Cântecul lui Paris

Elena din Troia vinde struguri în piață.
De ce, Regină? Ca bobul cel blond
În iedera-ți vie, flămând vagabond,
Nu-mi vinzi, ca lui Paris, iubirea, pe viață?

Ți-aș duce-o în Troia, fugind amândoi
De colțul acesta prea singur, de lume –
Din strugurii tăi așa cruzi și de soi
Să bem mustul vieții și morții, în spume –

Fugar te privesc, și te chem pe triremă –
Dar tu nu mă vezi – ai un Rege stăpân –
Și eu n-am nici Troia, suprema mea temă
E doar frumuseții, poet să-ți rămân –

Iubește-ți în Sparta, de-a pururi, bărbatul –
Și dă-i toata via, din strugurii-ți goi,
Oferă-i tot mustul, și stoarce-i aluatul,
Să țipe izvoarele vieții, din voi …

28 septembrie 2014

Jianu Liviu-Florian