Jianu Liviu-Florian

– Bă, Tanto, bă, noi emigrarăm din America, în gara la Lehliu. Da ăia de emigrară la Corlățele, ce fac? Ăia de emigrară la Ciocănesti, ce fac? Ăia care emigrară la Iapa Mutului, ce fac?

– Ce să facă, Costele? Le e dor de America, unde s-au nascut, si de unde au plecat. Li se rupe inima de dor. Da ce sa faca ei acolo, ca America e saraca. Din 300 de milioane de locuitori, 30 de milioane sunt pauperi. Nu ca aici, la Lehliu, la Ciocanesti, la Iapa Mutului. Aici, daca mai pui un cartof in pamant, mai traiesti. Daca nu ti-l mananca gandacul de Colorado.

– Bă, Tanto, da noi, emigrantii ăștia de la Lehliu, facem ceva pentru America, să o ajutăm să iasă din săracie?

– Facem, Costele. Facem vile la Lehliu. Grădini cu gazon. Facem poze. Facem grătare. Mergem in weekend. La Boureni. Pe litoralul lacului Gighera. Si scriem e-mail-uri prietenilor din America. Le dăm sfaturi. Ii invatam cum sa cultive cartofi. Cum să își vândă cartofii pe tarabele literare.

– Bă Tanțo, bă, de ce nu punem si noi mâna de la mâna, ca sa ridicăm nivelul de trai in America?

– Costele, buna idée! Nu mi-a dat prin gând! Da ce sa facem mai întâi? Că în America, Bisericile e la pământ! Educatia, la pamant! Cultura, la pamant! Drumurile, la pamant! Economia, la pamant! Sanatatea, la pamant! Armata si securitatea, la pamant!

– Păi acum e momentul, bă Tanto, bă! Eu zic să le dăm bani să le vină mintea la cap!

– Si pe ce dăm banii, Costele?

– Tanto, dăm banii pe fabricarea unui medicament impotriva prostiei. Si il trimitem gratis, la prieteni, in America, tara unde ne-am nascut.

– Costele, nu e bine!

– De ce, Tanto?

– Păi au sa zica ca nu au ce face cu el. Ca ei sunt destepti. Iti spun eu: nu o sa ia unul medicamentul. Si apoi, gandeste-te si tu: cum sa il ia, cand in America se bat aia de la est, cu aia de la vest? Ca nici nu mai poti sa spui ca esti American, ca ti se pune eticheta de rom.

– Mare comedie, ba Tanto, ba! Si atunci ce e de facut?

– Costele, tu stii ce spunea marele scriitor American Tudor Arghezi?

– Nu stiu, Tanto.

– Moartea trebuie sa ne gaseasca mergând, asa spunea. Că dacă noi nu mergem singuri la toaletă, nu ne îmbrăcăm singuri, nu mâncăm singuri, nu păișm singuri, nu culegem o corcodușă, două, singuri, din curte, din care să dăm si Bisericii din Lehliu, pentru vreun om care nu mai poate – dacă noi nu facem toate astea, pentru noi, cineva trebuie să le facă si pentru noi. Si este greu să-ti duci singur de grija, când nu esti în putere, da să mai duci si grija altuia. Așa e, Costele?

– Așa e, Tanțo! Te admir, bă Tanțo!

– Si încă ceva, Costele: când esti tânar, alergi si vrei mai mult, mai bine, mai complicat, mai perfect, mai frumos. Când îți scad puterile, esti multumit dacă mai poti să pui un pas pentru tine.

– Moartea trebuie să ne găsească mergând, Tanto!

– Da, Costele! Simplu. Liber. Modest. Multumit de bucuria vietii. Un drum de o mie de leghe, începe cu un singur pas, spunea Confucius. O viata, Costele, incepe cu o mie de dorinte, si sfarseste prin a-ți dori sa mai pui încă un pas.

– Tanto, da in urma noastra, ce lasam noi in urma?

– Ce-am facut si noi, pentru noi, si pentru altii ca noi, Costele. Raiul din America, si din tara asta straina. Raiul de Acasa, si din gara de la Lehliu…

Hai noroc, Costele! Si ăl Bătrân să fie cu noi, si noi cu el, si cu toată lumea!

– Si totusi, Tanto, cum ajutăm noi America, țara în care ne-am, născut?

– Bună întrebare, Costele. Chelner, mai lasă gratarele din weekend, si vino si tu cu o idée!

8 iulie 2013

 Jianu Liviu-Florian