“Să aveţi aceleşi simţăminte unii faţă de alţii. Nu umblaţi după lucrurile înalte ci rămâneţi cu cei smeriţi.” – Romani 12:16

Doi cunoscători de artă s-au dus la o expoziţie de pictură. Cum umblau ei prin galerie, unul dintre ei a zis; “Uite-te aici! Ai văzut vreodată aşa o porcărie? Ce l-a putut determina pe cineva să plaseze un lucru ca acesta într-o expoziţie? Ce păcat că unii oameni sînt aşa de orbi faţă de lipsurile pe care le au!“

Prietenul lui care ţinea în mînă un program al expoziţiei, s-a dat puţin înapoi şi rulîndu-l în forma unui telescop, a privit prin el la un punct anume din tablou. Cu cît mai mult îl examina cu atît mai mult a realizat că pictorul era un geniu. Dîndu-i prietenului său programul rulat, i-a spus: “uită-te prin acesta la un singur loc.” Şi celălalt uitîndu-se a exclamat: “Este frumos. La urma urmei, el este un artist.” Ce lecţie învăţăm de aici? Cînd te uiţi la caracterul unei persoane, este important să priveşti la o parte bună şi să rămîi la ea. Dar vai, noi prea adesea, facem tocmai invers.

Privind cu grabă, ne concentrăm atenţia asupra vreunui defect al temperamentului, caracterului sau conduitei persoanei şi rămânem mereu la aceasta, scăpând din vedere unele trăsături excelente ale caracterului acestei persoane. Aceasta este o greşeală serioasă pe care cei mai mulţi dintre noi sînt înclinaţi s-o facă.

Un credincios  care conducea o adunare din Casa Domnului şi care era un intelectual distins şi erudit, a întrebat odată pe un alt credincios tot aşa de distins: cum poate  să considere pe uşierul adunării –  un om simplu şi fără carte –  mai presus de el însuşi  cum ne învaţă Cuvîntul lui Dumnezeu?

Celălalt credincios i-a răspuns cam aşa: “Dacă în acel om simplu şi needucat ai să-L vezi pe Domnul Isus, cu siguranţă că îl vei privi mai presus de tine.”

Să nu uităm că, atunci cînd privim la alţii, să avem grijă să ne uităm prin “telescopul” dragostei şi vom vedea cu siguranţă în ei vreo virtute creştină, vreo calitate bună dar mai ales vom vedea pe Domnul Hristos în ei; cu siguranţă că atunci nu ne vom mai opri la nici un defect ci numai la El.

Domnului nostru, Cel prin care şi pentru care a fost făcut Universul și toate lucrurile (Romani 11:36) nu I-a fost ruşine să Se însoţească cu cei mai smeriţi şi mai dispreţuiţi oameni căci vedea în ei sufletele scumpe pentru care venise să-şi dea viaţa.

Poate fi ceva mai potrivit care să mă smerească, la gîndul că Domnul Hristos a luat păcatele mele ca şi cînd ar fi fost ale Lui?

_______________________

Meditație primită prin Email – Mana de Dimineață