DESCÂNTEC

Adrian Botez

DESCÂNTEC

să fii singur – să fii mort
să fii dor de pustiire
să încapi cu Crist în cort –
stele cântă la clavire

lună lună tu nebună
vine mire cu-o cunună:
să veghezi la înlunare
doamnă mare doamnă mare

nu iubesc și nu las urme
într-o lume de cabale
las cuvântul să mă scurme
pân-ajung ulcici și oale

la ce bun să vă spun visul
cine-ar prinde astru-n mreajă?
trece-n dricuri paradisul
și renunț la orice vrajă

și renunț la amintire
și renunț la a fi fire –
Olimpul e-o mânăstire:
o s-o sui dintr-o privire

se cernește vinu-n cupe
nu mai caut Sfânt Graalul:
ce să-mi știe sfinții halul?
orbii vin slova să-mi surpe

nu mai vreau să repet viața
ca pe-un cântec de osândă
nu mai vreau să stau la pândă
să mă vândă precupeața

rag în cer analfabeții
psalmii vrajbei și-ai pierzării
nu mă-ngân eu cu isteții
incendiator tăcerii…

sunt atât de plin de fluturi
și orfan de crisalide:
ca pe un covor mă scuturi
și-am zburat drept la silfide

mulți se plâng de inaniții
de prostie niciodată
eu nu sunt al lui ”vreodată”:
eu dispar pe la solstiții

taină taină fără strai
ce frumoasă tu ardeai
taină taină arlechidă
mag încolăcit de-aspidă

să fii paznic la safire:
să treci pe sub patrafire –
când se zbate miez de noapte
să nu fii decât trei șoapte
***

CHIBZUIESC

ireversibilă solia – sec norocul
fidel vestește cum că cinci fântâne
au hotărât de mult morții-mi sorocul:
oglinzi recit vandalic – sting lumine

în crisalidă – strai de tragedie
cu negre mantii – straturi – mă închid
și dacă-i prea curândă moartea-mi vie
târzie-i mântuirea în lichid

agheazmă vin uleiuri rozmarine
îmbălsămez ciolanele de timp
și drac n-apucă – nici înger spre bine:

se vremuiesc colindele-n Olimp
…singurătatea-n sânge – chip negustoresc
ascuns-am spre dobândă: noi vieți agonisesc
***

Adrian Botez

Leave a comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.