DECEMBRIE-N SÂNGE

.

Așa s-au dus, ca niște candele de veghe,

În rasele lor negre, ca în zeghe,

Niște copii, Vasile și Cleopa,

De care nu e demnă Europa –.

.

Și vin acum, cu limba cum e mierea,

Invățători ce-și fac din Hrist, averea,

Că au copii, și lumea îi sărută –

Dar numai Dumnezeu îi mai ajută –

.

Un fel de maneliști pe la morminte,

Și pe la nunți păgâne, bârfe sfinte,

Un fel de rătăciți de omenire,

Să-și ia cartoful, pe o pomenire –

.

Un fel de bulibași pe-o străinătate

Ce calcă-n cereri pravilele toate,

O lume ia, și resturi dă la clerici,

Și ei tot fac, tot fac, tot fac – Biserici –

.

Și după-o viață de-mpărțit dreptate,

Văd că sunt părăsiti de tot, si toate,

Atunci se umilesc, se plâng, imploră,

Pentru copiii lor – plătit, o oră –

.

Atunci, cu anii, se deschide cerul,

Primeste popa-prostu’, câteodată

Ce a cerut – si lumea iar se-mbată ,

Si-si face prin Biserică, deverul –

.

E drept, mai multi, si-l fac pe dinafară –

Si popii’s multumiti, zic : “Doamne-Ajuta!” –

Că lumea, totusi, incă, îi sărută,

Ca dragostea de lume, să nu-i doară –

.

Și unii vin, si altii, mereu, pleacă –

Pe cei ce-au fost, o lume nu-i mai stie –

Copiii lor sunt poate în psutie –

Nepotii lor n-au auzit de toacă –

.

Așa rămânem reci, si singuri, foarte,

Făr’de-ajutor, măcar de-o vorbă bună,

Nebuni frumosi pe-o lume mai nebună,

Și mergem mai departe… mai departe …

.

3 octombrie 2013

Jianu Liviu-Florian