Boris Marian: STALINIANA 2014

Boris Marian

Staliniana-2014

Cânt 1

Tavarășul Stalin trăiește în noi,

Habar nu avem ce este un moroi,

Era el, tovarășul bun specialist,

Numai puțini îl știu ca lingvist,

Nu era el un oarecare,

A sugrumat cuvinte, popoare,

Eu îi mai scriu uneori, în pustiu,

El nu citește,  îmi plac cei ce știu,

Cei ce nu dau nimănui socoteală,

În iad ei au dușmani de clasă, de școală,

La fel și urmașii urmașilor săi,

Îți vine să strigi la Dumnezei,

Intră un varan, iese un pui,

Portretul lui Stalin  fixat e în cui.

**************************

Cânt 2

Călina, calina, Mălina, mălini,

Câți ai sfărmat  între canini?

Outsideri, buldogi  de pe Vega mă latră,

Ei sunt genialii din era de piatră,

Mă simt depășit, sunt poate senil,

Dar râd de prostanul  trufaș, infantil,

În artă, de-i artă, atuul nu-i scris

În ani, sex, etnie. E doar Paradis.

Dar ce înțelege bostanul citit?

El știe să-njure scuipând cu acid,

Brăila cu mila, în București

Cresc doar bureți, se bea fără cești,

Margento? Ce-i asta? Întreabă  un ins

Fost grangur, acum un cinstit securist,

Epitalamul  , may Lord never put,

Eu cred că-n zadar unii inși s-au născut.

Vă iert, cum vă iartă și Domnul din cer,

Scrieți băieți, cum spunea  Boris Mehr.

**************************

Cânt 3

Apoi veni aporia și spuse,

Lasă-ne, Doamne, opinii opuse,

Locomotiva prinde viteză

și va lovi în mers o cinteză,

au și apele ironiile lor,

voi nu veți ști, onorați verișori,

nu vă ratați timpul, talentul,

eu nu accept , glumeț, argumentul,

scriu și trăiesc serios și seros,

doar cu perfuzii de sânge câinos,

las liniștit în urmă istoria,

Homer, Vergiliu și Muntele Moria,

Trec pe la poștă, iau un pachet,

E cioclopedia unui băiat

Ce mă admiră de peste ocean,

Lacom admir poștărița, n-o am.

******************************

Cânt 4

 Reversul unui zbor,

O amintire de cocor,

Din cormoran nu scoți un ban,

Sunt cel ce spală umbrele pe apă,

Doar albul ne învață și ne scaldă,

Din scorburi vin ciclopii  mult prea hâtrii,

Se-nvârte moara vieții, se învârte,

Când se cosește iarba fără voie,

Poți să-l decapitezi pe zeul Joe.

BORIS MARIAN

 București 9 august 2014

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.