office@alianta-familiilor.ro 28 iunie 2012
O CALUGARITA POVESTESTE …
Pe 24 mai am recenzat recenta aparitie editoriala (2011) a scriitorului dizident chinez, Liao Yiwu. Titlul cartii e God Is Red: The Secret Story of How Christianity Survived and Flourished in Communist China. (“Dumnezeu e Rosu, Istoria Secreta a Supravietuirii si Progresului Crestinismului in China”). Cartea descrie persecutia crestinilor chinezi sub regimul comunist, dar mai ales supravietuirea si transformarea crestinismului in cel mai numeros group religios al Chinei inceputului Mileniului III. In cele 231 de pagini ale cartii Liao reda interviuri cu diferiti supravietuitori ai persecutiei religioase a lui Mao. Primul interviu este al unei calugatite de aproape 100 de ani, numita de autor, fictiv, Zhang. In multii ani ai vietii sale, maicuta a vazut multe, a trait multe experiente, dar si isi aminteste multe evenimente din viata bisericii ei. Redam in traducere romaneasca o parte a interviului. Traducerea a fost facuta de Ionita Radu, AFR Danemarca. Ii multumim. Scriem din nou astazi despre experienta crestinilor chinezi pentru a ne reaminti cit de pretioasa este libertatea religioasa, pretul imens pe care inaintasii nostri l-au platit pentru ca noi sa ne bucuram de ea, si, totodata, sa raminem alerti la faptul ca dusmanii libertatii religioase, in speta secularismul si regimurile politice fundamentate pe el, inca sunt un pericol pentru libertatea noastra religioasa.
Interviu:
Liao: Pe ce data te-ai nascut? Zhang: M-am nascut pe 3 august 1908 in Qujingcheng, provincia Yunnan. Nici nu-mi mai amintesc cum aratau parintii mei. Au murit cand eu aveam doar 3 ani. Sunt orfan si am avut un frate, ce a fost luat de catre un comandant local de razboi. Cred ca a murit pe campul de lupta. Am fost trimis de unchiul meu Kumming sa-l servesc pe lordul provinciei.
Liao: Unchiul tau? Zhang: Unchiul meu era preot pe timpul dinastiei Qing, sub imparatul Tongzhi [1856-75], misionarii catolici au venit in provincia Yunnan din Vietnam. Cand cresteam, erau multi misionari straini, in special din Franta. Am fost invatat sa citesc si sa scriu, am invatat Biblia, mergeam regulat la Liturghie si spuneam rugaciuni. Uneori faceam treburi mai speciale. In acel timp, oamenii sufereau foarte mult. Mica manastire ma proteja de haosul de afara.
Cand am facut 13 ani, mi-am urmat matusa in Dali. Pe timpul acela sectiunea veche a orasului avea cateva biserici. Apoi au venit mai multi misionari catolici. Pentru a se putea descurca cu cresterea parohiei, organizatia misionara ‘Inima Sacra’ (Sacred Heart) au cumparat o bucata mare de pamant in ani 20’ si au pus un episcop francez la carma manastirii. Sub obladuirea sa, organizatia misionara a construit o manastire, un orfelinat si o biserica. In acel timp aveam cam 400 de oameni ce locuiau in biserica, iar Duminica, parohienii o umpleau la Sfanta Liturghie atat de mult incat biserica nu putea sa tina atatia oameni, si astfel enoriasii ingenunchiau afara in curte. Copiii veneau cu parintii, iar atunci cand ei se plictiseau se cocotau in copaci. Devreme ce am stat pe langa biserica de mic, stiam toate cantarile, iar cand preotii citau din Biblie puteam imediat sa le spun capitolul si versetul, si stiam toate povestirile biblice asociate cu acea poveste.
Liao: Eu am crescut in anii 60’. Generatiei mele i s-a spus ca religia este o unealta facuta de catre imperialisti pentru a-i face pe oameni sclavi si cá maicutele faceau experimente pe copii in orfelinatele staine. Zhang: Minciuni, numai minciuni. La intalnirile publice de denuntare din timpul Revolutiei Culturale, am fost acuzati ca am ucis orfani. Spuneau ca preotii sunt vampiri. In timpul foametei sau al razboiului, oamenii saraci isi abandonau copiii pe marginea drumului. Unii alegeau o noapte luminata de lumina lunii, isi infasurau copilasii in straturi de haine si ii lasau la intrarea de la manastire. Cand maicutele gaseau copilasul, il luau inauntru fara sá ia in seamná daca acesta era sanatos sau bolnav. Unii parinti erau mai subtili, lasau copilul cu noi si il luau inapoi atunci cand timpul greu trecea. Dar majoritatea copiilor nu erau niciodata luati inapoi. In timpul acela oamenii erau saraci si era foarte normal ca o familie sa aibe multi copii. Parintii isi tratau copii ca pe niste mici animale. Daca erau puternici si supravietuiau ii pastrau, daca copilasii erau bolnavi, erau abandonati la straini sau lasati sa moara. Am vazut multe asemenea cazuri, in special la fetite. Erau abandonate pe marginea drumului spre mare sau spre munte. Cei mai norocosi erau luati de catre trecatori, dar multi cadeau prada animalelor salbatice, cum ar fi cainii. Pentru baietei, daca erau nascuti cu deformitati sau boli, aveau aceeasi soarta ca fetitele. Cand calugaritele gaseau un copilas afara il aduceau la preotii sau episcopii ce stiau medicina occidentala. Daca copilul a fost lasat doar pentru o mica bucata de timp afara, erau sperante. Cei ce erau lasati afara pentru o perioada mai indelungata de timp, aveau mainile sau picioarele sfasiate de animalele salbatice. Sansa de supravietuire era destul de scazuta. Cand un copilas murea, spuneam rugaciuni si ii ingropam intr-un cimitir catolic. Este pe parte de sud a satului Wuliqiao, cel ce a fost distrus.
Pietre de mormint
Liao: Am vizitat cimitirul, acuma este un lan de porumb. Zhang: De fapt, pe vremuri erau 2 cimitire acolo, unul pentru catolici si unul pentru protestanti. Erau unul langa altul, ambele fiind distruse acum. Nu putem nici macar sa ne luam locul inapoi de la guvern. Multi catolici dintre localnici au fost ingropati acolo, la fel si copiii abandonati pe care nu i-am putut salva. Saracii bebelusi! Le faceam o ceremonie si o inmormantare cum se cuvine. In cimitir, toti aveau aceleasi pietre de mormant, fie ca erai episcop, preot, calugar, laic sau copil abandonat. Pe pietrele de mormant se gaseau scrise numele, data nasterii si a mortii etc.
Liao: Cum aflati numele copiilor abandonati? Zhang: Daca nu era cu copilul, calugarita ce il gasea ii dadea un nume chinezesc sau francez, apoi notam unde si cand a fost gasit. Pana in anii 40’ biserica noastra a adoptat mai mult de 200 de orfani. Majoritatea calugaritelor deveneau doici cu norma-ntreaga. Cele ce aveau cunostinte despre medicina deveneau pediatri. Slujba mea era sa lucrez in bucatarie, sa incalzesc laptele si sa fierb orez. Uneori ni se aduceau 4-5 copii abandonati pe zi. Erau asa de infometati. Cred ca un numar de orfani inca traiesc in locurile acelea. Acum cred ca au 70 sau 80 de ani, dar cu toate ca climatul politic s-a mai schimbat ei tot nu vor sa recunoasca relatia cu biserica.
Liao: De ce asa? Zhang: Au denuntat biserica in timpul Revolutiei Culturale de frica sa nu fie acuzati ca au relatii cu imperialistii straini. Pana si acum, cu toate ca situatia a luat o intorsatura favorabila in ultima decada, lor le e frica de persecutie. Uitandu-ma in urma la prima jumatate a vietii, eram cu adevarat fericita. In fiecare zi biserica era impanzita de oameni. Toamna, cand vantul scutura frunzele copacilor – Oh Doamne – pamantul era acoperit cu un strat de aur. In timpul rugaciunilor sau a Sfintei Liturghii, biserica era neincapatoare, dar in alte dati gradina era libera si plina de liniste. Inainte, biserica era mare, iar eu eram atat de ocupata incat spatele ma durea mereu. Munca mea preferata era sa curat interiorul bisericii, sa sterg altarul de praf si statuile. Am avut o multime de preoti din Franta, Elvetia si Belgia. Daca greseam cu ceva, ei ma cicáleau spunandu-mi: “Ca pedeapsa, trebuie sa canti 3 rugaciuni – singura”. Ei ma acompaniau si aveam un concert de cantari.
Mao si Revolutia Culturala
Liao: Cum a fost a doua jumatate a vietii tale? Zhang: In august 1949, cand comunistii au luat puterea, un preot suedez, Parintele Maurice Toruay – nu-mi vine sa cred ca inca-i mai retin numele – a calatorit din regiunea Cizhong (de langa Tibet) pentru a predica evanghelia. A fost impuscat si omorat. Vestile acestea ne-au lovit puternic. Era asa de sinistru ca si cum auzeam troncanitul corbilor negrii. Simteam pericolul ce se apropia de noi. Toti am ingenunchiat si am inceput sa ne rugam pentru protectie in noua epoca. In timpul unei Liturghii speciale, ne pregateam sufleteste pentru suferinta ce va veni. Eram gata sa urmám pasii parintelui Touray si sa ne sacrificam vietile daca era necesar pentru a glorifica munca Creatorului. Stiam ca drumul ce il aveam in fata noastra nu ne va fi usor, dar eram pregatiti. Curand, trupele comuniste au inaintat in oras. Oamenii fluturau steaguri rosii si bateau din tobe si gonguri pentru a-i primi cum se cuvine pe soldati. Toata tara s-a transformat in ‘’rosii’’. Muntii si lacul Erhai a devenit ‘’rosu’’. Pana si biserica a fost decoratá cu steaguri rosii si portrete ale generalului Mao. Misionarii straini au fost inchisi in camere micute cu draperiile trase. Soldatii pazeau usile ca nimeni sa nu se poata apropia de ei.
Liao: In ce an era asta? Zhang: Era prin 1952. In februarie acel an, toti strainii plecasera.
Liao: Ati tinut o Liturghie sau ceva pentru plecarea lor? Zhang: Nu. Capela era inchisa si nimeni nu avea voie sa intre. Dupa ce strainii au plecat, toti din biserica au trebuit sa treaca prin procese politice. Laicii si clericii de asemenea erau speriati si inchisi in sine. Au raspuns la apelul guvernului si s-au dus acasa sa devina fermieri. Unii au denuntat deschis biserica, spunand “Voi asculta de cuvintele generalului Mao si o sa rup orice legaturi cu biserica catolica ce face din oameni sclavi.” Guvernul avea ca tinta proprietatile bisericii in toata China. Episcopii straini erau fortati sa predea totul noului govern si sa semneze documente scrise in prealabil. Ei spuneau ca proprietatile bisericii au fost obtinute prin exploatarea maselor. In felul acesta toate proprietatile bisericii au fost luate. Nu voi uita niciodata anul 1952, cand biserica a ramas goala. Era atat de glorioasa. Peste noapte toate lucrurile au fost luate, iar sobolanii le luasera locul. Avusesem 400 de muncitori la biserica. Numai 3 au ramas, eu, matusa mea si Episcopul Liu Hanchen, apoi am fost evacuati. Episcopul Liu se impotrivea si refuza sa plece : “Biserica este casa noastra si nu avem unde sa plecam.” Initial ne-au lasat sa stam. La sfarstitul anului membri ai militiei locale au venit inarmati si ne-au dus intr-un sat de la poalele muntelui Cangshan. Oficialii de acolo au tinut o intrunire publica, anuntand ca vom fi pusi sub supravegherea satenilor. Ne-au ordonat sa incepem munca fizica si sa ne schimbam gandirea. Au construit o scoala si un liceu pe pamantul luat de la biserica si au schimbat manastirea intr-o casa a oficialilor guvernamentali.
Liao: Si deci ai devenit un fermier. Zhang: Un cetatean de mana a doua calcat in picioare.
Liao: Pentru cati ani? Zhang: Din 1952 pana-n 1983. Sunt 31 de ani nu-i asa?
Liao: Cum ati reusit sa supravietuiti? Zhang: Am inceput sa ne crestem singuri cele de-ale gurii. Cand am plecat de la biserica, nu ni s-a permis sa luam nimic cu noi. Am mers pe jos tot drumul pana la sat si pana sa putem si noi sa bem putina apa, satenii ne-au tarat intr-o adunare pentru a ne denunta. Ne-au plimbat prin sat ca intr-o parada, alaturi de cativa calugari budisti, preoti taoisti si cativa lideri de la bisericile protestante. Ni s-a ordonat sa stam in 3 randuri in fata unei scene improvizate. In fata noastra erau sute de sateni cu pumnii ridicati si urland sloganuri revolutionare. Unii ne scuipau, era atat de multa ura. In timp ce liderul vorbea cu cei din sat, un taran activist a venit la episcopul Liu si l-a palmuit. Matusa mea a facut un pas inainte spunand: “Cum iti permiti sa-l lovesti ?!”. Activistul era unul dintre taranii cei saraci, iar atunci cand comunistii au confiscat terenurile, el a fost unul dintre beneficiari. A aratat catre matusa mea si i-a tipat: “Esti un contra-revolutionar si v-am infrant. Esti mana imperialistilor ce ne-au exploatat.” Iar matusa mea a spus: “Nu suntem. Noi am venit din familii sarace si nu am exploatat pe nimeni”. Activistul a tipat inca o data: “Tot esti incapatanata si nu vrei sa recunosti infrangerea. Trebuie sa fi pedepsita”. Pumnii erau ridicati in aer iar populatia a inceput a tipa “Jos cu calugarita contrarevolutionara!” Matusa mea nu se lasa si i-a spus abuzatorului “Palmuieste-ma daca vrei. Daca ma vei palmui pe obrazul stang iti voi intoarce obrazul drept”.
PORNIGRAFIA SI COPIII … DE ACASA
Am primit stiri negative privind protejarea copiilor nostri de pornografie. Proiectul de lege al Guvernului pentru combatarea pornografiei, prin modificarea legii pornografiei din 2003, a fost respins in Camera Deputatilor cu un vot de 184 la 6 pe 19 iunie. Pe 26 aprilie a fost respins in Senat, cu un vot de 47 la 40. Pe tema pornografiei, parintele Emil Ember (AFR Baia Mare) scrie urmatorul comentariu si sugereaza un loc central Bisericii in educarea enoriasilor impotriva pornografiei.
Pornografia si copiii… de acasa: Pr. Emil Marian Ember
Pornografia este una dintre cele mai puternice fatete ale drogului sexual din timpurile noastre. Dependenta se dobandeste timpuriu, daca ar fi sa ne uitam la statistici. Titlul ar fi parut paradoxal daca ar fi fost scris in Romania anilor 80 din secolul trecut. Dar nu si astazi, in era online, cand mai mult ca oricand indemnul de baza este: sexul vinde tot. Pornografia este mijlocul cel mai perfid prin care persoana umana este subjugata, odata cazuta in mrejele exploatarii sexuale. Pornografia naste violenta, izolare, perversiuni etc. Aparent socanta alaturarea celor doua cuvinte: pornografia si copiii nu este deloc de neglijat, fiindca reflecta o realitate din ce in ce mai cunoscuta, un fenomen, care atesta o grava problema sociala. Copiii sunt cele mai nevinovate victime ale pornografiei. De ce este in voga pornografia? Cum ajunge oare pornografia la indemana copiilor? Cine este vinovatul? Sau ar trebui sa cautam mai multi vinovati? Ce ne ramane de facut? Sunt intrebari pertinente, chiar daca unele par superflue. In continuare, voi incerca sa fac un pic de lumina si sa sugerez cateva directii de solutionare, de depasire a acestei crize familiale.
De multe ori ne ascundem dupa deget, fugim de acest subiect… caci este tabu! „Nu se poate intampla in familia noastra”, „este imposibil sa se petreaca asa ceva in casa noastra, caci noi avem grija!” sunt cateva dintre frazele care ne ajuta sa ignoram mai departe pericolul real[1]. Iar circumstantele, de genul „sunt prea obosit ca sa ma ocup de tine, du-te si te joaca pe calculator”, „daca esti cuminte si iti faci tema, poti sa stai mai mult la calculator!”, accesul necontrolat de parinti la retelele de socializare, reprezinta doar cateva cai prin care transformam copilul intr-o victima a internetului. Mass-media prezinta din ce in ce mai multe cazuri, intamplari tragice, in care sunt implicate fatete ale industriei pornografice si copiii sau adolescentii. Varsta la care are loc primul contact cu pornografia este inspaimantator de mica, potrivit statisticilor. Inca inainte de a ajunge pe bancile scolii, copiii au acces la continut pornografic, gratie internetului si nu numai.
Cum este posibil asa ceva? Se intampla asa ceva si in Romania? Da, se intampla si in tara noastra, din varii motive. Marele discurs privind predarea educatiei sexuale in scoli nu a fost si nu este solutia pentru a pune capat acestei tragedii. Dovada in acest sens sta si esecul proiectului „educatie pentru sanatate”, dar si exemple din tari occidentale, precum Franta, unde statul a cerut sprijinul Bisericii. Iar ofensiva sau acuzele la adresa Bisericii nu au incetat sa apara. Nu ne sunt straine scandalul pedofiliei din Biserica Catolica sau abuzurile similare din Romania, care nu implica clerul catolic. Ultimul show mediatic este furnizat de idila dintre o eleva si profesorul ei de religie[2]. Incredibil, dar adevarat… se pare ca familia a falimentat in fata acestui fenomen ingrijorator. Scoala se vede neputincioasa pentru a-l stopa cu adevarat, deoarece metodele folosite pana in prezent s-au dovedit ineficiente si insuficiente. Ce face statul? In sfarsit, se aude si de proiectul de combatere a pornografiei infantile[3] si la noi[4]. Dar nu este suficient!
Am mentionat mai devreme ca pornografia este un atac impotriva familiei, impotriva valorilor ei. De aceea, este necesar ca familia insasi sa se implice. Nu trebuie sa vina scoala cu proiecte de educatie sexuala (sau mai rau, la gradinita, copiii sa afle despre libertinajul sexual sau despre devierile sexuale care sunt promovate ca normale!). Parintii sunt expertii in materie de educatie sexuala si ramane datoria lor sa se implice in formarea propriilor lor copiii si din acest punct de vedere. In acest sens, Biserica le vine in ajutor, oferindu-le suportul valorilor crestine, sanatoase.
Pornografia dezbina familia, izoleaza persoana umana, distruge reperele morale sanatoase. Facilitatea accesului la pornografie este o adevarata provocare pentru familia crestina, care trebuie sa vegheze ca acest flagel sa nu o distruga definitiv.
Parinti, sa ne angajam cu seriozitate si cu maxima responsabilitate pentru a raspunde prompt, ferm si perseverent: pornografia nu trebuie sa fie accesibila copiilor. Cum aceasta? Prin masuri concrete, pornind de la: un filtru de control parental eficient, monitorizarea activitatii online a copiilor (durata de timp limitata etc.) pana la a comunica, a forma caracterul copiilor dupa exemplul personal, sincer, vertical, onest (prin dialog deschis). Libertatea copilului se formeaza, se construieste, nu neaparat politieneste, ci cu fermitate. Sa nu ne lasam dusi de valul ignorantei: „asta nu se poate intampla in familia noastra!”, „copiii mei sunt copii cuminti si nu fac prostii!”… si sa-i lasam in voia sortii! Sa nu ne lasam cuprinsi de disperare cand observam ca „raul s-a produs!” si nu ne mai ramane nimic de facut! Sa apelam cu incredere la documentele Bisericii, care ne pun in tema si ne ofera reperele necesare, cum spuneam mai devreme. Iar un ultim indemn ar merita adresat reprezentantilor Bisericii pentru a acorda prioritate acestui pericol real al pornografiei, prin a spune lucrurilor pe nume, mai des, si pentru a oferi cat mai multe repere, accesibile, familiei crestine de astazi.
SEMNATI DECLARATIA DE LA TIMISOARA
Apreciem foarte mult fiecare semnatura data Declaratiei de la Timisoara. Cum spuneam saptamina trecuta, dorim sa ajungem la 10.000 de semnaturi pina la a doua aniversare a Declaratiei care va avea loc pe 21 august. Atunci se vor implini 2 ani de la lansarea Declaratiei si tot atunci a fost data prima semnatura. Pe 24 iunie a fost data semnatura 9.000. Deci mai avem nevoie de mai putin de 1000 de semnaturi pentru a atinge numarul magic de 10.000. Va rugam deci, semnati! Declaratia proclama si promoveaza sanctitatea vietii, a casatoriei, si acorda un loc central si libertatii religioase.
Semnarea Declaratiei se face in doua etape. Bifati linkul
http://www.alianta-familiilor.ro/decl_timisoara.php si semnati Declaratia. Dupa aceea veti primi un mesaj care va va cere sa confirmati semnatura apasind pe un link de confirmare.
Fara confirmarea semnaturii, numele si semnatura dvs. nu vor apare in lista semnatarilor. Linkul de confirmare a semnaturii apare in limba englaza cu urmatorul text: “Thanks for filling out our petition, you’re almost done! Please confirm your signature by clicking on the link below:” (Adica: “Multumim pentru ca ati completat formularul petitiei. Semnarea petitiei e aproape gata. Va rugam confirmati-va semnatura apasind pe linkul de mai jos.”)
Important: Declaratia accepta doar o singura semnatura de adresa electronica. Ca atare, sugeram ca in situatiile unde doua persoane folosesc aceeasi adresa electronica, de exemplu sotul si sotia, semnatura sa fie data in numele ambilor soti, de exemplu “Ioan si Maria Ionescu.”
Rugaminte: Va rugam semnati Declaratia cu numele intreg nu doar cu initiale. Va multumim.
SEMNATI PETITIA DE SOLIDARITATE CU CRESTINII DIN NIGERIA!
De la inceputul anului parca nu a trecut nici o saptamina fara a citi sau auzi despre masacrele extremistilor islamici impotriva crestinilor in Nigeria. Mai in fiecare saptamina o biserica este bombardata, crestinii sunt atacati si masacrati in biserici, in locasurile de inchinaciune, sau in procesiunile religioase publice. Destul, spune europarlamentarul italian crestin
Mario Mauro! Weekendul trecut a lansat o petitie de solidaritate cu crestinii Nigeriei. Ne-a fost transmisa si noua si am fost invitati sa o lansam si in Romania.
Dragi crestini romani – va rugam semnati aceasta petitie cu miile. Se merita. Des ni se cere sa semnam petitii, dar unele au o prioritate si seriozitate mai mare ca altele. Asta este una dintre ele. Semnaturile se pot da foarte usor intrind pe linkul alaturat:
http://www.gopetition.com/petitions/we-defend-the-christians-in-nigeria.html
LEGEA CONSILIERII PRE-AVORT
Suntem dezolati sa va informam ca pe 18 iunie Comisia pentru sanatate din Senat a dat aviz negativ legii de consiliere pre-avort. Votul a fost unanim. Acest proiect a fost sustinut de majoritatea organizatiilor pro-viata si profamilie din Romania si initiat de 50 de parlamentari. Participantii la dezbateri ne-au informat ca nici unul dintre initiatorii proiectului legislativ (majoritatea din PDL) nu au participat la dezbateri sa-si apere initiativa legislativa. Absenti deasemenea au fost reprezentantii cultelor religioase din Romania. Iar parlamentarii prezenti, ne spun contactele noastre care au audiat dezbaterile publice, pareau sa ia in deridere argumentele in favoarea proiectului legislativ. In toamna va vom face cunoscute numele lor.
VRETI SA FITI INFORMATI?
Buletinul informativ AFR apare in fiecare Marti si e dedicat mai mult stirilor de ultima ora, iar publicatia AFR online apare in fiecare Joi si e dedicata mai mult comentariilor si opiniilor. Cei care doriti sa primiti saptaminal stiri si comentarii la zi privind valorile si evenimentele legislative, politice si sociale care va afecteaza familiile, atit la nivel national cit si la nivel unional si international, sunteti invitati sa va abonati la buletinul informativ saptaminal AFR. Cum? Inregistrindu-va numele si adresa electronica pe pagina home a sitului nostru electronic
www.alianta-familiilor.ro.
FACETI-NE CUNOSCUTI!
Faceti-ne cunoscuti familiilor si prietenilor d-tra. Dati mai departe mesajele noastre si incurajati-i sa se aboneze. Va multumim.
ANUNTURI
Cei care doriti sa faceti anunturi prin intermediul AFR privind evenimente legate de familie si valori va rugam sa ni le transmiteti la
contact@alianta-familiilor.ro.
Alianta Familiilor din Romania
ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA
Revista ARMONIA - Saltmin Media 