Editorial

Omul fără acces la lumina duhovnicească a lui Dumnezeu și la cântarul unei conștiințe vii, ajunge de se consideră cinstit, drept și fără de păcat, deși duce o viață imorală.

Dar iată ce declara sfântul apostol Pavel în scrisoarea sa către mai tânărul său prieten Timotei:
„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: “Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei, 1:15)

La fel va declara orice sfânt adevărat care este călăuzit de Duhul lui Dumnezeu,  și, pe de altă parte, va călca pe urmele sfinților apostoli Pavel, Ioan și Petru și nu va îngădui să li se sărute mâna și să li se închine:

(1) Apostolul Petru este chemat de către sutașul Corneliu, în urma unei vedenii prin care Dumnezeu  l-a cercetat și l-a îndrumat către Petru.: “Când era să intre Petru, Corneliu, care-i ieşise înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat şi a zis: “Scoală-te, şi eu sunt om!” (Fapte 10: 25-26).

(2) Apostolul Ioan, autorul insuflat de Duhul Sfânt în scrierea Apocalipsei, are și  această mărturie: “Eu, Ioan, am auzit şi am văzut lucrurile acestea. Şi, după ce le-am auzit şi le-am văzut, m-am aruncat la picioarele îngerului care mi le arăta, ca să mă închin lui.  Dar el mi-a zis: “Fereşte-te să faci una ca aceasta! Eu sunt un împreună-slujitor cu tine şi cu fraţii tăi, prorocii, şi cu cei ce păzesc cuvintele din cartea aceasta. Închină-te lui Dumnezeu.” (Apcalipsa 22:8-9)

Însăși faptul că Preoții, Episcopii, Mitropoliții, Patriarhul, toate aceste fețe bisericești ortodoxe, acceptă și chiar pretind să li se sărute crucea, mâna și să le acorde închinarea, denotă nu altceva decât că sunt călăuziți de un alt duh și nu calcă pe urmele apostlilor Mântuitorului Isus Hristos. Și Satana a avut tupeul să ceară lui Isus să i se închine (Matei 4: 8-10), dar Mântuitorul nostru i-a zis: “Pleacă, Satano”, i-a răspuns Isus. “Căci este scris: “Domnului Dumnezeului tău să te închini şi numai Lui să-I slujeşti.”

Cu privire la starea de păcat, pe care a aproximat-o cu o boala, Isus Hristos le-a spus fariseiilor:

“Nu cei sănătoşi au trebuinţă de doctor, ci cei bolnavi. Duceţi-vă de învăţaţi ce înseamnă: “Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăinţă pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi.” (Matei, 9:12-13)

Oameni buni, înțelegem că mântuirea înseamnă pocăință! Numai păcătoşii se califică pentru mîntuire. Numai pe păcătoși îi are în vedere chemarea lui Isus la mântuire.  Domnul spune “Căci oricine cere capătă; cine caută găseşte; şi celui ce bate i se deschide.” (Matei, 7:8)

Însă El Însuși e gata să bată la ușa inimii noastre, dacă dorim să avem parte de binecuvântarea Sa:  „Iată Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine.” (Apocalipsa, 3: 20)

Se vede că această chemare, această trâmbiță care sună la ușa inimii omului, nu este deloc auzită de politicienii noștri, poate nici de către multe fețe bisericești. Căci conștiința  nu-i acuză cu nimic de abuzurile și minciunile și desfrâul în care trăiesc;  nici pe Mazăre sau pe Videanu,  nici pe Băsescu sau pe Ponta. Dar nici pe Dan Voiculescu și judecătorii corupți, nici preotul ortodox Dumitru Horga și nici șeful vămii Siret Nelu Fediuc. Toți aceștia, cred că pot să facă orice mârșăvie economică sau de morală, când sunt întrebați de abuzuri, se fac că plouă, schimbă vorba, aduc drept scuze imunitatea lor… Însă nu e nimeni nevinovat. Sunt mincinoși, mândri și lacomi,  de avere și de păcat.

Însă, slavă Domnului,  numai păcătoșii pot fi mântuiți. Dar politicienii noștri, cu Băsescu și Ponta în frunte, nu se simt păcatoși că au încălcat legea lui Dumnezeu și morala prestabilită de legile societății. Ca de altfel și cei aflați în fruntea F.R.F. și cei din dosarul transferurilor.

Este încă deschisă ușa harului,  însă numai pocăința aduce mântuirea. Recunoașterea păcatului comis, regretul, apoi pocănița. Plata păcatului este moartea; moartea omului vechi, păcătos – condamnarea lui. Și învierea (practic) în  omul nou, nevinovat, iertat, îndreptățit, schimbat de jertfa lui Isus, prin înoirea conștiinței și minții sale, prin primirea Duhului lui Dumnezeu în viață care să-i călăuzească.

Șansa de înoire, este aceea de a veni înaintea lui Isus, într-una din aceste stări:

(1) a vameșului din Pilda vameșului și a Fariseului (Luca 18: 9-14)

„Vameşul stătea departe şi nu îndrăznea nici ochii să şi-i ridice spre cer; ci se bătea în piept şi zicea: “Dumnezeule, ai milă de mine, păcătosul!” Eu vă spun că mai degrabă omul acesta s-a coborât acasă socotit neprihănit decât celălalt. Căci oricine se înalţă va fi smerit; şi oricine se smereşte va fi înălţat.“(18:13-14)

(2) a Tâlharului care s-a pocăit de faptele lui (Luca 23: 35-43):

„Dar celălalt[Tâlhar] l-a înfruntat şi i-a zis: “Nu te temi tu de Dumnezeu, tu, care eşti sub aceeaşi osândă? Pentru noi este drept, căci primim răsplata cuvenită pentru fărădelegile noastre; dar Omul acesta n-a făcut niciun rău.” Şi a zis lui Isus: “Doamne, adu-Ţi aminte de mine, când vei veni în Împărăţia Ta!” Isus a răspuns: “Adevărat îţi spun că astăzi vei fi cu Mine în rai.” (23:40-43)

Deci, ce am putea spune fiecare dintre noi, decât: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”

Omul nu se vede vinovat numai atunci când acceptă adevărul lui Dumnezeu: „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu.” (Romani, 3:23). Însă nici nu poate înțelege, nu poate primi, nu poate vedea adevărul până nu acceptă Duhul lui Dumnezeu în viața lui (prin credință și pocăință):

„Şi când va veni El [Duhul adevărului], va dovedi lumea vinovată în ce priveşte păcatul, neprihănirea şi judecata.” (Ioan, 16:8)

TONUL pentru pocăință e de așteptat să-l dea cei din fruntea poporului.  Dar cu atât mai mult fețele bisericești ale ortodoxiei,  și apoi  clasa politică coruptă (în majoritatea bei), încolonați înapoia “înalt-preasfințiților” episcopi și mitropoliți, și a lui  Băsescu și Ponta.  Doamne ajută! Amin.