Category: Essays

Romania si Spatiul Schengen

On By nelursIn Essays, Europe, Romania1 Comment

Asa cum am promis in Realitatea revin aici, in publicatia destinata celor 13 milioane de romani din Diaspora, asupra admiterea sau nu a romanilor, alaturi de Bulgaria, in spatiul Schengen, prea arde subiectul. Procesul este coordonat si supravegheat de Ministerul Administratiei si Internelor. Spatiul Schengen reprezinta o zona de liberate de miscare, unde controalele la frontierele interne ale statelor semnatare au fost eliminate si a fost creata o singura frontiera externa, unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare. in decembrie 2008, Consiliul Uniunii Europene a decis extinderea Spatiului Schengen, iar martie 2011 reprezinta orizontul de timp pentru aderarea Romaniei la acesta. Pentru asta insa trebuiesc securizate frontirele externe, frontiere care devin frontiere externe ale Spatiului Schengen si, implicit, ale Uniunii Europene. Vreau sa va spun ca frontierea externa a Spatiului Schengen, care se afla pe teritoriul Romaniei, care este de fapt si frontierea Romaniei, va fi a doua, ca marime, din intreg Spatiul Schengen, o lungime de 2070 kilometri. Va fi o frontiera, si este, de fapt, o frontiera extrem de complexa, diversificata, este o frontiera terestra, fluviala, maritima si, bineinteles, sunt frontierele aeriene, reprezentate de aeroporturile internationale.  Aceasta dimensiune a frontierei, peste 2000 de kilometri, imi aduce aminte intr-un fel de frontul pe care Romania il avea deschis la un moment dat in primul razboi mondial. Acum, dupa transformarea tarii noastre in granita Schengen, angajatii Ministerului Administratiei si Internelor vor avea obligatia de a asigura si furniza securitate pentru cei aproape 500 milioane de cetateni comunitari. Pentru asta am primit si vom mai primi sprijin logistic si financiar de la UE. Gratie banilor acestia orice politist din orice comuna, de la orice post de politie din Romania, trebuie sa aiba acces la sistemul informatic Schengen. De acea trebuie finalizata o infrastructra de comunicatii radio si de transmisii date, care sa permita tuturor politistilor romani sa introduca semnale sau sa faca verificari in baza de date. in acelasi timp, securizarea frontierei presupune niste cerinte extrem de riguroase, prevazute in catalogul Schengen, sisteme de supraveghere, sisteme de supraveghere video, sisteme de supraveghere radar. As vrea numai sa va spun ca la Marea Neagra este instalat un sistem extrem de complex de supraveghere, sistemul SCOMAR care, in urma evaluarii facute de expertii Comisiei Europene, au constatat ca este chiar
cel mai bun din cele existente in momentul de fata la granitele UE si este un exemplu de bune practici care ar trebui urmat si de alte tari. Cu 550 milioane de euro va contribui si Romania la acest proiect din bugetul national, in cadrul unui program multinaual, care are aceleasi obiective, respectiv securizarea frontierei si imbunatatirea cooperarii politienesti internationale. Frontirele cu Ucraina, Serbia, Republica Moldova, sunt zone sensibile, zone in care exista aspecte de criminalitate transfrontalierap, fie ca este vroba de contrabanda, fie ca este vorba de trafic de persoane. Sunt complicate si din punct de vedere al reliefului, in aceste zone, al posibilitatilor de penetrare pentru, spre exemplu, acele grupari care aduc migranti in zona UE. Mai avem ceva de lucru pentru atingerea acestui obiectiv vizand aeroporturilor Otopeni si Timisoara, care trebuie sa aiba terminale, se separe clar fluxurile de pasageri pentru zborurile Schengen, respectiv non-Schengen. Dar aderarea la Spatiul Schengen reprezinta unul din obiectivele strategice ale Romaniei dupa aderarea la Uniunea Europeana, la 1 ianuarie 2007. Se poate vorbi de beneficii aduse cetateanului, dar si beneficii pentru autoritatile de aplicare a legii. Sa va spunem, de pilda, ca un politist roman va avea posibilitatea astfel sa continue urmarirea unui infractor in Ungaria si Bulgaria, deci va putea sa treaca fara a fi oprit la frontiera, peste granita. Presonalul de frontierele cu Ungaria si Bulgaria se va retrage, ca sa zicem asa, spre interior, si va intra in randurile Politiei Romane, in randurile Oficiului Roman pentru Imigrari. Aderarea asta aduce si o intreaga reforma si restructurare la nivelul Politiei de Frontiera. Anul trecut am avut cinci evaluari Schengen ale Romaniei in diverse domenii, anul acesta fiind doar doua, anume evaluarea pe frontiere terestre si cea in domeniul SIS/SIRENE-Serviciul Informatic Schengen, ultima avand loc la finele lui noiembrie, inceputul lui decembrie. Credem ca le vom trece, nu de alta, in caz contrar, cetatenii romani nu vor putea sa participe fara nici o problema la orice selectie a fortei de munca in conditii egale cu cetatenii oricarei alte tari membre si atunci va fi jale. Fratilor, nu avem nimic de pierdut, chiar daca sunt destui carcotasi care spun ca trebuie sa existe si un revers al medaliei.  Este extrem de importanta realizarea acestei infrastructuri operationale. Exista o prevedere in acord potrivit careia daca sistemul informatic nu functioneaza mai mult de opt ore se reintroduc controalele la frontierele interne.

Asta nu inseamna ca ai fost exclus din Schengen, ci ca ai si obligatia sa reintroduci controalele si sa asiguri un control total pentru siguranta a ceea ce acum devine granita externa a spatiului comunitar. Practic se reinfiinteaza granita. Revenirea la normal este imediata, dar se face in urma unor controale a unor comisii de evaluare tehnica. Granitele romanesti, care vor deveni granite si pentru spatiul Schengen, vor avea montate stalpi cu radiorelee, camere de supraveghere cu infrarosu si termoviziune, care ofera o imagine foarte clara pana la 15 km si o mobilitate de 360 grade, vor acoperi practic 30 km. Ele nu vor fi montate in toate zonele, iar acolo unde acestea nu vor fi prezente vom avea patrule mobile cu masini si elicoptere, avand montate la randul lor astfel de camere. Concluzionand, vom deveni o fortareata, fiind una dintre cele mai mari granite din cadrul Uniunii Europene. Asa sa ne ajute Dumnezeu! Cu plecaciune,
jr.dr. Pompiliu COMSA

Iasi – oras mult iubit si cantat

On By nelursIn Art, Essays, History, literature, RomaniaLeave a comment

By Georgeta Tudora
“Iasii inseamna si trebuie sa insemne pentru tara si neamul romanesc mai mult decit un simplu oras, caci el poarta inca urmele si marturiile tuturor actelor mari si faptelor bune ale stralucitilor domnitori ce i-a avut Moldova, ale multor boieri vechi de seama, ale marilor mitropoliti si ale multor mari carturari si dascali” (Nicolae Iorga).

Iasule, Iasule mandra cetate

Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Ai fost mereu, si vei ramane
Oras al celor 7 coline
Iasule, Iasule mandru Oras
Cine nu-ti spune Frumos Oras
La fel ca Roma, frate cu tine
Oras al celor sapte Coline.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Cand in Copou, teii infloresc
De Eminescu imi amintesc.
Iasule, Iasule mandra cetate,
Numele tau tara strabate
Oricat as fi, plecat de departe
Inima mea, la tine bate……

„Sara pe deal” in Parcului Copou, parca mai rasuna pasii Luceafarului poeziei romanesti, ciubotele „Regelui vorbei” Nica de la Humulesti, controversata Veronica inca mai asculta in linistea serii soapte de iubire sub legendarul tei inflorit…
Iasul este orasul marilor idei, al marilor iubiri, al primei mari uniri, al primului spectacol de teatru in limba romana si al primului muzeu literar memorial (Bojdeuca din ticau). Fara indoiala Iasul reprezinta in continuare capitala culturala a Romaniei.
La Iasi fiecare piatra vorbeste de trecut, prin numarul mare de biserici, de manastiri, muzee, case memoriale. De aceea, putem spune ca orasul Iasi este un veritabil muzeu national, prin comorile de istorie, muzica si de arta pe care le detine.
Iasi, orasul celor sapte coline, a fost atestat prima data intr-un document din secolul al XV-lea, dat de catre Alexandru cel Bun (1400-1432) prin care acorda privilegii comerciale Totusi, deoarece existau (si inca mai exista) cladiri mai vechi de aceasta data (spre exemplu Biserica Armeana costruita in 1385), se crede ca orasul este mult mai vechi.
Iata colinele legendarului Iasi: sorogari, Repedea, Cetatuia, Bucium – Paun, Galata,  Breazu, si Copou – Aurora.
Prin anul 1647 un erudit episcop italian, Marco Bandini (Bandinus), vizitator in Iasi, a exclamat incantat la vederea celor 7 coline de un albastru – mov, amintindu-i de Roma: „Quasi nova Roma!”
Pe dealul Copoului, se afla cea mai veche universitate din Romania, Universitatea din Iasi, numita azi si Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”. intemeiata in 1860 prin decret de catre principele Alexandru Ioan Cuza, continuatoare a vechii Academii Mihailene, universitatea are astazi 15 facultati, cu peste 40000 de studenti. Cladirea principala, monument de arhitectura, a fost ridicata in 1896.

In oras, se mai afla si alte institutii de invatamant superior: Universitatea Agronomica, Universitatea Tehnica cu peste 25.000 de studenti, Universitatea de Medicina si Farmacie, Universitatea de Arte si Universitatea Petre Andrei cu un sediu nou, ultramodern, pe langa numeroasele universitati particulare cu sedii deosebit de impunatoare.
in Piata Eminescu, in perioada interbelica, s-a ridicat cladirea Fundatiei Culturale Regale, ce astazi gazduieste Biblioteca Centrala Universitara Mihai Eminescu, cu un fond de carte ce se apropie de 3 milioane de exemplare, unele foarte rare. Iasul este al doilea centru universitar al tarii, care atrage studentii ca un magnet.

In Iasi, se mai afla Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”, cea mai veche din oras, ctitorie a lui stefan cel Mare, restaurata integral la sf. sec. XIX. De asemenea, mai pot fi vizitate biserica Trei Ierarhi si Manastirea Golia, marturii ale gusturilor estetice ale unui mare domnitor Vasile Lupu, Catedrala Mitropolitana, Casa Dosoftei, Palatul Culturii, Casa Pogor cu “Masa Umbrelor”, aleile Copoului cu mireasma de tei si cu ecouri de vers eminescian (Teiul lui Eminescu si Muzeul “Mihai Eminescu”), Casele memoriale “Mihail Sadoveanu”, “George Topirceanu”, “Mihail Codreanu”, “Otilia Cazimir”, Biblioteca Universitara “Mihai Eminescu”, fondata ca biblioteca a Academiei Mihailene.  Alte monumente importante din perioada medievala sunt: Manastirea Galata, din timpul lui Petru schiopul, Biserica Sfantul Sava, bisericile Barboi, Barnovschi, Ioan Zlataust, Sf. Dimitrie, Talpalari, Sf. Teodor, Sf. Andrei, Sf. Constantin, Sf. Pantelimon, Manastirea Cetatuia – ctitorie a lui Gheorghe Duca – sau Manastirea Frumoasa, din sec. XVIII. Primul spital din oras a fost intemeiat la jumatatea sec. XVIII in jurul manastirii Sfantul Spiridon, al carui nume il poarta si astazi. Spitalul Sfantul Spiridon este cel mai mare din zona Moldovei. Din punct de vedere arhitectonic, Iasii de azi se prezinta ca un adevarat amestec de nou si vechi, de istorie si modernitate, de iarba, beton si sticla. Cladiri cu mare valoare istorica se afla printre blocuri noi de locuinte (mai mult sau mai putin moderne). in perioada anterioara regimului comunist s-au pierdut in elanul modernizator cladiri importante precum turnul bisericii Trei Ierarhi sau biserica Dancu. insa adevaratele ravagii orasul le-a suferit in perioada comunista, cand s-a distrus o buna parte a centrului vechi, fara a se tine cont de faptul ca multe din cladirile demolate dadeau personalitate urbei. Au avut de suferit zonele Piata Unirii (grav afectata de bombardamentele din 1943-1944), Targu Cucului,  Bulevardul stefan cel Mare si altele. Unele demolari aveau ca scop curatirea orasului de cladirile insalubre si mizere sau ramase in ruina de pe urma razboiului, altele aveau alte scopuri. Chiar si in aceste conditii, au ramas in picioare multe cladiri importante.

Biserica Sfantul Nicolaie Domnesc

Cladiri si monumente istorice
• Palatul Roznovanu
• Casa Pogor
• Crucea lui Ferentz

Biserici si manastiri

Catedrala Metropolitana           Mitropolia vazuta de pe scarile Teatrului National
Iasul se poate fi numit „Colt de Rai Bisericesc” prin cele 60 de biserici ortodoxe existente incarcate de istorie, de har si cumsecadenia slujitorilor lui Dumnezeu.
• Catedrala mitropolitana din Iasi
• Manastirea Golia
• Manastirea Galata
• Manastirea Frumoasa
• Manastirea Cetatuia
• Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”
• Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”
• Biserica Barboi
• Biserica Sfantul Sava
• Biserica Sfantul Spiridon
• Biserica Barnovschi
• Biserica Armeneasca
Muzee, institutii culturale

• Teatrul National din Iasi
Construit pe locul vechii primarii, dupa planurile arhitectilor Fellner si Helmer, intre anii 1894 si 1896, cladirea Teatrului National din Iasi adaposteste adevarate bijuterii de arta. in primul rand Cortina pictata de mesterul M. Lenz in 1896 are in centrul o alegoria a vietii, cu cele trei varste si in dreapta alegoria Unirii Pricipatelor Romane. Dupa aceea urmeaza Cortina de Fier, ce separa etans scena de sala, si a fost pictata cu motive ornamentale simetrice de catre Al. Goltz. De asemenea, plafonul a fost pictat tot de Al. Goltz, reprezentand alegorii paradisiace cu nimfe si ingeri in stucatura rococo. si nu in ultimul rand, Candelabrul din cristal de Venetia care are 109 becuri, si inca de la inceput a fost alimentat de la Uzina electrica, din apropiere, inaugurata o data cu cladirea teatrului. in prezent in cladirea Teatrului National “Vasile Alecsandri” se afla si Opera Romana.
• Palatul Culturii
• Teatrul National
• Casa Dosoftei
• Biblioteca Centrala Universitara
• Universitatea “Al. I. Cuza”
• Muzeul Literaturii Romane
• Muzeul Teatrului
• Muzeul Mihai Eminescu

Case memoriale

• Bojdeuca lui Ion Creanga
Nu se poate vorbi despre Eminescu fara a aminti de prietenul sau cel mai bun, Ion Creanga. Casa memoriala a acestuia, cunoscuta mai ales sub denumirea de Bojdeuca lui Creanga, se afla situata in cartierul ticau, pe strada Simion Barnutiu, pe partea stanga cum se coboara pe strada Sararie.  De altfel numele pitorescului cartier iesean este strans legat de numele povestitorului nascut la Humulesti. in aceasta casa a locuit Ion Creanga din 1872 si pana in 1889, cand a plecat la cele vesnice. in cele doua odai ale casei, turistii pot admira in special mobilierul, format din scaune mici si o masuta rotunda, un pat taranesc,  strachini, oale si ceaune langa cuptorul in care erau pregatite sarmalele si placintele.  Bojdeuca lui Creanga a devenit muzeu pe 15 aprilie 1918 si este prima casa memoriala din Romania. Eminescu a locuit o perioada in Bojdeuca din ticau in 1876, cand se afla la Iasi. in curtea Bojdeucii se afla statuia scriitorului, realizata in 1990 de studenti ai Academiei de Arte Plastice precum si bustul lui Creanga realizat in granit de sculptorul Iftimie Barleanu in 1968.

• Casa Mihail Sadoveanu
• Casa George Topirceanu
• Casa Otilia Cazimir
• Casa Mihai Codreanu (“Casa Sonet”)
• Casa Mitropolit Dosoftei

Casa Dosoftei si prima tiparnita din Moldova
Casa Dosoftei, din apropierea Palatului Culturii, a fost construita intre anii 1677 – 1679, pe timpul domnitorului Antonie Voda Ruset si a adapostit cea de a doua tiparnita din Moldova ingrijita de Mitropolitul carturar Dosoftei cu sprijinul lui Nicolae Milescu-Spatarul. in interiorul muzeului se gasesc exponate unicat de carte veche, obiecte de cult si o valoroasa copie a Letopisetului tarii Moldovei de Grigore Ureche.
Obiective istorice si turistice din imprejurimi
• Manastirea Hlincea
• Manastirea Hadambu
• Manastirea Dobrovat
• Biserica din Aroneanu, fosta manastire Aroneanu
• Regiunea viticola Bucium
• Zona de agrement Ciric
Parcuri, gradini
• Parcul Copou

La teiul lui Mihail Eminescu

Mai sus de Universitate incepe Parcul Copou, o gradina publica in care principalul element de atractie turistica este Teiul lui Mihai Eminescu, loc in care, se spune, poetul venea deseori pentru a scrie poezii.
infiintarea parcului a avut loc sub domnia lui Mihail Sturza, in 1835. Initial locul a fost ales pe ulita Podul Verde, pe locul unde era statia de posta a orasului. Apoi, parcul a fost extins intre 1849 si 1852, iar din 1860 a fost iluminat cu felinare.
Despre Teiul lui Eminescu se spune ca este un urmas al Codrului de la Copou si ca era asa de frumos incat in momentul cand a fost amenajata gradina publica teiul a fost lasat in picioare desi nu se inscria pe axa centrala a parcului. De zeci de ani Teiul lui Eminescu este un simbol al Iasului si in acelasi timp un loc de pelerinaj pentru indragostiti. in fata Teiului se afla bustul poetului. in anii ‘80 Teiul a fost la un pas de se usca din cauza unei plombe de beton turnata in trunchiul sau lovit de trasnete si rupt de furtuni. Din fericire, printr-o minune aproape, din crengile sale au coborat radacini, pe langa plomba de beton, care s-au infipt in pamant. Dupa cum spunea profesorul Mandache Leucov, astfel de cazuri de radacini adventive sunt extrem de rare.
• Gradina Botanica din Iasi
• Parcul Expozitiei
in judetul Iasi, se mai afla:
• Palatul domnesc de la Ruginoasa al lui Alexandru Ioan Cuza
• Palatul Sturdza, de la Miclauseni
• Conacul Cantacuzino, de la Ceplenita
• Ruinele de la Cucuteni
• Regiunea viticola Cotnari

Personalitati iesene

in Iasi au trait si s-au format oameni ca mitropolitul Varlaam, Dosoftei, Grigore Ureche, Miron Costin, Nicolae Milescu Spatarul, Ion Neculce, savantul de renume european Dimitrie Cantemir.
Tot de aici s-au ridicat de-a lungul vremurilor Gheorghe Asachi, Mihail Kogalniceanu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Alecsandri, Alecu Russo, A. D. Xenopol, Vasile Conta, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creanga, I. L. Caragiale, Garabet Ibraileanu, Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Nicolae Iorga, Grigore Moisil, dr. C. I. Parhon, Horia Hulubei, Gr. Cobalcescu, Petru Poni, Radu Cernatescu, Otilia Cazimir, Ionel Teodoreanu, Costache Negruzzi, Alexandru Philippide, Sorel Etrog si Emil Racovita.
George Palade, nascut la Iasi, a primit premiul Nobel pentru descoperirile in biologie, in special pentru functionarea si structura celulelor (ribozom).
Sarbatorile Iasului

in luna octombrie a fiecarui an Iasul isi are sarbatorile orasului. Cu aceasta ocazie se desfasoara un intreg lant de activitati culturale. Aceasta sarbatoare coincide cu sarbatoarea Sfintei Cuvioase Parascheva unde dupa cum bine stiti, aduna credinciosi din lumea intreaga. Moastele sfintei sunt scoase in curtea Mitropoliei o data pe an de „Sfanta Cuvioasa Parascheva” si reuseste sa adune peste un milion de credinciosi care vin pentru slujba si rugaciune.
Sfanta Parascheva s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana, la inceputul secolului al XI-lea, provenind dintr- o familie cu credinta in Dumnezeu. Apoi, la varsta de 15 ani s-a dedicat vietii monahale. in prezent este recunoscuta in special de bisericile ortodoxe din Romania, Grecia, Bulgaria, Rusia si Serbia.
Moastele Sfintei Parascheva au ajuns la Iasi in 1641 pe vremea domnitorului Vasile Lupu, fiind depuse la Biserica Sfintii Trei Ierarhi. in popor, Sfintei Parascheva i se mai spune si Sfanta Vineri.
Sfanta Parascheva este considerata ocrotitoarea Moldovei si a Bucovinei, fiind cea mai populara dintre toti sfintii ale caror moaste se afla in Romania. Crestinii cred in puterea moastelor de a face minuni.

De sarbatoarea Sfintei Parascheva racla cu moastele este scoasa din Mitropolie si se mege intr-un pelerinaj  prin oras insotita  de  multi preoti si credinciosi.

Salut, Iasi! (George Topirceanu)

Te  salut,  oras  romantic,  plin  de parcuri  si de flori
Unde  noaptea  stau  de  vorba  trubadurii visatori
Cu  tacerea  de  pe  uliti,  cu  trecutul si  cu  luna…
Te  salut,  oras  istoric,  oropsit  ca-ntotdeauna

Tu,  oras  de  harnici  dascali,  de  poeti si  carturari,
Leaganul  atitor  ganduri  si-al  atitor  fapte mari,
Care  ai  adunat  in  juru-ti,  ca  un far incadescent,
Tot  ce  e  inteligenta,  suflet  mare  si talent.

Te  salut,  oras  de  basme,  cu  conturii iluzorii,
Strajuit  de  sapte  dealuri  incarcate  de podgorii!
Te  salut,  oras  gradina  cu  castanii tai feerici,
si  cu  turnurile  tale- si  cu  cincizeci de  biserici,-
Blind  oras  de  odinioara  ,  melancolic si tacut,
Unde  fiecare  piatra  ne  vorbeste  de  trecut,
Unde  vechea  stralucire  ingropata  in  pergamente,
Se  ridica  mai  curata  din  pioase  monumente
Ce-n  sclipirea  diminetii  despre  alte  vremi vorbesc:
Cetatuia…Trei  Ierarhi…Sfintul  Neculai  Domnesc…
Te  salut,  oras  al  pacii,  al  poesiei, si-al  iubirii,
Unde  se  intrec  in  gratii  fetele  cu trandafirii,
Unde  primavara  cerul  e  albastru  ca cicoarea
si  din  fiece  ograda  liliacu’si  ploua floarea
Peste  ziduri  invechite, peste  garduri, la rascruci…
Tu,  oras  cu  arzatoare  si  gingase  duduci,
Care-au mostenit in zimbet  ca  si’n tremurul  de  gene
Frumusetea  legendara  a  femeii  moldovene!

Te  salut,  oras  politic,  unde  vezi  la Primarie
Un primar ce vrea sa plece, pe  cind sapte  vor  sa vie!
Te  salut,  oras  romantic,  inzestrat  cu’n Abator.
Cu  o  Baie  comunala  si… c’un  strand  racoritor
Unde  se  prajeste’n  soare,  pe  nisip intinsa-alene,
Frumusetea  legendara  a  femeii  moldovene!
Unde  vine  sa  se  scalde  orice  piele napirlita!
Unde  poti  vedea  conturul  unei  doamne de elita
Cu  tricou  lipit  de  coapse  si  cu toate alea  goale,
Ceia ce  costa  pe  vremuri  o  multime  de parale!
[…]
Te  salut,  oras  poetic,  plin  de  visuri si  de  soapte,
Unde  seara  ies  pe  strada  pasarelele de noapte
Sa  propage  abstinenta  si  s-o  raspindeasca’n tara,
Dupa  cum  le  porunceste  noua  lege  sanitara!
[…]
Te  salut,  oras  arhaic,  plin  de suveniruri sfinte!
Te  salut  cu  toata  stima,  te  salut si …n’am  cuvinte.

“Sunt romani care n-au fost niciodata la Iasi, desi n-ar trebui sa fie nici unul, caci cine n-a fost aici nu poate sa strabata cu intelegere foile celor mai frumoase cronici, nu se poate patrunde dupa cuviinta de spiritul trecutului nostru care traieste in acest loc mai viu si mai bogat decat oriunde aiurea […]. in constiinta lui nationala ar fi o lipsa daca el n-ar fi vazut orasul care a fost si-si zice inca astazi, cu mandrie, capitala Moldovei…”

Recesiunea si efectele sale psihologice, intre vinovatia irationala si nevinovatia autentica

On By nelursIn Essays, Life and Health, ScienceLeave a comment

Efectele psihologice ale recesiunii

Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face.
Criza economica actuala face ca frica de ziua de maine sa atinga diferite nivele in randul populatiei. Fie ca este vorba de pregatirea in vederea pensionarii sau de lipsa posibilitatilor de a le asigura copiilor cele necesare, mai ales daca acestia se pregatesc sa urmeze un colegiu sau sunt deja la un colegiu – ori de teama de somaj, oamenii sunt preocupati si chiar ingrijorati de recesiune. De altfel, se asteapta ca o asemenea situatie sa aiba un important impact emotional asupra societatii. Teama, iertare, empatie, frustrare, compasiune, acceptare – acestea sunt doar cateva sentimente cu care ne confruntam in mod constant, de la inceperea crizei.
Izolarea inseamna stagnare
Iertarea fata de propria persoana si empatia fata de ceilalti este necesara, dar nu suficienta in afara contextului de iubire neconditionata. Antitodul sentimentului de frustrare, izvorat din impresia subiectiva de neajutorare si neputinta, incepe cu compasiunea si acceptarea, dar nu se incheie aici. El implica durere, suferinta sufleteasca, stari de tensiune, agitatie, recaderi, insa rezultatul final este cel care conteaza, cu conditia sa avem incredere si sa ne dorim acest lucru cu suficienta tarie. Avem nevoie de vindecare psihologica, insa nu separata de vindecarea lumii. Atitudinea noastra naste alte atitudini! Daca ne resemnam izolati pe particica noastra de viata, marile schimbari se vor lasa asteptate.
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie
Mania este o parte a vindecarii de care avem nevoie. Insa mania noastra publica, manifestata ca urmare a faptului ca ne simtim tradati de lacomia, managementul defectuos si  oamenii politici care au creat criza actuala, este compromisa de modalitatile subtile si imperceptibile prin care evitam confruntarea cu sentimentele dureroase de neputinta, inutilitate sau zadarnicie. In locul acestei confruntari, in locul unei atitudini proactive, ne coplesim cu reprosuri, ne incarcam de resentimente ce adesea ne impiedica sa intrezarim partea noastra de putere, in mod irational.
Acest lucru creeaza o problema politica: in timp ce sentimentul de neajutorare pe care il simtim este legitim, capacitatea noastra de a raspunde rational, incercand sa corectam cauzele sale structurale reale este compromisa de vina si rusinea pe care le-am pastrat inauntrul nostru.
Sta in puterea noastra sa schimbam lumea
Responsabilitatea noastra reala de a schimba lumea – ceva ce putem face – este subminata de sentimentele false de responsabilitate si autoinvinovatire pentru lucruri pe care nu le-am facut si nu tin adesea de noi insine. Paradoxul este ca trebuie sa facem fata acelor situatii in care ne simtim cu adevarat neajutorati, pentru a putea sa stapanim apoi, situatiile in care nu ne aflam in aceasta conditie, fara a cadea prada impulsivitatii sau unei reactivitati neconstructive.
In ce consta alternativa? Alternativa la vinovatia irationala este nevinovatia autentica. Alternativa pentru negare este acceptarea, care este departe de a insemna resemnare. Iar solutia la sentimentul de neajutorare este sa iei atitudine si sa ripostezi, sa ai o atitudine proactiva si nu una pasiv agresiva.
Progresivitatea – o problema practica
Problema progresivitatii nu este doar psihologica, ci si practica. Ne luptam cu totii cu pasivitatea, cinismul si confuzia legate de modul in care am putea schimba eficient climatul actual.
Unii dintre noi asteapta  pe margine, pentru a vedea ce va face Obama, criticandu-l sau bucurandu-se ca a stiut sa isi aleaga consilierii. Altii organizeaza si participa activ la diverse eforturi, pentru a influenta rezultatele  politice. Insa cei mai multi dintre noi, cred, ne confruntam cu dificultatea de a ne mentine si a ne construi speranta si pasiunea ce au prins viata anul trecut, in timpul campaniei prezidentiale.
Reactiile psihologice ascunse sunt raspunzatoare pentru vinovatia noastra irationala
Dupa parerea mea, capacitatea si energia noastra pentru angajamentul politic sunt subminate de reactiile psihologice ascunse fata de catastrofa economica actuala, reactii complicate de sentimentele de vina, responsabilitate si neajutorare.
Ne simtim raspunzatori pentru lucrurile pe care nu le-am facut si neajutorati in fata lucrurilor pe care nu le putem face. Ne simtim vinovati atunci cand ar trebui sa ne simtim nevinovati, cinici – cand ar trebui sa ne simtim plini de speranta, si lipsiti de putere, atunci cand ar trebui sa ne simtim plini de putere. Intelegerea si rezolvarea confuziei ar trebui sa ajute enorm progresivitatea.
Penduland intre rational si irational
Criza nu s-a terminat si se anunta a fi dura. Efectele ei negative se vor face simtite inca mult timp de acum incolo. Fiecare proceseaza stresul economic si anxietatea in mod diferit. Pentru fiecare raspuns rational  la aceasta recesiune, exista unul irational – unul care deriva mai putin din circumstantele obiective si mai mult din ciudateniile psihicului uman. Astfel de ciudatenii nu sunt mai putin irationale, pentru motivul ca sunt comune. Sentimentele irationale de invidie, autoinvinovatire si negare isi itesc capetele urate in multi dintre noi, adesea cu rezultate dureroase.
Jeni Chiriac

Australia pe umerii unei femei puternice

On By nelursIn Devotional, Essays, HistoryLeave a comment

By Adelina VAD-HORGE

O revolta neasteptata din interiorul partidului de guvernamant a dat Australiei prima femeie
prim ministru, pe Julia Gillard.
Julia Gillard a fost vicepremier in timpul guvernarii laburiste a lui Kevin Rudd. Ea a facut o miscare abila si neasteptata, cerandu-i lui Kevin Rudd sa se retraga din fruntea Laburistilor aflati in cadere libera in sondaje si mai apoi a cerut alegeri in interiorul partidului pentru o noua numire. Astfel, Julia Gillard a devenit prima femeie prim-ministru in Australia, o monarhie constitutionala unde regina Elizabeth a II-a are doar o putere simbolica, in timp ce primul ministru da cele mai importante directii de guvernare.
“Sunt constienta ca sunt prima femeie care serveste in acest rol, dar vreau sa va marturisesc ca nu am de gand sa ma dau cu capul de un tavan de sticla”, a declarat Gillard. Aceasta, impreuna cu noul vice-premier Wayne Swan, au depus juramant de credinta, in fata primei femei guvernator Quentin Bryce (numita in 2008) si reprezentanta a puterii monarhice in Commonwealth – ul australian.
Aceasta numire istorica a unei femei in fruntea uneia dintre cele mai mari si puternice tari din punct de vedere economic (Australia se afla in grupul G 20), este o buna ocazie sa ne amintim ce alte femei lideri au marcat istoria;
Iveta Radicová (1956-)
Prim ministru al Slovaciei  din 7 iulie 2010.
Julia Gillard (1961-)
Prim ministru al Australiei din 24 iunie 2010.
Mari Kiviniemi (1968-)
Prim ministru al Finlandei din 22 iunie 2010.
Kamla Persad-Bissessar (1952-)
Prim ministru al Trinidad si Tobago din 26 mai 2010.
Roza Otunbayeva (1950-)
Sef interimar al guvernului din Kyrgyzstan de la 7 aprilie pana in 19 mai 2010, apoi, presedintele interimar al Republicii.
Cécile Manorohanta
Prim Ministru al Madagascarului de la 18 pana in 20 decembrie 2009.
Jadranka Kosor (1953-)
Prim ministru al Croatiei din 6 iulie 2009.
Jóhanna Sigurdardóttir (1942-)
Prim ministru al Islandei din 1 februarie 2009.
Michèle Pierre-Louis (1947-)
Prim ministru al Haiti de la 5 septembrie 2008 la 11 noiembrie 2009.
Zinaida Greceanii (1956-)
Prim ministru al Moldovei de la 31 martie 2008 pana in 14 septembrie 2009.
Han Myung Sook (1944-)
Prim ministru in Coreea de Sud de la 19 aprilie 2006 pana in 7 martie 2007.
Portia Simpson-Miller (1945-)
Prim ministru in Jamaica de la 30 martie 2006 pana in 11 septembrie 2007.
Angela Merkel (1954-)
 Cancelarul Federal al Germaniei din 22 noiembrie 2005.
Maria do Carmo Silveira (1960-)
Prim ministru al Sao Tome si Principe de la 8 iunie 2005 pana in 21 aprilie 2006.
Yuliya Tymoshenko (1960-)
De doua ori prim ministru al Ucrainei, de la 24 ianuarie pana in 8 septembrie 2005 si de la 18 decembrie 2007 pana in 3 martie 2010.
Radmila Sekerinska (1972-)
De doua ori prim ministru interimar al Macedoniei in 2004, de la 12 mai pana in 12 iunie si din 18 noiembrie pana in 17 decembrie.
Luísa Dias Diogo (1958-)
Prim ministru al Mozambicului de la 17 februarie 2004 pana in 18 ianuarie 2010.
Beatriz Merino Lucero (1948-)
Prim ministru din Peru de la 28 iunie pana in 15 decembrie 2003.
Anneli Tuulikki Jäätteenmäki (1955-)
Prim ministru al Finlandei de la 17 aprilie pana in 24 iunie 2003. Prima femeie prim ministru din tara.
Maria das Neves Ceita Baptista de Sousa (1958-)
Prim ministri al Sao Tome si Principe din 7 octombrie 2002 pana in 16 iulie 2003, cand a fost ucisa impreuna cu presedintele Fradique de Menezes, intr-o lovitura de stat militara.
Chang Sang (1939-)
Actioneaza ca prim ministru de scurta durata in Coreea de Sud de la 11 iulie, prin numirea presedintelui Kim Dae Jung, la 31 iulie, atunci cand Parlamentul a respins-o.
Mame Madior Boye (1940-)
Prim ministru al Senegalului de la 3 martie 2001 pana in 4 noiembrie 2002.
Helen Elizabeth Clark (1950-)
La data de 10 decembrie 1999 Helen Clark a devenit a doua femeie prim ministru in Noua Zeelanda, luand locul lui Jenny Shipley. Helen Elizabeth Clark a parasit biroul la 19 noiembrie 2008.
Nyam-Osoriyn Tuyaa (1958-)
Actioneaza ca prim ministru al Mongoliei din 22 pana in 30 iulie 1999.
Irena Degutiene (1949-)
Actioneaza de doua ori ca prim ministru al Lituaniei din 4 pana in 18 mai 1999 si din 27 octombrie pana in 3 noiembrie 1999. Al doilea premier lituanian urmand Kazimiera Prunskiene la inceputul anilor 90.
Jenny Shipley (1952-)
Prim ministru al Noii Zeelande din 8 decembrie 1997 pana in 10 decembrie 1999. Shipley nu a fost numai prima femeie conducator din Noua Zeelanda (in afara de fostul guvernator-general Catherine Tizard), ci si conducator de un stat independent din Pacificul de Sud, Oceania.
Janet Jagan (1920-2009)
Prim ministru din Guyana din 17 Mar 1997 pana in decembrie 19, 1997.
Sheikh Hasina Wajed (1947-)
De doua ori prim ministru din Bangladesh, din 23 iunie 1996 pana in 15 iulie 2001 si din nou din  6 ianuarie 2009.
Claudette Werleigh (1944-)
Prim ministru in Haiti din 7 noiembrie 1995 pana in 27 Feb 1996.
Reneta Indzhova (1953-)
Prim ministru interimar al Bulgariei din 16 octombrie 1994 pana in 25 ianuarie 1995.
Chandrika Kumaratunga (1945-)
Prim ministru in Sri Lanka din 19 august pana in noiembrie 1994.
Agathe Uwilingiyimana (1953-1994)
Prim ministru in Rwanda din 18 iulie 1993 pana la uciderea ei din 7 aprilie 1994.
Sylvie Kinigi (1952-)
Prim ministru in Burundi din 10 iulie 1993 pana in 11 februarie 1994.
Tansu Çiller (1946-)
Prim ministru al Turciei din 25 iunie 1993 pana in 7 martie 1996. Ea apartine grupului redus, dar notabil de femei conducatori in tarile musulmane, impreuna cu Benazir Bhutto in Pakistan, Khaleda Zia si Wajed Hasina in Bangladesh, si presedintele Sukarnoputri Megawati in Indonezia.
Kim Campbell (1947-)
Prim ministru al Canadei din 25 iunie pana in 5 noiembrie 1993. Prima femeie conducator in America de Nord.
Hanna Suchocka (1946-)
Prim ministru al Poloniei din 8 iulie 1992 pana in 26 octombrie 1993.
Edith Cresson (1934-)
Prim ministru al Frantei din 15 mai 1991 pana in 2 aprilie 1992.
Khaleda Zia (1945-)
De doua ori prim ministru in Bangladesh, din 20 martie 1991 pana in 30 martie 1996 si din nou din 10 octombrie 2001 pana in 29 Oct 2006. Ea este vaduva presedintelui Ziaur Rahman, asasinat in 1981.
Kazimiera Prunskiene (1943-)
Prim ministru al Lituaniei din 17 martie 1990 pana in 10 ianuarie 1991.
Benazir Bhutto (1953-2007)
De doua ori prim ministru al Pakistanului, din 2 decembrie 1988 pana in 6 august 1990, si din nou in 19 octombrie 1993 pana in 5 noiembrie 1996. Prima femeie prim ministru dintr-o tara musulmana, a fost fica lui Zulfikar Ali Bhutto (presedinte in 1971-1873 si prim ministru in 1972-1977), care a fost alungat in 1977 si executat de regimul militar a generalului Zia ul-Haq in 1979. Benazir Bhutto a fost asasinata in Rawalpini in 27 decembrie 2007.
Milka Planinc (1924-)
Prim ministru federal a fostei Iugoslaviei Socialiste din 16 mai 1982 pana in 15 mai 1986. Ea a fost singura (si probabil ultima) femeie premier intr-o tara comunista din lume.
Gro Harlem Brundtland (1939-)
De trei ori prim ministru al Norvegiei din 4 februarie pana in 14 octombrie 1981, din 9 mai 1986 pana in 16 octombrie 1989 si din 3 noiembrie 1990 pana in 25 octombrie 1996. Dupa ce a parasit politica in tara ei, ea a servit drept ca sef al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS).
Mary Eugenia Charles (1919-2005)
Prim ministru al Republicii Dominicane din 21 iulie 1980 pana in 14 iunie 1995. A doua femeie neagra conducator din lume dupa Elisabeth Domitien din Republica Centrala Africana, prima femeie prim ministru din Caraibe (si America) si a treia femeie conducator americana urmand-o pe Isabel Perón, presedintele Argentinei, si Lydia Gueiler Tejada, presedinte in Bolivia.
Maria de Lourdes Pintasilgo (1930-2004)
Prim ministru al  Portugaliei din 1 august 1979 pana in 3 ianuarie 1980.
 
Margaret Thatcher (1925-)
Prim minister in Marea Britanie din 4 Mai 1979 pana in 28 noiembrie 1990. Prima femeie conducatoare aleasa in Europa.
Elisabeth Domitien (1926-2005)
Prim ministru in Republica Centrala Africana din 3 ianuarie 1975 pana in 7 aprilie 1976. Ea a fost prima femeie prim ministru al Africii si prima femeie neagra conducatoare a unui stat independent. Cu toate acestea, trebuie spus ca imparateasa Zauditu a condus Etiopia 1917 – 1930 si “Mantsebo Amelia” Matsaba Sempé a fost regina-regent al Lesotho 1941-1960, desi sub dominatie coloniala. O alta regina-regent din Lesotho, “MaMohato Tabitha” Masentle Lerotholi, a servit pentru prima data in 1970, la patru ani dupa independenta.
Golda Meir (1898-1978)
Prim ministru al Israelului din 17 martie 1969 pana in 3 iunie 1974.
Indira Gandhi (1917-1984)
De doua ori prim ministru al Indiei din 19 ianuarie 1966 pana in 24 martie 1977 si din 14 ianuarie 1980 pana in 31 octombrie 1984, ziua in care ea a fost asasinata. A doua generatie din saga Nehru-Gandhi, tatal ei Jawaharlal Nehru a condus India de la independenta din 1947 pana la moartea lui in 1964. Fiul ei mai mic si mostenitor politic, Sanjay, a murit intr-un accident de avion in 1980, asa ca fiul ei mai mare Rajiv a preluat conducerea Partidului de Congres si, automat, prim ministru. In 1991 Rajiv, doi ani de la plecarea din Guvern, a suferit aceeasi soarta ca si mama lui si asasinat, de asemenea. Vaduva lui Rajiv si nora lui Indira, Sonia Gandhi, conduce in prezent Partidul Congresului.
Sirimavo Bandaranaike (1916-2000)
De trei ori prim ministru al Sri Lanka: din 21 iulie 1960 pana in 27 martie 1965, din 29 mai 1970 pana in 23 iulie 1977 si din 14 noiembrie 1994 pana in 10 august 2000. Ea a fost prima femeie conducatoare a guvernului in istorie si probabil cea mai in varsta femeie ca lider politic pana la decesul ei in anul 2000. Vaduva si mostenitoare a lui Solomon Bandaranaike, prim ministru in 1956 si asasinat in biroul lui trei ani mai tarziu, in 1994 ea a primit al treilea mandat guvernamental de la fica ei, Chandrika Kumaratunga care a a investit in prezidentia Republicii. Aceasta a fost prima data in istorie ca o femeie sa urmeze unei alte femei la carma unui stat prin alegeri.
Iata ca si Australia investeste incredere absoluta facand din Julia Gillard, una dintre cele mai puternice femei ale lumii, care cu siguranta va marca pozitiv viitorul acestei tari puternic dezvoltata. Australia a spart totusi, gheata “puternicilor”, cu aceasta miscare inteligenta a Juliei Gillard. In mod traditional pentru politicile promovate de femei, Julia Gillard a promis sa se axeze pe educatie si serviciile de sanatate: “Le-am cerut colegilor mei sa faca o schimbare la nivel de conducere… Eu cred ca o buna guvernare issi pierdea calea. Mai cred cu tarie ca educatia si serviciile de sanatate si de asemenea, conditiile bune de munca pe care australienii se bazau se afla in pericol”, spune Jullia Gillard.

ROMANIA MEA SI LIMBA EI FRUMOASA

On By nelursIn Devotional, Essays, Inspirational, literature, Romania1 Comment

By Prof. Dumitru Buhai
Chicago, Illinois

Carpatii formeaza un arc maiestuos
Si Dunarea curge spre mare frumos.
Campia romana e-o holda manoasa,
Iar inima mea simte dorul de casa…
Din cer se revarsa-acolo mai multa lumina,
Iar fata crestinului arata mult mai senina…
Si florile-n tara mea de dor au o corola aparte,
Iar mireasma lor dulce o simt de departe…
Sfintita de soare e glia romana de aur,
Cu sange este stropit Baraganul strabun!
El da painea vietii din vechiul tezaur
Oricarui roman din oricat de micul catun.
Izvoare de munte, profunde si clare
Devin raurile mari, dar linistite la vale,
Udand cu a lor apa curata, sfanta si buna,
Campia cea verde din tara-mi strabuna.
O, Doamne-al meu Tata, in suflet port acum dorul
De tara mea frumoasa de dincolo de-oceane si mari,
De care-acum, cand scriu poemul, simt in inima fiorul,
Ca-mi voi sfarsi viata de chirias de timp in departari!…

Romania mea este tara la rascruce de vanturi, spre soare-rasare, dincolo de imensul ocean… Este tara mea de dor, la care doar gandind, in suflet ma infior, caci, cu multi ani in urma, eram nevoit s-o parasesc, fara sa stiu daca vreodata o voi mai revedea…
Si am luat cu mine, in sufletul meu, imaginea tarii mele, ca o Doamna frumoasa imbracata in podoabe alese, daruite de Creatorul cerului si al pamantului, in caierul vesniciei, cu mii de ani in urma… Am luat cu mine o tara ce o port, ca o floare ce o ingrijesc; si o am in sufletul meu, in culorile sfinte de curcubeu tricolor, ca sa nu uit ca am trait Acasa o felie de viata cu ai mei… Am luat cu mine de-acasa o tara in primavara mereu… Tara mea de-aici – de printre straini – este limba romana, daruita si mie de Dumnezeu, ca sa gandesc, sa citesc, sa ma racoresc, cand dorul de casa ma-nvaluie in nostalgie; si-ti marturisesc acest sentiment romaneste si tie…
Romania mea este o capodopera naturala: o tara frumoasa si binecuvantata de Dumnezeu! Ma gandesc acum – departe de tara mea in primavara – ca Dumnezeu a facut, cu dragostea Sa de Tata, o tara binecuvantata: o gradina frumoasa pe pamantul unde m-am trezit la viata si eu! Sunt sigur ca Arhitectul acestui Univers infinit ne-a iubit pe noi, romanii, mai mult, de ne-a dat o tara atat de frumoasa, care sa ne fie unicul loc de pe lume, unde sufletul nostru nu este surghiunit in sentimente de dor, caci este Acasa!
Ce n-are frumos Tara mea, Romania? Gradini si livezi in culorile de curcubeu, munti plesuvi in tacerea de piatra adanca, paduri milenare, cu arbori ce pastreaza frumusetea paletei folosita de-o mana maiastra si sfanta, dealuri cu miile de flori, cu o multime de culori, ce ne mangaie privirea, cu livezile imbracate in sarbatoarea de clorofila si viata, trezite din somnul de iarna la o alta dimineata, scaldata in soarele mai luminos si mai calduros, cu raurile izvorate de peste tot cuprinsul tarii, ca sa stampere setea romanului cuprins de harnicie, cand trudeste pamantul, munceste-n uzina sau scrie vreo poezie, caci romanul se naste poet, cantandu-si bucuria si dorul, durerea si nefericirea, sperantele si iubirea…
Romania mea este locul meu de nastere; si toti romanii imi sunt frati. Sunt fratii mei de bucurie si jale, de cantec sau inlacrimare, de optimism, de credinta si biruinta. Purtam toti, cu noi, o casa, in sufletele noastre, cu ochi, ca ferestre spre cer; si o tara numita limba romana, primita ca dar de la strabunii ce au sadit in noi – ca zestre sfanta si buna – florile sacre de comunicare, in cuvintele frumoase din limba noastra de origine latina, oriunde ne-am trai viata pe acest pamant si nu ne-am lasat inima sa ni se paganeasca si nici sufletul sa ni se faca iasca, caci ne-am pastrat credinta in Dumnezeu.
Romania mea este o gradina imensa de 237.500 kilometri patrati, ingrijita si pastrata frumos, prin munca harnica a milioanelor de frati si surori ale mele, de care ma simt legat prin neam stramosesc si prin sange latin, ce ni l-a dat Dumnezeu, cand ne-a daruit un suflet si o credinta, si o limba frumoasa pentru comunicare, cand am vazut intaia data soarele pe felia de glie ce-o numesc de-atunci Tara mea: Acasa.
Gradina aceasta frumoasa – de Acasa – a ramas pentru mine, ca inceputul Paradisului cu florile semanate cu semintele eternitatii, iar mirosul lor parfumat il simt, de departe! Vad, si mi se bucura inima si sufletul, cand mi-amintesc, „Ciresul din gradina copilariei”, pe care-l port – in suflet – printre straini…
Fiind copil, mult imi placea livada,
In luna mai, cu toti pomii infloriti.
Ma fascinau ciresii cu flori ca zapada,
De care credeam ca poetii-s indragostiti…
Am urmarit cat de frumos a crescut
Ciresul meu, din satul de demult…
Era tot mai puternic si mai frumos,
Cu flori dalbe-n mai si fruct gustos.
Am inteles ca l-ai crescut, o, Doamne,
Tu Insuti in decursul multor toamne,
Ca i-ai pus radacinile-n umedul pamant,
Dar coroana i-ai lasat-o-n bataia de vant…
Un cires frumos crescut de Tine,
O, Doamne-i tot ce ni se cuvine,
Sa ne arate cat de bine si frumos
Ai creat lumea cu glasul Tau duios!
Ciresul meu ti-a fost recunoscator,
Caci a privit mereu spre Cer cu dor,
Zambind spre soarele-aninat in cer sus,
Coroana verde, cu flori-n ruga si-a depus…
Ciresul frumos avea-n pamant radacina,
Dar toata fata-n corola era inspre lumina;
Si-n ramurile cu frunzele verzi si stufoase,
Se-auzea ciripitul cu sunete melodioase…
Eu nu stiu, daca vreodata, voi vedea
Asa de frumoasa si delicata poezia mea,
Ca florile dalbe de cires zambind pe ram,
Acolo, in gradina mea draga, de ardelean!
O, floare dalba, de ciresi,
De unde vii? De unde iesi?
M-ai fascinat si mai vrajit;
Si-ncerc mereu sa te imit!…
Ca livada cu ciresii in floare si gradina copilariei mele-n verdeata primaverii-n sarbatoare este patria mea ce-o port in sufletul meu, amintindu-mi cum haladuiam fericit prin ea, in anii drumetiilor fermecate din anii de demult…
Am cutreierat aceasta gradina sadita de Arhitectul Universului, in lung si in lat, imprimand pe pelicula creierului meu capodopere naturale ale patriei mele si am plecat prin lume cu ele, ca sa le am mostenire si sa fiu fericit ca m-am nascut intr-o tara asa de minunata, ce a fost, ce este si va fi o creatie binecuvantata a lui Dumnezeu…
Din primavara vietii mele, imprimata in mintea mea tanara, mi-e vie – si acum – pelicula de frumuseti ce-mi apar, pe undele memoriei, cand impreuna cu o ceata de prieteni si colegi de scoala – in ajunul absolvirii scolii elementare, la inceputul lunii iunie, ne-am aventurat sa escaladam – intr-o sambata dupa-amiaza – muntii Caraiman, ca sa ajungem la crucea de piatra si fier masiv, infipta pe varful de stanca cel mai inalt. Crucea de pe varful Caraiman ma fascinase in toti cei trei ani de scoala elementara, caci o puteam vedea in enigmatica ei splendoare atarnata de norii ce nu se sfiau sa mi-o ascunda, pe cand soarele ce ne zambea, in recreatiile pline de zgomot si voiosie, mi-o prezenta in splendoarea si binecuvantata ei aratare ce ma umplea de curiozitate, atragandu-ma ca un magnet. Era, in crucea de pe varful de munte numit „Caraiman”, pentru mine, ceva misterios si tainic… Ma gandeam ca trebuie sa ajung sa ating aceasta cruce, ca sa-mi astampar curiozitatea si sa-mi incarc sufletul cu mai multa credinta si curaj pentru a porni pe drumul vietii ce-mi statea inainte, la acea rascruce de drumuri, la care ajunsesem in acel an: trebuia sa dau examen pentru a intra la liceu si sa ma mut in alt oras, din oraselul Busteni, dupa trei ani de viata oxigenata si ozonata de aerul muntilor.
Am trecut – intr-o zi de sambata insorita – printr-o padure de pini si brazi. Ne-am oprit sa ne odihnim putin si ne-am balacit in apa rece si zgomotoasa ce cadea vijelios dintre stancile de piatra, de la o inaltime ce ni se parea ametitoare, formand cascada „Urlatoarea”, de pe colinele pitorescului orasel Busteni.
Am plecat din lumea cascadei de apa ce ne primise atat de zgomotos, cazand de la marea inaltime de stanca – cu enigma ei adanca – plonjand in viteza in „ochiul” de apa involburata, dar minunat de curata, de unde isi lua drumul ei – tot vijelios – la vale, ca sa se uneasca cu paraul Prahova si sa curga mai linistita spre campie…
Am continuat urcusul pe cararea ce ne ducea spre locul tacerii: pe varful de stanca, unde statea de straja o cruce ce o vazusem – ziua – de atatea ori prin ceata, acoperita de nori, stralucind in razele de soare sau luminata de becuri electrice – in timpul noptii. Mergeam curios. Mergeam bucuros. Urcam voiniceste, dar mergeam cu credinta ca voi dezlega misterul ce inconjura varful Caraiman si crucea misterioasa… Se auzea tot mai slab zgomotul apei, ce se bocea in caderea ei, lovindu-se de stanca… Am inaintat pe carare, printre pini si brazi inalti, cu varfurile pline de clorofila, inaltate spre cerul senin, plin de lumina si soare, din acea sambata frumoasa de inceput de vara… Si am intrat in universul acela, preaminunat ca sa-l fi uitat, dupa ce m-am departat de izvorul bucuriei trait, cand escaladam muntii Caraiman, urcand din „Poarta Bucegilor”: orasul Busteni, pe drumul plin de pietre si cu haul prapastiei deschis aproape de noi, cu destinatia: Crucea din varful de stanca, ce ne atragea, ca un magnet, pe toti din grupul nostru de scolari alpinisti amatori.
Dupa ore de urcare, in graba noastra tinereasca, rupti de oboseala, dar cu sufletele pline de bucurie ca am vazut atatea frumuseti pe munte, am ajuns la destinatie. Eram mai mult decat incantati. Eram fermecati!… Ajunsesem pe varful muntilor Caraiman. Eram la o inaltime de 2.384 de metri, iar la doi pasi de noi se casca prapastia… Nu mai aveam de urcat. Parca ajunsesem la marginea pamantului… In fata noastra statea reala crucea imensa de 33 de metri, amplasata pe un soclu de beton armat de forma unui trunchi de piramida. Crucea este facuta din nervuri de fier masiv, aranjate simetric si sudate cu grija, ca sa reziste furtunilor si vijeliilor, starnite de vanturile turbate din varful de munte, din locul unde – am crezut eu, atunci, demult – este Templul tacerii…
La Busteni, intr-o sambata cu soare de vara,
In anii tineretii verzi si sanatosi lasati in urma,
Am facut o excursie frumoasa; mai spre seara,
Cand am admirat Caraimanu-n odihna-i nocturna…
M-am oprit langa crucea din piatra masiva si fier,
Ce statea cu fata-i intoarsa spre prapastia aceea adanca;
Si-am patruns in lumea de basm si de divinul mister,
Pe varful de munte, in templul tacerii din piatra de stanca…
Pe cer au aparut stelele ce luminau stralucind in abis.
Mi se parea c-am patruns intr-o lume ireala, de vis!
Acolo-n templul tacerii, puteam s-ating pana si stelele,
Iar luna imi zambea fericita ascunzandu-mi misterele!…
Cu fiecare minut ce trecea, intunericul devenea tot mai gros,
Dar faclierii cerului luminau, ca sa vad ca-n jur este frumos.
Imi era teama, ca sa rostesc vreo silaba din bucuria fericirii,
Ca sa nu tulbur cu nimic linistea din templul nocturn al tacerii.
N-as fi vrut sa trezesc pe Cineva acolo, in Cerul acela de Sus,
Unde stiam ca S-a dus sa-mi pregateasca o Casa frumoasa Iisus.
De-atunci, cand vad vreo lumina pe cer odihnindu-se-n noapte,
Ma-ntreb, daca nu acolo-i Templul tacerii lasat de mine departe!
Acolo, pe varful Caraimanului, din frumosul lant carpatin romanesc, am inchis ochii si am multumit lui Dumnezeu pentru Romania mea binecuvantata, in care traiam, in copilaria si tineretea mea, eu…
Muntii falnici, dealurile in culori de curcubeu, campii manoase, ape curgatoare, lacuri binecuvantate, marea cu valurile ei neastamparate, delta Dunarii, apele termale, ape minerale, lanuri bogate de grau „pe cel mai gras si bogat pamant din Europa”, aur si argint, sare si multe alte bogatii se ascund „in pantecele” tarii mele, gradini langa gradini, cu flori, din curcubeul de culori, livezi cu fructele gustoase si bune, podgorii de vii si alte bogatii imi spun ca am de ce sa fiu fericit ca sunt roman, afirmand plin de bucurie: Este nu numai frumoasa, dar si bogata a mea Romanie!…
Romania mea este ca o gradina, pe care am luat-o cu mine in limba romana, vorbind la trecut, visand romaneste, acum, la ce va sa vina acolo: Acasa, unde am trait „o felie de viata”… Ma reconectez si astazi cu optimismul de Acasa, cand imi gasesc refugiul meu de suflet, gandind, vorbind si scriind in limba parintilor mei: in limba romana, care este una dintre cele mai frumoase limbi vorbite din lume, avand o istorie vrednica de poporul a carui obarsie se adanceste in istorie pe o perioada de aproape doua milenii. Este o limba romanica, avand la baza structurii gramaticale si a fondului principal de cuvinte vocabularul si gramatica limbii latine. Vorbita de peste 30 de milioane de vorbitori din actuala Romanie si de romanii aflati in diaspora, inclusiv in America si Canada, limba stramosilor nostri romani se bucura de prestigiu pentru muzicalitatea si pentru structura ei gramaticala atat de bine inchegata si atat de logica in redarea precisa a sensurilor exprimate in ingemanarea sunetelor in cuvinte, a acestora in propozitii si fraze, prin care vorbitorii se inteleg intre ei, in vorbire sau in scris.
Frumusetea limbii romane, ca muzicalitate, bogatie de vocabular si logica de organizare structurala, i-a facut pe multi oameni de cultura romani si straini, care au studiat limba noastra, s-o aprecieze, scriind cu entuziasm despre ea. Voi da exemplul de mai jos cu singura dorinta de a trezi interesul romanilor aflati departe de tara: de Acasa, dar cu inima si vorba legati de izvorul acela lingvistic si sufletesc de la poalele Carpatilor nostri si al Dunarii strabune…si – de ce nu? – pentru strainii care vor dori sa cunoasca o cultura si o tara minunata, binecuvantata de Dumnezeu sa fie una din tarile cele mai frumoase din lume, cu oameni deosebiti si cu o limba de comunicare dintre cele mai alese dintre limbile pamantului!…
In secolul al 19-lea, un scriitor roman, pe nume George Sion, scria, cu sufletul plin de mandria pentru limba si neamul romanesc, poezia intitulata „Limba romaneasca”, in care ne contopim in admiratia, alaturi de autor, pentru neamul si limba noastra ce-o vorbim si aici, printre straini; si cautam sa n-o stricam prin pocirea ei, introducand sintagme nedorite, din „amalgamul” atator limbi vorbite pe aceste meleaguri. Dar iata cuvintele izvorate din inima unui roman ce si-a iubit limba si neamul, cum ar trebui sa facem si noi, memorand aceste versuri simple, dar izvorate din inima sincera a unuia ce a gustat frumusetea acestui mijloc de comunicare lingvistica: Limba romana…
„Mult e dulce si frumoasa, / Limba ce-o vorbim! / Alta limba-armonioasa / ca ea nu gasim. / Salta inima-n placere, / cand o ascultam, / Si pe buze-aduce miere, / cand o cuvantam. / Romanul o iubeste cu sufletul sau… / O, vorbiti, scrieti romaneste, / pentru Dumnezeu / (…) / De ce limba stramoseasca sa n-o cultivam?(…)”
Romania mea este o tara frumoasa, cu un popor temator de Dumnezeu, cu oameni ce gandesc si vorbesc romaneste.
Romania mea este un tablou unic in lumea de culori a globului nostru pamantesc, care se invarteste majestic de atat amar de vreme…
Romania visurilor mele, din copilarie si de mai tarziu, este locul in care muntii canta in bataia vanturilor, vaile rasuna de murmurul stropilor de ploaie si de trasnetele care strabat adesea vazduhul, iar paraiasele zburda, ca apoi, raurile domolite sa duca sperantele romanului in lumea larga, contopindu-se cu zbuciumul continuu al Marii Negre, in care s-au acumulat si lacrimile din sufletele strabunilor mei, ce-au trait si-au murit pe plaiurile Mioritei, dar mi-au sadit in suflet mirabila samanta a sentimentului de dragoste pentru Romania mea si pentru limba ei frumoasa, romana!… Am in suflet un camin ce-l port printre straini: E Romania mea si limba ei frumoasa!…
(Din volumul „Emigrantii”, de Dumitru Buhai)

O Scurta Rugaciune

On By nelursIn Christian Life, Devotional, EssaysLeave a comment

“Si imparatul mi a zis: “Ce ceri?” Eu m am rugat Dumnezeului cerurilor si am raspuns imparatului…” (Neemia 2:4 5)
In intervalul minim, care desparte intrebarea de raspuns, tu poti sa te rogi, ca Neemia. La plimbare, la locul de munca, la volan, in timpul conversatiei cu un coleg, in infruntarea cu un vrajma?, tu poti sa te rogi.
Mintea poate  lucra pe doua planuri diferite in mod simultan. Mintea crestinului ar trebui s o faca in mod curent, devreme ce el traieste in doua imparatii diferite. Nenumarate sunt situatiile in care viata surprinde pe crestin la inghesuiala si-i cere o decizie fulgeratoare, ingaduindu-i doar o clipa, ca sa delibereze si sa actioneze. Secunda decisiva …
Dar cate ocazii trec nefructificate, doar pentru ca nu te rogi?! Cate infrangeri, cate deceptii, cata confuzie si perplexitate staruie in tine, doar pentru ca, in clipa hotaratoare, nu apelezi la Cel ce poate sa te ajute? Si ce pacat, cand Tatal e gata sa ti raspunda, sa te calauzeasca, sa te imbarbateze in clipa cea grea! Cand este atat de simplu! Poate ca, de fapt, obisnuinta de a te ruga este ceea ce-ti lipseste. Legatura cu Dumnezeu sta neglijata, parasita, si tu nu mai intelegi nimic din tot ce ti se intampla …
O tanara credincioasa din Timisoara a trait o astfel de experienta. Se angajase cam cu un an in urma la un magazin de electronice din centrul orasului. Era tocmai magazinul la care se rugase, ca sa fie repartizata. Si a fost. Ii placea sa munceasca acolo si dupa cateva luni de evanghelizare la locul de munca “aproape ca o castigasem pentru Christos pe sefa de magazin”, dupa propria ei marturisire.
Printre lucrurile care nu i placeau acolo se numarau lectiile de ateism, la care era obligata sa participe, dar se obisnuise sa si gaseasca un loc pe ultimul rand de scaune si incerca sa citeasca ceva, in timp ce vorbitorul isi deserta traista cu minciuni.
Intr una din zile, pe cand conferentiarul invitat incerca sa fie cat mai convingator, intr o cauza in care tot mai putini credeau, iar tanara noastra aproape reusise sa se deconecteze de atmosfera, dintr odata, o fraza mai stridenta prin virulenta atacului asupra credintei si prin absurditatea argumentelor, o face sa tresara si o tulbura in duhul ei. Revoltata, rosteste in inima ei aceste cuvinte: “Doamne, cum il mai suporti pe omul acesta, sa debiteze asemenea prostii?!”
In urmatoarele secunde prelegerea se intrerupe brusc si omul amuteste. Tanara credincioasa isi ridica ochii mirata, tocmai la timp ca sa l vada pe vorbitor clatinandu se pe picioare si prabusindu se apoi gramada pe podea. Toata sala se agita. Omul isi revine, se ridica, isi scutura hainele, isi drege glasul si apoi admite: “M a batut Dumnezeu!” Incearca sa continue, dar dupa cateva minute incheie, isi strange grabit hartiile si pleaca.
Urmeaza la pupitru al doilea vorbitor. Iar tanara credincioasa multumeste Domnului pentru raspuns. O face tot pe tacute, in inima ei. Si nimeni nu stie ca tocmai se daduse o batalie, pe care credinta o castigase prin rugaciune …
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon

Magdalena ALBU: “Lumea – Floarea de Lotus a creatiei lui Dumnezeu” By George ROCA

On By nelursIn Christian Perspective, Devotional, Essays, InspirationalLeave a comment

(In amintirea bunicii mele, a carei zi de nastere ar fi fost azi, 29 septembrie…)
Omul poarta lumea cu el. Lumea
devine atunci ceea ce devine el insusi.
Se umple de frumusete pornind de
la atitudinea spirituala a omului.
Lumea nu este desavarsita, dar nu poate inainta spre desavarsirea ei fara om.”
Parintele Dumitru Staniloaie
„V-ati imaginat, vreodata, cum ar arata o poarta nezavorata catre Paradis?! Catre taramul acela unde razele diminetii se afunda cu o placere nebuna in clipocitul linistit al apei pe care se dezmiarda necuvantatoare divina floare de lotus si unde totul respira aievea a intelepciune si a mister nedeslusit inca?! V-ati putut inchipui, macar, atingand, la intamplare, un verset din Vede, ca, din patria tuturor contrastelor evidente, devine posibil sa pasesti cu repeziciune fatisa dincolo de limitele absurde ale unui „a fi” bogat de putred in prejudecati si bolnav de inchipuirea grotesca a contrafacerii sale?! A-ti dorit sa stergeti dintr-o data, cu hotarare, in vreo secunda a existentei voastre, definitiv urmele fantasmagoriei de a trai altfel decat s-ar cuveni in cadrul perimetral al propriului vostru locas existential?!”
Ei bine, asa ceva scriam cu ani in urma despre India, o tara ce pare ca „…nu exista in realitate. Si asta pentru ca izvorul Gangelui, locul unde lumina se confunda cu intunericul si totul se metamorfozeaza in poveste, poate fi definit ca un adevarat certificat de nastere a intregii omeniri. Obarsia lui trimite inspre sufletele celui care se apleaca sa-i soarba din tamaduire, vesnicia insasi. Pentru inzi, Gangele este aidoma Iordanului pentru crestini. Apele sale purificatoare sunt o simbolica torana (poarta de intrare) inspre lumea unei alte existente.” Nu, nu vreau sa ofer aici o continuare fireasca, poate, pentru unii a gandurilor mele admirative fata de patria Upanisadelor si a lui Rabindranath Tagore, ci vreau sa plec in argumentatia mea succinta despre lume ca act creationist divin de la estetica superioara a vechiului spirit indic pentru a ajunge, de fapt, la profunditatea si la splendoarea duhului crestin, fundamentul complet dezgradit al sinidisis-ului lumesc universal.
In sens conotativ, am putea spune ca lumea nu reprezinta altceva decat invitatia la pace a dumnezeirii si nicidecum oferta Sa de razboi, nuntiul acela auroral, daca e sa il parafrazam pe Edgar Papu, care a fost izvorat din tacerea molcoma a Luminii celeste direct intre iridescenta luminii intregului univers teluric mirabil. Umanitatea poate fi socotita, de ce nu, drept Gemeinschaft-ul acela extins si singular in care coexista, vorba Maicii Tereza, atata iubire, dar si atata singuratate clocotinda din plin si cumplit de multa ura. Ultimele doua nejustificabile din niciun punct de vedere, de altfel. Da, am spus Gemeinschaft si nu Gesellschaft, asa precum ar fi tentati sa ne corecteze foarte multi dintre noi imediat, fiindca nu vreau absolut deloc sa inchid organismul viu si complex al omenirii in matca unor conceptualizari sociologice remarcabile, la randul lor, bineinteles, precum sunt cele ale lui Ferdinand Tönnies, ci sa il amplasez voluntar in cadrul teritoriului nonformal si logic al inteligentei supreme – Dumnezeu, un „spatiu” lipsit de granite precizate fizic, unde nenumaratii ingeri suavi ai Luminii tes fara-ncetare si cu o rabdare infinita panza aceea nevazuta vreodata decat de ei insisi si de Creatorul lor absolut, impletitura statornica a pacii si a iubirii eterne, care transcende cu vadita emotie superioara umanul si se aseaza incet si cu blandete pe aripa sacra si delicata a unui fluture alb de o zi.
Iata ce frumos raspundea parintele Dumitru Staniloaie in dialogul sau cu preotul ortodox francez Marc-Antoine Costa de Beauregard la intrebarea acestuia din urma despre Om si despre Lume: „Omul poarta lumea cu el. Lumea devine atunci ceea ce devine el insusi. Se umple de frumusete pornind de la atitudinea spirituala a omului. Lumea nu este desavarsita, dar nu poate inainta spre desavarsirea ei fara om.” Da, Omul, Omul cu majuscula, asa precum scria profesorul Mihai Dinu, El si numai El este si va fi intotdeauna eternul punct initial al nesfarsitului plan lumesc urzit cu anterioritate de gandul cel bun al dumnezeirii creatoare…

„Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat a dat pe Fiul Sau Cel Unul-Nascut, ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica” (Ioan 3, 16), glasuieste Sfanta Scriptura, caci “iubirea lui Hristos fata de oameni si a oamenilor fata de Hristos este insasi viata Bisericii” (Daniel – Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane). Si tot Patriarhul Daniel continua: “Pentru Sfintii Apostoli si pentru Sfintii Parinti ai Bisericii contemplarea tainei Intruparii sau inomenirii Fiului lui Dumnezeu este izvorul intregii teologii, al intregii vieti spirituale si al misiunii Bisericii in lume. In acest sens, Sfantul Apostol Pavel spune: „Cu adevarat mare este taina dreptei credinte: Dumnezeu S-a aratat in trup, S-a indreptat in Duhul, a fost vazut de ingeri, S-a propovaduit intre neamuri, a fost crezut in lume, S-a inaltat intru slava” (I Tim. 3, 16).”
Nu cred in povestile stiintifice ale cosmologului englez Stephen Hawking, tocmai pentru simplul fapt ca nimeni in afara de Dumnezeu nu poate cunoaste miezul adevarului absolut prim si nici pe cel al adevarului ultim. Omenirea nu mai are nevoie, pur si simplu, in secolul al XXI-lea de dupa Hristos de acele coordonate absurd de fixe ale unei gandiri relative – apartinatoare unui om de stiinta remarcabil, de altfel, dar cu pretentii exagerate de semizeu intangibil – si contestabile oricand de orice alta paradigma „universal valabila” din punct de vedere stiintific a viitorimii imediate. Poate tocmai de aceea edificiul de smerenie construit de cuvintele mult induhovnicitului teolog-martir de la Manastirea Techirghiol, parintele Arsenie Papacioc, devine mai graitor ca oricand: “…fiinta umana – asa cum zice si Sfantul Grigorie de Nyssa – este coplesitoare, de neinteles. Dumnezeu are inca taine ascunse cu privire la om, pe care nu le cunosc nici ingerii. Omul este cu totul superior in creatie.” „Ca atare, intrucat Dumnezeu este iubire, fiecare fiinta umana iubita de Dumnezeu este un loc sacru al prezentei lui Hristos.” (Patriarhul BOR – Daniel)
Ca un inger alb care isi canta cu blajinatate desavarsita dramatismul sau interior printre fiarele cernite si reci ale erei postindustriale de acum, un fel de Jennifer Larmore cantand dumnezeeste „Largo-ul” magnific haendelian din „Xerxes”, lumea se desprinde incet, incet de tina nevaloroasa a decaderii sale si incearca, e-adevarat, timid si cu neincredere, parca, propensiunea sa legitima inspre comuniunea cu Zamislitorul sau unic. “Cu alte cuvinte, fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel vesnic viu, omul poarta, chiar si in biologicul sau, aspira?ia de a trai vesnic, adica dorul dupa nemurire, iubire si fericire vesnica.”, ne cuvanta acelasi Daniel, Patriarhul actual al Bisericii Ortodoxe Romane. “Dumnezeu S-a smerit datorita milostivirii Sale fata de noi…, patimind tainic prin iubire pana la sfarsitul veacurilor, dupa masura suferintei fiecaruia.”, rosteste din negura veacurilor si Sfantul Maxim Marturisitorul. Scara la cer a omenirii din timpul prabusit al prezentului in cel imbunatatit al omului spiritual e pregatita de mult. Singur, urcusul acestei lumi din hala neincapatoare a destinului ei contrafacut a mai ramas sa fie parcurs cu judecata adanca si cu smerenie totala cat de curand.
„Nu poti fugi de tine insuti nici macar cand o vrei cu tot dinadinsul. Sau mai ales atunci.”, scria nu de mult Octavian Paler. Ei bine, umanitatea azi paseste cu teama catre o alta fateta a traiectului universal caracteristic, dar se si indeparteaza in acelasi timp de propriul ei trecut ca de o umbra personala nefireasca, neintelegand inca in ce mod sa priveasca mai bine intr-acolo spre a nu se mai poticni continuu de multele si cumplitele erori obstaculare semanate din ignoranta sau din rea-vointa de-a lungul vremii pe intreg palierul istoriei sale indelungate. A fugi insa nu semnifica altceva decit renuntarea irevocabila la dialogul constant cu Dumnezeu. Iar fara aceasta forma singulara de comunicare speciala a omului cu Creatorul lui absolut necesitatea de crestere exponentiala a omenirii in sanul domei sacre a dumnezeirii sale parentale si iesirea ei din moarte definitiva nu este posibila cu niciun chip. Caci, spunea parintele Staniloaie, marele stalp al crestinatatii contemporane noua: „Fara prezenta lui Dumnezeu, fara o iradiere a puterii lui Dumnezeu in om, el nu poate deveni duhovnicesc.” Omul e necesar, prin urmare, „…sa devina un dumnezeu prin participare. Doar astfel el devine pe deplin uman… El are sentimentul de a trai in profunzimile misterelor existentei, de a imbratisa infinitul; sentimentul de a trai in infinitul personal, sentimentul intimitatii cu Dumnezeu si cu oamenii.” Altfel, viata nu ar mai avea niciun sens precis sau, mai bine zis, sensurile sale ar fi cautate nu in interiorul fiintei umane, asa cum ar fi normal, ci in exteriorul ei material cu diverse alte acceleratoare de particule mai mult ori mai putin semnificative si relevante la nivel de macroexperiment fizic comandat.
„Mantuitorul Iisus Hristos ne arata prin cuvintele Sale si prin viata Sa ca in lumea noastra, robita de pacat, de patimi egoiste, de duhuri rele si de moarte, este greu, dar nu imposibil, ca omul sa traiasca potrivit voii lui Dumnezeu. Ispitele cu care se confrunta Iisus in pustie (cf. Matei 4, 4) si anume lacomia materiala sau problema economica, obsesia afirmarii de sine egoiste sau problema slavei desarte, patima de a stapani lumea materiala sau problema politica, aceste ispite numite de Sfantul Maxim Marturisitorul «ispitele placerii» sunt o constanta a luptei spirituale a crestinului cu duhul acestei lumi pamantesti, care tinde mereu sa se substituie Creatorului si sa devina idol pentru omul necredincios sau neduhonicesc (cf. Romani 1, 23). Abordata in mod egoist, posesiv si patimas lumea materiala in loc sa fie pentru om scara catre cer, devine prapastie a decaderii, sau in loc sa fie fereastra catre Dumnezeu, devine zid de despartire intre om si Dumnezeu.” „Dorinta nesfarsita de putere, de-a stapani lumea materiala ca si cand lumea materiala limitata si trecatoare ar fi ultima si suprema realitate, este de fapt o deturnare a dorintei omului dupa iubirea infinita a lui Dumnezeu. Aceasta deturnare este – asa cum spunea Maurice Blondel – cautarea patimasa a infinitului in lucrurile finite. Numai folosita in stare comuniune spirituala cu Dumnezeu – Creatorul, lumea creata de El devine limbaj multiplu sau dialog existential al omului cu Dumnezeu si al oamenilor intreolalta, devine prilej de bucurie duhovniceasca.” Edificatoare, credem noi, sunt aceste cuvinte ale Parintelui Patriarh Daniel in sensul amplu al comuniunii Om-Dumnezeu si revenirea celui dintai aproape de patria Duhului Sfant al Ziditorului sau nemijlocit.
„Secularizarea nu este neaparat ateism sau negare a existentei lui Dumnezeu, ci dificultate de a simti prezenta lui Dumnezeu in viata proprie si a societatii. Astfel, secularizarea este golirea omului de interioritate spirituala insotita de o fuga dupa imagine exterioara. Iar inlocuirea pagubitoare a imbogatirii spirituale interioare cu acumularea de bunuri materiale exterioare creeaza omului un vid al insingurarii si o lipsa acuta de bucurie si de pace interioara. Civilizatia actuala a stresului constant si a luptei pentru profitul material imediat inlocuieste din ce in ce mai mult cultura si civilizatia rugaciunii si a ospitalitatii, a pacii interioare si a comuniunii constante intre oameni. De aceea, este necesar sa redescoperim puterea rugaciunii ca izvor de pace si sanatate, de bucurie si speranta.”, ne glasuieste acelasi Inalt Slujitor al Bisericii Ortodoxe Romane, Daniel, la ceas de mare cumpana existentiala a omenirii in genere. Da, rugaciune neincetata sa facem continuu ca o litanie sacra a propriului nostru suflet cu mintea si cu inima trezite brusc din taramul somnului mortii spirituale. Rugaciune vazuta ca o traiectorie bine definita si ampla a ”nemiscarii” mintii „fixate in constiinta prezentei lui Dumnezeu”, dar si ca forma de trezvie a umanitatii din chingile pacatului neincetat si de „descoperire de sine in intrepatrunderea cu Dumnezeu”.
Lumea, spuneam la inceput, reprezinta acea invitatie la pace si la viata a divinitatii, suportul unde bunul Dumnezeu si-a criptat intru dimensiunea precisa a unui timp dat propria Sa vrere. Lumina pe care trebuie sa o vada de acum incolo omenirea in dialogul ei continuu cu Creatorul ei nu este nicidecum, vorba parintelui Dumitru Staniloaie, una de tip impersonal. Nu. Sub nicio forma. Pentru ca armonia sufletului, curgerea lui lina catre nespatiul si in netimpul dumnezeirii are un fundament de o unicitate previzibila. Iar Georg Friedrich Haendel l-a prins cum nu se poate mai bine, de altfel, in Oratoriul sau intitulat sugestiv „Mesia”. Constientizarea omului insusi de esenta divinului prezenta intr-un mod cat se poate de evident in intrinsecul lui non-abstract inseamna a atinge acel grad de intelepciune marcanta, care diferentiaza exemplar „omul-animal” propus de Sigmund Freud ori de Madonna Louise Veronica Ciccone de omul-fiinta, omul induhovnicit cu suflul Tatalui divin, constructul acela sacral cu majuscula fara de care omenirea ar fi pierduta in curand definitiv. Pentru ca „Noi traim intr-o mare unitate, toata creatia lui Dumnezeu este o unitate.” (Parintele Arsenie Papacioc), iar unitatea aceasta bine inchegata are la baza ei primordiala Omul, extraordinara epura geometric a Duhului divin.
Cred ca numai singur potopul de ingeri albi ai Luminii aceleia cu totul si cu totul impersonale la care facea referire marele teolog crestin Dumitru Staniloaie poate sa recreeze, prin forta puritatii lui firesti, intregul acela indivizibil al unei umanitati care, pe langa atatia monstri cumpliti si, in general, homicizi, a nascut de-a lungul vremurilor sale istorice si un numar asa de mare de sfinti. Avand drept referential comparativ aceasta temelie spirituala solida a lumii, putem afirma faptul ca ceea ce se denumeste conceptual azi „Noua Ordine Mondiala” – un impromptu irelevant al unor creiere omenesti vanitoase si-nguste – are toate sansele ca sa dispara in curand din Universul unui Dumnezeu, caruia nu numai ca nu vrea cu niciun chip ca sa ii recunoasca meritele, dar, mai mult de-atat, doreste chiar sa ii anuleze pana si identitatea circulara de Sine cu ajutorul mormanului de fiare contorsionate si sinistre ale unui accelarator superfluu de particule divine complet imaginare.
Un Dumnezeu al pacii si al armoniei interioare, al fluxului si al refluxului sacramental, al dialogului viu cu propria Sa Creatie magica, care nu vrea sa faca altceva decat sa-i intinda lumii mana aceea de ajutor hotarata si sigura in orice punct al spatiului teluric s-ar afla aceasta la un anumit moment dat al trecerii ei efemere prin timp. Fiindca Dumnezeu este si va fi pretutindeni si intotdeauna pentru omenirea intreaga totul. Nimic mai simplu si de o estetica superioara a Gandului divin nedecriptabil si fascinant, care strabate cu o iubire infinita torana (poarta de intrare) inimilor noastre spre a intalni acolo ascunsa floarea tainica si alba de lotus a propriei Lui Zamisliri magnifice.
Magdalena ALBU
29 septembrie 2010

Veni, vidi, vici

On By nelursIn Christian Perspective, Essays, USALeave a comment

By Psychologist Mstrd. Ilie Marinescu

Astfel as incepe mica mea aventura pe „pamantul fagaduintei”: punand cuvintele lui Caius Iulius Caesar ca titlu, asa cum acesta a facut o lapidara misiva Senatului dupa victoriile repurtate in Spania, Grecia, Asia.
Cum visul oricarui roman este acela de a vizita macar o data America, la fel cum musulmanii merg la Mecca, iata ca si eu am revenit in aceasta tara, nu cum o fac cei mai multi dintre artistii nostri (muzicanti, interpreti, actori) – cu alai si trambite, cu invitatii care mai de care mai „speciale” -, ci ca un om simplu, dar fara sa abandonez observatiile discrete ale psihologului dornic de cunoastere, de aprofundare a modului in care o parte din comunitatea romana isi duce traiul de zi cu zi in tara tuturor posibilitatilor, astfel incat informatiile sa le am direct de la sursa si nu distorsionate prin diverse canale mass-media sau de alta natura. Am fost interesat mai mult, in vizita mea, nu de constructiile somptuoase, nu de strazile curate, ci mai degraba de oamenii care au contribuit fiecare cu puterea lui de creatie la evolutia unui stat puternic.
Odata ajuns in SUA, cel pe care il cunoscusem doar prin intermediul corespondentei electronice, prin materialele pe care le trimiteam redactiei publicatiei sale – in persoana Domnului Octavian Curpas, redactorul revistei „Phoenix Mission”, un OM admirabil – m-a contactat si m-a pus in legatura cu o serie de persoane din Chicago, astfel incat sederea mea aici sa fie cat mai placuta si plina de evenimente deosebite, la care am si luat parte, unul dintre acestea fiind Romanian Heritage Festival desfasurat in perioada 18-19 septembrie 2010, un adevarat festival al tuturor romanilor, care s-a petrecut in localitatea Nieles, la cativa kilometri de Chicago, eveniment care mi-a prilejuit cunoasterea multor romani care traiesc de ani buni in America.
Cea care urma sa-mi fie ghid pe tot parcursul sederii mele aici a fost Doamna Adina Sas-Simoniak, o adevarata crestina (poeta) cu frica lui Dumnezeu, de a carei credinta am fost fascinat, precum si de fericirea afisata cu seninatate pe chipul ei si al celor cu care intram in contact. Cum se explica marile diferente care pot fi observate, de la un om la altul, in ceea ce priveste capacitatea de a fi fericit, erau primele intrebari pe care incepeam sa mi le pun odata cu integrarea mea in mijlocul comunitatii crestine din Chicago. Are vreo legatura cu predispozitiile innascute? Sau cu faptul ca traiesc intr-o tara unde grija zilei de maine nu este o povara, asa cum este in tara de origine? Sau evolutia lor in decursul vietii, in functie de evenimentele care survin?
Noi, psihologii, ne punem astfel de intrebari, la fel ca toata lumea, dar probabil putin mai des, pentru ca intalnirile cu pacientii reprezinta sursa unor istorii uimitoare despre raportul cu fericirea, ratate sau reusite. Fiecare dintre noi stie ca realizarea unor contacte cu interlocutori apartinand unei culturi diferite de cea din tara de unde vii, in lipsa unor mijloace potrivite de codare si decodare a informatiei transmise, poate fi un demers dificil de realizat.
Ceea ce a putut sta la baza unei comunicari reale si benefice de ambele parti a fost, dupa cum aveam sa constat destul de rapid, ca toti aveam aceeasi credinta in puterea suprema, acelasi crez in Divinitate. Cuvantul la ordinea zilei era un sincretism al bunului-simt, al respectului fata de semeni, al moralei crestine, ceea ce am putea numi buna dispozitie, una dintre manifestarile cele mai tangibile ale temperamentului, un fenomen discret, un fel de fundal, de peisaj, de plan indepartat al starilor noastre mentale. Daca americanii spun ca dispozitia vine de nicaieri „out of blue”, eu afirm ca, pentru comunitatea de romani, vine din cercul format in jurul Bisericilor Crestine si ca are o influenta profunda asupra privirii pe care o aruncam lumii si, prin urmare, asupra comportamentului nostru. Daca buna dispozitie a fost, la inceput, datorata antrenului de muzica acompaniata cu mancarea traditionala romaneasca din cadrul festivalului, ea a putut fi continuata si manifestata la Biserica Crestina Philadelphia si la Biserica Crestina Betania, unde i-am cunoscut pe pastorii Florin Cimpean si respectiv Luigi Mitoi, doua personalitati puternice si pline de har, care m-au integrat in randul comunitatii prin calduroasa primire facuta in cadrul predicilor de binecuvantare, predici ce au darul de a intari coeziunea comunitatii de romani in jurul bisericii. Aici, diverse categorii sociale: muncitori, intelectuali, profesori, doctori, avocati, artisti etc. impreuna cu familiile, participa intr-un numar surprinzator de mare la predici, lasand de o parte diferentele de cultura, de clasa sociala etc.
Cum vizita mea la cele doua biserici crestine s-a desfasurat pe parcursul festivalului, nu pot trece cu vederea pe cel care a fost organizatorul si sufletul acestui eveniment – pe Domnul Steven V. Bonica, cel care este directorul si redactorul ziarului „Romanian Tribune”. Insa, cum niciun eveniment nu poate fi mediatizat fara sprijinul mass-mediei, prezentarea programului a fost facuta de directorul postului de televiziune din Chicago RTN (Romanian Television Network), Domul Petru Amarei, al carui invitat special am fost in cadrul emisiunii sale „Fata in fata”. Suita de evenimente insa nu s-a oprit aici, pentru ca am avut ocazia sa vizitez scoala romaneasca „Logos” unde am intalnit profesori dedicati profesiei lor, printre care profesorul scriitor Daniel Chiu, cel care a pus bazele acestui lacas de cultura sub egida caruia elevi ai comunitatii romane pot sa urmeze cursurile in limba materna, elevi pe care am putut sa-i cunosc in cadrul unei ore de discutii libere, dornici de a sti cat mai multe si cerand mai ales informatii despre tara in care parintii celor mai multi dintre ei s-au nascut, elevi cu o inalta tinuta morala si crestina. Aici sunt deprinse obiceiurile bune, cu care, desi sunt greu de format, se poate trai usor, spre deosebire de deprinderile proaste care sunt usor de format, dar se traieste greu cu ele – iata concluzia pe care am desprins-o din aceste intalniri si m-a condus la ideea pe care o invatasem din copilarie, ca indiferent ce am fi sau ce am face, credinta in Autoritatea suprema este singura care da fundament existentei noastre. Din experienta psihoterapeutica, pot spune ca desi multi, initial, nu sunt „inzestrati” pentru o conduita crestina, dintre ei, multi au invatat in timp sa acceada la acest statut si au recuperat intarzierea in ceea ce priveste capacitatea lor de a fi buni crestini. De aceea un travaliu reusit asupra propriei personalitati (eforturi personale, terapie) urmareste intotdeauna acelasi lucru: sa ridice nivelul de baza al bunei dispozitii pe care afirmam la inceputul acestor randuri ca am descoperit-o in sanul comunitatii, insa trebuie sa fim constienti de faptul ca acest deziderat se construieste cu rabdare.
Daca as scoate in evidenta, insa, doar lucrurile frumoase, as fi acuzat de o analiza partinitoare in ceea ce priveste impresiile formate in scurta mea vizita la Chicago, de aceea voi spune si ca un lucru mai putin placut ce mi-a atras atentia este legat de modul in care, dintre sutele de mii de romani plecati de pe bancile scolii romanesti in „lumea noua”, nu s-a gasit o singura persoana, dintre cei realizati profesional si material, sa indrume pasii turistilor romani spre locuri ce poarta amprenta unor mari invatati romani care au dus faima tarii dincolo de granite, si ma refer aici la o mare personalitate de talie mondiala care a slujit la Universitatea din Chicago, Mircea Eliade, ale carui locuinta si loc de veci nu le gasesti, datorita nepasarii, atat a celor ce guverneaza tara, cat si a unora din diaspora care, prinsi in valtoarea vietii de dincolo de ocean, nu s-au preocupat sa realizeze, pentru indrumarea celor dornici de cunoastere, fie un ghid, fie o placa comemorativa la casa acestuia. Daca nimeni nu stie unde se afla aceste obiective, in urma cautarilor mele pentru a ajunge la aceste locuri, pot ajuta cu informatiile obtinute prin diverse mijloace: acesta a locuit in campusul universitar la numarul 5711 N Woodlawn ave si doarme somnul cel de veci pe aleea principala din cimitirul din campus „Oak Woods Cemetery” pe Main Entrance 1035 E67th Street, alaturi de marele fizician Enrico Fermi.
Cu toate acestea, vizita mea a fost una cat se poate de fructuoasa, prin faptul ca am vazut locuri noi si fascinante, am cunoscut oameni deosebiti, si cu siguranta ma voi intoarce, ori de cate ori voi avea posibilitatea, sa-i reintalnesc si impreuna sa consolidam comunitatea romaneasca, indiferent unde s-ar afla.
Dincolo de orice zgarie-nori, de opulenta prezenta la mai tot pasul, se afla aceasta comunitate de romani ce isi duce viata cu bune si mai putin bune, muncind cinstit si respectandu-si semenii, indiferent de nationalitate, dar care nu a uitat traditiile, ospitalitatea si bunul-simt stramosesc, incercand sa duca mai departe un spirit ce se inalta numai prin credinta.

Noroc sau intamplare

On By nelursIn Essays, Inspirational, literature, RomaniaLeave a comment

Din volumul: Peisaje romanesti vechi si actuale

Lumina aceasta albastra pluseaza din noi in ropote precum ploaia calda de vara.
-Te-a prins vreodata ploaia in padure cand erai la cules de ciuperci, lemne, fragi sau zmeura, ori afine?
Iti spun eu, am mers o data la munte in copilaria mea sus pe Varasoaia, un varf de munte din Apuseni, nu mai fusesem pana atunci la munte.Periplul calatoriei a fost o adevarata aventura pentru mine. Pe drum spre munte am inceput urcusul cu grupul meu, pana la poalele muntelui a fost cum a fost, in schimb cand am inceput sa urcam muntele, frate, greu foarte greu, iar eu chiar eram obisnuita cu efortul nu gluma, constat dintr-o data ca nu pot tine pasul cu grupul, ma prinde asa o toropeala, noroc ca apare o masina, opreste si ne ia. Ajungem in Padis, un loc frumos acum, curat, virgin, atunci insa l-am gasit asa parasit oarecum si cu multe resturi imprastiate peste tot provenite probabil de la drumeti. Drumul din Padis spre Varasioaia l-am facut pe jos, parcurgand stana cu stana. Nu conteneam sa ma mir de ceea ce vedeam, atata lemn, atata verde, aerul curat imi presa plamanii, tamplele imi pulsau tare, inima mi-o simteam in creier, altitudinea ma obosea; -Copilul acesta imi zic, adica eu, este slabut, are bunica dreptate si eu ce tare ma credeam!
Trecem de prima stana, multe oi, caini veseli, harnicuti, no sa va vina sa credeti dar ei duc, nu numai insotesc turma, o duc si-o aduc de la pascut, de la adapat.Dracia dracului imi zic, al nostru catel e destept nevoie mare, toata lumea spune asta, dar sigur nu ar fi in stare sa mane turma asta.Cu privirea-mi pierduta dupa oi, nu realizez la timp ca noi la noapte nu avem unde sa dormim, cel mai probabil vom dormi sub un brad, iar eu desteapta nu-mi pusesem cu mine mai mult de-o patura. Am ajuns aproape de varful muntelui, ultima stana dinspre Varasioaia nu ne gazduieste, ce-i de facut? Dormim afara zice insotitorul nostru, un om matur al carui fata era cu noi. Ne pregatim locul de dormit, foarte vag, nu ne asteptasem sa nu ne gazduiasca stanele, asa ca am mancat un frig in noaptea aceia, de care nu am putut sa uit nici acum dupa douazeci si cinci de ani.Imi amintesc, in somnul meu de copil simteam cum frigul imi patrunde prin oase pana-n inima, nu ne ajungeau paturile, am dormit pur si simplu doar cu hainele pe mine sub cerul muntelui intr-o noapte de august. Dupa ce m-am intors de pe o parte pe alta toata noaptea inspre dimineata am adormit. Grupul se trezeste in jurul orei opt si sigur au insistat sa ma trezesc si eu, urma sa urcam muntele pana in platou unde erau afinele, defapt noi porniseram la cules de afine. Dimineata la trezire constatam ca mancarea noastra, adica merindea lipsea din copacul in care insotitorul nostru o pusese tocmai sa nu ne-o fure cainii de la stana. Nici azi dupa atatia ani nu-mi pot imagina unde a disparut merindea noastra. Inghetata de frig cu chiciura pe fata si fara merinde, am urcat muntele alaturi de grup blestemadu-mi zilele de necaz. Ajungem la afine, ele sunt acum micul dejun al nostru, privesc in vazduh, numai noi eram si muntele, un peisaj mirific se-ntinde in fata noastra, cat cuprind cu ochii vad, simt doar liniste, verdele viu al aproapelui si griul regesc al departarii. Am simtit atunci ceva ce nu mi-am putut explica multi ani, daca nu as fi vazut natura din varful muntelui nu as fi avut parte de acest sentiment de linste si pace, care m-a insotit de atunci pretudindeni, acel verde, acel gri mi-a ramas in minte si-n suflet peste ani. In varful muntelui vremea este foarte schimbatoare, dupa cateva ore cu soare si pace, cerul ne prevesteste o schimbare de vreme care nu va fi pe placul nostru. Am coborat muntele incet spre casa facand itinerariul de intoarcere prin alte locuri dupa cum ne spunea insotitorul nostru, urmatoarea stana ne va ospata, ne-a asigurat ca-i cunoaste pe munteni. Asa a fost, urmatoarea cabana ne-a adapostit, dar nu cred ca ar fi facut-o in conditii normale, dar ce credeti ca s-a-ntamplat? A inceput sa ploua dintr-o data asa cu stopi mici si desi, pe urma mai mari si ca o orga tare ne-a trantit si ghiata din cer tocmai in capetele noastre, noroc ca coborand repede in pas alergator am ajuns in zonele cu brazi care ne-au mai ferit de ploaia rece cu ghiata. Gazda cabanei, o munteanca s-a-ndurat de noi, ne-a primit in casa, ne-a hranit, eram atat de zapacita de cap de chinul calatoriei incat nu am reusit sa retin nici cum se numea acesta Doamna, dar nici cum arata, ani la rand m-am chinuit sa-mi amintesc o trasatura a fetei ei, dar nimic. Azi dupa atatia ani nu-mi pot explica ce putea fi in capul insotitorului nostru, daca noi eram copii si nu eram pregatiti mental pentru o asemenea expeditie, cum de dansul adult fiind nu s-a gandit, sa mergi la munte cu copii, fara paturi suficiente, fara sa te asiguri ca ai unde sa innoptezi cu grupul, ma tot gandesc si azi, putea foarte bine sa ne atace ursii sau rasii, dar am scapat fara sa constientizam nici o clipa, ca probabil am avut NOROC.

By Ionela Horge

Angela Merkel

On By nelursIn Essays, Europe, HistoryLeave a comment

By Andrei Marga
Despre liderii principali ai lumii actuale, sunt in circulatie multe clisee, rezultate din amestecul de simplificari si manipulari si din tot ceea ce compune imaginile in societatea mediatica de astazi.

Cancelarul federal german este, in schimb, inconjurat de mai putina cunoastere. Imprejurarea se datoreaza, intre altele, stilului economicos in cuvinte de a face politica al Angelei Merkel (unii cetateni germani au si acuzat la un moment dat “Sprachlosigkeit”, oarecum putina exprimare), discretiei persoanei insesi si, neindoielnic, retinerii in a se particulariza cu stridenta pe scena politica.

Personal, ca presedinte al PNTCD, in 2001, am intalnit-o pe cea care tocmai ii succedase lui Helmut Kohl la conducerea CDU. Ulterior, am admirat priceperea cu care prima femeie devenita cancelar in Germania a condus coalitia CDU-SPD si a evitat intrarea celei mai puternice economii europene in criza financiara care a marcat multe tari. Nu de mult, la summitul NATO de la Bucuresti, Angela Merkel a dat tonul si, impreuna cu Vladimir Putin, a focalizat atentia opiniei internationale.

Dupa realegerea Angelei Merkel, pentru un al doilea mandat de cancelar al Germaniei, in 2009, interesul pentru profilul ei de politician a sporit. Formula “cea mai puternica femeie din lume”, lansata in SUA de Forbes, a capatat circulatie. Ne putem imagina insa o doamna relativ tanara, naturala in gesturi, mereu de o eleganta controlata si atenta cu ceilalti, drept succesoare a lui Margaret Thatcher? Si totusi, Angela Merkel este altceva: un om politic care schimba felul de a face politica consacrat in deceniile postbelice. Vreau sa argumentez aceasta idee apeland la fapte istorice si la carti recente, consacrate cancelarei federale a Germaniei actuale: Gerd Langguth, Angela Merkel, DTV, München, 2005; Dirk Kurbjuweit, Angela Merkel. Die Kanzlerin für alle?, Carl Hanser Verlag, München, 2009; Margaret Heckel, So regiert die Kanzlerin. Eine Reportage, Piper, München, 2009; Robin Mishra (Hg.), Angela Merkel Macht Worte. Die Standpunkte der Kanzlerin, Herder Verlag, Freiburg im Breisgau, 2010.

Asadar, cum este in fapt Angela Merkel?

In 2005, Angela Merkel castiga alegerile parlamentare din Germania in competitie cu Gerhard Schröder, care tocmai lansase programul de reforma economica ce prevedea reducerea costurilor fortei de munca (se stie, mereu foarte scumpa in Germania). Electoratul german il lasa sa piarda pe cel care si-a asumat raspunderea acelei schimbari. Imprejurarea ca l-a concurat pe cancelarul federal in functiune nu a impiedicat-o pe Angela Merkel, castigatoare a alegerilor de acum cinci ani, sa-l omagieze pe antecesorul ei in cuvinte elocvente: “Vreau sa-i multumesc personal cancelarului federal Schröder pentru ca a deschis, in mod curajos si hotarat, cu Agenda 2010, o poarta, o poarta a reformelor, si pentru ca a promovat Agenda impotriva piedicilor. Cu aceasta el si-a facut un merit fata de tara noastra. Nu in cele din urma vreau sa-i multumesc in numele tuturor germanilor” (Robin Mishra, op cit. pp. 27-28.). si aici avem o proba a civismului profund si a orientarii reformatoare temeinice a Angelei Merkel.

Noua presedinta a CDU a castigat alegerile din 2005 la mica distanta de rivalul traditional, SPD, si putea, formal, sa formeze un guvern. Angela Merkel a luat in seama, cu perspicacitate, nu avantajele imediate pentru partid, ci situatia Germaniei si si-a asumat sa conduca coalitia crestin-democrata – social-democrata care, stim bine, a ferit Germania de efectele grave ale crizei financiare si economice. Interesul public a prevalat fata de egoismul de partid, iar Angela Merkel a ilustrat aceasta prevalenta. Ea a chemat cele doua partide, cu inflexibila onestitate si franchete, sa intre pe drumul nou al unei cooperari in interesul germanilor, caci “o mare coalitie a doua partide populare diferite deschide posibilitatea cu totul neasteptata de a ne intreba ce putem face impreuna” (Ibidem p. 24).

Angela Merkel a amintit formula “Sa facem mai multa democratie! (Mehr Demokratie wagen!)”, prin care Willy Brandt s-a aliat altadata cu Kurt Georg Kissinger, pe care a socotit-o adecvata momentului de odinioara.

Ea a adaugat formula ce-i sintetizeaza viziunea: “Sa extindem libertatea! (Mehr Freiheit wagen!)”. In discursul inaugural din 2005, cancelara federala a Germaniei spunea: “guvernul pe care-l conduc ofera intregului Bundestag german o cooperare corecta si plina de incredere. Oferim tuturor grupurilor societatii noastre – economie, sindicate, biserici, comunitati religioase, stiinta, cultura – o cooperare corecta si plina de incredere, caci noi suntem convinsi ca merita sa lucram pentru Germania. Merita, caci aici sunt patria noastra si viitorul nostru” (Ibidem, p. 50). Iar aceste cuvinte nu au ramas declaratii de ocazie, ci au fost, invariabil, linia de conduita a cancelarei germane.

Angela Merkel a venit pe scena politicii federale germane din cercetarea stiintifica a fostei Germanii de rasarit. Traseul de cercetator stiintific intr-o unitate a Academiei de la Berlin a lasat, oare, urme in felul de a gandi si de a proceda al viitoarei cancelare federale? Raspunsul cu totul exact este anevoios, caci inclinatii personale puteau, in aceeasi masura, influenta acest fel de a proceda. Oricum, o reportera a surprins cu destula precizie imprejurarea ca “cei mai apropiati colaboratori ai lui Merkel sunt structurati cu totul precum ea. Cerebrali, orientati spre analize obiective, realisti, pragmatici – si extraordinar de tacuti si loiali” (Margaret Heckel, op. cit. p. 14). Calitatea inalta a abordarii caracterizeaza astfel acest fel de a gandi si de a proceda. Felul insusi de a proceda s-a confirmat in cateva randuri, in deciziile pe care Angela Merkel a fost chemata sa le ia. Acelasi reportaj evoca ceea ce s-a petrecut in dupa-amiaza zilei de 10 octombrie 2010, cand sistemul financiar mondial se afla in fata pericolului prabusirii, iar cancelara federala a Germaniei, impreuna cu ministrul de Finante de atunci, au luat decizia istorica: interventia guvernamentala cu 480 de miliarde de euro pentru sprijinirea bancilor. Cateva ore mai tarziu, presedintele SUA avea sa anunte interventia guvernului american cu 700 de miliarde de dolari in favoarea bancilor. Ideea celebrului “Konjunkturpaket” avea sa faca epoca. Angela Merkel a transformat, cu pricepere, clarviziune si curaj, clipa vecina unei prabusiri financiare a lumii civilizate intr-un succes. “Economia mondiala – spunea ea in acel moment – traieste in aceste saptamani cea mai grava criza din ultimii douazeci de ani ai ultimului secol. In ultima saptamana, pietele hotaratoare ale sistemului nostru economic, pietele monetare, au devenit, practic, incapabile de functionare” (Robin Mishra, op. cit. p.51). Concluzia pe care Angela Merkel a tras-o a ramas, de asemenea, de importanta istorica: “Avem de-a face cu excese ale pietelor. Sarcina statului intr-o economie de piata sociala este controlul. Statul este pazitorul ordinii” (Ibidem, p. 54). Iar cine cunoaste evolutia ulterioara a dezbaterilor internationale despre criza financiara izbucnita in 2008 stie ca tocmai aceasta concluzie s-a confirmat si asumat.

Stim astazi prea bine ca nu exista alternativa functionala la economia de piata. Mai stim ca acea “political correctness”, care face sa nu se discute ceea ce este de facut cu economia de piata, nu da rezultate. Angela Merkel a avut realismul si curajul sa discute pe fata, sa-si asume initiativa unei interventii a statului pentru a salva economia de piata si sa spuna raspicat: “Avem de pus piatra de temelie pentru o noua structurare a pietei financiare. Cu aceasta, vrem sa apara o noua incredere: incredere intre banci, incredere in economie, incredere a cetatenilor…”(Ibidem, p.52). In situatia istorica in care printre politicienii epocii noastre mai sunt tentatii ale “statului invadant”, precum si aspiratii ale “satului minimal” sau “debil”, Angela Merkel a pasit indraznet in “tara noua (Neuland)” a “statului ca pazitor al ordinii (der Staat ist Hüter der Ordnung)”. Cancelara Federala a aparat in maniera cea mai convingatoare, printre liderii politici ai timpului nostru, coresponsabilitatea politicianului pentru ceea ce se petrece in societate. Intr-o epoca in care raspunderea politicienilor dispare in spatele procedurilor sau in dosul pretextelor, in care, altfel spus, indiferenta reprezentantilor publici creste, Angela Merkel a spus cat se poate de limpede: “imi asum explicit coresponsabilitatea politicii pentru constiinta din comunitate in ceea ce priveste normele, ideile si atitudinile. Efortul etic este o problema de supravietuire a statului modern” (Ibidem, p. 108). La randul ei, cancelara federala a Germaniei a aratat, pe drept – la distanta de indiferentismul care se creeaza aproape inevitabil prin postularea neinterventiei viziunilor in treburile statului – ca “politica nu da rezultate fara un fundament care se afla dincolo de treburile curente”. Ea a dat glas convingerii profunde ca “crestinismul nu este nepolitic si a determinat hotarator radacinile Europei” (Ibidem, p. 108). Intre implicarea bisericilor in politica curenta si sterila abstinenta politica, Angela Merkel reprezinta, cu intelegere si cu rectitudine morala, o concepere a politicii impreuna cu fundamente care vin din marea traditie iudeo-crestina a Europei. Ea a argumentat cat se poate de limpede ca “din imaginea crestina a omului nu se lasa derivate indicatii concrete de actiune in toate problemele politice ale zilei pentru partide si parlamente. Vointa decizionala si credinta – sunt doua lumi diferite. Stim, insa, de asemenea: imagina crestina a omului nu este vreo formula abstracta, politic fara obligatii; ea este mai mult decat atat. Ea ofera orientare si linie de conduita” (pp. 109-110).

Angela Merkel a subliniat raspicat cat de importanta a fost accentuarea, de catre Papa Benedict al XVI-lea, in enciclica Caritas in Veritate (2009), a faptului ca “primul capital care este de protejat si de folosit este omul, persoana in intregul ei” (Ibidem, p. 115). In linia consacrata a crestin-democratiei germane, cancelara federala a Germaniei a pus mereu accentul, in deciziile pe care le-a luat, pe acea “educatie (Bildung)” care a facut gloria scolilor germane. Ea a reformulat intr-un mod clarvazator deviza lui Ludwig Erhard, care-si propunea “Bunastare pentru toti!”, in forma “Educatie pentru toti!”, argumentand ca “bunastare pentru toti inseamna astazi si maine educatie pentru toti” (Ibidem, p. 87). Ea a aratat cu deplina limpezime ca “puterea libertatii, tara ideilor, raspunderea in lume – acestea au facut Germania puternica… si o fac si astazi” (Ibidem, p.149). Cancelara federala a Germaniei a aratat, chiar in dezbaterile asupra bugetului: “stim ca creativitatea oamenilor este cea mai importanta forta productiva pe care o avem. De aceea, domeniul educatiei se afla in centrul investitiilor: pentru acesta se pun la depozitie doua treimi din investitiile activate, impreuna, de federatie si de catre landuri” (Ibidem, p. 60). Politica germana a educatiei este astazi, din nou, ca urmare a acestei optici a guvernului federal, una dintre cele mai inovative in zilele noastre.

Multe partide si tari isi cauta astazi directia. Angela Merkel a argumentat mereu in favoarea mijlocului, a centrului (die Mitte) politic. “Aici, in centru, suntem noi – si numai noi. Centrul este uman. De aceea, centrul este locul nostru. CDU a aparat, de la intemeierea sa, mereu, mijlocul politic” (Ibidem, p. 135). Valorile libertate, solidaritate, dreptate sunt cele care conduc politica de centru – o politica ce trebuie sa ramana continuu deschisa spre innoire si, inainte de orice, capabila sa sesizeze intregul” (Ibidem, p. 138). Cancelara federala a afirmat convingator: “Eu cred ca in Germania economia sociala de piata este un bun fir calauzitor… Principiile economiei sociale de piata sunt foarte simple si, de asemenea, deplin univoce. Statul este pazitorul ordinii, economice si sociale. Statul are functie clara. Competitia este necesara. Ea are nevoie de masura si de raspundere sociala” (Ibidem, p. 67). In discutiile contemporane despre rolul statului, Angela Merkel a adus, cu siguranta, un suflu proaspat.

Angajamentul paneuropean al Germaniei postbelice a aflat in Angela Merkel o reprezentare lucida si convingatoare. Ea a aratat foarte limpede ca “daca Europa noastra va fi de succes, aceasta nu este inca stabilit astazi. Dar este datoria noastra sa luptam pentru aceasta; aceasta este pentru mine neindoielnic” (Ibidem, p.179). La distanta de fatalismele si de oportunismele vremii noastre, cancelara federala a Germaniei a argumentat ca “globalizarea nu este ceva de felul unui destin. Nu, noi avem sansa si avem datoria de a lua sub control globalizarea. In acest sens trebuie sa punem in miscare fortele noastre politice. Numai asa modelul nostru de economie si societate europeana se va sustine si in timpurile globalizarii” (Ibidem, p. 178). In reflectiile asupra Europei unite, Angela Merkel a dat impulsuri fecunde. Astazi, sub numele Angelei Merkel se aduna interventii energice de importanta cruciala pentru orientarile Germaniei, ale Uniunii Europene si ale lumii de astazi. Sintagmele ce-i rezuma vederile – “Fara libertate nu este nimic”, “Libertate in raspundere”, “Educatie pentru toti”, “stiinta autentica nu poate fi separata de etica”, “Trebuie sa devenim mai luptatori”, “Germania poate mai mult”, “Acolo unde suntem noi, este centrul”, … “Sa inaintam in deschidere”, “Sa nu aplicam sabloane in privinta fostei RDG”, “Sa recunoastem singularitatea Holocaustului”, “Germania nu va lasa niciodata singur Israelul”, “Europa este unica” si altele – aceste sintagme, asadar, sunt graitoare prin ele insele si i-au procurat prestigiu. Actualul cancelar german, Angela Merkel, marcheaza, prin deciziile si actiunile ei, in mod benefic istoria germanilor de astazi si a devenit reper pentru actiune in Europa si in lume. Sub multe aspecte, asa cum am aratat, ea a schimbat felul de a se face politica. O monografie recenta observa, pe buna dreptate, ca “Angela Merkel a tinut in viata Marea Coalitie. Dedicarea ei, felul ei de a concepe politica totala ca moderatie totala au fost, poate, indispensabile ca aceasta alianta sa dureze patru ani, iar stabilitatea este valoare in sine in democratia germana” (Dirk Kurbjuweit, op. cit. p.155). S-ar putea ca Angela Merkel sa fi inaugurat “modelul politicii ce vine”: cel al politicii marilor coalitii in slujba unor valori comune, lamurite si respectate cu onestitate de politicieni competenti si cu simt al raspunderii pentru comunitate.

http://www.clipa.com

BANII SI BUNASTAREA MATERIALA. ARGUMENTE SI CONTRAARGUMENTE

On By nelursIn Christian Life, EssaysLeave a comment

Despre bani cel mai bine este sa-i intrebam pe aceia care au demonstrat ca se pricep sa-i produca si sa-i administreze. “Cand eram tanar, credeam ca banii si puterea ma vor face fericit. Aveam dreptate!” declara Bill Gates, iar Warren Buffet ne sfatuieste: “Lasa-le copiilor tai destul de multi bani incat sa creada ca pot face orice, dar nu atat de multi incat sa nu faca nimic”

Exista o multime de oameni care au castigat sume mari la loterie, iar banii le-au schimbat destinul, dar nu i-au facut fericiti, asa cum se asteptau, ci dimpotriva, le-au distrus viata. Gurile rele spun ca banii nemunciti nu aduc fericirea, dar o pot intretine, iar credinciosii asociaza adesea banii cu necuratul. Specialistii sustin ca fiecare om are exact atatia bani cati este capabil sa administreze.

Banii si idealurile

Majoritatea oamenilor au idei preconcepute despre averi, privindu-i pe bogati cu ura si suspiciune. De vina pentru aceasta atitudine este mitul ca miliardarii au ajuns bogati furand si exploatand alti oameni. Putini stiu ca majoritatea miliardarilor sunt foarte modesti, dispun de o inteligenta creatoare fascinanta, viseaza lucruri imposibile si se automotiveaza ca sa le faca posibile. Majoritatea fundatiilor caritabile sunt opera  bogatilor. Milioane de locuri de munca s-au creeat  datorita curajului acestor oameni de a investi, puterii de a-si urma telurile nebunesti si dorintei lor de a-si  modela singuri destinul.

Oamenii isi doresc, in principiu, cam aceleasi lucuri –sanatate, bani, studii superioare, un serviciu bun sau o cariera de succes. Difera mijloacele prin care le obtin, vointa si timpul pe care il dedica atingerii acestor teluri. Oamenii isi doresc fericire, iar fericirea inseamna  adesea o familie, o casa mare, o masina frumoasa, vacante in locuri exotice, viata lunga, copii si nepoti frumosi si sanatosi. 

Cei mai multi oameni cred ca isi vor atinge scopurile daca vor fi angajati, deci bunul lor cel mai de pret este locul de munca. Din pacate, aceasta este situatia cea mai nefavorabila dintre toate, cea care conduce doar accidental la bunastare. Salariul reprezinta circa 20% din valorea muncii prestate de angajat. Celelalte 80 de procente se duc in alte buzunare, ale patronilor si investitorilor, in speta. Cei mai multi bani sunt administrati de catre alte persoane decat angajatul care-i produce, deci sunt folositi in concordanta cu dorintele acestor administratori de fonduri, fara a tine cont de dorintele si visele angajatilor. Banii pleaca adesea in reluarea ciclului productiv, retehnologizare, materii prime si consumabile, servicii, taxe si impozite, pregatire profesionala, iar profitul intreprinzatorului este minim 10 – 15% din valoarea contractului.

Din aceste motive, mai devreme sau mai tarziu, apar frustrarile angajatului, iar acesta pleaca la o alta companie in speranta ca acolo va gasi ceea ce cauta de fapt – bunastarea. Cu timpul, o parte dintre angajati sesizeaza problema de fond si isi construiesc o afacere proprie. Acesta este decizia care aduce sanse  reale de bunastare materiala. Altii mimeaza bunastarea, folosind in exces credit cardurile, consuma mai mult decat produc si in final ajung la bankruptcy.

In cate feluri se fac banii?

Paul Getty, fondatorul imperiului financiar “Getty Oil” spunea: “Ca  sa  devii  bogat  si  sa  traiesti  in bunastare  ai nevoie doar de trei lucruri: o afacere proprie, o afacere care se multiplica si un produs bun.” Alti miliardarii spun ca exista patru moduri in care poti sa faci bani.

ANGAJAT – In calitate de angajat ai un loc de munca, un program fix, lucrezi zilnic 8 ore, adica ti-ai vandut o treime din zi unei companii. In schimbul acestui timp primesti un salariu, echivalent cu circa 20% din ceea ce valoreaza munca ta.

LIBER PROFESIONIST – In aceasta calitate toti banii pe care-i produci sunt ai tai. Esti proprietarul unei slujbe, poate si al unui spatiu in care iti desfasori activitatea. Stapanesti o profesie care-ti permite sa produci bani lucrand de unul singur, fara a fi angajatul nimanui. Banii pe care-I castigi sunt limitati de capacitatea ta fizica si intelectuala. Daca intr-o zi esti bolnav si nu lucrezi, sau daca decizi sa pleci in vacanta, in acea perioada de timp nu castigi nimic. Acesta este modul in care fac bani majoritatea specialistilor – medici, avocati, brokeri, contabili, consultanti, mecanici auto s.a.m.d.

PATRON – Este ipostaza de proprietar al unei afaceri. In calitate de patron castigi timp personal si bani cumparand timpul de munca al altora, angajatii tai. Ei sunt la dispozitia ta 8 -10 ore/zi, timp in care lucreaza pentru atingerea telurilor tale. Mare parte din banii pe care-i produc angajatii ajung in administrarea ta. Daca-i investesti cu grija si conduci afacerea cu pricepere, aceasta situatie te poate conduce la libertatea financiara, o forma de bunastare materiala. Este cazul fericit in care iti poti permite sa-ti iei vacanta, sa nu mai lucrezi o perioada de timp, pentru ca firma functioneaza si fara aportul tau direct, iar angajatii produc in continuare pentru tine. Cel mai greu este sa gasesti 3 sau 5 oameni de incredere, carora sa le delegi o parte dintre sarcinile si responsabilitatile afacerii. Este ca un fel de clonare. Practic, timpul patronului, care are 5 angajati capabili, de incredere, se dilata. Ziua lui are acum de 5 ori 24 de ore, iar eficienta creste proportional, spre deosebire de eficienta unui liber profesionist, limitat de propria sa putere de munca. In acelasi moment cei 5 angajati lucreaza simultan pentru indeplinirea unui tel comun, iar patronul castiga un venit rezidual de la fiecare dintre acesti angajati.

INVESTITORUL reprezinta situatia ideala. Investitorul este un om care nu mai trebuie sa munceasca pentru bani, iar banii lucreaza singuri pentru el, producand continuu alti bani din investitii si plasamente. Ganditi-va la marii investitori imobiliari, la actionarii unor banci sau multinationale de succes, la patronii unui brand. Situatia de investitor este cea mai eficienta metoda de a produce bani si a dat lumii cei mai multi dintre miliardarii ei. De asemenea, este stiut ca majoritatea miliardarilor lumii sunt bogati la prima generatie, nu pentru ca au mostenit averi fabuloase, ci pentru ca au invatat sa investeasca si si-au folosit inteligenta creatoare.

Aceasta clasificare apartine lui Robert Kiyosaki, un remarcabil investitor si businessman american si unul dintre cei mai apreciati speakeri motivationali din lume. Miliardarul American de origine japoneza,  explica in cartile sale mecanismele care conduc la bunastarea materiala si spirituala. Robert Kiyosaki vorbeste despre primii pasi in investitii si da idei de start absolut necesare oricarui intreprinzator privat.  Cartile sale din colectia “Tata bogat, tata sarac” si in special “Cadranul Banilor”,  fac parte din “abecedarul” dezvoltarii personale si cel mai scurt  drum catre succes, pentru oricine are ochi sa vada si minte sa inteleaga. 

Banii si fericirea

Multi oameni se afla simultan in doua dintre cele patru “cadrane ale banilor” fiind simultan angajati si investitori; liber profesionisti si investitori sau patroni si investitori. Cei care raman toata viata intr-unul dintre primele cadrane (angajat sau liber profesionist), au sansa sa ajunga bogati doar daca vor castiga la loterie si vor invata sa investeasca eficient banii sau daca se vor casatori cu o persoana foarte bogata.

Principalele motive pentru care majoritatea angajatilor raman saraci si nefericiti porneste de la barierele lor mentale. Majoritatea angajatilor cred ca banii vin de la casierie, de la serviciul financiar, de la banca sau direct din buzunarul patronului. Majoritatea angajatilor nu au viziune si refuza sa gandeasca mai departe decat fisa postului si atributiile lor uzuale. De regula, angajatii nu pot sau nu vor sa inteleaga ca banii provin din vanzarea unor produse si servicii ale companiei, la producerea carora si-au adus aportul si ei. Angajatii nu sunt interesati de felul in care se conduce o afacere, nu vor sa stie de unde are bani patronul si adesea refuza sa invete despre investitii si plasamente. O alta greseala comuna a angajatilor este ca nu nu sunt loiali, nu se simt legati de misiunea, viziunea si obiectivele firmei si de aceea refuza sa se implice total in prosperitatea ei. Tendinta angajatilor este de a evita joburile platite in functie de realizari, pe cele care presupun eforturi de prospectare a pietei si atragere de noi clienti.

Statistic, din 100 de oameni, 36 dispar prematur din pricina unor boli sau accidente inainte de varsta pensionarii; 58 traiesc la 60 de ani din pensie, dar continua sa lucreze si dupa pensionare din nevoia acuta de a-si suplimenta veniturile. Doar 5%  dintre oameni ating libertatea financiara  si doar 1% devin  bogati. Bogatii sunt acei oameni care ajung la privilegiul de a nu mai  munci deloc; la posibilitatea de a se retrage din activitate mai devreme decat varsta standard de pensionare si la o situatie materiala care le permite sa-si satisfaca toate capriciile pentru tot restul vietii lor.

Libertatea financiara presupune un cumul de libertati (o vacanta prelungita oricand o vrei; o suma de bani care iti asigura un trai decent cateva luni de zile sau cativa ani), dar nu este similara cu bogatia, pt. ca, desi esti liber sa faci ce vrei, nu ai atatia bani cat sa poti sa-ti satisfaci toate capriciile fara sa mai muncesti niciodata.

Deci, statistic, 6% dintre oameni au sansa sa fie fericiti si impliniti material si spiritual. Decizia de a face parte din acest procent este legata strict de calitatile native, capacitatea de motivare si actiune, dorinta de a evolua, de a invata de a-ti depasi limitele si barierele mentale.

Argumente si contraargumente

Exista multe motive pentru care oamenii se opun schimbarilor. Majoritatea refuza sa-si paraseasca locul de munca pentru a pune bazele unei afaceri proprii, desi situatia de angajat nu-i mai satisface de multa vreme. Ei constientizeaza riscul de a-si pierde venitul – un salariu mic, dar sigur. Apare frica de necunoscut, de posibile inconveniente inerente oricarui inceput, riscul de faliment, afectarea relatiilor sociale, ale statutului social si professional. Teama de esec si majoritatea obiectiilor vin din lipsa de incredere in fortele proprii,  din comoditate, lipsa de imaginatie si din idei preconcepute despre pietele suprasaturate. Unii oameni isi cauta mereu scuze pentru nereusitele lor incercand sa-si linisteascai constiinta. Altii nu sunt capabili sa-si gestioneze eficient timpul sau nu mai sunt dispusi sa invete. Cei mai multi sunt incapabili sa formuleze obiective SMART, iar unii cred cu tarie ca exista alte moduri mai rapide si mai usoare de a gasi bunastarea si fericirea – de exemplu jocurile de noroc.

Desi admit ca succesul se invata si ca depinde de performantele individuale, educatie si experienta, multi oameni tentati de avantajul de a fi patron si investitor, refuza totusi perspectivele unei vieti imbelsugate. Constientizand volumul de  munca si riscurile aferente deciziei de a deveni investitor, precum si incertitudinea rezultatelor finale, ei se lasa prada esecului inainte de a incerca. Urmarea este ca ei prefera sa taie din aspiratiile personale si, in loc sa-si stabileasca telurile, se intorc la starea lor de confort, adica la situatia de angajat sau liber profesionist, renuntand sa lupte pentru fericire.

Atunci cand alegi “carari” batatorite de altii, nu te astepta sa descoperi comori fabuloase. Daca vrei rezultate spectaculoase, ia-ti viata in propriile maini si construieste-ti singur o “carare”.

Celor care isi inving teama de esec si decid sa lupte si sa-si caute fericirea le recomand un moment de reflectie asupra cuvintelor lui Donald Trump: “Banii n-au fost niciodata o mare motivatie pentru mine, ci doar o modalitate de a tine scorul. Adevarata placere este sa joci jocul”
                                                    
Simona BOTEZAN
Washington, D.C., USA
29 septembrie 2010

Intrebarile Toamnei

On By nelursIn Essays, Inspirational, literatureLeave a comment

Ocupati cu alergatura zilnica, observam cu oarecare intarziere ca, peste tot in jurul nostru, natura a inceput sa-si schimbe straiele. Ne surprinde mai intai ba un gagait de gaste salbatice, vaslind pe cer in obisnuita formatie de varf de lance, ba amurgul coborat peste zari inainte de vreme, ba racoarea diminetilor din ce in ce mai intarziate.
Zilele se comprima, obligandu-ne sa ne gandim la finalizarea lucrarilor din gradina si la pregatirile trebuitoare pe langa casa, inainte de a ne retrage in tihna odailor incalzite. Frunze de tot soiul se zgribulesc sub sfichiul palelor de vant, starnit de nu stii unde. Imbujorate de racoarea noptii, in nuante de galben si rosu, valuri de frunze se grabesc sa plece “in bejenie”, dupa vorba poetului nostru, dezgolind in pomi ramuri scheletice si rarele fructe ramase neculese prin vii si prin livezi.
Contrar asteptarilor logice, tocmai pe cand se pregatesc de iarna, pomii ne ofera una din cele mai spectaculoase palete de culori. Spre deosebire de noi, oamenii, pomii se dezbraca de haine in asteptarea ploilor si a zapezii. La primavara, odata cu dezghetul si intoarcerea pasarilor calatoare, isi vor pune haine noi.
In natura lui Dumnezeu, numai florile rivalizeaza cu pomii in splendoarea coloritului, in nesfarsita diversitate a prezentarii si creativitate a formelor. Florile ne aduc frumusete si mireasma, ne impodobesc gradinile, ne incanta ochiul si ne ingaduie cu generozitate a ne oferi unii altora buchete din comoara lor cromatica. Pomii ne ofera si ei flori aninate in ramuri, poate nu la fel de frumoase, si mai efemere, scopul lor fiind mai prozaic – sa ne pregateasca ceva mai consistent la toamna, sa-si implineasca in roade menirea.
Ati observat desigur evolutia coloritului in pomi. Pe fondul verde al frunzelor, apar primavara, pentru scurta vreme, flori viu colorate – un spectacol pentru ochi, o atractie dulce pentru insecte si un interes vital pentru pom. Curand culoarea dispare, odata cu ofilirea florilor si, pentru cateva saptamani, verdele preia din nou controlul. Incetul cu incetul, culoarea iese din nou la iveala, de data asta in fructe, pomii oferindu-ni-se acum “placuti la vedere si buni la mancare”.
Cand roadele au fost culese, culoarea dispare iarasi. Apoi, cu un ultim efort, inainte de a se dezbraca definitiv pentru somnul lung de iarna, culoarea izbucneste pentru ultima data, de data asta in frunze. Se aprind ruguri prin mai toti pomii – combinatii de galben, rosu, portocaliu, ruginiu, bordo, sau argintiu, multe din ele tivite cu nuante mai deschise (ori mai inchise). Acum frunzele confera spatialitate coroanei, evadand din monotonia de verde prafuit al sezonului cald. Pomii par in flacari, straluminati din interiorul coroanei. Cu greu iti iei ochii de la ei. Pacat ca spectacolul nu tine mai multa vreme!…
Soarele, la randul lui, ne ofera cu tot mai multa zgarcenie caldura cu care ne-a rasfatat in vara. Obosit parca, el urca tot mai anevoie spre zenit si scapata tot mai grabit spre asfin?it. Ne mangaie acum cu raze blande, trimise in unghiuri ascutite. Cauta parca sa ne priveasca drept in ochi, cercetandu-ne cu atentie fata. Spre rusinea noastra, ne afla deseori incruntati, preocupati, cu priviri plecate spre pamant. Uitam ca-i vremea roadelor, sezonul culesului, al bucuriei, al satisfactiei pentru lucrul bine facut, al recunostintei pentru un bilant imbelsugat, ori macar pentru strictul necesar, de care nimeni nu duce lipsa.
Soarele ne priveste drept in obraz, asteptand sa citeasca raspunsul dorit, iar vantul ne pune cu insistenta aceeasi intrebare, suierand nerabdator pe la urechi, iar primii stropi de ploaie ai toamnei ne gonesc in casa, oferindu-ne ragazul unui raspuns cantarit cu toata sinceritatea.
Cea mai rara si mai pretuita floare creste si-si deschide petalele la urma, dupa ce toate celelalte flori s-au scuturat de mult, frunzele au cazut, iar roadele au fost adunate in hambare. Este floarea unica, a carei mireasma imbie si bucura chiar si pe Dumnezeu. Floare pe care Duhul o cauta si in inima ta. Numele ei este Recunostinta, parfumul ei se cheama Multumire si vremea ei este pentru tine Acum.
O va gasi oare …
Gelu Arcadie Murariu
Oregon City, Oregon