Author: nelurs

LA PROHODUL BRADULUI

On By nelursIn poetryLeave a comment

                                                        Adrian Botez

BRADUL

mamei mele, Adriana

pustiu – cu ochii-ncetosati de lacrimi
privesc la bradul înaltat din munte:
cui îi vei îndemna plecata frunte
sa se împlânte – iar – în ceruri?

rând dupa rând – iesi-vom nori din piatra:
tu vei ramâne-aratator spre stele!
…dar cine îsi mai face astazi vatra
focul dumnezeiesc carând pe schele?

vin vremi pitice – ne-aparam sub Cruce
n-avem urmasi împatimiti de jaruri:
cu noi – sub glie-un ev întreg se  duce…

…amurg grabit – nu tu-mi aduci amaruri:
ramâne însa – veghetor în munte
atât de singur – bradul cel din frunte…!
***

NUNTA

lina, lina
boare plina
îmi duci Neamul în lumina!

…trece mosul bradului
trec unchesul dorului
si-amiaza stejarului
prin soarele vadului:
nepotii din flori si-i cheama
la Nunta de dupa vama!

…cobor vâlvele din munti
de ne las’ pe toti carunti
întelepti cu stea pe frunti –
si la Nunta ne poftesc
cu Pocal Împaratesc!

…stimele izvoarelor
si cu Duhul Norilor
le-au soptit mioarelor…
…si se misca-ncet spre Nunta
turma dupa turma muta…

…iar deasupra tuturor
Calauz Vultùrilor
vine Mire de Sulfina
cu Coroana de Lumina!
…mâna-n mâna a plutire
musata ea preste fire
vine spre El cea Mireasa
dintre mii de stele-aleasa…!

…au ajuns altar de-amiaza:
Domnu-i binecuvânteaza!

…în genunchi si Neamul meu
se roaga lui Dumnezeu
pentru Soare, pentru Luna
pentru Duhul de sub Struna…
…si asa trecem si  noi
peste cale ori nevoi
si aflam – strat dupa strat
florile de matostat
fara ceas – fara pacat…
***

LA PROHODUL BRADULUI

la prohodul bradului
vine maica cerului:
plânge cânta si descânta
de dor si inima frânta

au plecat pe struni de vânt
frati de cetini – rând pe rând
în urma-le lunecând
ceata unui pribeag gând
si o rana de cuvânt

…lumânarile de roua
frâng lumile drept în doua
***

TAINA FARA DE PACAT

ca am iubit – e-o taina fara de pacat:
nici îngeri n-am trezit în aiurare!
au fost o boala si cutremurare
si cruci de pasari – mii – am împacat

doar doi apostoli m-au ghicit a vrere
pe drumul de mâhnire spre Emaus:
s-au bucurat ca de o revedere
si mi-au zâmbit spre-apropiat repaus…

ce-a fost o taina – va muri în taina
o floare lunecând petale-n vis:
lumina verii n-o ascunzi sub haina

eu – totusi – îmi ascund taina sub scris…
…acolo-i timpul când Hristos cu mine
întrezarit-am gòlgotele crine…
***

ORBI CU DARURI DE TAMÂIE

orbi cu daruri de tamâie
pipaie ca sa ramâie
în altarul cerului
în mireasma lerului

nu va stiu decât din vis
v-am întruchipat în scris
doar cu voi am vorovit
despre nori – despre-amurgit…

…au ramas cu mine-n somn
al uitarii-Naltul Domn
radacinile de ape
lacrimi mari de nopti harape…

…ar fi vrut sa mai ramâie
orbi cu daruri de tamâie –
dar soptesc florile-ndemn
sa mergem spre Bethlehem…
***

DIN NIMIC …

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

George Danciu

“Din bube mucegaiuri si noroi,                          Iscat-am frumuseti si preturi noi.”

                         TESTAMENT – T. Arghezi

.

Crize ale neascultarii de Dumnezeu

.

De-a lungul veacurilor,  omenirea a trecut prin diferite crize care i-a marcat definitiv existenta, si,  care au adunat  multe pagini însângerate, consemnate aidoma de cartile timpului!

În secolul trecut – spre exemplificare -, crizele au facut mari ravagii în întreaga lume. De notorietate pentru multi dintre noi e criza din anii 1929-1933, criza care fusese mult dezbatuta în cartile de istorie din anii comunismului.

 Apoi cele doua razboaie mondiale (1914-1918) – (1939-1945), urmate de alte câteva zonale în Coreea (1950-1953), în Vietnam (1959-1975), în Afganistan (1979-1989), în Golf (1991), în Irak (2003) – (2009-2010), Afganistan (2001-2012), Fâsia Gaza (1967) – (1987) – (2000) – (2004) – (2005) – (2006) s.a.

 Au mai fost crize energetice sau economice; energetica din anii ’70, cunoscuta ca „criza petrolului”; apoi aceea din anii ’90 mai putin mediatizata si oarecum mai restrânsa, urmata de criza mondiala din 2008-2012, al carei sfârsit…nu se întrevede.

România trece, de mai bine de 20 de ani printr-o criza morala, sociala si politicaa, din care numai Dumnezeu o poate scoate. Suntem la Mâna Lui, deoarece Puterea si Opozitia sunt neputincioase, nu au solutii de iesire. Solutiile lor au fost bune doar pentru buzunarul propriu, folosind hotia si  tertipurile legilor, având de partea lor Justitia care nu-si face datoria.

Într-un cuvânt, oamenii trec prin multe crize. Cartea sfânta Biblia vorbeste de primele crize spirituale ale omenirii. Prima mare criza a fost – si a ramas o problema de-a lungul veacurilor -, criza morala, când omul l-a înselat pe Dumnezeu, traind duplicitar, când Eva s-a lasat amagita de Sarpe…

 Apoi a urmat marea criza de identitate consemnata biblic sub titlul Turnul Babel, când oamenii au dorit sa-si faca un nume! Si aceasta criza s-a perpetuat de-a lungul timpului pâna în ziua de azi, când omul doreste în permanenta sa-si faca un nume, el, desi Dumnezeu i-a pregatit El însusi un nume…

 Omul a trecut prin multe alte crize. De ce? Pentru ca el alege si doreste sa traiasca … independent, ba chiar ca vrajmas al lui Dumnezeu.

***

ÎN ECONOMIA SI PLANUL LUI DUMNEZEU, NU EXISTA CRIZA

Isus a zis: “Eu sunt Pastorul cel bun.(…) Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug.”

Dumnezeu nu trece prin crize, de nici o natura, deorece El este   Creatorul Universului. El are toata puterea în Cer si pe pamânt si poate face orice lucru, din nimic.

Dumnezeu este Acelasi, Azi si Ieri si în Veci. Amin. (Evrei, 13.8)

Noi oamenii, nu numai ca nu întelegem multe, sau poate tocmai de aceea, ne exprimam în necunostinta de cauza. Se întâmpla unele lucruri demne de condamnat, dar adesea auzim expresia Nu-i nimic!

Faptul ca noi nu vedem lamurit, totul, ca nu vedem bine, ca analizam si judecam eronat, ca nu întelegem multe, nu înseamna canu-i nimic. Dimpotriva, se întâmpla lucruri grave din cauza umblarii omului fara întelepciune si fara pricepere.

Cuvântul Domnului Dumnezeu – Creator si Tata – ne îndeamna sa traim si sa umblam cu bagare de seama. Daca nu suntem instruiti si învatati de/din Cuvântul Sfânt, necitindu-l (neîntelegându-l), nu numai ca nu avem o scuza, dar trist e ca nici nu putem fi vigilenti. Atunci nu avem nici o sansa sa ne redresam si sa mergem pe calea dreapta si buna deschisa de Isus.

Când Neamurile, macar ca n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, îsi sunt singuri lege; si ei dovedesc ca lucrarea Legii este scrisa  în inimile lor; fiindca despre lucrarea aceasta marturiseste cugetul lor si gândurile lor, care sau se învinovatesc sau se dezvinovatesc între ele. Biblia, Epistola catre romani, 2.14-15

Într-un articol precedent am tras un semnal de alarma despre faptul ca nu avem legi. Iar acelea care sunt, nu sunt respectate, deoarece nu se urmareste strict aplicarea legii de catre Judecatori si Procurori, aparatul statului de drept îndrituit pentru aceasta, neîmplinind zicala buna, din popor: Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Însa, Stapânul Universului a dat Legea Sa cu reguli si obiceiuri sfinte, raspândita în întreaga lume, Biblia (VT si NT).  El urmareste aplicarea ei în cele mai mici detalii, dupa cum scrie in cartea Ieremia, 1.11-12:

Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Ce vezi, Ieremio?” Eu am raspuns: „Vad un veghetor.” Si Domnul mi-a zis: „Bine ai vazut; caci Eu veghez asupra cuvântului Meu ca sa-l împlinesc.”

Dar Dumnezeu, ca un adevarat Tata, nu ne pedepseste deîndata, stie cu cine are de-a face, cu niste „copii” în crestere… El asteapta rabdator sa crestem, sa învatam, sa ne venim în fire, sa avem capacitatea de a întelege si vointa de a si face ce este bine si ce asteapta Dumnezeu de la copiii Lui, dar omul e îndaratnic, neascultator si nerecunoscator si multumitor.

Pâna mai e har la oamenii popoarelor lumii – care se va lua odata cu intarea numarului deplin al Neamurilor in rândul celor mântuiti, cf. Romani 11.25, când harul se va muta doar la Israel -, Dumnezeu mai asteapta rabdator sa ne venim în fire asemeni Fiului Risipitor si sa ne întoarcem Acasa, în Casa Tatalui si sa traim în ascultare si în belsugul oferit de El si împreuna cu El.

Toate promisiunile Lui sunt adevarate, garantate suta la suta. Dumnezeu vegheaza la împlinirea lor. Adesea noi nu avem ochi si discernamânt pentru lucrarile Sale.

Prin credinta putem întelege îndeajuns de bine ce se întâmpla în Univers si a ne bucura si a-i fi multumitori Creatorului a toate.

Prin credinta pricepem ca lumea a fost facuta prin Cuvântul lui Dumnezeu, asa ca tot ce se vede n-a fost facut din lucruri cari se vad. (Evrei, 11.3)

Cuvântul Lui noi nu-l vedem decât doar pe acela care ni l-a lasat scris de proroci si apostoli.

La început Dumnezeu a facut cerurile si pamântul… Dumnezeu a zis: „Sa fie lumina!” Si a fost lumina…. Dumnezeu a zis: „Sa fie o întindere între ape si ea sa desparta apele de ape…” Si asa a fost … Dumnezeu a zis: „Sa se strânga la un loc apele cari sunt dedesubtul cerului; si sa se arate uscatul!” Si asa a fost… (Geneza, 1)

La Cuvântul Lui Dumnezeu se face deîndata ceea ce doreste Creatorul. Pentru El toate lucrurile sunt cu putinta. La Dumnezeu nimic nu e imposibil.

Exista totusi câteva lucruri pe care nici El nu le poate face: nu poate sa minta, nu poate judeca strâmb, decât în conformitate cu adevarul. Nu poate ierta pe nedrept. El nu e om care sa minta.

Nimeni nu merita iertarea, caci plata pacatului este moartea. (Romani, 6.22-23)

Însa a trimis în lumea noastra pe Fiul Sau, neprihanit, sa se încarce cu pacatul fiecarui om si pe Crucea de la Golgota sa ne înlocuiasca în moarte.

Apostolul Pavel, scriind despre credinta lui Avraam parintele tuturor credinciosilor, scrie ca credinta si ascultarea lui, i-a fost socotita ca o stare de neprihanire. Sfântul Pavel ne spune tuturor:

Dar nu numai pentru el este scris ca „i-a fost socotita ca neprihanire”; ci este scris si pentru noi, carora, de asemenea, ne va fi socotita, noua celor ce credem în Cel ce a înviat din morti pe Isus Hristos, Domnul nostru, care a fost dat din pricina faradelegilor noastre, si a înviat din pricina ca am fost socotiti neprihaniti. (Romani, 4.23-25)

În calatoria poporului Israel spre Canaan (teritoriul Israelului, dar înca neîntregit la suprafata  data lor de Dumnezeu în vremea lui Moise si Iosua), El le-a dat pâine trimisa din cer pe pamânt ca roua, niste bobite asemeni orezului sau grâului, cu care El i-a hranit 40 de ani prin pustie, iar încaltamintea si hainele nu s-au uzat!

La El nu exista criza, celor credinciosi le da pâinea ca prin somn. Si omul nu traieste doar cu pâine, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu, pasii Lui varsa belsugul.(Matei, 4.4; Psalm, 65.11)

Oameni scumpi, care aveti un mare pret în inima iubitoare a Tatalui, la Dumnezeu este belsug de ierate, El nu oboseste iertând, dar la El e si belsug de pâine si viata!

Nu ai vrea sa-ti pui nadejdea în Domnul Dumnezeu si sa primesti belsugul de iertare si de pâine din Mâna Sa?

Doamne, ajuta!  Amin.

Criza neascultării de Dumnezeu

On By nelursIn Biblia, Credinta, Incurajare, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

“Din bube mucegaiuri și noroi,                   Iscat-am frumuseți și preturi noi.”

      TESTAMENT – T. Arghezi

.

DIN NIMIC …

De-a lungul veacurilor,  omenirea a trecut prin diferite crize care i-a marcat definitiv existența, și,  care au adunat  multe pagini însângerate, consemnate aidoma de cărțile timpului!

În secolul trecut – spre exemplificare -, crizele au facut mari ravagii în întreaga lume. De notorietate pentru multi dintre noi e criza Continue reading “Criza neascultării de Dumnezeu” →

CE AM ÎTI DAU

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

George Danciu

(Text inspirat din Cuvântul pastorului Nelu Urs din 8.I.2012

  Biserica Baptista din Hickory, NC)

Petru, ca si Ioan, s-a uitat tinta la olog si i-a zis: „Uita-te la noi! (…) Argint si aur, n-am; dar ce am îti dau: În Numele lui Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla!”

                                                                                                    FAPTE, 3.4-5

.

Lasati Duhul Sfânt sa lucreze…


 Înca din Gradina Eden, Dumnezeu i-a adus-o pe Eva lui Adam ca un ajutor potrivit. “Nu este bine ca omul sa fie singur…”

 Omul nu e creat sa fie singur. E o vorba înteleapta care zice ca singuratatea te omoara. Multi o cunosc, putini însa îsi aduc aminte de ea, ca e adevarata…

 Nici animalelor nu le place sa stea singure, cu atât mai putin omului. Chiar daca uneori se retrage în singuratate pentru un timp, apoi vine un  moment când doreste din nou  partasia cu semenii sai.

 Nu degeaba se vorbeste de dorul de tara, de dorul de locurile natale, pentru ca acolo omul a trait cea mai dulce partasie si comunicare cu semenii sai, în familia sa, acolo a fost cel mai pretuit, ajutat si  iubit. Omul tânjeste dupa partasie si iubire fara de care nu se simte împlinit.

Infirmitatea aduce în viata omului multa singuratate, marginalizare si neîmpliniri fizice si sufletesti!

 Petru si Ioan se suiau la Templu, la ceasul rugaciunii

 În ziua de Rusalii avusese loc nu numai predica aceea extraordinara a lui Petru, dar mai înainte de aceasta Duhul Sfânt a lucrat în mod extraordinar si panoramic, peste toti asezându-se niste limbi ca de foc si toti s-au umplut de Duh Sfânt, de la apostoli pâna la cel mai mic crestin, toti oamenii cucernici din toate neamurile si semintiile pamântului, aflati laolalta în acel loc din Ierusalim.

 Cei ce au primit propovaduirea lui Petru au fost botezati; si în ziua aceea s-au adaos aproape 3000 de suflete. Fiecare era plin de frica si prin apostoli se faceau multe minuni si semne.

 Dar într-o zi – curând dupa istorica zi de Rusalii -, Petru si Ioan se suiau la Templu. Un olog din nastere, care era dus în toate zilele la poarta Templului, numita Frumoasa, ca sa ceara de mila de la cei ce intrau în Templu, îi vede pe apostolii Domnului si le cere milostenie.

 Petru si Ioan, nu trec nepasatori pe lânga olog. Ei stiu ce au, dar stiu si ce au de facut:

 Petru, ca si Ioan, s-a uitat tinta la olog si i-a zis: „Uita-te la noi! (…) Argint si aur, n-am; dar ce am îti dau: În Numele lui Isus Hristos din Nazaret, scoala-te si umbla!”

 Ologul a fost atins de puterea lui Dumnezeu – care nu lipseste nici îmtr-o nevoie, acolo unde este credinta si ascultare.

 Ce avem trebuie sa oferim si celor care au nevoie.

Petru si ioan îl aveau pe Dumnezeu (Isus- Emanuel, Dumnezeu e cu noi).

 „L-a apucat de mâna dreapta si l-a ridicat în sus. Îndata i s-au întarit talpile si glesnele; dintr-o saritura a fost în picioare si a început sa umble. A intrat cu ei în Templu, umblând, sarind si laudând pe Dumnezeu.”

 Dumnezeu a ales sa lucreze prin oameni. El poate sa lucreze singur, dar a ales sa ne faca parte în lucrarea Sa, sa fim împreuna lucratori.(1 Corinteni, 3.9)

 Prin oameni calauziti de Duhul Sfânt, care se pun la dispozitia lui Dumnezeu,  în Numele lui Isus Hristos din Nazaret, Dumnezeu  face minuni!

  • ologul (vindecat) intra în Templu;

  • se tine de apostoli;

  • nu mai cerseste;

  • lauda pe Dumnezeu.

 Sa-L scoatem pe Isus Hristos, din noi, si sa-L lasam sa lucreze si în viata altora:

  • în rezolvarea neputintelor fizice si psihice;

  • sa fim unelte prin care El sa aduca vindecare;

  • Atingerea lui Dumnezeu sa ajunga si la altii.

 Conditia suficienta si necesara e aceea ca trebuie sa existe întâlnirea a doua categorii de oameni:

  • unii plin de Duh Sfânt;

  • altii aflati în nevoi, dar gata a-L primi pe Domnul!

 Lasa-L sa te atinga Dumnezeu si vei fi vindecat!

 Vino azi cu neputinta ta la El si te va întari si te va ajuta sa fii si tu în Templu, sa-i lauzi Numele!

Recenzie – Exilul Românesc la mijloc de secol XX

On By nelursIn Life and HealthLeave a comment

‘Exilul Românesc la mijloc de secol XX’ ofera un foarte interesant periplu în lumea celor care au ales sa traiasca într-o alta tara decât cea natala. si eu fac parte din aceasta categorie, si eu m-am simtit exilata din România ceea ce bineînteles ca mi-a trezit un interes imediat fata de aceasta lectura. Dar cartea domnului Octavian Curpas m-a facut sa vad cât de diferite în forma, dar asemanatoare în esenta sunt majoritatea acestor experiente.

Un prânz cu Nea Mitica declanseaza o avalansa de povestiri emotionante prin felul în care suntem lasati sa patrundem în viata unor oameni care au avut curajul sau poate doar nevoia de a-si cauta fericirea în afara granitelor în care s-au nascut.
M-am simtit cuprinsa de nostalgie citind povestile lor, devenind mai constienta si de povestea mea. Când te muti într-o alta tara, oricât de mare e bagajul cu care pleci (si de cele mai multe ori aceasta nu este o optiune), tot nu ai cum sa iei totul cu tine. Îti lipseste mereu ceva. Dar acesta este pâna la urma si motivul pentru care pleci. ‘Traieste clipa’ devine mai mult decât un cliseu auzit de o mie de ori. Risti sa ramâi între doua lumi daca nu o faci. si cu toata constiinta mea ca Pamântul ne apartine tuturor în egala masura, dezradacinarea fizica de un teritoriu creaza confuzie. Dar numai uitând cine suntem, ne putem reinventa. Eu cred ca orice om ar trebui sa locuiasca macar un an într-o alta cultura decât cea în care s-a format. Procesul de adaptare creaza o alta dimensiune în care individul sufera o expansiune a sufletului si a mintii. Dar sufera… în Statele Unite si o expansiune a corpului uneori… Umorul este în orice caz cel mai sigur colac de salvare. si umorul romanului ‘Exilul…’ este esential în temperarea afectului cititorului sensibilizat de empatia cu aceste personaje complexe si pline de o viata grea, dar traita din plin.

Cartea este fascinanta pentru ca prezinta destinele unor oameni care au fost nevoiti sa lase în urma tot ce agonisisera pâna când au luat decizia de relocare. si când te afli în aceasta situatie, te agati mult mai puternic de orice amintire. Orice sentiment devine mai pregnant si fiecare experienta mai importanta. Multi dintre cei care pleaca ajung sa-si aprecieze tara mai mult decât cei care ramân. Poate si dintr-un ciudat sentiment de vina. Dar înveti sa te bucuri de ceea ce îti creezi acolo unde traiesti.

Asa cum ma bucur eu ca l-am cunoscut pe domnul Octavian Curpas si ca am avut onoarea sa citesc aceasta carte cu suflet si sa va împartasesc modul profund în care m-a atins si a rezonat cu mine, sperând sa va trezesc si interesul dumneavoastra de a calatori alaturi de aceste personaje, indiferent de locul de unde veti porni în aceasta aventura.
Maria Roman
New York, USA

 

Eminescu si dragostea

On By nelursIn Essays, poetryLeave a comment

„Eminescu este expresia integrala a sufletului românesc.”

N. Iorga

Se împlinesc 162 de ani de la nasterea lui Mihai Eminescu. Nascut ca Mihail Eminovici la 15 ianuarie 1850 în satul Ipotesti, judetul Botosani, a bucurat natia noastra cu doar 39 ani de viata, dar cu o imensa activitate literara. A fost cea mai importanta voce poetica din literatura româna, prozator si jurnalist. A fost activ în societatea literara Junimea si a lucrat ca redactor la ziarul Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul poem la vârsta de 16 ani, la moartea profesorului de limba româna, Aron Pumnul. Din 1866 pâna în 1869 calatoreste din Cernauti, unde îsi facuse studiile liceale, la Blaj, Sibiu, Giurgiu, oprindu-se la Bucuresti, luând astfel contact cu realitatile românesti din diverse locuri. În aceasta perioada se angajeaza ca sufleor si copist la teatru, unde îl cunoaste pe Ion Luca Caragiale. Din 1869-1872 este student la Viena, locul în care o cunoaste pe Veronica Micle. Din 1872 pâna în 1874 – student la Berlin. În septembrie 1874 este numit director al Bibliotecii centrale din Iasi. Trei ani, cei mai frumosi ani ai vietii lui a fost bibliotecar, revizor scolar, redactor la Curierul de Iasi. În octombrie 1877 se afla din nou la Bucuresti. În 1883 paraseste Bucurestiul si este internat într-un sanatoriu din Viena. De aici trimite o scrisoare în tara, în care vorbeste de demoralizarea sa si de foamea nepotolita, dorind sa se sature „de mamaliga stramoseasca”. În decembrie 1884, dupa un drum în Italia, la Florenta, se înapoiaza la Iasi. În august 1885 se afla la bai lânga Odessa. În vara anului urmator pleaca din Bucuresti la baile Repedea de lânga Iasi, iar în noiembrie, la ospiciul de la Manastirea Neamtului. O duce greu din punct de vedere banesc. În 1887 îi raspunde lui Vlahuta la o scrisoare: „Nu te pot încredinta cât de odioasa este pentru mine aceasta specie de cersetorie, deghizata sub titlul de subscriptie publica, de recompensa nationala”. În decembrie 1888 vine la Botosani, se întâlneste cu Veronica si pleaca amândoi la Bucuresti. În februarie 1889 se reîmbolnaveste, este internat la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi transportat la sanatoriul Caritas. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineata, moare în sanatoriul doctorului Sutu, iar în 17 iunie Eminescu este înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucuresti. A fost ales post-mortem, la 28 octombrie 1948, membru al Academiei Române.

Gheorghe Bogdan-Duica (1866 – 1934), istoric literar român, membru titular al Academiei Române vorbea la timpul sau despre stilul lui Eminescu, despre „minunea eminesciana”- forma limbii sale, muzica poeziei sale: „În cântecul lui este un factor metafizic productiv, care-l presupunem, pe care nu-l cunoastem decât prin rodul sau, la care psihologia limbii nu a ajuns, nu va ajunge.”

„Un visator rupt de realitate care nu suferea din cauza conditiilor materiale în care traia, indiferent la ironiile si laudele semenilor, caracteristica lui principala fiind seninatatea abstracta”, este caracterizarea facuta de Titu Maiorescu.

În realitate, asa cum se poate constata din poeziile sau scrisorile sale, viata i-a fost o suprapunere de cicluri formate din vise frumoase, dar si din dureri datorate impactului cu realitatea. Întâmplarea care i-a marcat ciclul poeziilor de dragoste a fost întâlnirea cu Veronica Micle, întâlnire pasionala dintre doi poeti; unul dintre ei trebuia sa straluceasca! Perioada între 1874 si 1877, Perpessicius a numit-o «perioada veroniana» când Eminescu a scris cele mai frumoase poezii de dragoste.

Ca atare, nu voi vorbi despre activitatea politica din timpul studentiei, participarea la întâlnirile Junimii si nici despre ziaristica de la Timpul, cu toate ca reprezinta o pretioasa si interesanta componenta a vietii sale, ci voi scrie doar câte ceva despre poezia sa de dragoste.

Mihai Eminescu a fost un geniu! Un neam întreg s-a regasit în opera lui. El ne-a învatat sa dam ascultare inimii, ne-a luminat mintea spre a întelege bucuria, dar uneori si nenorocul de a fi român. Se spune despre creatie ca este rodul nelinistii metafizice; Eminescu spunea ca „o gândire este un act, un cutremur al nervilor”. A iubit si a pretuit sentimentul iubirii daruit omului de catre Dumnezeu. Este cel mai mare poet al iubirii si al frumusetilor naturii. La începuturile vietii dragostea lui este senina, frumoasa, împlinita cel mai adesea într-un cadru feeric al naturii proaspete si viguroase, ca în poezia „Dorinta”: Vino-n codru la izvorul / Care tremura pe prund,/ unde prispa cea de brazde/ Crengi plecate o ascund./ Si în bratele-mi întinse/ Sa alergi, pe piept sa-mi cazi,/ Sa-ti desprind din crestet valul,/ Sa-l ridic de pe obraz…” Iubita îi apare gingasa venind parca dintr-un dulce vis, în poezia „ Atât de frageda…”: Atât de frageda te-asemeni/ Cu floarea alba de cires,/ Si ca un înger între oameni/ În calea vietii mele iesi…

Tonalitatea senina a sentimentului erotic si chiar dragostea fericita, lipsita parca de umbre, ideala sa-i spunem, exista însa si în poeziile scrise mai târziu: „Freamat de codru”, „Somnoroase pasarele”, „La mijloc de codru des”, la care se pot adauga inegalabile versuri închinate iubirii si naturii din „Scrisoarea IV” si „Luceafarul”.  Iubirea pentru femeie si natura lumineaza si tulbura, cele doua sentimente însumându-se, ajung sa aiba o energie cosmica care pâna la urma, pare sa scape de sub imperiul vointei, ca o explozie, determinând destinul fiintei umane.

Sentimentul iubirii este integral, fara limite; lumea sa de vis, aspiratia spre o iubire totala în mijlocul naturii este redata superb în poezia „Lasa-ti lumea”: Lasa-ti lumea ta uitata,/ Mi te da cu totul mie,/ De ti-ai da viata toata,/ Nime-n lume nu ne stie./ Vin’ cu mine, rataceste/ Pe carari cu cotituri,/ Unde noaptea se trezeste/ Glasul vechilor paduri./ Printre crengi scânteie stele,/ Farmec dând cararii strâmte,/ Si afara doar de ele/ Nime-n lume nu ne simte./ Parul tau ti se desprinde/ Si frumos ti se mai sede,/ Nu zi ba de te-oi cuprinde,/ Nime-n lume nu ne vede./ Tânguiosul bucium suna,/ L-ascultam cu-atâta drag,/ Pe când iese dulcea luna/ Dintr-o rariste de fag./ Îi raspunde codrul verde/ Fermecat si dureros,/ Iara sufletu-mi se pierde/ Dupa chipul tau frumos.[…] Iata lacul. Luna plina,/ Poleindu-l, îl strabate;/ El, aprins de-a ei lumina,/ Simte-a lui singuratate./ Tremurând cu unde-n spume,/ Între trestie le farma/ Si visând o-ntreaga lume/ Tot nu poate sa adoarma./ De-al tau chip el se patrunde,/ Ca oglinda îl alege -/ Ce privesti zâmbind în unde?/ Esti frumoasa, se-ntelege./ Înaltimile albastre/ Pleaca zarea lor pe dealuri,/ Aratând privirii noastre/ Stele-n ceruri, stele-n valuri./ E-un miros de tei în crânguri./ Dulce-i umbra de rachiti/ Si suntem atât de singuri!/ Si atât de fericiti!/ Numai luna printre ceata/ Varsa apelor vapaie,/ Si te afla strânsa-n brate/ Dulce dragoste balaie.

Mai târziu, dezamagit de loviturile vietii, de lipsa de întelegere a contemporanilor sai, de societatea nedreapta în care îsi ducea traiul, Eminescu creeaza poezii profunde, din ce în ce mai triste si mai pline de renuntari. Începe sa exprime regretul, tristetea, cât si durerea pricinuita de dragoste. Codrul nu mai are bogatia frunzisului verde, lumina sa de odinioara, culorile si aerul pur din tinerete. Cineva parca stinge încet lumina acelor ani ai tineretii, culorile devin din ce în ce mai estompate… Poetul începe sa-si puna întrebari, încearca sa defineasca amorul prin propriile-i simtiri, în poezia „Ce e amorul”: Ce e amorul? E un lung/ Prilej pentru durere/, Caci mii de lacrimi nu-i ajung/ Si tot mai multe cere./ De-un semn în treacat de la ea/ El sufletul ti-l leaga,/ Încât sa n-o mai poti uita/ Viata ta întreaga./[…] Dispar si ceruri si pamânt/ Si pieptul tau se bate,/ Si totu-atârna de-un cuvânt/ Soptit pe jumatate./ Te urmareste saptamâni/ Un pas facut alene,/ O dulce strângere de mâini,/ Un tremurat de gene…

Figura femeii iubite, din calda, luminoasa, mult dorita, devine solemna, rece, de neatins, marmura sugerând frumusetea înghetata, ireala, precum în poezia „Te duci…”: Te duci si ani de suferinta/ N-or sa te vaza ochii-mi tristi,/ Înamorati de-a ta fiinta,/ De cum zâmbesti, de cum te misti./ Si nu e blând ca o poveste/ Amorul meu cel dureros,/ Un demon sufletul tau este/ Cu chip de marmura frumos.[…] Când ma atingi, eu ma cutremur,/ Tresar la pasul tau când treci,/ De-al genei tale gingas tremur/ Atârna viata mea de veci.[…] Puteam numiri defaimatoare/ În gândul meu sa-ti iscodesc/, Si te uram cu-nversunare,/ Te blestemam, caci te iubesc.[…] O toamna care întârzie/ Pe-un istovit si trist izvor;/ Deasupra-i frunzele pustie —/ A mele visuri care mor…

Regretul iubirii care pleaca fara vointa sa, este redat cu sfâsierea fiintei, în poezia „S-a dus amorul…”: S-a dus amorul, un amic/ Supus amândurora,/ Deci cânturilor mele zic/ Adio tuturora/ Uitarea le închide-n scrin/ Cu mâna ei cea rece,/ Si nici pe buze nu-mi mai vin,/ Si nici prin gând mi-or trece./ Atâta murmur de izvor,/ Atât senin de stele,/ Si un atât de trist amor/ Am îngropat în ele!/ Din ce noian îndepartat/ Au rasarit în mine!/ Cu câte lacrimi le-am udat,/ Iubito, pentru tine!/ Cum strabateau atât de greu/ Din jalea mea adânca,/ Si cât de mult îmi pare rau/ Ca nu mai sufar înca!…

Minunate sunt cele doua poeme ale iubirii cu meditatii asupra existentei, primul fiind: „Mortua est”: …Te vad ca o umbra de-argint stralucita/ Cu-aripi ridicate la ceruri pornita,/ Suind, palid suflet, a norilor schele/ Prin ploaia de raze, ninsoare de stele […] Si-ntreb al meu suflet ranit de-ndoiala: / De ce-ai murit, înger cu fata cea pala?/ […] Si totusi, tarina frumoasa si moarta,/ De racla ta reazim eu harfa mea sparta/ Si moartea ta n-o plâng, ci mai fericesc / O raza fugita din haos lumesc./ Si-apoi cine stie, de este mai bine: / A fi sau a nu fi… dar stie oricine,/ Ca ceea ce nu e nu simte dureri,/ Si multe dureri-s, putine placeri./ A fi! Nebunie si trista si goala/ Urechea te minte si ochiul te-nseala;/ Ce-un secol ne zice, ceilalti o dezic./ Decât un vis sarbad, mai bine nimic…

În cel de al doilea poem „Venere si madona”, poetul îsi priveste femeia iubita si o vede când înger, când demon. Si totusi femeii „demon” îi acorda „raza inocentei” si-i daruie iubirea într-un mod unic: Suflete! De-ai fi chiar demon, tu esti sânta prin iubire,/ Si ador pe acest demon cu ochi mari, cu parul blond.

„Scrisoarea IV” dezvaluie drama creatorului care fara iubire – izvorul de energie spirituala – si fara întelegerea iubitei, nu poate avea stralucirea în arta; neîmplinirea dragostei duce la durere, sufletul totusi nu poate sa renunte la dragoste si de aici zbuciumul sufletesc: O, arata-mi-te iara-n haina lunga de matasa,/ Care pare încarcata de o pulbere-argintoasa,/ Te-as privi o viata-ntreaga în cununa ta de raze,/ Pe când mâna ta cea alba parul galben îl neteaza./ Vino! Joaca-te cu mine… cu norocul meu… mi-arunca/ De la sânul tau cel dulce floarea vesteda de lunca,/ Ca pe coardele ghitarei rasunând încet sa cada…/ Ah! E-atât de alba noaptea, parc-ar fi cazut zapada…

Pasiuni si despartiri, poetul devine dezamagit si dezamagirea a dat limbii românesti o capodopera – „Luceafarul”, poezie în care e mistuit de iubire, gata sa-i jertfeasca iubitei nemurirea, dar în cele din urma este coplesit de drama renuntarii, a izolarii: A fost odata ca-n povesti,/ A fost ca niciodata./ Din rude mari împaratesti,/ O prea frumoasa fata./ Si era una la parinti/ Si mândra-n toate cele,/ Cum e Fecioara între sfinti/ Si luna între stele./ Din umbra falnicelor bolti/ Ea pasul si-l îndreapta/ Lânga fereastra, unde-n colt/ Luceafarul asteapta. […] Cobori în jos, luceafar blând,/ Alunecând pe-o raza,/ Patrunde-n casa si în gând/ Si viata-mi lumineaza![…] Dar cum ai vrea sa ma cobor?/ Au nu-ntelegi tu oare,/ Cum ca eu sunt nemuritor,/ Si tu esti muritoare? […] De greul negrei vecinicii,/ Parinte, ma dezleaga/ Si laudat pe veci sa fii/ Pe-a lumii scara-ntreaga;/ O, cere-mi, Doamne, orice pret,/ Dar da-mi o alta soarte,/ Caci tu izvor esti de vieti/ Si datator de moarte;/ Reia-mi al nemuririi nimb/ Si focul din privire,/ Si pentru toate da-mi în schimb/ O ora de iubire.[…] El tremura ca alte dati/ În codri si pe dealuri,/ Calauzind singuratati/ De miscatoare valuri;/ Dar nu mai cade ca-n trecut/ În mari din tot înaltul:/ – Ce-ti pasa tie chip de lut,/ Dac-oi fi eu sau altul?/ Traind în cercul vostru strâmt/ Norocul va petrece,/ Ci eu în lumea mea ma simt/ Nemuritor si rece.

„Trecut-au anii’’ este de asemeni poezia celei de a doua parti a vietii: Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri/ Si niciodata n-or sa vina iara,/ Caci nu ma-ncânta azi cum ma miscara/ Povesti si doine, ghicitori, eresuri,[…] Pierdut e totu-n zarea tineretii/ Si muta-i gura dulce-a altor vremuri,/ Iar timpul creste-n urma mea… ma-ntunec!

Ce bogatie de nuante ale iubirii, ce profunde sondari ale inimii! Bucurii si dureri ale iubirii, poetul aflându-se de cele mai multe ori în mijlocul naturii, din ale carei frumuseti nu-i scapa nimic. Si atunci când se afla în interiorul unei odai, priveste si întelege glasul naturii: Si daca ramuri bat în geam / Si se cutremur plopii, / E ca în minte sa te am / Si-ncet sa te apropii…

Eminescu a redat farmecul si durerea dragostei, caci iubire înseamna a primi si a darui, dar uneori daruiesti prea mult, chiar totul, si simti ca nu mai primesti în egala masura… Sau, se întâmpla sa ti se ofere totul si tu sa nu mai poti darui ceea ce visai cândva sa daruiesti…

Pâna în ultima clipa a vietii lui creatoare s-a aflat în cautarea echilibrului launtric, a privit iubirea si natura ca pe o evadare din realitatea brutala. Ion Caraion scria despre Eminescu: „Înainte de a fi idee, sentiment, amintire, filosofie, regret, istorie, autenticitate, travaliu, eres, revolta, pesimism, ton premonitoriu, tandrete, dor, cultura, solitudine, Eminescu este muzica.” „Eminescu este imponderabil si muzica.”

Alexandru Surdu a consemnat faptul ca Eminescu a fost una dintre „personalitatile hibride, filozof-poet.” Noica îl considera etalonul poeziei românesti spunând ca „Arborii nu cresc pâna în cer. Nici noi nu putem creste dincolo de masura noastra. Si masura noastra este Eminescu. Daca nu ne vom hrani cu Eminescu, vom ramâne în cultura mai departe înfometati.”

Îmi amintesc de adolescenta mea, de serile când adormeam cu volumul de poezii al lui Eminescu sub perna, repetând cu glas tare si apoi în gând, strofe întregi… Si ceea ce memorezi la acea vârsta, nu se uita niciodata. La paisprezece ani, fascinata de versurile lui, scriam într-un jurnal, o poezie: „Lui Eminescu”: A-ti scrie macar doua versuri/ De câte ori n-am încercat./ Sa-ti spun ce simt cu-adevarat / Cuvinte – alese-a trebuit sa cat./ Luam mereu în mâna mea/ Creionul, coala de hârtie/ Dar ce folos, caci ma-ntrebam/ De ce eu nu-ti pot scrie?/ Nu stiam cum sa-ti marturisesc/ Ca recitindu-ti cartea mare/ Simteam inima-mi tare batând/ Si-n ritmul ei strofele tale./ Dragoste, melancolie-adânca/ Rânduri scrise-n duiosie rara/ Si copiilor nostri înca/ Ne-ntrecut de frumoase-au sa le para./ Ai biciuit acea societate/ Cu nepasare, dispret si chiar blestem,/ Nu îti pasa de consecinte/ Erai un revoltat mândru si ferm./ O meritau miseii, nedrepti si cruzi,/ Pe placul lor a scrie îti cereau/ Sa-i preamaresti, sa-i lingusesti / În schimb ce-ti daruiau?/ În mizerie si saracie te cufundau./ „Va suferi si scrisu-i mai frumos va fi!”/ Ce socoteli meschine mai faceau!?! Asta voiau!/ Sa-ti faca degraba un mormânt/ Sa puna mâna pe caietu-ti sfânt/ Si-apoi pe piatra de mormânt/ Sa scrie un singur cuvânt… / Eminescu – mort?/ O, nu, nu! Asta niciodata!/ Traiesti! Esti tot atât de viu/ Prin cartea-ti minunata!

Vavila POPOVICI, Raleigh – NC

 

Copiii "blestemati" ai Etiopiei!

On By nelursIn Romania, WorldLeave a comment

       ALIANTA FAMILIILOR

            DIN ROMANIA


Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082


www.alianta-familiilor.ro

office@alianta-familiilor.ro

 12 ianuarie 2012 

COPIII „BLESTEMATI” AI ETIOPIEI!

Ocazional scriem despre atrocitati pe care lumea moderna, — numita „civilizata,” — si fundamentata pe drepturile omului, le face, fara ca societatea internationala sa ia atitudine. Scriem des despre uciderea copiilor nenascuti (avort), genocidul deliberat al fetitelor nenascute in China, India ori Vietnam (avortul selectiv motivat de sexul fetusului), copii furati si vanduti, femei furate si vindute, trafic in fiinte si organe umane. Am scris si despre ritualurile barbare inca practicate de unele triburi amazoniene care isi sacrifica copiii zeitatilor pagane carora inca li se inchina. Astazi scriem despre o practica la fel de inumana, in voga in Etiopia – uciderea copiilor nascuti ilegitim sau cu defecte fizice (porecliti copii „mingi”) din cauza superstitiilor mostenite dea lungul anilor. Practica nu e aplicata pe scara larga, dar inca persista la inceputul acestui mileniul nou. Fara ca societatea internationala sa ia atitudine sau masuri concrete. ONU , SUA si Uniunea Europeana tac chitic. Dupa cum va informam des, sume enorme de bani si constringeri de tot felul sunt impuse de tarile occidentale si ONU tarilor sarace sau nedezvoltate pentru a adopta „drepturi ale omului” asa cum ele sunt intelese in lumea occidentala. Cum se explica tacerea lor totala fata de practica criminala impotriva copiilor infirmi ai Etiopiei?

 Daca „marile puteri” si organizatiile internationale sunt indiferente, crestinii se implica. Misionari si oameni de buna credinta cauta stoparea acestui genocid, scontind un oarecare succes. De-a lungul anilor au reusit sa salveze viata a sute de copii inocenti.

 In toamna, reteaua de televiziune americana CNN si publicatia Time au publicat un reportaj foarte informativ despre omuciderea copiilor infirmi ai Etiopiei si motivele pentru care aceasta practica inumana persista pina astazi. Textul integral in engleza al reportajului poate fi citit aici: http://www.cnn.com/2011/11/05/world/africa/mingi-ethiopia/index.html Versiunea de mai jos a fost abreviata si pregatita de RaduIonita, voluntar AFR. Ii multumim.

 Genocidul Copiilor „Mingi” din Etiopia

 Primul copil a lui Ermei Ayeli a fost declarat ‘’mingi’’, adica „blestemat”, de satul ei din Etiopia si ucis. Un copil e considerat ‘’mingi’’ (adica „blestemat” sau „posedat”) daca se naste cu deformari fizice sau ilegitim. Asta are de a face cu superstitii vechi, dar sunt si alte motive. Daca copilul „blestemat” nu e ucis, zic satenii, mare ghinion se va abate asupra intregului sat. Asa gindesc membrii tribului Banna care au vrut s-o omoare si pe Tariqua, considerata ‘’mingi’’ pentru ca dintii de sus i-au iesit inaintea celor de jos. Din fericire a gasit adapost la o mama adoptiva care nu crede in superstitiile mingi. Cu fiecare rasuflare, zic satenii, cheama un demon peste satul lor.

 Crime Impotriva Umanitatii

 Desi criminal, genocidul copiilor deformati e justificat. Dupa gindirea traditionala, un copil e sacrificat pentru binele intregului trib, un ritual la care batranii au fost martori de sute de ori dea lungul vietii lor in Valea Raului Omo din Etiopia. Sefii tribului insa nu au fost chiar siguri ce sa faca cu fratele geaman a lui Tariqua care a murit imediat dupa nastere. Dupa citeva discutii, care a inclus si o examinare a intestinelor unei capre, batrinii au decis ca si el, cu toate ca a murit, trebuie sa fi fost mingi. L-au dezgropat, l-au legat de fratele sáu, au vaslit intr-o canoe pana in mijlocul Raului Omo si i-au aruncat pe amandoi in apa tulbure si namoloasa. Asta a fost acum cinci ani, pe vremea cind cei din afara acestui loc izolat din preajma Raului Omo inca nu auzisera de mingi.

  Rolul Crestinilor

  Astazi, atentionati de condamnarea crescanda la nivel mondial a infanticidului practicat de triburile Kara, Banna si Hamar din sudul Etiopiei, oficialii regionali ai guvernului din Adis Ababa au inceput sá ia masuri – amenintand cu inchisoarea pe cei implicati in uciderea copiilor mingi. Intre timp, un mic grup de crestini din tribul Banna a oferit adapost copiilor mingi din tribul lor. Cei din tribul Kara au facut un mic orfelinat pentru copii condamnati. Iar sponsori internationali le-au oferit bani si case adoptive. Eforturile lor au salvat zeci de copii. Dar nici una din interventii nu a pus capat fricii copiilor de a fi sacrificati. Batranii satului si cei care ajuta la salvarea copiilor estimeaza ca in fiecare an sute de copii inca sunt sacrificati prin inec, sufocare sau infometare intentionata.

 Locul

  Bona Shapo manuieste o canoe prin apele infestate de crocodili, la intorsatura Raului Omo ce se varsa intr-o prapastie din apropierea unui mic sat numit Korcho. Soarele apune in râp?. Dincolo de rau, o ceatá de maimute Colobus topáie si urla, amestecandu-se printre berzele Gangly Marabu in jurul unei valcele de salcimi cu virful retezat. „Aici e locul cu pricina”, spune Bona. „Cateodata ei iau copilasii intr-o barca. Alte ori, ii duc la marginea cascadei si ii arunca acolo.” Ritualul mingi al tribului Kara este putin diferit de al celor din Banna, care si el este de asemenea diferit fatá de Hamar. Dar toate au in comun frica, teama de ce s-ar putea intampla daca acest obicei barbar ar inceta. Vor reveni demonii? Daca au in sat un mingi, nu va fi apa, mancare si nici animale. Dar daca scapa de copil, totul va fi bine.

 Informatii asupra acestei practici sunt putine, dar se speculeaza ca a inceput in urma cu citeva generatii. Ritualul mingi e un prilej de a scapa de cei ce devin o povara pentru sat, ori nu se pot procrea. Asta explica de ce copii care isi sparg un dinte sau se ranesc la genitale sunt condamnati sa moara. Altii sunt omorati pentu ca s-au nascut in afara casatoriei sau parintii casatoriti nu si-au anuntat public intentia de a avea copii. Datoria fata de trib are precedenta, zic ei, asupra datoriei fata de familie. In ceea ce ii priveste pe batranii din Kara, aceste reguli sunt la fel de vechi si fara putinta de schimbat ca si cursul Ráului Omo. Fiecare parte din aceste reguli este crucialá pentru supravietuirea tribului. Lasand un copil mingi sa traiasca, spun membrii tribului Kara, inseamna ca ploaia se va opri, iar soarele vá dogori mai tare.

  Obiceuri Vechi

  Batranii isi amintesc si de vremurile cind unii copii mingi nu au fost scrificati si cind, spun ei, au pierit vitele tribului. De aceea, zic ei, regulile stramosesti trebuie respectate cu strictete, iar rezultatele vor fi bune. „Da, este trist, dar noi ne gandim la sat, la familii, la oameni”, spune Bona. „Noi le spunem parintilor, nu plangeti pentru copiii vostri. Moartea lor salveaza tot tribul, si voi mai puteti face inca un copil”.

  O mama, Zelle, marturiseste cum a putut sa petreaca doar cateva momente scurte cu copilul ei pana ce i-a fost luat si dus la orfelinat. „Era asa de dulce si frumos”, spune ea din umbra unei colibe, in timp ce un prieten a macelarit o capra si i-a atarnat carcasa pe unul din peretii casei. „Nu i-am dat un nume deoarece era mingi si nu putea sta langa mine”. Dar face planuri sa-l vada. „Intr-o zi, sper, zice ea, voi putea sa il vizitez [la orfelinat] in Jinka”.

  Nimeni, insa, nici macar Zelle, nu si-ar dori salvarea copilului mingi. Iar orfelinatul a fost si el o solutie controversatá. Un grup de crestini care a ajutat timp de 2 ani la plasarea copiilor mingi in orfelinate l-au acuzat pe directorul orfelinatului de furt din banii donati de binefacatorii americani. La rindul lor, angajatii orfelinatului contra-acuza americanii ca le fura copiii. Adoptiile acestor copii, insa, au fost legale dupa legea etiopiana, care-i trateaza pe copiii mingi ca pe copii fara parinti, adica abandonati. Totusi, ei cred ca parintii biologici au fost fortati sa-si abandoneze copiii si ca ar trebui sa aiba dreptul sa-i rascumpere.

  In ambele cazuri, insa, nici adoptiile internationale nici orfelinatele nu elimina cauza care sta la baza acestei practici. Si chiar cind reusesc, doar o mica parte din copii sunt salvati. „La un moment dat, erau 6 femei insarcinate cu copii mingi”, isi aminteste Jessie Benkert, una dintre americancele care s-a implicat in efortul de salvare a copiilor. „Am putut salva doar unul”.

  Izolati

  Geografia este si ea un obstacol la fel de mare ca si traditia. Tribul Kara e constituit din 3 sate, si singurul telefon cu care se pot conecta cu lumea din afara este situat in satul central din Dus, cam la o ora distanta mergind pe jos. Sute de sateni din tribul Kara traiesc in junglá unde e mult mai usor sá faca aceste atrocitati fara a fi observati.

  Din Jinka pana la unul dintre satele Kara dureaza o jumatate de zi cind conditiile sunt bune, iar drumul duce prin savana nisipoasa si luncile namoloase ale raurilor. Chiar o ploaie usoara poate face ca drumul sa dureze citeva zile. Iar in timpul anotimpului ploios, care dureaza 8 luni, drumul poate fi de nerecunoscut dupa ploaie. Sefii tribului Korcho spun ca in jur de 20 de copii mingi s-au nascut in satul lor mic de cand orfeinatul a fost deschis. Oficialii orfelinatului au ajuns in timp pentru a salva doar jumátate dintre ei.

  Anul trecut, cei din misiunea de salvare au aflat ca in tribul Kara o femeie a dat nastere unui copil mingi, iar batranii satului au incercat sa-l omoare prin smulgerea cordonului ombilical. Rapid ranile au devenit septice si nu a mai fost timp pentru a chema salvarea. Evacuarea prin aer a fost singura solutie, costul unui avion special fiind de $3.500. „Asta e suma totala pe care o aveam”, spune Levi Benkert, sotul lui Jessie. „Si nu aveam certitudinea ca daca faceam asta, copilul va trai”. Totusi au facut-o, si copilul a fost salvat. O campanie de strangere de fonduri online a acoperit repede aceste costuri, dar cei din misiunea de salvare si-au dat seama ca nu pot face acelasi lucru si cu alti copii. In timp, americanii au fost alungati din Valea Raului Omo de catre oficialii etiopieni. „Am facut tot ce am putut”, spune Levi Benkert. „Am salvat atat de multi copii cat am putut. Si continuam sa ne rugam pentru ei in fiecare zi”.

  Ne Iubim Copiii

  Oamenii Vaii Raului Omo isi iubesc copii. Asta e concluzia lui Andreas Kosubek, misionar german, dupa 6 ani de organizare de misiuni medicale in inima tribului Kara. „Acesti oameni sunt oameni chiar foarte buni”, spune el, ei ingaduindu-i chiar sa-si construiasca o casa pe pamantul tribului Kara. „Nu-si ucid copiii pentru ca sunt malefici, salbatici sau niste monstri idioti. O fac din cauza fricii. Se tem pentru vietile celorlalti din trib”. Dupa parearea lui Kosubek, frica tribului va disparea doar daca cei din Kara vor crede in ceva mai puternic decat mingi. Raspunsul, spune Kosubek, e crestinismul. „Dar nu putem face asta”, spune el „decit daca ne apropiem de ei cu smerenie si cu dedicatie.” 

  Nu cu mult timp in urma, un om Kara si-a adus fiica bolnava la Kosubek. Copila rasufla din greu si nu raspundea la cuvintele sau mangierile parintelui. „Avea aceeasi varsta ca si fiica mea si, daca fiica mea era la fel de bolnava, as fi facut orice mi-ar fi stat in putinta sa o salvez”, spune Kosubek, mentionand ca si-ar fi trimis fiica imediat la spital. „Dar atatea ganduri mi-au trecut prin minte: e dificil, e scump”. Mai tarziu fata a murit, probabil dintr-o simpla pneumonie. „As fi putut s-o ajut”, zice Kosubek. „Si mi-e rusine”.

  Kosubek recunoaste ca omorarea copiilor mingi trebuie stopata, dar in acelasi timp nu se simte indreptatit sa o condamne. „Mult mai multi copii mor din alte cauze. Cauze pe care le putem aborda ori preveni usor daca ne-ar pasa indeajuns. Inainte de a judeca, trebuie sa ne intrebam, ce am facut pentru a ajuta acesti copii?” Raspunsul la aceasta intrebare, crede el, poate duce la incetarea acestui macel – printr-un altruism autentic si compasiune.

  Simtaminte de Mama

  Intr-o coliba plina cu fum, intr-un sat din Alduba, Kaiso Dobiar prajeste cafea proaspata intr-o tigaie, umplandu-si casa cu aromá. Kaiso e mandrá sa fie Banna, si urmeazá multe obiceiuri si convingeri ale tribului ei. Dar este si crestina si, abtinandu-se de la practicile idolatre, ea si sotul ei refuza sa participe la ritualurile pagane ale tribului ei. „Si copii mei sunt tot mingi,”, spune Kaiso, ea crescind in casa ei, pe linga copii ei, inca 2 copii mingi. O fata mica se leagana in poala lui Kaiso, intingandu-si trupul mic pentru a ajunge la tigaia ce prajeste cafeaua. „Ea e Tarika”, spune Kaiso. „Are 2 ani si e mingi”. Tarika a fost nascuta fara ceremoniile prescrise de Banna, iar mama ei a ascuns-o 6 luni. „Apoi ploaia s-a oprit pentru o scurta vreme”, adauga Kaiso. „Oamenii s-au ridicat si au zis: trebuie sa scapam de ea.  Aruncati-o in inima junglei. Dar eu am spus: Nu aruncati copilul, datimi-l mie.”

  Si tot in coliba mica a lui Kaiso sta si Teigist, pe care ea o crede sa aibe 7-8 ani. Kaiso spune ca copilele ei adoptive nu se pot juca cu ceilati copii din Banna si trebuie sa stea pe linga casa. „Trebuie sa ramana aici pana cand mai cresc”, spune Kaiso. „Dupa aceea? Numai Dumnezeu stie.”

  Misionarii si Crestinii

  Misionarii au venit la tribul Banna cu multe decenii in urma, iar biserica crestina intre ei e mult mai numeroasa decat in alte triburi din prejur. Totusi, numarul lor e mic, crestinii din Banna alcatuind cam doar 1 sau 2 % din populatia tribului. Dar eforturile lor colective au rezultat in eliminarea aproape in intregime a tuturor omorurile mingi. Cu putini bani sau prin alte metode, crestinii Banna au acceptat responsabilitatea de a creste aproape toti copiii mingi. Multi, ca si Kaiso, au deja grijá de unul sau doi mingi. O familia a adoptat 17 copii mingi. Asta o fac traind mereu sub amenintare pentru familiile lor. Cand ies din casa, pot observa destul de usor gravitatea situatiei. „Kaiso, de ce protejezi acesti copii?” striga un vecin nervos din spatele unui gard inalt. „Spune-ne, de ce ?”.

  Banna nu s-au confruntat cu secetá sau boli mortale de multi ani. Faptul acesta, spun crestinii localnici, a domolit mania localnicilor pentru o vreme. Dar daca norocul tribului se schimba, sefii vor gasi imediat un tap ispasitor, spune Andualem Turga, un membru al tribului. „Ceea ce trebuie sa intelegeti este cá, pentru acesti oameni, copilasii mingi sunt ca o gripa. Daca nu este oprita, omorä oameni. Asa cred ei … iar cand lucrurile iau o intorsatura nefastá, oamenii cred acest lucru mai mult ca niciodatá.”

  O alta mama ce are grija de copii mingi, Uri Betu, incearcá sá nu se gandeasca la asa ceva. Credinta ei, spune ea, clarifica responsabilitatile pentru cei doi copii mingi ce traiasc in casa ei – si pentru ceilalti care au nevoie de ajutor. „Pentru moment nu ne facem griji,” spune Uri in timp ce se uita la fetitele ei adoptate, Tariqua si Waiso, care se joaca ín gradiná. In timp, se roaga Uri, Banna isi va da seama cá prezenta copiilor mingi in mijlocul lor nu are nici-o legatura cu ploaia, soarele sau faptul ca recoltele nu cresc. Totusi, suspina ea, „mai este mult pana se va schimba traditia in care am crezut atata vreme”.

VRETI SA FITI INFORMATI?

Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.  

FACETI-NE CUNOSCUTI!

Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.  

 ANUNTURI

Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.  

  Alianta Familiilor din Romania

www.alianta-familiilor.ro

Trebuiau sa poarte un nume

On By nelursIn ArticolLeave a comment

Marin Sorescu

 

Eminescu n-a existat.

 

A existat numai o tara frumoasa

La o margine de mare

Unde valurile fac noduri albe.

Ca o barba nepieptanata de crai.

Si niste ape ca niste copaci curgatori

În care luna îsi avea cuibar rotit.

 

Si, mai ales, au existat niste oameni simpli

Pe care-i chema : Mircea cel Batrîn,

Stefan cel Mare,

Sau mai simplu : ciobani si plugari,

Carora le placea sa spuna

Seara în jurul focului poezii –

“Miorita” si “Luceafarul” si “Scrisoarea a III-a”.

 

Dar fiindca auzeau mereu

Latrînd la stîna lor cîinii,

Plecau sa se bata cu tatarii

Si cu avarii si cu hunii si cu lesii

Si cu turcii.

 

În timpul care le ramînea liber

Între doua primejdii,

Acesti oameni faceau din fluierele lor

Jgheaburi

Pentru lacrimile pietrelor înduiosate,

De curgeau doinele la vale

Pe toti muntii Moldovei si ai Munteniei

Si ai Tarii Bîrsei si ai Tarii Vrancei

Si ai altor tari românesti.

 

Au mai existat si niste codri adînci

Si un tînar care vorbea cu ei,

Întrebîndu-i ce se tot leagana fara vînt?

 

Acest tînar cu ochi mari,

Cît istoria noastra,

Trecea batut de gînduri

Din cartea cirilica în cartea vietii,

Tot numarînd plopii luminii, ai dreptatii,

ai iubirii,

Care îi ieseau mereu fara sot.

 

Au mai existat si niste tei,

Si cei doi îndragostiti

Care stiau sa le troieneasca toata floarea

Într-un sarut.

 

Si niste pasari ori niste nouri

Care tot colindau pe deasupra lor

Ca lungi si miscatoare sesuri.

 

Si pentru ca toate acestea

Trebuiau sa poarte un nume,

Un singur nume,

Li s-a spus

Eminescu.

 

Lasați Duhul Sfânt să lucreze…

On By nelursIn Biblia, Credinta, Educatie, Incurajare, Mantuire, Miracole, Natura Umana1 Comment

 George Danciu

Petru, ca și Ioan, s-a uitat țintă la olog și i-a zis: „Uită-te la noi! (…) Argint și aur, n-am; dar ce am îți dau: În Numele lui Hristos din Nazaret, scoală-te și  umblă!”        FAPTELE APOSTOLILOR, 3.4-5             

                                                                               (Inspirat din Cuvântul pastorului Nelu Urs, Biserica din Hickory, NC– 8 Ianuarie 2012)


  CE AM ÎȚI DAU

 Încă din Grădina Eden, Dumnezeu i-a adus-o pe Eva lui Adam ca un ajutor potrivit.

 Omul nu e creat să fie singur. E o vorbă înțeleaptă care zice că singurătatea te omoară. Mulți o cunosc, puțini însă își aduc aminte de ea, că e adevărată…

 Nici animalelor nu le place să stea singure, cu atât mai puțin omului. Chiar dacă uneori se retrage în singurătate pentru un timp, apoi vine un  moment când dorește din nou  părtășia Continue reading “Lasați Duhul Sfânt să lucreze…” →

Laurence Lemoine : née pour être journaliste!

On By nelursIn InterviewLeave a comment

Par Octavian Curpas
Phoenix, Arizona

Elle est née à Paris, en France en 1969. A l’ âge de 12 ans elle rêve de devenir journaliste. À 16 ans, elle participe à New York au bicentenaire de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. Elle y représente la jeunesse française après avoir gagné un concours organisé par l’ambassade américaine à Paris. Quelques années plus tard son rêve de devenir journaliste s’est réalisé. Son nom est Laurence Lemoine. Elle a étudié sciences politiques à Paris VIII, parle quatre langues, et a un intérêt profond pour les grands problèmes mondiaux. Laurence a voyagé dans de nombreux pays où elle a vécu, travaillant aussi bien dans la presse écrite qu’à la radio ou à la télévision. Du Moyen-Orient à l’Afrique où elle a interviewé Yasser Arafat, aux Caraïbes où elle a travaillé pour une station de radio, Laurence Lemoine a couvert tous les domaines du journalisme et de la communication.

Question: Vous êtes née à Paris. Pouvez-vous m’en dire un peu plus sur votre famille?

Réponse: Je suis la plus jeune (avec un frère jumeau) d’une famille chrétienne de 6 enfants. J’ai reçu une éducation très stricte, mais mes parents nous ont donné le meilleur pour être heureux dans la vie: l’amour, la confiance en soi, la capacité de s’adapter, et l’indépendance.

Q: Qu’est ce qui vous a amenée à vous intéresser au journalisme? Qu’est ce qui a déclenché votre intérêt dans ce métier? Y a-t-il quelqu’un dans votre vie à l’époque qui vous a inspiré pour devenir journaliste?

R: Quand j’étais pré-ado dans les années 80, aux infos, on ne parlait que du Moyen-Orient (Liban, en 82 avec l’invasion des Israéliens, le conflit israélo-palestinien avec des prises d’otages, les détournements d’ avion, l’Iran en 81, etc). C’est à ce moment là que j’ai commencé à lire les journaux et écouter la radio. J’étais fascinée par toutes ces questions et voulais comprendre quelque chose ( ce qui est en fait impossible!). Je voulais être journaliste pour connaître et découvrir le monde et toucher moi même la réalité, sans intermédiaire entre l’ événement et moi. Je voulais faire l’expérience de vivre ce qui se passe dans le monde. Il était clair et naturel que je devais être journaliste. Puis j’ai commencé à me préparer. Par exemple, quand j’avais 15 ou 16 ans, j’enregistrais des bulletins entiers d’information de France-Info, dans ma chambre, j’écrivais tout cela sur un papier pour ensuite le dire avec un ton professionnel. Quelques années plus tard, sur les ondes, je réveillais du monde avec mes infos et mes interviews!

Q: Vous considérez-vous chanceuse?

R: Je dois dire qu’en général, j’ai été très chanceuse dans ma vie, non seulement parce que je suis née dans un pays magnifique et paisible (France) et dans une bonne famille, mais aussi parce que parfois, j’ai été au bon endroit au bon moment : d’ ailleurs, je dis souvent que la «chance» c’est, comme les tomates ça se cultive!. Je voulais être journaliste, car, pour moi, c’était une façon de vivre plusieurs vies en même temps! Faire des reportages sur d’autres pays ou personnes, était aussi une façon d’apprendre beaucoup! C’est également, une sorte de pouvoir, car ce que nous disons et rapportons et la manière dont nous le faisons, est important et peut influencer les gens. C’est pour cela que c’est aussi une grande responsabilité et une profession très sérieuse.

Q: En 1986, vous avez gagné un concours pour le bicentenaire de la Statue de la Liberté à New York. Pourquoi avez-vous gagné le concours? Comment cela s’est-il passé?

R: Un des grands moments de ma vie a été en 1986 quand j’ai représenté la jeunesse française à New York pour la réouverture de la Statue de la Liberté avec Nancy Reagan. J’étais là parce que j’ai gagné un concours, grâce à mon père. Il m’a aidée à rédiger un très beau poème sur la liberté et je lui en suis toujours très reconnaissante. C’était tellement incroyable pour moi! J’ai rencontré de nombreuses personnalités aux Etats-Unis, et j’ai été un VIP pendant 15 jours. Je n’avais que 16 ans à cette époque. La Lecture du poème devant les caméras de télévision et les photographes s’est fait sans problème, heureusement que je ne suis pas timide!

Q: Comment cet événement a-t-il influencé votre décision de devenir journaliste?

R: Un an plus tard, j’ai passé une semaine à la station de radio française, RTL, avec tous les journalistes et les reporters. J’ai tout vu à propos des infos et du journalisme au cours de cette semaine, et plus que jamais, il était évident pour moi que je serais journaliste, mais j’étais encore trop jeune pour commencer!

Q: Parlez-moi des compétences et des aptitudes naturelles qui sont nécessaires pour être journaliste…

R: En ce qui concerne les compétences, je dirais la curiosité, dans le sens large du mot. Dans mon cas, mes amis et ma famille disaient toujours que j’avais le «cancer de la curiosité”! Un journaliste doit être ouvert et désireux de comprendre et d’expliquer tout. On ne peut pas être timide et il faut oser poser des questions qui peuvent embarrasser les gens, surtout les politiciens! J’étais connue à une certaine époque pour faire des interviews musclées! Souvent c’était comme un combat de mots entre mes interviewés et moi.

Q: Quand vous étiez au Liban, aviez-vous l’intention de retourner à Paris pour un Master en journalisme?

R: Le Liban a été ma première véritable expérience en tant que journaliste. J’étais très jeune alors (20 ans), et un peu novice. C’était pendant la guerre avec la Syrie (« la guerre de Libération »),le père du dictateur actuel, Haffez Al Assad, voulait en finir avec les chrétiens Libanais. Pour moi, le «spectacle» était incroyable, mais j’ai appris beaucoup de choses sur les êtres humains et leur capacité à être bon ou mauvais et à s’adapter à des situations extrêmes. C’était mieux que d’aller à l’université pour moi parce que c’était la vie réelle et concrète. J’ai eu de la chance parce que j’ai rencontré le général Michel Aoun, qui était premier ministre à ce moment. J’ai eu un entretien qui m’a donné une certaine notoriété parce que, ce qu’il a dit était un peu embarrassant pour la France, et François Mitterrand (le Président français à l’époque) a dû réagir. Les journalistes du monde entier ont parlé de cette interview! Quelques mois plus tard, conseillée par mon confrère et ami Christian Malard (France 3/CNN), je suis partie à Tunis, au siège de l’ OLP interviewer Yasser Arafat.

Q: Comment se sont passées ces deux heures d’entrevue avec Yasser Arafat à Tunis. En quelle année était-ce?

R: J’étais fascinée par cet homme et je voulais faire une interview. J’ai passé deux heures avec lui en pleine nuit.. Pour des raisons de sécurité, l’OLP ne m’a pas dit, “Rendez-vous à telle adresse à telle heure”. J’ai dû rester dans mon hôtel et, plusieurs de ses collaborateurs sont venus me chercher, m’ont bandé les yeux et m’ont emmenée dans une maison. Une fois sur place bien sûr, j’ai pu enlever le bandeau!. Je dois dire que c était assez exotique pour moi! Ce fut un moment très intéressant, en 1990, quand Yasser Arafat a commencé à ne plus être un terroriste pour être un homme d’Etat, ayant des contacts directs mais secrets avec les Israéliens. Je lui ai posé beaucoup de questions, et à la fin, il a plaisanté et m’a demandé si je voulais l’épouser ! Dans les médias français, cet interview n’a pas été un grand succès, mais j’ai apprécié mon séjour à Tunis, la rencontre avec Arafat,et les nombreuses heures que j’ai passées avec ses conseillers à parler de ce conflit majeur.

Q: Dans une de nos conversations, vous avez mentionné que vous avez travaillé pour ” Radio Mont-Blanc “, près de Genève pendant six ans. Aussi, pendant ce temps, vous travailliez pour une télévision, (Canal C) faisant des interviews politiques.

R: J’ai rencontré un journaliste français très connu, (Jean-Pierre Elkabbach) pour lui demander comment planifier ma carrière en tant que journaliste. Il m’a dit d’aller d’abord en dehors de Paris, en province, pour apprendre et devenir un peu plus mature (je n’avais que 21 ans). Il m’a expliqué que c’était la meilleure école pour une jeune journaliste et c’est vrai ! Je suis donc allée en Haute-Savoie (près de Chamonix et Genève) et ai commencé à Radio Mont Blanc. J’avais aussi une émission mensuelle sur la chaîne de télévision «Canal C» avec des interviews de politiciens ou de gens célèbres, mais seulement sur leur vie privée. Après cela, j’ai décidé de quitter la France à nouveau. J’aime la France (pays fantastique), mais vivre dans différents pays me donne la possibilité de voir les choses sous des angles différents et de m’enrichir culturellement.

Q: Vous avez travaillé en Haïti à une station radio qui avait besoin d’un journaliste français. Avez-vous travaillé sur le terrain ou en studio?

R: “Radio Vision” 2000 de Port-au-Prince était à la recherche d’un journaliste français pour s’ occuper de l’ information et de la formation de leurs journalistes. Quand je suis arrivé là-bas, j’ai réalisé à quel point nous étions chanceux d’être né dans un pays libre où l’ on a tout ce que l’ on veut. Je suis resté travailler sur le terrain et en studio pendant un an. Ce n’était pas facile, mais j’ai beaucoup appris chaque jour. Haiti est un pays fascinant et est toujours dans mon coeur. Je suis également reconnaissante à Haïti car c’est là que j’ai rencontré mon mari ! Il est venu à Port au Prince pendant une semaine pour des vacances chez un ami diplomate. Il est maintenant le père de ma fille de 11 ans, Anouck, et mon fils, Alvaro, 8 ans. Il est un avocat d’affaires et nous avons vécu à Londres, Paris, Valencia (Espagne) dont il est originaire, Banjul (Gambie en Afrique de l’Ouest) et à Lisbonne, au Portugal. En Gambie (un petit pays très agréable, bien pour un premier contact avec l’Afrique), j’ai donné naissance à mon fils dans un hôpital public! C’était mon choix parce que mon suivi médical était effectué par une équipe fantastique de médecins Cubains présents pour la coopération. C’était drôle parce que la naissance de mon premier enfant a eu lieu dans le meilleur hôpital privé et moderne de Valencia, avec beaucoup d’ appareils et de technologies, mais, j’ai préféré celui de Banjul avec les médecins Cubains, dans un hôpital publique très pauvre mais dont le nom au moins est élégant: The Royal Hospital Victoria! D’ailleurs, en pleine césarienne, l’ électricité est parti!. Après la naissance de mon deuxième enfant, j’ai commencé à éditer et publier des guides touristiques. Le premier était sur la Gambie, ensuite, j’en ai publié quelques-uns en Espagne, et le dernier sur Saint-Gervais Mont Blanc, en France.

Q: Pourquoi Saint-Gervais?

R: Saint Gervais Mont Blanc est un site ma-gni-fique pour les vacances, pour le ski ou la randonnée. Je connaissais cette ville parce que je suis allé plusieurs fois quand j’étais journaliste à Radio Mont-Blanc. Faire un guide touristique était aussi pour moi un bon prétexte pour y retourner!

Q: Où habitez-vous maintenant et que faites vous actuellement?

R: Actuellement, je vis en Espagne, à Valencia, très belle ville située sur la Méditerranée. Je travaille avec l’ entreprise américaine Reliv (www.reliv.com). Elle produit et vend des compléments alimentaires excellents et naturels. C’ est en voyant un jour ma maman les prendre que je me suis intéressée à ces produits. J’ai toujours été intéressée par la nutrition et la santé. En Europe, beaucoup de gens prennent des suppléments, car ils améliorent réellement leur santé. Nous sommes aussi confrontés à une très grave crise sanitaire en ici. Notre nourriture aujourd’ hui, ne possède pas assez de vitamines et de phytonutriments. En privant notre corps des nutriments essentiels et en les remplaçant par des aliments transformés et chimiques nous devenons vulnérables à la fatigue, aux allergies et à toutes sorte de maladies et dysfonctionements. Nous savons maintenant que les compléments alimentaires peuvent combler ce fossé nutritionnel. Ces produits offrent des niveaux optimaux de nutriments, et Reliv est une entreprise de haut niveau. L’été dernier, j’ai assisté à la Conférence internationale à Saint Louis (Missouri. USA), où j’ai rencontré le fondateur, Robert Montgomery. Grace à ces produits, j’ai aidé beaucoup de mes amis et membres de ma famille à régler leurs problèmes de santé. Bien sûr, je prends aussi ces compléments, même si j’ai toujours été en bonne santé. Mais grâce à eux, je me sens encore mieux. J’ai plus d’énergie, une plus grande capacité de concentration et un meilleur sommeil. J’ai de la chance de travailler pour cette entreprise parce que je peux à la fois aider les gens et m’occuper de mes enfants.

Q: Avez-vous déjà envisagé de déménager aux États-Unis?

R: J’adorerai vivre aux Etats-Unis parce que j’ y suis allé plusieurs fois mais ce n’est jamais assez! Et parce que j’ai une relation spéciale avec l’Amérique…Je considère que je connais un pays et sa culture si je reste au moins un an. Espérons qu’un jour j’aurai cette chance!

Q: Que savez-vous de la Roumanie? Dans vos voyages, avez-vous rencontré des Roumains?

R: Mon mari travaille en Roumanie maintenant sur un projet d’éoliennes dans les montagnes. Il aime la Roumanie. Mon seul lien avec la Roumanie a été la jeune femme qui m’ aidait a la maison quand je vivais au Portugal et qui est devenu un peu une amie. Je voudrais pouvoir aller en Roumanie avec mon mari cette année car il n’arrête pas de me dire que cela vaut la peine!

Q: Quels sont vos hobbies?

R: J’adore voyager avant tout ! j’aime aussi être avec mes amis et ma famille. Coté sport, j’aime le squash, le tennis, le ski et l’alpinisme. Une fois, j’ai fais l’ascension du Mont Blanc à skis: Il m’a fallu huit heures pour atteindre le sommet et six heures pour redescendre le tout dans un cadre totalement sauvage. C’était fantastique!

Q: Quels sont vos projets dans un avenir proche?

R: Je m’occupe du développement de Reliv ici en Espagne, et je viens de commencé un livre sur la nutrition et la santé qui sera publié en France.

CEL MAI MARE PRIETEN

On By nelursIn Bible, Christian PerspectiveLeave a comment

George Danciu

 

 Împrieteneste-te cu Dumnezeu si vei avea pace; te vei bucura astfel iarasi de fericire. Primeste învatatura din gura Lui si pune-ti la inima cuvintele Lui.

                                                                    Cartea IOV, 22.21-22

 

  

Prietenul la nevoie se cunoaste


 Omul nu are multi prieteni. Prietenia e o virtute deloc usoara.  Parafrazând o vorba a lui Copernic  am putem spune: Dati-mi un prieten adevarat si voi face minuni!

Prietenia e o floare rara. Bine, cei din familie, ne sunt  prieteni,  mai apropiati …, dar adesea nu  îndeplinesc pretentiile unei reale prietenii.

Între oamenii pe care-i întâlnim nu aflam si  prietenii de care avem nevoie. Alteori, i-am gasi, dar nu stim sa întreinem relatia cu ei. Sigur,  faptul în sine implica multa atentie din ambele parti: sinceritate, onestitate, iubire, devotament, altruism, disponobilitate, transparenta – toate, fara bariere!

Conjunctural, temporar, putem  avea nenumarati prieteni (din interes, din preocupari si afinitati comune, o mâna o spala pe cealalta …), dar cu multe restrictii…

Pe Internet, când si când, mai apare câte un material difuzat tuturor cunoscutilor în care autorul, pe lânga îndemnul bun de a ne pretui prietenii, mai zice asa:  Daca într-o viata de om ai cel putin 5 prieteni esti un om binecuvântat!

Ar fi ok si  dac-am avem doi sau trei!

De curând am citit o carte scrisa de un american  care lucreaza pe lânga alte activitati si în domeniul consilierii spirituale. Dar, din interes  propriu pentru nevoile sale personale,  organizeaza sedinte de consiliere între prieteni.  E parte într-un cerc de 2… 3 prieteni si daca e posibil se întâlnesc saptamânal.  Fac o terapie de grup, având în principal scopul de a-si marturisi unii altora slabiciunile si neputintele, alteori poate si succesele, pentru a se ajuta reciproc.

El recomanda 5 pasi  pentru a scapa de  ispite:

 1. Vegheati

2. Rugati-va

3. Fugiti de ispita si impotriviti-va

4. Reactivati simtul raspunderii

5 Sa gasiti un prieten pentru a va împartasi slabiciunile

Nu are nici o relevanta aceste idei pentru cineva care nu are constiinta activa. Vorbesc din punctul de vedere al celor care cauta sa traiasca curat dpdv moral. Mai întâi se identifica ispita, apoi ne sunt de folos cei 5 pasi.

Un  exemplu care ne poate edifica asupra chestiunii l-a prezentat Pit în cartea sa. El povesteste cum într-o noapte calduroasa de vara, iese afara sa porneasca instalatia de apa de stropit gazonul. Nu avea decât sa apese butonul de pornire si sa revina. Dar de aceasta data întârzie. Din curiozitate, dar nu numai, s-a apropiat sa vada de ce si la casa vecinei e lumina în camera ei!

Vecina, care probabil suferea într-un fel de disconfortul temperaturilor de vara, umbla dezbracata prin camera, iar Pit a privit mai mult decât (nu) era cazul …

La întoarcerea sa în casa, sotia l-a întrebat Cum de ti-a luat atâta timp?,  iar el a bombanit ceva a raspuns, dar fiindca ea nu s-a  multumit cu raspunsul primit, a fost nevoit sa marturiseasca, cu rusine, curiozitatea-imorala de care s-a lasat amagit!

Pacatul atrage, indiferent de vârsta. Numai cei tineri cred ca vârstnicii, batrânii, ei nu mai au nevoi: nu  trebuie sa doarma, nu trebuie sa manânce si nu mai au nici pofte. Sunt numai buni de Azil!

Cain s-a lasat coplesit de invidie si gelozie fata de fratele sau Abel si l-a ucis, iar Dumnezeu i-a zis:

Pentru ce te-ai mâniat si pentru ce ti s-a posomorât fata?

Nu-i asa, daca faci bine, vei fi bine primit? Dar daca faci rau, pacatul pândeste la usa; dorinta lui se tine dup? tine, dar tu sa-l stapânesti. (Geneza, 4.6-7)

Pit a facut rau ca a avut o curiozitate nepermisa, apoi ca privit, apoi ca a staruit sa mai priveasca, iar pacatul pândea la usa inimii. Îi venea greu s-o stapâneasca. Era doar începutul furtunii pacatului. Starea incipienta a dezastrului prin care trec nu numai americanii, dar prin acest calvar trec tot mai multi.

Rata divortului în America a trecut de mult de 50%, dar si  în România a crescut alarmant de mult. În America mai mult de jumatate din familii sunt divortate, iar copiii nu mai sunt crescuti în de parintii naturali. Ba mai mult, se întâmpla deseori sa aiba mai multe serii de parinti, caci divorturile se fac pe banda rulanta. Constiinta acelor oameni este inactiva, iar imoralitatea e starea normala a majoitatii.

În consilierea de grup, între prieteni, ei îsi marturisesc slabiciunile, primesc suport de la ceilalti, se roaga împreuna lui Dumnezeu sa-i întareasca si sa-i ajute sa se  poata opune pacatului (ispitelor).

Ei aveau stabilita de comun  o conventie,  prin care fiecare era împuternicit sa-l întrebe  orice pe celalalt, insistent,  stiind ca sunt vulnerabili în a nu raspunde cinstit, iar ei se obligau sa raspunda cu sinceritate.

Apriori, cu totii doresc sa traiasca moral, desi pacatul si imoralitatea sunt promovate în acest timp în mass media pe toate caile si canalele.

Dar imoralitatea introdusa prin Internet e  si mai periculoasa pentru ca e la îndemâna oricui;  e  foarte agresiva si creeaza dependenta.

Dependenta de pornografie (imoralitate) îti ia pacea, îti ia linistea sufleteasca. Te macina fizic si psihic. Te scoate cu totul de pe traiectoria buna a vietii.

 ***

Multi cunoastem cazul biblic al lui Iosif, fiul lui Iacov care este numit de Dumnezeu „Israel”, deoarece din famila sa se va forma poporul ISRAEL. Fiindca Iosif iubea adevarul, dar nu avea si tactul de a-l spune, este urât de fratii lui care îl vând unor ismaeliti care îl duc în Egipt. Acolo a fost cumparat ca si sclav de Potifar, capetenia strajerilor lui Faraon. Lui Iosif a început sa-i mearga foarte bine, caci Domnul era cu el. Dupa un timp s-a întâmplat ca nevasta stapânului a pus ochii pe el si i-a zis: Culca-te cu mine! El n-a vrut,  motivându-si  purtarea curata cu aceste cuvinte:

„Cum as putea sa fac eu un rau atât de mare si sa pacatuiesc împotriva lui Dumnezeu?”

Macar ca femeia insista si îi vorbea în toate zilele lui Iosif, el n-a vrut sa se culce cu ea. Dar într-o zi, când  erau singuri în casa, ea l-a apucat de haina, zicându-i, iarasi: „Culca-te cu mine!” El i-a lasat haina în mâna si a fugit afara din casa.

Ce credeti ca a facut femeia atunci? A chemat celelalte slugi  si le-a spus ca Iosif, evreul, tocmai fugise, lasându-si haina,  dupa o încercare de viol!

La întoarcere stapânul îl pedepseste cu închisoare, desi ca sclav  putea fi condamnat la moarte, însa Dumnezeu era cu Iosif si-i purta de grija.

Sa cautam urma pasilor lui Iosif (ca aplicatie)

  1. Iosif a vegheat, nu s-a jucat cu focul. El nu a cautat imoralitatea, dimpotriva chiar, s-a opus cu toata horarârea. Întelegem ca  el nu a dat nici semnale false catre alte persoane de sex opus.
  2. Iosif a avut o viata de rugaciune. El a trait în partasie cu Dumnezeu. El aducea toate nevoile si toate bucuriile înaintea lui Dumnezeu.
  3. Iosif a fugit de ispita si pacat si s-a împotrivit cu toata fiinta lui. El nu a fost deloc duplicitar.
  4. Iosif a avut un simt al raspunderii ridicat. El nu doar ca stia ce trebuie sa faca, dar s-a comportat si ca un om matur, raspunzator pentru faptele sale, înaintea oamenilor si înaintea lui Dumnezeu.
  5. Iosif a avut un Prieten de nadejde în care si-a pus toata încrederea si Acesta nu l-a dezamagit niciodata. Prietenul lui, nevazut, dar pe care l-a simtit mereu implicat în nevoile lui, a fost Dumnezeu.

Concluzii:

a)  Iosif l-a avut ca Prieten pe Dumnezeu. Iosif s-a încrezut în prietenul lui. S-a temut de Dumnezeu, nu de oameni. Chiar daca a ajuns în închisoare, chiar daca a fost vândut, chiar daca a fost sclav, Iosif nu si-a pierdut linistea si pacea. Peste tot i-a mers bine, a fost mereu pus în cinste pe unde a umblat, pâna acolo ca din Închisoare a fost scos sa-i interpreteze visul lui Faraon, caci Dumnezeu care cunoastea raspunsul era cu Iosif!

Si Faraon, când a aflat întelesul visului, ca Dumnezeu va aduce 7 ani de mare belsug, dupa care alti 7 ani de mare foamete si saracie, si-a întebat slujitorii sai:

 – Am putea noi oare sa gasim un om ca acesta, care sa aiba în el Duhul lui Dumnezeu?

Nu, nu puteau gasi în Egipt, în poporul egiptean, dar era acolo Iosif!

Si l-a pus pe Iosif în fruntea Egiptului, imediat dupa Faraon, l-a facut prim ministru. Faraon l-a ales lânga el pe Iosif, pritenul lui Dumnezeu, pentru a se salva pe el si natiunea sa!

b) Oamenii mari, de astazi, dar si cei de ieri, nu ofera prietenia lor oricui. Doar din interes, pe termen scurt si partial.

c) Doar Dumnezeu e Acela care ne ofera prietenia Sa în totalitate si pentru totdeauna. E drept ca e conditionata. Primeste învatatura din gura Lui si pune-ti la inima cuvintele Lui.

Dumnezeu ne iubeste din toata inima Sa. El e Tatal nostru, iar noi suntem copiii Lui. Dar Dumnezeu este un Dumnezeu gelos. Nu putem sluji la doi stapâni: si lui Dumnezeu si lui Mamona.

Cine seamana vânt, va secera furtun?. Mamona, e regele idolilor, Satana care seamana doar discordie si aduce furtuna în inimile oamenilor.

Dumnezeu e Acela care ne da Pacea. Si El o da celor care-L iubesc, traiesc în ascultare si i-o cer!

Împrieteneste-te cu Dumnezeu si vei avea pace; te vei bucura astfel iarasi de fericire. GLORIE DOMNULUI! Amin.

 

Împrieteneste-te cu Dumnezeu

On By nelursIn Biblia, Credinta, Familia, Mantuire, Natura UmanaLeave a comment

George Danciu

  Împrietenește-te cu Dumnezeu și vei avea pace; te vei bucura astfel iarăși de fericire. Primește învățătura din gura Lui și pune-ți la inimă cuvintele Lui.                                        Cartea IOV, 22.21-22

 CEL MAI MARE PRIETEN

 Omul nu are multi prieteni. Prietenia e o virtute deloc usoara.  Parafrazând o vorba a lui Copernic  am putem spune: Dati-mi un prieten adevarat si voi face minuni!

Prietenia e o floare rara. Bine, cei din familie, ne sunt  prieteni,  mai apropiati …, dar adesea nu  îndeplinesc pretentiile unei reale prietenii.

Între oamenii pe care-i întâlnim nu aflam si  prietenii de care avem nevoie. Alteori, i-am gasi, dar nu stim sa întreinem relatia cu ei. Sigur,  faptul în sine implica multa atentie Continue reading “Împrieteneste-te cu Dumnezeu” →

Un om special

On By nelursIn Bible, Christian Perspective, TheologyLeave a comment

CUM PUTEM FI DEOSEBITI

În fiecare generatie sunt si oameni speciali. Nu întotdeauna ajung însa sa fie si celebri. Conducatorii, sefi de stat, împaratii si regii, ei ramân mai usor în istorie si în memoria maselor, pentru un lucru sau altul.

Vlad Tepes e celebru pentru hotarârea sa de neclintit de a aplica legea, chiar cu cruzime, pâna la a-i trage în teapa pe raufacatorii calcatori de lege. Poate de acolo a ajuns pâna la noi vorba Unde-i lege, nu-i tocmeala.

Ceea ce lipseste astazi României e tocmai asta:Legea.

Nu avem nici Lege, dar nici veghetori ai legii. Judecatorii nostri aplica Legea dupa bunul lor plac. Dosarele zac cu anii. Dosarele definifive, hotarârile definitive, aflam ca nu sunt … definitive. Te plimba de la Ana la Caiafa, de nenumarate ori (fara numar, cum îsi numara …ei banii…), asa sunt plimbati vinovatii si nevinovatii români!

Judecatorii nostri nu judeca cauzele. Ei doar lucreaza pentru un salariu enorm si pentru pensii astronomice stabilite (i) legal de ei însisi, abuziv!

***

Cartea IOSUA ne prezinta poporul Israel în vremea intrarii în Tara promisa  si evenimentele istorice în care Dumnezeu a fost cu ei si i-a izbavit din toate luptele si necazurile întâmpinate.

Iosua a fost un barbat întelept, destoinic, hotarât, plin de Duhul lui Dumnezeu, care si-a definitivat pregatirea si caracterul în vrema lui Moise. Lânga cel caruia Dumnezeu îi vorbise gura catre gura, Iosua a deprins în detaliu umblarea prin credinta si din mâna acestui mare om de stat a preluat el stafeta.

Moise si Iosua au condus poporul din biruinta în biruinta, chiar daca au întâmpinat si atunci multe greutati si mari împotriviri din partea confratilor lor (si al Satanei, în ultima instanta).

Spre sfârsitul vietii sale, Iosua mai face un lucru extraordinar. Deoarece se vede ca nu se gasea un alt lider sa-i ia locul si sa-i conduca cu mâna forte pe mai departe, atunci Iosua strânge poporul si le pune în fata cele doua alternative de urmat, pentru ca ei sa poata aleage calea, în cunostinta de cauza.

„V-am dat o tara pe care n-o munciserati, cetati pe care nu le zidiserati, dar pe care le locuiti, vii si maslini pe care nu-i sadiserati, dar care va slujesc ca hrana. Acum, temeti-va de Domnul si slujiti-I cu scumpatate si credinciosie. Departati dumnezeii carora le-au slujit parintii vostri dincolo de Râu si în Egipt si slujiti Domnului. Si daca nu gasiti cu cale sa slujiti Domnului, alegeti astazi cui vreti sa slujiti: sau dumnezeilor carora le slujeau parintii vostri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoritilor în a caror tara locuiti. Cât despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.” Poporul a raspuns si a zis: „Departe de noi gândul sa parasim pe Domnul si sa slujim altor dumnezei. Caci Domnul este Dumnezeul nostru. El ne-a scos din tara Egiptului, din casa robiei, pe noi si pe parintii nostri; El a facut înaintea ochilor nostri acele minuni mari si ne-a pazit în tot timpul drumului pe care l-am urmat si în mijlocul tuturor popoarelor pe la care am trecut. El a izgonit dinaintea noastra pe toate popoarele si pe amoritii care locuiau tara aceasta. Si noi vom sluji Domnului, caci El este Dumnezeul nostru.” Iosua a zis poporului: „Voi nu veti putea sa slujiti Domnului, caci este un Dumnezeu sfânt, un Dumnezeu gelos; El nu va va ierta faradelegile si pacatele. Când veti parasi pe Domnul si veti sluji unor dumnezei straini, El Se va întoarce si va va face rau si va va nimici, dupa ce v-a facut bine.” Poporul a zis lui Iosua: „Nu! Caci vom sluji Domnului.” Iosua a zis poporului: „Voi sunteti martori împotriva voastra însiva ca ati ales pe Domnul, ca sa-I slujiti.” Ei au raspuns: „Suntem martori!” „Scoateti, dar, dumnezeii straini care sunt în mijlocul vostru si întoarceti-va inima spre Domnul, Dumnezeul lui Israel.” Si poporul a zis lui Iosua: „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru si vom asculta glasul Lui.” Iosua, 24.13-24

Poporul, ca sa propaseasca, trebuia sa-L aleaga pe Dumnezeu, sa asculte de Legea Lui, de planul Lui care este bun si desavârsit pentru om. Ei erau liberi sa aleaga, într-un fel sau altul. Cu Dumnezeu, ori cu idolii lumii, cu filozofiile oamenilor. Vor merge dupa un Dumnezeu viu, ori dupa idoli si învatatura oamenilor muritori?

Si astazi e la fel. Putem alege. Ne închinam lui Dumnezeu ori ne închinam idolilor din aceasta lume, televiziunii si idolilor care ne sunt prezentati continuu?

Putem alege. Azi zicem ca Dumnezeu e peste tot si nu mergem la Biserica, acolo unde e prezent Domnul, acolo unde e propovaduit Cuvântul si e laudat si preamarit El.

Trebuie sa alegem, daca dorim sa avem Pace si Binecuvânare, îl vom alege pe Domnul. Daca dorim sa ne bucuram de placerile lumii, de o clipa (chiar daca pot fi ani), vom alege nimicurile acestei lumi si vom merge dupa idolii promovati în mass media, divertisment-cearta, permanenta.

Iosua le-a zis, voi hotarâti!  Ei au raspuns celor doua oferte asa: „Nu! Caci vom sluji Domnului.” „Noi vom sluji Domnului Dumnezeului nostru si vom asculta glasul Lui.”

Daca îl vom alege pe Domnul trebuie sa ne debarasam de idoli: lacomie, invidie, rautate, minciuna, lene, placerile ascunse ale imoralitatii etc

Sa ne focalizam viata în ascultare de pretentiile Domnului Dumnezeu si ne va fi bine!

Dar, indiferent de alegerea altora, IOSUA a zis: Cât despre mine, eu si casa mea vom sluji Domnului.”

Poporul a raspuns si a zis: „Departe de noi gândul sa parasim pe Domnul si sa slujim altor dumnezei.

ASTAZI, acum si aici, nu mâine – caci poate mâine nu vom mai avea ocazia oferita acum -, sa ne decidem a-L urma si asculta pe Creatorul si Mântuitorul nostru!

Vreau sa te urmez pe Tine, Doamne!  Ajuta-ma!

Glorie Domnului! Amin.