Oamenii în vârsta din Suedia spun ca a fi suedez înseamna sa îti procuri singur cele necesare, sa ai grija singur de tine si sa nu devii o povara pe umerii nimanui. Independenta si munca grea erau percepute ca fiind trasaturile unei vieti decente si constituiau perceptia comuna a moralitatii. Asta se întâmpla acum aproape o suta de ani. Raposata mea bunica obisnuia sa spuna ca ceva nu este în regula cu lumea. Era mândra ca nu a cerut nimanui ajutorul, ca a putut mereu sa se bazeze pe ea însasi si pe sotul ei, mândra ca pe parcursul întregii lor vieti au putut sa aiba grija de familia lor. Sunt bucuros ca atunci când a murit, la venerabila vârsta de 85 de ani, a facut-o cu demnitatea înca intacta. Nu a fost niciodata o povara.
Bunica mea, nascuta în 1920, era din ultima generatie care a avut acea deosebita mândrie personala de detine o moralitate ferma si adânc înradacinata, de a fi suvean în viata, de a fi singurul stapân al soartei tale, indiferent ce s-ar fi întâmplat. Oamenii generatiei ei au trecut prin si au îndurat doua razboaie mondiale (de?i Suedia nu a participat la nici unul) si au fost crescuti de fermieri si muncitori industriali saraci. Au fost martorii si forta motrice din spatele „minunii” suedeze. Moralitatea lor le-a asigurat supravietuirea în orice conditii. Daca se gaseau în situatia de a nu putea trai de pe urma salariilor lor, ar fi muncit mai mult si mai tare. Au fost arhitectii si muncitorii constructori ai propriei lor vieti, desi adesea asta a însemnat munca grea si îndurarea unor situatii aparent lipsite de speranta. (…)
Totusi, cumva au cazut prada promisiunilor politicienilor care doreau sa îi ajute pe cei „slabi”, o categorie de oameni ce nu exista atunci. Cine ar fi recunoscut ca nu poate avea grija singur de sine? Dar erau oameni inimosi si muncitori si probabil au crezut ca o micuta contributie pentru a-i ajuta pe cei mai putin norocosi decât ei era o fapta demna de un bun samaritean. (…)
Problema este ca astfel a fost creat statul asistential, iar acesta a schimbat dramatic vietile oamenilor, afectându-le moralitatea într-un mod fundamental. Poate ca ar fi fost un proiect de succes daca oamenii ar fi continuat sa aiba mândria si moralitatea de a se îngriji singuri si daca ar fi cerut ajutorul numai daca s-ar fi aflat la ananghie. Cu alte cuvinte, adaugarea unei dimensiuni asistentialiste a statului ar putea functiona numai într-o lume ceteris paribus, ceea ce statul asistential si presupune. Dar lumea se afla într-o continua schimbare si de aceea statul bunastarii cere oamenilor sa fie mai puternici si superiori din punct de vedere moral acelora din societatile lipsite de stat asistential. (…) Moralitatea decenta a disparut de mult. A fost complet distrusa în mai putin de doua generatii, prin ajutoare publice si conceptul de stat asistential.Copiii statului asistential Copiii generatiei bunicilor mei, printre care se numara si parintii mei, au îmbratisat si au învatat repede o noua moralitate bazata pe „drepturi” de asistenta conferite de sistemul de securitate sociala. Daca vechea generatie nu accepta dependenta fata de altii (incluzând aici ajutoarele statului asistential), ea nu se opunea de principiu trimiterii tinerei generatii la scoala spre a fi educata. (…)Au fost învatati ca a fi om înseamna a avea dreptul de a primi ajutor pentru nevoile tale individuale. Li s-a spus ca toti au dreptul de a primi toate resursele necesare pentru a-si urma propria fericire si pe cea a societatii. În timpul orelor de lucru, toti trebuie sa se bucure de dreptul de a-si trimite copiii în centrele de zi ale statului, astfel devenind posibil ca fiecare familie sa cîstige doua salarii, dar sa nu mai aiba destul timp de a-si creste copiii. Cel putin din punct de vedere financiar, oportunitatile pentru „viata buna” trebuie sa li se fi parut colosale celor din vechile generatii.
Aceasta noua moralitate a patruns în populatie si a devenit starea „naturala” a lucrurilor, cel putin dupa mintea ei. Aceasta generatie, nascuta în cele doua sau trei decade de dupa al doilea razboi mondial, a devenit foarte diferita din punct de vedere moral si filosofic de generatia parintilor ei. S-a obisnuit cu marea cre?tere economica de dupa razboi (ce se datora neimplicarii Suediei) si cu drepturile asistentiale tot mai largi ale statului aflat într-o rapida extindere. (Pentru a sustine expansiunea statului asistential si satisface cererea populara de ajutoare etatiste, guvernul suedez a devalorizat moneda de câteva ori în anii ’70 si ’80). Efectele pe care cresterea si intrarea în câmpul muncii a acestei generatii le-au avut asupra societatii au fost, în principiu, doua: cresterea presiunii populare pentru politici mai progresiste si esecul societal, pe scara larga, de a creste copii independenti si morali, capabili de a-si fi proprii stapâni în viata.Schimbarea morala si filosofica ce a avut loc în societate a devenit deja evidenta. Daca în perioada de început a secolului al XX-lea, social-democratii, o putere hegemonica în politica suedeza din acel secol (si nu numai), solicitau reduceri de taxe pentru a elibera muncitorii de o povara inutila, ulterior s-au transformat rapid într-un partid care îmbratiseaza statul asistential si este în favoarea cresterii taxelor, cerând tot mai multa reforma sociala „eliberatoare”. Masele de alegatori, copii ai statului asistential dependenti de sistemul lui de gândire, au sustinut cresterea taxelor care au urcat repede la peste 50% din venituri si au cerut, pe banii contribuabililor, ajutoare sociale pentru a plati acesta taxe mari si chiar câstiga ceva în plus. Pe masura ce acesti copii ai statului asistential au crescut si au început sa participe la viata politica, schimbarea politica a fost semnificativa. Revolta studenteasca din 1968, una mai degraba comunista, a reprezentat probabil apogeul acestei generatii radicale ce cerea, prin intermediul redistributiei etatiste, tot mai mult pentru sine; studentii nu si-au mai asumat nici o raspundere personala pentru vietile lor, nici nu s-au gândit vreodata sa se descurce singuri. „Ma aflu în nevoie”, au spus ei, si din acea pretentie au inferat în mod direct ca au dreptul de a li se satisface acea nevoie, fie ca este vorba de mâncare, un acoperi? deasupra capului sau o noua masina. (…)Cu aceasta generatie, afirmatia ca productia precede consumul a fost înlocuita de credinta în „dreptul” inviolabil si natural la servicii asistentiale asigurate de stat. Prin puternicele sindicate muncitoresti, suedezii ce încasau un salariu primeau mariri salariale, în fiecare an, indiferent de productivitatea reala, si, în timp, cresterile salariale au devenit parte a normalitatii. Cei care nu le primeau se considerau „pedepsiti” de angajatorul lor rau si faceau tot mai multe cereri pentru ajutor legal împotriva angajatorilor. Rationamentul era acela ca un om are „dreptul” de a avea un salariu mai mare în anul viitor, dupa cum salariul din anul curent trebuie sa fie mai bun decât cel din anul precedent.
Aceasta schimbare de perceptie a fost precedata, dupa cum am vazut, de o schimbare a valorilor. Schimbarea societala a modificat si conditiile pentru filosofie si noi stranii si distructive teorii au aparut. Copiii acestei generatii, nascuti în anii ’70, ’80 si ’90, au avut parte de o crestere „libera”, bazata pe idealurile anului 1968, adica, în esenta, de o copilarie „libera de reguli” si „libera de responsabilitate”. Pentru aceasta generatie, nu exista nici o cauzalitate în viata sociala; orice ai face, nu este raspunderea ta – nici macar conceperea unui copil. Asa se prezinta tinerii adulti din societatea suedeza.

Nepotii statului asistential

Si eu însumi sunt parte a acestei a doua generatii nascute cu si de catre statul asistential. O diferenta majora între generatia noastra si cea de dinainte ei este aceea ca cei mai multi dintre noi nici nu am fost crescuti de parintii nostri. Din pruncie, am fost crescuti de autoritati în centre de zi, apoi am fost împinsi mai departe scolilor publice, liceelor publice  si universitatilor publice, pentru ca mai târziu sa fim angajati în sectorul public, în puternicele sindicate muncitoresti si asociatiile lor educationale.

Diferenta fata de generatiile mai în vârsta este evidenta. Din punct de vedere filosofic si moral, bunicii mei au trait într-o cu totul alta lume  si parintii mei înca mai poarta ramasite din „batrânul” simt al dreptatii pe care îl aveau parintii lor, ca si perceptia acestora despre binesi rau. Daca parintii generatiei mele sunt numai partial mânjiti, ceea ce este oricum rau, generatia mea este cu totul data peste cap. Nefiind crescuti cu valorile sanatoase ale bunicilor nostri si având în locul lor pe cele propavaduite de statul-dadaca, nepotii statului asistential nu au nici cea mai mica întelegere a problemelor economice. (…)

stim ce sa credem despre infractori: ei trebuie închisi. Un numar – înca mic, dar în crestere – de tineri din Suedia cere o astfel de sentinta pentru proprietarii de afaceri care nu doresc sa îi angajeze ori pentru oameni mai în vârsta care ocupa slujbele pe care si le doresc. Exista o „nevoie” pentru o legislatie mai progresista. (…)
Ceea ce ne arata ca singura modalitate cunoscuta de a crea slujbe pentru tineri este aceea de a-i „usura” de ele pe cei mai în vârsta; posturile sunt putine si somajul e în ascensiune, chiar daca cererea de bunuri si servicii se afla în crestere. Statul asistential creeaza probleme si conflicte pe mai multe nivele, obligându-i pe oameni sa intre în competitie pentru o parte dintr-un avut obstesc tot mai mic. Solutia? Mai multa reglementare si mai putina prosperitate. Asta se întâmpla atunci când nevoia si dorinta înlocuiesc meritul si experienta atât în moralitatea publica, cât si în cea privata. (…)

Cerând raspundere sociala

Prin urmare, cei mai multi batrâni din Suedia fie traiesc singuri si deprimati, asteptând sa îi ia moartea, fie au fost internati în institutii colective publice ce ofera, spre a usura povara tinerelor generatii muncitoare, supraveghere permanenta. Unii dintre ei îsi vad nepotii si rudele de Craciun, timp de o ora sau doua, atunci când familiile fac un efort sa îsi viziteze „problemele”.

Dar batrânii nu sunt singurii care se gasesc la periferia societatii asistentiale atunci când statul se ocupa de populatia din câmpul muncii. În aceeasi situatie afla cei tineri care, în loc sa fie crescuti si educati de parintii lor, sunt de asemenea livrati statului.
Mama mea, o profesoara de liceu, a fost nevoita sa faca fata cererilor parintilor elevilor sai ca ea sa faca „ceva” în legatura cu situatia lor familiala stresanta. Din moment ce au pierdut „prea multi ani” avându-i în grija, parintii au cerut ca „societatea” sa îsi asume raspunderea pentru cresterea copiilor lor. (A-i avea grija înseamna, de obicei, ca îi lasau la centrul de zi la 7 dimineata si îi mai luau la 6 seara). (…)
Pentru ca populatia adulta sa munceasca si sa creeze averea ce poate fi taxata (prezenta rata de taxare pentru câstigatorii de venituri mici este de aproximativ 65%), statul asistential suedez lanseaza, în continuu, programe progresiste care sa îi apere de incidente si probleme. Libertatea asistentialista este o viata creata de statul asistential, una libera de griji, de raspundere si abundenta în ajutoare.

Ceea ce vedem astazi în Suedia este consecinta logica a statului asistential: când se acorda ajutoare si se elimina raspunderea individuala pentru actiunile proprii, este creat un nou tip de om – cel imatur, iresponsabil si dependent. Ca efect, ceea ce a creat statul asistential este o populatie ce este, din punct de vedere psihologic si moral, una de copii – dupa cum parintii care nu permit niciodata copiilor lor sa se confrunte cu probleme, sa îsi asume raspunderea si sa vina singuri cu solutii, îsi fac odraselele sa fie nevoiase, rasfatate si cu totul revendicative.
Analogia cu copiii rasfatati se dovedeste a fi adevarata în viata de toate zilele a celor ce muncesc în sectorul public si au de a face cu cererile populatiei. Am aflat ca nu este iesit din comun ca parinti tineri sa dojeneasca profesorii pentru ca temele sunt o presiune „inutila”asupra celor mici. Copii au dreptul la cunoastere, dar se pare ca, din moment ce cunoasterea presupune studiu si efort, ei nu trebuie expusi la ea. Rolul profesorilor este acela de a furniza copiilor cunostinte pe care sa le poata consuma fara sa reflecteze ori sa se gândeasca asupra lor (sau macar sa le studieze). A face ceva tu însuti este „opresiv”. Ceva „necesar”, chiar si un efect al legilor naturii, este cu totul nedrept si constituie o încalcare a dreptului cuiva de a duce o viata lipsita de griji. Natura însa?i, împreuna cu legile ei, devine o „povara”.

Economia dependentei

Poate ca aceasta mentalitate explica popularitatea în cre?tere a teoriilor anti-realitate precum scepticismul si postmodernismul, teorii pentru care nimic nu poate fi luat ca fiind ceea ce este. Logica, se spune, este doar o constructie sociala care nu are nici o legatura cu realitatea sau lumea (daca ea exista cu adevarat). Aceste teorii sunt minunate pentru ca nu pot fi vreodata dovedite sau contrazise. Orice ai spune, niciodata nu trebuie sa îti asumi raspunderea pentru afirmatia ta: nimeni nu îti poate verifica teoria, nimeni nu o poate critica sau chiar folosi. Ea este a ta, exista numai pentru tine si este adevarata numai pentru tine. Utilitatea unei asemenea teorii trebuie sa fie evidenta. Tot evident trebuie sa fie si ca promotorii acestor teorii iau anumite lucruri, precum existenta, ca fiind de la sine întelese – niciodata nu îsi traiesc viata bazându-se pe îndoiala si „cunoasterea” ca nu exista nimic ce poate fi stiut, ca nimicul este ceea ce pare a fi, dar se pare ca asta este farmecul unei asemenea atitudini. (…)
Din perspectiva unui privitor de pe margine, dupa cum ma consider, toata nebunia asta are un sens: învatându-i pe oameni ca nu trebuie sa îsi faca griji despre consecintele actiunilor lor, îi transforma în subiecti voluntar dependenti. Statul asistential a creat monstri egoisti despre care spunea ca ne va salva prin acordarea tuturor cetatenilor a privilegiilor si ajutoarelor pentru care nu va plati „nimeni”. (…)

Aceasta noua moralitate este opusul limpede al generatiei bunicilor mei. Este o moralitate ce sustine ca independenta poate fi obtinuta prin cedarea altora a raspunderii si ca libertatea poate fi atinsa prin înrobirea ta ?si a altora. Rezultatul acestei moralitati degenerate este, la nivel social sau societal, dezastruoas din punct de vedere economic, social, psihologic si filosofic.

Dar, pentru multe mii de suedezi, ea este si o tragedie personala. Fara raspunderea personala pentru actiunile si alegerile lor, oamenii par incapabili sa se bucure de viata; fara a-ti putea controla viata, este imposibil sa simti mândrie si independenta. Statul asistential a creat un popor dependent, cu totul incapabil de a afla ceva de valoare în viata; în loc, el a devenit incapabil de sentimente specific umane precum mândria, onoarea si empatia. Acestea, împreuna cu mijloacele de a da un sens vietii, au fost preluate de statul asistential.
Poate ca asta explica de ce o parte atât de mare din populatia tânara consuma medicamente antidepresive fara de care se afla în imposibilitatea de a mai functiona normal în situatiile sociale si se presupune ca asta explica de ce este în crestere dramatica numarul de sinucideri din rândul celor foarte tineri care nu si-au cunoscut niciodata parintii (numarul total al sinuciderilor este aproximativ acelasi). Chiar si asa, oamenii sunt cu totul incapabili sa vada problema ori sa gaseasca o solutie. Asemenea copiilor rasfatati, ei cer „ajutorul” statului. Asta bunica mea nu ar fi înteles-o niciodata. Odihneasca-se-n pace.

PENTRU ROMANII DIN STATUL WASHINGTON

Pe 6 noiembrie cetatenii statului american Washington vor vota un referend pentru legalizarea ori respingerea casatoriilor homosexuale in statul lor. Rugam pe toti romanii cu cetatenie americana care locuiesc in acest stat sa se prezinte la vot si sa bifeze cutiuta REJECT. Asupra acestei initiative legislative AFR a publicat urmatorul anunt publicitar in Romanian Times din Portland: PROTEJATI FAMILIA SI CASATORIA! Don’t Redefine Marriage. REJECT R-74 ON NOVEMBER 6

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA îi încurajeaza pe toti românii cetateni americani rezidenti în statul Washington sa voteze pe 6 noiembrie la referendumul de protejare a familiei si casatoriei în statul Washington.

REJECT REFERENDUM 74 Va rugam sa respingeti Referendum 74. Motivele sunt multe.

(1) Casatoria este cea mai importanta institutie sociala cunoscuta vreodata în istorie, pe care se cladesc toate celelalte. Daca ea se prabuseste, toate celelalte se prabusesc dupa ea

(2) Casatoriile între persoane de acelesi sex submineaza casatoria si familia naturala. Datele statistice si studiile sociologice facute în tarile sau statele unde deja au fost legiferate cu ani în urma indica o scadere profunda a ratei casatoriilor si o crestere vertiginoasa a concubinajului si a familiilor monoparentale din care lipsesc barbatii.

(3) Casatoriile între persoane de acelasi sex dauneaza copiilor. Aceleasi date statistice si studii sociologice arata ca acei copii care sunt crescuti de cupluri de acelasi sex sufera pe planuri multiple. Identitatea lor sexuala este distorsionata, iar confuzia privind rolurile sexuale se intensifica. Un procent deloc neglijabil dintre ei se identifica la maturitate ca fiind atrasi catre persoane de acelasi sex, nu de sex opus. Pentru a creste si a se dezvolta normal, copiii au nevoie de o mama si un tata.

(4) În tarile si statele care au legiferat casatoriile homosexuale, libertatea religioasa si de constiinta a suferit. Pastori, preoti, functionari publici cresstini au fost amendati sau chiar concediati pentru ca s-au exprimat împotriva casatoriilor homosexuale sau au refuzat sa le oficieze.

(5) Casatoriile între persoane de acelasi sex submineaza drepturile parentale. Canada, prima tara din lume care le-a legiferat în 2002, e exemplul tipic. Sistemul public de învatamânt îi îndoctrineaza pe copii cu noua ideologie sexuala, iar parintii care se opun sunt penalizati. Parintii si-au pierdut dreptul de a se opune normalizarii practicilor sexuale imorale, ori de a-si educa copiii în morala si valorile sexuale crestine.

(6) Casatoriile între persoane de acelasi sex nu constituie un obiectiv final, ci o actiune intermediara prin care se urmareste chiar eliminarea casatoriei si a familiei ca institutii sociale.

Daca va pasa de viitorul copiilor vostri, de bunastarea lor morala, de viitorul omenirii, de mostenirea pe care o lasam în urma, de libertatea religioasa si de constiinta, de drepturile parentale, si daca nu doriti ca anormalul sa devina noua normalitate, va rugam înca o data, Votati!

REJECT REFERENDUM 74:Textul din REFERENDUM 74 este urmatorul: “The legislature passed Engrossed Substitute Senate Bill 6239 concerning marriage for same-sex couples, modified domestic-partnership law, and religious freedom, and voters have filed a sufficient referendum petition on this bill. This bill would allow same-sex couples to marry, preserve domestic partnerships only for seniors, and preserve the right of clergy or religious organizations to refuse to perform, recognize, or accommodate any marriage ceremony.” Sunt doua optiuni de vot: (1) Reject; si (2) Approve. Va rugam bifati optiunea REJECT!

CUM VA PUTETI IMPLICA?

Rugam bisericile si comunitatile românesti din statul Washington sa se implice prin vot si voluntariat în respingerea Referendumului 74. Sunteti rugati sa contactati de urgenta pe DiAnna Brannan, Grassroots Coordinator for Preserve Marriage Washington, la telefonul 206-854-9122 sau 425-678-8574, sau prin email grassroots@preservemarriagewashington.com. DESPRE NOI: Alianta Familiilor din România este o organizatie neguvernamentala cu sediul în Bucure?ti, care functioneaza în conformitate cu legile Romaniei. Ea promoveaza ?i protejeaza valorile familiei, casatoria naturala si libertatea religioasa în România, Uniunea Europeana ?i peste tot unde locuiesc români. Va rugam sa ne vizitati la http://www.alianta-familiilor.ro.

SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA

http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php
Declaratia de la Timisoara e o declaratie a constiintei crestine care afirma valorile crestine in spatiul public. A fost lansata in august 2010. Avem nevoie de semnaturi. Dorim sa ajungem la 10.000. Apreciem foarte mult toate semnaturile date, dar dorim sa ajungem cit mai repede la 10.000 de semnaturi pentru a incheia campania de semnaturi. Am ajuns la aproape 9.750 si mai avem nevoie de doar 250 pentru a ne atinge telul. Unde intra 9.750 mai intra 250! Haideti, haideti! Va rugam deci, semnati! Declaratia enunta si promoveaza sanctitatea vietii, a casatoriei, si a valorilor crestine in societate.

Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare. Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)

Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”

Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.

SOUTHERN POVERTY LAW CENTER
Este a treia saptamina cind scriem despre aceasta organizatie din SUA care urma sa tina un eveniment la Bacau pe 30 octombrie. Saptamina trecuta a aparut inca o stire care denota caracterul anti-valori, radical si intolerant al acestei organizatii. Saptamina trecuta a facut plingere pe linga autoritatile statului Illinois pentru suspendarea licentei unui consilier profilat pe consilierea hamosexualilor spre iesire din homosexualitate. Detalii aici: SPLC files complaint against Illinois social worker offering ‘ex-gay’ therapy Romania nu are nevoie de prezenta unei astfel de organizatii in scolile ei. Va reamintim ca pe 30 octombrie aceasta organizatie va derula un eveniment special in peste 2000 de scoli publice americane. Parinti romani din America: interesati-va daca scoala unde merg copiii vostri celebreaza “Mix it Up Day!” pe 30 octombrie, iar daca da, nu va trimiteti copii la scoala in ziua aceea.

VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic http://www.alianta-familiilor.ro.

FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.

ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la office@alianta-familiilor.ro.

Alianta Familiilor din Romania
http://www.alianta-familiilor.ro