OMAGIUL MAESTRILOR: INTRE ADMIRATIE SI PARODIE

Vedem adesea tablouri intitulate „Omagiu lui”. De regula, urmeaza numele unui maestru, in orice caz a unui artist de mare notorietate. Presupunem imediat ca este vorba de o marturie speciala de stima si respect, expresia publica a admiratiei pentru creatia acestuia.

De cele mai multe ori, tabloul in cauza este o lucrare creativa care imita o alta lucrare,
bine cunoscuta de marele public. Cel care picteaza „omagiul” repeta o compozitie sau foloseste elemente de stil in maniera modelului. Uneori, rezultatul este o parodie pentru ca exagereaza  anumite caracteristici tipice. Este loc, deci, de unele aluzii umoristice sau ironice, putem vorbi de asa numitele sarje amicale, chiar daca distanta in timp si notorietate se pastreaza.

Probabil ca cea mai parodiata opera picturala este Gioconda, Mona Lisa lui da Vinci. Am vazut-o cu mustati, cu ochelari, strambindu-se, plingind, cu burka sau mancand…

Nu intotdeauna de bun gust… E indoielnic ca maestrul din Renastere ar fi fost incintat de acest gen de omagii. Mi-a placut insa replica lui Botero care, in stilul sau binecunoscut, ne ofera o Mona Lisa supraponderala, dar cumsecade si simpatica. Picasso a fost  „omagiat” foarte frecvent, dar chiar el insusi a pictat o serie de replici la operele unor impresionisti, pastrind esenta compozitiei, dar contorsionind figurile pina dincolo de granitele grotescului.

Artistul care semneaza un omagiu va cauta, in linii mari, sa sugereze propria lume, propriile legi creative, respectind un sistem nealterat al narativului pe care il va reduce la esenta. Rezultatul trebuie sa angajeze imaginatia privitorului in actul de receptare. Aceasta in intentia fireasca de a confirma si specificitatea artei sale. El se va stradui sa transfigureze in spirit novator arta „modelului” (maestrului), rezultatul urmind sa fie o simbioza.

In fapt, este dificil sa reproduci lucrarile altui pictor pentru ca la baza lor sta ideia,  trairea si pasiunea acestuia. Chiar daca tehnic e posibil. De acea, ar trebui sa ne aflam in fata unor formule reluate, a unor idei usor prelucrate, a spiritualitatii respectate. Aceste lucrari demonstreaza admiratie, exprima entuziasm sau, poate, nostalgie.

Incerc sa ilustrez subiectul cu o lucrare a lui Picasso dupa „Dejunul in iarba” a lui Manet, cu un omagiu al lui Eduard Grossman lui Picasso, cu cel al lui Miriam Cojocaru la „Bar in Follies-Bergere”, cu o replica a lui Vladimir Strihan la „Pasarile” lui Braque si cu tabloul lui Fernando Botero de care am pomenit.

Dr. Dorel SCHOR
septembrie 2010

MARIN VOICAN-GHIOROIU NE INVITA IN GRADINA RAIULUI FOLCLORIC

„In gradina raiului folcloric“ este titlul uneia dintre cartile folcloristului, scriitorului si compozitorului de marca Marin Voican-Ghioroiu, dar i se potriveste intregii activitati, sunand ca un ecou al unei invitatii sa pasim in acest rai.

Eu am pasit si am vazut ca Marin Voican-Ghioroiu are mai multe glasuri pentru cantare. Glasul condeiului care asterne frumoase poezii si randuri de proza sau dramaturgie este sustinut si de glasul plin de armonii al cantecelor culese sau prelucrate de el, dar si altele pe care le-a creat ca si cand ar fi izvorate din vatra satului. La toate astea mai este de adaugat valoarea unor activitati de organizare de spectacole si concursuri pe tara de prima importanta. Si pentru ca bunul Dumnezeu i-a dat atatea daruri, ca sa le poata bine valorifica, i-a harazit si o frumusete de sotie, pe Rodica Anghelescu, inzestrata cu glas de ciocarlie, argument temeinic pentru a fi angajata ca prim-solista a Ansambului “Ciocarlia” al MAI. Astfel, prin glasul ei, cantecele si poeziile lui isi iau zborul spre sufletele oamenilor si au ajuns sa fie rasplatite cu premii valoroase.

Asa dar, „jos palaria” mi-am zis si am incercat sa astern macar ceva din frumusetea “gradinii raiului folcloric” pe care ei au creat-o pentru desfatarea noastra. Nu stiu cum am sa ma descurc cu cate-mi stau pe dinainte si isi cer dreptul la lumina, stiind din capul locului, spre regretul meu, ca multe vor ramane pe dinafara.

Vorbind de dragostea ce l-a legat de satul natal de pe dealurile valcene cu nume parca din basm – Ghioroiu – de la care a imprumutat zestrea sufleteasca, dar si numele, Marin Voican-Ghioroiu ne spune: „am cules cu migala flori alese de pe Dealul Viilor, apoi le-am semanat in Gradina Raiului Folcloric spre a bucura pe dragii mei romani cu melodii izvorate din patima si dor, din fosnetul frunzelor, murmurul izvoarelor, haulitul fetelor, chiuitul flacailor la nunti si horele satului, sa ofer iubitorilor de muzica populara cateva clipe de fericire pentru a nu uita niciodata limba, portul, traditiile si plaiul nostru stramosesc”.

„Dragoste-am cules din flori,
Din soare aprins in zori…
Din „Crucea voinicului”
Si ai mandrei ochisori…
Din Dealu Ghioroiului”.

O buna parte din realizari sunt cuprinse in volumele semnate de Marin Voican-Ghioroiu:
“Cununi de flori” (Crowns of flowers) bilingva

“Amintiri din carciumioara”
“Fiii satului” impreuna cu prof. Ion Pasol
“Inima de mama” (trei volume)
“In gradina raiului folcloric”
“Flower crowns for the heroes”

(Cununi de flori pentru eroi) bilingva, editia aII-a, revizuita si a adaugat de data aceasta noi poeme pe care le-a pus in partitura, iar Rodica Anghelescu le-a innobilat cu frumusetea glasului si gingasia sufletului de gorjeanca indragostita de frumusetea melosului nemuritor al celei mai prolifice zone in pastrarea ai perpetuarea traditiilor noastre, zestre de aur cu care ne mandrim.

“Din cuvinte-am sadit flori”
“Dragoste-am cules din flori si Timpului i-as plati bani” – o vasta culegere de 612 pagini de folclor autentic, slefuit si personalizat.

In zilele noastre, in timp ce in tara parca este o intrecere pentru a demola autenticul si frumosul lasand loc kitsch-lui si manelizarii sa se instapaneasca peste tot, Marin Voican-Ghioroiu are instinctul si puterea de a produce realmente altceva, de a se pune de-a curmezisul acestor stari.

In creatiile sale impresioneaza in primul rand prinosul de frumos si registrul liric care isi au izvorul in ruralul autentic carora le da forma versificatiei populare imbracate in metafore maestrite, iar unora le da vesmantul muzical.

“In fereastra ochilor…
La umbra sprancenelor –
Ce noroc avui…
Floare de gutui!
In casa sufletului
Imi sta soarta omului.”

Venind in contact cu activitatea sa creatoare, te simti miscat de  profundele sale convingeri in valorile perene. Se face frate cu codrul pe care-l inzestreaza cu trasaturi umane, canta cerul, apele, soarele si luna, pasarile: ”Turturica toarce fir / Pe-o creanga de trandafir”, canta fantana ca elixir al vietii, framantarile omului simplu, tumultul vietii de la tara impletit cu clipele de ragaz pentru meditatie profunda, sperante si regrete, dansul popular care elimina forta negativa si il incarca pe om cu pofta de viata, intamplari cu dimensiuni baladesti, momente de rascruce, cumpenele vietii. Autorul sta de vorba cu oamenii satului, descrie obiceiurile si traditiile ca in adevarate tablouri rurale, anotimpurile si momentele zilei, mediteaza asupra scurgerii ireversibile si implacabile a timpului. Vibranta este delicatetea revigoratoare si bucuria retrairii copilariei, chipul mamei ca izvor datator de viata, dorul, iubirile, frumusetea sufleteasca intruchipata in fiinta iubita. O tema frecventa este cea a florilor, un adevarat decor ce te trimite cu gandul la Rai. Colindele au si ele un loc insemnat  stralucind prin frumusete si autenticitate: “Brad frumos verde si-nalt”, ”Langa ieslea Domnului”, “Hristos fie laudat”.

Creatiile sale de o inestimabila frumusete te duc imediat cu gandul ca sunt un bun prilej de educatie a tineretului, prin care poate sa cunoasca mai bine radacinile si valorile poporului nostru si sa primeasca mesaje profunde: omul poate fi fericit si fara bani, sau indemnul de a fi buni si cu credinta in Dumnezeu.

Deoarece culegerile sale de folclor si prelucrarea lor ating adancimi de suflet, ne creeaza o mare desfatare si o deplina admiratie,  aprecierile comentatorilor sunt elogioase si numeroase.

Profesorul Univ. Dr. Dumitru Miron, Prorectorul Academiei de Studii Economice din Bucuresti, in revelatoare prefata a volumului “Dragoste-am cules din flori” si “Timpului i-as plati bani”, printre altele spune:

“Intr-o vreme in care epigonii se cred mari maestri ai lirei, in care obiceiurile traditionale par a nu mai atrage pe nimeni, iar devenirea nu mai are timp sa se raporteze la peren, cineva si-a gasit timp sa culeaga parti de identitate culturala autentic romaneasca, sa le slefuiasca personalizat si sa ni le ofere intr-o carte pentru a ne reaminti ca nu venim de nicaieri si nu ne indreptam catre niciunde. Dorind sa provoace sintagma, tot mai dezumanizanta, “timpul inseamna bani”, care ne face frivoli daca ii dedicam nedigerat toate energiile noastre, autorul acestor versuri repozitioneaza echilibrul dintre timp si bani, confera elementelor acestui binom o alta incarcatura, mai aproape de sufletele noastre, si ne invita sa reflectam la ceea ce este bine si ceea ce este rau, la valorile trainice ale identitatii culturale autentic nationale si sa redescoperim ceea ce vibreaza cald atunci cand vrem sa ramanem noi insine.”

La fel si Profesorul universitar Dr. Aurel Mustatea, remarca cu deosebita satisfactie: „Despre omul si creatorul Marin Voican-Ghioroiu ar trebui sa scriu multe pagini ca sa pot scoate in evidenta realizarile sale muzical-poetice. Orice cititor care parcurge paginile lucrarilor scriitorului-compozitor Marin Voican-Ghioroiu isi va da seama de munca neobosita (incununata de-o reala valoare artistica) pe care a depus-o timp de peste cinci decenii si jumatate, spre a da la iveala adevarte dantelarii de exceptie in domeniul melosului popular, in care un rol predominant il detine dorul netarmurit pentru cantecul frumos, autentic al omului de la tara, cat si pentru plaiurile Olteniei iubite, de unde-si trage seva creatoare. Am parcurs fara intrerupere cartile pe care le-a publicat, si sunt coplesit (in primul rand) de vasta tematica cuprinzatoare a traditiilor si spiritualitatii poporului roman, caci de la cantecul de leagan pana la doina si balada, autorul a imbratisat in creatia sa toate genurile poetico-muzicale ale folclorului nostru. Subliniez, in mod special, cantecul de dragoste exprimat de domnia sa cu acea lumina si curatenie sufleteasca nascuta in vatra satului care, numai la noi la romanii mai dainuie spre cinstea celor care au adaugat din veac in veac si pastreaza cu sfintenie in lada de zestre bijuterii cu valoare inestimabila.”

Ca scriitor Marin Voican-Ghioroiu semneaza pagini vibrante despre muzicieni. Ascultandu-l pe Gheorghe Zamfir el ne  transmite emotii nemaiintalnite publicului la fiecare spectacol. “Nu pot sa nu ma opresc la Doina Oltului, melodie de referinta in repertoriul mondial pentru nai. Aici l-am vazut pe cel pe care l-a harazit Demiurgul sa fie cu adevarat magnific. Vedeam cum lacrimile i se scurgeau pe fata, cum degetele mainilor devenisera nai, ele insele, cum acel trup de om este cutremurat de trairi indescriptibile. Pe fata i se citea ca vorbeste cu o lume fantastica, ii raspund codrii seculari, il asculta pietrele Oltului, il mangaie undele racoroase si tamaduitoare ale dorului si iubirii de pamantul patriei “

Pe Maria Lataretu si-o aminteste astfel: “Eram copil, aveam cinci ani cand am cunoscut-o pe tanti Marita in restaurant, la Gara de Nord, unde tatal meu era ospatar. M-a tinut pe genunchi si-mi spunea ca daca da Dumnezeu voi ajunge si eu cantaret, dar Dumnezeu a vrut sa ajung poet si compozitor. In amintirea minunatei Maria Lataretu am compus melodia “Marie, floare de dor”, muzica si versurile interpretate de Rodica Anghelescu (laureata a festivalului Maria Lataretu-locul II)”

Marin Voican-Ghioroiu semneaza si teatru scurt “Speranta”, “Focul”, “Deznadejde si credinta”, “Poetul si Regina”,”Experiment diabolic”, dar si scenete umoristice de-o mare savoare: ”Nu e bine, calc pe mine”. A compus muzica si versuri pentru albumele “In poiana la Oltet”, “De-ar fi dorul fan cosit”, “Din cuvinte-am sadit flori”, “Soarta cine crede-n tine”, “In gradina raiului folcloric”.

A scris nenumarate poezii pe cele mai diverse teme. Volumul “Flower crowns for the heroes” (Cununi de flori pentru eroi) bilingv, engleza si romana, a fost publicat recent si in revista “Romanian VIP” din Dallas de catre renumitul publicist George Roca, la care a adaugat si o nota la subsol:  “Am considerat sa-l fac public  deoarece este un exemplu plin de durere, sensibilitate, compasiune si asociere cu victimele actului terorist care a avut loc in 11 septembrie 2001 la New York. Am ramas impresionat atat de frumusetea exprimarii in versuri cat si de taletul de a pune pe note poemele sale”.

In ziua in care l-am cunoscut personal, inaintea mea s-a infatisat un domn cu un brat de flori pe care mi le-a oferit cu gesturi de curtoazie aleasa – nici nu mi-l inchipuiam altfel- Zambind, cu fata luminoasa, cu o privire calda si o voce melodioasa, mi s-a adresat ca si cand am fi fost prieteni de o viata intreaga.

Cand intalnim astfel de oameni ca Marin Voican-Ghioroiu, oameni daruiti cu har de la Pronia Cereasca, oameni tesuti din lumina, cu convingeri profunde in valorile neamului nostru carora sa le inchine intreaga viata, cu initiativa creatoare, cu masura in tot ce fac, cu demnitate, cu un larg umanism si curat crestinism, oameni incarcati de emotie si delicatete in fata puritatii simple, trebuie sa ne plecam fruntile.

Elena BUICA
29 septembrie 2010
Pickering, Canada

INTERVIU CU LIGYA DIACONESCU

1 Ce este educatia literara?

O definitie standard ar suna cam asa :”Educatia literara este o constanta de-a lungul întregii pregatiri a viitorului orator care nu îl va parasi toata viata”. Parerea mea este ca educatia literara reprezinta o dorinta, o sete de a sti, a cunoaste cat mai mult si a-ti inmulti talantii atunci cand ai talent, cand Bunul Dumnezeu te-a inzestrat cu dragoste de frumos, de expunere a minunatelor trairi, sentimente ascunse, simtiri necontrolate si o scormonire a ceva… pentru-a gasi intotdeauna… mai mult, spre a ajunge la…  „desavarsire”.

2 Cum este privita litera azi?

De catre manuitorii penelului, „scormonitorii” trairilor adanci, de catre iubitorii si insetatii de profund… care adesea se regasesc in poezie sau proza, litera este privita ca o necesitate, ca si aerul pe care il respiram, o sete permanenta  pe care oricat de mult am dori sa o potolim , sa o stingem, reinvie, renaste din propria cenusa. Pentru responsabilii sectorului „Cultura” ai frumoasei, nepretuitei Romanii, de mult… litera nu mai reprezinta, mai nimic, nici chiar slujitorii acesteia (dar… mai bine nu mai continui, ma intristez!)

3 Ce este arta?

„Arta, spune Herder, sta in firea omului. Toate dispozitiile lui, pot si trebuie sa creeze cu timpul forma desavarsirii artistice.”

4 De ce v-ati apropiat pana la contopire de litera?

Traiesc intens bucuria si tristetea, fericirea si durerea, nelinistea, speranta, iubirea de tot si de toate… Deseori ma ascund in adancuri… adancul inimii, al sufletului, al mintii. Nu pot „rasufla usurata” decat dupa ce „astern”, pun literele in camaruta lor, fiecare ungher fiind atat de drag sufletului meu. Este ca atunci cand te apasa o mare greutate si si trebuie sa te „eliberezi”, neputand decat astfel!

5 Prima intalnire cu un scriitor. Unde a fost?

E mult de atunci dar parca a fost ieri. Prima intalnire cu un scriitor in… carne si oase a fost la Gradinita, aveam vreo 4 anisori. Marele George Tarnea, prieten cu „tovarasa educatoare” a fost invitat la una din serbari. Ne-a vorbit pe intelesul nostru despre poezie, despre iubire, despre suflet si despre Marele Eminescu. Ne-a recitat cateva versuri, intrebandu-ne daca ne plac si urandu-ne sa devenim… scriitori. I-am recitat atunci, cu mare bucurie si profund emotionata… stiu ca imi tremurau piciorusele, prima mea poezie: “Baiatul sta la geamul mic/ Priveste-n departare/ El vede un broscoi pitic/ Si un cocos… mai mare!” A fost prima mea calauza in ale scrisului, si acum ii multumesc, aprinzand cate o luminare sufletului sau care acum scrie …pentru ingeri!

6 Sustin institutiile de cultura scriitorii?

Institutiile statului, cele care ar trebui sa sustina scriitorii, percep cultura prin prisma politicii… si asta este foarte gav. Incetul cu incetul, ne vom pierde identitatea ca neam… daca vom continua astfel. Nu exista fonduri alocate culturii, proiectelor nationale si internationale, promovarii talentului romanesc, cei ascunsi in spatele cate unui partid politic – uneori lipsiti de talent – merg adesea sa reprezinte cultura romana in lume. Ma opresc aici!

7 Aveti un palmares ales. Cum a fost drumul pana aici?

Frumos si greu. Mi-am dorit ca fiecare, mult mai mult. Dintr-un motiv sau altul am ales si alte cai. Nu regret nimic… decat ca timpul trece prea repede. Si… mai am destule proiecte pe tapet, realizabile!

8 Cum va fi drumul din acest punct spre viitor?

Voi continua, in masura in care Dumnezeu ma va sprijini – fiind singurul ajutor caruia ii pot cere orice, si-i multumesc uneori, nu atat de des pe cat ar fi trebuit, – voi continua organizarea Primului Concurs International De Poezie Pentru Romanii din Intreaga Lume „STARPRESS” care in acest an s-a aflat la editia a ll-a (fiind organizat din 2 in 2 ani de Revista Internationala STARPRESS http://www.valcea-turism.ro, revista care imi apartine si care a reunit ca truditori in sprijinul frumosului, culturii, turismului – prezentarii Romaniei in lume, altfel decat o fac multi, scriitori si jurnalisti din mai toate colturile lumii: George Roca/ Australia, George Filip/ Montreal, Elena Buica/ Toronto, Lia Lungu/ New-York, Octavian Curpas/ Arizona,USA) Albert Gyuris/ Germania, Alexandru Emil Petrescu /Spania, Lucretia Berzintu/ Israel, Mihaela Colin Cernitu/ Italia, John Gardner/ Anglia, Virgil Ciuca/ USA, etc. Am reusit sa oferim castigatorilor sositi de departe, USA, Anglia, Italia, Romania, Canada, etc. premii, la ambele editii, sejururi la munte si la mare, de cate 10 zile, 8, 6, 5. Realizez acum Antologia Scriitorilor Romani Contemporani din intreaga lume.

Intentionez sa organizez un alt concurs de poezie pentru poeti din intreaga lume, japonezi, brazilieni, canadieni, australieni, romani, etc. in limba engleza, prin intermediul unor parteneriate puse deja pe tapet cu Ambasade ale unor tari (fiind deja prieteni cu atasati culturali –care doresc chiar organizarea unor festivaluri  comune ale culturii/ poezie, traditii, pictura, sculptura, etc, asigurandu-ne de intreg sprijinul – cu siguranta, nu la fel ca si sprijinul romanesc de pana acum).

Incepand din vara viitoare vom organiza scoli de vara pentru studenti din intreaga lume,  in Romania – in limba engleza , cu profesori universitari canadieni, in parteneriat cu Asociatia Profesorilor Universitari din Canada – al carei presedinte este distinsul profesor universitar de origine romana, Eugen Roventza. Impreuna cu jurnalistul american Lia Lungu (renumita solista de muzica populara si opereta din New York) vom organiza anual „Intalnirea Romanilor din Diaspora”, altfel decat cea care s-a desfasurat pana acum 2 ani la Mangalia (la care participau, an de an, aceiasi romani din diferite tari, scriitori, solisti, artisti plastici… dorind sa avem ca oaspeti si oameni de afaceri straini, prieteni ai romanilor stabiliti in strainatate – care vor sosi prin intermediul acestora, pentru altfel de intalniri, constructive, avand o finalitate… palpabila!)

Ar mai fi… organizarea unui spectacol festival turistic European – de promovare a turismului, culturii, traditiilor), in parteneriat cu o serie de televiziuni, posturi de radio si ziare din tara si o serie de alte tari, asemenea celor realizate de mine in 2000 si 2003 , in parteneriat cuTVR International – un alt mod de promovare a imaginii Romaniei.

Proiecte mai micute sunt in derulare, apar altele noi, propuneri de parteneriate, carora incercam sa dam curs intotdeauna.

9 Ce ne spuneti de viata dupa 2013?

Fiind un om cu credinta in Dumnezeu Tatal, Fiul si Sfantul Duh, spun doar atat: „Iubindu-l pe Dumnezeu, iubindu-ti aproapele si crezand cu putere in ceea ce faci,  lasandu-ti viata in numele Domnului Iisus Hristos , fiind mai bun, zi de zi, daruind cate putin, iertand pe toti cei care ti-au gresit – si data tu nu poti, cerand: „Iarta-I tu, Tata si ajuta-mi sa-I pot ierta si eu!”, nu trebuie si chiar nu imi fac probleme, gandindu-ma la 2013. Nici pentru fiica mea, sotul meu, familie si prieteni! Bunul Dumnezeu va avea grija de noi. Imi amintesc, bunica imi povestea: „Va ramane maica, o turma si un pastor!”  adaugand: „Domnul Iisus spunea: „Nici eu nu voi sti cand va veni sfarsitul, decat numai Dumnezeu Tatal”. Trebuie, cred eu, sa traim fiecare zi ca si cand ar fi ultima! Asta referitor la ceea ce circula prin Romania, printre romani. La care se adauga discutiile despre sosirea „luminii permanente” – demonstrate stiintific…, se zice, caderea curentului electric, a internetului – trairea la opait, etc. Si atunci am duce-o bine, Romania fiind inca o tara… virgina! Romanul se poate readapta rapid la vechile conditii in care traiau bunicii, strabunicii, la lumina lampii, in aerul curat, ozonat, nealterat din padurile romanesti… poate atunci cultura ar avea mai mult de catigat, chiar si „versurile imortalizate cu carbune, pe piele”.   Ar dispare stresul… cel mare, cotidian, am deveni  mai buni si poate am scapa de „avaritia” valorilor materiale, adunandu-le pe cele spirituale, in care ar trebui sa ne educam pruncii, zi de zi!

10 Cum ar fi viata fara cultura?

Pentru mine, searbada, seaca, nelinistita, salcie! Alatul din care sunt cladita, bata-l vina!

11Pasiuni…

Scrisul… poezia, proza, inclusiv pentru copii, muzica buna… mai cant inca la chitara si ascult pe Alifantis, ma relaxez cu „Anotompurile” lui Vivaldi, „Balada” lui Ciprian Porumbescu imi curge prin… suflet, altfel de fiecare data… Picturile Victoritei Dutu imi fac diminetile mai frumoase, cand imi striga prin culoare „Buna dimineata”, cele ale Melaniei Cuc ma insenineaza. Calatoriile sunt hrana literelor mele, in mare parte, ma linistesc, ma „aduna”. Mai ales cele facute la Manastiri dragi sufletului meu, acolo unde… in singuratatea mea pot sa ma apropii de Maica Domnului, sa-i mai povestesc… cate ceva despre tara si despre viata romanului „cocarjat” de biruri si griji si sa-i cer ajutor pentru poporul roman si pentru neamul romanesc de aici si de pretutindeni, sa o simt cum imi mangaie crestetul si imi cere rabdare, sa o rog sa-l duca pe taicutul meu, plecat cu greseli omenesti cu tot, la Domnul, si sa-i daruiasca iertare si pace, sa-l calauzeasca spre Paradis, sa asculte muzica celor plecati, sa vada concertele celor satui de lumea aceasta, care compun si acum… dincolo, sa simta versurile lui Tarnea cum ii rasolesc… sufletul si ii dau fiori!

12 Un crez al omului

Ficare om este o veriga de aur in lantul binelui meu. Fii optimist si incurajeaza-i pe toti! Sa crezi tu insuti cu convingere… in ceea ce faci, doar asta va da roade binelui si succesului, vietii!

13 Un crez al sufletului

Pentru mine a daruit Dumnezu lumea, culorile, vorbele, dorurile, mirosul fanului proaspat cosit, al prunelor ce-si scurg sangele in licoarea tuicii, a daruit dorul de tara, dorul de dor, de iubire, de taicutul ce ma astepta cu drag in pridvor cand lacrimile i se innodau sub barbie, asadar, eu sunt datoare sa inmultesc talantul daruit si sa daruiesc lumii… frumosul realizat de semeni.

14 Un crez al scriitorului

Sunt constienta ca, daca nu duc pana la capat recuperarea  unei particele a literaturii nationale de pretutindeni, într-o forma, oricare, munca la care m-am inhamat, cu toata dragostea, aceasta  risca sa se piarda in uitarea unei lumi dezinteresate de radacinile proprii. Daca nu traiesc prin cultura, ma sufoc!

15 Mesajul care poate salva lumea…

„Traieste fiecare zi ca si cand ar fi ultima”, iubeste si iarta pe toti cei care ti-au gresit, nu-ti fie teama sa recunosti si sa ceri iertare, fii mai bun, darnic, iubeste tot ce te inconjoara, florile, raul, soarele, ziua si noaptea dar mai ales oamenii, pe toti… in masura in care poti! Tot ceea ce daruiesti se va intoarce la tine, inmiit! Ajuta-ti aproapele!

Menut MAXIMINIAN
Jurnalist, scriitor
Presedinte tineret PROADO BN
menutmaximinian@yahoo.com

Despre diversitatea stilurilor in muzica crestina contemporana, intr-un dialog cu solista Oana Seman

by Octavian Curpas, Surprise,  Arizona

“De dorul Tau” este titlul albumului de debut, cu care solista de muzica crestina Oana Seman se face remarcata, in 1995. Cantecele interpretate de ea se disting si castiga prin naturalete, dar si prin calitatea executiei si a mesajului. Oana Seman aduce prestigiu muzicii crestine, inaltand si sustinand, prin melodiile ei, sufletele iubitorilor de frumos si de spiritual.

Oana Seman s-a nascut pe 11 iulie 1979 la Sighisoara, in judetul Mures si este absolventa a sectiei de pictura, din cadrul Universitatii de Arta si Design din Cluj- Napoca. Dragostea ei pentru melosul crestin incepe in copilarie. Dintre numeroasele amintiri frumoase pe care le pastreaza din acea perioada, Oana Seman a ales sa ne daruiasca tihna si culoarea unei livezi inflorite, in primavara. La umbra inmiresmata a copacilor, aceasta se bucura alaturi de parinti, de clipele de ragaz si partasie ale unor picnicuri de neuitat. Anii trec si aduc cu ei, evenimente noi in viata viitoarei interprete. In 2000, Oana se casatoreste cu Dani Seman. Un alt moment de reper pentru ea este 2002, cand impreuna cu partenerul de viata emigreaza prin Loteria Vizelor, in Statele Unite. Ajunsi aici, Oana si Dani Seman locuiesc timp de cateva luni in California, dupa care se stabilesc in Portland , Oregon. In prezent, cei doi se pregatesc sa devina pentru prima data, parinti.

– Când te-ai îndragostit de muzica?
– Personal, cred ca te nasti cu anumite inclinatii mai puternice decat altele. Cred ca m-am nascut cu o sensibilitate fata de muzica , fiindca mi s-a spus ca am cantat dintotdeauna, de cand am inceput sa vorbesc.

– Ce înseamna pentru tine sa fii artist crestin?
– Datorita pregatirii profesionale, am avut de- a face mult cu termenul de ‘’artist ‘’. Nu astfel mi-as descrie identitatea, in slujirea prin muzica. Sunt un crestin si cant muzica crestina.

– Te-ai întrebat vreodata de ce te-a ales Dumnezeu sa-L vestesti prin muzica ?
– Toti crestinii suntem chemati sa slujim Domnului. Fiecaruia i s-au dat unul sau mai multe daruri. Darul meu e sa pot canta si multumesc Domnului pentru acest dar pe care El a hotarat sa mi-l dea.

– Când ti-ai dat seama ca ai aceasta chemare ?
– Crescand  in biserica, am realizat in timp, ca aveam aceasta chemare, inca din copilarie.

– Cine ti-a fost mentor în slujirea prin muzica?
– Parintii mi-au fost mentori dintotdeauna, dragostea lor pentru muzica mi-a fost inspiratie. Obisnuiau sa cante in biserica si acasa. Mama avea voce buna si amandoi aveau bun -simt muzical, deci am crescut astfel, intr-un mediu optim, invatand de la ei.

– Vorbeste-ne despre perioada începuturilor. Cum a devenit visul tau de a-L sluji pe Dumnezeu prin muzica, realitate?
– Ca evanghelist, tatal meu era, uneori, chemat sa participe la evanghelizari. Astfel, am ajuns sa merg cu el cand era nevoie si cred ca asa a inceput slujirea mea, prin muzica. Un eveniment  important a fost infiintarea statiei de radio Vocea Evangheliei Sibiu, la a carei festivitate de deschidere am fost invitata sa particip. Cu acea ocazie, mi s-a oferit perspectiva de a inregistra un album, in studioul Radio Vocea Evangheliei Oradea. Albumul, inregistrat in anul 1995, si intitulat “ De dorul Tau”, a reprezentat inceputul colaborarii mele cu radioul crestin, colaborare ce continua pana in prezent. Inceputul nu a fost usor, singurul ajutor financiar si “ sponsor” fiind , intotdeauna, doar tata.

– În ce consta în prezent, colaborarea ta cu Radio Vocea Evangheliei?
– In prezent, colaborarea mea cu Rodio Vocea Evangheliei se rezuma la difuzarea muzicii pe care o cant, distanta restrictionand posibilitatea mea de a mai participa la concerte crestine, in Romania.

– Cum se reflecta Dumnezeu în muzica pe care o interpretezi?
– Mesajul cantarilor mele Il prezinta pe Dumnezeu ca Salvator al fiecaruia si al oricui Il alege astfel.

– Dar propria ta personalitate?
– Caut sa reflect nu personalitatea mea, ci relatia mea cu Dumnezeu.

– De unde te inspiri atunci când îti selectezi repertoriul?
– Urmaresc in principal, mesajul cantarii, aleg piese care consider ca mi se potrivesc ca linie melodica si aproape orice sursa de inspiratie poate fi buna.

– Numeste-ne câteva melodii din repertoriul tau.
– “Clipe minunate”, “ De dorul Tau”, “ Sa nu privesti n-apoi”.

– Pe care o simti cel mai aproape de suflet?
– “Sa nu privesti n-apoi” e piesa la al carei mesaj ma reintorc adesea, pentru intarire spirituala.

– În ce limbi îti place sa cânti?
– Am inregistrat in limba romana , desi ascult dintotdeauna, si muzica americana. Ca membra in Worship Team-ul bisericii Agape, din care fac parte, cant mult in engleza si apreciez diversitatea si calitatea repertoriului crestin anglo-american.

– Care este instrumentul tau preferat ?
– Consider pianul ca fiind favorit, suficient de complex  ca unic instrument de acompaniament. Indragesc in egala masura, chitara.

– Dar compozitorul tau preferat?
– Imi sunt dragi atatea compozitii si compozitori crestini, incat mi-e greu sa aleg unul singur, preferat. Cu siguranta, intre cei romani se numara Mircea Ciugudeanu, Dan Damian, Nicolae Moldoveanu si  multi altii.

– Ce urmaresti sa transmiti prin muzica ta?
– In primul rand, aduc laude si multumiri Domnului . Apoi , caut sa raspandesc vestea buna a mantuirii, oricarui om ce intra in contact cu muzica pe care o cant.

– Cum ai descrie stilul tau de interpretare ?
– Mi-e greu sa ma autodescriu ca apartinand unui stil anume. Dupa cum am mentionat anterior, spectrul autorilor de cantare crestina din care ma inspir, este larg. Cu fiecare noua generatie , in bisericile neoprotestante romanesti , muzica s-a diversificat ca stil , mentinand totodata un numitor comun, o identitate general valabila in orice moment si la orice varsta.Cred ca in ce ma priveste, inclin spre acel nucleu comun, spre un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa.

– Ce întelegi prin un stil un pic clasic  si cu tenta poate putin conservativa?
– Cea mai buna sugestie ce o pot aduce este sa va invit sa ascultati si sa constatati. De exeplu, intr-un concert  crestin din ziua de azi, din  Romania, sunt intalnite piese ce deriva ca structura, de la imnul crestin clasic , la influenta moderna rock sau pop sau rap ori uneori folk, pana in latura populara a folk-ului.Este o buna diversitate de stiluri . Cred ca eu nu ma incadrez strict, doar intr-unul din acestea. Piesele mele  au pornit in general, de la constructia clasica a imnului crestin , cu o dezvoltare spre un Gospel modern , poate, uneori, cu tenta de Jazz.

– Cine sunt cei care te asculta ?
– Nu pot raspunde cu precizie la aceasta intrebare. Pot doar sa sper ca orice crestin , de orice varsta poate gasi, la un moment dat , in vreuna din piesele din repertoriul meu, o reincurajare, o remotivare in umblarea zilnica cu Dumnezeu si pot sa sper ca pentru orice om care se afla inca, in cautarea sensului vietii , pot transmite un mesaj al sperantei, al garantiei unei vieti innoite in Dumnezeu.

– Cum se îmbogatesc spiritual, cei care te asculta ?
– Mesajul cantarilor mele indeamna pe oricine la pocainta, singura cale de a-L cunoaste pe Hristos si de a incepe  sa devenim astfel, asemanatori Lui si placuti Tatalui.

– Ce reactii ai primit pana acum, din partea celor care te ascult??
– In marea lor majoritate , reactiile primite au fost incurajatoare. Este un sentiment minunat sa constientizez ca oameni pe care de multe ori, nu-i cunosc, afirma ca muzica pe care o cant are un impact pozitiv, in viata lor.

– Esti doar interpreta de muzica religioasa sau îti place sa si compui ?
– Interpretez muzica crestina. Ocazional, am scris o piesa sau doua , suficient cat sa consider ca darul de a compune nu e neaparat darul care mi s-a dat.

– Ce alte daruri crezi ca mai ai?
– Tot ce am e ceea ce Domnul mi-a dat ca dar. Tot ce intampin in viata e dat sau ingaduit de Dumnezeu . El face toate lucrurile bune si fiecare zi binecuvantata e un dar de la El. Intreaga viata in Hristos este un nemeritat dar.

– Ai participat la concursuri de muzica creatina ?
– Nu am participat direct la vreun concurs . Indirect, imi amintesc ca la unul din concursurile pe care Radio Vocea Evangheliei Bucuresti le-a organizat, albumul meu  ‘’Stele de Craciun ‘’, ar fi fost apreciat ca fiind favoritul ascultatorilor.
Personal, nu consider concursul, competitia, ca adecvate cadrului crestin . Suntem cu totii chemati , in egala masura , sa ne aducem , dupa puteri, aportul. Mi se pare inoportuna evaluarea comparativa a calitatilor unor interpreti a caror menire este sa aduca lauda Domnului. Suprem este numai Harul lui Dumnezeu aratat fata de noi toti, in mod egal, iar o ierarhizare a slujirii noastre in fata Lui, este irelevanta. Concurenta poate alimenta prea multe neajunsuri umane. A lasa un interpret crestin sa inteleaga ca munca lui e apreciata, ramane totusi, un lucru bun si veritabil crestinesc.

– Care au fost provocarile cu care te-ai confruntat de-a lungul timpului, în calitate de interpret de muzica crestina ?
– Provocarile sunt multe si diverse. Acest gen de slujire aduce cu sine un nivel de expunere  la provocari specifice. De exemplu, poti avea parte de o critica constructiva sau poti deveni tinta unei critici intentionat distructiva. E trist ca, uneori, desi suntem crestini, avem inclinatia accentuata de a critica mult si a intelege putin, noi , cei chemati sa nu judecam.
Dar mai presus de toate aceste provocari, ramane bucuria de a sti ca ai adus o contributie, fie ea si modesta, la raspandirea vestii bune a mantuirii.

– Ce altceva te mai atrage, în afara de muzica ?
– Imi place pictura, ma intereseaza artele vizuale, in general.

– Esti un crestin implicat, activ?
Nu cred ca poti fi crestin inactiv. Mai mult sau mai putin vizibil din exterior, viata autentica de crestin consta intr-o nesfarsita lupta de a trai in lume si a nu fi al lumii.

– Ai dori sa ne relatezi o anumita experienta pe care ai avut-o cu Dumnezeu?
– Viata crestinului este un sir de experiente cu Dumnezeu. Zi dupa zi, bunatatea Lui straluceste pentru noi si nimic din ce face El pentru noi nu e marunt. Raspunsul corect ar fi ca intreaga mea existenta este o experienta personala extraordinara, cu Dumnezeu.

– Dupa parerea ta, care este cheia succesului spiritual?
– Increderea in Dumnezeu , cu tot ce implica ea , cred ca e cheia succesului spiritual. Din El, prin El si pentru El, sunt toate lucrurile. Asumandu-ne acest adevar si traind in ascultare suntem placuti Domnului, si asta inseamna succes spiritual.

– La ce lucrezi în prezent?
– Adaptarea la un nou stil de viata , intr-o noua tara, mi-a ocupat majoritatea timpului, in ultimii ani.Toate albumele mele sunt inregistrate sub numele de Oana Fisca . Noi inregistrari, pe numele de dupa casatorie, nu exista decat in perspectiva.

– Ce planuri de viitor ai?
– Data fiind situatia economica generala , actualmente este greu sa construiesti planuri precise de viitor. Credinta imi da taria de a merge inainte , constienta ca Domnul va purta de grija, in fiecare zi.

– Ce recomandare ai dori sa le faci celor ce intentioneaza sa cânte sau sa compuna muzica religioasa?
– Nu pot decat sa incurajez pe oricine are incredintare ca e chemat la aceasta lucrare. Perseverenta si rabdarea vor aduce roade. Este un privilegiu  sa Ii poti inchina aceste daruri lui Dumnezeu.

– Ce hobby-uri ai? Cum îti petreci timpul liber?
– Putinul timp liber de care dispun, prefer sa il petrec in natura. Impreuna cu sotul meu merg, uneori, la munte, in camping si (depinde de anotimp) pescuim sau innotam in raurile si lacurile frumoase din Oregon.

– Pastrezi legatura cu patria mama? Cand ai vizitat ultima data România?
– Pentru mine, “acasa” a ramas inca, Romania. Avem acolo, familie si prieteni cu care tinem legaturi stranse.Ultima data, am vizitat Romania anul trecut si, daca am avea posibilitatea, am merge acolo saptamanal.

– Ce mesaj vrei sa le transmiti cititorilor nostri?
– Avem un Dumnezeu Viu. Mai presus de tot ce e firesc , El este Atotputernic . El este Calea, Adevarul si Viata. Daca nu-L cunosti, cauta-L si-L vei gasi. E cel mai minunat lucru ce ti se poate intampla.

REGAL MARIUS BODOCHI LA OPERA NATIONALA BUCURESTI AMADEUS

By Mihaela Dordea
Mozart si Salieri…Inocenta si pacat. Ispasire…
De secole, milenii chiar, crestinismul isi sustine teoria despre pacat, cea cu oaia ratacita si rascumpararea prin penitenta. Cu siguranta, este o metoda evoluata fata de modul pagan de a simti, a practica si mai ales a sanctiona pacatul. Ma intreb daca nu cumva, practicile exterioare impuse de penitenta crestina gen matanii, rugaciuni, post, nu ofera acestei operatiuni un aer de contract, de „do ut des”, un fel de targ , de aranjament formal. Sigur, exista si aici remuscare si parere de rau, altfel ele nu ar avea nici loc si nici rost. 
Totusi, penitenta reala, cea care se naste din constiinta ca ai gresit, ca ai savarsit un pacat fata de lume, fata de tine insuti, este chinul tantalic de a rabda. Astfel de „plati” nu sunt nici catalogate, nici tarifate in coduri. Rascumparam suferind. Noi, in noi, cu noi, pentru noi insine.
Suferinta rascumpararii nu are limite prestabilite. Sorocul ispasirii nu este ca in canoanele crestine, implinirea unui anume stoc de actiuni, catehisme legiferate si tarifate, nu! Termenul este cu totul altul! Durata genului de ispasire launtrica poate fi de o zi, o luna, un an sau o viata. Pentru ca niciodata nu putem sti cand vine acel moment in care cel ce stie care e vina si cata,  iarta.
In lista martiriurilor posibile, acest tip de ispasire este cel mai dramatic si da, cel mai nobil.
Iata cu ce ne intalnim in spectacolul prezentat de Studioul Experimental de Opera si Balet „Ludovic Spiess” din cadrul Operei Nationala Bucuresti, in colaborare cu Fundatia Ileana Mustatza, pe textul lui Peter Schaffer, „ AMADEUS”, in regia unui tanar artist care a impresionat prin viziunea patrunzatoare in sufletul si mintea umana, atat de intortocheate, Marcel Top.
Se vorbeste despre un destin necrutator al lui Mozart. Despre o viata franta prea devreme in conditii pe care nu le vom elucida poate niciodata.
Drama  insa nu se consuma aici si acum, la moartea compozitorului. Drama incepe odata cu primele sale compozitii ascultate de Salieri, compozitor care poate, desi ii este greu, sa recunoasca valoarea tanarului sau confrate, dar se lupta cu tentatia de a-l distruge. Si o face treptat, treptat. Cel putin asa spun gurile rele ale vremii. Drama insa va ajunge la apogeu dupa ce Mozart nu va mai fi. Pura geometrie emotionala, generatoare de sensuri morale.
Moartea e prin natura ei ceva senzational, in comparatie cu cotidianul vietii obisnuite. Salieri reuseste o inversare categorica de situatii. Ceea ce se intampla cu el dupa ce se consuma moartea lui Mozart devine cu adevarat senzational. Efortul de a trece, de a supravietui, macinat de spaime si rataciri , de lupta launtrica, cu tine insuti pentru o ispasire numai de tine stiuta, devine un efort moral de fiecare clipa, un efort dramatic, senzational. Si Marius Bodochi, exprima toate aceste stari, intr-o evolutie de exceptie, facand un Salieri dramatic, ironic, inspaimantat, pierdut uneori in cautarea unui raspuns…Oare il va gasi vreodata?
In Amadeus avem de-aface cu un Salieri hartuit de indoieli, de disperare, in anumite momente, dar dureros de constient de neputinta sa ca individ in fata evidentei, si chiar, gandeste el, ca artist.
Marius ne dezvaluie noua, spectatorii sai, un Salieri care pune in discutie anumite indoieli, anumite spaime, dar si o luciditate speciala, si mai ales, face ca noi sa vedem nu doar o constiinta impovarata cat si, sau mai ales, o anume maretie.
Marius Bodochi este unul dintre putinii, rarii actori care au forta sa exprime cu atata eleganta un astfel de personaj. El reuseste sa evoce plastic si dramatic epoca, eroul si destinul sau in pofida unei opere care incearca sa prinda intr-o frantura de timp vasta structura simfonica a unei vieti, a unui suflet. As spune despre Marius Bodochi ca este un artist, un creator al imaginii din toate unghiurile ei, psihologic, pana la identificare fizica, prin puterea de expresie, prin nuantele subtile pe care numai un mare artist le sesizeaza la un personaj de factura lui Salieri.
Dincolo de regalul oferit de Marius Bodochi, in Amadeus avem muzica. Muzica de calitate. Mozart si da, Salieri.
Solistii Operei Nationale Simonida Lutescu, Mihaela Ispan, Vasile Chisiu, Marius Bolos acompaniati de un grup de muzicieni din orchestra operei, avand ca dirijor pe Ciprian Teodorascu, unul dintre cei mai distinsi dirijori ai ONB, in regia muzicala a lui Dan Ardelean, creeaza o atmosfera cu efecte lirice de mare calibru in cadrul acestui spectacol complet si complex.
Si, da, Marius Bodochi are veleitati lirice si el, cantand o arie.
Mozart. Un personaj care schimba putin atmosfera, aducand o pata de culoare,  as spune, o anume relaxare tensiunii din scena, in ciuda finalului necrutator, Mozart este interpretat de un tanar actor, care se straduieste sa sustina partitura alaturi de titan, Marius Bodochi, si , lauda lui, reuseste sa ne convinga ca este un actor plin de pasiune, cu talent, si mai ales cu pofta de joc, si da, de ce nu, de joaca, Razvan Oprea.
Atmosfera de epoca, cu usoare aluzii la burlesc, este creata de costumele create de Anca Cernea si realizate de Romanita Iovan.
Decorul simplu, dar cuprinzator, un decor care nu incarca scena si nu incurca povestea, este semnat de Daniel Divrician.
Spectacolul este unul dintre cele pe care le tii minte, cu care pleci acasa, si despre care ai tendinta sa vorbesti multa vreme dupa ce l-ai vazut. Impresionant din punct de vedere regizoral, Amadeus incepe in foaierul Operei , loc cu adanci semnificatii lirice, apoi Salieri ne invita sus, ca sa nu ramana singur , prada temerilor de o viata, epuizat de intrebarea la care nu va afla niciodata raspunsul: oare are vreun amestec in moartea lui Mozart?
Chiar asa: are?….

Cântece despre lumina din vis

Calatoria gândului de Ilinca Nathanael, Bucuresti, Editura Anamarol, 11 p.

In volumul de versuri « Calatoria gândului », publicat in antologia “Spiralele vietii”,  Victorita Dutu, semnand cu pseudonimul Ilinca Nathanael, picteaza folosind cuvinte. Aici, Victorita Dutu nu este doar poeta, ci si artist plastic, astfel ca versurile carora le da viata devin cantece ale atmosferei, culorii si luminii. Expresia este concentrata si concisa si totul sta sub semnul metaforei si al epitetului cromatic evocator: « Cu mainile muiate in apele cerului/ Ca in florile lacului meu,/ Daca as putea sa cant/ Cu privirile-n soare… » (“Daca m-ai lasa”)

Victorita Dutu – matematician, filosof, poet si artist plastic

Poeta si prozatoarea Victorita Dutu este cunoscuta iubitorilor de arta prin cartile “Spatii”, “Vreau o alta lume”, “Calatoria gandului”, “Cea care as fi”, etc. Detinatoare a Premiului International de poezie “NAJI NAAMAN”, obtinut in anul 2009, Victorita Dutu debuteaza in august 2003, cu placheta de versuri “Spatii”. Poeta este absolventa a Facultatii de Matematica si a Facultatii de Filosofie din Iasi si are un masterat in logica si hermeneutica. In prezent, Victorita Dutu este profesor titluar de matematica la un colegiu din Bucuresti. In paralel, aceasta realizeaza la TVRM Cultural si Educational, emisiunea “Gandesti, deci existi”.

Ce faci lumina in visul meu

In „Visul meu”, lumina devine un topos edenic, aducand cu sine efluvii olfactive persistente. Poezia se detaseaza printr-o prezenta puternica a eului liric in peisaj, precum si prin sublimarea elementelor acestuia in stari de suflet bazate pe ambiguitate si sugestie: “Ce faci lumina in visul meu/ Mã chinui sã te privesc,/ Sa-ti privesc mainile/ Picioarele sarutate de ape,/ Dar tu te asemeni cu mine/ Foarte mult,/ Esti la fel de singura/ Ca atunci cand te caut.”

Zgomotul ce striveste ninsori

Rememorarea afectiva, spatiul amintirii unei trecute iubiri se concretizeaza la Victorita Dutu intr-o comuniune cu natura, pe care eul liric o transfigureaza poetic printr-o imagistica bogata. Poeta descrie senzatii si simboluri ale solaritatii, redate sugestiv prin filtrarea luminii in clipe nesfarsite de liniste. Forta cosmica a energiilor vitale este evocata prin elementul acvatic, fie ca este vorba de lacrima, apa sau ninsoare. Starii de liniste de la inceput ii ia locul, in final, zgomotul care ucide. “Intr-un cantec sublim/ Izvoarele saltau/ La visul tau albastru/ Si florile plangeau/ Odata cu tine./ De dupa zari ma priveai/ Cu lacrima ta de soare/ Si canta inima mea/ Impreuna cu lacrima ta nebuna/ Te iubeam, te iubeam/ Dar acum a sfarsit aceasta iubire/ Apa nu exista decat la un pret foarte/ Scump/ Si e mereu cãlcata in surdina/ De zgomotul ce striveste ninsori.” (“Cantec”)

Zãpezile…ah, zãpezile

In “Asfintit”, poeta creeaza un tablou de o cromatica intensa, textul cumuland cu figuri de stil extrem de expresive: ” Soarele era uneori la asfintit/ Valea suna a pustiu/ Desi era primavara,/ Se topeau zãpezile/ Zãpezile…ah, zãpezile…/ Atata fum de aburi/ Se-naltã din florile/ Ce urmau sã infloreascã/ Dar unde infloriserã,/ Unde era adancul nestiut/ Nevãzut incã de oameni,/ Plutitor dincolo de cuvinte?” Plinatatea luminii, fecunditatea cosmica revarsata in plan terestru vor transforma toate elementele in principii vegetale, redate prin florile ce urmeaza sa se deschida. Poeta conserva in aceste versuri o lume fixata intr-o aura de eternitate, intr-un orizont al sevelor reunite, cosmice si telurice.

Secunde

In “Scrisoare” – “Am primit o scrisoare./ De la cine e ?/ E de la tine la mine” – rememorarea afectiva a unei povesti de dragoste schimba perspectiva poetica. Versul penduleaza intre un plan al prezentului si unul al trecutului, intre “secunda aceasta,/ Si secunda aceea”.  Atmosfera erotica este tipic romantica, de basm, de  ritualitate a momentelor si a gesturilor dintre cei doi iubiti. Sentimentul de reverie  rezulta si din cele doua secvente temporale, trecutul si prezentul, ce se intalnesc intr-o simetrie perfecta. “Mã voi intoarce din drum candva”, afirma poeta, amplificand astfel atmosfera de melancolie in care se inscrie intreaga poezie.

Trebuie sã fie si altceva!!!!

In “Masca”, reflectia asupra trecerii timpului, usor mirata, sta sub semnul cugetarii filosofice: “Aceeasi masã pe care scriu,/ Aceeasi copaci care-si leagãnã frunza,/ Oamenii ce seamãnã intre ei,/ Trec pe stradã agale,/ Aceleasi masini , cu acelasi zgomot,/ Trec prin fata blocului meu./ Privesc in gol/ Si totul dispare in trecut/ Intr-o lume lipsitã de valoare./ Trebuie sã fie si altceva!!!!”

Acest “Trebuie sã fie si altceva” reflecta starea de neliniste nedefinita a eului liric, asa cum se regaseste si in afirmatia poetei din “Puterea de a intelege”: “Unul din cele mai mari daruri cu care a fost inzestrat omul de catre Dumnezeu este acela de a cunoaste. Care este sensul existentei umane pana la urma?” Cu alte cuvinte, ce se afla dincolo de evident, ce altceva mai exista in spatele cortinei? Tot autoarea este cea care ne da raspunsul: „Deodatã o floare mi-a cãzut in manã./ Era galbenã, cu raze de soare in ea.” Adevarata valoare, mireasma de floare si lumina solara, acest altceva in cautarea caruia poeta a pornit intr-o calatorie a gandului, este poezia. Pe care Victorita Dutu o plamadeste si acum, ca de fiecare data, cu daruire, pasiune si suflet.

Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

RATACIND PRINTRE SOAPTE SI TRANDAFIRI GALBENI de MIHAELA DORDEA

PREFATA

Un buchet de oamnei -flori!

Iata si o carte – Trandafir! O carte floare?  Credem ca mai degraba este o carte-buchet din florile cele mai flori pe care le are in acest moment teatrul romanesc! Ne vine greu sa ne oprim la anumite nume, nici nu stim cu care sa incepem, o facem dupa ordinea aleatorie a materialelor publicate: Radu Beligan, Stefan Iordache, Misu Fotino, Cozorici, Dan Puric, Mircea Albulescu…
Este o carte in care asa-numitii monstri sacri devin oameni care soptesc despre ei, despre fascinanta lume a scenei, despre viata, despre idealuri, vise si neimpliniri…
Mihaela Dordea ridica un pic din marginile cortinei numita viata si-i roaga pe multi dintre artistii nostri… sa-i sopteasca….
Ei sunt oameni-flori, pot fi si petale disparate din aceasta lume unica. Ei pastreaza culoarea, parfumul, forma, prospetimea…colosala viziune despre lumea in care traiesc, lumea teatrului romanesc de la inceputul mileniului trei…
Personal nu mi-am lamurit ce rol joaca autoarea in aceasta lume a tuturor teatrelor noastre, stiu ca este cunoscuta de la portar la masinist, ca toti artistii ii sunt prieteni, ca ei sunt „Vanzatorii de vise”.
Mihaela Dordea face parte din familia celor care iubesc, dar mai ales slefuiesc in metafora cuvantul.
Liniile astrale ale fiecarei existente au legi pe care nu le stim. Altfel cum ne-am explica faptul ca eu, nascut in singurul sat cu doi academiceni si noua scriitori atestati sunt invitat sa-mi lansez o carte la Festivalul National de Literatura Isanos-Camilar si o intalnesc pe Mihaela, una dintre laureate, ca facem schimb de adrese de messenger si dupa ce postam niste vorbe pe sticla ajungem prieteni, ii si mi se incredinteaza scrieri din sertarele noastre…
Asa am aflat ca solicitata de mai toate revistele din tara si strainatate sa scrie despre lumea teatrului, nimeni nu i-a oferit posibilitatea de a-i tipari o carte-document, care sa adune acest buchet imaginar de fresce pe suflete, trairi si simtiri.
Iubim, dar si pacatuim prin cuvinte. Fiecare-si sculpteaza din cuvinte idealul de viata, dar mai ales cel de dragoste.Cea de-a doua carte este o poveste careia i-as pune in fata alta  „poveste” numita „Targul de iubire”.
Este povestea reala, dar si fictiva, care-l are ca personaj pe celebrul artist Stefan Iordache. El este Printul. Omul care la o anumita varsta simte ca traieste „Ultima iubire”. Se zice ca aceasta-i cea mai mare, mai puternica, mai arzatoare… Lucrul cel mai important este faptul ca eroina si autoarea acestei povesti ii da un uluitor de original continut artistic. Noutatea este ca personajul este real, dar cartea nu-i nici o autobiografie, nici o romantioasa poveste de dragoste.Eroul, prietenii lui constata ca el devine Printul, ea, Printesa.
Cititorul trebuie sa inteleaga un lucru: este o poveste reala.Ar putea fi considerata si fictiune artistica, avem de-a face cu o carte!. O opera literara, in care   Printul declara: ”Avem prea multa iubire de dat”! Si, poate cel mai dureros lucru este sa constatam ca ii este refuzata implinirea acestui deziderat. Ca „…iubirea ce ni s-a dat este doar o promisiune a nemuririi”!

Profesor Constantin T. Ciubotaru

FATA DINTRE METAFORE

Iata-ma, parca dus in juvat, pe marea scena a teatrului romanesc.
Sunt invitatul, cu bilet de favoare, al scriitoarei Mihaela Dordea – pe care, sincer ma intreb mirat : cine a pus-o sa intre pe aceasta scena a zeilor nostri contemporani – ACTORII cei mai de vaza?
Teatru. Toata istoria planetei noastre este un teatru, mai antic, medieval sau contemporan.
Ei bine, fata aceasta s-a dus ca reporterita pe scena si prin culisele marilor monstri sacri ai teatrului, eruditii mai contemporani.
Sa nu se supere CEL DE SUS, dar el a creat la inceput femeia si barbatul. O scurta sceneta in doi, as spune. Dar femeia lui, la prima ocazie, in Eden, a muscat din fructul oprit declansand pe Pamant tragedia. De aceea o numesc pe autoarea in discutie – FATA – este mai pudic si chiar mai decent. Dar, exigent fiind, o voi suspecta de posiblie si imprevizibile abateri de la conduita divina si-o voi urmari pe tot traseul multelor ei pagini adunate cu migala in cartea pe care, cu onoare o semneaza. Pe inculpata am remarcat-o in scriitura mai proaspata ca pe o dibace reporterita, mare investigatoare in
ale interviurilor.Iat-o, deci, in lumea corifeilor. Evit sa dau numele unor mari actori cu care s-a duelat si despre care a scris fiindca nu-mi propun sa scriu o noua BIBLIE. Ba am sa spun totusi cateva, ca nu se poate altfel : Radu Beligan, Mircea Albulescu, Ion Lucian, George Motoi, Mihai Fotino, Stefan Iordache….
Asa, o bucata de fata, a intrat in tainele nu chiar prea rasfatatilor de muze – pe care ii pune intr-un buchet de metafore si ne dezvaluie fetele lor vizibile, invizibile si chiar imprevizibile.
Scriitura Mihaelei Dordea nu este o explozie obisnuita spre exterior, spre cunoastere, ci, dimpotriva, o implozie spre microcosmosul, poate cel mai inversunat ascunzator de taine.
Acolo, in culisele mici, scriitoarea a descoperit marile adevaruri despre multele personaje ce acum dorm, sau inca nu, intre copertile cartii ei bine chivernisita.
Ce-ati vrea ? Sa va povestesc cartea ? Nici nu ma gandesc ! Doar cronicarii cei fara de duh in calimari ii obosesc pe cititori cu fragmente intre ghilimele, citate, replici etc. Eu va recomand si va indemn sa lecturati cartea. Veti descoperi singuri rarisimele mijloace de investigatie, calmul pana la extremis, truda revarsata in literele de tus, negru sau albastru,ale autoarei.
Mihaela Dordea sfideaza timpul si intregul din continut nu este arestat de bariere conventionale sau de conjunctura. Personajele ei se misca lent, festina lentae, chiar cand sunt mai tumultoase.
Dresoarea, autoarea, se implica foarte subtil in biografiile zeilor cu sau fara armuri ai cartii. Nu forteaza nota niciodata. Din eleganta nu iubeste pe nimeni in special si isi dojeneste eroii in egala masura. Nici varstele nu constituie vreun impediment. Nu face butaforie si nu poleieste gratuit pe nimeni cu aur. Predominant in conturarea personajelor sale este realul, fiecare personaj cu diamantele ascunse in profundis.
De unde aceasta putere la Mihaela Dordea sa planga si sa rada, sa rada si sa planga cu o dezinvoltura, desigur, specifica, langa toti printii de pe scena fara cortina a vietii ?
Eu, pe aceasta fata dintre metafore as biciui-o cu multe buchete de flori.
La acest inceput de mileniu TREI, cand se planuiesc noi maceluri mondiale, cand stranepoatele Evei l-au speriat si pe Dracu, vine EA, Mihaela Dordea – si trudeste si scrie si ne daruieste un letopiset atat de minunat ! Mi s-ar poticni si frange plaivazul daca n-as pritoci cateva cuvinte mai acatarii despre fata-eroina a scriselor mele de azi.
Cam atata pun eu pe frontispiciul cartii pe care o aveti acum la-ndemana.
Va previn ca metaforele acestui letopiset nu le sunt adresate si delicventilor de drept comun ai epocii in care actualmente respiram.
Si o ultima precizare : prin aceasta importanta carte Mihaela Dordea intra in literatura romana pe usa din fata – si este foarte bine asa.
Lectura placuta tuturor !

poet George FILIP- Montreal, Canada

MELC, MELC, CODOBELC….

Mihaela Dordea este un paradox pentru critica teatrala insasi. Caci critica in sine se bazeaza pe o anumita distanta de subiect si pe «  suflul rece al ratiunii », ca sa citam din clasici. Dar nimic din toate acestea ! Caci Mihaela se apropie cu o inocenta dezarmanta fata de « fiara artistica »  pe care o imblanzeste, o seduce fara insa sa o tranchilizeze pentru o eventuala operatie pe cord deschis. Apoi ii ofera inima ei. Naucit, artistul se apara cu ce are mai bun, adica cu inima lui. Si asa, incet, incet, Mihaela a strans inimile artistilor nu pentru sine ci pentru o eventuala eternitate a celui al carui nume « este scris pe nisip ». De fapt, la o privire mai atenta, Mihaela Dordea este o zana buna deghizata in critic. Iar noi, artistii, ca un paradox al firii, speriati de breasla asta care vesnic ne critica, ne-am indragostit pe rand si in timp de ea, de Mihaela, fara sa ne dam seama, ca de un dor implinit, ca de o mangaiere de mult asteptata.
Cate cuvinte urate si nedrepte s-au scris despre noi, cate lucruri superficiale, ba chiar si adevaruri, dar la ce bun daca sunt spuse cu cruzime, ne-au facut pana la urma sa ne ascundem, bietii de noi, in propria fiinta, ca intr-o cochilie.
Cand eram copil, undeva la tara, la marginea unei paduri, pe o ploaie marunta, o fetita m-a invatat ceva magic. Din iarba, printre picaturile de ploaie se vedea o forma ciudata fara viata.
«  Melc, melc, codobelc
Scoate coarne bouresti
Si te du la Dunare
Si bea apa tubure… », murmura ca pe un descant fetita. Si din bucata aceea incremenita mijea viata. Intai, doua cornite ca doua antene apareau prudente, apoi incet, incet, toata faptura. Toate asa-zisele interviuri luate de Mihaela Dordea artistilor au ceva din acel descantec al fetitei ce chema la viata. Caci, precum melcul acela, si fiinta ranita si sensibila a artistului iese la suprafata si dupa ce pipaie cu sufletul imprejurimile si se asigura de absenta oricarei primejdii, abia atunci isi marturiseste piatra de pret a inimii sale, copilaria sufletului sau ascuns. Aceasta este starea de gratie pe care o infaptuieste discret, de fiecare data Mihaela atunci cand se intalneste cu un artist.
Da, Mihaela Dordea produce o temperatura aparte, la care frumosul apare de la sine. Adaugati apoi eleganta cu care se trece peste neizbanzile, cateodata firesti, ale profesiei oprindu-se cu superba mirare asupra florilor ce-au izbutit sa creasca printre spini.
« Sunteti flori ! », parca i se aude glasul. « Sunteti bucuriile noastre ! » si caruta cu paiate se opreste din mersul ei prin viscolul vietii.
Apoi un biet actor inghetat ridica felinarul sa vada cine a vorbit.
–    « A, e Mihaela, zana noastra cea buna ! », spune el celorlati.
–   «  Si noi te iubim, Mihaela ! », se auzi ca o bucurie stinsa glasul celorlalti ramasi in caruta.
Apoi o pocnitura de bici si caruta disparu in ninsoarea de veac a teatrului romanesc.

DAN PURIC

„Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat” – Interviu cu Amalia Cimpean, din Arizona, interpreta de muzica crestina

Amalia Mihaela Cimpean, interpreta de muzica crestina, a ajuns in Arizona in iarna lui 2005, cand sarbatoarea Craciunului batea la usa. La scurt timp, mai precis pe 22 Ianuarie 2006, aceasta se casatoreste cu Calin R. Cimpean, la biserica penticostala Happy Valley. Lansarea primului album de muzica, “Fii cu mine pas cu pas”, al interpretei Amalia Cimpean, se datoreaza intr-o mare masura, ajutorului acordat de sotul ei, Calin, despre care solista spune ca este o binecuvantare de la Dumnezeu. Incurajarea si sprijinului lui au sustinut-o pe  Amalia in pregatirea si editarea albumului. Amalia si Calin au doi fii, Andrew Joseph (3 ani) si Nathaniel (10 luni), pentru care isi doresc in primul rand, sa ramana langa Dumnezeu si sa Ii slujeasca. Amalia Mihaela Cimpean s-a nascut pe 29 octombire 1985, la Valenii de Munte, Prahova. Interpreta provine dintr-o familie numeroasa si spune ca parintii au fost cei care au facut tot ce le-a stat in putinta pentru ca ea si cei cinci frati si surori pe care ii are, sa ajunga sa isi vada visele devenite realitate. Ei si-au incurajat, si-au spirijinit financiar copii, chiar daca lucrul acesta a insemnat sacrificii serioase. Amalia locuieste in prezent in Surprise, Arizona si afirma despre sine ca este, pe langa interpreta de muzica crestina, studenta si full-time mama.

“Fii cu mine Pas cu Pas”
– Cum ti-ai descoperit pasiunea pentru muzica crestina?
– Dorinta de a canta s-a nascut in inima mea la varsta de 5 ani. Pot spune ca mama mea si matusa mea, Any Mehedinti, sunt cele ce au descoperit talantul meu. Ele au fost cele care m-au invatat prima mea cantare – „Biblia ma-nvata” – si de atunci incolo am laudat mereu pe Domnul prin cantare.
-Este “Fii cu mine Pas cu Pas” primul tau album muzical?
– Da, “Fii cu mine Pas cu Pas” este debutul meu muzical.
– Stiu ca anul trecut ai fost in vizita in Romania, ocazie cu care ai si lansat “Fii cu mine pas cu pas”. Cum s-a nascut acest album?
– Dorinta de a lansa un album cu muzica crestina s-a nascut in inima mea dupa ce eu si surorile mele am inceput sa cantam in duet in biserica, in urma cu zece ani. Totusi, acum doi ani, in urma rugaciunilor si la indemnul si incurajarea sotului, parintilor, fratilor si surorilor crestine din multe biserici de aici si din Romania, si nu in ultimul rand, la incurajarea prietenei mele, Romelia Radu, interpreta de muzica crestina, am inceput colaborarea cu Vali Mocanu. El este compozitor de muzica crestina si organist al unor formatii si interpreti ca Ruben Filote, Romelia Radu, grupul Saron, grupul Eliezer si chiar grupul Speranta, anumite melodii.
Un vis indeplinit
– Te rugam sa ne spui in cateva cuvinte ce inseamna pentru tine “Fii cu mine pas cu pas”?
– Pentru mine, albumul „Fii cu mine pas cu pas” este un vis indeplinit, o dorinta indeplinita pe care Dumnezeu a pus-o in inima mea de multi ani. Prin acest album am vrut si vreau sa aduc oamenii mai aproape de Dumnezeu, sa le ating inimile, sa ii incurajez, sa ii imbarbatez si sa le aduc aminte ca sus in cer avem un Tata care ne iubeste si ne-asteapta.
– Cine sunt colaboratorii tai la albumul “Fii cu mine pas cu pas?”
– Colaboratorii albumului ‘’Fii cu mine pas cu pas’’ sunt Vali Mocanu (compozitor si organist), Calin Cimpean (interpret voci aditionale), Samuel Buduleanu (interpret voci aditionale), Ema Mocanu (interpreta voci aditionale), Studio Targoviste (mixaj si procesare) si Studio Speranta (timbru si multiplicare).
– De ce acest titlu?
– Am ales titlul « Fii cu mine pas cu pas », pentru ca doresc ca Dumnezeu sa fie cu mine in orice clipa a vietii mele pe acest pamant. In acelasi timp, pot spune ca piesa numarul cinci, « Fii cu mine pas cu pas », are o insemnatate aparte pentru mine si de aceea i-am ales titlul ca sa caracterizeze albumul meu.
O muzica inaltatoare

– Cum ai defini stilul care caracterizeaza primul tau album de muzica crestina?
– Am dorit ca acest album sa cuprinda cat mai multe categorii de oameni, de aceea stilul de muzica prezentat este divers. Nu pot defini un stil anume.
– Ai si compozitii proprii? (muzica, text)
– Prefer a fi mai mult interpret decat compozitor, de aceea pe albumul meu muzical am introdus doar o singura melodie compusa de mine, muzica si versuri – Deschide-ti inima.
– De ce ai ales muzica crestina si nu un alt gen muzical?
– Nu mi-as imagina vreodata ca as putea canta un altfel de gen muzical decat cel crestin. Dumnezeu m-a inzestrat cu acest talant si vreau sa-l pun in negot pentru lucrarea Lui.

– Prin ce se deosebeste muzica crestina de celelalte genuri muzicale?
– Pentru mine, muzica crestina este muzica ce imi sensibilizeaza inima si ma aduce mai aproape de Dumnezeu. Prin muzica, omul poate fi inaltat spiritual sau coborat. Muzica crestina este o muzica inaltatoare care incurajeza descurajatii si le da speranta celor pierduti.
Un mesaj special
– Canti si in engleza? Intentionezi sa scoti pe viitor si un album in engleza?
– Obisnuiesc sa cant si in engleza, dar prefer sunetele muzicii romanesti pentru ca nu o aud la orice pas si in acelasi timp imi aduce aminte de patria mama, Romania. In legatura cu a doua intrebare, raspunsul meu este da, as dori pe viitor sa public un album in care sa introduc cateva piese in limba engleza, pe langa cele in limba romana.
– Ce simti atunci cand interpretezi o melodie crestina?
– Am o bucurie enorma cand stiu ca pot sa  laud numele Domnului prin vocea pe care El mi-a daruit-o.
– Care este mesajul pe care il transmiti celor care te asculta?
– Fiecare melodie pe care am ales-o pe album are un mesaj special si este indreptata spre toate categoriile de oameni (tineri, varstnici, mantuiti, nemantuiti, descurajati, incercati, asteptatori ai venirii Domnului, doritori de umplerea cu Duhul Sfant, etc).
O impletire de genuri muzicale

– Cum ai defini muzica crestina contemporana?
– Muzica crestina contemporana este o impletire de genuri muzicale care aduce inovatii repertorului crestin muzical in fecare zi.
– Cine sunt cantaretii tai de muzica crestina preferati, atat romani cat si americani?
– Pot spune ca am multi cantareti crestini preferati, dintre acestia amintesc grupul Speranta, grupul Ierusalim, Ramona si Catalin Lup, Simina si Gabriela, Marius Livanu (cantareti romani), Selah, Third day, Mathew West, Michael W. Smith, Jaci Velasquez (cantareti americani) si multi altii.
Bachelor in Business Adminstration
– In prezent, impreuna cu sotul tau, esti studenta in ultimul an in programul de Bachelor la Universitatea din Phoenix, specializarea Business Administration – tu, Business Management – sotul tau. Anul acesta in septembrie iti vei lua licenta in “Business Administration” tu, „Business Management”, sotul?
– Da, anul acesta in septembrie voi lua diploma de Bachelor in Business Adminstration eu, iar sotul in Business Management”.
– Ce intentionezi sa faci dupa terminarea studiilor? Ai in perspectiva un anumit job sau vrei sa-ti deschizi un business? Dar sotul tau?
– Dupa terminarea studiilor, am in perspectiva dorinta de a incepe a lucra ca si Academic Councelor la Universitatea din Phoenix. In acelasi timp, doresc sa continui studiile de master in Business Administration. Oricum,  eu astept sa mai creasca cei mici, ei fiind mai importanti decat profesia mea.
– Pe de alta parte, Calin insa, dupa terminarea studiilor, are in vedere pozitia de Postal Inspector, in prezent lucrand ca si supervisor la United States Postal Service (USPS).
„Arizona, un fel de Californie”
– Ce anume gasesti atractiv aici in Arizona?
– Cred ca pentru noi, romanii, cel mai atractiv lucru pe care il gasim in acest stat este clima superba din timpul iernii si al primaverii. Arizona este asezata strategic, daca dorim zapada, mergem la Flagstaff (3 ore de noi), iar daca dorim „Marea Neagra”, mergem la ocean, in California (5 ore de noi). Pe deasupra, in ultimii ani, s-au facut atat de multe constructii si s-au plantat atat de multi palmieri, ca nici nu iti mai dai seama ca locuiesti in desert. Arizona a devenit un fel de Californie mai uscata…
– Tii legatura cu comunitatea romana din Surprise? Cum ai caracteriza aceasta comunitate?
– In general, tinem legatura cu romanii din Surprise, Arizona, dar si din celelate zone ale Phoenix-ului. Obisnuim sa ne bucuram impreuna la seri de rugaciuni romanii punandu-si casele la dispozitie pentru a avea partasie cu cei din neamul lor. In acelasi timp, ne bucuram impreuna la bisericile din zona Phoenix-ului si uneori la un lunch dupa programul de dimineata. Poate, pe viitor, vom organiza evanghelizari si concerte in oraselul Surprise, pentru ca si ceilati romani ce nu Il cunosc pe Dumnezeu sa isi predea viata in mana Lui.
– Cat de usor ai reusit sa te adaptezi la cultura americana?
– La inceput mi-a fost foarte greu sa ma adaptez, dar Ii multumesc lui Dumnezeu pentru sotul meu care m-a ajutat foarte mult la aceasta. Si in acelasi timp Ii multumesc Lui, ca a ingaduit ca parintii mei si cea mai mica surioara sa participe la nunta mea si sa stea aici, timp de trei luni. Si nu in ultimul rand, multumesc Domnului ca m-a ajutat sa invat limba engelza inca din clasele primare. In acest fel, tranzitia a fost mai usoara.
„Imi place gastronomia”
– Am inteles ca iti place sa calatoresti. Ce state ai vizitat si care dintre ele ti-a placut cel mai mult?
– Da, imi place sa calatoresc. Statele pe care le-am vizitat sunt California, Texas si Portland. Pot spune ca toate mi-au placut, fiecare au ceva deosebit. In California mi-au placut oceanul si numeroasele activitati pe care le poti face acolo, in Texas mi-au placut constructia caselor moderne si istoria acestui stat, iar in Portland m-au incantat clima din perioada de vara si tendinta acestui stat de a semana foarte mult cu relieful Romaniei.
– Cum iti petreci timpul liber?
– Momentan, scoala si copilasii imi ocupa tot timpul. Totusi, in putinul meu timp liber ma bucur sa am oportunitatea de a ma implica intr-unul din grupurile de inchinare de la biserica Happy Valley.
– Ce hobby-uri ai?
– Pe langa hobby-ul de a canta si de a calatori, imi place gastronomia.
– Ce mesaj ai dori sa le transmiti cititorilor nostri?
– Mesajul meu pentru cititori este sa priveasca in jurul lor, la natura, la flori si chiar la fiinta lor si sa creada ca avem un Dumnezeu mare, care tine in mana Lui ziua si noaptea, pamantul si cerul, viata ta si viata mea. El doreste sa ne inchinam Lui cu reverenta si sa Il slavim pe El cu darurile pe care ni le-a dat.

Octavian Curpas
Surprise, Arizona

Obiective turistice argesene. Manastirea Curtea de Arges

Biserica Domneasca Sfantul Nicolae din Curtea de Arges, avand planul arhitectonic in modelul clasic bizantin al bisericilor de tip „Cruce greaca inscrisa”, datand din vremea imparatilor Comneni, este ctitoria lui Basarab I Intemeietorul (1310-1352) si este inclusa in Lista Indicativa UNESCO.

Ctitoria Basarabilor de la Curtea de Arges este un edificiu de dimensiuni mari, format din trei incaperi: un pronaos ingust (2,80 m), un naos spatios (11,80 x 12,40 m) si altarul compus dintr-o absida mare, centrala, flancata de doua absidiole.

Naosul, incaperea principala si, totodata, cea mai reprezentativa a bisericii, are in mijloc patru stalpi de sectiune patrata, care impart spatiul in trei compartimente lungi – trei nave: una mediana, larga, si doua laterale, mai inguste, prelungite, fiecare din cele trei, spre rasarit, cu cate o absida.

Aspectul exterior al cladirii este impunator si de o cromatica rafinata, data de combinatia dintre caramida si piatra de rau. Din materiale nepretentioase, arhitectul a reusit sa realizeze cu iscusinta o imbinare de linii si volume de o eleganta deosebita.

Forma si ingustimea ferestrelor se datoreaza adaptarii la circumstantele vremii, cladirea oferind, in trecutele vremuri, si un loc de refugiu in caz de primejdie.

… Patrund in interiorul bisericii si am senzatia ca tin in maini o carte de istorie. Incep sa-i rasfoiesc paginile impregnate cu parfumul timpului…

Pictura bisericii

Pe peretii Bisericii Domnesti se pastreaza picturi datand din trei momente ale evolutiei artei noastre religioase: frescele din secolul al XIV-lea, cele din secolul al XVIII-lea, realizate de Radul Zugravul si cele de la inceputul secolului al XIX-lea, datorate zugravului Pantelimon.

Exista unele diferente intre pictura din altar si cea din naos. Intre picturile murale din altar, sunt bine conservate: pe latura estica – Pilda celor zece fecioare, Petru si Ioan in fata mormantului gol si Iisus in muntii Galileii, Cortul Marturisirii si Impartasania apostolilor, Mormantul si Iisus infasurat in giulgiu (in proscomidie); pe peretele nordic – Izgonirea negustorilor din templu si Inmultirea painilor; pe cel sudic – Recensamantul lui Quirinus, Sarutul lui Iuda si Drumul crucii; catre sud-est – Spalarea picioarelor si Rugaciunea de pe munte; peretele de vest – Adormirea Fecioarei – una dintre cele mai ample din intreaga pictura medievala romaneasca.

Marturii ale vremii

In timp, au fost descoperite aici 14 – marturii ale unei lumi feudale romanesti prea putin cunoscute pana atunci. Inventarul acestora a procurat informatii pretioase in special  despre vestimentatia de moda occidentala a boierimii din statele feudale romanesti – imbracaminte fastuoasa, vorbind despre posibilitatile materiale ale clasei dominante, beneficiara a unor mari venituri de pe urma intinselor mosii pe care le poseda.

In aceste morminte s-au gasit diverse podoabe: inele de aur inscriptionate in latina sau slavona, diademe de margaritare sau din lame de aur, aplice din aur, o egreta de argint, un fragment de brau si multe altele. Cand a fost deschis al zecelea mormant, presupus a fi al lui Vladislav Vlaicu (atribuit, multa vreme, lui Radu I, legendarul Negru Voda), aflat intre cei doi stalpi de pe latura sudica a pronaosului, s-a constatat ca mormantul scapase intact timp de sase veacuri, iar cand piatra funerara a fost ridicata de pe sarcofag, a aparut cadavrul nealterat al cavalerului din secolul al XIV-lea. ,,Pe cap purta o diadema de margaritare, incheiata cu un lant de aur peste pletele lungi, lasate pe spate. La gat, peste tunica din matase purpurie, venetiana, se rasfrangea un guler de dantela lucrata in matase si aur. Un sir de circa 30 de nasturi de aur incheiau [sic] tunica, impodobita la gat, la piept si la manseta cu siruri de margaritare. Colturile pulpanelor erau impodobite in fata cu doua rozete de margaritare. Nasturi de aur erau si la maneci, iar coatele erau brodate cu galoane de fir. Peste solduri avea petrecuta o centura brodata cu fir de aur si margaritare, care se incheia cu o magnifica pafta de aur. […] Paftaua reprezinta o cetate gotica cu doua turnuri poligonale la colturi. In partea centrala, pe un fond de smalt albastru, este lucrata in relief o lebada cu cap de femeie, a carei semnificatie n-a fost descifrata nici pana acum. Lateral, in doua balcoane, stau parca de vorba un cavaler si o doamna. In contact cu aerul, stofa s-a pulverizat. S-au pastrat numai cateva fragmente ici- colo. Din vesta au mai ramas margaritarele ce o impodobeau. Imaginea unei lumi feudale, de moda europeana, pe care istoricii nu indraznisera sa si-o inchipuie, era demonstrata cu probe elocvente, rasarite de sub podeaua Bisericii Domnesti”. (http://bisericadomneasca.ro/descoperiri.html).

Astazi, mormantul este expus sub sticla, conservandu-se si resturi din vesmantul feudal ornamentat cu aur si pietre pretioase.

Domnitorul celor 20 de razboaie

Fiul lui Radu al IV-lea cel Mare si al doamnei Catalina – Radu de la Afumati, domnitor al Tarii Romanesti in ianuarie-aprilie, iunie-august, octombrie 1521 – aprilie 1529 – este inmormantat in Biserica Domneasca din Curtea de Arges. El si-a inceput glorios domnia – cu o victorie asupra lui Mehmed-beg, roman turcit, aspirant la tronul Tarii Romanesti. Spre finele anului 1525, decedeaza sotia lui Radu, fiica vornicului Vlaicu, iar in anul urmator, 1526, in luna ianuarie, se recasatoreste, cununandu-se, de data aceasta, cu Ruxandra, fiica cea mai mica a lui Neagoe Basarab. Prin aceasta casatorie, Radu a intrat in puternica familie a Craiovestilor, beneficiind de sprijinul acestora, dar atragandu-si, in acelasi timp, ura Draculestilor, care l-au socotit tradator. Acest mariaj a declansat si dusmania lui Stefanita, domnul Moldovei, care considera ca Ruxandra ar fi trebuit sa-i devina lui sotie, ca urmare a unei vechi fagaduieli a lui Neagoe. Pe deasupra, Radu a domnit in vremuri tulburi, cand Imperiul Otoman dorea transformarea tarii in pasalac. El, insa, a izbutit sa impiedice planurile sultanului Soliman Magnificul, purtand lupte crancene cu turcii si cu alti pretendenti la tron.

I s-a dat supranumele nobiliar „de la Afumati” dupa denumirea unei mosii pe care o avea in satul Afumati din Judetul Ilfov. Pentru a putea fi deosebit de alti voievozi pe care i-a chemat Radu, i s-au dat si alte nume: in timpul vietii i s-a zis Radu Voievod cel Nou si Radu-Voda cel Tanar, in documente se intitula „Io Radu Voievod, fiul marelui si preabunului Radu Voievod”, iar dupa moarte i s-a mai spus si Radu cel Viteaz. Inscriptia de pe mormant consemneaza toate razboaiele pe care le-a purtat. La primul razboi nu este mentionata localitatea. Urmatoarele sunt: „la Gubavi; la satul Stefeni pe Neajlov; la Clejani; la Ciocanesti; la cetatea Bucuresti; la cetatea Targovistei; la raul Argesel, la satul Plata; la Alimanesti, pe Teleorman; cel mai iute si cel mai vartos din toate razboaiele la Grumazi, cu 7 sangeacuri; la Nicopole; la Sistov; la cetatea Poenari, cu taranii; la Gherghita; iar la Bucuresti; la oras, la Slatina; la cetatea Bucuresti, cu Vladislav voievod; la satul Rucar; la Didrih.” (http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:TLO6yIHqFX4J:www.descopera.ro/maratoanele-descopera/descopera-istoria-romanilor/5117364-radu-de-la-afumati-domnitorul-celor-20-de-razboaie+%22la+Alimanesti,+pe+Teleorman%3B+cel+mai+iute+%C5%9Fi+cel+mai+vartos+din+toate+razboaiele+la+Grumazi%22&cd=2&hl=ro&ct=clnk&gl=ro)

Sprijinit de Craiovesti, recunoscut de turci, Radu ar fi putut domni mult timp, daca nu ar fi fost victima unui complot.

Nemultumiti de puternica familie a Craiovestilor, la sfarsitul anului 1528, vornicul Neagoe si postelnicul Dragan se ridica impotriva domnului care, neavand la indemana oastea spre a li se opune, fuge inspre partea de apus a tarii, sperand sa primeasca sprijinul Craiovestilor. Dar la Ramnicu Valcea, in biserica de pe dealul Cetatuii, nerespectandu-se sfantul locas, in data de 2 ianuarie 1529, sub privirile ingrozite ale preotului, Radu de la Afumati este ucis. Radu, care iesise victorios din 20 de mari lupte, cadea sub sabia unor boieri manati de interese meschine. In aceeasi zi este ucis si Vlad, fiul sau.

CONFERINTA DESPRE BENJAMIN FONDANE A FOST ANULATA DE DIRECTORUL TEATRULUI DIN CRAIOVA!

by PALANCIUC Luiza

Conferinta Domnului Mihai Sora, intitulata „Zidul si umbra lui. Despre echilibru, masura si rezistenta cu Benjamin Fondane”, a carei sustinere era programata pe data de 31 ianuarie 2010, la Teatrul National „Marin Sorescu” din Craiova, a fost anulata de directorul teatrului.

Un mesaj trimis prin secretarul literar, ne informeazaa ca „dl director nu agreeaza formula unei conferinte pe tema Fondane”.

Nici scuze, nici vreo alta explicatie privind aceasta interdictie nu au fost aduse de catre directia teatrului craiovean.

Afisul si detalii la adresa:

http://fondane.wordpress.com

Reamintire:

B. Fundoianu/ Benjamin Fondane s-a nascut la Iasi, pe 14 noiembrie 1898. A publicat poeme si traduceri în periodice romanesti si evreiesti, semnând B. Fundoianu, dupa toponimul Fundoaia, localitatea de provenienta a tatalui.

Cartile scrise si publicate în limba româna vor aparea sub acest pseudonim. În decembrie 1923, emigreaza în Franta, unde este în continuare prezent în cercurile avangardiste. Opera în limba franceza va fi publicata doar partial în timpul vietii. În martie 1944, ca urmare a unui denunt, este arestat, împreuna cu sora sa, Lina, si închis în lagarul de la Drancy. Câtiva prieteni obtin eliberarea lui Fondane, care însa nu accepta sa paraseasca lagarul fara Lina. La 30 mai 1944, sunt deportati împreuna la Auschwitz. Fondane va fi gazat în octombrie 1944.

Restitutio Benjamin Fondane
—————————————————

Sites ouverts :
http://fondane.wordpress.com/
http://www.youtube.com/user/LPalanciuc

Sites en construction
(merci de votre patience):
http://www.fondane.fr
http://www.fondane.eu

Courriels :
palanciuc_sora@fondane.fr
restitutio@fondane.fr

EVA DANON – O PIANISTA CARE PICTEAZA

by Dr. Dorel SCHOR

S-ar putea crede ca afirmatia din titlu este o metafora. Dar nu este… Ma aflu în fata unei doamne mignione fragile si elegante, într-un apartament cu peretii acoperiti de tablouri. Pictate de ea. Numai ca doamna Eva Danon are alta formatie: e pianista de profesie. A studiat ani de zile pianul la Conservatorul din Bucuresti ca apoi sa predea lectii în scoli de balet si, mai mult, sa însoteasca formatii de mare tinuta, balerini vestiti si coreografi de faima internationala, precum Mia Arbatova, Gertrud Krauss, Rina Scheinfeld… Si altii.

Cum a ajuns la pictura? La aceasta întrebare nu e greu de raspuns. Sunt foarte multe exemplele cu oameni talentati, dotati pentru mai multe arte. În cazul Evei, începuturile se pierd în copilarie si adolescenta. Întotdeauna i-a placut sa deseneze. Sa picteze. Tablourile ei, din diferite perioade, deci din vîrste diferite, au un numitor comun. O pregnanta sensibilitate. O deschidere catre un romantism nealterat de trecerea anilor si de framântarile firesti ale vietii. Poate ramâne romantica o femeie care a cunoscut, ca mai toata lumea, ce înseamna lupta pentru existenta? Dovada ca da…

Stilurile sunt totusi diferite. Fara sa-si propuna în mod special, Eva Danon aluneca în surrealism într-un tablou în care pianista ar putea fi chiar ea, pianul ajunge la plafonul unei sali de concert aristocratice si în aer pluteste bustul lui Toscanini. Alteori, stilul e aproape naiv, mai ales cînd tabloul îsi propune un aer familial, nostalgic. Multe pânze sunt impresioniste, dar altele au o curioasa alcatuire, cu o parte figurativa si o alta care se poate încadra în expresionismul abstract. Influentele marilor maestri sunt, de asemenea firesti si explicabile, simtim uneori o linie din modernistii francezi, alteori o respiratie larga ca a peisagistilor rusi sau spanioli.

Tematica abordata este si ea diversa. Natura statica, compozitii cu personaje, peisaje câmpenesti, flori, portrete. Eva Danon are remarcabila capacitatea de a povesti în tablourile ei. Demonstreaza o întelegere profunda a oamenilor vîrstnici, a neputintei si dezolarii, vizavi de naivitatea si jocurile fara de griji ale copilariei. Sau predilectia si atasamentul pentru familie, cu personaje exemplare, surprinse în trecerea anilor… O anume dinamica a culorilor din mai toate lucrarile pledeaza fara îndoiala pentru optimism si sinceritate. Iar întâlnirea muzicii culte cu pictura de sevalet nu face decît sa le permita ambelor un spectru mai larg de exprimare. Nu degeaba exista în muzica termenul de coloratura, iar în artele plastice uzitata metafora „o simfonie de culori”.