ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

On June 1, 2011August 20, 2013 By nelursIn Essays7 Comments

Image source: http://romanianjournalist.wordpress.com/2013/05/28/romania-worlds-biggest-flag/

CONCURSUL DE ESEURI „ROMÂNIA MEA” – PNL VASLUI 2011

CÂSTIGATOAREA LOCULUI ÎNTÂI DIN 52 DE PARTICIPANTI:

Gina Camelia ROMAN – Liceul Teoretic „Emil Racovita” din Vaslui

ROMÂNIA MEA: „TARA CONTROVERSELOR!”

Mi se spune ca sunt un copil îndraznet aflat pe treptele maturizarii… Frumoasa caracterizare… Ma simt cuprinsa de un vârtej analitic si ma gândesc ca as putea sa decupez scurte fragmente de viata autentic româneasca, într-o dimineata frumoasa de vara. De comun acord cu gândurile mele, mai ridic odata binoclul si privesc în zare pentru a da frâu liber vocii interioare. Astfel, privesc la România, aceasta tara teribil de simpla si frumoasa, trecuta adesea prin focurile unor razboaie, despre care am învatat la istorie ca nu au fost întotdeauna ale ei, aclamata si blamata, si oachesa, cu oameni care viseaza sa traiasca în alta tara. Iluzoriu? Nu stiu ce sa zic de la înaltimea celor 17 ani ai mei… Este tara mea, tara scapata din mâna ce se îndreapta spre un declin sadic creat de propriile mentalitati? Ar fi absurd sa pun aceste cuvinte pe umerii numelui de România? Nu, eu nu sunt în masura sa învinuiesc tara pentru nimic ci doar sa atrag atentia catre „umilul” megies român.

Este cert faptul ca într-o zi voi putea parasi aceasta tara… Privesc, stagnez dar nu, stingher ca un fobist aflat în fata propriei usi fara cheie… Cutez a-mi parasi tara si a începe viata într-o tara perfecta? Este România o tara perfecta? Cum ar arata o tara perfecta, cu oameni perfecti? România este locul unde am crescut, am împartit bucurie, tristete, am învatat sa iubesc, sa dau frâu liber imaginatiei, sa cred în fortele proprii, sa ma exprim, sa ajut, sa caut raspunsuri, sa ignor, sa sper ca într-o zi eu cu un grup de oameni asemeni mie vom putea pune baze solide într-o tara ierarhic magnifica, iar spectacolul proastei imagini va înceta.

Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt.. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Gina Camelia ROMAN

Ma simt prinsa în mrejele tarii care, cu o ultima sfortare, încearca sa ma ademeneasca prin masivele ei înzapezite iarna, prin adierea florilor de primavara, cu aerul ei de fecioara adormita de bogatia verii si dezmierdata de o batrâna toamna târzie, traversata dinspre vest spre est de zonele întinse de câmpie cultivata cu sapa si cu calul, de oameni care s-au chinuit sa-si dea un rost propriei vieti. Purtam cu noi veacul frumusetii, a dorului de drumetii, a muncii obositoare de la câmp care nu curge parca prin vene desi glasul biroului si ora 7 pândeste perfid… De undeva, din inima tarii se aude tulburator imnul în culorile sfinte de curcubeu, tricolor al unui popor ce pe zi ce trece uita sa traiasca, având un cult al acumularii de traume. Probleme sau pareri tardive, puse fata în fata cu românul, se aud ca dintr-o crevasa: avem facilitati insuficiente, fonduri inexistente, tinere talente distruse de pitipoance cu sex appeal, faptul ca pentru clasa politica suntem simple instrumente de vot cu propuneri indecente, daca indecenta înseamna echivalenta vot – peste congelat, ca noi desi nu avem suficiente case… construim monumente, ca bunele maniere par a se gasi la intelectuali sau în aparenta la cei cu portofele nepurtate în buzunar, presiuni ca la capatul saraciei se afla viata, clubul, luxul. Cumplit este faptul ca fiecare dintre noi avem idealuri si sentimente, suntem o întreaga natiune ce ne cautam valori si înca îndraznim sa speram ca vom trai o viata care sa nu se transforme în tipul de hrana fara condiment.

As vrea sa cred ca, orice curs vor lua lucrurile, România este în noi, totul tine de noi, redresarea tine de noi, ca le suntem datori celor care au luptat de veacuri pentru fiecare palma de pamânt. As vrea sa se trezeasca în noi spiritul civic si sa ne gândim ca nu am putea privi altfel România decât locul unde copiii sunt învatati sa vorbeasca româneste, sunt educati si purtati de mâna în gradinite, apoi la scoala.

Daca m-ar întreba cineva de unde sunt, cu siguranta as sti sa raspund: din Vaslui, de pe o strada anume, locuiesc într-un bloc, fost gri, actualmente colorat fara nicio noima, colt cu maneaua vecinului de la parter si cu bormasina celui de la 3 care sparge si mestereste de cel putin un an. Ma uit în oglinda analitic, cred ca arat bine, parul îmi cam face figuri, dar deja nu-l mai iau în seama. Cobor scarile prudent, mi-e teama sa nu alunec, a spalat proaspat femeia noastra de serviciu. La capatul culoarului deja zaresc aceleasi siluete, vecinii mei care asculta muzica pusa în casa de afara. Încerc sa-i ignor, asa cum ignor si replica de fiecare zi a mamei, mama nu se poate abtine sa nu exclame „Ce dracu or face astia toata ziua în fata blocului? Altii de vârsta lor au si copii. Mai târziu îti dau în cap pentru o bucata de pâine!” În naivitatea ei, spera… sa nu ajung si eu ca ei.

Înaintez spre iesirea din scara. Vali, un urecheat ciudat, ma saluta zâmbind cu gura plina de seminte. Schitez un zâmbet, ma mai întreaba ceva, dar nu mai aud ce, nici nu mai doresc sa aflu, dar le simt privirea fix pe fundul meu. Brusc, ma întreb daca vreunul o fi avut în viata lui emotii la româna, sau s-o fi straduit la matematica. Îmi vine un gând si mai ciudat în minte. Cum or fi aratat când erau bebelusi, moi si pufosi. Ce asteptari o fi având de la ei niste mamici nedormite? Unde, pe ce scara a societatii ar trebui sa-i asez? Sunt scursuri, sunt plevusca? Or fi, dar sunt români, la fel ca si mine! Asta nu pot ignora. Ce sanse primesc ei si de la cine? Ce sanse primesc eu si de la cine? Prin urmare, eu am un reper, eu cea dintr-o familie obisnuita, ei – din familii la fel de obisnuite, ca si mine! Lasati de capul lor, au alte repere… Eu, de pe strada X, din blocul X ca si ei, eu din Vaslui, ca si ei, eu din România ca si ei… Din România mea si din România lor…

Mergând spre scoala, ma gândesc brusc la ce as vrea sa ma fac când voi fi mare. Mesajele primite sunt cel putin bulversante: „Scoala româneasca scoate tâmpiti”! Oi fi si eu unul dintre ei? Cu siguranta! „Medicii din România sunt cei mai slabi din Europa, si e la moda sa te tratezi în strainatate”… Toate fetele de vârsta mea vor sa se faca modele sau… nu stiu… Ceva care sa le aduca multi bani si faima.

Pe neasteptate, întreaga fiinta-mi este captata de un afis de publicitate rupt. Înca se mai observa zâmbetul „ca pentru poza” al celui care promitea ca si altii… marea cu sarea! Ma întreb, n-o fi si el un produs al scolii românesti. Daca da, avem acelasi numitor comun, eu si cu domnul din afise, suntem tâmpiti. De ce as vota un tâmpit?

Drumul catre scoala e un spectacol cotidian. Îmi propun mereu sa vad ceva, o particica din tara asta. In acest moment vad o femeie carând o sacosa, însotita de sotul care fumeaza o tigara… si simt brusc ca nu mai vreau sa ma gândesc la nimic…

Gina Camelia ROMAN

Liceul Teoretic „Emil Racovita” – Vaslui

Relatia cu Pastorul cel Bun

On June 1, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Isus a zis: „Eu sunt Pastorul cel bun”

Meditatia din Evanghelia dupa Ioan: Ioan 10.14

[pullquote]

„Isus a zis: Eu sunt Pastorul cel bun. Eu îmi cunosc oile Mele si ele Ma cunosc pe Mine.“

[/pullquote]

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

Oile se bucura de o relatie speciala cu pastorul. Pentru noi acest lucru înseamna ca în loc de citirea altor stiri sau mesaje interesante, adevaruri obiective, credinciosul prefera cuvintele Domnului pe care doreste sa le aplice la viata de fiecare zi.
Domnul cunoaste oile Lui, adica El stie toate preocuparile noastre. El stie ce alte valori sunt în viata credinciosului. El cunoaste personalitatea fiecaruia si viitorul fiecaruia. El cunoaste numele meu si al tau.

Oile îl urmeaza pe Domnul. Nu numai ca oile aud vocea Pastorului, ci doresc sa fie cu El, de aceea Îl urmeaza. Ele stiu ca Pastorul le pazeste de cel rau si le hraneste. Cine aude vocea Pastorului, are discernamântul sa recunoasca vocile straine. Sa urmezi pe Domnul înseamna sa mergi prin credinta (nu doar prin vedere), prin credinta în orice situatie te duce (sau îngaduie) Pastorul. Îti doresti sa fii cu Pastorul? Te bucuri sa-L urmezi?

Urmeaza-L cu bucurie pe Pastorul cel bun!

Domnul le da viata vesnica. Viata vesnica este o viata de calitate, unde totul capata un nou înteles. Cine are viata vesnica are un simtamânt de satisfactie si împlinire, siguranta si securitate, ca nimic nu-l poate clatina. Viata vesnica este o experienta prezenta cu implicatii în eternitate.
În veac nu vor pieri. Ele vor fi pentru totdeauna cu Pastorul.

Nimeni nu le va smulge din mâna Mea. Nici o alta persoana, nici o putere, nici chiar moartea, nu ne poate separa de Pastor.

Te bucuri tu de o relatie speciala cu Pastorul?

Ai tu valorile Lui?

Cât de aproape Îl urmezi?

Cât de bine te întelegi cu oile din alte pasuni?

Crezi ca protectia si purtarea de grija a Domnului sunt cu tine în fiecare clipa?

Fie ca vocea Pastorului sa fie auzita de tine în fiecare clipa!

Lola

On May 31, 2011 By nelursIn RomaniaLeave a comment

de Jianu liviu-Florian

Bunicul a fost inspector financiar. Bunica, casnica.

Intr-o vreme, au avut o gospodarie bogata intr-una din plasele Timisoarei. La Jamu Mare.

Cresteau pe langa casa porci, si vaci. Laptele, ca si belsugul vietii, era atat de abundent, incat, saturand si gurile flamande ale celor care veneau la poarta, si cereau, surplusul era dat la porci.

Dar cea mai frumoasa amintire a bunicului, din acea vreme, era legata de un caine. O catelusa. Alba, cu pete negre. Lunga, si cu picioare puternice, si scurte Se pripasise intr-o buna zi in ograda lor.

Bunicul, vazand-o, a strigat: Lola! Si catelusa si-a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului. Lola i-a ramas numele.

Intelegea totul ca un om. Era suficient ca unul din stapani sa-si faca aparitia in curte, ca Lola venea intr-un suflet, isi ridica capul, si il privea in ochi, pentru a-i ghici dorintele.

Fereasca Dumnezeu sa dea un strain sa intre in curtea lor! Lola l-ar fi sfasiat pe loc. Era neagra in cerul gurii de rea cu cei veniti cu intentii necurate. Porcii, chiar, si vitele, ii stiau de frica. Si nu odata avusesera de-a face cu coltii ei, cand se incaierau, sau dadeau sa strice cate ceva prin ograda.

Intr-o buna zi, bunicul a plecat spre banca, cu servieta lui de piele maronie, cu doua inchizatori cu cheie, doldora de bani. in mana, sa predea la casierie o mare suma de bani. Deschizand poarta, Lola i s-a incurcat printre picioare, si a iesit si ea. Bunicul s-a bucurat ca nu este singur. Lola! Vino Lola cu mine! Si catelusa l-a privit in ochi, si a latrat bucuroasa, urmandu-l, cu codita ridicata ca un steag..

Ajuns in banca, bunicul s-a asezat la rand, la Casierie. La Casa i s-a cerut un act de la Directia Financiara. Si bunicul a plecat intr-un suflet la Financiar, sa obtina acel act, si sa se reintoarca apoi sa predea banii.

Dupa un ceas si ceva, bunicul se reintorcea in banca, cand brusc, si-a dat cu palma peste frunte. Servieta cu bani! Am lasat-o jos, langa casa, inainte de a pleca la Financiar. Bunicul a plecat in goana catre banca.

Un functionar al bancii, zarindu-l de departe, a inceput sa strige disperat:

– Domnul inspector! Domnule inspector!

– Ce este? Ce s-a intamplat?

– Veniti, va rog frumos, repede, la casierie, caci catelusa dumneavoastra parca e turbata! Nu se poate apropia nimeni de casierie! Si sunt atatia clienti la rand! Am incercat sa o indepartam, dar nu am reusit!

Bunicul s-a grabit, si intr-adevar, langa ghiseul de casa, era Lola. Si la zece -12 metru de ea distanta, o multime de oameni astepta, neputincioasa, ca Lola sa le permita sa se apropie de ghiseu. Langa Lola, servieta cu bani a bunicului. Neatinsa. Cine ar fi putut sa o atinga, cu cel mai darz cerber langa ea?

Asa era Lola. Credinta la datorie.

Au urmat bombardamentele. Suflul unei bombe a lovit casa bunicilor. O parte din acoperis a fost smuls. Un colt de zid a cazut. Bunicii s-au refugiat in graba, luand cu ei numai hainele de schimb, si niste bani. In zorul plecarii, au uitat de Lola

Dupa o vreme, s-au reintors sa mai ia o parte din mobila de pret ramasa in casa.

Intrand in curte, au zarit-o, culcata pe pivnita, pe Lola. Mai traia.

Lola! A strigat bunicul. Si cainele a ridicat capul, si a privit fix in ochii stapanului, pentru a-i ghici dorintele. Dar trupul nu a mai avut putere sa si-l ridice.

Lola ramasese in curte, desi putea oricand sa plece prin ulucile gardului, sfaramate de suflul exploziei.. Ramasese sa-si astepte stapanii, si sa apere curtea, si casa. Fara mancare. Fara apa.

Zadarnic i-au dat bunicii apa si hrana. Lola nu mai avea putere sa manance. Zadarnic au chemat un veterinar.

Lola a murit intinsa deasupra pivnitei, privindu-si stapanii, pana ce ochiul dinspre cer nu a mai clipit.

Si i-am dat apa, domnule inspector! Au spus venicii. Si i-am dat mancare. Dar Lola nu manca decat din mana stapanilor.

La 91 de ani, a murit si bunicul. Departe de Jamu mare. In Craiova. Inaintea bunicii chiar, se poate ca prima fiinta care l-a intampinat sa fi fost un caine. Bunicul sa fi strigat: Lola! Si Lola sa-l fi privit fix in ochi, pentru a-i ghici cea mai mica dorinta.

31 mai 2011

FANUS NEAGU

On May 31, 2011 By nelursIn InterviewLeave a comment

Directorul Teatrului National din Bucuresti

[pullquote]

„Am muncit din rasputeri sa scap de mizeriile proletcultismului.”

„Am fost strâns legat de Nicolae Labis, Nichita Stanescu, Baesu, Raicu, Cosasu, Grigore Hagiu s.a.”

[/pullquote]

Sunteti directorul Teatrului National din Bucuresti, stimate Fanus Neagu…

Înca…

Sunt bucuroasa ca am reusit sa ne întâlnim astazi, aici, chiar în incinta Teatrului, în biroul dumneavoastra. Îmi puteti spune ce înseamna aceasta functie pentru dumneavoastra si cu ce probleme va confruntati?

Probleme foarte mari nu am avut, doar ca, spun acum cu tristete, mi se încheie mandatul, împlinind trei ani si jumatate de când sunt director de teatru. Acum ma pregatesc sa predau mai departe stafeta, probabil bunului si vechiului meu prieten Ion Cojar, regizor de mare prestigiu, cunoscut atât la noi în tara, cât si în strainatate.

Cum s-a împletit activitatea de scriitor cu cea de director al primei institutii teatrale din România?

Usor nu a fost, dar am reusit sa cunosc o lume minunata, cea a teatrului, cu bulversari, drame, tragedii si, mai ales, cu premierele ei. Este o lume, pot spune, fabuloasa, pe care nu îmi pare rau ca am traversat-o, dimpotriva. Însa este o lume în care intri, dar într-o zi trebuie sa si iesi, caci daca te scufunzi în ea, intri în mlastinile desfatarii sau în mlastinile nimicului. Este ca orice strat social, fantastic, frumos de vazut, mai ales de la distanta, dar înlauntrul fenomenului vezi ca lucrurile nu stau chiar asa. Sper ca mi-am facut mai multi prieteni adevarati printre actori decât aveam înainte de a deveni director. Acum, dupa trei ani si jumatate, plec cu inima curata, în sensul ca am facut tot ce se putea face într-o perioada data. S-ar putea, si ar fi bine asa, ca regizorul Ion Cojar sa faca mult mai mult.

Ati împlinit, de curând, în 5 aprilie a. c., vârsta de 65 de ani. La multi ani, maestre! V-ati facut un bilant cu aceasta ocazie?

Nu. Nu-mi fac bilantul. Poate, numai uneori, când mi-e frica de moarte; sau alteori, când sunt cutremurat de îndoieli, spaime, dar întotdeauna am credinta ca mâine voi scrie mai bine si mai mult.

În perioada de directorat ati reusit sa mai scrieti literatura?

Am scris destul de mult. Am terminat un volum pe care l-am si predat la „Cartea Româneasca”. De fapt, as fi vrut sa-l predau Editurii „Porto-Franco”, dar, dupa cum stim, este prea saraca astazi, cum sunt si eu prea sarac; e o carte de povestiri numita O corabie spre Bethleem, de aproximativ 200 de pagini. Dupa ce am terminat acest volum am reluat o carte mai veche, o rescriu, iar în aceasta vara, pentru ca vara sunt mai lenes, voi scrie o piesa de teatru, nu voi dezvalui înca despre ce este vorba.

Sa ne întoarcem cu câtiva ani în urma, în perioada 1954-1956, când erati redactor la „Scânteia Tineretului” si colaborator la „Amfiteatru” si „Luceafarul”. Comparati, va rog, munca gazetareasca de atunci cu cea de astazi.

Astazi nu mai sunt gazetar, sunt director, redactor-sef la „Literatorul”; atunci eram doar un începator si un trepadus. Nu este acelasi lucru sa fii începator si director. Eram foarte tânar, fermecat de viitor, cu toate ca erau toate usile închise pentru mine si toate ulitele ferecate, dar credeam în viitor, stiam ca voi face lucruri bune si frumoase si trebuia sa muncesc mult pentru aceasta.

Astazi stiu cum se face o revista, cum se face un ziar si cât de greu este sa scrii. Întâmplator, lucrez si cu generatia tânara, sunt niste tineri entuziasti si culti, poate mai culti decât pe vremea noastra, pentru ca epoca s-a deschis catre întreaga lume, s-a diversificat. În timpurile mele, trebuia sa fii mereu aplecat, nu subjugat, literaturii ruse – cea mare si celebra, clasica si dominatoare, pe care o voi iubi întotdeauna si toti, cred, o vor iubi; pentru ca m-a ajutat enorm. Îi amintesc pe Pasternak, Solohov, Evtusenko, Rasputin. Târziu, am patruns si în literatura occidentala, îndragostit fiind mereu de anglo-saxoni, apoi am patruns în literatura franceza si italiana, dar toate acestea cu mari sacrificii, cu întortocheri si zapaceli, mai ales pentru faptul ca am fost mereu un tip zanatec, împrastiat, neordonat, cu o cultura eclectica. A trebuit sa ma ordonez toata viata în tot ce am facut. Nu stiu daca este bine sau rau, dar cred ca uneori este bine sa fi si sarit într-o copca, dintr-o copca într-un fluviu, dintr-un fluviu într-un bloc-turn etc. Dar, în mod cert, ca un tânar sa poata razbi astazi, trebuie sa aiba o cultura temeinica.

Sa ne aducem aminte de debutul Dumneavoastra din 1954, produs în revista „Tânarul scriitor”, cu povestirea Dusman cu lumea.

În realitate, am debutat mai întâi, si sunt foarte mândru de acest lucru, la Galati, în ziarul local „Viata noua”, eram tare fascinat de plumb, de litera scrisa, de miracolul foii de ziar. Pot spune ca am întâlnit acolo niste oameni draguti, binevoitori. Tot în acea vreme era si un cenaclu literar vestit în Galati, o adevarata scoala de literatura, pe str. Gamulea, numit „13 iunie 1916”, pe care îl frecventam cu Tia Chiper, cu un mare prieten, doctorul Viorel Dumitriu, care a murit, cu Stefan Negrea, care a murit în închisoare, eu fiind, ma gândesc acum, unul din putinii supravietuitori. Eram niste tineri frumosi, entuziasti, plini de bucuria poeziei, a literaturii, de mirosul teilor de pe strada Domneasca, de frumoasa Dunare… Pacat ca la vârsta aceasta nu mai putem sa ne adunam cu totii, sa stam la un pahar de vin bun, ca odinioara, calatorind pe Dunare, între Braila si Galati…

Primul volum v-a aparut în 1959, Ningea în Baragan, retiparit, cu unele adaosuri, în 1964, sub titlul Cantonul parasit, volum premiat de Uniunea Scriitorilor. Au urmat Somnul de la amiaza (1960) si Dincolo de nisipuri (1962). Se publica greu o carte?

Era foarte greu sa publici. În primul rând, pentru ca trebuia sa fii, într-o oarecare masura, proletcultist. În volumul meu de debut sunt doar doua povestiri bune, restul sunt niste chestii ratate, dar simteam ca zestrea primita de la parinti, de la stramosi, trebuia dezvoltata.

Am muncit din rasputeri sa scap de toate mizeriile proletcultismului.

Ce prietenii v-au marcat în viata?

Foarte multe. Nu pot sa amintesc decât putine nume, nu am avea spatiu pentru toate, am fost strâns legat de Nicolae Labis, Nichita Stanescu, Baiesu, Raicu, Cosasu, Grigore Hagiu s.a., a fost o generatie superba, care nu se va mai repeta. Generatie de mari poeti care, iata, dispare. De curând au murit marele prieten Gheorghe Tomozei, Marin Sorescu, Cezar Baltag – prieteni de inima…

Ce înseamna sa primesti de atâtea ori Premiul Uniunii Scriitorilor?

Demult, sa primesti acest premiu însemna niste bani în plus. Prima data esti fermecat, te crezi chiar vrajitor, consideri ca ai primit totul, esti îndragostit de iele si ele de tine. Dar celelalte premii devin rutina. Premiile nu fac un scriitor, ci îl ajuta sa scrie alte carti. Ca scriitor, pot spune, nu o duc prea bine, dar nici foarte greu, dar ma gândesc la bietii tineri care abia încep sa scrie, cum se vor descurca ei?

Astazi, un prozator, ca sa traiasca decent, trebuie sa aiba un tata mosier sau fabricant, pentru ca proza este o osânda, nu o desfatare. Ca sa scrii 6-7 ore pe zi, sa citesti apoi 2-3 ore, trebuie sa fii rupt de realitate, de mizeriile cotidiene, sa nu-ti pese de nimic, doar sa scrii.

Cred ca, la ora actuala, literatura noastra este în pragul nenorocirii. Neajutata de stat, nu se mai poate descurca. Într-o tara mica, asa cum este România, într-o tara hartuita de toate neamurile închipuite din jur, literatura trebuie sa beneficieze de sprijinul statului. El neexistând, literatura nu mai rezista.

Dar revistele literare?

Nu sunt profet, sunt doar redactor-sef. Dezastruos viitor! Sigur, solutia la îndemâna este cea a sponsorizarilor. Dar banii se pare ca nu sunt dati în aceasta directie. Toata stima mea pentru echipa de fotbal din Galati care mi-e draga si felicitari celor ce o sprijina, dar are nevoie de ajutor în primul rând literatura.

Exista în Galati o editura si o revista „Porto-Franco” serioase, foarte puternice, care ar trebui sprijinite cu toate puterile, caci altfel se pot pierde.

Si ma gândesc acum, ca prima statuie a marelui nostru poet Mihai Eminescu a aparut în Galati, în acel minunat oras de negustori…

13 iunie, Bucuresti, Teatrul „Nottara”

Vocea Pastorului

On May 31, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

Isus a zis: „Eu sunt Pastorul cel bun”

Meditatia din Evanghelia dupa Ioan, 10:1-21 si Psalmul 23

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

Cum traiesti Psalmul 23, astazi?

Citeste ca întrebare fiecare verset al Psalmului 23 (scris de imparatul David).
[pullquote]

Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Hotul nu vine decât sa fure, sa înjunghie si sa prapadeasca. Eu am venit ca oile sa aiba viata, si s-o aiba din belsug. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (…) Eu sunt Pastorul cel bun. Eu Îmi cunosc oile Mele, si ele Ma cunosc pe Mine, asa cum Ma cunoaste pe Mine Tatal si cum cunosc Eu pe Tatal; si Eu Îmi dau viata pentru oile Mele. Mai am si alte oi, care nu sunt din staulul acesta; si pe acelea trebuie sa le aduc. Ele vor asculta de glasul Meu, si va fi o turma si un Pastor.„ ( Ioan, 10. 7-16)

[/pullquote]

Domnul este Pastorul meu?

Nu voi duce lipsa de nimic?

El ma paste în pasuni verzi si ma duce la ape de odihna?

Îmi învioreaza sufletul si ma povatuieste pe carari drepte din pricina Numelui Sau?

Chiar daca ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma tem de nici un rau, caci Tu esti cu mine?

Toiagul si nuiaua Ta ma mângâie?

Tu îmi întinzi masa în fata potrivnicilor mei?

Îmi ungi capul cu untdelemn?

Si paharul meu este plin de da peste el?

Da, fericirea si îndurarea ma vor însoti în toate zilele vietii mele?

Si voi locui în Casa Domnului pâna la sfârsitul zilelor mele?

Doamne, multumesc ca ma înveti sa nu ma tem ca Tu esti cu mine. Este asa de usor sa ma tem. Ajuta-ma sa cred ce mi-ai spus prin Psalmul 23.

Cum te învioreaza Domnul astazi?

SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE

On May 31, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

de Adrian Botez

SA MÂNCAM DIN NOI ÎNSINE

de ce sa ne tot mâncam numai unii pe

altii – în lumea asta atât de înghesuita si

strâmta? – de ce sa nu înfulecam – cu

nadejde si pofta

mistica – din noi

însine?

atâta grasime de

lene avem în suflete – atâta

carne de vointa

nevoita – în toti muschii

constiintei – încât

ne-ar mai ajunge de

hrana – pentru înca o

viata

dar Dumnezeu ne asteapta

deocamdata – sa ne consumam

ce ne-a dat fiecaruia

aici

sa mâncam – deci – din noi

însine – cu smerenie si

luare-aminte – ca si cum

ne-am împartasi din carne de cer – ca si cum

ne-am sopti rugaciunea fierbinte – din

urma – fumegând

proaspata – cu toate aromele negustate ale

lumii de-apoi – ca si cum

deja am fi ajuns – printre

icoanele bisericii – sa

stralucim a sfintenie – plina de toata

amânata de milenii

lumina

***

PROGRESIE ARITMETICA

tineri – oameni – chinuiti de

sexul lor – toti – trupuri nepotrivite cu

boala: Duhul – mereu mult mai

chircit – decât oricare dintre

zvârcolirile delirante (extravagante si

penibil acceptate – cu înghitituri de

maxima umilinta) – ale

trupului

tineri – oameni – cautând unde

nimic nu exista – sau

cel mult un spasm nocturn – tot mai

cetos si ambiguu sematic – si-apoi

iar – neantul întrebarii fara

buza de raspuns

carnea se supara aprig – de

atâtea sincope ale

simturilor si ale

pustiitei constiinte bolovanoase (poti

sa îneci – cu ea în sac – toti câinii din

ograda lumii) – carnea cade – cortina de lepra

în spatele careia

rânjeste – pedant si

triumfal – bonom suficient – scheletul

…scheletul

concluzia – ca miza ascunsa de seful

tripoului lumii – scheletul – concluzia care

de mult – se asteapta pe sine – într-un

joc masluit – de la-nceput – pâna la

sfârsit

…nu aplaudati – la iesirea din scena

trisorii

***

DOR DE STINGERE

Marelui Român – lui IOAN MICLAU

Doamne – stinge-ma undeva

între ape mari – cu tarmuri ametitor

departate – tarmuri pline de

lacrimi

stinge-ma – Doamne – sub un cer – care

sa-mi faca sufletul sa plânga de

bucuria înaltului – zborului

sufocarii cu mult mai larg si

mult mai departe

stinge-ma – Doamne – într-un

amurg în care – înca

nevazute – toate stelele sa-mi

cânte – toate izvoarele sa-mi

sopteasca – toti îngerii sa-mi

lumineze – despre o lume

în care durerile sfâsietoare si

nelamurite – sa se faca-prefaca – precum

soarta sfintilor – în bucurii

sfâsietoare si

atotlamurite

…Doamne – deasupra fluviilor

marilor si oceanelor – deasupra

tuturor cerurilor – bat clopotele – bat

noul ritm al inimii mele

sarmane – al inimii mele care a prins

curaj – a prins dor – necuprins

dor – sa se stinga – în

inima Ta

***

UN VAGABOND

vagabond – ducând în cârca o cocoasa:

rele gânduri – rele vremi – în traista strânse

…a fost om – e-o aratare lasa

trup de umbra – cu priviri prelinse

nu e sigur ca-i din lume – e vânat

nu-i doar singur: e pustiu de ce va fi

se-ncordeaza a pastra un loc curat

pe-unde pasu-i totdeauna sovai

când si-a frânt în’untru curcubeul?

când din jaruri stinsu-s-a cenusa?

asta stiu doar domnii cei de ceara

cei cu sufletul far’ de feresti ori usa:

l-au strivit – gonit din casa si din fire

de-si lasa si cer si soare-n parasire…

***

VREMURI FARA CEAS

pasari vremuiesc cu glasuri sure

vremea nu mai stie cum sa fie

vântul bate parca sta sa-njure

o lume livida – vinetie

asteptam sa fie iarna – -a câta oara ? –

urmele sa ni se stearga în zapezi

…cârd de gânduri – cârd de ciori coboara

facând întuneric bezna la namiezi

am uitat sa-ntorc vreun ceas sa mearga

stau la geam si-astept vreun om sa treaca:

nimeni nu s-arata – doar o barca

scârtâie-ntre nori prafosi ca o teleaga…

…Dumnezeul lumii e cenusa

n-a lasat pe nicaieri vreo usa

***

NEPUTINTE MISTICE

bat clopotele neputinta lumii

de-a-si duce-n linisti trai cuviincios

bat clopotele nestiinta lumii

de-a gasi-n ceasuri miezul cel gustos

degeaba plâng în batatura pomii

degeaba-si risipesc apele-argintii:

de peste tot se furiseaza domnii

vampirii-si tot ascut la luna dintii

ce nobila-i Gradina cu-a ei îngeri… –

de peste tot vin incendiatorii

de esti Hristos ori numai om – tot sângeri

culegi din praf preaînjosite glorii…

…drept în orbite îti înfig faclia

n-apuci sa-i vezi: îsi fac doar meseria

***

STUDIO 6 IN GALERIE

On May 31, 2011 By nelursIn MemoriesLeave a comment

ATELIER EMBLEMATIC

de Dr. DOREL SCHOR

In urma cu niste ani, doua pictorite entuziaste din Natania, Liana Gross si Dita Liron, au infiintat un studio de lucru la care au mai invitat citiva artisti. Probabil pentru ca se afla pe o strada la numarul 6 si din cauza ca acesta era si numarul initial al pictorilor care si-au impartit spatiul atelierului, numele a ramas “Studio 6”. Cei care s-au perindat prin aceasta “cooperativa artistica” au participat la expozitii individuale sau comune, in tara si peste hotare, au editat cataloage si albume sau carti de arta…

Dar nucleul solid si permanent l-au alcatuit patru pictori, la cele doua initiatoare adaugindu-se Eduard Grossman si Rozi Shaham. Intimplarea face ca studioul , oaza de creatie originala, sa devina emblematic pentru ceea ce este Israelul. Pentru ca Liana Gross , nascuta la Dubrovnik, in Croatia, a ajuns la virsta tinara, Rosalind (Rozi) Shaham a venit din Canada, Eduard Grossman a imigrat de prin Uralii Rusiei, iar Dita Liron e sabra, nascuta adica in tara. Acest aspect interesant se adauga caracterului pluralist al echipei, conceptelor variate, al fiecaruia, experientei profesionale individuale.

Bogatia mijloacelor de exprimare permite artistilor dezvoltarea personalitatii fiecaruia in contextual unei colaborari rodnice.

Eduard Grossman creaza o lume fascinanta in care magia culorilor este predominanta. La formatia sa clasica, suplimenteaza lumina mediteraniana si bogatia cromatica a postimpresionismului. El renunta la dogme si canoane, permitind abstractului interpretari asociative, metafore plastice, o imbinare creativa a realului si imaginarului.

Liana Gross picteaza cu sensibilitate si lirism, notiuni care se impletesc surprinzator dar armonios, cu energia unor tuse curajoase, cu senzatii intense si dinamice. Putem descifra uneori in lucrarile ei drame neconsumate sau simboluri temporale, paradoxuri si aluzii la problemele acute ale lumii contemporane.

Dita Liron si-a gasit, fara indoiala, un stil personal… Ea picteaza peisajele cu un unic concept al spatiului, desfiintind limitele si continuindu-l catre infinit. Isi gasesc loc, in pinzele ei, intr-o atractiva simbioza, realismul si abstractul, culorile calde, emotiile, simbolurile, lumina, corpul uman,ciclurile naturii, infinitul…

Rozi Shaham e si ea o impatimita a naturii, careia ii subliniaza simplitatea dar si unicitatea, prin culori vibrante.

Tablourile ei sint compozitii libere in care se regaseste realitatea inconjuratoare. Lumea ei este subiectiva, dar pictorita o comunica privitorului ca pe o invitatie la meditatie si iubirea frumosului.

EXPOZITIA

On May 30, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

de Jianu liviu-Florian

Intr-o buna zi, a plecat de acasa, la Oradea, si n-a mai venit.

Sotia lui, Maria, este de o frumusete tulburatoare. I-am vazut chipul la o expozitie a femeilor parasite, si, desi casatorit, m-am indragostit de ea. De privirea ochilor ei negri, de ciuta. As fi vrut sa aflu povestea vietii ei. Cum a suportat singuratatea, o viata. Cum a tresarit la fiecare zgomot al usii, sau la bataia vantului, ploii, sau ninsorii in ferestre, crezand, pentru cateva clipe, ca este sotul ei, Dumitru. Dar expozitia femeilor parasite nu ofera vizitatorilor decat fotografia victimei. Numele. Maria. Data la care a fost parasita. Si atat.

Si totusi, mai era un amanunt care mi-a spus ca femeia nu s-a recasatorit. Casa. Casa lor comuna. La intrarea ei, femeia a pus doua fotografii. A ei, si a sotului. Fara indoiala, daca s-ar fi recasatorit, pe frontonul casei ar fi ramas una singura. Dar au ramas amandoua. Categoric, femeia nu s-a recasatorit.

La 70 de ani, Maria a murit. Eu cred ca a murit visand reintalnirea cu sotul. Care n-a mai revenit

In tot acest timp, am trecut de multe ori pe strada lor. Privind si reprivind fotografia Mariei. Sotul nu s-a mai intors acasa. Stiu sigur ca nu s-a mai intors. Daca ar fi revenit, ar fi pus langa fotografia Mariei o floare.

Dar flori am pus numai eu. Ghiocei, salcie, tamaioare, trandafiri, sau garoafe.

Trecand pe strada lor, priveam fotografia Mariei, si ma gandeam: A cui este azi, casa lor? Tot acest timp, de cand a fost parasita, pana la moartea ei, o vedeam pe Maria singura, asteptand. intoarcerea barbatului ei.

Intr-o buna zi, pe frontonul casei lor, langa fotografiile celor doi, a mai aparut una. Un chip cu ochii de ciuta ai Mariei, si privirea darza si blanda a sotului ei, Dumitru. Violeta, se numea noua parasita. M-am indragostit de ea. Am inteles imediat ca Maria nu a ramas singura, dupa disparitia sotului. Cei doi au avut o fiica. Pe Violeta. Care sau a fost parasita, sau a parasit pe cineva. Altfel, expozitia femeilor parasite nu i-ar fi pus fotografia aici.

Trec uneori pe langa casa lor comuna. Las, uneori, cate un fir de iarba, la casa Mariei, a lui Dumitru, si a Violetei. Si ma bucur. Acum sunt toti trei, impreuna. Colonel Marinescu Dumitru, cazut in 1945, pe frontul de vest, la Oradea. Sotia lui. Maria. Ochi de ciuta. Si Violeta, cu ochii de ciuta ai mamei, si privirea darza, si blanda, a tatalui ei.

De multe ori, langa piatra alba a casei, pe care sunt scrise numele lor, sunt asezate, de o mana pe care as vrea sa o sarut, candele si flori..

30 mai 2011

Statiunea Saint-Gervais din Mont Blanc – acoperisul Europei

On May 30, 2011 By nelursIn Europe, WorldLeave a comment

Orasul Saint-Gervais face parte din departamentul francez Haute-Savoie, situat in regiunea Ron-Alpi, la granita cu Elvetia si Italia, un oras spa, construit la rascrucea dintre secole, cu un patrimoniu bogat in cladiri traditionale, biserica in stil baroc si zone pietonale. Hotelul Le Regina, de aproape 100 de ani, situat in centrul orasului St. Gervais, este in apropierea restaurantelor, a magazinelor, a telescaunului si a statiei de autobuz.
Statiunea este situata la altitudinea de 850 m, in inima zonei Evasion Mont-Blanc cu 445 km de pista de schi. Cea mai inalta partie porneste de la 2350 m altitudine. Aici gasim 65 km de partii deservite de 27 instalatii de transport pe cablu, care fac legatura cu celelalte statiuni din regiune. Snowborderii se pot bucura de zapada in snowpark, iar copiii au la dispozitie cursuri individuale de schi.
Apa termala din Mont-Blanc iriga baile termale de peste 200 de ani. Datorita beneficiilor sale terapeutice, Saint-Gervais este singura statiune balneara de altitudine din Alpi.
Cu cladirile sale de la inceputul secolului trecut, caracterizate de eleganta acelei epoci, St. Gervais ofera vizitatorilor o panorama de vis cu bogatia unei naturi luxuriante prin prezenta maiestuoasa a muntelui Mont-Blanc, cel mai inalt varf din Alpi si din Europa de Vest, cu inaltimea de aproximativ 4810 m.
Unul dintre mijloacele de transport in comun este tramvaiul, care ofera posibilitatea de deplasare pe parcursul intregului an, fiind o necesitate pentru toti vizitatorii din zona.
Saint-Gervais pune la dispozitie o piscina acoperita, un patinoar – gazda clubului de hochei pe gheata Mont Blanc, care ofera sansa de a incerca unul dintre sporturile olimpice de iarna – curling-ul.
In timpul verii, St. Gervais se transforma dintr-o statiune a zapezii in una cu peisaje alpine, paduri, pajisti cu flori si animale salbatice. Parcul Merlet este unul favorit al iubitorilor de animale, cu 20 de hectare de peisaje naturale, neatinse, inclusiv cascade. Gasim aici trasee impresionante pentru drumetii, calarie sau ciclism montan. Se pot practica de asemenea tenisul, golful, tirul cu arcul, zborul cu parapanta si alpinismul. Este permis pescuitul si scaldatul in lacurile cu apa cristalina de munte.
Saint Gervais nu este atat de izolat de agitatia lumii moderne cum ar parea. Aeroportul din Geneva este doar la o ora distanta, iar la poalele muntelui gasim gara Le Fayet.

Tatiana Scurtu-Munteanu

Imagisme

On May 30, 2011 By nelursIn poetryLeave a comment

de Nicoleta MILEA

Imagisme

La raspântia stelelor

serpii musca

octave senine.

Castelul lui Kafka

în parabole deschise

curge verde.

Endecasilabii

nebuni alearga

prin ploaie.

În plin tsunami

discobolul

saruta luna plina.

xxx

Pe strada frunzelor

la numarul sapte

locuieste

ultima taina a noptii,

pas lânga pas,

armura pentru verde –

trec doruri

pe sub ceata oglinzilor,

cuvânt lânga cuvânt,

ardere pâna-n zori…

Cine spune

ca-mi joc nenorocul

pe o potcoava de fum?…

IN ZORII ZILEI IN TEMPLU

On May 30, 2011 By nelursIn Christian PerspectiveLeave a comment

MEDITATIA DE AZI – Evanghelia dupa Ioan, 8:2 ” Dar dis-de-dimineata, a venit la Templu.”

de Ana Tatar Andras – anatatarandras.wordpress.com

[pullquote]

Motto: „Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata. Nimeni nu vine la Tatal decât prin Mine. ” – Ioan, 14.6

[/pullquote]

Doamne,

Tu Te-ai dus dis-de-dimineata la Templu. Acolo au venit tot felul de oameni si Tu le-ai descoperit pacatul. Vreau si eu sa vin la Casa Ta dis-de-dimineata si sa Te las sa-mi vorbesti, sa-mi descoperi pacatul la care sa renunt. Stiu ca Tu nu ma condamni, ci ma iubesti si ma ierti.
Porunca Ta este „Du-te în pace si sa nu mai pacatuiesti“. Vreau sa ascult porunca Ta, dar nu pot prin puterea mea. Am nevoie de ajutor de sus, de la Tine.

Cum pot sa fug de pacat? Alerg la Tine, strig catre Tine, ma bazez pe Tine, ma încred în Tine. Tu esti Salvatorul si sprijinul meu. La Tine caut scapare. Scapa-ma!

Multumesc ca ma ierti si vreau si eu sa iert pe altii si sa uit ce mi-au facut. Vreau chiar mai mult. Vreau sa ma rog pentru cei care au gresit fata de mine. Vreau sa-i iubesc. Te rog sa ma ajuti.
Cred ca Tu esti Fiul lui Dumnezeu si ai toata puterea si privilegiul sa-mi ierti pacatele si sa-mi schimbi inima, innoind-o, prin dragostea Ta minunata.

[pullquote]

Si a zis iudeilor care crezusera în El: „Daca ramâneti în Cuvântul Meu, sunteti în adevar ucenicii Mei; veti cunoaste adevarul, si adevarul va face liberi.” – Ioan, 8.31-32

[/pullquote]

Vreau sa cunosc Adevarul care ma face libera. Nu vreau sa fiu robita de vreun pacat si de aceea alerg la Tine dupa ajutor, inca de dimineata, devreme.

Cauta-L pe Domnul dis-de-dimineata!

Pentru prima oara in istorie

On May 29, 2011 By nelursIn Credinta, Educatie, FamiliaLeave a comment

DESPRE CE ESTE VORBA?

Cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA – aflam pe REALITATEA.MOBI- din 29 Mai 2011.

http://realitatea.mobi/pages/article.aspx?extid=839157.

Nu e cu totul o surpriza – mersul lumii, spre regretul nostru si al multora – directia in care se indreapta omenirea, in general.

Majoritatea gresesc tinta spre care ar trebui sa se indrepte.

[pullquote]

Isus a zis ucenicilor: „Vor veni zile când veti dori sa vedeti una din zilele Fiului omului, si n-o veti vedea. „ (Luca, 17.22)

[/pullquote]

„Pentru prima oara în istorie, cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare în SUA.

Fata de 1950, când 78% dintre americani traiau casatoriti, procentul a scazut în 2010 la 48%. Printre cauze, sociologii enumera emanciparea femeilor si faptul ca a locui în cuplu nu mai este un tabu. De asemenea, potrivit statisticilor, sunt tot mai putine cazuri de persoane care se casatoresc cu cineva care are mai putine studii.

Institutia casatorie se zdruncina puternic în SUA. Potrivit New York Times, pentru prima oara în istorie cuplurile casatorite nu mai sunt majoritare.

[pullquote]

Isus a spus: „Eu sunt calea, adevarul si viata. Nimeni nu vine la Tatal decat prin Mine.” (Ioan, 14.6)

[/pullquote]

Tendinta este ca femeile cu studii superioare sa se casatoreasca mai târziu si sa formeze cupluri trainice, în timp ce femeile care au doar liceul prefera sa nu se casatoreasca, chiar daca au copii. Femeile invoca faptul ca institutia casatoriei le-ar crea obligatii, iar criza financiara nu ajuta deloc acest lucru. Se pare ca rationaeza în felul urmator: “;a pot întretine pe mine si copilul, dar nu îl pot întretine si pe el”.

La scaderea procentului cuplurilor casatorite si cu copii contribuie si faptul ca speranta de viata a crescut, multi oameni traind singuri la batrânete. ?i imgratia a crescut, imigrantii, de obicei, facându-si familii mai târziu.

Cel mai mult, potrivit statisticilor, a crescut numarul femeilor care îsi cresc singure copiii si a cuplurilor care traiesc în concubinaj.”

Cum s-a ajuns aici?

De unde a plecat omul la drum, in istorie?

„De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa, si se va lipi de nevasta sa si se vor face un singur trup.” – Geneza, 2.24

Isus le-a zis: „Oare n-ati citit ca Ziditorul, de la început i-a facut parte barbateasca si parte femeiasca si a zis: „De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de nevasta sa, si cei doi vor fi un singur trup”? Asa ca nu mai sunt doi, ci un singur trup. Deci, ce a împreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei, 19.5-6).

Dumnezeu le-a lasat un anume tipar de urmat, si atunci le-a promis o viata fericita, binecuvantata, chiar daca cu sudoarea fruntii isi vor castiga painea!

Pe vremea cand poporul american avea un procent mare de credinciosi autentici (evlaviosi), in trecut, si, beneficiind de o constitutie buna, s-a bucurat decenii la rand de binecuvantarea lui Dumnezeu.

Insa, dupa cum arata si procentele celor care sunt casatoriti, in scadere drastica de la 78 la 48, deci sub jumatate din populatie traieste in neoranduiala, ceea ce denota o mare impietrire a inimii americanilor, care-L ofenseaza brutal pe Dumnezeu, prin neascultare si traire in pacat si desfrau.

In loc sa existe o adevarata binecuvantare in America, belsugul si prosperitatea, dimpotriva, acum USA are mari datorii, iar populatia e bantuita de numeroase boli si s-a dezobisnuit sa strige catre Domnul pentru iertare si vindecare.

Se vede ca si rata divorturilor este foarte mare, dupa cum aflam din mass media.

De ce? Pentru ca nu sunt satisfacuti de loc de felul lor de a trai, la intamplare, evitand cu buna stiinta stilul de viata bun avut de familiile traditionale, traiul ca si cupluri, care aduc cumva, palid, a casnicii, nu numai ca nu sunt durabile, dar fericirea pentru astfel de oameni este un fel de fata morgana pentru majoritatea celor care incalca invatatura si pretentiile Creatorului nostru.

[pullquote]

Domnul Isus a spus: „Veniti la Mine toti cei truditi si impovarati si Eu voi da odihna. Luati jugul Meu asupra voastra si învatati de la Mine, caci Eu sunt blând si smerit cu inima; si veti gasi odihna pentru sufletele voastre. Caci jugul Meu este bun, si sarcina Mea este usoara. ” (Matei 11.28-30)

[/pullquote]

Ce e de facut?

Isus le-a mai zis: „Adevarat, adevarat va spun ca Eu sunt Usa oilor. Toti cei ce au venit înainte de Mine sunt hoti si tâlhari; dar oile n-au ascultat de ei. Eu sunt Usa. Daca intra cineva prin Mine, va fi mântuit; va intra si va iesi si va gasi pasune. Eu sunt Pastorul cel bun. Pastorul cel bun Îsi da viata pentru oi. (Ioan, 10.7-11 )

CRONICA – TITIANA NICA TENE

On May 29, 2011 By nelursIn Life and HealthLeave a comment

de Doina DRAGAN

Titina NICA TENE: Viata ca o punte, Editura Dacia XXI Cluj-Napoca 2011

Emotiile si sentimentele în viata oamenilor au un rol foarte mare. Trairea sentimentelor de cei care scriu o carte. Fie de proza, fie de versuri, înfrumuseteaza viata omului. Omul este o fiinta complexa cu ratiune si vointa, cu dorinte si împliniri.

Cartea Titianei Nica Tene cu povestiri sincere si dezarmante, are doua capitole: „Pietre de aducere-aminte” si, „Bucuria întoarcerii în timp”, si fiecare se disting prin timpul lor de poveste. Aceste povestiri sunt chiar realitati traite de autoare în copilarie în primul capitol si, la maturitate în capitolul al doilea. Ilustratia copertei este întocmita de catre sciitorul George Roca din Australia si reprezinta dupa opinia mea, un urcus spre puntea fericirii, lasând în urma timpul care se scurge foarte repede.

[pullquote]

[/pullquote]

Dar prozatoarea Titiana Nica Tene îsi aminteste cu lux de amanunte aproape toate etapele din copilaria ei, de la nastere-povestita ulterior de catre tatal ei-, prima zi de scoala, Craciunul, tata si colectivizarea agriculturii, parul cu pere pitulate, gâstele… pâna la îngerii din vis. Fiecare în parte are un of, o durere, dar si o bucurie copilareasca. Asa cum a trait Titiana la sat, asa sunt multe scriitoare care-si amntesc cu dor, dar si cu placere acele clipe de neuitat. Cititorul însa remarca mai mult decât povestioarele, el simte viata de acolo, conditiile de trai, situtia politica, saracia de atunci si de acuma, dar si frumusetile naturii si mediul ecologic.

Titiana Nica Tene a conceput aceasta proza ca o arta. Prima etapa nasterea, apoi pasii ce i-a parcurs de-a lungul copilariei. Eu cred ca si-a stabilit un obiectiv anume. Ne-a descris în mod organizat si ne-a furnizat informatii adevarate traite chiar de ea. A redat în detalii activitatile copilariei sale, discutiile cu cei din jur,fratii, colegii de joaca apoi colegii de scoala. A stabilit pe baza sentimentelor relatii de conditionare. Am gasit în aceste povestioare note si cerinte necesare fiecarei situatii .Oricarui titlu de poveste i se poate asocia altul-unul sau mai multe documente,- locul în care se definesc si se ilustreaza sentimentele.

[pullquote]

„Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala.” (Titina Nica Tene)

[/pullquote]

În partea a doua – „Bucuria întoarcerii în timp” – Titiana Nica Tene ne povesteste intâmplari traite împreuna cu copii si nepotii Domniei Sale si, îsi arata dragostea nemarginita fata de acestia, în special în povestioara care are acelas titlu precum capitolul.

Semnificative sunt toate, dar „Puntea” ne da o lectie de viata. Prin raspunsul autoarei, fiului Dânsei, – cum face ca sa fie mereu vesela,- prin cuvinte simple, dar adevarate, cuvinte crestinesti ne exemplifica motivatiile fericirii la pagina 76. Si mai spune autoarea la pagina 40; „Eu cred cu tarie ca cea mai mare bogatie e bogatia spirituala”.

La finalul cartii se gaseste poezia „Întoarcere” care completeaza ambele capitole si este semnificativa autoarei, poezia cuprinde toate etapele vietii Titianei încununate în aceste deosebite versuri.

Doina DRAGAN,

Timisoara

20 mai 2011.