.    

 .        Tatiana Scurtu-Munteanu

Ca o lacrimă

Ca o lacrimă – rochia mea
cade smerită pe coapse,

Frunze încolțite de toamnă
macină buzele arse.

Pe catalige urcă o stea
la tâmpla unsă cu rouă,

Racoarea mă strânge în brațe
si-mi frânge cerul în doua.

Nemistuite în fesnicar,
brațele prinse-n răscruce,

Seamănă păsari la orizont
si nebuloase caduce.

Solzi de lumină pe trandafiri
taie timpul în fluturi,

Ploile se rănesc la genunchi,
noi le topim în saruturi.