[Nota redacției – Candidat la Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2017: Prof.dr. ADRIAN BOTEZ]

PĂDURILOR

pădurilor – voi – armonizatelor de
muzica silfilor – ondinelor şi
salamandrelor – nimeni
nu se mai gândeşte la
voi – decât ca la rentabilă
cherestea

pădurilor – vrăjită muzica
voastră – nimeni n-o mai
aude – nimeni n-o mai
vrea

pădurilor – de o vreme-ncoace – fără de
soroace – cad
stea după
stea – stea lângă
stea – şuvoaie de
nea…
***

ÎN FIECARE DINTRE NOI CREŞTE-UN COPAC

în fiecare dintre noi creşte-un copac
şi drept prin mijlocul fiinţei ei se-nalţă
din ramuri semne fac tăriei – şi-apoi tac
lumini de sus se scriu pe frunze şi le-nvaţă

loviţi de toamnă – strigă primăvară
şi nu există moarte-n duh de seve
în nevăzut – învârt roată solară
la nesfârşit se-amână-adami şi eve

nesângeraţi în răstigniri şi-amurguri
aceşti copaci plutesc mai sus de burguri
mai sus de faptele chircite în nerost

mai sus de gânduri – vise – de ce-a fost…
…aceşti copaci plutesc – de fapt – în rai:
prin ei – abia – noi suntem veşnici crai…
***

LĂMURIRI

neînţelepţi toţi înţelepţii lumii:
n-aud în ceruri cum foşneşte stuhul
n-aud văpaia slujind pravila şi Duhul
n-aud nici clopotul tăcerii şi minunii

acolo-s gesturi cum a’ flăcării desene
acolo e Iubirea deghizată-n floare
acolo e senin şi nu se moare
acolo cântă silfi curtând sirene

aici e poticnită-nvăţătură
plouând potop de crimă şi de ură
acolo nimeni nu învaţă – ŞTIE

acolo îngerii nu zac în colivie…
…Hristos e vânt şi ceaţă şi lumină
şi-L vede fiecare după vină…
***

SEARĂ DE TOAMNĂ

poveri de galben – răni de galben – seara
pădurea hăuleşte către Paznic
frunzişu-nnebunit goneşte vara
primeşte alduirea vântului năprasnic

s-a-nchis un cer – un altul se deschide
nenorociri proroace trec fluide
e-un joc sălbatic de efemeride
în care cel mai bun râde şi-ucide

măiastre ţipă lung în lună şi-apoi tac
le curge sângele din plisc – din ochi – din vise
sacru masacru bântuie culise

noi nu-i vedem decât pe cei ce fac…
…închide Cartea şi striveşte slova:
m-a bâzâit o viaţă – pupa-prova…
***

SPASMODIC – TOAMNA-ŢI STRÂNGE MÂNA-N AGONIE

spasmodic – toamna-ţi strânge mâna – -n agonie
de parc-ar vrea ceva încă a-ţi spune
tu râde-ţi de dorinţa cea zurlie
presară-ţi ochii şi cuvântul cu-albe brume

cerul – piele uscată – te sugrumă
dar ultima-ţi suflare-i Poezie
venit-au cioclii – n-au aflat făclie
iar din cadavru nu mai e nici urmă

e toamna ta – cumplită moştenire
dar Duhul hulpav întru noi dumìcă
şi – din senin – un trăsnet ţi-e menire

cum şi-o trezire aspră – fără frică…
…luminile-ţi se scurg pe patrafir:
ai devenit veciei craiul-musafir…
***

ÎŞI MAI ASCUTE DINŢII PASĂREA ÎN GEAM

îşi mai ascute dinţii pasărea în geam
mai fâşâie câte o frunză tot nescrisă
iar vântu-şi năvăli strigoii – neam cu neam
barbarul cântec amintind de-o missă

vedenii de copaci – năluci de case
bătăi de aripi nevăzute stins-au candeli
dezastrul-fiară tare-urât miroase
se furişează-n spate de arhangheli

deja nesfânta carte sângerează
deja eu ard în răni eternitate
mişcarea-n ceruri nu mai figurează

s-a-nţepenit orlogiul firii în cetate…
…de rău ori bine nimeni nu se-ntreabă
dar e curat – căci moartea nu-i tarabă…
***

Adrian Botez