Doina lui Hippocrates

Dacie veche si albastră,
Ai rămas pe zebră, proastă,
Cu-n conducator de paie,
Într-un sens care se-ndoaie –

Și în mijloc, ca pădure,
Un copac, din care fure
Cine-o vrea, ca-armata toată
Stă in casă, încuiată –

Frunza de femeie grea,
Cântă, Voicule, asa:
Păi mâncați-aș fala mea,
Ce faci, muică, colea șa –

Ce le –nclesti, ce le-npilești,
La securile domnești,
Ce le pui iarna pe foc
Să le dai pomeni – din troc?

Că ei fac, ce fac, demult –
De cand tot Apusul cult,
Si intregul Răsărit,
Nu ne lasă din iubit –

Și de-atât tăiat din noi,
Ne-au lăsat si muntii, goi,
Din stejari – ca preoți mari,
Și din brazi – ca lăutari,

Din castani, si corni, si tei,
Si din plozii din femei –

D’alelei, cornutii mei,
Că nu sunteti turci, misei,

Să ne facă tot moschei,
Din ce-am strans din câțiva lei –

Să ne facă Sultanat,
Cu Ciupercă împarat,
Drept în turla să își pună,
Coarnele de semilună!

Macar, frati prea desteptati,
Luati aminte: noi am pus,
Pe turban, o zabrea, sus,
Ca suntem mai incuiati!

Voi ati râs, spre Dumnezeu,
Noi am stat sub el, mereu –

Și de urlă vreun Sultan,
Îl tăiați cu-un iatagan…

23 iulie 2015

Jianu Liviu-Florian