Creație și Cuvânt
Sorin Sabou
Psalmul 19 este unul dintre cele mai frumoase poeme scrise vreodata în toata literatura universala (C.S. Lewis). Acest poem cauta sa surprinda cititorul cu cele mai subtile lucruri pe care le pune Dumnezeu în calea lui.
Avem o trecere de la macrocosmos la microcosmos, o trecere de la trecerea vremii la cercetarea inimii pentru ca omul sa poata identifica Continue reading “Creatie literară, psalmii”
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro
8 decembrie 2011
PROCREARE IN DRAGOSTE
Propulsata de secularism, la inceputul Mileniului III omenirea s-a pozitionat la marginea unei prapastii adinci, cu consecinte noi, unice, si cu care pina acuma inca nu s-a confruntat. Despre una dintre ele comentam astazi. E vorba de procrearea si reproducerea umana. Daca la intocmirea lor fiintelor umane li s-a dat porunca sa “creasca” si sa se “inmulteasca,” secularismul zilelor noastre le spune sa creasca dar sa nu se mai inmulteasca. Functia reproductiva a fost redirectionata spre cautarea si satisfacerea placerii fizice. Cu nu multi ani in urma inca mai era in uzanta expresia ca doua fiinte de sex opus fac dragoste iar din dragostea reciproca rezulta alte fiinte umane, concepute in dragoste. In timp terminologia aceasta a dat loc uneia noi: oamenii nu mai fac “dragoste,” ci “sex.” Asa s-a ajuns la una din marile confuzii cu care se confrunta omenirea zilelor noastre: conceperea fiintelor umane este deconectata de dragostea reciproca. Functiei reproductive i s-a suprapus satisfactia sexuala.
In acest context al confuziei privind procrearea umana, intrebam: care e pozitia crestina? Cum vad crestinii functia procreativa a fiintelor umane? Intrebarea aceasta nu e nici retorica si nici fara rost. Raspunsul care i se da are consecinte. Spre bine sau spre rau. Afecteaza persoanele care se implica in procesul de procreare cit si fiintele care rezulta din el. E o intrebare, insa, care preocupa nu numai pe crestini dar si pe sociologi, politicieni, si pe cei preocupati de trendurile sociale in viitor. Relevanta acestui subiect a fost reliefata mai devreme in an in cadrul unei conferinte internationale de mare anvergura organizata in China comunista in primavara la Hong Kong. Liderii chinezi incep sa devina tot mai preocupati de impactul ideologiei sexuale seculare asupra tarii lor si mai ales a generatiei tinere. Au inceput si ei sa puna intrebari, si au devenit interesati in special in notiunile crestine privind procrearea umana. Care sunt, intreaba ei, bazele ideologice crestine ale procrearii umane?
La aceasta conferinta a fost invitata si Dr. Jennifer Roback Morse, un sociolog crestin american, lider la Ruth Institute in Statele Unite. Expertiza ei este sexualitatea umana din perspectiva Bibliei. A prezentat o prelegere eminenta in cadrul conferintei, publicata in doua parti anul acesta, una in aprilie si una in iulie. Publicam astazi traducerea si adaptarea romana a primei parti, intitutala, in engleza “Loved into Existence,” adica, in romaneste “Procreat in Dragoste”. Titlul prelegerii e foarte sugestiv si incapsuleaza esenta actului procreativ din perspectiva crestina – procrearea este un act al dragostei si respectului reciproc intre barbat si femeie, uniti in casatorie, o functie creativa care rezulta in perpetuarea speciei umane, din dragoste si prin dragoste. Poate ni se pare simpla teza lui Dr. Morse. E important insa sa ne-o reamintim din cind in cind si sa o practicam in viata conjugala. Am fost conceputi in dragoste si suntem indemnati sa ne implinim functiile intime in dragoste. Printre multele observatii pe care Dr. Morse le face privind dragostea in procreare este si aceia ca fiintele umane sunt singurele fiinte care isi vad fata in momentele intime. Si asta, afirm ea, dovedeste ca am fost conceputi sa iubim si sa perpetuam specia umana in dragoste ca un act al iubirii.
Dr. Morse a tinut acest discurs pe 23 aprilie 2011, la Universitatea Baptista din Hong Kong , în cadrul unei conferinte de cercetatori occidentali si chinezi, intitulata: “Familia si etica sexuala: Învatatura crestina si valorile sociale”. China se confrunta cu numeroase probleme cauzate de destramarea familiei, inclusiv politica copilului unic, rate ridicate de divort, si un raport dezechilibrat intre sexe. Conferinta a fost convocata deoarece multe organizatii din China, chiar si Academia de ?tiinte si guvernul, sunt interesate de ceea ce crestinismul are de spus despre casatorie, familie, sexualitate si societate. Lucrarile conferintei urmeaza sa fie traduse în chineza si publicate sub forma de carte.
Materialul de mai jos a fost tradus si adaptat pentru noi de Radu Ionita, voluntar AFR (Danemarca). Ii multumim pentru sirguinta cu care a tradus si adaptat materialul cit si calitatea lui exceptionala.
Dr. JENNIFER R. MORSE: PROCREARE IN DRAGOSTE
Am fost invitata aici pentru a descrie punctul de vedere crestin al familiei, dragostei si casatoriei. Sunt onorata de invitatia de participare, si oarecum coplesita de sarcina. O voi lua ca pe datoria mea sa prezint învatatura veche crestina, si sa arat cum s-ar putea informa ideile noastre de astazi. În primul rând, voi explica ceea ce învata Biserica: Dumnezeu iubeste fiecare persoana în existenta, si doreste ca fiintele umane de astazi sa impartaseasca aceeasi dragoste urmatoarei generatii ce va sa vina. Acest lucru înseamna ca copiii ar trebui sa fie nascut de parintii lor, într-un context institutional de iubire permanenta, cu alte cuvinte, în casatorie.
În al doilea rând, arat ca stiinta sustine liniile generale ale învataturii crestine. Persoana umana este destinata pentru dragoste. Copiii prospera ca indivizi în caminele casatorite. Societatea are nevoie de oameni care au dezvoltata constiinta si auto-controlul. Acest lucru are loc în copilarie, fiind într-o relatie cu un adult iubitor. Economia si sistemul politic, depinde de fapt, de dragoste. În cele din urma, arat ca aceasta întelegere crestina a familiei presupune includerea ei in societatea publica.
Voi lasa la aprecierea fiecaruia dintre voi, indiferent de credinta voastra, pentru a va asocia cu ceea ce spun, cum credeti de cuviinta. Într-adevar, sper ca voi toti, crestini cât si necrestini, ve-ti dori sa va asociati cu ceva din ceea ce spun eu aici. Cel putin, sper ca veti câstiga ceva respect pentru învataturile antice crestine.
Ce Crestinii cred
Deci, care este învatatura veche a crestinismului? Noi credem ca Dumnezeu a creat universul din nimic, ca un act de iubire pura. El nu avea nevoie pentru a crea: El este complet suficient în Sinesi. Dar dragostea divina dintre cele trei persoane ale Sfintei Treimi, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt, s-au imprimat în seria de acte creatoare înregistrate în Geneza. Dumnezeu a declarat tot ceea ce El a creat a fi “bun.” (Gen 1:10) Iar dupa crearea omului, Dumnezeu a spus despre creatia Sa ca este “foarte buna” (Gen 1:31). Este un articol al credintei noastre ca tot ceea ce Dumnezeu a creat este bun. Dumnezeu nu a creat nimic rau.
“Sa facem om dupa chipul Nostru, dupa asemanarea noastra …. Deci, Dumnezeu a creat omul dupa chipul Sau, în chipul lui Dumnezeu, El l-a creat, barbat si femeie ia creat “(Gen 1:26) Ce înseamna sa fi creat dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.?Crestinii cred ca “Dumnezeu este dragoste,” (1 Ioan 4:8) si ca Dumnezeu este o comuniune de persoane, Tatal, Fiul si Duhul Sfânt. Pentru a fi create în imaginea unui Dumnezeu Treimic, trebuie sa fie creat pentru iubire si pentru comuniune cu ceilalti. Pentru ca “nu este bine ca omul sa fie singur,” Dumnezeu a creat femeia. La vederea ei, Adam a exclamat: “aceasta este os din oasele mele si carne din carnea mea.” (Gen 2:23). Eva nu este o clona a lui Adam, si nici nu este ea atât de diferita ca fiind o alta specie. Ea este ca el, dar nu identica cu el. Geneza continua, “De aceea, va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si se vor face un singur trup.” (Gen 2:24) Cu aceste cuvinte, Dumnezeu a creat casatoria, prima institutie social umana. El ia spus lui Adam si Evei: “Cresteti si va înmultiti,” devenind prima dintre poruncile Lui. (Gen 1:28)
Dumnezeu a creat pe Adam si Eva din dragoste, si pentru dragoste. Dumnezeu a intentionat sa-L iubim si sa ne iubim unul pe altul. Dar iubirea nu poate fi constrânsa. Iubirea trebuie sa fie data în mod liber. Prin urmare, Dumnezeu ne-a creat cu capacitatea de a alege de a iubi sau nu iubi. Toate celelalte optiuni palesc in fata acesteia de baza: sa iubim sau nu iubim. Este învatatura neîntrerupta a Bisericii, ca Dumnezeu ne-a creat avand libertate.
Cu marele dar al libertatii vine si posibilitatea de a alege în mod eronat, de a alege împotriva iubirii lui Dumnezeu. Si asta este exact ceea ce au facut primii nostri parinti. ?arpele i-au convins ca “Veti fi ca niste dumnezei,” în cazul în care aleg împotriva lui Dumnezeu, a unei reguli simple, sa nu manânce din Pomul Cunoasterii Binelui si Raului. (Geneza 3:5) Noi barbatii si femeile nu sunt dumnezei, ci creaturi ale lui Dumnezeu. Povestea caderii omului în Geneza spune ca pacatul a venit în lume, prin utilizarea abuziva a libertatii umane. ?i aceasta continua sa fie povestea rasei umane. Noi suntem creati “foarte bine” de catre Dumnezeu. Dar noi nu alegem sa nu fim ’’foarte buni’’ în functie de dragostea profunda si fara de sfârsit pe care El o are pentru noi. În schimb, cum ar fi intentia nerabdatoare a copiilor, noi alegem dorintele noastre imediate peste nevoile noastre cele mai profunde. Apoi ne mintim pe noi însine. Noi încercam sa ne agitam, dând vina pe altii, la fel cum Adam a încercat sa dea vina pe Eva, si Eva a încercat sa dea vina pe sarpe. Libertatea si responsabilitatea merg mâna în mâna.
Dar Dumnezeu nu poate fi pacalit. El a înteles ca Adam si Eva au facut o alegere fundamentala pentru a încerca sa mearga singuri. Dragostea Lui a continuat: El nu i-a distrus pe ei sau lumea pe care El a facut-o. El le-a permis sa mearga pe calea lor. Rasa umana a continuat în existenta, si a continuat sa aiba responsabilitate pentru creatie. Dumnezeu nu i-a abandonat, si nici nu a încetat sa-I iubeasca pe ei sau pe copiii lor.
Dragostea umana în Planul Divin
Iubirea umana este o parte din planul divin. Dumnezeu, autorul tuturor formelor de viata, ne-ar fi putut crea în mod diferit decât a facut-o El. El ar fi putut efectua un act de creatie special cu fiecare persoana noua, fara a necesita nici o participare a omului. Dar, ca o chestiune de fapt, în lumea în care traim, actul sexual dintre un barbat si o femeie poate naste o noua viata. Participarea omului în procreatia este parte a unui act de iubire între barbat si femeie. Dragostea parintilor unul pentru celalalt tâsneste în crearea unei vieti noi, la fel cum dragostea divina în cadrul Sfintei Treimi a tâsnit înainte în crearea lumii. De asemenea, este o chestiune simpla de fapt ca noi nu putem controla complet crearea unei vieti noi. Crearea de o fiinta umana necesita cooperarea între barbat, femeie si Dumnezeu. Exista un element “la intamplare” la fiecare act sexual. Chiar si tehnologia de reproducere artificiala, care pare a fi în final în controlul omului asupra procreatiei, are un element mare de aleatoriu. A fost spus ca actele “la intamplare” sunt calea lui Dumnezeu de a ramâne anonim. Dar eu nu cred ca descrierea explica participarea lui Dumnezeu la crearea unei vieti noi.
Partea lui Dumnezeu în crearea de viata noua este întotdeauna dragostea. Un barbat si o femeie poate concepe un copil din accident, sau prin viol. EI pot concepe un copil din aburii ebrietatii sau pe bancheta din spate a unei masini. Ei pot concepe un copil fara a avea vreo relatie intima, prin mijloace artificiale. Dar participarea lui Dumnezeu este întotdeauna dragostea. Indiferent de motivele noastre sau de comportament, indiferent de cât de neglijenti sau violenti sau fara justa cauza am putea fi, participarea lui Dumnezeu în proces este întotdeauna dragostea. Dumnezeu ne iubeste pe fiecare si fiecare copil conceput, indiferent de modul în care acesta a fost conceput. Prin urmare, indiferent de ce rau am fi facut, nu trebuie niciodata sa regretam copilul ce a rezultat. Dumnezeu iubeste copilul si ii doreste existenta lui sau a ei.
Acest punct de vedere al iubirii în planul divin, ofera o mare speranta si impune o mare responsabilitate. Fiecare dintre noi putem sti ca Dumnezeu vrea existenta noastra. Aceasta poate fi o sursa de mare speranta pentru cei dintre noi care au avut conflicte sau dezamagiri cu parintii nostri. Nu conteaza cât de dezamagiti parintii nostri umani pot fi, indiferent de cât de egoisti si lipsiti de dragoste pot fi, putem sti ca Dumnezeu ne iubeste in toata fiinta noastra.
Dar Noi?
Noi, crestinii, nu suntem atât de naivi încât sa credem ca fiecare pereche de parinti ne iubeste cum Dumnezeu ne iubeste, sau cum Dumnezeu ar vrea sa ne iubeasca. ?tim foarte bine din propria noastra experienta ca unii parinti nu aduc copiii lor la viata aflându-se în plinatatea iubirii cum Dumnezeu a intentionat. Suntem cu totii constienti de faptul ca unii parinti ne iubesc mai mult sau mai putin sau chiar ca iubirea nu a existat niciodata, sau poate ca ne-au iubit si iubirea pentru noi s-a dizolvat. În ciuda pacatelor parintilor nostri, putem fi siguri ca Dumnezeu iubeste pe fiecare dintre noi. Din perspectiva copilului, aceasta credinta este cu siguranta o sursa de confort si de speranta.
Din punctul de vedere al adultilor, cu toate acestea, situatia este un pic mai complicata. Crezând ca Dumnezeu vrea ca noi sa iubim asa cum iubeste El ne impune anumite obligatii serioase. Actul sexual uman a fost conceput de Dumnezeu, ca ceva similar, dar totusi mai mult decat reproducerea la animale. Din ceea ce stiu, specia noastra este singura care se imperecheaza fata în fata. Din ceea ce stiu, specia noastra este singura în care femela este dispusa si capabila sa participe la sex, chiar si atunci când ea nu este fertila sau ‘’in calduri’’. Aceste fapte din lumea naturala arata ideea ca noi participam la procreare prin dragoste.
Dumnezeu vrea ca participarea noastra la actul sexual sa aiba loc în interiorul casatoriei.Notiunia de casatorit pune tânarul într-o pozitie care urmeaza sa fie pregatit pentru a fi parinte. Relatia lor va fi baza pentru viata copilului lor. Prin casatorie, ei se pregatesc pentru un copil, chiar daca acestia sunt saraci in lucrurile materiale. ?tiu de un tânar care a devenit tata ca adolescent necasatorit. Multi barbati americani în situatia lui si-ar fi parasit prietena pentru a deveni o mama singura, sau ar fi incurajat-o sa avorteze. Dar acest tânar s-a casatorit cu prietena lui. Au fost saraci din punct de vedere material. Cand copilul s-a nascut, ei nu aveau nici macar un patut sau echipamente speciale pentru copil. Ei au adus-o acasa de la spital, si au culcat-o intr-un sertar de la dulap si au infasurat-o cu paturi. Dragostea lor pentru copilul lor si pentru ei a fost mai importanta decât prosperitatea lor. Ei au acum patru fiice minunate.
Prin casatorie, barbatul si femeia se angajeaza la o dragoste care este mai mare decât simpla emotie sau sentimentalism. Ei promit sa nu se insele, sa aibe exclusivitatea sexuala unul pentru celalalt. Ei promit sa-si împartaseasca toata viata lor, si la bine si la rau, si cand sunt bogati si cand sunt saraci, în caz de boala si în sanatate, sau pana cand moartea ii va desparti. Aceasta iubire este consumata în actul sexual, în care cei doi devin un singur trup. Noi de multe ori ne maniem de aceste obligatii.Totusi, în civilizatia sub forma de crestinism, oamenii au ajuns sa vada ca traind la aceste responsabilitati este o mare aventura, dar isi merita efortul. Dumnezeu vrea ca noi sa ne iubim copiii nostri în existenta, adica sa-I procream in si din dragoste, ca un produs de-a iubi cealalta jumatate a noastra.
RECOMANDARE AFR: Partea a doua a prelegerii lui Dr. Morse, la fel de fascinanta, publicata in iulie, poate fi citita in intregime, in engleza, aici: http://www.ruthblog.org/2011/07/23/loved-into-existence-part-two/
DIN PARTEA CITITORILOR
Am primit mai multe mesaje din partea d-tra in ultima saptamina si publicam citeva din ele.
O cititoare ne scrie: Ne alaturam in aceasta lupta pentru viata si pentru stoparea avortului in Romania. Prin credinta si prin Harul Lui Dumnezeu am infiintat primul Centru de resurse si consiliere pentru femei in criza de sarcina in Petrosani. care deja functioneaza din data de 15 octombrie 2011. Dumnezeu m-a facut capabila sa pot impartasii puterea Lui de vindecare in urma avortului dupa multi ani de durere printr-un astfel de Centru infiintat de Mercy’s Action Mission, Inc. Rafila Crisan (Presedinte).
Va multumim pt. urarile pe care ati avut bunavointa sa ni le adresati. Imi face placere sa transmit la rindul meu asociatiei dv. ca si colaboratorilor dv. aceasi calda urare: La multi ani, Romania. Sunt incredintat, alaturi de dv. ca Dumnezeu ne va caluzi sa iesim din marasmul si “ghiavoleasca” (ar zice cronicarul…) incrincenare in care suntem, in mod inutil, prinsi. As aminti, ca, la finele secolului al XIX-lea un episcop al Buzaului obisnuia sa se roage astfel lui Dumnezeu : ” Doamne nu pedepsi Romania pentru pacatele fiilor sai”. Asa sa ne rugam si noi. La multi ani! Mihai Nicolae
Multumesc pentru urari si pentru actiunile bune pe care le intreprindeti. Dumnezeu sa va lumineze si sa binecuvanteze munca voastra. Sunt alaturi de voi! Sarbatori fericite! Emilian
ANUNT
Am primit urmatorul anunt din partea unui cititor: Donam carti crestine organizatiilor care doresc sa distribuie carti gratis celor iubitori de carte sau bolnavi si care au nevoie de Dumnezeu. Doriti sa participati la lucrarea de raspandire a acestor carti minunate? Avem cutii care vi le putem trimite prin posta. Contactati-ne pe e-mail sau la telefon: Georgiana (georgi_2006js@yahoo.com) 0354736465 Galbenar Vasile 072093090
UN GEST ADMIRABIL
Un brad de Craciun cu semnificatie aparte în sectorul 6 30 Noi. 2011
Sâmbata, 3 decembrie 2011, locuitorii sectorului 6 vor fi martorii unui eveniment dedicat Zilei Internationale a Persoanelor cu Handicap. În semn de solidaritate si pentru a sensibiliza opinia publica cu privire la situatia acestei categorii sociale defavorizate, în parcul Crângasi din Sectorul 6 va fi aprins un brad de Craciun cu 11.000 de beculete, fiecare beculet reprezentând o persoana cu handicap din comunitatea sectorului 6. La evenimentul care începe la orele 18.00, vor participa 100 de persoane cu handicap care alaturi de Primarul Sectorului 6, Cristian Constantin Poteras, vor aprinde cele 11.000 de beculete ce vor lumina timp de o luna parcul Crângasi. Pentru a sublinia si mai mult semnificatia acestui gest, fiecare culoare care se va aprinde în pomul de Craciun va simboliza lupta împotriva unor maladii dintre cele mai frecvente, precum diabet, cancer sau SIDA care, în urma diagnosticarii, impun acordarea statutului de persoana cu dizabilitati. „Gestul nostru simbolizeaza implicarea în acordarea sprijinului persoanelor cu dizabilitati. Acestea au dreptul sa se bucure de sanse egale si vom realiza acest lucru prin toate mijloacele de care dispunem. Ziua Internationala a Persoanelor cu Handicap are o mare încarcatura din punct de vedere uman si al respectarii drepturilor omului pentru persoanele cu handicap”, primarul sectorului 6, Cristian Constantin Poteras. Înca din 1992, Adunarea Generala a Natiunilor Unite a facut apel la statele membre sa marcheze ziua de 3 decembrie pentru ca persoanele cu dizabilitati sa fie tot mai mult integrate în societate (Rezolutia 47/88). În Sectorul 6, din totalul de 1.100 persoane cu dizabilitati din evidentele Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului, 630 sunt copii.
PENTRU ROMANII DIN SPANIA
Romanilor din Spania le recomandam o noua aparitie editoriala despre familie. Cartea ofera 36 de “retete” pentru armonizarea relatiilor de familie: http://www.forofamilia.org/noticias/libro-de-la-semana-36-cosas-que-hay-que-hacer-para-que-una-familia-funcione-bien-de-leopoldo-abadia/
AVORTUL UCIDE: UN NOU SITE ELECTRONIC
Am dat recent peste un nou site electronic pro-vita “avortul ucide.” Vi-l recomandam: http://avortulucide.wordpress.com/ El contine date numeroase si importante privind plaga avortului la romani si efectual lui nefast asupra natiunii.
ANUNT AFR – PROGRAMUL DIN DECEMBRIE
Ultima editie din anul acesta a scrisorii noastre saptaminale va apare joi 15 decembrie, iar apoi vom face pauza pina la sfarsitul anului. Va dorim tuturor un sezon de iarna fericit, un Craciun Fericit, un An Nou Fericit, si La Multi Ani! Uram tuturor familiilor dtre numai bine, multa sanatate si belsug, atit material, dar mai ales spiritual.
UNIUNEA FEMEILOR BIHOR ORADEA
UFBO organizeaza o saptamina de constientizare impotriva violentei in familie si ne-a trimis urmatorul anunt: JOI 8 Decembrie: Orele 15.30 – Moment artistic ”Pentru tine, cu dragoste, un cantec si o floare” care va avea loc la Casa de Cultura a Municipiului Oradea. Programul este alcatuit de catre interpreta consacrata muzicii populare Maria Haiduc. Isi vor da concursul tineri interpreti debutanti si consacrati de muzica populara, muzica moderna, muzica clasica, deasemenea vor evolua si perechi medaliate la dansuri sportive: Carla Marin, Cristea Alex, Alexandrina Chelu, Florica Ruge.
VINERI 9 Decembrie: Orele 9,00: Intalnire cu elevii din Liceul Teologic Greco – Catolic „Iuliu Maniu”pe tema” Educatie împotriva violentei. Traficul de fiinte umane ucide vise”; subcomisar Indies Ioana- Compartimentul de prevenire si combatere a criminalitatii – Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor; Orele 14,30: Conferinta de incheiere a campaniei de combatere a violentei, care va avea urmatorul Program: “ PACEA – NON VIOLENTA DIN FAMILIE“- Sateanu Miorita- presedinte Uniunea Femeilor Bihor Oradea RAPORT AL ACTIVITATIILOR REALIZATE IN CAMPANIA DE COMBATERE A VIOLENTEI prof. psiholog Alin Cretu si prof. psiholog Crina Cretu „INCALCAREA DREPTURILOR OMULUI , PRIN TRAFICUL DE FIINTE UMANE”; lector univ. Aurora Gavris- Facultatea de Stiinte Socio-Umane Oradea; ”CAND ITI PIERZI CONTROLUL CINEVA ISI POATE PIERDE VIATA” ; subcomisar Indies Ioana- Compartimentul de prevenire si combatere a criminalitatii – Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor. Decernarea Diplomelor de participare la activitatile derulate in cadrul Campaniei de combatere a violentei din perioada 25 noiembrie – 10 decembrie 2011 pentru expozitia “Non violenta prin stropi de culoare”, actiunea stradala alte activitati: vizite la unitati de invatamnat, colocviul elevilor, lectii deschise, spectacole, mese rotunde, simpozion. Cuvant de incheiere: subcomisar Ioana Indries-Compartimentul de prevenire si combatere a criminalitatii- Inspectoratul de Politie al Judetului Bihor.
Va rugam foarte mult a ne onora cu prezenta si a ne oferi publicitate prin publicatiile pe care cu onoare le conduceti pentru a putea informa cititorii dumneavoastra despre aceste evenimente, care trebuie sa realizeze un impact educativ si un semnal se alarma asupra comunitatii, Cu stima, Miorita Sateanu
DIPLOMATIA AMERICANA PROMOVEAZA HOMOSEXUALITATEA
Pe 6 decembrie Administratia Obama a socat publicul american anuntind, pentru prima data in istoria Americii, ca Statele Unite va demara o diplomatie internationala intentionat desemnata sa promoveze, chiar prin mijloace de constringere, “drepturile” homosexualilor in restul lumii. Pe 6 decembrie Casa Alba a emis o Proclamatie cu prilejul aniversarii Declaratiei Universale a Drepturilor Omului in care afirma ca drepturile homosexualilor sunt “drepturi ale omului” cuprinse in Declaratia Universala a Drepturilor Omului. Presedintele american a directionat o multime de agentii si ministere americane, printre ele si Departamentul de Stat, sa constringa tarile cu care SUA are relatii, sa recunoasca si sa extinda drepturile homosexualilor. Constringerea se poate manifesta si prin presiuni economice. E prevazuta chiar si asistenta financiara homosexualilor din tarile nedezvoltate. Publicul american a fost luat prin surprindere. Textul Proclamatiei Prezidentiale se afla aici: http://www.whitehouse.gov/the-press-office/2011/12/06/presidential-memorandum-international-initiatives-advance-human-rights-l
Din nefericire Presedintele poate adopta o astfel de politica, in calitatea lui de sef al diplomatiei americane. Pe de alta parte, insa, implementarea programelor lui necesita finante aprobate de Congres. Avind in vedere ca pe moment Congresul american e dominat de republicani, e foarte probabil ca proiectele Presedintelui Omaba sa figureze doar pe hirtie. Iar daca anul viitor va pierde alegerile, este de asteptat ca viitorul Presedinte al Americii sa anuleze directivele recent adoptate. O alta concluzie, tot mai evidenta, este ca batalia pentru drepturile homosexualilor se mondializeaza in aceasi masura in care balatia pentru avort si viata deja e mondializata. Iar UE continua si ea finantarea cu generozitate a organizatiilor homosexuale. Anul acesta organizatia International Lesbian and Gay Association (ILGA), cu sediul la Bruxelles, a primit din fondurile europene aproape 1.9 milioane de euro, cu aproximativ 800.000 de euro mai mult ca anul trecut. E Uniunea Europeana in criza financiara? Judecind dupa asta raspunsul este: nu.
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
Jianu Liviu-Florian
Exista simfonii ale puterii,
Exista si puterea slabiciunii,
Suntem sortiti, din moarte, invierii –
Suntem meniti, din rele, sa fim bunii –
Exista si galactice dezastre,
Exista ce ni-e frica sa mai fie –
Dar mai presus de infinite astre,
Noi suntem vieti, din Inima Ta, vie –
Exista groaza, si exista frica,
Exista-n jur atatea boli, si moarte –
Dar fericit e cel ce nu abdica
De-a fi in Tine – si Intreg, si Parte –
Exista suferinta, nervi, si lipsa,
Exista chiar si jungla de consum,
Dar in mortala lor apocalipsa,
Existi si Tu – candva, mereu, acum –
Existi aici, etern intinsa mana,
Si suflet ce ofera adapost –
O inima ce bate-n inimi, pana
Le da curajul de-a avea un rost –
Existi, atotputernic, rabdand toate,
Existi, stapan a tot, neputincios –
Sa ne oferi si har, si libertate
Sa-Ti fim aproape, Domnule Hristos!
ASIGURARE DE VIATA VESNICARodica Botan
Dar lucrurile acestea au fost scrise pentru ca voi sa credeti ca Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; si, crezând, sa aveti viata în Numele Lui.
Evanghelia dupa Ioan, 20.31
A murit de câteva zile un prieten vechi de familie. Toate amintirile pe care le am legate de el si sotia lui sunt îmbibate de râs si de voie buna de picura voiosia din ele. Toate amintirile de care vorbesc au pulsul marit al pasiunii pentru viata si majoritatea se petrec pe fundalul unei muzici divine, pline de ritm si de culoare si în jurul meselor pline de bucate alese, în partasia fratilor si surorilor de credinta.
Pe vremea când eram saraci, proaspat veniti din România, ne adunam mai des în casele noastre si mâncam si ne bucuram si râdeam împreuna. Îmi amintesc în special o faza imediat dupa ce a venit Pompiliu în America. Închiriase o casa vizavi de noi pe Fir Avenue în San Leandro. În timpurile alea noi emigrantii romani, scapati din comunism doar cu o valiza cu câteva zdrente în ea, pretuiam orice primeam de la fratii americani. Pompiliu, asadar, prin nu stiu ce conectii din astea, a ajuns proprietar a sase sau sapte masini din alea mari … si erau toate parcate în fata casei. Nu cred ca mergea vreuna, dar nu era problema ca exista totdeauna speranta ca se poate repara.
Asa eram toti pe vremea aia, plini de sperante…Dar Pompiliu, umbla dupa un fotograf sa-si faca poza sa trimita la Lenuta lui sa vada si ea câta avere a agonisit – si cu câte masini o asteapta. Si i-a facut cineva poza, urcat pe capota unei masini si i-a trimis-o Lenutei lui.
Dar daca Pompiliu v-ar fi spus povestea asta, o spunea asa cu un haz de te tavaleai pe jos de râs. Pompiliu a fost si un bucatar nemaipomenit, nu numai un glumet fara pereche. E greu sa-mi imaginez ca nu mai este. A suferit însa mult si moartea l-a biruit pâna la urma, dupa multa lupta.
N-am putut în ultimele zile sa nu ma pun în locul lui. Avea doar cu un an mai mult ca mine, doua fete înca necasatorite, o sotie vrednica si frumoasa; motive pentru care a plecat mai greu în cealalta lume, de dincolo. M-am intrebat de mai multe ori în ultimele zile…cum as pleca eu…daca ar veni vremea sa plec? Am mai fost odata în 1992 trecuta pe lânga moarte – când am fost electrocutata. Deb avea doar 9 ani si Laura 17. Acum însa am nepoti mai virstnici decât erau ele atunci…Stiu ca doctorul vine si anunta familia în astfel de cazuri – le spune ca pacientul mai are câteva zile sau câteva ore de trait…ma intreb cum as reactiona si cum as repara, restaura anumite relatii…sau pe cine as chema sau pe cine as dori lânga mine?
Stiu…veti spune ca sunt gânduri morbide…dar numai pentruca alungam anumite gânduri de fiecare data când ne viziteaza, nu înseamna ca nu vom ajunge ziua sau ceasul când va trebui sa le confruntam. Ma întreb daca vom avea timp sa le si rezolvam. Nu cred ca sunt singura pe lumea asta care port cu mine lucruri nerezolvate. Stiu ca pe verticala le putem aduce în fata Lui Dumnezeu si i le putem da Lui. Dar pe orizontala ramân totusi relatii stricate, situatii neexplicate, vorbe grele spuse la un moment de neveghere dar care se cer scuzate, iertate, rezolvate. Mai sunt cuvinte de confort, de dragoste, de pace…vorbe care nu s-au comunicat înca…sau nu s-au comunicat suficient. De ce amânam oare anumite lucruri în viata, pâna ce este prea tirziu…si prea greu de rezolvat? Cum ar fi sa ne traim viata în asa fel încât ceasul acela sa nu ne ia prin surprindere?
Acum câteva luni, un coleg de la departamentul vecin era într-o dispozitie mizerabila. Lucra cu Mackie, o prietena de-a mea, si ea mi-a povestit ce s-a întâmplat. Mackie, în timpul liber aduna date si fotografii si informatii despre familii. Este un hobby al ei, dar îl face de mult si are experienta de profesionist. Cauta în carti de istorie si în diverse documente si intregeste arborele genealogic unor familii, pentru care este rasplatita cu sume bunicele. Asa se face ca si Ken, colegul ei, a angajat-o sa-i faca arborele familiei lui.
Lucrând asa la dezgropat documente, Mackie, într-o zi a descoperit ca singurul frate a lui Ken era mort de vreo sase luni. Si când Ken a venit la lucru, foarte delicat a încercat sa-l întrebe despre fratele lui. Ken i-a spus ca n-a mai vorbit cu fratele lui de vreo 6 sau 8 ani si ca ultima data locuia undeva în Oregon. Dar, când a auzit Ken ca fratele lui a murit, l-au apucat toate nabadaile…Cum de nimeni nu l-a anuntat! Mackie însa contactase Casa Funerala care i-a spus ca pe fratele lui Ken l-a înmormântat Armata – fiind veteran si pentruca nu au gasit nici o ruda careia sa-i ceara sa-l înmormânteze familia. Ken vroia sa mai gaseasca ceva obiecte din ce avusese fratele lui ca sa le aiba de amintire. Parintii acestui om traiesc înca, singurul lui frate traieste … si-l inmorminteaza Armata pentruca oamenii astia s-au înstrainat atâta ca nu s-a gasit în documentele celui mort nici un numar de telefon sau adresa care sa indice ca ar mai avea pe cineva pe pamântul asta.
Mi-am pus o mie de întrebari si atunci si acum câtiva ani mi-am zis eu ca asa ceva numai la americani se întâmpla. Dar nu-i asa…Scriind aici mi-am amintit de un anume domn cu parul cret din Arad, care a locuit cândva la mine acasa. Îmi scapa numele lui pe moment. Omul a murit acum vreo 10 ani undeva în Portland – avea în jur de 40 de ani si l-au gasit dupa doua saptamâni, de la moarte, dupa mirosul raspândit. În casa i-au gasit peste un milion de dolari cash, iar mama lui murise de foame, în România. Se cuvine sa ne întrebam multe lucruri când suntem înca în viata si pâna mai putem face schimbari în comportamentul nostru.
Imi amintesc când a murit Buna mea…Câteva zile dupa Craciun, în 1998, s-a întors si m-a privit drept în ochi si mi-a spus ”mor , Rodica…mor…” Astea au fost ultimele cuvinte pe care mi le-a adresat. O vad si acum, cu ochii mintii mele si stiu ca ar fi vrut sa mai stea cu noi, ca ne-a iubit atât de mult– mai mult decât sufletul din ea…M-a durut despartirea de ea, dar m-am bucurat când s-a dus la Domnul – ca nu mai puteam sa o vad suferind. Am stat lânga ea în clipele alea când trupul parca era mut si surd. Stiu ca auzul este ultimul lucru pe care un muribund îl pierde– de aceea trebuie mare grija când suntem în asemenea situatii, ca sa vorbim cuvinte de încurajare.
Am citit ca fratele nostru Richard Wurbrand l-a rugat pe Daniel Branzei ca atunci când va ajunge în acele clipe dinaintea mortii, sa-i aminteasca de Christos. Ce lucru minunat…câta intelepciune în aceasta dorinta. Nu stim cum mai putem judeca în acele momente– este bine ca cineva sa ne aminteasca ce este important. Asta ne va da speranta si vom pleca mai usor catre un loc dorit, unde nu va mai fi durere, lacrimi, despartire. Lânga Buna, stiu ca am stat si am citit Psalmi, si am cântat, dar totdeauna îmi reprosez ca as fi putut face mai mult. În noaptea în care a murit – pe 3 ianuarie, si eu si Claudia am stat mai mult dupa amiezile si noptile cu ea ( dupa servici ) si eram zob de obosite. Bibi a insistat sa ne ducem acasa sa ne culcam în pat – ca dormeam pe scaune lânga Buna…si ne-am dus. Dar nici n-am intrat bine în casa, ca a sunat telefonul si Bibi ne-a spus ca Buna a trecut la cele vesnice. Ne-a parut rau ca n-am fost lânga ea, – dar eu cred ca Buna nu s-a dus mai devreme din cauza noastra – ca n-a vrut sa ne paraseasca…ca ne-a iubit si a mai vrut sa stea cu noi. Bibi a fost inspirat sa-i spuna…
– Du-te Buna…du-te cu Domnul Isus…noi o sa fim ok…
Ce m-a facut sa scriu rândurile de mai sus? Nu le-am scris pentru Pompiliu – ci pentru noi cei care vom trece si noi pe rând prin ceea ce a trecut Pompiliu daca nu cumva vine Domnul si ne scapa de trecerea asta. Dar oricare ar fi situatia…sunt lucruri pe care trebuie sa le rezolvam din vreme, pentruca intr-o zi, în cumpana vesniciei fiecaruia, ele vor cântari greu pentru sufletele noastre. Nu vorbesc ca una care n-am nimic pe suflet– ci doar ca cineva care cauta raspunsuri…si doreste rezolvari. Dumnezeu sa ne ajute acolo unde nu suntem intelepti suficient. Si sa ne ajute acum. Si sa ne ajute în ziua grea când va trebui sa trecem în dimensiunea finala a vietii. Pentru cei care nu au asigurata mântuirea, va spun cu toata iubirea si raspunderea de care am parte, asigurarea vietii vesnice e cea mai importanta problema care trebuie urgent rezolvata!
Daca asigurarea casei si a masinii si chiar asigurarea de viata o sa ne usureze viata aici pe pamânt, sigurarea sufletului o sa ne aduca beneficii extraordinare dincolo. Si platim sume imense ca sa ne asiguram un hârb de masina sau o casa trecatoare si nu ne facem timp sa ne asiguram sufletul, mai ales ca pe noi nu ne costa nimic! Pretul acestei asigurari vesnice L-a platit acum mai bine de 2.000 de ani de Domnul Isus. Daca ar fi greu sa va asigurati viata vesnica, ati avea poate un motiv sa n-o faceti, dar este atât de usor încât în ziua judecatii nimeni n-o sa aiba nici un motiv ca nu s-a asigurat. Nu costa nimic, decât sa recunoasteti ca sunteti un pacatos, sa va eliberati de povara pacatelor la picioarele Mântuitorului Isus, sa dati toata povara si viata de acum în mâinile iubitoare ale Domnului Isus si sa incepeti o viata noua cu El. Trebuie doar sa acceptati acest schimb, sa recunoasteti ca sunteti pacatos si sa regretati pacatul, sa recunoasteti ca aveti nevoie de ajutorul Domnului. Si sa-L acceptati pe El sa fie Domn si Stapân al inimii si vietii voastre. Tâlharul de pe cruce a facut-o în ultimul moment al vietii lui. Tineti minte asta si daca viata se sfârseste prin surprindere si sunteti în acele momente…cautati sa va împacati cu Dumnezeu înainte de a trece în lumea de dincolo. Exista niste religii si niste idei care umbla printre oameni – minciuni de-ale diavolului care spun ca si dupa ce mori poti sa te întorci la Domnul. Nu este adevarat si nu are logica. Daca s-ar fi putut asa ceva, nu ar fi fost necesar ca Domnul Isus sa mai moara, sacrificiul Lui ar fi fara sens. Nu lasati pe nimeni sa va duca în eroare. Viata este trecatoare si momentul final ne este necunoscut. Biblia spune: ”Pregateste-te sa-L întâlnesti pe Dumnezeul tau”. Doamne da-ne întelepciune sa o facem…
Rodica Botan, PE GÂNDURI
http://www.peginduri.com/2011/08/pregateste-te-sa-l-intilnesti-pe.html
Pregătirea pentru marea întâlnire
Rodica Boțan
A murit de câteva zile un prieten vechi de familie. Toate amintirile pe care le am legate de el si sotia lui sunt îmbibate de râs si de voie buna, de picura voioșia din ele. Toate amintirile de care vorbesc au pulsul mărit al pasiunii pentru viață si majoritatea se petrec pe fundalul unei muzici divine, pline de ritm si culoare si în jurul meselor pline de bucate din cele mai alese, în partasia fratilor si surorilor de credință.
Pe vremea când eram săraci, proaspăt veniti din România Continue reading “ASIGURARE DE VIATA VESNICA”
Sorin Sabou
Auzirea, întelegerea si rodirea Cuvântului este drumul complet pe care trebuie sa-l parcurga Cuvântul în viata celui care-l aude. În calea acestui parcurs sunt multe piedici. Este de datoria fiecarui om sa le identifice si sa le dea la o parte.
Sunt piedici care tin de inima omului si piedici care tin de lucrarile Celui rau. Adesea acestea merg în tandem. Când inima este închisa, Cel rau rapeste Cuvântul. Aceasta situatie arata pâna unde îndrazneste sa intervina Cel rau: chiar atunci când auzi sau citesti Cuvântul lui Dumnezeu. Atentie la inima, la minte! Daca s-a batatorit, desteleneste-o! Insensibilitatea, tocirea si închiderea inimii sau a mintii ofera o ocazie Celui rau de a-ti lua Cuvântul care-ti poate da viata.
Când inima este superficiala, Cuvântul nu poate prinde radacini. Inima este plina de pietre care trebuie sa fie scoase. Când mintea nu lasa Cuvântul sa patrunda în profunzime, acesta nu poate ajunge sa creasca. Pentru a putea trece cu bine peste necazurile si persecutia care urmeaza din cauza Cuvântului, este necesara seriozitate în întelegerea Cuvântului. Cresterea Cuvântului în viata omului duce la ostilitate din partea Celui rau si din partea lumii, ostilitate care este ca arsita soarelui: încinge, usuca. Ceea ce salveaza situatia este radacina adânca.
Când inima este împartita, Cuvântul va reusi sa încolteasca si sa creasca, dar nu va ajunge sa aduca rod, pentru ca îngrijorarile vietii si înselaciunea averii îl vor sufoca. Provocarile vietii sunt multiple, greutatile sunt de multe feluri, iar posesiunile atrag inimile oamenilor. Acest mediu divers are puterea de a deturna parcursul Cuvântului. Ca si spinii, acest mediu este mai tare decât planta care a crescut din samânta Cuvântului. Îngrijorarile vietii si înselaciunea averii sunt mai tari decât lucrarea Cuvântului în viata ta. Nu le lasa sa-ti creasca în inima, pentru ca vor avea câstig de cauza.
Cuvântul va ajunge sa creasca si sa aduca rod doar în pamântul care a fost destelenit, din care au fost scoase pietrele si spinii. Orice semanator stie acest lucru. De aceea este datoria ta sa veghezi asupra calitatii solului inimii tale!
S orin Sabou, http://www.sorinsabou.com/files/interactiunea_cu_Cuvantul.html
În privința proclamării și a credinței Continue reading “IDENTITATEA PUSĂ PE ÎNVĂȚĂTURA APOSTOLICĂ”
„A trai cinstit este totuna cu a trai corect si drept” –
Platon
Vavila POPOVICI
Ei, da! „Pentru 50.000 de euro nu ma dau jos din pat!”Asta proba de cinism! Iata omul nou creat de aceste vremi post – revolutionare! Asta da, sentiment de superioritate, de încredere exagerata în propriile capacitati! Asta, da, narcisism! Om care si-a vazut imaginea reflectata în nu stiu ce oglinda si s-a îndragostit de ea… Asta da, orgoliul – manifestare exagerata a egoului care se doreste superior celorlalti! Asta da, neobrazare – lipsa de cuviinta, poate chiar impertinenta?
Cu adevarat omul cinic are ceva diabolic, pervers în fiinta sa. Cinicii (de la kynos = câine), au fost adeptii scolii filozofice antice întemeiata de un elev al lui Socrate, sub deviza: „Sa traim conform naturii” – restrângere la nivelul animalitatii, cu dispret fata de principiile elementare ale moralei. Emblema lor era un câine. Cinismul a aparut în acele vremi ca un antidot, ca rezultat al descurajarii societatii grecesti dupa razboiul peloponeziac din secolul V î. H. care a dus la decaderea Atenei, dar si la ruinarea statelor grecesti, iar dupa razboi economia a intrat într-o perioada de criza. În vremurile noastre ce îi determina pe oameni sa devina cinici? Cinismul este o manifestare a cruzimii, iar dupa cum afirma Nietzsche, este „una dintre cele mai vechi desfatari ale umanitatii, pentru ca procura cea mai înalta voluptate a sentimentului puterii”. Nu cumva este si lipsa iubirii de semeni?
Viata omului este un motor în miscare care trebuie sa produca energie într-un mod oarecare. Orice energie nefolosita slabeste, dispare. Activitatea este legea vietii; trândavia însemna moarte. Ni se da viata pentru ca noi sa facem ceva în tot acest timp daruit, cât ne functioneaza „motorul”, lumea„candela a existentei fiind, iar omul flacara ei”. Si la sfârsit daruim noi împlinirea sau neîmplinirea vietii – Creatorului… Dar nu orice fel de miscare, ci activitate îndreptata spre un scop util si creator, lenea si harnicia fiind doua stari în care omul se poate încadra. Prin lene sau trândavie – atitudine necinstita fiind, energia sufleteasca se scurge, trece în degradare morala ce vizeaza viata spirituala, si care, în acelasi timp tensioneaza relatiile cu cei din jur. Astfel lenea este definita ca „o ratacire si nepasare pentru mântuirea vesnica a sufletului, prin care omul se întristeaza si se dezgusta de binele pe care trebuie sa-l savârseasca; pentru aceasta el fuge de osteneala cu care se face binele”, ne învata Religia. Omul harnic are o dispozitie pentru munca – conditia existentei, dovada a sanatatii fizice si sufletesti. Munca asigura dinamismul sufletului angajat creator spre producerea bunurilor materiale si spirituale; aduce adevarata bucurie. Chiar daca munca pretinde efort si sudoare, ea nu constituie o povara a vietii, ci angajeaza spre un ideal care, pe masura împlinirii, aduce sufletului satisfactia deplina; ne face viata mai frumoasa, cu rezultate care bucura pe fiecare om si bucuria se însumeaza, ajutând întreaga societate. Conditia esentiala a vietii fiind, munca este sfânta ca viata însasi. Dupa învatatura crestina „Munca este izvor de virtuti. Ea lumineaza mintea, întareste vointa, înalta simtamintele, aduce rabdare, barbatie, stapânire de sine, potoleste patimile si înlatura ispitele.” Si sa nu uitam ca „pasarea este mai în siguranta când zboara, iar omul când munceste.”
Acum, în aceste vremuri, nu e timp pentru prea multa odihna! Viata înseamna munca, stradanie, jertfa. Important este însa felul în care ne desfasuram munca. Adevarata bucurie a vietii o simt numai cei ce pot aduna si folosi bunurile vietii prin munca lor cinstita, aflata sub binecuvântarea lui Dumnezeu, în armonie cu viata celor din jur, asa cum orice instrument dintr-o orchestra intra în armonie cu celelalte. Nu se poate cânta fals! Iata ca se poate! ne dovedesc unii prin actiunile lor. Nu are ureche muzicala sau refuza sa-si armonizeze unele impulsuri si instincte si spune cu dezinvoltura: „Nu ma dau jos din pat pentru doar 50.000 de euro!” Ati auzit? Iata motorul care îl poate misca si o spune fara jena, metaforic. El are etalonul sau. Cum îndraznesti tu, un „oarecare” sa nu-l respecti? Acest gen de oameni nu au acel sentiment moral „prin esenta activ”, dupa cum spunea un filozof; emotia morala fiind sentimentul unei solidaritati, o armonie pe care o simti, uneori o cauti; ea este macar simpatia, daca nu dragostea sociala; ea este dragostea de tara care trebuie sa ne înstapâneasca inimile. Pot dormi linistiti oamenii necinstiti? Nu îi apasa greul pacatului?
Sa ajungi un om serios si cinstit, trebuie în primul rând sa fii calauzit de principii si valori. Cinstea nu este o vocatie, dar este o optiune dobândita prin educatie, prin vointa; defectele de caracter se pot corecta; pâna la sfârsitul vietii avem a ne stradui de învatat… Cinstea e o floare rara, este adevarat! Ar trebui sa fie mult dorita, mult cautata! Omul cinstit nu minte, nu înseala pe nimeni, nu umbla cu siretlicuri, nu fura, în nici unul dintre nenumaratele feluri în care se poate fura, el este sincer, spune ceea ce gândeste si ceea ce nu distruge pe celalalt, el nu vrea sa aiba decât ceea ce este al lui si ceea ce a dobândit pe drept. „Nu exista mostenire mai pretioasa decât cinstea” spunea William Shakespeare.
Necinstea înseamna coruptie, înseamna abatere de la morala. Autorul unui articol ne spune ca „Transparency International definea coruptia astfel: Coruptia, în sens larg, reprezinta folosirea abuziva a puterii încredintate, fie în sectorul public fie în cel privat, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup; definitia data coruptiei în cadrul ONU si reluata în strategia nationala anticoruptie este: Esenta fenomenului coruptiei consta în abuzul de putere savârsit în scopul obtinerii unui profit personal, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, în sectorul public sau în sectorul privat; dezbaterile din Parlament: Pentru populatie cauza principala a coruptiei se transforma într-un complex de cauze situate la nivel sistemic, adica legi prost facute si pe deasupra încalcate în mod sistematic de chiar cei care ar fi trebuit sa vegheze la aplicarea lor. Clientelism si clici în competitie pe resurse.” Necinstea este o haina care îmbraca toate tarile din lume, iar Transparency International a comunicat zilele acestea ca România este mai corupta în anul 2011 decât în 2010.
Un alt exemplar al tipului de corupt al tranzitiei spunea într-un interviu (citit într-un ziar), ca acela care încalca legea e un prost pentru ca legea e atât de permisiva în Romania, încât poti sa faci si sa desfaci o gramada de lucruri cât se poate de legal, precizând ca el nu a încalcat legea niciodata, si întrebat daca a încalcat moralitatea în afacerile sale, a raspuns ca asa ceva nu exista daca vrei sa câstigi bani în afaceri. Nu este si aceasta o dovada de cinism? Ma întreb: Oamenii cinstiti si cu judecata dreapta ce pot întelege din toate aceste exprimari, afirmatii? Din toate aceste fapte necinstite si nepedepsite?
Mântuitorul ne spune ca „orice pom care nu aduce roada buna se taie si în foc se arunca” (Matei 7, 19). Cine o va face? Cine trebuie sa o faca?
Dar sa închei optimist, cu un citat al unui filozof sicilian: „Omul este o eterna fagaduinta”- adevar izvorât dintr-o patrunzatoare si îndelungata analiza a sufletului omenesc. Eterna promisiune, eterna asteptare a schimbarii omului în bine…
( Vavila Popovici – SUA)
“EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX- Un alt fel de «pasoptisti» români în Franta, Canada si Statele Unite”
Editura “Anthem”, Arizona, SUA
octombrie 2011
Surprinzându-ne placut, Octavian Curpas ne ofera, în miez de toamna, o carte scrisa într-o maniera diferita de cea cu care suntem obisnuiti, o îmbinare reusita între relatarea de tip jurnalistic, reportericesc si analiza profund-psihologica a unei palete largi de profile umane si istoriile lor de viata. Dupa cum reiese chiar din subtitlul ales cu grija de catre autor, „un alt fel de «pasoptisti»” – în totalitate reali -, apartinând primului val de refugiati politic din România postbelica sunt eroii lucrarii de fata si, mai mult decât atât, câtiva dintre ei traiesc înca în Statele Unite.
La prima vedere se prea poate sa avem iluzia gresita a unei însiruiri de relatari rebele apartinând unui personaj inedit, acest nea Mitica 
plin de surprize, prototipul cutezatorului neinhibat de explorarea necunoscutului si al autodidactului, avid de cunoastere, încrezator în forta sa fizica dar mai ales în taria psihica de a depasi obstacolele care îi bareaza vizibil drumul spre împlinire. În realitate însa, Octavian Curpas, neobositul jurnalist de ieri, scriitorul cu acte în regula de azi, reuseste într-un mod original sa realizeze o radiografie a emigratiei românesti la mijlocul secolului XX, supunând atentiei cititorului o categorie interesanta de emigranti, tributari cutezantei si spiritului de aventura, rabdarii si asteptarii, dorintei si neputintei, euforiei si negrei disperari în momentele de grea cumpana, în aceeasi masura. Ei sunt cei care-au avut curajul si taria psihica de a descinde din tarâmul ierbii verzi de-acasa pe meridianele lumii, cautându-si frenetic calea si luptând cu bratele, inima si mintea pentru realizarea dezideratelor lor – la prima vedere fantasmagonice. Eroii cartii sunt prietenii lui Dumitru Sinu, alias nea Mitica, exemple reale de curaj si abnegatie în straduinta lor de a ascede într-un alt fel de spatiu, în care principiul meritocratic nu tine cont nici de origini, nici de clasa sociala.
Nea Mitica – vinovatul principal al dezvaluirilor întâmplarilor structurate de catre Octavian Curpas în cele 30 de capitole -, este doar axa 
în jurul careia se rotesc povestile adevarate ale unor români îndrazneti, inteligenti, neînfricati, care, odata ajunsi în lumea noua se zbat sa-si realizeze visele cu truda mintii si a bratelor, si chiar reusesc. Pe scheletul unor însemnari facute de nea Mitica pe parcursul celor peste 63 de ani de pribegie si relatarile sale trunchiate despre oameni care i-au marcat viata, autorul, priceput în extragerea informatiei de la interlocutor (sa nu uitam, Octavian Curpas detine un portofoliu însemnat de interviuri realizate de-a lungul carierei sale jurnalistit) si neîntrecut documentarist, tese într-un mod original, frânturi din viata apropiatilor lui Dumitru Sinu în pânze de carte-document, o completare originala adusa istoriei emigratiei românesti.
Întâlnirea dintre autor si viitorul sau subiect de carte are loc în holul unui hotel din Phoenix, Arizona, purtând numele CORONADO, care citit de la cap la coada si adaptat contextului, ne conduce spre sintagma – O, DA, NOROC! – putând fi considerata leit-motivul vietii exilatului care spera în steaua norocoasa; aici începe sirul relatarilor ce stau la baza scrierii acestei carti. Oare norocul ce radiaza prin toti porii hotelului Coronado este oare doar al lui Mitica, sau al nostru, al cititorilor, care avem ocazia sa patrundem astfel în tainele vietii emigrantilor, poate, nu de putine ori invidiati de catre unii dintre noi? În opinia mea, este un câstig pentru toti cei care vor citi pe nerasuflate o carte scrisa cu truda, responsabilitate si daruire, incubând o munca asidua de documentare din surse scrise (multiplele trimiteri la istoria românilor din perioada postbelica) si în aceeasi masura din sursa vie, directa – autorul folosindu-se abil de informatii prelevate direct de la unii dintre eroii înca în viata (Tiberiu Cunia, Luciana Stanila, Doina Nicula, copiii doctorului Traian Stoicoiu).
Nea Mitica deruleaza pe ecranul sufletului foiletonul vietii de emigrant în mai multe episoade, în care apar doar cele mai importante dintre cele vreo 460 de persoane cu care s-a intersectat de când a parasit România. Acesti adevarati artizani ai riscului si-amici fideli ai aventurii (în sensul bun al cuvântului), sunt luptatori ai revolutiei pentru mai bine, într-o lume noua, fie ca aceasta este Franta, Canada sau Statele Unite ale Americii. Farmecul si ineditul respira prin filele cartii scrise cursiv, gratie talentului si stilului scriitoricesc specifice autorului, frumos armonizate cu îndrazneala de a scrie despre personaje reale, interesante si foarte diverse. Interlocutorul sau, nea Mitica, îi faciliteaza patrunderea subtila în istoriile de viata ale unui complex de profile umane, pe care le slefuieste în atelierul literar, prezentându-le sub forma unor adevarate modele, ziditoare de cetati de suflet românesc pe trei continente: Europa, America, Africa.
Mai mult sau mai putin cunoscuti, eruditi sau oameni simpli, dar plini de spirit, prietenii lui nea Mitica sunt caractere otelite de viata în exil, dar cu sufletele înrourate mereu de dorul de acasa: oameni cu doua patrii, dar cu un singur suflet – sufletul de român! Vasile Târa – un bistritean cu studii la Sorbona, Costica Vâlceanu – scriitor de cancelarie al elitelor culturale canadiene, Dan Isacescu – simbolul aventurierului pribeag printre closari pe malul Senei, Sandu Ionescu – prototipul businessman-ului autentic, exponentul românului harnic si-al patriotului postbelic în persoana lui Ion Ritivoi – liberalul de încredere al lui Bratianu sunt doar câtiva dintre cei despre care putem citi în paginile cartii. Nu intentionez pe toti sa vi-i dezvalui, dar nu-i pot trece cu vederea pe Tiberiu Cunia – care astazi traieste la Syracuse, New York si pregateste pentru tipar cel mai complet Dictionar Explicativ al Limbii Aromâne -, sau pe Eugen Stefanescu al carui nume-l poarta un domeniu împadurit din Guineea – expert FAO, timp de 26 de ani în Africa. Nu este de neglijat figura proeminenta a doctorului Traian Stoicoiu – românul al carui bisturiu a adus vindecarea multor candieni din Calgary si unul dintre cunoscutii lui Constantin Brâncusi si-al adevarului despre operele sale.
Dupa ce a parcurs cartea, Tiberiu Cunia marturiseste: Desi multi dintre noi au plecat pentru libertate si o viata mai buna, am fost si multi care am plecat cu gândul de a reveni în tara. Generatia noastra nu a putut face altceva decât sa tina vie, în strainatate, în constiinta lumii, o viziune a unui popor subjugat de o dictatura comunista. Poate ca, dupa ce voi termina dictionarul, as putea scrie o intro recenzie, comentarii asupra personajelor si a evenimentelor pomenite de Mitica. Nu ca este important sa dau si o alta imagine a lor, dar, într-un fel, mi-ar face mare placere (mie, daca nu cititorilor!), sa traiesc din nou, în amintire, timpurile din trecut. Ori, mult mai mul decât atât, sa scriu o lucrare în care sa se vada interpretarea mea, a atmosferei din mijlocul refugiatilor de atunci, a dorintelor si simtamintelor ce-i animau atunci, dorul de tara, de familie si visele ce le aveau, ce-i obsedau…
Condeiul scriitorului nu lasa sa treaca neobservate nici valorile nationale ramase acasa, având un exponent remarcabil în persoana doamnei profesor doctor Luciana Stanila, unul dintre deschizatorii de drumuri ai pepinierei de medici si specialisti în stiinte medicale – Universitatea de Medicina si Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj Napoca. Luciana Stanila este o fiica a Sebesului de Sus, din Marginimea Sibiului, vecina si prietena a lui Dumitru Sinu, care si azi, când vorbesste despre ea îi spune Lucica. De fapt, toate povestirile adevarate ale lui nea Mitica sunt reflectarea evidenta a spiritului românesc ramas viu în sufletul sibianului cutreierând continente în cautarea desavârsirii.
Nea Mitica! Însusi diminutivul folosit de prieteni pentru Dumitru Sinu avertizeaza cititorul ca are de-a face cu un personaj îndragit, care inspira simplitate si apropiere, ingeniozitate si spontaneitate. El este exponentul descurcaretului, iar numele, chiar i se potriveste de minune! Nu trebuie sa-nvat nicio meserie! – afirma Dumitru Sinu atunci când, departe de tara, apropiatii îi strecurau subtil ideea ca i-ar prinde bine sa stapâneasca o meserie. Dar lui nu i-a pasat de spusa nimanui – meserie n-a învatat, dar s-a descurcat – a cutreierat lumea, a muncit si-a reusit sa-si faca un rost, sa aiba o familie minunata, sa detina propriul hotel, sa deschida sufletul si punga atunci când este cazul si, mai ales, nu a uitat niciodata ca este român!
Copil orfan de mama de la trei ani, crescut în spiritul sanatos al omului simplu de catre tatal si bunicii sai – oameni harnici si cu frica lui Dumnezeu din Marginimea Sibiului, ajunge ca la vârsta maturitatii sa ia o decizie capitala pentru viitorul sau, apucând drumul strainatatii. Iugoslavia, Italia, Franta, Canada, Statele Unite! Iata drumul exilului urmat de Dumitru Sinu! Munca si risc, dezamagire si împlinire sub umbrarul norocului, toate-si dau mâna, si-mpreuna i-aduc satisfactia finala! Prieten cu toti cei de la care a avut de învatat – chiar dac-au fost români, evrei, tigani sau alte natii, Mitica Sinu s-a descurcat si despre toti el vorbeste frumos.
N-a avut posibilitatea sa urmeze scoli înalte, desi, Doamne, cât i-a placut cartea! Dar a stiut si-a vrut mereu sa învete, sa cunoasca si sa se înconjoare de prieteni eruditi, se trezea de 30 de ori pe noapte si citea sapte ore pe zi, dupa cum marturiseste însasi Nicole, canadianca de origine franceza ce-i este soata de-o jumatate de secol si pe care o catalogheaza ca fiind cea mai românca dintre canadience, pentru ca a a dorit si a reusit sa stapânesca, în numai sase luni, limba româna. «Acasa» a lui nea Mitica este o oaza de liniste ratacita în forfota orasului, o casa spatioasa, fara pretentii exuberante, dar cu mult gust si foarte primitoare, calda, din peretii careia parca razbate mirosul cernelii si aroma dulce a amintirilor – ne spune autorul. Îi este biblioteca plina de carti valoroase, apartinând literaturii române si universale; citeste beletristica, istorie, filosofie, despre vietile scriitorilor si marilor învatati ai lumii. Dar nu-si uita obârsia si neamul.
Descins în lumea noua din Sebesul de Sus, din Marginime, nea Mitica ramâne cu amintirea satului în suflet. Îsi aduce aminte, pâna în cele mai mici amanunte, de locuri, de oameni, de obiceiuri si traditii de care-i este dor. Consatean cu Goga si Cioran, asa se considera Mitica, pentru ca si cei doi colosi ai culturii românesti au aceleasi radacini, puternic înfipte-n tinuturile Sibiului. Nu degeaba, în conversatiile sale îndelungi cu autorul, nea Mitica recita cu patos versurile poeziei Casa noastra, devenite chiar forma de salut între cei doi parteneri de dialog: De ce-ti stergi ochii cu camasa,/ Ori plângi, vecine Niculaie?… Cu siguranta, Dumitru Sinu plânge, asemeni tânarului sau vecin, Octavian Curpas, atunci când îsi amintesc, acolo, sub soarele fierbinte al Arizonei, de glasul mamei care spune, asemeni prototipului uman elogiat în minunatul poem al lui Goga – Si parc-aud pocnet de bici / Si glas staruitor de sluga / Rasare mama-n coltul surii, Asaza-ncet merindea-n gluga… /Înduiosata, ma saruta / Pe parul meu balan, pe gura : / «Zi Tatal nostru seara, draga, / Si sa te porti la-nvatatura»…
Facând referire la rostul vietii, nea Mitica are un veritabil model de gândire filosofica, în însusi Luceafarul poeziei românesti, Mihai Eminescu, caci el afirma: “Dar pâna la urma, tot Eminescu e cel mai mare! Si, printre altele, pentru faptul ca a spus: «Poti zidi o lume-ntreaga / Sa darâmi orice ai spune / Peste toate o lopata / De tarâna se depune» – si-apoi continua, atentionându-ma subtil -: Niciodata sa nu uiti lopata lui Eminescu! Nea Mitica mi-a vorbit de multe ori despre efemeritatea vietii: «La mine la hotel, adesea îi întreb pe americanii astia, ce parere au despre moarte si daca s-au gândit vreodata la realitatea mortii. Ramân surprins când constat ca majoritatea dintre ei nici nu se gândesc ca într-o zi vor muri; poti sa faci orice în viata aceasta pentru ca pâna la urma tot la lopata lui Eminescu ajungi!” Adevarat si foarte bine punctat!
Multe s-ar mai putea spune pe marginea acestei carti-document, însa doresc sa va las sa-i dezlegati misterele prin placerea lecturii… Octavian Curpas a adunat mereu în jurul sau, benevol, truditori pe tarâmul cuvântului carora le-a promovat neconditionat scrierile si le-a încurajat latura creativa, sustinând propagarea permanenta a suflului cultural românesc pe toate meridianele lumii. Desi ne-a obisnuit cu interventiile sale jurnalistice prin prestatia-i neobosita în ziarele si revistele din diaspora pe parcursul mai multor ani – si a facut-o bine -, iata ca aceasta carte îi întregeste imaginea cu aceea de carturar priceput, dându-ne posibilitatea de a cunoaste tainele unei lumi în care el însusi vietuieste: o lume a necunoscutului în care daca patrunzi esti nevoit sa te adaptezi, sa-ti modelezi viata si sa-i îmbratisezi principiile, dar fara sa poti vreodata sa-ti uiti radacinile.
Georgeta Resteman
Cluj Napoca, octombrie 2011
Rodica BOTAN
In fiecare an ma bucur si ma minunez de frumusetea toamnei.
Imi plac primaverile, cu tabloul de prospetime si culoare în care ni se prezinta de fiecare data, dar toamna mi se pare fantastic de frumoasa. Culorile toamnei ma farmeca. Si anul asta îmi pare ca m-am gândit si mai mult la maiestria si talentul Creatorului. Am si vorbit cu sora mea sâmbata trecuta si ca un copil aratam cu mâna la diferiti copaci în aramiu si încercam din mersul masinii sa fac câte o poza. Asa ca sora mea a oprit masina si am facut câteva poze.
Cu Deb am avut recent aceeasi discutie si chiar am gândit împreuna ca daca un copac moare si se usca, în timpul verii, nu trece prin transformarile atât de placute si nu produce feeria si frumusetea pe care i-o face toamna când treptat frunzele se vestejesc si-i fura frunzele una câte una. Toamna o face cu atâta maiestrie!
Ceva asemanator se întâmpla parca cu unii oameni ajunsi la anii tomnatici, Dumnezeu ne mai da sansa ca si la batrânete sa îmbracam “culori”, statura sau înfatisare care sa mai faca placere ochilor privitorilor. Inainte de plecare în lumea de dincolo ne da sansa sa avem o anumita frumusete pe care numai maturitatea o poate da. Si, da, formula este aceeasi “ceea ce face frumusetea unui om este bunatatea lui”. In toamna vietii este timpul cel mai potrivit sa aratam culoarea asta.
In drum spre casa, când plec din Merced este înca ziua, pe când ajung acasa în Modesto este deja întuneric; dar în intervalul asta de timp si de spatiu, saptamânile astea de toamna târzie am avut timp sa-mi exprim, singura în masina, cu voce tare, multumirea fata de Dumnezeu pentru splendorile pe care mi le ofera sa le vad în timp ce fac naveta. Si de fiecare data când tabloul s-a cerut admirat, am exclamat cu voce tare:
– Doamne, tare-ti multumesc ca mi-ai încântat ochii!
Ascultati numai ce va spun. Un lucru interesant mi s-a întâmplat alaltaieri. Am iesit din masina, în parcarea companiei, la ora 6 dimineata. In ultimele câteva zile au fost niste vânturi puternice aici in Vale si când este furtuna, vântul smulge niste buruieni care cresc ca niste mingi uriase de scaieti si le vântura pe freeway cauzând nu de putine ori accidente. Toate frunzele care au fost mai afectate de “batrânete” au cazut si ele pe jos …si vântul le-a luat si le-a gramadit prin coluri si prin cotloane.
In curtea companiei avem câtiva copaci cu frunze care au ajuns sa aiba toate culorile toamnei. In dimineata de care vorbesc toate erau duse. Ma dau jos din masina si în fata mea ce vad? Uitati-va si voi, ca aveam aparatul la mine si am facut poze. Asa sa stiti ca n-am atins si n-am mutat nici macar o frunza. Era ora 6 dimineata si înca nu-mi bausem cafeaua si cred ca eram singura care am ajuns la lucru în dimineata aceea, ca lucrez OT si lumea începe la 7, asa ca nu a avut cine sa aranjeze frunzele …
Ce ziceti? Este pura întâmplare sau…un mesaj sublim? Nu credeti cumva ca Dumnezeu îmi aminteste, în felul Lui deosebit, ca ma iubeste? Eu stiu ca ma iubeste, dar modul acesta creativ în care mi-a spus-o mi s-a parut atât de minunat si de tandru. Uitati-va si voi…si va minunati!
(Preluat cu acordul dnei Rodica Botan, PE GÂNDURI)
Rodica Botan, http://www.peginduri.com/2011/12/scrisoare-de-dragoste.html
Vali ZAVOIANU
ÎNCHISOARE DE LUMINA
Azi din raze lungi de soare
Si plamada de zenit
Nalta, dalba închisoare
Tu, zâmbind, mi-ai construit.
Si privesc printre zabrele
Melancolica, straina
Cum plutesc visele mele
Printre raze de lumina.
Chiar de-i plina de lumina,
Raze dulci, ametitoare,
Eu sunt trista si straina
În aceasta închisoare.
De mi-i sete, de-s flamânda
Cu causul palmei tale
Ma hranesti, cu-alura blânda
Si-mi faci pat din moi petale…
Daca tu ai întelege
Daca te-ai opri putin…
N-ai trai-n faradelege
Si-ai sti ca nu-ti apartin.
Si în loc de închisoare
Fie ea, toata lumina,
Mi-ai da aripi sa ma zboare
Catre zarea cea senina.
Mângâierea ta mi-e lacat,
Patul de petale, chin…
De-ai privi, macar în treacat
Ochii mei, macar putin….
Ai lasa deschisa poarta
De la dalba închisoare
Si-ai lasa sa-mi curga soarta
Printre razele de soare.
De voi vrea sa-ti fiu visare
De-mi va fi de tine dor
N-oi alege o-nchisoare
Unde blând, m-ajuti sa mor.
Nu-ti cladi tu fericire
Pe-a mea moarte, egoist
Si din prea multa iubire
Nu m-opri sa mai exist…
Lasa-ma sa zbor, iubite
Sfarma gratii, închisoare,
Sa respir printre ispite
Existenta-mi trecatoare.
Si de-o trece fara tine
Viata mea, prin univers
Uita-ma te rog, mai bine
Si trecutul fie sters.
Te-oi ierta, de îmi vei cere
Si voi transforma în vis
Condamnata-ti mângâiere
Ce-n lumina m-a închis.
Sete de culoare
Sevalet de-un alb salbatic
Asteptând culori promise
Sa le-aseze un lunatic
Cu-a lui pensula de vise.
Asta sunt si sunt o boare
De zbor dulce si curat
Plângând dorul de culoare
Si caldura de barbat.
Sa iubesc în rosu focul
Si-n albastru nebunia
Sa mai am tânjit norocul
Sa-mi fac bleu melancolia.
Trupul meu supus asteapta
Rochii verzi si aramii
Sufletul un vis desteapta
Sa-l pictezi când o sa vii.
Pe o muzica de mare,
Valuri ce se sparg de tarm
As îmbratisa culoare
Nenorocul sa mi-l sfarm.
Cer senin albit de norii
Din zenit, asta sunt eu
Sunt datornica culorii
Pânza pentr-un curcubeu.
Si îmbratisez cu sete
Toata roua de pe flori
Mi-mpletesc zâmbind în plete
Melodia de culori.
VISARE
Ma aduni într-un descântec
Ma întâmpini doar în vis
Faci s-aud divinul cântec
Dintre porti de Paradis.
Te faci ploaie de suspine
Si esti vânt racoritor
Ce ma poarta catre tine
În abisul plin de dor.
Chipul tau, întruchipare
A chemarilor apuse
N-are ochi, nici nume n-are
Numai taine nepatrunse.
Sprijin fruntea, obosita
De privirea-ti fara ochi
Si te las din nou spasita
Sa-mi descânti ca de deochi.
Te-am gasit far’ sa te caut
În Miracol te descopar
Si-ntr-o muzica de flaut
Eu, cu tine ma acopar.
Si-nvelita doar cu tine
Noaptea asta-ncerc sa dorm
Somnul dorului din mine
Cel mai lung si dulce somn.
RUGAMINTE
Astazi voi merge-am decis
Spre orizonturi deschise
Din magazinul de vise
Sa îmi mai cumpar un vis.
Nu mai am bani nici de paine
Dar îmi permit sa visez
Soarele sa mi-l asez
În dimineti si în mâine.
Nu pot s-adun lucruri desarte
Visarea e tot ce mai am
Ma-mbrac în acest amalgam
În drumul ce duce departe.
Depun toata viata simbria
În contul din suflet deschis
Banuti ca sa-mi cumpar un vis
Si ca sa-mi traiesc nebunia.
Si de-aveti raspuns la-ntrebare
Pe unde gasesc azi deschise
Mai noi magazine de vise
Sa-mi scrieti va rog o scrisoare.
INTROSPECTIE
Pasesc spre mine cu mirare
Cu grija, ca pe-un câmp de flori
Respir noi semne de-ntrebare
Si-a lor mireasma-mi da fiori.
O lume-ntreaga sta ascunsa
Într-un ungher atât de mic
De constiinta mea patrunsa
Acolo cad si ma ridic.
Gândeam ca-n spatiu-i Dumnezeul…
O vreme-aici l-am cautat
Dar El era ascuns în Eu-l
Pe care-acuma îl strabat.
Cu ochii de oglinzi senine
Cu gand curat ca de copii
Atins-am pajistea din mine
Cu grija, ca pe papadii.
Ce rasarit se-nalta-n zare
Ce bine e-n sufletul meu…
Respir noi semne de-ntrebare
Si l-am gasit pe Dumnezeu.
————————————————-
ZAVOIANU Vali, de profesie psiholog, cu formare post-universitara în terapia familiei si psihologia resurselor umane. Pâna în luna august a anului 2010 si-a desfasurat cariera în România, când din ratiuni familiale a ales sa locuiasca în Spania, regiunea Asturias. Scrie poezie de mai multi ani, neîndraznind însa sa publice pâna anul acesta. Si-a facut debutul literar în paginile ziarului „Natiunea”, la „Colocvii Literare” si totodata pe net, în cadrul mai multor grupuri dedicate poeziei. Este initiator, autor moral si administrator a doua grupuri importante de pe Facebook, ambele dedicate poeziei: Cenaclul literar „Gândul Zilei” (133 membri) si Grupul „Generatia în Blugi” (206 membri) precum si a proiectului „Catedrala de cuvinte” (337 membri), proiect ce consta în scrierea unui poem colectiv românesc inedit.
Claudiu Lepadat
ÎN MOARTE CLINICA
Experienta mea în lumea de dincolo
Într-o zi de Noiembrie acum câtiva ani eram înaintea unei calatorii mari, de 400 km, la o casa a noastra, la munte. De aceea, stiind ca drumul va fi greu, am intrat în biserica sa ma rog. Am avut sentimentul ca nu va fi usor. Ajuns acasa am deschis Biblia, am citit un verset si Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt: pericol
. Despre asta auzeam parca si o soapta care ma atentiona.
Împreuna cu familia ne-am îmbarcat în masina. Si, Dumnezeu m-a ajutat sa parcurg cei 400 km în liniste. Obosit, târziu în noapte, am adormit pe la 1.30, bustean. Simionel, de 4 anisori, a început sa strige foarte tare Taticule, scoala-te si acopere-ma!Taticule, scoala-te si acopere-ma! Am îndemnat-o sa se duca sotia, a zis sa merg eu, pe mine ma striga! M-am dat din pat jos, greu, abia am trecut peste sotie, iar când sa pun piciorul jos pe podea, totul se învârtea si o durere mare m-a apucat. M-am dus la copil, era acoperit bine pâna sus la gât. Intru în toaleta, dezechilibrat, cad jos. Ma întrebam de ce sunt jos. Sotia ma îndemna sa ma ridic, doream, dar nu puteam.
M-a ridicat, a cazut ea, era alba complet. Am crezut ca gazul (de ardere de la soba) ar fi cauza, l-am stins, am deschis usa mare, am stat în aerul rece 10 minute. Am deschis usa si geamurile, frigul a patruns în camera…
M-am pus in patul rece, sa-mi continui somnul…
De atunci a început adevarata mea experienta cu moartea clinica. Sufletul meu s-a ridicat din trup, mi-am vazut trupul, pe sotia mea. Nu eram deloc în nici o confuzie, stiam ca am murit. Mi-am vazut corpul, care, acum, nu ma interesa deloc, îmi vedeam sotia. Si am început sa urc, în tavan, si, apoi deasupra casei, când mi-am vazut masina, apoi cerul, cu nori foarte multi. În momentul în care am intrat în fumul de nori, la un momentdat, am început sa aud, de undeva de sus, o anumita muzica si prin norii aceea direct spre mine venea un fascicul de lumina, care avea mai multe elemente în ea. Era Pace, era Fericire, era Bucurie, iar pacea pe care o aveam era fara cuvinte. Si, în timp ce urcam, fasciculul acela de lumina a început sa se desfaca tot mai mult. Eu urcam si la un momendat auzeam muzica, melodiile acelea, dar tot mai clar. În timp ce urcam, s-a întâmplat ca m-am oprit brusc si L-am auzit pe Duhul lui Dumnezeu spunându-mi asa (în timp ce-n partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai mei), întrebându-ma: – Fiule, unde vrei sa mergi, în Cer sau sa te întorci pe Pamânt?
Vreau sa va spun ca nu mi-a trebuit nici macar o secunda sa pot raspunde: eu ma duc în Cer! Si în clipa aceea am continuat sa urc. Imaginea s-a schimbat si am continuat sa urc.
În acest timp, am întrezarit un obiect mare, alb, si parca din el, de dupa el, iesea acel lichid, acel râu care curgea peste mine. Dar interesant, am vazut în anumite momente, când râul curgea, si avea momente în care se oprea, am vazut niste omuleti foarte mici care ma strigau. Si ma strigau foarte tare si ziceau asa: – Claudiule, vino acasa! Vino acasa! Stiam ca sunt oamenii care au plecat înaintea mea si care au ajuns în cer. La un moment dat, urcam, fasciculul a devenit foarte mare, si în momentul în care eram aproape, era o distanta anume, pentru ca prima data i-am vazut pe acei omuleti, de 1…2 cm, în perceptia mea, apropiindu-ma aveau poate 10 cm, m-am oprit a doua oara. N-am fost însotit de un înger, n-am vazut fortele malefice ale întunerecului, dar aveam certitudinea de suta la suta ca sunt însotit de Duhul lui Dumnezeu. Am avut o asemenea pace, o asemenea liniste, o asemenea traire cum n-o pot descrie. Când am fost oprit a doua oara, în partea dreapta au aparut din nou cei 5 copii ai mei. În spatele lor au aparut doua sicrie, eram eu si era sotia mea, parintii lor. În spatele sicriilor era o mare multime de oameni. Si, în momentul acela mi-a fost dat sa simt durerea multimii, ca am murit asa de tânar si am lasat acei 5 copii. Urmatorul moment mi-a fost dat sa simt durerea copiilor, care era cel putin dubla decât aceea a oamenilor adunati si atunci m-a întrebat din nou Duhul lui Dumnezeu: – Fiule, unde vrei sa mergi, în Cer sau sa te întorci pe Pamânt?
Am început sa urc, si, am vrut sa spun ca ma duc în Cer. Si Duhul lui Dumnezeu m-a îndemnat pentru a teia oara: – Alege unde vrei sa te duci, în Cer sau pe Pamânt!
Si atunci mi-a spus un cuvânt pe care l-am înteles cu toata fiinta mea: – Copiii tai sunt responsabilitatea ta!
În clipa aceea m-am oprit, m-am oprit cumva în dreptul lor, le-am vazut durerea si am spus asa: – Am sa ma întorc pe Pamânt, doar pentru ei!
În clipa aceea, imaginea s-a sters, si m-am uitat din nou la poarta aceea, pentru ca în timp ce m-am apropiat mi-am dat seama ca era o Poarta mare si alba si era întredeschisa. Din spatele ei curgea prin ea acel Râu sub forma de abur, de lichid, nu stiu, în orice caz cuvintele umane sunt prea sarace sa poata descrie ce am trait acolo.
M-am uitat la cei care ma chemau, era un grup destul de mare. Acolo era mamica mea, acolo erau bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu, care era atât de înalt, de 2 m si 2 cm si care a plecat la Domnul la 25 de ani. Erau toti ai mei si ma strigau. – Vino acasa! – Vino acasa!
N-a fost doar greu, a fost foarte greu! De douazeci si ceva de ani ma straduiesc sa ajung acolo. Am crezut Biblia, dar parca niciodata n-am înteles-o asa cum trebuie. Am coborât încet, oamenii s-au facut tot mai mici, fasciculul de lumina s-a tot micsorat, am trecut de plafonul de nori, am ajuns deasupra casei, mi-am vazut din nou masina, casa, am trecut prin acoperis, plafon, mi-am vazut din nou trupul si am intrat în el!
Momentul acela, a fost unul dintre cele mai grele momente. Sa gusti vesnicia, într-un trup de pamânt, care nu poate retine lucrurile acelea!
În partea mea dreapta, sotia mea striga catre mine: – Da-te jos! Du-te afara! Da-te jos!
M-am ridicat în sezând, m-am întors spre ea, am vrut sa-i spun experienta avuta, dar nu voiam s-o sperii. M-am dat jos din pat, am stat o jumatate de ora afara, apoi am coborât treptele si mi-am ridicat din nou ochii spre Cer si am stiut ca m-am întreptat înspre Acolo!
Am vazut ca sotia mea nu era bine. Trecuse deja 2 ore si nu era bine. Eu nu eram bine, dureri cumplite, capul, corpul în întregime, parca am fost lovit, batut, ceva de nedescris!
Si sotia mea nu mai putea vorbi, nu mai putea deschide gura. Si atunci ne-am dus la Spital si le-am spus celor de acolo – Ne-am întoxicat cu monoxid de carbon. Am trait una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea. Oamenii aceia ne-au luat pe sus pe amândoi si au dat dovada de un profesionalism cu totul aparte. Una din doctorite avusese nefericita sansa sa aiba parintii în urma cu 6 luni intoxicati cu monoxid de carbon, în propria lor casa. Am avut parte de o îngrijire deosebita si ani de zile dupa aceea m-am rugat pentru persoanele acelea. Sotia mea daca n-ar fi ajuns la spital, tensiunea ajunsese la 20…40, sângele era coagulat, venele nu i le gaseau sa-i faca perfuzia, era cumplit. Si, în timp ce stateam pe patul acela cu perfuzii, cu masca de oxigen, i-am spus lui Dumnezeu: – Doamne, daca pe mine nu m-ai lasat sa plec, Te rog, las-o si pe ea sa ramâna. Si am stiut atunci, ca ea nu va muri. Timp de o ora si jumatate a fost în stare critica, dupa care a început sa-si revina. Aceasta a fost întâmplarea prin care am trecut.
***
Teribila poveste a lui Claudiu Lepadat este fascinanta, mai ales ca stiinta n-a reusit sa dea o explicatie sigura a starii de moarte clinica. Cine poate spune cu certitudine ca activitatea centrilor corticali le-a creat celor aflati în moarte clinica senzatia ca sunt în Rai. Cine îi poate convinge pe cei care au calatorit în lumea de dincolo ca de fapt nu este asa? Un lucru este cert: O astfel de poveste te face sa te gândesti si la viata de dincolo de ceea ce se vede.La viata de dincolo de moarte! Moartea reprezinta pragul trecerii în lumea de dincolo.
Din Emisiunea postului TV ACASA Experienta dincolo de moarte
Corespondent Elena Lasconi, Reporter Bianca Leucuta.
***
“Nu vor crede nici daca ar învia cineva din morti“
Era un om bogat care se îmbraca în porfira si in subtire; si în fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu firimiturile care cadeau de la masa bogatului; pâna si câinii veneau si-i lingeau bubele. Cu vremea, saracul a murit; si a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit si bogatul, si l-au îngropat. Pe când era el în Locuinta mortilor, în chinuri, si-a ridicat ochii în sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar în sânul lui si a strigat: „Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si înmoaie vârful degetului în apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit în vapaia aceasta.” „Fiule”, i-a raspuns Avraam, „adu-ti aminte ca, în viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu esti chinuit. Pe lânga toate acestea, între noi si între voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi sau de acolo la noi sa nu poata.” Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar în casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei în acest loc de chin.” Avraam a raspuns: „Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei.” „Nu, parinte Avraame”, a zis el, „ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai.” Si Avraam i-a raspuns: „Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar învia cineva din morti.”
Evanghelia dupa Luca, 16.19-31
Sanda Panait
Situat la limita, între jurnalist si scriitor, Octavian Curpas, unul dintre cei mai credinciosi oameni de scris cu si despre exilul românesc din care face de altfel parte, reuseste sa surprinda prin cartea „EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX” prin simplitatea calda a limbajului – simplitate din ce în ce mai ascunsa sau poate mai greu de gasit / regasit la autori în ultima vreme -, o simplitate care poate este împrumutata prin empatie de la personajele intervievate.
Atmosfera speciala a cartii lui Octavian Curpas are drept fundal trairile de ieri si de azi ale exilului românesc. Compusa din mai multe capitole si subcapitole, cartea încearca sa trateze (si reuseste, în mare masura) drumul sinuos al trupului si mai ales al sufletului celor care au decis într-un moment extrem de dureros si dificil, politico-economic, sa-si croiasca destinul oriunde aiurea în lume, dar cât mai departe de ororile si lipsurile locurilor în care au vazut lumina prima oara, însa fara sa-si nege identitatea sângelui. A selecta între capitolele cartii pe cel mai interesant sau mai valoros este o aventura destul de greoaie si cel putin la fel de riscanta, pentru ca autorul reuseste sa surprinda cu întâmplari si fapte uluitoare în fiecare capitol, ca si cum fiecare personaj sau povestea ce-l însoteste, se afla într-un permanent concurs cu altii si cu el însusi.
Modul de povestire al autorului te trimite cu fiecare fragment într-o maniera nostalgica în vremurile si locurile de care, fiecare în parte si toti la un loc, nu s-au desprins niciodata. Regasim în fiecare protagonist adânc înradacinat si în ciuda timpului pastrat cu sfintenie, sentimentul de dragoste fata de glia strabuna, de neam si de tara, sentiment doar amortit si pastrat undeva în cuferele scumpe ale sufletului si care are nevoie de un mic gest, de vibratia dulce a limbii, a dulcelui grai românesc, pentru a se încinge si a iesi la suprafata într-un abur usor melancolic pe care autorul, cu o tehnica desavârsita, reuseste sa-l surprinda perfect: „Satul meu, gradina dulce,/ Din tine nu m-as mai duce,/ De mirosul florilor,/ De dragul feciorilor,/ De mirosul la o floare,/ De dragul la sezatoare”. Asemenea satelor lui Sadoveanu, satele care se ivesc în paginile lui Octavian Curpas surprind viata curata, nealterata, neaosa, obiceiurile si datinile românilor si legaturile indestructibile create de apartenenta spatiului fizic si spiritual. Cu sau fara voia sa, autorul, dincolo de drumul fizic si emotional de la agonie la extaz, de la teama incurabila si esec, la realizare, reuseste sa extraga si particularitatile poporului român, printre acestea putând deduce curatenia sufleteasca si cultul prieteniei. „Nu am vazut niciodata un om care sa vorbeasca cu atâta placere si admiratie despre oamenii pe care i-a cunoscut, de care s-a apropiat si pe care i-a apreciat, pe fiecare în parte, la justa valoare, fara sa vad nici macar un strop de invidie sau de ranchiuna.”
În economia cartii, primul loc îl ocupa imaginile si cliseele fiintarii intime sau a înstrainarii incurabile pe care fiecare emigrant si le procura în momentul plecarii de acasa. 
Adesea autorul reuseste sa transmita cititorului si inexprimabilul, pauzele interviului, acele pauze în care intervievatul simte o nevoie acuta sa traga aer în piept, altfel durerea amintirilor, chiar si acum când le repovesteste, parca nu-l lasa sa mearga mai departe. Citind, simti pur si simplu cum aceste pauze completeaza senzatia de inexprimabil, senzatia dureroasa pe care o încearca cel care povesteste despre trecutul care pare un câine batrân, si care, oricâta vreme ar fi trecut, îl recunoaste si îi linge ranile. Autorul reda cu fidelitate flash-uri de viata relatate de personajele reale care-i populeaza cartea discret si cu o delicatete aproape regala.
Adesea, povestea urca greoi datorita fluxului emotional pe care-l simti ca cititor, toti fluturii adunati în cosul pieptului interlocutorului lui Curpas zboara parca si se aseaza si la tine. Pâna la urma, pare sa ne transmita, prin itinerarul croit pe cararile înca proaspete ale memoriei celor intervievati, ca toti ar trebui sa ne urmam chemarea sângelui,ca putem sa-i ascultam povestile care curg cu noi si prin noi, transformându-se, precum „nea Mitica”, în functie de context, când într-un râu linistit de ses, când într-o apa învolburata de munte.
În cartea lui Octavian Curpas te întâlnesti cu limbajul neaos al interlocutorului, în cuvinte simple cu care construieste adevarate cetati ale emotiei. Comparativ cu alte carti de interviuri în care, dupa câteva pagini parcurse îti dai seama ca nu ai în fata decât un simulacru de povestire, aceasta carte te convinge înca din primele pagini de autenticitatea povestirii personajelor. Orice român nascut putin mai devreme într-un satuc de pe coama unui deal românesc se poate identifica, macar partial, cu nea Mitica, Ion Vulc si altii care populeaza paginile cartii. Niciodata nu cliseizeaza, exprimarea este inteligenta si spectaculoasa.EXILUL ROMÂNESC LA MIJLOC DE SECOL XX este un manual de igiena morala si spirituala. Este o carte care, cel putin dupa unele fragmente, o sa vibreze placut în memoria multor cititori. Este o carte pe care bucuriile împletite cu tristetile, realizarile cu dezamagirile, o fac vie, totul se petrece atât de real, de vibrant si atât de incitant încât ai sentimentul ca trebuie sa alergi dupa fiecare pagina pe retina.
Sanda Panait
Decembrie 2011
Revista ARMONIA - Saltmin Media 