belgia pe magarusul sau si intra pe hornurile caselor cu sacul plin de jucarii. Copiii au grija sa lase un morcov pentru magarus, iar pentru Sf. Nicolae o scrisoare in care ii spun ce vor sa primeasca.

Inca din secolul al XII-lea se spune ca Sf. Nicolae mergea din casa in casa deghizat in seara de 5 spre 6 decembrie pentru a-i intreba pe copii daca au fost cuminti. Copiii ascultatori sunt rasplatiti cu cadouri, iar cei obraznici primesc cate o nuielusa.

In Belgia exista si o comuna cu numele de Saint-Nicolas, localitate francofona din regiunea Liege. Are o populatie totala de 27.550 locuitori pe 6.84 km²

Datele istorice care ne vorbesc despre Sfantul Nicolae sunt incerte. Se presupune ca se face referire la Nicolae de Mira (cca 280-345) si visul lui Constantin cel Mare in care sfantul Nicolae ii cere sa ierte trei soldati osanditi la moarte. Facand parte dintr-o familie instarita, el isi foloseste mostenirea ajutandu-i pe cei nevoiasi.

De-a lungul secolelor au fost formulate mai multe legende si povesti despre viata si faptele sale. Cea mai frumoasa poveste ne vorbeste despre un om sarac care avea trei fiice. Acestea nu se puteau casatori din cauza ca nu aveau zestre. Atunci cand fata cea mare a ajuns la varsta maritisului, a gasit in pragul casei un saculet cu galbeni. Acelasi lucru s-a intamplat si pentru celelalte fete. Ultimul saculet a aterizat intr-o soseta, iar tatal fetelor, pus la panda, sa descopere binefacatorul, l-a vazut pe Nicolae, devenit intre timp episcop, coborand pe horn.

Astazi sfantul Nicolae este considerat patron si protector al copiilor, intruchipand o sarbatoare a dragostei, sperantei, bunatatii si generozitatii.

O serie de simboluri ne ajuta sa-l recunoastem pe Sf. Nicolae. Ele s-au dezvoltat din povestirile cele mai populare:
• Mitra – acoperamant al capului in forma de cupola, purtat de episcopi.
• Toiagul – simbol al pastorului peste popor.
• Trei bile de aur – reprezinta zestrea acordata fecioarelor; sunt folosite mere sau portocale pentru a simboliza darul.
• Monedele de aur sau pungutele – alta modalitate de a reprezenta aurul fetelor.
• Pantofii – pusi in asteptarea darurilor.
• Nava sau ancora – asociatia Sf. Nicolae cu marinarii, oferindu-le protectie impotriva furtunilor
• Cele trei fete sau copiii – simbolizeaza protejarea acestora.

Prima editie a „Galei Internationale a Celebritatilor – Spania, 2010”, realizata la MADRID

On By nelursIn Europe, NewsLeave a comment

Prima editie a „Galei Internationale a Celebritatilor – Spania, 2010”, va fi realizata la Madrid, in Salonul de Festivitatii al Facultatii de Jurnalism, Universitatea Complutense din Madrid, pe data de 3 decembrie, ora 19:30. In cadrul evenimentului, vor fi premiate personalitati romane si spaniole, care au contribuit la dezvoltarea relatiei dintre cele doua tari, in special prin implicare socio-culturala, popularitate, activitate academica, jurnalistica si economica.

Prima editie a galei va sarbatori ZIUA NATIONALA a ROMANIEI in SPANIA. O nota aparte a Galei Celebritatilor Romano-Spaniole o reprezinta importanta acordata domeniului literar si artistic, organizatorii subliniind astfel necesitatea promovarii culturii romane in Spania pentru o mai buna cunoastere a spatiului cultural romanesc de catre spanioli si o accentuare a spiritului de identitate romaneasca, pentru romanii din Spania. Limba romana, prin multiplele sale forme de exprimare, de la poezie, la filosofie, la traduceri literare, jurnalism si teatru este principalul omagiat al acestei Gale a Celebritatilor Romano-Spaniole.
GALA CELEBRITATILOR ROMANO-SPANIOLE  va fi realizata de Professional Celebrity, TVR International si Universitatea Complutense din Madrid, cu sprijinul Departamentului Romanilor de Pretutindeni – Guvernul Romaniei, al companiei Blue Air si Sport Art.

Presedintele Juriului Galei este Octavian Bellu, iar Vicepresedinte, Cristian Topescu.  Totodata, Gala va fi prezentata de Cristian Topescu si Prof. Mihaela Serban, realizatoarea acestui format de televiziune si va difuzata de TVRi.

Invitatul de onoare al galei, care va primi Premiul de Excelenta, este Alteta Sa Regala Leandro Alfonso de Borbón Ruiz, fiul regelui Alfonso XIII al Spaniei si unchiul regelui Don Juan Carlos II.

Alaturi de domnia sa, vor fi premiate atat personalitati romanesti stabilite in SPANIA, cat si personalitati spaniole care au legatura cu ROMANIA: Generalul Manuel Fuentes Cabrera – Presedintele garzii „Reales Tercios de Spania” care a sprijinit o serie de proiecte culturale bilaterale, cantaretul de renume mondial Julio Iglesias, scriitorul Fernando Savater  – cel mai cunoscut filosof spaniol contemporan, eseist, romancier si dramaturg, caruia ii apartine meritul de a-l introduce primul pe Emil Cioran publicului spaniol, Iker Casillas – cel mai bun portar din lume, Miguel Angel Gálan Segovia – colonel in garda „Reales Tercios”, directorul editurii Niram Art, José  Antonio Jiménez de las Heras – vicedecanul Facultatii de Jurnalism, Universitatea Complutense, Joaquín Garrigós Bueno – cel mai cunoscut traducator de literatura romana, scriitorul Héctor Martínez Sanz, promotorul cultural Antonio Calderón de Jesús, directorul companiei de teatru “Hemoficción” Lorenzo Mijares, Miguel Fonda Stefanescu – presedintele fondator al Fedrom, celebra trupa Il Divo si multi altii.

Printre personalitatile romanesti care vor fi premiate in Spania se vor numara Ambasadorul Romaniei in Regatul Spaniei – Maria Ligor, Romeo Niram – artist plastic al Casei Regale, Nicu Covaci – fondatorul trupei Phoenix, Gheorghe Hagi, Doina Melinte, indragitul interpret Costel Busuioc, Mirco Maschio – Ambasador al Pacii pentru Romania, pentru dezvoltarea relatiilor de afaceri intre Romania si Spania, oamenii de cultura Dan Caragea, Horia Barna – personalitate reprezentativa a culturii romane in Spania, fostul director al ICR Madrid, Bogdan Ater – artist plastic, Fabianni Belemuski – scriitor si jurnalist, director al revistei “Niram Art”, Catalina Iliescu Gheorghiu – directoarea Centrului Cultural al Universitatii Alicante, Emil Pop – Campion European de Kick-Boxing, Gica Craioveanu, etc. Un premiu special, post-mortem, va fi acordat lui Valeriu Lazarov.

Gala va fi deschisa de un concert de pian sustinut de pianistul roman Alexandru Belemuski.

Proiectul CELEBRITATILE ANULUI a avut succes in fiecare an si a reusit sa aduca in atentia publicului peste 700 de personalitati din toate domeniile, devenind astfel „Cea mai iubita gala din ROMANIA”, dupa cum a declarat marele realizator si producator de televiziune, Valeriu Lazarov, cunoscut in Italia  si Spania pentru munca de realizator si producator pentru cele mai importante televiziuni.

Criteriile de evaluare a premiatilor galei, alesi dintre mai multi nominalizati, au avut in vedere popularitatea acestora in randul societatilor romane si spaniole, valoarea, recunoasterea, implicarea socio-culturala, realizarile profesionale in Spania si Romania.

CELEBRITATILE ANULUI vor fi distinse cu trofee, care vor fi acordate pe baza votului juriului, fiind alese personalitati reprezentative din domenii cat mai variate, precum: literatura, afaceri, sport, administratie, televiziune, arta, jurnalism, justitie, muzica, presa romaneasca si spaniola, promovare culturala.

Realizarea acestei gale reprezinta o incununare a eforturilor depuse de echipa de realizare si a comisiei de celebritati de a aduce in atentia publicului romani celebri, dar si oameni de succes din Spania care au legatura profesionala cu Romania.

Prof. MIHAELA SERBAN – realizator, moderator tv

Targul de Craciun din Belgia

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Targul organizat de Craciun in Liege isi aprinde luminile, integrandu-se in familia pietelor europene de Craciun de douazeci si patru de ani.
Este nu numai cel mai mare sat al Craciunului din Belgia, dar si cel mai vechi. Pastrand cu fidelitate traditia germanica a targurilor de Craciun, cel din Liege reaprinde in inima orasului vraja sarbatorilor de iarna. De-a lungul acestor ani, evenimentul si-a format un obicei si atrage peste un milion si jumatate de oameni, numarul vizitatorilor straini fiind in permanenta crestere.

Incepand cu editia din 2010, satucul face parte dintr-un proiect special de iluminat, pentru a spori magia sarbatorilor si puterea lor de a seduce. Pentru prima data, 55 de globuri luminoase vor fi agatate in copacii din Piata din Liege, care vor fi acoperiti si cu zapada artificiala, iar pomul de Craciun va fi imbracat in 10.000 de leduri de putere mica. Gardurile amenajate vor servi drept suport expozitiilor din piata.

Aviz colectionarilor! De Craciun, targul va inaugura un oficiu postal si un timbru special al satucului. Biroul postal va functiona cu scopul de a expedia zi de zi felicitarile celor care vor participa la targ. Felicitarile vizitatorilor vor purta o stampila speciala si un timbru reprezentativ. De asemenea, o noutate a targului o va constitui cana satucului, care va purta imaginea sarbatorii, este dedicata fiecarei persoane pentru vinul fiert de la cabane sau ca un obiect de colectie printre suvenire.

Adevarate opere de arta sunt globurile de Craciun realizate de maesterii artizani autentici. Acestea sunt facute din sticla si pictate de mana, infatisand personaje din folclorul local. Colectia globurilor din targ este in crestere pentru impodobirea bradutilor din acest an.
Doua terase vor permite clientilor sa se bucure de diversele specialitati in timp ce pot admira panorama satucului si a cladirilor istorice care il inconjoara. „Saloon du Village” ne propune o ambianta din sudul Statelor Unite ale Americii- “Route 66” cu o atmosfera muzicala adecvata si un meniu pe masura, precum chili con carne sau spare ribs, in timp ce „Saumon Ivre” vine cu produse de mare – somon, stridii, fructe de mare, care ii vor incanta regeste si pe cei mai fini gurmanzi.

In Piata va fi ridicata o partie inalta de 10 metri pentru cei pasionati de sanius.
Deschiderea targului de Craciun va avea loc vineri, 26 noiembie si va functiona pana pe 30 decembrie, iar pe 27 noiembrie 2010 va avea loc inaugurarea acestuia in prezenta autoritatilor. Un spectacol muzical va fi sustinut de cantareata Marka si a unei mini-formatii.
Sursa: http://www.villagedenoel.be

Liège, centru cultural in 2010 al regiunii Valonia-Bruxelles

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Frumosul oras de pe malul fluviului Meuse, care nu are o populatie mai mare de 200.000 de locuitori pe o suprafata totala de 69,39 km², este gazda numeroaselor evenimente culturale pana la sfarsitul acestui an. Liege, un oras francofon, este cel mai important centru economic din Valonia si capitala provinciei cu acelasi nume.

Lansat in 2009, „Concursul pentru creatie in domeniul artelor plastice din Liege” isi propune sa descopere, sa incurajeze si sa sprijine tinerele talente in diferitele forme de exprimare artistica contemporana. Laureatii concursului sunt premiati de un juriu compus din reprezentanti ai centrelor de arta din zona. Premiul I este de 6000 de euro, iar premiul II este de 4000 de euro.

Festivalul „Libertatilor” mobilizeaza in fiecare toamna toate formele de exprimare pentru a face martora situatia drepturilor si libertatilor politice si artistice in lume prin teatru, film sau diverse expozitii. Muzica este prezenta prin Festivalul de Orga in perioada 24 octombrie-28 noiembrie, care a devenit un eveniment cu traditie pentru iubitorii de muzica regala sau reprezentatiile Orchestrei europene compusa din 47 de muzicieni din Germania, Belgia, Olanda, Rusia, Franta, Polonia, condusa de Garett List.

Nu lipseste nici dansul. Astfel intalnim un concurs international de break dance la care participa 16 echipe de cate 8 persoane din Belgia, Olanda, Italia Franta si Luxemburg. Concursul este arbitrat de un juriu international de profesionisti din hip-hop din Olanda, Belgia si Statele Unite ale Americii. Premiul mare consta in suma de 3000 de euro.

De peste 20 de ani, Corul Simfonia din Liege organizeaza un mare concert de Craciun in biserica Saint-Jacques. 100 de cantareti, 40 de muzicieni si 6 solisti pun la un loc talentul lor pentru a da viata unei munci impresionante.

Orasul Liege se bucura de o vasta incarcatura istorica si culturala, nefiindu-i greu sa faca fata unui program artistic incarcat. Aflandu-se in posesia uneia dintre cele mai bogate colectii din lume de arheologie, arme si arta religioasa, metropola deschide usile mediului cultural din nenumaratele muzee care stralucesc la intersectia Europei de Vest. Dintre acestea amintim „Le Grand Curtius”, numit initial „Muzeul de Arheologie din Liege”. A fost inaugurat oficial la data de 1 august 1909 intr-un imobil impozant de stil renascentist, construit la sfarsitul secolului al XVI-lea de Jean de Corte zis Curtius, un prosper negustor de arme si praf de pusca care facea afaceri cu armata spaniola. Muzeul de Arheologie si Arta decorativa poseda colectii de materiale arheologice de mare valoare istorica si stiintifica, cum ar fi uneltele de piatra din paleoliticul mijlociu, descoperite la Spy in 1885-1886. Pe langa Departamentul de Arheologie, muzeul sustine si colectiile din Departamentul de Arta religioasa, Departamentul de Arta decorativa, Departamentul de Arme si Departamentul de Sticla.

Muzeul de Arta Moderna si Contemporana, renovat in 1993, poate fi considerat unul dintre cele mai bune muzee de arta moderna din Europa. Aici se poate urmari evolutia artei moderne si contemporane prin cele mai frumoase opere de arta plastica ale colectiilor lui Picasso, Gauguin, Monet, Magnelli, Tapies. Cladirea muzeului este situata in Parcul Boverie. Are in posesie picturi si sculpturi din 1850 pana in prezent, aproximativ 750 de piese.

Muzeul de Arta Valona include si el colectii de pictura si sculptura – ale artistilor comunitatii franceze din secolele saisprezece-douazeci sau Muzeul Ansembourg in care sunt expuse opere de arta si mobilier din secolul al XVIII-lea. Cladirea este un conac construit in 1740, monument al patrimoniului Valoniei, care isi pastreaza decorul original: lemnul sculptat si fierul forjat, tapiseriile, draperiile de perete, candelabrele de sticla, ceasurile si ceramica…

Din categoria muzeelor non-municipale fac parte:
• Muzeul Aquarium, un loc unic in Liege si in Valonia, in care se poate explora fascinanta lume acvatica si bogatia regnului animal. Muzeul a fost infiintat in cadrul Institutului de Zoologie, intr-o cladire de stil neoclasic, care a fost construita in secolul al XIX-lea. In salile de acvariu se gasesc 46 de rezervoare cu apa de mare rece, apa de mare calda, apa dulce calda si apa rece de rau, avand decoratiuni fidel reconstituite cu circa 2.500 de pesti din oceane, mari, lacuri si rauri din intreaga lume. In salile muzeului, 1.000 mp sunt dedicati diversitatii de animale, de la cele mai mici insecte pana la elefanti si balene de 19 metri lungime… 20.000 de exemplare conservate de pe toate continentele.
• Casa Jazz-ului, dedicata cercetatorilor, muzicienilor, fanilor muzicii jazz, colectionarilor, jurnalistilor, studentilor si turistilor care trec prin Liege. Cuprinde mii de colectii de inregistrari rare.
• Muzeul in aer liber de Sart Tilman contine aproape 100 de sculpturi si picturi murale care se potrivesc peisajului natural si atmosferei de campus. Lucrarile in aer liber sunt construite din otel, bronz, piatra, ceramica sau combinatii de materiale originale care introduc diverse aspecte ale artei moderne si contemporane, de la clasicism la expresionism si de la abstract la conceptual.
• Archeoforum Liege. Vizitatorii intra intr-un loc subteran, care a fost amenajat vizual si sonor astfel incat sa reliefeze toate perioadele istorice ale Liege-ului, mai mult de 9.000 de ani de pelerinaj: ruine preistorice, constructii ale galo-romanilor, cladiri medievale sau resturi ale unei catedrale gotice.
• Muzeul Denis si Muzeul Tchanches, dedicate marionetelor. Explica diferitele tipuri de papusi din lume si tehnicile de manipulare.
• Muzeul de Arheologie Preistorica ilustreaza perioadele istorice si o serie de mulaje din ghips ale craniilor umane, prezentand evolutia fizica a omului. Este situat in subsolul cladirii principale a Universitatii din Liege.
• Gradina Botanica, inaugurata in 1883 si renovata in 1997, are o colectie de sere in care se pot vedea plante din intreaga lume: 2 sere cu 360 de copaci, arbusti si plante apartinand climei mediteranene; 2 sere dedicate climei temperate; o sera tropicala; cateva plante tropicale rare; o colectie istorica de Bromeliaceae; un complet de ferigi; 2 sere de cactusi si 2 sere cu multe specii de orhidee si diferite tipuri de plante carnivore.
• Casa Metalurgiei si Industriei din Liege, muzeu dedicat istoriei metalurgice, energiei si tehnologiei informatice.
• Muzeul iluminarii cu gaz si Istoria veche de iluminat, contine mai mult de 600 de corpuri de iluminat de toate tipurile: gaz, ulei, petrol, acetilena, electricitate, din care 60 sunt de gaze naturale. Muzeul a fost creat la initiativa Progaz si este gestionat de catre Asociatia Europeana Prolumine-Progaz.
• Muzeul Transporturilor in comun, prezinta 40 de vehicule: taxiuri diligenta, tramvaie trase de cai, tramvaie electrice, troleibuze, autobuze, vehicule de serviciu care ilustreaza perioada din secolul XVIII pana astazi.

Sursa: www.liege.be

Zile de sarbatoare in Belgia

On By nelursIn EuropeLeave a comment

By Tatiana Scurtu-Munteanu

Arta Contemporana in Gand – 13 noiembrie 2010

Muzeul de Arte Frumoase si SMAK (Muzeul Municipal de Arta Contemporana) din Gand prezinta impreuna o expozitie, explorand relatia dintre pictorul expresionist si artistii contemporani, care au fost inspirati de acest lucru, atat in tehnica ca si in tematica.

Sfantul Nicolae – 6 decembrie 2010

Toata Belgia sarbatoreste Sfantul Nicolae (Sinterklaas).Copiii primesc cadouri si dulciuri, in timp ce personajul sfantului defileaza pe strazi, insotit de de asistentul sau Zwarte Piete in Flandra, sau Père Fouttars in Valonia .

Carnavalul din Binche – 6-8 martie 2011

Carnavalul din Binche este organizat in doua etape: pregatirea si celebrarea in sine. Faza de pregatire dureaza sase saptamani, timp in care au loc repetitii de dansuri si muzica.
Festivitatile incep cu o saptamana inainte de Mardi Gras. Luni inainte de aceasta, strazile din centrul orasului Binche sunt invadate de masti si de grupuri de personaje ciudat imbracate.
Festivalul culmineaza in cele trei zile „pline. Carnavalul a fost introdus in patrimoniul imaterial al UNESCO.

Marele Carnaval din Tournai – 1-3 aprilie 2011

Cu ocazia Laetare-ului, a treia duminica din Postul Pastelui, sunt organizate spectacole. Se arunca paine cu fructe confiate in cinstea regelui.

Carnavalul Ursilor din Andenne – 3 aprilie 2011

Ursii invadeaza orasul Andenne, condusi de gigantii Fonzi si Martin II. La sfarsitul zilei, ursuleti de plus sunt lansati de la balconul Primariei. Festivalul este inspirat de povestea lui Charles Martel.

Festivalul International de Film Fantastic de la Bruxelles – 7-19 aprilie 2011

Iubitorii de vampiri si strigoi sunt asteptati la acest eveniment. Din program vor face parte premiere de film, intalniri cu regizori, actori, concursuri de make-up si body painting. Vor fi acordate patru premii: Marele Premiu al Fesivalului, doua premii speciale ale juriului si premiul publicului.

Salonul Artelor in Bruxelles – 28 aprilie-1 mai 2011

Peste 150 de galerii prezinta o selectie a artistilor lor la acest eveniment foarte popular printre colectionari si pasionati. Acest spectacol este o platforma europeana adevarata pentru pictori, sculptori, fotografi si a altor creatori.

Rezidente de creatie la Institutul Cultural Roman de la Paris

On By nelursIn Europe, Media, Ministry, NewsLeave a comment

By Madalina Corina Diaconu

Profesionistii romani din diferite domenii umaniste pot beneficia de rezidente de pana la doua luni la Institutul Cultural Roman de la Paris. Programul, realizat cu sprijinul Ambasadei Romaniei in Franta, ofera rezidente de o luna sau doua (in functie de natura proiectului) la ICR Paris, insotite de burse de 1 500 Euro/o luna sau 2 500 Euro/doua luni. Pe durata rezidentei, bursierii au posibilitatea de a se consacra exclusiv unei activitati de conceptie/creatie si productie, de a stabili legaturi in mediile culturale si profesionale specific din Franta si de a contribui la crearea unui fond de proiecte pe care ICR Paris il va promova.

Termenul limita de depunere a dosarului pentru perioada ianuarie – iunie 2011 este 1 noiembrie 2010. Bursierii au obligatia de a produce, la sfarsitul perioadei de rezidenta, un proiect remis conducerii ICR Paris. Creatiile produse in cursul acestei rezidente vor purta mentiunea „Realizat cu sprijinul Institutului Cultural Roman din Paris“ si logo-ul institutului, in orice actiune publica.

Conditii de participare la programul de rezidenta:

– cetatenia romana sau cetatenia Republicii Moldova

– cunoasterea limbii romane ;

– cunoasterea limbii franceze si/sau engleze

– prezentarea unui pre-proiect intr-unul, sau mai multe, din domeniile : arte plastice (pictura, sculptura, grafica, design, fotografie, instalatii) ; arhitectura; literatura; critica literara si critica de arta; jurnalism; film; teatru; muzica; management cultural; muzeologie; patrimoniu.
Mai multe informatii:

http://www.icr.ro/paris/rezidente-de-creatie-la-icr-paris/rezidentele-de-creatie-la-icr-paris-termen-de-depunere-a-candidaturilor-1-noiembrie-2010.html

Deosebit de… altfel

On By nelursIn Christian Perspective, Europe, OpinionsLeave a comment

 O secventa intalnita candva intr-un rebus imi preocupa mintea si refuza s-o paraseasca. Simpla doar la prima vedere, definitia din trei cuvinte: „deosebit de bine” isi gasea acolo o rezolvare neasteptata: dezlegarea corecta era „rau”. Logic, pentru ca „raul” se deosebeste complet de „bine”. Dar nu tot ce e „altfel” e si „rau”.

Paralela aceasta mentala castiga mereu in actualitate, ori de cate ori observ in jurul meu alte comportamente decat cele incetatenite pe la noi. Rationamentul meu spontan tinde sa-i claseze pe ceilalti la capitolul „diferiti”, „altfel decat mine” sau – de ce nu? – „deosebiti de noi”. Cu siguranta ca noi, la randul nostru, suntem pentru ei rara avis, niste oameni deosebiti. Ducand sofismul la extrem, deosebirile care ne individualizeaza sunt o caracteristica intr-atat de raspandita, incat putem afirma, fara teama de a gresi, ca avem cu totii acelasi numitor comun: suntem fiecare de-alt-fel. Pentru noi, romanii, popor adaptabil la tot si la toate, prin insasi esenta fiintei noastre, condamnarea asta „destinica” la diversitate suna aproape tragic. Iata ca, din aceasta dilema, nicicum nu putem scapa. Suntem, toti, diversi. Traiasca unitatea in diversitate!
 Un exemplu banal: conduita la volan. Noi, soferii, trecem prin etapa invatarii. Si chiar credem ca ne insusim acelasi bagaj de cunostinte ca si francezii, italienii, nemtii, sau americanii. In mare, asa si este, daca n-ar fi diferentele de interpretare. Cand instructorul spune ca trebuie sa pastrezi distanta regulamentara, il crezi, dar nu-ti bati capul cu regula asta dupa ce ai luat carnetul. Elvetienii si francezii o fac.
Bineinteles ca stim cu totii ca, teoretic, ti se poate lua carnetul daca esti prins circuland in stare de ebrietate, chiar si cu bicicleta. Dar cunoasteti pe cineva care a fost amendat din cauza asta? Eu da. Ce-i drept, in Germania. Culmea e ca inculpatul era el insusi politist.
Cu totii deprindem aceleasi reguli, general valabile. Cam la fel ca in viata – cel putin, asa ne place sa credem. In ciuda impresiei ca aplicam legile la unison, cele mai aprige divergente de opinie se isca pe marginea soselelor, dupa vreun incident in care fiecare are impresia ca el are dreptate. Cine-ar fi crezut ca banalele formulari de prin manuale, scrise pe intelesul tuturor, pot avea interpretari atat de diferite?
 Nu e nevoie de un accident pentru a sesiza ca, in Germania, restrictiile de viteza se interpreteaza cu marja de cel putin zece kilometri la ora. In sus! Nu se cade, acolo, sa te mentii sub limita maxima de viteza; legea nescrisa pretinde sa rulezi in asa fel incat sa nu incurci circulatia, adica suveran si grabit, fara mocaieli, ca doar avem toti un tel si o treaba, altfel nu ne-am afla pe strada, ci acasa, la televizor. Indicatorul de viteza din masina arata, de regula, trei kilometri mai putin decat realitatea, iar radarul are, de asemenea, o toleranta de trei-patru kilometri. La zece kilometri depasiti, e mai scumpa hartia timbrata decat contravaloarea amenzii, deci nu se taxeaza. Trebuie sa fii neamt ca sa stii asta.
Cu totul altfel se petrec lucrurile in Spania, unde strazile sunt asa de stramte, de incap doar doua masini una langa alta. Daca ai ghinionul sa nimeresti pe singura banda libera, in spatele unui sofer cu chef de vorba, se cade sa astepti pana isi pune in tema, cu cateva detalii din viata privata, amicii de pe trotuar. Faptul ca impiedica circulatia nu are aici niciun fel de relevanta, nici macar pentru agentul de politie, care se amesteca uneori in vorba, punctand la temele care il intereseaza. Numai un turist strain ar avea tupeul sa intrerupa atari convorbiri publice si, oricum, nu l-ar baga nimeni in seama.
Sotul meu ma someaza intruna sa „ascult” ce sugereaza indicatoarele de pe autostrazile germane, ca or sti ele de ce. E bine sa reduci la o suta, in loc de o suta douazeci, pe anumite portiuni, dar numai cand ploua. E rau sa mergi cu doar o suta douazeci acolo unde e viteza nelimitata, cata vreme ai Mercedes sau BMW, si nu vreo marca din Asia, ca pentru asa ceva sunt bune masinile solide. Nu e bine sa franezi brusc, in plina zi, daca-ti iese in cale un indicator cu restrictie de viteza pe timp de noapte (vezi ca scrie dedesubt: 22-6). Pe autostrada poti rula linistit cu douazeci de kilometri mai repede decat e permis; amenda va fi in limitele rezonabilului si nu-ti face nimeni cazier. E bine insa sa casti ochii pe langa poduri si prin santierele cu drum in lucru, unde autoritatile plaseaza, parca in dusmanie, radare, din cauza statisticilor care spun ca se produc multe accidente la stramtoare. Eu am banuiala ca fac asta si ca sa bage spaima in soferii nevinovati, carora intre timp li s-a facut parul maciuca pe banda a doua, lata de numai doi metri, langa rotile cat casa ale cate unui buldozer condus de un monstru barbos, ce rade diabolic, indesand masina ta lucioasa tot mai aproape de parapet.
Daca nu mai stii cand ai vazut ultima restrictie de viteza si nu esti sigur daca poti sa-i dai bice nelimitat, numara pana la 60, timp in care ar trebui sa apara ceva. Daca nu apare, esti liber sa faci ce vrei. Adica nu prea mult. Inutil de mentionat ca e plin de santiere si de indicatoare, care nu fac altceva decat sa-ti aminteasca permanent ca de fapt nu ai voie sa faci mai nimic de capul tau. Ca, si daca ai voie, nu e corect, din punct de vedere etic, sa te grabesti, pentru ca pui in pericol viata altora, de prin masinile mai putin destepte decat a ta, poti deruta un incepator, subestima viteza unei motociclete ascunse printre masini, nimeri peste un sofer varstnic, care a adormit la volan sau, daca nu se aplica nimic din toate astea, forteaza-te sa-ti amintesti daca nu cumva ai uitat sa inchizi gazul acasa, incuind in acelasi timp pisica in debara.
Toate astea ti se intampla in Germania, pentru ca cineva acolo sus se gandeste la tine si nu vrea sa patesti ceva rau – cineva care nu te scapa din ochi nici cand asculti pe CD-playerul din masina taragotul lui Dumitru Farcas, cineva care nu se sfieste sa-ti intrerupa reveria, plesnindu-ti timpanele cu informatia rutiera de ultima ora, cum ca la urmatoarea intersectie s-a format un „buson” care te va intarzia cu o ora. Dar numai daca esti mototol ratezi sa faci dreapta pe loc, in zece metri, cotind in ultima clipa prin curtea Operei si iesind pe langa gura de metrou, in timp ce faci cu mana mocofanilor fara navigatie prin satelit, blocati neconsolati in ambuteiajul din urma ta.
Ce frumos suna vocea uniforma a dispecerei-navigatoare, cand te anunta: „ati ajuns la destinatia dorita”, dupa ce te-a ghidat pe un traseu numai de ea stiut, peste curti de ferme cu galinacee speriate, tangente la gradini cu terase umbroase, pline de musterii cu halba in mana, iritati la vederea unei masini care traverseaza campul lor vizual. Flutura pe miniecranul masinii binecunoscutul steag al Formulei 1, careuri in alb-negru, ca o tabla de sah din care lipsesc suspect piesele de joc. Decedati sunt regii, reginele, caii si pionii, ca un fel de „operatia a reusit, dar pacientul a murit”. Jocul nu mai are haz.
Sa ma ierte Dumnezeu, nu vreau sa vorbesc cu pacat, stiu cat de groaznic e sa ai in masina un „copilot” care te piseaza intruna sa faci cum vrea el. Dar parca mai draga mi-e pana si soacra-mea, strigand ca din gura de sarpe „franaaaMM!”, decat aparatul asta cu voce de frigider, care e in stare sa ma someze la infinit sa fac dreapta, undeva unde nu mai exista demult niciun drum practicabil.
 Hai mai bine sa tragem pe dreapta. Ce rau ni se poate intampla daca nu „curgem cu valul”? Cel mult acela ca ne vom face remarcati, sarind din schema. Cineva se va gasi in multime sa ne arate cu degetul, remarcand mirat: „Ia te uita, cineva deosebit. De alt fel”.

Gabriela Calutiu Sonnenberg
Benissa, 7. Septembrie 2010