Voi cădea stol în brațele tale
Cu doine și predici duminicale.

Iar nebuloase cu piei diafane
Încremeni-vor în lampioane.

Voi lăcrima peste trupul de ceară,
Iarna din tine să nu te mai doară.

Neîmblânzită a vremilor zee,
Te voi desprinde din Calea Lactee.

Vei răsări în zori gândului oază,
Nemărginirile mi le pictează.

Îngemăna-ne-vom într-o privire,
Călăuzindu-ne spre nemurire.