Category: Essays

CÂND „CEI USURATICI APRIND FOCUL ÎN CETATE, ÎNTELEPTII POTOLESC MÂNIA”

On By nelursIn EssaysLeave a comment

 Vavila Popovici


Incidentele care au avut loc la Londra luna trecuta (august) au fost considerate ca cele mai violente din ultimii 30 de ani. Potrivit politiei londoneze, peste o mie de persoane au fost arestate, dintre care 396 minori. Violentele, care au început în nordul Londrei s-au extins ulterior în mai multe orase britanice, între care Birmingham, Manchester si Liverpool. A fost vorba în principal de actiuni de efractie, vandalizari de autoturisme si furturi, dar si incendii provocate. Incidentele au provocat o mare indignare asupra populatiei acestei tari si au determinat o reactie ferma din partea autoritatilor. Potrivit Scotland Yard, din cele 1.838 de persoane retinute în timpul violentelor, 1.049 au fost puse sub acuzare, 218 dintre acestea fiind minore. Premierul britanic David Cameron si-a întrerupt vacanta si a declarat în Parlamentul britanic : „Nu este vorba despre politica, nici despre manifestatii, ci despre furt […] Aceasta este infractionalitate, pur si simplu si pentru aceasta nu exista scuze. Nu este o problema de saracie, ci de cultura. O cultura a violentei, lipsei de respect fata de autoritate […] trebuie sa aratam lumii ca Marea Britanie nu este o tara care distruge, ci o tara care construieste, care nu se resemneaza, o tara care face fata, care nu priveste în urma, ci totdeauna înainte”. În cele din urma violentele au fost stopate, fiind antrenati în aceasta actiune 16000 de politisti. Au fost implicate persoane cu statut social diferit, copii, tineri si oameni mai în vârsta.

De aici începând, fenomenul, fiindca el poate fi denumit astfel, poate fi amplu analizat. Nu am sa îndraznesc decât o succinta analiza, privita din punctul de vedere al libertatii zilelor noastre, prost înteleasa de unii oameni. Si nu este o remarca noua si nici restrânsa, ci valabila pentru foarte multe tari de pe glob.

Libertatea este un concept filosofic, a carui semnificatie ar putea fi rezumata prin sintagma „lipsa constrângerilor”. Ea zugraveste comportamentul uman. A fost o tema care a preocupat filosofii, teologii, precum si statul.

Pentru Socrate, de exemplu, libertatea este poarta tuturor dereglarilor individuale si sociale, calea spre desfrâu si descompunere; pentru Aristotel, aparator al libertatii, este poarta prin care intra bucuria de a trai, poarta prin care intra viciile fiind cea a pasiunii. Venind mai aproape de vremurile noastre, pentru filosoful britanic John Stuart Mill (1806–1873), libertatea este determinata de raporturile dintre individ si societate, sfera libertatii umane cuprinzând anumite libertati printre care si „libertatea alegerii unui stil de viata”. Si ce stil de viata trebuie ales? Chiar nu stim sa alegem, nu stim sa discernem? Stilul de viata presupune într-adevar cultura! Este gustul pentru elevat si frumos. Stilul nu presupune cantitatea, ci calitatea; înseamna atitudine corecta, cuviincioasa, actiune folositoare, idei sanatoase, înseamna bucuria de a trai, dragostea, prietenia, dorinta de înaltare, de a deveni o persoana cu o carte frumoasa de vizita. A fi bogat si lipsit de caracter, nu poate fi decât un stil ales daunator atât tie cât si oamenilor din jurul tau.

Pentru a ajunge sa te poti bucura de libertate, trebuie mai întâi sa-ti înfrângi barbaria, pe care o purtam fiecare dintre noi, unii într-o masura mai mica, altii mai mare, si pentru a-ti înfrânge barbaria trebuie sa te cunosti pe tine însuti si sa reusesti sa-ti modelezi caracterul. La început nu esti atât de constient, te ajuta parintii, scoala, mai apoi te straduiesti singur sa dobândesti un comportament moral care sa fie în armonie cu cei din jur. De altfel normele comportamentului moral au fost cuprinse în cele zece legi biblice comune religiilor mozaica, crestina si mahomedana, religii dominante si la ora actuala în lume. Incorectitudinea, obraznicia, minciuna, lipsa de respect, tin de zonele întunericului; numai spiritul benefic este creator, spiritul malefic este distrugator; omul care ia în brate spiritul malefic ajunge la desfrâu, se deconecteaza de la spiritul Divin. „Vai de feciorii razvratiti, zice Domnul, vai de cei ce fac planuri fara Mine, care fac legaminte ce nu sunt în Duhul Meu, ca sa gramadeasca pacate peste pacate!”(ISAIA 30, 1)

Conceptul de libertate ideal în societate se presupune a fi acela în care orice om e liber sa faca ceea ce doreste, atâta timp cât nu încalca libertatea altui om. Exista si extremele acestui concept. Si vai, cât a avut omenirea de suferit din cauza extremismului! Una dintre extreme este libertatea totala reprezentata în principal de catre curentul Punk. Filosofia acestui curent e simpla: „Sunt liber sa fac ce vreau, inclusiv sa îmi înfig bocancul în fata ta”, filosofie total anarhista. Curentul Punk a aparut între anii ’76-’80. Un adept Punktrebuia sa fie altfel decât ceilalti, sa socheze, violenta fiind omniprezenta în manifestari, de la înfatisare, la limbaj, comportament; un revoltat fara cauza, un om nelinistit, caruia îi place sa traiasca periculos. Cealalta extrema este reprezentata de totalitarism, în care nimeni nu are dreptul sa faca nimic decât ceea ce i se spune. Chiar daca la prima vedere par doua extreme total diferite, ele au un lucru în comun, ni se spune, si anume acela ca societatea e împar?ita în doua grupuri, unul care are libertatea totala ?i unul care nu are deloc.

Rolul statului ar fi sa se apropie cât mai mult posibil de conceptul ideal de libertate, cât mai multi oameni sa se poata bucura de cât mai multe libertati. Pentru a asigura acest lucru exista legi care trebuie respectate. Corectitudinea comportamentala este o manifestare de respect în primul rând fata de tine, dar si fata de cei din jurul tau, respect „fata de autoritate”, dupa cum a exprimat Premierul britanic. A te purta corect, politicos, a fi calm, a cunoaste legile tarii si a le respecta, indica un om care-si iubeste tara, un om instruit, un om care a învatat sa se poarte în societate. Astfel de oameni ofera încredere si lumina celor din jur lor. Iata câta dreptate a avut premierul britanic când a afirmat ca este „o problema de cultura”!, morala fiind aceea care trebuie sa stea la temelia culturii unui individ si a vietii politice a societatii, deoarece se mai întâmpla „sa fii instruit, dar natâng, brutal si simplist” spunea un gânditor român. Mergând mai în adânc, filosoful german Friedrich Nietzsche afirma ca morala apartine credintei, nu politicii.

Dintre cele sapte Pacate capitale, face parte si Mânia, numita si furie, prin care se întelege respingerea iubirii si adoptarea sentimentelor razbunatoare si a gândurilor pline de ura. Ce ne spune Biblia despre mânie? „Nu te grabi sa te mânii în sufletul tau, caci mânia locuieste în sânul nebunilor.”

Filosoful român Nae Ionescu (1890-1940) precizeaza ca problema libertatii se pune în modul urmator: „Exista mai multe drumuri de urmat si omul alege unul din ele. El alege, dar el nu poate actiona decât atunci când cunoaste conditiile multiple în care aceasta actiune este posibila.Daca nu cunoaste aceste posibilitati si implicatii, atunci actiunea nu o face el, ci ea se întâmpla cu el.” Cu alte cuvinte, este luat de val, în necunostinta de cauza! Se pare ca acesta a fost si cazul acelor tineri mâniosi, iesiti în strada pentru a fura, a distruge.„Exista întotdeauna o limita a libertatii. Este un nonsens sa se vorbeasca despre o libertate absoluta. Omul nu poate fi liber sa faca orice vrea el: Libertatea îsi are limitele ei, care sunt indicate de natura omului. Prin urmare, tot ceea ce depaseste normalul, natura omului, poate sa fie interzis, fara însa ca aceasta sa reprezinte un atentat la libertate.”

Statul la emiterea legilor are în vedere conceptele de bine si rau si gaseste un echilibru pentru a reusi sa asigure libertatea cetatenilor sai. Dar mai sunt si reguli pe care statul nu le poate stabili si care tin de bunul simt al omului. Iata ca ajungem din nou la Credinta, la Religie, la invocarea Decalogului care este suma bunului simt crestinesc – Porunca a VIII: „Sa nu furi” si porunca a X-cea: „…sa nu poftesti vreun alt lucru care este al aproapelui tau”.

Este minunat sa ai moralitate de ordin religios! Si cartea de capatâi a acestei moralitati este Biblia. Se stie ca o viata lipsita de credinta este o ratacire în spatiu si timp. Ratacim, ratacim si nu mai gasim calea cea buna!

Apostolul Pavel spunea acum 2000 de ani ca morala este înscrisa în inima omului.

Exista o lege morala cu care te nasti, adica acea predispozitie de a alege binele de rau; dar exista si o constiinta morala, cea care-l face pe om sa discearna cu buna stiinta, adica cunoscând, sa poata alege si sa se manifeste ca atare. Atât legea morala cât si constiinta morala (constiinta fiind un produs al activitatii creierului uman) îsi au izvorul în fiinta lui Dumnezeu. Constiinta morala se poate capata în timp, dupa cum am spus prin educatie, cultura. Ce cultura, ce educatie au avut acei copii si tineri implicati în incidente? Care a fost rolul familiei, scolii, Bisericii? Li s-a vorbit despre Credinta? I-a dus cineva în Biserici unde ar fi putut învata sa fie linistiti, sa nu vorbeasca când nu trebuie, sa cunoasca respectul, sa-si înfrâneze pornirile necuviincioase, sa învete blândetea, bunatatea, corectitudinea, iubirea de Dumnezeu? Cu câti dintre copiii nostri s-a mai întâmplat acest fericit lucru în aceste ultime decenii?

Libertatea poate fi si poarta de intrare a viciilor, însemnând si dreptul de a pacatui, de a face si rau nu numai bine, dar evlavia (religiozitatea) înseamna a cunoaste si a lua din libertate numai ceea ce este bun si frumos, adica a discerne, din dragoste de Dumnezeu.

Întelepciunea poporului român a creat multe zicatori, versuri, în legatura cu educatia omului, a copilului în familie. Zicala „Asta nu-i dus de multe ori la biserica”, atribuita unui om pacatos, spune mult despre acel om”.

Redau mai jos fragmente din „Vorbe cu tâlc” ale poetului român Vasile Militaru (1885-1959) decedat într-una din închisorile comuniste:

„Când copilului nuiaua nu-i sta – sfânt – la poarta mintii,/ Râde fericit copilul, dar la urma plâng parintii! […] Pe copil sa-l tii în frâie, de vrei om la toti sa placa;/ Nu-l lasa orice sa-ngâne, nu-l lasa orice sa faca;/ Nu-l lasa dupa placerea-i unde vrea el sa se duca;/ Din acelasi lemn se face si icoana si maciuca./ În rasfat de-ti cresti copilul si-l lasi zilnic fara frâu,/ Tu ai semanat neghina, socotind ca semeni grâu…/ Caci, precum îti cresti copiii, vor fi oameni sau neoameni:/ Din ogor nicicând nu iese decât ceea ce sameni!/ Cei care trudesc o viata si comori mereu aduna/ Ca sa lase mostenire la copii o viata buna,/ Din copiii lor fac trântori care-si vor munci doar dintii/ Sa manânce toata viata ceea ce au strâns parintii.”

Desi traim alte vremuri, poate este bine sa cunoastem si gândurile celor de dinaintea noastra.

Si despre celelalte aspecte ale fenomenului, poate… cu alta ocazie. Dar ar fi trist sa mai existe!

Vavila Popovici – Raleigh, Carolina de Nord

CÂND GOLANUL E SEF

On By nelursIn EssaysLeave a comment

GOLANUL-„SEF” AL NOSTRU SI … GOLANII LOR !

  – pamflet –

…Vineri, 12 august 2011, când era gata sa intre în „trabantelul” lui umil, de cca. 100 de milioane de euro, Traian Basescu a vazut câtiva muncitori, si nu l-a rabdat inimioara sa nu “le-o zica” – în stilul lui inconfundabil, de “maidanez”, dar fraza sa având acelasi “mesaj”, precum al lui Hitler si/sau al tuturor masonilor lumii (care au ajuns la concluzia ca numarul optim al POPULATIEI TERESTRE contemporane ar trebui sa fie cam…240-260 de milioane!!!): “Bai, sunteti prea multi!” (Adica: “O sa va extermin eu, cumva…cât de curând!…PREA MULTE SPITALE, PREA MULTE SCOLI, PREA MULTI ZIARISTI CARE NU MA LINGUSESC…SI ÎNCA MAI SUNT INTELECTUALI CARE NU S-AU VÂNDUT PE…”O SAVARINA!” etc. etc. etc. !!!).

Un muncitor i-a strigat lui Basescu Traian, cu un amestec de exasperare si sarcasm: “Sa traiti bine!”. Iar replica nu a întârziat. “Si voi!”, le-a spus Basescu. (Adicatelea: “Ma doare în cot de voi – crapati, daca nu stiti si nici nu învatati sa furati, ca mine si ai mei!)

O femeie i-a replicat: “N-am trait bine!” – moment în care presedintele a plusat în ironie. “Traim dupa cum muncim! (…) Ma, daca gasim un român care sa nu se plânga, e mare lucru! Vedeti voi unde e somaj 20% cum e…”, le-a strigat presedintele, aproape intrat în masina prezidentiala.

…Apoi, pentru tara, bulibasa Basescu a avut, în presa, urmatorul mesaj:

“Bugetarilor pot sa le transmit un singur lucru: CA SUNT PREA MULTI (s. mea), avem 1,2 milioane de bugetari, si trebuie redus numarul bugetarilor. Trebuie sa reducem cheltuielile de functionare a statului daca vrem sa fim un stat viabil care sa nu înghita resursele pe care le produce economia româneasca. (…) Deci am facut timp de 20 de ani politica de a consuma orice resursa produce statul. Nu se poate continua asa, iar criza datoriilor ne arata CA NICIUN STAT NU MAI POATE TRAI PE DATORIE, ci din ce produce” – cf. www.mediafax.ro

…Mai, GOLANULE, FARA LEGE SI FARA NICIO CREDINTA (ca presedinte de tara n-ai cum fi numit!):

1-în primul rând, cine a facut toate datoriile României, la Bancile Camatarilor Lumii, daca nu tu?!

2-În al doilea rând: nu muncitorii sunt prea multi, în România, ci curvele si hotii si incompetentii si impostorii tai, “cu staif”! Si, în definitiv, primul care este “în plus”, ESTI TOCMAI TU, GOLANE! Altceva decât sa distrugi si sa tradezi România, n-ai “realizat”, ca “munca”, pâna acum (sunt 7 ani de “impostura prezidentiala”!!!) – asa ca, fa bine si “simplifica peisajul”, cât, înca, nu esti otânjit…sau împuscat, la Târgoviste, ori aiurea…

Tu, GOLANULE-SEF, tu si numai tu – esti “somerul nostru de lux” (pe care nu ni-l mai permitem!!!) – “somer de lux” si sfruntat “brigand de stat”, care ne costi viata Poporului Român si a Tarii Românilor!!! Tu, Aratare a Iadului!

Din punctul meu de vedere, parazitii si impostorii, ca tine si ca majoritatea familiei tale de satra – nici n-ar avea dreptul la vreun “mormânt de amintire”!!! Acest popor român (cu obârsii SFINTE!!!) TREBUIE sa uite cel mai penibil moment al istoriei sale: pe 6 decembrie 2009, si-a ales, pentru a doua oara, “democratic” si hipnotic, drept Conducator si Calauza – pe CALAUL si BRIGANDUL-SEF al Neamului Românesc!!!

Este o contra-performanta mondiala, demna de orice “Guiness Book” al POPOARELOR!!!

… Ciulini si scaieti sa creasca pe pieptul tau si din inima ta de matraguna – tu, “nemernic national”, care ai facut pustiu si mlastina, în sufletele si în satele si în târgurile si în orasele României! – …tu, Greu al Pamântului Românesc, de hidosenia pacatelor caruia urla spre Ceruri, întreaga glie româneasca!

…Nu numarul de bugetari trebuie redus, mai, Vârcolacule si Strigoiule Grotesc al Pustiului Beznei Satanice! – … ci trebuie redus (pâna la anulare totala!) numarul de “sinecuristi” si “filodormisti” si jefuitori de tara si iresponsabili si incompetenti si impostori, pusi în tot soiul de posturi, cu raspundere ametitoare!

Ce altceva decât sinecura, e “munca” ta de derbedeu national, de 7 ani încoace, de când, înafara de zavistie sociala si dezastru economic si tradare nationala, în beneficiul familiei tale si al “haidailor” tai “pedelei”, ALTCEVA NU STII SI NU FACI! – …dar esti platit, gras, tocmai DIN/DE LA BUGETUL BUGETARILOR SI NEBUGETARILOR ROMÂNIEI, ca sa stii si sa faci… – …nu mai zic de afacerile aiuritoare (ma întreb cât de legale…dar NU eu ar trebui sa ma întreb, ci Justitia Româna sa se autosesizeze… – …UNDE-I atât de mult clamata Justitie Româna?!), afaceri de la care ai “cota parte” substantiala, ca zeciuiala serdarilor, din partea tâlharilor de drumul mare, pe vremile fanariote?!

Ce altceva decât “sinecurista” e analfabeta de fiica-ta aia mai mica (nici cu “desteapta” mai mare a ta nu mi-e rusine, miliardara de…Paunesti-Vrancea!), pe care ti-ai trimis-o, ca sa ne umilesti deplin, “europarlamentara” la Strasbourg?!

…Lasa ca nici cu ceilalti europarlamentari, de-ai nostri si de-ai “lor” (celorlalti masoni europeni!), nu mi-e rusine – numai daca amintim scandalul ADRIAN SEVERIN (nepotul lui Silviu Brucan/Saul Bruckner), cel care n-a fost singur la…”cazanul cu coruptie” european!

…Ce altceva decât “sinecurist” e frate-tu, Mircea Basescu, cel care are palate, din afaceri, cica, cu “piei de closca” (lumea zice, însa, ca portul Constanta n-a fost controlat, la vama, tocmai pentru ca acolo este “inima” întregului trafic ilegal, din România – de la tigari, pâna la arme automate…!)?!

…Si tu si ceilalti golani ai tai vreti, deci, sa ne exterminati pe noi, cei care muncim si care ne-am lasat toata energia si tot sângele, în pamântul tarii acesteia?! Nenorocitilor si vampirilor, nesatui în veci!

…Chiar credeti ca nu veti da socoteala?! Chiar credeti ca, daca la Londra, Paris, Madrid, Athena etc. FOCUL “DREPTEI RAZBUNARI” arde, cu vapai tot mai înalte – n-o sa se aprinda România, ca e “crestin-ortodoxa”, deci… plina de prosti si neajutata de nimeni dinafara?! Pai, odios bulibasa, te informez ca nici asa teribil de crestina nu mai este România (daca tu crezi, precum Cioran, ca “crestinismul e religia sclavilor”…!) – si, chiar daca sunt (sau au devenit, în ultimii ani), ce-i drept, multi idioti si golani si manelisti, în România, dezlantuiti furibund, ca napaste cataclismice ale României (dezlantuire care se produce “dupa chipul si asemanarea ta”!) – asta nu înseamna ca nu se poate întâmpla o întoarcere, cu 180 de grade, a istoriei, din pricina ca n-o respectam – si sa se iste un “neo-cheguevarism”, iscat de prapastia sociala enorma, dintre banditii extrem de bogati si oamenii cinstiti si din ce în ce mai saraci, care se sinucid (deocamdata! – pentru ca, în orice clipa, violenta se poate întoarce dinspre sine, spre ceilalti!), sau mor de foame!

Sa nu crezi ca, prin tertipurile tale de jigodie pârtâitoare, ai reusit sa-i alungi din România pe toti cei care muncesc cinstit, cu dintii strânsi… – … si care te urasc de moarte!

NU: ROMÂNIA ESTE TARA NOASTRA, IAR NU A TÂRFELOR TALE SI A BANDITILOR TAI – ROMÂNI SAU “ALOGENI”!

Nici morti nu vor pleca din aceasta Gradina a Maicii Domnului cei care au misiune AICI, iar nu aiurea!

De plecat tot VOI veti pleca – DAR NU ORICUM! Ti-o promit si v-o promitem! Ori veti fi condamnati la moarte, pentru TRADARE SI DISTRUGERE DE TARA, ori veti fi expulzati, fara dreptul ca vreunul din neamul vostru sa mai aiba învoirea de a mai calca, cu picioarele lui (pline de noroi îngrosat cu sânge nevinovat!), pamântul asta sfânt! Cum îi zice Miron Costin-logofatul, lui Duca-voda “cel batrân”: “PAMÂNTUL ACESTA ESTE FRAMÂNTAT CU SÂNGELE MOSILOR SI AL STRAMOSILOR NOSTRI!”

…Voi, banditilor, vad bine ca nu veti pleca de bunavoie, si nici prin “alegeri democratice”! Vreti sa distrugeti democratia, prin frauda morala, materiala, electronica…prin manipularea prostilor si nesimtitilor tarii (care se puiesc tot mai mult, sub regimul tiraniei de stat si locale!). Da, voi chiar credeti ca ne veti învinge, iarasi si iarasi, pentru ca ne dispretuiti cumplit, din pricina lipsei de reactie nationala, la care ati adus un popor român, pe care l-ati saracit si prostit si cocosat – încât, în majoritatea lui (dramatica!), si-a pierdut orice urma de demnitate!

Dar, pentru Dumnezeul (al tau, Yahwe – sau al meu, Hristos!), în care tu nu crezi: în Cuba, pentru a cuceri Baracile Moncada din Santiago si baracile din Bayamo pe 26 iulie 1953 (preludiul violent al caderii tiranului FULGENCIO BATISTA) – nu au existat decât câteva zeci de revolutionari! Nu mai mult de 20 de persoane, din grupul initial de 82 de rebeli, au supravietuit atacului armatei cubaneze si s-au refugiat în muntii Sierra Maestra (condusi de Fidel Castro, Che Guevara, Raúl Castro si Camilo Cienfuegos), formând O GHERILA CARE I-A “TERMINAT” PE SOLDATII TIRANIEI BATISTIENE! Trupele neregulate slab înarmate, cunoscute sub numele de escopeteros, au hartuit trupele lui Batista, din dealurile si câmpiile provinciei Oriente. Mai putin de 200 de partizani se confruntau cu armata si politia cubaneza, care aveau un efectiv numeric de 30.000-40.000 de persoane – SI “CEI PUTINI, DAR DECISI”, CARE STIAU CE VOR! – AU ÎNVINS TIRANIA!

Iata ce spune istoria, pe care tu, cu “consumul bauturile tale alcoolice”, n-ai când s-o rasfoiesti:

“Pe 31 decembrie 1958 a avut loc Batalia de la Santa Clara, într-o confuzie generalizata. Orasul Santa Clara a cazut în mâinile fortelor lui Che Guevara, Cienfuegos si RD (conduse de comandantii Rolando Cubela, (“El Mejicano”) Abrahantes si William Alexander Morgan). Vestea acestei înfrângeri a cauzat panica lui Batista, care a fugit în Republica Dominicana, câteva ore mai târziu, pe 1 ianuarie 1959. Comandantul William Alexander Morgan, conducatorul fortelor RD rebele, a continuat lupta si a capturat orasul Cienfuegos pe 1 si 2 ianuarie, în timp ce Batista parasea tara. Castro a aflat de fuga dictatorului în dimineata primei zile a noului an si a demarat imediat negocierile pentru preluarea orasului Santiago de Cuba. Pe 2 ianuarie, comandantul armatei din oras, colonelul Rubido, a ordonat soldatilor sai sa nu opuna rezistenta, iar Castro a ocupat orasul. Concomitent cu actiunile lui Castro, fortele lui Guevara si Cienfuegos au intrat în capitala Havana. În timpul marsului din Santa Clara spre capitala nu a fost întâmpinata rezistenta. Castro însusi a ajuns în Havana pe 8 ianuarie dupa un mars al victoriei”.

…Spun toate aceste lucruri, legate de REVOLUTIA CUBANEZA, nu pentru ca nu mai pot eu de dragul cubanezilor si al comunismului – ci din câteva motive foarte pragmatice:

1-Propaganda masonilor “liberali” a încercat si încearca, pe toate caile, sa induca ideea ca nu exista decât comunism “pagubos” si comandat fie de la Moscova, fie de la Beijing. În cazul României, nici pâna azi nu s-a înteles ca Nicolae Ceausescu a “înfiintat” un “comunism” national (da, poate parea o contradictie în termeni si nici nu stiu daca a fost ceva bun sau rau, ceea ce-a fost… – n-avem vreme, acum, de discutat atâtea mii de aspecte!) – dar, macar, acest “comunism” autoritarist A CONSTRUIT România emergenta (nu discut aici despre tragediile României imergente, a Duhului!) – si nu a distrus-o economic, în primul rând – dar nici la nivel de politica externa!!! Or, azi, România este “bantustanul” Europei, spre care, toti, se uita cu rusine si jena…cât nu o fura de-o rup!!!

…Revenind. Cuba are sistemul sanitar cel mai modern si mai performant DIN LUME! – iar de asta nu dau eu marturie, ci chiar americanul Michael Moore, în documentarul sau extraordinar: “SICKO”. Che Guevara a intrat în conflict deschis cu Moscova, acuzând-o ca dispretuieste tarile lumii a treia.

2-România, din tara “în curs de dezvoltare” (spre lumea a doua…), cum era pe timpul lui Ceausescu – a ajuns, azi, în lumea…a 14-a!!!

3-Legile economico-sociale spun ca, într-o tara cu prapastie economica uriasa, între bogati si saraci, procesul de trecere, de la comunism, spre asa-zisul “capitalism globalist” (de fapt, “mafiotism mondial”!) este REVERSIBIL!!!

4-Si, mai ales, pentru ca, daca as spune unor analfabeti si semi-analfabeti, precum Basescu si haita lui, despre întelepciunea si eroismul antic greco-roman (pentru ca, în cele ale stramosilor nostri traci, nu cred, azi, decât…initiatii!) – …spre exemplu, daca as pomeni numele de Solon, Pericles, Leonidas, Miltiades, Callimachus, Pheidippides, Horatius Cocles, Mucius Scaevola, Marcus Iunius Brutus, Decimus Iunius Brutus, Gaius Cassius Longinus, Marcus Antonius etc. – …n-ar pricepe nimeni (dintre “preaputernicii zilei”!), nimic!

Dar despre Cuba lui Fidel Castro si Che Guevara, vor fi auzit, sper: DECI, SA SE TEAMA! – pentru ca, spre a rasturna un guvernamânt tiranic, nu ai nevoie de armate chinezesti (se vorbea, în anii ’60, la radio, de “gasti criminale” anti-maoiste de câte…60 de milioane!) – CI DOAR DE CÂTEVA ZECI SAU SUTE DE OAMENI, HOTARÂTI DE EXASPERARE SI DE DORINTA DE LIBERTATE SI DEMNITATE, SA SALVEZE CE SE MAI POATE SALVA, DIN GHEARELE TRADATORILOR ROMÂNI SI ALE “NAVALITORILOR “ALOGENI!

Traian Basescu, spre exemplu, arde de nerabdare sa jefuiasca Rosia Montana de aur si argint (dar nu sopteste o vorba despre cele 300 de tone de URANIU si despre WOLFRAM ori GAZE NATURALE, pentru care “le curg balele”, atât americanilor si israelitilor, cât si rusilor!!!), ARZÂND SI OTRAVIND ROMÂNIA CU CIANURI (de se îngrozesc UNGURII din UDMR, ca va arde si se va prapadi Tisa “lor”! – …admir forta de reactiune a ungurilor!!!) … – …pentru ca vrea sa faca pe placul evreilor lui Max Rich & Comp.!!!

…Stiu ca, alaturi de Golanul-Sef, cel fara LEGE si fara NICIO CREDINTA, exista, din pacate, miloane de golani, tot fara LEGE si fara NICIO CREDINTA… – români (cica!), sodom, si “alogeni” (altfel nici n-ar fi existat tragicul grotesc al lui 6 decembrie 2009!).

…Si o lelita din satul Contesti i-a cerut premierului (?!) Boc (care facea, pe-acolo, o “vizita de lucru”…!): “Sa ne faceti DISCOTECA, mama, ca sa danseze si babele!!!” – iar când a fost întrebata de un reporter TV : “Dar canalizare aveti în sat, aveti cu ce va spala? De ce nu i-ati cerut lui Boc canalizare, pentru sat, în loc de discoteca?” – lelita i-a raspuns, încurcata, chipurile (asa, cam de forma…) : “Mi-o fost rusâni…!” Si de parerea lelitei, ca Boc trebuia sa le dea “discoteca”, înainte de canalizare, erau sute de sateni…care, fireste, NU SE MAI PUTEAU NUMI “TARANI”, CI DOAR NISTE PADUCHIOSI DE MAHALAGII!!!

…Ptiu! Aceste dobitoace rapanoase si împutite au drept de vot! – si, deci, conform “democratiei” masonice, votul ei/lelitei cu “discoteca” este egal cu votul meu si cu al oricarui om cu capul între umeri, si nu doar pe post de burlan!

…Spre deosebire de Cuba catolica, însa (unde, fireste, un rol important în ramânerea la putere a comunismului îl joaca chiar…C.I.A.!!!), noi, ROMÂNII, atâtia câti mai suntem treji si vii/reactionari întru VIATA si întru SFÂNTA DREPTATE (poate câteva mii, poate câteva milioane, pe care zarva publica îi tine ascunsi, în umilinta si smerenie si tacere…) – avem O FORTA DE VIFOR CUMPLIT, care ne situeaza deasupra cubanezilor si a tuturor celorlalte popoare vestice/”ale Amurgului”: avem, cu noi si în noi, DREAPTA CREDINTA, ORTODOXIA – care va izbucni din Duhul MUNTILOR, al APELOR si al CÂMPIILOR, când voi, golani nelegiuiti, nici cu gândul nu-ti gândi – …si, când va va fi mai bine, FORTA LEGII ORTODOXE A PAMÂNTULUI SFÂNT ROMÂNESC va va matura, precum talazul unui ocean, zbuciumat în turbare – …încât se va crede ca nici n-ati fost vreodata pe-aici, nici nu v-a calcat, pe-aici, vreodata, pasul vostru împutit! – … voi, ciume si lepre si plagi cumplite ale Lumii, cu care ne-a încercat Dumnezeu, pentru grele si încapatânate pacatele noastre!

…HRISTOS ESTE CU NOI! – chiar atunci când pare ca cerul ne-a parasit, ca pamântul se surpa sub picioarele noastre si când pute a hoit de golan si a manea, peste tot!

***

…E drept, însa, ca, daca privesti nemerniciile “golanilor lor”, adica dinafara României (Europa, SUA etc.) – nu ramâi mai putin scârbit!

…În SUA, FETITE DE 3-4 ANI sunt prezentate, la TV si pe copertile revistelor, în “costume sexy” si în pozitii “EROTICO”-desucheate… – odioase!

Si nici în “Marea Democratie”/”Mama Democratiei” Lumii Terestre nu se autosesizeaza Justitia! (…si de ce ar face-o, ma rog – când, la Pentagon si la Casa Alba, exista planul de animalizare si de exterminare, “spre reducere”, a populatiei umane terestre?!).

…La Madrid, Francmasoneria stârneste miscarile anarhiste si de stânga (a strâns vreo 5 mii de golani, aiuriti de marijuana!), împotriva vizitei Papei Benedict al XVI-lea!…pretinzând ca aceasta vizita ar costa…mai mult decât a reusit sa fure guvernul Zapatero, de sub “blânda si dreapta obladuire” a lui Juan Carlos de Bourbon, “verisorul” lui Mihai I “de România” (?!)…Urmarea “razmeritei fraieritilor”, confruntati cu “trupele de ordine” (care, ca peste tot în lume, se pregatesc pentru restrângerea asa-ziselor “drepturi ale omului” si, deci, pentru DICTATURA MONDIALA/”NOUA ORDINE MONDIALA”!!!): “8 morti si 11 raniti” – cf. www.adevarul.es

…Tot Francmasoneria “da în gât”, mereu, preoti romano-catolici “homosexuali”…!!! – scandal dupa scandal, ca sa-l lichideze, odata pentru totdeauna, si pe adversarul ei multisecular, Biserica Papala (mult slabita si teribil de infiltrata, de masoni, pâna la vârf…) !

…Obama vrea sa se “rascoale” contra stapânului israelit al SUA, dar e mult prea târziu… – …si acesta (stapânul israelit!) “îi da peste bot” slugoiului american: “Într-un raspuns pe un ton dur la discursul presedintelui Statelor Unite, Benjamin Netanyahu a exclus, joi seara, “orice retragere în interiorul frontierelor din 1967“, adica cele dinainte ca Israelul sa ocupe Cisiordania, Fâsia Gaza si Ierusalimul de Est, prin Razboiul de sase zile, în iunie 1967.

“Vizita lui Netanyahu la Washington începe rau. Cu toate acestea, el va fi primit de Casa Alba si va fi aplaudat în fata celor doua Camere ale Congresului si de catre delegatii AIPAC“, puternicul lobby proisraelian, subliniaza Yediot Aharonot. Premierul israelian urmeaza sa vorbeasca în fata AIPAC la 22 mai, dupa care se va adresa Congresului, la 24 mai.

Cotidianului Maariv îsi deschide, de asemnea, editia cu “confruntarea” Netanyahu/Obama, apreciind ca premierul “NU VA AVEA LINISTE, DE-ACUM, PÂNA NU VA ÎMPIEDICA REALEGEREA LUI OBAMA“, cu ajutorul sustinatorilor sai din Statele Unite” – cf. MEDIAFAX.ro

…Marti, 23 august 2011: “Judecatorul Tribunalului din New York a decis marti retragerea acuzatiilor la adresa fostului director FMI Dominique Strauss-Kahn, informeaza AFP.

În cursul sedintei de marti, judecatorul Michael Obus a decis renuntarea la cazul care îl viza pe Strauss-Kahn, dupa ce procurorii anuntasera oficial retragerea acuzatiilor, din cauza îndoielilor privind declaratiile cameristei.

Dupa anuntarea deciziei, fostul director FMI a parasit calm sala tribunalului.   

Decizia de marti pune capat unei actiuni judiciare care începuse pe 14 mai, atunci când Strauss-Kahn a fost arestat sub acuzatia ca ar fi agresat-o sexual pe o camerista de la Hotelul Sofitel din New York. Acuzatiile împotriva lui Strauss-Kahn se refereau la agresiune sexuala, tentativa de viol si sechestrare” –cf. TVR.ro

…Adica, dupa ce l-ai balacarit în tot felul pe evreul asta maniaco-sexual, Dominique Strauss-Kahn, pentru a-l înlocui cu o evreica, Christine Lagarde (totul, numai înauntrul a ceea ce putem numi, fara teama de a gresi, “LA FAMIGLIA”! – când e vorba de Camataria Mondiala Evreiasca!) – dupa ce i-ai compromis total sansele, în cursa pentru “prezidentialele” Frantei…contra altui evreu (evreul maghiar si…betiv si curvar, mai sa-l confunzi cu Basescu “Traianul”! – Nicolas Sarkozy!) – …acum, îl scoti “alb-helge”, urinând peste orice forma, cât de primitiva, de Justitie!!!

…Îti vine o greata cumplita, privind gasca asta globalist-mondialista a “momentului”! NUMAI în astfel de împrejurari si sustinut de astfel de golani internationali, a izbutit Traian Basescu sa se aleaga, din nou, ca presedinte al unei Tari Ortodoxe, precum este România! Si numai bazându-se pe gasca asta internationala infecta, “vrabia malai viseaza” – iar “pedeleii” lui Basescu sa fie, vesnic, la “tâta României”!

…Hotilor si nemernicilor, care ati praduit si paraduit România (mai s-o stergeti de pe harta… – …dar nu-i vina voastra ca nu ati reusit, ci a ei, ca-i prea bogata si înzestrata, de la Dumnezeu!!!) – va voi zice si eu, precum Basescu-Golanul “SEF”: “BAI, SUNTETI PREA MULTI! – golani, impostori si hoti! A venit VREMEA BILANTULUI FINAL! Pregatiti-va SA DATI SAMA!

…În mod normal, dupa cât au furat de mult si de multi, “în disperare”,! – ar trebui, la finalul actului de justitie (cu “pedeleii” acuzati si “golanul-sef” în boxe!) sa adoptam “metoda chinezeasca”: FAMILIILE SA LE CUMPERE GLONTUL CU CARE VOR FI ÎMPUSCATI/EXECUTATI!!!

prof. dr. Adrian Botez

Când dragostea de carte te duce la Sorbona – VASILE TÂRA

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Cutreierând cu nea Mitica printre amintiri, traiesti alaturi de domnia sa fiecare întâmplare cu oameni de toate categoriile si din diverse locuri; reuseste sa-ti trezeasca un viu interes si energia-ti creste datorita adrenalinei. Toate amintirile sunt redate cu fidelitate si cu atâta dragoste de oameni, încât te transpune întotdeauna cu usurinta în miezul întâmplarilor.

   Destine paralele  

Oamenii pe care i-a cunoscut de-a lungul timpului au lasat nealterata imaginea lor în memoria simpaticului nea Mitica, si nu erau putini! Iar întâmplarile ai caror protagonisti au fost, asijderea. La una din întâlnirile noastre devenite de-acum obisnuite, mi-a spus cu zâmbetul pe buze ca sunt câteva sute cei cu care intrase în contact pe parcursul interesantei lui vieti din exil. Vreo 460!
„Pe Vasile Târa – a început nea Mitica – l-am cunoscut la sârbi, în lagar. Era un tip simpatic, comunicativ, având pe-acel  „vino – ncoace” care te determina sa-l tii pe-aproape. Ne-am împrietenit de cum ne-am cunoscut – a continuat nostalgic partenerul meu de dialog – fiindca Vasile stia cu dibacie sa se faca placut si reusea sa te cucereasca fara nici o sfortare.”
Nici ei doi nu stiau pe atunci ca le era harazit sa parcurga împreuna aceeasi traiectorie a vietii lor, dincolo de frontierele României: se întâlnisera în Iugoslavia, au plecat în Italia si un timp au ramas la Trieste, apoi în lagar, la Torino; în anii ce-au urmat s-au reîntâlnit la Paris si-n cele din urma la Montreal, în Canada!

 „Da, eu seman cu mama!”

Vasile târa era ardelean, se nascuse pe plaiurile Transilvaniei de nord, într-un sat din Bistrita Nasaud; provenea dintr-o familie de oameni harnici si mai avea înca patru surori.
Tatal sau, ca de altfel majoritatea barbatilor din aceasta parte a Ardealului, se îndeletnicea cu lemnaritul. si astazi în aceasta zona deosebit de frumoasa, cu munti împaduriti, cu codrii falnici se mai practica aceasta meserie mostenita din tata-n fiu.
„Dar lui Vasile-i placeau cartile!” mi-a spus nea Mitica si a continuat sa-mi povesteasca, cu lux de amanunte o serie de întâmplari petrecute în adolescenta prietenului sau.  Tatal lui Vasile târa mergea din când în când sa vânda lemne la oras si îl lua si pe fecior cu el. De multe ori acesta refuza: munca la padure, drumul, oboseala si naravul prost  al parintelui sau îi displaceau – caci bea, si ca si cum n-ar fi fost destul, îl mai îmbia si pe baiat cu bautura… „Esti ma-ta gol!” – se rastea indignat tatal catre tânarul ce nu se lasa atras de viciul sau si-l mai plesnea cu câte-o palma peste cap – a spus zâmbind nea Mitica – dar fetele, surorile lui, culmea: de-abia asteptau sa mearga la oras ca sa mai traga si ele o dusca!”
Vasile era diferit. El iubea cartile! Le rasfoia cu mare drag, simtind mirosul de cerneala si desfatându-si sufletul citind. „Da, eu seaman cu mama! – spunea el trist si totodata mândru – mamei îi place sa citeasca iar dumitale-ti place sa bei!”.
Mama lui Vasile era mereu în preajma cartilor, citea  ori de câte ori avea câte-un crâmpei de timp, pentru ca nu era usor pentru o femeie sa se ocupe de gospodarie, sa poarte grija sotului si-a celor cinci copii ai lor si Vasile a deprins de la ea dragostea de carte, de lectura.

„Am trei elevi de exceptie dar sunt români, toti trei!” 

Vasile Târa facuse liceul maghiar si era silitor, tot timpul situându-se printre cei mai buni elevi din clasa. Doi prieteni buni avea si amândoi erau de la el din sat: Ion Baciu si Irimie Moldovan, la fel de constiinciosi ca el si, ce ti-e si cu soarta asta, prieteni au ramas si-au fost si în exil tot împreuna!
„Îmi povestea Vasile ca la liceu la ei venise odata un grof maghiar, care l-a întrebat pe directorul scolii daca îi poate recomanda vreun elev eminent care sa-i mediteze copiii; raspunsul acestuia a fost scurt si rapid: am trei!  si groful i-a luat pe toti trei!”, mi-a zâmbit nea Mitica si a continuat sa-si deruleze captivantul film al amintirilor … „Dar sunt români, toti trei”, i-a spus în soapta directorul. „Nici o problema!” – a replicat groful si i-a luat pe cei trei la el acasa.
Acolo a învatat Vasile târa foarte multe lucruri. si-a îmbogatit cultura generala pentru ca groful avea o biblioteca vasta cu carti în limba engleza, franceza, germana…un adevarat izvor de unde te puteai înfrupta din tainele cunoasterii.
De la meleaguri bistritene, la universitati occidentale!
Cei trei prieteni au fost nedespartiti tot timpul, chiar si în exil: au ajuns în Iugoslavia, apoi în Italia, Franta si în final la Montreal.
Ion Baciu ajunsese un recunoscut profesor de matematica în Montreal, fiind cel mai renumit cadru didactic din provincia Quebec, Irimie Moldovan s-a specializat în informatica si a fost omul care a instalat computere la principalele institutii de stat din Montreal (primarie, spitale, etc.). Ambitia si rigurozitatea, munca si seriozitatea, dar nu în cele din urma si sansa au fost mijloacele prin care si-au vazut visul împlinit.  „Apriga lor dorinta de a deveni  cineva!” mi-a spus nea Mitica. Vasile târa si-a luat licenta în litere la Sorbona, în timp ce se afla în Franta; vorbea franceza impecabil.
Ascultându-l pe acest om în vreme ce-mi povestea despre prietenul sau, îi observam mimica fetei, gesturile si inflexiunile vocii, simteam în ele doar admiratie si o reala mândrie: mândria si bucuria de a-l fi cunoscut pe Vasile Târa.
Mai multa lume scrie decât citeste!
Nea Mitica si-a amintit ca l-a vizitat pe Vasile Târa, pe când locuia la Saint Gervais, în Franta. Era împreuna cu alti trei profesori francezi si discutau despre diverse lucruri, toti detineau cunostinte vaste de cultura generala. „Era acest Vasile târa un om foarte cult si se putea vorbi cu el ore întregi, era documentat, citise mult! – mi-a spus nea Mitica la modul admirativ – continuând apoi povestea. Unul dintre colegii sai, profesori i-a spus mirat: Vasile, tu vorbesti perfect franceza!  Iar el a raspuns : Mi-a luat trei ani ca sa o învat bine si-apoi alti doi sa pot sa scriu la nivel academic”.
Vazând câte stie si cât este de recunoscut în domeniul sau, nea Mitica l-a întrebat mereu de ce nu scrie o carte.  stiti care a fost raspunsul sau ? „Giovanni Papini a spus ca mai multa lume scrie decât citeste!” Nu stia probabil, sau nu voia sa ia în consideratie proverbul latin: „Qui scribit, bis legit (Cine scrie, citeste de doua ori)”. Oricum, am înteles ca era un erudit de exceptie, un om deosebit.
„S-a casatorit cu o asiatica cu sânge albastru, fiica de sef de stat – Vietnam sau Indochina, nu mai tin bine minte!” – a încheiat prietenul meu istorisirea despre Vasile Târa si în ochii sai am putut citi cu usurinta multumirea, dar totodata si nostalgia acelor vremuri…
Istorisirea vietii lui, ce prindea contur în discutiile mele cu nea Mitica, incitanta si plina de personaje si personalitati captivante îmi stârnea curiozitatea la fiecare întâlnire pe care o aveam cu neobositul povestitor al întâmplarilor adevarate si pline de inedit, determinându-ma astfel ca zile si nopti în sir sa-i rasfoiesc însemnarile ce mi le încredintase. ?i din ele se putea vedea ca iubea cartile enorm, prietenul meu octogenar!
Am citit într-una din notitele sale, despre felul cum îl caracterizase sotia sa, doamna Nicole, într-o discutie hazlie cu un prieten de-al lor italian ce-i sugerase acesteia sa scrie despre nea Mitica. Glumind si râzând din toata inima, doamna Nicole, amintindu-si de începuturile vietii lor de cuplu, i-a raspuns,: „Ce vrei sa scriu? Ca am cunoscut un om fara somn, un om care putea sa faca singur 25-30 de camere de hotel pe zi, care citeste 7-10 ore si nu-l doare capul? Un om care poate mânca lapte acru cu castraveti si  care când îsi pune ceva în cap nu se lasa pâna n-o scoate la capat sau – cum spune  domnul Petra – câteodata le întelege pe toate pe dos? Sa scriu ca am dormit separat, ca printii, fiecare în camera lui, caci cine putea sa doarma lânga un om care aprindea lumina de 30 de ori pe noapte si avea în jurul lui carti ce mai cadeau si pe jos?”
Si pentru mine s-a facut lumina si-am reusit sa deslusesc mai bine taina prieteniei ce s-a nascut între cei doi. Mitica si Vasile: aveau un lucru deosebit în comun: erau partasi la aceeasi dragoste – amândoi iubeau nespus de mult CARTILE!

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

BACALAUREAT 2011

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Supercultura hamburger, jeep, etnobotanice, internet

sau

„O noapte pierduta” si „O scrisoare furtunoasa” =

Bacalaureat 2011

[pullquote] „Este o bucurie sa vezi încotro adie vântul si tu sa-ti întinzi pânzele si sa mergi chiar într-acolo.” – Máica Siluana

„Centrul de formare si consiliere Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil“[/pullquote]

Noi nu stim privi. În adâncul lucrurilor, în esenta lor definitorie. Când se întâmpla ceva anume, brusc se cauta vina peste tot. Chiar si în closet, am putea spune. A detecta în detaliu si cu mare exactitate însa întreg ansamblul de cauze ale rezultatelor dezastruoase de la examenul de bacalaureat din acest an înseamna a se patrunde în mod completamente responsabil de catre toti vectorii constituenti ai actualului sistem de învatamânt românesc pâna în miezul putred al faptelor desfasurate acum. Iar acest miez nu e deloc greoi de observat. Faptul cel mai grav mi se pare ca se omite a se spune cu claritate ca, de fapt, aici s-a dorit a se ajunge – din varii motive, se întelege, unul dintre ele fiind acela ca o natie azvârlita în bratele larg deschise ale unei vadite inculturi e una tocmai buna pentru a fi manipulata fara un prea mare chin în fel si chip oricând si de catre oricine. Lipsa constanta a modelelor pozitive autentice de pe firmamentul sferei publice românesti si vârâtul pe gât a lungilor siruri de imagini grotesti ale asa-ziselor „personalitati” de moment – niste simple „personagii”, mai bine spus, umplute pâna la refuz cu „modernisme” penibile create în spatiul mediatic autohton – au cascat în mintea multor tineri prapastia fara fund a neamprostiei si a ideii ca merge oricum în ziua de azi, adica de-a valma.

[pullquote] „Noi suntem cu totii cumva schizofrenici, adica avem doua fete ale personalitatii. Mai precis, avem o umbra, cum zicea Jung. Si aceasta umbra nu este crestinata.”

Máica Siluana [/pullquote]

 Când un profesor de filozofie avea curajul sa afirme public în vremi de dictatura comunista faptul ca „materia nu poate fi o forma superioara de organizare”, iar de aici sa suporte constient decaderea din drepturile firesti ale profesiei sale, acesta nu poate fi interpretat astazi decât ca un act de mare, de foarte mare libertate a cugetului sau. Cu alte cuvinte, daca Maica Tereza a fost, dupa mine, primul om care a dat o lectie strasnica unei religii bimilenare, înfiintând propriul sau ordin monahal, tot astfel Maica Siluana Vlad de la „Centrul de formare si consiliere Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil“ cred ca poate fi considerata drept unul dintre intelectualii români, care a plesnit în fata cu putere conceptia sui-generis a unui întreg sistem de gândire antedecembrist. Nu stiu daca azi mai exista dascali de acest gen, adevarate modele unice de demnitate ale spiritului uman. Ar fi fost exact tipurile de repere benefice pentru copiii impregnati pâna la saturatie cu vaporii „culturii” distructive a consumerismului dominant din prezent. „Noi suntem cu totii, cumva, schizofrenici, adica avem doua fete ale personalitatii. Mai precis, avem o umbra, cum zicea Jung. Si aceasta umbra nu este crestinata.”, spunea Maica Siluana. Accentele puternic patologice ale societatii contemporane nu au dus decât la acest soi de derapaj curent în care salasluim cu groaza zilnica acum.

 Totdeauna am considerat ca orice copil este un aluat fraged în mâinile profesorului sau, fata de care acesta are o responsabilitate majora în a-i calauzi pasii de început ai liniei lui destinice. Un dascal îti poate scoate sinele la Lumina din linistea lui, altfel spus, te poate scoate pe tine din tine, dar, în cel mai rau caz, te poate si îngropa definitiv, taindu-ti cu indiferenta aripile. Consider ca absolut niciun profesor cu har nu are voie sa dea gres cu vreunul dintre elevii sai. Rateul profesional nu trebuie sa faca parte din filozofia vietii lui. De aceea, nu am sa formulez în mod depreciativ „generatia hamburgher, jeep, etnobotanice, internet”, dar am sa pedalez insistent pe ideea de „supercultura hamburgher, jeep, etnobotanice, internet”, fiindca ma deranjeaza enorm acest deja fenomen, iata, l-am putea numi. Este cert, nimeni nu se îndoieste de acest fapt, ca tipologia scolarului actual s-a modificat profund fata de ceea ce însemna aceasta în trecutul nu foarte îndepartat. Ceea vreau sa spun însa, acum ca s-a încheiat tumultuosul examen de maturitate al anului 2011, e faptul ca inutil se tot cauta în gramezile imense de gunoi societar tapi ispasitori, unul mai vinovat si mai urât mirositor decât altul. Promovabilitatea scazuta la nivel national ar trebui sa dea de gândit tuturor, dar mai ales celor care au pus umarul la degradarea evidenta a sistemului românesc de învatamânt timp de doua decenii încoace. Factori diversi, evident, si multi, carora le este greu, foarte greu, desigur, sa îsi deconstruiasca responsabil edificiul propriei lor culpe.

 Recunosc faptul ca nu îmi pot înca imagina o lume cu trupul mai rece decât gheata, pe care se va catara necontenit singura dihania amoralitatii si unde poezia nu se va mai auzi deloc (din simplul motiv ca aceasta nu va mai fi citita de nimeni). Nu am fost vreodata în stare a gândi ca se va ajunge la momentul când de principiile mecanicii newtoniene nu îsi va aminti mai nimeni nici macar în prag de examen, asa cum nu am crezut ca va sosi fatidica secunda în care fiorii emotiilor unui examen vor fi înlocuite cu cei ai microvibratiilor emise asupra timpanului urechii umane de un aparat extrem de performant si greu de depistat, prin intermediul caruia sa se poate face fata cu „succes” garantat unui anume examen. Nu am avut, se vede, capacitati de clarvazator.

 Fara prea multe notiuni generale din vreun domeniu favorit si lipsiti de un vocabular propriu dezvoltat, insii-elevi de azi bat la portile unui sistem de învatamânt românesc ce seamana izbitor cu o imensa groapa de cadavre, unde vor muri cu zile în mod sigur de aici înainte generatii si generatii de spirite juvenile, care se vor trezi ciocanind zadarnic la poarta unei asa-zise cunoasteri, dar si la aceea a propriului lor viitor. Starea de nepasare prezenta în rândurile tuturor factorilor implicati aici este, daca vreti, aidoma starii de inactivitate psiholocomotorie în care se afla un alcoolic. Nimeni nu vede raul actual profund, radacina acestui rau, însa toata lumea discuta. Mult si inutil, spre a se auzi doar pe sine însusi si pentru consolidarea propriei imagini mediatice, fara a se face însa cu concretete ceva palpabil. Palavre, palavre, palavre, asa precum ar fi spus Petre Tutea. Tot ceea ce mai era viu în organismul complex numit scoala a ajuns azi, iata, în moarte clinica. Revenirea la viata îmi pare a fi ceva totalmente irealizabil în conditiile de acum.

 Criza educatiei, în care ramâne sa salasluiasca o întreaga natie româneasca a prezentului acesta discontinuu si haotic, se adânceste, iata, cu evidenta, cumplit de mult. Analfabetismul si subcultura ameninta crunt întreg spectrul societar fara ca ele sa fie luate în considerare ca puncte grave de dezechilibru pentru viitorul extrem de apropiat al acestei tari. „Tot ceea ce se întâmpla cu noi tine de darul disponibilitatii”, spunea Maica Siluana Vlad, dar si de cel al împartasirii unii altora a masurii harului interior dat fiecaruia în parte de Pronia cereasca, completam noi.

Mi-e din ce în ce mai clar ca integrala simpla din x în raport cu aceeasi variabila nu va mai avea o rezolvare corecta prea curând de aici înainte de catre marea masa a elevilor, dificultatea (si inutilitatea) ei trebuind a fi transferata, cica, doar catre scolarii dotati nativ cu duhul pentru a o rezolva. Exact ca la învatamântul vocational. Cânta opera, joaca teatru sau danseaza pe sârma doar specimenele înzestrate a o face, nu orisicine (e mult de discutat pe seama acestui aspect foarte serios conturat din plin zilele acestea pe piata vorbelor spuse sau scrise). Sa admitem însa cu îngaduinta si acest fapt. Dar un soi de „iesire” din situatia mult încâlcita a învatamântului românesc contemporan – caracterizat completamente numai de „culoarea care nu se mai întoarce niciodata”, asa cum frumos definea „negrul” pictorul Ion Salisteanu într-un interviu acordat Eugeniei Voda – tot ar exista. Una extrem de simpla: rugaciunea – unicul si de folos sufletului omenesc ajutor în momente de mare cumpana -, dar nu rugaciunea elevului, ci… „Rugaciunea unui dac”, poate. Cine o fi scris-o, oare, ca nu-mi mai aduc bine aminte acum?!… Ma poate ajuta cineva dintre elevii români, care nu au promovat bacalaureatul în vara lui 2011, sau dintre liceenii dependenti de computer, de droguri si de sex (dar extrem de putin de carte) ai Occidentului, autorul sau fiind unul dintre cei mai mari poeti din toate timpurile ai literaturii acestei lumi?!… Iata, am dat deja un prim indiciu întru aflarea rapida a autorului ei.

4 iulie 2011, România!

CE FEL DE OAMENI VREA SOCIETATEA ROMÂNEASCA?!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

prof. dr. Adrian Botez

…Zilele acestea, este un bocet national continuu, ipocrit si enervant, în legatura cu rezultatele bacalaureatului 2011.

Toata lumea pune problemele, însa, în termeni gresiti (dupa opinia noastra, fireste!). Nu e vorba de „rezultatele” unui oarecare bacalaureat – cu sali de examen tip „Big Bother”, ceea ce este penibil si revoltator, trebuie sa recunoasteti, pentru o lume si asa abuziv supravegheata, la serviciu, pe strada, acasa, în pat, sub pat…24 din 24 de ore…! Nu este vorba de „cât de aspru au fost paziti sa nu copie” elevii… – în definitiv, ce fel de examen ar fi acela (numit, cândva, si pe buna dreptate, „examen de maturitate”!), la care s-ar copia „într-o veselie”, mai ales cu complicitatea, prezumând actul de coruptie murdara, a supraveghetorilor-profesori/dascali?!

Pe de o parte, ministrul „cu calculul vitezei palmei prezidentiale”, Daniel Funeriu, „se umfla în pene”, ca un curcanas diform (tip „gnom”!), ca a realizat „primul bacalaureat corect”… – pe de alta, ziaristi, parinti, lideri sindicali, elevi (multi, mult prea multi!) se înghesuie sa acuze „politizarea totala a învatamântului”, de parca asta ar fi aflat-o acum, azi, iar nu ar fi fost o evidenta brutala si scâbroasa, înca de acum vreo 5-6 ani …

…Noi vedem problema altfel. Adica, din alt punct de vedere.

 Orice sistem de învatamânt, înca din antichitate, înca de la Hristos/Ravvi-Rabuni, îsi propune formarea unui anume fel de om, pentru societatea respectiva, în care „se” traieste, la momentul respectiv – sau, în cazul Dumnezeului-Hristos, pentru finalul lumii acesteia si intrarea în urmatorul stadiu spiritual al evolutiei Duhului Uman – deci, scopul fiind Mântuirea, spre intrarea în stadiul numit de Apocalipsa ioanica – „Noul Ierusalim”.

…Deci: CE FEL DE MODEL DE OM SI-A PROPUS SA AIBA/FORMEZE SOCIETATEA CONTEMPORANA (în definitiv, nu doar româneasca, dar SI românesca!)?!

Daca e sa te iei dupa asa-zisul „presedinte” Basecu, o societate mediocra nu-si poate propune decât modele mediocre si submediocre, cu nevoi exclusiv materiale (si acelea, extrem de „joase”!) – o societate „de chelneri si tinichigii”. Si, daca e sa-i crezi pe profesorii de la liceul din Ostrov – unul dintre cele 28 de licee în care promovabilitatea la bacalaureat, în sesiunea iunie-iulie 2011, a fost ZERO! – acest proces, de înjosire drastica a nivelului spiritual al românilor (mai ales, prin membrii noii generatii, cea formata, în scoli, imediat dupa 1989!) – a fost anticipat cu seninatate – si ar fi început a se „structura proiectiv” de mult si se finalizeaza acum, cu un bacalaureat care ar confirma necesitatea desfiintarii scolilor din România, în proportia de (aproximativ) 3 din 5 elevi…dupa care, posibil si probabil, se vor pastra doar 1 din 5, si se va sfârsi/ispravi…ufff… cu „alfabetizarea” românilor, o data pentru totdeauna: în definitiv, daca, pentru a deveni presedinte de tara, poti sa nu înveti nimic si sa torni tâmpenii cu ghiotura, pe toate posturile TV, daca e sa devii bogat ca Vanghelie ori Becali, n-ai nevoie decât de mârâielile lui…”Piticut, zis Cinabru”, al lui E.T.A. Hoffmann…daca vrei sa-ti înjosesti scopurile vietii, pâna la a deveni un sclav al „multinationalelor” (precum elevul Razvan Stoica, cel cu 10 la bacalaureat si invitat la Antena 3, pe 4 iulie 2011, orele 21)…atunci, la dracul cu tot Învatamântul Autentic! Si, deci, si cu Harul Dumnezeiesc al Vietii, care spre CUNOASTERE ne-a fost data, de catre Creatorul Lumii…!!!

…Deci, domnilor ticalosi: V-ATI ÎNDEPLINIT, CU BRIO, PLANURILE SI PROIECTELE! Puteti sa fiti absolut încântati: asa-zisii „elevi” au devenit niste bestii cu instincte obscure (populeaza discotecile „spermatogene”, barurile cu etnobotanice, frecventeaza, în loc de cursuri de matematica si româna – …si CHIAR „CREEAZA”, prin munca lor „asidua”/”asudata”! – … portalurile porno, de pe Internet, daca nu ramân la infantilismul de alt gen: cel al „pacanelelor” electronice” etc.) …

Adevaratii elevi (deci, viitori studenti!) sunt, azi, la fel de rari, în România ca si aiurea – asa de rari, precum „iarba de leac”!

…Profesorii batrâni (cei din generatia mea) sunt pe duca…multi dintre „dascalii” cei tineri, în (prea) multe cazuri, sunt chiar mai putin responsabili decât o pisica…(nu vrem nici sa jignim, nici sa generalizam!), coruptia, în învatamânt, înlocuieste, azi, în proportii înspaimântatoare, ideea de MISIUNE, „misionariato-apostolat” (pe care ateii lui Ceausescu o promovau…cât de ciudate sunt lucrurile si complexe, în lumea si istoria asta terestra!). ACEASTA IDEE DE „MISIUNE”, DRAGELOR MELE DOAMNE SI DRAGILOR MEI DOMNI, NU TINE DE „SALARII”, CI DE RESPONSABILITATEA FATA DE „CETATE”!!!

…Ei, profesorii, sunt de vina?! Fireste ca, în mare parte, da! – ca doar n-au cap între umeri, doar ca sa nu le ploua în gât…Dar, când societatea NU MAI OFERA MODELE MORAL-SPIRITUALE, CI NUMAI MODELE DE SUCCES IEFTIN SI TRIVIAL, CONTRA-MODELE – …apoi…între mentalitatea profesorului si aceea a parintilor si a „puilor de parinti” – …cam dispar diferentele esentiale…!!!

 …Si cine o fi sprijinit, ba chiar conceput, CONTRA-MODELUL?! Fireste ca…”intelighentia” terestra!!!

 …Iar parintii (unii, destul de multi!), daca tot am adus aminte de ei (si cât de imens rol ar trebui sa aiba FAMILIA/”SFÂNTA FAMILIE”, în formarea „trand”-ului, a cursului mintii si sufletului/Duhului unui copil/tânar, în aceasta epoca de nauceala universala, de întoarcere pe dos a scarii valorilor umano-divine!) – ori

1-…pur si simplu, NU MAI EXISTA! – …au plecat în strainatate, anticipând si „modelând”, astfel, viitorul copiilor lor (de fapt, al PUILOR lor, pentru ca, fara „cei 7 ani de-acasa” si daca nici nu ai vointa de a te auto-educa, conform unor MODELE TRADITIONALE, DECI VERIFICATE, ONTOLOGICO-SPIRITUAL, DE MII DE ANI!!! – …esti o FIARA, si atât! – în niciun caz un COPIL DE OM!) –

2-…ori sunt total dezinteresati de „scoala” facuta, în sila, de „puii” lor: daca „se descurca” acesti pui, daca, eventual, mai fac si niste bani (…n-are importanta cum, cu cine dimpreuna si pentru ce etc.) – …pai, e bine: „Ia da-mi si mie!”, le zic puilor lor, ele, fiarele mature, pradalnice si, deci, complet amorale – …puilor lor, celor „exersati” la scoala strazii si junglei societatii contemporane, atee si fara nicio idee, cât de vaga, de morala.

Noi am mai zis: comunismul nationalisto-ceausist, dinainte de 1989, forma, macar, fiinte cu notiuni morale (destul de ferme, în felul lor sucit, de comunisto-nationalisti cam bezmetici… – notiuni impuse, însa, prin legi aplicate si aplicabile!!!), daca nu si religioase, „în clar” (zicem asta, pentru ca B.O.R. n-a fost desfiintata, la noi, precum au facut, cu biserica, guvernantii maoisti de la Tirana…!).

…Noi zicem ca experimentul masonic si basist au reusit, cu rezultate exceptionale: chelneri si tinichigii se vor face, toti „picatii”…si, în timp, si cei care, azi, au „reusit” la bacalaureat… – ce deziluzie, pentru Iliescu, Constantinescu (sa nu cadem în extaz în fata profesorului univ. dr., rectorul clujean Andrei Marga, de la care a început „intrarea în emergenta” a cataclismului educational-masonic, prin manualele dezinformarii si aneantizarii identitare românesti: „manualele alternative”!…si nici s-o cainam pe „bocitoarea de serviciu” a PSD-ului, doamna aceea care a scos ora de Dirigentie/Educatie, din orarul scolar…profesor univ. dr., rectorul bucurestean Ecaterina Andronescu!), Basescu si ai lor, precum acest oribil domn IMPOSTOR-Funeriu, de azi! Da, în foarte scurt timp, acesti pui vor deveni …pui de cobre, care-i vor sanctiona, veninos si rezolut, precum în anul 1990, pe toti cei care vor voi SA STIE/CUNOASCA ADEVARUL LUMII: îi vor lapida, pentru ca, nu-i asa: „Noi muncim, nu gândim!”…?!

…Pornind de la rezultatele „stralucite” ale acestui experiment monstruos, „apocaliptic” (dar în sens nu ioanic, ci demonic!) – noi am propune un alt soi de demers, în relatie cu alt fel de modele, decât cele oferite de societatea închinata Vitelului de Aur: în primul rând, în relatie cu MODELUL-HRISTOS! Daca vrem sa obtinem o lume nu de sclavi tâmpiti, instinctuali si ori autisti, ori foc de veninosi si distructivi – e bine sa ne întoarcem, ca-ntr-o bucla temporala, la învatamântul „ne-reformat”, dar logic, de mult bun-simt, coerent si formator de fiinte umano-divine, al lui Spiru Haret (cu toata modificarea semantica a cuvântului „reforma”, care ar însemna dirijarea energiilor catre ceva superior calitativ, deci mai bun pentru om… – …noi receptionam, cu fiori de gheata pe spinare, semantica reala a acestui cuvânt: „a reforma” este, acum, nu doar echivalentul „formei aberante–formalismului” strangulator de creatie, ci, mult mai nociv: echivalentul DISTRUGERII FINALE…”solutiei finale” antievreiesti, cica naziste…dar sunt destui evrei care dezvaluie culisele „afacerii” letale! – …dar azi, aceasta/”solutia” fiind aplicata întregii omeniri terestre, cu exceptiile stiute, ale „elitei” luciferice a…”poporului ales”!). La ÎNVATAMÂNTUL TRADITIONAL, care sa nu puna/propuna, ca scop educativ suprem, „computerizarea/internetizarea/virtualizarea” constiintei copiilor, robotizarea lor – ci re-îndumnezeirea lor! Re-aducerea lor la RESPONSABILITATE si VEGHE A DUHULUI, la LOGICA si la COERENTA si la CONSTANTA DE CREATIE!!!

…Sa ne întoarcem la bunul-simt traditional, la credinta traditionala, ADICA ETERNA! – la logica bunei-credinte, scuturata de sofisme si snobisme! Da, ceea ce noi numim „TRADITIONAL” este, de fapt, VESNIC VALABIL, pentru MOTRICITATEA EVOLUTIVA a Duhului Umano-Terestru!

IUBIREA si GENEROZITATEA ALTRUISTA, RECUNOSTINTA si MILA CRESTINA, RUSINEA RESPONSABILA, DEMNITATEA, PATRIOTISMUL si MORALITATEA CRESTINA si RESPECTUL DE SINE SI DE CEILALTI si RESPECTUL VALORILOR DE NEAM SI ALE UMANITATII TERESTRE, valori creative si creatoare, prin care ne confirmam originea noastra divina si-l confirmam pe Hristos-Lumina Lumii – nu sunt „valori perimate”, ci VESNIC VII NECESITATI DE TRAIRE DE DUH SI MODELE SI FINALITATI ONTOLOGICE!

…Deci, ce ar trebui sa faci tu, omule care nu accepti nici sclavia (fata de demonii instinctelor distructive), nici manipularea, nici ne-veghea si lenea Duhului?! Sa cauti modele sfinte si cu valabilitate, întru CONSTRUCTIE DURABILA ÎNTRU VESNICIE, acolo unde nu-s televizor tradator sau virtualitati internetistice, si nici iude politicianiste! Sa nu te temi de amenintarile diavolului, care glasuieste prin cârmuitori, prin guvernanti, prin inspectori si fel de fel de alte unelte ale celui care lucreaza, de la Facerea Lumii încoace, pentru ratacirea Duhului de Lumina si NUMAI pierzania sufletului ne-o vrea – CI SA AI CURAJUL SA-I ÎNFRÂNGI PE LEFEGIII DRACULUI SI SA TE BATI CU TOATA LUMEA ASTA STRÂMBA, DE TENTATII NEGUSTORESTI, FARISEICE SI PIDOSNICE!

…Erou si Martir , MARTOR SI PAZNIC RESPONSABIL, MISIONAR, pentru Credinta si pentru Limba/Logos Sfânt si pentru Neamul Tau, sa te pregatesti sa fii, pentru a trai, întru Duh, tu si Neamul tau, în veci de veci! Da, modelul sa-ti fie Eroii si Martirii Neamului tau ORTODOX, PAZNICII RESPONSABILI/MISIONARI AI CETATII UMANO-TERESTRE, pentru „ANTRENAMENTUL” în vederea patrunderii în „CETATEA LUI DUMNEZEU” – …iar nu sportivii-sclavi (vânduti ca la obor!), nu politicienii (TOTI sunt tradatori de Misiune Umano-Divina!), care ti-au stragulat Duhul si impulsul dumnezeiesc al Creatiei, de mai bine de trei veacuri încoace (de la Revolutia franceza din 1789, atee, masonic-regicida -…dar, daca stam sa ne gândim si sa chibzuim mai bine, înca de la asa-zisa „Renastere”/”Rinascimento”/”Rennaissance”, cum îi zic Jules Michelet si Jacob Burckhardt, 100% luciferica… – …credem ca ea începe prin veacul al VIII-lea, cu Renasterea Carolingiana, în care crestinismul si cezarismul se încurca total! – …si duce, prin Quatrocentism si Cinquecentism, la Catastrofa Spirituala Terestra a Iluminismului, dirijat, concret si emergent, de catre Masonerie! – … poate doar Girolamo Savonarola sa fie retinut, de mintile noastre, ca urmator al moralei/învataturii ADEVARATE a Lui Hristos…dar, desi îl pretuim, pentru martirajul sau sublim – nu avem voie sa uitam ca a avut, si el, tentatiile lui obscure, de care nu s-a dezbarat complet, se pare, nici în ultimele lui clipe, cele marete…!).

… SA TRAIESTI ÎNTRU HRISTOS, SA-L IMITI PE HRISTOS, ÎNTRU TOT CE A SFATUIT SI ÎNDEMNAT SI DAT CA EXEMPLU… – iar nu sa-ti pândesti aproapele, pentru a-l gâtui si jefui…uneori, nici macar spre folosul tau, egoist – ci teleghidat de VOINTE MALEFICE dinafara ta…pe care, azi, le identificam, partial, în aceste aratari gretoase si fara niciun Dumnezeu: cei care-si proclama, în România si în lume, triumful „reformei” (vazuta ca „revolutie” demonico-masonica!), prin care DEFORMEAZA, TOTAL, TRAIECTUL DIVIN SI SCOPURILE VIETII UMANO-DIVINE TERESTRE!!!

…Cam acest Model Uman am zice noi ca ar trebui sa fie tinta/dorinta si scopul unei societati umano-divine. Daca nu-si vrea un astfel de model…atunci, pe cel diavolesc îl are gata facut („bun de oferta”!), poponet, de catre Basescu, Funeriu si de cei asemeni lor si râvnelor lor (toti, ”lucratori” în pustiul Satanei – …anteriori celor de azi, contemporani lor, sau …”din viitorimea/posterioritatea demonic-terestra”…sau, cum zicea abulicul si impostorul Cartarescu: „a posteriorului omenirii”…)!!!

 

SA VA FIE RUSINE, DOAMNELOR SI DOMNILOR!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

George PETROVAI

1. Agonia României

 Ca România este stoarsa de vlaga de sta gata-gata sa-si dea duhul, o vede oricine: crucificarea ei a avut loc îndata dupa instaurarea regimului bolsevic (fatidicul an 1945) si –dupa cum lesne se poate observa – agonia sa a cunoscut aceeasi neîntrerupta linie ascendenta în toti anii care s-au scurs de la Decembriada pâna în clipa de fata, încât foarte multi dintre români înclina sa creada ca o amarnica fatalitate striveste destinul bietei noastre tarisoare.

 Dar stiintificii (politicieni, istorici, economisti) n-au admis sa înghita gogosi gen fatalitate si predestinare. Asa ca si-au suflecat mânecile, s-au pus pe treaba si la tanc ne-au oferit explicatii îndestulatoare în legatura cu cauzele care cu necesitate au dus la naufragierea corabiei românesti, dimpreuna cu uriasa ei încarcatura de suferinte umane, pe oceanul planetar bântuit cu furie de neostoitul uragan al interesului si trufiei învingatorilor dupa cea de-a doua conflagratie mondiala.

 Fireste, acestia erau stiintificii de dincolo de cortina de fier a Europei si a lumii, adica taman acei democrati plini ochi de responsabilitati si neomenie, care – direct sau indirect – la masa tratativelor au jucat popice cu milioane si milioane de destine individuale, caci la vremea respectiva (îndata dupa razboi) si câteva decenii în continuare, locul politicienilor (decimati în temnite si lagare de munca) fusese luat la noi si în tot blocul comunist de masa amorfa a politrucilor si activistilor, istoricii ori fusesera convertiti (reeducati), ori înlaturati de turma marxist-leninistilor, acestia din urma fiind intens preocupati sa rescrie istoriile nationale conform pretioaselor si indiscutabilelor indicatii primite de la atotstiutorii lideri ai partidelor proletare, iar economistii, cu totii îndoctrinati si doar putini dintre ei rasplatiti pentru slugarnicie, consimteau sa se transforme în niste anexe ale nomenclaturistilor, potrivit maximei leniniste: Politicul este forma concentrata a economicului!

 Cum putea sa mearga bine tara când românii nu mai erau stapâni la ei acasa, la început prin politrucii naimiti de Moscova si prin nesatulele capuse numite sovromuri, mai apoi prin aberantele planuri de totala independenta politica si economica, care planuri – departe de-a sluji interesele poporului tot mai urgisit si timorat –, printr-un proces de-o incredibila slugarnicie si depersonalizare, erau aproape în întregime puse la dispozitia viselor faraonice ale lui Ceausescu?!…

2. Lichelismul postdecembrist

 Si a venit revolta din Decembrie ’89, si odata cu ea – prin jertfa acelor inimi neînfricate care s-au opus gloantelor si tancurilor – au renascut sperantele românilor. În ce ma priveste, marturisesc ca m-am bucurat din toata inima de caderea acelui regim respingator. Aveam si de ce. Elev fiind în ultimul an de liceu, nu numai ca am scris la radio „Europa libera”, dar în una din scrisori aminteam (e drept, voalat si metaforic) de nelibertatea din România.

 Ei bine, taman scrisoarea cu pricina a fost interceptata de Securitate (poate ca însusi mesagerul o fi predat-o!), si apoi – dupa ce au dibuit ca eu sunt faptasul – sa te tii: interogatorii peste interogatorii (primul interogatoriu a durat de la 8 dimineata pâna la 3 dupa-masa), înjuraturi, amenintari si declaratii. Ma rog, tot tacâmul utilizat de sinistrii lachei ai fostului regim împotriva acelora care aveau ghinionul sa le pice în gheare.

 În timp ce anchetatorii se schimbau (fiecare cu metodele sale predilecte de intimidare), eu a trebuit sa stau pe un taburet asezat în mijlocul camerei de supliciu, exact sub becul aprins, sa ma adresez zbirului cu „cetatene anchetator”, sa rezist la avalansa amenintarilor extrase fie din H.C.M. (Hotarârile Consiliului de Ministri), fie din capatânile lor de buldogi (îndeosebi unul scurt, îndesat si cioturos semana grozov de bine cu un buldog înfuriat) si sa ma obisnuiesc cu frecventele lor apelative la adresa mea de „tradator” si „contrarevolutionar”.

 Dupa ce am recunoscut ca scrisoarea a fost alcatuita de mine (ce altceva puteam sa fac dupa ce zbirul sef mi-a trântit-o în fata?) si dupa ce, la anumite intervale de timp socotite de anchetatori ca fiind psihologice, eram pus sa detaliez unele pasaje subliniate de ei în scrisoare (de mai multe ori am explicat pasajul cu libertatea aparenta de la noi), securistii tineau mortis sa afle de la mine daca fac parte dintr-o organizatie contrarevolutionara. Se pare ca în anumite locuri din tara (posibil chiar din judet) tot cam atunci s-au depistat niste focare de protest.

 Dar eu m-am tinut tare pe pozitie nu fiindca nu-mi era teama de ei si de amenintarile lor, îndeosebi atunci când m-au asigurat ca pentru fapta mea vor fi zburati din facultate fratii mei mai mari (unul era student la Chimie industrala, celalalt la Electrotehnica), ci pentru ca realmente am actionat de unul singur.

 Posibil ca tocmai fermitatea si statornicia mea în raspunsuri, indiferent de iuteala ori de subtilitatea întrebarilor puse, sa-i fi convins cât de cât pe securisti de nevinovatia mea la acest capitol, asa încât ei au lasat-o nitel mai moale cu apartenenta mea la vreo organizatie. Dar asta nu înseamna ca n-am fost pedepsit. Si cu siguranta ca pedeapsa ar fi fost mult mai aspra daca nu eram un elev foarte bun la învatatura. Asa, gratie interventiei energice a tuturor profesorilor mei, îndeosebi a regretatului Ion Vancea, m-am ales cu o sanctiune relativ usoara: nota la purtare scazuta si o sedinta publica în sala festiva a liceului, sedinta în care eu mi-am recunoscut greseala si am fost bestelit fara mila de unii dintre invitati, dupa care Securitatea mi-a permis sa intru în examenul de bacalaureat si la cel de admitere. Dar nu la orice facultate (mi-as fi dorit filosofie, istorie sau jurnalistica), ci de preferinta la cele cu profil tehnic. Astfel am ajuns la Electrotehnica din Iasi, prima mea facultate…

 Iar Securitatea m-a avut în vizorul ei exact pâna la caderea comunismului. Cum mi-am dat seama de lucrul asta? Pai eram de serviciu în schimbul doi la Oficiul de Calcul Electronic din Sighetul Marmatiei si, aflându-ne în toiul evenimentelor sângeroase de la Timisoara, ascultam cu nesat stirile transmise de radio „Europa libera”. Deodata usa a fost aruncata pâna în celalalt perete si un securist a strigat la mine: „Înca nu te-ai învatat minte?” La care eu am raspuns: „Pai ce mai vreti de la mine? Nu vedeti ca totul se prabuseste?” A plecat înjurând si de-abia la o luna dupa caderea lui Ceausescu ne-am întâlnit pe strada, iar el – era împreuna cu un alt securist – s-a apropiat de mine si mi-a spus sa nu le port pica pentru cele dinainte, întrucât ei nu si-au facut decât datoria. Mi-a fost sila sa lungesc vorba cu asemenea indivizi, care refuza sa înteleaga ca s-au facut vinovati tocmai prin faptul ca si-au îndeplinit cu zel sarcinile din odiosul lor serviciu.

 În perspectiva a ce vreau sa scriu în continuare este cât se poate de nimerit sa adaug ca, reclamat de unul dintre colegii de la Oficiul de Calcul Electronic, am fost chemat de doua ori la fosta Militie, unde mi s-au pus întrebari si am dat declaratii în legatura cu lipsa mea de respect vizavi de partid si de cuceririle sale revolutionare…

 *

 Ei bine, am crezut ca dupa evenimentele din Decembrie ’89, România s-a schimbat nu doar la fata, multumita stratului de fard cu care o dichisesc alesii, ci si în continut. Ca adica traim cu adevarat într-un stat angajat curajos si ireversibil pe calea libertatii, democratiei si prosperitatii.

 De aceea, mi-a parut grozav de bine când Traian Basescu a condamnat comunismul, amagindu-ma ca nu va trece mult si vor fi demontate ultimele lui puncte de rezistenta, dar am cam cazut pe gânduri când l-am auzit pe presedinte repetând ca Legile sunt facute de hoti pentru hoti, o afirmatie de senzatie în rândul natiunii, dar care – dupa cum lesne ne putem da seama – n-are darul sa-i excepteze nici macar pe adeptii politicii sale, atâta timp cât formatiunile politice din actualul arc guvernamental detin majoritatea în parlament, prin urmare propun si adopta legi care, dupa parerea hazosului nostru presedinte, nu fac decât sa legalizeze hotia. Te întrebi atunci de ce Traian Basescu mai promulga legile si de ce în cel de-al doilea mandat al sau nu s-au facut capturi spectaculoase de hoti cu staif si – mai ales – de averi dobândite pe cai necinstite.

 Pai – zic eu – n-o face pentru ca, indiferent de angajamentele luate în campania electorala, acuma dupa ce s-a vazut cu sacii în caruta puterii, n-are nici un interes s-o faca. Oricum nu mai poate candida pentru functia suprema în stat. Atunci pentru ce sa-si mai faca dusmani? Mai ales ca anul electoral se apropie cu pasi repezi si el, în calitate de prim tartor al PDL-ului, are nevoie de cât mai multi prieteni cu bani, oricât de murdari ar fi acestia (prietenii laolalta cu banii). Ca doar stie oricine ca banii n-au miros…

 Cum România este înglodata în datorii si, totusi, în ea se consuma pe rupte, desi nu se produce mai nimic, ce si-a spus întreprinzatorul Basescu (pentru propriul amuzament, dar si pentru a crea aparenta de activitate, din când în când mai leapada pe piata câte un ciolan, asupra caruia se arunca de îndata atât politrucii, cât si jurnalistii): „Statul român tot nu mai e capabil sa-si îndeplineasca functiile de sanatate, educatie si siguranta pentru cetateni. Asa ca haide sa-l reformam. În felul asta nu numai ca vom face niscaiva economii, ca tot nu producem nimic si campania electorala bate la usa, dar vom închide si gura oficialilor europeni, care vad totul în negru în aceasta parte a Europei de când cu zavera din Grecia”.

Zis si facut. L-a chemat de îndata pe Emil Boc si i-a transmis marea gaselnita a iesirii din actualul si viitorul impas. „Dar, a adaugat el cu nelipsitul lui rânjet de cea mai pura esenta bahica, mare atentie la prietenii nostri din tara si mai ales din Bucuresti. Pentru ei reorganizarea trebuie sa mearga în sensul promovarii oamenilor nostri, respectiv în sensul conservarii lor pe posturi, acolo unde nu-i cu putinta altminteri. Doar pentru ceilalti se aplica reorganizarea în sensul disponibilizarii…”

 Boc, îmbujorat de placere ca seful l-a ciupit de ureche în semn de multumire pentru deplina reusita a celor stabilite, de îndata a dat dispozitiile necesare ministrilor de resort: educatie, finante, sanatate, interne etc. Dar premierul manifesta o simpatie deosebita pentru Sorin Blejnar, seful ANAF (Agentia Nationala de Administrare Fiscala), singurul subaltern care prin afirmatia ca „va taia în carne vie” i-a readus în memoria sa de fost activist angajamentele înaltatoare de odinioara cu cincinalul în patru ani si jumatate, fapt pentru care s-a grabit sa-l traga dupa el în cabinetul lui Basescu, doar-doar presedintele le va rasplati zelul cu câte o decoratie. Ca doar cu totii de la Râm se trag, adica din fostul pecere…

 Numai ca între timp Traian Basescu într-atât s-a lasat absorbit de marea lui pasiune marinareasca în preparatul si mai ales în sorbitul preparatelor ce necesita vaste cunostinte în domeniu (whisky, cocteil), încât nici vorba sa surprinda momentul istoric al întruparii hidrei tricefale de tip B. I-a privit cu ochi rai pe cei doi intrusi, dar înainte de a-i pocni la mir cu vreun recipient aflat la îndemâna, acestia au disparut ca luati de vânt. Ceea ce, desigur, nu i-a împiedicat nicicât sa treaca fara întârziere la realizarea maretelor sarcini stabilite de conducerea superioara de partid si stat. La rândul lor, directorii generali ai directiilor judetene ale Administratiilor Finantelor Publice au repezite ordine grabnice si fara crâcnire catre sefii de administratii din subordine. Adica, prin extrapolare putem sa refacem imaginea întregului, având în vedere ca ordinul generalului Teodor Luputi catre Nicoleta Orza, (înca) sefa administratiei din Sighetul Marmatiei, a sunat dupa cum urmeaza: Într-o ora sa-mi alcatuiesti si sa-mi trimiti lista cu disponibilizatii!

 Iar ea, sarmana, ce putea sa faca cu gradul ei doar de caprar (ofiterii sunt la Baia-Mare, în statul major al generalului), chiar daca galoanele generalului urmeaza sa fie smulse de dreapta nemultumire blejnareasca, acuma când Maramuresul se simte de neclintit pe unul din ultimele cinci locuri din tara în ceea ce priveste gradul de realizare a indicatorilor de performanta?!

Ca de, potrivit eticii si echitatii pedeliste de sorginte comunista, a fi un bun functionar se cheama a executa orbeste toate ordinele venite de sus, oricât ar fi ele de idioate sau (dupa caz) de absurde, prin urmare, se impune cu necesitate în vederea instalarii depline si definitive a haosului, ca individul X din structura sa fie cât se poate de slugarnic cu superiorii si cât se poate de tiranic cu subalternii.

 Pe ici, pe colo prin punctele esentiale se mai leaga si cumetrii (seful prevazator al unei administratii îsi face relatii în minister si la ANAF), ca doar de aia sunt chefuri si peschesuri pe aceste meleaguri, unde naravurile de la fanarioti se trag. Dar oficial schema functioneaza de jos în sus dupa cum urmeaza: Orza Nicoleta face sluj în fata lui Teodor Luputi, acesta se gudura pe lânga Blejnar, care la rândul lui face temenele în fata lui Boc. Inutil sa mai spun ca Boc îi pupa papucul marinaresc al lui Basescu si ca acesta asteapta sa fie scarpinat între urechi de simpatia natiunii, ca doar nu de florile marului este el alesul boborului.

 Cum eu, semnatarul acestor rânduri, n-am înteles ca a fi intelectual si om de cultura printre contabilii cu ifose oligarhice se cheama a aduce o grava insulta suficientei cu care ei îsi hranesc vanitatile si cum am continuat sa public carti si texte, fara ca vreodata sa-mi treaca prin minte ca pentru asta ar trebui sa am încuviintarea celor care printr-un hazard politic au ajuns sa se înfiga la cascavalul puterii, iata ca doamna Orza ma invita la dumneaei în birou, unde în prezenta altor persoane (lider de sindicat si sefi de compartimente) ma înstiinteaza cu întreaga dumisale seninatate si suavitate ca, întrucât domnul Teodor Luputi i-a cerut ca într-o ora sa alcatuiasca lista cu disponibilizatii, ea a binevoit sa se gândeasca la mine si mi-a facut cinstea (sic!) sa ma treaca în capul listei.

 Întreb cu consternare: „Dar de ce chiar eu?” Îmi raspunde cu aceeasi adorabila inconstienta: „Pentru ca dumneavoastra aveti relatii, deci puteti mai repede ca alti colegi sa va gasiti un nou loc de munca, si pentru ca scrieti carti, prin urmare aveti o sursa suplimentara de câstig”. „Dar bine, doamna, raspund eu cu naduf, cine naiba v-a bagat în cap ca se poate trai la noi din scrierea cartilor? Si pe urma, daca e vorba de câstiguri suplimentare, avem atâtia colegi care tin evidente contabile…” Câteva clipe de tacere. Unii stau cu capetele plecate, altii se uita pe pereti. Asta ma face sa rabufnesc: „Pai bine, dar asta-i mai mult decât o nedreptate. E curata ticalosie!” Cei prezenti ma aproba, sefa chiar cu mai multa râvna ca ceilalti, însa tabelul ramâne asa cum a fost croit initial (a se citi înainte de intrarea mea în birou!), cu toate ca eu sunt dublu licentiat si cu toate ca din biroul nostru face parte o angajata aproximativ de vârsta mea, dar fara studii superioare. Si nu este singura din administratie.

 Dupa exact o saptamâna am fost chemat de doamna Orza sa-mi ridic preavizul. Cazuse magareata doar pe mine si pe înca un angajat, care n-are studii superioare si, în plus, oricum urma sa se pensioneze la începutul anului viitor. Bietul om! L-au pus pe liber numai ca lucratura împotriva mea sa nu para cusuta cu ata alba…

 Dar, domnule Luputi, uitati cum judec eu: Daca pe Prodaniuc Ioan l-ati chemat în fata comisiei de disciplina si l-ati amenintat ca s-ar putea sa-si piarda locul de munca doar pentru banalitatea de pe fluturasi cu „Diminuare Boc”, în definitiv o gluma pe care ati umflat-o politic pâna când a crapat mai ceva ca broasca din fabula, nu-i greu de priceput câta ura proletara, de partid si de clan ati acumulat în inima împotriva textelor mele cu tenta critica si mai ales împotriva autorului lor.

 Pesemne ca înca nu va mustra constiinta, daca nu din alte considerente, atunci macar dintr-un reflex de loialitate vizavi de partidul care v-a facut soldatul unei cauze pierdute si generalul unei armate tot mai împutinate. Dar cu toate straduintele dumneavoastra disperate, ma îndoiesc ca veti reusi sa va salvati galoanele ridicol de scamosate înca din urma cu vreo doi ani (penibilul scandal de la Baia-Mare cu TVA), chiar daca pentru a va impresiona seful, i-ati împrumutat atât memorabila expresie cu taiatul în carne vie, cât si maniera stalinista de lucru. Pentru ca Stalin a fost primul mare manevrant de destine umane care a avut cinismul sa afirme ca omorârea unui om înseamna crima, pe când moartea a mii de oameni se cheama statistica. La noi nu se lucreaza cu loturi mari de oameni si nu se distorsioneaza mii de destine umane prin aceasta nebunie a disponibilizarilor fara alternativa? Din cauza stresului si a nesigurantei zilei de mâine, societatea româneasca actuala este tot mai vulnerabila atât prin cresterea numarului de bolnavi (cardiaci, diabetici etc.), cât si prin sporirea îngrijoratoare a ratei sinuciderilor. Oricât s-ar zbate cineva si oricât ar fi de bine intentionat în patratica lui, n-are cum sa faca performante cu niste oameni preocupati pâna la obsesie de grijile cotidiene si obsedati pîna la depresie de spectrul devastator al disponibilizarilor. Caci traim într-un mediu naucitor de necrutator, un climat nesanatos în care toate preturile sunt în crestere, doar pretul omului este în scadere…

 Dupa aceasta paranteza, sa mergem mai departe, domnule Luputi. Daca nu va prevalati de pozitia sociala dobândita cu ajutorul partidului, la care capitol credeti ca ma depasiti? La studii n-as crede: Sunt dublu licentiat, iar celebrul profesor Ioan Florea de la Universitatea din Cluj-Napoca, dupa ce mi-am luat în tara toate examenele de doctorat, m-a îndemnat staruitor sa-l continui la Orleans, adica la Universitatea unde domnia-sa predase cu ani în urma. N-am putut sa-i urmez îndemnul si recomandarea din lipsa banilor necesari.

 La curaj si verticalitate iarasi nu-i de crezut. Caci unde erati dumneavoastra când eu eram în conflict ba cu Securitatea, ba cu Militia? De asemenea, unde erati în Decembrie 1989 când eu la propriu eram pe baricade, mai exact în balconul Primariei Sighetul Marmatiei si le vorbeam concetatenilor? Cine stie, poate ca atunci faceati ca acei români care se dadeau de ceasul mortii ca sa ascunda cât mai bine urmele evidente ale trecerii lor triumfale prin fostul partid bolsevic…

 În cultura (filosofie, literatura, istorie, istoria religiilor) nici pe-atât, atâta vreme cât eu am în cap mii de volume citite si în spate o opera: 11 carti tiparite, altele doua în lucru si sute de texte publicate în zeci de reviste din tara si din strainatate.

 Astfel stând lucrurile, va întreb: Credeti c-ati avut dreptul moral sa-mi trimiteti preavizul, probabil în baza acelorasi motive puerile, ca sa nu spun stupide, invocate de doamna Orza Nicoleta? Înclin sa cred ca singurul argument forte la care recurgeti atunci când încercati sa va linistiti constiinta vizitata de nedreptatile savârsite este nestatornica autoritate cu care v-a investit partidul. Dar gândid astfel, înseamna sa va autoamagiti. De fapt motorul actiunilor întreprinse pâna în prezent si pe care o sa le întreprindeti contra cronometru si în continuare, nu este nicidecum straduinta de-a eficientiza activitatea finantistilor din Maramures. Pentru ca stiti prea bine ca acest lucru este cu neputinta. Din urmatoarele trei motive:

 a) Am aratat mai sus ca nu poti obtine rezultate spectaculoase cu niste oameni timorati pâna aproape de îmbolnavire din cauza stresului si a nesigurantei zilei de mâine;

 b) Lipsa capacitatilor de productie, care duce în mod logic la tot mai frecventele incapacitati de plata. Din acest punct de vedere, Maramuresul Istoric este aidoma unui desert, unde se traieste din expediente, adica de azi pe mîine;

 c) Uriasele arierate imposibil de recuperat.

 Prin urmare, ceea ce va pune în miscare si va împinge la actiuni de-a dreptul disperate este teama de-a nu-i dezamagi pe sefi. Caci nemultumirea sefilor ar fi de îndata urmata de mazilire, lucru catastrofal pentru cineva care crede ca este îndreptatit sa mai astepte ceva de la partid. Dar cum PDL a pierdut imens de mult prin masurile dezastruoase îndreptate împotriva bugetarilor si pensionarilor, respectiv prin masurile neinspirate din sectorul privat, el nu mai are nimic de dat înafara de promisiuni.

 Ma voi stradui ca în toate textele ce le voi scrie de-acu înainte, sa deschid ochii alegatorilor din tara si strainatate asupra modului incalificabil cum PDL în întregime îsi respecta promisiunile din campania electorala, dar mai ales asupra modului catastrofal în care s-a achitat de actul guvernarii…

 Din motivele aratate mai sus, domnule Luputi, precum si din motive pe care le voi detalia cu alta ocazie, refuz propunerea de-a participa la concursul pentru ocuparea unui post dintr-o alta localitate a judetului, concurs care nu-mi mai ofera nici o satisfactie si nu-mi confera nici o garantie ca la viitoarele disponibilizari nu voi fi din nou cap de lista. Poate ca n-ar fi rau ca unele dintre aceste oferte sa le pastrati pentru dumneavoastra pentru mai târziu, dar simt ca aidoma atâtor si atâtor membri (ne)devotati partidului, aveti un scop maret pe aceasta lume, un scop pe care oamenii demni îl resping cu indignare – acela de-a fi sef chiar de-ar fi sa treceti peste cadavre.

—————————————

Nota: În aceasta lucratura ticaloasa, domnul Grigore Breban, seful serviciului Personal, îsi are partea lui de vina, macar prin aceea ca trebuia sa stabileasca un set clar de criterii dupa care sa fie operate disponibilizarile: studii, abateri disciplinare (absente, betii, scandaluri etc.), neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, calificative etc.

 Dar ce sa ma mir? Era ticalosilor de care Marin Preda face vorbire în romanul sau „Cel mai iubit dintre pamânteni” s-a perpetuat pâna în zilele noastre, si cu toate straduintele alesilor si a ciracilor lor, ea nu poate fi nicicum ascunsa sub fardul îngretosator al democratiei pedelisto-udemerista.

 Sighetul Marmatiei,

6 iulie 2011

ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

On By nelursIn Essays7 Comments


Image source: http://romanianjournalist.wordpress.com/2013/05/28/romania-worlds-biggest-flag/

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

CÂSTIGATOAREA LOCULUI ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANTI:

Gina Camelia ROMAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui


ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

Mi se spune ca sunt un copil îndraznet aflat pe treptele maturizarii… Frumoasa caracterizare… Ma simt cuprinsa de un vârtej analitic si ma gândesc ca as putea sa decupez scurte fragmente de viata autentic româneasca, într-o dimineata frumoasa de vara. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odata binoclul si privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceasta tara teribil de simpla si frumoasa, trecuta adesea prin focurile unor razboaie, despre care am învatat la istorie ca nu au fost întotdeauna ale ei, aclamata si blamata, si oachesa, cu oameni care viseaza sa traiasca în alta tara. Iluzoriu? Nu stiu ce sa zic de la înaltimea celor 17 ani ai mei… Este tara mea, tara scapata din mâna ce se îndreapta spre un declin sadic creat de propriile mentalitati? Ar fi absurd sa pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în masura sa învinuiesc tara pentru nimic ci doar sa atrag atentia catre „umilul” megies român.

Este cert faptul ca într-o zi voi putea parasi aceasta tara… Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fata propriei usi fara cheie… Cutez a-mi parasi tara si a începe viata într-o tara perfecta? Este România o tara perfecta? Cum ar arata o tara perfecta, cu oameni perfecti? România este locul unde am crescut, am împartit bucurie, tristete, am învatat sa iubesc, sa dau frâu liber imaginatiei, sa cred în fortele proprii, sa ma exprim, sa ajut, sa caut raspunsuri, sa ignor, sa sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o tara ierarhic magnifica, iar spectacolul proastei imagini va înceta.

 

 Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt.. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Gina Camelia ROMAN

 

Ma simt prinsa în mrejele tarii care, cu o ultima sfortare, încearca sa ma ademeneasca prin masivele ei înzapezite iarna, prin adierea florilor de primavara, cu aerul ei de fecioara adormita de bogatia verii si dezmierdata de o batrâna toamna târzie, traversata dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivata cu sapa si cu calul, de oameni care s-au chinuit sa-si dea un rost propriei vieti. Purtam cu noi veacul frumusetii, a dorului de drumetii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parca prin vene desi glasul biroului si ora 7 pândeste perfid… De undeva, din inima tarii se aude tulburator imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uita sa traiasca, având un cult al acumularii de traume. Probleme sau pareri tardive, puse fata în fata cu românul, se aud ca dintr-o crevasa: avem facilitati insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pitipoance cu sex appeal, faptul ca pentru clasa politica suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, daca indecenta înseamna echivalenta vot – peste congelat, ca noi desi nu avem suficiente case… construim monumente, ca bunele maniere par a se gasi la intelectuali sau în aparenta la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni ca la capatul saraciei se afla viata, clubul, luxul. Cumplit este faptul ca fiecare dintre noi avem idealuri si sentimente, suntem o întreaga natiune ce ne cautam valori si înca îndraznim sa speram ca vom trai o viata care sa nu se transforme în tipul de hrana fara condiment.

As vrea sa cred ca, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul tine de noi, redresarea tine de noi, ca le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palma de pamânt. As vrea sa se trezeasca în noi spiritul civic si sa ne gândim ca nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învatati sa vorbeasca româneste, sunt educati si purtati de mâna în gradinite, apoi la scoala.

Daca m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranta as sti sa raspund: din Vaslui, de pe o strada anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fara nicio noima, colt cu maneaua vecinului de la parter si cu bormasina celui de la 3 care sparge si mestereste de cel putin un an. Ma uit în oglinda analitic, cred ca arat bine, parul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seama. Cobor scarile prudent, mi-e teama sa nu alunec, a spalat proaspat femeia noastra de serviciu. La capatul culoarului deja zaresc aceleasi siluete, vecinii mei care asculta muzica pusa în casa de afara. Încerc sa-i ignor, asa cum ignor si replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abtine sa nu exclame „Ce dracu or face astia toata ziua în fata blocului? Altii de vârsta lor au si copii. Mai târziu îti dau în cap pentru o bucata de pâine!” În naivitatea ei, spera… sa nu ajung si eu ca ei.

Înaintez spre iesirea din scara. Vali, un urecheat ciudat, ma saluta zâmbind cu gura plina de seminte. Schitez un zâmbet, ma mai întreaba ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sa aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, ma întreb daca vreunul o fi avut în viata lui emotii la româna, sau s-o fi straduit la matematica. Îmi vine un gând si mai ciudat în minte. Cum or fi aratat când erau bebelusi, moi si pufosi. Ce asteptari o fi având de la ei niste mamici nedormite? Unde, pe ce scara a societatii ar trebui sa-i asez? Sunt scursuri, sunt plevusca? Or fi, dar sunt români, la fel ca si mine! Asta nu pot ignora. Ce sanse primesc ei si de la cine? Ce sanse primesc eu si de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obisnuita, ei – din familii la fel de obisnuite, ca si mine! Lasati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca si ei, eu din Vaslui, ca si ei, eu din România ca si ei… Din România mea si din România lor…

Mergând spre scoala, ma gândesc brusc la ce as vrea sa ma fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel putin bulversante: „Scoala româneasca scoate tâmpiti”! Oi fi si eu unul dintre ei? Cu siguranta! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, si e la moda sa te tratezi în strainatate”… Toate fetele de vârsta mea vor sa se faca modele sau… nu stiu… Ceva care sa le aduca multi bani si faima.

Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Drumul catre scoala e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sa vad ceva, o particica din tara asta. In acest moment vad o femeie carând o sacosa, însotita de sotul care fumeaza o tigara… si simt brusc ca nu mai vreau sa ma gândesc la nimic…

Gina Camelia ROMAN

Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

VIZITA

On By nelursIn EssaysLeave a comment

de Jianu Liviu-Florian

 

 

“I-au facut vila. 2 Etaje. Demisol. Mansarda. 4000 de metri patrati.Piscina. Sala de bowling. Sala multimedia. Satelit. GPS. Sala de conferinte. Sauna.  Jeepuri. Limuzine de serviciu. Adapost antiatomic. Copiii lui studiaza in strainatate. Cambridge. Oxford. Massachuset. Au viitorul asigurat. Cele mai mari companii  ii vor angaja, cand vor termina. Sotia lui este invitata peste tot in lume. La conferinte internationale. Cele mai mari case de moda din lume ii asigura toaletele. La fiecare data la care el a realizat recordul, mass media il omagiaza ore intregi. Se trimit imagini in intreaga lume cu filmul clipelor acelea de vis, in care s-a depasit pe sine. Un pas mic pentru om, un pas mare pentru omenire – s-a spus la primul pas al omului pe lume. El a facut un pas mare, pentru ca  oamenii sa faca un pas infinit, intr-o n-dimensiune…”

Ghidul mai facea cativa pasi, mai adauga, atent,  cateva fraze, si imi arata vila, demisolul, piscina, barul, adapostul antiatomic…

Eu nu vedeam decat o piatra. Alba. Pe care scria: Stanica Ion. Colonel de aviatie. Si o elice de avion verticala.

In definitiv, ce a facut acest om? Am intrebat.

“Un fleac”. A spus ghidul. “Se faceau incercari. Pe un nou tip de avion. Nu se stia cum se comporta in aer. Teoretic, perfomantele erau uluitoare. Dar trebuiau confirmate practic. El era pilot de incercare. S-a ridicat cu aparatul deasupra orasului. Totul mergea bine. Pana la un moment dat, cand motoarele au inceput sa rateze. Avionul a inceput sa piarda din inaltime. Cadea ca o bomba peste oras. Priviti filmul: pilotul se putea salva in orice moment. Era suficient sa apese un buton. Si ar fi fost catapultat. Ar fi scapat fara nicio zgarietura. Dar avionul cadea peste oras. Peste case. Peste blocuri. Priviti aceste imagini: in locuinte erau mii de oameni. Care faceau curat. Citeau ziarele. Se uitau la televizor. Jucau table. Isi beau nechezolul. Dormeau. Se jucau. Se iubeau. Si pilotul a inceput sa traga de mansa. Sa ridice aparatul cu o mana. Cu doua maini. Sa il duca cat mai departe. De lumea aceasta naiva care habar nu avea ce moarte o asteapta.. Avionul cadea. Si omul tragea de mansa. “Hai”. Auziti? Spunea. “Hai, ca se poate. Hai, ca mai poti face un kilometru. Hai, ca mai poti face o suta de metri. Hai, ca mai poti face zece metri. Trage de mansa! Trage de mansa!”

Aparatul a cazut la marginea orasului. La cateva sute de metri de ultima lui casa.

Pilotul a fost decorat. Si avansat.

–         E acasa? Am intrebat, aratand cu mana inainte.

–         Sigur ca da, a raspuns ghidul. Dar am primit instructiuni ca se odihneste. Sa nu il deranjam.

–      Venim alta data. Cand vom fi  programati.

– Dar sa va arat vila pe care i-au facut-o. A continuat ghidul. Demisolul. Mansarda. Garajele. Piscina. Sala de bowling. Adapostul antiatomic…

Si ghidul a luat-o inainte, aratandu-mi toate aceste minunatii, larg, cu mana, una cate una, in timp ce eu nu vedeam nimic, decat o piatra alba, pe care scria “Stanica Ion. Colonel de aviatie”. Si langa ea, o elice de avion, verticala…

 

 

27 mai 2011




DACA PASARILE NU VOR CÂNTA, CIORILE VOR CRONCANI !

On By nelursIn EssaysLeave a comment

Vavila Popovici

“Fara Dumnezeu omul ramâne un biet animal rational si vorbitor, care vine de nicaieri si merge spre nicaieri.” (Petre Tutea)

 

 

Fiecare om are o conceptie despre lume si viata, exprimata sub forma de convingere sau ipoteza, care poate fi adevarata sau falsa si conform careia îsi desfasoara viata.

Filosoful român Petre Tutea sustinea ca înapoia lucrurilor omul pune doua concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sa cred ca materialismul si cinismul ce pareau sa flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, ca foamea exagerata de concret în detrimentul misterului va disparea curând si un nou umanism se va întrezari la orizont, ca lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti ca ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitatii si frumusetii omului.

Sunt atâtea întrebari pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continua sa si le puna: De ce suntem aici pe aceasta planeta? Sunt fiinte pe alta planeta? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta forma de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcatuirea omului din corp si suflet, creeaza un adevarat cutremur în mintea lui, neîmpacat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..

De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au ramas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tacere e! Ramâi la pentru casi nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cauta raspunsuri, cei credinciosi stiu unde sale gaseasca, ateii se zbat în necredinta toata viata.

Traim în acest univers care ne este scoala-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limita materiala, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu exista nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sacunoastem drumul pe care trebuie sa mergem în viata, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea asculta de legile universale ale haosului. Principiul calauzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existadeci la scara cosmica, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nascut cu viata. Trebuie sa stim ca omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pamântului din care este facut. La ora actuala, din cauza degradarii progresive a Pamântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintaca o plasa cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de paduri, mari, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energetica, dovada sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viata matusalemica, descendentii imediati ai lui Adam traiau sute de ani, pamântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfasura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede ca specia umanaa suferit atunci o mutatie genetica esentiala, dirijatade fortele nevazute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea ca omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationala. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pastra credinta pâna la sfârsit, li se va da sa guste din pomul vietii” (vezi cartea Apocalipsa). Or, pomul vietii, cred unii ca ar putea fi schema structurii ADN, modificata, care poate oferi omului o viata din ce în ce mai lunga (deci, nu vesnica, cum o promite Dumnezeu credinciosilor Sai- insa la El totul e posibil!).

Gândurile oamenilor pline de ura se spune ca afecteaza straturile geologice ale pamântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpari de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamna a trai în armonie perfecta cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trai sub însemnul spiritualitatii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înalta spiritualitate si ordine morala, o apropiere a omului de Absolut.

Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pamântul, energetic si spiritual, dovada ca omenirea mai traieste si evolueaza. Daca n-ar fi fost reechilibrat, sunt de parere unii, acest strat energetic al Pamântului, planeta noastra s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principala a vremurilor noastre este goliciunea spirituala.” Toti ne dorim din suflet ca viata noastra sa aiba sens, sa aiba profunzime. Ei bine, Iisus ne ofera o astfel de viata, bogata, plina de sens, printr-o relatie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sa aiba viata si s-o aiba din belsug” (Ioan 10:10).

Anton Pascale, autorul cartii „ Sa nu cadem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptam privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pamântul se va crapa si vom cadea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiinta. Afirmatiile despre alcatuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând ca prin actul de creatiune omul a fost facut, din punct de vedere substantial, din doua parti – materie si spirit, iar functional din trei parti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directa a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o alta menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointa si capacitate emotionala (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rascumparare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii catre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentala si mentala a omului. Prin legatura dintre duh si trup, asiguratade suflet, omul devine în totalitatea sa o faptura vie. Sufletul este viu, se perpetueaza cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueaza ca sufletul este în ochii divinitatii averea care trebuie crescuta, pazita si curatita în cursul vietii pamântesti de încercarile de corupere ale Satanei.

Autorul mai vorbeste despre descoperirea importanta facuta de catre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuanta” de energie, adica cea mai mica cantitate de energie care poate fi emisa sau absorbitade un sistem atomic, demonstrând ca în lumea subatomica domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-unda; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialaa relativitatii, dezvoltatade Einstein (1879-1955), precum si teoria generala a relativitatii publicata ceva mai târziu. Teoria generala a relativitatii renuntala notiunile de spatiu si timp absolut si rastoarna teoria mecanica cereasca clasica a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianaa unui univers în care lumea stelelor ar fi o insula finita(cu materie mai densa în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuaexpansiune. Aceasta teza, se spune în continuare, a fost dovedita de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului.

Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatal meu lucreaza pâna acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vazut un cer nou si un pamânt nou…” (Apocalipsa 21.1)

Formula energiei demonstrate prin teoria relativitatii speciale (E=m.c2) unifica conceptele de energie si materie. Materia este energie condensata si energia este materie disociata. Acest lucru l-a facut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost facut din lucruri care se vad” (Evrei 11:3)

Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativa, formata din particule non-fizice (energie pura) si de materie pozitiva, formatadin energie condensataîn particule, demonstrând faptul ca universul cunoscut are un bing – bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnica, datorita expansiunii continue, insa contravine creationismului si invataturii lasate de Dumnezeu pentru om.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitiva, ce evolueaza cu viteze pâna în preajma vitezei luminii, se transformaîn fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (doualumi distincte).

Se presupune de catre unii cercetatori catahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibila structuraa lumii spirituale. Se demonstreaza chiar ca particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeaza materialul negativ (spiritul), particule care ar calatori mai repede decât lumina. În legatura cu aceasta idee, un alt cercetator concepe omul ca un continut de materie pozitivasi negativa, sau altfel spus, de materie si energie. Se spera ca legile ce guverneaza lumea non-fizica sa fie descoperite. Astazi se banuieste ca timpul are o curgere lineara, uniforma în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizica este neuniforma.

Aceasta conceptie a fost acceptata de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru ca ar putea conduce la concluzia ca Dumnezeu este energie fizica pura. Se poate accepta însa, ca Dumnezeu este spirit, deci energie inteligenta divina, având legile ei proprii, înca nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurinta energia fizica care sa stea la baza creatiei universului si a vietii pe pamânt. Spiritul divin poate îmbraca forma materiala, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formaa materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divina (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Balaceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusa, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însa ca ele sa apara pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte mica, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odata constituita) e putin plauzibil sa se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organica” sa fie bazata pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta – stânga safie înlocuita cu o organizare radiala, pentru ca întreaga materie sa se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintifica nu sunt chiar atât de îndepartate, mai ales când este vorba de o problema atât de complexa ca aceea a suportului material al vietii psihice.”

Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestra atragându-ne atentia ca extraterestrii pot avea un corp asemanator corpului nostru, dar cu particularitati anatomice si fiziologice corespunzatoare altor activitati si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depasi gândirea noastra, adica o altaforma a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia ca dupa destramarea corpului fizic, materia noesica, câmpul noesic, adica câmpul gândirii poate persista în spatiu, fara a sti cât timp si ce l-ar putea face sa disparatotal.

„Vad creierul asemenea unui computer care va înceta sa lucreze atunci când componentele sale se defecteaza. Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.

Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierul uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circula doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazaca tranzistorii. În creier exista miliarde de miliarde de celule si interactiuni.

Este adevarat, afirma profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) ca „în ceea ce priveste efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizarile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitati pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în conditii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obisnuim sa numim «intuitie», de a face legaturi între diverse notiuni abstracte. Posedam un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale carui structuri profunde ne sunt înca necunoscute.” Roger Penrose mai consideraca „exista în mintea noastra (sau mai curând în constiinta noastra) ceva nematerial…” si „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de functionare al calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performantele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice si ce fel de reactii chimice însotesc gândirea umana!”

Creierul se poate reface dupa anumite traume. Unii considera ca putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fara a transplanta sau fara a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sa distingem între absenta vietii personale si viata umana personala compromisa (de exemplu, o persoana aflata în coma). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupata a unei persoane a fost distrusa. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar daca dorm sub anestezie profunda sau în coma, sufletul se gaseste în tot trupul.

Doctorul în stiinte din România, Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se ca mesajele calatoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasa numita «psihic», primesc ordine de la aceasta si apoi îsi continua calatoria. Dar psihicul nu are o pozitie în spatiu, ca atare nu are sens sa se vorbeasca despre semnale fizice care sa ajunga la el. De aici presupunerea ca memoria si constiinta nu pot fi localizate pe scoarta cerebrala, desi exista zone si formatiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este ca „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legatura cu alte structuri sau entitati energo-informationale!” Constiinta nu se supune calculului matematic! Foarte multi cercetatori sunt neîncrezatori cu privire la patrunderea în esenta fenomenului. De ce oare ? Conceptia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetari îndelungate este extrem de interesantapentru atmosfera stiintificaa secolului nostru: „Mintea constientade sine este o entitate distinctade creier; ea «baleiaza» suprafata creierului, în care citeste diverse date.” Creierul, dupaparerea lui John Eccles, este un organ de legaturaîntre mintea constientade sine si corpul fizic. Cercetarile l-au condus la concluzia cala moartea creierului, când toataactivitatea cerebrala înceteaza complet, mintea constientade sine nu mai receptioneaza nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat si l-a controlat asa de eficace o viataîntreaga. Dar, desi creierul a murit, mintea constientade sine continua sa existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravietuieste mortii creierului pentru a dobândi o alta existenta care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

„Nu exista Rai sau viata de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking

Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui var de-al sau, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsala spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fa, ca eu stiu unde ma duc!”

„Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate.”- Petre Tutea

„Nu mi-e teama de moarte, dar nici nu ma grabesc sa mor. Mai am atâtea de facut înainte…” – Stephen Hawking.

„Sunt unii care înlocuiesc nemurirea reala cu iluzia nemuririi, adica cu gloria.” – Petre Tutea.

Raleigh, North Carolina

 

 

Poetul Theodor Rapan

On By nelursIn EssaysLeave a comment

DINCOLO DE TACERE – METAFORA
EVANGHELIA INIMII, DE THEODOR RAPAN

 

de Prof. dr. Nicoleta Milea


<<Îti multumesc, Juan Ramon, pentru ca m-ai învatat sa merg prin viata: nici grabit, caci ,,timpul va zbura înaintea mea precum un fluture”, nici încet, caci ,,timpul va veni în spatele meu, ca un bou blând.” Asa stând lucrurile, am ales Calea mea!>>


THEODOR RAPAN

Adevarat este ca ,,aflam despre cineva ceva pentru prima data si atât. De cunoscut, însa, avem prilejul sa-l cunoastem daca o situatie identica se repeta a doua oara, a treia oara, când capacitatii noastre de cunoastere i se ofera sansa.”


Marturisirea cunoasterii este absolut valabila acum pentru diplomatul-poet, Theodor RAPAN, pe care l-am aflat adolescentul de acum mai bine de 40 de ani, în prima duminica de septembrie a anului 1970, la o întâlnire a cenaclului literar pe care îl organiza, lunar, ziarul ,,Teleormanul”. Se citea literatura buna, se prezentau creatii originale, se interpretau, se comentau.


Fac aceasta marturisire cel putin din doua considerente.
1. Pentru a reaminti ceea ce stiu de-o viata, ca ,,dintre numeroasele instrumente ale fiintei omenesti, cel mai uluitor este, fara putinta de tagada, cartea. Celelalte sunt prelungiri ale trupului. Cartea e altceva, cartea e o prelungire a memoriei, a imaginarului, a fiintei cosmice.”
2. Pe lânga ziarul ,,Teleormanul” functiona un Cenaclu Literar în care nu vârstele îi apropiau pe cenaclisti, ci trairea alesilor în fiorul cuvântului scris. De atunci am rams cu acest cult al cartii si al creatiei. O spun într-un mod care poate sa para patetic si nu as vrea sa îl simtiti asa. Receptati-l ca pe o marturisire de credinta a unuia care cel mai mult dintre noi toti de atunci s-a calauzit pâna la uitarea de sine în cuvântul scris.
Ca profesor de literatura, le-am spus elevilor mei, cu fiecare prilej ivit ca ,,o forma de fericire e lectura, o alta forma e creatia, în general, si creatia poetica, in special”. Într-o societate în care tehnicizarea îsi pune tot mai mult amprenta pe modul de existenta al omului si se vorbeste chiar despre disparitia cartii în format traditional, eu nu cred ca va fi posibil, atâta vreme cât creatorul autentic face arta nu numai din întruparea ideii în cuvânt, ci face arta si din fiintarea grafica a textului în carte. Chiar mai mult decât atât, creatorul îsi invita cititorul în modul cel mai elegant, asa ca împreuna sa strabata universul cartii întemeiat pe corespondenta viata-literatura, întelegând esentialul:,, creatia este o scriitura tainica, o criptografie pe care trebuie sa o descifram. Toate lucrurile sunt cu adevarat cuvinte, în afara de lucrurile pe care nu le putem întelege si pe care le luam cum sunt”.
Poetul Theodor Rapan ne invita într-un mod cu totul special la mântuirea prin exercitiul lecturii:,,- Vino, cititorule, vino, si ia-ma de mâna! Nu te înfricosa! Vino la umbra copacului Lumii, linistete-te si vino sa ne asezam în iarba cea deasa de umbra, în pridvorul unui vesnic amurg, sub aerul dulce al verii eterne!”…Nu mai ramâne decât sa ne eliberam gândul de angoasa existentiala si sa ne umplem sufletul cu bucuria lecturii.

Nu este o surpriza a 12-a carte a poetului Theodor Rapan. Dupa ce, la începuturi, cunoscându-l, poetul Nichita Stanescu marturisea:,,atentie, aici este uraniu”…sau ,,citind poeziile lui Theodor Rapan ma întorc si zic- poetul s-a nascut român!”, Theodor Rapan ne-a obisnuit cu o anume periodicitate a aparitiei cartilor sale. Între cele peste 3000 de pagini publicate, ,,Evanghelia inimii”(Editura SemnE ,Bucuresti, 2010) este o creatie speciala, în alcatuirea careia nu putem intra pâna a nu întelege ca titlul îi este cheie, cifru si, în consecinta, cititorul , amator sau exeget, în demersul interpretativ ajunge la el. Si ce altceva, mai presus de religia iubirii în care a trait si traieste poetul,poate însemna ,,Evanghelia inimii”? Crezului poetic al spaniolului Juan Ramon Jimenez, pe care îl adora si pe care îl ia partener alaturi de graficianul Damian Petrescu, traitor la Paris, i se alatura poetul Theodor Rapan care întelege ca ,,omul, înainte de a deveni Cuvânt, prin actul divin al creatiei sale este Constiinta”. ,,Poezia, precum Dumnezeu, nu este decât credinta!”
Ideea cartii, dupa ce a fost sugerata în titlu, strabate întregul univers ideatic si liric, actionând ca un fir al Ariadnei, subtextual.Cele patru parti ale cartii sunt structurate corespunzator celor patru anotimpuri. Fiecare anotimp este introdus în compozitia cartii printr-o selectie sugestiva din lirica lui Juan Ramon Jimenez.


I. Primavara: Floralia
,,Rataceste prin ploaie sufletul florilor”.


 II.Vara: Iubitor
,,Iubire, daca pleci, ramân ruina.”


 III.Toamna: Melanholia
,,Pe un drum de aur se duc mierle. Incotro?
Pe un drum de aur se duc trandafirii: Incotro?
Pe un drum de aur ma duc si eu. Încotro, toamna? Încotro pasari si flori?”


 IV.Iarna:Ultima Thule
 ,,Nu-ti arunca, moarte, piatra în oglinda mea”.

Poetul nu are numai cultul cuvintelor, ci si cultul cifrelor. Viata este una, trece fara întoarcere prin cele patru anotimpuri, care nu sunt altceva decât vârstele iubirii ( cifra 4 corespunde zilei ivirii pruncului-poet în lume si în lumina), fiecare anotimp are 33 de poeme (cifra 33 corespunde vârstei hristice). Dincolo de calea destinului care impune rolurile jucate, poetul ramâne sufletul pur si etern, de o candoare inefabila.
Rotundul cartii este evident. Incipitul exprima spiritul creatorului pregatit de jertfa:,,Plâng în limba româna si tac: e primavara în cuvinte!”. E gata oricând sa raspunda solicitarilor circumstantei sau CLIPEI, cu o replica uneori efemera ( martori infideli ai clipei), alteori, menita sa sfideze timpul cu o desavârsire intransigenta (,,Din supunere oarba, sfinteasca-mi-se Cilpa!”).Câta emotie înfiorata fulgera interogatiile care primesc si raspuns din nevoia de aflare a cunoasterii!,,Poet? Nicidecum! Sunt testamentul dintâi al iubirii. Prima silaba din ultimul sopot? Nu stiu!Moarte, acordeaza clavirul tacerii din mine si, ajuta- ma, Doamne, sa trec!”
Rostirea harica dar si mestesugita aduce în prim plan bogate încarcaturi emotionale,,Poetul este mut, s-a dus tarotul! Sa vina primavara din- nainte! Îti sarut dreapta. Viata: Sunt Mortul din Cuvinte”. La primul impuls, exegetul- carturar este tentat sa caute asocieri ale poetului cu cele mai proeminente personalitati lirice.


Pregatiti cu argumentele pe care ni le pune la dispozitie chiar ,,Evanghelia inimii”, suntem gata sa contrazicem si sa rostim cu fermitate ca poetului Theodor Rapan i se pot alatura truditorii cu har întru credinta poeziei.Estetica speciala a cartii se sincronizeaza cu vocea lirica a poetului. Cuvântul, silaba, clipa, melanholia, tacerea, profunzimea, metafora, nelinistea, profunzimea,  metafizica, dorul, cerul, flacarile Gheenei, umbra, norii, oglinda, pasarile, apa, aerul, licornul, firul de iarba, focul, tacerea- sunt elemente specifice universului poetic rapanian. Pe tot parcursul cartii descoperim lirismul profund, rafinat al poetului Theodor Rapan care intelectualizeaza expresia poetica în limba româna.
Sa nu credeti ca ajungeti asa usor la întelegerea textului daca nu stapâniti cunostinte ce tin de identificarea unicitatii stilului poetului prin bogatia lexicala, prin intuirea celor mai subtile asociatii contrastante, prin frazarea ampla, uneori interogativa, alteori exclamativa, prin elemente ce tin de cultura tuturor timpurilor si popoarelor, si toate trecute prin inima reginei- POEZIA! Poetul crede cu toata fiinta în CUVÂNT, îl simte cum simti o fiinta cu toate ale vietii, crede în forta lui demiurgica, de aceea îsi asuma cu toata sinceritatea trairii esentialul, micile si marile sensuri ale existentei.,,La echinoctiu smirna se preface în mucenita Nimfodora, sfânta, pe cumpene de vânt slavesc ghindarul, din muritor sunt raspopit Cuvânt! Nu am murit! Nu am murit?”. Versetele freamata de fiorul spunerii, ca si cum ar fi ultimul timp al ofrandei.

Numai lectura ,,Evangheliei inimii” va poate convinge de un fapt cert: implinirea nevoii de reper si model literar prin opera Poetului Theodor Rapan.


 

Dumnezeu este acelasi, ieri, azi si in veci

On By nelursIn Bible, EssaysLeave a comment

[pullquote]“Dumnezeu este pentru noi Dumnezeul izbavirilor, si Domnul Dumnezeu ne poate scapa de moarte.” – Psalm 68.2o[/pullquote]

 

Cât de mare este Dumnezeul tau?

de Ana Tatar Andras

 

 

De o buna perioada de timp ma gândesc la aceasta întrebare si îmi doresc sa vad mai mult maretia lui Dumnezeu în viata mea.

Un alt lucru la care ma gândesc mult este prezenta si puterea lui Dumnezeu în viata mea,  mai ales în timpul meu cu Domnul si în timpul de rugaciune, pentru ca acest timp ma pregateste pentru bataliile zilnice.

În ultimele trei saptamâni si jumatate Domnul mi-a dat ocazia sa vad maretia Lui, sa vad prezenta, puterea si lucrarea Lui în urma rugaciunii. Fratele meu mai mic, Beni, în vârsta de 41 de ani s-a îmbolnavit de swine flu (gripa porcina), de doua ori, si a fost spitalizat, izolat, pe aparate (nu mai putea respira si era contagios). Desi s-a nascut într-o familie de crestini nu a ales calea Domnului si acum din punct de vedere medical nu mai avea sanse de viata pentru ca nu respira singur. Rinichii i-au cedat si ficatul a început sa cedeze iar medicii ne-au spus înca saptezeci si doua de ore, cel mult. Tot acest timp am strigat catre Domnul cu disperare, am cerut ajutor de la prietenii mei, de la biserici si grupuri de rugaciune. Ma durea inima pentru maicuta mea care era asa de departe de mine, care trecea printr-o durere de nedescris si la amintirea ca în urma cu doi ani a îngropat-o pe sora mea. Vaduva de 16 ani, credincioasa si curajoasa, luptatoare pentru credinta cea adevarata, acum era la capatul puterilor.

Ce sa fac? Rugaciunea nu e de ajuns?

Daca în tara nu e nimeni care sa faca ceva – nimeni nu avea voie sa intre la el în salon –, ce pot eu sa fac din departari (NC, USA)?

 

M-am rugat Domnului sa mearga El în salon, ca nimeni nu-L poate opri pe El.

Ieri am scris o scrisoare – cu întrebarile cheie: Crezi ca Domnul Isus este Fiul lui Dumnezeu care a murit pentru pacatelel tale?,     Crezi ca El este Salvatorul tau?,  Vrei sa-L primesti în inima ta? –, si am rugat-o pe Anca, nepoata mea, sa caute o asistenta care are voie sa mearga în salonul lui, sa o aiba în mâna si sa o citeasca fratelui meu. Anca s-a dus, a vorbit cu o asistenta care a zis: eu sunt ortodoxa si nu fac asa ceva. Scumpa mea nepoata nu s-a dat batuta si a zis: te rog frumos ajuta-ma sa gasesc un doctor baptist sau penticostal care poate sa mearga în salon ca sa citeasca aceasta scrisoare. A venit o doamna Doctor, fara ecuson, a luat biletul si s-a dus în salon. Timp de aproximativ treizeci de minute l-a tinut pe Beni de mâna si i-a vorbit de Domnul Isus. Beni a plâns mult, a vorbit, pentru prima data dupa trei saptamâni, si s-a rugat. L-a primit pe Domnul Isus ca Salvator al inimii lui. Era o liniste de nedescris, toata lumea a disparut de pe coridoare si doar la geam era Anca, nepoata mea si Crina, sotia lui Beni – ele nu sunt pocaite înca –, ca martore la o scena cereasca. Când doamna Doctor a iesit din salon, a luat-o de mâna si pe Anca. Anca a zis: va rog sa-mi spuneti numele dumneavoastra. Doamna Doctor a raspuns: numele meu nu este important, si a plecat. A venit doar pentru Beni si a plecat.

Pentru mine a fost clar ca Domnul a ascultat rugaciunile si l-a salvat pe fratele meu. Uneori ne gândim ca rugaciunea nu ajunge si mai trebuie sa facem ceva.  Si eu ma gândeam ca sunt asa de departe de tara si nu pot sa fac nimic, numai sa ma rog ca Cineva sa-l ajute pe fratele meu sa spuna „Da” Domnului, înainte de a pleca din lumea aceasta. Lacrimile mele fierbinti, lacrimile mamei si ale tuturor celor ce m-au ajutat prin rugaciuni – am avut prietene care au pus ceasul sa sune la miezul noptii  sa se trezeasca si sa se roage cu mine –,  au fost numarate si Îngerul Domnului a mai salvat un suflet pentru Împaratia Lui.

Deaorece Anca este studenta la medicina, in anul patru, am întrebat-o mult despre partea medicala si mi-a spus ca doctorii au confirmat ca este o minune ca fratele meu sa respire normal si sa vorbeasca. Dar noi stim ce s-a întâmplat, Cine a intervenit.

Poate te rogi de multa vreme pentru cineva ca sa fie salvat. Nu te opri ci roaga-te caci Domnul înca mai salveaza suflete.

Când poporul Domnului se roaga, Domnul lucreaza în moduri pe care nu le visam sau cerem. Rugaciunea coboara cerul pe pamânt. Rugaciunea pentru altii ne schimba pe noi si circumstantele noastre, ne face bine mai întâi noua.

Domnul este Cel mai mare, mai puternic si mai tare, nimic nu-i prea greu pentru El!

Recunoscatoare-I sunt  Domnului Doctor pentru totdeauna,

Ana

Pret pe dispret

On By nelursIn EssaysLeave a comment

,,Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau si cu toata puterea ta (…), iar pe aproapele tau, iubeste-l ca pe tine însuti’’- este îndemnul biblic asupra caruia gânditorii omenirii si-au plecat fruntea, au zabovit, au cugetat, si-au pus întrebari. Raspunsul? Greu de dat!  Uneori chiar riscant, din considerente ce pot merge de la contextul social-istoric (pe vremea Inchizitiei, ehe!), pâna la  starea omului, constient de sine, într-o lume ca reprezentare (evident, exprimata la nivelul limbajului).
Putini sunt cei care au îndraznit, în timp, sa spuna ceva de substanta (distantati mai ales de dogme), în legatura cu citatul de mai sus! Enumerarea lor nu îsi are rostul! Printre ei însa, si Jean Jacques Rousseau, filozof francez de origine geneveza (nascut 28 iunie 1712 – decedat 2 iulie 1778). El se încumeta sa proclame ca neputinta a omului expresia ,,iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti’’, din considerente specifice:
1. conservatorism (ce tine de structura mentala),
2. instinctul de conservare, locul în care natura umana subiectiva, universal manifesta, îsi spune cuvântul.
Versetul biblic citat, la care s-au adaugat framântarile din veacuri, nu ne-au dat nici noua pace, nu ne-au lasat sa vegetam, mai pe româneste, nu ne-au lasat sa mergem cu capul între umeri, si surzi, si muti, la balmajelile contemporanilor, etalate, zice-se, doar spre binele omului. As! Povesti si nici macar atât, câta vreme, la baza contructiei lor (a povestilor), sta si stiinta de-a le scrie si  de a le spune (chestiune ce tine de minte si limbaj, ca sa nu mai amintesc de maretia omului  care, dupa noi, ar consta tocmai în puterea de a povesti si a ne lasa povestiti). 
Revenind, nu ascundem faptul ca, cel putin la nivel rational, ne situam undeva  alaturi de Rousseau. Emotional însa, a-ti iubi aproapele (în sensul biblic) a capatat (în sensul larg si nobil al cuvântului) o alta conotatie: „iubeste-ti aproapele ca pe tine însuti”   în forma sa manifesta  echivaleaza cu ,,pretuieste-ti aproapele, ca pe tine însuti!” Ca în pretuire, contextual, picura din  noi si dragostea de lume, si iubirea pentru aproapele nostru, este o alta chestiune ce vine sa completeze, ba, mai mult, sa dea forta cuvântului ,,pretuire’’. Altfel spus, daca nu avem puterea sfintilor mergatori prin lume, putem fi asemenea lor, ca doar pretuirea  sta la îndemâna oricui,  mai ales atunci când nu  suntem plesniti de cine mai stie ce tip de mitocanie (la noi un fel de patologie  cu iz nationl, daca ne gândim la versiunea  cu capra vecinului careia i s-a dat, spre îndestulare, frunza si falusul carpatin (simboluri, spre cunoasterea noastra în lume). Nu de alta, dar cica am fi popor potent, chiar  si numai cu verdeturi  sau muraturi, daca alaturi lor sta fie si numai oala cu vin! Aiurea! Se vede de la o posta cum tremuram ca piftia la iesirea din asternut, si cum confuzia  staruie în noi pâna spre seara, când suntem din nou la pamânt. Apropo de asta: am sa  propun Parlamentului României reintroducerea articolului 402  [daca nu ma însel, cel care interzicea consumul de alcool mai devreme de orele 10 si în timpul programului], macar pentru institutiile de cultura, spre a mai struni creatia ce curge, dupa câte se pare vesnic cu falusuri!). Daca mai adaugam miscarea din buric si manelizarea la nivel  national, imaginea e completa.
În consecinta, de aici, din mitocanie, si diferenta.  Pretuiesti însa pe cine?  
Pentru a clarifica, oarecum, orizontul deja creionat,  trebuie sa amintesc faptul ca, nu putem pretui la întâmplare, chiar daca,  de exemplu, postmodernismul îti da voie (ce-i drept, doar cu partea aceea a lui de trei parale,  adica cu aia ce sta sub  sintagma ,,cine a pus cacat pe cleanta?”. Sa mai spun ca sub umbrela expresiei si izul emanat, sta rangul de mare  creator? Nu, o las pentru alta data!
Ori aici e aici! În chestiunea cu pretuirea, sta,  un fel de premergere, povestea cu întelegerea, concept complicat si nu la îndemâna oricui balmajeste sub starea halucinant-acustico-vizuala, urmare a vreunei intoxicatii cu posirca vânduta de  nea cutare  ce pune pret pe dispret  la a sa bodega în care…
Norocul nostru cu cei care au facut din stiinta si stiinta de carte, profesie! Greu  îi mai suporta, astazi, tot felul de al de fute-vânt, dar, pâna una, alta, daca vrem sa fim în rândul lumii, nu avem încotro!  În acest sens, amintesc spusa lui Priddy, R. C., profesor la Universitatea din Oslo, Norvegia:
„Nu putem exclude din cadrul întelegerii nici explicatia cauzala, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretica si nici calitatile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compatimitoare sau aprecierea calitativa. Pe scurt, întelegerea autentica nu exclude niciodata astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personala, etica si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentala – gândire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit sa descoperim conexiuni si relatii între posibilele obiecte ale intereselor noastre’’. Întelegere, în zilele noastre, vizeaza ansamblul, iar natura sa de tip holistic vine odata cu procesul globalizarii. (…),,Principiul întelegerii si al metastiintei este de a descoperi unitatea în diversitate. Ipoteza principala este ca, asa cum fiinta umana este în esenta la fel peste tot în lume, la fel este si facultatea esential umana a întelegerii”  (Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html)”
Asta pe de o parte! Pe de alta parte, gradul de întelegere, dar si calitatea ei tine de inteligenta noastra. Simplificând,  într-o analiza practica a întelegerii, trebuie avut în vedere ca fiecare dintre noi vorbim cel putin o limba. Daca am defini inteligenta umana ca fiind descrisa de rationalmentul creativ obtinut prin adunarea diverselor informatii (vechi si noi), pe baza carora pot fi obtinute noi concluzii, am observa ca limbajul uman este una dintre dovezile inteligentei si, evident, a superioritatii umane. Chiar daca argumentul anterior este  relativ firav, el permite, totusi, câteva concluzii
a) cuvintele noastre fac dovada gândurilor noastre, iar sunetele care dau gravitatea lor arata cât de inteligenti suntem;
b) s-ar putea demonstra ca, fara comunicarea lingvistica, nu ar mai fi literatura, poezie, stiinta, pe scurt, acumulare de cunostinte teoretice si practice (poezie  în sensul  demn al cuvântului, si nu  aceea de forma: ,,scârta, pârta,/ taca, paca/ mulge vaca/, foaie verde laba gâstii,/latra mâta-n pom/…),;
c) nimic nu poate stabili mai bine inteligenta si superioritatea noastra, decât existenta comunicarii verbale. (Dupa Descartes, ,,chiar si nebunii care spun lucruri nebunesti, dau dovada de o forma de inteligenta pe care nici un alt animal nu o are”  – R. Gherghinescu, Anotimpurile empatiei, Editura Atos, Bucuresti, 2001, p. 30).
 În alta ordine de idei, mai amintim ca:
 1. Întelegerea reprezinta semnul distinctiv al gândirii care nu poate fi conceputa în afara sesizarii si corelarii atributelor esentiale ale obiectelor si fenomenelor, a faptelor în general. Ea este trasatura esentiala si permanenta a gândirii umane (exceptând cazurile patologice sau de rea credinta), fara de care nici celelalte activitati ale gândirii (conceptualizarea, sistematizarea, axiologizarea, creatia etc.) nu ar fi posibile, chiar daca, de exemplu, gestaltistii o  cantoneaza  între un act brusc, spontan, de ,,prindere” a unei relatii sau situatii, si o iluminare instantanee, intervenita în procesul rezolvarii  anumitor probleme.
2. Din perspectiva lui I. P. Pavlov, întelegerea  ar fi o “închidere brusca de circuit”, închidere care, în opinia sa, reprezinta utilizarea vechilor cunostinte (cunoasterea acumulata, stocata, care este de fapt cunoasterea teoretica), în vederea deprinderii unor noi notiuni, momentul întelegerii fiind echivalent cu încadrarea noilor cunostinte în cele vechi.
3. Tucicov, în anii `70, defineste întelegerea ca ,,o activitate de patrundere si de relevare a relatiilor dintre obiectele si fenomenele realitatii’’ (A. Tucicov-Bogdan, Psihologie generala si psihologie sociala, vol. II, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1973, p. 9.)
4. Daca întelepciunii noastre ( în masura în care nu am facut umbra pamântului degeaba), suntem în stare sa adaugam întelepciunea altora, puterea noastra de a întelege,  tinde spre forma sa manifesta, iar pretuirea este atrasa, direct, fara efort, de catre repere. 
(…) A fi în stare sa recunosti întelepciunea în altii, ne aminteste acelasi autor, R. C. Priddy, si sa ai calitatea de a putea învata de la o astfel de persoana nu este un lucru obisnuit, nici pentru oamenii de rând, nici pentru cei educati formal. Traditia secolelor sustine ca un întelept apare în calea oricui cel putin o data în viata, dar rar el este vazut si ascultat. Calea spre adevar este presarata cu certitudini abandonate. Nivelul puritatii morale, claritatii mentale, veridicitatii intelectuale si stabilitatii emotionale decide adevarul pe care ne putem baza. Când orizontul se largeste, valurile se astâmpara si furtunile dispar, mai multe aspecte ale adevarului ne vin la îndemâna” (R. C. Priddy, Conversations with Bhagavan Sir Sathya Sai Baba, Dr. John Hislop, 1984, p. 43.)

5. Despre întelegere, s-au scris carti. Adunate, probabil ar forma bibiloteci, însa noi, în scurtul demers, nu putem tinde spre un rotund fara a mai adauga macar faptul ca întelegere fara constiinta este aproape un non sens. 
(…) ceea ce este corect sau gresit ne este cunoscut doar prin constiinta. Ceea ce este corect, uneori se face simtit de o certitudine interioara, astfel încât avem convingerea ca stim fara a avea îndoieli. “Cunostinta… este Spiritul Suprem omniprezent, Singura Realitate dominanta. Din ea, vine Constiinta, care este vocea adevarului din interior” (N. Kasturi, ,,What is Truth?”, în Indian Journal Sanathana Sarathi, January, 1987, p. 35).
Ca sa încheiem, daca  alaturi spuselor anteriore, adaugam  trairea empatica (despre care o sa vorbim cu alt prilej), daca reusim re-cunoasterea aproapelui prin ratarea specificitatii acestuia (prin a da la o parte ceea ce îi este specific), pretuirea lui, a aproapelui, este tot una cu pretuirea de noi însine.
În cazul în care  însa ratam tot ce am spus anterior, ratati suntem. În acest caz, si noi si pretuirea aproapelui nu depaseste pretul pe dispret în bodega lui nea cutare… 
        Craiova,            Nicolae Balasa

Obiectiv – subiectiv relatie duala in cadrul intelegerii sau forma speculativa de ametit omenirea?!

On By nelursIn EssaysLeave a comment

In viata de toate zilele ne punem, cel putin periodic, intrebari de genul: ,,Ce este real si ce este simpla aparenta?”, ,,Am fost obiectivi in tot ce am intreprins?” ,,In ce masura mintea noastra coloreaza sau chiar distorsioneaza lucrurile?”, sau ,,Poate mintea umana sa stie adevarul despre viata si cosmos? Puse sub acest aspect, intrebarile anterioare au caracter filosofic, insa, ele apar si in mod obisnuit in cadrul interactiunilor umane, acolo unde trebuie sa distingem faptele de fantezie. Problema perceptiei sau cum formeaza mintea noastra impresii si idei despre lumea naturala, a celorlalti si a sinelui, este foarte importanta pentru procesul intelegerii.
Pe tema perceptiei si mai ales despre nevoia constanta de dovezi observabile pentru idei, a scris mult mai ales Francis Bacon (Amintiti-va problema idolilor !). Dincolo de spusele sale, din studiile suficient de variate, se detaseaza ideile conform carora, ceea ce se poate observa este, sau nu este tot timpul,  exterior mintii umane. Dupa cum se stie, cele cinci simturi majore ne informeaza despre infatisarea „lumii exterioare” sau despre senzatiile, durerile si placerile corpului, dar ele nu ne dau acces la tot ce putem „observa” despre noi insine sau chiar despre realitate, in general. S-au intamplat cazuri cand chiar observatorii pregatiti pot fi victime ale perceptiilor sau observatiilor gresite. Mai mult, rezultatele fizicii si astronomiei de azi ar fi de ajuns pentru a distruge orice iluzie conform careia simturile noastre ne inseala atata timp cat ele nu descopera in anumite cazuri, mai nimic direct (este vorba despre natura realitatii la nivel microfizic, microbiologic sau macroastronomic).
Metodele empirice ale stiintelor naturale, toate variantele metodei deductive generale, permanent considera observatia senzoriala ca prim si ultim pas si criteriu de validitate. Aceasta, desigur, ajuta la testarea obiectivitatii unei ipoteze. Ideea stiintifica clasica a obiectivitatii este total neadecvata ca standard al adevarului, deoarece este fixata pe lumea obiectelor si, in aceasta ,,fixatie naiva”, pierde din vedere lumea subiectelor. Cel care vede este exclus in favoarea a ceea ce este vazut.
Problema clasica a cunoasterii este relatia dintre subiect si obiect, care poate fi considerata si ca dilema ,,receptie-proiectie”. Mintile umane pot fi comparate si cu un aparat receptor ca radioul sau camerele de filmat si in acelasi timp cu aparatele reproducatoare, precum casetele de playback sau proiectorul de filme. Dilema care se creeaza consta in intrebarea: mintea umana functioneaza sau poate functiona simultan ca ambele tipuri de aparate? Pe scurt, mintea percepe ceea ce proiecteaza ea insasi? La aceasta intrebare, pot fi formulate o multime de raspunsuri care au in general ceva in comun si anume:
1. Mintea, in conditii normale, percepe doar ce este ,,dat” obiectiv de la altceva, decat ea insasi. (Adesea numit naturalism sau ,,realism naiv”).
2. Mintea percepe ceea ce este dat obiectiv, dar mereu si numai cu ajutorul formelor ,,subiective” sau ,,proiectii” proprii, de cele mai multe ori ca interpretari personale si/sau sociale (numit uneori interactionism sau constructivism).
3. Mintea creeaza tot ceea ce percepe sau concepe unele reprezentari la nivelul conceptual-perceptual relativ constient, altele subconstient sau „supraconstient”. (numit uneori solipsism, uneori idealism ontologic, alteori ,,mentalism”).
5. Mintea selecteaza pe larg si respinge datele (fie constient, fie in mod obisnuit), in functie de un model mintal dobandit si/sau in functie de mediu (numit uneori  gestaltism, un fel de relativism perceptual).
6. Mintea percepe mereu si numai ,,fenomene”, acestea insemnand “orice reprezentari care ii apar constiintei”. Fenomenele sunt recunoscute ca fiind mai mult sau mai putin de origine subiectiva sau obiectiva (numit fenomenalism sau fenomenism).
Dincolo de toate aceste formulari, atata timp cat mintea individului exprima sensuri care nu sunt conforme cu realitatea, acele sensuri sunt subiective. Din cercetarile facute, s-a observat faptul ca, ,,cu cat este mai adevarata o abordare exprimata de minte, cu atat mai obiectiv, independent de mintea subiectiva, este sensul”. In consecinta, intelegerea ar trebui mereu sa inceapa de la fiecare din sferele noastre subiective de sensuri personale. Intelegerea este produsul unui continuu joc intre perceptii si conceptii. Ca atare, noi nu creem sensuri formand idei originale pe care sa le proiectam asupra lucrurilor sau evenimentelor, ci intelegem pe baza unor sensuri obiectiv formate care reprezinta perceptii reale si conceptii adevarate. Pe scurt, se poate spune ca mintea (subiectiva) ofera forma oricarei expresii de sens, in timp ce ceva, independent de minte sau ,,in afara” ei, ofera continutul (obiectiv)  R. C. Priddy, Beyond Science. On the Nature of Human Understanding and Regeneration of Its Inherent Values, http://home.no.net/rrpriddy/indexbey.html . Cu alte cuvinte, putem vorbi despre ceva care devine inteligibil cand i se gasesesc corespondente cu experienta umana si cand are un anumit tip de utilizare sau scop.
Pe masura ce intelegerea progreseaza la o anumita persoana, formele dezvoltate in minte devin mai complicate si foarte extinse. Intelegerea noastra progreseaza prin ,,autodezvoltare, perspectivele pe care le cuprinde cresc si orizontul mintal este extins, descoperind astfel o parte mai mare din realitatea experimentata” ,  ne spune Robert C. Priddy. S-a observat ca in anumite situatii, desi dezinteresati, putem descoperi sensul unor lucruri intr-un mod mai obiectiv sau universal, chiar daca nu putem ajunge la o intelegere complet neutra sau obiectiva.
Lucrurile care raman nepatrunse definesc limita intelegerii creatiei sau cosmosului. De cele mai multe ori, mirarea (nu in sensul filosofic, dat de catre Descates) si ura apar din lipsa intelegerii, deci din limitele ei. Din acest motiv, a face o sinteza a faptelor, valorilor si ideilor ce duc la intelegere, necesita  o abordare ampla si din diferite sensuri. ,,Nu putem exclude din cadrul intelegerii nici explicatia cauzala, nici rationamentul logic, nici interpretarea teoretica si nici calitatile umane, precum sensibilitatea, respectul, identificarea compatimitoare sau aprecierea calitativa’’ (R. C. Priddy  – ibidem). Pe scurt, intelegerea autentica nu exclude niciodata astfel de elemente non-cognitive ca identificarea personala, etica si respectul pentru ceilalti. Diversele forme de activitate mentala – gandire, memorie, analogie, interpretare, ratiune, intuitie, precum si alte operatii sau resurse nenumite – ne permit sa descoperim conexiuni si relatii intre posibilele obiecte ale intereselor noastre.
De asemenea, trebuie tinut cont de faptul ca intelegerea umana (in structura sa holistica) nu poate fi separata de calitati umane ideale, precum veridicitatea, simpatia si empatia, deoarece ele sunt chiar motivatia in cautarea intelegerii. Orice forma de gandire care neaga dreptatea sub forma unei mosteniri comune si a unui scop viitor al umanitatii se separa ea insasi de sensul cel mai profund si mai sincer al ,,intelegerii”, care este esential orientata spre indeplinirea scopurilor universale.
Intelegerea faptului de a fi obiectiv sau subiectiv sta la limita si analiza tuturor factorilor care determina activitatea mintii noastre indreptate spre indeplinirea celor mai inalte idealuri ale omenirii.
A ,,mintii noastre indreptate spre indeplinirea celor mai inalte idealuri ale omenirii” am spus anterior. Sunt oare obiectiv sau subiectiv in afirmatie? Voi ce spuneti?
CRAIOVA
Sambata 05 02 2011

Nicolae Balasa