Bunul și statornicul meu prieten Adrian Botez mi-a mai făcut o surpriză – tot harică, tot plăcută, cu verbul spălat în roua florilor de pe Valea Izei și în apa sfințită, din aghiazmatarul etnogenezei românești. Căci ultima sa carte, consacrată poetului OCTAVIAN GOGA, NU MAI VORBEȘTE DOAR DESPRE OTAVA UNUI POET BINE ÎNȚELENIT ÎN CONȘTIINȚA publică românească, evidentă și ea, ci RECONSTITUIE ÎNSĂȘI DUREREA NEAMULUI ROMÂNESC, bântuit de o istorie toxică și de vrăjmășiile hrăpărețe ale megieșilor – niciodată mulțumiți de ceea ce au de la Dumnezeu și li se cuvine de drept. Și n-o face printr-o alunecare nestăpânită a gândului, ci pentru că însuși POETUL EVOCAT ESTE IMAGINEA PROTOTIPALĂ A ACESTEI DURERI NEOSTOITE.

Cu ceva ani în urmă, Academia maghiară, sau poate sub coordonarea ei – a publicat masivul tratat de Istorie a Transilvaniei (cca o mie de pagini), elaborat tendențios, cu dovezi prefabricate și cu aceleași intenții de siluire a istoriei și a hotarelor trasate de Dumnezeu și omologate de oameni prin Tratate și Convenții. Bugetul maghiar și-a permis atunci o cheltuială imensă, căci lucrarea despre care vorbesc a fost tradusă în limba engleză și înmânată tuturor bibliotecilor mari din lume și ambasadelor europene, creditate la Budapesta. Ani de zile am așteptat o replică pe măsură din partea istoricilor români, o poziționare punctuală… – …și n-a venit. Rămas fără o replică fermă și documentată din partea noastră, probabil că artificiul maghiar a avut ceva circulație prin Europa, chiar dacă n-a produs efectele așteptate.

Am deschis această acoladă mai generoasă, pentru că lucrarea lui Adrian Botez se înscrie în această linie și rezolvă, atât cât poate rezolva un om, o problemă care reclamă angajarea unei echipe de cercetători și participarea logistică a instituțiilor abilitate. Sub pretextul monografierii poetului OCTAVIAN GOGA, autorul face o laborioasă descindere în ISTORIA ARDEALULUI și reconstituie, cu o acribie decomplexată, câteva din momentele dramatice ale evoluției ardelenești, fără de care poetul și nota de tragism, indusă versurilor sale, nu poate fi înțeleasă. Viața și opera lui OCTAVIAN GOGA se împletesc, dureros, cu lupta ardelenilor pentru afirmarea ființei naționale și cu dorința lor de a fi recunoscuți ca parte a națiunii române. GOGA a făcut servicii de cap limpede, la toate durerile românilor din Transilvania – și-a fost CEL MAI DE TEMUT MESAGER AL DÂRZENIEI ȘI VOINȚEI NAȚIONALE.

”Am putea spune că Octavian Goga putea să nu scrie decât strania cantilenă NOI, spre a fi considerat, cu toată pioșenia extaziată de care mai e în stare omenirea…GENIU !” (p.287).

Are dreptate autorul cărții : OCTAVIAN GOGA a fost tribunul românilor din Ardeal și unul dintre cei mai mari oratori ai etniei românești. Vocea lui s-a făcut simțită peste tot, pe unde se discuta cauza românească: în Acadenie, în Parlament – sau în guvernul României.

…Îi cedăm autorului, povara de a-și sintetiza conținutul propriei cărți :

*”..**Sintetizând :*

1-Dacă se va mai vorbi/scrie, în România, vreodată, despre OCTAVIAN GOGA (ceea ce nu este DELOC probabil…!), subsemnatul roagă să nu se facă la modul superficial : OCTAVIAN GOGA este un *GENIU-ÎN STARE-DE-ARDERE**, urmând după alt* GENIU-ÎN STARE-DE-ARDERE : *MIHAI EMINESCU**. După cum se observă, românii nu au parte de prea multe* *AUTENTICE GENII**…Dar e de preferat să* NU vorbești NIMIC despre cele DOUĂ GENII POETICE *ROMÂNEȘTI, decât să îndrugi prostii, mișelnice hule, ori nemernicii, despre ele-GENIILE**…ori, să dai drumul la gură, ca la ventilator – numai ca să te afli în treabă…*

2-Eminescu a creat, *îngerește, vizionar, orfic**, genialul* LUCEAFĂR. Goga a creat, îngerește, vizionar, orfic – genialul poem NOI !

3-Universul, la Goga, nu este identificabil, neapărat, în URANIC, dar nici măcar în CETATE COSMICĂ (”cetățuia ta de apă” – cf. Oltul, p. 12), ba chiar, deseori, nici în…ȚARĂ ! – …ci în CASĂ MAGICĂ (uneori: BIET BORDEI MAGIC…! : ”Când doarme plugul pe rotile,/În pacea serilor de toamnă,/La voi coboară Cosânzeana,/A visurilor noastre doamnă. /Vin crai cu argintate coifuri/Şi-n aur zânele bălaie:/ATÂTA STRĂLUCIRE-NCAPE/În bietul BORDEIAŞ DE PAIE”).

”CETATEA/CETĂȚUIA NATURALĂ” [..în cazul lui Goga – OLTUL !)]” (”CETATEA/CETĂȚUIA NATURALĂ” de tip medieval…) are, mai curând, rolul de depozit/REFUGIU MISTIC-DEFENSIV (al valorilor etnico-metafizice : ”În cetățuia ta de apă / Dorm CÂNTECELE NOASTRE TOATE” – cf. Oltul, p. 12) și atitudinea defensivă, ba chiar intens-pasivă : ”În cetățuia ta de apă/DORM cântecele noastre, toate”.

”CASA”, la Goga (ca un fel de CODRU EMINESCIAN, ieșit în LUMINA LUPTEI – ISTORICE și ANISTORICE!), în schimb, este locul/neloc al Începutului și Sfârșitului (reluate, la infinit !) ale BĂTĂLIILOR COSMICO-METAFIZICE : în ea, RĂZBOINICUL METAFIZIC (POETUL-ORFEU și cei asemeni lui, ca atitudine ofensiv-metafizică : ȚĂRANI PLUGARI, ȚĂRANI CLĂCAȘI-CU-VALENȚE-MISTIC-MESIANICE, LĂUTARI, CANTORI, PREOȚI, DASCĂLI, DĂSCĂLIȚE etc. !) se retrag ”pentru a-și trage sufletul”, spre a re-lua BĂTĂLIA, împotriva MONȘTRILOR METAFIZICI și NON-METAFIZICI .

4–OCTAVIAN GOGA este singurul Poet român care a reușit să transforme, printr-o METANOIE POETICĂ UNICĂ – : LACRIMA/PLÂNSUL/JALEA/AMARUL/NENOROCUL – în FURTUNĂ/VIJELIE/FULGER/TRĂSNET – nu atât *RĂZBUNĂTOARE**, cât adunând și sudând, mistic,* POTENȚELE ELIBERĂRII ȘI MÂNTUIRII ARDEALULUI…ROMÂNIEI !!!

5-La RĂDĂCINA RĂULUI (ARDEALULUI și LUMII – EGAL !) Poetul Ortodox GOGA, fecior al preotului ORTODOX Iosif, nu pune misteriosul ”PĂCAT ADAMIC”, ori ”FEMEIA-EVĂ” – ci îl pune pe CAIN-CRIMA (CAIN este FĂPTURA-FĂPTUIREA EMINAMENTE ORIZONTALĂ ! – deci RĂUL ACTIV și EVIDENT) : ”În vremi demult s-a aşternut sub glie/Şi trupul tău şi mâna vinovată,/Dar Cain, tu, păcătuirii tată,/Tot mai răsai şi-n vremea mea târzie.//Azi creşte iarba proaspătă, curată/Pe groapa ta de veşnică urgie,/Păcatul însă pururi reînvie,/Nu l-a primit ţărâna-nfiorată…”

Dar lui CAIN (…în actualitate : ”VAMPIRUL” BICEFAL…!) i se opun atât *MUNȚII**, cât și* OAMENII-CA-MUNȚII, cu uneltele/armele lor : *POETUL-CU-POEZIA**, în sensul de* *LUPTĂ DE PARTEA CUVÂNTULUI-PARASHABDĂ/DEMIURGICĂ, RE-ÎNTEMEIETOARE DE LUMI**… !!!*

6-Să nu se uite că OCTAVIAN GOGA NU ADORĂ FEMEIA, ca ”OBIECT ESTETIC” – ci FEMEIA-CAMARAD-DE-TRANȘEE ! – și că, în locul FEMEII PASIVE/IMPASIBILE, preferă, consecvent : LUPUL DACIC !!! OCHII LUPULUI DACIC ”NU CUNOSC A JUGULUI POVAȚĂ” !!!

7-Ca și EMINESCU – GOGA concepe NEAMUL ROMÂNESC, ca pe o ”STARE DE INIȚIERE SUPREMĂ” – fără de care rămâi un STRĂIN OARECARE, INUTIL/ETERN STINGHER : ”NU-I PĂCAT MAI MARE / DECÂT SĂ-ŢI LEPEZI LEGEA TA” – cf. Străinul, p. 92.

Și, prin ”LEGE”, Goga înțelege nu doar ORTODOXIA, ci ÎNSĂȘI ”STAREA DE ROMÂN”. ”A FI ROMÂN” înseamnă ”STAREA DE INIȚIERE SUPREM-SPIRITUALĂ”/”STAREA DE ÎNVIERE A DUHULUI COSMICO-DIVIN”!!! – ca și la Eminescu !!!

”STRĂBUNII-N NOI DE VECI NU VOR SĂ MOARĂ/ȘI NOI MINȚIM, DAR SÂNGELE NU MINTE : CU NOI ÎN DRUM DOAR PURUREA SE PLIMBĂ / UN ȚINTIRIM DE SUFLETE UITATE…”!!!

8-Spre deosebire de EMINESCU (cf. Andrei Mureșanu) care-și dorește fie ”O NAȚIE MARE, FIE MOARTEA NAȚIEI” : ”O, naţie iubită! /Vei înţelege doru-mi, vei şti să-l preţuieşti?/Voi să te văd, iubito! nu fericită – mare! Decât o viaţă moartă, un negru vis de jele, Mai bine stinge, Doamne, viaţa ginţii mele,/DECÂT O SOARTĂ ASPRĂ DIN CHIN ÎN CHIN S-O POARTE,/MAI BINE-ATINGĂ-I FRUNTEA SUFLAREA MĂRII MOARTE!” – GOGA preferă să aibă ”nația/poporul” lui O SETE INFINITĂ DE VIAȚĂ, SĂ AIBĂ O RĂBDARE ÎNVERȘUNATĂ, PÂNĂ LA VICTORIA DESĂVÂRȘITĂ ȘI DREAPTĂ (pentru că HRISTOS-DUMNEZEU/FĂT-FRUMOS îi apără pe românii-ardeleni !) – O RĂBDARE ÎNVERȘUNATĂ, ”FĂRĂ HODINĂ” – precum LUPUL DACIC, cu PRADA : ”CÂND, ÎNTR-O CLIPĂ, CÂMPUL SE-NFIOARĂ,/DIN ADÂNCIMI UN URLET SE RIDICĂ:/SIMT TOT MAI DÂRZ CUM BOLTA O DESPICĂ./ÎN DRUM NĂVALNIC SUIE ȘI COBOARĂ/PUSTIETATEA ALBĂ DE ZĂPADĂ./FRĂMÂNTĂ CREASTA PLOPILOR DIN VALE/ÎNGROZITORUL CHIOT DE OSÂNDĂ/ȘI TREMURĂ OMĂTUL PE LIVADĂ – ;/CÂND DE DEPARTE-UN LUP ÎȘI TAIE CALE/ȘI-ȘI STRIGĂ NOPȚII PATIMA FLĂMÂNDĂ./ ÎN OCHII VERZI VĂD FULGERE DE URĂ,/VĂD NE’NFRÂNTA SETE DE VIAȚĂ,/MĂ BIRUIE PĂGÂNA LOR ARSURĂ/EI NU CUNOSC A JUGULUI POVAȚĂ!/Te înțeleg, neîmblânzită fiară,/Tu, frate bun al visurilor moarte,/Mustrarea ta, ce-mi vine de departe,/Lovește-adânc și-ncepe să mă doară/TE-ASCULT, TE-ASCULT, OSTAȘ FĂRĂ HODINĂ,/TU, SOL RĂZLEȚ AL PATIMILOR MELE,/ÎMI TULBURI PACEA CERULUI CU STELE,/ȘI MĂ COBORI DIN LUMEA LOR SENINĂ/DE GLASUL TĂU, CE STRIGĂ-N ÎNTUNERIC,/SE FRÂNG ȘI CAD ZĂVOARE FERECATE (…).

POETUL-GOGA este ferm convins, peste și prin toate fețele-aparențele ISTORIEI, de utilitatea vitalist-mistică, a MISIUNII SALE SOTERIOLOGICE : să reintegreze poporul istoric, al CASEI MAGICE-ARDEAL – în NEAMUL METAFIZIC, al CASEI LUI DUMNEZEU-HRISTOS : ORIGINARITATEA-PARADIS !

9-A FI POET – înseamnă a fi VIZIONAR /PROFET ! A FI VIZIONAR – înseamnă a simți că ”Eternităţi ÎȚI FLUTURĂ VEŞMÂNTUL” (n.n. : adică, îți intră, MISTIC, ca un VÂNT DIVIN, în propria ființă și devin identice cu ea, uplând-o de HARUL VEȘNICIEI LUMINOASE, la modul biblic : „Întuneric era deasupra adâncului şi DUHUL LUI DUMNEZEU SE PURTA PE DEASUPRA APELOR” – !!!), înseamnă a proroci și, apoi, chiar a pipăi RE-ARMONIZAREA CERULUI ȘI PĂMÂNTULUI, DEODATĂ, CA STARE DE SĂRBĂTOARE VEȘNICĂ ! : ”Jur-împrejur e largul care cântă,/E soare-n cer, e sărbătoare sfântă” !!! – …înseamnă să simți ”Dumnezeu cum te primeşte-n casă…” – să simți că, datorită Găzduirii Divine, ești obligat să răsplătești Gazda Divină cu eminescienele ”nemargini de gândire” – la Goga devenite IMPULSUL EROIC, spre un SUS-FĂRĂ-DE-MĂRGINIRE A SUIȘULUI !!! – căci se face pe ”MOȘIILE STELAR-CONSTELARE” , transfigurate în ”gândurile mele” : ”MAI SUS!… MAI SUS!… CETĂŢILE DE STELE/CUPRIND ROTIREA GÂNDURILOR MELE”…

POEZIA este ZEIȚĂ/MUMĂ DUMNEZEIASCĂ NEPRIHĂNITĂ (”Cea pururea Fecioară, și Preanevinovată, și Maica Dumnezeului nostru”…”Bucură-Te, Marie, cea plină de har, binecuvântată ești tu între femei, și binecuvântat este rodul pântecelui tău! Sfântă Marie, Maica lui Dumnezeu, roagă-te pentru noi, păcătoșii, acum și în ceasul morții noastre”) – care MUMĂ COSMICĂ, prin FIUL EI-HRISTOS (…Tată și Fiu, în același timp : Tată, pentru că este ATOATECREATORUL, Fiu, pentru că trăiește viața fiecărei creaturi-Fiu ! – iar Duhul Sfânt este Forța Divină prin care Gottheit se exprimă în Got, și invers !) : ”Şi, ca un SÂN OCROTITOR DE MAMĂ,/O năzuinţă proaspătă mă cheamă:/NEPRIHĂNITĂ, MÂNDRĂ POEZIE,/LUMINĂ ALBĂ, PURURI ADORATĂ,/Ascultă-mă cu ruga mea târzie,/Şi fă pe veci în minte să-mi tresalte,/Strălucitoare, rece şi curată,/Singurătatea culmilor înalte…” .

Poetul VIZIONAR este, deci, numai cel care, necontenit și neabătut, își asumă, fără vorbă multă, condiția de RĂZBOINIC METAFIZIC SINGUR (…ne-urmat, încă – pentru că viziunile sale nu sunt înțelese, încă, de ”viitorii CAMARAZI de TRANȘEE”). Oricât de SINGUR, deși SPIRITUL său este, de mult și fără de răgaz, în comuniune ecumenică, fără nicio îndoială/reținere, ”cu cei rămași în urmă” – cf. Rugăciune, p. 7 !), POETUL–GENIU PROTECTOR AL NEAMULUI SĂU râvnește spre cele mai înalte PISCURI ALE SPIRITUALITĂȚII DIVINE (…precum am spus, asumându-și, PE TĂCUTE ȘI FANATIC-VIZIONAR-AȘTEPTĂTOR – o SINGURĂTATE LUMINATĂ ȘI DEMNĂ/”RECE ŞI CURATĂ” !): ”Ascultă-mă cu ruga mea târzie,/Şi fă, pe veci, în minte să-mi tresalte,/Strălucitoare, rece şi curată,/Singurătatea culmilor înalte…”

Este un VIZIONARISM BIPOLAR :

a-la un capăt, ALESUL LUI HRISTOS-DUMNEZEU, pentru a CONDUCE LUPTA DE IZBĂVIRE-ELIBERARE SPIRITUALĂ ȘI MATERIALĂ : ”COPILUL-FĂT”, alăptat de MUMA LUI SFÂNTĂ : ” ”E SOLUL SFÂNT… ÎNFRICOŞATUL CRAINIC,/IZBĂVITOR DURERILOR STRĂBUNE./Azi ochii lui ascund în adâncime/Măreaţa taină nepătrunsă mie/A ceasului cel póruncit să vie,/Să sfarme jalea din viitorime./EL, CEL FRUMOS ŞI FRATE BUN CU GLIA,/Nou-întrupatul suflet de Mesia,/VA FI JUDEŢUL CEASULUI DE MÂINE,/Ce-ntr-un zorit aprins de dimineaţă,/Cu mâna lui vitează, îndrăzneaţă,/Zdrobi-va cartea legilor bătrâne./EL VA-NTRUPA ÎN STRIGĂT DE CHEMARE/CUVÂNTUL SFÂNT CE AZI ADĂPOSTEŞTE,/ÎN LICĂRIRI DE TAINICE ALTARE,/BISERICA NĂDĂJDUIRII NOASTRE” (neapărat, HRISTOSUL NEAMULUI trebuie re-înfrățit, IDENTITAR, cu FIREA/NATURA/CREAȚIA SA, dar și cu TRADIȚIA-”DOINA DIN DUMBRAVĂ”-HORA, cu HERALDICA NEAMULUI-”VULTURUL” și cu ”OȘTENII ÎNVIERII/NOII SĂRBĂTORI”; ” Eu SĂ-L RIDIC CU BRAŢELE-AMÂNDOUĂ/ÎN STRĂLUCIREA ARŞIŢEI DIN SLAVĂ,/ÎN RAZELE CE CAD DOGORITOARE,/SĂ-L ÎNFRĂŢESC CU VULTURUL DIN ZARE/ŞI SĂ-L CUNUN CU DOINA DIN DUMBRAVĂ!”);

b-la celălalt capăt, OȘTIREA LUI METAFIZICO-FIZICĂ : CLĂCAȘII/ROBII STRĂINULUI VAMPIRESC ”AL GLIEI”, care duceau, până atunci, RĂZBOIUL PÂINII SUPRAVIEȚUIRII (”Clăcaşi: oştenii fără nume/Ce duc războiul mare-al tuturora,/Ei ce se sting în neguri şi uitare/Şi cad şi mor de cruda-mpovărare/A tuturor durerilor din lume…”) ; pentru că ”RĂZBOIUL MARE-AL TUTURORA” îl duceau nu pentru ei, ci pentru VAMPIRII –STRĂINI, ROSTUL VIEȚII/EXISTENȚEI LOR se prăpădea, zadarnic/”DEȘERT”, de sute și sute de ani : ”Erau atâţi în slujba lor de clacă/Cei osândiţi să plângă şi să tacă:/Moşnegi slăbiţi, ce scris-aveau pe frunte/Zădărnicia pletelor cărunte;/Bărbaţi sfârşiţi, cu sufletele moarte,/Cu tot amarul unei vieţi deşarte”.

Ei bine, ”FĂTUL” / ALESUL LUI DUMNEZEU (…de fapt, Goga, din nou, încifrează : în rostirea întreagă/”DESCIFRATĂ”/DENOTATIVĂ”, ar fi fost : NEAMUL LUI FĂT-FRUMOS-HRISTOS, DIN GRĂDINA MAICII DOMNULI !) – SPRE VĂDIREA DREPTĂȚII CELOR OROPSIȚI ȘI CU ROSTUL EXISTENȚEI, ÎNGROPAT DE VIU ! – îi transfigurează (în CEASUL PLINIRII VREMILOR/”ÎN ZIUA MARE-A ÎNVIERII” !), și pe ei, în SUBSTITUȚII APOSTOLICI – și aliindu-și CASA/CASTELUL NATURII ARDEALULUI (”Şi munţii toţi şi-adâncurile firii/Vor prăznui din pacea lor urnite/Înfricoşata clip-a premenirii,/Când suflet nou primeşte întrupare,/Şi-n strălucirea razelor de soare/El hărăzeşte vremii-nbătrânite:/Vestmântul nou, de nouă sărbătoare”…) :

”Atunci, ÎN ZIUA MARE-A ÎNVIERII,/Aceşti ostaşi cu feţe ofilite,/Cu zâmbet mort, cu suflete trudite,/CA-NTINERIŢI DE SUFLUL PRIMĂVERII/S-OR RIDICA, EI, CARI AU FOST STRĂJERII/AMARULUI, ŞI-AI MORŢII, ŞI-AI DURERII,/CU BRAŢUL GREU DE GREUL RĂSPLĂTIRII./TOATĂ ŢĂRÂNA GLIEI DEZROBITE/ŞI MUNŢII TOŢI ŞI-ADÂNCURILE FIRII/VOR PRĂZNUI DIN PACEA LOR URNITE/ÎNFRICOŞATA CLIP-A PREMENIRII,/CÂND SUFLET NOU PRIMEŞTE ÎNTRUPARE,/ŞI-N STRĂLUCIREA RAZELOR DE SOARE/EL HĂRĂZEŞTE VREMII-NBĂTRÂNITE:/VESTMÂNTUL NOU, DE NOUĂ SĂRBĂTOARE”…

Căci ”E răzimată lumea toată /Pe palme aspre de plugari!” !!! – cf. Carmen laboris, p. 159.

10–INFERNUL și PARADISUL există, prin EPOPEEA lui GOGA, aici, pe Pământ (reversibile !) – dar, prin VIZIONARI-”ACTIVIȘTI”/ACȚIONARI, va dispărea INFERNUL, spre a rămâne doar ca termen de comparație, în raport cu ETERNITATEA PARADISIACĂ !

VIZIONARI-”ACTIVIȘTI”/ACȚIONARI dominanți sunt : APOSTOLUL/PREOT și DASCĂL, DĂSCĂLIȚA, LĂUTARUL/ORFEU/LAIE CHIORUL, ”jitarul” mistic, RADU ROATĂ (”OUROBOROS-ul”), LUPUL DACIC…”FĂTUL”/HRISTOS-FĂT FRUMOS, MUNȚII, CODRII, OLTUL… !

…În ”concluzia concluziei” : OCTAVIAN *GOGA**, cu tot* *ALAIUL IMAGINARULUI SĂU INFERNAL**, este și va rămâne (de va fi și citit/studiat !), prin* *OPERAȚIILE SALE ALCHIMIC-METANOICE ȘI VIZIONARE**. cel mai puternic* SPIRIT DACO-VALAH ANTE- și POSTBELIC : n-avem de unde ști toate frământările sufletului său, dar îndrăznim să credem, DEPLIN, în *FANATISMUL SĂU VIZIONAR**, și, deci, afirmăm : și cel mai* *OPTIMIST/PARADISIAC**, cel mai* AUTENTIC-ACTIV și mai EROICO-ARHANGHELIC dintre *RĂZBOINCII METAFIZICI DACO-VALAHI**, ai primei jumătăți de veac XX.*

”ÎN SCLIPIREA DIMINEȚII, CARE RUMENEȘTE SATUL,/RADU ROATĂ PLEACĂ-N LUME, CU SCRISOARE LA-MPĂRATUL” – OUROBOROS-UL RADU ROATĂ, CEL AL NĂDĂJDUIRII – precum și VESTITOR/HERALD AL METANOIEI !!!

”În sclipirea dimineții, care rumenește satul,/Radu Roată pleacă-n lume, cu scrisoare la-MPĂRATUL” : ÎMPĂRATUL CEL VEȘNIC AL LUMINII, AL CERURILOR DESCHISE, AL AUTOSACRIFICIULUI, PENTRU CREATURILE SALE !

*Bocetul Sacru/”Liturghia Neagră”**, genială, a poemului* *Noi**, este, de fapt,* *INTRODUCEREA INIȚIATICĂ**, în* *NEAMUL-RUGĂCIUNE**, al* *ROMÂNILOR-ARDELENI**, este* IMNUL INIȚIATIC al *RĂZBOINICULUI METAFIZIC, de oriunde se aud ”vaier”, ”jale”, ”geamăt”, ”plâns”…și oriunde se văd ”lacrimi amare**” :* CÂNTAREA PĂTIMIRII NOASTRE ! – prin conștientizarea căreia devenim, și noi, *TOȚI**, părtași/ subiecți ai* METANOIEI IDENTITĂȚII NOASTRE DIVINE, AI ELIBERĂRII NOASTRE, DESĂVÂRȘITE, ÎN LUMINA ETERNĂ A LUI DUMNEZEU !

…De-a pururea, ”CÂNTAREA PĂTIMIRII NOASTRE” (ca IMN SACRU, AL CASEI MAGICE/LĂCAȘULUI MAGIC AL METANOIEI !) se / ne va transfigura, pe toți ”OŞTENII FĂRĂ NUME/CE DUC RĂZBOIUL MARE-AL TUTURORA” – în EXISTENȚE ORFICE : ” CÂNTAREA CÂNTĂRILOR MELE!”

*

”În suflet seamănă-mi furtună, /Să-l simt în matca-i cum se zbate, /Cum tot amarul se revarsă /Pe strunele înfiorate; /Și cum sub bolta lui aprinsă, /În smalț de fulgere albastre, /Încheagă-și glasul de aramă: /CÂNTAREA PĂTIMIRII NOASTRE” (cf. Rugăciune, p. 5) – își are, pururi ca răspuns, VICTORIA ORFICĂ :

”CÂNTAREA CÂNTĂRILOR MELE!” (cf. În munți, p. 87)

…De la CÂNTEC/CÂNTARE ca ”PATIMĂ/PĂTIMIRE” (…povestea istoricizat-terestră, a unui om sau popor… ) – la CÂNTECUL-PURITATE SUPREMĂ/”CÂNTAREA CÂNTĂRILOR MELE!” : CÂNTECUL-EPOPEE ANISTORICĂ, ARMONIA ABSOLUTĂ A STĂRII DE ARHEITATE – NEAM-ARHEU, SUSTRAS POPORULUI-ISTORIE…sau : POPOR-ISTORIE, RIDICAT/ÎNĂLȚAT SPIRITUAL, PÂNĂ LA CONTOPIREA CU ARHEUL-NEAM !

…ADÂNCĂ REVERENȚĂ, PRINȚ AL HAR-DEAL-ULUI SACRU, ORFEU AL HAR-DEAL-ULUI ETERNEI SLAVE A PARASHABDEI DACO-VALAHE ! – O, TU, MAESTRU-CĂLĂUZĂ (ȘI MAESTRU INIȚIATOR !!!) AL NEAMULUI-RUGĂCIUNE : OCTAVIAN GOGA !”

…Nu mai insistăm. O cronică nu trebuie să cuprindă toate detaliile, ci doar esențialul dintr-o carte. Așa este, dar observația nu se potrivește și cărții lui Adrian Botez. Ce să reții dintr-o carte în care TOTUL ESTE ESENȚIAL? O cronică mai detaliată, asupra unei CĂRȚI-MONUMENT (cea în discuție, adică…), riscă, din capul locului, ratarea. De asta, zic : în locul unor comentarii mai vast-desfășurate, prefer să recomand lectura propriu-zisă. Un lucru e sigur, că lectura ei, din doască-n doască, înseamnă un incredibil spor de cunoaștere și că nimeni nu va regreta timpul și efortul lecturii.

…Îl felicit pe autor pentru această minunată ispravă livrescă și-i promitem că-l vom urmări, în continuare, cu același interes nescăzut.