Prietenul eu de-o viață (…pe care încă mă încăpățânez s-o îndur…), Adrian Botez, iar m-a răsfățat cu o carte.  Mărturisesc că oricâtă hărnicie aș arăta – și, slavă Domnului, încă nu m-a cotropit acea lenevie intelectuală improductivă, care să mă depărteze de ispita lecturii – e greu să mă țin cu lectura în ritmica aparițiilor sale livrești.  M-am convins de multă vreme că, prin neostoita sa capacitate de creație și de apariție în vitrina cu noutăți literare, ar putea da de lucru  multor cronicari, dispuși să-i comenteze cărțile. 

      Am regăsit, și în noua sa carte : ”NIMENI” ȘI ”NIMIC” (…am primit – deci – NEANTUL … disimulat ÎNTR-UN PLIC …),  Editura Rafet, Rm. Sărat  2024  – același disconfort de viață și de lume  –  prezent, peste tot, în cărțile sale, al căror număr este așa de generos, că poate alimenta o bibliotecă întreagă. Nu știu cine este expeditorul ”PLICULUI”  – …și nici de unde i-a aflat adresa…  – …dar e bine. Dacă tot a primit NEANTUL ”disimulat ÎNTR-UN PLIC”  – e bine că dă seama despre el, că ignoră avertismentul lui Noica și că nu se sperie de prăpăstiile lui). 

*

      Cartea lui Adrian Botez este structurată astfel :

          1-PROLOG (”…Dacă  va  vrea   –  VREUN  OM !  –  …vreodată…  –  …totuși…să  mă  citească…/Făr’  să mă-njure…  –  …și  nici măcar  hulească  :  /…Să-l aibă  pe  HRISTOS   –   DREPT  SUFLET !  –  …”LIMBĂ  ÎN SFÂNTĂ  GURĂ” !) ;

          2-PARTEA I : O MARE TĂCERE  –  ALĂTURATĂ COLȚILOR DE TIGRU (20 de poeme, unele fiind propulsate  spre înălțimi lirice sublime  –  precum ”Addenda la <<MIORIȚA ÎNGERILOR>>” : ”(…)…Îmi curge SÂNGE  din ÀRIPI…  –  …și SÂNGE-i peste tot : / Mai departe de SÂNGE  –  nici eu nu mai pot… / CRIST  îmi ține-ARÌPILE  –  între-ÀRIPILE Sale : / Îmbrățișați  –  eu și cu CRIST  –   am intrat în MEREU : / DOI  PICURI  DE  ROUĂ  –  pe-o FRUNZĂ DE ZEU…/Vom pribegi  –  AMÂNDOI  –  din FÂNTÂNĂ-n FÂNTÂNĂ / Până vom aduna RAZE  și-OGLINZI  –  într-o SINGURĂ STÂNĂ ! /…Rănită  –  PASĂREA CÂNTĂ DIN CRIST…/ …Și nu mai plouă  –  în LUMI : s-a făcut de-AMETIST ! / Eu și HRISTOS : DOUĂ RAZE DE LUNĂ / Și-o SINGURĂ VESTE : ACEEA !  –  …cea BUNĂ !(…)”    –  …sau ”SCHIȚE   DIN  MUNȚII BUCOVINEI” : ”…E  atâta liniște  –  ACUM  și-AICI  –  și-atâta FRUMUSEȚE / Când  –  cu-IZVORUL  DIN  AMURG   –   răcorim SFINȚILOR  VERII  –  ALBE  FEȚE…/…O   –  pogoară  –  TU  –  Cununi  de RAZE  –  și la-a noastre-umile VETRE ! / Altfel  –  CRISTE  –  pururi  –  OMENIRI  se sting   (…precum  într-un PUSTIU…)   –  …de SETE !”…);

          3-PARTEA A II-A : RUBAIYATELE  LUI  ”NIMENI”  –  ÎN  ”NIMIC”  SCĂLDATE (40 de rubaiyate).

Majoritatea rubayatelor, din această secțiune, sunt așa de adânci, că e greu să le supui unui tratament exegetic, care are ca scop esențialul. Când TOTUL-TOATE SUNT ESENȚIALE  –  ce poți să faci? Cel mai firesc ar fi să le redai pe toate… – …dar asta ar însemna să acoți o nouă ediție (una critică), ceea ce ar fi destul de bizar și neobișnuit – când e vorba de O SINGURĂ CARTE, din…69 !

            4-EPILOG (11 poeme, sfârșite cu : Ultima prorocire  –  despre  POPORUL  DACO-VALAH-HRISTOS… ) ;

            5–CINE ESTE ADRIAN BOTEZ ?

*

      …Nu vreau să insist asupra ideii de Neant, care bântuie cam peste toate genurile de creație și-a fost ținut în grații de  Sartre, de Heidegger și de alți existențialiști, subliniez doar că, din mulțimea sensurilor ce i s-a dat, Adrian Botez îl privilegiază pe cel de NIMIC, de GOL, de EXISTENȚĂ VIDĂ, DEMATERIALIZATĂ, de  CEEA CE NU ESTE : ”Nu mai priviți spre SEARBĂTUL NIMIC/ Mai amânați NEANTUL – primit ASTĂZI – în PLIC ! / …Și dac-AICI – vă simțiți  – ne-ncetat – doar ”NIMENI TRISTUL” /  Faceți o GLUMĂ DE TRUVER : deveniți …FLAUTISTUL !/ Cu fiecare NOTĂ – veți mai sui o TREAPTĂ/ Spre-o LUME ce putea-va  –  se zice  –  -A FI MULT MAI DREAPTĂ… // Dar  –  cel puțin  –  veți  construi  o  ZARE/ În  cari  tremură  ROUA  :  IUBIREA  DE  PLECARE !” (cf. NU MAI PRIVIȚI SPRE SEARBĂDUL NIMIC – Marți, 9 octombrie 2024 – p. 35). 

      A doua diviziune a cărții este titulată, precum am spus mai sus : RUBAYATELE LUI  ”NIMENI”  –  ÎN ”NIMIC” SCĂLDATE Amintesc mai întâi că Rubayatele constituie o specie literară ținută în grații de Adrian Botez, niciodată compromise de autor !  – și dacă revine adesea la ea, o face din considerentul că, sub o formă concentrată, poate sugera mai mult decât poate induce printr-o formulă desfășurată. Menirea poeziei lui Adrian Botez, bag seama, nu este să spună, cu exactitate, ceea ce are de spus, ci SĂ SUGEREZE CEEA CE CUVÂNTUL REFUZĂ SĂ SE ROSTEASCĂ EXPLICIT.  

      Trec peste catrenul consacrat confraților scriitori, în care folosește un lexic extrem de dur și mai puțin obișnuit…  –  …și mă opresc la cel titulat NICI LA TREI SECUNDE DUPĂ <<SCOSU-N RAI>>, datat 8 octombrie 2024: ”Nici la trei secunde după <<SCOSU-N RAI>>/  Au uitat de tine –  ca de-un GUTURAL../ Stai cuminte – SUB PĂMÂNT : a ta CÂNTARE/ Valorează – -ACUMA: MĂRUNȚIȘUL  –  PIERDUT PE-O ȚIGARE…” (cf. NICI LA TREI SECUNDE DUPĂ <<SCOSU-N RAI>>, p. 41). 

Are perfectă dreptate autorul : DESTINUL CREATORULUI este de…MEMORIE SCURTĂ  (…poartă… MINI-JUPĂ !).

     Nu se poate spune că poetul nu pendulează, dispeceral, între minte și inimă – nicicând compromisul binom eminescian ! –  dar metafora sa este înstructurată-n idee. Interesul poetului  este îndreptat, cu precădere, spre ceea ce comunică și mai puțin spre felul în care se întrupează comunicarea. 

      Cu multe secole-n urmă, Gorgias din Leontinoi punea o întreită întrebare: dacă există ceva în afara voinței și conștiinței noastre; în cazul că există, dacă poate fi cunoscut; în cazul când poate fi cunoscut, dacă poate fi comunicat și transmis. Se vede bine că atenția  poetului merge, cu precădere, spre pasul trei, din întreita întrebare a înțeleptului din vechea Eladă.  

      Iată, bunăoară, cum sună un catren, înciudat de nemiloasa soartă a Poetului, trăitor într-o lume gregară și ignorantă: ”Am văzut: nu este NIMENI – să regleze acest RAI/ Nici TRUVERII – nici POEȚII – nu mai au – aicea – TRAI ! / …Și chiar  nimic nu-i de făcut – spre-a nu mai fi <<NIMIC>>?/ Dispăru UNU’ după COLȚ : să facă rost de DRIC …” (cf. DISPĂRU UNU’ DUPĂ COLȚ: SĂ FACĂ ROST DE DRIC …, p. 44 ).

       …Nu mai insistăm. Ca de obicei, ultimile pagini sunt consacrate biobibliografiei sale desfășurate, de unde aflăm amănunte interesante  – despre viața și trecerea, prin viață și prin lume, a Poetului.  Continuu să-l creditez, cu ”asupra de măsură”  –  deși Adrian Botez nu este deloc un autor ușor de lecturat, și cu atât mai puțin de comentat. 

Sper să-și păstreze puterea de muncă și să ne ofere încă multe pretexte de comentat. Sper, mai ales, să-și păstreze aceeași stilistică ozonată !    

                                                                               Ionel NECULA-Tecuci