Category: Educatie

BIBLIA – Cartea adevarata cu Happy End

On By nelursIn Biblia, Credinta, EducatieLeave a comment

Descoperirea lui Iisus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu …

de George Danciu

“Descoperirea lui Isus Hristos pe care i-a dat-o Dumnezeu, ca sa arate robilor Sai lucrurile care au sa se întâmple în curând. Si le-a facut-o cunoscut, trimitând, prin îngerul Sau, la robul Sau Ioan care a marturisit despre Cuvântul lui Dumnezeu si despre marturia lui Isus Hristos si a spus tot ce a vazut.” (Apocalipsa, 1.1-2)

Se stie ca, daca o tanara famile  astepta un copil, desi acesta soseste in lume abia peste 9 luni, parintii incep sa amenajeze „camera copilului”, îi fac un patut dupa gustul lor in care micutul asteptat cu iubire sa se simta cat mai bine. Apoi ei cauta sa achizitioneze si un carucior in care sa-l plimbe in  aerul curat de afara.

E de-a dreptul miscator sa observam cum Dumnezeu,  de-a lungul existentei umane – a istoriei,  intr-un cuvant –  a avut aceeasi grija parinteasca!

La inceput Dumnezeu a facut Cerurile si Pamantul. A creat intregul univers in care l-a asezat pe om unde sa se simta foarte bine, unde sa traiasca in partasie cu Insusi Dumnezeu si unii cu altii. L-a asezat in Gradina Edenului, un loc mirific si mult binecuvantat, unde omul se putea bucura in voie. Insa curand a venit si neascultarea primului cuplu de oameni, Adam si Eva, lasandu-se inselati de soapta perfida a Diavolului!

In conseinta, cei doi au fost alungati din frumoasa Gradina si li s-a decretat si pedeapsa. Spini si palamida le va da pamantul, care fusese blestemat prin acceptarea minciunii si a neascultarii in viata lor. Degradarea, erodarea, si decaderea, chiar moartea si-au facut tot mai mult simtita prezenta in viata oamenilor.

Dumnezeu, cand s-a implinit vremea, Le-a trimis oamenilor, asa cum profetise prin sfintii Sai proroci, un Mantuitor, in persoana Fiului Sau Isus Cristos, nascut din fecioara Maria si puterea Sfantului Duh cu care fusese umbrita. El este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii. Jertfele aduse de om, de orice fel, nu L-au multumit pe Dumnezeu. Pentru rascumpararea din starea de degradare, de pacat in care a decazut, a fost nevoie de o Jertfa fara cusur, de Mielul sfant coborat din Cer, de sangele lui Isus Cristos (Fara varsare de sange nu este iertare.). Toti care cred in Jertfa Sa, in Numele lui Isus, in lucrarea de izbavire adusa prin rastignirea Sa pe crucea de lemn de la Golgota, si-L asculta de-acum inainte, si cauta sa-i faca voia, sa-i implineasca poruncile, vor avea viata vesnica. Au trecut de la moarte la viata!

In repetate randuri, Isus a spus ca Cerul si Pamantul vor trece, dar Cuvantul promisiunilor Sale ramane in veci si se implineste pana la virgula si punct. (Matei, 24.35).

Caci adevarat va spun, câta vreme nu va trece cerul si pamântul, nu va trece o iota sau o frântura de slova din Lege, înainte ca sa se fi întâmplat toate lucrurile. (Matei, 5.18).

Pentru omagierea aniversarii a 500 de ani de la nasterea celebrului crestin novator John Calvin (1509 – 1564), sculptorul clujean Liviu Mocan (il puteti gasi la adresele: http://www.liviumocan.com; www.invitationsculpture.com; http://www.saltmin.com/3906/interviu-cu-sculptorul-liviu-mocan-fiorul-vibratiei-creatoare-in-opera-sculptorului.html) a executat o extraordinara lucrare intitulata DECALOG / CELE ZECE PORUNCI, care a fost expusa, mai intai la Geneva, acolo unde a trait si s-a afirmat Calvin. Lucrarea prezinta Cele zece porunci, prin cele doua maini ale lui Dumnezeu, realizare care s-a materializat prin expunerea materiala a 10 degete care formeaza cele doua maini, la scara mare, in inaltime ca la 5 m, iar diametrul unui deget, asezat pe sol, la baza, de aproximativ 1 m. Asezata opera de arta,  cele zece degete formeaza un caus,   mainile lui Dumnezeu, fata in fata, impododite cu un strat subtire asemenea aurului si care dau o lumina stralucitoare, reflectata, si focalizata in spatiul cuprins de ele. Cine se afla in perimetrul Legii poruncilor lui Dumnezeu,  simbolizate  in mod fericit prin aceasta splendida sculptura, se simte si se afla in siguranta, in pace si in odihna, putandu-se la propriu aseza in mainile sigure ale Creatorului. Inafara lor, cu totii suntem expusi pericolelor de tot felul, care, mai tarziu sau mai curand,  ne va perturba si devia existenta de la un Happy End indelung pregatit de Dumnezeu pentru omul credincios.

Domnul Isus,  de 2.000 de ani a venit cu oferta Sa, generoasa, chemandu-ne la El: „Veniti la Mine, toti cei truditi si împovarati, si Eu va voi da odihna. ”. (Matei 11.28) si apoi a lasat tuturor ucenicilor Sai promisiunea plina de grija si atentia Sa intreaga: „Sa nu vi se tulbure inima. Aveti credinta în Dumnezeu si aveti credinta în Mine. În casa Tatalui Meu sunt multe locasuri. Daca n-ar fi asa, v-as fi spus. Eu Ma duc sa va pregatesc un loc.” (Evangh. dupa Ioan, 14.1-2)

In APOCALIPSA, insa  traducerea din greaca a cuvantului originar, este  Revelatia sau Descoperirea, Revelatia  apostolului Ioan, descoperirile pe care le-a primit, si care sunt scrise de el  pentru noi, asezata apoi in Biblie,  aceasta  REVELATIE ne  prezinta cat se poate de clar vremea Sfarsitul acestui Pamant, nenorocirile si urgiile,  marile necazuri si cataclisme prin care va trece intreaga omenire in zilele care il vor preceda .

Inainte de inaltarea Sa la cer, Isus a stat de vorba cu ucenicii Sai, iar acestia l-au intrebat despre Imparatia asteptata si dorita de ei:

„Deci apostolii, pe când erau strânsi laolalta, L-au întrebat: „Doamne, în vremea aceasta ai de gând sa asezi din nou Împaratia lui Israel?” El le-a raspuns: „Nu este treaba voastra sa stiti vremurile sau soroacele; pe acestea Tatal le-a pastrat sub stapânirea Sa.” (Faptele apostolilor, 1.6-7)

„Despre ziua aceea si despre ceasul acela, nu stie nimeni: nici îngerii din ceruri, nici Fiul, ci numai Tatal.” (Matei, 24.36).
Exprimarea din acest punct de vedere este clara si indubitabila, fara echivoc. E greu de imaginat cum pot fi amagiti sau orbiti de Satana cei care cauta sa faca asa zise calcule (cum este de notorietate cazul lui Harold Camping) , pentru a stabili care ar fi data Sfarsitului acestui Pamant!

Oricum, e bine de precizat, ca, daca nu va reveni Domnul Isus intre timp, sfarsitul fiecarui om va veni in mod normal in decursul vietii sale, cuprinse pentru fiecare intre cele doua date individuale, data nasterii si data mortii fizice, timp care se poate intinde la cateva zeci de ani.

Sa vedem si o scurta mentiune a Bibliei: „Toate zilele noastre pier de urgia Ta, vedem cum ni se duc anii ca un sunet.Anii vietii noastre se ridica la saptezeci de ani, iar, pentru cei mai tari, la optzeci de ani; si lucrul cu care se mândreste omul în timpul lor nu este decât truda si durere, caci trece iute, si noi zburam. Dar cine ia seama la taria mâniei Tale si la urgia Ta, asa cum se cuvine sa se teama de Tine? Învata-ne sa ne numaram bine zilele, ca sa capatam o inima înteleapta! „ (Psalmul 90.9-12)

In timpul acestei vieti, chiar acum, in aceste zile, trebuie sa ne punem viata in acord cu pretentiile lui Dumnezeu, daca dorim sa avem  un Happy End.

Trebuie sa ne preocupe aceasta idee, acest gand, cu atat mai mult cu cat nu avem de unde cunoaste cat vom mai trai in acest trup muritor. Putem muri subit din varii cauze (un accident stupid de masina, de tren sau de avion; un atac cerebral, un virus mortal, decesul prin imprudenta sau confuzie; in tornade, incendii, inundatii etc).

Ce promite Dumnezeu credinciosilor Sai?

Dumnezeu promite un Pamant nou si un Cer nou tutror celor ce cred in El. Celor care il urmeaza, prin credinta, pocainta si ascultare. Cei care cauta sa-i implineasca voia Sa pe care o aflam in Biblie, indeosebi in Noul Testament.

In Apocalipsa- REVELATIA, in penultimul capitol, cap. 21 gasim informatii despre magnifica cetate a lui Dumnezeu in care vor fi primiti pentru vesnicie cei care au credinta si viata dupa voia Lui:

„Apoi am vazut un cer nou si un pamânt nou; pentru ca cerul dintâi si pamântul dintâi pierisera, si marea nu mai era. Si eu am vazut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfânta, Noul Ierusalim, gatita ca o mireasa împodobita pentru barbatul ei. Si am auzit un glas tare care iesea din scaunul de domnie si zicea: „Iata cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Lui, si Dumnezeu însusi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va sterge orice lacrima din ochii lor. Si moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici tipat, nici durere, pentru ca lucrurile dintâi au trecut.”

Cel ce sedea pe scaunul de domnie a zis: „Iata, Eu fac toate lucrurile noi.” Si a adaugat: „Scrie, fiindca aceste cuvinte sunt vrednice de crezut si adevarate.” Apoi mi-a zis: „S-a ispravit! Eu sunt Alfa si Omega, Începutul si Sfârsitul. Celui ce îi este sete îi voi da sa bea fara plata din izvorul apei vietii. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu.

Dar, cât despre fricosi, necredinciosi, scârbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, închinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este în iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”

Apoi unul din cei sapte îngeri, care tineau cele sapte potire pline cu cele din urma sapte urgii, a venit si a vorbit cu mine, si mi-a zis: „Vino sa-ti arat mireasa, nevasta Mielului!” Si m-a dus, în Duhul, pe un munte mare si înalt. Si mi-a aratat cetatea sfânta, Ierusalimul, care se cobora din cer de la Dumnezeu, având slava lui Dumnezeu. Lumina ei era ca o piatra preascumpa, ca o piatra de jasp, stravezie ca cristalul. (…) Cetatea n-are trebuinta nici de soare, nici de luna, ca s-o lumineze; caci o lumineaza slava lui Dumnezeu, si faclia ei este Mielul. Neamurile vor umbla în lumina ei, si împaratii pamântului îsi vor aduce slava si cinstea lor în ea. Portile ei nu se vor închide ziua, fiindca în ea nu va mai fi noapte. În ea vor aduce slava si cinstea neamurilor. Nimic întinat nu va intra în ea, nimeni care traieste în spurcaciune si în minciuna; ci numai cei scrisi în Cartea Vietii Mielului.„ (Apocalipsa, 21.1-11; 23-27)

GLORIE DOMNULUI DUMNEZEU! ALELUIA!

VINO DOAMNE ISUSE!

 

Ce nu mai invata copiii si tinerii de azi

On By nelursIn Biblia, Copii, Credinta, Educatie, Familia, Mantuire, TineriLeave a comment

“Nu ma departez de legile Tale, caci Tu ma înveti.

Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!

Prin poruncile Tale ma fac mai priceput, de aceea urasc orice cale a minciunii.

Cuvântul Tau este o candela pentru picioarele mele si o lumina pe cararea mea.”

(Psalmul 119, 102-105)

Nu se mai invata multe din lucrurile care altadata reprezenta norma in formarea educatiei tinerilor elevi. Din programa pedagogica scolara si chiar din familie nu lipsea invatatura despre Dumnezeu. Sfintele Scripturi si invatatura lor isi faceau in permanenta simtita prezenta.
In fiecare dimineata, omul nu deschidea bine ochii fara a-i multumi lui Dumnezeu pentru inca o zi daruita. Nu-si incepea lucrul fara a cere in rugaciune binecuvantarea Domnului Dumnezeu, iar copiii nu isi incepeau ziua de scoala fara rugaciune. Multi dintre ei, mai intai, faceau un mic popas in Biserica din sat sau din oras unde cautau apropierea de Dumnezeu care sa-i insoteasca, sa-i ocroteasca si sa le dea izbanda. Ora la clasa adesea incepea cu o rugaciune in care se aducea lauda lui Dumnezeu pentru sanatatea si prosperitatea de care se bucurau, solicitand totodata bunavointa Lui Dumnezeu in procesul de educare. Pe atunci functiona cu succes dictonul: Nimic fara Dumnezeu! In vremurile stravechi dictonul era utilizat in limba latina Nihil sine Deo. Si azi, e drept mult mai rar, mai vedem inca folosita aceasta zicere care, practic, e foarte importanta.

Dar odata intrata ciuma rosie si in Romania, treptat-treptat, oamenilor li s-au interzis aceste foarte bune obiceiuri si, in locul Bibliei, in scoli si in viata, s-a introdus invatatura despre teoria evolutionista a lui Darwin, care, din nefericire a inlocuit teoria creationista, ca Dumnezeu a creat omul. Cu timpul, multi au ajuns sa creada teoria evolutionista a omului, cum ca el ar fi evoluat din maimuta! Si azi sunt multi care mai cred aceasta ineptie. Nu s-a publicat la fel de des si faptul ca insusi Darwin s-a dezis cu timpul de cele spuse in teoria sa evolutionista.

Lenin, Marx si Engels si-au promovat din plin ideile materialiste de ingradire a constiintei umane folosindu-se de Darwin ca de o unealta ajutatoare foarte eficienta.

Latura pozitiva a studierii sistematice a acestei inselatoare teorii era aceea ca elevul avea ocazia sa invete foarte multe lucruri despre plante si animale. Acest exercitiu contribuia la largirea orizontului de cunoastere si de memorare, stare foarte utila in evolutia propriu-zisa a adolescentului. Dimpotriva, in zilele de-acum, aceasta stare de fapt este in mare suferinta din punctul de vedere al utilizarii capacitatii de memorare, care este antrenata mai putin acum, cand informatiile le gasim inmagazinate “pentru noi” pe suport electronic si la indemana noastra pe internet si pe telefonul mobil.

In Romania dinainte de epoca comunista, pe vremea cand ciuma rosie era inca inafara granitelor tarii, si nu se studia pragmatic Darwin, viata isi urma oarecum drumul ei firesc in care toate pareau a fi inca la locul lor. Respectul fata de parinti, respectul fata de dascali si fata de autoritati, respectul fata de biserica si invatatura acesteia, se manifesta inca in intreaga societate. Rusinea si morala crestina isi aveau inca locul lor in viata cotidiana, acasa sau la scoala, la munca campului sau in fabrici, la teatru sau la circ, peste tot, in fiecare segment al societatii, mai puteai gasi in om frica de Dumnezeu, dorinta de a nu-i fi potrivnic, de a nu-l ofensa. Pe atunci copilul putea memora in voie din Cuvantul Lui, lasat de Dumnezeu pentru om, in Biblie, ghidul si indreptarul in drumul spre vesnicia fara de sfarsit.

Apostolul Pavel, ca evreu, invatase cu marele filosof si ganditor al vremii sale Gamaliel. Fiind si cetatean roman, pe vremea crudului Nero, e de presupus ca-si insusise cultura imperiului, dupa cum, cunoscand limba greaca, putem crede ca cunostea si filosofia grecilor.

Aflat intr-una din calatoriile sale misionare, Pavel a ajuns la Atena, unde are ocazia de-a vorbi filosofilor prezenti in Areopag. In discursul sau, Pavel citeaza dintr-unul din poetii greci, spunand:

Caci în Dumnezeu avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul Lui…”

Dar sa vedem cum a inregistrat apostolul Luca momentul de care vorbim:

“ Unii din filosofii epicurieni si stoici au intrat în vorba cu el. Si unii ziceau: „Ce vrea sa spuna palavragiul acesta?” Altii, când l-au auzit ca vesteste pe Isus si învierea, ziceau: „Pare cavesteste niste dumnezei straini.” Atunci l-au luat, l-au dus la Areopag si au zis: „Putem sa stim care este aceasta învatatura noua pe care o vestesti tu? Fiindca tu ne aduci ceva ciudat la auz. Am vrea, dar, sa stim ce vrea sa zica aceasta.” Caci toti atenienii si strainii care stateau în Atena nu-si petreceau vremea cu nimic altceva decât sa spuna sau sa asculte ceva nou. Pavel a stat în picioare în mijlocul Areopagului si a zis: „Barbati atenieni! În toate privintele va gasesc foarte religiosi. Caci, pe când strabateam cetatea voastra si ma uitam de aproape la lucrurile la care va închinati voi, am descoperit chiar si un altar pe care este scris: „Unui Dumnezeu necunoscut!” Ei bine, ceea ce voi cinstiti fara sa cunoasteti, aceea va vestesc eu. Dumnezeu, care a facut lumea si tot ce este în ea, este Domnul cerului si al pamântului si nu locuieste în temple facute de mâini. El nu este slujit de mâini omenesti, ca si când ar avea trebuinta de ceva, El, care da tuturor viata, suflarea si toate lucrurile. El a facut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, sa locuiasca pe toata fata pamântului; le-a asezat anumite vremuri si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei sa caute pe Dumnezeu si sa se sileasca sa-L gaseasca bâjbâind, macar ca nu este departe de fiecare din noi. Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: „Suntem din neamul Lui…” Astfel, dar, fiindca suntem de neam din Dumnezeu, nu trebuie sa credem ca Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite cu mestesugirea si iscusinta omului. Dumnezeu nu tine seama de vremurile de nestiinta si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni sa se pocaiasca; pentru ca a rânduit o zi în care va judeca lumea dupa dreptate, prin Omul pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovada netagaduita, prin faptul ca L-a înviat din morti…” Când au auzit ei de învierea mortilor, unii îsi bateau joc, iar altii au zis: „Asupra acestor lucruri te vom asculta alta data.” Astfel, Pavel a iesit din mijlocul lor. Totusi unii au trecut de partea lui si au crezut; între acestia era Dionisie areopagitul, o femeie numita Damaris si altii împreuna cu ei.” (Faptele apostolilor, 17)

Codul Învierii la Tolstoi

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, InviereLeave a comment

MOTTO:   „Unde vei gasi cuvântul,                                                                                        Ce exprima adevarul. “ (Eminescu)

„Voi erati morti în greselile si în pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia …
Dar Dumnezeu, care este bogat în indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti în greselile noastre, ne-a adus la viata împreuna cu Hristos.
Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. “ (Efeseni, 2)

“Propagandistii si cenzorii vremurilor cu ideologii întunecate, din Rusia (1917-1991), nu si-au dat seama de forta scrierilor lui Dostoievski si Tolstoi, cei doi titani ai literaturi secolului XIX, din a caror opere rezida chintesenta framântarilor si-ale principiilor sanatoase despre credinta în Hristos.” (marturia unui anonim rus, consemnata de scriitorul Philip Yancey)

Leo Tolstoy – RESURRECTION

Vladimir Nabokov (1899-1975), scriitorul american de origine rusa, nascut la Sankt Petersburg, e de parere ca “arta scriiturii lui Lev Tolstoi este atât de puternica, de clara, încât ea transcede universalul si lasa în urma ideile oricarei religii. In ultima instnta, ce-l framânta pe gânditorul Tolstoi depasesete ordinea estetica sau morala; miza romanelor sale este alta, Viata si Moartea.”

“Am început usor cu Turgheniev, si a fost o nimica toata. Mi-am pus atunci mintea si n-am avut ce alege din domnul Maupassant. Am luptat doua runde cu dl Stendhal, si mi se pare ca la a doua am avut oarece avantaj. Cu dl Tolstoi, cel putin deocamdata, n-am curaj sa ma urc în ring.” – Ernest Hemingway (1899 1961)

Este binecunoscut faptul ca multe din scrierile lui Tolstoi cuprind si subiecte care se refera la religie si credinta, ca, practic, cel putin în ultimul deceniu de viata s-a confruntat cu propriile sale încercari de traire crestineasca dupa pretentiile lui Dumnezeu pe care le-a descoperit în Noul Testament al Bibliei.
De altfel, în romanul la care ne referim, Invierea (Voskresenie), un misionar englez împarte cartea N.T. unor detinuti deportati în Siberia, prin mâna eroului Învierii tolstoiene, si, comunica în rusa ce spune englezul.

Dar, la fel de cunoscut este faptul ca Tolstoi, posesor al unei mari mosii, având titlul nobiliar de conte, spre batrânete, isi cedeaza în mare parte mosia, celor sarmani, care lucreaza de fapt pamântul.

Cerurile spun slava lui Dumnezeu, si intinderea lor vesteste lucrarea mainilor Lui. O zi istoriseste alteia acest lucru, o noapte da de stire alteia despre el. Si aceasta, fara vorbe, fara cuvinte, al caror sunet sa fie auzit: dar rasunetul lor strabate tot pamantul, si glasul lor merge pana la marginile lumii. In ceruri El a intins un cort soarelui. Si soarele, ca un mire, care iese din odaia lui de nunta, se arunca in drumul lui cu bucuria unui viteaz: rasare la un capat al cerurilor, si îsi ispraveste drumul la celalalt capat; nimic nu se ascunde de caldura lui.

Contele Leo Tolstoy a înteles oferta lui Dumnezeu venita din Cer, prin Domnul Isus Cristos.
Isus Cristos a venit din Cer si El se marturiseste pe Sine si-L marturiseste pe Dumnezeu. Ne pune la îndemâna credinta de-a-L crede pe El. În esenta, Isus ne vorbeste astfel: „Crede în Mine, în cuvântul Meu, în ce vorbesc Eu, în creatia Mea, în promisiunile Mele, si vei avea rascumpararea din felul decazut de traire, si vei fi înnoit, regenerat, nascut din nou, vei învia din moartea trairii în pacat si desfrâu. Urmeaza-Ma pe Mine si vei trai, vei avea o viata noua, si vesnica. Eu sunt Învierea si Viata.“

Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu – le scrie celor din Efes apostolul Pavel.
Omul, le spune mai departe apostolul, este, cu alte cuvinte, poemul lui Dumnezeu, scris de viata si felul lui de traire, dar care trebuie sa umble prin faptele bune pregatite de Dumnezeu pentru om. El ne ofera credinta si harul necesar, în dar, tuturor celor ce vor sa-L creada, pe cuvânt,  pe Isus, si sa ia de la El lumina necesara calatoriei pe drumul vietii, spre Cer.

Lev Tolstoi (1828-1910) isi incepe romanul Invierea identificând o trista trasatura în gândirea superficiala a omului, aceea ca el nu apreciaza implicarea minunata a lui Dumnezeu în învierea periodica a naturii – chiar si în orasele cele mai populate, unde pamântul aproape nu se mai vede, fiind acoperit de case si cladiri, de drumuri si alei pietruite –, când, în fiecare primavara omul beneficiaza de bunatatea lui Dumnezeu revarsata prin innoirea adusa.

Si azi se potriveste zugravirea facuta omului de catre contele Lev Tolstoi cu peste 100 de ani în urma: “Oamenii socoteau sfânta si insemnata nu dimineata asta de primavara, nu frumuseatea asta a lumii lui Dumnezeu, data spre binele tuturor fapturilor, frumusete care binedispune la pace, la intelegere si iubire, ci socoteau sfânt si insemnat ceea ce nascocisera ei ca sa se domine unul pe altul.”

“Astfel, la cancelaria inchisorii guberniei nu era socotit sfânt si insemnat faptul ca tuturor jivinelor si oamenilor le sunt daruite duiosia si bucuria primaverii, ci era socotit sfânt si insemnat faptul ca in ajun fusese primita cu numar, stampila si antet o hârtie, cum ca la orele noua dimineata, astazi 28 aprilie, sa fie adusi la tribunal trei detinuti aflati in ancheta – doua femei si un barbat. Una dintre femei, fiind socotita o mare criminala, trebuia adusa separat de ceilalti.“ (L.N. Tolstoi, Invierea, trad. Adriana Liciu, Iasi- Ed. Polirom, 2010).

Romanul Invierea trebuie citit neaparat,  sau,  daca cineva îl citise cu decenii în urma, cum a fost cazul meu, trebuie recitit cu si mai mare atentie.

Printul Dmitry Nehliudov (Nekhlyudov, pentru traducerea de limba engleza), protagonistul cartii, este un personaj sensibil, receptiv la opiniile si curentele de anvergura ale vremii, un spirit neostoit. În tinerete, nu numai ca fusese uimit si de acord cu pozitia unui latifundiar celebru, Herbert Spencer, care sustinea ca echitatea nu admite proprietatea privata asupra pamântului, dar la prima ocazie a si aplicat-o. La moartea tatalui, împarte mujicilor care lucrau pamântul, mostenit, aproape de 400 ha, si, zece ani mai târziu, la moartea mamei adopta aceeasi atitudine cu marea mostenire dobândita.

Însa, surprinzator, destinul îl aseaza pe Nehliudov printre juratii care urmau sa judece cazul unei tinere prostituate, Ekaterina Maslova, acuzata de comiterea unei crime, prin otravire. Maslova nu era alta decât frumoasa si inocenta camerista din urma cu zece ani , Katiusa, atunci în vârsta de 17 ani, când se afla in slujba matusilor lui, pe mosia acestora, iar egoismul printului o ochise, seducând-o fara remuscari, apoi o parasise cu brutalitate. Nehliudov pleaca imediat dupa tristul eveniment si, indiferent, nu se intereseaza deloc despre un eventual copil nascut de Katiusa, care de altfel se prapadise curând dupa nastere.

Ne putem întreba, cum de Nehliudov comise o asemenea monstruozitate? Una dintre explicatii ar fi aceea ca se întâmpla pe vreme când, prins de valul lumii cazone în care intra dupa ce si-a trait prima tinerete în castitate, ajuns ofiter, se lasa prada desfrâului si vietii usuratice, pe timpul când constiinta sa doarme somnul adânc al desfatarilor carnale.

Din somnul ratiunii, însa, Nehliudov se trezeste asezat pe scaunul de jurat si, în timp ce privea la tânara acuzata de crima, ridicata în picioare si fâstâcita, în a-si spune numele si ocupatia, abia atunci, stupefiat, o identifica în acuzata pe inocenta Katiusa de care abuzase fara rusine!
Dintr-odata, seducerea Katiusei îi apare în toata grozavia ei, o crima abominabila, actul care i-a ruinat viata Maslovei. Consecinta a fost nu numai chinul sufletului ei pentru indiferenta ulterioara a lui Nehliudov, ci, îndepartarea de pe mosie, unde fusese iubita si respectata. Mai mult, a fost nevoita sa-si înceapa traiul obscur si greu de spalatoreasa si de lipsuri, pentru ca în cele din urma sa ajunga, in mod deliberat, prostituata!

Desi nevinovata de crima de care este judecata, e totusi condamnata la patru ani de ocna, pedeapsa comutata în final în deportare în Siberia.

Constiinta lui Nehliudov trece printr-un profund proces de schimbare si innoire incepând cu ziua procesului Maslovei si în zilele si lunile urmatoare pe timpul deplasarii în Siberia. Devine tot mai hotarât s-o salveze cumva pe nefericita victima, de care abuzase si de a carei detentii se simte vinovat. Abandoneaza viata mondena, de lux si de depravare în care traise pâna atunci si o însoteste pe Maslova pe drumul dificil al deportarii în Siberia, fiind dispus sa se casatoreasca cu ea pentru a-si rascumpara toata greseala si pacatul comis. Schimbarea îl ajunge sa spuna: “el o iubeste nu pentru sine, ci pentru ea si pentru Dumnezeu.” Întrebat de cumnatul sau de ce face acest pas care nu e deloc în rând cu mersul lumii, raspunde: «Motivele sunt ca vinovat sunt eu, dar pedepsita e ea. »

În paralel, odata cu procesul schimbarii constiintei printului Nehliudov, are loc o serie de framântari în constiinta si sufletul Maslovei. Daca la începutul procesului nu numai ca nu se rusina de situatia ei, de prostituata, dar parea chiar multumita, cumva mândra de ea.

“Oamenii pe care viata si pacatele ori greselile lor îi pun într-o situatie de felul acesta, oricât de imorala, isi fauresc o asemenea conceptie despre viata, încât postura în care se gasesc li se pare buna si demna de respect. Simtind ca Nehliudov vrea s-o duca într-o alta lume, s-a împotrivit, presimtind ca în lumea aceea în care o atragea el, ea avea sa-si piarda acest loc al ei în viata, care îi dadea siguranta si respect de sine.”

Asa se face ca Maslova avea impresia ca uitase primele amintiri inocente din relatia ei cu Nehliudov, când era animata de-o iubire curata, deoarece acum acele sentimente nu i se mai potriveau cu conceptia despre viata asumata, de aceea si le scosese din memorie, sau, în fapt, le pastra neatinse, ferecate adânc în memorie, încât nu gaseai nici o cale catre ele.

“ Când îi spune ca s-a hotarât s-o ia în casatorie sa-si îndrepte greseala, nu prin vorbe, ci prin fapte, Maslova zice încruntata :
– Dar la ce-ar mai folosi ?
– Simt ca trebuie sa fac asta în fata lui Dumnezeu, raspunde Nehliudov.
– Ce v-a apucat acum cu Dumnezeu ? Toti îl aveti în gura. Dumnezeu ? Care Dumnezeu ? Atunci sa fi pomenit de Dumnezeu – zise ea si deschise gura sa mai spuna ceva, dar se opri.

Transformarea inimii Maslovei se vede din reactiile ei, din comportamentul ulterior, care trece prin diferite faze, de la totala necredinta, atasata de viata ei decazuta, când treptat se ridica spiritual, ajungând sa spuna cuvinte pline de mare întelepciune, de care în urma cu doar câteva luni nu avea cum sa se ataseze. Vede ca doar asa, simtindu-si faptele condamnate, o viata fara valoare, a putut sa afle ce altfel n-ar fi putut sa vada niciodata !

“– Nu ma crezi – spuse.
– Ca vreti sa va insurati – niciodata. Mai degraba ma spânzur ! Asa sa stiti.”

“Maslova înca mai credea si continua sa se convinga ca ea, asa cum îi spusese lui Nehliudov la cea de a doua întrevedere, nu îl iertase si ca îl ura, dar ea începuse deja de mult sa-l iubeasca din nou si îl iubea atât de mult încât, fara voia ei, facea tot ce dorea el sa faca: încetase sa mai bea si sa mai fumeze, încetase sa mai cochetase si se dusese la infermerie ca îngrijitoare.”

“– Poftim, am plâns ca m-au condamnat – spunea ea. Dar ar trebui sa-i multumesc lui Dumnezeu câte zile oi avea. Ca am aflat ce n-as fi aflat niciodata.”

Aproape inconstienti, atât Nehliudov, cât si Maslova, încep primii pasi, apoi urmatorii ceilalti, pe calea credintei si a faptelor bune pregatite de Dumnezeu pentru ei.
Amândoi, prin drama sufleteasca de care au avut parte, prin usa deschisa de prapastia decaderii morale si a condamnarii la ocna, intra în povestea lumii lui Dumnezeu, care avea o oferta de credinta, gata pregatita si pentru ei. Ei au acceptat fiorul iubirii divine care i-a calauzit si i-a ridicat, pas cu pas, înspre rascumparea si iertarea care vine prin credinta în Dumnezeu.

Apostolul Pavel spune ca dragostea lui Dumnezeu este turnata în inimi prin Duhul Sfânt care este dat.
Si Dumnezeu isi arata dragostea fata de de noi prin faptul ca, pe când eram noi înca pacatosi, Hristos a murit pentru noi.

Deci, fiindca suntem socotiti neprihaniti, prin credinta, avem pace cu Dumnezeu, prin Domnul nostru Isus Hristos. Lui îi datoram faptul ca, prin credinta, am intrat în aceasta stare de har, în care suntem.
Caci prin har suntem mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la noi; ci este darul lui Dumnezeu. (Efeseni, 2.8)  Glorie Domnului!

Lui Nicodim, Isus i-a zis: “Adevarat, adevarat îti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Împaratia lui Dumnezeu.” Vântul sufla încotro vrea, si-i auzi vuietul; dar nu stii de unde vine, nici încotro merge. Tot asa este cu oricine este nascut din Duhul.” (Ioan, 3,3; 8)

El ne-a mântuit, nu pentru faptele, facute de noi în neprihanire, ci pentru îndurarea Lui, prin spalarea nasterii din nou si prin înnoirea facuta de Duhul Sfânt, pe care L-a varsat din belsug peste noi, prin Isus Hristos, Mântuitorul nostru; pentru ca, odata socotiti neprihaniti prin harul Lui, si ne facem, în nadejde, mostenitori ai vietii vesnice. (Tit, 3)

Geniul lui Leo Tolstoy, recunoscut în lumea-ntreaga, în Cartea despre care am vorbit în putine si palide cuvinte, oglindeste tocmai Învierea la viata a Maslovei si a lui Nehliudov – din starea de oameni “morti in greselile si in pacatele voastre, în care traiati odinioara, dupa mersul lumii acesteia … care lucreaza acum în fiii neascultarii.”

„Dar Dumnezeu, care este bogat in indurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, macar ca eram morti in greselile noastre, ne-a adus la viata impreuna cu Hristos.”

“– Spuneti-le ca lui Hristos i-a fost mila de ei si i-a iubit– spuse el – si a murit pentru ei. Daca vor crede în asta, se vor mântui. În timp ce vorbea, toti detinutii stateau în tacere în fata priciului, cu mâinile lipite de trup. În aceasta carte, spuneti-le – încheie el – este scris tot. Stiu carte? … Englezul scoase câteva exemplare legate din Noul Testament.”

Slava lui Dumnezeu! Amin.

Cuiele nu te-au putut tine pe Cruce

O zi cu Tine:

Simeon – omul cu scopul vietii împlinit

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

„Doar cand ai gasit o cauza pentru care sa mori, ai un motiv pentru care sa traiesti.” (Albert Schweitzer)

„Orice lucru El il face frumos la vremea lui; a pus in inima lor chiar si gândul vesniciei, macar ca omul nu poate cuprinde, de la inceput pâna la sfârsit, lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu.” (Eclesiastul, 3.11)

“ El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis: – Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta.” (Luca, 2.27-30)

“Aceasta este adevarata bucurie in viata: sa fii folosit intr-un scop pe care tu îl admiti ca foarte important .” (Stephen Covey)

„In inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu.” (Blaise Pascal)

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.” (Blaise Pascal)

Niciodata nu e prea târziu! – e o expresie care rezoneaza adesea in gândirea si vorbirea unora dintre noi. Dar, când iei mai bine seama la cele spuse, de contextul care le determina, nu oadata constati o judecata cu totul falsa. Daca ne referim, de exemplu, la o persoana trecuta bine de 60 de ani, nu poti zice –Niciodata nu e prea târziu! – atunci când vorbesti despre scolarizare sau despre a face o cariera profesionala!

Titanic a fost cel mai mare pachebot din lume atunci când a plecat în calatoria sa inaugurala din Southampton-Anglia cu destinatia New York, pe 10 aprilie 1912. La trei zile de la plecare, la ora 23:40 în data de 14 aprilie 1912, s-a ciocnit cu un aisberg si s-a scufundat la ora 2:20 în dimineata urmatoare, în urma careia si-au pierdut viata 1.517 persoane în una din cele mai cumplite dezastre maritime pe timp de pace, din istorie.
Capitanul a ordonat viteza maxima, 21 Nd (42 Km/h), apoi, dupa ce a primit avertizari de iceberg la orizont, a marit-o la 46 Km/h. Vaporul genera 26.000 de CP.
Viteza a fost unul din factorii principali ai scufundarii. La acea viteza, nava avea nevoie de 3 km pentru a se întoarce la 90 de grade si a evita impactul.
Capitanul a luat decizii foarte gresite. S-a increzut prea mult in constructia si arhitectura de exceptie ale Titanicului, crezându-se stapân pe situatie. Nu a folosit nici ultima sansa de a reduce viteza de deplasare si, aflat in fata icebergului gigant, impactul mare a rupt nava, provocând o taietura în carena pe o lungime de 90 m din cei 300 m ai navei, cinci din compartimentele etanse au început sa fie inundate foarte rapid, iar dupa 2 ore si 40 minute, pe 15 Aprilie 1912, Titanicul, s-a scufundat rupându-se în 2 parti. S-au salvat 700 de vieti, iar cca 1500 si-au pierdut viata neputinciosi in apele inghetate ale oceanului.

Timpul deciziilor bune si viabile, trecuse demult pe lânga capitanul Smith, care, probabil, inca mai spera ca e valabila expresia Niciodata nu e prea târziu! pentru vasul gigant care-i fusese încredintat. Dar – pentru el, cât si pentru cei peste 1500 de oameni care si-au pierdut viata – a fost mult prea târziu!

De aceea, e bine ca fiecare sa-si faca un plan al calatoriei sale prin aceasta lume, în viata care-i este harazita de Dumnezeu.
Cum calatoresc si unde doresc sa ajung? Ce scop am pentru viata mea? Ce sfârsit m-ar onora si m-ar satisface pe deplin?

Blaise Pascal – filosof si matematician de mare calibru –, în Cugetari, are idei-concluzii care i-au jalonat viata:

“În inima omului e un loc care nu poate fi umplut decât de Duhul Sfânt a lui Dumnezeu. ”
“Cât de goala si plina de mârsavii este inima omului! ”
“Cine sunt? De unde provin? De ce traiesc? Care este finalitatea mea?”

“Omul este mare tocmai fiindca isi cunoaste starea de decadere.”
“Pâna nu iubim adevarul, nu-l putem cunoaste.”
“Inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le cunoaste.”

Dupa câte stiu eu, cel putin in limba româna – pâna la scrierea sfintelor scripturi –, nicaieri in alte scrieri nu se regasea folosirea cuvântului har.
Acest cuvânt este introdus de apostolul Ioan, in Evanghelia care-i poarta numele, vorbind despre Isus:

«Si Cuvantul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava intocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. » (Ioan 1.14-17)

«Si sunt socotiti neprihaniti, fara plata, prin harul Sau, prin rascumpararea, care este in Hristos Isus.» (Romani, 3.24)

Prin cuvântul de care vorbim, har, întelegem gratia divina acordata omului, bunavointa, preferinta, favoarea de care se bucura cineva. Prin Isus Cristos au coborât de sus, din Cer, o multime de haruri, har dupa har. Asa cum spune apostolul Pavel, in El sunt ascunse toate comorile stiintei si intelepciunii. Mântuirea si salvarea noastra este prin har si credinta. El a adus si El a faurit mântuirea omului, din starea de pacat a omului pacatos. Fara bani o primim, numai prin credinta, prin viata schimbata oferita celui care cugeta zi si noapte la legea Domnului!

Sa vedem care a fost scopul vietii lui Simeon, din Luca 2.25-32:

“Si iata ca in Ierusalim era un om numit Simeon. Omul acesta ducea o viata sfânta, si era cu frica lui Dumnezeu. El astepta mângâierea lui Israel, si Duhul Sfant era peste el.
Duhul Sfant il instiintase ca nu va muri inainte ca sa vada pe Hristosul Domnului.
El a venit in Templu, mânat de Duhul. Si, când au adus parintii inauntru pe Pruncul Isus, ca sa implineasca cu privire la El ce poruncea Legea,
Simeon L-a luat in brate, a binecuvântat pe Dumnezeu, si a zis:
– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor, lumina care sa lumineze neamurile, si slava poporului Tau Israel. “

Daca privim la cele câteva cuvinte care prind chintesenta vietii lui Simeon, Luca ne retine deîndata atentia, prin câteva verbe si însusiri prin care face o descriere foarte pertinenta si exacta lui Simeon. Acesta ducea o viata sfânta si era cu frica lui Dumnezeu si, in timp, apare ca efect o consecinta extraordinara, Duhul Sfânt era peste el.

Care era scopul vietii lui Simeon? El astepta mângâierea lui Israel, mângâierea promisa de Dumnezeu celor credinciosi.
Simeon cauta zi de zi sa-si implineasca scopul vietii: siguranta ca sufletul sau traieste vesnic, chiar daca el va muri.
Asa cum Ioan botezatorul, a cunoscu ca Isus este Mielul lui Dumnezeu care ridica pacatul lumii si Simeon, deoarece Duhul Sfant era peste el , a inteles ca rascumparea  si viata vesnica le obtine prin credinta in Isus, Fiul lui Dumnezeu.
De aceea, asa cum cineva spusese odata “ Evrika!”, Simeon cu ochii ridicati spre Cer exclama plin de bucurie:

“– Acum, slobozeste in pace pe robul Tau, Stapane, dupa cuvântul Tau. Caci au vazut ochii mei mântuirea Ta, pe care ai pregatit-o sa fie, inaintea tuturor popoarelor. ”

Simeon nu s-a bazat deloc pe vorbe spuse cu mare usurinta: Niciodata nu e prea târziu!
El si-a urmarit in permanenta scopul ales, inarmându-se cu rabdare, ducând o viata sfânta si traind cu frica de Dumnezeu, si, calauzit de Duhul Sfânt, ochii lui au vazut mântuirea.

In Cuvântul lui Dumnezeu, citim “Astazi, daca auziti glasul Lui, nu va impietriti inimile, ca in ziua razvratirii. (…) Si cui S-a jurat El ca n-au sa intre in odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultasera? Vedem dar ca n-au putut sa intre din pricina necredintei lor. “ (Ep.Evrei, 3).
Astazi e ziua in care mai putem decide. Astazi mai este inca har ! Alege viata, ca sa traiesti. Alege-L pe Isus, caci el a spus : ” Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decât prin Mine” (Ioan, 14.6).
Mâine nu stim ce va fi. Nu te lasa amagit de soapta duhului Celui Rau care zice Niciodata nu e prea târziu!

Dumnezeu sa ne binecuvinteze, pe toti care ascultam glasul Lui, cu credinta si har !
Glorie Domnului !

O privire in biserica baptista din comuna Ciceu-Giurgesti (Bistrita Nasaud)

On By nelursIn Credinta, Educatie, MantuireLeave a comment

Motto: “Duceti-va si faceti ucenici din toate neamurile, botezandu-i in Numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Si invatati-i sa pazeasca tot ce v-am poruncit. Si iata ca Eu sunt cu voi in toate zilele, pana la sfarsitul veacului. Amin.” (Matei, 28.19-20)

I. Ciceu-Giurgesti, informatii de interes turistic
Accesul spre comuna Ciceu-Giurgesti, pe calea feroviara, este posibila pe linia 400/401 coborând în statia de cale ferata Reteag, judetul Bistrita-Nasaud, situata intre localitatile Beclean-Dej, in apropierea granitei cu judetul Cluj.
Daca doresti o deplasare cu autovehiculul, te pozitionezi pe drumul european E58 Dej-Bistrita-Vatra Dornei, la 14 km de Dej, in localitatea Reteag, unde o iei la stânga pe drumul judetean asfaltat si, dupa 6 km, ajungi in Ciceu-Giurgesti (de aici drumul se ramifica, la stânga pentru Dumbraveni, 6 km, la dreapta pentru Negrilesti, 6 km).

Cetatea Ciceu este o fortareata medievala situata in actualul judet Bistrita-Nasaud, undeva în punctul de întâlnire al teritoriului localitatilor Ciceu-Corabia, Ciceu-Giurgesti si Dumbraveni. În evul mediu a facut parte din comitatul Belso-Szolnok (Solnocul Interior, integrat în comitatul Solnoc-Dabâca la 1876). Cetatea a fost ridicata la sfârsitul secolului al XIII-lea într-un punct strategic, pe o colina vulcanica de 683 m altitudine, de unde si numele de Ciceu. Dieta Transilvaniei a dispus demantelarea cetatii la 1544, iar amplasamentul a devenit ulterior cariera de pietre de moara. Ruinele sunt astazi în stare de distrugere avansata.
În partea de sud a cetatii se mai pastreaza doua mostre de zid, iar la nord-est se disting urme ale santului de aparare, cu o deschidere de 3-5 m, precum si a valului de pamânt ridicat în fata acestuia. Un zid pornea probabil din partea de nord-est a cetatii, pâna în partea de nord-vest, unde se înfigea în dealul Magura. Acesta din urma este legat de dealul cetatii printr-o sa îngusta si contribuia la apararea edificiului dinspre vest. Grosimea probabila a curtinelor era între 1,3-4 m. În ansamblu, constructia punea excelent în valoare un sistem de aparare natural, fiind foarte dificil de cucerit.
Cert este ca, in timp, stapânirea cetatii si a domeniilor se perpetueaza de la Stefan cel Mare la fiii sai pâna la Petru Rares.

II. Din istoria baptistilor din Ciceu-Giurgesti

Pastorul Gheorghe MARTIAN isi aminteste ca primul crestin din Ciceu-Giurgesti ar fi fost de fapt o taranca, Paraschiva, inca din anul 1923,  iar primul grup de baptisti s-a format in 1925.
Prima autorizatie de functionare ca biserica baptista a fost obtinuta prin grija crestinului Simion Coste din comuna Negrilesti, in 1926.

Cladirea actuala a Bisericii baptiste s-a ridicat in anul 1966, apoi a fost renovata in anul 2000 prin grija fratilor.

Aici au lucrat pastorii Simion Rusu, din Baia Mare, si, mai târziu Augustin Mecea, din Dej.
Si-au inceput lucrarea cu multa pasiune si daruire fiind calauziti indeaproape de Duhul Sfânt al Lui Dumnezeu. In biserica locala se aflau cel putin odata in fiecare luna, duminica, deoarece mai aveau in pastorire si alte biserici locale. Acesti inimosi pastori, imparteau cu multa indrazneala si pretuire cuvântul biblic din Sfânta Scriptura si oficiau activitatile cultice locale, cum sunt: binecuvântarea copiilor mici, botezul celor care primeau cuvântul si pocainta (credinta), Cina Domnului, serviciul de înmormântari.

Din anul 1996 a inceput sa lucreze ca presbiter Gheorghe Martian (n.1959), ordinat ca pastor in anul 2001.
Din anul 2001 Gheorghe Martian – crestin baptist localnic – a fost ordinat pastor de catre Comunitatea Baptista de Cluj, iar Biserica din Ciceu-Giurgesti il are pastor si in prezent.

Astazi biserica numara aproape 60 de persoane botezate, fara a socoti si apartinatorii din familiile lor.
Biserica se bucura de har si pace din partea Domnului. Intre ei exista si un grup de tineri care il lauda pe Domnul din toata inima prin imnurile inaltate Mântuitorului lor.

Impreuna cu Nelu Tanta, cunoscutul recitator biblic, am vizitat biserica intr-o duminica din luna noiembrie 2010.
Pastorul Ghita Martian – pregatind sufletele noastre participante la Cina Domnului – a vorbit bisericii despre mielul jetfit atunci când Dumnezeu a lovit in Egipt cu a 10 urgie, oferind harul iesirii evreilor de sub robia egipteana, prin ungerea cu sângele mielului a celor doi stâlpi ai usii si pragul de sus al caselor unde il vor mânca.

“In noaptea aceea, Eu voi trece prin tara Egiptului, si voi lovi pe toti intaii-nascuti din tara Egiptului, de la oameni pana la dobitoace; si voi face judecata impotriva tuturor zeilor Egiptului; Eu, Domnul. Sangele va va sluji ca semn pe casele unde veti fi. Eu voi vedea sangele, si voi trece pe langa voi, asa ca nu va va nimici nici o urgie, atunci cand voi lovi tara Egiptului.” (Exod 12.12-13)

Asa cum si atunci, credinta a facut diferenta dintre cei salvati si cei loviti de ingerul mortii, si in zilele noastre sunt salvati de urgia gata sa cada peste intreaga omenire vinovata, doar cei care au credinta in Jertfa proprie de la Cruce adusa de Isus – Mielul fara cusur.

„Crede in Domnul Isus si vei fi salvat tu si casa ta.” (Fapte 16.31).

Glorie Domnului Isus Cristos!
AMIN!

Vointa fara putere

On By nelursIn Credinta, EducatieLeave a comment

Motto: “… am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac.” (Romani, 7. 18)


“Ioan a vazut pe Isus venind la el, si a zis: “Iata Mielul lui Dumnezeu, care ridica pacatul lumii!“” (Ioan, 1.29)

“veti cunoaste adevarul, si adevarul va va face slobozi.” (Ioan, 8.32)

“Puterea omului este reflectata de natura lucrului gândit sau facut .…” (autorul)

Ca suport de studiu, si de confirmare si de întarire a celor prinse în titlu, sa luam un text din Romani capitolul 7.

“Caci nu stiu ce fac: nu fac ce vreau, ci fac ce urasc. Acum, daca fac ce nu vreau, marturisesc prin aceasta ca Legea este buna. Si atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine. Stiu, în adevar, ca nimic bun nu locuieste în mine, adica în firea mea pamânteasca, pentru ca, ce-i drept, am vointa sa fac binele, dar n-am puterea sa-l fac. Caci binele, pe care vreau sa-l fac, nu-l fac, ci raul, pe care nu vreau sa-l fac, iata ce fac ! Si daca fac ce nu vreau sa fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci pacatul care locuieste în mine.“ ( Romani. 7.15-20)

Scriitorul Philip Yancey spune ca el alege sa scrie despre subiecte pe care nu le întelege. Acest fapt îl incita ca scriitor. Nu-mi e prea greu sa recunosc ca sunt un om cu putina putere. Însa nu-mi e usor sa scriu despre acest subiect.
Suntem obisnuiti sa vedem mai peste tot oameni plini de putere – ne referim la faptul de a putea, de-a avea capacitate, acea însusire necesara, fizica, morala si intelectuala, de a actiona pentru a realiza ceva ce si-a propus, având putinta, forta fizica, tarie si vointa – mai ales în ceea ce priveste discernamântul.
Dar, la o privire mai atenta, observi infirmitati si fisuri ale vasului din care ies la iveala gânduri, idei si opere marete.

Cu totii suferim de boala imperfectiunii, suntem cumva vitregiti în întelepciune si pricepere, datori în a face binele:

„ dupa cum este scris: “Nu este nici un om neprihanit, nici unul macar. Nu este nici unul care sa aiba pricepere. Nu este nici unul care sa caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toti s-au abatut, si au ajuns niste netrebnici. Nu este nici unul care sa faca binele, nici unul macar.” (Romani, 3)

“Ce este omul, se cunoaste dupa numele care i s-a dat de mult: se stie ca este din pamânt, si nu poate sa se judece cu cel ce este mai tare decât el.” (Eclesiastul, 6)

Imperfectiunea mea, grosolana, e aceea care analizeaza si pune în balanta pe altii. Ochiul critic îi vede pe toti care-i intra în câmpul de lucru, mai apropiati sau mai de departe, contemporani sau aflati demut în istorie, punând în cântar puterea sau capacitatea reflectata de fiecare dintre ei.

Forta multora scot la lumina diverse opere, de tot felul, spirituale sau materiale, articole sau carti de specialitate ori de beletristica, cladiri si edificii de orice fel, a caror valoare le-a dat autorilor un nume.
Cu toate acestea, în viata si activitatea lor apar nu odata sincope mai mari sau mai mici, alteori, chiar adevarate dezastre.

E o vorba, totul e ok pâna nu ti se întâmpla sa dai cu capul de grinda de sus. Te înalti prea mult, te lovesti de grinda, apoi cazi la pamânt! Nu ne place deloc ideea, decum sa ni se întâmple. Dar, decât sa umblam cu capul în nori, mai bine sa cadem si sa ne ridicam pe picioarele noastre.

Fiecare îsi cunoaste o parte din slabiciuni sau neputinte. Nu putem ba una, ba alta.
Am cunoscut doi gemeni, oameni maturi. L-am întrebat pe unul dintre ei: – Au fost momente pe vremea când erati studenti la Sport când unul sa raspunda în locul celuilalt la unele materii de studiu sau la diferitele probe de examen? A zis: – Da, de multe ori, unul dintre noi era mai bun decât celalalt, în multe ocazii. De exemplu, a zis, la proba de înot – o proba despre care ai zice ca nu va crea mari diferente la gemeni – unul era mai performant, si, da, l-a înlocuit pe celalalt.

Ne place sa fim cei mai buni, sa fim apreciati. Daca e posibil, nu lasam sa se vada înafara neputintele noastre. Dimpotriva, le ascundem cât de mult putem. Nu ne simtim deloc confortabili sa ni se vada slabiciunile si neputintele noastre. Mai ales când ne-am urcat pe un piedestal, când ne-am facut o imagine pentru cei din jur, nu vrem sa coborâm din dimensiunea imaginii afisate în timp.
Sigur, mai e si cazul, nedorit de altfel, când suntem mult prea jos, când nu ne mai pasa de nimic, când nu mai simtim nimic!

Un copil, un elev sau un student, dar si unul ajuns în vâltoarea vietii, care nu recunoaste ca nu e suficient de capabil pentru a iesi singur, prin puterea sa din încurcatura – si care nu solicita ajutorul în astfel de împrejurari ale vietii, el nu va progresa îndeajuns si se afla în pericol de moarte.
Pare exagerat – desigur – sa ma exprim cu cuvinte deloc populare, pericol de moarte, însa acestea exprima cel mai bine realitatea de care vorbesc.
Cel aflat într-o stare de copil-copilarie, nu poate realiza si analiza cu luciditate situatia si pericolul în care se afla.

La Mare, daca ignoram pericolul apei, la orice vârsta am fi, putem fi în pericol de moarte. La Ocean, si mai mult, deoarece sunt zone cu rechini. La fel, pentru catararea pe munti stâncosi, înalti, dificultatea si pericolul sunt iminente. Nu avem capacitatea si puterea de a controla totul. Pericolele se pot ivi pe negândite si nepregatite.

Noi putem judeca si analiza foarte bine – dupa o pregatire temeinica – starea plantelor si ale animalelor, noi fiind situati într-o stare superioara si în afara lor. Am aflat din mass-media ca un câine a fost antrenat sa memoreze/raspunda la 1.000 de cuvinte sau semne, însa el nu-si poate da cu parerea, în profunzime, despre semenii sai.

Însa, pe om, nu-l putem analiza în întregime, noi însine facând parte din omenire. Ne poate însa vedea foarte bine starea cineva aflat deasupra si dinafara noastra. Si exista cineva, creatorul nostru. E bine sa stim cum ne vede el, creatorul, ce zice el despre noi.

Parerea noastra despre noi însine sau despre semeni nu este perfecta, precisa si corecta.
Cu privire la om, ora exacta si caracterizarea precisa o poate da si o da numai Dumnezeu. În Biblie aflam ce spune Dumnezeu despre noi. Privind prin lentila Bibliei putem si noi vedea ce vede Dumnezeu la om.

Daca e unul în Mare, gata-gata sa se inece, nu poate fi salvat decât de cineva mai în putere decât el.

La început de An Nou am citit primii psalmi si primele capitole din Proverbe.

“Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii.” (Proverbe, 2.18-19)

Spiritualizând metaforic vorbele lui Solomon, anterioare citatului nostru, prin care îsi povatuieste fiul sa urmeze calea întelepciunii si priceperii, am putea spune ca straina întelepciunii – mândria, minciuna, prostia sau nebunia – îsi are si ea casa ei. Noi putem construi si locui în casa întelepciunii , sau, dimpotriva, în casa strainei.

Apostolul Pavel (Coloseni, 2) scrie laodicenilor cât se poate de clar:

„Vreau, în adevar, sa stiti cât de mare lupta duc pentru voi, pentru cei din Laodicea si pentru toti cei ce nu mi-au vazut fata în trup; pentru ca sa li se îmbarbateze inimile, sa fie uniti în dragoste, si sa capete toate bogatiile plinatatii de pricepere, ca sa cunoasca taina lui Dumnezeu Tatal, adica pe Hristos, în care sunt ascunse toate comorile întelepciunii si ale stiintei. Spun lucrul acesta, pentru ca nimeni sa nu va însele prin vorbiri amagitoare.”

Sfântul ap. Pavel le scrie corintenilor (1 Corinteni 1.30-31) astfel:

“El a fost facut de Dumnezeu pentru noi întelepciune, neprihanire, sfintire si rascumparare, pentru ca, dupa cum este scris: “Cine se lauda, sa se laude în Domnul.“.”

Revenind la citatul din Proverbe 2.18-19, marturisesc ca m-a cutremurat pericolul de moarte al omului care apuca pe calea strainei, Caci casa ei pogoara la moarte, si drumul ei duce la cei morti: nici unul care se duce la ea nu se mai întoarce, si nu mai gaseste cararile vietii. Cum? Acela, nu mai gaseste cararile vietii?! ….. Vai!

Slava Domnului, ca exista – e drept, singulara – o posibilitate de scapare. Interventia cuiva dinafara spatiului si al timpului în care traim. E vorba de Isus Hristos din Nazaret, Fiul lui Dumnezeu.
Isus Hristos – daca venim la El, prin rugaciune sincera si prin credinta, în Numele Lui – El ne va ajuta si ne va scapa de neputinta în care traim. El ne-a si înlocuit în moarte când fusese rastignit pentru pacatele omenirii întregi. El este Mielul care ridica pacatele lumii! El ne elibereaza din starea de pacat.

„Omul acesta se înfatiseaza înaintea voastra pe deplin sanatos, în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a înviat din morti.” (Fapte 4)

“Caci în El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: ,Suntem din neamul lui...’” (Fapte 17.28)

Când eram copii eram ajutati de parinti. Acum, ca oameni maturi, suntem copii ai lui Dumnezeu, Tatal nostru, deci El e cel care ne ajuta daca-l rugam. El poate sa ne calauzeasca, sa ne îndrume si sa ne ajute. Avem nevoie de întreg ajutorul lui în viata si umblarea noastra.

Isus Cristos a zis ucenicilor sai:

Despartiti de mine nu puteti face nimic. … Nu va las orfani, va trimit un Ajutor (numit si Sfatuitor, Mângâietor, Aparator, Paraclet, Avocat), pe Duhul Sfânt, care va lua din ce-i al Meu si va va descoperi. (cf.Ioan cap.14 si 15).

Mi s-a întâmplat de câteva ori sa cad în mrejele pacatului, care ne înfasoara atât de lesne, în apele tulburi si învolburate ale vietii. Prin puterile mele slabe, nu aveam cum sa ma salvez, n-aveam cum sa-mi gasesc scaparea si eliberarea. Nu ma putea salva nici un alt om. Decât Dumnezeu si Isus Hristos. Atunci am strigat insistent catre Dumnezeu, în Numele lui Isus, si, dupa un timp, prin credinta, am fost eliberat.
Multumesc lui Dumnezeu ca El aude când striga un nenorocit, când striga un om aflat în primejdie, în nevoie de Dumnezeu, El aude si vine de-l scapa. Glorie Domnului!

N-ai vrea si tu scump prieten sa apelezi la jutorul lui? Sa-ti vezi nevrednicia si neputinta de-a te ridica singur din cursa celui rau, din vicii si pacat!

Sunt totdeauna câtiva pasi de urmat. Apoi, dupa eliberare, Dumnezeu se asteapta sa ne gaseasca în Templu (Nu stiti ca voi sunteti templul Duhului Sfânt? Se asteapta sa avem si sa fim calauziti de Duhul Lui.)

Dupa aceea, Isus l-a gasit în Templu, si i-a zis: “Iata ca te-ai facut sanatos; de acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se întâmple ceva mai rau.”

Sa nu mai avem aceeasi viata pacatoasa, ca sa nu ni se întâmple ceva mai rau, adica sa nu mai gasim har de iertare si pace. Sa avem o viata noua, curata.

Apostolul Pavel, în a doua sa epistola catre corinteni, mai aduce un spor de lumina:

“Chiar daca as vrea sa ma laud, n-as fi nebun, caci as spune adevarul; dar ma feresc, ca sa n-aiba nimeni despre mine o parere mai înalta decât ce vede în mine, sau ce aude de la mine.
Si ca sa nu ma umflu de mândrie, din pricina stralucirii acestor descoperiri, mi-a fost pus un tepus în carne, un sol al Satanei, ca sa ma palmuiasca, si sa ma împiedice sa ma îngâmf.
De trei ori am rugat pe Domnul sa mi-l ia. Si El mi-a zis: “Harul Meu îti este de ajuns; caci puterea Mea în slabiciune este facuta desavârsita.”
Deci ma voi lauda mult mai bucuros cu slabiciunile mele, pentru ca puterea lui Hristos sa ramâna în mine.
De aceea simt placere în slabiciuni, în defaimari, în nevoi, în prigoniri, în strâmtorari, pentru Hristos; caci când sunt slab, atunci sunt tare.” (2 Corinteni 12)

“O minune: puterea atât de frageda a mugurului proaspat învinge si sparge scoarta cea mai tare si mai dura a unui arbore .” (Lucian Blaga)

Cu totii am citit sau cel putin am vazut o versiune sau doua a celebrului roman a lui Victor Hugo, Mizerabilii.
Jean Valjean, un tânar sarac, flamând, a furat o pâine sa-si astâmpere foamea. Prins si judecat este închis, într-un final, ca ocnas. Dupa mai multi ani, evadeaza si, dupa ce o multime de oameni si case refuza sa-i dea o bucata de pâine, ajunge în cele din urma în casa primitoare a episcopului Bienvenu – nume împrumutat si preschimbat în renume –, episcop care locuieste împreuna cu sora sa, Baptistine. Episcopul, plin de mila crestineasca traieste aidoma rolul bunului Samaritean. Îl aseaza pe ocnas la masa sa. Îi cere Baptistinei sa aduca mâncaruri bune si sa puna tacâmurile cele scumpe folosite la ocazii importante! Aceasta, din priviri îsi mustra fratele, însa preotul pluseaza si mai mult, ridicând permanent standardul bunatatii si a dragostei aratate. Jean Valjean, uimit, manânca cu pofta si contrariat de inima buna a preotului.
Dupa tinuta si starea lui Jean, Bienvenu stia ca acesta este un evadat cautat de politie, dar episcopul îi pune la dispozitie o camera si un pat bun pentru a se odihni peste noapte. Neobisnuit cu patul moale se trezeste în plina noapte, buimac, când – potrivit apucaturilor unui ocnas – pune mâna pe argintaria ochita în timpul mesei si se pierde în întunerecul noptii. Curând, însa, este prins de jandarmi, adus în fata domnului Bienvenu, care, la acuzatiile jandarmilor, îl declara nevinovat, mustrându-l pe Jean “– De ce nu ai luat si cele doua sfesnice de argint, doar ti le daruisem si pe ele?”

Jean Valjean paraseste din nou casa episcopului Bienvenu si mai contrariat de acesta data. Bunatatea exemplara a episcopului, inima sa larga la nevoile sale, disponibilitatea enorma si întelegerea profunda a crizei morale prin care trece Jean Valjean, îl determina treptat sa-si schimbe din temelii viata si gândirea. Se stabileste într-un mic oras, îsi schimba numle, în Madelaine, un nume cald si asezat, cum îi va fi de-acum si viata sa. Daca pâna la întâlnirea cu episcopul Bienvenu, fusese cumva egoist si fara busola, de-acum devine si el un munte de bunatate si întelepciune, asa cum vazuse la mentorul sau Benvenu, care l-a primit cu multa dragoste si empatie. Metaforic, Bienvenu îl prefigureaza pe Mântuitorul Isus, pe Dumnezeu însusi, care este plin de dragoste si întelepciune si de bunatate. Din iubire pentru om, El si-a jertfit Fiul.
Întâlnirea reala pe cale spirituala cu Dumnezeu sau cu oamenii schimbati de El, dupa tiparul Sau, e un har deosebit care va molipsi si viata noastra cum s-a întâmplat cu Jean Valjean.
Richard Wurmbrand spunea despre cineva ca avea o astfel de credinta care se lua ca si gripa!
Isus Hristos ridica pacatul nostru si neputintele noastre, El ne da la o parte valul care ne împiedeca ochi sa vedem realitatea spirituala în care traim. El e Acela care ne poate elibera din cursa celui Rau în care ne-am obisnuit sa traim. El ne ridica din starea de pacat si ne ajuta sa umblam frumos dupa voia Lui si voia noastra. Asa primim puterea care ne lipseste, eliberându-ne din lanturile pacatului în care traim, prin credinta în Dumnezeu.

Un lucru extraordinar: Dumnezeu nu oboseste iertând, implicându-se în viata noastra ratata, restaurând-o cu migala.
Vei spune, poate, ca nu ai nevoie de iertare! Dar numai iertarea aduce si schimbarea de care ai atâta nevoie si binecuvântarea vietii de acum si a celei vesnice.
De iertare avem nevoie. Pentru necredinta manifestata, pentru faptul ca nu am multumit pentru multele oportunitati oferite de Dumnezeu prin mila Sa: pâinea de pe masa, sanatatea daruita, serviciul, pensia, pentru familie. Suntem vinovati ca nu I-am multumit.
Curaj! Mai este înca har si speranta!
El spune tuturor Pe cel care vine la Mine, nu-l voi izgoni afara!

Glorie Domnului! Amin!

Iubirea este vehiculul care ne duce în Cer.

On By nelursIn Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

Motto: “Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”-Ioan 3.16

Credinta este, dupa cum stim cu totii, vehiculul care îl va duce pe credincios in Cer.
Vorbim despre Credinta in faptul istoric ca Isus Cristos este invierea si viata.

Isus – Fiul lui Dumnezeu, nemarginit si necuprins–, s-a micit pe El insusi atât de mult incât sa incapa in pântecele Mariei si sa fie asezat intr-un mic staul din Betleemul din Iudeea, unde sa se poata inchina smerit atât cel sarac cât si cel bogat.
A lasat gloria Sa –,Fiinta Nemarginita si nespus de frumoasa, gazda palatului de aur pe care-l avea la Tatal in Cer –, si a poposit intr-un han, luând trup smerit de om, insa, e bine sa stim ca si-a pastrat originea divina de imparat al lumii. Magii si pastorii de pe câmp, calauziti de catre o stea, respectiv de catre ingeri, i-au adus daruri si i s-au inchinat.

« La început era Cuvântul, si Cuvântul era cu Dumnezeu, si Cuvântul era Dumnezeu. El era la început cu Dumnezeu. Toate lucrurile au fost facute prin El; si nimic din ce a fost facut, n-a fost facut fara El. În El era viata, si viata era lumina oamenilor… Lumina aceasta era adevarata Lumina, care lumineaza pe orice om, venind în lume. El era în lume, si lumea a fost facuta prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Sai, si ai Sai nu L-au primit. Dar tuturor celor ce L-au primit, adica celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu. Si Cuvântul S-a facut trup, si a locuit printre noi, plin de har, si de adevar. Si noi am privit slava Lui, o slava întocmai ca slava singurului nascut din Tatal. Si noi toti am primit din plinatatea Lui, si har dupa har; caci Legea a fost data prin Moise, dar harul si adevarul au venit prin Isus Hristos. Nimeni n-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Lui Fiu, care este în sânul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut. » – Evanghelia Ioan, 1.1-18

Isus declara El insusi ca e un imparat, dar nu din lumea aceasta; ca El a venit ca sa marturiseasca despre adevar. A coborât din Cer sa ne aduca adevarul si sa ne prezinte cuvântul de iubire din inima si mintea lui Dumnezeu. « Eu Sunt calea si adevarul si viata. Nimeni nu merge la Tatal decat prin Mine »

“Atunci un Împarat tot esti!” I-a zis Pilat. “Da”, a raspuns Isus. “Eu sunt Împarat. Eu pentru aceasta M-am nascut si am venit în lume, ca sa marturisesc despre adevar. Oricine este din adevar asculta glasul Meu.” (Ioan 18.37)

Ce era inca de la inceput, Cuvântul, care era cu Dumnezeu si era Dumnezeu si toate lucrurile au fost facute prin El, la timpul hotarât si profetit de Dumnezeu, S-a facut trup si a locuit printre noi.

El S-a daruit tuturor celor Cel primesc, adica celor ce cred in Numele Lui, pentru a primi viata vesnica. Le-a dat dreptul sa se faca copii ai lui Dumnezeu; nascuti nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.
Si, El, ne-a daruit har dupa har din plinatatea Lui.

Credinta in iubirea lui Dumnezeu e mijlocul prin care pot ajunge in Cer.

Cugetarile – inserate mai jos, izvorâte din condeiul unor celebri si apreciati gânditori – pot a ghida drumul si a intari credinta noastra in Dumnezeu.

Cercetatorul suedez Nills Jakobson, a avut lugubra idee de a cerceta o serie de muribunzi în momentul fatal. El a constatat pe macabreele indicatoare ale cântarului sau ca, indiferent de sex sau de vârsta, trupul uman pierde invariabil 21 de grame în clipa mortii. În conferinta de presa organizata, Nills Jakobson a declarat:
“Sufletul are o greutate de 21 de grame. » ( Nills Jakobson)

«Ca un om sa iubeasca pe altul e probabil cea mai grea sarcina care ne-a fost încredintata, sarcina suprema, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare, sa se desavârseasca, sa devina cineva, sa devina o lume el însusi de dragul cuiva.” – Rainer Maria Rilke

“Iubirea înseamna a fi doi si a nu fi decât unul. Un barbat si o femeie ce se topesc într-un înger.” – Victor Iugo

“Dragostea este îndelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mândrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se mânie, nu se gândeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totul.” – Apoatolul Pavel

“Iubirea este cea mai înalta fericire la care poate ajunge omul, caci numai prin ea cunoaste ca el e mai mult decât el însusi, ca e una cu totul.”– Rabindranath Tagore

“Dumnezeu este iubire.” – Apostolul Ioan

“Doar pentru ca cineva nu te iubeste asa cum vrei tu, nu înseamna ca nu te iubeste cu toata fiinta sa.” – Gabriel Garcia Marquez

« A iubi nu înseamna a ne privi unul pe celalalt, ci a privi amândoi în aceeasi directie. » – Antoine de Saint Exupery

“Iubirea este o stofa a naturii brodata de imaginatie.” – Voltarire

“A iubi înseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca.” – Emil Cioran

“Fiindca atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.”– Apostolul Ioan

“Când dragostea vorbeste, vocile tuturor zeilor par a fi adormite în armonia raiului.” – William Shakespeare

“Am învatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca. Tot ce poti face este sa iubesti… Restul depinde de ceilalti. » – Octavian Paler

« Când iubesti puternic, gasesti întotdeauna ceva nou în persoana iubita.” – Blaise Pascal

“Sa iubesti pe Domnul, Dumnezeul tau, cu toata inima ta, cu tot sufletul tau, si cu tot cugetul tau.” – Isus Cristos

“Iubirea! Este aripa daruita de Dumnezeu sufletului pentru a se urca pâna la el.”– Michelangelo

Sunt un om pacatos.

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, MantuireLeave a comment

George Danciu

Motto:

 

“In lipsa lui Dumnezeu, totul va fi îngaduit” – Dostoievski

„Omul e singurul animal care roseste, sau ar trebui sa roseasca” – Mark Twain

„Dumnezeu a facut pe om dupa chipul Sau, l-a facut dupa chipul lui Dumnezeu” – Geneza

„Impotriva Ta, numai impotriva Ta am pacatuit si am facut ce este rau inaintea Ta” – David, in Psalmi

„În om e un sir nesfârsit de oameni.” – Mihai Eminescu

 

 

CUM STIU CA SUNT UN OM PACATOS


De ce majoritatea oamenilor par sa nu inteleaga acest cuvânt, pacatos?

Unui om care nu a simtit niciodata durerea fizica e dificil si aproape imposibil sa i-o definesti. La fel, vorbeste-i unui orb de culorile deosebit de placute si atractive ale florilor de primavara, el nu va putea intelege pe deplin oricât ne-am stradui noi!

Am incercat fara succes sa-i conving de contrariu, atunci când un cuplu trecut usor de 60 de ani, afirma cu deplina convingere ca ei nu ar avea nici un pacat, si asteaptau sa prezint disertatia mea. Convingerea, cum aveam sa ma lamuresc mai târziu, poate fi adusa in inima si constiinta omului numai de lucrarea spirituala pe care o face Sfântul Duh al creatorului, in fiecare om care primeste vorbirea Sa. Cei care merg sistematic la biserica ajung sa se pocaiasca ca urmare a cercetarii constiintei lor de catre Duhul Sfânt.

Omul a ajuns sa aiba propria filozofie, sa aiba propriile sale legi la care se raporteaza. In fapt, se comporta ca si strutul, ascunzându-si capul in nisip. Si-a anesteziat demult constiinta, este foarte greu sa-i pui ceva in cont, nimic nu-l tulbura, nimic nu-i zdruncina linistea, poate doar atunci când nu are acces la cele trebuinioase sau dorite de el.

Un spirit foarte perspicace, Nicolae Iorga a afirmat ca: “Sunt unii care daca te vad la capatul unui trotuar si cu o umbrela in mâna, te judeca dupa acel trotuar si dupa acea umbrela” !

Ce s-a ales de constiinta noastra? Unde e? Sau este anesteziata tocmai de pacat?
Constiinta este un sentiment, o intuitie, pe care fiinta umana o are despre propria existenta. E vorba de o cunoastere intuitiva sau reflexiva pe care fiecare o are despre propria existenta si despre lucrurile din jurul sau. Constiinta, iti indica faptul ca iti dai seama, daca intelegi ce ti se intâmpla, atunci când cauti sa pui in cântar sentimentele si trairile tale. Dar fata de ce te raportezi?

Constiinta, contine si un sentiment al responsabilitatii morale fata de propria ta conduita. Omul isi face siesi un proces de constiinta, când cântareste o problema morala greu de rezolvat si când are loc o lupta sufleteasca generata de momente si situatii de viata deosebite, care pot fi cruciale. Atunci apare sentimentul de mustrare de constiinta, de remuscare, de regret. Avem expresia “a fi cu constiinta împacata” sau “a nu avea nimic pe constiinta” când omul e convins ca nu a savârsit nimic împotriva legilor morale sau ale legilor statului. A fi fara constiinta, e echivalent cu a fi lipsit de scrupule. Sintagma “libertate de constiinta” indica dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc

Îmi amintesc ca profesorul de filosofie a dat o definitie mai putin pretentioasa starii de sanatate. Ar fi acea stare in care se afla majoritatea oamenilor care formeaza o colectivitate. Dar nu intotdeauna are dreptate majoritatea, adevarul nu e dat de votul majoritar. In societate, de-a lungul timpului, se practica stabilirea adevarului sau a deciziei de urmat, prin vot, printr-un for de judecata. Si, e de notorietate faptul ca judecata e oarba, de multe ori rezolutia vine ca la loterie, iar sentinta nu e rezultatul unei cumpaniri echilibrate de adevar.
Daca luam si termenul “introspectie“, ca fiind lucrarea de observare subiectiva a fenomenelor propriei constiinte, de autoobservare, de autoanaliza, vedem cât de subiectiv e omul daca nu are repere clare si unitati de masurat si de cântarit care sa vina din afara sa. Pentru animale, pentru flori, pentru lumea materiala, omul stabileste criteriile de judecata si comparare.

Dar, pentru om, cine stabileste criteriile de judecata, de cumpanire? Cine va decide, cine va judeca ce e gresit si ce e abatere de la regula, de la norma (canon), cine e in afara omului, echidistant, integru si competent? Nu poate fi altcineva decât cel care l-a creat pe om. Dumnezeu. El a dat omului si legile sale morale care trebuiesc respectate cu sfintenie, cu mare grija. Dumnezeu, vede si aude, cunoaste gânduriile si faptele omului, lui îi pasa ce facem. Ca un tata iubitor, e un Dumnezeu al iubirii de om.

La vremea potrivita, a dat pe singurul lui fiu, Isus Cristos, pentru ca oricine crede in El, in jetfa Sa, sa nu sufere condamnarea la judecata, ca vinovat, ci sa aiba viata, fiind inlocuit in moarte de Omul fara pacat. Caci plata pacatului este moartea.
Dumnezeu pune in balanta Sa orice neasculate a omului, orice abatere de la legile si poruncile Sale.
Pacatul este orice neascultare de legea morala a lui Dumnezeu. Orice ofensa pe care i-o aducem incalcând pretentiile sale.

Radacinile anomiei – ale lipsei autoritatii sau ale normelor referitoare la valorile morale, o oarecare dezorganizare si a lipsei de legi – apar în ruptura moralei de religie si a moralei religioase de legea divina lasata pentru om de Dumnezeu, creatorul omului.

Cuvântul pacat, atribuit omului pacatos, inseamana: calcare a unei legi sau a unei porunci divine, abatere de la o norma (canon); savârsirea unui lucru rau; minciuna, hotia, crima, lovirea, ura, faradelegea, fapta vinovata, greseala, pacatul stramosesc (sau originar); nedesavârsirea, rautatea, nedreptatirea cuiva, a vorbi de rau pe cineva, a bârfi.

Pâna n-am ales sa scriu despre acest subiect, Sunt un om pacatos, filmul american Phone Booth, la noi sub titlul „Cabina telefonica”, era doar unul obisnuit, plin de tensine, actiune si suspans. Atât si nimic mai mult. Acum insa, cu altii ochi îl vad. Paradigma, lumea ideilor si învatatura, devine dintr-odata mai bogata si mai nuantata.
Actorul irlandez Colin Farrell e în rolul protagonistului. Acesta îl interpreteaza cu succes pe un tânar jovial, Stu Shepard, care lasa impresia ca el e placa turnanta sau punctul de inflexiune care le poate asigura ofertantilor propasirea visata. Permanent, da telefoane peste tot, in mass media, la diversi oameni, folosindu-se de informatii inventate, insa lasa impresia ca e unul bine informat, ca vorbele sale au acoperire. Promite in stânga si-n dreapta interventia sa binefacatoare care le va putea rezolva problemele. Se pretinde a fi cheia de acces la omul sus-pus sau jobul râvnit. Stu este bine imbracat, aratos, cu parul bogat si o barba subtire care sa-i contureze personalitatea, oarecum filfizon, dar cu sanse sa fie bine vazut mai peste tot.
Dar, trebuie s-o spun direct, Stu, ca multi altii, duce o viata duplicitara. Daca ar trebui sa-l caracterizam printr-un singur cuvânt, acesta ar fi: “mincinos”. Zilnic, oscileaza intre dragostea mare si sincera pe care i-o poarta sotiei sale, Kelly, si, flirtul, la fel de constant, aratat frumoasei sale prietene, Pam, o tânara simpatica, careia nu-i spune ca e casatorit si o curteaza impetuos, tratând-o ca prostituata. Dar dezastrul nu intârzie sa apara, fulgerator, pe neasteptate când toate pareau sa-i mearga ca unse.

Stu, avea un obicei. De la cabina telefonica din centrul metropolei îsi suna prietena de ocazie, însa nu inainte de a-si scoate verigheta casatoriei de pe deget, pentru a intretine relatia lor chiar si prin comunicare. De aceasta data, nu incheieiase bine convorbirea cu Pam si nici nu apucase sa iasa din cabina, când telefonul suna, iar Stu raspunde! Deja devenise putin agitat, caci un picolo insistent, in timp ce vorbea cu Pam, îi oferi o pizza, însa el refuza pachetul cu brutalitate. Acum, la capatul firului se afla cineva care stie multe despre el, atât de prietena, cât si de sotie, dar si faptul ca e un mincinos notoriu! Incet, incet, îl constrânge mereu, motivându-i constiinta, determinându-l sa le sune, pe prietena si pe sotie, in timp ce el, intrusul, auzea si dicta marturisirea lui Stu. Trebuia sa le marturiseasca adevarul, sa le spuna ca el e un mincinos.
Aceea era singura cabina telefonica utilizabila din zona, si, tinând-o ocupata, din cauza necunoscutului care-l ameninta sa nu intrerupa convorbirea, tinându-l in bataia pustii de undeva din cladirile mari din apropiere, normal, apar nu putini doritori de a folosi cabina. In fapt, el nu poate inchide, fiind amenintat cu moartea celor doua, apoi balamucul din jurul lui creste mereu. Vine curând politia deoarece intre timp teroristul, sa demonstreze ca nu glumeste, l-a impuscat mortal pe un prieten al lui Stu, care se apropiase prea mult de cabina, cu gând sa-l ajute cumva, deoarece toti auzeau si vedeau trauma prin care trece. In timp, drama creste mereu, Stu începe sa plânga, sa-si deplânga pacatul in fata teroristului si al oamenilor care-l auzeau, a operatorilor de televiziune care transmiteau in direct toata aventura de care vorbim. Teroristul nu era deloc indurator de cainta lui Stu. Era insensibil sau nu-l mai putea crede. Intr-un final, scapa cumva, atât el, cât si cele doua femei. Sotia e dispusa sa-l ierte, Pam trece mai departe si iese nevazuta din scena. Sub anestezia injectiei, aflat pe targa din ambulanta, il vede ca prin ceata la doi pasi pe teroristul care i-a distrus linistea, duplicitar de dulce, in care traia, si-i aude glasul, ca un tepus infipt in inima-i inspaimântata: „Ai grija, cum te vei abate de la o traire morala, voi reveni!”

Asadar, pâna n-am inceput sa scriu despre acest subiect, filmul nu-mi vorbea ca teroristul insinuat in viata lui Stu, poate fi identificat cu constiinta sa, a lipsei acesteia in timp. Dar, ea poate cumva a fi sesizata si vazuta , doar de cel deprins sa vada dincolo de ceea ce se vede. Ea incepe sa lucreze in “inchisoarea de fildes” a capului sau, si-l preseaza tot mai mult, stresându-l.
Un regizor dinafara scenei, ridica valul care ne impidica vederea personajului nevazut si introduce in scena drama propriu-zisa. Avem acum pe scena vazuta, tot ce i se intâmpla lui Stu, noi privind dinafara scenei de desfasurare in care se petrec lucrurile. Pentru toti ceilalti, din preajma si viata lui Stu, aflati in acelasi plan, situatia este in continuare de neinteles. Ca de altfel si pentru Stu. Sunt zvonuri dinafara lumii noastre. Creatorul nostru este in lumea de dincolo de dimensiunile in care traim acum, intralta lume spirituala. El e si regizorul care aduce pe scena constiintei noastre scene altfel nevazute si neintelese de noi, pentru a fi vazute si intelese, iar noi sa putem decide in consecinta.

Scriitorul Philip Yancey poveste cum un medic chirurg a trebuit sa-i repare un picior, apoi el a fost nevoit sa stea mai mult timp in repaus. Dar curând a venit vremea intâlnirii anuale de golf cu prietenii sai.
A cerut voie doctorului, zicând: „M-am antrenat sa nu-mi solicit piciorul stâng, pot sa-mi rasucesc trunchiul fara a-mi solicita coapsele. N-as putea sa particip?”
Doctorul i-a raspuns in mod ciudat dar fara ezitate: „As fi foarte nefericit daca ati juca golf in urmatoarele doua luni.”
Mai târziu vorbind cu sotia sa, Philip, zice pe un ton de gluma: „De ce mi-ar pasa mie ca e nefericit ori nu?”. Apoi, marturiseste onest: “Dar eu eram interesat, nu numai fiindca platisem câteva mii de $ pentru operatie, dar era vorba in fond, de sanatatea mea”.

La fel, ce motiv as avea eu sa ma interesez de cum vrea Dumnezeu sa-mi traiesc eu viata? Acelasi pentru care voi cere parerea unui doctor. Ma las in grija acestuia stiind ca ne-am propus acelasi obiectiv, sanatatea mea fizica, si ca sunt beneficiarul priceperii si intelepciunii sale. Învat, astfel, sa ma raportez la pacat ca la un factor de risc spiritual – asemanator in buna parte, celulelor cancerigene, bacteriilor, virusilor sau plagilor – pe care trebuie sa-l evit cu orice pret spre binele meu. Invat sa cred ca Dumnezeu vrea sa traiesc cea mai buna viata cu putinta, nicidecum un simulacru lipsit de valoare.

Vizitând expozitia „Lumile trupului” din Londra, Philip Yancey istoriseste ca in catalogul de prezentare se aflau fotografiate parti ale trupului expuse in muzeu. La categoria organe, fusesera tiparite in oglinda, fotografiile a doua perechi de plamâni. Cei din stânga erau albi, încât puteai crede ca fusesera ai unui nou nascut. In mare contrast, cei din dreapta lor pareau sa fi fost folositi la curatirea unui horn. Un strat sedimentar negru ascundea, acum, membranele delicate cu rol de captare a moleculelor de oxigen. Textul insotitor dezvaluia faptul ca acesti plmâni apartinusera unui fumator inrait.

„Nu pot sa inteleg cum un doctor, sau cineva instruit, care a vazut asemenea plamâni mai poate fuma vreodata.”- Philip Yancey
La Institutul Inimii din Cluj, pe peretii cabinetelor de consult medical, se gasesc planse cu organele vitale ale omului. Posibila afectare ale acelor organe (inima, ficat, plamâni, rinichi) este semnul dezordinii suportate de catre organismul omului, fiind inclinat sa-l supuna unui regim – alimentar si psihic – inadecvat.
Fumatului, i se acorda o intreaga plansa, punând in prim plan pericolele mari la care supune inima si plamânii, dar si alte organe.
Vorbind despre inima, ale cauzelor care o imbolnavesc – fumatul, alcoolul, alimentatia, stresul la care este supusa ea – am vazut deîndata ca o necesitate vitala ca fiecare educator si profesor sa le vorbeasca deseori elevilor despre corpul omenesc si organele sale vitale, dar si despre factorii care-i influenteaza sanatatea.

Nu oadata pacientul aude pe medic spunând: “– Prea târziu!” Sa fim atenti la mostenirea de sanatate primita de la creatorul nostru, sa nu o compromitem, sa nu ajunga trupul sau sufletul nostru o ruina.

Vorbind de pacat, vedem cum acesta la rândul lui ne intârzie cresterea si naruie sanatatea si sufoca duhul unei vieti noi.

„Viciul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator”, spunea Benjamin Franklin.

Pacatul nu e vatamator intrucât e interzis, ci e interzis tocmai pentru ca e vatamator pentru om, spune Dumnezeu, cel care a creat omul.

Sa vedem, acum, doua ipostaze in care starea activa a constiintei este prinsa in versuri si de clasici ai poeziei românesti:

-Traian Dorz: Plânge ucigasul

„Ma chinuie mustrarea si-n mintea mea rasar
vedenii ce m-alunga s-alerg prin noapte iar
caci ziua-n orice lucru si noaptea-n orice vis
vad fata-nsângerata a fratelui ucis,
vad chipul lui aievea, din ce in ce mai viu
si fug gonit din urma de-al spaimelor pustiu.

(…) Urechea de-mi acoper si ochii de-i inchid
Zadarnic, constiinta eu nu pot sa-mi ucid! ”

– Lucian Blaga: În marea trecere

(…) Tot mai departe sovai pe drum –
si, ca un ucigas ce-astupa cu naframa
o gura învinsa,
închid cu pumnul toate izvoarele,
pentru totdeauna sa taca,
sa taca.

Multumirea – o stare normala

On By nelursIn Credinta, Educatie, Familia1 Comment

Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, în Numele Domnului nostru Isus Hristos (Efeseni 5.20)


In VT, in cartea Levitic , Moise, care fusese pe munte cu Dumnezeu, când îi vorbise acestuia fata în fata, el primise de la El învatatura si indemnuri: „Când cineva va aduce Domnului un dar ca jertfa de multumire (…) din cireada, fie parte barbateasca, fie parte femeiasca, s-o aduca fara cusur, înaintea Domnului„

Multumirea, ca jertfa, ne costa un pret, ne doare deseori, cum se zice, la buzunar sau la contul din banca, ne afecteaza mândria caci trebuie sa ne aplecam cu multumire pentru darurile primite în viata noastra de la Cel care da cu mâna larga, de Dumnezeu, si lui nu-i pare rau.

David, regele psalmilor, a vazut cât de mult a primit si cât de mult trebuia sa-i multumeasca lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

David l-a identificat pe Dumnezeu ca fiind Pastorul cel bun, cel care îl poarta la pasuni de verdeata si la ape de odihna, Cel care-i întinde masa cu bunatati în fiecare dimineata si-i înveseleste sufletul. De aceea, el l-a facut pe Dumnezeu obiectul laudelor sale.

Daca privin în Psalmul 103, sa învatam de la David, care vorbeste sufletului, si sa fim de aceeasi parere, ca si noi avem o multime de motive sa-i aducem slava, multumire si lauda, si sa zicem ALELUIA,  privind la viata noastra care a fost ocrotita si împodobita de binefacerile purtarii de grija parinteasca a Domnului Dumnezeu.

“Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si tot ce este in mine sa binecuvanteze Numele Lui cel sfant! Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul, si nu uita nici una din binefacerile Lui! El iti iarta toate faradelegile tale El iti vindeca toate bolile tale; El iti izbaveste viata din groapa, El te incununeaza cu bunatate si indurare; El iti satura de bunatati batranetea, si te face sa intineresti iarasi ca vulturul. Domnul face dreptate si judecata tuturor celor asupriti. (…) Binecuvanteaza, suflete, pe Domnul. “

David fost sensibil la felul de a se implica Dumnezeu în viata sa si a poporului c?ruia-i era rege. El a fost miscat si a pretuit Legea lui Dumnezeu, scrisa de degetul Sau pe cele doua table de piatra, si date lui Moise si pastrate din acea vreme de preoti in chivotul lui Dumnezeu.

“Au venit si au spus imparatului David: Domnul a binecuvântat casa lui Obed-Edom si tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu. Atunci David a pornit, si a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom în cetatea lui David, în mijlocul veseliei. Când cei ce duceau chivotul Domnului au facut sase pasi, au jertfit un bou si un vitel gras. Astfel au suit David si toata casa lui Israel chivotul Domnului, în strigate de bucurie si in sunet de trambite. “

David a vazut ca cine pretuieste chivotul lui Dumnezeu, Cuvântul si Prezenta Sa Divina, este binecuvântat si rasplatit din Cer.

Sfântul apostol Pavel, sumarizeaza aceasta idee, învatându-i pe cei din Efes sa aduca multumiri lui Dumnezeu pentru toate lucrurile.

“ Multumiti totdeauna lui Dumnezeu Tatal, pentru toate lucrurile, in Numele Domnului nostru Isus Hristos.“

Scriitorul Philip Yancey, în cartea sa DARUL DURERII, scrisa împreuna cu dr. Paul Brand, medic chirurg renumit, cu multa dibacie însereaza episoade din viata si experienta medicului.

Intr-o zi o tânara mama aduce la dr. Paul Brand pentru consult pe fiica ei, Tanya, o fetita de numai 4 anisori. Avea mânutele si labele picioarelor ranite.

“ Când am desfacut si ultimul bandaj, am gasit ambele talpi napadite de ulceratii infectate. Cu cea mai mare delicatete, am examinat ranile, cautând reactii de orice fel pe fata Tanyei. Dar ea nu manifesta nici una. Sonda a strabatut cu usurinta tesutul moale si necrozat si puteam chiar sa vad luciul alb al osului dezgolit; în tot acest rastimp, fetita tot nu avea nici un fel de reactie. (…) Putem sa-i vindecam ranile astea, am spus, dar Tanya s-a nascut cu insensibilitate la durere. In lipsa durerii, nimic n-o poate apara de accidentari. Nimic nu se va ameliora, pâna ce nu va întelege ea însasi problema si nu va începe în mod constient sa se protejeze. “

Întelegem oadata în plus ca exceptia întareste regula. Suntem fapturi si creaturi atât de minunat plamadite de mesterul Creator.

Multumiri fie-i aduse de noi toti, singurului Dumnezeu, creatorul si sustinatorul tuturor lucrurilor.

Din El, prin El si pentru El sunt toate lucrurile!

Aleluia! AMIN!

Isus te cauta acum

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, MantuireLeave a comment

Motto. „Isus le-a mai zis: Adevarat, adevarat, va spun ca Eu sunt usa oilor. Toti cei ce au venit inainte de Mine, sunt hoti si talhari (…) Eu sunt Pastorul cel bun”- Ioan 10

Sa cercetam numai câteva locuri din Evanghelia dupa Ioan si sa observam unul sau doua tipare a modului in care Isus il cauta pe om.

(1) Isus te cauta când te afli unde nu doresti– Ioan 8.

„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. „

Observam ca femeia prinsa in preacurvie fusese adusa cu forta inaintea lui Isus. E drept, pentru a fi judecata, condamnata. Dar Isus schimba intreaga situatie. Acuzatorii pleaca drept pacatosi, iar femeia desi pacatoasa, aflata smerita inaintea Domnului, la judecata Sa adhoc, este iertata. “Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti. “

(2) Isus se lasa gasit când il cauti constient– Ioan 3.

“Intre Farisei era un om cu numele Nicodim, un fruntas al Iudeilor. Acesta a venit la Isus, noaptea, si I-a zis: Invatatorule, stim ca esti un Invatator, venit de la Dumnezeu; caci nimeni nu poate face semnele pe care le faci Tu, daca nu este Dumnezeu cu el. Drept raspuns, Isus i-a zis: Adevarat, adevarat iti spun ca, daca un om nu se naste din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu. “

(3) Isus se lasa gasit când il cauti inconstient– Ioan 4.

“Isus (…) se afla fântâna lui Iacov. Isus, ostenit de calatorie, sedea langa fântâna. Era cam pe la ceasul al saselea. A venit o femeie din Samaria sa scoata apa. Da-Mi sa beau, i-a zis Isus. Caci ucenicii Lui se dusesera in cetate sa cumpere de ale mâncarii. Femeia Samariteanca I-a zis: Cum Tu, Iudeu, ceri sa bei de la mine, femeie Samariteanca? Iudeii, in adevar, n-au legaturi cu Samaritenii. Drept raspuns, Isus i-a zis: Daca ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, si Cine este Cel ce-ti zice: Da-Mi sa beau! tu singura ai fi cerut sa bei, si El ti-ar fi dat apa vie. (…) Doamne, I-a zis femeia, da-mi aceasta apa, ca sa nu-mi mai fie sete, si sa nu mai vin pâna aici sa scot. (…) Dumnezeu este Duh; si cine se inchina Lui, trebuie sa I se inchine in duh si in adevar. Stiu, i-a zis femeia, ca are sa vina Mesia, (caruia I se zise Hristos); când va veni El, are sa ne spuna toate lucrurile. Isus i-a zis: Eu, cel care vorbesc cu tine, sunt Acela. (…) Multi Samariteni din cetatea aceea au crezut in Isus din pricina marturiei femeii… “

De curând am insotit un pastor la Inchisoarea de maxima siguranta din Gherla (Cluj). La intâlnirea cu pastorul, membru al fundatiei Stânca Veacurilor, in sala de Biblioteca (pe laturile incaperii strajuiau câte un rând de dulapuri vitrina, pline cu o multime de carti de beletristica), s-au prezentat pentru intâlnire, imi pare, 13 tineri insetati de partasie, cu invatatura sfintei Biblii si de prezenta Domnului Isus care promisese ca acolo unde sunt adunati doi sau trei in Numele Lui va fi si El prezent.
Aproape fiecare dintre ei avea Biblia si o cartea de cântari. Pregatisera si o cântarea noua, surpriza pentru noi, un imn de lauda pentru Domnul Nostru. Nevoia lor de Dumnezeu li s-a implinit când se aflau inchisi intre zidurile inchisorii, in mod cu totul neasteptat. Cine si-ar dori sa fie privat de libertate si stigmatizat de societate ? Dar, asa cum spunea liderul lor, conjunctural, erau liberi spiritual, eliberati de povara pacatelor, de necredinta in care traiau când erau afara!

Fiecare putem gasi gratia divina prin recunoasterea si asumarea starii de pacat, pe care s-o regretam din inima sincera, apoi a ne inchina inaintea Lui Dumnezeu, in Numele lui Isus si a ne pocai, a renunta a-L mai ofensa pe Dumnezeu. Doamne ajuta si da acest har multora!

SLAVA DOMNULUI ISUS CRISTOS!

Philip Yancey – Cresterea in har (2)

On By nelursIn Credinta, Educatie, IncurajareLeave a comment

Nu numai la Conferinta sa din România (Cluj, 25-28 octombrie 2010), ci si in cartile sale, scriitorul Philip Yancey spune ca pentru a scrie, abordeaza subiecte pe care nu le cunoaste prea bine. Dar se documenteaza mai multi ani pentru a scrie despre acele subiecte. Trece la documentare, isi chestioneaza cunoscutii, apropiatii sai, despre modul cum inteleg ei problema respectiva, edificându-se treptat aspura acelui subiect.

Philip Yancey are un unchi Jack. Viata acestuia a ajuns sa-l lamureasca asupra unor intrebari ivite in timp. Jack e atipic sau in orice caz problematic. Acesta e o persoana care nu se simte confortabil in orice biserica. El e mult prea legalist si … corect!
Sa vedem cum e de fapt. Prin 1964, când in USA s-a convenit prin lege ca si cei de culoare (negri) sa poata vietui lânga albi, in autobuze, la spectacole, in scoli sau in biserici, lui Jack nu i-a cazut de loc bine. Si, a plecat cu familia sa in Australia (ori se stie ca acolo poporul avea la origini puscariasi deportati), pentru a-i evita pe negri si a nu imparti acelasi spatiu cu cei considerati paria pâna de curând.
Desi in locul unde s-a stabilit in Australia sunt sute de biserici evanghelice, Jack nu s-a simtit bine nici intr-una, gasindu-le pe toate mult prea libertine. Ce a facut Jack in aceasta situatie? Si-a format ad-hóc una in care se aflau…3 persoane! El, sotia sa si inca o persoana!

Statisticile vorbesc ca ar fi 38.000 de confesiuni in lume. De ce? Deoarece in aceea a 37.999, unul o gasise ca ar avea prea putin adevar! Si nu a tolerat acest lucru! Putini sunt aceea care sa caute insa mai mult har, in biserici. Fiti siguri ca nu vor gasi nici mai mult har nici mai mult adevar in biserica lui Jack! De unde stim? Sa mai aflam si alte aspecte cu privire la viata lui Jack. Când Philip Yancey a avut un accident foarte grav, fiind cu gâtul accidentat urât, unchiul Jack i-a trmis un card. Credeti ca scria « Insanatosire grabnica» sau “Domnul sa te vindece!”? NU ! Scria ceva de genul : « Asa-ti trebuie ! » sau « Asta meriti ! ».

De fapt, prin cele de mai sus, Philip Yancey tragea clopotul bisericilor, spunând ca ar trebui ca acestea si crestinii lor, sa fie in competitie nu in ce priveste adevarul, ci harul !

Isus a venit plin de har si de adevar. El e Adevarul. El e Dumnezeu adevarat, din Dumnezeu adevarat.Nimeni nu merge la Tatal decât prin El. El a putut zice «Eu sunt cel ce sunt». El e adevarul. El e acelasi, ieri si azi si totdeauna, in etrnitate.
Dar harul Lui curge inspre om ca un râu inepuizabil, care coboara in cele mai de jos locuri, sub diverse forme si implinind nevoile oamenilor.

In Ioan 17, Domnul Isus doreste sa vada in ucenicii sai unitate, sa fie una, asa cu e El cu Tatal, una.

Dupa inviere, Toma nu era cu ceilalti ucenici când a venit Isus la ei. Domnul Isus e vizibil acolo unde sunt ucenici care cred in El. Ucenicii puteau sa-l indeparteze, sa-l scoata afara pe Toma din grupul celor credinciosi, deoarece Toma nu credea ca si ei. Dar nu l-au scos. Când Domnul Isus a revenit in mijlocul lor, a ucenicilor credinciosi, l-a gasit acolo si pe Toma. Atunci si Toma l-a vazut si a crezut. Ucenicii il fac vizibil pe Isus. Asta nu numai ca este menirea lor, dar e o realitate obiectiva si necesara.
Putem creste in har, lasând harul sa curga si la altii, sa coboare mai jos, la cei care au mare nevoie de har. Sa-i primim cu caldura si intelegere in bisericile “noastre”, sa nu-i respingem pentru ca ei nu sunt ca noi, sunt mai libertini, la imbracaminte, in vorbire sau gândire. Dar asa cum spune Cuvântul si cântarea : “Pe cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni afara !”

Glorie Domnului Isus!

Philip Yancey – Cresterea in har (1)

On By nelursIn Credinta, Educatie, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

La Cluj, in perioada 25-28.X.2010, scriitorul american Philip Yancey a avut 4 zile in care a conferentiat in Sala Romana a hotelului Napoca. Peste 500 de tineri, si o mâna de oameni trecuti de 50 de ani, l-au ascultat cu sufletul la gura pe expertul in comunicarea cu semenii, impletind cu maiestrie experientele vietii sale cu invatatura desprinsa din Sfanta Scriptura.

Când crainicul televiziunii nationale din Ukraina, imediat dupa numararea voturilor la alegerile prezidentiale din anul 2004 anunta, contrar asteptarilor,  ca Viktor Iuscenko tocmai pierduse alegerile prezidentiale, pentru surdo-muti, intr-un colt al ecranului mare, o doamna le transmite „ascultatorilor” sai ca au fost furati, ca rezultatul alegerilor este trucat si, deci, sunt indemnati sa iasa in masa in piata capitalei si sa protesteze cu insistenta. Privitorii surdo-muti au anuntat de indata si pe altii si au iesit cu mic si mare in piata sa protesteze si, ca urmare interventiei din coltul mic al ecranului, s-a repetat votul care fusese masluit.

In lume, sunt multe voci. Multi crainici pretind ca dau ora exacta in multe domenii, ca ei ar spune adevarul.

Insa, la implinirea vremii, Domnul Dumnezeu l-a trimis in lumea noastra pamânteana pe insusi Fiul Sau sa ne vorbeasca despre adevar si viata vesnica, despre pacat si salvare. Prin proorocul Ioan, spune despre Isus ca El e plin de har si de adevar, ca el e Acela care ridica pacatul lumii. Prin El primim har dupa har. Isus e usa si calea harului pentru om. In Psalmi gasim sintagma „prin lumina Ta vedem lumina”.

De fapt Isus introduce ca model de a vedea si gândi „fereastra mica a ecranului” prin care trebuie sa privim pentru a descifra adevarul din noianul de tablouri prezentate ochilor nostri.

Apostolul Ioan ne povesteste in Evanghelie cum i se adusese la Isus o femeie care tocmai fusese prinsa in preacurvie.

„Dar dis-de-dimineata, a venit din nou in Templu; si tot norodul a venit la El. El a sezut jos, si-i invata. Atunci carturarii si Fariseii I-au adus o femeie prinsa in preacurvie. Au pus-o in mijlocul norodului, si au zis lui Isus: Invatatorule, femeia aceasta a fost prinsa chiar cand savarsea preacurvia. Moise, in Lege, ne-a poruncit sa ucidem cu pietre pe astfel de femei: Tu dar ce zici? Spuneau lucrul acesta ca sa-L ispiteasca si sa-L poata invinui. Dar Isus S-a plecat in jos, si scria cu degetul pe pamant. Fiindca ei nu incetau sa-L intrebe, El S-a ridicat in sus, si le-a zis: Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea. Apoi S-a plecat iarasi, si scria cu degetul pe pamant. Cand au auzit ei cuvintele acestea, s-au simtit mustrati de cugetul lor, si au iesit afara, unul cate unul, incepand de la cei mai batrani, pana la cei din urma. Si Isus a ramas singur cu femeia, care statea in mijloc. Atunci S-a ridicat in sus; si, cand n-a mai vazut pe nimeni decat pe femeie, Isus i-a zis: Femeie, unde sunt parasii tai? Nimeni nu te-a osandit? Nimeni, Doamne, I-a raspuns ea. Si Isus i-a zis: Nici Eu nu te osandesc. Du-te, si sa nu mai pacatuiesti.) Isus le-a vorbit din nou, si a zis: Eu sunt Lumina lumii; cine Ma urmeaza pe Mine, nu va umbla in intuneric, ci va avea lumina vietii. “(Ioan 8.2-12)

Probabil acea femeie era adusa imbracata in dezordine, mai mult dezbracata. Ea era singura in discordanta cu toti ceilalti, oameni la locul lor. Ea era singura pusa la zidul infamiei, de toti ceilalti aflati cumva de partea onoarei si acuzând-o cu mânie „sfânta”.

Ei vad doua tabere, de oameni, buni si rai.

Domnul Isus vede insa doua tipuri de oameni:

(1) oameni care au nevoie de har si nu-si dau seama de aceasta.
(2) oameni care au nevoie de har!

Philip Yancey povesteste cum, din scurt, inainte cu doar o luna de zile, a fost solicitat sa accepte sa mearga la o intrunire, dar când deja acceptase si nu mai  putea spune NU, a aflat sau chiar s-a “aflat” in sala in care  prezente erau 100 de prostituate.

Dar scriitorul si ziaristul Philip Yancey a spus organizatorilor  ” – Doresc nu numai sa le vorbesc, dar si sa le ascult opiniile. – Bine, aveti 3 ore intr-o dimineata!, i s-a raspuns.”
Le-a pus si aceasta intreabare: „Oare de ce a spus Domnul Isus ca prostituatele si vamesii vor merge in raiul lui Dumnezeu inaintea oamenilor religiosi?” O bulgaroaica a raspuns: :”Orice om pe masura ce creste are nevoie de cineva la care sa priveasca in jos. Ori mai jos de noi, nu mai e nimeni”

Insa, când esti cel mai jos, strigi AJUTOR! (Când striga un nenorocit Domnul aude si-l scapa din orice primejdie).

Observati cum, in pildele lui Isus, personajul negativ, mai pe urma e cel vorbit de bine.
Ecranul mare vorbeste de fariseii mândri, cunoscatori de Scriptura, ca acela plecat dupa rugaciunea sa, neindreptatit. Nu la fel s-a intâmplat cu vamesul, acesta nu indraznea sa ridice cel putin capul, spunând in rugaciunea sa doar aceste simple si foarte utile cuvinte: „Ai mila, Doamne, de mine, pacatosul!”

Ecranul mic vorbeste de rascumpararea si indreptatirea celor mici si opresati de nevoi.
Nu pe rabini ii inalta Isus, ci pe samariteanul milostiv;  si pe  femeia smariteanca, izolata de societate si aflata la a cincea incercare de a forma o familie!
Eroul e fiul plecat de acasa, risipitor, nu cel bun, ramas acasa cu tatal.

Biserica, e asadar, un loc sigur pentru pacatosi, nu pentru farisei.

HARUL poate veni prin fisurile din viata ta!

Minuneaza-te si primeste-l cu bucurie!
El e aproape de fiecare dintre noi!

GLORIE DOMNULUI ISUS!

Stephen Hawking. Maxime celebre

On By nelursIn Credinta, Educatie, Natura Umana1 Comment

Intâmplarea joaca un rol important in gândirea si cântarirea fenomenelor de catre majoritatea  oamenilor de stiinta când vorbesc despre Dumnezeu.

Asa se face ca, pentru cei care nu au o credinta autentica  in Dumnezeu Creatorul nostru, ci eventual cel mult una formala, de circumstanta, logica acestora este pe alocuri confuza, suprapunându-si ideile “lor” (numai naivii mai pot crede ca poate fi vorba de originalitate, dupa cum o spune si Jorge Luis Borges) cu “pasaje” cunoscute din Creatia si opera lui Dumnezeu. Nu e greu de imaginat ce ar deveni opera unora dintre ei daca ar scoate din ea tot ceea ce gasim luat din Biblie! N-ar mai avea logica, deoarece liantul care le tin ideile impreuna e tocmai invatatura desprinsa din testamentul literar stiintific creationist lasat de Dumnezeu pentru om.

“La inceput  Dumnezeu a facut cerurile si pamantul”- Geneza 1.1.   El a creat totul din nimic. Pamântul e suspendat pe nimic si e un rotocol, pe care inca de la creatie se juca pe el Fiul lui Dumnezeu, Isus Cristos, cum gasim scris  deja de catre proorocii lui Dumnezeu cu cca 1.500 de ani inainte de a “descoperi” acest fapt mari fizicieni  precum Galileo Galilei, Giordano Bruno, Copernic sau altii.

Dar acum pot sa spuna cu nonsalanta, cunoscând Sfanta Scriptura, fraze celebre precum ar fi aceea a lui Stephen Hawking:

“Deoarece exista o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate si se va crea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care Universul exista, pentru care noi existam”

Ce se observa foarte usor din zicerea sa? Compileaza doua legi (initial, cuprinse in legea creatiei a lui Dumnezeu), legea gravitatiei si legea creatiei, prezentandu-le ca pe un postulat, fara a mai fi nevoie de o demonstatie. Cine ar putea sa il contrazica? Pe Stephen Hawking sau, de fapt,  pe Dumnezeu?

***

Mai jos se afla  articolul care ne-a incitat si pe noi din   Evenimentul zilei  din 7 sept 2010, articolul  “Stephen Hawking. Zece maxime celebre” scris de autorul   Dan Arsenie

Dupa ce a spus ca nasterea Universului a fost un rezultat firesc al legilor fizicii, iar Dumnezeu nu a fost necesar în acest proces, jurnalistii de la The Telegraph au facut un top al celor mai interesante citate ale omului de stiinta.

1. Stephen Hawking despre motivul existentei Universului:

“Daca gasim raspunsul la acest mister, ar fi cel mai mare succes al mintii umane – cand vom ajunge acolo, vom descoperi mintea lui Dumnezeu”

2. Stephen Hawking despre Dumnezeu:

“Deoarece exista o lege precum cea a gravitatiei, Universul poate si se va crea din nimic. Creatia spontana este motivul pentru care Universul exista, pentru care noi existam”

3. Stephen Hawking despre posibilul contact cu extraterestrii:

“Cred ca ar fi un dezastru. Extraterestrii trebuie sa fie mult mai dezvoltati decat noi. Iar istoria întalnirilor dintre rase avansate si primitive nu este una foarte vesela, chiar daca erau rase din aceeasi specie. Cred ca ar trebui sa ne ascundem”

4. Stephen Hawking despre succesul comercial al cartilor:

“Cineva mi-a spus ca fiecare ecuatie pe care o pun în carte va înjumatati vanzarile. Asa ca nu am inclus nicio ecuatie”

5. Stephen Hawking despre virusul informatic:

“Poate ca si asta spune ceva despre natura umana: singura forma de viata pe care am creat-o este pur distructiva”

6. Stephen Hawking despre eutanasie:

“Victima ar trebui sa aiba dreptul de a-si pune capat zilelor, daca vrea. Dar cred ca ar fi o mare greseala. Cat de urata ar parea aceasta viata, exista mereu ceva nou de facut, si poti face acest lucru cu succes. Cat timp exista viata, exista speranta”

7. Stephen Hawking despre celebritate:

“Partea proasta a celebritatii mele este ca nu pot merge nicaieri în lume fara a fi recunoscut. Nu este de ajuns sa port ochelari de soare si peruca. Scaunul rulant ma da de gol”

8. Stephen Hawking despre masuri de criza:

“Pentru a prezenta aceasta diagrama, as avea mare nevoie de un ecran cvadridimensional. Dar, deoarece guvernul face economie, am reusit sa obtin doar unul bidimensional”

9. Stephen Hawking despre imperfectiune:

“Fara imperfectiune, tu si eu nu am fi existat”

10. Stephen Hawking despre Stephen Hawking:

“Ar fi o pierdere de timp sa fiu furios pentru handicapul meu. Omul trebuie sa mearga înainte, iar eu nu am facut-o tocmai rau. Oamenii nu vor avea timp pentru tine daca tu esti mereu furios si te plangi”

Despre Stephen Hawking

Desi atins de scleroza laterala amiotrofica, aproape paralizat, Stephen Hawking este unul dintre cei mai populari oameni de stiinta ai lumii.

Pentru a comunica, un prieten i-a creat lui Hawking (68 de ani) un aparat special, compus dintr-un computer si un sintetizator vocal. Computerul poate fi controlat cu mici miscari ale capului si globilor oculari. Acest aparat îl ajuta pe savant sa îsi expuna teoriile, dar cu o viteza foarte mica: 15 cuvinte pe minut.

Principalele domenii de cercetare ale lui Stephen Hawking sunt cosmologia teoretica, relativitatea generala si mecanica cuantica.

Dintre cartile celebre ale savantului britanic pot fi amintite “Scurta istorie a timpului”, “Visul lui Einstein si alte eseuri”, “Universul într-o coaja de nuca”, “O mai scurta istorie a timpului”, “George si cheia secreta a Universului”, “George si vanatoarea de comori în Cosmos”. Ultimele doua sunt carti SF pentru copii.