Eternul Eminescu

.

Prin cetinile-albastre torceau cărări oblime,

Luceferii de ziuă în holdele de mac,

Se scuturau în pleoape torentele virgine,

Ca lancea grea de vise a tainicului veac.

.

Departe, ochiul nopţii clipea ades în strungă –

Treceau pe-un drum de stele căruţele cu moţi,

Şi toaca grea a nopţii bătea un zvon, în dungă,

Plângând amarul lunii, înfăşurat pe roţi.

.

Şi tot veneau pe cale doar frăgezimi de vise

Cioplite-n unda vie a tainicului râu,

Iar Dunărea albită de ani se rătăcise

În marea fremătândă, a oştilor de grâu.

.

Acolo sus, pe ţărmul tăcutelor izvoare,

Frângeau cocorii poartă, deplinului terestru,

Şi pentru că lumina mai pribegea spre soare,

S-a preschimbat în soare – Eternul Eminescu.

.

1978
Jianu Liviu-Florian