Să evadăm!

Să evadăm din vise-ncercănate,
Ținându-ne de mână printre nori,
Să-mi legăn primăvara-n pietate
Și sufletul într-un noian cu flori.

Să alergăm pe marginea tăcerii,
Vorbindu-se doar pașii între ei
Și să alunecăm în poala serii
Ca nemurirea-n toiul dragostei.

Să-ndiguim regretele purtate
De-atâția ani pe aripi de cuvânt,
Să-ți las în brațe o eternitate
De doruri ne-mplinite pe pământ.

Să văruim în fiecare clipă
Copacii renăscuți între dorinți
Și-atunci când iarba ni se înfiripă,
Să mă răsari și să mă scoți din minți.