Pericolul în care se află creștinii “tradiționaliști”

by Laurențiu Nica

Toată lumea apreciază tradiţiile, le adoră, le pomenesc, le ţin, le transmit mai departe… Au devenit parcă împământenite la aşa mulţi dintre noi. Cu toate acestea… multe tradiţii sunt nişte obiceiuri inventate de oameni, care nu au nimic în esenţa lor.

Unele tradiţii şi sărbători au ajuns să fie superstiţii la români. Unii cred că dacă nu ţin o anumită tradiţie, o să fie rău de ei. Şi culmea e că toate aceste “ameninţări ascunse” sunt doar nişte feelinguri pe care le-au transmis alţii, de la om la om, ca să sperie pe alţii. Pentru ce oare?

Lumea creştină din România a ajuns să sărbătorească nişte tradiţii şi obiceiuri care nu au nimic de a face cu viaţa de apoi – pentru că despre aceasta vom vorbi în acest articol. De ce spun lucrul acesta? Pentru că ceea ce facem pe acest pământ reflectă ceea ce suntem şi credem noi, şi va avea rezonanţă în viaţa de apoi – pentru unii totul va fi pentru răsplată, pentru alţii spre condamnare.

Mulţi dintre creştinii de astăzi se vor trezi în cer, dar nu în rai, vor fi la uşa de la intrare şi vor vedea că ceea ce au făcut ei a fost o ipocrizie şi o religie deşartă. Vor vedea şi vor ştii atunci şi acolo că tradiţiile şi obiceiurile şi sfinţii lor… au fost o amăgire care au primit-o de la alţii… şi cu ele au trăit o viaţă de credinţă falsă! Vor vedea că faptele şi obiceiurile care le-au propagat ei nu au şi nu vor influenţa niciodată viaţa celor din jurul lor – cum ar fi obiceiurile stupide de a face rugăciuni pentru cei morţi, slujbe pentru cei morţi, mâncare pentru cei morţi, pomenire a celor morţi, închinare la oasele celor morţi şi altele din această categorie. Vor vedea că ouăle vopsite de fapt sunt un ritual păgân, că a ţine un post pentru dragul de a ţine un post este tot una cu a mânca de dragul de a-ţi astâmpăra foamea. Da, se gândeau că îşi refac organismul fizic, dar minea şi inima au umplut-o cu prostii şi cu nimicuri, şi au uitat binefacerea, smerenia, închinarea la Dumnezeul Unic şi Adevărat!

De fiecare dată când trec pe lângă o biserică ortodoxă sau catolică văd în jurul meu oameni cum îşi facsemnul crucii. Unii îl fac greşit, alţii îl fac în repezeală, alţii îl fac în forma zvasticii, alţii îl fac în locuri aiurea, şi de fapt nu ştie nici unul de ce face semnul crucii peste corpul propriu. Cineva le-a spus că este “o închinare“, dar de fapt în Scriptură spune ca “Domnului Dumnezeu să te închini şi numai Lui să-i slujeşti!” (Matei 4:10) Închinarea la Dumnezeu înseamnă închinarea în duh şi în adevăr (Ioan 4, în special versetul 23) şi aceasta a spus-o însăşi Mântuitorul nu eu! Noi ne închinăm cu toţi la ce nu ştim, când de fapt ar trebui să ne închinăm lui Dumnezeu în adevăr şi în duh, adică să nu mai punem altceva înaintea noastră decât Dumnezeu.

Dar tradiţiile şi obiceiurile au devenit pentru unii nişte “ochelari de cal“, ei nu mai văd realitatea vieţii de credinţă, pentru că ei văd totul acum doar prin prisma cârnă a tradiţiilor nescrise, transmise şi propagate de oameni care au preţuit mai mult formalismul decât esenţialul!

Dacă ar fi să mă iau de fiecare tradiţie în parte şi să căutăm ce este veridic şi demn de urmat în ea, cred că toate ar fi “demistificate“. Am ajuns să credem mai degrabă un mit dintr-o tradiţie decât să credem Sfânta Scriptură, pe care nu doar că nu o mai citim, o ocolim, o răstălmăcim, o înţelegem doar după cum ne-a “fluierat-o” în urechi popa de la biserică. De ce nu suntem ca acei credincioşi din Bereea , care atunci când auzeau Cuvântul, când ajungeau acasă puneau mâna pe Scripturi şi citeau ca să descopere dacă ceea ce li s-a predicat aşa şi este? (Faptele Apostolilor 17:11– “Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.” – sublinierile îmi aparţin)

De ce am ajuns să avem o teologie greşită despre noi şi despre Dumnezeu, ba mai mult, să avem ohermeneutică eretică, ca să nu zic “tradiţionalistă“. Adică ne e greu să luăm Scriptura, să o citim, şi acolo unde nu am înţeles ceva, să întrebăm direct pe Dumnezeu. De fapt Biblia este singura carte a cărui Autor este prezent atunci când o citim! (Ce-i drept, acest lucru nu este pe placul ateilor şi a creştinilor “căldicei”, şi ceea ce am scris mai sus va fi categoric respins de ei, deşi este o afirmaţie adevărată – şi dau oricum opţiunea să creadă ce vrea, nu forţez să accepte acest adevăr). Şi de ce ne e greu să apelăm la Autorul ei, să ne descopere ceea ce este drept, adevărat, demn de crezare, şi urmăm mai degrabă o tradiţie, un obicei umanist, un ritual inventat de oameni, care nu are nimic esenţial, nimic de valoare eternă înaintea cerului, înaintea lui Dumnezeu, şi de ce nu, înaintea conştiinţeinoastre?

E vremea ca fiecare dintre noi să abandonăm tradiţiile noastre, sfinţii noştri, obiceiurile noastre şi să ne întoarcem la adevăr: Cuvântul lui Dumnezeu. Atunci când ne vom apropia de Dumnezeu, El se va apropia de noi şi vom începe să vedem schimbare în jurul nostru (Iacov 4:8). Şi schimbarea în bine începe cu mine, cu tine! Dacă vrem ca România să fie o ţară de oameni salvaţi şi răscumpăraţi de Dumnezeu, e vremea să-L credem pe cuvânt pe Dumnezeu! (Faptele Apostolilor 4, în special versetul 19) Dacă îl urmăm pe Dumnezeu şi nu mai adăugăm nimic la Cuvântul Său vom avea numai de câştigat. Nu am auzit niciodată ca cineva să fi fost mântuit prin tradiţie. Mântuirea şi salvarea de păcat se poate DOAR prin Isus Hristos, fiul lui Dumnezeu! “În nimeni altul nu este mântuire: căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiţi.” (Faptele Apostolilor 4:12). Dacă ar fi fost altfel, nu ar mai fi murit Isus pentru noi şi nici nu ar mai fi venit pe pământ să ne salveze! Tradiţii au existat şi vor exista de la început şi până la sfârşitul lumii.

Notă: Toate fotografiile din această postare sunt produse de mine. Dacă citaţi acest material în altă parte, nu uitaţi să daţi link cu articolul sursă şi să păstraţi toate link-urile din această postare. Mulţumesc.

Căruţa din postarea de faţă reprezintă de fapt ceea ce fac mulţi oameni prin tradiţia lor: pun carul înaintea calului şi speră că lucrurile merg bine, şi vor merge bine şi drept. De fapt, ceea ce fac ei este să pună paie pe foc în procesul lor de trăire a vieţii de credinţă – degeaba ai căruţă cu roţi şi cal, dacă tu nu îl poţi mânui, şi nu ştii ceea ce trebuie să ştii pentru a-ţi conduce viaţa după ceea ce este corect, drept şi sfânt: Cuvântul lui Dumnezeu.