8 lucruri esenţiale pe care nu le ştiai despre biserică

nava_3

«Biserica» este un termen care a apărut după înălţarea la cer a Mântuitorului nostru, după învierea Sa.

Am căutat pe internet definiţii seculare şi toate fac referire la…clădire!  Definiţia clasică… un edificiu (lăcaş sfânt) construit şi amenajat pentru practicarea cultului creştin. Ştiam că “omul sfinţeşte locul, nu locul pe om“, din vechiul proverb românesc.

O definiţie de pe wikipedia spune că ar fi o instituţie în care sunt organizaţi credincioşii (de parcă biserica e doar pentru cei credincioşi), sau o comunitate religioasă de adepţi ai aceluiaşi cult (de parcă alţii din alte culte nu ar putea fi prezente acolo, cu ştirea sau neştirea cuiva).

Personal, nu sunt de acord cu nici una din aceste definiţii pentru că ele descriu parţial ceea ce este biserica, ceea ce au înţeles unii că este biserica, sau ceea ce cred unii că ar trebui să fie biserica. În articolul de faţă vă prezint 8 lucruri esenţiale, pe care le ştiaţi sau poate nu prea, despre biserică.

1. Biblia este temelia fiecărei biserici. Dacă o biserică are la temelie orice altceva în afară de învăţătura Sfintei Scripturi, aceea este orice numai nu o biserică. Poate fi un lăcaş, poate fi o adunătură de oameni (vorba aceea, “ne-am adunat ca să nu fim împrăştiaţi…”), însă dacă acolo nu este la bază Cuvântul lui Dumnezeu şi nu este predicat, trăit, învăţat (cum vom vedea mai târziu), aceasta este poate mai bine definit cu un club. La un club poţi să faci ce vrei atâta timp cât plăteşti cotizaţia. Câte biserici nu am văzut care îşi trimit “angajaţii” să meargă pe acasă pe la enoriaşi să le ceară bani pentru motive de tot felul… în loc să ajute pe oameni să înţeleagă Biblia, să o explice şi să o interpreteze corect! Cuvântul lui Dumnezeu spune în 2 Timotei 3:16-17 că “Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte, să dea înţelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârşit şi cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” Dacă nu ai la baza bisericii Cuvântul lui Dumnezeu nu ai cum să ai o comunitate de oameni destoinici.

2. Iniţiativa de creştere este produsă ca efect al aplicării Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa credincioşilor unei biserici. O biserică nu produce orfani. O biserică trebuie să-şi crească membrii şi să-i ducă la statura în care ei să fie capabili să îndrume pe alţi spre maturitate în Hristos. În Epistola către Efeseni, capitolul 4, Pavel enunţă care este scopul bisericii: “Şi El a dat pe unii apostoli, pe alţii proroci, pe alţii evanghelişti, pe alţii păstori şi învăţători pentru desăvârşirea sfinţilor, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos.” (v. 11-15, sublinierile îmi aparţin). Noi toţi suntem Biserica lui Hristos şi suntem mădulare, slujitori unii altora. Fiecare a primit o înzestrare din partea lui Dumnezeu, una dintre ele este şi aceea de a ne ajuta reciproc unii pe alţi în a trece de la starea de pruncie la o stare de maturitate în Hristos, ca şi noi la rândul nostru să putem produce alţi copii care să-i aducem la poziţia de maturitate în cadrul bisericii. Biserica în care nu există iniţiativa de creştere nu este o biserică ci este tot un club. La cei de la un club nu le pasă dacă unul mai vine sau nu la “sală“, dacă evoluează sau nu în activităţile care se desfăşoară acolo.

3. Slujirea (menţionat în pasajul citat mai sus) este misiunea oricărei biserici. Noi nu existăm ca să murim ulterior, cum scriam într-un articol trecut, ci ca să fim de folos celor din jurul nostru. În cazul nostru, în biserică, slujirea unii altora este cheia şi misiunea pentru care existăm. Fiecare slujeşte conform darului pe care l-a primit de la Dumnezeu şi fiecare va da socoteală pentru ceea ce a făcut cu înzestrarea care i-a dat-o Dumnezeu. Dacă Dumnezeu te-a chemat la o slujire, ţine-te de ea, spunea Cuvântul lui Dumnezeu, şi fă-o în dragoste(“Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.”- Galateni 5:13 sublinierile îmi aparţin). După felul cum slujim celor din biserică vor ştii alţii că suntem ucenicii lui Hristos, oameni autentici adevărului.

4. Eliberarea de tot ce este vechi şi murdar face din membrii unei biserici să fie căutători adevăraţi ai Împărăţiei lui Dumnezeu. Trăirea în sfinţenie este una din chemările lui Dumnezeu pentru noi, ulterior acesteia Dumnezeu ne-a chemat pe toţi să fim liberi (cum spunea versetul citat mai sus din Galateni 5:13); libertatea la care se referă acest text nu se referă la libertatea dintr-o robie, slavie, sclavagism, cum am crede unii dintre noi la prima vedere. Eliberarea la care se face referire este de fapt ieşirea din lucrurile lumeşti şi stricate, ieşirea din păcat şi dependenţe de tot felul şi venirea la Dumnezeu cu toată inima. Cuvântul “biserică” în limba greacă, în care a fost scris Noul Testament este “ekklesia” care înseamnă “cei chemaţi de afară să fie împreună într-un loc public, o adunare” (sursă definiţie). Cuvântul  “biserică” din limba română provine de la latinescu “basillica“, la care am oferit definiţiile la începutul acestui articol, cuvânt care nu ar denota în nici un fel că reprezintă o grupare de oameni care au fost eliberaţi de păcat, de trecutul lor, care s-au separat de ce este lumesc şi trăiesc şi caută Împărăţia lui Dumnezeu în sfinţenie, conform Sfintelor Scripturi. Eliberarea de păcat se realizează prin a veni sincer la Dumnezeu şi a-i cere să facă pentru tine acest lucru. El pune apoi în tine Duhul Său cel Sfânt care te ajută să trăieşi o viaţă de sfinţenie, într-o libertate care te face să fi dependent de Dumnezeu şi harul Său, şi nu de păcat şi efectele sale.

5. Rugăciunea este respiraţia sufletului, este ceea ce face din biserică să fie un trup viu. Termenul de “casă de rugăciune“, cu referire la casa lui Dumnezeu, locul unde oamenii se întâlneau cu El, apare atât în Vechiul Testament cât şi în Noul Testament. În Vechiul Testament “casa de rugăciune” este Cortul Întâlnirii sau Templul unde marele preot se ducea şi aducea jertfă şi se ruga şi mijlocea pentru popor. Dumnezeu a chemat pe poporul Său la rugăciune şi la Casa Lui (Isaia 56:7 “îi voi aduce la muntele Meu cel sfânt şi-i voi umple de veselie în Casa Mea de rugăciune. Arderile-de-tot şi jertfele lor vor fi primite pe altarul Meu, căci Casa Mea se va numi o casă de rugăciune pentru toate popoarele.” sublinierile îmi aparţin). În Noul Testament, când totul devenise atât de ritualistic (cum sunt de fapt şi multe biserici de astăzi), Isus apare pe scena religioasă şi rosteşte ceea ce Isaia a enunţat în Vechiul Testament, Marcu 11:17 “Şi-i învăţa şi zicea: „Oare nu este scris: ‘Casa Mea se va chema o casă derugăciune pentru toate neamurile’? Dar voi aţi făcut din ea o peşteră de tâlhari.” (sublinierile îmi aparţin). Când rugăciunea este înlocuită cu orice altceva în casa lui Dumnezeu, aceasta devine nu doar un club, dar şi o peşteră de tâlhari. Întrebaţi-vă de ce o biserică nu are rugăciune în cadrul ei, de ce nu se pot ruga membrii din biserică în cadrul slujbei să fie auziţi de ceilalţi din jur. Sau poate ar fi mai bine să ne întrebăm de ce nu se roagă oamenii sincer lui Dumnezeu şi folosesc “cărţi” cu rugăciunile altora? Dumnezeu nu vrea rugăciuni rostite de pe buze, ca făţarnicii, El vrea să fie totul din inima noastră,rugăciune rostită cu sinceritate, îndrăzneală şi fără nici o mediere a vreunui om. Aceasta ne duce la următorul aspect esenţial din viaţa bisericii.

6. Închinarea este modul nostru de a-i arăta lui Dumnezeu că îi mulţumim că ne-a creat ca şi un trup, ca o biserică, şi ne exprimăm gratitudinea noastră pentru fiecare suflare de viaţă pe care o primim de la El. Închinarea este strict legată de un duh şi o atitudine de mulţumire. Când venim la biserică/adunare sau cum doriţi să o numiţi, închinarea este exprimată de noi prin stilul nostru de viaţă, prin cântare, prin vorbire, prin gândire, prin slujirea noastră. Vă invit să citiţi şi să aprofundaţi articolele care le-am scris pe tema închinării. Fără de închinare o biserică este ca un trup fără suflet sau fără oase, ori ca o clădire fără geamuri şi fără uşi, ca să o punem mai vizual. Închinarea este ceea ce ne păstrează legătura noastră cu Dumnezeu şi prin închinare noi stârnim prezenţa lui Dumnezeu în mijlocul nostru! Cum? Dumnezeu locuieşte în mijlocul laudelor copiilor Săi (Pslamul 22:3, etc.) şi atunci când noi ne închinăm Lui, ceea ce se întâmplă de fapt este că prezenţa şi sfinţenia Lui coboară în mijlocul nostru! Închinarea la Dumnezeu nu se face prin semne, ci prin atitudine, prin starea inimii noastre. Faptul că noi ne ridicăm mâinile în sus spre El este un fel de a spune Lui, “Tăticule, sunt aici, sunt al Tău, ia-mă în braţele Tale!” Cei care învaţă pe oameni să-şi facă semnul crucii când trec pe lângă o biserică acela nu este un semn de închinare, este un semn de manipulare. Oamenii îşi fac semnul crucii din superstiţie, din tradiţie, din obişnuinţă. Semnul crucii peste tine nu arată şi nu spune nimănui că tu ai crucificat eul tău cel vechi şi că viaţa ta este schimbată, ci atitudinea ta interioară arată aceasta. În  Galateni 2:20 apostolul Pavel scrie “Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc…, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine.”  Dumnezeu se uită la inimă, nu la semnele care le facem noi. Atitudinea ta determină închinarea ta. Relaţia ta cu Creatorul determină claritatea şi calitatea închinării tale. El este Creatorul tuturor, dar El nu este Tatăl tuturor! Probabil că acest lucru te va şoca, însă este adevărat. Nu poţi fi fiul unui străin. Poţi fi fiul unui tată, cineva pe care-l cunoşti şi cu care ai o relaţie. Relaţia noastră cu Dumnezeu se dezvoltă atunci când ne închinăm Lui şi când ne apropiem de El prin închinare, rugăciune, conversaţie cu El!

7. Cultura şi nu cultul defineşte direcţia bisericii! Cred că trebuie să citiţi ceea ce am scris mai sus de vreo 3-4 ori până înţelegeţi. Apoi sigur o să vă întrebaţi, “ce cultură?Cultura este mulţimea de elemente care ne definesc pe noi ca şi biserică. Dacă toţi avem aceiaşi cultură bisericească, biblică, creştină, autentică, cu toţi vom merge spre aceiaşi direcţie. Scopul nostru nu este să facem pe toţi să creadă ceea ce credem noi (probabil că unii se aşteptau ca la punctul 7 să scriu ceva despre credinţă… nu, nu am scris, pentru că aspectul credinţei face parte din cultura şi educaţia bisericească pe care trebuie să o primească toţi şi să şi-o însuşească şi să o pună în practică!), ci ca cei care ne văd să vrea ceea ce avem şi noi! Noi nu am fost chemaţi la prozelitism (deşi mulţi pocăiţi din multe biserici evanghelice şi neevanghelice cred acest lucru), noi am fost chemaţi să urmăm pe Hristos, să călcăm pe urmele Lui şi să facem fapte vrednice de pocăinţă. (1 Petru 2:21; Fapte 26:20Cultura şi nu cultul este ceea ce defineşte direcţia bisericii. Dacă ar fi să determini ce fel de cultură are o anumită biserică, află ce ştiu membrii ei despre cum să te rogi pentru vindecare, cum să exersezi credinţa ca să primeşti ceea ce vrea Dumnezeu de la tine, cum să citeşti şi să înţelegi Biblia, Cuvântul lui Dumnezeu. Acestea sunt doar câteva exemple, lista poate continua la nesfârşit.

8. Apărarea credinţei date bisericii odată pentru totdeauna păzeşte pe membrii săi de erezii şi învăţături greşite. Unul din cei mai apropiaţi ucenici ai Domnului Isus Hristos scrie în epistola sa despre acest aspect cheie din viaţa bisericii: “Preaiubiţilor, pe când căutam cu tot dinadinsul să vă scriu despre mântuirea noastră de obşte, m-am văzut silit să vă scriu ca să vă îndemn să luptaţi pentru credinţa care a fost dată sfinţilor o dată pentru totdeauna.” (Iuda v. 3, sublinierile îmi aparţin). Iuda continuă mai departe să spună desprepericolul eminent care stă la uşa fiecărei biserici şi a fiecărei adunări, faptul că s-au strecurat deja oameni care schimbă evanghelia şi harul lui Dumnezeu în desfrânare. Despre lucrurile aceastea le vedem în zilele de azi când citim despre faptul că anumite biserici au început să adopte şi să accepte, în acelaşi timp, căsătoria dintre persoanele de acelaşi sex, şi asta pentru că ei au uitat să apere credinţa, ei de fapt au fost adaptabili la schimbările vremurilor. Doar că Cuvântul lui Dumnezeu aseamănă pe cei care nu sunt statornici în credinţa lor cu nişte pomi tomnatici sau nişte copii pe care îi poţi păcăli uşor prin vorbe amăgitoare – “…să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire…” (Efeseni 4:14, sublinierile îmi aparţin). Am fost chemaţi să ne păzim credinţa, să o cunoaştem, să-i influenţăm pe cei din jur cu ea şi să creştem, să ne disciplinăm să cunoaştem Cuvântul cel drept şi adevărat al lui Dumnezeu şi să fim împlinitori ai lui, nu doar să-l citim… şi să-l uităm.

Am menţionat mai sus 8 lucruri care sunt esenţiale pentru o biserică. Dacă biserica la care mergi tu nu are una din acestea, e timpul să te pui pe rugăciune ca Dumnezeu să producă o schimbare. Pune mai bine mâna pe

Biblie ca temelie a bisericii şi a societăţii (păcat că multe ţări au uitat aceasta)
Invaţă să creşti alături de alţi credincioşi din jurul tău
Slujeşte celor din jur cu dragoste – aşa vor vedea alţii ce fel de creştin eşti de fapt!
Eliberează-te de tot ce este negativ şi murdar în tine – sfinţeşte-te, Domnul este sfânt!
Roagă-te ca Dumnezeu să te folosească în planul Său
Inchină-te lui Dumnezeu şi numai Lui să-i slujeşti, fă din aceasta stilul tău de viaţă
Cultivă-te cu învăţături din Cuvântul lui Dumnezeu şi aliniază-te cu direcţia Scripturilor
Apără credinţa care a-i primit-o, nu te lăsa dus de tot felul de erezii şi profeţii false

Continuarea AICI

Sursa: http://crestinismtrait.blogspot.ro/2015/10/8-lucruri-esentiale-pe-care-nu-le-stiai.html

One thought on “8 lucruri esenţiale pe care nu le ştiai despre biserică

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s