Category: Christian Perspective

In cautarea raspunsului la intrebarile fundamentale ale existentei

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Family, Inspirational, Parenting, TheologyLeave a comment

„Alege viata”, de Iosif Ton, Editura Cartea crestina, 2007, Oradea, 154 p.

Motto: „Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare.”

„Alege viata” reprezinta o provocare de a gandi asupra drumului pe care mergem, asupra a ceea ce suntem si ceea ce facem, asupra destinului nostru ce se reflecta in fiecare lucru din ceea ce numim atat de usor, ca fiind „viata noastra”.  A alege viata reprezinta prin urmare, un act fundamental de a merge in directia cea buna, de a renunta la orice carare ce duce in moarte, de a cauta sa iesim din labirintul situatiilor ce ne arunca in vartejuri care in final, ne distrug cu desavarsire.

Iosif Ton si scrierile sale

Iosif Ton s-a nascut pe 30 septembrie 1934. Licentiat al Facultatii de Limba si Literatura Romana din Cluj, acesta isi continua studiile la Seminarul Baptist din Bucuresti si apoi, la Oxford University, in Anglia. Iosif Ton este pastor mai intai, la Biserica Baptista din Ploiesti, apoi la Biserica Baptista Nr. 2 din Oradea. Incepand din 1973, de-a lungul a opt ani, Iosif Ton este arestat de mai multe ori, astfel ca in 1981, obligat fiind de autoritatile comuniste, acesta paraseste impreuna cu familia sa Romania, stabilindu-se in Wheaton, Illinois, SUA.

Iosif Ton este autorul volumelor „Confruntari”, „Credinta adevarata”, „Fiti oameni”, „Traind prezentul in lumina viitorului”, „Curs de viata spirituala” (vol. 1, 2 si 3), „Oameni mari din Vechiul Testament”, „Viata de familie”, „Sa ne cunoastem crezul”.

„Alege viata” – o carte apel

Cartea lui Iosif Ton – „Alege viata” este un strigat, un apel, o adresare plina de caldura si sensibilitate catre orice om, pentru a merge in directia cea buna, a-L alege pe Hristos si a urma destinul celor ce vor fi mantuiti. De fapt, „Alege viata” nu este o carte, ci un mesaj adresat pe tot parcursul anului 1978, sub forma unei suite de opt predici, prin care se cauta explicarea planului cosmic al lui Dumnezeu cu omul.

Desi aceste cuvinte au fost gandite la inceput pentru a fi auzite, totusi punerea lor ]n forma scrisa nu scade cu nimic din puterea pe care autorul a reusit sa o aseze in cuvintele pe care le-a adresat la acea data. In general, trecerea de la cuvantul vorbit la cel scris poate genera anumite probleme de intelegere sau de interpretare, dar cu toate acestea, in cazul de fata putem spune ca exprimarea orala a condus la o cursivitate a textului scris ce se recomanda de la sine cititorului prin intermediul unei abordari facil de urmarit, in fraze si expresii ce se retin cu usurinta, prin ilustratii care confera plasticitate mesajului scris si nu in ultimul rand, printr-un apel emotional care nu poate sa ramana fara ecou.

„Cine esti tu…?”

„Cine esti tu, ce zici tu despre tine insuti? Intrebarile acestea iti sunt vital necesare. Tu trebuie sa afli cine esti, sa stii de unde vii, unde te duci si de ce esti aici, in lumea aceasta. Acestea sunt intrebarile fundamentale ale existentei umane. Cine nu si le pune si cine nu gaseste raspunsul bun la ele isi iroseste viata si isi rateaza destinul.”

Intr-o astfel de atmosfera a cautarii, a regasirii, a cizelarii unei identitati in Isus Hristos, Iosif Ton ne poarta pe parcursul a opt etape, de-a lungul capitolelor principale ale planului de mantuire si astfel citim despre: originea raului in univers, pacatul si consecintele lui, cine este Isus Hristos, ce inseamna credinta, ce este pocainta, la ce se refera viata cu Isus Hristos, cum poti deveni un om dupa inima lui Dumnezeu si ce va semnifica a doua venire a lui Hristos. Vedem astfel cum cu un talent de maestru, pastorul Iosif Ton ne conduce in stilul sau caracteristic, adica sistematic si pas cu pas, catre o intelegere suficienta a drumului spiritual pe care trebuie sa il urmam in viata, cu alte cuvinte, ne indruma sa ajungem sa alegem viata.

„Sa avem certitudinea ca El exista”

„Mesajul acesta este dedicat cautatorilor de Dumnezeu, acelora care nu fac parte dintre cei care Il cunosc pe Dumnezeu, si acestora voi cauta sa le explic cat se poate mai limpede de ce este atat de greu sa Il cunoastem pe Dumnezeu, ce ne separa de El, cum putem totusi sa-L gasim si mai mult, sa fim siguri ca L-am gasit, sa avem certitudinea ca El exista si ca El este in fiecare dintre cei care L-au cautat din toata inima.”

Intr-un discurs ce evolueaza cursiv, asemenea unei ape limpezi ce pleaca de la izvoare, Iosif Ton ne conduce sa intelegem originea alienarii umane in raport cu Dumnezeu, cauzele care au condus la separarea lumii noastre de Creatorul sau, chemandu-ne sa ne intoarcem la Cel care ne este Dumnezeu si Tatal, sa primim oferta Sa de mantuire si sa devenim oameni adevarati, oameni noi, oameni drepti, oameni dupa voia Sa.

Lumea si teoriile ei

Avand la baza o christologie foarte bine pusa la punct dogmatic si avand si talentul de a comunica in cuvinte simple si usor de inteles taina evlaviei, prin manifestarea lui Dumnezeu in Fiul Sau, scriitorul reuseste sa imprime in mintea cititorului o amprenta de nesters asupra intentiilor clare pe care Creatorul nostru le are cu fiecare dintre noi, fapt bine exprimat prin intermediul cuvintelor Sfintelor Scripturi. Intr-o diatriba nemiloasa cu necredinta, intr-o polemica ce nu admite compromis cu ateismul, Iosif Ton, cu un talent pastoral de exceptie, unit si cu vocatia de predicator, cauta sa il smulga pe cititor din adormirea pe care teoriile seducatoare ale acestei lumi o aduce asupra celor care inainte de a-si da seama, ajung sa fie cuprinsi de o nestiinta condamnabila asupra planurilor lui Dumnezeu.

„Lumea aceasta te-a invatat sa gandesti ca ai aparut la intamplare si ca nu esti mai mult decat un animal. Esti mai mult doar prin faptul ca gandesti. Atata esti. Dar in esenta, esti o fiinta nascuta la intamplare, fara rost si fara viitor.”

„Acum este clipa de har”

Din aceasta conditie amorfa, din aceasta nebuloasa a pierii, Dumnezeu cauta sa ne scape si acesta este mesajul central al cartii „Alege viata” – fapt care o recomanda oricui, crestin sau ateu, oferindu-ne invatatura, calauzire, putere si o iubire mistuitoare fata de Cel care Si-a dat viata pentru noi, adica fata de Isus Hristos. Am putea spune ca nu este o carte pur si simplu religioasa, ca nu are de-a face cu nimic cu limbajul de lemn al exprimarilor religioase, ci vorbim despre un mesaj viu, usor de inteles si puternic in a-l transforma pe cititor.

„Acum este clipa de har. Acum este clipa in care hotarasti ce va fi atunci cand Hristos va reveni. Pentru ca acum vei hotari daca vei sta la dreapta sau la stanga Lui.” Aceasta este chemarea, aici se afla alegerea vietii.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Sfaturi biblice privind viata de cuplu si relatiile parinti-copii, in „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” de Cristian Barbosu

On By nelursIn Bible, Children, Christian Life, Christian Perspective, Devotional, Family, Inspirational, ParentingLeave a comment

S-au scris multe carti despre viata de familie si ne-am putea intreba daca ar mai fi ceva de spus sau de adaugat in aceasta privinta. Multe carti care trateaza acest subiect merg pe o abordare foarte specializata, ce restrictioneaza numarul potentialului auditoriu. Nu acesta este cazul cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie. Sot, sotie, parinti, copii. Intrebari si discutii pentru grupul mic”, de Cristian Barbosu. Imbinand in mod armonios o abordare dinamica cu un continut plin de valoare, autorul reuseste sa ne captiveze prin profunzimea, am putea spune cristalina, a gandurilor pe care ni le impataseste.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). S-a nascut la Arad, dar a copilarit la Curtici. Dupa o perioada in care a muncit ca vames in vama Nadlac, Dumnezeu i-a oferit acestuia posibilitatea sa studieze intr-un seminar teologic. Surprins, Cristian Barbosu a acceptat aceasta chemare. Pasiunea pentru Scripturi l-a determinat sa urmeze trei scoli teologice in acest domeniu, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta. Impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani) care vorbesc fluent trei limbi. Cristian e pasionat de carti si de munte. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

„Nicio casnicie nu se zideste usor”

In mod sigur, „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” este o carte ce are la baza un studiu intens pe tema vietii de familie. Acest lucru e bine conturat prin bibliografia consistenta a acestei carti. Dar dincolo de studiu, cartea exprima o experienta de valoare acumulata in propria viata de familie a autorului. Acest al doilea aspect ofera o valoare deosebita sfaturilor pe care le primim, deoarece nu avem de-a face cu un stil academic, ci cu o maniera directa, la obiect, vizavi de problematica deosebit de complexa a vietii de familie.

„Cartea aceasta este pentru tine, cel care tii la casnicia ta sau la copiii tai, dar care cauti implinire intr-un mod realist si sincer, recunoscand dificultatile si problemele existente, fiind insa constient ca Dumnezeu are un plan si solutii potrivite pentru familia ta. Nu este o carte usoara, fiindca nicio casnicie nu se zideste usor si nicio cale parentala nu are un sablon anume, dar in randurile ei vei gasi principii biblice, practice si simple, aplicabile universal, indiferent de anii tai de casnicie sau de experienta ta de parinte.”

„Legamantul face diferenta”

Structura cartii contureaza doua arii mari ale vietii de familie: relatia dintre sot si sotie, respectiv relatia dintre parinti si copii. In ce priveste relatia dintre soti, autorul ne expune intr-o maniera didactica si usor de inteles, principiile bibice cu privire la actul casatoriei, scopul ei si nevoile ce se cer implinite. Nu este ocolita nici problema spinoasa a conflictelor din familie si a modului in care ele trebuie sa fie solutionate. Cu alte cuvinte, avem de-a face cu o expunere realista a complexitatiii problemelor cu care se confrunta orice familie, insa prezentandu-se metode si cai practice de rezolvare, pornindu-se de la invataturile de valoare din cuprinsul Bibliei.

„Casatoria este un legamant incheiat intre sot si sotie inaintea lui Dumnezeu. Aceasta inseamna mult si este baza de la care pornim in orice discutie sau studiu pe tema casatoriei crestine, fiindca legamantul face diferenta. Cand Scriptura vorbeste despre legamant, ea face referinta la ceva unic, un concept de o importanta si o valoare sacra inaintea lui Dumnezeu. De aceea, casatoria a fost vazuta de biserica crestina de-a lungul veacurilor ca fiind ceva sacru, un legamant incheiat nu numai o data in viata, ci si pe viata.”

„Idealul lui Dumnezeu”

Intr-o lume supusa relativismului in privinta valorilor si schimbarilor de abordare privind casatoria, cu greu am putea sa credem ca sfaturile biblice ar mai fi de actualitate. Cu toate acestea, deopotriva ratiunea si experienta demonstreaza ca nimic nu s-a schimbat in perioada moderna. Cartea „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” se constituie ca o chemare de intoarcere la ceea ce este autentic si adevarat, adica la ceea ce nu se poate schimba, indiferent de timp si circumstante. Ideea familiei nu i-a apartinut omului, ci lui Dumnezeu, iar pentru a avea succes in aceasta directie, trebuie sa urmam sfaturile Creatorului.

„Idealul lui Dumnezeu este clar prezentat: ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta. De aceea, eu nu voi incuraja niciodata divortul, ci voi cauta, atat cat tine de mine, sa ii ajut pe soti sa-si reabiliteze casnicia, pentru ca regula Scripturii este impacarea, pocainta, mentinerea unitatii, si nu despartirea.”

„Combustibilul necesar casatoriei”

Un aspect inedit pe care-l subliniaza autorul este cel legat de „combustibilul necesar casatoriei”. „Exista oare vreun combustibil necesar relatiilor, fie ele conjugale, parentale, prietenesti sau de orice fel? Avem nevoie de un combustibil special in relatiile noastre? Avem. Care este acela? Raspunsul este dragostea. „Daca dragoste nu e, nimic nu e.” Dragostea ne-a adus la altar, ea ne-a legat pe viata. Dragostea ne tine vii amintirile, ea face parte din fiinta noastra. Ea este pusa acolo de Creatorul nostru si de aceea, dragostea este combustibilul relatiilor.”

Conflictele in familie si solutionarea lor

Un alt aspect original al acestui volum de Cristian Barbosu se refera la explorarea cauzelor conflictelor din viata de familie. „Dumnezeu cauta pacea, intelegerea, atat in societate cat si in familie. Oare de ce? Fiindca El stie, asa cum stim si noi, ca in general, conflictele sunt inevitabile, ca pacea vine de la sine, ca trebuie sa ne luptam pentru ea.”

Din acest punct de vedere, elementul de noutate se constituie din explorarea acelor tipare de reactie care conduc cel mai adesea la conflicte, conturandu-se de fiecare data metode specifice de abordare si contracarare a problemelor aparute. „Comunicarea dintre soti este extrem de importanta. Aveti grija, cei care urmeaza sa va casatoriti, sa discutati deschis, nu numai despre lucrurile bune din trecutul vostru, ci si despre evenimentele negative. Am asistat la drame generate de faptul ca el sau ea au aflat anumite lucruri din trecutul partenerului abia dupa ce s-au casatorit, si durerile au fost mari. Acest gen de amintiri apar cand nici nu te astepti, in locuri si in legatura cu lucruri la care nici nu te gandeai ca ar putea sa creeze astfel de complicatii.”

Ce trebuie sa schimbi

Am putea afirma ca aceasta carte este mai mult decat un manual ce trateaza relatiile de familie. Mai precis, la finalul fiecarui capitol, autorul ne ofera ocazia de a exersa „teoria” prezentata. Astfel, prin intermediul diferitelor chestionare sau al intrebarilor suntem provocati sa aplicam ceea ce am studiat, sa exersam principiile biblice ce privesc viata de familie. Acest gen de structurare si alcatuire a unei carti mareste valoarea invataturilor prezentate si ne provocaca sa experimentam si sa ne imbunatatim propria viata de familie. De fapt, aceasta carte se constituie ca o provocare adresata fiecaruia, avand ca principal obiectiv implinirea planului lui Dumnezeu in viata noastra.

„Daca citesti aceasta carte focalizat mereu pe schimbarea celuilalt, a partenerului sau a copilului tau, in mod sigur iti vei irosi timpul. Aceasta carte este pentru tine, nu pentru altul. Tot ce citesti aici, tie si nu altuia i se adreseaza. De aceea, nu arata cu degetul spre altcineva, ci cauta sa vezi ce trebuie sa schimbi ca Dumnezeu sa poata lucra si in familia ta.”

Parinti si copii

Dar viata de familie nu se rezuma la relatiile dintre soti, ci se refera si la relatiile ce se stabilesc intre parinti si copii. „Un studiu pe tema relatiilor de familie este incomplet fara o abordare a relatiilor dintre parinti si copii. Acesta este si modelul biblic, pe care-l gasim in multe dintre cartile Noului Testament.”

Prin urmare, este esential sa intelegem modul in care armonia dintre sot si sotie se transfera asupra relatiilor dintre ei si copii. „Un ingredient vital al cresterii sanatoase a copiilor nostri este linistea din familie. Am intalnit zeci de persoane adulte care inca mai sufera si astazi din cauza tulburarii care a existat in casa in perioada cand erau copii.”

Despre disciplina si disciplinare

Educarea copiilor presupune exercitarea cu intelepciune a autoritatii de parinte. Nu este simplu si nici nu se poate da o reteta generala, insa Biblia  ne ajuta si in aceasta privinta, oferindu-ne invataturi de valoare si solutii de urmat. „Regulile, limitele si consecintele incalcarii acelor reguli sau limite aduc siguranta in viata unui copil. Familiile care sunt disciplinate, in care viata este ordonata, ii ofera acea speranta copilului, acel mediu ce este propice atat dezvoltarii emotionale cat si celei psihologice. Copiii au nevoie de un mediu in care lucrurile sunt previzibile, iar disciplina si disciplinarea ofera acele granite intre care copilul isi gaseste siguranta.”

„Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, o carte sintetica

Aceasta scurta trecere in revista a cartii „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” contureaza fara a epuiza in vreun fel, bogatia si valoarea principiilor biblice, pe care Cristian Barbosu le-a adunat si le-a prezentat intr-o maniera sintetica, usor de inteles si aplicabila fiecaruia. Acest lucru nu este intamplator, pentru ca nu in ultimul rand, a pastori oameni inseamna a-i calauzi la principiile dreptatii si adevarului, asa cum au fost ele prevazute de catre Dumnezeu. Prin urmare, volumul „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie” i se adreseaza oricarui cititor, indiferent de varsta. „Dragul meu, ajunsi la finalul acesti carti, nu te intreb ce te-a impresionat, dar sper insa, ca ceva s-a schimbat sau macar s-a miscat in tine, nu datorita autorului acestei carti, ci datorita cuvintelor Autorului Cartii Sfinte, cuvinte care au fost presarate indeajuns cred eu, pe filele acestui volum.”

Octavian D. Curpas
Surprise, Arizona

La margine de cer deschis

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, Inspirational, poetryLeave a comment

„Semnul Isar”, Theodor Damian, Pitesti, Editura Paralela 45, 2006, 108 p.

 Sa scrii poezie nu este un lucru simplu, chiar daca ai la dispozitie cele mai de seama resurse, cel mai bun timp si cea mai potrivita dispozitie sufleteasca. Nu este simplu sa transmiti in armonia versurilor gandurile pe care le ai, impresiile ce vin asupra ta si simtamintele care te mistuie. Nu este simplu nici in zilele bune, nici in cele obisnuite, dar cu atat mai putin in cele cand viata iti sta in cumpana, cand neantul se deschide inaintea ta, nesatios sa te inghita si cand chiar dorinta de a trai, cu greu isi mai gaseste sensul.

 Theodor Damian, scriitor crestin ortodox

 Theodor Damian, scriitor roman din SUA, este poet, teolog, eseist de factura crestin-ortodoxa, important promotor cultural, editor al revistei „Lumina Lina“. Printre cartile sale reprezentative se numara „Liturghia Cuvantului“ – poeme, „Implicatiile spirituale ale teologiei icoanei“, „Dimineata Invierii“ – poeme.

 Un taram crepuscular

Spre deosebire de alte volume de poezie pe care le-a scris de-a lungul timpului, in volumul „Semnul Isar”, Theodor Damian ni se prezinta intr-o ipostaza complet diferita. Este acea stare elementara in care expresia „a fi sau a nu fi” capata un contur dramatic si nespus de dureros, atat fizic, cat si sufletesc. Intrand in acest taram crepuscular, aflat sub semnul Isar, in cazul sau, Theodor Damian incearca sa-si descifreze simtamintele, sa le comunice intr-o maniera cat mai directa si mai plastica, fara sa stie daca vreodata va avea satisfactia de a vedea un volum de versuri aparand din durerile facerii si refacerii la care a fost supus.

 „Jocul nostru de-a patrunsul cel de nepatruns”

 Volumul „Semnul Isar” este scris in mare parte pe un pat de spital, undeva in Munchen, orasul aflat pe malurile raului Isar, o apa curgatoare ce vine din Alpi si se revarsa in Dunare. O apa de munte, cu un nume celtic, ce reda ideea torentului, a repeziciunii, un simbol al vietii ce trece foarte repede, al vietii ce se stinge intr-o clipa si care nu lasa timp de ragaz.

 Avem de-a face cu o revizuire a gandurilor in fata unei posibile treceri „dincolo”, in fata necrutatorului sfarsit de existenta terestra, expresia capatand un ton elegiac, o cadenta rara, dincolo de care se simte apropierea granitei dintre viata si moarte, inaintea confluentei simbolice dintre Isar si Dunare.

 Asa suna intrebarile de pe Isar/ stiu ca nu stiu nimic/ pare ca-i adevaratul raspuns/ in jocul nostru de-a patrunsul cel de nepatruns.”

„Astazi ploua invers”

Taramul Isar, situat la granita dintre fiinta si nefiinta, percepe zgomotele din ambele parti, semnale care vin dinspre viata sau moarte: „Clopotele suna ca o chemare ce vine/ din vesnicii/ te duci sau nu te duci la Cine/ o sa fii sau n-o sa mai fii.” Si de asemenea: „Cerul e inca deschis/ fiecare clopot face o gaura in cer/ cu sunetul lui/ pe-acolo se poate intra.”

Semnificatia lucrurilor se schimba atunci cand te afli sub semnul Isar. Lucrurile simple capata dimensiuni cosmice, lucrurile obisnuite se dilata, spatiul este perceput diferit, timpul curge altfel, uneori, fenomenele se inverseaza: „Astazi ploua invers/ dinspre pamant inspre cer/ nori grosi umbla manati de dor/ pe trotuare.”

 „Depinde din ce parte vii”

Pe taramul aflat sub semnul Isar, in acest crepuscul, se reintalnesc simboluri dragi poetului, cum ar fi cel al stanjenelului, care asemenea unui talisman sacru, apare personificat sub forma unui prieten caruia autorul ii vorbeste: „Ii spun stanjenelului meu/ liebes/ e ceva in aerul tau care-mi place/ dar nu ma intreba/ ca n-am sa iti pot spune/ de ce schiopatez/ si unde zace boala mea.”

In ce priveste frontierele acestui taram crepuscular, Theodor Damian ne spune: „Iata ca aici am atins/ o mare problema/ ce este sensul/ depinde din ce parte vii.” Semnificatia arhetipala a raului Isar devine pentru poet similara Stixului, ce separa cele doua taramuri, al vietii si al mortii. Ca intotdeauna, nu stii daca esti pregatit sa treci pe celalalt mal si ai dori sa ramai cat mai mult pe partea cunoscuta a vietii, fiind constient ca intr-o zi, va trebui sa te intorci si sa treci de voie sau de nevoie acel rau.

 „Isihia, Isihia”

In fata unei posibile mari treceri, chiar si flacara religiei si a credintei devine mai mica si nu e de condamnat, fiindca pana si Domnul, in astfel de imprejurari a strigat cu durere, ca a fost parasit. Nimeni nu poate fi condamnat cand tremura in fata posibilului final, fiindca aici nu mai exista eroi si nici cununi. Dar exista o diferenta pentru cel care stie ca ambele taramuri, sub o forma sau alta, apartin vesniciei.

Astfel, cuvantul ce se repeta ca o incantatie, ba chiar ca o mantra in poeziile finale ale volumului sunt „Isihia, Isihia”. Un apel facut acelei taceri meditative, acelei experiente de separare interioara si exterioara fata de lume, pentru a lasa loc reculegerii si umplerii cu Dumnezeu. Este un lucru extraordinar ca autorul trecand printr-o experienta a crepusculului, a penumbrei dintre viata si moarte, totusi ajunge la final sa exprime acea credinta care transcede in cuvinte simple, orice experienta a vietii sau a mortii.

„Isihia, Isihia/ din tine se naste cu adevarat poezia/ trebuie sa arzi mult pe rugul tacerii/ sa duci carbune incins/ apoi sa te asezi credincios in cuvant/ si sa stii sa astepti … asa se scrie poemul/ cand fiecare cuvant/ a devenit rugaciune.”

 Inapoi, in experienta vietii

Experienta care a nascut acest volum a fost din punct de vedere poetic, productiva si in acelasi timp, a avut darul de a-l conduce pe autor intr-o noua dimensiune a vietii. Practic, taramul aflat sub semnul Isar i-a permis alegerea unui drum care ducea pe un alt taram, numit Isihia, care in cele din urma, l-a adus inapoi, in experienta vietii. Privind astfel lucrurile, avem de-a face cu un drum initiatic prin intermediul caruia autorul descopera noi valente ale vietii, ale realitatii, fapt ce recomanda din plin lectura acestui volum de versuri.

De fapt, fiecare expresie, fiecare cuvant striga, este plin de viata, sufera, vorbeste, plange, se roaga, crede si in cele din urma, se preda pe sine in actul final, al deplinei dependente de Cel care stapaneste peste viata si moarte, inclusiv peste taramul aflat sub semnul Isar.  

 Octavian Curpas

Phoenix, Arizona

LUPTA CREDINTEI de Vasile Bel

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Europe, Family, History, Inspirational, Ministry, Romania, Theology4 Comments

O prezentare a aparitiei primilor crestini  baptisti în zona orasului Târgu Lapus (Maramures)

PREFATA

Paginile prezentei lucrari se constituie a fi o adevarata „mina de aur” pentru credinciosii baptisti din zona Maramuresului si, în general, pentru baptistii din România. Motivele care stau la baza unei asemenea afirmatii îndraznete sunt multiple. In primul rând, continutul lucrarii este inestimabil. Cititorul va descoperi file din istoria miscarii baptiste din zona orasului Târgu Lapus si a satelor din împrejurimi, de la origini si pâna în prezent, marturii ale unor oameni care au fost parte activa în desfasurarea evenimentelor descrise, date statistice, detalii de „culise”, puncte de cotitura, interviuri etc. Mai apoi, stilul în care este scrisa lucrarea este unul captivant si dinamic. Atmosfera care se creeaza atunci când citesti paginile ei este una de curiozitate, interes si angajament personal.

Autorul, pastorul Vasile Bel, se distanteaza de stilul clasic, rece si adesea plictisitor de relatare a unor date istorice (motiv pentru care multi oameni au o reticienta fata de istorie) si recurge la un stil vioi, dinamic si atractiv presarat uneori cu interventii si lamuriri care au scopul de a clarifica cele spuse. Este clar ca autorul nu a intentionat sa scrie o lucrare stiintifica în sensul strict al cuvântului (desi tezaurul informatiilor oferite de autor este deosebit de valoros si vrednic de crezare), ci mai degraba o cronica a istoriei credintei baptiste care a înmugurit si a înflorit pe meleaguri maramuresene, cu bune si rele, dar marcata în mod pregnant de providenta desavârsita a lui Dumnezeu.Valoarea lucrarii reiese si din importanta acesteia pentru contemporaneitate. Da, baptistii români din zona Maramuresului si, de fapt, din întreaga tara, au la dispozitie un instrument în plus prin care îsi pot cunoaste originile si istoria. Datorita harului lui Dumnezeu si efortului impresionant al pastorului Vasile Bel, cititorul contemporan are acces la informatii care nu mai apar în nici o alta carte de istorie baptista româneasca. Chiar daca exista aspecte care se regasesc si în alte lucrari, autorul amintit mai sus aduce contributii unice. Prin acestea, credinciosul de astazi gaseste un sprijin real atât în demersul apologetic de aparare si dovedire a credintei crestine cât si în demersul de crestere spirituala individuala si comunitara.

In sfârsit, desi ar mai putea fi spuse multe alte lucruri, mentionam doar câteva cuvinte sarace cu privire la autor, numite astfel pentru ca ele nu pot descrie cu suficienta acuratete profilul uman pilduitor al pastorului Bel. Astfel, evidentiem ca autorul acestei lucrari este un personaj cunoscut în zona Maramuresului si foarte apreciat de comunitatea credinciosilor din aceasta zona si nu numai. Slujirea pastorala desfasurata cu lepadare de sine pe parcursul zecilor de ani, iubirea de semeni si bonomia prin care s-a facut remarcat dovedesc ca pastorul Vasile Bel merita sa fie ascultat atunci când are ceva de spus. Mai mult decât atât, se impune a fi metionat si faptul ca paginile acestei lucrari au fost scrise dupa cercetari minutioase facute la fata locului si dupa discutii si interviuri realizate cu oameni care au fost într-o relatie strânsa si directa cu evenimentele descrise. Pentru toate acestea îl slavim pe Dumnezeu si îi multumim autorului ca nu a uitat de noi, generatia mai tânara. Da, avem nevoie ca înaintasii nostri sa ne spuna de unde venim pentru ca, poate asa, vom sti si noi mai bine încotro sa mergem.

by Prep. Drd. Costel Ghioanca,

Institutul Teologic Baptist din Bucuresti

Autorul are deosebita placere sa ofere cartea gratuit tuturor cititorilor nostri:

Citeste aici

Descarca aici:

REGAL MARIUS BODOCHI LA OPERA NATIONALA BUCURESTI AMADEUS

On By nelursIn Art, Christian Perspective, Inspirational, RomaniaLeave a comment

By Mihaela Dordea
Mozart si Salieri…Inocenta si pacat. Ispasire…
De secole, milenii chiar, crestinismul isi sustine teoria despre pacat, cea cu oaia ratacita si rascumpararea prin penitenta. Cu siguranta, este o metoda evoluata fata de modul pagan de a simti, a practica si mai ales a sanctiona pacatul. Ma intreb daca nu cumva, practicile exterioare impuse de penitenta crestina gen matanii, rugaciuni, post, nu ofera acestei operatiuni un aer de contract, de „do ut des”, un fel de targ , de aranjament formal. Sigur, exista si aici remuscare si parere de rau, altfel ele nu ar avea nici loc si nici rost. 
Totusi, penitenta reala, cea care se naste din constiinta ca ai gresit, ca ai savarsit un pacat fata de lume, fata de tine insuti, este chinul tantalic de a rabda. Astfel de „plati” nu sunt nici catalogate, nici tarifate in coduri. Rascumparam suferind. Noi, in noi, cu noi, pentru noi insine.
Suferinta rascumpararii nu are limite prestabilite. Sorocul ispasirii nu este ca in canoanele crestine, implinirea unui anume stoc de actiuni, catehisme legiferate si tarifate, nu! Termenul este cu totul altul! Durata genului de ispasire launtrica poate fi de o zi, o luna, un an sau o viata. Pentru ca niciodata nu putem sti cand vine acel moment in care cel ce stie care e vina si cata,  iarta.
In lista martiriurilor posibile, acest tip de ispasire este cel mai dramatic si da, cel mai nobil.
Iata cu ce ne intalnim in spectacolul prezentat de Studioul Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Nationala Bucuresti, in colaborare cu Fundatia Ileana Mustatza, pe textul lui Peter Schaffer, „ AMADEUS”, in regia unui tanar artist care a impresionat prin viziunea patrunzatoare in sufletul si mintea umana, atat de intortocheate, Marcel Top.
Se vorbeste despre un destin necrutator al lui Mozart. Despre o viata franta prea devreme in conditii pe care nu le vom elucida poate niciodata.
Drama  insa nu se consuma aici si acum, la moartea compozitorului. Drama incepe odata cu primele sale compozitii ascultate de Salieri, compozitor care poate, desi ii este greu, sa recunoasca valoarea tanarului sau confrate, dar se lupta cu tentatia de a-l distruge. Si o face treptat, treptat. Cel putin asa spun gurile rele ale vremii. Drama insa va ajunge la apogeu dupa ce Mozart nu va mai fi. Pura geometrie emotionala, generatoare de sensuri morale.
Moartea e prin natura ei ceva senzational, in comparatie cu cotidianul vietii obisnuite. Salieri reuseste o inversare categorica de situatii. Ceea ce se intampla cu el dupa ce se consuma moartea lui Mozart devine cu adevarat senzational. Efortul de a trece, de a supravietui, macinat de spaime si rataciri , de lupta launtrica, cu tine insuti pentru o ispasire numai de tine stiuta, devine un efort moral de fiecare clipa, un efort dramatic, senzational. Si Marius Bodochi, exprima toate aceste stari, intr-o evolutie de exceptie, facand un Salieri dramatic, ironic, inspaimantat, pierdut uneori in cautarea unui raspuns…Oare il va gasi vreodata?
In Amadeus avem de-aface cu un Salieri hartuit de indoieli, de disperare, in anumite momente, dar dureros de constient de neputinta sa ca individ in fata evidentei, si chiar, gandeste el, ca artist.
Marius ne dezvaluie noua, spectatorii sai, un Salieri care pune in discutie anumite indoieli, anumite spaime, dar si o luciditate speciala, si mai ales, face ca noi sa vedem nu doar o constiinta impovarata cat si, sau mai ales, o anume maretie.
Marius Bodochi este unul dintre putinii, rarii actori care au forta sa exprime cu atata eleganta un astfel de personaj. El reuseste sa evoce plastic si dramatic epoca, eroul si destinul sau in pofida unei opere care incearca sa prinda intr-o frantura de timp vasta structura simfonica a unei vieti, a unui suflet. As spune despre Marius Bodochi ca este un artist, un creator al imaginii din toate unghiurile ei, psihologic, pana la identificare fizica, prin puterea de expresie, prin nuantele subtile pe care numai un mare artist le sesizeaza la un personaj de factura lui Salieri.
Dincolo de regalul oferit de Marius Bodochi, in Amadeus avem muzica. Muzica de calitate. Mozart si da, Salieri.
Solistii Operei Nationale Simonida Lutescu, Mihaela Ispan, Vasile Chisiu, Marius Bolos acompaniati de un grup de muzicieni din orchestra operei, avand ca dirijor pe Ciprian Teodorascu, unul dintre cei mai distinsi dirijori ai ONB, in regia muzicala a lui Dan Ardelean, creeaza o atmosfera cu efecte lirice de mare calibru in cadrul acestui spectacol complet si complex.
Si, da, Marius Bodochi are veleitati lirice si el, cantand o arie.
Mozart. Un personaj care schimba putin atmosfera, aducand o pata de culoare,  as spune, o anume relaxare tensiunii din scena, in ciuda finalului necrutator, Mozart este interpretat de un tanar actor, care se straduieste sa sustina partitura alaturi de titan, Marius Bodochi, si , lauda lui, reuseste sa ne convinga ca este un actor plin de pasiune, cu talent, si mai ales cu pofta de joc, si da, de ce nu, de joaca, Razvan Oprea.
Atmosfera de epoca, cu usoare aluzii la burlesc, este creata de costumele create de Anca Cernea si realizate de Romanita Iovan.
Decorul simplu, dar cuprinzator, un decor care nu incarca scena si nu incurca povestea, este semnat de Daniel Divrician.
Spectacolul este unul dintre cele pe care le tii minte, cu care pleci acasa, si despre care ai tendinta sa vorbesti multa vreme dupa ce l-ai vazut. Impresionant din punct de vedere regizoral, Amadeus incepe in foaierul Operei , loc cu adanci semnificatii lirice, apoi Salieri ne invita sus, ca sa nu ramana singur , prada temerilor de o viata, epuizat de intrebarea la care nu va afla niciodata raspunsul: oare are vreun amestec in moartea lui Mozart?
Chiar asa: are?….

Cântece despre lumina din vis

On By nelursIn Art, Christian Perspective, Inspirational, poetryLeave a comment

“Calatoria gândului” de Ilinca Nathanael, Bucuresti, Editura Anamarol, 11 p.

In volumul de versuri « Calatoria gândului », publicat in antologia “Spiralele vietii”,  Victorita Dutu, semnand cu pseudonimul Ilinca Nathanael, picteaza folosind cuvinte. Aici, Victorita Dutu nu este doar poeta, ci si artist plastic, astfel ca versurile carora le da viata devin cantece ale atmosferei, culorii si luminii. Expresia este concentrata si concisa si totul sta sub semnul metaforei si al epitetului cromatic evocator: « Cu mainile muiate in apele cerului/ Ca in florile lacului meu,/ Daca as putea sa cant/ Cu privirile-n soare… » (“Daca m-ai lasa”)

Victorita Dutu – matematician, filosof, poet si artist plastic

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile “Spatii”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, etc. Detinatoare a Premiului International de poezie “NAJI NAAMAN”, obtinut in anul 2009, Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Poeta este absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si are un masterat in logica si hermeneutica. In prezent, Victorita Dutu este profesor titluar de matematica la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM Cultural si Educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”.

“Ce faci lumina in visul meu”

In „Visul meu”, lumina devine un topos edenic, aducand cu sine efluvii olfactive persistente. Poezia se detaseaza printr-o prezenta puternica a eului liric in peisaj, precum si prin sublimarea elementelor acestuia in stari de suflet bazate pe ambiguitate si sugestie: “Ce faci lumina in visul meu/ Mã chinui sã te privesc,/ Sa-ti privesc mainile/ Picioarele sarutate de ape,/ Dar tu te asemeni cu mine/ Foarte mult,/ Esti la fel de singura/ Ca atunci cand te caut.”

“Zgomotul ce striveste ninsori”

Rememorarea afectiva, spatiul amintirii unei trecute iubiri se concretizeaza la Victorita Dutu intr-o comuniune cu natura, pe care eul liric o transfigureaza poetic printr-o imagistica bogata. Poeta descrie senzatii si simboluri ale solaritatii, redate sugestiv prin filtrarea luminii in clipe nesfarsite de liniste. Forta cosmica a energiilor vitale este evocata prin elementul acvatic, fie ca este vorba de lacrima, apa sau ninsoare. Starii de liniste de la inceput ii ia locul, in final, zgomotul care ucide. “Intr-un cantec sublim/ Izvoarele saltau/ La visul tau albastru/ Si florile plangeau/ Odata cu tine./ De dupa zari ma priveai/ Cu lacrima ta de soare/ Si canta inima mea/ Impreuna cu lacrima ta nebuna/ Te iubeam, te iubeam/ Dar acum a sfarsit aceasta iubire/ Apa nu exista decat la un pret foarte/ Scump/ Si e mereu cãlcata in surdina/ De zgomotul ce striveste ninsori.” (“Cantec”)

“Zãpezile…ah, zãpezile”

In “Asfintit”, poeta creeaza un tablou de o cromatica intensa, textul cumuland cu figuri de stil extrem de expresive: ” Soarele era uneori la asfintit/ Valea suna a pustiu/ Desi era primavara,/ Se topeau zãpezile/ Zãpezile…ah, zãpezile…/ Atata fum de aburi/ Se-naltã din florile/ Ce urmau sã infloreascã/ Dar unde infloriserã,/ Unde era adancul nestiut/ Nevãzut incã de oameni,/ Plutitor dincolo de cuvinte?” Plinatatea luminii, fecunditatea cosmica revarsata in plan terestru vor transforma toate elementele in principii vegetale, redate prin florile ce urmeaza sa se deschida. Poeta conserva in aceste versuri o lume fixata intr-o aura de eternitate, intr-un orizont al sevelor reunite, cosmice si telurice.

Secunde

In “Scrisoare” – “Am primit o scrisoare./ De la cine e ?/ E de la tine la mine” – rememorarea afectiva a unei povesti de dragoste schimba perspectiva poetica. Versul penduleaza intre un plan al prezentului si unul al trecutului, intre “secunda aceasta,/ Si secunda aceea”.  Atmosfera erotica este tipic romantica, de basm, de  ritualitate a momentelor si a gesturilor dintre cei doi iubiti. Sentimentul de reverie  rezulta si din cele doua secvente temporale, trecutul si prezentul, ce se intalnesc intr-o simetrie perfecta. “Mã voi intoarce din drum candva”, afirma poeta, amplificand astfel atmosfera de melancolie in care se inscrie intreaga poezie.

“Trebuie sã fie si altceva!!!!”

In “Masca”, reflectia asupra trecerii timpului, usor mirata, sta sub semnul cugetarii filosofice: “Aceeasi masã pe care scriu,/ Aceeasi copaci care-si leagãnã frunza,/ Oamenii ce seamãnã intre ei,/ Trec pe stradã agale,/ Aceleasi masini , cu acelasi zgomot,/ Trec prin fata blocului meu./ Privesc in gol/ Si totul dispare in trecut/ Intr-o lume lipsitã de valoare./ Trebuie sã fie si altceva!!!!”

Acest “Trebuie sã fie si altceva” reflecta starea de neliniste nedefinita a eului liric, asa cum se regaseste si in afirmatia poetei din “Puterea de a intelege”: “Unul din cele mai mari daruri cu care a fost inzestrat omul de catre Dumnezeu este acela de a cunoaste. Care este sensul existentei umane pana la urma?” Cu alte cuvinte, ce se afla dincolo de evident, ce altceva mai exista in spatele cortinei? Tot autoarea este cea care ne da raspunsul: „Deodatã o floare mi-a cãzut in manã./ Era galbenã, cu raze de soare in ea.” Adevarata valoare, mireasma de floare si lumina solara, acest altceva in cautarea caruia poeta a pornit intr-o calatorie a gandului, este poezia. Pe care Victorita Dutu o plamadeste si acum, ca de fiecare data, cu daruire, pasiune si suflet.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

DOAR LUMINA RAMANE!

On By nelursIn Christian Perspective, Inspirational, poetryLeave a comment

By Dumitru Buhai

Uita de zilele reci, cu ploaie si cu vant,
De noptile lungi, cu ger mare si furtuna
Cu zapada-n troienele albe de pe pamant,
Ci lasa-n tine doar Lumina sa mai ramana!

Nu lasa sa se tulbure apa limpede de la izvor,
Din care-ar putea sa bea un insetat calator,
Ci las-o sa curga mereu curata si linistita la vale,
Ca sa se bucure de ea si florile-ntalnite pe cale!

Apa curata si sfanta din silabele cantecului meu
As vrea sa-ti racoreasca seceta pacii-n sufletul tau!
Cuvintele din cupa versului de-argint fie-ti o alinare,
Un elixir al unei vieti noi, in Isus Cristos, pe carare!

Fiecare cuvant, as dori, sa-ti aduca in gand bucuria
Sa poti trai clipe de Cer, cand citesti atent poezia,
Iar cantecul subteran al versului meu din izvorul divin
Sa sune de bucurie in sufletul tau captat de susurul lin!

Habacuc sau metafora disperarii ce sfarseste in credinta

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian PerspectiveLeave a comment

Cristian Barbosu, „Habacuc”, Arad, editura Carmel Print, 2009, 127 p.

Nu este simplu sa vorbesti despre profetul Habacuc. Mai intai, fiindca modul in care este scrisa aceasta carte a profetului Habacuc nu este nici pe departe atractiv. Iar pe de alta parte, fiindca subiectul si intrebarile pe care le ridica profetul Habacuc nu se lasa decodificate cu usurinta. Pentru a avea o elementara intelegere a acestei carti, este necesara o anumita experienta spirituala in studiul Bibliei, dar deopotriva si o inclinare pastorala din partea celui doritor sa cunoasca mesajul lui Dumnezeu din cartea profetului Habacuc.

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia din Arad si autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie?”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”, etc.

„Habacuc  si Dumnezeu iti vor deveni prieteni”

In „Habacuc”, Cristian Barbosu reuseste sa imbine talentul de pastor cu cel de carturar aplecat asupra sulurilor sfinte. Si nu intamplator, Cristian Barbosu chiar reuseste sa extraga un mesaj viu, sensibil si aplicabil fiecarui cititor. Chiar de la inceput, suntem intampinati cu urmatoarele cuvinte: „Dincolo de un studiu exegetic, aspectul aplicativ, practic si personal prevaleaza, iar Habacuc  si Dumnezeu iti vor deveni prieteni, identificandu-se cu tine si problemele tale si ajutandu-te sa treci cu bine prin ele. Este o carte pentru minte, pentru inima, mai ales pentru inimi zdrobite si framantate, dar si pentru credinta zbuciumata a multora dintre noi.”

„Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?”

De fapt, aceasta carte reuneste mai multe mesaje predicate de catre autor, fapt pentru care putem spune ca atunci cand o citim, nu facem altceva decat sa il ascultam pe Cristian Barbosu predicandu-ne adevarul din Sfintele Scripturi. Ca formula de prezentare, volumul este structurat in patru capitole, fiecare conturand o anumita problematica. Astfel, primul capitol are un titlu tulburator prin semnificatia sa: „Doamne, unde sunt dragostea si dreptatea Ta?”

Mai departe, urmatorul titlu de capitol este la fel de provocator: „Lasa Dumnezeu pacatul nepedepsit?” Iar dupa aceea, se pune intrebarea: „Doamne, mai am sanse de scapare?”, finalul fiind „Habacuc – credinta”. Cu alte cuvinte, avem un parcurs spiritual, un itinerariu in urma caruia suntem condusi de la indoiala si disperare la o credinta ferma si neclintita in Dumnezeu.

„O relatie cu Divinul”

Ca de fiecare data, Cristian Barbosu nu se limiteaza doar la citirea si interpretarea directa a Bibliei, ci adauga o bibliografie consistenta, ce i-a fost de folos in intelegerea mesajului cartii profetului Habacuc. Acest lucru este deosebit de important atunci cand studiem Sfanta Scriptura, pentru ca putem sa aprofundam mai bine mesajul sfant, dintr-o perspectiva mai larga, ce presupune obligatoriu, contributia unor lucrari de referinta.

In ceea ce priveste maniera de prezentare, putem remarca modul in care autorul stie sa faca de fiecare data cate o introducere atractiva, care capteaza atentia si ne da incredere asupra tratarii ulterioare a subiectului. „Umblarea omului cu Dumnezeu implica mai mult decat un simplu crez sau o traditie, implica o relatie cu Divinul, si nu una platonica, nominala, nici macar rituala, ci implica o relatie vie, activa cu Isus, dincolo de religie, dincolo de rutina.”

„Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra”

De asemenea, pe parcursul prezentarilor pe care le face, autorul trimite la propria sa experienta, ceea ce da o nota de autenticitate studiului teologic. Suntem astfel, familiarizati cu evenimente cheie din viata sa, care l-au determinat intr-un fel sau altul sa inteleaga la modul practic mesajul cartii profetului Habacuc.

„Este extraordinar modul in care lucreaza Dumnezeu. Cand nici nu ma asteptam, in cele mai bizare si contrare locuri, prin oamenii cei mai ciudati, El a actionat cu ani inainte de a reusi eu sa inteleg ceva. De ce? Fiindca Dumnezeu are o perspectiva diferita de a noastra.”

„Un Dumnezeu drept, sfant si iubitor”

Drama profetului Habacuc este de fapt, si drama noastra, atunci cand nu intelegem ce vrea Dumnezeu sa realizeze cu noi si cu viata noastra: „Habacuc era debusolat, socat si coplesit. Nu putea impaca atributele lui Dumnezeu, drept, sfant si iubitor, cu realitatile pe care le vedea in jurul sau. Ceea ce vedea nu se potrivea cu ceea ce credea, cu ceea ce stia despre Dumnezeu.”

„Dumnezeu este prezent oriunde si oricand”

Dar trecand dincolo de aceasta disperare, profetul Habacuc ajunge in urma unei experiente revelatoare, sa inteleaga relatia cu Dumnezeu dintr-o perspectiva diferita, facand tranzitia de la tristete la bucurie. „Bucuria in incercare pare un concept anormal pentru omul firesc, omul care nu poate intelege cum de un credincios adevarat poate sa stea linistit in mijlocul furtunii. Aici nu este vorba despre fanatism, ci despre credinta ca Dumnezeu este prezent oriunde si oricand. El vede totul, stie totul si este interesat de fiecare dintre noi, fiindca ne iubeste.”

Marea diferenta este conferita de trecerea la o relatie vie cu Dumnezeu, care se concretizeaza intr-o experienta plina de viata, de bucurie si implinire, indiferent de incercare.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Besaras siendo enamorado

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, poetryLeave a comment

Besaras los pies que todos aman,
El polvo que cubrio cada herida,
Besaras…
Como nunca pudiste besar con vanidad
Los pies de tu antiguo amo
En vicios con amargura arrodillado.

Besaras cada llamado que sale de su boca…
Imaginate el cielo viendolo a El como te habla,
Besaras cada palabra,
Perdido en amor eterno.

Besaras siendo enamorado
Olvidando cada lagrima
Que en las miradas de los lobos
Confiabas…
Perdonando cada piedra
Que apuntaban tus miradas
En el rostro del Señor.

Besaras los pies que te guiaron
Por arriba de las culpas…
Y las olas grandes
Que quisieron destruir tu barco de la fe…
Besaras cada mejilla
Que recibio por ti los golpes
Al llorar sin tener alguna culpa…
Besaras siendo enamorado. 
 

By Marcel Vasilache

Obiective turistice argesene. Manastirea Curtea de Arges

On By nelursIn Art, Christian Perspective, Europe, History, Romania3 Comments

Biserica Domneasca Sfantul Nicolae din Curtea de Arges, avand planul arhitectonic in modelul clasic bizantin al bisericilor de tip „Cruce greaca inscrisa”, datand din vremea imparatilor Comneni, este ctitoria lui Basarab I Intemeietorul (1310-1352) si este inclusa in Lista Indicativa UNESCO.

Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges este un edificiu de dimensiuni mari, format din trei incaperi: un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) si altarul compus dintr-o absida mare, centrala, flancata de doua absidiole.

Naosul, incaperea principala si, totodata, cea mai reprezentativa a bisericii, are in mijloc patru stalpi de sectiune patrata, care impart spatiul in trei compartimente lungi – trei nave: una mediana, larga, si doua laterale, mai inguste, prelungite, fiecare din cele trei, spre rasarit, cu cate o absida.

Aspectul exterior al cladirii este impunator si de o cromatica rafinata, data de combinatia dintre caramida si piatra de rau. Din materiale nepretentioase, arhitectul a reusit sa realizeze cu iscusinta o imbinare de linii si volume de o eleganta deosebita.

Forma si ingustimea ferestrelor se datoreaza adaptarii la circumstantele vremii, cladirea oferind, in trecutele vremuri, si un loc de refugiu in caz de primejdie.

… Patrund in interiorul bisericii si am senzatia ca tin in maini o carte de istorie. Incep sa-i rasfoiesc paginile impregnate cu parfumul timpului…

Pictura bisericii

Pe peretii Bisericii Domnesti se pastreaza picturi datand din trei momente ale evolutiei artei noastre religioase: frescele din secolul al XIV-lea, cele din secolul al XVIII-lea, realizate de Radul Zugravul si cele de la inceputul secolului al XIX-lea, datorate zugravului Pantelimon.

Exista unele diferente intre pictura din altar si cea din naos. Intre picturile murale din altar, sunt bine conservate: pe latura estica – Pilda celor zece fecioare, Petru si Ioan in fata mormantului gol si Iisus in muntii Galileii, Cortul Marturisirii si Impartasania apostolilor, Mormantul si Iisus infasurat in giulgiu (in proscomidie); pe peretele nordic – Izgonirea negustorilor din templu si Inmultirea painilor; pe cel sudic – Recensamantul lui Quirinus, Sarutul lui Iuda si Drumul crucii; catre sud-est – Spalarea picioarelor si Rugaciunea de pe munte; peretele de vest – Adormirea Fecioarei – una dintre cele mai ample din intreaga pictura medievala romaneasca.

Marturii ale vremii

In timp, au fost descoperite aici 14 – marturii ale unei lumi feudale romanesti prea putin cunoscute pana atunci. Inventarul acestora a procurat informatii pretioase in special  despre vestimentatia de moda occidentala a boierimii din statele feudale romanesti – imbracaminte fastuoasa, vorbind despre posibilitatile materiale ale clasei dominante, beneficiara a unor mari venituri de pe urma intinselor mosii pe care le poseda.

In aceste morminte s-au gasit diverse podoabe: inele de aur inscriptionate in latina sau slavona, diademe de margaritare sau din lame de aur, aplice din aur, o egreta de argint, un fragment de brau si multe altele. Cand a fost deschis al zecelea mormant, presupus a fi al lui Vladislav Vlaicu (atribuit, multa vreme, lui Radu I, legendarul Negru Voda), aflat intre cei doi stalpi de pe latura sudica a pronaosului, s-a constatat ca mormantul scapase intact timp de sase veacuri, iar cand piatra funerara a fost ridicata de pe sarcofag, a aparut cadavrul nealterat al cavalerului din secolul al XIV-lea. ,,Pe cap purta o diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi, lasate pe spate. La gat, peste tunica din matase purpurie, venetiana, se rasfrangea un guler de dantela lucrata in matase si aur. Un sir de circa 30 de nasturi de aur incheiau [sic] tunica, impodobita la gat, la piept si la manseta cu siruri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete de margaritare. Nasturi de aur erau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o magnifica pafta de aur. […] Paftaua reprezinta o cetate gotica cu doua turnuri poligonale la colturi. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, a carei semnificatie n-a fost descifrata nici pana acum. Lateral, in doua balcoane, stau parca de vorba un cavaler si o doamna. In contact cu aerul, stofa s-a pulverizat. S-au pastrat numai cateva fragmente ici- colo. Din vesta au mai ramas margaritarele ce o impodobeau. Imaginea unei lumi feudale, de moda europeana, pe care istoricii nu indraznisera sa si-o inchipuie, era demonstrata cu probe elocvente, rasarite de sub podeaua Bisericii Domnesti”. (http://bisericadomneasca.ro/descoperiri.html).

Astazi, mormantul este expus sub sticla, conservandu-se si resturi din vesmantul feudal ornamentat cu aur si pietre pretioase.

Domnitorul celor 20 de razboaie

Fiul lui Radu al IV-lea cel Mare si al doamnei Catalina – Radu de la Afumati, domnitor al Tarii Romanesti in ianuarie-aprilie, iunie-august, octombrie 1521 – aprilie 1529 – este inmormantat in Biserica Domneasca din Curtea de Arges. El si-a inceput glorios domnia – cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, roman turcit, aspirant la tronul Tarii Romanesti. Spre finele anului 1525, decedeaza sotia lui Radu, fiica vornicului Vlaicu, iar in anul urmator, 1526, in luna ianuarie, se recasatoreste, cununandu-se, de data aceasta, cu Ruxandra, fiica cea mai mica a lui Neagoe Basarab. Prin aceasta casatorie, Radu a intrat in puternica familie a Craiovestilor, beneficiind de sprijinul acestora, dar atragandu-si, in acelasi timp, ura Draculestilor, care l-au socotit tradator. Acest mariaj a declansat si dusmania lui Stefanita, domnul Moldovei, care considera ca Ruxandra ar fi trebuit sa-i devina lui sotie, ca urmare a unei vechi fagaduieli a lui Neagoe. Pe deasupra, Radu a domnit in vremuri tulburi, cand Imperiul Otoman dorea transformarea tarii in pasalac. El, insa, a izbutit sa impiedice planurile sultanului Soliman Magnificul, purtand lupte crancene cu turcii si cu alti pretendenti la tron.

I s-a dat supranumele nobiliar „de la Afumati” dupa denumirea unei mosii pe care o avea in satul Afumati din Judetul Ilfov. Pentru a putea fi deosebit de alti voievozi pe care i-a chemat Radu, i s-au dat si alte nume: in timpul vietii i s-a zis Radu Voievod cel Nou si Radu-Voda cel Tanar, in documente se intitula „Io Radu Voievod, fiul marelui si preabunului Radu Voievod”, iar dupa moarte i s-a mai spus si Radu cel Viteaz. Inscriptia de pe mormant consemneaza toate razboaiele pe care le-a purtat. La primul razboi nu este mentionata localitatea. Urmatoarele sunt: „la Gubavi; la satul Stefeni pe Neajlov; la Clejani; la Ciocanesti; la cetatea Bucuresti; la cetatea Targovistei; la raul Argesel, la satul Plata; la Alimanesti, pe Teleorman; cel mai iute si cel mai vartos din toate razboaiele la Grumazi, cu 7 sangeacuri; la Nicopole; la Sistov; la cetatea Poenari, cu taranii; la Gherghita; iar la Bucuresti; la oras, la Slatina; la cetatea Bucuresti, cu Vladislav voievod; la satul Rucar; la Didrih.” (http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:TLO6yIHqFX4J:www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5117364-radu-de-la-afumati-domnitorul-celor-20-de-razboaie+%22la+Alimanesti,+pe+Teleorman%3B+cel+mai+iute+%C5%9Fi+cel+mai+vartos+din+toate+razboaiele+la+Grumazi%22&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

Sprijinit de Craiovesti, recunoscut de turci, Radu ar fi putut domni mult timp, daca nu ar fi fost victima unui complot.

Nemultumiti de puternica familie a Craiovestilor, la sfarsitul anului 1528, vornicul Neagoe si postelnicul Dragan se ridica impotriva domnului care, neavand la indemana oastea spre a li se opune, fuge inspre partea de apus a tarii, sperand sa primeasca sprijinul Craiovestilor. Dar la Ramnicu Valcea, in biserica de pe dealul Cetatuii, nerespectandu-se sfantul locas, in data de 2 ianuarie 1529, sub privirile ingrozite ale preotului, Radu de la Afumati este ucis. Radu, care iesise victorios din 20 de mari lupte, cadea sub sabia unor boieri manati de interese meschine. In aceeasi zi este ucis si Vlad, fiul sau.

DOAMNE, CE MINUNE SA FII OM!

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literatureLeave a comment

Motto:
„Iert si eliberez trecutul cu iubire. Aleg sa-mi umplu
Sufletul cu bucurie si fericire eterna!…”

Sunt sortit sa fiu poetul sufletului in cautare
De fericire, pe pamant strain, cu lupte si dureri,
Unde-nvinge cel ce are tupeul cu bani de sfidare,
Iar crestinii asteapt-ajutorul din Cer, ca strajeri…

Prin lume alearga nelinistita o noua stafie… Pare ca are chipul de om, dar, de fapt, este o creatura hibrida in care se amesteca aluatul de pamant cu combinatiile chimice venite din izvoarele mocirloase ale infernului. Este neomul timpurilor noastre rele si grele. Acesta incearca sa subjuge si sa anihileze creatura frumoasa a lui Dumnezeu: pe omul cu sufletul sau.
„Neomul” este o persoana lipsita de insusirile proprii unui om normal. Este o fiinta omeneasca lipsita de omenie, fara mila, cruda, rea si salbatica, rece, grabnica sa verse sange, egoista, imorala, mieroasa, orgolioasa, ticaloasa si mincinoasa, necinstita, sireata, in stare sa defaimeze, sa spioneze, sa barfeasca, fara frica de Dumnezeu…
„Neoamenii” – ne spune Biblia – „… au schimbat slava Dumnezeului nemuritor intr-o icoana care seamana cu omul muritor, pasari, dobitoace cu patru picioare si taratoare. De aceea, Dumnezeu i-a lasat prada necuratiei, sa urmeze poftele inimilor lor; asa ca isi necinstesc singuri trupurile, caci au schimbat in minciuna adevarul lui Dumnezeu si s-au inchinat fapturii in locul Facatorului, care este binecuvantat in veci! Amin… Fiindca n-au cautat sa pastreze pe Dumnezeu in cunostinta lor, El i-a lasat in voia mintii lor blestemate, ca sa faca lucruri neingaduite. Astfel au ajuns plini de orice fel de nelegiuire, de curvie, de viclenie, de lacomie, de rautate; plini de pizma, de ucidere, de cearta, de inselaciune, de porniri rautacioase. Sunt soptitori, barfitori, uratori de Dumnezeu, obraznici, trufasi, laudarosi, nascocitori de rele, neascultatori de parinti, fara pricepere, calcatori de cuvant, fara dragoste fireasca, neinduplecati, fara mila. Si macar ca stiu hotararea lui Dumnezeu ca cei ce fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, totusi ei nu numai ca le fac, dar si gasesc buni pe cei ce le fac” (Romani 1:25, 26-a, 27- 32).
Pe neoameni ii gasesti in toate locurile, ca pe paianjeni…
Vrei, nu vrei, paianjenul – neam de spion ce sta la panda – este prezent pretutindeni: in case, in pivnite, in grajduri, in palate si in bordeie. Ce pacat!… Nu lipseste – mai ales in zilele noastre intoarse pe dos – nici din biserici, lipit de pereti, de tavane, de lampi, de amvoane…
Paianjenii au o lume aparte, un cerc al lor, inconjurat si aparat de fire multiple si otrava. Sunt tot felul de paianjeni; unii-s mai deschisi, altii de o culoare mai bruna, unii-s mai otravitori, dar toti parca-s azvarliti pe pamant sa aduca groaza in lume. Si mai ales pentru musculitele mici si neinsemnate, pe care, pandindu-le, le ucid fara mila. Oamenii se duc, dar paianjenii raman sa sperie si sa continue sa prinda in plasele lor prada…
Paianjenii formeaza cercuri inchise si vaneaza ocazia oarba…
Mi-e groaza de paianjenii mai mici sau mai mari. Mi-e teama de otrava lor… De aceea astept sunetul vremurilor bune, doar cu oamenii lui Dumnezeu…
Doamne, ce minune sa fii om! Sa fii om dupa asemanarea lui Dumnezeu si sa stii ca ai fost creat cu un scop. Sa nu pierzi putinul aur din multul nisip de pe albia cautarilor, ca sa raspunzi la intrebarea: Cine sunt?
Esti neomul creionat mai sus, sau esti fiinta inteligenta, capodopera creata de Arhitectul universului, si asezata pe planeta Pamant, ca chirias al Timpului, pentru aproximativ 26.650 de zile, adica vreo 70 de ani, ca sa-ti pregatesti sufletul in Scoala vietii de pe Pamant, pentru a te muta in Cerul lui Dumnezeu ?…
Dumnezeu a pus in om creierul ce macina mintea, pe care o simtim si fara de care n-am putea exista. In corpul nostru, avem asezate „motorase”, care lucreaza fara incetare, ca sa ne sustina existenta, pe timpul acordat de Creator, ca sa urmam Scoala vietii. Sunt plamanii nostri, inima, ficatul, rinichii, pancreasul – adevarate „uzine chimice”, care lucreaza fara incetare in cei „cativa ani” ce-i petrecem, ca niste calatori prin campiile, vaile si muntii acestui pamant, pe soare, pe zapada, pe ploaie, pe vant… Organele acestea – si altele mai mici – fara de care n-am putea trai – sunt conectate unele de altele prin tuburi si tubulete, prin care ne circula viata, sub forma de sange ce ne tine caldura si bucuria oportunitatii sa fim creati unicate, ca sa traim si sa ne pregatim vesnicia.
Definitia data de Dictionarul limbii romane omului este ca acesta „este o fiinta superioara, sociala, care se caracterizeaza prin gandire, inteligenta si limbaj articulat, iar din punct de vedere morfologic, prin pozitia verticala a corpului si structura piciorului adaptata la aceasta, mainile libere si apte a efectua miscari fine si creierul deosebit de dezvoltat”. Din definitia aceasta lipseste esenta omului: sufletul sau, pus in cortul lui de lut, ca sa-i dea viata, chiar de Dumnezeu…
Sufletul este locatarul ceresc, invizibil si intangibil, fara greutate, al fiintei umane, sculptata cu maiestrie si grija divina de Dumnezeu. El este misterul de viata ce ne tine treaza mintea, izvorul logicii, dar si al entitatii ce ne dirijeaza sentimentele si actiunile. Eu simt si cred ca sufletul este un atom de lumina din Dumnezeu, asezat invizibil, undeva-n corpul meu…
Un om al lui Dumnezeu a scris ca „sufletul este un suflu de la Dumnezeu si desi este de natura celesta, se lasa amestecat cu pamantul. El este lumina inchisa in pestera, dar care nu este mai putin o lumina divina si nepieritoare”.
Cu alte cuvinte, sufletul face din interiorul corpului meu un lacas, in care se afla lucruri din Cer, sosite in mine prin caile tainei divine ce m-a miluit cu harul divin direct de la Dumnezeul meu.
Sufletul este partea invizibila a existentei omului, partea netrecatoare si neschimbatoare, dar si nemuritoare. Fiinta noastra ar fi ca un avion fara pilot, sau ca o masina fara sofer, daca nu i s-ar fi revarsat sufletul, ca o legatura cu Cerul si cu Misterul… Fara pilot, avionul este o masinarie inutila, iar masina fara sofer este doar un obiect ce sta in parcare. Sufletul este pilotul sau soferul trupului nostru de lut, care asculta de el, daca mintea omului este conectata la Inventatorul ei, cum este tabloul de comanda cu circuitele de lumina conectat la sursa de electricitate.
Am fost facuti cu un scop clar: sa fim oameni!… Oameni dupa chipul lui Dumnezeu: buni, altruisti, milosi, cinstiti, curajosi, neprihaniti, sfinti, intelepti, rabdatori, credinciosi, pasnici, impaciuitori, iubitori de bine, iertatori, harnici, plini de bunatate, cuviinciosi, legati, prin credinta, de Arhitectul trupurilor noastre si din care purcede sufleul nostru.
De altfel, toate partile alcatuitoare ale trupului nostru uman – inima (motor), plamanii (oxigenarea sangelui), creierul (cu menirea lui in inmagazinarea si administrarea tehnica a gandirii), tendoane, rotule, mainile, ca niste scripeti, oasele, ca niste mijloace de sustinere, pielea, ca invelitoare a casei noastre de lut etc. ne indeamna sa ne gandim la Creatorul nostru, in ochii Caruia suntem fiinte de pret, caci ne-a creat sa mostenim viata vesnica, pentru care trebuie sa ne pregatim sufletul, cata vreme suntem in scoala dura de pe pamant.
Omul trebuie sa stie ce inseamna sa fii Om si sa doreasca sa traiasca dupa legile lui Dumnezeu. Doar gasind sensul vietii poti sa afli esenta fericirii si linistea sufleteasca. Simtul vietii te ajuta sa te acomodezi conditiilor de pe pamant, dar constiinta – parte din sufletul nostru – ne ajuta sa alegem binele de rau si sa traim o viata in plinatatea ei spirituala. Aceasta viata este deplina doar cand intelegem adevaratul sens al vietii aratat de Mantuitorul nostru Isus Cristos, care S-a numit pe Sine „Fiul Omului”. El ne-a aratat prin viata Sa cum trebuie sa fie omul. El a fost si este idealul nostru. El a vazut viata clar si a trait in armonie cu ceea ce stia ca este o cale desavarsita. Partasia Lui intima cu Tatal Ceresc i-a fost taria si secretul vietii. Viata Lui pe pamant a fost inradacinata in Dumnezeu, iar curatia Lui biruitoare este idealul spre care ne atrage Duhul lui Dumnezeu, cand ne lasam sub calauzirea Sa.
Cand iti afli sensul vietii si traiesti ca om – ca om al lui Dumnezeu –, simti in sufletul tau fericirea si bucuria mantuirii, caci credinta te-a legat cu Cerul. Fericirea este treapta a bucuriei de maxima intensitate: o stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Fericirea presupune plinatatea bucuriei pe care o simti si o traiesti, dar se si vede in lumina ochilor tai, pe fata ta, in gesturile si in comportarea ta, care devin molipsitoare, caci transmit in jurul tau uimire si dorinta altora de a fi ca tine, in circumstante asemanatoare. In fericire, auzi vocea lui Dumnezeu ce vorbeste sufletului tau… Si Cerul se coboara in tine cu bucuria de pace si bine…
Bucuria fericita de om a lui Dumnezeu este o stare de suflet: acea scanteie divina de multumire si bine, pusa in tine de Dumnezeu, care te-a creat unicat. Nu poate altcineva sa-ti toarne bucuria in suflet, cum ai turna apa de izvor rece si buna, intr-un pahar de cristal, si sa dai cuiva din el sa bea, cand este de tot insetat. Sufletul tau poate fi inchis ermetic, iar incuietoarea este pe dinauntru; si doar tu poti descuia bucuriei sa intre, ca sa te faca fericit mantuit… La usa inimii tale, poate sa stea, pentru a intra, chiar Urzitorul fericirii tale, a Carui voce o poti descifra, oprindu-te din alergare: „Iata Eu stau la usa si bat.
Folosesc aici cuvantul „om” cu sensul de fiinta care crede ca Dumnezeu este Creatorul lui si ca, prin credinta in Mantuitorul Isus, el este salvat si traieste o viata crestina reala si fericita, pregatindu-se, in scoala vietii de pe pamant, pentru vesnicia in Patria de Sus.
Stiu, din experienta vietii mele, ca urcusul bucuriei spre varful fericirii este presarat cu neprevazute incercari neplacute si nedorite, din cauza integritatii de caracter a crestinului, dar la capatul drumului de urcus si experiente, ca o pecete de aprobare si trecere a examenului de o viata, sunt cuvintele Invatatorului ce suna ca un imn al multumirii ce pecetluieste fericirea credinciosului: „Bucurati-va si veseliti-va, pentru ca rasplata voastra este mare in Ceruri, caci tot asa au prigonit pe proorocii, care au fost inainte de voi”. Ce minunat indemn si incurajare de rezistenta la orice incercare a bucuriei pe cale!
Cand vorbesc de bucurie, ma refer la bucuria credinciosului, care este superioara altor forme de bucurii efemere, deoarece nu poate ajunge cineva sa aiba bucurie prin Duhul Sfant, pe aceste pamant, inainte de a fi cat mai aproape de Dumnezeu, avand pacea in suflet, care deschide calea spre Adevar si Lumina Divina. Darul de bucurie, ajuns la treapta de fericire, ne ajuta sa ne desfatam privirea si sa ne inundam de sentimentele de adanca multumire, cand privim la tot ce este frumos si bun, lasat de Dumnezeu in natura, in om si in lumea aceasta, creata de Tatal Ceresc.
Bucuria si fericirea trebuie invatate, exersate si practicate, ca sa devina parti din noi, asa cum a vrut de la inceput Dumnezeu.
Doamne, ce minune sa fii Om!… Om al lui Dumnezeu….
Daca ai un zambet permanent in sufletul tau, exteriorul vibreaza de bucurie; si atunci toate sunt in ordine si in pace. Fii fericit ca esti tu insuti si bucura-te de tot ce este bun in fiinta ta, lasand si pe altii sa se oglindeasca in aceasta bucurie!
Dumnezeu te-a creat sa fii Om fericit!
Sa traim ca oameni ai lui Dumnezeu!

Prof. Dumitru Buhai

Cum sa cunoastem si sa intelegem „Cele zece porunci” – Un volum de Cristian Barbosu

On By nelursIn Bible, Christian Life, Christian Perspective, Inspirational, literature, Media, Ministry, Romania, TheologyLeave a comment

O carte despre Cele Zece Porunci? Poate fi un astfel de subiect interesant, la inceput de secol XXI? Cu siguranta ca multi ar raspunde ca problematica atat de complexa a Decalogului reprezinta ceva depasit, lipsit de actualitate. Cu toate acestea, cartea „Cele Zece Porunci” de Cristian Barbosu ne convinge ca este important sa reexaminam cu seriozitate continutul acestor porunci date de Dumnezeu prin Moise, pentru intreaga umanitate.

Cristian Barbosu, un pasionat de Cuvantul lui Dumnezeu

Cristian Barbosu este pastorul bisericii Metanoia Arad (www.bisericametanoia.ro). Acesta s-a nascut la Arad si a urmat trei scoli teologice, absolvind (BA) Moody Bible Institute in 1995, Dallas Theological Seminary (ThM) in 1999, si Trinity Evangelical Divinity School (PhD) in 2009.

Cristian este casatorit cu Anne, originara din Franta si impreuna au doua fete, Tara (8 ani) si Fiona (12 ani). Printre hobby-urile sale se numara cartile si muntele. Cristian Barbosu este autorul volumelor „Ce vrea Dumnezeu sa stiu despre viata de familie”, „Cele zece porunci”, „Habacuc”.

Nevoia de Absolut

Subliniind mutatiile ce au avut loc in gandirea oamenilor pe parcursul ultimei perioade de timp, Cristian Barbosu mentiona: „Filosofia post-modernista a patruns subtil in toate ramurile vietii, influentand pe nesimtite atat creierul cat si inima, ba uneori, si sufletul, creand o noua etica, un nou sistem de valori, ba chiar si o noua forma de spiritualitate, privata insa de absoluturi si mai ales de Absolut.”

Pornind de la aceasta nevoie de Absolut, cartea „Cele Zece Porunci”  ne cheama la o reevaluare temeinica a continutului si actualitatii poruncilor divine aplicate la viata de zi cu zi. Fara a insista pe aspecte scolastice care ar fi condus la o prezentare academica, prin reliefarea aspectelor de baza ale invataturii morale din cuprinsul Celor Zece Porunci, autorul reuseste sa transmita unei mase largi de oameni un mesaj pozitiv, ce se constituie ca o chemare in a respecta adevarul de origine divina.

Despre legile morale si spirituale

Autorul spune: „Asa cum exista legi materiale, legi ale fizicii, biologiei, chimiei, etc., la fel exista si legi morale sau spirituale impuse de catre Dumnezeu. Asa cum legile naturii sunt imposibil de contestat, ele actionand indiferent daca vrem sau nu, la fel si legile morale sau spirituale exista si nu pot fi ignorate. Si asa cum cercetatorul stiintific studiaza si le explica oamenilor intelesul adanc al legilor naturii, este de datoria noastra, a celor ce studiem Sfintele Scripturi, sa explicam semenilor nostri legile morale si spirituale, legi care afecteaza atat destinul terestru al omului, cat si dimensiunea eterna a sufletului nostru.”

„Cele Zece Porunci” – o carte ce li se adreseaza tinerilor

Asa cum putem citi din primul capitol, cu privire la porunca intaia, vom constata faptul ca argumentele lui Cristian Barbosu se succed intr-o ordine logica, fara a forta in vreun fel textul biblic si fara a purta amprenta prejudecatilor de natura spirituala. Putem spune ca autorul reuseste sa prezinte in mod obiectiv adevarurile Scripturii, presarand impresii si experiente ce tin de realitatea cotidiana. Beneficiul unei astfel de abordari consta in faptul ca aceasta carte poate fi citita si de catre cei care nu au o pregatire teologica. Si aici in mod deosebit, autorul a tinut sa se adreseze tinerilor, mai precis acelei generatii de regula ignorata de catre mesajul evanghelic traditional.

O lista a dependentelor

Iata ce afirma Cristian Barbosu despre practica idolatriei in secolul nostru: „Omul, fie ca vrea sau nu, fie ca recunoste sau nu, se inchina cuiva. Pe vremea lui Moise, cand Cele Zece Porunci au fost scrise in piatra, oamenii se inchinau diferitilor zei. Indiferent unde s-ar fi aflat, inchinarea oamenilor a fost devotata unor anumiti zei. Da, astazi nu mai avem Baali si nici Astartee. Dar astazi avem aceleasi concepte, aceleasi ritualuri, imbracate insa sub o alta forma. Baal si Astarteea erau zeii placerilor de orice fel. Inchinarea inaintea lor nu era ceva mistic, ci dimpotriva, consta din pereceri si orgii scaldate in alcool si sex. Azi noi nu mai avem inchinatori la idoli, dar avem atat de multi oameni care au cate un viciu, oameni care se intoxica in mod abuziv cu alcool sau care isi distrug casnicia din cauza prostitutiei sau pornografiei. Nu, ei nu se inchina niciunui idol, dar ei sunt vanduti poftelor lor. Iar lista dependentelor poate continua.”

Este posibila renasterea spirituala?

Aceasta idolatrie ascunsa a zilelor noastre nu poate fi scoasa la lumina decat prin intermediul Celor Zece Porunci. Prin urmare, mesajul pe care ni-l transmite Cristian Barbosu consta in faptul ca nu este posibil sa iesim cu bine din dilemele morale ale sec. XXI decat luand in considerare ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin aceste porunci.

Intotdeauna, idolatria a fost distructiva si autodistructiva, afectand deopotriva pe cei care o practica, dar si pe cei ce se afla in vecinatatea acestor inchinatori. De aceea, renasterea spirituala a generatiei prezente nu se poate produce decat prin cunoasterea si aplicarea deplina a Celor Zece Porunci.

Importanta fundamentelor

Cu siguranta ca aceasta provocare pe care ne-o lanseaza autorul se consitutie ca un element de valoare ce recomanda citirea acestei carti si insusirea elementelor de valoare prezentate.

„In era post-moderna in care traim exista o nevoie acuta de absoluturile lasate de Cel Divin pe paginile Scripturii. Relativismul a patruns in mai toate sferele societatii in care traim. Avem nevoie insa, de niste fundamente, de aceste absoluturi dumnezeiesti, cuprinse in Cele Zece Porunci. Ele iti pot oferi o baza sanatoasa, trainica, atit in viata aceasta cat si in eternitate.”

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

„Fiti oameni” – Un volum semnat Iosif Ton despre rugaciune, credinta si biruinta

On By nelursIn Christian Life, Christian Perspective, Devotional, literature, Media, Ministry, RomaniaLeave a comment

Nimic nu este mai simplu decat sa predici Evanghelia intr-o societate libera. Este usor sa le vorbesti oamenilor despre Hristos, atunci cand nu iti este nu exista restrictii cu privire la ceea ce poti spune. Nu e nicio problema sa fii un predicator care aduna masele de oameni, cand acest lucru nu este interzis, dar a realiza toate aceste lucruri in contextul unei societati supuse unui regim dictatorial reprezinta o provocare careia putini pot sa ii faca fata.

„Cuvinte fara de moarte”

Societatea comunista a apus, cel putin in Romania. Deja vorbim de timpuri trecute, ce nu isi mai gasesc un corespondent imediat in lumea in care traim. Cu toate acestea, invatamintele pe care le-am deprins in acea perioada ar trebui sa ramana vii, tocmai pentru ca istoria sa nu se mai repete. In acelasi timp, memoria actelor de curaj si barbatie dovedite de catre oamenii credintei in acele timpuri nu trebuie sa dispara. Astfel de amintiri se constituie ca adevarate diamante de mare pret, zamislite in cuptorul suferintelor pentru Hristos, in mijlocul noroiului si pietrisului unei societati abrutizante.

In acest sens, cartea „Fiti oameni”, alcatuita dintr-o selectie a predicilor tinute catre Iosif Ton in perioada 1973-1981 reprezinta un adevarat tezaur de nestemate, ce stralucesc in lumina care vine de la tronul lui Dumnezeu. Valoarea acestor „cuvinte fara de moarte” poate fi in mod corect evaluata doar in perspectiva vesniciei, fiind cu atat mai mare cu cat timpul in care au fost aduse la viata era unul de intuneric, necredinta si disperare.

Chemare la o viata transformata

„Care au fost caracteristicile de baza ale predicilor mele din acea perioada adunate in volumul acesta reprezentativ?”, spune Iosif Ton. „In primul rand, prin multe dintre aceste predici am cautat sa dau oamenilor curajul de a sta drept in picioare, de a infrunta persecutia cu barbatie, de a fi gata de orice sacrificiu pentru credinta, de a ramane cu Domnul Isus prin orice incercare.” Nu este simplu sa iti propui un astfel de obiectiv si cu atat mai greu este sa il si realizezi, dar prin viata si exemplul pastorului Iosif Ton putem spune ca acest obiectiv a fost atins. De asemenea, in aceste predici se poate urmari o tema care apare iarasi si iarasi in scrierile lui Iosif Ton, avand drept subiect transformarea vietii.

„In al doilea rand, preocuparea mea a fost sa vad ca credinta oamenilor nu ramane ceva teoretic, ci ca ea este un act care duce la o viata transformata. Pe scurt, prin predicile mele am vrut sa produc oameni de caracter. Am predicat un mesaj care sa duca la transformare launtrica si la o traire curata.”

Sursa adevaratei bucurii

O prima tema pe care o abordeaza Iosif Ton este cea a „adevaratei bucurii”. Pare destul de dificil sa vorbesti despre bucurie unor oameni intristati si apasati de felurite suferinte, dar aici este puterea de exceptie a crestinismului. Un crestin nu poate fi decat un om care gusta din adevarata bucurie cereasca, in timp ce bucuria oferita de aceasta lume este intotdeauna trecatoare si dureaza putin.

„Sursa acestei bucurii este o gandire schimbata. Si eu accentuez – si ati vazut ca accentuez mereu: sa te lasi patruns mereu de acest gand: ca esti fiul lui Dumnezeu, ca esti unit cu Hristos, ca esti in mana Lui. Acest gand trebuie sa te patrunda pana in adancurile tale. Eu asa inteleg secretul bucuriei, prin a sti ca Dumnezeu imi este tata.”

„Voi biruiti!”

Un alt aspect important din viata de credinta este cel al „luptei impotriva pacatului si biruinta asupra sa”. Cu siguranta ca acest subiect a fost amplu dezbatut in repetate randuri, de catre multe persoane. Dar caracteristica pentru Iosif Ton este acea abordare practica, avand implicatii imediate, a luptei pe care o dam impotriva pacatului, indiferent de forma. In aceasta lupta ne regasim ori de cate ori ne opunem raului din lume si celor care-l promoveaza. Dar in aceasta lupta, cel care prezinta adevarul nu trebuie sa ramana singur, ci alaturi de el trebuie sa fie toti cei care cred in Hristos.

„Vreau sa stiti ca voi, cei care va rugati in taina, voi sunteti cei care faceti biruinta Evangheliei. Nu predicatorul este cel care biruie; voi biruiti! Predicatorul este asemenea lui Iosua, care se lupta in vale cu dusmanul. Moise, cel de pe munte, cel care se roaga pentru Iosua, sunteti voi! Cand Moise isi lasa mainile in jos, Iosua era slab si pierdea batalia. Aceasta se aplica si la mine, ca si la toti cei care vestesc Evanghelia. Daca noi slabim, slabim pentru ca voi ati lasat mainile in jos, pentru ca nu v-ati rugat indeajuns pentru cei care prezinta adevarul.”

„Oameni care indraznesc sa lupte”

De asemenea, atat in vremuri totalitare, cat si in cele „normale” avem datoria sa il recunoastem pe „cel rau si metodele lui”. Imaginea propusa de Iosif Ton cu privire la natura bisericii este deosebit de relevanta, fiind intr-o directa contradictie cu ceea ce ar fi dorit stapanii acelui regim de intuneric. Irozii din toate vremurile au cautat sa aduca slabiciune in mijlocul poporului lui Dumnezeu, propagand idei si conceptii care sa-i nimiceasca puterea. Adevaratii martori ai lui Dumnezeu au stiut sa aiba o conceptie corecta despre biserica.

„Unii oameni isi imagineaza de cele mai multe ori biserica, asemenea unui spital, un locas al sufletelor bolnave, o adunare a oamenilor infranti in viata, care nu mai pot tine piept problemelor vietii acesteia si care gasesc in religie un refugiu, o alinare, o mangaiere intr-o viata pierduta. Insa imaginea aceasta este cu totul falsa. Daca ar fi sa comparam biserica cu o institutie omeneasca, in mod corect si dupa cuvantul lui Dumnezeu, nu am compara-o cu un spital, ci cu o armata. De ce? Pentru ca aici nu vin oameni infranti cum s-ar crede, ci oameni care indraznesc sa lupte. Aici vin oameni care nu dau inapoi in fata vietii, ci oameni care au fost descatusati de sub puterea celui rau si care au declarat pe fata razboi intunericului.”

„Sa stai singur in furtuna”

Daca exista un lucru care provoaca abaterea de la acest ideal crestin al unei biserici luptatoare si biruitoare, atunci acela decurge din influenta demoralizatoare a vremurilor pe care le traim, caracterizate de neliniste, ingrijorare si teama. Iar dintre toate acestea, poate cea mai periculoasa amenintare este cea a compromisului, a abaterii de pe calea cea dreapta.

„Primejdia de a nu mai merge pe drumul drept, primejdia de a o lua pe ocolite, aceasta este primejdia cand vremurile sunt cumplite, vremuri in care oamenii se abat de pe cale, cand oamenii o iau razna. Vremuri in care nu ai pe nimeni ca sprijin langa tine. Vremuri in care nu ai pe nimeni care sa te ajute sa stai pe calea cea dreapta. Vremuri in care esti aruncat fara mila intr-o situatie in care trebuie sa stai singur in furtuna.”

„Adevarul, corectitudinea si cinstea”

Tocmai in astfel de vremuri, adevaratii crestini sunt asemenea unor repere morale si spirituale, stand in picioare atunci cand toti se culca la pamant, fiind oameni atunci cand toti ceilalti abandoneaza acest statut. A fi om, a fi puternic in mijlocul furtunii presupune o experienta interioara pe care putini oameni o dobandesc. Inseamna sa ai radacini adanci in Sfanta Scriptura si in Dumnezeu si sa nu te lasi impresionat de desfasurarea fortelor celui rau sau chiar de propria neputinta.

„Omul adevarat este omul care are principii clare. Are principii sanatoase si nu le sacrifica. Mai bine moare. El nu isi calca principiile dumnezeiesti, iar cand e vorba sa le aplice, el o face cu dragoste, cu blandete. El este in dragoste credincios adevarului. Este omul care se daruie pentru altii, care abandoneaza egoismul marsav si meschin si iese sa imbogateasca pe altii. Care se revarsa in dragoste spre altii. Omul adevarat este omul care tine la principii, care este sever cu el insusi si nu incalca in niciun chip adevarul, corectitudinea si cinstea.”
Adevarata sete dupa Dumnezeu

Ce ideal deosebit a asezat Iosif Ton in fata celor care erau destinati sa ajunga „ oameni noi”, dupa chipul fricii! Fara a vorbi in mod direct impotriva regimului, pastorul Iosif Ton lovea la radacina principiilor de intuneric care stateau la baza acestuia. De fapt, crestinismul autentic va fi totdeauna o amenintare pentru oricine doreste sa fie stapan peste semenii sai, precum si pentru oricine doreste sa se inalte impotriva Celui Prea Inalt.

Experimentul comunist nu a fost altceva decat o batalie pentru mintea oamenilor, o incercare de a-i abate de la realitatea lumii spirituale, de a-i arunca in suferinta si de a distruge notiunea de om. Pentru toate aceste aspecte, Iosif Ton a dedicat predici care sa restaureze valoarea umana, care sa ne determine sa nu fugim de suferinta pentru Hristos, sa credem in realitatea lumii viitoare, sa invatam abecedarul Evangheliei si sa castigam batalia pentru mintea noastra. Autorul ne-a aratat ce inseamna adevarata sete dupa Dumnezeu si cum putem primi viata de la Duhul Sfant, pentru ca in final, sa traim experienta unor solutii neobisnuite pentru situatii deznadajduite si sa ne acceptam pe noi insine, sa nu mai fim cu inima impartita si sa fim asemenea cu Hristos.

„Functionam bine… pe baza de dragoste”

„Cand Dumnezeu ne-a conceput, primul lucru pe care l-a realizat a fost ca noi sa nu functionam bine decat pe baza de dragoste. Primul lucru de care are nevoie un copil este dragostea mamei lui, nu numai hrana. Daca un copil nu simte dragostea mamei, daca un copil nu este inconjurat de iubirea parintilor, el se usuca in interior. Uitati-va la un copil nedorit si la un copil caruia parintii ii spun ca e nedorit. Uitati-va cat e de speriat, cat e de complexat si cat e de derutat in viata, copilul caruia nu i s-a aratat dragoste.”

In creuzetul urii, minciunii si fricii, al timpurilor in care experimente aberante se faceau pe natiuni intregi, cu totii devenisem niste copii nedoriti ai acestei lumi sau conceputi doar pentru a fi sclavii unui sistem fara mila. Uitand de Dumnezeu, am ajuns sa uitam si de noi insine, de ceea ce suntem si de ceea ce putem deveni. Indoctrinati cu o ideologie atee, materialista si evolutionista in sensul rau al cuvantului, am ajuns sa credem ca omul este doar un animal evoluat si ca nu exista nimic dincolo de mormant si de orizontul acestei lumi. Cu toate acestea, Biblia a continuat sa straluceasca si in vremuri de intuneric. Ba chiar, lumina ei a fost mai puternica decat in timpuri obisnuite. Cum a fost posibil acest lucru? Minunea descatusarii Cuvantului lui Dumnezeu s-a realizat prin oameni adevarati, oameni ai credintei, oameni ai adevarului, printre care se numara si pastorul Iosif Ton. De aceea, aceasta carte apel – „Fiti oameni” – ramane valabila, indiferent de vreme. Nimic nu s-a schimbat, decat doar decorul. Lupta este aceeasi.