Tradiția preoților ortodocși, care încalcă flagrant cuvântul lui Dumnezeu, pune în pericol sănătatea fizică și spirituală a oamenilor
HotNews.ro titrează despre întoxicarea cu o substanță necunoscută a 15 elevi din Prahova:
“15 elevi cu vârste cuprinse intre opt si 12 ani, de la o scoala din localitatea prahoveana Targsorul Vechi, au inceput sa se simta rau, vineri, dupa ce preotul a facut o sfestanie in incinta unitatii de invatamant, 13 dintre copii fiind preluati de ambulante si transportati la spital, scrie Mediafax”
Copiii au povestit că un preot a venit la scoala sa facă o sfestanie, iar după acest moment au început să se simta rău.
Treisprezece dintre elevi au fost preluati de echipaje de ambulanta, iar la ora transmiterii acestei stiri sunt transportati la Spitalul de Pediatrie din Ploiesti.
Echiapeje medicale ale Ambulantei au pus diagnosticul initial, “intoxicatie cu substanta necunoscuta”, urmand sa fie stabilite cauzele care au dus la starea de rau a copiilor.”
Potrivit Sfintei Scripturi “Dumnezeu este Duh; şi cine se închină Lui trebuie să I se închine în duh şi în adevăr.” – aceasta este învățătura adusă oamenilor de însuși Domnul Iisus Hristos. Dumnezeu se așteptă și dorește ca preoții (oamenii) să vină înaintea Lui cu rugăciune sinceră (în duh și în adevăr) prin care să-L roage ca El să binecuvinteze elevii, familiile lor și dascălii, în procesul de educație, Care să-i protejeze de atacurile Celui Rău – în Numele și în meritele Domnului Isus, singurul Mijlocitor între om și Dumnezeu (Evanghelia lui Ioan, 4.24 ; 1 Timotei, 2.5).
Să nu uităm că „oricine va chema Numele Domnului va fi mântuit”, iar acele mătănii făcute de preoți nu aduc decât ofensă Creatorului, Singurului care face minuni. (Romani, 10.13; Psalm 71. 19; 72.18)