Claudiu Lepadat
ÎN MOARTE CLINICA
Experienta mea în lumea de dincolo
Într-o zi de Noiembrie acum câtiva ani eram înaintea unei calatorii mari, de 400 km, la o casa a noastra, la munte. De aceea, stiind ca drumul va fi greu, am intrat în biserica sa ma rog. Am avut sentimentul ca nu va fi usor. Ajuns acasa am deschis Biblia, am citit un verset si Domnul mi-a vorbit printr-un cuvânt: pericol
. Despre asta auzeam parca si o soapta care ma atentiona.
Împreuna cu familia ne-am îmbarcat în masina. Si, Dumnezeu m-a ajutat sa parcurg cei 400 km în liniste. Obosit, târziu în noapte, am adormit pe la 1.30, bustean. Simionel, de 4 anisori, a început sa strige foarte tare Taticule, scoala-te si acopere-ma!Taticule, scoala-te si acopere-ma! Am îndemnat-o sa se duca sotia, a zis sa merg eu, pe mine ma striga! M-am dat din pat jos, greu, abia am trecut peste sotie, iar când sa pun piciorul jos pe podea, totul se învârtea si o durere mare m-a apucat. M-am dus la copil, era acoperit bine pâna sus la gât. Intru în toaleta, dezechilibrat, cad jos. Ma întrebam de ce sunt jos. Sotia ma îndemna sa ma ridic, doream, dar nu puteam.
M-a ridicat, a cazut ea, era alba complet. Am crezut ca gazul (de ardere de la soba) ar fi cauza, l-am stins, am deschis usa mare, am stat în aerul rece 10 minute. Am deschis usa si geamurile, frigul a patruns în camera…
M-am pus in patul rece, sa-mi continui somnul…
De atunci a început adevarata mea experienta cu moartea clinica. Sufletul meu s-a ridicat din trup, mi-am vazut trupul, pe sotia mea. Nu eram deloc în nici o confuzie, stiam ca am murit. Mi-am vazut corpul, care, acum, nu ma interesa deloc, îmi vedeam sotia. Si am început sa urc, în tavan, si, apoi deasupra casei, când mi-am vazut masina, apoi cerul, cu nori foarte multi. În momentul în care am intrat în fumul de nori, la un momentdat, am început sa aud, de undeva de sus, o anumita muzica si prin norii aceea direct spre mine venea un fascicul de lumina, care avea mai multe elemente în ea. Era Pace, era Fericire, era Bucurie, iar pacea pe care o aveam era fara cuvinte. Si, în timp ce urcam, fasciculul acela de lumina a început sa se desfaca tot mai mult. Eu urcam si la un momendat auzeam muzica, melodiile acelea, dar tot mai clar. În timp ce urcam, s-a întâmplat ca m-am oprit brusc si L-am auzit pe Duhul lui Dumnezeu spunându-mi asa (în timp ce-n partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai mei), întrebându-ma: – Fiule, unde vrei sa mergi, în Cer sau sa te întorci pe Pamânt?
Vreau sa va spun ca nu mi-a trebuit nici macar o secunda sa pot raspunde: eu ma duc în Cer! Si în clipa aceea am continuat sa urc. Imaginea s-a schimbat si am continuat sa urc.
În acest timp, am întrezarit un obiect mare, alb, si parca din el, de dupa el, iesea acel lichid, acel râu care curgea peste mine. Dar interesant, am vazut în anumite momente, când râul curgea, si avea momente în care se oprea, am vazut niste omuleti foarte mici care ma strigau. Si ma strigau foarte tare si ziceau asa: – Claudiule, vino acasa! Vino acasa! Stiam ca sunt oamenii care au plecat înaintea mea si care au ajuns în cer. La un moment dat, urcam, fasciculul a devenit foarte mare, si în momentul în care eram aproape, era o distanta anume, pentru ca prima data i-am vazut pe acei omuleti, de 1…2 cm, în perceptia mea, apropiindu-ma aveau poate 10 cm, m-am oprit a doua oara. N-am fost însotit de un înger, n-am vazut fortele malefice ale întunerecului, dar aveam certitudinea de suta la suta ca sunt însotit de Duhul lui Dumnezeu. Am avut o asemenea pace, o asemenea liniste, o asemenea traire cum n-o pot descrie. Când am fost oprit a doua oara, în partea dreapta au aparut din nou cei 5 copii ai mei. În spatele lor au aparut doua sicrie, eram eu si era sotia mea, parintii lor. În spatele sicriilor era o mare multime de oameni. Si, în momentul acela mi-a fost dat sa simt durerea multimii, ca am murit asa de tânar si am lasat acei 5 copii. Urmatorul moment mi-a fost dat sa simt durerea copiilor, care era cel putin dubla decât aceea a oamenilor adunati si atunci m-a întrebat din nou Duhul lui Dumnezeu: – Fiule, unde vrei sa mergi, în Cer sau sa te întorci pe Pamânt?
Am început sa urc, si, am vrut sa spun ca ma duc în Cer. Si Duhul lui Dumnezeu m-a îndemnat pentru a teia oara: – Alege unde vrei sa te duci, în Cer sau pe Pamânt!
Si atunci mi-a spus un cuvânt pe care l-am înteles cu toata fiinta mea: – Copiii tai sunt responsabilitatea ta!
În clipa aceea m-am oprit, m-am oprit cumva în dreptul lor, le-am vazut durerea si am spus asa: – Am sa ma întorc pe Pamânt, doar pentru ei!
În clipa aceea, imaginea s-a sters, si m-am uitat din nou la poarta aceea, pentru ca în timp ce m-am apropiat mi-am dat seama ca era o Poarta mare si alba si era întredeschisa. Din spatele ei curgea prin ea acel Râu sub forma de abur, de lichid, nu stiu, în orice caz cuvintele umane sunt prea sarace sa poata descrie ce am trait acolo.
M-am uitat la cei care ma chemau, era un grup destul de mare. Acolo era mamica mea, acolo erau bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu, care era atât de înalt, de 2 m si 2 cm si care a plecat la Domnul la 25 de ani. Erau toti ai mei si ma strigau. – Vino acasa! – Vino acasa!
N-a fost doar greu, a fost foarte greu! De douazeci si ceva de ani ma straduiesc sa ajung acolo. Am crezut Biblia, dar parca niciodata n-am înteles-o asa cum trebuie. Am coborât încet, oamenii s-au facut tot mai mici, fasciculul de lumina s-a tot micsorat, am trecut de plafonul de nori, am ajuns deasupra casei, mi-am vazut din nou masina, casa, am trecut prin acoperis, plafon, mi-am vazut din nou trupul si am intrat în el!
Momentul acela, a fost unul dintre cele mai grele momente. Sa gusti vesnicia, într-un trup de pamânt, care nu poate retine lucrurile acelea!
În partea mea dreapta, sotia mea striga catre mine: – Da-te jos! Du-te afara! Da-te jos!
M-am ridicat în sezând, m-am întors spre ea, am vrut sa-i spun experienta avuta, dar nu voiam s-o sperii. M-am dat jos din pat, am stat o jumatate de ora afara, apoi am coborât treptele si mi-am ridicat din nou ochii spre Cer si am stiut ca m-am întreptat înspre Acolo!
Am vazut ca sotia mea nu era bine. Trecuse deja 2 ore si nu era bine. Eu nu eram bine, dureri cumplite, capul, corpul în întregime, parca am fost lovit, batut, ceva de nedescris!
Si sotia mea nu mai putea vorbi, nu mai putea deschide gura. Si atunci ne-am dus la Spital si le-am spus celor de acolo – Ne-am întoxicat cu monoxid de carbon. Am trait una dintre cele mai frumoase experiente din viata mea. Oamenii aceia ne-au luat pe sus pe amândoi si au dat dovada de un profesionalism cu totul aparte. Una din doctorite avusese nefericita sansa sa aiba parintii în urma cu 6 luni intoxicati cu monoxid de carbon, în propria lor casa. Am avut parte de o îngrijire deosebita si ani de zile dupa aceea m-am rugat pentru persoanele acelea. Sotia mea daca n-ar fi ajuns la spital, tensiunea ajunsese la 20…40, sângele era coagulat, venele nu i le gaseau sa-i faca perfuzia, era cumplit. Si, în timp ce stateam pe patul acela cu perfuzii, cu masca de oxigen, i-am spus lui Dumnezeu: – Doamne, daca pe mine nu m-ai lasat sa plec, Te rog, las-o si pe ea sa ramâna. Si am stiut atunci, ca ea nu va muri. Timp de o ora si jumatate a fost în stare critica, dupa care a început sa-si revina. Aceasta a fost întâmplarea prin care am trecut.
***
Teribila poveste a lui Claudiu Lepadat este fascinanta, mai ales ca stiinta n-a reusit sa dea o explicatie sigura a starii de moarte clinica. Cine poate spune cu certitudine ca activitatea centrilor corticali le-a creat celor aflati în moarte clinica senzatia ca sunt în Rai. Cine îi poate convinge pe cei care au calatorit în lumea de dincolo ca de fapt nu este asa? Un lucru este cert: O astfel de poveste te face sa te gândesti si la viata de dincolo de ceea ce se vede.La viata de dincolo de moarte! Moartea reprezinta pragul trecerii în lumea de dincolo.
Din Emisiunea postului TV ACASA Experienta dincolo de moarte
Corespondent Elena Lasconi, Reporter Bianca Leucuta.
***
“Nu vor crede nici daca ar învia cineva din morti“
Era un om bogat care se îmbraca în porfira si in subtire; si în fiecare zi ducea o viata plina de veselie si stralucire. La usa lui, zacea un sarac, numit Lazar, plin de bube. Si dorea mult sa se sature cu firimiturile care cadeau de la masa bogatului; pâna si câinii veneau si-i lingeau bubele. Cu vremea, saracul a murit; si a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit si bogatul, si l-au îngropat. Pe când era el în Locuinta mortilor, în chinuri, si-a ridicat ochii în sus, a vazut de departe pe Avraam si pe Lazar în sânul lui si a strigat: „Parinte Avraame, fie-ti mila de mine si trimite pe Lazar sa-si înmoaie vârful degetului în apa si sa-mi racoreasca limba; caci grozav sunt chinuit în vapaia aceasta.” „Fiule”, i-a raspuns Avraam, „adu-ti aminte ca, în viata ta, tu ti-ai luat lucrurile bune, si Lazar si-a luat pe cele rele; acum aici, el este mângâiat, iar tu esti chinuit. Pe lânga toate acestea, între noi si între voi este o prapastie mare, asa ca cei ce ar vrea sa treaca de aici la voi sau de acolo la noi sa nu poata.” Bogatul a zis: „Rogu-te, dar, parinte Avraame, sa trimiti pe Lazar în casa tatalui meu; caci am cinci frati, si sa le adevereasca aceste lucruri, ca sa nu vina si ei în acest loc de chin.” Avraam a raspuns: „Au pe Moise si pe proroci; sa asculte de ei.” „Nu, parinte Avraame”, a zis el, „ci daca se va duce la ei cineva din morti, se vor pocai.” Si Avraam i-a raspuns: „Daca nu asculta pe Moise si pe proroci, nu vor crede nici chiar daca ar învia cineva din morti.”
Evanghelia dupa Luca, 16.19-31
Revista ARMONIA - Saltmin Media 