Nu am realizat mare lucru în viața asta. A fost scurtă. A fost ideologică. A fost cum a fost.
Evident nu am avut ca alții mari ambiții. Nu am gîndit big. Nu am avut vise. Sau poate am avut, dar s-au destrămat din fragedă pruncie.
Și nici nu pot să mă compar cu cei ce au realizat ceva mai acătării. Mai grande. Mai de Doamne-ajută. Prin natura mea nu am vrut să fiu primul. Chiar nu m-am străduit și mi se reproșa că sunt moale. Și ce-i?
Unii s-au străduit, au investit, au inventat, s-au consumat și au ajuns. N-am nimic, dar absolut nimic împotriva lor. De ce aș avea? Invidia nu s-a întîlnit cu persoana mea.
Identitatea mea e asta care este, nimic ascuns. Cel puțin știu cine sunt. Dar se pare că unii au probleme de identitate.
Mai nou copiii.
Cînd eram eu copil, erai întrebat ce vrei…
View original post 409 more words